Provocari bioetice in noul mileniu

Odata cu secventierea recenta a genomului uman, cu dezvoltarea tehnologiilor

reproductive radical noi, inclusiv clonarea, si, de aici, cu posibilitatea de a
modifica viata umana in insasi structura ei de baza - de a schimba firea umana -,
noi, in calitate de crestini si partasi la firea omeneasca, suntem confruntati cu
provocari morale care ne fascineaza si ne inspaimanta in acelasi timp. Nu este nici
o exagerare sa afirmam ca am ajuns intr-un adevarat punct de cotitura in
existenta umana, unul care va avea mai multe consecinte pe termen lung decat
oricare dintre cele ce l-au precedat.

Din punct de vedere evolutionist, oamenii de stiinta prevad ca in schema de

evolutie a lucrurilor, homo sa-piens - pe care Scriptura il identifica cu Adam,
persoana umana creata dupa chipul lui Dumnezeu si chemata sa dobandeasca
asemanarea cu Dumnezeu sau sfintenia - este pe cale de disparitie in momentul
de fata, fiind destinat sa-i faca loc lui homo scientificus.

Acesta este "omul stiintific", noua creatura a noii ere, a carui existenta nu e doar
mentinuta, ci si definita de tehnologie. Cand prin anii '60 termenul cy-borg (pentru
organismul cibernetic) a intrat in uz, nimeni nu s-a asteptat ca in patru decenii va
exista deja un om bionic. Cu toate acestea, aplicatiile stiintifice recente, de la
stimulatoarele de ritm cardiac pana la microcipurile implantate in creier, au avut
chiar acest rezultat: fiinte umane a caror activitate biologica normala este
intensificata de magia tehnologica. Experimentele recente desfasurate pe
sobolani si maimute au dovedit ca electronica si creierul pot in-teractiona intr-o
asemenea maniera, incat activitatea unui animal sa fie directionata precis de
electrozi implantati in centrul placerii din creier. Implanturile neuronale le-au
permis deja pacientilor muti sa comunice prin calculator, si persoanelor surde sa
auda.

Progrese asemanatoare in interconexiunea dintre creierul uman si dispozitivele

electronice le vor permite celor paralizati sa-si poata folosi din nou membrele.
Pentru unii, acest lucru reprezinta o implinire a promisiunii evanghelice ca mutii
vor vorbi, orbii vor vedea, iar schiopii vor merge. Pentru altii insa linia de
demarcatie dintre viata umana si cea artificiala este periculos de subtire. Desi
implanturile neuronale le ofera unora sansa de a putea merge din nou, iar altora
de a comunica sau de a pune in functiune membre controlate cu ajutorul
gandului, aceasta tehnologie noua reprezinta si o potentiala amenintare la adresa
autonomiei personale. Daca electronica ofera posibilitatea de a controla, ea o
ofera si pe aceea de a fi controlati, si in acest caz intrebarea este de cine si in ce
scop?

Mai radicale si cu un potential destabilizator mai mare sunt noile posibilitati de

modificare a genelor in vitro, in intervalul de timp in care zigotul se dezvolta intr-
un embrion uman. Pe de o parte, aceasta ar putea conduce la descoperirea unor
remedii noi, extraordinare si binevenite pentru bolile si handicapurile cauzate de
gene imperfecte. Pe de alta parte, aceste dezvoltari deschid drumul producerii
"copiilor programati", copii ale caror trasaturi sunt selectate de parinti si a caror
natura este modificata substantial in interesul noii eugenii.

Indiferent de exactitatea modelelor darwiniene sau ale altor evolutionisti (vezi, de

pilda, "echilibrul punctual" al paleontologului Stephen Jay de la Harvard), fortele
naturale din spatele acestor modele sunt inlocuite de ingeniozitatea umana. Ne
recream dupa un chip care reflecta atat trufie, cat si deznadejde. Trufie, datorita
convingerii noastre ca noi suntem stapani pe viata noastra, si nu Dumnezeu, si ca,
prin urmare, suntem indreptatiti sa ne remodelam in functie de cele mai placute
inchipuiri. Deznadejde, in masura in care cautarea unei sanatati perfecte, a unei
vieti mai lungi, a unei puteri fizice mai mari si a unui nivel superior de inteligenta
izvoraste din groaza chinuitoare de moarte si distrugere.

