RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

Conspiratia paradigmei
Scris de Denise Preton & Christopher Largent
Monday, 24 November 2008

Acest articol este un scurt rezumat al cartii "FILTERING CONSCIOUSNESS THROUGH

PARADIGMS"
Este prezentată o scurtă dar cuprinzătoare privire de ansamblu a structurii paradigmelor cu referire la
modul în care funcŃionează sistemele de control din interiorul nivelelor de conştiinŃă şi se arată de ce
este necesară schimbarea paradigmelor de guvernare pentru a depăşi statutul de victime care
blamează şi pentru a se trece la transformarea sistemului. Este, de asemenea, prezentat conceptul de
conştiinŃă care filtrează prin paradigme urmat de discuŃii referitoare la alegerea paradigmelor, la ce
este normal şi posibil pentru conştiinŃă, la căutarea paradigmelor care ni se potrivesc, la păstrarea
paradigmelor şi la modificarea lor pentru a se obŃine performanŃe sporite.
Este discutată neangajarea sistemelor culturale în raport cu potenŃialul uman şi importanŃa acceptării
adevărului conform căruia noi concepŃii/viziuni asupra lumii ne facilitează accesul la noi
lumi/universuri.
Denise Breton şi Chris Largent, o echipă soŃ-soŃie, au predat şi scris împreună
timp de 20 de ani. Fiecare dintre ei au specializări în religie şi filozofie. (Chris la
Dickinson College şi University of Delaware; Denise la Boston University, Univ.
Delaware şi Yale University.)
Cartea lor de debut, THE SOUL OF ECONOMICS: SPIRITUAL
EVOLUTION GOES TO MARKETPLACE – 1991 – a fost salutată de
Publishers Weekly drept „poate cea mai clară şi mai bine scrisă carte în cel mai
nou dintre genuri, religie/business.”
A doua carte, THE PARADIGM CONSPIRACY: HOW OUR SYSTEMS OF
GOVERNMENT, CHURCH, SCHOOL, AND CULTURE VIOLATE OUR HUMAN
POTENTIALS (Hazelden, 1996), se focalizează cu perspicacitate asupra modului în care viziunile
noastre asupra lumii pot genera sau stopa suferinŃa. Această carte extrem de importantă examinează
numeroase paradigme care conduc sistemele noastre sociale, ce tipuri de „lumi” creează, cum ne
afectează personal şi cum putem crea noi modele pentru a înlocui paradigmele disfuncŃionale. Intr-o
prezentare extrem de clară, neantagonică, cartea oferă un model aplicabil şi realist pentru persoane
individuale pentru a-şi revendica dreptul de a schimba sistemele sociale prin schimbarea paradigmelor
pe care acestea au fost clădite.
ConştiinŃa filtrantă care operează prin paradigme

Cei mai mulŃi dintre noi suntem de acord cu accentul pe care dl. Ingo
Swann îl pune pe atitudini, viziuni asupra lumii şi pe paradigme,
considerându-le drept chei pentru dezlegarea tuturor enigmelor. Nimic
nou, la urma urmei, suntem cu toŃii filosofi. Această importanŃă ne face să
înŃelegem că modelele filosofice oferă canale prin care conştiinŃa şi
implicit vieŃile noastre evoluează.

1 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

Filtrarea conştiinŃei (atemporală şi superconectată) prin paradigme se

aseamănă cu decuparea foii de aluat cu diferite matriŃe pentru a obŃine
produsul finit şi anume prăjiturele cu forme diverse. La fel e şi cu
conştiinŃa: oricare ar fi schemele de gândire sau paradigmele pe care
le alegem, ele vor determina „forma” percepŃiilor noastre care, la rândul lor, vor fasona
deciziile, acŃiunile, experienŃele, sistemele sociale şi stările noastre viitoare.

Colega noastră, Sue Rolfe de la Hazelden foloseşte „săptămâna de 5 zile” pentru a demonstra
puterea unei paradigme de a modula ritmul şi cursul vieŃilor noastre. Scrie Sue: „Săptămâna noastră
de lucru de 5 zile este o paradigmă.. Cine a decretat ca noi să lucrăm 5 zile pe săptămână? Poate
că pe Marte se lucrează în week-end şi restul de 5 zile sunt libere. In orice caz, această „paradigmă
de lucru”, care ne guvernează, este propria noastră creaŃie. Noi am decis ca, de dragul sănătăŃii
economice a planetei, numărul 5 să fie număr magic. Dacă lucraŃi mai mult de 5 zile/săptămână,
înseamnă că munciŃi din greu sau chiar sunteŃi un workaholic; de lucraŃi mai puŃin de 5 zile, veŃi fi
considerat leneş şi nemotivat.” (In realitate, pe Venus se lucrează doar în week-end; pe Marte se
lucrează în toate cele 7 zile!)

