Modulul 5

Regimul concurenţei în Uniunea Europeană

Modulul explică procesul concurenţei pe un spaţiu de mari dimensiuni, în cadrul unui
proces de integrare, distorsiunile care pot apare şi impactul acestora asupra
procesului integrării. Prezentarea este completată cu o fişă de documentare privind
politica concurenţei.
Modulul cuprinde o singură unitate de studiu şi necesită 2 ore de studiu individual.
Se adaugă 2 ore pentru studiul fişei de documentare.

1. Distorsiunile concurenţei în procesele de integrare economică

Procesele de integrare economică, declanşate prin desfiinţarea barierelor tarifare şi

netarifare, lărgesc sfera de acţiune a mecanismelor concurenţei. Se urmăreşte , astfel, crearea unei
structuri optime a aparatului productiv la nivelul ansamblului integrat, dinamizarea creşterii şi
ameliorarea bunăstării.
Conform opticii liberale, a ortodoxiei economice, obiectivele menţionate sunt atinse prin
“amenajarea ” spontană a economiilor ca urmare a capacităţilor autoreglatoare ale pieţei. Procesul
este definit integrare negativă, prin piaţă, şi constă în adaptarea de la sine a sistemelor economice
prin intermediul concurenţei. Concurenţa este înţeleasă aici ca un instrument cu funcţie de
orientare a restructurării economiilor în cadrul unui proces de integrare. Cu cât concurenţa este mai
puternică cu atât resursele sunt alocate mai eficient în interesul consumatorului. Rezultatul final se
constituie într-o ordine economică care asigură maxim de libertate şi de bunăstare. Funcţionarea
concurenţei pe un spaţiu economic de mari dimensiuni este de natură să conducă la utilizarea
optimă a factorilor de producţie printr-o combinare eficientă, creştere continuă şi echilibrată dacă
sunt cumulate câteva condiţii: accesul liber pentru toate firmele pe orice piaţă şi în orice activitate;
suficientă transparenţă şi informaţie despre situaţia şi perspectivele de evoluţie ale industriilor şi
firmelor; libera circulaţie a factorilor de producţie; inexistenţa unor practici discriminatorii cu
privire la difuzarea şi utilizarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi progresului tehnic; practică loială
a firmelor dintr-o anumită ramură faţă de noii veniţi; posibilitatea consumatorilor de a cunoaşte în
orice moment preţurile diferitelor bunuri şi accesul liber la ele, etc.
Existenţa unor condiţii identice de concurenţă reprezintă aşadar un principiu esenţial al
funcţionării optime a sistemelor integrate. Nu este o concurenţă absolută, clasică ci una practicabilă
şi deci efectivă, presupunând acea organizare de piaţă care, în pofida unui număr de intervenţii
exterioare, conduce la un rezultat apropiat celui al concurenţei totale.
Deformările sistematice ale concurenţei, antrenând discriminări la nivel naţional, de ramură
sau de firmă privind circulaţia normală a produselor şi factorilor de producţie sunt numite
distorsiuni.
Ele provin din intervenţiile exterioare mecanismelor pieţei, intervenţii care modifică
echilibrul realizabil automat.
Nu orice intervenţii exterioare provoacă, însă, distorsiuni care limitează sau deformează
concurenţa. Intervine un aspect de proporţii, de dimensiune a efectelor produse asupra liberei
circulaţii a mărfurilor, serviciilor şi factorilor de producţie.

113
1.1. Clarificări conceptuale
A distorsiona un corp înseamnă a-i modifica prin acţiuni externe starea normală dincolo de
limita elasticităţii. În cazul “corpului economic”, distorsiunea este definită ca o situaţie generată de
acţiuni private sau publice care modifică starea de echilibru iniţială. Cu privire la situaţiile în cauză,
opţiunile specialiştilor diferă. Unii consideră distorsiunea ca o modificare de origine fiscală net
diferită de regimul fiscal al ţărilor partenere, caz în care s-ar impune precizarea dacă situaţia
partenerilor este un criteriu sau reflectă condiţia de echilibru (L. Rebond). Alţii înţeleg prin
distorsiune o alterare provocată de dispoziţii fiscale contrare obiectivelor politicii economice şi
sociale (F. Neumark) sau diferenţa existentă între un stat fără fiscalitate şi un stat cu fiscalitate în
care eliminarea impozitului nu ar modifica condiţiile concurenţei (M. Laure). În acest ultim
exemplu se pune problema calităţii fiscalităţii, o fiscalitate optimă (fără distorsiuni) fiind
considerată cea în care fiecare agent este impozitat proporţional cu contribuţia sa la bunăstarea
generală.
De fapt, preocuparea vine din necesitatea de a defini, în cazul corpului economic, mai întâi
starea normală şi apoi, prin analiza tipologiei intervenţiilor externe să se stabilească care dintre
acestea sunt distorsiuni grave şi trebuiesc eliminate. Din acest punct de vedere există trei criterii
aplicabile noţiunii de distorsiune a concurenţei: raportarea la o situaţie considerată normală,
respectiv cea a concurenţei operabile, raportarea la o situaţie anterioară de echilibru şi raportarea la
o normă fixată ca obiectiv.
În cadrul Uniunii Europene principiul esenţial de integrare a devenit cel al coeziunii
economico – sociale, starea de convergenţă reală fiind considerată condiţie “sine qua non” a
evoluţiei spre integrare politică federativă. În consecinţă, pentru UE distorsiunea se defineşte ca
fiind acea stare provocată de firme sau de guverne care riscă să întârzie sau să împiedice
convergenţa reală a regiunilor ţărilor membre. Prin urmare politicile comunitare au rolul să elimine
sursele distorsiunilor şi să înlăture distorsiunile apărute ca urmare fie a existenţei disparităţilor
iniţiale, fie a accentuării acestora prin mecanismele antrenate de procesul integrării, fie a măsurilor
de politică economică a guvernelor ţărilor partenere.