Aceasta preschimbare a omului, din fiinta creata dupa chipul si asemanarea lui
Dumnezeu intr-una fabricata dupa patimile si poftele sale, este mai curand
revolutionara decat evolutionista. De la secventierea genelor pana la clonarea
umana, primii ani ai acestui mileniu au fost marcati de cea mai rapida si potential
periculoasa schimbare din istoria omenirii. Intrebarile si provocarile etice generate
de aceasta transformare te intimideaza. Va fi homo scientificus o fiinta umana cu
adevarat? Sau, asa cum s-a sugerat deja, trebuie sa vorbim, mai degraba, de res
scientificus, omul metamorfozat intr-un lucru sau obiect sofisticat din punct de
vedere tehnologic?

Amenintarea noilor boli

Provocarile bioetice majore cu care ne confruntam azi nu vin numai din partea
omului. Nu rezulta toate din inventivitatea umana, care rataceste foarte usor de
pe drumul cel drept. Unele dintre cele mai de temut provocari se refera la
raspunsul nostru in fata izbucnirii unor boli noi, asupra carora nu avem aproape
niciun fel de control. Dilema etica consta in atitudinea pe care o adoptam fata de
aceste boli, in felul cum folosim resursele disponibile pentru a-i vindeca pe cei
afectati de ele si, respectiv, pentru a le eradica unde este posibil.

Cel mai cunoscut este virusul imunodeficientei umane (HIV), care a provocat
suferinta si moartea a milioane de oameni care s-au imbolnavit de SIDA. De
vreme ce rata infectiei scade in tara noastra, este usor sa uitam ca Africa se
confrunta cu o epidemie ingrozitoare de SIDA si ca Asia de Sud-Est inregistreaza o
crestere inspaimantatoare a incidentei bolii. Unii crestini ortodocsi au ignorat cu
usurinta tragedia, sub pretextul ca este provocata in principal de activitatea
homosexuala, care ar fi putut fi evitata. Unii ortodocsi si multi alti crestini
continua sa priveasca SIDA ca pe o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru ceea ce ei
considera a fi perversiune sexuala.

In realitate, majoritatea cazurilor de infectie cu HIV din intreaga lume apar prin
intermediul activitatii heterosexuale ca si pe alte cai, cum ar fi transfuziile de
sange sau transmiterea de la mama infectata la copilul inca nenascut. Si trebuie
sa subliniem cu si mai multa convingere ca Dumnezeu nu ne trimite drept
pedeapsa o epidemie care loveste orbeste. Nici nu avem vreo indicatie clara ca in
ochii Sai comportamentul homosexual este mai condamnabil decat multe dintre
practicile heterosexuale universal acceptate sau chiar decat alte fapte pacatoase,
cum sunt uciderea, furtul sau abuzul minorilor.

SIDA este o consecinta tragica a unei infectii virale, indiferent de mijlocul

transmiterii. E necesar sa o percepem exact asa cum este si sa o combatem prin
orice resurse adecvate disponibile. Trebuie sa reprezinte un motiv de ingrijorare
pentru fiecare dintre noi, chiar si numai pentru faptul ca intr-o masura mai mare
sau mai mica toti suntem amenintati de ea, o amenintare care va creste in viitorul
apropiat.

Africa centrala este un incubator pentru boli incurabile de diferite tipuri, si, prin
intermediul mijloacelor de transport moderne, raspandirea acestor maladii este
inevitabila. Multe boli infectioase, ca de pilda stafi lococul, tuberculoza, si alte
infectii bacteriale, si virusii, cum este HIV, prospera, in vreme ce alte afectiuni,
desi considerate candva eradicate, revin si mai amenintatoare. Poate ca cel mai
periculos virus - pentru ca este inalt patogen, incurabil si cunoaste o larga
raspandire - este virusul Ebola. Acest agent infectios mortal provoaca o febra
hemoragica, cu sangerare severa atat interna, cat si externa, si a decimat deja
sate intregi in anumite zone din Africa. Nici acest virus nu tine cont de limitele
geografice.