Alegerea paradigmei
Alegerea este chiar lucrul cel mai important, subliniază Sue. Dar, înainte de toate, pentru a ne exercita
puterea de a alege, trebuie să devenim conştienŃi de existenŃa paradigmelor şi de modul în care ele ne
afectează.
Dacă nu am fi conştienŃi de rolul pe care îl joacă paradigmele în modelarea acumulării de cunoştinŃe
şi a abilităŃilor noastre, am crede că suntem captivi şi blocaŃi în această lume aşa cum o ştim şi în
imaginea despre noi, aşa cum ne ştim. „Ce paradigmă? (s-ar putea spune) Structura mea în raport cu
credinŃa nu are nici o legătură cu aceasta. Aşa sunt eu, aşa sunt toate fiinŃele umane şi lumea va fi
întotdeauna aşa.” Tipul de univers pe care-l creează o paradigmă devine absolut. De pildă, savanŃii
din vechea şcoală susŃineau că nici o viziune străină nu le influenŃează „observarea obiectivă a
realităŃii”; ei pur şi simplu „vedeau lucrurile aşa cum sunt”.
Nimic mai mult! SavanŃii care lucrează de zor cu „noua fizică” (deja veche de un secol) ştiu că
modelele sau paradigmele lor determină modul în care gândesc, ce tip de experimente să elaboreze şi,
indirect, ceea ce observă şi cum interpretează observaŃiile. Totuşi, realitatea nu este „undeva acolo
sau dincolo" aşa cum credeam cândva că este. Ea este un proces interactiv care se întrupează mereu
în raport cu paradigmele pe care le alegem (matriŃele pe care le folosim ca să decupăm prăjiturele) şi
pe care le folosim pentru a filtra realitatea.

Avem şi veşti bune! Atâta timp cât recunoaştem puterea paradigmelor şi puterea noastră de a le
schimba/înlocui, deŃinem şi capacitatea de a (le) alege – opŃiuni legate de tipul paradigmei. Nu suntem
legaŃi inseparabil de lumea aşa cum este ea tocmai pentru că putem schimba/clinti paradigmele şi, de
îndată ce o facem, pentru noi totul se schimbă. Filosoful ştiinŃei, Thomas Kuhn (care a murit în 1996
şi căruia îi datorăm recunoaşterea paradigmelor şi a puterii acestora în cartea sa din 1962 "Structura
RevoluŃiilor ŞtiinŃifice") arăta că, atunci când oamenii de ştiinŃă schimbă paradigmele, ei trăiesc deja
în alte lumi. Atunci, regulile vechi nu mai sunt valabile, iar ceea ce înainte era considerat imposibil

2 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

poate deveni nu numai posibil, ci chiar normal.

Asta înseamnă că, ori de câte ori schimbăm paradigma, nu apar doar noi posibilităŃi în structurarea
lumilor, dar descoperim noi potenŃialităŃi în fiinŃa noastră pe care vechea paradigmă le declara fie
inexistente, fie în afara limitelor admise.

Ce este normal sau posibil pentru conştiinŃă?

Conştientizarea paradigmelor şi a posibilităŃilor, dar fără să operăm o schimbare, presupune implicaŃii
enorme în modul în care înŃelegem conştiinŃa. Sunt oare absolute limitele pe care le experimentăm în
percepŃie, învăŃare şi cunoaştere, sau (ne) sunt ele impuse printr-o paradigmă – una pe care tot noi am
ales-o?
ExperienŃele psihice şi paranormale sugerează că limitele impuse de filosofia materialistă nu sunt
absolute. Chiar şi un caz de puteri care sfidează limitele fizice dovedeşte ce este posibil, chiar dacă
aceste posibilităŃi sunt obişnuite sau au un loc în paradigma curentă. Prin provocarea paradigmelor
care ne încorsetează puterea mentală ne eliberăm permiŃând astfel să se manifeste puterile de a căror
existenŃă abia am început să aflăm. Exemple de puteri mentale care sfidează aşa-numitele legi ale
materiei abundă.
Apoi, există şi cercetările începute de Gheorgi Lozanov din Bulgaria şi raportate de către Sheila
Ostrander şi Lynn Schroeder în cărŃile lor Superlearning şi SuperMemory. Conform studiilor
efectuate pe plan global asupra învăŃării, minŃile noastre sunt capabile de mult mai multe performanŃe
decât ne-am fi imaginat. Dacă avem creiere umane, atunci suntem geniali, iar singurul motiv pentru
care nu punem la treabă puterile minŃii noastre este că ele au fost inhibate de stres, programare
negativă, traume sau blazare.
Evident, cu conştiinŃa şi potenŃialul nostru uman se întâmplă mult mai multe decât recunoaşte
paradigma oficială. Din nou, faptul că puterile extraordinare apar probează posibilitatea existenŃei
capacităŃilor care pot fi latente în noi toŃi.