1.2. Intervenţii exterioare generatoare de distorsiuni

În analiza distorsiunilor concurenţei, sunt considerate intervenţii exterioare acele măsuri,
decizii cu privire la procesul economic, luate în baza unor principii ce nu sunt specifice economiei
de piaţă.
Cunoaşterea intervenţiilor exterioare se impune pentru a putea identifica sursele
distorsiunilor, ştiut fiind că nu orice intervenţie este generatoare de distorsiuni. Teoreticienii
integrării sunt de părere că se impune să ne concentrăm atenţia asupra următoarelor categorii de
intervenţii:
- dispoziţii care influenţează competitivitatea în relaţiile de comerţ exterior: taxe
vamale şi prelevări; taxe asupra cifrei de afaceri din operaţiuni de import şi facilităţi fiscale pentru
export care fac obiectul unei aplicări diferenţiate; reglementări vamale şi administrative privind
valoarea în vamă, regulile de origine, regimul de tranzit, scutirea de taxe vamale, regulile anti-
dumping, restricţiile cantitative, etc; obstacole în calea liberei circulaţii a forţei de muncă şi
restricţiile privind libertatea de stabilire; obstacolele în calea liberei circulaţii a capitalurilor;
- disparităţile între legislaţiile naţionale privind normele tehnice şi de calitate;
- dispoziţii şi măsuri cu impact asupra producţiei şi repartiţiei în cadrul economiilor
naţionale membre: intervenţii în mecanismul preţurilor, măsuri de politică fiscală, subvenţii, etc.;

114
 - dispoziţii legislative sau de reglementare cu impact neidentificabil asupra structurii
economiei, dezvoltării şi concurenţei: contribuţii la asigurări sociale, securitatea muncii,
transparenţa şi fluiditatea pieţei, regimul publicităţii, al licitaţiilor publice, etc.
Identificarea intervenţiilor exterioare care generează distorsiuni are la bază două
criterii: caracterul măsurării şi dimensiunea efectului transmis economiei.
Practic, se impune să delimităm intervenţiile deliberate cu acţiune asupra condiţiilor
concurenţei de rezultatele inevitabile ale sistemului existent. Intervenţiile deliberate sunt cele care
constau într-o sarcină suplimentară sau într-un avantaj specific acordat în scopul modificării
condiţiilor concurenţei. De asemenea, pentru a exista o distorsiune, efectul trebuie să fie cifrabil şi
superior anumitor valori limită. Totuşi, utilizarea doar a criteriului disparităţii nu este funcţională
deoarece unele efecte semnificative asupra concurenţei nu sunt măsurabile. În aceste cazuri,
criteriul operabil este cel al volumului fluxurilor comerciale afectate de intervenţiile asupra
liberei circulaţii a mărfurilor, serviciilor şi factorilor de producţie.
Maurice Byé propune o altă schemă de analiză a disparităţilor. El consideră că punctul de
plecare trebuie să fie delimitarea disparităţilor neutre – definite ca diferenţe între dispoziţiile
administrative şi legislative care nu antrenează distorsiuni grave în repartiţia factorilor de producţie
şi nu împiedică realizarea obiectivelor sistemului integrat. Byé include aici: disparităţi ce nu
afectează condiţiile de producţie, disparităţi auto-compensatorii, disparităţi cu efect proporţional,
distorsiuni specifice decurgând din existenţa sau corectarea unor disparităţi şi distorsiuni admisibile
(fără incidenţă pe plan internaţional, admise în interiorul ţărilor membre şi compatibile cu
obiectivele comunitare).
Odată identificate distorsiunile deliberate şi grave prin raportare la criteriile aplicabile, se
pune problema eliminării surselor generatoare pentru a permite adaptarea progresivă a sistemului la
starea apreciată ca normală şi favorabilă obiectivelor propuse.
La acest nivel este operabilă distincţia între distorsiunile globale şi distorsiunile specifice.
Dacă prin intervenţiile externe are loc alterarea condiţiilor de concurenţă între economiile naţionale
în ansamblul lor, distorsiunile produse sunt globale ; acestea sunt compensate în principal prin
măsuri monetare, respectiv prin armonizarea politicilor sau adoptarea unei politici comune.
Afectarea concurenţei între ramurile de activitate determină distorsiuni specifice. Ele apar atunci
când dispoziţiile legislative sau administrative generează disparităţi între costurile reale şi nominale
ale diverselor sectoare de producţie, iar aceste diferenţe nu-şi găsesc echivalentul între ţările
partenere. Eliminarea distorsiunilor specifice poate fi realizată prin armonizarea legislaţiilor ţărilor
membre şi adoptarea unei politici a concurenţei.

1.3. Sursele distorsiunilor

Sursele distorsiunilor sunt considerate a fi: practici ale firmelor, susceptibile de a restrânge
sau elimina concurenţa; ajutoarele acordate de statele membre anumitor firme sau producţii şi care
nu-şi găsesc corespondenţa în celelalte ţări; disparităţile existente între dispoziţiile legislative,
administrative şi de reglementare ale economiilor care se integrează; modificarea cursurilor de
schimb.

a) practici ale firmelor

Într-un spaţiu în integrare, asocierea firmelor în diverse forme poate avea consecinţe
negative asupra funcţionării sistemului prin limitarea sferei de acţiune a concurenţei şi prin

115
modificarea fluxurilor comerciale intra-comunitare. Asocierea poate fi supusă dreptului comunitar
care să stabilească situaţiile de incompatibilitate între asocieri şi piaţa comună.
Nu este exclusă însă posibilitatea ca unele înţelegeri sau fuziuni să vină în sprijinul
integrării prin contribuţia la ameliorarea producţiei sau distribuţiei produselor, promovarea
progresului tehnic, degajarea economiilor de dimensiune.
Politica comunitară a concurenţei adoptată în cadrul Uniunii Europene conjugă, ca
instrument al integrării pozitive, două principii fundamentale: libera concurenţă şi neutralitatea
econimică. Se are în vedere tocmai acceptarea dublei naturi a unor fenomene economice precum
fuziunile care în anumite circumstanţe pot determina rezultate mult mai favorabile integrării decât
jocul liber al forţelor pieţei. Practic, amendarea unei înţelegeri trebuie să plece de la analiza
comparativă a inconvenientelor generate de limitarea concurenţei pe piaţa în cauză şi a contribuţiei
pe care o aduce la realizarea obiectivelor comunitare.

