Sunteți pe pagina 1din 1

Epitome rerum Hungaricarum (cronică ungară)

Petrus Ranzanus (1420-1492)

Călugăr dominican din Palermo şi apoi episcop, Petrus Ranzanus a petrecut trei ani în Ungaria ca delegat al
regelui Ferdinand de Neapole. Scrierile sale despre istoria Ungariei au fost publicate la Viena în 1558.

Lupta de la Baia. Se revoltase şi Moldova, ai cărei locuitori mai înainte erau sub stăpânirea
regilor unguri. Ca să o câştige, deci, iarăşi pentru sine, [Matia], adunându-şi armata, trecu
munţii dincolo de care este situată acea regiune, care şi ea este o parte din marea Germanie.
Puţină vreme i-a trebuit ca s-o pună sub stăpânirea sa. După ce a făcut aceasta, îşi conduse
oastea la oraşul Bania [Baia], pe câmpul din faţa căruia îşi aşeză tabăra. El însuşi, cu o mare
parte din boieri şi soldaţi, intră în oraş, unde hotărî să se dea odihnei pentru câteva zile.
Stăpânea, pe acea vreme, întreaga provincie un bărbat de o îndrăzneală unică; se numea
Ştefan. Acesta, adunând dintre supuşii săi o mare mulţime de oameni, se grăbi să dea foc
oraşului din mai multe părţi, după miezul nopţii, pentru ca regele şi toţi oamenii săi, ameţiţi de
somn şi de vin, să se prefacă în cenuşă. El însuşi încercă să atace tabăra regească şi, prin
biruinţă, să se elibereze de sub stăpânirea regelui unguresc. Însă, îndată ce focul începu să
pâlpâie şi să duduie, regele se deşteptă din somn şi, observând trădarea, cu sunet de trâmbiţe
sculă pe ai săi şi le porunci să pună mâna pe arme. Acelaşi lucru s-a făcut şi în tabără.
Oamenii regelui, cu toate că li s-au întins curse, dădură năvală cu mare curaj asupra lui Ştefan
şi asupra celor care se învoiră la trădare. Şi, ajutaţi de lumina flăcărilor care luminau oraşul şi
de lumina lunii, omorâră mulţi duşmani. Dar nici aceştia nu s-au lăsat mai prejos. Aproape
patru ceasuri s-au luptat, cu rezultat îndoielnic. În cele din urmă, ungurii, aţâţaţi de rege şi
luptând cu o vitejie de necrezut, alungară pe Ştefan, cu oamenii care i-au mai scăpat de măcel.
Şi mulţi dintre aceia fură prinşi şi li s-au luat şi armele şi steagurile, pe care la întoarcere în
Buda, regele le-a aşezat în biserica Sf. Fecioare, spre amintirea glorioasei lupte.

S-ar putea să vă placă și