Una dintre cele mai curioase si potential mortale surse de imbolnavire, atat in
cazul oamenilor, cat si al animalelor, o constituie prionul. Aceasta este o proteina
infectioasa, care nu contine acid nucleic (ADN sau ARN). Desi se comporta ca un
virus, nu este un virus; provoaca totusi simptome asemanatoare cu cele virale,
inclusiv pierderea controlului motor, paralizie, dementa si, in cele din urma,
moarte cerebrala. Autopsiile scot la lumina vacuole largi in cortex si cerebel ca
urmare a modalitatii prionului de a distruge creierul.

La animale cauzeaza binecunoscuta boala a vacii nebune, al carei echivalent

uman este maladia Creutzfeldt-Jakob, impreuna cu alte sindroame potential
fatale, inclusiv IFF (insomnia fatala familiala). Indiferent daca sunt infectioase sau
ereditare, sau ambele, bolile provocate de prion cunosc o raspandire crescanda si
ameninta verigi foarte importante in lantul trofic, precum si fiinte umane in mod
direct. (in franceza, termenul la plural, prions, este acelasi cu imperativul "sa ne
rugam!". Rugaciunea ar putea sa fie singura si cea mai promitatoare nadejde
impotriva acestor boli.)

In sfarsit, trebuie sa mentionam raspandirea din ce in ce mai larga pe care o

cunoaste maladia cunoscuta sub numele Alzheimer, o boala degenerativa
intalnita pretutindeni, care afecteaza sistemul nervos central. Aceasta bine-
cunoscuta, desi putin inteleasa, afectiune este rezultatul modificarii unei proteine
naturale, care devine toxica pentru creier. Simptomele ei ii afecteaza cu
precadere pe cei varstnici si includ, in primul rand, pierderea memoriei, pierderea
treptata a capacitatii de a vorbi, de a recunoaste si, prin urmare, a relatiei cu
mediul inconjurator.

Este o boala teribila si inspaimantatoare, care evolueza intr-un mod implacabil si

ridica intrebari morale serioase cu privire la ingrijirea cea mai potrivita a
victimelor ei aflate in faza finala a bolii. Odata ce o persoana a pierdut in mod
iremediabil contactul cu cei din jur si cu propriul sine, este oare de datoria noastra
morala sa o mentinem intr-o stare de uitare cognitiva, mai ales atunci cand ea nu
mai este capabila sa se hraneasca si sa mai aiba grija de ea insasi in general? Sau
compasiunea ne obliga sa punem capat conditiei sale tragice prin eutanasie? Desi
cei mai multi dintre noi pot avea certitudinea raspunsului la intrebare, cand e
vorba de cazuri particulare, acesta nu este intotdeauna evident pentru echipa de
medici sau pentru membrii familiei care trec prin durerea coplesitoare a pierderii
treptate a unei persoane iubite, prin ceea ce e putin mai mult decat o moarte
prelungita in viata.