b) subvenţii şi ajutoare publice

Procesul de integrare economică modifică vechile echilibre realizate la nivel naţional
urmărind înlocuirea lor cu un echilibru general la nivel comunitar. Are loc un amplu effort de
adaptare, complex şi de lungă durată, la noile condiţii de concurenţă. Din motive de securitate
socială sau decurgând din inadaptarea politică la exigenţele participării la constituirea unei noi
entităţi economice, statele membre acordă acordă ajutoare şi subvenţii care deformează
concurenţa. Rezultă avantaje artificiale favorizând reuşita economică a firmelor sau ramurilor în
cauză în detrimentul concurenţilor.
Sprijinul statului permite realizarea unor reduceri de costuri dacă este vorba de preţuri de
cumpărare anormal de scăzute sau condiţii de creditare mai favorabile decât cele de pe piaţă şi
creşterea încasărilor. Concurenţa este distorsionată mai ales pe pieţele unde presiunea concurenţială
este puternică prin existenţa unei supra-oferte semnificative. Orice ajutor acordat unei firme
acţionând pe o piaţă caracterizată de producţie excedentară sau unde se exercită o concurenţă
efectivă din partea producătorilor diferitelor state membre afectează schimburile între ţările
membre şi regimul concurenţial în măsura în care menţinerea respectivei firme pe piaţă
obstrucţionează extinderea concurenţilor. Însă, ca şi în cazul înţelegerilor între firme, ajutoarele
publice pot fi acceptate dacă sunt compatibile cu obiectivele comunitare.
Spre exemplu, în cazul integrării vest europene incompatibilitatea ajutoarelor publice cu
principiile ce stau la baza funcţionării comunităţii este stabilită prin Tratatul de la Roma (art.92).
Cu toate acestea, sunt acceptate trei derogări pentru situaţii considerate a contribui la asigurarea
echilibrului şi coeziunii economico-sociale a ansamblului integrat. Prima dintre ele legitimează
sprijinul acordat pentru dezvoltarea regiunilor defavorizate, cu un nivel de viaţă scăzut şi rată
ridicată a şomajului; efectul ar urma să fie reducerea disparităţilor regionale şi asigurarea coeziunii
sistemului comunitar. A doua derogare ia în considerare proiectele de interes european şi cazurile
în care ajutoarele publice ar facilita remedierea unei perturbări grave a economiei respective. Sunt
considerate proiecte de interes comun programele transnaţionale susţinute concomitent de mai
multe state membre. Perturbările grave sunt apreciate de asemenea în context comunitar prin
raportare la situaţia economică existentă într-un alt stat membru. Ultima derogare comportă tot
două aspecte distincte: dezvoltarea unor regiuni şi dezvoltarea anumitor activităţi. Delimitarea lor
are la bază rolul ajutoarelor respective în diminuarea disparităţilor regionale în interiorul unui stat
membru şi, respectiv, în sprijinirea unor activităţi de interes strategic.

116
 Compatibilitatea cu piaţa comună este aşadar stabilită prin contribuţia efectivă la realizarea
interesului comunitar şi raportarea acesteia la efectele de distorsionare a schimburilor intra-
comunitare.

c) disparităţi legislative şi administrative

Disparităţile existente între dispoziţiile legislative, administrative sau de reglementare
ale economiilor care se integrează deformează sau limitează condiţiile de concurenţă şi provoacă
distorsiuni ce trebuiesc eliminate.
Cele mai importante disparităţi provin din suveranitatea financiară şi monetară a ţărilor
membre care intră în contradicţie cu exigenţele liberei circulaţii, în special din diferenţele între
sistemele fiscale. Politicile fiscale au un dublu efect de distorsionare în condiţiile diferenţierii lor pe
ţări sau pe activităţi: în interiorul ţării şi în exterior, asupra schimburilor internaţionale.
Armonizarea sistemelor fiscale este din acest motiv o necesitate şi presupune un
compromis, variabil în timp, între nevoia de armonizare şi cea de păstrare a unei marje de acţiune
(joc fiscal) pentru fiecare partener. Procesul de armonizare ridică două probleme esenţiale: alegerea
celei mai bune formule de impozitare şi trecerea de la situaţia iniţială la formula dorită.
În cazul circulaţiei mărfurilor se pot rezuma următoarele variante de impozitare pentru a
limita distorsiunile asupra concurenţei: la locul de origine cu taxă unică pe tot teritoriul, pentru
toate produsele; la locul de origine cu impozite unice pe tot teritoriul dar diferite pe produse; la
locul de origine cu impozit unic pe produse şi diferit între ţări (egalitatea condiţiilor de concurenţă
şi echilibrul schimburilor sunt asigurate prin cursul de schimb); la locul de origine, cu diferenţe
moderate între ţări şi produse (distorsiunile sunt moderate şi echilibrul este asigurat prin cursul de
schimb); la locul de destinaţie cu impozite ce pot diferi între ţări şi pe produse, prin stabilirea unor
frontiere fiscale.
Caracterul transparent al taxei pe valoarea adăugată face ca, indiferent de modul de
impozitare, distorsiunile concurenţei să se manifeste limitat doar în cazul vânzărilor directe către
consumatorul final. Folosirea TVA înlătură în acelaşi timp şi dificultăţile de trecere de la un sistem
de impozitare la altul, mai ales dacă diferenţele între ţări nu sunt prea mari.

d) modificarea cursurilor de schimb

Modificarea cursurilor de schimb afectează competitivitatea reală şi generează distorsiuni
generale asupra specializării internaţionale. Devalorizarea monedei naţionale ieftineşte exporturile
şi scumpeşte importurile iar revalorizarea acţionează în sens invers influenţând capacitatea
competitivă a firmelor concurente.
În cazul Uniunii Europene, pentru ţările ce vor participa la moneda unică, se vor elimina
distorsiunile provocate de folosirea cursului de schimb ca instrument al politicii comerciale. Pentru
ţările ce nu vor participa, în perspectiva unei integrări în formula geometriei variabile sau cea a
cercurilor concentrice, distorsiunile generale vor fi limitate printr-o disciplină monetară riguroasă.

