Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chiar daca stia doar greaca reusea sa discute cu turistii ce ii intalnea in limba vorbita
de ei.
Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut cu ochii sufletului multi Sfinti, pe Ingerul lui Pazitor,
pe Maica Domnului (de mai multe ori) si pe Insusi Domnul Iisus Hristos. Nu i-a vazut in vis,
ci aievea, uneori chiar ziua in amiaza mare. Acestia vorbeau cu el, il sarutau, ii aduceau
mancare, il tamaduiau, ii faceau fagaduinte, ii descopereau taine.
De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut Lumina necreata, dar in repetate randuri
a fost vazut cum el insusi radia Lumina necreata. Uneori, fata sa stralucea ca soarele; chipul
sau radia o lumina alba, dar nu orbitoare. Alteori, Cuviosul Paisie Aghioritul era invaluit in
intregime intr-o lumina care cobora de sus, diferita de cea a soarelui: era mai puternica decat
ea si era mai stravezie, mai curata, aurie si totodata putin albastrie. In alte momente, chipul
smeritului Parinte Paisie Aghioritul stralucea de o lumina puternica, lina, si totusi trasaturile
fetei sale se distingeau. Unii inchinatori s-au invrednicit sa vada o aureola in jurul
capului Cuviosului Paisie Aghioritul, mai luminoasa decat soarele. In fata acestor privelisti
neobisnuite, inchinatorii primeau in sufletul lor dulceata acelei Lumini dumnezeiesti,
iar inima li se umplea de multa dragoste, bucurie si pace. Desi vedea slava lui Dumnezeu si
contempla Lumina necreata si de multe ori stralucea si el la exterior, smeritul Parinte Paisie
Aghioritul se straduia, pe cat ii statea cu putinta, sa se ascunda si nu deschidea discutia despre
aceste stari dumnezeiesti.
De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul simtea o mireasma foarte puternica atunci cand
trecea pe langa chilia unui Cuvios, cand se afla in preajma unor Sfinte Moaste sau cand
pregatea editarea cartii sale despre Sfantul Arsenie Capadocianul ca semn al bunavointei
Cuviosului Arsenie pentru editarea vietii lui. Cuviosul Paisie Aghioritul nu numai ca simtea
buna mireasma, ci si el insusi devenise mireasma lui Hristos: de multe ori il trada Harul
dumnezeiesc si dovedea sfintenia lui cu miresma puternica care, ca si mirul varsat, iesea din
el, din gura sa, din obiectele sale personale, din obiectele daruite de el altor persoane si din
locurile unde traia
Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu harisma de a petrece cu animalele
salbatice, fara ca acestea sa-l vatame - asa cum s-a intamplat cu Adam inainte de cadere si cu
multi alti Sfinti. Fiarele salbatice simteau marea lui dragoste si vedeau in el curatia omului de
dinainte de cadere. Ii hranea din mana lui pe ursii salbatici, pe iepuri, poruncea serpilor,
pasarelelor, ursilor, furnicilor si acestia i se supuneau.
Harisma rar intalnita a rugaciunii pentru intreaga lume a primit-o Cuviosul Paisie Aghioritul
dupa mari nevointe. Rugaciunea sa era neincetata, din inima, curata, rodnica; aceasta era
impartita in trei parti: una pentru sine, una pentru vii si una pentru adormiti. Isi generaliza
rugaciunea pentru a-i cuprinde pe toti oamenii.
Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: Daca as putea, as face o fabrica de rugaciune care sa
nu se opreasca niciodata. Lumea are nevoie de multa rugaciune.
Dintre toate harismele Cuviosului Paisie Aghioritul, cea care impresiona cel mai mult era
dragostea lui o dragoste arzatoare, dulce, atotputernica, dumnezeiasca, fara margini, fara
sovaire si cu o desavarsita jertfire de sine. Aceasta dragoste izvora din launtrul sau
si imbratisa, fara deosebire, cu aceeasi caldura, pe cei buni si pe cei rai, pe prieteni si pe
vrajmasi, pe cei cunoscuti lui si pe straini, pe ortodocsi si pe cei de alta credinta, pe oameni,
animale, plante, dar mai presus de toate pe Dumnezeu.
Parintele Paisie Aghioritul impartea dragoste tuturor, dar inima lui nu seca, deoarece se
legase de Izvorul nesecat, de Dragostea cea vesnica - de Hristos. Dragostea era o virtute
fireasca la Cuviosul Paisie Aghioritul. De mic am avut-o in sange, spunea el.
Harisma care il facea sa fie si mai iubit de oameni si care dadea putere rugaciunilor sale
era jertfirea de sine, harisma pe care smeritul monah Paisie Aghioritul o avea din belsug. Cand
vedea ca cineva are o nevoie deosebita, Cuviosul Paisie ii dadea inima lui si negresit si un mic
dar.