Drept Civil Teorie Generala

Subiectele dreptului civil =genul proxim ; =obiectul de reglementare al dreptului civil

Definitia dreptului civil. Este acea ramura de drept care apartine sistemului de drept
unitar al Romaniei si care reglementeaza raporturi patrimoniale si personal nepatrimoniale la
care participa persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitie de egalitate juridica.
Continutul dreptului civil este un ansamblu de norme juridica, adica o ramura a
sistemului de drept roman. Normele juridice sunt grupate pe categorii ce reglementeaza
subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, adica sunt ordonate in institutii ale dreptului civil.
Obiectul dreptului civil este format din raporturile juridice patrimoniae si raporturile
juridice nepatrimoniale care se stabilesc intre persoane fizice si persoane juridice.
Sistemul de drept este genul proxim al dreptului civil, in consecinta dreptul civil preia o
parte din principiile fundamentale ale sistemului de drept, cum ar fi principiul proprietatii,
principiul egalitatii in drepturi s.a.m.d.
Norma juridica este regula de conduita cu caracter general si impersonal a carei aplicare
este asigurata, in caz de nevoie, de forta coercitiva a statului (forta de constrangere).
Institutia juridica este un grup de norme juridice care reglementeaza un domeniu mai
restrans de activitate.
Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza un domeniu
mai larg de relatii sociale cu trasaturi comune avand o metoda proprie de reglementare.
Raporturile patrimoniale sunt acele raporturi care au un continut economic, continut
care poate fi exprimat in bani (poate fi evaluat pecuniar)
Ex. Raporturile de proprietate, raporturile obligationale(de creanta)
Raporturile personal nepatrimoniale, sunt acele raporturi care exprima individualitatea
persoanei care sunt lipsite de continut economic si nu pot fi exprimate in bani.
Ex. Dreptul la nume, dreptul la onoare, dreptul la viata, dreptul la stare civila, dreptul la
domiciliu, dreptul la paternitatea unei creatii
Observatie : dreptul civil nu reglementeaza toate raporturile patrimoniale si personal
nepatrimoniale care apar in societate, ele fiind reglementate si de alte ramuri (dreptul muncii,
dreptul administrativ, dreptul fiscal).
Calitatea subiectelor dreptului civil
1.Persoana fizica este omul, luat in mod individual ca subiect de drept.
2.Persoana juridica este un colectiv de oameni care are anumite elemente constitutive prevazute
de lege si care costituie un subiect de drept de sine statator, distinct de calitatea de subiect de
drept al fiecarui indivit membru al colectivului.
Metoda de reglementare este mijlocul de care se foloseste statul pentru a influenta modul
de desfasurare a unei anumite categorii de raporturi juridice. Ea se exprima prin pozitia juridica
specifica pe care partile unui raport juridic o au una fata de cealalta.

In dreptul civil partile se afla pe pozitie de egalitate juridica atat in raporturile

patrimoniale cat si in raporturile personal nepatrimoniale. In alte ramuri de drept, partile se afla
pe pozitie de subordonare juridica a uneia fata de cealalta.
Caracterul normelor juridice care formeaza dreptul civil ca ramura de drept
Dupa caracterul lor, normele juridice se clasifica in a. Norme dispozitive
b. Norme imperative
Normele dispozitive se subclasifica in norme permisive si norme supletive. Normele
dispozitive sunt acelea care suplinesc sau interpreteaza vointa neexprimata sau insuficient
exprimata a subiectelor de drept civil, ingaduind, prin chiar continutul lor, sa se deroge se la
dispozitiile pe care le cuprind.
Normele dispozitiv permisive. Sunt acele norme care nu impun, ci numai permit ca subiectul de
drept sa aiba o anumita conduita, daca vrea.
Ex. Normele privind acceptarea succesiunii (de ex. mostenirea)
Normele supletive. Sunte acele norme juridice care stabilesc o anumita conduita, care este
obligatorie pentru parti numai daca aceastea nu au prevazut prin vointa lor o alta conduita.
Ex. Intr-un contract de vanzare cumparare, bunul se preda la locul unde se afla in momentul
incheierii contractului, daca partile nu au prevazut altfel.
Normele imperative se subclasifica in norme onerative si norme prohibitive. Normele
imperative sunt acelea care impun subiectelor de drept civil o actiune sau le obliga la o
abstentiune si care, sub sanctiune, nu permit sa se deroge de la ele sau sa nu se aplice.
Normele imperativ onerative (latinescul oneris-sarcina). Sunt acele norme care prevad obligatia
partilor de a avea intr-o ipoteza data o anumita conduita.
Ex. Contractul de donatie se incheie in forma autentica. Sotii trebuie sa poarte in timpul
casatoriei numele declarat la incheierea casatoriei.
Normele prohibitive sunt acele norme care interzic in mod expres o anumita conduita, respectiv
savarsirea unei actiuni.
Ex. Conventiile asupra unei succesiuni nedeschise sunt interzise.
In dreptul civil, majoritatea normelor sunt norme dispozitiv supletive.
Un alt criteriu de delimitare este natura sanctiunilor aplicate in cazul incalcarii normelor
dreptului civil.
In dreptul civil, titularul dreptului subiectiv incalcat se poate adresa instantelor judecatoresti
pentru estabilirea situatiilor anterioare, repararea prejudiciului sau pentru luarea oricarei alte
masuri adecvate.
Principiile specifice dreptului civil. Ca ramura de drept, Dreptul Civil nu are in general
principii specifice, dar exista principii specifice la nivelul institutiilor juridice.
Ex. Principiul consensualismului in ceea ce priveste actele juridice civile. Principiul ocrotirii
bunei credinte. Principiul chemarii la mostenire in ordinea claselor de mostenitori legali.
In concluzie, niciunul dintre criteriile de mai sus, luate izolat, nu este suficient in a departaja
Dreptul Civil de alte ramuri de drept, si este necesar ca toate aceste criterii sa fie privite in
interconexiunea lor.
2

Izvoarele de Drept Civil

In sens formal reprezinta forma de exprimare a normelor de drept civil. In sens material
reprezinta conditiile material de existenta care genereaza normele de drept civil.
In art. 1 alin. 2 cod civil prevede ordinea de aplicare a izvoarelor de drept , respective
legea, uzantele, dispozitiile legale privitoare la situatii asemanatoare, si principiile generale ale
dreptului.
Legile (acte normative)
In functie de organul de stat de la care emana si de natural or , urmatoarele categorii acte
normativepot constitui izvoare de drept civil: Constitutia Romaniei (adoptata in 1991), legile
(constitutionale, organice, ordinare), ordonatele Guvernului, hotarari de Guvern, acte ale
organelor central ale Administratie publice (ordine, instructiuni, regulamente), acte normative
emise de autoritaritatile Administratiei Publice.
Alte izvoare de drept civil:
- reglementarile institutiilor U.E. cu aplicabilitate directa si, dupa caz, efect direct in dreptul
intern, in masura in care contin norme juridice civile
- conventia europeana ale drepturilor omului
In conformitate cu art 4 alin.1 din codul civil: - toate actele normative interne privind
drepturile si libertatile persoanelor trebuie interpretate in concordanta cu Constitutia, cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
Dreptul U.E se aplica cu prioritate in materiile reglementate de codul civil indifferent de
calitatea sau statutul partilor. (art. 5 din CC)
Uzantele
Potrivit art.1 alineat.6 din codul civil, prin uzante se inteleg: - Obiceiul/cutuma
- Uzurile profesionale
Obicei practica indelungata, inradacinata si continua, pe care cei care o aplica o considera
obligatorie.
Uzurile profesionale sunt acele reguli care reglementeaza raporturile dintre membrii unei profesii
sau, dupa caz, intre membrii profesiei si clientii, cu ocazia exercitarii acelei profesii.
Uzantele au caracter de izvor de drept numai daca ele nu contravin ordinii publice sau bunelor
moravuri (art.1 alint.4 din CC). Cei care invoca uzantele trebuie sa le dovedeasca existand insa o
prezumtie relative in ceea ce priveste uzantele publicate de catre organismele autorizate in acest
domeniu. Uzantele au caracter de izvor de drept numai in masura in care legea trimite in mod
expres la ele (art.1, alin. 3 CC). Art. 44 alin. 7 din Constitutie , art. 603 din codul civil care se
refera la sarcini care potrivit legii sau obiceiului revin proprietarului.
Principiile generale ale dreptului civil
- Proprietatii - art. 44 si art. 136 din Constitutie
- Egalitatii in fata legi civile (nediscriminarii) - art. 4 alin. 2 si art. 16 din Constitutie
- Imbinarii intereselor individuale si a celor generale - care rezulta din interpretarea art. 11 si art.
14 alin.1 din Codul Civil.