1.4. Concluzii
Distorsiunile concurenţei provoacă apariţia unor dezechilibre fundamentale caracterizate
prin discordanţa între obiectivele generale şi ordinea de fapt. Apariţia lor este inerentă în condiţiile
unei integrări între ţări cu nivele de dezvoltare şi reglementări legislative diferite, dacă nu se
intervine prin integrare instituţională.

117
 Funcţionarea optimă a unui spaţiu integrat prin participarea mai multor economii este
condiţionată astfel de: stabilirea unei politici a concurenţei care să asigure buna funcţionare a
mecanismelor pieţei; coordonarea şi armonizarea politicilor şi obiectivelor; armonizarea
legislaţiilor, reglementărilor, etc; adoptarea de politici comune care să faciliteze realizarea
coeziunii economico-sociale.
Chiar dacă se presupune că în momentul declanşării unui proces de integrare economiile
participante îndeplinesc condiţiile recomndate de teorie pentru o integrare net avantajoasă,
integrarea negativă se impune obligatoriu a fi corectată prin măsuri care să evite procesele de
concentrare în măsură să accentueze inegalităţile şi disparităţile iniţiale. Adoptarea unei politici
active de integrare care să completeze pe cea negativă, automată, urmăreşte tocmai evitarea
apariţiei şi amplificării dezechilibrelor precum şi asigurarea coeziunii noului spaţiu comunitar ca
principiu esenţial de funcţionare optimă.

Întrebări pentru verificarea cunoştinţelor

1. Care este rolul concurenţei în restructurarea economică în cadrul unui proces
de integrare?
2. În ce condiţii concurenţa duce la maximizarea bunăstării?
3. Cum se definesc distorsiunile şi ce intervenţii exterioare produc distorsiuni
într-un proces de integrare?
4. Care sînt sursele distorsiunilor şi cum acţionează asupra condiţiilor
concurenţei?
5. Care sînt condiţiile funcţionării optime a unui spaţiu integrat?
6. Studiaţi fişa de documentare 1, cu privire la politica concurenţei în UE.
Răspundeţi următoarelor întrebări:
- care sînt argumentele teoretice ale politicii concurenţei;
- care sînt prevederile Tratelor privind acţiunile incompatibile cu funcţionarea
corectă a pieţei şi poziţiile dominante ale firmelor;
- de ce acţiunile de cartelizare a producţiei şi distribuţiei provoacă distorsiuni;
- cum se explică derogările Comisiei de la regulile privind concurenţa în
domeniul cercetării – dezvoltării;
- cum poate fi determinată poziţia dominantă a unei companii;
- care este atitudinea Comisiei cu privire la ajutoarele acordate firmelor publice;
- care este procedura de control a ajutoarelor ce afecteaza concurenţa;
- ce rol are Comisia în implementarea politicii concurenţei;
- care este mecanismul achiziţiilor şi fuziunilor în UE?
7. Studiaţi fişa 2, privind politica industrială. Răspundeţi următoarelor întrebări:
- care sînt determinanţii conflictelor între politicile sectoriale comunitare;
- ce relaţii există între politica concurenţei, politica industrială şi politica
comercială;
- ce se înţelege prin politică industrială şi care sînt în sinteză prevederile
tratatelor privind politica industrială;
- care sînt obiectivele politicii industriale;

118
 - cum coordonează Comisia politica industială;
- care sînt corelaţiile politicii industriale cu alte sectoare?

2. Politica concurenţei în Uniunea Europeană –fişă bibliografică

Fişa de documentare 1.
Dumitru Miron, Comerţ, concurenţă şi politică industrială, în
Integrarea economică europeană, Ed. Economica, Bucureşti, 1999
Intreaga constructie integrativa s-a fondat pe increderea in fortele regulatorii ale pietei,
postulat pus partial in aplicare in majoritatea segmentelor integrarii. Orientarea spre piata a
Comunitatilor Europene este cel mai bine reflectata de analiza politicii concurentiale comunitare.
Dezvoltarea şi adancirea procesului de integrare a capatat noi dimensiuni şi a dat roade numai in
masura in care economiile se dezvoltau şi erau eficiente. Politica in domeniul concurentei şi-a
sporit importanta pe masura ce climatul de afaceri depaşea cadrul ingust national şi opera pe baze
ample europene. Actiunile de colaborare intre companii, achizitiile şi fuziunile de firme au regresat
sau au sporit in importanta, paralel cu evolutiile ciclului economic, tendinta pe termen lung fiind
cea de concentrare a capitalurilor la un nivel care sa maximizeze avantajele derivand din piata
comuna şi apoi din piata unica. Pe masura ce se proceda la fuziuni intre companii apareau tot mai
evident avantajele economiei de scara paralel cu caştigurile derivate din utilizarea in comun a
retelelor de distributie şi a canalelor de comercializare a produselor. Chiar daca aceste actiuni sunt
benefice pentru actorii economici, in anumite circumstante ele pot deveni nefavorabile pentru
Comunitate in ansamblul sau.
Politica in domeniul concurenţei a fost o componenta importanta a Tratatului de la Roma.
Articolul 3 (f) prevede crearea unui sistem care sa ofere garanţia ca procesele concurenţei loiale pe
piaţa nu vor fi distorsionate. Regulile actuale in domeniul concurenţei fac obiectul Art. 85-94 ale
Tratatului. Aceste reglementari sunt indreptate in egala masura înspre activitatea companiilor, dar şi
a autoritaţilor guvernamentale naţionale. Evoluţia in timp a procesului de integrare a creat premise
pentru un tot mai pronunţat mediu concurenţial in spaţiul european. O data cu lansarea Pieţei Unice
Interne multe din avantajele dinamice pot fi pierdute prin menţinerea artificiala a unor obstacole
legislative şi instituţionale in calea activitaţii companiilor sau in cazul in care se permite abuzul de
poziţiile dominante pe un segment de piaţa care afecteaza mecanismul liber al pieţei. Daca se
doreşte identificarea regulilor jocului pentru Comunitaţile Europene, indeosebi in faza de uniune
economica şi monetara, atunci raspunsul trebuie cautat in aceasta parte a tratatelor şi a practicii
commune.

