Omul este o intrevare fara

raspuns
Pe tema existentei umane s-au emis diverse ipoteze de-a lungul timpului.
Se poate spune ca pe aceasta tema se discuta din totdeauna. Este un
subiect care inca pune in dificultate gandirea umana, se pun probleme de
genul cum am aparut(sunt 2 ipoteze:cea religioasa si teoria evolutionista a
lui Darwin)?cum gandim si avem vointa proprie?de ce ne sunt conditionate
anumite actiuni?de ce se impun limite biologice?etc.
Ca termen OMUL poate fi definit ca: fiinta superioara,sociala ce se
caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, cu o pozitie
verticala a corpului si creierul deosebit de dezvoltat ce permite efectuarea
a diferite activitati.
In timp ce religia sustine ca omul a fost direct creat de Dumnezeu pentru
a stapani creatia Acestuia, stiinta a emis teoria care presupune o origine
animala a omului (maimute: ex:cimpanzeii au reactii aproape identice
umane : protejare puilor,a semenilor,activitati in grup, au aparut cazuri
chiar de ucidere - inca nu se poate explica aceasta anomalie), el fiind "cel
mai evoluat din regnul animal".Unii il incadreaza in regnul animal, altii il
pun intr-o categorie superioara din care face parte doar acesta; exista
teorii si pareri impartite, dar adevarul nu este cunoscut de nimeni in
totalitate.
In cadrul filozofiei traditionale, problema omului a fost inteleasa in
principal ca problema a definirii lui. Se aprecia ca o definitie ar permite
identificarea unei naturi sau esente umane, respectiv a unui set de
trasaturi esentiale.

Pornind de la afirmatia lui Constantin Noica :In jurul omului pivoteaza

totul prin condiie uman trebuie s nelegem nu numai condiia unei
fiine economice i politice care lupt alturi de semenii si pentru
libertatea sa social i politic i pentru aprarea demnitii sale, ci
nelegem mai cu seam condiia omului fiin spiritual, creator de valori
spirituale i capabil s transmit cu ajutorul acestora realitatea ce-l
privete, s-o umanizeze...
Aadar, majoritatea lucrrilor i a teoriilor filozofice ncearc elucidarea i
nelegerea conceptului de condiie uman. Acest concept a aprut n
momentul n care omul a reuit s se vad pe el nsui i a realizat c
majoritatea lucrurilor se rezum la aciunile i faptele sale.
OMUL conform filozofiei existenialiste, ocup un loc privilegiat n

univers. Pragmatismul consider c omul se afl pe cmpul de rzboi al

judecilor, alegerilor i deciziilor. Omul devine om intrucat ia in stapanire,
masoara lucrurile, adica le valorizeaza, le da chip, le umanizeaza.
Pentru Lucian Blaga : (Omul exista in orizontul misterului si pentru
revelarea acestuia),omul este eminamente subiectul creator in univers :
prin experienta fundamentala a culturii, el se plaseaza ontologic in spatiul
existentei intr-un mister si pentru revelare. In concepia lui Blaga,
misterul i cere corelatul su: omul, cruia i este hrzit un destin
aparte. Toate atitudinile acestuia (cunoaterea, cultura, valorizarea sau
plasarea ntr-un anumit orizont al timpului) se ntemeiaz pe tendina
omului de a revela misterul. Dar aceast tendin nseamn, n prealabil,
plasarea omului ntr-o lume a misterelor; cci altfel, ce l-ar ndemna s
cunoasc sau s creeze o lume a culturii?
Pentru Blaise Pascal (La urma urmei, ce este omul n natur? Nimic n
raport cu infinitul, tot n comparaie cu neantul, un lucru de mijloc ntre
nimic i tot), omul este un lucru de mijloc intre nimic si tot. El este ceva, o
fiinta cu totul aparte a carei natura nu se lasa usor dezvaluita si a carei
conditie este determinata de pacatul originar. Datorita acestuia, omul a
ajuns sa fie prins intre setea si imposibilitatea de a-l cunoaste pe
Dumnezeu, intre cautarea continua a fericirii si nefericirea lui aproape
iremediabila, in conditiile unui razboi permanent intre ratiune si pasiune
Trecand la un altfel de reprezentare a omului , Thomas Hobbes afirma
Omul e lup fata de om ,acesta considerand ca starea naturala este o
stare de razboi a tuturor impotriva tuturor .Pentru ca oamenii au aceleasi
nevoi de satisfacut ,in timp ce bunurile materiale sunt limitate,pentru ca
fiecare poate pretinde o superioritate asupra altora ,se vor naste in mod
necesar confilcte sangeroase,care ar putea pune specia umana in
pericol.De aceea intrarea in societate apare ca fiind necesara .In plus,omul
desi este considerat o fiinta superioara, inteligenta se lasa purtat de
instincte ,iar ambitia ,egoismul si fuga dupa propriile interese transforma
caracterul acestuia .
Mircea Eliade face o distinctie intre omul religios si cel
areligios in aceasta lucrare ( Omul profan este rezultatul unei
desacralizari ale existentei umane ) . Sacrul si profanul sunt doua
modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om
de-a lungul istoriei sale. Aceste doua pozitii sunt determinate de diferitele
locuri pe care omul le-a cucerit in cosmos, fiind importante atat pentru
filosofi, cat si pentru orice cercetator care doreste sa cunoasca
dimensiunile posibile ale existentei umane. Pentru homo religiosus
exista o realitate absoluta sacra , care se manifesta in aceasta lume,
deci o sanctifica, o face reala. Spre deosebire de omul religios, omul
areligios refuza sa creada in transcendenta, acceptand sa traiasca in
relativitatea realitatii. Nu exista o distinctie neta intre omul religios si cel