Căutarea paradigmei care ni se potriveşte

Să ne imaginam, de exemplu, o paradigmă care ne descrie ca fiinŃe libere, evoluând în timp, spaŃiu şi
materie graŃie puterilor conştiinŃei, fără să fim constrânşi de nevoia de bani sau preocupaŃi de goana
pentru putere sau control. Să ne mai imaginăm o paradigmă care ne acordă respect pentru cine
suntem cu adevărat, care tratează fiinŃele umane, de altfel toate fiinŃele, drept comori ale universului
şi prin urmare acordă prioritate educării şi dezvoltării potenŃialului uman. In lumea de azi, în care
oamenii sunt mărfuri posedabile, exploatabile şi controlabile şi utile în măsura în care deŃin sau
generează capital, astfel de modele par să frizeze absurdul.
Totuşi, după litera învăŃăturilor spirituale de pretutindeni, aceste modele se potrivesc mai curând cu
ceea ce sunt numite „Adevăratele FiinŃe Umane”. Filosofia hindusă, de exemplu, abordează la modul
serios potenŃialul nostru uman categorisind Eliberarea drept cea de a 4-a dorinŃă fundamentală a
fiinŃelor umane, cea care se naşte în noi după ce am ostenit în satisfacerea dorinŃelor pentru 1)
plăcere, 2) succes şi 3) datorie.
Eliberarea înseamnă să devenim ceea ce suntem în contextul cel mai larg, nu să fim confinaŃi
(constrânşi) în modele nedemne de noi. Este libertatea de a trăi dinlăuntru spre lumea exterioară, să
fim ghidaŃi de ceea ce suntem în forul nostru interior, esenŃial, în loc să ne irosim vieŃile în tribulaŃii

3 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

familiale, financiare, religioase.

Păstrarea paradigmei
Dacă nu ne cunoaştem pe noi înşine, sau între noi, ca fiinŃe libere şi măreŃe, nu este pentru că ne
lipseşte acest potenŃial, ci mai curând pentru că paradigma pe care cultura noastră ne-o toarnă în
spirit nu este pe măsura esenŃei noastre. Din această încercare ieşim tensionaŃi, avari, anxioşi şi
insaŃiabili pentru că simŃim că valorăm mai mult, şi că paradigma culturală nu are loc pentru noi.
Paradigma nu este capabilă să ne recunoască valoarea înnăscută şi ne tratează drept obiecte bune de
subjugat – obiecte care trebuie silite să facă parte din sisteme, care ne violează prin chiar structurile
noastre intime, demnitatea şi potenŃialul.
Fiind născuŃi într-o anumită cultură, nu ne rămâne decât să fim subjugaŃi: copiii nu au de ales decât să
se supună. Astfel, ne adaptăm conformându-ne. Ne conformăm sistemelor sociale adoptând roluri
corespunzătoare acestora, restrângându-ne pentru a ne conforma ordinii culturale oficiale.
Devenim nişte creaturi angajate în competiŃie, nesigure, obediente, decerebrate, desprinse de
suflet, fiinŃe de care sistemul social are nevoie. Dacă nu ne conformăm, atunci n-ar mai exista
sisteme sociale care să se insinueze în noi şi să ne controleze comportamentul care, spune paradigma,
trebuie să fie obedient pentru a se asigura ordinea socială.