Procrearea prin inginerie genetica

In introducere am aratat ca domeniul bioeticii acopera de regula probleme legate

de inceputul si de sfarsitul vietii. In consecinta, manualele si culegerile de articole
din acest domeniu tind sa se concentreze in primul rand asupra unor probleme ca
statutul embrionului uman, avortul si formele de reproducere asistata. Ulterior ele
se orienteaza catre capatul opus al gamei de probleme, pentru a aborda teme ca,
de pilda, definirea mortii (daca ar trebui sa fie stabilita in raport cu absenta
functiei cardio-respiratorii ori odata cu incetarea ireversibila a activitatii creierului
in cortex, in emisferele cerebrale sau in trunchiul cerebral); eutanasia (relatia intre
forma activa si pasiva si sinuciderea asistata medical); dezbaterea privind
administrarea medicala de analgezice si metodele paleative de ingrijire medicala,
inclusiv problema opririi sau a mentinerii nutritiei si hidratarii in cazul pacientilor
muribunzi); impreuna cu alte probleme colaterale, cum sunt practicile de
inmormantare si incinerarea.
Astazi insa altele sunt dilemele care acapareaza atentia presei si care au largit
foarte mult gama de intrebari ce apar in rubricile acordate problemelor de
bioetica. Printre acestea primeaza tratarea fiintei umane ca material pentru
ingineria genetica. Incepand din anul 2001 (mai inainte de 11 septembrie), dilema
esentiala era manipularea embrionului uman, accentul cazand in special pe
recoltarea celulelor embrionare nediferentiate. Cercetarea celulelor embrionare
nediferentiate (CCSE) a pregatit apoi terenul pentru preocuparea obsesiva a
anului urmator: clonarea umana. Clonarea presupune reproducerea asexuata, prin
introducerea nucleului unei celule somatice de la persoana care urmeaza sa fie
clonata in ovulul anucleat al unui donator.

Cand procedeul-este incununat de succes, el are drept rezultat un embrion conti

nand numarul obisnuit de cromozomi, adica patruzeci si sase, toti derivati din
celula somatica originara. Tehnica, al carei produs initial a fost bine-cunoscuta
oaie Dolly (moarta prematur), a fost ulterior imbunatatita si folosita pentru a
produce cel putin un embrion uman, care a evoluat pana la stadiul de sase celule.
Cercetatori din Coreea de Sud si Statele Unite ale Americii pana in Argentina si
Italia se intrec in a perfectiona tehnica de clonare pentru a concepe embrioni in
vitro in scopuri terapeutice. Reglementari recente privind CCSE in Coreea, Marea
Britanie, Olanda si Statele Unite sunt pe punctul de a se conforma acestei viziuni.

Cu toate acestea, trebuie sa subliniem un lucru important. S-a facut o distinctie

falsa intre clonarea in scopuri terapeutice si cea reproductiva. Toate tehnicile de
clonare conduc, prin insasi natura lor, la reproducere, indiferent de perioada de
viata de care se va bucura noua fiinta. Mii de embrioni umani sunt creati in
prezent pentru a fi distrusi. Implicatiile morale sunt socante, si, cu toate acestea,
putini reprezentanti ai guvernului sau ai Bisericii au luat atitudine impotriva
acestei stari de lucruri. Cu totii am fost, se pare, ademeniti prin promisiuni desarte
de remedii care vor rezulta din cercetarea celulelor stem si din clonare.

Faptul ca in numeroase cazuri celulele nediferentiate adulte s-au dovedit la fel de

eficiente ca omoloagele lor embrionare nu a varsat prea multa cerneala. Si asta
pentru ca in societatea noastra utilitarista nu avem curajul sa admitem ca
obiectele acestei manipulari sunt, de fapt, vieti omenesti. Caci, in cazul acesta, ar
trebui sa ridicam semne serioase de intrebare in legatura cu tot ceea ce se
petrece, de la profitul companiilor farmaceutice pana la legitimitatea avorturilor la
cerere.

Acestea sunt, pur si simplu, cele mai evidente si mai aprig dezbatute dileme
morale ale zilelor noastre. Orice examinare a provocarilor bioetice trebuie, de
asemenea, sa ia in considerare si alte framantari care ne insotesc de generatii.
Printre acestea se numara destramarea nucleului familial si impactul acestui
fenomen asupra tineretului; intensificarea violentei, in special a celei armate, in
casele si in scolile noastre; un sistem economic care ii favorizeaza pe cei bogati si
puternici in detrimentul celor saraci si nevolnici; rasismul in stare latenta, care
impiedica progresul social si economic al unor segmente largi din populatie;
identificarea democratiei din Statele Unite cu capitalismul, care ii determina pe
americani sa pretuiasca mai mult competitia si cautarea profitului personal, decat
dreptatea si binele comun; ultima, dar nu cea mai de pe urma problema, tine de
comportamentul dependent, ale carui simptome - alcoolismul, obezitatea,
falimentul bancar, fanatismul religios si abuzul sexual - reprezinta teme bioetice
de prima importanta. Ele privesc comportamentul uman, au impact asupra
cresterii si bunastarii persoanelor umane ne impun sa alegem cu mare grija in
orice incercare de a ameliora efectele lor asupra vietii personale si sociale.

