INCURSIUNE ISTORICĂ

În abordarea acestui înpământenit raţionament al judecăţii dumneavoatră domnule

papistaş David, de a susţine cu credincioşie infailibilitatea papală , care zici că este simplă ca
„bună ziua”, şi primul papă ca fiind Sfăntul Apostol Petru, cu smerenie şi respect voi încerca să
vă argumentez că sunteţi pe o cale greşită şi că ar trebui să mai cercetaţi ceea ce zice Sfânta
Scriptură, şi nu Papa în afara Scripturii.

Privind la activitatea Sf. Ap. Petru, tradiţia ne leagă de Antiohia şi împrejurimile

acesteea. Este menţionat de asemenea că a fost episcop al acestei cetăţi timp de 20 de ani, după
care ajunge la Roma. El ajunge la Roma în perioada celei de a doua captivitate a Sf. Ap. Pavel,
sau cel mai devreme după revenirea acestuia din Spania, şi înainte de a face calatoria de rămas
bun în Asia Mică şi Macedonia. Aici datorită persecuţiei lui Nero, Pavel căt şi Petru mor ca
martiri. Aşadar prezenţa Apostolului Petru la Roma timp de 25 de ani este o legendă ce aparţine
sec. al III-lea. Dacă Petru a fost episcop în Antiohia cum este posibil ca în acelaşi timp să ocupe
şi Scaunul Romei ? Deci nu se poate şi în acest sens există cel puţin două dovezi incontestabile.
În primul rând mărturisirea din Constituţiile Apostolice unde Sf. Ap. Petru zice că primul
episcop a fost Linus „În ce priveşte episcopii pe care i-am hirotonit din timpul vieţii noastre ,
aceştia sunt: .... iar pentru Biserica Romei , Linus fiul Claudiei a fost primul hirotonit de Pavel,
iar după moartea lui , al doilea a fost Clement hirotonit de mine, Petru”.

Aşadar Sfântul Apostol Petru dacă a ajuns în Roma a ajuns după Sfântul Apostol Pavel,
şi a venit nu cu scopul de a păstori ci de a hirotoni un episcop , al doilea din istoria Romei după
Linus. În al doilea rănd avem ca dovadă confirmarea Sfăntului Irineu , episcopul Smirnei şi
ucenicul Sfăntului Policarp, numirea lui Linus de catre Sf. Ap. Pavel „După ce au întemeeat şi au
pus în rânduială Biserica Romei , au numit episcop pe Linus. Acelaşi Linus care este amintit şi
de Sf. Ap. Pavel în Ep. către Timotei (2Tim.4:21),iar succesorul lui a fost Anaclet. Tertulian de
asemeni prezintă aceeaşi listă enumerând pe Linus şi Anaclet.1

Datorită faptului că Petru era casătorit după cum susţineţi şi dumneavoastră, având ca
suport biblic( Mt.8:14;1Cor.9:5), numirea lui ca papă este în contradicţie cu poziţia catolică, care
cere ca numitul papă pentru a fi pus în funcţie,trebue să fie necăsătorit. De fapt domnule David,
vreau să-ţi amintesc că între anii 218-223 d.Hr, Callixtl I care era episcop al Romei, sa folosit de
(Mt.16:18) pentru a încerca să dovedească că Biserica a fost zidită pe Sf. Ap. Petru şi ca episcop
al Romei era succesorul lui.

Ioan Bunaciu atunci când face exegeză pe acest pasaj, spune că „principiul sănătos al
exegezei este că Biblia se tălcueşte prin Biblie”. De aceea argumentul din v. 18 nu se
armonizează cu celelante texte care ar putea da forţă argumentului susţinut.2 Augustin
referinduse la cuvintele spuse de Domnul Isus lui Petru, zicea: „Nu i-a spus lui, tu eşti stâca-

1
http://eresculcatolic.50webs.com/primat .ttml
2
Ioan Bunaciu, Exegeza textelor biblice controversate, Ed.Universităţii din Bucuresti 1999, p.213.
petra , ci tu esti piatra petros, iar stânca a fost şi este Hristos. Biserica s-a zidit pe stănca Hristos,
iar Petru şi ceilanţi apostoli sunt primele pietre din clădirea Bisericii.3

Aşadar înţelege că Biserica a fost întemeiată pe Cuvântul Mântuitorului, pe jertfa Lui, nu

