Sunteți pe pagina 1din 179

Ministerul Educaţiei Naţionale Universitatea Petrol - Gaze din Ploieşti

Departamentul de Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă

CORNEL LAZĂR

MIRELA LAZĂR

STATISTICĂ

ECONOMICĂ

Ploieşti

2013

3

CUPRINS

INTRODUCERE

 

6

UI I. ROLUL STATISTICII ÎN CERCETAREA FENOMENELOR ECONOMICO-SOCIALE

8

1.1 CONSIDERAŢII TEORETICE GENERALE PRIVIND STATISTICA

9

1.2 ROLUL STATISTICII ŞI SISTEMULUI INFORMAŢIONAL STATISTIC ÎN

PROCESUL DECIZIONAL

11

1.3

PRINCIPALELE NOŢIUNI ŞI CONCEPTE FOLOSITE ÎN STATISTICĂ

13

TESTE DE EVALUARE UI I

18

UI II NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INVESTIGAŢIA STATISTICĂ

 

19

2.1 ETAPELE INVESTIGAŢIEI STATISTICE

20

2.2 OBSERVAREA STATISTICĂ

21

2.3 PRELUCRAREA DATELOR STATISTICE

43

TESTE DE EVALUARE (ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI)/LUCRARE DE VERIFICARE

UI II

50

UI III MODALITĂŢI DE PREZENTARE A DATELOR STATISTICE 51

3.1 SERIILE STATISTICE

52

3.2 REPREZENTAREA GRAFICĂ A DATELOR STATISTICE

56

TESTE DE EVALUARE UI III

70

UI IV UTILIZAREA INDICATORILOR STATISTICI ÎN CERCETAREA FENOMENELOR ECONOMICO-SOCIALE

71

4.1 INDICATORII STATISTICI: NOŢIUNE, FUNCŢII, CLASIFICARE

72

4.2 MĂRIMILE RELATIVE

76

4.3 INDICATORI STATISTICI DE BAZĂ AI ACTIVITĂŢII AGENŢILOR ECONOMICI

 
 

81

4.4 CLASIFICĂRI UTILIZATE ÎN STATISTICA SOCIAL-ECONOMICĂ

85

TESTE DE EVALUARE UI IV

91

UI V INDICI STATISTICI

92

5.1 CONSIDERAŢII PRELIMINARE

93

5.2 INDICI ELEMENTARI

95

5.3 INDICI DE GRUP (SINTETICI)

96

5.4 SISTEME DE PONDERARE

100

5.5 INDICELE PREŢURILOR DE CONSUM (IPC)

102

TESTE DE EVALUARE (ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI)/LUCRARE DE VERIFICARE

UI V

4

108

UI VI CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND INDICATORII MACROECONOMICI

109

6.1. NECESITATEA ŞI ROLUL INDICATORILOR MACROECONOMICI DE

REZULTATE

110

6.2.

SISTEMUL CONTURILOR NAŢIONALE METODĂ DE EVIDENŢĂ A

ACTIVITĂŢII LA NIVEL MACROECONOMIC

112

TESTE DE EVALUARE UI VI

118

UI VII ASPECTE TEORETICE PRIVIND CALCULUL ŞI UTILIZAREA AGREGATELOR MACROECONOMICE

119

7.1. METODE DE CALCUL A INDICATORILOR MACROECONOMICI DE

REZULTATE

120

7.2 UTILIZAREA INDICATORILOR SINTETICI DE REZULTATE ÎN ANALIZA DINAMICII ŞI STRUCTURII ECONOMIEI NAŢIONALE

130

TESTE DE EVALUARE UI VII

135

UI VIII TESTE DE EVALUARE FINALĂ

136

8.1. APLICAŢII PRACTICE REZOLVTE

137

8.2. APLICAŢII PRACTICE PROPUSE

174

BIBLIOGRAFIE

5

180

INTRODUCERE

Locul cursului în cadrul programului de studiu Disciplina Statistică Economică face parte dintre disciplinele aferente domeniului de studiu economic şi se studiază, după parcurgerea unor discipline economice generale.

Obiectivele cursului Statistica economică este acea ramură a statisticii care face posibilă caracterizarea şi analiza fenomenelor şi proceselor economice cu ajutorul indicatorilor statistici. Prin intermediul statisticii economice conceptele şi categoriile economice abstracte sunt transformate în indicatori concreţi, determinaţi pe baza datelor privitoare la colectivităţile statistice reale. Strâns legată de teoria economică, de ramuri şi domenii de activitate – statistica economică trebuie să pună la dispoziţia sistemului informaţional economic indicatori care să asigure o reflectare cât mai corectă a fenomenelor şi proceselor economice şi sociale. În prima parte a lucrării am încercat să identificăm noţiunile de bază din statistica teoretică şi să lămurim câteva aspecte legate de instrumentele, metodele şi mijloacele pe care le oferă statistica pentru descrierea principalelor relaţii şi tendinţe ce se manifestă în colectivităţile statistice. Având în vedere importanţa indicatorilor statistici în cunoaşterea potenţialului economic, a rezultatelor valorificării acestui potenţial, a eficienţei economice, o atenţie deosebită este acordată acestei problematici. Alături de câţiva dintre indicatorii mai des utilizaţi în aprecierea activităţii agenţilor economici, sunt prezentaţi în detaliu principalii indicatori macroeconomici de rezultate ce stau la baza analizelor privind starea economiei, a fundamentării politicii economice, măsurării şi analizei nivelului şi evoluţiei economice. Pentru înţelegerea cât mai clară a conţinutului şi folosirii corecte a acestor indicatori în calculele şi analizele economice, lucrarea cuprinde şi câteva aplicaţii practice.

6

Autorii speră ca prin lucrarea de faţă să satisfacă cerinţele de documentare şi însuşire a cunoştinţelor necesare pentru efectuarea şi înţelegerea calculelor şi analizelor economice.

Modul de structurare al cursului Cursul este structurat în 8 unităţi de învăţare care asigură formarea şi dezvoltarea competenţelor, a valorilor şi atitudinilor prevăzute în programa de studiu.

Resurse complementare Pentru aprofundarea cunoştinţelor studenţii vor utiliza atât suportul de curs disponibil pe platformă, cât şi lucrările de specialitate prevăzute în bibliografie.

Numărul lucrărilor de verificare Studenţii vor susţine două lucrări de verificare, localizate astfel:

- prima lucrare în săptămânile 5-6;

- a doua lucrare în săptămânile 9-10.

Criterii de evaluare

- rezultatele celor două lucrări de verificare;

- conţinutul şi nivelul ştiinţific al referatului;

- nivelul cunoştinţelor teoretice şi practice la verificarea finală.

Ponderile în evaluarea finală Ponderile în evaluarea finală sunt cele prevăzute în programa analitică.