l. Ratiunile unei politici in domeniul concurentei

Economiştii, in general, asociaza piaţa cu mecanismul cel mai eficace pentru alocarea
eficienta a resurselor. Intr-o piaţa perfecta, firmele vor concura una cu alta pentru a satisface, in
cele mai bune condiţii, cererea. O astfel de piaţa concurenţiala va fi caracterizata prin presiuni "a la
baisse" asupra preţurilor, pana la un nivel care sa acopere costurile şi marjele de profit rezonabile
pentru producatori şi ofertanţi. Firmele vor falimenta sau vor fi eliminate de pe piaţa de alţi
concurenţi mai adaptaţi la realitaţile economice; unele vor incerca sa practice preţuri foarte ridicate
dar vor fi nevoite sa revina la preţuri rezonabile daca exista concurenţa. In conformitate cu acest
raţionament, piaţa este un sistem care se autoechilibreaza favorabil, atat pentru cumparatori, cat şi

119
pentru ofertanţi, grabind diversificarea obiceiurilor de consum şi a inclinaţiei spre inovare şi
menţinand economia la un nivel rezonabil de eficienţa. Un astfel de unghi de vedere este, evident,
unul ideal, realitaţile economice fiind de multe ori foarte diferite. Independent de imperfecţiunile
pieţei şi in pofida semnalelor acesteia, totuşi, exista motive pentru ca firmele din anumite sectoare
sa coopereze sau sa se asocieze sau ca o firma sa aiba o poziţie dominanta pe un segment de piaţa.
Stabilirea preţurilor, partajarea pieţelor sau alte forme de comportament anticoncureţial pot aparea
din dorinţa conservarii unor profituri ridicate sau a unei stabilitaţi productive liniştitoare. Pentru
marea majoritate a economiştilor, metoda de cuantificare a acestui pericol, in termeni atat de
prevenire, cat şi de sancţionare a acestui comportament a fost practicarea unor controale
administrative care sa implice o tinere sub control a abaterilor concurentiale -cu alte cuvinte se
credea ca pot fi corectate imperfectiunile pietei prin reglementari legale. Alti economişti au preferat
modalitati alternative de control, prin mentinerea unui anumit nivel al proprietatii publice,
indeosebi in sectoarele in care factorii tehnici pareau sa necesite o structura relative monopolistica
iar controlul autoritatilor publice era privit ca un rau necesar, alternativa mai buna decat o pozitie
de monopol necontrolabila.
Prin urmare, politica in domeniul concurentei este importanta ca mecanism de corectare a
imperfectiunilor pietei. Procedand prin punerea in practica a unei astfel de politici se spera in plus
ca se va mentine un nivel general rezonabil de eficienta economica. Prin prelungirea
rationamentului, se poate afirma ca lipsa unei astfel de politici articulate, sau, mai rau, existenta
uneia nefunctionale vor crea premise ca firmele sa opereze neconcurential sau sa concureze neloial,
generand efecte de ineficienta in productie şi in alocarea factorilor de productie.
Problema cu privire la ce se intelege prin şi cum opereaza in practica mecanismele
anticoncurentiale, precum şi cea referitoare la ce fel de control se poate exercita asupra acestora
este foarte complexa in plan international şi chiar regional. Multe fenomene pe care legislatiile şi
practicile nationale nu le-au surprins opereaza numai transfrontalier, cum ar fi foarte frecventa
practica a cartelurilor internationale in multe sectoare indusiale. In plus, o sursa suplimentara de
practice neconcurentiale o reprezinta guvernele insele, care, prin ajutoare financiare directe, alte
forme de sprijin intern sau reguli şi proceduri restrictive, pot favoriza agentii economici interni sau
discrimina firmele din tarile partenere.
Aceste din urma practici sunt frecvent considerate a fi şi bariere netarifare, analizate pe
larg de specialiştii in domeniul politicilor comerciale. In acest mod, separatia intre politica in
domeniul concurentei şi politicile comerciale devine greu de facut. In contextul unei grupari
intergrationiste regionale de tipul Comunitatii Europene, aceste masuri se inscriu mai clar in cadrul
politicii concurentiale. Acolo unde un guvern incearca sa sprijine propriile firme in interiorul unei
uniuni vamale, el va proceda fie la subventionare directa sau indirecta, fie la relaxarea procedurilor
de achizitii şi fuziuni. Ca atare, o politica in domeniul concurentei la nivelul unei regiuni
cuprinzand mai multe state va fi o ecuatie cu mai multi parametri şi se va referi in egala masura la
firme dar şi la guverne. Devenind posibile surse de concurenta neloiala, statele componente ale unei
grupari regionale, pe langa analiza modului cum elaboreaza reguli de control al practicilor neloiale,
devine esentiala analiza manierei in care le pun in practica pentru toti agentii economici care
opereaza pe teritoriul lor. In literatura de profil, autoritatilor publice li se acorda un rol aparte şi s-
au elaborat modele complexe de cuantificare a capacitatilor şi resurselor de care dispun statele
pentru a pune in aplicare strategii sanatoase şi a transmite catre companii semnale ferme in acest
sens. Eficacitatea controlului este o dimensiune importanta a oricarui gen de politica in domeniul
concurentei, atat la nivel national, cat şi comunitar.