- Garantarii si ocrotirii drepturilor subiective civile - art. 1 alin. 3 si art. 18 din Constitutie si art.
26 din codul civil.
- Bunei credinte - art. 14 alin.1 din Codul Civil.
Morala si jurisprudenta (practica judecatoreasca):
Regulile morale nu reprezinta izvor de drept, dar, in masura in care sunt incorporate intr-o
norma juridica ele dobandesc forta juridica a normei ca izvor de drept.
In principiu, jurisprudenta nu reprezinta izvor de drept civil. Avem ca exceptii deciziile
curtii constitutionale care sint general obligatorii potrivit art. 147 alin. 4 din constitutie.
De asemenea, o alta exceptie se refera la legea 554/2004 a contenciosului administrativ in
temeiul caruia pot fi anulate acte normative.
In schimb, jurisprudenta de Curtii de Justitie Europene si jurisprudenta CEDO (Curtii
Europene a Drepturilor Omului) reprezinta izvoare de drept civil.
Aplicarea legii civile
Aplicarea legii civile in timp.
Aplicarea legii civile in spatiu.
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Aplicarea legii civile in timp.
Potrivir art. 6 alin.1 din Codul Civil, legea civila se aplica in intervalul de timp in care este in
vigoare (tempus regit actum).
In caz de succesiune a legilor civile, se pot ivi o serie de probleme privind aplicarea in timp, iar
acestea trebuie rezolvate tinandu-se cont de doua principii, care se presupun si se completeaza
reciproc, anume:
- Principiul neretroactivitatii legi civile noi
- Principiul aplicarii imediate a legii civile noi (cu exceptia ultraactivitatii legii vechi)
Principiul neretroactivitatii legii noi - art. 15 alin. 2 din Constitutie: legea dispune numai
pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, art. 6 alin. 1 din
Codul Civil.
Principiul neretroactivitatii este acea regula juridica potrivit careia legea civila se aplica numai
situatiilor care se ivesc in practica dupa intrarea ei in vigoare, iar nu si situatiilor anterioare.
Principiul aplicarii imediate a legii civile noi - art. 6 alin. 5 si art. 6 din codul civil: acea
potrivit cu care legea civila noua se aplica tuturor situatiilor ivite dupa intrarea sa in vigoare,
excluzand aplicarea legii civile vechi.
Exceptie: Ultraactivitatea legii civile vechi .Potrivit acestei exceptii se aplica anumitor situatii
determinate legea civila veche, desi a intrat in vigoare legea noua.
Avand in vedere cele doua principii si exceptia exista trei categorii de situatii juridice:
- fapta praeterita: desemneaza acele fapte care sunt constitutive, modificatoare sau extinctive de
situatii juridice, realizate in intregime inainte de intrarea in vigoare a legii noi, precum si efectele
produse de aceste situatii inainte de acest moment. In privinta aceasta se aplica doar legea veche.
- fapta pendentia: acele situatii juridice in curs de formare, modificare sau stingere la data intrarii
ei in vigoare. In aceasta situatie legiuitorul poate opta intre aplicarea legii noi sau pentru
supravietuirea legii vechi.
4

- fapta futura: acele situatii care se vor naste modifica sau stinge dupa intrarea in vigoare a legii
noi, precum si efectele viitoare ale acestor situatii juridice trecute. In privinta acestora se aplica
legea noua, in afara de cazul in care se opteaza pentru supravietuirea legii vechi.
Aplicarea legii civile in spatiu
Aceasta aplicare prezinta un aspect intern si un aspect international.
In ceea ce priveste aspectul intern, se aplica principiul teritorialitatii art. 7 alin.1 din Codul Civil.
Exceptii: legea 84/1992 privind regimul zonelor libere.
Aspectul international se refera la raporturile civile cu element de extraneitate, legea aplicabila
fiind determinata de normele conflictuale ale dreptului international privat.
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Destinarii legii civile sunt subiectele de drept civil, deci persoanele fizice si juridice. Din acest
motiv, avem trei tipuri de norme de drept civil: norme cu vocatie generala de aplicare (se aplica
atat persoanelor fizice, cat si celor juridice), norme cu vocatie de a se aplica numai persoanelor
fizice si norme cu vocatia de aplicabilitate persoanelor juridice.

Interpretarea normelor de drept civil

Interpretarea = acea operatiune logico-juridica de explicare a continutului si sensului normelor
de drept civil, in scopul justei lor aplicari prin corecta incadrare a diferitelor situatii din viata
practica in ipotezele ce le contin, de unde rezulta necesitatea interpretarii.
1. Oricat de buna este o lege la data adoptarii ei, ulterior, este posibil ca norma juridica sa fie
depasita de dinamica vietii sociale, in sensul ca apar situatii care nu au fost avute in vedere de
legiutor la adoptarea normei, punandu-se astfel probleme de a sti daca situatia nou ivita poate fi
incadrata sau nu in ipoteza unei anumite norme de drept civil.
2. In redactarea normelor juridice, legiutorul utilizeaza termeni generali, pentru a da normei o
aplicabilitate cat mai mare. De exemplu, in materia depunerii termenului de prescriptie, Codul
Civil utilizeaza sintagma "motive temeinice".
3. Termenii folositi de legiutor la edictarea normelor juridice nu au intotdeauna intelesul din
vorbirea obisnuita, de exemplu exista in dreptul civil cuvinte care un alt inteles decat cel din
vorbirea curenta ( termenul de "a da" - limbaj curent: a preda, drept civil: de a transmite un drept
real ), in dreptul civil exista termeni care au un caracter tehnic-juridic ( sezina, fideiusiune,
uzacapiune ).
Clasificarea interpretarii normelor de drept civil
1. In functie de organul sau persoana care face interpretarea distingem intre:
- interpretarea oficiala - care provine chiar de la organul de stat care a edictat norma juridica
respectiva si se concretizeaza in norme interpretative.
- interpretarea jurisdictionala - interpretarea facuta de catre un organ care solutioneaza un litigiu,
adica are atributii jurisdictionale. De regula, interpretarea jurisdictionala o fac instantele de
judecata.
- interpretarea doctrinara - se face de catre specialistii in drept, de catre autorii de literatura
juridica precum, si de catre avocati in pledoariile lor.
Spre deosebire de interpretarea oficiala, care are un caracter general obligatoriu, interpretarea
jurisdictionala este aplicabila doar la spea solutionata de instanta, iar interpretarea doctrinara nu
are un caracter obligatroiu.
2. In functie de rezultatul interpretarii, distingem intre:
5

- interpretarea literala/declarativa - in care exista o concordanta deplina intre formularea textului

legal interpretat si situatiile practice care se incadreaza in ipoteza acestuia, nefiind necesar a se
extinde sau a se restrange aplicarea dispozitiei in cauza.
- interpretarea extensiva - in care nu exista aceasta concordanta, in sensul ca formularea textului
este mai restransa decat intentia reala a legiutorului, astfel incat textul trebuie interpretat
extensiv. De exemplu, art. 1198 din vechiul Cod Civil care se refera la imposibilitatea materiala
de preconstituire a unui inscris, text care a fost interpretat extensiv si in ceea ce priveste
imposibilitatea morala a preconstituirii unui inscris.
Obs! Potrivit art. 10 din CCivil nu pot fi interpretate extensiv enumerarile limitative, exceptiile
sau prezumtiile ori acele norme care restrang exercitiul drepturilor civile sau care prevad
sanctiuni civile.
Aceste norme se spune ca sunt de stricta interpretare.
- interpretarea restrictiva - acea interpretare in care formularea textului este prea larga fata de
ipotezele ce se pot incadra in text. De exemplu: art. 1182 din vechiul Cod Civil reglementeaza
dobandirea datei certe a unui inscris prin infatisarea inscrisului sub semnatura privata la o
autoritate publica.
Aceat text a fost interpretat restrictiv in sensul ca nu este suficienta infatisarea inscrisului ci este
nevoie de inregistrarea acestuia la acea autoritate.
3. In functie de procedeele utilizate distingem intre:
- interpretarea gramaticala - presupune folosirea procedeelor de analiza sintactica si morfologica
a textului legal, tinandu-se cont de intelesul termenilor utilizati. De exemplu: potrivit art. 408
alin. 3 din Codul Civil, filiatia fata de tatal din afara casatoriei se stabileste prin recunoastere
sau prin hotarare judecatoreasca, dupa caz.
- interpretarea sistematica - presupune lamurirea intelesului unei norme juridice tinandu-se cont
de legaturile ei cu alte norme juridice din acelasi act normativ, precum si cu normele juridice din
alte acte normative. De exemplu: potrivit art. 39 alin. 1 Codul Civil, minorul dobandeste prin
casatorie capacitatea deplina de exercitiu ; potrivit art. 272 alin. 2 Codul Civil, pentru motive
temeinice, minorul care a implinit 16 ani se poate casatori in temeiul unui aviz medical cu
incuvintarea parintilor etc.
In consecinta, minorii care au implinit varsta de 16 ani pot dobandi prin casatorie capacitate
deplina de exercitiu,
- interpretarea istorico-teleologica - se face tinandu-se seama de finalitatea sau scopul urmarit de
legiutor intr-un context istoric dat. De exemplu: art. 1000 alin. 3 din vechiul cod civil, care
reglementeaza raspunderea comitentilor pentru faptele ilicite savarsite de prepusii lor in
exercitiul functiei incredintate.
- interpretarea logica - care presupune utilizarea regulilor logicii formale si a sistemului de
argumentare pe care se sprijina. Exista mai multe reguli de interpretare logica si argumente de
interpretare logica.
a. Regulile de interpretare logica
- exceptia este de stricta interpretare si se exprima prin adagiul latinesc exceptio est strictissimae
interpretationis - ori de cate ori textul instituie o exceptie ea nu poate fi extinsa prin interpretare
la alte situatii, decat cele prevazute de lege.
O aplicatie a acestei reguli o reprezinta raportul dintre norma generala si norma speciala,
astfel norma speciala deroga de la norma generala (se numeste specialia generalibus derogant),
iar norma generala nu deroga de la norma speciala (generalia specialibus non derogant) - unde
legea nu distinge, nici noi nu putem distinge. Se exprima prin adagiul ubi lex non distinguit, nec
6

