e-mail: consilierepsihologica@yahoo.com tel.

: 0744603885

Orice om, fie el copil sau adult, învaţă sau adoptă anumite comportamente de la cei din jur.
Adultul are capacitatea să analizeze ceea ce vede şi să aleagă ceea ce consideră că este bine, să
preia ceea ce crede că îi foloseşte, îl avantajează. Copilul însă nu are această capacitate: el adoptă
ceea ce vede în jurul său fără discernământ. De multe ori, pentru a afla mai multe despre un
părinte trebuie doar să te uiţi la ceea ce face copilul său.

Pentru a putea face faţă evenimentelor de viaţă, copilul învaţă comportamente prin imitarea celor
pe care le vede la persoanele cu care se află cel mai mult în contact: părinţii sau bunicii. Atunci
când relaţia dintre părinţi este una tensionată, copilul va avea acele comportamente nervoase, cu
tentă agresivă pe care le vede la aceştia. Atunci când părinţii folosesc în discuţiile lor un ton mai
ridicat, copilul va ţipa şi el.

Este recomandat ca atunci când există discuţii mai aprinse între părinţi, copilul să nu asiste la
acestea.

Respectul faţă de părinţi este preluat din relaţia acestora unul faţă de celălalt. O mamă care nu se
respectă nu va putea pretinde mai târziu de la copilul ei să o respecte. Mama care lasă totul
deoparte pentru a face pe plac copilului nu va fi niciodată respectată. Copilul care vede lipsă de
respect, violenţă în relaţia dintre părinţii săi nu va manifesta respect pentru nici unul dintre ei.

Crizele pe care le fac copiii atunci când vor ceva apar tot din vina părinţilor care la un moment
dat renunţau la orice pentru a face pe plac copilului care, bineînţeles, s-a obişnuit astfel şi
consideră că totul i se cuvine.

Pentru a putea pretinde copiilor să îi respecte părinţii trebuie în primul rând să se respecte ei, să
manifeste respect atât de sine cât şi unul faţă de celălalt. Degeaba copiilor le sunt explicate
părţile bune şi rele din comportament, dacă ei nu văd şi simt aceste lucruri. Chiar dacă există
divergenţe între părinţi, copiii nu trebuie să simtă acete lucruri, nu trebuie să fie implicaţi în
discuţiile celor mari şi în nici un caz să nu asiste sau să fie părtaşii unor scene de violenţă
conjugală.

Educaţia copilului nu se face prin impunere sau pedeapsă fizică. Copilul trebuie să înţeleagă ce
este bine şi ce nu, şi va înţelege cel mai bine prin puterea exemplului. Degeaba i se spune că nu
trebuie să ţipe dacă părinţii ţipă unul la altul în fiecare zi.

Bătaia nu este indicată în educaţie. Copilul bătut des se va obişnui şi nu va mai reacţiona la
pedeapsa corporală. Mai mult, copilul bătut şi apoi mângâiat ca să nu mai plângă va putea avea
tendinţe sadice sau masochiste mai târziu. O pedeapsă aparent mai uşoară (restricţia la dulciuri,
televizor, calculator sau ieşit afară la joacă) ar putea avea, în cele mai multe cazuri efecte mai
bune decât bătaia.

Fiecare îşi educă copiii după cum consideră că este mai bine dar exagerarea şi în supraprotecţie
şi în pedepse nu va avea niciodată efectul dorit ci, ar putea, chiar să îndepărteze copilul de părinţi
şi să-l îndrepte pe căi greşite.