Rolul ereditatii in dezvoltarea personalitatii

Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de

la o generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii / mesaje de specificitate
care privesc specia, grupul de apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa
biologica a dezvoltarii.
Aceste informatii se reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale in
plasticitatea sistemului nervos central, intensitatea, echilibrul si mobilitatea
proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-fiziologice ale
analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau
alta de evolutie a starii de sanatate.
Mecanismul de transmitere a acestor caracteristici este codul genetic, adica
totalitatea genelor caracteristice unei specii si a modului lor de organizare.
Ereditatea este un factor necesar pentru dezvoltarea psihica pentru ca ea
asigura baza organica a fiecarui fenomen sufletesc.
Ereditatea este un factor potential si polivalent, potentialul ereditar nu se
transforma in componente ale vietii psihice. Este polivalent pentru ca pe aceeasi
premise ereditare se pot forma componente diferite ale vietii psihice in functie de
felul in care au actionat mediul si educatia.
De exemplu, pe baza aceleasi activitati cerebrale fine, din lobul temporal se
pot forma aptitudini muzicale dar si pentru limbi straine.
Aportul ereditatii nu este acelasi pentru orice varsta sau pentru orice
componenta psihica. Ereditatea actioneaza mai puternic la varstele timpurii, in
cazul formarii unor procese si functii psihice mai apropiate de ale animalelor, asa
cum sunt cele senzoriale, perceptive, motrice, contribuie mai mult la dezvoltarea
unor componente ale personalitatii cum ar fi temoeramentul si aptitudinile.
Ereditatea isi face simtita prezenta in formarea personalitatii individului in
masura in care ceilalti doi factori ii permit. In conditiile in care mediul de viata al
individului este unul favorabil, iar actiunea educativa ce se exercita asupra lui este
una de calitate, posibilele influente negative ale ereditatii sunt foarte putin simtite
in personalitatea acestuia.
Astfel, se explica faptul ca exista copii care nu sunt foarte bine dotati
intelectual, dar care reusesc sa faca fata exigentelor scolare, fiind stimulati si
dirijati de parinti cat si de cadrele didactice, atingand performante neasteptate.

De asemenea exista si situatii contrare, in care

vedere ereditar nu se pot ridica la nivelul asteptarilor
conditii favorabile de viata si de studiu.
Posibilitatile innascute ale copilului trebuiesc
dezvoltate pentru a se putea transforma in aptitudini
contrar ele raman latente, iar in cele din urma se pierd

copii dotati din punct de

deoarece nu li se creeaza
descoperite, stimulate si
si apoi in talente. In caz

Ereditatea nu este suficienta pentru dezvoltarea psihica pentru ca ea nu se

transforma automat in competente ale vietii psihice umane. In acord cu nivelul
genetic de dezvoltare al stiintelor, din acest moment este corect sa se considere ca
ereditatea asigura premisele vietii psihice.
Factorul ereditar genereaza un anumit tip de conduita, acesta avand o mare
importanta in procesul de structurare a personalitatii, dar faptul nu se poate explica
independent de actiunea factorilor de mediu si de influentele educatiei.
La nivelul actual de cunoastere si control al mecanismelor ereditatii, rolul
acestui factor in dezvoltare, mai ales in dezvoltarea psihica, este de premisa
naturala, constituind un,,echipament primar pentru dezvoltarea ulterioara
personalitatii.
Din punct de vedere probabilistic, aceasta premisa poate oferi individului o
sansa (ereditate normala) sau o nesansa (ereditate tarata), in primul caz, ea poate fi
ulterior valorificata sau nu (in functie de calitatea interventiilor mediului si/sau
insusirea educatiei) iar, in cel de-al doilea caz, in functie de gravitate, poate fi
ameliorata, compensata in diverse grade sau nu, sub actiunea unor programe
specifice de interventie terapeutica si educativ-recuperatorii.