nos distinguere debemus. De exemplu potrivit art. 92 alin. 1 din CC, domiciliul minorului care
nu a indeplinit capacitate deplina de exercitiu in conditiile prevazute de lege, este la parintii sai
sau la parintele cu care acesta locuieste in mod statornic. Textul nu face distinctie intre minorii
pana la varsta de 14 ani, cei care nu au capacitate de exercitiu, si minorii intre 14-18 ani, cei care
au capacitate restransa de exercitiu.
- norma juridica se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice si nu in sensul de a nu
produce efecte juridice. Aceasta regula se exprima prin adagiul actus interpretandus est potius ut
valeat, quam ut pereat.
b. Argumente de interpretatare logica
- argumentul per a contrario (textul exclus) adagiul: qui dicit de uno, negat de altero ( cel ce
afirma ceva, neaga contrariul). De exemplu: in conformitate cu art. 11 din Codul Civil, nu se
poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea
publica si bunele moravuri. Interpretarea per a contrario se poate deroga prin conventii sau acte
juridice unilaterale de la legile care nu privesc ordinea publica si bunurile moravuri.
- argumentul a fortiori (cu atat mai mult). In baza acestui argument se ajunge la aplicarea unei
norme la un caz care nu este reglementat expres, deoarece ratiunile care au fost avute in vedere la
edictarea normei se regasesc cu si mai mult tarie in cazul dat. De exemplu: interpretarea art. 282
si art. 383 alin. 1 din Codul Civil, privind numele purtat de sotul supravietuitor in cazul decesului
celuilalt sot.
- argumentul reducerii la absurd (reduction ad absurdum) acel argument prin care se arata ca o
anumita solutie propusa prin interpretare, este singura posibila, deoarece orice alta interpretare ar
conduce la consecinte absurd, de neacceptat.
Metoda analogiei
- se bazeaza pe idea ca, unde exista aceleasi ratiuni, trebuie aplicate aceleasi norme juridice,
trebuie data aceeasi solutie. Adagiul: ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet sau ubi eadem
est ratio, ibi eadem solution esse debet. Fundamentul acestei metoda consta in faptul ca aceeasi
cauza trebuie sa produca acelasi efect.

Raportul juridic civil

Def: acea relatie sociala, patrimoniala sau nepatrimoniala, reglementata de norma de drept civil.
Structura:
Elementele constitutive ale raportului juridic civil sunt:
1.partile/subiectele raportului juridic civil care sunt persoanele fizice sau cele juridice titulare de
drepturi si obligatii civile.
2. continutul raportului juridic civil consta in totalitatea drepturilor subiective civile si a
obligatiilor civile pe care le au partile raportului juridic civil
3. Obiectul raportului juridic civil consta in conduita partilor, respectiv actiunile sau inactiunile
la care sunt inditruite/indreptatite sau pe care trebuie sa le respecte partile raportului juridic civil.
Pentru a fi in prezenta unui RPC, aceste 3 elemente trebuie sa fie intrunite cumulativ.
Izvoarele raportului juridic civil concret
Def: o imprejurare, respectiv un act sau un fapt, de care legea leaga nasterea unui raport juridic
civil concret.
Din punctul de vedere al corelatiei dintre norma juridica si raportul juridic civil abstract, raportul
juridic civil concret si izvorul raportului juridic civil concret facem urmatoarele precizari:
1. Norma juridica civila reprezinta premisa necesara si obligatorie pentru existenta atat pentru
raportul juridic civil abstract cat si pentru cel concret.
7

2. Raportul juridic civil abstract este tiparul raportului juridic civil concret, in sensul ca acesta
din urma se va incadra intr-un anumit tip de raport juridic civil abstract, iar raportul juridic civil
concret particularizeaza raportul juridic civil abstract.
3. Izvorul raportului juridic civil concret genereaza o situatie juridica concreta intre subiectele
raportului juridic.
Clasificare:
1. Dupa cum sunt sau nu indepedente de vointa umana, distingem intre:
A. Fapte omenesti - sunt acele fapte comisive sau omisive savarsite de subiectele de drept civil
- fapte omenesti savarsite cu intentia de a produce efecte juridice sunt actele juridice (contractul
de vanzare-cumparare).
- fara intentia a de produce efecte juridice - efecte se produc insa in temeiul legii - se numesc
fapte juridice stricto sensu (in sens restrans)
Faptele omenesti se mai clasifica:
- fapte licite
- fapte ilicite
B. Evenimente - acele imprejurari care se produc independent de vointa omului si care dau
nastere la alte raporturi juridice ( nasterea unei persoane, moartea acesteia, inundatia).
Obs: Evenimentele impreuna cu faptele juridice stricto sensu altcatuiesc faptele juridice lato
sensum.
Continutul raportului juridic civil
Drepturile subiective civile alcatuiesc latura activa a continutul raportului juridic civil, iar
obligatiile alcatuiesc latura pasiva a raportului juridic civil.
Dreptul subiectiv civil - este posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ al raportului
juridic civil de a avea o anumita conduita in limitele dreptului obiectiv si de a pretinde
subiectului pasiv de a avea conduita corespunzatoare, respectiv de a da, a face sau a nu face ceva
putand apela un caz de nevoie la forta coercitiva a statului
Clasificarea drepturilor subiective civile:
I. Dupa cum titularul dreptului poate sa il exercite singur fara a avea nevoie de concursul
altei persoane, distingem intre:
- dreptul subiectiv absolut - cel pe care titularul poate sa si-l exercite singur fara interventie altei
persoane (ex: dreptul de proprietate)
Caracterele dreptului absolut:
1. Este cunoscut numai subiectul activ al raportului juridic in care al carui continut intra dreptul,
iar subiectul pasiv este nedeterminat
2. Dreptului absolut ii corespunde o obligatie generala si negativa, respectiv de a nu face nimic
de natura a aduce atingere dreptului absolut
3. Obligatia corelativa dreptului absolut apartine si celorlalte subiecte de drept, ceea ce inseamna
ca dreptul absolut este opozabil erga omnes (tuturor)
- dreptul subiectiv relativ - are nevoie de alta persoana ca sa il exercite ( ex : drepturile de
creanta - dreptul imprumutatorului de a se reinstitui suma de bani datorata)
Caracterele dreptului relativ:
1. Este cunoscut atat subiectul activ cat si subiectiv pasiv (contractul de imprumut)
2. Obligatia corelativa unui drept relativ este o obligatie particulara care consta in a da, a face sau
a nu face ceva ce subiectul pasiv ar fi putut sa faca daca nu s-ar fi obligat.
3. Dreptul relativ este opozabil numai subiectului pasiv
II. In functie de natura continului, distingem intre dreptul nepatrimonial si dreptul
8

patrimonial
Drepturile nepatrimoniale se subclasifica in trei categorii:
- drepturi care privesc existenta si integritatea fizica sau morala a persoanei (dreptul la viata,
dreptul la sanatate, dreptul la onoare, reputatie etc)
- drepturi care privesc identificarea persoanei fizice sau juridice (persoane fizice - dreptul la
nume, domiciliu, stare civila, persoanele juridice - la denumire, la sediu)
- drepturi care decurg din creatia intelectuala (dreptul de autor, dreptul inventiei)
Drepturile patrimoniale - acele drepturi care au o valoare pecuniara
Se subclasifica in: drepturi reale si drepturile de creanta
Dreptul real (ius in re) - acel drept care in temeiul caruia titularul isi poate exercita prerogativele
asupra unui lucru fara concursul altei persoane (ex: dreptul de proprietate).
Drepturile de creanta (ius ad personam)/ drepturi personale - acele drepturi patrimoniale in care
subiectiv activ, numit creditor, poate sa pretinda subiectului pasiv, numit debitor, sa dea, sa faca
sau sa nu faca ceva, sub sanctiunea fortei coercitive a statului. (ex: dreptul imprumutatorului)
Drepturile reale sunt drepturile absolute, pe cand drepturile de creanta sunt drepturi relative. O
alta deosebire intre drepturile reale si cele de creanta, consta in aceea ca drepturile reale se
bucura de doua prerogative: prerogativa urmarii (titularul dreptului real poate sa urmareasca
bunul oricui s-ar afla) si prerogativa preferintei (confera titularului dreptului real posibilitatea de
a-si realiza dreptul cu preferinta fata de titularii altor drepturi).
III. In functie de corelatia dintre drepturile subiective, distingem intre:
* Dreptul subiectiv principal a carui existenta nu depinde de existenta unui alt drept civil (ex:
dreptul de proprietate, dezmembremintele dreptului de proprietate - dreptul de uz, de uzufruct,
servitute, superficie, abitatie).
* Dreptul accesoriu care nu are o existenta de sine statatoare, ci depinde de existenta altui drept
subiectiv civil (ex: dreptul de ipoteca, de gaj, privelegiul, dreptul de retentie).
IV. In functie de gradul de certitudine conferit titularilor, distingem intre:
- drepturi subiective civile pure si simple
- drepturi subiective civile afectate de modalitati (modalitati= termenul, conditia si sarcina, adica
imprejurari viitoare de care depind nasterea sau executarea drepturilor subiective civile).

