ASUPRA UNOR ROCI GRANITOIDE DIN AUTOHTONUL

MUNŢILOR PARÂNG
Ca masive de roci granitoide asociate formaţiunilor cristalofiliene care
alcătuiesc domeniul danubian din Munţii Parângului, în literatura de specialitate
se menţionează: Nedeiul-Novaci-Bumbeşti, Molidvişul-Gilort şi Mîndra-
Repedea. De cele mai multe ori aceste masive au forma unor corpuri eliptice, a
căror lungime poate atinge câteva zeci de km., fiind intercalate concordant între
şisturile cristaline înconjurătoare.
În versantul vestic al Munţilor Parâng, în cadrul complexului amfibolic al
Seriei de Drăgăşan, am întâlnit şi alte corpuri de roci granitoide, cei drept de
dimensiuni mult mai mici, dar care prin caracterele structurale şi petrografice
destul de variate prezintă un interes deosebit. Dintre acestea mai importante sunt
cele care apar în culmile cuprinse între Pr. Larga, Pr. Lăpuşelul şi Pr. Izvorului.
Rocile granitoide au forme eliptice, cu dimensiuni-cuprinse între 200—500 m.
lungime şi maximum 50 m. lăţime. Ele sunt intercalate concordant între şisturile
cristaline ale complexului amfibolitic (fig.l.), având orientarea aproximativ NV
— SE.
Şisturile cristaline cu care se asociază aceste granitoide sunt reprezentate
prin diferite tipuri de gnais amfibolice, amfibolite, în majoritatea cazurilor
rubanate, hornblendite şi chiar şisturi actinolitice, toate metamorfozate în
condiţiile faciesului amfibolitic. Unele dintre aceste roci însă, au suferit ulterior
procese de adaptare prin diaftoreză la condiţiile unui metamorfism de
temperatură mai joasă, cum ar fi cel al faciesului albit-epidot-amfibol şi chiar al
şisturilor verzi.
Pentru reliefarea caracterelor structurale şi petrografice deosebite ale acestor
roci granitoide semnalate de noi, vom face un studiu comparativ cu celelalte
roci granitoide din regiune, îndeosebi cu cele din Masivul Mîndra şi Masivul
Reci, descrise detailat în literatura de specialitate (1 şi 5).

G r a n i t o i d e l e de tip M î n d r a , după compoziţia mineralogică structură

şi textură, se repartizează mai de grabă granodioritelor cu textură orientată,
gnaisică (5). Mineralele principale, în ordinea predominanţei lor sunt: feldspaţii
calco-sodici cu un conţinut în anortit ce nu depăşeşte 40%, feldspatul potasic
reprezentat îndeosebi prin ortoză şi mai puţin prin microclin, cuarţ, biotit şi
hornblendă.
Feldspatul potasic şi calco-sodic în majoritatea cazurilor, datorită eforturilor
mecanice la care au fost supuşi, după cristalizarea lor, sunt puternic fisuraţi, şi
cataclazaţi. Soluţiile metasomatice postmagmatice, care au pătruns atât pe
traiectul fisurilor din cristalele de feldspat, cât şi de-a lungul spaţiilor
intergranulare nou formate, au determinat transformări importante atât în cea ce
priveşte compoziţia mineralogică cât şi aspectul textural şi structural al rocilor
iniţiale. Astfel feldspaţii din compoziţia primară a rocilor granitoide, sunt parţial
sau total transformaţi în agregate de sericit şi clinozoizit. Sub influenţa
proceselor metasomatice şi mai cu seamă a celor specifice metasomatismului
alcalin iau naştere minerale noi. Dintre acestea frecvent se întâlneşte mirmekitul,
microperititul, albitul şi microclinul. Micropertitele frecvent întâlnite în
majoritatea rocilor granitoide din Masivul Mîndra, includ uneori în masa lor
cristale de feldspat plagioclaz din compoziţia iniţială a rocii, cristale care conţin
şi numeroase incluziuni microlitice de clinozoizit (Fig. 2). Un caz asemănător l-
am întâlnit şi la cristalele metasomatice de microclin, care în afară de relictele
de feldspaţi plagioclazi, mai conţin incluziuni de cuarţ şi chiar de titanit din
compoziţia primară.
O caracteristică a acestor roci granitoide este şi aceia, că raportul plagio-claz-
ortoclaz, de multe ori este variabil. Astfel se întâlnesc roci în care feldspatul
plagioclaz domină net pe cel ortoclaz, şi acesta în cazul granodioritelor gnaisice
care sunt predominante. Totuşi în mai multe probe, am observat o predominare
netă a feldspatului potasic faţă de cel calco-sodic. Această situaţie este specifică
granitoidelor, afectate îndeosebi de un metasomatism alcalin potasic, a cărui
activitate este maximă în limitele unei temperaturi mai înalte. Odată cu scăderea
temperaturii, metasomatismul potasic scade în intensitate, făcându-se din ce în
ce mai mult simţit metasomatismul sodic. În acest context vrem să explicăm
frecvenţa proceselor de pertitizare, mirmekitizare şi albitizare, în compoziţia
majorităţii rocilor granitoide de tip Mîndra, care în acelaşi timp determină şi
variabilitatea raportului plagioclaz-ortoclaz. Uneori procesul de pertitizare este
atât de avansat, încât feldspatul potasic în anumite zone poate fi complet
albitizat (Fig. 3).

