Cronică germană

După aceea, în [14]74, au trimis turcii două căpetenii, una în ţara regelui din Graman – că
înainte vreme erau rămase câteva cetăţi pe care el le-a dobândit. Pe cealaltă căpetenie a trimis-
o turcul în Albania, pentru oraşul Skutari. N-a putut, însă, s-o dobândească. Mulţi turci au luat
pagubă. Întru care turcul, văzând că căpetenia n-a avut deloc noroc, a dat la poporul lui liberă
voie; cine vrea să dobândească, acela să meargă la război. Cu căpetenia aceea au plecat mulţi
nobili de la curtea împăratului, cu mult alt popor şi s-au dus în Valahia [Moldova], asupra
voievodului [Ştefan cel Mare]. Domnul voievod i-a primit, dar curând după aceea a ucis
13.000 şi a prins 5.000 dintre ei. Şi aşa un strigăt a venit până la Constantinopol şi atâta
tânguire s-a ridicat, că de mulţi ani nu se auzise aşa […]. După aceea, în 1476, a făcut o
înţelegere turcul cu regele tătar, ca ei, în acelaşi timp, împreună să meargă în Valahia, asupra
voievodului. Dar regele tătăresc a venit mult mai devreme şi a răpit voievodului mult popor.
Voievodul s-a grăbit după el şi a redobândit mult din poporul său. Curând după aceea, a venit
şi turcul în ţara sa. Voievodul i-a ieşit şi lui în întâmpinare şi a tăbărât într-o pădure cu 12.000
de oameni şi a luptat cu turcii dar, din păcate, i-au ucis într-o jumătate de oră 4.000 de
oameni; cu ceilalţi, [turcul] a plecat de acolo şi i-a ars un oraş frumos.