Obligatiile civile
Notiunea de obligatie civile:
O definitie legala: art. 1164 din codul civil - o legatura de drept in virtutea caruia debitorul este
tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata.
Obligatia civila este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita
conduita, corespunzatoare dreptului subiectiv corelativ, respectiv de a da, a face sau a nu face
ceva si care, in caz de nevoie, putand fi impusa prin forta coercitiva a statului.

Clasificarea obligatiilor:
1. Obligatii de a da, a face sau a nu face
Obligatia de a da - obligatia prin care se constituie sau se transmite un drept real. Exemplu:
obligatia vanzatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului vandut catre
9

cumparator; contractul de ipoteca prin care se naste drept la ipoteca si obligatia corelativa obligatia debitorului de a constitui un drept de ipoteca in favoarea creditorului, in temeiul unui
contract de ipoteca.
Obligatia de a face - obligatia care consta in executa o lucrare, a de presta un serviciu, de a preda
un bun (deci, orice prestatie pozitiva in afara celor care se incadreaza in obligatia de "a da").
Obligatia de a nu face - consta in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la o actiune sau
de la anumite actiuni.
Importanta: aceasta clasificare are importanta in ceea ce priveste calificarea unor acte juridice
civile, precum si in cazul executarii silite.
2. Obligatii pozitive si obligatii negative
Obligatii pozitive - constau intr-o prestatie, actiune, acestea sunt obligatiile de a da si obligatii de
a face.
Obligatii negative - constau intr-o abstentiune, sunt obligatiile de a nu face.
Importanta: rezida, in cazul obligatiilor negative debitorul este de drept in intarziere, iar in cazul
celor pozitive este nevoie de o punere in intarziere.
3. Obligatii de rezultat sau de obligatii determinate si obligatii de mijloace sau de diligenta.
Obligatiile de rezultat - acele obligatii prin care debitorul se obliga sa atinga un rezultat
determinat, atat sub aspectul obiectului, cat si al scopului urmarit (art. 1481 alin. 1 CC).
Obligatiile de mijloace - acele obligatii prin care debitorul se obliga sa depuna toata staruinta
pentru a atinge un anumit rezultat, fara insa a obliga la chiar rezultat preconizat.
Importanta acestei clasificari este pe plan probatoriu, in sensul ca in cazul obligatiilor de rezultat,
neatingerea rezultatului creeaza o prezumtie de culpa, de vinovatie, in sarcina debitorului, pe
cand in cazul obligatiilor de mijloace nu exista o astfel de prezumtie, si deci creditorului are
obligatia de a proba faptul ca debitorul nu a depus toate mijloacele necesare pentru atingerea
rezultatului.
4. Obligatii civile obisnuite, obligatii civile scriptae in rem, obligatii propter rem
Aceasta clasificare are drept citeriu opozabilitatea fata de terta obligatiei.
Obligatiile civile obisnuite sunt acele obligatii care sunt opozabila numai debitorului fata de care
s-a nascut. Majoritatea obligatiilor civile sunt obisnuite.
Obligatiile scriptae in rem, se mai numesc si opozabile tertilor, in sensul ca sunt atat de strans
legate de un lucru astfel incat creditorul isi poate realiza dreptul sau numai daca titularul
dreptului real asupra lucrului respectiv va fi obligat sa respecte dreptul creditorului, desi nu a
participat direct si personal la formarea raportului obligational (ex: art 1811 CC).
Obligatiile promter rem se numesc si obligatii reale, care constau in indatorirea care apartine
potrivit legii sau conventiei partilor, detinatorului unui bun, de exemplu: obligatia detinatorului
unui teren agricol de a-l cultiva.
5. Obligatii civile perfecte si obligatii civile imperfecte
Obligatiile perfecte - acele obligatii care se bucura de sanctiune juridica, in sensul ca pot fi duse
la indeplinire prin apelul la forta coercitiva a statului.

10

Obligatiile imperfecte (sau naturale) - sunt acele obligatii a caror executare nu se mai poate
obtine pe cale silita, dar care indeplinita de buna voie, de catre debitor, acesta nu mai poate cere
restituirea prestatiei (art. 1342 alin. 1 CC). Ex: prescriptia.
Obiectul raportului juridic civil.
- intelegem actiunea sau inactiunea la care este indrituit subiectului activ si dr care este tinut
subiectul pasiv.
Obiectul derivat al raportului juridic civil il constituie bunurile.
Notiunea de bun are doua acceptiuni: in sens larg, prin bunuri intelegem atat lucrurile, cat si
drepturile subiective civile privitoare la acestea ; in sens restrans, prin bun intelegem numai
lucrurile asupra carora pot exista drepturi patrimoniale.
In ceea ce priveste relatia dintre bun si patrimoniu, intre cele doua exista un raport de la parte la
intreg. Prin patrimoniu intelegem totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale, care apartin
unui subiect de drept.
Clasificarea bunurilor:
1. In functie de natura si calificarea data de lege bunurilor:
- bunurile imobile sunt de trei feluri: imobile prin natura lor, imobile prin destinatie, imobile
prin determinarea legii.
Bunuri imobile prin natura lor - acele bunuri care nu pot fi deplasate dintr-un loc in altul, prin
forta lor proprie sau printr-o forta exterioara (art. 537 din CC). Sunt: terenuri, izvoare, cursurile
de apa, plantatiile prinse in radacini, constructiile si orice alte lucrari fixate in pamant, cu
caracter permanent.
Bunurile imobile prin destinatie - acele bunuri care sunt mobile prin natura lor, insa dat fiind
destinatia stabilita de proprietar, legea le considera imobile (art. 538 alin. 1 CC).
Bunuri imobile prin determinarea legii - acestea sunt drepturile reale imobiliare, precum si
actiunile in justitie introduse in scopul valorificarii lor.
- bunurile mobile sunt de trei feluri: mobile prin natura lor, prin anticipatie, prin determinarea
legii.
Bunurile mobile prin natura lor - art. 539 din CC - acele lucruri pe care legea nu le considera
imobile.
Bunuri mobile prin anticipatie - acele bunuri care prin natura lor sunt bunuri imobile, dar care
potrivit vointei partilor sunt considerate bunuri mobile in virtutea a ceea ce vor deveni ele in
viitor. Exemplu: plantatiile.
Bunuri mobile prin determinarea legii - adica drepturile reale mobiliare, drepturile de creanta,
drepturile de proprietate intelectuala, precum si actiunile in justitie privitoare la acestea.
Importanta clasificarii: Exista un regim juridic diferit, in ceea ce priveste efectele posesiei,
publicitatea instrainarilor, executarea silita, competenta teritoriala a instantelor si lex causae
(legea aplicabila) in litigiile de drept international privat.
2. In functie de regimul circulatiei lor juridice, distingem intre:
- bunuri care se afla in circuitul civil, adica pot fi dobandite sau instrainate prin acte juridice
civile. Regula este ca bunurile se afla in circuitul civil. In cadrul acestei categorii distingem intre
11

bunuri care pot fi circula liber, neingradit si bunuri care sunt supuse anumitor restrictii (armele si
munitiile, produsele si substantele toxice, obiectele de cult etc.).
- bunuri care sunt scoase din circuitul civil, adica acele bunuri care prin natura lor nu pot fi
apropriate, adica nu pot forma obiectul unui drept de proprietate. De exemplu: asa numitele
lucruri comune - aerul.
Importanta acestei clasificari: se reflecta in valabilitatea actelor juridice incheiate si care au ca
obiect aceste bunuri.
3. Dupa cum pot fi sau nu inlocuite in executarea obligatiei, distingem intre:
- bunuri fungibile - acele bunuri care pot fi determinate dupa numar, greutate sau masura, astfel
incat ele pot fi inlocuita in executarea obligatiei. Art 543 alin 2 CC. Bunurile fungibile sunt
bunuri de gen (res genera).
- bunuri nefungibile - sunt acele bunuri care nu pot fi inlocuite unele cu altele in executarea
obligatiei. Bunurile nefungibile sunt bunuri individual determinate (res certa).
Importanta acestei clasificari:
A. Din punctul de vedere al momentul transmiterii dreptului real.
B. Locul executarii obligatiei de predare al bunurilor. In cazul bunurilor nefungibile individual
determinate, acestea se predau, ca regula, in locul unde se afla el in momentul incheierii
contractului, pe cand in cazul bunurilor fungibile, ele se predau la sediul sau domiciliul
debitorului (plata este cherabila, si nu portabila).
4. Dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea substantei ori instrainarea lor
distingem intre:
- bunuri consumptibile - cele care se consuma la prima lor intrebuintare. Exemplu: banii,
alimentele, combustibilul etc.
- bunuri neconsumptibile - care nu se consuma la prima lor intrebuintare. Exemplu: cladiri,
terenuri, masini.
Importanta: calificarea unor acte juridice, cum ar fi imprumutul de consumatie si imprumutul de
folosinta.
5. Dupa modul lor de percepere
- bunuri corporale: au existenta materiala perceptibila prin simturile omului
- bunuri incorporale: au existenta ideala, abstracta, avand valoare economica. Exemple:
drepturile reale (altele decat de proprietate), drepturile de creanta, titlurile de valoare (actiuni,
obligatiunile, cambia, biletul la ordin, cecul).
Importanta acestei clasificari:
1. in ceea ce priveste efectul posesiei, bunurile mobile, are ca obiect numai bunurile corporale.
2. Numai bunurile corporale pot fi obiectul dobandirii proprietatii prim traditiune (remitere).