areligios, pentru ca nu trebuie sa omitem faptul ca acesta din urma se

trage din cel religios, chiar daca nu recunoaste originea comuna. Nu exista
chiar niciun om areligios, in stare pura nici in cele mai evoluate si
desacralizate societati contemporane.
Omul societatilor traditionale este, desigur un homo religiosus, dar
comportamentul sau se inscrie in comportamentul geneal al omului,
prezentand asadar, interes pentru antropologia filosofica, fenomenologie,
psihologie. Pentru primitivi, ca si pentru omul tuturor societatilor
premoderne sacrul inseamna putere si in cele din urma, realitate. Sacrul
este saturat de fiinta. Puterea sacra inseamna depotriva realitate,
perenitate, eficienta. Eliade insista asupra principiului sau considerand ca
omul areligios e un fenomen mai degraba rar, chiar si in cea mai
desacralizata dintre societatile moderne , in sensul ca profanul fie ca vrea
sau nu el descinde dintr-un om religios, avand un comportament religios
chiard daca nu isi da seama.

Tot Constantin Noica afirma ca: Omul este fiinta cazuta si marginita,
evidentiind astfel limitarea si constrangerea acestuia. Omul chiar daca
este considerat o fiinta cu o capacitate intelectuala superioara are calitati limitate .Iti
poti depasi conditia dar nimeni nu poate atinge perfectiunea. Trebuie sa
constientizam si sa ne autocunoastem pentru a sti cand am fortat propriile limite.
Intrand in sfera conceptiilor idealiste si parasind-o pe cea a conceptiilor filosofice
,Nicolai Hartmann defineste omul intr-o viziune originala,diferita :Omul poate fi o
oglinda tulbure a realitatii.Cunoasterea umana nu poate sesiza niciodata esenta
realitatii ,fiind ea insasi o parte a acesteia.Omul este subiectiv ,fiecare avand o
viziune asupra sinelui disproportionala cu cea care este reliefata defapt in
realitate.Realitatea isi pune amprenta asupra fiintei umane ,si indiferent cat de cruda
sau generoasa este cu omul,se reflecta in om ,in comportamentul lui si apoi se
transpune iar in realitate asemenea circuitului apei in natura.

Rene Descartes, fondatorul rationalismului clasic, aprecia ca omul trebuie

definit din perspectiva dualitatii sale ca trup si suflet deopotriva, dar si a
esentei sale, care este cugetarea.: Omul este un lucru imperfect ce tinde
fara incetare la ceva mai bun si mai mare decat el insusi Acest citat
subliniaza in mod cert evolutia omului atat pe scara sociala, cat si pe cea
profesioanla sau culturala. El intotdeauna va cauta sa-si depaseasca
limitele, nefiind impacat cu propria conditie ,tinzand spre perfectiune,
chiar daca ea apartine NUMAI SI NUMAI CREATORULUI.

In viziunea lui RENE DESCARTES omul este o imbinare eterogena a 2

substante res extensa = substanta intinsa cu proprietatea de a ocupa
spatiu si res cogitans = substaanta cugetatoare cu proprietatea de a
gandi.Luarea unei decizii se face la nivelul res cogitans, iar executia ei la
nivelul res extensa

Petre Tutea continua teoretizand ideea ca: Omul a depasit conditia de

animal abia atunci cand in el a aparut ideea nemuririi care nu trebuie
confundata nici cu pemanenta speciei, nici cu conceptia estetica a gloriei.
La formula nemuririi este imposibil de ajuns chiar si dupa zeci de ani de
cautari ale celor mai mari personalitati ale stiintei.Astfel prin aceasta
cautare, aceasta intentie de a atinge perfectinea sau nemurirea sufetului
si de a depasi limitele ,omul a depasit totodata si conditia de animal
,trecand la un nivel primitiv, nivel condus de ratiune si afectivitate.

Albert Camus defineste realitatea cruda care se realizeaza intre indivizi

de-a lungul intregii vieti ,enuntand:Oamenii te iarta daca faci crime,dar
nu te iarta daca esti fericit.Aceasta definitia de fapt, explica un raport
intre solitar si solidar in umanitate sau ,afirma biograful sau,Roger Grenier
soarele si umbra unui suflet mediteranean.Cu toate acestea,Camus
intr-un final ne indeamna sa ni-l imaginam pe Sisif fericit ,intrucat orice sar intampla fericirea este tot ceea ce ne ramane. In opinia mea,aceasta
afirmatie a marelui filozof evidentiaza invidia si egoismul dezvoltate in
societatea din ziua de azi, acestea fiind principalele motive in disputele
oamenilor si reprezentand focul ce inspira rautatile lor. Invidia reprezinta o
boala necrutatoare ,transmisibilaa care poate distruge vietile oamenilor.

In concluzie, OMUL constituie obiect de meditatie al filosofiei. Filosoful

german IMMANUEL KANT considera ca intrebarea CE ESTE OMUL? Este o
intrebare la care se reduc toate celelalte interogatii si probleme filosofice.
Kant sustine ca prin latura sa corporala, omul se manifesta ca fiinta cu
inclinatii biologice, deci egoiste, iar prin cea spirituala , el se manifesta ca
fiinta morala.