EXCURSIE IN FAMILIE

EDITIA:POIANA MARULUI

In dimineata zilei de 13 iunie 2015,noi,elevii clasei a IX-a A (actual a X-a),impreuna cu

doamna diriginta Maria Huma,ne-am intalnit in fata
colegiului nostru,pentru a porni la drum in cea de a
doua excursie organizata de noi,cu mult drag si
entuziasm.
Prima a fost un succes,iar aceasta,eram siguri,avea
sa fie la fel.Am pornit.In drum spre locul unde
trebuia sa ne distram doua zile,fiecare vorbea si isi
imagina ce vom face,cum vom realiza ceea ce ne
propusesem cu mult timp inainte.Entuziasmul
crestea cu fiecare kilometru parcurs.Ajunsi la
destinatie am coborat din microbuz,crezand ca acela
a
fost tot drumul,darmai aveam destul de
mers.Excursia de abia acolo incepeasi drumul
avea sa fie lung si obositor.Masina nu urca pana in
varful muntelui asa ca am pornit intr-o minunata
aventura prin natura.
Padurea avea un aer racoritor si primitor,iar
linistea era asurzitoare.Drumul era obositor,dar
frumos.Unii cantau,altii radeau,unii isi doreau sa
ajunga mai repede la destinatie,eram cu totii uniti si siguri pe noi.Am urmat-o pe Ioana
,cea care trebuia sa ne conduca catre oaza de liniste.Stiam cu totii ca avem de mers in jur
de doua ore pe jos,dar trecerea timpului nu sa simtit ,deoarece aerul proaspat ne inviora
,iar privelistile ne taiau rasuflarea ,eram in
paradis.Iesind din padure ,am ajuns la poalele
unui deal pe care trebuia sa il urcam ca sa
ajungem in sfarsit la destinatie.Fetele erau in
frunte si nu se mai vaitau ,dar baietiiau
ramas in urma,deoarece Dragos, politicianul
nostru era alergic la iarba si asta il facea sa
stranute intruna,dar in final si el se amuza de
ce patise,era un luptator si a ajuns in varf!
Dupa ratacirea noastra, nu ne-am panicat ,
stiam ca totul se va rezolva,deoarece ne
puteam descurca in situatii dificile ,mai ales
ca eram toti pentru unul si unul pentru toti si
nimic rau nu ni se putea intampla.Ajunsi in
varf am realizat ca mai aveam de mers si
ca ,cabana noastra era mult mai departe ,pe un alt deal.Osteniti dupa atata drum,ne-am

intins pe iarba si am admirat privelistea,am respirat aerul curat de munte si am inceput sa

radem de cele intamplate. Am fi putut ramane acolo pentru totdeauna ,era ca un vis din
care nu mai voiam sa ne trezim.
Peste putin timp ne-am dat seama ca nu mai putem inainta,deoarece era o caldura
infernala ,soarele ne pazea la tot pasul si ramasesem si fara apa ,dar o minune ne-a salvat.
Tatal Ioanei a venit dupa noi in cel mai scurt timp si ne-a condus cu masina pana la
cabana.In drum spre ea ,noi am continuat sa cantam veseli ca si cum nimic nu s-ar fi
intamplat.
Ajunsi in sfarsit la cabana ,nu
stiam incotro sa ne uitam , totul era
superb in jur,atat de superb incat
ramaneai fara cuvinte.Camerele
noastre aveau un iz deosebit de
frumos si aratau foarte
traditional/rustic,cu paturi mari si
asternuturi brodate in culori
frumoase.
Ne-am lasat bagajele si am iesit
afara,unde ,intr-un foisor de vara, ne
astepta o masa mare plina cu bucate
alese.Ne-am asezat cu totii la masa
,dar inainte sa mancam,caci eram foarte obositi si slabiti ,ne-am unit mainile si impreuna
am rostit rugaciunea.Aveam cu totii inima plina de bucurie ,caci , unde ,daca nu aici putea
fi mai frumos decat in alta parte?
Dupa ce am mancat pe saturate,fortele
ne-au revenit si am pornit sa exploram
imprejurimile.Mai sus de foisor,tatal
Ioanei,domnul Ovidiu,ne astepta calm
alaturi de Bucifal,un armasar grandios si
puternic,care era pregatit sa fie incalecat
de fiecare dintre noi. Cu mic cu mare,cu
putin curaj sau putin tematori, ne-am
apropiat pe rand de Bucifal ,i-am vorbit
frumos si ne-am suit pe el pentru a ne
plimba si a intelege cat de importanta este
comunicarea dintre noi si el.Domnul
Ovidiu ne-a invatat cateva tehnici de
siguranta si de incredere,deoarece noi
trebuia sa fim aceeasi fiinta cu calul,fara
sa il speriem si sa ii oferim increderea
noastra. A fost o experienta uimitoare! O
lectie de calarit pe gratis,intr-un loc
binecuvantat!