6. Dupa cum pot fi sau nu impartite fara sa isi schimbe destinatia

Bunuri divizibile - sunt cele care pot fi impartite fara sa isi schimbe destinatia economica
(suprafata unui teren).
12

Bunuri indivizibile - sunt cele care nu pot fi impartite/divizate fara sa isi schimba destinatia
economica (autoturism).
Obs! In sensul ca, caracterul unui bun de a fi divizibil sau indivizibil, se poate stabili si prin act
juridic (vointa partilor).
Importanta: in materia partajelor.
7. In functie de corelatia dintre ele
Bunuri principale - acele bunuri care pot fi folosite in mod independent, fara a fi destinate
utilizarii unui alt bun.
Bunuri accesorii - acele bunuri care este destinat utilizarii altui bun.
Importanta: in ceea ce priveste raportul dintre bunul principal si bunul accesoriu, se aplica
principiulaccesorium sequitur principale, adica bunul accesoriu urmeaza soarta bunului
principal.
8. Dupa cum sunt ori nu producatoare de alte bunuri, fara a li se consuma sau diminua
substanta:
Bunuri frugifere acelea care, in mod periodic si fara consumarea substantei lor, dau nastere
altor bunuri, numite fructe.
Bunuri nefrugifere acelea care nu au insusirea de a da nastere altor produse, in mod periodic si
fara consumarea substantei lor.
Partile raportului juridic civil
Partile raportului juridic civil sunt persoana fizica si persoana juridica (morala). In ceea ce
priveste persoana juridica, pentru existenta ei trebuie sa fie intrunite cumulativ 3 cerinte care sunt
prevazute in art. 187 CC:
- organizare proprie de sine statatoare
- un patrimoniu propriu
- un scop determinat
Deteminarea subiectelor raportului juridic civil
Determinare - cunoasterea partilor raportului juridic civil
Pluralitatea subiectelor raportului juridic civil
1. In cazul drepturilor reale
- mai exact, in cazul dreptului de proprietate
- in materia drepturilor reale, pluralitatea subiectelor isi gaseste aplicatia in proprietatea comuna
care este de doua feluri:
> proprietatea comuna pe cote-parti (coproprietate)
> proprietatea comuna in devalmasie (ex: comunitatea de bunuri a sotilor)
- in aceasta materie, avem pluralitate activa (cand exista mai multi creditori), pluralitatea pasiva
(cand exista mai multi debitori) si pluralitate mixta (cand exista mai multi creditori si mai multi
debitori).
- in aceasta materie, principiul care o guverneaza este principiul divizibilitatii obligatiilor. In
consecinta, in principiu, obligatiile sunt divizibile sau conjuncte, adica fiecare dintre creditori
poate sa ceara de la debitor numai ceea ce i se cuvine, iar fiecare debitor poate fi obligat numai in
limita partii sale in datorie.
13

Exceptiile trebuie sa fie expres prevazute de lege sau sa rezulte din materia bunului sau actul
juridic si sunt doua exceptii: solidaritatea si indivizibilitatea.
Solidaritatea - este de doua feluri: activa (atunci cand un creditor poate cere de la debitor
plata intregii creante datorata - obs: poate sa se nasca numai dintr-un act juridic) si pasiva (care
consta in posibilitatea creditorului de a cere de la oricare dintre co-debitori plata intregii datorii.
Se poate naste dintr-un act juridic sau din lege - solidaritatea prevazuta in materia raspunderii
civile delictuala. Dupa ce unul dintre co-debitori plateste intreaga datorie, el se poate indrepta
impotriva cerlolalti co-debitori, care insa nu mai raspund solidar ci fiecare numai pentru partea
pe care o datoreaza.).
Indivizibilitatea - este aceea care potrivit vointei partilor sau naturii obiectului obligatiei,
nesusceptibil prin natura sa la divizare, materiala sau intelectuala, nu poate fi impartit intre
creditori (indivizibilitate activa) sau intre debitori (indivizibilitate pasiva).
Deosebirile intre solidaritate si indivizibilitate:
1. Solidaritatea priveste legatura dintre subiectele obligatiei, pe cand indivizibilitatea se refera la
obiectul obligatiei.
2. In ceea ce priveste izvorul lor, solidaritatea poate rezulta din conventia partilor sau din lege,
iar indivizibilitatea mai poate rezulta si din natura obiectului obligatiei.
3. Sub aspectul intinderii, solidaritatea functioneaza numai fata de cei intre care s-a nascut (fata
de succesori obligatia se transmite divizata), pe cand indivibilitatea se transmite si succesorilor.
4. In cazul indivizibilitatii pasive debitorul poate sa introduca in judecata pe ceilalti co-debitori,
pe cand in cazul solidaritatii pasive debitorul introduce in judecata pe ceilalti co-debitori numai
pentru a se intoarce impotriva lor pentru partea datorata de fiecare dintre ei.
Schimbarea subiectelor raportului juridic civil
In materia drepturilor reale, se pune numai problema schimbarii subiectului activ al raportului
juridic deoarece subiectul pasiv este nedeterminat. Schimbarea subiectului activ se poate face
printr-unul dintre modurile transmitere a drepturilor reale (ex: printr-o conventie - contract de
vanzare-cumparare, de donatie, etc - , prin mostenire legala sau testamentara, prin ocupatiune,
prin traditiune, prin hotarare judecatoreasca etc).
Schimbarea subiectului activ al raportului obligational (de creanta) - schimbarea creditorului.
Modalitati:
1. Cesiunea de creanta - o conventie prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanta
impotriva unui tert.
2. Subrogatia personala (subrogatia in drepturile creditorului prin plata creantei)
3. Novatia prin schimbare de creditor - consta in substituirea unui creditor cu unul nou, debitorul
devenind obligat fata de noul creditor si fiind liberat fata de vechiul creditor.
Schimbarea subiectului pasiv in raportul obligational - schimbarea debitorului. Modalitati:
1. Cesiunea contractului - reglementata de art. 1315-1320 Cciv.
2. Novatia prin schimbare de debitor
3. Stipulatia pentru altul (contractul in folosul unei terte persoane)
4. Poprirea - forma de executare silita indirecta.
14

Actul Juridic Civil

Definitie: o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de a da
nastere, de a modifica sau de a stinge un raport juridic civil.
Intr-o prima acceptiune, notiunea de act juridic o intelegem in sensul definitiei, adica de
manifestare de vointa (negotium iuris).
A doua acceptiune, consta in: act juridic in sens de instrument probator, adica instrumentum
probationis, respectiv de inscris in care se materializeaza manifestarea de vointa.
Clasificarea actelor juridice civile:
1. In functie de numarul partilor:
a. AJ unilaterale: rezultatul vointei unei singure parti. (ex: oferta de a contracta, permisiunea
publica de recompensa, testamantul, acceptarea succesiunii).
b. AJ bilaterale: un acord de vointa intre doua persoane
c. AJ plurilaterale: acordul de vointa a trei sau mai multe parti (ex: contractul de societate).
Obs! 1. Nu trebuie sa confundam notiunea de parte cu aceea de persoana.
2. Nu trebuie sa confundam clasificarea AJ unilaterale si bilaterale cu clasificarea contractelor
unilaterala si bilaterale, astfel contractele se clasifica in contracte unilaterale care dau nastere la
obligatii, iar contractele bilaterale dau nastere la obligatii in sarcina ambelor parti.
Ex: Donatia AJ bilateral ; Contractul de vanzare-cumparare contract bileteral
* Contractele bilaterale se mai numesc si sinalagmatice.
Importanta: In ceea ce priveste forma lor, in cazul AJ unilaterale trebuie cercetata vointa unei
singure persoane, pe cand in cazul AJ bilaterale trebuie cercetata vointa fiecareia dintre cele doua
persoane.
Regimul viciilor de consimtamant este diferit.
In cazul AJ bilaterale se aplica principiul mitius conssensus, mutus dissensus (un AJ bilateral se
aplica prin acordul de vointa a partilor si poate fi desfiintat tot asa). AJ unilaterale, in principiu,
nu pot fi revocate. Ex: oferta de a contracta, odata facuta publica, nu mai poate fi revocata.
2. Dupa scopul urmarit de parti:
a. AJ cu titlu oneros acele AJ in care fiecare parte urmareste sa-si procure un avantaj in
schimbul obligatiilor asumate. Ex: contractul de vanzare-cumparare.
b. AJ cu titlu gratuit acele AJ in care una dintre parti, numita dispunator, se obliga sa procure
celeilalte parti, numita beneficiar, un folos fara sa urmareasca obtinerea unei contraprestatii. Ex:
donatia.