7

Autorii

UI I. ROLUL STATISTICII ÎN CERCETAREA FENOMENELOR ECONOMICO-SOCIALE

Obiective:

Familiarizarea studenţilor cu principalele noţiuni, delimitări conceptuale în domeniul statisticii economice;

Iniţierea studenţilor cu privire la Sistemul informaţional al activităţii statistice

Cunoaşterea de către studenţi a principiilor de bază,

a

statisticii teoretice si economice şi a rolului acestora în

economie

Cunoaşterea şi aplicarea modului de elaborare a

prognozelor economice

Secţiuni:

1.1 CONSIDERAŢII TEORETICE GENERALE PRIVIND STATISTICA

9

1.2 ROLUL STATISTICII ŞI SISTEMULUI INFORMAŢIONAL STATISTIC ÎN

PROCESUL DECIZIONAL

11

1.3

PRINCIPALELE NOŢIUNI ŞI CONCEPTE FOLOSITE ÎN STATISTICĂ

13

TESTE DE EVALUARE UI I

18

8

1.1 Consideraţii teoretice generale privind statistica

Statistica este ştiinţa care studiază aspectele cantitative ale fenomenelor social-economice de masă, fenomene ce sunt variabile în timp şi spaţiu, pornind de la conţinutul calitativ al acestora. Ca domeniu de activitate a apărut din nevoia de a cunoaşte în expresie numerică trăsăturile esenţiale ale diferitelor fenomene şi procese ale activităţii umane şi în consecinţă de a fundamenta variantele de decizie în procesul de conducere. Termenul de “statistică” îşi are originea în cuvântul latinesc “status” care înseamnă starea politică sau descrierea statului. Această noţiune a fost utilizată pentru prima dată de Gottfried Achenwall pentru a desemna “ştiinţa descrierii statului” în vederea cunoaşterii în expresie sintetică a variabilelor referitoare la producţie şi consumul de produse agricole. Noţiunea de statistică a căpătat de-a lungul timpului în limbajul comun şi de specialitate mai multe accepţiuni:

Activitate practică, apărută din nevoia cunoaşterii în expresie numerică a fenomenelor şi proceselor economico-sociale; Metodă statistică, în sensul că statistica este folosită de celelalte discipline statistice pentru descoperirea legilor proprii domeniului lor de studiu; Publicaţii de date statistice, ale diferitelor instituţii naţionale şi teritoriale; Ştiinţă cu un obiect propriu de studiu, o metodă proprie şi un scop bine precizat. În dezvoltarea sa statistica s-a ocupat de acele fenomene şi procese care se produc într-un număr mai mare de cazuri, denumite fenomene de masă sau fenomene de tip colectiv.

9

În cazul acestor fenomene, formele individuale de manifestare diferă de la o unitate la alta în funcţie de modul cum se asociază factorii sistematici cu cei întâmplători, cei esenţiali cu cei neesenţiali, cei obiectivi cu cei subiectivi. Fenomenele de masă sunt rezultatul influenţei comune a unui număr mare de cauze şi condiţii cu grade diferite de influenţă. Deşi la nivelul unităţilor individuale se manifestă o mare variabilitate în timp şi spaţiu, tendinţa lor de manifestare poate fi cunoscută şi verificată dar numai la nivelul ansamblului, la nivelul de masă al fenomenelor. Acest lucru este posibil deoarece toate fenomenele de masă se află sub incidenţa legii numerelor mari 1 , potrivit căreia într-un număr suficient de cazuri individuale influenţa factorilor întâmplători se poate compensa în aşa fel încât la nivelul ansamblului se poate ajunge la o valoare tipică pentru întregul ansamblu investigat. În concluzie, putem spune că obiectul statisticii îl reprezintă studiul cantitativ al fenomenelor de masă în scopul cunoaşterii legilor lor de manifestare la nivelul întregului ansamblu. Trebuie însă precizat faptul că latura cantitativă a fenomenelor de masă nu se prezintă separat de calitate, ci numai ca o cantitate a unei calităţi date. Aceasta înseamnă că, studiind statistic fenomenele, accentul trebuie să cadă pe analiza laturii cantitative, fără a se neglija însă aspectul lor calitativ. Utilizată ca metodă de cercetare în unele domenii ale cunoaşterii, statistica joacă un rol important în studierea fenomenelor economico- sociale.

Factorii decizionali la nivelul micro, mezo sau macroeconomic se bazează în multe cazuri pe rezultatele analizei statistice. Putem afirma că statistica nu este chemată să ia decizii, ci să ofere o analiză pertinentă a datelor cantitative privitoare la fenomenele economice şi sociale de masă.

1 Legea numerelor mari, enunţată de Jacques Bernoulli în 1713, se referă la stabilitatea frecvenţelor şi afirmă că frecvenţa de apariţie a unui eveniment converge în probabilitate către probabilitatea de producere a acelui eveniment.

10

1.2 Rolul statisticii şi sistemului informaţional statistic în procesul decizional

Statistica, reprezentând un ansamblu de metode ştiinţifice, ne ajută

să învăţăm, să organizăm observarea fenomenelor de masă şi să obţinem

datele necesare, cum să prelucrăm aceste date şi cum să formulăm ipoteze

privitoare la relaţiile evidenţiate de aceste date. Mai departe, statistica oferă

metode pentru testarea ipotezelor noastre şi pentru confruntarea realităţii cu

predicţiile ce le putem formula pe baza ipotezelor. Se poate spune că

statistica permite extinderea cunoaşterii fenomenelor studiate şi din acest

punct de vedere este fără discuţie o ştiinţă.

În prezent, statistica oferă posibilitatea realizării unor analize

pertinente a datelor cantitative referitoare la fenomenele economico-sociale

de masă, ceea ce constituie un suport riguros ştiinţific în fundamentarea

deciziilor factorilor de conducere.

Locul analizei statistice în rezolvarea unor probleme decizionale este

reliefat de schema nr.1

Problema analizată

este reliefat de schema nr.1 Problema analizat ă Formularea managerial ă a problemei Concretizarea

Formularea managerială a problemei

Problema analizat ă Formularea managerial ă a problemei Concretizarea problemei în întreb ă ri manageriale

Concretizarea problemei în întrebări manageriale

Concretizarea problemei în întreb ă ri manageriale Formularea statistic ă a întreb ă rilor Solu ţ

Formularea statistică a întrebărilor

ri manageriale Formularea statistic ă a întreb ă rilor Solu ţ ia problemei R ă spunsuri
ri manageriale Formularea statistic ă a întreb ă rilor Solu ţ ia problemei R ă spunsuri

Soluţia

problemei

statistic ă a întreb ă rilor Solu ţ ia problemei R ă spunsuri la întreb ă

Răspunsuri la întrebări manageriale

ţ ia problemei R ă spunsuri la întreb ă ri manageriale R ă spunsuri la întreb

Răspunsuri la întrebările statistice

ă spunsuri la întreb ă ri manageriale R ă spunsuri la întreb ă rile statistice Analiza

Analiza statistică

11

Schema nr. 1

Pentru a creşte eficienţa în toate domeniile de activitate este necesar aşadar ca întregul proces de organizare şi conducere să se bazeze pe un sistem informaţional economico-social bine pus la punct. Se consideră de altfel astăzi, că orice proces de conducere este, în esenţă un proces de prelucrare a informaţiei. Sistemul informaţional economico-social are o largă sferă de cuprindere. Vorbim despre sistem informaţional atât la nivelul oricărei entităţi economice sau sociale cât şi la nivelul economiei naţionale; în ambele cazuri prin sistem informaţional înţelegem totalitatea informaţiilor necesare exercitării activităţii de conducere. În cadrul sistemului informaţional economico-social o poziţie cheie revine sistemului informaţional statistic (SIS); locul important al SIS în cadrul sistemului informaţional economico-social derivă din caracteristicile şi funcţiile informaţiilor statistice. Sfera informaţiilor statistice este cu mult mai largă decât cea a informaţiilor culese pentru alte subsisteme, statistica cuprinzând toate fenomenele cu caracter de masă. Aria surselor de date pentru sistemul informaţional statistic este extrem de largă, cu tendinţă de extindere pe măsura abordării unor probleme noi.