120
 Pentru a da substanta unei politici in domeniul concurentei este essential mecanismul
legislativ şi institutional in vigoare, factorii definitorii cum ar fi resursele, responsabilitatile şi forta
de a transpune in practica, precum şi credibilitatea mesajului transmis şi informarea agentilor
economici despre continutul politicii. Trebuie subliniat, din nou, ca in timp ce aceşti factori pot
actiona foarte eficient la nivel national, ei devin foarte complecşi ca reactie in context regional,
integrationist. Trebuie distins intre ceea ce poate fi plauzibil intr- o lume ideala, care sta, de regula,
la baza modelelor teoretice şi ceea ce este posibil in lumea economica reala.
Responsabilitatile in domeniul politicii concurentiale la nivelul Uniunii Europene sunt
partajate intre organele comunitare şi autoritatile din tarile membre, dar aceasta diviziune nu este
foarte clar conturata. Politica in domeniul concurentei la nivelul UE implica o monitorizare a
masurilor şi o interventie in ecuatia pietei pentru asigurarea unui nivel adecvat de competitie. In
termeni economici, telul acestei interventii este asigurarea unei eficiente alocari a resurselor. Dupa
cum subliniam, ideea ca mecanismul pietei este foarte bun in rolul de alocare a resurselor trebuie
insotita de conditia existentei unui numar mare de ofertanti şi utilizatori, pe fondul unei prompte şi
corecte receptari de catre aceştia a mesajelor pietei.
In economia moderna exista numeroase situatii cand firme de dimensiuni foarte mari
domina piata sau o anumita piata. Acest lucru nu este disfunctional daca pozitia dominanta se
bazeaza pe posibilitatea şi competitivitatea superioara in raport cu concurentii sai. Pornind de la
aceasta situatie, celelalte firme, prin intensivizare tehnologica, minimizarea costurilor de productie,
strategii ofensive e internationalizare, retele moderne de distributie şi management performant, pot
caştiga ele pozitii dominante. Asistam, in acest caz, la o functionare corecta a regulilor pietei.
Concurenta nu este intotdeauna de origine interna, in sectoare cum ar fi industria aviatica, productia
de computere, concurenta este prioritar internationala. In acest caz penetrarea pe piata impune
cooperarea, asocierea sau alte forme conlucrative. Spre exemplu, Airbus a fost creat prin actiunea
comuna a mai multor companii europene, cu un substantial sprijin guvernamental, pentru a rezista
sfidarii lansate de Boeing .
2. Reguli şi proceduri comunitare privind concurenţa
[...] O caracteristică distincttivă a sistemului comunitar este corelatia puternică între
legislaţia privitoare la concurenţă şi politica în domeniul concurenţei. Esenţa politicii este cuprinsă
în Art.85, care se referă la aranjamentele între firme şi alte practici consorţiale care pot afecta
comerţul sau distorsiona concurenţa, Art 86 referitor la abuzuri derivate din poziţia dominantă şi
Art.92, cu privire la ajutorul guvernamental acordat firmelor.
Art.85 interzice acele activităţi care sunt incompatibile cu funcţionarea corectă a pieţei,
împietează asupra comerţului dintre ţările membre şi au ca efect îngrădire, eliminarea sau
distorsionarea concurenţei.
În art.86 sunt cuprinse prevederi referitoare la activitatea firmelor care abuzează de poziţia
lor dominantă pe o anumita piaţă. Este dificilă însa dovedirea şi exprimarea pozitiei dominante şi,
mai ales, semnalarea abuzarii de aceasta pozitie. Ceea ce s-a reuşit in practica a fost stabilirea
acelor practici la care o firma cu o pozitie importanta pe piata nu trebuie sa apeleze. Aceste practici
se refera la impunerea unor preturi nerezonabile sau a unor conditii comerciale nejustificate in
raport cu partenerii lor. Daca ele vor folosi pozitia dominanta pe piata pentru a valorifica neloial
aceasta stare de fapt, sau pentru a o mentine şi accentua, se vor intreprinde impotriva lor masuri
corective din partea Comisiei, care se poate autosesiza sau din cauza unor plangeri formulate de
firmele sau grupurile de interese afectate.
Exista la nivel european o impresionanta cazuistica in ceea ce priveşte atat practicile
neloiale ale companiilor, cat şi raspunsurile organelor comunitare.

121
 Un astfel de caz s-a referit la fabrica de bere din Belgia -"Interbrew". Comisia Europeana
a fost anuntata in aprilie l994 ca producatorul respectiv de bere trebuie sa renunte la dreptul
exclusiv de a distribui berea daneza de tip Carlsberg şi Tuborg pe piata belgiana. Comisia a apreciat
ca aranjamentul era unul de partajare a pietei care impiedica mutatii in structura pietei. S-a sperat ca
va fi conferit un real impuls concurentei in diversificata piata a berii. Anuntul permitea Interbrew
sa-şi mentina pozitia dominanta pe piata nationala concomitent cu creşterea importantei
producatorilor mici şi autonomi.
Ca urmare a interventiei Comisiei Executive, producatorii danezi de bere au procedat la
crearea unei noi companii de distributie sub forma unei societati mixte cu o alta companie belgiana
N.V. Haclterman S.A. ceea ce a polarizat competitia pe piata belgiana.
De asemenea, cele mai spectaculoase cazuri de cartelizare a productiei şi distributiei,
descoperite de Comisie in urma unor actiuni de profunzime, au fost aranjamentele din anumite
sectoare ale industriei chimice europene.
Totuşi, atributiile Comisiei de a descoperi cazuri şi a le lua in analiza şi eficacitatea
masurilor luate de aceasta au dus de cele mai multe ori la efecte benefice pentru companii care şi-au
definit mai bine strategiile şi au inregistrat efecte benefice in plan financiar. Totuşi, Comisia nu a
avut acelaşi succes şi in combaterea abuzurilor derivate din pozitia dominanta pe piata, in principal
datorita sensibilitatii problemei şi a dificultatii dovedirii prejudiciilor.
Un caz care a detinut mai multa vreme capul de afiş la finele anilor '70 a fost actiunea
declanşata impotriva multinationalei elvetiene Hoffman-LaRoche. Compania era un producator
major de vitamine. In cazul vitaminelor B2 si H detinea chiar 80% din piata. Firma utiliza platile de
fidelitate ca masura de a mentine loialitatea consumatorilor. Aceasta insemna ca, daca utilizatorii
cumparau exclusiv de la companie, ei se puteau aştepta la preturi mult mai avantajoase. Aceste
preturi de fidelitate nu erau proportionale cu cantitatile achizitionate, ci cu mentul fata de ofertant.
Aceasta practica avea ca efect inlaturarea unor curenti care ar fi fost capabili sa ofere aceleaşi
produse mult mai ieftin. Era menita sa permita companiei sa-şi conserve poziţia dominanta pe piata.
Au mai fost şi alte, dar putine, situatii analizate de Comisie, cum ar fi cazul in l99l, notabil
pentru ca a interzis practicarea unor preţuri foarte mari şi Tetra Pak, tot din l99l, de retinut prin
amploarea operatiunii.
Comisia actioneaza mai ales la plangerile inaintate de diverse firme sau grupuri de
interese. Deşi regulile comune privind concurenta prevaleaza asupra celor nationale, apar diferente
inevitabile de interpretare, intrucat multe tari membre au legislatii elaborate in acest segment at
politicii comunitare. Sunt umeroase cazuri in care Comisia a acordat dreptul la derogari pentru o
serie de actiuni cum ar fi: aranjamente privind distributia produselor; brevetele de inventie,
actiunile de cercetare-dezvoltare şi acordurile in domeniul transporturilor maritime sau al industriei
aeronautice.
Domeniul cercetarii-dezvoltarii este unul important in care Comisia a acordat derogari de
la regulile privind concurenta. Problematica inovativa este extrem de dificil de incadrat in regulile
concurenţei reale. In pofida parerii lui Schumpeter ca monopolurile sunt leaganul inventicii,
preocupari mai recente, conform carora concurenta uneori cultiva un comportament ingust al
firmelor şi investitorilor sau ca cooperarea este necesara pentru impulsionarea progresului
tehnologic, concurenta şi competitivitatea pot aparea ca obiective opuse.
De curand, au fost dezbateri ample asupra manierei in care cooperarea in domeniul
cercetarii poate fi mult mai avantajoasa decat stradania firmelor de a-şi atinge singure obiectivele
ştiintifice şi creative.