Totuşi, în loc să asigure ordinea socială, paradigma generează violenŃă şi suferinŃă – imagini pe care le
urmărim zilnic la ştiri şi trăiri cum sunt stresul, anxietatea, depresia, mândrie de sine exacerbată sau
chiar ura faŃă de propria persoană. Aceste imagini şi trăiri nu spun nimic despre care alte paradigme
ar putea servi mai bine fiinŃele umane sau cine am putea deveni dacă am apela la modele mai puŃin
restrictive. Ele, imaginile şi trăirile pomenite mai sus, ne furnizează feed-back-ul despre paradigma
culturală în care trăim.
Dar, uitând de paradigmă, suferinŃa legată de cultură nu o considerăm ca fiind legată de paradigmă.
Pentru că nu urmărim suferinŃele personale şi sociale în amonte, până la nivelul paradigmei culturale,
ratăm astfel ocazia de a o înlocui. In schimb, păstrăm paradigma crezând că oamenii trebuie să fie,
fatalmente, viciaŃi, iar noi înşine mai mult ca ceilalŃi. Acceptând paradigma culturală, care exclude ce
este mai valoros în noi şi în raport cu noi, ne privim în oglinda pe care sistemele sociale ne-o aşează în
faŃă: o oglindă pentru formă, pentru atribute exterioare. Astfel, opŃiunile noastre pentru alte
paradigme rămân neexplorate.

ControlaŃi prin recompense externe/formale

Intr-o paradigmă care operează cu forme exterioare, acestea ne captează toată atenŃia. In loc să ne
permită să fim ghidaŃi din interior (o lozincă bună pentru anarhie, susŃine paradigma controlului),
paradigma ne controlează comportarea prin recompense şi pedepse. Ajungem să gândim şi să
acŃionăm asemenea câinelui lui Pavlov, care salivează în aşteptarea următorului bonus, o cuşcă mai
mare, o zgardă mai atractivă sau o poziŃie de vârf în topul potăilor. Paradigma nu are intenŃia să ne
dezvolte talentele, abilităŃile sau potenŃialul; ea are menirea să ne facă controlabili, oferindu-ne (sau
nu) recompense formale.
Pentru a efectua acest control, paradigma plasează fiecare „lucru” într-o ierarhie a
„formelor/aspectelor exterioare”. ViaŃa interioară nu înseamnă nimic în comparaŃie cu caracteristicile

4 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

exterioare specifice speciei noastre: rasă, gen, vârstă, statut, afiliere de grup şi venit. Dacă
reprezentanŃii rasei canine ar deŃine averea lui Bill Gates, câinii nu ar mai suferi în experimente
ştiinŃifice medicale, la fel ca şi oamenii care au destui bani ca să nu mai muncească pe brânci sau să-şi
vândă copii drept sclavi.
Aceasta-i problema cu aspectele formale/exterioare: ele sunt OK până când devin mijloace de
înrobire, ceea ce o şi fac fără să ne dăm seama. Când o paradigmă plasează pe primul plan
valorile formale/exterioare, dimensiunile conştiinŃei sunt scoase din sfera noastră de acŃiune.
Nu e de mirare că potenŃialele minŃilor şi inimilor noastre – precum şi toate valorile care decurg din
acestea, de ex. comprehensiune, compasiune, justiŃie sau înŃelepciune – rămân nedezvoltate. O
paradigmă de control nu le foloseşte şi nici nu are loc pentru ele.

Nu tocmai binevenită
A eticheta paradigmele şi puterile acestora drept bune sau rele nu e ceva nou, ci o practică la fel de
veche ca însăşi filosofia. Totuşi, această etichetare este neglijată într-o perioadă care nu pare să
zguduie paradigma materialistă obsedată de control/manipulare şi asta pe bună dreptate. MeditaŃia pe
seama paradigmelor reprezintă însăşi esenŃa schimbării, iar schimbarea paradigmelor este cea mai
profundă şi puternică schimbare pe care o putem face.
Pentru o paradigmă a controlului/manipulării acest lucru nu este binevenit. Este oare suma tuturor
experienŃelor noastre condiŃionată de ceva atât de impalpabil şi schimbător precum filosofia? Se poate
realiza o schimbare de ansamblu prin înlocuirea paradigmei, înlocuire pe care oricine o poate face?
Sunt posibile puteri de percepŃie şi creativitate care sfidează rigidele limite ale materialului? Pot fi
oamenii fiinŃe cu imense puteri şi abilităŃi? De îndată ce am eliberat pisicile din sac, nicăieri nu ni se
spune ce tipare de gândire şi instituŃii ar putea fi deveni învechite.
„Invechite” este exact ceea ce instituŃiile statornicite cu funcŃii de putere şi control nu ar dori să fie.
Acestea au învăŃat din soarta constructorilor de căruŃe şi caleşti atunci când au apărut primele
automobile. Când străvechea paradigmă de obŃinere a energiei prin arderea combustibililor este pusă
sub semnul întrebării, interese oculte şi bine statornicite declanşează panica de tipul „Războiului
Lumilor” care, zice-se, ar putea duce la destabilizarea economiei mondiale. Chiar şi solicitarea unor
sisteme ameliorate de trecere a frontierelor este considerată subversivă.