Totodată, statistica pune la dispoziţia celorlalte sisteme informaţionale metode de culegere şi prelucrare a datelor; în acest scop, statistica le oferă precizări indispensabile asupra conceptelor şi definiţiilor ce le folosesc, clasificări şi nomenclatoare referitoare la fenomenele şi procesele studiate. În aprecierea rolului statisticii în cercetarea fenomenelor economice şi sociale trebuie făcută distincţie între statistica teoretică şi statistica economică. Statistica teoretică oferă instrumentele (metodele) care permit să se descrie principalele relaţii în tendinţe ce se manifestă în colectivităţile statistice. Printre aceste metode se numără: gruparea, corelaţia şi regresia, indicii, analiza seriilor cronologice, analiza dispersională etc

12

Statistica economică face posibilă caracterizarea şi analiza fenomenelor şi proceselor economice şi sociale cu ajutorul unor indicatori statistici. Rezultă de aici că statistica economică este strâns legată de teoria economică, de economia generală şi economia diferitelor ramuri şi domenii de activitate. Prin intermediul statisticii economice conceptele şi categoriile economice abstracte sunt transformate în indicatori concreţi determinaţi pe baza datelor privitoare la colectivităţile statistice reale. Statistica economică trebuie să pună la dispoziţia sistemului informaţional economic, indicatori care să asigure o reflectare cât mai corespunzătoare a fenomenelor şi proceselor economice şi sociale.

1.3 Principalele noţiuni şi concepte folosite în statistică

Cercetarea cantitativă a fenomenelor de masă presupune utilizarea de către statistică a unor concepte şi noţiuni, dintre care unele se întâlnesc mai frecvent în toate etapele cercetării statistice:

Populaţia (colectivitatea) statistică – desemnează totalitatea elementelor (unităţilor ) de aceeaşi natură care au trăsături esenţiale comune şi care fac obiectul investigaţiei statistice. Spre deosebire de matematică care operează cu populaţii infinite, statistica operează cu populaţii care au un caracter obiectiv, finit fiind necesară delimitarea acestora din punct de vedere al conţinutului, spaţiului, timpului şi formelor organizatorice. În funcţie de natura elementelor, populaţiile statistice sunt formate (de exemplu) din: persoane, obiecte, agenţi economici, evenimente demografice (divorţuri, căsătorii) etc Statistica abordează colectivităţile statice (care exprimă o stare, un nivel, la un moment dat) şi colectivităţile dinamice (ce caracterizează un proces, o devenire în timp). Exemple de colectivităţi statice:

13

numărul societăţilor comerciale înregistrate în registrul comerţului la 1 ianuarie 2013 efectivul populaţiei judeţului Prahova la 1 iulie 2013 valoarea fondurilor fixe în funcţiune la societatea comercială “x” la data de 1 ianuarie 2013 Exemple de colectivităţi dinamice:

valoarea cifrei de afaceri realizate de societatea comercială “x” în anul 2012 numărul născuţilor vii în judeţul Prahova în anul 2012

valoarea exportului realizat de societăţile comerciale din judeţul Prahova în anul 20102 Eşantionul (statistic) desemnează o submulţime sau parte dintr-o populaţie, constituită după criterii bine stabilite, pentru a putea servi la determinarea caracteristicilor populaţiei 2 . Utilizarea eşantioanelor în statistică este în multe cazuri absolut necesară deoarece cercetarea unor colectivităţi (în totalitatea lor) poate să devină dificilă sau chiar imposibilă cu cât este mai numeroasă o colectivitate, cu atât devine mai dificilă cercetarea tuturor elementelor ei; o astfel de cercetare poate fi consumatoare de timp şi costisitoare. Pentru a elimina aceste neajunsuri se apelează la extragerea unei subcolectivităţi din colectivitatea totală, numită colectivitate de selecţie (sau eşantion). Unitatea statistică desemnează elementul constitutiv al unei colectivităţi statistice şi care este purtătorul unui nivel al fiecărei trăsături supuse observării şi cercetării statistice. Unitatea statistică este purtătorul originar de informaţie sau, altfel spus subiectul logic al informaţiei statistice. Datorită varietăţii aspectelor sub care se poate prezenta în fapt, unitatea statistică comportă o definiţie precisă, care exclude orice posibilitate de interpretare diferită şi astfel orice eroare ce poate prejudicia valoarea investigaţiei statistice.

14

Unităţile statistice pot fi simple sau complexe:

unităţile simple sunt cele care constituie colectivitatea (salariatul, studentul, născutul viu etc.) unităţile complexe sunt rezultatul organizării sociale şi economice a colectivităţii (familia, grupa de studenţi, societatea comercială etc.) În cadrul cercetării statistice trebuie făcută distincţie între unităţile statistice ca elemente constitutive ale populaţiei şi unităţile raportoare (societăţi comerciale, instituţii etc.) care, potrivit legislaţiei în vigoare, sunt obligate să furnizeze anumite informaţii asupra activităţii lor. Caracteristica (variabila) statistică reprezintă trăsătura, proprietatea, însuşirea comună tuturor unităţilor unei colectivităţi şi care variază ca nivel (variantă sau valoare), de la o unitate a colectivităţii la alta. Caracteristica mai poartă denumirea de variabilă statistică sau variabilă aleatoare. Caracteristicile se pot clasifica după mai multe criterii:

a) după modul lor de exprimare:

caracteristici calitative (nominative), exprimate în cuvinte:

sexul, profesia, religia, culoarea părului etc. caracteristici cantitative (numerice), exprimate în cifre:

vârsta, greutatea, cifra de afaceri etc.

b) în funcţie de natura variaţiei caracteristicilor numerice:

caracteristici continue (cu variaţie continuă), cel care pot lua orice valoare din scara lor de variaţie: greutatea unei persoane, cifra de afaceri etc. caracteristici discrete sau discontinue, cele a căror variaţie se manifestă prin salturi; ele nu pot lua decât anumite valori pe scara lor de variaţie, de regulă numere întregi: numărul de firme dintr-o localitate, numărul de copii pe care îi are o familie etc.

c)

în funcţie de numărul variantelor pe care le pot lua:

caracteristici alternative, acelea care pot lua doar două variante de răspuns după modelul adevărat/fals din logică:

mediul urban/rural, sexul masculin/feminin, etc. caracteristici nealternative – cele care pot lua mai multe

valori de răspuns: nivelul salariului, al cifrei de afaceri etc

d) în funcţie de conţinutul caracteristicii:

caracteristici de timp: anul naşterii, anul înfiinţării unei societăţi comerciale etc. caracteristici de spaţiu: judeţul, localitatea, sediul firmei etc. caracteristici atributive sunt cele în care variabila reprezintă un atribut, altul decât spaţiul sau timpul: forma juridică a societăţii comerciale, religia, sexul etc.

e) în funcţie de modul de obţinere şi caracterizare a

fenomenului:

caracteristici primare, cele obţinute de regulă în etapa de culegere a datelor statistice caracteristici derivate, cele obţinute în procesul prelucrării variabilelor primare.