Subclasificare:
a. AJ cu titlu oneros se pot imparti in:
- AJ comutative acele AJ in care partile cunosc in momentul incheierii actului existenta si
intinderea obligatiilor (ex: contractul de vanzare-cumparare).
15

- AJ aleatorii acele AJ in care partile nu cunosc momentul incheierii actului, fie existenta, fie
intinderea obligatiilor. (ex: contractul de renta viagera, de intretinere, de asigurare).
b. AJ cu titlu gratuit se pot imparti in:
- liberalitati acele AJ in care se transmite un drept astfel incat se micsoreaza patrimoniul
dispunatorului in folosul patrimoniului gratificatului (ex: donatia).
- acte dezinteresate acele AJ prin care se procura un folos celeilalte parti fara a se micsora
patrimoniul dispunatorului (ex: contract de mandat nerenumerat).
3. In functie de criteriul efectelor lor:
a. AJ constitutive acele AJ prin care se nasc drepturi subiective civile care nu au existat anterior
(ex: contractul de ipoteca, de gaj, de uzufruct).
b. AJ translative acele AJ prin care se transfera drepturi subiective civile preexistente dintr-un
patrimoniu in altul (ex: contractul de vanzare-cumparare).
c. AJ declarative acele AJ care au ca efect consolidarea sau definitivarea unui drept subiectiv
civil preexistent (ex: un contract de tranzactie).
4. In functie de importanta lor:
a. AJ de conservare acele AJ prin care se urmareste preintampinarea pierderii unui drept
subiectiv civil (ex: inscrierea unei ipoteci in cartea funciara).
b. AJ de administrare acele AJ prin care se pune in valoare un bun sau un patrimoniu (ex:
incheierea unui contract de inchiriere).
c. AJ de dispozitie acele AJ prin care se instraineaza un bun sau se greveaza cu o sarcina reala.
Obs! Acelasi AJ poate avea atat caracter de AJ de administrare, cat si de dispozitie, in functie de
raportarea cu un patrimoniu sau la un bun privit in mod individual (put singuli).
5. In functie de modul de formare:
a. AJ consensuale acele AJ care se incheie prin simpla manifestare de vointa a partilor fara sa
fie nevoie de o forma speciala.
b. AJ solemne acele AJ pentru a caror incheiere valabila este nevoie de o anumita forma
prevazuta de lege, numita forma solemna.
Obs! De regula, forma solemna este forma autentica, dar exista si alte forme solemne decat
forma autentica.
c. AJ reale acele AJ pentru a caror incheiere valabila este nevoie de remiterea materiale a
bunului care formeaza obiectul AJ. (ex: contract de imprumut de consumatie, de depozit, de gaj).
6. In functie de continutul lor:
a. AJ patrimoniale care au un continut economic pecuniar
b. AJ nepatrimoniale care nu au un astfel de continut

7. In functie de momentul in care isi produc efectele:

a. AJ intre vii isi produc efectele pe perioada vietii partilor
b. AJ mortis causae isi produs efectele numai la moartea autorului lor
8. In functie de rolul vointei partilor in stabilirea continutul AJ:
16

a. AJ subiective acele AJ in care partile stabilesc continutul lor prin manifestarea libera de
vointa.
b. AJ conditie acele AJ in care partile isi exprima vointa numai in ceea ce priveste nasterea AJ,
dar nu si in continutul acesteia. Continutul acestor aceste este predeterminat, stabilit de norma
juridica.
Obs! Codul Civil reglementeaza si contractele de adeziune, adica acele contracte in care numai
una dintre parti stabileste continutul, iar cealalta parte isi manifesta vointa de a incheia sau nu AJ.
9. In functie de afectarea AJ de modalitati:
a. AJ pure si simple care nu sunt afectate de modalitati (termeni, conditie, sarcina).
b. AJ afectate de modalitati.
10. In functie de raportul dintre ele:
a. AJ principale cele care au existenta de sine statatoare si nu depind de un alt AJ.
b. AJ accesorii nu au existenta de sine statatoare si depinde un alt AJ.
Ex: contractul de ipoteca este accesoriul unui contract de imprumut.
Acest criteriu se bazeaza pe principiul: accesorium sequitur principale.
11. In functie de legatura cu cauza (scopul):
a. AJ cauzale acele AJ pentru a caror valabilitate este necesara analiza scopului sau cauzei
incheierii lor. Majoritatea AJ sunt AJ cauzale.
b. AJ abstracte acele AJ a caror valabilitate nu implica analiza cauzei sau scopului, ele fiind
valabile chiar in lipsa cauzei (ex: titlurile de valoare cambia, bilet la ordin, cec etc).
12. In raport de modalitatea incheierii AJ:
a. AJ strict personale care nu pot fi incheiate prin reprezentant (ex: testament, casatorie,
recunoasterea unui copil etc).
b. AJ care pot fi incheiate prin reprezentant.
13. In functie de existenta unei reglementari legale:
a. AJ numite sau tipice acele AJ care sunt reglementate de lege in ceea ce priveste existenta si
continutul lor.
b. AJ nenumite sau atipice care nu sunt reglementate de lege.
14. In functie de modul de executare a AJ:
a. AJ cu executare dintr-odata (uno ictu): executarea presupune o singura prestatie din partea
debitorului (ex: contractul de vanzare-cumparare).
b. AJ cu executare succesiva: presupune mai multe prestatii care se desfasoara in timp (ex:
contractul de inchiriere).

Conditiile actului juridic civil

Def: Acele componente care trebuie sa intre in structura actului juridic civil, reprezentand
elemente ale componentei acestuia.
Clasificare:
1. In functie de aspectul la care se refera:
a. conditii de fond (consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza).
17

b. conditii de forma (forma in care trebuie exteriorizata manifestarea de vointa)

2. Dupa obligativitatea sau neobligativitatea lor:
a. conditii esentiale (obligatorii)
b. conditii neesentiale (neobligatorii)
3. In functie de sanctiunea care intervine:
a. de validitate (ad validitatem), de valabilitate sanctiunea conduce la nulitatea AJ.
b. de eficacitate lipsa lui conduce la alta sanctiune
4. In functie de vocatia lor:
a. generale (privesc toate AJ)
b. speciale (privesc o anumita categorie de AJ)
Capacitatea aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular de drepturi si obligatii
civile prin incheierea de AJ civile.
Capacitatea civila are doua forme:
- capacitatea de folosinta: aptidudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii civile
- capacitatea de exercitiu capacitatea unei persoane de a dobandi drepturi si asuma obligatii
prin incheierea AJ civile.
In aceasta materie, regula este reprezentata de capacitatea de a inchie AJ civile, iar exceptia o
reprezinta incapacitatea (art 29 alin 1 CC).
* regula capacitatea ; exceptia incapacitatea
Obs! Trebuie sa facem distinctie intre capacitate (prezumtie) care reprezinta o stare de drept si
discernamant, care reprezinta o stare de fapt.
Consimtamantul exteriorizarea hotararii de a incheia un AJ civil.
Manifestarea de dorinta poate sa fie expresa, cand se face prin modalitati de a o face cunoscuta in
mod direct contractantilor si tertilor sau poate sa fie tacita, atunci cand se deduce (ex: vanzarea
unui bun din masa succesorala realizaza acceptarea mostenirii).
Problema tacerii valorea juridica a tacerii, in dreptul civil roman, in principiu, tacerea nu
valoreaza consimantamnt si, deci, nu se aplica principiul din dreptul roman qui tacit consentire
videtur.
Exceptii:
1. Cand legea, vointa expresa a legilor, obiceiul dau tacerii valoarea de consimtamant.
2. Cand legea preveda expres aceasta (ex: tacita relocutiune art. 1810 alin 1)
3. Daca partile au atribut expres tacerii o anumita semnificatie juridica

Vointa juridica si principiile acesteia

Def: Vointa juridica este un fenomen psihologic complex din care din punct de vedere juridic,
legiutorul retine doua elemente: consimtamantul si cauza.
Exista doua principii:
1. Principiul libertatii actelor juridice civile (autonomia de vointa)
Continutul poate fi aplicat in:
- orice persoana este libera sa incheie sau nu un AJ civil
18

- orice persoana este libera sa stabileasca continutul AJ pe care il incheie

- partile pot sa modifice un AJ incheiat
- partile sunt libere ca, prin acordul lor, sa puna capact AJ civil pe care il incheie
- persoana este libera sa aleaga cine va incheia contractul
2. Principiul vointei reale
Principiul prioritatii vointei interne asupra vointei declarate nu este expres prevazut in Codul
Civil, dar rezulta implicit din anumite dispozitii.
Dispozitii legale:
a. In materia interpretarii contractelor, art. 1266 alin. 1 prevede ca, intepretarea se realizeaza
potrivit vointei concordante a partilor si nu dupa sensul literal al termenilor.
b. Reglementarea simulatiei in sensul ca, potrivit art. 1289 alin. 1, contractul secret produce
efecte numai intre parti, daca din natura contractului ori din stipulatia contractului nu rezulta
contrariul si dintre succesorii lor universali si cu titlu universal.
c. Reglementarea viciilor de consimtamant: eroarea, dolul, violenta si leziunea.
Conditiile (cerintele) de valabilitate ale consimtamantului:
1. Consimtamantul treubuie sa fie exprimat in cunostiinta de cauza, sa provina de la o persoana
cu discernamant.
2. Sa fie dat cu intentia de a produce efecte
3. Sa nu fie afectat de vicii de consimatamant
1. Discernamant aptitudinea unei persoane de a crea reprezentarea faptelor si actele sale,
precum si a consecintelor acestora.
* nu trebuie sa fie confundat cu capacitatea
Astfel, persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu (minorii pana la 14 ani si persoanele puse
sub interdictie interzisi judecatoresti) sunt prezumiate absolut ca nu au discernamant.
Persoane cu capacitatea restransa de exercitiu:
- minorii intre 14-18 ani la fel sunt prezumati absolut ca au discernamant diminuat
- persoanele majore sunt prezumiate a creea discernamant. Exista insa posiblitatea ca persoana cu
capacitate deplina de exercitiu (majore) sa nu aiba discernamant, atunci cand incheie un AJ civil,
aflandu-se intr-o incapacitate naturala (betie, somnabulism, manie puternica).
Sanctiunea lipsei de discernamant este nulitatea relativa a AJ civil.
2. Situatii in care nu este dat de efecte juridice:
- cand manifestarea de vointa este facuta in gluma (jocandi causa), din prietenie, din curtoazie
sau din pura complezenta.
- cand s-a facut sub conditie suspensiva pur potestativa din partea debitorului care se obliga
- cand manifestarea de vointa este vaga
- cand manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mentala (reservatio mentalisi), cunoscuta de
destinatarul acesteia
- sa nu fie afectat de vicii de consimtamant
Viciile de consimtamant (sunt invocate pentru desfiintari de contracte)
19

