Imblanzirea si domesticirea porumbelului a avut loc, probabil, pe la sfarsitul perioadei pietrei cioplite, in

Fenicia (Asia Mica)In aceasta tara antica, porumbelul era considerat ca pasarea-simbol a lui Astarte,
zeita zamlisirii si a dragostei. Prin colonizarea feniciana in primul milieniu i.e.n., cultul lui Astarte si al
porumbelului sacre se raspandeste in tarile bazinului oriental al Marii Mediterane si in tarile rasaritene:
in Mesopotania, Armenia si Arabia. Acesta ipoteza pare a fi confirmata si de unele date concrete,
descoperite, prin sapaturile arheologice. Cele executate pe teritoriul insulei Cipru au dat la iveala mici
temple antice, prevazute cu anumite constructii caracteristice , care s-au dovedit a fi vechi porumbare,
pentru porumbei. Pe baza unui mit religios similar in cele doua milenii i.e.n. cultul porumbeilor sa
dezvolta si in Asiria, asezata pe malurile fluviului Tigru din Mesopotania antica.In mitologia poporului
asirian, Semiramida, fiica lui Astarte, a fost zeita dragostei si a gloriei militare.Dupa nasterea sa, ea a
fost parasita in camp liber, unde a fost crescuta de porumbei si ciobani, devenind apoi regina Asiriei.
Dar, in urma unei infrangeri suferite in razboi si dupa ce propiul sau fiu a atentat la viata sa,
Semiramida s-a metamorfozat intr-un porumbel, plecand in zbor cu un stol de porumbei. De a atunci,
porumbelul a devenit obiectul unui cult sacru al poporului asirian. Cele mai vechi date arheologice
despre porumbelul domestic le gasim in istoria Egiptului antic. Astfel, de exemplu, intre obiectele
descoperite in mormintele faraonilor, Brugsch aminteste si de un tablou care reprezinta niste porumbei
ciugulind seminte. Un alt tablou egiptean prezinta lansarea a patru porumbei mesageri. Din datele
istorice cunoscute pana in present reiese ca unul din teritoriile cele mai vechi ale cresterii porumbeilor
cuprindea tarile antice din partea de rasarit a Marii Mediterane. Prin cuceririle razboinice si prin
legaturile commerciale stabilite, cresterea porumbeilor s-a raspandit la grecii antici si probabil in
Orientul antic din Asia Prin intermediul grecilor, din Italia de sud porumbelul domesticit se raspandeste
in toata Italia. Porumbelul era numit de grecii din Sicilia colymbos, cuvant din care a luat nastere
termenul latin columba, intrebuintat de romani pentru denumirea porumbelului domestic.
Romanii au legat de porumbelul domesticit si numeroase superstitii.O data cu extinderea Imperiului
Roman, porumbelul domestic se raspandeste in toata Europa e-o dovedeste si corespondentul
cuvantului porumbel la diferite popoare europene. Asa, de exemplu, cuvantul irlandez colum din
limbile celtice, precum si corespondentul slav golub, deriva din denumirea Latina columba, care a
fost preluata si modificata paralel cu raspandirea porumbeilor in aceste tari.In acest rastimp
porumbelul domestic se raspandeste in toate tarile Europei.
Dezvoltarea practicii cresterii porumbeilor se observa si in Germania. Cea mai veche carte despre
porumbei scrisa in limba germana editata in 1790 in orasul Ulm- si intitulata Ulmer Taubenbuchapartine unui autor necunoscut. Ea descrie numai unele rase primitive de porumbei gusati, romani,
etc. In schimb la inceputul secolului urmator dupa 1800, asa cum relateaza Neumeister, amatorii
columbfili germani cresc numeroase rase de gusati , de porumbei si zburatori, toti in rase pure sau,
dupa termenul crescatorilor din acea vreme pur sange
In sec.XIX, cresterea porumbeilor se practica deja in toate continentele globului.Prin intermediul
arabilor, porumbelul domesticit se raspandeste in tarile africane de pe malurile fluviului Congo, iar prin
colonizatori, si in tarile Africii de Sud, Americii de Nord si Sud, preum si in Australia.In aceasta
perioada apar adevarate capodopere alie columboculturii : cartile lui Boitard Corbie (Les pigeons de
voliere et de colombier), Fulton (The illustrated Book of Pigeons) si Prutz (Ilustriertes Mustertauben
buch). Crecatorii de porumbei se unesc in cluburi si asociatii care fixeaza standardele pentru rasele de
porumbei si editeaza numeroase reviste si carti despre cresterea porumbeilor. Tot in acesta perioada
incep sa se infiinteze in Europa si America ferme mari specializate in cresterea porumbeilor, in care
sint crescuti zeci de mii de porumbei mari de carne ce sint expediati apoi prin comertul alimentar, in
stare vie sau taiati, publicului consummator.
Practica cresterii porumbeilor ia un avant si mai mare in secolul nostru. In toate tarile se creeaza rase
autohtone.Pe linga cresterea porumbeilor de carne, de zbor si decorativi, se dezvolta foarte mult
cresterea si utilizarea in diferite scopuri a porumbeilor voiajori.
La noi in tara, pe langa variate rase importante, se cresc si numeroase rase locale, selectionate dupa
gustul felurit al crescatorilor romani care prefera in special porumbeii de zbor, fapt ce explica prezenta
unui numar mare a acestei rase.In present activitatea crescatorilor de porumbei la noi in tara este
indrumata si incurajata de uniunea crescatorilor de porumbei voiajori si de un numar de asociatii
locale.