Varianta reprezintă nivelul concret pe care îl poate lua o variabilă la nivelul unei unităţi sau grup de unităţi statistice. Exemple:

în cazul caracteristicii (variabilei) “forma juridică” a societăţii comerciale, variabilele sunt: SA, SRL, SNC, SCA, SCS etc.

în cazul variabilei “cifra de afaceri” valorile curente înregistrate (1 miliard lei, 2 miliarde lei etc.) de diferitele societăţi comerciale reprezintă variantele caracteristice. Frecvenţa de apariţie a unei variante reprezintă numărul de apariţii al acestei variante (valori) în colectivitate.

Exemplu: dacă din 30 de studenţi dintr-o grupă, 12 sunt băieţi, rezultă că aceasta este frecvenţa de apariţie a variantei “masculin”, pentru caracteristica “sex”. Datele statistice 3 reprezintă caracterizarea numerică obţinută de statistică în legătură cu unităţile, grupele sau colectivitatea studiată. Datele statistice sunt mărimi concrete, rezultate în urma investigaţiilor statistice. Mesajul datelor statistice este informaţia statistică.

3 Emilia Ţiţan, Simona Ghiţă, Cristina Trandaş –“Bazele statisticii”, Editura Meteora Press, Bucureşti, 2000, p.22

17

Teste de evaluare UI I

1. Care sunt accepţiunile noţiunii de statistică?

2. Care este obiectul de studiu al statisticii?

3. Ce sunt fenomenele social-economice de masă?

4.

Explicaţi

economică?

legătura

dintre

statistica

teoretică

şi

statistica

5. Ce se înţelege prin colectivitate statistică? Exemplificaţi.

6. Colectivităţi

dinamice.

statistice

statice

şi

colectivităţi

statistice

7. Care sunt principalele noţiuni utilizate în statistică?

8. Definiţia caracteristicii statistice; clasificare.

9. Ce se înţelege prin variaţia caracteristicii?

10. Ce este varianta caracteristicii; Daţi exemple de variante cantitative şi variante calitative.

11. Definiţia unităţii statistice; unitatea statistică simplă şi unitatea statistică complexă.

12. Cum se stabileşte frecvenţa de apariţie a unei variante?

13. Prin ce se caracterizează o colectivitate statistică?

14. Eşantionul statistic: noţiune, utilizare.

18

UI II NOŢIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND INVESTIGAŢIA STATISTICĂ

Obiective

Cunoaşterea de către studenţi a etapelor cercetării statistice în scopul deprinderii studenţilor cu acest demers ştiinţific Iniţierea studenţilor în aplicarea metodelor de culegere a datelor statistice, metode absolut necesare oricărui economist

Secţiuni

2.1 ETAPELE INVESTIGAŢIEI STATISTICE

20

2.2 OBSERVAREA STATISTICĂ

21

2.3 PRELUCRAREA DATELOR STATISTICE

43

TESTE DE EVALUARE (ÎNTREBĂRI SI RĂSPUNSURI)/LUCRARE DE VERIFICARE

UI II

19

50

2.1 Etapele investigaţiei statistice

Aşa cum arătam anterior, statistica este utilizată frecvent pentru cunoaşterea şi caracterizarea fenomenelor de masă din economie şi societate. Pentru a evidenţia cât mai riguros şi exact tendinţele de evoluţie a fenomenelor, cercetarea statistică trebuie să se desfăşoare după un program bine stabilit, cu acţiuni concrete începând cu declanşarea investigaţiei statistice şi până la finalizarea ei. Investigaţia statistică (sau demersul statistic) cuprinde totalitatea operaţiilor de culegere a datelor statistice, de sistematizare, grupare şi prelucrare, analiză şi interpretare. Mai concret, investigaţia statistică cuprinde trei etape 4 principale (vezi schema nr.2):

observarea sau înregistrarea datelor; prelucrarea datelor observate pentru obţinerea sistemului de indicatori statistici; analiza şi interpretarea rezultatelor în vederea formulării concluziilor statistice.

Observarea Prelucrarea Decizii Definirea statistică Date şi Informaţii asupra problemei (culegera statistice
Observarea
Prelucrarea
Decizii
Definirea
statistică
Date
şi
Informaţii
asupra
problemei
(culegera
statistice
analiza
statistice
fenomenelor
de cercetat
datelor)
statistică
reale
Banca de date
de cercetat datelor) statistică reale Banca de date Schema nr. 2 Observarea statistic ă este prima

Schema nr. 2 Observarea statistică este prima etapă a investigaţiei statistice în care se culeg datele individuale cu privire la fenomenul de masă studiat. În

4 Schemă propusă de V. Voineagu şi colectiv în lucrarea “Statistică economică”, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001

20

această etapă se înregistrează, după criterii unitare, variantele caracteristicilor cuprinse în programul cercetării statistice. Prelucrarea statistică reprezintă cea de-a doua etapă a unui demers statistic, în care datele înregistrate se centralizează, se grupează şi sistematizează în vederea obţinerii unor indicatori statistici cu care se caracterizează fenomenele studiate. Analiza şi interpretarea rezultatelor este cea de a treia etapă a investigaţiei statistice în care sunt verificate ipotezele, formulate concluziile şi fundamentate procesele decizionale.

2.2 Observarea statistică

Observarea statistică este etapa cu care demarează cercetarea statistică şi reprezintă - aşa cum arătam – etapa în care se efectuează înregistrarea (culegerea) datelor statistice de la unităţile colectivităţii supuse studiului. Această etapă este hotărâtoare deoarece de modul cum este asigurată autenticitatea datelor, calitatea informaţiilor, depinde în continuare calitatea rezultatelor obţinute. Observarea statistică trebuie să se realizeze cu respectarea anumitor condiţii:

satisfacerea condiţiei de calitate, ceea ce înseamnă asigurarea veridicităţii datelor culese (erori cât mai mici de culegere); satisfacerea condiţiei de cantitate, adică obţinerea tuturor datelor necesare pentru efectuarea studiului statistic. Tocmai în scopul îndeplinirii condiţiilor amintite, se impune ca observarea statistică să nu se facă la întâmplare ci după un plan riguros 5 ce trebuie să cuprindă cel puţin următoarele elemente:

scopul observării, respectiv obiectivele urmărite prin culegerea datelor statistice; scopul