Lozinca „Mai multe pentru noi” este o ameninŃare pentru instituŃiile de control al puterii
Provocările rigide se confruntă cu o schimbare de paradigmă la nivelul tehnologiei, rămas îngheŃată la
stadiul pe care Căpitanul Picard îl descoperă la cele mai primitive civilizaŃii cu care vine în contact.
La ce provocări trebuie să facem faŃă dacă ne apucăm să chestionăm la un nivel mult mai profund
paradigmele care stabilesc, prin selecŃie, cine suntem şi de ce ne aflăm aici? O sumedenie! Dacă
scopul paradigmei culturale nu este cel de a onora potenŃialul uman ci de a-l face un servitor obedient
faŃă de structurile sociale existente, atunci nimic nu ar fi mai ameninŃător/periculos pentru ordinea
statornicită decât o schimbare de paradigmă referitoare la concepŃiile omului despre sine. Ne adaptăm
în societate aşa cum este doar atâta timp cât nu ne (re)amintim că suntem mai mult (decât ni se
spune) şi suntem aici pentru mai mult.

Obiectivul psihoterapiei

5 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

Planul de acŃiune al terapiei psihoanalitice tradiŃionale, de exemplu, nu este de a dezvolta potenŃialul

uman, ci de a menŃine oamenii în stare funcŃională în cadrul structurilor sociale instituŃionalizate,
oricât de mizerabile ar fi vieŃile oamenilor şi oricât de abuziv sau prost conduse sunt structurile
sociale. „Bine adaptat” devine sinonim cu sănătos mintal. Dar, dacă cineva este bine adaptat ca ofiŃer
SS într-un lagăr nazist de concentrare, este acea persoană sănătoasă mintal? In cartea sa, Fire in the
Soul, psihoneuroimunologul Joan Borysenko scrie despre acest meschin de îngust scop al terapiei:
„Sigmund Freud … considera/credea că, pentru o persoană vindecată de nevroză, cel mai bun
lucru ce s-ar putea aştepta de la ea ar fi revenirea ei la o stare comună/ordinară de nefericire.”
(New York: Warner, 1993, p.54)
Menirea oficială a psihoterapiei este de a şterge mizeria pe care sistemele sociale o aduc în vieŃile
noastre făcându-ne să credem că aceasta e din vina noastră, a eşecurilor şi a avariŃiei noastre. Dacă
nu ne conformăm, adaptăm, integrăm în ordinea statornicită, cu siguranŃă ceva trebuie să fie în
neregulă cu noi. Şi psihoterapia îşi are adevărul ei; putem fi împietriŃi de tristeŃe sau în stare de şoc şi
să nu funcŃionăm în parametri optimi, dar nu oare şi sistemele sociale care ne modelează merită o
„anchetă”, o analiză critică pe măsură?
Din fericire, numeroşi terapeuŃi resping această paradigmă şi se aventurează în tratarea pacienŃilor
dincolo, pe teritoriul interzis al sensului real şi al potenŃialului uman ca şi cel al criticii structurilor
sociale, dar nu e o sarcină facilă să convingi companiile de asigurări să li se alăture. InstituŃiile cu
funcŃii de control plătesc companiilor de asigurări să plătească la rândul lor profesioniştilor din
sistemul de sănătate pentru ca să-i Ńină pe oameni la locul lor, în serviciul ordinii statornicite.