1. EROAREA reprezinta o falsa reprezentare a unor imprejurari la incheierea actului juridic

civil.
CLASIFICAREA ERORILOR
In functie de consecintele care intervin:
A. Eroarea esentiala:
- Eror in negotium (eroarea care poarta asupra naturii juridice a actului juridic civil)
- Eror in corpore (eroarea asupra identitatii fizice a obiectului prestatiei)
- Eror in substantia (eroarea care poarta asupra calitatilor substantiale ale obiectului prestatiei)
- Eror in personam (eroarea poarta asupra identitatii sau calitatii persoanei)
OBS!: Atunci cand eroarea poarta asupra valorii economice a contraprestatiei ne aflam in
prezenta unei erori lezionare, in sensul ca se aplica regulile de la leziune si nu cele de la eroare.
B. Eroarea neesentiala reprezinta o falsa reprezentare asupra unor imprejurari mai putin
importante la incheierea actului juridic civil.
Eroarea neesentiala nu atrage nulitatea actului juridic, ci cel mult o diminuare sau majorare
valorica a contraprestatiei.
Dupa natura realitatii false reprezentate distingem intre :
A. Eroarea de fapt, care poarta asupra unor imprejurari de fapt
B. Eroarea de drept, reprezentand o falsa reprezentare in ceea ce priveste existenta sau continutul
unei norme juridice civile. Este reglementata de Art. 1207 al. 4 CC.
Conditii pentru a invoca eroarea de drept:
Norma juridica: - trebuie sa fie determinata la incheierea actului juridic civil
- trebuie sa nu fie accesibila si previzibila
STRUCTURA ERORII: Structura erorii contine un singur element, subiectiv, de natura
psihologica, adica tocmai falsa reprezentare a realitatii.
CERINTELE ERORII:
1. Elementul asupra caruia poarta eroarea sa fi fost determinant la incheierea actului juridic civil.
2. In cazul actelor bilaterale cu titlu oneros, este necesar ca cealalta parte sa fi stiut sau sa fi
trebuit sa stie ca elementul asupra caruia poarta eroarea a fost determinant la incheierea actului
juridic civil
OBS!: Caracterul determinant se apreciaza dupa un criteriu subiectiv, adica de la caz la caz
avandu-se in vedere varsta, pregatirea, experienta de viata s.a.m.d
OBS!: Caracterul determinant, ca element asupra caruia poarta eroarea, nu poate fi invocat
daca, prin diligente rezonabile, eroarea ar fi putut fi inlaturata
OBS!: a 2-a conditie a erorii poate fi constransa numai la contractele cu titlu oneros intrucat in
cele cu titlu gratuit se aplica principiul ocrotirii vointei dispunatorului care prevaleaza asupra
principiului stabilitatii raportului juridic civil.
SANCTIUNEA ERORII: Eroarea esentiala atrage, in oricare dintre formele sale, nulitatea relativa
a actului juridic civil.
OBS!: Actualul Cod Civil prevede posibilitatea adaptarii contractului (Art. 1213 CC) astfel,
cealalta parte contractanta decat cel care poate sa invoce eroarea are dreptul sa declare ca este
gata sa execute contractul asa cum acesta fusese inteles de cel aflat in eroare. Partea aflata in
20

eroare are obligatia sa raspunda in termen de 3 luni la notificarea primita daca este sau nu de
acord cu adaptarea contractului sub sanctiunea decaderii din dreptul de a introduce actiunea
actiunea in anulare.

2. DOLUL consta in inducerea in eroarea a unei persoane prin mijloace viclene pentru a o
determina sa incheie un anumit act juridic. Dolul se mai numeste si eroare provocata.
OBS!: Actualul Cod Civil nu mai face diferenta intre dolul grav (dolus malus) si dolul usor
(dolus bonus) si nici intre dolul principal si dolul incident deoarece nu mai trebuie indeplinita
conditia erorii esentiale.
Structura dolului:
a. un element obiectiv material care consta in utilizarea de mijloace dolozive; (a actiune//fapt
comisiv sau o inactiune//fapt omisiv).
Ex de fapt comisiv : Captatia si sugestia, specularea afectiunii unei persoane in sensul de
a o determina sa faca un testament sau o donatie
b. un element subiectiv, care sta in intentia de a induce in eroare o persoana.
Cerintele dolului: dolul trebuie sa provina de la cealalta parte, de la reprezentantul, prepusul sau
gerantul afacerilor celeilalte parti sau chiar de la un tert, in acest din urma caz trebuind ca acest
co-contractant sa fi cunoscut sau sa fi trebuit sa stie de existenta dolului.
Sanctiunea dolului: nulitatea relativa a actului juridic civil
OBS!: Victima dolului mai poate introduce si o actiune in despagubiri intemeiata pe raspunderea
civila delictuala. De asemenea, poate sa opteze intre anularea sau mentinerea contractului cu
echilibrarea corespunzatoare a prestatiilor.
Proba dolului: dolul nu se prezuma, el trebuie dovedit, putandu-se face acest lucru prin orice
mijloc de proba.
3. VIOLENTA: reprezinta amenintarea unei persoane cu un rau de natura sa-i produca fara drept
o temere ce o determina sa incheie un act juridic civil.
Clasificarea:
A. In functie de natura raului distingem intre violenta fizica (amenintarea cu un rau ce priveste
integritatea fizica a persoanei sau a bunurilor acesteia) si violenta morala (atunci cand se refera
la demnitatea, onoarea, cinstea sau sentimentele unei persoane)
B. In functie de caracterul amenintarii distingem intre amenintarea legitima (justa) si
amenintarea nelegitima (injusta)
OBS!: in masura in care amenintarea este justa dar prin ea se urmareste un interes patrimonial
injust, atunci amenintarea devine la randul ei injusta.
Structura violentei:
1. Element obiectiv (amenintarea cu un rau patrimonial sau un rau de natura fizica sau morala
care are ca tinta persoana, dar care nu trebuie sa fie neaparat cocontractantul, ci poate fi o ruda
sau orice persoana apropiata)
21

2. Elementul subiectiv (insuflarea unei temeri persoanei amenintate, temere care altereaza
consimtamantul acesteia)
Cerintele violentei:
a. Temerea insuflata sa fie determinanta pentru incheierea actului juridic civil
b. Amenintarea sa fie injusta (nelegitima)
c. Amenintarea sa provina de la cealalta parte contractanta sau chiar de la un tert dar cu conditia
ca amenintarea sa fi fost cunoscuta sau sa fi trebuit sa fie cunoscuta de catre cocontractant.
OBS!: In ceea ce priveste caracterul determinant al temerii, se apreciaza dupa un element
subiectiv, respectiv varsta, stare sociala, sanatate, caraterul victimei, precum si orice alta
imprejurare.
Sanctiunea violentei: nulitatea relativa a actului juridic civil, victima violentei poate sa opteze
pentru mentinerea contractului, cu echilibrarea corespunzatoare a prestatiilor. Ca si la dol,
victima violentei are la dispozitie o actiune in despagubiri intemeiata pe raspundere civila
delictuala, iar, daca victima violentei renunta la actiunea in nulitate relativa, nu inseamna ca a
renuntat si la actiunea in despagubiri.
4. LEZIUNEA reprezinta prejudiciul material suferit de una dintre parti ca urmare a incheierii
unui contract. Ca regula, leziunea consta in disproportia vadita de valoare dintre contraprestatii.
Structura leziunii: aceasta difera in functie de conceptia care sta la baza reglementarii
a. Conceptia subiectiva. Presupune 2 elemente: disproportia vadita dintre contraprestatii, si
profitarea de situatia speciala in care se afla cealalta parte.
b. Conceptia obiectiva. Presupune disproportia vadita dintre contraprestatii.
OBS!: Codul Civil retine ambele conceptii, astfel, in cazul minorului, reglementarea are la baza
conceptia obiectiva, iar in cazul majorului, se aplica conceptia subiectiva, in sensul ca se profita
de starea de nevoie, de lipsa de cunostinte, de experienta a celeilalte parti.
In cazul minorului, conditiile leziunii sunt urmatoarele :
1. Sa fie vorba despre un act juridic de administrare
2. Actul juridic sa fie cu titlu oneros si comutativ
3. Sa fie incheiat de minorul intre 14 si 18 ani singur fara incuviintarea ocrotitorului legal
4. Sa fie pagubitor pentru minor, raportat la starea sa patrimoniala, la avantajele pe care le obtine
prin contract, ori ansamblul circumstantelor.
In cazul majorului, pot fi atacate actele juridice bilaterale cu titlu oneros si comutative
indiferent daca sunt de administrare sau de dispozitie. Totusi, mai exista o conditie: este
admisibila numai daca leziunea depaseste jumatate din valoarea pe care o avea la momentul
incheierii contractului prestatia promisa. De asemenea leziunea trebuie sa subziste la momentul
introducerii actiunii in anulare.
OBS!: Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia, precum si alte contracte
anume prevazute de lege.
Sanctiunea: nulitatea relativa a actului juridic, existand posibilitatea victimei leziunii de a opta
intre nulitatea relativa si reducerea, sau dupa caz, marirea uneia dintre prestatii.
Exista un termen special de prescriptie de un an de la data incheierii contractului.
22