Fig. 2. Incluziuni de feldspaţi plagioclazi în pertit

 Fig. 3. Albitizarea feldspatului potasic
O variaţie destul de importantă poate fi observabilă şi în cazul mineralelor
melanocrate, cum ar fi hornblendă şi biotitul. Astfel unele granitoide conţin
numai biotit, altele biotit şi hornblendă iar unele numai horblendă. Această
situaţie concordă cu variaţia raportului plagioclaz-ortoclaz. În granitoidele
plagioclazice, horblenda în majoritatea cazurilor este predominată, în timp ce în
cele cu feldspat potasic abundent, horblenda este subordonată biotitului, uneori
chiar şi lipsind. Acest lucru se datoreşte substituirii, des întâlnită, a hornblandei
prin biotit, în urma aportului metasomatic de oxid de potasiu.
O altă caracteristică a granitoidelor de tip Mîndra este aceea că dintre
mineralele accesorii, frecvent se întâlneşte titanitul mai cu seamă în acele roci
care conţin hornblendă. Alături de titanit, uneori se întâlneşte rutilul, fie sub
forme de cristale bine individualizate, fie sub formă de sagenit pe suprafaţa
cristalelor de hornblendă sau biotit uşor alterate. Rutilul provine din
transformarea titanitului.
Procesul de albitizare afectează nu numai feldspatul potasic, el este frecvent
întâlnit şi în cazul feldspatului calco-sodic, când are loc eliberarea moleculei
anortitice, care dă naştere, în continuare proceselor metasomatice, la formarea
mineralelor din seria epidot-zoizit. Aşa se explică frecvenţa epidotului şi
clinozoizitului în majoritatea probelor analizate, aceasta fiind o altă trăsătură
caracteristică a granitoidelor din Masivul Mîndra.
În ceea ce privesc raporturile dintre aceste granitoide cu rocile înconju-
rătoare de cele mai multe ori sunt şterse, aceasta în primul rând, că ele au fost
intruse, în şisturile cristaline formate la temperaturi relativ mari, în condiţiile
faciesului amfibolic, şi deci lipsesc procesele metamorfismului de contact
termic; iar în al doilea rând, procesele metasomatice foarte active, au determinat
o egalizare între componentele granitoidelor şi cele ale rocilor înconjurătoare.
G r a n i t o i d e l e de t i p R e c i , prin caracterele lor mineralogice şi
petrografice se deosebesc de cele de tip Mîndra, fiind încadrate în grupa
graniţelor potasice (1), iar mai recent (6) acestora li se mai adaugă şi termenii de
graniţe aplitice şi pegmatitice.
Compoziţia mineralogică a acestor granitoide este dominată de cuarţul
primar şi metasomatic, iar feldspatul potasic este reprezentat în cea mai mare
parte prin microclinul dezvoltat metasomatic. Feldspatul calco-sodic este
reprezentat prin cei doi termeni albit şi oligoclaz, iar mineralele melanocratice
în graniţele potasice de întâlnesc sporadic, de cele mai multe ori lipsind.
Prezenţa muscovitului în intimă asociaţie cu felspatul potasic, ne îndreptăţeşte
să tragem concluzia că acesta este format metasomatic pe seama ortoclazului.
În concluzie, granitoidele de tip Reci, după punerea lor în loc, au fost supuse
unor transformări metasomatice foarte intense, din care metasomatismul cu
bioxid de siliciu şi apoi cel alcalin au fost cele mai active. Aceste procese
metasomatice au afectat nu numai granitoidele, ci şi rocile înconjurătoare,
determinând în final o egalizare a compoziţiei mineralogice, îngreunând în acest
