Perioada pasoptista – Dacia literara

Perioada pasoptista (1830-1860) este o epoca de afirmare a literaturii nationale, in

preajma Revolutiei de la 1848. Perioada se caracterizeaza printr-o orientare culturala si
literara cu trasaturi specifice epocii de avant revolutionar, de emancipare sociala si
nationala, de militare pentru realizarea Unirii.

Este perioada in care se incearca atingerea unor etape care nu fusesera parcurse de
literature noastra si care se desfasurasera succesiv in literaturile occidentale, in decursul a
mai bine de un secol si jumatate.

Principala trasatura a epocii pasoptiste consta in coexistenta mai multor curente

literare, nu numai in opera aceluiasi scriitor, dar chiar si in aceeasi creatie. Curentele literare
(iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan.

Afirmarea unor generatii de scriitori, gazetari, istorici si oameni politici, numita de

posteritate generatie pasoptista, determina inceputul modernizarii noastre culturale, o
perioada de tranzitie si de prefaceri palpabile.

Un merit de seama al oamenilor de cultura pasoptisti este initiativa aparitiei primelor

publicatii in limba romana: “Curierul romanesc” in Muntenia cu Suplimentul de ambe sexe
(I. H. Radulescu), “Albina romaneasca” cu suplimentul Alauta romaneasca in Moldova
(Ghe. Asachi) si “Gazeta de Transilvania” cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si
literatura (Ghe. Baritiu).

La 19 martie 1840 apare, la Iasi, primul numar al revistei Dacia literara, sub atenta
indrumare a lui Mihail Kogalniceanu. Ea se doreste a fi o publicatie literar-artistica in
scopul promovarii tinerelor talente si care sa impuna norme de departajare pentru creatiile
literare existente.

Primul numar al revistei debuteaza cu articolul-program intitulat Introductie, semnat

de M. Kogalniceanu. Autorul subliniaza, mai intai, aportul valoros la dezvolatarea culturii si
literaturii al ziarelor “Curierul…”, “Albina…”, “Foaie pentru minte …”, dar, spune el,
“tustrele au mai mult sau mai putin o colora locala”. Era deci necesara aparitia unei reviste
care sa se indeletniceasca cu “numai cu literatura nationala[…] , fie din orice parte a
Daciei .”

1
 Revista promoveaza cresterea interesului pentru o literatura autohtona, bazata pe
“compuneri originale”, alcatuita din creatii romanesti, “fie din orice parte a Daciei, numai
sa fie bune”, incurajand astfel toti scriitori din regiunile romanesti.

Dacia literara lupta pentru unitatea de limba si literatura pentru toti romanii:
“Asadar, foaia noastra va fi repertoriu general al literaturii romanesti, in carele, ca-ntr-o
oglinda, se vor vede scriitorii moldoveni, munteni, ardeleni, banateni, bucovineni,
fiestecarele cu ideile sale, cu limba sa si cu chipul sau”.

Combate imitatiile din alte literaturi pentru ca “dorul imitatiei s-au facut la noi o
manie primejdioasa, pentru ca omoara in noi duhul national”. Kogalniceanu condamna, de
asemenea, traducerile mediocre: “Traductiile nu fac o literatura.”, ci sunt “ucigatoare a
gustului original”.

Din nevoia acuta de originalitate, autorul sugereaza bogate surse de inspiratie

autohtone: trecutul, folclorul, natura. – “Istoria noastra are destule fapte eroice, frumoasele
noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si poetice,
pentru ca sa putem gasi si la noi sujeturi de scris, fara sa avem pentru aceasta trebuinta sa
ne imprumutam la alte natii”.

Autorul afirma necesitatea unei critici literare obiective: “Critica noastra va fi

nepartinitoare. Vom critica cartea, iar nu persoana.”.

Ca argument pentru ideile enuntate, Mihail Kogalniceanu publica, in primul numar al

revistei, nuvela istorica Alexandru Lapusneanul, scrisa de Costache Negruzzi, afirmand
urmatoarele: ”este o opera originala, este inspirata din trecutul istoric, este un model de
nuvela istorica”.

Desi existenta revistei a fost relative scurta, ea a trait in continuare in constiinta

urmasilor, promovand opere originale, create de scriitori consacrati, precum: Vasile
Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Costache Negruzzi si constituind o etapa importanta a
inceputului literaturii romanesti.

Telul suprem al revistei – “O limba si o literatura comuna pentru tori romanii”- a

fost implinit, pentru ca noul curent literar lansat de Dacia literara cuprinde provinciile
romanesti, iar literatura cunoaste astfel un nou avant materializat in creatii originale. Chiar
titlul publicatiei si programul ei arata ca se realizase o unitate culturala inaintea celei
politice.