5 Pentru datalii a se vedea Emilia Ţiţan, Simona Ghiţă, Cristina Trandaş “Bazele statisticii”, Editura Meteora Press, Bucureşti, 2000, p. 33-34

21

observării este influenţat în mare măsură de scopul general al investigaţiei statistice; delimitarea colectivităţii care presupune circumscrierea în timp, spaţiu şi organizatoric a colectivităţii studiate; stabilirea unităţii de observare, adică a acelui element al colectivităţii asupra căruia se va efectua nemijlocit observarea; stabilirea caracteristicilor ce vor fi înregistrate, operaţiune care constă în selectarea variabilelor ce vor face parte din programul observării;

stabilirea măsurilor organizatorice, respectiv un ansamblu de elemente care asigură buna organizare şi desfăşurare a observării statistice (elaborarea de hărţi şi planuri ale localităţilor, împărţirea locului observării, recrutarea şi pregătirea personalului, tipărirea formularelor şi instrucţiunilor etc.) Înregistrarea (culegerea) datelor se realizează prin diferite metode (procedee), care sunt adaptate în funcţie de natura fenomenelor studiate, de posibilităţile de înregistrare a fenomenelor, de mijloacele tehnice de prelucrare existente etc. Metodele de observare statistică se pot clasifica după mai multe

criterii:

delimitarea timpului şi locului observării;

a) după aria de cuprindere a colectivităţii statistice:

observări totale – care presupun înregistrarea caracteristicilor cuprinse în programul de cercetare de la toate unităţile (fără excepţie) colectivităţii statistice (exemplu: recensămintele, unele raportări statistice totale);

22

observări parţiale când se culeg date de la o parte a colectivităţii totale (exemplu: sondajele statistice);

b) după timpul înregistrării datelor:

observări curente care constă în înregistrarea sistematică permanentă a caracteristicilor fenomenelor analizate (exemplu: înregistrarea fenomenelor demografice); observări periodice înregistrarea datelor la intervale de timp bine stabilite (exemplu: recensământul populaţiei) observări ocazionale sunt cele care se realizează o singură dată, cu un scop special (exemplu: anchetă realizată cu ocazia lansării unui produs)

c) după modul de obţinere a datelor:

observări directe constă în înregistrarea nemijlocită a datelor de către un operator (anchetator statistic) la unităţile colectivităţii observări indirecte atunci când înregistrarea datelor se realizează pe baza unor evidenţe existente (exemplu: evidenţe contabile) În practică, cele mai utilizate metode statistice sunt: recensământul, rapoartele statistice, sondajul statistic, anchetele statistice, monografia statistică. RECENSĂMÂNTUL, este o metodă de observare statistică totală, cu caracter periodic, de mare complexitate şi care surprinde un fenomen la un moment dat. Deoarece recensământul surprinde fenomenele în mod static, el oferă posibilitatea determinării unor indicatori de volum şi structură specifici fiecărui moment de înregistrare. Fiind unul din recensămintele cel mai des realizate în practică, în continuare detaliem principalele aspecte legate de recensământul populaţiei.

23

Recensământul populaţiei reprezintă forma principală de observare statistică totală şi periodică a colectivităţilor umane, pe baza unui program complex şi care necesită un volum important de cheltuieli materiale şi un personal numeros şi bine pregătit. Scopul principal al recensământului populaţiei este să furnizeze date cu privire la starea populaţiei şi anume:

numărul acesteia, repartizarea ei geografică şi distribuţia după diferite caracteristici demografice şi socio-economice. Întotdeauna recensămintele au răspuns unor necesităţi de cunoaştere de ordin politic (electoral), militar, administrativ, fiscal sau economic în general. Importanţa deosebită pe care o prezintă informaţiile furnizate de recensământ, pentru conducerea şi organizarea statului, explică apariţia unor forme embrionare de înregistrare a populaţiei încă din antichitate. După mărturiile pe care ni le-a păstrat istoria – documente, tradiţii, legende – recensăminte ale populaţiei s-au efectuat cu milenii î.H. În Sumer, în mileniile IV şi III î.H. s-au efectuat anumite numărători ale populaţiei în scopuri militare şi fiscale. Egiptul antic a cunoscut şi el recensăminte ale populaţiei de foarte timpuriu, respectiv din timpul primei dinastii a faraonilor, în jurul anului 2750 î.e.n., în orice caz, este atestat 6 un recensământ care s-a făcut aproximativ prin 1400 î.e.n., din dispoziţia faraonului Amenophis III. În Egipt, numărarea se efectua de către scribi, sub îndrumarea funcţionarilor faraonului; recensămintele se făceau la doi ani, intervale la care capii de familie trebuiau să declare membrii familiei şi pe sclavii lor. China antică se pare că a efectuat primul recensământ al populaţiei în anul 2238 î.H. Asirienii au recenzat populaţia nomadă în timpul regelui Shamschi- Adad, cu 18 secole înainte de Hristos 7 . Evreii, care au stat mulţi ani în Egipt au preluat de la egipteni ideea recensământului populaţiei. După textele biblice, un asemenea recensământ

6 Vezi Vladimir Trebici “Mică enciclopedie de demografie”, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1975 7 Vezi Mihai Ţarcă “Demografie”, Editura Economică, Bucureşti, 1997

24

s-a efectuat de către Moise în deşertul peninsulei Sinai (1491 î.H.), iar altul mult mai târziu pe vremea regelui David (1017 î.H.). În Grecia antică, la Atena regele Pericle, a dispus efectuarea primului recensământ al populaţiei în anul 444 î.H. La un grad înalt de dezvoltare au ajuns recensămintele populaţiei în Roma antică. Cu ocazia recensămintelor la romani – mult perfecţionate ca tehnică de lucru şi cu o arie de cuprindere mai largă – se înregistrau cetăţenii şi averile lor în scopul recrutării militarilor, fixării impozitelor şi exercitării drepturilor politice. Introduse de regele Romei, Servius Tullius (578-534 î.H.), aceste recensăminte (numite census) se făceau cu regularitate, la început din 5 în 5 ani, apoi din 10 în 10 ani, iar pe vremea împăratului Caius Aurelius Valerius Dioclitianus (284-305) din 15 în 15 ani. În capitala imperiului, această operaţiune se efectua pe Câmpul lui Marte, în faţa unui censor, iar perioada recensământului se numea “lustrum”. Fiecare bărbat, cetăţean al Romei, era obligat să se prezinte şi să declare în faţa censorului: numele şi prenumele, numărul membrilor familie, numărul sclavilor, averea mobiliară şi cea imobiliară, etc. Toate aceste caracteristici formau programul recensământului numit “formula censualis”, iar rezultatele erau consemnate în aşa numitele tabele censuale. Interesant este faptul că declaraţiile cetăţenilor cu prilejul recensământului, erau depozitate apoi la “Tabularium”, arhiva publică. Referindu-ne la ţara noastră trebuie precizat că primele lucrări de evidenţă statistică a populaţiei, cunoscute până în prezent, datează de peste două milenii, adică din timpul întemeierii primului stat dac centralizat şi unitar sub conducerea marelui rege Burebista (82-44 î.H.). Mai târziu, imediat după cucerirea Daciei de către romani, împăratul Traian a dispus înregistrarea populaţiei, obiectul şi programul de observare al acestui census a fost transmis de Ulpian în lucrarea sa “De censibus” ( scrisă între anii 211 şi 217 d.H.). Rezultatele înregistrării nu se cunosc, după cum nu se cunosc nici cele ale înregistrărilor făcute din 10 în 10 ani în tot timpul administraţiei

25

romane. Retragerea administraţiei romane din Dacia a pus capăt census- urilor, ultimul atestat documentar fiind cel din jurul anului 240.