Agenda pentru sistemele de educaŃie

Nici sistemele şcolare nu sunt dedicate dezvoltării omului şa nivele mai înalte decât cele existente.
Şcolile sunt pârghiile/braŃele structurilor sociale, fie că sunt religioase, guvernamentale sau
economice. Conform cerinŃelor acelor structuri definite prin paradigmă, valorificarea potenŃialului
uman nu oferă destui DilberŃi (1) pentru a asaigura funcŃionarea „eficientă” a ierarhiilor corporatiste,
guvernamentale, religioase şi educaŃionale.
In acest secol (XX), interesele de afaceri au dictat structura şcolilor. Henry Ford a observat imediat
că geniul creator şi cunoaşterea intuitivă nu sunt folositoare pe liniile de fabricaŃie. Astfel, Ford a
inventat sistemul „modern” de şcoală care transmite elevilor valori şi dexterităŃi potrivite pentru viaŃa
activă în muncă a secolului 20: punctualitatea, ascultarea ordinelor, suportarea timp de ore, săptămâni
şi ani de sarcini plictisitoare, repetate, păstrarea liniştii în timpul lucrului, fără odihnă, respectarea
programului cu orice preŃ. In industrializare, minŃile noastre devin accidente. Sufletele noastre au
parte de aceeaşi soartă.
Încrederea în propria noastă judecată, aderarea la propriile noastre valori şi încrederea în valoarea
noastră înnăscută nu ne fac buni infanterişti pentru şefi/patroni. Doar cei cu un nivel scăzut de stimă
de sine sunt suficient de lipsiŃi de apărare pentru a tolera ambianŃe abuzive de muncă. Doar dacă
credem că nu merităm mai mult şi mai bine, reuşind să ne adaptăm, devenind tipul de persoană
potrivită pentru a face o anumită muncă.
Inevitabil, sistemul şcolar produce persoane cu nivelul scăzut de self-esteem cerut pentru ca un
muncitor să fie „flexibili".
Teama de a nu greşi, de a nu promova la o categorie superioară de salarizare sunt temeri confirmate la

6 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

90% din populaŃie. Este chiar procentajul cerut pentru a ocupa un loc de frunte în curba clopot a lui
Gauss, care garantează că 90% dintre absolvenŃii unei şcoli cred că sunt incapabili de excelenŃă.
Şcoala transmite cu consecvenŃă elevilor mesajul „nu sunteŃi destul de buni dar, dacă faceŃi ce vi se
spune fără crâcneală, puteŃi deveni mai buni şi veŃi fi răsplătiŃi.” Este un mesaj abil, care trebuie
instilat în psihicul a 90% din populaŃie – mijloc comod pentru perpetuarea tiraniilor corporatiste,
religioase, guvernamentale şi profesionale. Asta e!
Toată această şcolarizare modernă merge împotriva a ceea ce ştim despre mintea/inteligenŃa umană şi
despre cum învăŃăm şi acumulăm cunoştinŃe. Studiile arată că copiii învaŃă cel mai uşor şi mai
temeinic atunci când sunt relaxaŃi, şi totuşi şcolile amplifică stresul prin frică şi teama de eşec. Tot
studiile arată că, deşi şcolile impun un model competitiv, elevii învaŃă mai uşor prin cooperare.
Studiile mai demonstrează că credinŃele elevilor despre propriile lor abilităŃi de învăŃare le afectează
performanŃele – dacă sunt convinşi că sunt buni la învăŃătură, ei învaŃă uşor; dacă nu, învăŃarea celor
mai simple noŃiuni devine dificilă; din nou, şcolile subminează sistematic încrederea în propriile puteri
a elevilor.
Astfel şi în multe alte feluri, sistemele şcolare efectuează lobotomii virtuale asupra psihicului nostru,
producând absolvenŃi care de mult şi-au pierdut bucuria de a învăŃa, care cred că trebuie să fie mereu
corecŃi şi să „cunoască totul” sau riscă să fie condamnaŃi la ignoranŃă şi care trăiesc simptome de
stres post-traumatic la gândul că trebuie să înveŃe lucruri noi chiar şi la locul de muncă.

Neangajarea culturală faŃă de potenŃialul uman

Alice Miller, o campioană a promovării potenŃialului uman înnăscut, în cartea ei „For Your Own
Good” nu ameninŃă ci doar analizează programul socio-cultural de decavare a potenŃialului
nostru uman. După cum explică autoarea, regulile tradiŃionale de creştere a copiilor transmise de la o
generaŃie la alta nu au nimic de a face cu dezvoltarea potenŃialului nostru, atât din punct de vedere
emoŃional, intuitiv, psihologic sau intelectual. Planul de acŃiune al instituŃiilor sociale şi culturale este
unul (şi bun!): controlul – controlul copilului cât mai de timpuriu posibil, fie prin pedeapsă, umilire,
intimidare, bătaie, uniformizare, prin orice metodă pentru a-i înfrânge voinŃa şi autonomia.
Justificarea unui astfel de plan este următoarea: copilul educat după oricare altă metodă nu se va
adapta în societate când va deveni adult. Conform acestei paradigme culturale – exprimată în regulile
de creştere şi educare a copiilor – a învăŃa să uităm cine suntem şi să devenim ceea ce alŃii doresc
pentru noi şi aşteaptă să devenim este cea mai importantă tehnică/metodă de supravieŃuire.
PotenŃialul nostru ca oameni este nerelevant, un produs secundar, faŃă de capacitatea noastră
de a ne conforma.
Desigur, se presupune că suntem convinşi de bunele intenŃii ale sistemelor sociale care ne doresc
numai binele şi că a ne supune lor este numai spre binele nostru. Dacă ne conformăm cum se cuvine,
potenŃialul nostru se va dezvolta corespunzător. Dar este oare chiar aşa? După cum am văzut, şcoala
şi terapia sunt două sisteme despre care am crede că sunt angajate în dezvoltatea potenŃialului uman,
însă realitatea este cu totul alta. In ce sistem sau domeniu al culturii ar putea exista o astfel de
angajare?
Guvernele sunt preocupate de probleme importante cum sunt: cine domină prin putere asupra cui,
cine are cel mai gras buget, unde se pot găsi fonduri, cine învinge sau cîştigă voturi sau alegerile, etc.
Pentru ele dezvoltarea potenŃialului uman la cetăŃenii acestor guverne nu reprezintă o prioritate. Dacă

