Damen-vals

D.R.Popescu

Ninge, ningetrebuie sa plec, pana nu ingheata toate apele, toate scarile, usile, pana nu
ingheata pamantul. Ca sa pot intra, sa nu mai astept voi calatori singura, fara zgomote
plecarea, cu cai la poarta, cu vizitiu. Si peste padure o sa fac un pod, peste padurile pline zapada,
un pod, si peste tara, o scara, si peste tari si mari, scari peste scari, si-am sa ajung. De 20 de ani
astept. In pasare se schimba, fata, si pe sus se ridica, si ca gandul se duce
Sa ti se-ntample ce doresti, asta e fericirea, sa ti se implineasca gandurile o sa plec
dincolo. Nu vreau sa incaruntesc, sa ma ajunga singura vremea cand n-o sa mai pot duce la gura
painea si apa, vremea cand focul trebuie aprins in casa de-o alta mana, si mana aceasta n-o sa
fie Ma doare capul si
Dincolo, acolo e locul meu De ce sa mai stau? Am sa zbor. Ca pasarea, peste mari si
tari Daca nu zbor acum, viata nu serveste la nimic. N-am fost rasfatata zeilor, n-am fost regina
niciodata Si apa imi ajunge pana sub barbie, ma cuprinde din toate partile, ma imbratiseaza
Ca n-o pot sorbi, fuge cand vreau sa-mi astampar setea, dispare ca o umbra si ramane numai
pamantul aspru si uscat ca un monstru si eu alerg prin nisip, ma dor picioarele, nu e apa, nu
sunt frunze, nu sunt lubenite rosii, nici flori se nu ma uita. Trec in sir camilele, corabiile
pustiului Numai apa sa fie, canta beduinii, se aud nomazii desertului cantand, trecand,
trecand Voi zbura peste ei si nu-mi va mai fi sete. Pot sa plec Nu mai am pentru ce sa
raman.
Da, am asteptat verdictul medicului: daca Melania nu avea cancer, viata ar fi fost tot atat
de idioata si pe mai departe, si n-as fi putut muri, as fi fost legata de ea cu lanturi de sange Da,
m-am bucurat, uite, recunosc. Cand m-am bucurat de boala ei n-am mai fost curata? N-am mai
fost, si eu sunt ca toti oameniiDar eu mai pot sa fug, sa refuz sa raman ca ei, eu pot pleca
dincolo! Cu mama
Pe mama n-am mintit-o niciodata. Era bolnava, paralizata, in pat, si ziua si noaptea Si
nu ne lasa nici noaptea sa dormim Cerea mereu olita Si nu facea nimic. Nimic! Doar ca sa
nu ne stie dormind. Ne invidia somnul, anii, ne ura. Ne ura pentru ca eram mai tinere si ea era
bolnava Dar eu nu te-am urat, erai mama meaNe invidia somnul pentru ca ii era teama,
teama c-o sa moara, si noi o sa dormim Caci asa a si murit. Poate a crezut atunci, murind, ca
eu ma prefaceam ca dorm ca sa nu mai ajut, ca sa scap de ea?!... Da, m-am prefacut ca dorm
cand a murit. M-am prefacut, dar ca s-o izbavesc de chinuri Drumul e scurt, ca de greier
Degeaba mananci, te speli, degeaba cresti, toate au o scadenta, clipa aceea peste care nu poti
trece Si daca e degeaba, atunci de ce sa mai aman?

Regele meu Filip a murit in Brazilia de friguri. Se imbolnavise la o vanatoare de ferate.

Cine, la anii mei, imi mai da alta viata? Ssst! Liniste! Aud cum plang copiii pe care nu i-am
nascut Care au murit in mine. Plange in carnea mea batrana sufletul lor sugrumat. Cine o sa
mai mangaie un vrej uscat? L-am asteptat pe Filip, pe regale Filip Ce prostie! O viata intreaga!
Nu mai astept pe nimeni. Mama, mama, ma striga cei care n-au sosit Mai degraba moare cine
sufera, decat cine e bolnav cu adevarat. Intai mor cei ce ne compatimesc si cei care nu pot face
nimic pentru noi, si pe urma mor bolnavii. Intai e randul bolnavilor Viata, viata
Nu ma razgandesc. Viermii care-o sa-mi manance tarana, ei o sa fie slava pe care-o las
pamantului, asta-i aduc eu in dar iernii acesteia, lui Dumnezeu, nimicul, si tuturor mormantul
meu proaspat in zapada acestei splendide ierni albe ca o vulpe de pe alte meleaguri. Si cand la
primavara vulpea asta va fugi spre meleagurile ei, sa ramana negru, fara flori