pe Apostolul Petru ,din ea facând parte toţi cei ce, asemenea lui Petru, mărturisesc credinţa în
Domnul Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, după cum şi el spune în prima sa epistolă
(1Pet.2:4-8): „Apropiaţi-va de El, piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă şi scumpă înaintea
lui Dumnezeu. Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească, o preoţie
sfântă, şi să aduceţi jertfe duhovniceşti, placute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Căci este scris
în Scriptură: „Iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă; şi cine se încrede
în El, nu va fi dat de ruşine.” Cinstea aceasta este dar pentru voi care aţi crezut! Dar pentru cei
necredincioşi, „piatra, pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului”; şi „o
piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere”.
Ei se lovesc de ea, pentru că n-au crezut Cuvântul, şi la aceasta sunt rânduiţi”. În ce
priveşte argumentul dumneavoastră că lui Petru i sa dat autoritatea de a lega şi deslega trebue să
observi că în mod metaforic ia vorbit Domnul Isus. Noi nu putem să ne imaginăm cum că Sf Ap.
Petru ar fi ca un portar cu cheile în mână care să închidă şi să deschidă uşa Împărăţiei Cerurilor.
Pentru a înţelege contextul acestei metafore, ar trebui sa te găndeşti la vremurile din
antichitate cănd cheile unei case nobile, sau regale erau încredinţate unui administrator. Acesta le
purta pe umăr ca semnn al autorităţii cu care era investit. În acest caz avem relatarea din Is.22:22.
Aşadar Ap. Petru devine un ispravnic în noua împărăţie a lui Dumnezeu.
Această demnitate să ştiţi domnule papistaş că nu i sa acordat doar lui Petru ci şi tuturor
celorlanţi apostoli şi poate o sa te surprindă dar şi Bisericii întregi, după cum ne este scris
(Mt.18:17-18; 1Cor.4:1-2).4
Calvin este de părere că, în aceste cuvinte rostite de Domnul Isus către Petru, îi este
atribuită funcţia pe care o va primi dar nu numai lui ci şi celorlanţi ucenici. În această funcţie
Petru va sluji cu Evanghelia ca învăţător. În V.T. cheia însemnă cunoştinţă, de aceea Domnul
Isus spune despre farisei în (Lc.11:52), că ei au primit cheia Impărăţiei Cerurilor, şi nici ei nu
intră, şi nici pe alţii înpiedecândui nui lasă să intre.
Deci în această funcţie, cu cheile cunoştinţei Cuvântului lui Dumnezeu , atât Petru cât şi
ceilanţi apostoli vor deslega şi lega faptele oamenilor. Dar ca să te convingi de autoritatea
Apostolului Petru printre apostoli, de modul cum sa comportat şi de asemeni cum a fost el privit
de ei , nimeni nu poate relat mai bine decât Sfânta Scriptură. În tot ce ne prezintă Scriptura
observăm că el a fost unul din cei doisprezece, egalul celorlanţi, şi tovarăşul lor nu stăpânul lor.
În (F.Ap.15:5-12), chear dacă, Apostolul Petru supune aprobării, totuşi permite şi
celorlanţi să-şi exprime părerile şi să le aprobe deciziile. Modestia lui se vede şi în prima sa
epistolă (1Pet.5:1), unde scrie pastorilor nu ca un superior, ci ca unor colegi şi îi îndeamnă cu
blândeţe, nu le porunceşte.5 Despre ierarhia bisericiscă Sf. Dionisie Areopagitul(F.Ap.17:34),