Tot in materia leziunii, nulitatea relativa nu poate fi invocata pe cale de exceptie decat in
termenul de prescriptie.
Conditiile de valabilitate ale Actului Juridic Civil
Obiectul AJC = conduita partilor respectiv actiunile sau inactiunile, la care sunt indreptatite,si
respectiv, tinute, partile actului juridic civil.
Atunci cand aceasta conduita priveste un bun, bunul respectiv reprezinta un obiect derivat al
actului juridic civil.
Codul Civil face distinctie intre obiectul contractului si obiectul obligatiei. Astfel, obiectul
contractului este reprezentat de operatiunea juridica (de exemplu, vanzarea, locatiunea,
imprumutul /art 1225 alin. 1 CC) si obiectul obligatiei reprezentat de prestatia la care se obliga
debitorul (art 122 alin. 2 CC).
Obiectul actului juridic este o conditie de fond esentiala de validitate si generala a actului juridic
civil.
Cerintele valabilitatii actului juridic civil (art. 1225 alin. 2 CC, potrivit caruia obiectul
contractului trebuie sa fie determinat si licit, iar art. 1226 alin. 2 CC spune ca obiectul obligatiei
trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit)
1. Obiectul actului juridic sa fie determinat sau determinabil.
In ceea ce priveste bunurile individual determinate, aceasta cerinta este indeplinita.
In ceea ce priveste bunurile de gen (res genera), acestea trebuie determinate prin stabilirea
precisa a cantitatii, calitatii prin operatiuni de cantarire, masurare, numarare etc.
Obs. In ceea ce priveste calitatea, determinarea acesteia se face potrivit contractului iar in lipsa
unor clauze, aceasta trebuie sa fie rezonabila sau cel putin de nivel mediu.
Obs. Pretul sau orice alt element al contractului poate fi determinat si de un tert, iar in caz
contrar, cand acest lucru nu se face sau aprecierea tertului este nerezonabila, atunci obiectul
contractului poate fi determinat de catre instanta, la cerere.
Obs. In raporturile dintre profesionisti, daca in contract nu se stabileste pretul, se prezuma ca
partile au avut in vedere pretul practicat in mod obisnuit pe piata, sau in lipsa, un pret rezonabil.
2. Obiectul sa fie licit.
Potrivit Art. 1225 al.3 CC, obiectul este ilicit atunci cand este prohibit de lege, contravine ordinii
publice sau bunelor moravuri.
3 .Obiectul trebuie sa existe.
Daca bunul a existat dar nu mai exista la data incheierii actului juridic, atunci actul juridic nu
este valabil.
Bunul prezent in momentul incheierii actului juridic indeplineste aceasta conditie chiar daca
bunul piere ulterior.
Un bun viitor poate forma in principiu obiectul valabil al unui act juridic.
Prin bun viitor intelegem un bun care nu exista la momentul incheierii contractului, dar va exista
in viitor. Exceptie: pactele sau conventiile asupra unei succesiuni nedeschise inca.
23

4. Obiectul trebuie sa fie posibil.

Aceasta cerinta este neindeplinita in cazul in care este vorba despre o imposibilitate absoluta
obiectiva, in sensul ca obiectul este imposibil pentru oricine. Aceasta conditie este indeplinita
daca imposibilitatea este relativa, in sensul ca obiectul este imposibil pentru debitor dar posibil
pentru alta persoana.
5. Obiectul sa se afle in circuit civil.
Aceasta cerinta se refera la bunuri ca obiect derivat al actului juridic civil, si se refera la
posibilitatea ca bunul sa formeze obiectul unei prestatii contractuale, in sensul ca poate fi
instrainat sau dobandit prin acte juridice civile.
6. Obiectul trebuie sa fie o fapta personala a celui care se obliga.
Aceasta conditie se refera la faptul ca o persoana nu poate promite printr-un act juridic fapta
altuia, ci numai propria sa fapta. Aceasta cerinta este indeplinita si in cazul promisiunii faptei
altuia deoarece, in aceasta ipoteza, promitentul se obliga sa il determine pe tert sa dea, sa faca,
sau sa nu faca ceva in favoarea beneficiarului promisiunii.
7. Existenta autoritatii administrative sau judiciare, ori alte cerinte prevazute de lege (ex. legea
190/1999 privind creditul ipotecar imobiliar in care se prevede ca debitorul care a constituit
ipoteca nu poate sa instraineze bunul ipotecat decat cu acordul creditorului ipotecar).
Cauza (scopul actului juridic civil).
Noul Cod Civil nu mai face distinctie instre scopul mediat si scopul imediat, definind
cauza ca fiind motivul care determina fiecare parte sa incheie contractul. Motivul determinant
este concret si variabil de la o categorie la alta de acte juridice civile si, chiar in cadrul aceleiasi
categorii, de exemplu, in cadrul unui contract de V-C este diferita destinatia concreta care se da
bunului cumparat si sumei de bani ce reprezinta pretul.
Conditiile. 1236 CC:
1. Cauza trebuie sa existe
2. Sa fie licita
3. Sa fie morala.
1. Cauza trebuie sa existe. Cauza nu exista atunci cand partea nu are aptitudinea de a-si
reprezenta corect faptele sale si consecintele acestora.
Codul Civil actual nu mai cere conditia ca motivul determinant sa fie reala (cauza este falsa
atunci cand partea s-a aflat in eroare in ceea ce priveste existenta cauzei, eroare care trebuie sa
fie esentiala).
2. Cauza trebuie sa fie licita. Ea este ilicita atunci cand este contrara legii si ordinii publice.
3. Cauza trebuie sa fie morala. Ea este imorala atunci cand contravine bunelor moravuri.
Obs. Aceste cerinte de valabilitate ale cauzei, prevazute in mod expres, nu sunt inutile raportate
la prevederile articolului 11 CC potrivit cu care nu se poate deroga prin conventie sau acte
juridice unilaterale de la legile care intereseaza ordinea publica sau de la bunele moravuri. Astfel,
pe baza dispozitiilor care reglementeaza cauza, vor putea fi declarate nule acele acte juridice a
caror cauza, desi imorala, nu contravine unor dispozitii legale.
24

Proba cauzei. Existenta cauzei este prezumata in orice AJC pana la proba contrara. Cel care
invoca lipsa ori nevalabilitatea cauzei trebuie sa dovedeasca acest lucru. Dovada poate fi facuta
prin orice mijloc de proba, deoarece obiectul probei il reprezinta un fapt juridic civil.
Forma actului juridic civil.
Intelegem prin aceasta modalitatea de exteriorizare a manifestarii de vointa facuta cu intentia de
a da nastere, modifica sau stinge un raport juridic civil.
In aceasta materie exista principiul consensualismului, potrivit cu care un act juridic civil
se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa a partilor fara sa fie nevoie de vreo
forma speciala. Acest pricipiu este prevazut in mod expres in Art 1878 CC, dar si in mod expres
pentru anumite acte juridice civile, cum ar fi contractul de V-C (Art. 1674 CC).
Clasificarea conditiilor de forma
a. Dupa criteriul consecintelor nerespectarii distingem intre:
1. Forma ceruta pentru valabilitatea actului juridic civil (ad validitatem/ad solemnitatem) a carei
neindeplinire atrage nulitatea absoluta a AJC.
Forma ad validitatem are urmatoarele caractere :
- reprezinta un element esential al AJC
- Este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa
- Este exclusiva, in sensul ca pentru un anumit act juridic civil solemn este ceruta o anumita
forma (exceptii: testamentul)
Cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca forma ad validitatem.
i. Toate clauzele AJ trebuie sa indeplineasca forma ceruta pentru validitatea sa.
ii. AJ aflat in interdependenta cu un act solemn trebuie sa imbrace si el forma solemna.
iii. AJ prin care se modifica un act solemn trebuie sa imbrace si el aceeasi forma.
iv. AJ care determina ineficienta unui AJ solemn trebuie sa imbrace si el forma solemna
(exceptie: testamentul poate fi revocat si in mod tacit).
Exemple de forma ceruta ad validitatem : contractul de donatie, testamentul, ipoteca s.a.m.d.
2. Forma ceruta ad probationem, adica acea cerinta care consta in intocmirea unui inscris cu
scopul de a dovedi existenta actului juridic civil. Nerespectarea formei ad probationem atrage
imposibilitatea dovedirii AJC cu un alt mijloc de proba. Forma ad probationem este ceruta fie
pentru anumite categorii de acte juridice, fie cu caracter particular pentru un anumit act juridic.
Ex. prevederile Art 1191 din VCC, potrivit cu care actele juridice care aveau o valoare mai mare
de 250 lei nu puteau fi dovedite decat prin inscrisuri.
Ex. pentru mod particular : contractul de societate, de comision, de tranzactie, consignatia etc.
3. Forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti a unui AJ prin care intelegem acele formalitati
care sunt necesare potrivit legii pentru a face AJ opozabil persoanelor care nu au participat la
incheierea lui in scopul ocrotirii drepturilor sau intereselor lor.
Ex. Inscrierea ipotecilor imobiliare in cartea funciara.

25