De altfel, odată cu destrămarea Imperiului roman şi cu trecerea la societatea feudală, sunt tot mai rare mărturiile despre recensăminte ale populaţiei; explicaţia constă, printre altele şi în absenţa unui stat centralizat,

cu putere efectivă asupra unui teritoriu. Totuşi, există şi din perioada evului

mediu informaţii despre recensăminte, evident limitate la teritorii mai mici 8 .

Reluarea practicii înregistrării populaţiei prin recensăminte este legată de apariţia statului burghez. Deşi în unele ţări s-au efectuat recensăminte ale populaţiei încă din secolul XVIII (În Suedia în 1749, în Statele Unite în 1790), totuşi ele cunosc o largă aplicare abia de la începutul secolului al XIX-lea, astfel încât până spre mijlocul acestui secol se generalizează în ţările Europei. La începutul secolului al XIX-lea se înfiinţează în ţările europene primele oficii centrale de statistică, care au importante funcţii şi atribuţii în statistica generală a statului; recensămintele populaţiei se fac cu mai multă regularitate, după o tehnică mai avansată., se fac primii paşi în colaborarea statistică internaţională 9 . În această atmosferă

se fac recensămintele populaţiei din Franţa, din Anglia, statele germanice 10 , Belgia, etc. Recensământul iniţiat şi organizat în Belgia în anul 1846 de statisticianul şi matematicianul belgian Lambert Adolphe Jacques Quetelet este de altfel considerat primul recensământ “modern”. Fără îndoială că metodologia organizării recensămintelor a cunoscut

o perfecţionare considerabilă, după cel de-al II-lea război mondial, cu

8 Este vorba despre recensămintele organizate la Nüremberg în 1449, în Quebec în 1666, în Prusia în 1701, etc. (vezi “Mica enciclopedie de demografie”, autor Vladimir Trebici)

9 O deosebită importanţă pentru perfecţionarea recensămintelor au avut-o congresele internaţionale de statistică; cel din anul 1872, ţinut la St. Petesburg, a adoptat ”norme internaţionale minime” privind recensămintele, iar la sesiunea Institutului Internaţional de Statistică din 1897 s-a lansat ideea unui “recensământ mondial al secolului” care ar fi trebuit să se organizeze în anul 1900.

10 În Anglia, Franţa şi statele germanice s-au organizat recensăminte în anul 1801 (Vezi “Mica enciclopedie de demografie”, autor Vl. Trebici).

26

deosebire în ceea ce priveşte sistemul de prelucrare a informaţiilor, prin

intermediul mijloacelor electronice de calcul 11 .

În ţara noastră – care are o bogată tradiţie în ceea ce priveşte

înregistrările de populaţie de tipul recensămintelor – primul recensământ

modern a avut loc în Muntenia, în anul 1838. Situaţia sinoptică a

recensămintelor organizate în ţara noastră este următoarea:

Primul recensământ

1838

Al II-lea recensământ

Al III-lea recensământ dec. 1899

Al IV-lea recensământ 19 dec. 1912

Al V-lea recensământ 29 dec. 1930

Al VI-lea recensământ 6 aprilie 1941

dec. 1859 – martie 1860

Al VII-lea recensământ

25 ianuarie 1948

Al VIII-lea recensământ

21 februarie 1956

Al IX-lea recensământ 15 martie 1966

Al X-lea recensământ 5 ianuarie 1977

Al XI-lea recensământ 7 ianuarie 1992

Al XII-lea recensământ 18 martie 2002

Al XIII-lea recensământ

20 octombrie 2011

Trebuie precizat faptul că ultimele patru recensăminte organizate în

ţara noastră (1966, 1977, 1992, 2002 si 2011) au avut un program mai

complex de cercetare, cuprinzând şi caracteristici despre clădiri de locuit şi

locuinţe.

Principiile metodologice şi elementele planului organizatoric al recensămintelor Pornind de la experienţa îndelungată a recensămintelor populaţiei s-a

ajuns la definirea unor principii metodologice a căror respectare constituie o

garanţie a reuşitei unor asemenea lucrări statistice de amploare.

11 Necesitatea prelucrării unui volum foarte mare de informaţii, cum este cel obţinut cu ocazia recensământului, a constituit un stimulent pentru perfecţionarea mijloacelor de prelucrare; astfel, maşinile de calcul cu cartele perforate au fost inventate de statisticianul american Herman Hollerith (1860-1929), fondatorul societăţii Tabulating Machine Corporation în anul 1896, care s-a transformat în 1911 în redutabila firmă I.B.M.

27

Cele mai importante principii metodologice de care trebuie să se ţină seama atunci când se organizează recensăminte sunt:

1.Recensământul populaţiei este o lucrare statistică iniţiată în baza unei hotărâri a conducerii statului (un act normativ), având deci un caracter oficial.

2.Universalitatea recensământului, semnificând obligativitatea înregistrării populaţiei întregii ţări, indiferent dacă la momentul efectuării recensământului persoanele componente se aflau în interiorul sau în afara graniţelor statului respectiv. 3.Simultaneitatea înregistrărilor este un principiu în virtutea căruia informaţiile culese, potrivit programului observării se referă la acelaşi moment (numit moment critic sau de referinţă) pentru toate persoanele recenzate indiferent de momentul înregistrării propriu-zise. 4.Comparabilitatea după criteriul cronologic şi teritorial a indicatorilor calculaţi pe baza caracteristicilor înregistrate în condiţiile unei metodologii şi programe de observare cu caracter unitar pentru întreg teritoriul. 5.Periodicitatea recensământului se referă la necesitatea repetării lui

în fiecare ţară la perioade de timp pe cât posibil egale.

6.Caracterul ştiinţific şi aplicativ general, datele obţinute urmând

a fi prelucrate în mod detaliat pentru a putea fi folosite în conducerea economiei. În afară de principiile amintite anterior, ţinând cont de faptul că

recensămintele includ în programul lor de observare pe scară tot mai largă, pe lângă caracteristici demografice şi caracteristici social-economice, pentru

a realiza o colaborare sinceră din partea populaţiei, este absolut necesară

garantarea confidenţialităţii datelor înscrise în formularele de recensământ; aceste informaţii (cu caracter strict personal) trebuie să fie utilizate exclusiv în scopuri statistice (ele fiind centralizate) şi în nici un caz nu trebuie folosite pentru luarea unor decizii administrative privind persoanele care au furnizat datele statistice.