Cautarea sfinteniei
Enumerea catorva dintre suferintele lumii, chiar atunci cand sunt numite
eufemistic "provocari etice", ne pot face foarte usor sa ne simtim coplesiti. Citim
in ziare despre embrioni creati pentru a fi distrusi, despre avort prin metoda
nasterii partiale, despre felul in care copiii nostri ucid sau sunt ucisi pe terenul de
joaca, despre raspandirea gruparilor de crima organizata, despre atacuri teroriste
care se petrec chiar in spatele casei noastre, probleme la care guvernul american
a raspuns printr-un razboi sangeros, menit sa previna atacul inamic. Ne simtim
neputinciosi in a stavili valul puternic de depravare morala ce ameninta sa duca
cu sine cele mai pretuite valori sociale si culturale americane, inclusiv institutia
casatoriei si libertatea de a te ruga in public.

Poate ca cea mai mare provocare morala si spirituala pentru crestinii ortodocsi nu
vine atat din domeniul tehnologiei medicale, cat din ispita a ceea ce s-ar putea
numi "apostazie usoara". Aceasta este tentatia insidioasa de a abandona - in
numele crestinatatii - valorile si convingerile care confera vietilor noastre intelesul
suprem, valori cum sunt dreptatea, adevarul, frumusetea si convingeri ca cele
pastrate cu sfintenie in marturisirea de credinta a Bisericii. Este o ispita careia
multe dintre bisericile crestine i-au cedat deja. Dar apostazia usoara ii ameninta in
egala masura si pe ortodocsi. Este subtila si insidioasa, se ascunde sub paravanul
"relevantei".

Avem cu adevarat nevoie in epoca postmoderna de Sfanta Traditie, de o liturghie

elaborata sau chiar de Scriptura? (imi amintesc de prima mea seara la un seminar
protestant, in 1960. Tanarul instructor care ne vorbea, insista in mod repetat: "Noi
trebuie sa facem Evanghelia pe masura oamenilor nostri!" Nu ma puteam abtine
atunci, ca si acum, sa nu ma intreb daca nu ar trebui mai degraba sa-i facem pe
oameni pe masura Evangheliei.)

Adevarata provocare etica pentru noi, aceeasi pentru crestinii din toate timpurile,
consta in a ne darui cautarii sfinteniei, incercarii de a ne desavarsi, asa cum Tatal
nostru Cel din ceruri desavarsit este. Punctul fundamental in credinta crestina
este convingerea ca persoana umana este chemata de Dumnezeu sa se schimbe,
sa creasca, prin puterea Duhului Sfant, de la copilaria spirituala la maturitatea
spirituala. Aceasta implica, mai presus de toate, o lupta impotriva a ceea ce Sfintii
Parinti numesc patimi.

Ne referim aici la cele mai josnice inclinatii si ganduri ale noastre, care deschid o
prapastie intre noi si Dumnezeu, intre noi si alte persoane. Patimile nu sunt
pacatoase in si prin ele insele. Cu toate acestea, ele sunt rezultatul firii noastre
corupte si de aceea indeamna la pacat. Scopul hranei este sa ne hraneasca.
Patima, atunci cand este gresit directionata, transforma acest act firesc in
lacomie, intruchipata de gestul lui Adam de a manca din pomul oprit. Rostul
sexualitatii este procrearea, participarea - prin intermediul uniunii conjugale
intime si fericite - la lucrarea lui Dumnezeu de creare a persoanelor umane dupa
chipul si asemanarea Sa. Patima directionata gresit transforma sexualitatea intr-o
tendinta egoista de satisfacere a poftei personale. Omul a fost creat cu o sete
innascuta de Dumnezeu. Patima schimonoseste aceasta dorinta in idolatrie, o
pofta insatiabila de a venera, sluji si manipula dumnezei fabricati de noi. Patima
schimba indignarea dreapta in manie si osandire a celorlalti. Transforma dorinta
de participare la slava lui Dumnezeu in iubirea de slava desarta, in nevoia de a-i
multumi pe ceilalti si de a fi laudati de ei. Schimba setea de adevar si de dreptate
in rabufniri de manie si pofta de razbunare.