7 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

o fi existând cumva, însă de multe ori însă lipseşte cu totul. Opinia insiderului că „masele sunt
proaste” este o adevărată armonie pentru urechile politicienilor plini de ambiŃii care, apoi, cred că
acesta este destinul lor clar de a-şi extinde puterea personală şi a deveni dictatori benevolenŃi. Masele
obtuze/ proaste sunt uşor de manipulat cu sloganuri şi jumătăŃi de adevăr. Cât mai puŃin potenŃial
uman, cu atât mai bine.
Oricât am preŃui învăŃăturile spirituale, nu putem spune că organizaŃiile religioase manifestă o
angajare semnificativă faŃă de dezvoltarea potenŃialului, deşi în acest caz există excepŃii notabile.
Cu siguranŃă, lumea afacerilor şi corporaŃiile nu se preocupă de potenŃialul uman, chiar dacă uneori se
declară făŃarnic preocupaŃi de aceasta, în speranŃa că angajaŃii lor vor deveni mai „productivi”. Dacă
potenŃialul uman ajunge până la urmă să se manifeste, el este considerat un fason sau un lux, care nu
contează în „lumea reală” a afacerilor, doar poate ca să-i potolească pe cei nemulŃumiŃi sau să-i ajute
să se adapteze la nivele sporite de stres.
Trecând în revistă cultura, sincer vorbind nu putem descoperi vreun un sistem care să fie consecvent
dedicat explorării potenŃialului uman. Şi chiar dacă ar exista, sistemele sociale consideră potenŃialul
uman drept un impediment, o trăsătură supărătoare inoportună a fiinŃelor umane care deranjează
funcŃionarea, altfel eficientă, a sistemului. Dacă oamenii şi-ar învăŃa rolurile şi nu le-ar abandona,
totul ar funcŃiona cu mult mai bine.
Dacă nu am şti de existenŃa paradigmei din spatele acestor sisteme, am considera această lipsă de
interes faŃă de potenŃialul uman drept ceva bizar. Dezvoltarea potenŃialului uman pare să fie crucială
pentru menŃinerea vitalităŃii şi evoluŃiei civilizaŃiilor umane la aceeaşi rată cu care provocările apar
mereu.
Tehnologia, în sine, nu ne poate salva deoarece nu folosim tehnologia alternativă pe care o deŃinem
pentru a remedia racilele sociale şi ecologice. Ceea ce ne lipseşte este înŃelepciunea şi previziunea,
onestitatea, judecata sănătoasă şi buna intenŃie de a conduce cum se cuvine problemele omeneşti.
Acestea nu sunt problemele tehnologiei ci ale paradigmei. InŃelepciunea şi previziunea sunt exact
potenŃialele pe care o paradigmă le-a trecut sub dominaŃia ei şi prin care ne controlează din afară.