122
 In contrast cu alte tipuri de aranjamente, cele in domeniul cercetarii sunt percepute de
Comisie ca promovand şi nu afectand concurenta, contribuind la lansarea unor noi produse pe piata
şi sporind bunastarea consumatorilor. Totodata, Comisia ia masuri impotriva riscurilor ce pot
aparea din aceste tipuri de colaborare, pastrandu-se un echilibru intre avantajele aranjamentelor şi
potentialele lor prejudicii in plan concurential.
Aceasta s-a realizat decizandu-se care forme de aranjamente intra şi care nu sub incidenta
Art. 85 şi daca unele dintre ele sunt calificate a fi derogari.
Cand s-a pus problema unor firme cu pozitie dominanta pe piaţa, s-a dovedit dificila
definirea conceptului de piata, intrucat o firma poate avea o cota de piata importanta in interiorul
Comunitaţii pentru a beneficia de avantajele economiei de scara ca o reconditie a competitivitatii
internationale. De asemenea, a suscitat largi discutii la nivel comunitar indeosebi in cadrul
Comisiei, problema dimensiunii firmelor comunitare, a optimului care sa permita distorsionante la
scara comunitara dar competitive la scara globala.
Determinarea pozitiei dominante a unei companii nu trebuie facuta doar dupa ponderea de
piata a acesteia, ci şi dupa gradul de integrare verticala sau structura pietei. In plus, detinerea unei
pozitii dominante pe piata nu este imputabila in orice circumstante, trebuind sa se faca dovada ca se
abuzeaza de aceasta şi apar efecte prejudiciante.
Art. 90 din Tratatul de la Roma se refera la tratamentul acordat proprietalii publice şi
industriilor esentiale. Un domeniu in care Comisia a fost foarte activa este cel al ajutorului acordat
firmelor aflate in proprietatea publica. Tratatul nu abordeaza expres problema proprietatii publice,
aceasta fiind atinsa doar tangential in sensul ca "nu se vor prejudicia in nici un fel reglementarile
din tarile membre care guverneaza sistemul proprietatii". In principiu, aşa cum s-a consacrat şi in
diferite decizii ale Curtii de Justitie, Comunitatile Europene nu urmaresc in nici un fel daca o firma
este privata sau nationalizata. Cu toate acestea, anumite prevederi din tratat se refera totuşi la
firmele proprietate de stat indeosebi la monopolul statului, punand intreprinderile şi autoritatile
publice sub incidenta regulilor comunitare privind concurenta. Totodata, in acest domeniu, Comisia
este imputernicita sa emita directive fara a solicita aprobarea Consiliului.
Deşi cu privire la sprijinul acordat firmelor de stat s-au adoptat nişte reglementari, in plan
practic s-a facut foarte putin, ca urmare a pozitiei ferme a autoritatilor din tarile membre.
In l990, Comisia a adoptat o directiva prin care se cerea transparenta cu privire la
raporturile financiare intre intreprinderile publice şi autoritatile guvernamentale, utilizand abilitatea
sa de a impune legislatia comunitara chiar daca un stat membru se opune. Aceasta obliga tarile
membre sa furnizeze informatii Comisiei, la cererea acesteia, cu privire la natura, marimea şi
efectele raporturilor financiare, indeosebi in sectorul industrial. O serie de guverne au adus
problema in fata Curtii Europene de Justitie care a confirmat dreptul Comisiei de a interveni.
Autoritatile guvernamentale au continuat sa fie reticente in pozitia lor, furnizand doar informatii
partiale sau raspunzand doar la anumite solicitari. Sfera de cuprindere a acestei directive a fost
largita in l985 pentru a cuprinde şi industriile esentiale, iar in l99l Comisia a propus inasprirea
reglementarilor.
Activitatea Comisiei in acest sector s-a intensificat in ultimii ani, pe masura ce
informatiile cu privire la sprijinul acordat de guverne unor sectoare economice s-a amplificat,
paralel cu acutizarea tensiunilor intre firmele private şi cele publice. In principiu, Comisia şi-a
propus sa defineasca mai strict un modul in care autoritatile pot sprijini diverse sectoare economice.
Un element-cheie al acestei atitudini a fost principiul investitorului rational, potrivit caruia orice fel
de sprijin va trebui acordat pe criterii comparabile cu cele aplicate de un investitor privat cand
plaseaza capital.