fel ca şi în cazul granitoidelor de tip Mîndra, o delimitare netă între granitoide şi
şisturile cristaline învecinate.
Rocile granitoide din regiunea cuprinsă între Pârâul
L a r g a şi P â r â u l I z v o r u l u i , prin compoziţia lor mineralogică, structură şi
textură, le încadrăm în categoria graniţelor plagioclazice cu biotit.
Feldspatul potasic, în majoritatea cazurilor este subordonat celui calco-sodic,
el fiind reprezentat prin ortoză cât şi prin microclin. Ortoza de cele mai multe
ori este maclată, iar sub influenţa soluţiilor metasomatice parţial, a trecut într-un
agregat fin lamelar de sericit sau chiar muscovit, atunci când aportul de potasiu
a fost mai intens. De remarcat este faptul că în unele graniţe, ortoza macroscopic
are o culoare roză sau chiar roşietică. Procesul de pertitizare este întâlnit numai
la ortoza formată metasomatic, aceasta fiind o caracteristică esenţială pentru
granitoidele din această regiune. Fenocristalele de ortoză pertitizate, includ în
masa lor, uneori, fragmente de feldspat plagioclaz, puternic transformat în
sericit şi clinozoizit, din compoziţia iniţială a roci. Am întâlnit şi cazuri în care
ortoza formată prin procese metasomatice, substitue parţial feldspatul calco-
sodic primar.
Microclinul subordonat ortozei este produsul metasomatismului alcalin, el
substituind parţial sau total plagioclazul, alteori conţinînd în masa cristalelor,
relicte din albitul înlocuit. Ca şi ortoza, în majoritatea cazurilor prezintă procese
de pertitizare.
Feldspatul calco-sodic, în majoritatea probelor analizate este predominant
celui potasic, el fiind reprezentat atât prin albit (8—10% An), cât şi prin
oligoclaz ,(14—18%An), care de cele mai multe ori se întâlnesc sub formă de
cristale larg dezvoltate.
Soluţiile metasomatice au transformat majoritatea cristalelor de plagioclaz în
agregate fine de sericit şi clinozoizit. Transformarea se face diferenţiat, astfel că
în zonele centrale mai anortitice sunt observabile agregatele clino-zoizitice, pe
când în părţile periferice ale cristalelor sericitul este predominant. Sunt
interesante de menţionat şi cazurile când cuarţul format ulterior prin procesele
metasomatice, ciuruieşte cristalele mari de plagioclaz, imprimând rocii aspectul
structurii poikilitice.
Feldspatul calco-sodic metasomatic, înlocuieşte în cea mai mare parte ortoza
şi microclinul, formând micropertitele atât de frecvent întâlnite în aceste roci.
Această înlocuire metasomatică a avut loc după formarea feldspaţiilor potasici,
în limitele unei temperaturi mai joase, când după cum am mai arătat,
metasomatismul alcalin sodic este foarte intens.
Prezenţa biotitului uneori în cantitate destul de mare şi absenţa horblendei,
constituie o altă trăsătură specifică acestor granitoide.
Biotitul poate fi întâlnit sub formă de cristale lamelare de diferite mărimi,
este bogat în fier uneori fiind parţial transformat în limonit şi oxid de fier. Oxizii
de fier, sunt abundenţi atât pe traiectul linilor de clivaj cât şi în părţile periferice
ale lamelelor de biotit. Frecvent pe suprafaţa cristalelor limonitizate se observă
reţeaua caracteristică a sagenitului. Alteori transformarea biotitului se face în
clorit, reprezentat în deosebi prin varietatea penin.