28

Recensământul populaţiei deţine o poziţie particulară în cadrul lucrărilor statistice, atât prin dimensiunea colectivităţii observate, cât şi prin complexitatea programului observării. Prin urmare, reuşita recensământului este condiţionată, printre altele, de pregătirea organizatorică riguroasă a acestuia. Aşadar, realizarea unui recensământ presupune întocmirea unui plan organizatoric, plan care trebuie să aibă în vedere în principal următoarele probleme:

elaborarea actului normativ prin care se stabilesc obiectivele recensământului, principalele momente în desfăşurarea acestuia, atribuţiile diverselor organe de stat şi ale Comisiei centrale de recensământ;

stabilirea calendarului recensământului, cuprinzând principalele lucrări şi eşalonarea acestora în timp, cu precizarea responsabilităţilor;

proiectarea sistemului de prelucrare a informaţiilor obţinute prin recensământ şi a modalităţilor de publicare a rezultatelor. Planul organizatoric care stă la baza recensământului prevede ce lucrări şi în ce ordine trebuie efectuate, la ce dată trebuie începută şi terminată fiecare lucrare, de către ce verigi se execută, etc. Ansamblul termenelor calendaristice, care marchează începutul şi sfârşitul fiecărei lucrări incluse în planul organizatoric, poartă numele de calendar al recensământului. În calendarul oricărui recensământ se disting trei etape principale:

1.Efectuarea lucrărilor pregătitoare ale recensământului, cum ar fi:

întocmirea listelor de clădiri (localităţi) şi a materialului cartografic;

sectorizarea teritoriului;

elaborarea formularelor de recensământ şi a instrucţiunilor pentru completarea lor;

29

stabilirea şi testarea programelor de prelucrare automată a datelor;

recrutarea şi pregătirea personalului care efectuează recensământul;

popularizarea recensământului în rândul populaţiei;

realizarea recensământului de probă.

2.Înregistrarea, verificarea, prelucrarea sumară şi prelucrarea materialului observării. Cu privire la înregistrarea propriu-zisă a informaţiilor la recensământ, trebuie precizat că acest lucru se realizează utilizând metoda interogării, cu cele două forme principale: interogarea orală şi auto- înregistrarea. În cazul interogării orale, recenzorul se deplasează la locuinţa persoanelor care trebuiesc înregistrate, adresează întrebările din programul de observare capului gospodăriei (sau persoanelor adulte), verifică logica răspunsurilor primite şi apoi le înregistrează în formularul de recensământ. Această metodă acordă rolul principal recenzorului, deoarece acesta conduce discuţia cu persoana recenzată şi tot el completează fişa de recensământ. Metoda prezintă avantajul calităţii înregistrărilor, deoarece, recenzorul care a fost special instruit poate da o interpretare unitară şi corectă întrebărilor din programul observării, după cum el poate pune întrebări suplimentare pentru a obţine răspunsul corect. Totuşi, această metodă solicită un număr mare de recenzori, o perioadă mai îndelungată de înregistrare şi cheltuieli mai însemnate. În cazul auto-înregistrării, recenzorul înmânează uneia din persoanele care alcătuiesc familia sau gospodăria (de obicei capului familiei) fişa de recensământ, instrucţiunile de completare şă dacă este cazul lămuriri verbale asupra felului cum trebuie să interpreteze diversele situaţii specifice; recenzorul precizează data la care se va înapoia pentru a ridica fişa de recensământ completată.

30

Această metodă necesită un număr mai mic de recenzori, deoarece

timpul afectat unei gospodării este mult diminuat, cheltuielile sunt mai mici,

însă rezultatele pot fi afectate în mai mare măsură de subiectivism în

interpretarea diferitelor caracteristici.

3.Prelucrarea informaţiilor în vederea obţinerii rezultatelor

definitive, etapă care în condiţiile actuale ale expansiunii calculatoarelor PC

este realizată mult mai operativ şi după un număr mai mare de caracteristici

de grupare şi centralizare.

Principalele lucrări pregătitoare Arătam anterior că în cadrul lucrărilor unui recensământ, o pondere

şi o importanţă mare o au lucrările pregătitoare. Prezentăm în continuare

unele aspecte legate de cele mai importante activităţi pregătitoare:

a)Întocmirea listelor de clădiri, a materialului cartografic şi

sectorizarea teritoriului

În vederea identificării precise a obiectivelor ce urmează a fi vizitate

de către recenzori se întocmesc listele de clădiri şi materialul cartografic

pentru fiecare localitate. Pentru aceasta , în toate localităţile se revizuieşte şi

se definitivează denumirea străzilor şi numerotarea imobilelor. În cazul

localităţilor urbane se întocmeşte lista clădirilor cu adresa exactă a fiecăreia,

specificându-se numărul apartamentelor şi numărul populaţiei.

În mediul rural se întocmeşte lista satelor care aparţin de aceeaşi

comună, specificându-se pentru fiecare numărul clădirilor de locuit, numărul

gospodăriilor şi numărul populaţiei.

Materialul cartografic constituie un auxiliar preţios în pregătirea

recensământului. Elaborarea acestuia constă din întocmirea schiţei străzilor

oraşului respectiv, cu indicarea tuturor străzilor, imobilelor şi numerelor

atribuite acestora.

În cazul comunelor se întocmeşte o schiţă sumară, în care se cuprind

toate satele componente, indicându-se limitele teritoriului, principalele

obiective, drumuri de acces, etc.

Sectorizarea teritoriului constă în operaţia de împărţire a teritoriului

pe care se efectuează recensământul în trei verigi principale:

31

- Sectoare de recensământ

- Sectoare de îndrumare şi control

- Circumscripţii de recensământ

Sectorul de recensământ reprezintă o parte dintr-un oraş sau dintr-o comună, atribuită unui recenzor pentru a efectua înregistrarea unităţilor statistice cu caracteristicile lor care fac parte din program. Sectoarele de recensământ pot fi de două feluri:

obişnuite – constituite din locuinţe individuale care cuprind aproximativ 100 gospodării separate – formate din unităţi de locuit în comun cu peste 25 de locuri de tip cămin sau hotel Mărimea sectoarelor de recensământ depinde de durata perioadei de înregistrare stabilită, de norma zilnică ce revine unui recenzor, de gradul de concentrare a populaţiei în teritoriu, de condiţiile naturale, de anotimpul în care se efectuează înregistrarea, etc

Sectorul de îndrumare şi control se constituie prin reunirea a 5-6 sectoare de recensământ şi este condus de către un recenzor şef. Se recomandă ca sectorul de îndrumare şi control să ţină seama de limitele teritoriale ale unităţii administrative şi să nu cuprindă sectoare de recensământ aparţinând de două unităţi administrative vecine. Circumscripţia de recensământ se formează din 10-12 sectoare de îndrumare şi control şi este condusă de un responsabil de circumscripţie. Sectorul de îndrumare şi control şi circumscripţia de recensământ sunt unităţi teritoriale constituite în vederea unei mai bune organizări şi pentru realizarea unui control riguros asupra calităţii muncii recenzorilor. b)Elaborarea formularelor de recensământ şi a instrucţiunilor pentru completarea lor Efectuarea unui recensământ al populaţiei presupune existenţa unor documente de bază, respectiv formularele de recensământ şi instrucţiunile aferente; elaborarea acestora este o sarcină care revine Comisiei centrale de