Implinind poruncile lui Hristos, devenind partasi la ciclul slujbelor liturgice,

dedicandu-se rugaciunii si lecturilor permanente din Sfanta Scriptura si unind
marturisirea pacatelor cu dorinta arzatoare de iertare si de impacare, crestinii
ortodocsi isi recunosc nevoia de schimbare profunda si fac pasi considerabili in
scopul realizarii acestei schimbari. Tinta acestei miscari launtrice este, repet,
sfintenia. Este cu neputinta sa urmarim acest tel fara puterea si harul lucrator al
Sfantului Duh, Care este unicul izvor al sfintirii noastre, in masura in care ajungem
la aceasta tinta si ii ingaduim Duhului sa lucreze acea transformare in noi, ne
sfintim atat noi, cat si lumea din jurul nostru. Tocmai in acest adevar rezida
fundamentul indispensabil pentru orice raspuns adecvat pe care l-am putea oferi
chestiunilor bioetice critice si morale cu care ne confruntam in experienta de zi cu
zi.

Cum ne angajam pe calea ce duce la sfintenie? Primul pas este sa o ravnim, sa il

lasam pe Dumnezeu sa trezeasca in noi dorul de a ne impartasi din desavarsirea,
slava si mila Sa iubitoare. in limbajul folosit de Sfintii Parinti, aceasta inseamna sa
ne deschidem energiilor care patrund adancurile sufletului omenesc si provoaca in
fiinta noastra o schimbare radicala, de care altminteri noi insine am fi complet
incapabili. In privinta aceasta Luther avea dreptate: crestinul este rob, dar in
acelasi timp este complet liber.

Suntem inrobiti patimilor noastre, inclinatiilor pacatoase ale mintii si ale inimii,
care ne dau iluzia ca noi suntem centrul universului. Suntem inrobiti parutelor
noastre nevoi si obiceiurilor inconstiente, prejudecatilor noastre si multumirii de
sine. Lasati singuri, suntem robi in toate privintele si lipsiti de orice speranta. Dar,
cu toate acestea, crestinul este si pe deplin liber. Am fost rascumparati de sub
puterea stricacioasa a pacatului si a mortii, adusi de sub stapania Satanei sub cea
a lui Hristos, si de aceea nu mai traim dupa trup, ci dupa duh, dupa Duhul lui
Dumnezeu.

Numai Dumnezeu ne poate salva; nu ne putem salva singuri. Mantuirea, inclusiv

darul sfinteniei, ne este oferita gratuit. "Sfintele sfintilor", rosteste preotul in
timpul ridicarii painii euharistice inainte de frangere. Si poporul raspunde, "Unul
Sfant, Unul Domn Ii-sus Hristos, intru marirea lui Dumnezeu Tatal!" Ne impartasim
de sfintenia lui Dumnezeu, si sfintenia Lui e cea care lucreaza pentru si in noi
transfigurarea sufletului si a trupului, cunoscuta in traditia patristica sub numele
de indumnezeire sau participare eterna la viata lui Dumnezeu insusi.

Totul este dar. Si totusi exista o sinergie importanta sau o conlucrare intre noi si
Dumnezeu in opera de mantuire. In masura in care ne asumam sarcina in aceasta
sinergie si ramanem credinciosi scopului ei ultim, suntem binecuvantati cu
puterea harului lui Dumnezeu, Care ne innoieste pana in strafundurile fiintei
noastre. Si pe masura ce crestem in directia sfinteniei lui Dumnezeu, ii vom
influenta si pe semenii nostri, ba chiar structuri si institutii. Sfintenia este dy-
namis sau putere. Este energie divina, care aduce cu sine schimbare in lumea din
jurul nostru, asa cum lucreaza schimbarea si in noi.