123
 Comisia şi-a intensificat preocuparile in domeniul sectorului public indeosebi in ce
priveşte activitatea firmelor de utilitate publica. Acestea sunt sectoare in mod natural monopolizate,
intrucat constituie infrastructura economiilor nationale acoperind activitati cum ar fi furnizarea de
gaze şi electricitate, servicii poştale şi de telecomunicatii, anumite categorii de transporturi de
calatori. Aceste sectoare au evoluat de la retele locale la cele nationale deseori in proprietate
exclusiv publica, avand o pronuntata dimensiune monopolistica. O astfel de structura a fost
justificata cu multe argumente şi pana de curand acceptata indiscutabil ca normala.
Ca monopoluri "legitime", operand prioritar sau exclusiv intre granitele nationale, aceste
sectoare nu au fost o tinta preferata a politicii comunitare. Totuşi, in ultimii ani, s-au pus bazele
unei politici comunitare şi cu privire la aceste sectoare. Prin interferenta cu alte activitati, prin
inexistenta concurentei reale, aceste sectoare pot sa duca la cultivarea non loialitatii in concurenta
şi pot duce la distorsionarea pietei. De aceea, Comisia şi-a intarit reglementarile pentru a urmari
daca activitatea din aceste sectoare este compatibila cu noile evolutii ale procesului integrationist şi
cu noua etapa in care a intrat acesta.
Preocuparile autoritatilor comunitare sunt indreptate in directia stimularii unui mai mare
grad de liberalizare in aceste sectoare şi indeosebi in cel al telecomunicatiilor. La nivel comunitar
sunt tot mai numeroae vocile care cer integrarea completa a acestor servicii şi utilitati publice in
conduita prevazuta de politica comunitara in domeniul concurentei.
Articolul 92 statueaza modalitatile de control al ajutoarelor de orice fel care perturba sau
ameninta sa afecteze concurenta. Totuşi, aceasta categorica prohibire , din tratate a fost nuantata
printr-o serie de prevederi care permit acordarea ajutoarelor publice, dar forta derogatorie apartine
Comisiei şi nu statelor membre. Realizarea practica urmeaza o procedura şi anume: o solicitare din
partea statului membru adresata Comisiei, anterior notificarii intentiei de a oferi o forma de sprijin
unui anumit sector economic pe care Comisia il considera eligibil; Comisia are functional un sistem
de revizuire şi o procedura prin care modifica marimea şi forma acestui ajutor sau il poate
suspenda. In practica, Comisia nu examineaza cazuri individuale, ci cadrul general pentru diferite
scheme de sprijin, lasand la latitudinea tarilor membre, subventionarea conform cu aceste scheme
cadru. In decursul timpului, Comisia a aprobat cu uşurinta scheme de sprijin nationale, reflectand
utilizarea relativ limitata a acestor mecanisme de catre tarile membre.
Cadrul lejer cu privire la aceste probleme, pe fondul maturizarii Pietei Unice Interne şi
mai ales al indeplinirii criteriilor de convergenta, se va transforma initial in potentiale razboaie ale
subventiilor şi se va stinge de la sine ulterior sub loviturile austeritatii bugetare.
Comisia are un rol important in implementarea politicii comunitare in domeniul
concurentei. Astfel, ea va putea solicita toate informatiile necesare din partea tarilor membre sau a
companiilor şi poate proceda la derularea unor investigatii. Se pot studia documente, formulare sau
se pot cere explicatii directe din partea managerilor firmelor.
Oficiali ai Comisiei, paralel cu cei din tarile membre, investigheaza activitatea unei
anumite companii presupuse a viola regulile privind concurenta. Daca se dovedeşte ca practica
neloiala a avut loc, Comisia poate explica o amenda de pana la l0% din cifra de afaceri din anul
anterior realizata de firma; adopta masuri interimare pentru a stopa comportamentul prejudiciant.
Un exemplu de companie care a refuzat sa se supuna cerintelor Comisiei este cel al
concernului german producator de inghetata Schoeller. In mai l994, compania a fost amenintata cu
o amenda de l000 ECU pe zi daca va continua sa aplice acordul de exclusivitate incheiat cu
magazinele germane. Acest acord ingreuna accesul altor producatori in aceleaşi magazine, fiind o
bariera atat pentru producatorii germani, cat şi pentru cei din celelalte tari membre. Practica
companiei a inceput in l982 şi i s-a cerut sa renunte la ea abia in l992. In pofida recomandarii

124
Comisiei, Schoeller a semnat peste l4 000 de aranjamente de exclusivitate şi in l993, Compania
argumenta ca a ignorat recomandarea Comisiei bazandu-se pe faptul ca aranjamentele erau pe o
perioada limitata de nu mai mult de cinci ani.
In primii ani de functionare a Comunitatilor, eşecurile Comisiei au fost foarte numeroase
indicand lipsa mijloacelor de aplicare a legislatiei. Panoplia de instrumente punitive s-a diversificat,
numarul cazurilor nesolutionate scazand simtitor. Spre exemplu, in l993, din 723 de cazuri
examinate de Comisie, 60% au fost notificate de partile implicate, 25% au reprezentat plangeri ale
unor grupuri de interese, iar l5% cazuri initiate direct de catre Comisie. Comisia Europeana a fost
frecvent criticata pentru faptul ca indeplineşte concomitent rolurile de investigator, judecator şi
juriu in cazurile referitoare la concurenta. Acest lucru este doar partial just, deoarece exista şi
Curtea Europeana de Justitie, care poate revizui deciziile adoptate de Comisie, putand confirma,
reduce sau anula penalitatile aplicate sau modifica orice decizie formala. Apelul se va face numai
cu privire la decizia adoptata de Comisie şi nu cu privire la investigatiile declanşate in urma unor
sesizari. Procesul de revizuire a deciziilor a fost mult perfectionat prin constituirea in l988 a Curtii
de Prima Instanta. Pozitia a fost formalizata conform Art. l68(a) din Tratatul de la Maastricht care o
pune alaturi de Curtea de Justitie, insarcinand-o, in principal, cu cazurile derivate din implicarea
politicii in domeniul concurentei. Rolul sau a sporit, intrucat ea supune unei amanuntite analize
deciziile Comisiei şi permite mentinerea corectitudinii in procesul de reglementare a concurentei.
In pofida imbunatatirilor in maniera de aplicare a rigurozitatii in functionarea pietei
integrate sunt o serie de aspecte ce vor trebui revizuite. Astfel, se recomanda o explicare mai
amanuntita a actiunilor Comisiei şi va trebui simplificata procedura de apel la deciziile luate.

125