Contraofensiva
Nici o paradigmă, chiar şi cea care obişnuieşte să aibă ultimul cuvânt, nu are ultimul cuvânt! Spiritul
uman, ce o fi el, nu acceptă de bună-voie lobotomia sufletească şi dezvoltă tot felul de reacŃii. Una
este de a se ralia dominatorilor: fă-le celorlalŃi, înainte ca aceştia să Ńi-o facă Ńie. O altă reacŃie (opusă)
este de a accepta rolurile impuse şi a le juca sfărşind prin a accepta soarta de lobotomizat.
AdicŃiile fac ambele tipuri de reacŃii mai uşor de manifestat şi suportat. Putem concedia 5000 de
angajaŃi şi să le alinăm suferinŃa cu un bonus de 15 milioane de dolari. Iar noi, ascunşi în cămăruŃele
noastre de DilberŃi, putem lua droguri pentru a face faŃă necazurilor. Oricum, amorŃiŃi fiind prin/cu
patimi legate de sistem (putere şi banii) sau vicii (droguri şi alcool), uităm de suferinŃa vieŃuirii într-o
cultură dominată de paradigmă. AmorŃindu-ne, patimile/viciile/adicŃiile servesc de minune paradigmei
în vigoare: cât timp uităm de durere, nu ne confruntăm cu cauzele acesteia. Sistemele lobotomizante
supravieŃiuesc neclintite atâta timp cât nu se găsesc modalităŃi de a se evita lobotomizarea.
Iată de ce recuperarea din vicii (adicŃii) porneşte de la recunoaşterea/identificarea suferinŃei. A
identifica cum şi ce simŃim/trăim în sistemele sociale reprezintă primul pas, oarecum subversiv, spre
schimbarea unei paradigme culturale.

8 of 9 2/3/2009 5:25 PM
RomaniaSF Online - Portalul comunitatii Science Fiction, Fantasy, Horror... http://www.rosf.ro/ro/index2.php?option=com_content&task=view&id=...

O paradigmă care controlează/manipulează prin pârghii exterioare (formale) se demască atunci când
recunoaştem importanŃa fenomenelor care se petrec în profunzime. Când suferinŃa este luată în
seamă, când refuzăm să o ignorăm, „să ne obişnuim cu ea şi să ne Ńinem gura”, zilele sunt numărate
pentru paradigma care ne-a cauzat suferinŃa.

Noile viziuni asupra lumii aduc noi lumi

Refuzând, pe de o parte, să fim prinşi în capcană de instituŃiile dominatoare şi pe de alta,
clamându-ne esenŃa în grandioasa structură/canava numită „suflet” (până se va găsi un termen mai
potrivit), aprindem scânteia revoluŃiei pentru cea mai constructivă, eficientă şi redutabilă soartă
umană. Fiecare în felul nostru participăm la crearea de noi concepŃii despre lume care, la rândul lor,
creează noi universuri în lumea dinlăuntrul nostru şi în cea exterioară.

1. Principiul lui Dilbert se referă la o teorie satirică din anii '90. Conform acesteia, companiile au
tendinŃa să promoveze cei mai slabi angajaŃi în poziŃii de management, pentru a preveni afectarea
experienŃei consumatorilor de către respectivii angajaŃi.
Termenul a fost introdus de către Scott Adams, un absolvent de la Berkeley şi creatorul benzilor
desenate Dilbert. Adams şi-a explicat principiul într-un articol aparut în The Wall Street Journal în
1996. Acesta a extins studiul asupra acestui principiu într-o carte satirică aparută în 1996 cu acelaşi
nume. Cartea s-a vândut în peste un milion de exemplare şi a rezistat în topul celor mai vândute cărŃi
publicat de către The New York Times timp de 43 de săptămâni.
Adams explică astfel: „Cei mai ineficienŃi lucrători sunt transferaŃi, în mod sistematic, într-o funcŃie
unde pot face cele mai mici pagube: în management. E ca şi cum am fi întors regulile naturii cu susul
în jos”, mai scria Adams. „Identificăm şi promovăm în mod sistematic oamenii cu cele mai slabe
deprinderi”.
Se pierd ore întregi cu şedinŃe în care se fac discuŃii cu privire la respectarea termenelor de execuŃie,
iar termenele de execuŃie sunt tot mai greu de respectat datorită orelor pierdute în acele şedinŃe.
Adesea, „de sus” vine ordinul să se aloce timp din belşug pentru ca toate să devină „compatibile
ISO9000”, deşi nici unul din cei care cer aceasta nu ştie ce este ISO9000. [1]
Acest principiu şi-a găsit între timp o serie de susŃinători importanŃi, printre care şi Guy Kawasaki de
la Apple Computer: "Există două feluri de companii. Cele care recunosc că sunt ca Dilbert şi cele
care sunt dar nu ştiu încă".
Principiul lui Dilbert este o variaŃie a Principiului lui Peter. (ro.Wikipedia.org)

Traducere de Florin Grigoras

Ultima actualizare ( Monday, 01 December 2008 )

Închidere fereastră

9 of 9 2/3/2009 5:25 PM