Sunteți pe pagina 1din 2

SPRE FENOMENOLOGIE : TEORIA ÎN-SIM Ț IRII (EINFÜHLUNG)

Premis ă : gândirea mitic ă . “Gândirea reprezint ă pentru om un mijloc eficient de ac ț iune; ea permite previziunea, ea creeaz ă tehnica. Universul, lipsit pân ă atunci de sens, dobânde ș te sens. Con ș tiin ț a mitic ă este structura acestei distan ță ri, a acestui joc, între om ș i univers. Ea corespunde unei func ț iuni vitale în momentul acestei recre ă ri a universului de c ă tre om … Se pune problema de a-l înr ă d ă cina pe om în natur ă , de a-i garanta existen ț a permanent expus ă la nesiguran ță , suferin ță ș i moarte … Mitul se afirm ă ca o atitudine vizând întoarcerea la ordine. El intervine ca un prototip de echilibrare a universului, ca un scenariu de reintegrare … Astfel se realizeaz ă o transfigurare a orizontului natural. Habitatul uman ia forme mentale. Con ș tiin ț a mitic ă permite constituirea unui înveli ș protector, în interiorul c ă ruia omul î ș i g ă se ș te locul în univers […] Mitul a formulat odat ă pentru totdeauna modelul perfect al oric ă rei existen ț e în lume […] Omul se reg ă se ș te, printr-o participare necesar ă , asociat la liturghia cosmic ă […] Mitul este singura cheie posibil ă a specificit ăț ii umane … Persisten ț a de neclintit a mitului dovede ș te c ă nu exist ă un alt cifru al omului în afar ă de omul însu ș i1 .

Religia vechilor greci nu se învârte în jurul cerin ț elor ș i beatitudinii sufletului omenesc; templul ei este lumea, din a c ă rei bog ăț ie de via ță ș i mobilitate î ș i contureaz ă cuno ș tin ț ele asupra zeilor. Religia aceasta nu r ă mâne opac ă la m ă rturiile oferite de experien ț a uman ă , c ă ci abia cu întreaga bog ăț ie a acestor tonalit ăț i, a celor întunecate, precum ș i a celor senine, se nasc marile imagini ale zeit ăț ilor2 .

Omul clasic. “Haosul devine cosmos. Cu aceast ă cucerire intelectual ă mereu crescând ă a imaginii lumii, scade natural ș i sim ț ul pentru relativitatea lumii fenomenale, ce sfideaz ă orice cunoa ș tere; teama instinctului este calmat ă prin cunoa ș terea exterioar ă ș i diminueaz ă treptat ș i, în timp ce con ș tiin ț a de sine a omului se apropie tot mai mult de trufia antropocentric ă , degenereaz ă organul pentru dualismul profund insurmontabil al existen ț ei. Via ț a devine mai frumoas ă , mai vesel ă , dar pierde în adâncime, m ă re ț ie ș i dinamism … Cu omul

clasic se stinge dualismul absolut între om ș i lumea exterioar ă , se stinge în consecin ță ș i transcendentalismul absolut al religiei ș i arteii. Pentru omul clasic, divinitatea este con ț inut ă în lume, incorporat ă în lume. Cu aceast ă credin ță a omului în imanen ț a nemijlocit ă a divinului în toate cele create, procesul de antropomorfizare a lumii ș i-a atins punctul culminant. C ă ci el este acela care se ascunde înapoia acestei diviniz ă ri a lumii. Unitatea ideal ă dintre Divinitate ș i lume este numai un alt nume pentru unitatea dintre om ș i lume, adic ă

pentru cucerirea spiritual ă -senzorial ă a imaginii lumii, care face s ă dispar ă orice dualism primordial [

frumos, impun ă tor [templul!], în perioadele clasice de evolu ț ie a umanit ăț ii

For ț ele creatoare ale sufletului omului clasic, dezlegate de

Arta devine acest produs de lux,

]

nevoie imediat ă a autoconserv ă rii spirituale, au devenit libere pentru o comportare plin ă de bucurie fa ță de realitate, au devenit libere

, a ș a cum în sens goethean teama de lume sa transform ă în evlavie fa ță de lume. Omul clasic se d ă ruie ș te, cu toate sim ț urile,

lumii fenomenale, senzoriale, pentru a o transforma dup ă imaginea sa. Pentru el nu mai exist ă nimic mort, el însufle ț e ș te totul cu via ț a sa. A crea înseamn ă pentru el, a fixa plastic procesul ideal de fuziune al propriului s ă u sentiment de via ță , cu lumea vie, înconjur ă toare. El nu mai ocole ș te hazardul fenomenului, ci îl limpeze ș te numai în sensul unei legit ăț i organice binevoitoare. Orice reprezentare artistic ă devine acum o apoteoz ă a acestui sentiment elementar de via ță , devenit con ș tient. –– S-a trezit sentimentul pentru frumuse ț ea viului, pentru

pentru art ă

ritmul fericit al organicului. Arta ornament ă rii devine mi ș carea for ț elor vii, un joc ideal al for ț elor organice, eliberate de orice scop. Ea se consum ă total în expresie ș i aceast ă expresie este via ț a pe care omul o împrumut ă din propriul s ă u sentiment vital, formei moarte

Astfel pe aceast ă treapt ă clasic ă a dezvolt ă rii

în sine ș i f ă r ă importan ță . Intropatia îi deschide omului clasic pl ă cerea contempla ț iei

umanit ăț ii, crea ț ia artistic ă devine ilustrare ideal ă a vitalit ăț ii, ajuns ă con ș tient ă ș i limprezit ă 3 .

Einfühlung. “Nevoia de intropatie poate fi considerat ă ca o premis ă a voin ț ei artistice numai acolo unde voin ț a artistic ă înclin ă spre autenticul-organic, adic ă spre naturalism, în sensul superior. Sentimentul de fericire care este stârnit în noi prin reproducerea frumuse ț ii

organice a vie ț ii; ceea ce omul modern caracterizeaz ă ca frumos, este o satisfacere a acelei nevoi interioare de activitate proprie

În

formele operei de art ă noi ne savur ă m pe noi în ș ine. Valoarea unei linii, unei forme const ă pentru noi în valoarea vie ț ii pe care ea o con ț ine pentur noi. Forma ob ț ine frumuse ț ea ei numai prin sim ț ul nostru vital, pe care noi îl adâncim confuz în ea” 4 .

1 G. Gusdorf, Mit ș i metafizic ă , p. 11-31; 218-231. 2 Walter F. Otto, Zeii Greciei. Imaginea divinita ̆t ̦ii în spiritualitatea greac ă , Humanitas, 1995, p. 15.

3 W. Worringer, Geneza ș i natura goticului, în : Abstrac ț ie ș i intropatie, p. 150 – 154 (Omul clasic). 4 Worringer, Abstrac ț ie ș i intropatie, p. 31