Fereastra in cer

(fragment)

Scufundat in marea de iarba verde inrourata, isi paste mioarele primite in grija de la taicasau.
I se zice Iasek. Pentru toti e un taranoi, un necioplit. Taica-sau Ithac-laptarul, nu-si mai
pune nici o nadejde in el; nu va fi in stare nici rugaciunea mortilor s-o rosteasca dupa dansul.
Dar, ca sa-si faca datoria pana la capat, i-a tocmit un invatator la oras. Invatatorul a trudit din
rasputeri cu el. I-a repetat fiecare cuvant de zeci si sute de ori, dar degeaba. Baiatul imperechea
anapoda slovele, bolborosea cuvinte fara rost. Era parca osandit sa nu puna mana pe cartea de
rugaciuni. Sa se roage? El, Iasek, sa se roage? Ce-avea el cu Dumnezeu?
Cu toate astea, Iasek il pricepea pe Dumnezeu in felul lui, cum il ducea mintea si il
simtea in inima.
Dumnezeu nu-si are lacasul numai in cer. Cand vrei sa-l vezi nu e nevoie sa-ti ridici capul
intr-acolo. Nu, lui Iasek i se pare ca Dumnezeu salasluieste undeva departe, intr-un oras intins cu
alti mari boieri si dregatori. Dar ce-s toti marii boieri si toti marii dregatori daca nu slugi ale
Domnului? Il slujesc asa cum Stach si Voitek il slujesc pe boierul din sat.
Uneori cand pe cerul straveziu luminos se asternea un val de vis, vioriu ca o apa de
munte, Iasek ramanea in pragul stanii Simtea cum cresc ierburile in tacere, cum fiecare firicel
prinde radacini in glie si se indreapta spre soare cerul, nesfarsit de adanc deasupra capului,
cobora in zare tot mai jos si se contopea cu pamantul
Atunci, lui Iasek I se parea ca Dumnezeu a zbughit-o dintre boieri si dregatori si a venit
de unul singur, sa se intinda pe iarba si sa astepte ceva nelamurit.
Tare ar fi vrut Iasek, in acele clipe, sa-i aduca lui Dmnezeu prinos de multumire si de
slava petru tot ce-l inconjura!
Alteori ii venea sa porneasca la drum si sa tot mearga pana va da de orasul cel mare, cu
Palatul unde se adaposteste Dumnezeu.
Sa ajungi la Palatul lui Dumnezue nu este greu se gandea Iasek. Numai ca la poarta stau
straji inalte, cu panglici albastre, cizme galbene rasfrante si mundire rosii, ca ale marimilor
poftite la un bal dat de boierul din satul lor. Si strajile il vor goni
Dar, dupa o clipa, isi spuse ca n-are rost sa se duca pana acolo, pentru ca Dumnezeu este
aici, aproape, tolanit in campia nemarginita, iar strajile pazesc un palat gol, fara Dumnezeu.