Slujirea noastra preoteasca comuna

Pragmatic vorbind, este oare posibil ca noi, crestinii ortodocsi, sa schimbam cu

adevarat in bine o lume incarcata de asemenea provocari etice teribile? Cum
poate cautarea personala a sfinteniei sa exercite vreun impact asupra deciziilor si
actiunilor celor aflati la putere, fie in guvern, in lumea corporatiilor sau in
laborator? Nu este oare utopie sau nerozie curata sa credem ca ii putem influenta
in vreun fel pe cei ce sunt manati de tentatia descoperirilor stiintifice, de
promisiunea unui tratament eficient pentru boli ce pana nu demult erau socotite
incurabile si, mai presus de toate, de promisiunea unor profituri practic
nelimitate?

Ori de cate ori suntem confruntati cu provocari sau cu dileme care par
coplesitoare sau fara iesire, este important sa ne aducem aminte de cuvintele
rugaciunii de dimineata, atribuita calugarilor de la manastirea Optina: "invata-ma
sa intampin tot ce mi se va intampla azi cu pace si cu convingerea tare ca in toate
se face voia Ta". De-a lungul secolelor, nenumarati oameni au dat marturie, pe
baza experientei personale, despre faptul ca toate sunt cu adevarat oranduite de
Dumnezeu. Aceasta a fost convingerea care le-a permis unor oameni simpli si
umili sa devina martiri curajosi, dintre care multi au suferit si au murit chiar in
ultimii ani. Tot aceasta convingere a fost cea care i-a intarit in credinta pe oamenii
ai caror prieteni, parinti si copii au fost ucisi in atacuri sinucigase cu bomba sau in
masacre in curtea scolii. Dumnezeu poate lucra prin cea mai absurda tragedie si
necrutatoare expresie a raului, daruind tuturor intamplarilor un sens. Acest adevar
este aplicabil in aceeasi masura chestiunilor bioetice si oricaror crize personale
care ne-ar putea coplesi.

Cum sa raspundem numeroaselor provocari etice care ne asalteaza astazi? Solutia

este cat se poate de simpla: trebuie sa raspundem in calitatea noastra de preoti.
Preotia nu este rezervata doar clerului; ea reprezinta un aspect fundamental al
vocatiei noastre de crestini botezati. Prima epistola a lui Petru, care este foarte
probabil o omilie baptismala, se refera la noi toti ca la o "preotie sfanta", chemata
"sa aduca jertfe duhovnicesti, bineplacute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos" (2, 5).
Ca "semintie aleasa, preotie imparateasca, neam sfant, popor agonisit de
Dumnezeu", am fost chemati din intuneric la lumina pentru a vesti in lume faptele
minunate de mantuire ale lui Dumnezeu (2, 9).

A condamna cu voce tare orice forma de pacat, inclusiv nimicirea nechibzuita a

vietii umane nevinovate, reprezinta una dintre dimensiunile majore ale acestei
slujiri. Un alt aspect la fel de important al preotiei universale este rugaciunea
mijlocitoare. Prin mijlocirea noastra, noi aducem in lumina si milostivirea lui
-Dumnezeu vietile tuturor celor care cad victima actelor distructive ale altor
oameni, impreuna cu vinovatii insisi. Astfel, suntem chemati sa aducem ca prinos
preotesc fiecare embrion ucis, fiecare fat avortat, fiecare copil care a fost supus
violentei si altor forme de abuz. Slujirea noastra preoteasca presupune totodata si
a-I incredinta lui Dumnezeu - insufletiti de compasiune si de grija neintrerupta - pe
membrii cu dizabi-litati ai societatii noastre, pe care ii etichetam prea usor drept
"handicapati" si ii marginalizam.

