Vorbim mult despre copil, dar copilului nu-i vorbim

Irenaeus EiblEibesfeldt
Iubire si ura
O preocupare intensa
a specialistilor din
multe domenii ale
cunoasterii a fost
dintotdeauna
"granita" dintre
innascut si dobandit...

"Am un bebelus de trei luni si ma intreb cat intelege din ceea ce

incerc sa ii comunic. Am impresia ca el stie mai mult decat imi pot
da eu seama!", spune o mama in varsta de 28 de ani.
Este adevarat ca un bebelus nu poate comunica mamei sale tot
ceea ce ar dori. Bebelusii comunica mai mult intre ei decat cu
mamele lor si fac acest lucru cu mare placere. Ei au nevoie de
aceasta comunicare ce le este specifica pentru ca sunt racordati
pe aceleasi frecvente auditive. Daca o mama incearca sa intre in
relatie cu ei, bebelusii tac instantaneu.
Atunci cand copilul dumneavoastra nu vorbeste, nu inseamna
intotdeauna o lipsa de comunicare din partea sa. Este bine sa
respectati refuzul limbajului la copil. Comunicarea nu trebuie sa izvorasca doar din dorinta
copilului de a va face pe plac. Astfel, veti oferi posibilitatea copilului dumneavoastra de a vorbi si
nu de a "decuvanta", cum, dealtfel, fac multi adulti. Nu faptul de a vorbi ne face umani, ci de a
deveni o fiinta independent de dorintele altcuiva!
Ca adult, va adresati copiilor prin cuvant, la fel cum ati comunica cu un alt adult, pe aceasta cale
organizand si umanizand chiar si cea mai dureroasa traire; astfel, veti face din copil o fiinta
umana si nu un obiect al manipularilor dumneavoastra.

Kary Killen
Copilul maltratat
Asa cum mentioneaza
si autoarea, in primele
pagini ale cartii,
trairea unor
comportamente
abuzive in copilarie
poate conduce la f...

Mica fiinta umana vorbeste pentru ca mama ii cere sa vorbeasca. Altfel, el nu va vorbi niciodata
corect si va avea o intarziere de vorbire. In acest caz, cuvintele trebuie spuse dandu-i copilului
statutul de subiect, adica semnificandu-i ca are dorinte, emotii, opinii care nu sunt intotdeauna
cele ale mamei.
Pentru a intelege vocabularul copilului dumneavoastra este necesar sa invatati elementele
"lexicului de baza" al acestuia. Copiii imprumuta cuvinte din vocabularul adultilor, dar le umplu cu
un sens legat direct de experienta lor strict personala. De exemplu, cand un copil repeta despre
un coleg de joaca faptul ca este rau, trebuie intrebat ce inseamna pentru el "a fi rau". Plecand de
la ceea ce va spune, veti sesiza sensul pe care acest cuvant il capata in trairea sa particulara.
Trebuie evitata adaugarea de semnificatii la ceea ce spun si fac copiii, mai ales cand acestia nu
reusesc sa exprime in cuvinte ce au de comunicat, dar traduc aceasta prin gesturi, miscari,
mimica in comportament, cateodata prin tacere si imobilitate. Exista si alte mijloace de
comunicare umana decat cuvantul. Acesta a fost deja atins de atat de multa falsitate, incat copiii
nu se pot servi de el pentru a spune adevarul deoarece pentru ei cuvantul este minciuna. Astfel,
copilul dumneavoastra se poate exprima prin gesturi, atitudini, prin desen, prin modelaj sau prin
muzica mai bine decat prin cuvant.
De multe ori, adultii nu acorda suficienta importanta comunicarii cu propriii copii; se ajunge la
situatia in care se vorbeste mult despre copil, dar copilului nu i se vorbeste... Cu alte cuvinte,
parintii nu doresc maturizarea copiilor lor pentru a nu le fi amenintata autoritatea si pozitia
sociala.
Problema comunicarii copiilor si a comunicarii cu copii trebuie sa ne preocupe pe fiecare dintre
noi, fie ca suntem parinti sau nu. Chiar daca suntem adulti, uneori avem de invatat de la copiii

nostri.
Joi, 1- Ianuarie 2004
Elena Leonte, psiholog