32

recensământ, iar difuzarea lor în teren se realizează de către comisiile teritoriale. Formularele de recensământ trebuie să cuprindă într-o ordine logică, caracteristicile din programul observării, pentru a permite recenzorului un control logic imediat, pe măsura înscrierii răspunsurilor în formular şi să fie adaptate sistemului de prelucrare automată a datelor recensământului. Instrucţiunile pentru completarea formularelor trebuie să cuprindă toate lămuririle necesare, să fie clare şi să ducă la o abordare unitară a problematicii cercetate. Formularele de înregistrare pot fi: fişe individuale, fişe de familii sau pe gospodării, sau liste colective pe care se pot înregistra mai multe persoane, chiar dacă ele nu formează o familie. În afară de documentele de bază (formulare şi instrucţiuni), la recensământ se utilizează şi o serie de instrumente ajutătoare ca de exemplu:

agenda recenzorului, dovada de recensământ, fişa de control, borderoul centralizator 12 . c)Recrutarea şi pregătirea personalului care va efectua recensământul Factorul uman joacă un rol deosebit în realizarea corespunzătoare a recensământului şi de aceea trebuie să i se acorde atenţia cuvenită. Necesarul de personal la recensământ se determină pe baza sectorizării teritoriului, în funcţie de numărul de sectoare, sectoare de îndrumare şi control şi circumscripţii; în orice caz, recensământul populaţiei antrenează un număr foarte mare de persoane, de specialităţi şi cu pregătire diferită (cadre didactice, studenţi, ingineri, pensionari, etc.). Ţinând cont de diversitatea profesiilor persoanelor care efectuează recensământul, Comisia centrală de recensământ trebuie să prevadă o pregătire minuţioasă a acestora, prin intermediul comisiilor teritoriale. În cadrul acestei pregătiri se analizează amănunţit întrebările din formulare pentru a se da o interpretare unitară a acestora. La sfârşitul perioadei de pregătire se poate proceda la

33

verificarea cunoştinţelor acumulate, prin intermediul unor simulări sau înregistrări pe teren. d)Popularizarea recensământului în rândul populaţiei Pentru o participare de masă şi conştientă a populaţiei la recensământ, aceasta trebuie informată asupra scopului, metodei de efectuare a înregistrărilor, perioadei de înregistrare şi trebuie convinsă de caracterul statistic al recensământului. Cu ocazia popularizării recensământului – prin presă, radio, televiziune, afişe, broşuri – trebuie insistat asupra caracterului confidenţial al răspunsurilor, precum şi asupra faptului că singura sursă de informare o constituie declaraţia liberă a persoanelor, fiind interzis a se cere documente care să confirme veridicitatea acestor declaraţii. Răspunsurile date la recensământ îşi pierd caracterul individual în urma prelucrării şi devin date generale care servesc la cunoaşterea numărului, dinamicii şi structurilor social-economice ale populaţiei. Pentru a putea răspunde corect la întrebările din formularele de recensământ populaţia trebuie informată din timp cu privire la programul observării. Momentul critic şi perioada de înregistrare O cerinţă de bază pentru reuşita recensământului populaţiei este – aşa cum arătam – respectarea principiului simultaneităţii, principiu care impune ca datele înregistrate pentru întreaga populaţie să se refere la un anumit moment, denumit moment critic sau moment de referinţă. Acest fapt permite înregistrare unitară a caracteristicilor populaţiei, evitarea omisiunilor sau dublelor înregistrări, obţinându-se date comparabile. De regulă, momentul de referinţă se stabileşte în acea perioadă a anului care corespunde celei mai reduse mişcări spaţiale a populaţiei (în speţă iarna), în care probabilitatea prezenţei populaţiei la domiciliu este cea mai ridicată. Totodată, alegerea momentului de referinţă trebuie să ţină cont

şi de necesitatea asigurării unei relative comparabilităţi a informaţiilor cu cele obţinute la recensămintele precedente. Din aceleaşi considerente, momentul critic se fixează la miezul nopţii (ora zero), în acest moment mişcarea populaţiei este cea mai redusă din întreg ciclul de 24 de ore. Ultimele recensăminte organizate în ţara noastră au avut următoarele momente critice:

- ora zero din noaptea de 14 spre 15 martie 1966

- ora zero din noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1977

- ora zero din noaptea de 6 spre 7 ianuarie 1992

- ora zero din noaptea de 17 spre 18 martie 2002

- ora zero din noaptea de 19 spre 20 octombrie 2011

Ideal ar fi pentru analiza demografică ca momentul de referinţă să corespundă orei “zero” din noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, situaţie în care clasificarea populaţiei pe ani de vârstă coincide cu clasificarea pe generaţii. În practică nu se preferă stabilirea unui asemenea moment critic, deoarece, mişcarea accentuată a populaţiei complică lucrările de înregistrare, ca urmare a faptului că un număr însemnat de persoane nu se află la domiciliul stabil.

Perioada de înregistrare reprezintă intervalul în care recenzorii se deplasează în teren pentru a efectua înregistrările în formularele de recensământ; ea este stabilită dinainte prin planul organizatoric al recensământului şi depinde de programul observării, de metoda utilizată pentru înregistrare, de efectivul şi pregătirea personalului, de condiţiile climaterice, de densitatea populaţiei, de fondurile băneşti, etc Deşi nu este obligatoriu, perioada de înregistrare este delimitată de ziua al cărei început este marcat de momentul critic şi durează în general una sau două săptămâni 13 (în cazul ţării noastre).

Pentru a se putea încadra în intervalul stabilit ca perioadă de înregistrare este recomandat ca recenzorul să facă o recunoaştere în prealabil sectorul de recensământ care i-a fost repartizat, identificând pe teren obiectivele pe care va trebui să le viziteze în cursul desfăşurării recensământului.

.

Programul de observare Prin program de observare înţelegem totalitatea întrebărilor care apar în formularul de recensământ sau ansamblul caracteristicilor ce fac obiectul înregistrării. Programul de observare al unui recensământ al populaţiei se alcătuieşte în funcţie de scopul recensământului şi cuprinde, în general, trei grupe de informaţii:

informaţii ce servesc la identificarea persoanei recenzate; informaţii referitoare la caracteristicile care alcătuiesc programul demografic propriu-zis al recensământului; alte informaţii necesare organelor de conducere ale statului. Informaţiile din prima grupă se referă la caracteristici ale persoanelor, necesare pentru identificarea lor în teritoriu (de exemplu numele şi prenumele, adresa persoanelor recenzate). Înregistrarea acestor caracteristici este utilă pentru repartizarea populaţiei în profil teritorial, precum şi la confruntarea absenţilor temporar cu prezenţii temporar, în scopul evitării dublelor înregistrări. Cea de-a doua categorie de informaţii cuprinde întrebări referitoare la: poziţia persoanei recenzate faţă de capul gospodăriei, categoria de populaţie cu care se lucrează în cadrul înregistră