Acea slujire include o rugaciune fierbinte, care implora mila lui Dumnezeu,
puterea si pacea asupra tuturor celor care au in grija persoane cu dizabilitati,
bolnave sau aflate pe patul mortii, fie ca este vorba de membri ai familiei sau
personal medical. Implica, de asemenea, rugaciune pentru autorii delictelor
comise prin violenta, rugandu-L pe Dumnezeu sa le trezeasca constiinta, sa le
inmoaie inimile si sa le vindece impulsurile distructive. Ne rugam atat pentru
agresori, cat si pentru victimele agresiunii. Si nu conteaza daca sunt teroristi de
pe strazile oraselor, daca comercializeaza pornografie infantila prin internet sau
daca sunt practicanti ai avorturilor si eutanasiei in spitalele si clinicile noastre.

Acest tip de slujire preoteasca este responsabilitatea fiecarui crestin botezat, fara
exceptie. Este o slujire prin care fiecare dintre noi ii poate aduce lui Dumnezeu
atat pe cei care creeaza probleme etice, cat si pe cei care sufera de pe urma lor.
Indiferent daca pe cei in cauza ii consideram vinovati sau nevinovati, pe toti ii
aducem lui Dumnezeu, cerand iertarea si harul Sau vindecator. Intr-o maniera
asemanatoare, fie ca bolile cu care ne confruntam sunt cauzate de neglijentele in
privinta comportamentului sexual, de indiferenta umana sau de vreun flagel
scapat de sub control, mijlocim inaintea lui Dumnezeu pentru cei suferinzi, cerand
calauzirea Lui pentru o distribuire dreapta si potrivita a resurselor medicale. Si
facem aceasta cu convingerea neclintita ca Dumnezeu Se va folosi de rugaciunile
si de grija noastra pentru a implini ceea ce voia Lui crede de cuviinta pentru
fiecare.

Sugestia ca cel mai potrivit raspuns pe care il putem da provocarilor bioetice sau
altor provocari morale cu care ne confruntam astazi este rugaciunea ar putea sa
para stupida si naiva. Dar, cu toate acestea, chiar daca am fi capabili sa
influentam voturile in Congres, sa interzicem donarea umana sau sa oferim solutii
alternative avorturilor si cererii de eutanasie, nu va exista un scop ultim al
eforturilor noastre daca vom face totul spre slava lui Dumnezeu si spre implinirea
planului Sau de mantuire a lumii.

"E-o lupta afara", insista Bob Dylan, "si vuieste". Acest conflict turbat este in
esenta, asa cum arata si Sfantul Apostol Pavel, o lupta "impotriva incepatorii-lor,
impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva
duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri" (Efes. 6, 12). Este un razboi profund
duhovnicesc, pe care Biserica si membrii ei, sunt chemati sa-l poarte impotriva
unei culturi caracterizate, pe buna dreptate, drept o cultura a mortii. Cand putem
vorbi si faptui intr-o asemenea maniera incat sa impiedicam continuarea
distrugerii vietii umane si sa aducem mangaiere si pace celor aflati in nevoie,
atunci trebuie sa purcedem la aceasta cu toate resursele politice, economice si
spirituale care ne stau la indemana.

Desi in multe domenii panta a devenit prea alunecoasa pentru a intoarce situatia
de declin moral cu 180 de grade, totusi nu suntem fara speranta. Ne bizuim cu si
mai multa incredere pe puterea si autoritatea lui Dumnezeu, Care a creat lumea si
Si-a jertfit propria viata pentru mantuirea ei. Luam toate armele lui Dumnezeu,
asa cum insista si Apostolul, "si facem in toata vremea, in Duhul, tot felul de
rugaciuni si de cereri" (Efes. 6, 18), incredintati ca Dumnezeu ne asculta
rugaciunile si le va raspunde dupa vrerea si planurile Sale.

Daca intentionam sa raspundem acestor provocari morale intr-un fel care sa

concorde cu voia si planul lui Dumnezeu pentru noi si lumea in care traim, trebuie
sa ne asumam aceste provocari cu gestul unui preot care le incredinteaza total in
mainile lui Dumnezeu. Trebuie sa le privim in lumina Invierii lui Hristos - biruinta
lui Hristos asupra pacatului, violentei, mortii si stricaciunii -, cu convingerea
senina si nezdruncinata ca vointa lui Dumnezeu oranduieste cu adevarat toate
lucrurile.

John si Lyn Breck