Era de abia ora 14,iar noi ne miram cum de timpul nu a fugit de langa noi.Timpul
statuse in loc si mai aveam multe de vazut si multe de facut pana la lasarea serii.
Am pornit apoi, cateva fete impreuna cu doamna diriginta ,intr-o plimbare cu
trasura.Am admirat imprejurimile si am povestit cate si mai cate. Ne-am oprit apoi pe o
pajiste aurie inconjurata doar de bolta cereasca.La indemnul doamnei diriginte am
inceput sa culegem cimbrisor si flori albastre de cicoare,mai curate ca albastrul cerului.La
intoarcere ceilalti ne asteptau bucurosi.
Intre timp, atmosfera era una primitoare, muzica ne chema la dans.Eram nostalgici si
ne intrebam, unde s-a dus deja primul an petrecut impreuna?
La inceput eram timizi si nu ne cunosteam,dar acum, eram deja o familie.
Seara s-a lasat si focul de tabara ne astepta la o poveste.Ne-am asezat in jurul lui si
am inceput sa cantam impreuna.Doamna diriginta ne-a adus ceaiul facut de dansa,cu
cimbrisoul cules de noi.Mirosul cimbrisorului ne invaluise,iar gustul ceaiului fierbinte era
unul nemaintalint de noi,era unul minunat de bun.

Incalziti de lumina focului,incet ,incet ,ne-am retras cu

totii in camere.Cea a fetelor era una mare si
incapatoare,dar baietii s-au adunat tot in camera fetelor unde ne-am jucat un joc care
implica unitatea,devotamentul si bineinteles indemanarea. Nu am aflat castigatorul ,insa
un lucru era sigur,toti ne castigasem prietenia.
Era aproape miezul noptii ,cand, chemati parca de magia serii de vara ,ne-am strans cu
totii pe terasa doamnei diriginte,care ne-a primit cu atata caldura si bunatate.Ne simteam
ca intr-o familie ,pentru ca asta si eram.Doamna diriginta a inceput sa ne povesteasca cu
calm despre anii copilariei si adolescentei dansei.Eram cu totii foarte atenti ,nici macar
greierii nu se mai auzeau,iar timpul a stat din nou in loc.Creasem o atmosfera atat de
frumoasa ,incat,cu greu ne-am despartit de ea.Fiecare incepuse sa povesteasca,sa
glumeasca si fiecare se simtea in largul lui,iar miezul noptii nu ne-a trimis la culcare.
Intr-un final ne-am retras in camere fiecare si ne-am propus sa dormim pana

cand soarele avea sa rasara.Ne imaginam cum vom sta toti intinsi pe iarba si vom admira
soarele in toata splendoarea luia ramas doar o imaginatie.
Eram atat de obositi dupa ziua ce trecuse,incat doar cativa s-au trezit si doar cativa au
asteptat rasaritul soarelui care nu isi mai facea aparitia. Asaam ramas doar cu gandul
,caci ne-am dus cu totii la culcare atunci cand se crapa de ziua.Unii au dormit toata
noaptea ,altii cateva ore ,altii au avut o noapte alba,stand afara si admirand stelele care
erau infinite si punandu-si dorinte atunci cand vedeau cate o stea cazatoare.
S-a dat trezirea.Eram morocanosi si voiam sa mai dormim,dar fiecare bucurie dureaza
mai putin. A noastra s-a prelungit dupa ce am asezat masa si am luat micul dejun care
fusese mai bun ca niciodata.Soarele deja ne mangaia fata si ne astepta la o alta zi
relaxanta,darmica noastra vacanta se terminase si trebuia sa plecam.
Dupa ce ne-am facut bagajul si am facut ordine in camere ,eram gata de plecare.Nu am
pornit pe jos ,asa cum credeamo caruta trasa de doi cai negri si frumosi ne astepta.Neam asezat putin tematori ,dar am pornit si ,mai repede ca niciodata,am ajuns la microbuz.
Ne-am luat la revedere de la locul ce ne fusese casa pentru o noapte si ne-am pus in gand
sa ne intoarcem curand pentru o noua aventura de familie.Ne-am despartit cu greu de
locul unde timpul nu exista si linistea era la ea acasa.
Am ramas in schimb cu amintiri de neuitat si cu momente de povestit nepotilor.
Astfel s-a incheiat cea de a doua noastra excursie in familie,care,fusese un
mai mare succes.