3
Ioan Bunaciu, op.cit. p.213.
4
Idem, p.214.
5
Jean Calvin, Învăţătura Religiei Creştine, Vol.2, Ed.Cartea Creştină, Oradea 2003, p.283.
episcopul Atenei , învăţăcel al Sf. Ap. Pavel, arată că aceasta se bazează pe cea cerească şi are
funcţii analoage de purificare , iluminare şi perfecţionare. Pentru acesta cele trei trepte ierarhice
nu sunt altceva decăt cele trei grade de sfinţire pe scara desăvârşirii. Spre exemplu avem
episcopul simbolul perfecţiunii, nu infailibil , prezbiterul al iluminării iar diaconul al purificarii.6
Cu toate că Ap. Petru, în mod vădit a avut de la început poziţia cea mai de frunte, dintre
apostoli mai târziu dacă este să fim recunoscători observăm că Ap. Pavel a avut lucrarea cea mai
remarcabilă. Ca scriitor al N.T. Ap. Pavel, a scris 100 de capitole cu 2325 de versete, în timp ce
Ap. Petru a scris doar 8 capitole cu 166 de versete.
Pavel a vorbit despre Petru, Iacov şi Ioan, ca stâlpi în Biserică (Gal.2.9). Cu toate acestea
a putut să spună „...cu nimic n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi
(2Cor.12:11). Dar dacă Ap. Petru a fost „Supremul Pontif”, papă după cum susţii, atunci cu
siguranţă că Ap. Pavel ar fi fost oarecum mai prejos decât el. Doresc să-ţi aduc aminte că într-o
împrejurare , Sf. Ap. Pavel la mustrat pe Ap. Petru, „...i-am stat împotrivă pentru că era de de
osândit”(Gal.2:11) . Cred că sunt cam dure şi ciudate cuvinte spuse despre Ap. Petru care este
privit ca un papă „infailibil”.
Aşadar este o formă de mândrie argumentul dumneavoastră în ce priveste primatul şi
infailibilitatea Apostolului Petru ca papă. Pentru a răspunde curiozităţii şi dizgraţiei faţă de
Biserica neoprotestantă, în special cea Penticostală din care fac parte, voi prezenta originea şi
forma de conducere. Un mare istoric creştin penticostal al vremurilor noastre, Dr. Valeriu
Andreescu, care scrie alături de un strălucit şi fimos istoric creştin Vinson Synon, în lucrarea sub
titlul „Tradiţia miscării penticostale”,descrie o linie a bisericii penticostale în următoarea
afirmaţie.
Biserica Penticostală ca biserică botezată cu Duhul Sfânt este fără îndoială biserica de la
Cincizecime. Această linie a creştinilor înzestraţi cu daruri ale Duhului Sfânt, a continuat de-
alungul întregii istorii a Bisericii. În perioada antică, foarte reprezentativi sunt montaniştii, apoi
în Evul Mediu îi avem pe mistici, iar de la începutul reformei în coace, au existat profeţii
hughenoţi din Munţii Seben din Franţa, dar şi mulţi alţii. Vorbirea în limbi s-a manifestat de
multe ori, dar a fost înregistrată în mod sistematic, abia din sec.IX când este atestată atât în
Statele Unite cât şi în Europa. Mişcarea Penticostală, sub numele de „Mişcare Penticostală”,
datează din ianuarie 1901, deci aparţine sec XX. Răspândirea ei a început mai ales din 1907 –
1908, în legătură cu trezirea spirituală din strada Azusa.7
Ca formă de conducere pot să vă prezint structura Cultului Creştin Penticostal, care este
formată din :
-Adunarea generală, formată din toţi pastorii în exerciţiu şi câte un delegat la 1500 de membri
-Consiliu Bisericesc, format din 31 de membri, pastori cu vechime de cel puţin 8 ani în practic
-Comitetul Executiv, compus din preşedinte, doi vicepreşedinţi , secretar general, trezorier şi doi
membri.
Preşedintele reprezintă Cultul Creştin Penticostal, care nu este „infailibil”
Argument dogmatic împotriva infailibilităţii papale
6
Pr. Prof. Dr. Ioan Bria, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti 1981, p.206.
7
http://paşi.ro/revista /numărul16/interviu-cu-istoricul-penticostal-dr-valeriu-andreescu-html.
 Analizând comparativ după cum ne spune Jean Calvin, actuala structură a Bisericii
romano-catolice şi structura de conducere a Bisericii antice vom observa căt de mult s-a depărtat,
devenind tot mai coruptă şi pervertită, păstrânduşi doar numai numele în Biserica papală.8 Este
de netăgăduit faptul că Dumnezeu a stabilit pentru poporul Său, ca naţiune, un tribunal suprem,
şi funcţia de mare preot pe care o prevede Legea, cu scopul de a menţine unitatea dintre ei în
mijlocul unor popoare păgâne.
Dar în contextul nostru când Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit aproape pe toată
suprafaţa pământului, cred ca este o absurditate deplină a gestului de a pune sub stăpânirea unui
singur om întrega omenire.
Millard J. Erickson afirmă referinduse la vreo formă de conducere extrem de erarhizată,
că nu găsim în Scriptură nici o descriere, şi nici o relatare a unei porunci care să impună
păstrarea sau perpetuarea unei forme de conducere. Nici nu observăm o deosebire între
autoritatea episcopilor şi cea a prezbiterilor.9
Potrivit Sfintelor Scripturi, cel care are toată puterea în cer şi pe pământ este Domnul
Isus, (Mt.28:18), iar Ap. Pavel în (Ef.5.23) Îl perezintă pe Hristos cap al Bisericii, iar în versetul
24, Biserica trebue să se supună lui Hristos.
Wayne Grudem examinând informaţia N.T. cu privire la slujitorii Bisericii, ajunge la concluzia
că apostolii au avut autoritatea unică de a fonda şi a guverna biserica primară, şi de a rosti si scrie
cuvintele lui Dumnezeu. Este vădit faptul ca scrierile lor au alcătuit Noul Testament.
Condiţia pentru a deveni apostol o persoană trebuia îndeplinite următoarele cerinţe, să-L
fi văzut pe Domnul Isus după ce a înviat din morţi, şi să fi fost investit în mod specific de Isus ca
apostol.10 Prezenţa apostolilor în biserică pentru a da învăţătură şi pentru guvernare , este
suplinită de scrierile aposolilor păstrate pentru biserică în Noul Testament.
Scripturile Noului Testament împlinesc pentru biserica zilelor noastre funcţiile de
învăţare şi guvernare absolut autoritative pe care pentru biserica primară le-au împlinit apostolii.
De observat este faptul că nici unul dintre marii conducători din istoria bisericii cum ar fi:
Atanasie, Augustin, Luther, Calvin, Wesley, sau Whitefield, nu şi-au asumat titlul de „apostol” şi
nici nu au permis să fie numiţi ”apostoli”. Numai din motive de măndrie şi dorinţă de
autoînălţare o persoană ar dori să-şi asume acest titlu de apostol.11
Revenind la Ap. Petru pe care-l consideraţi primul papă, vom observa că el este
contradictoriu cu pretenţiile actualilor papi în ce priveşte, închinarea „plecăciune” înainte lor.
Ap. Petru nu a permis oamenilor să îngenuncheze înaintea lui. Când a intrat în casa lui
Corneliu, acesta l-a întâmpinat, s-a aruncat la piciorele lui şi s-a închinat, dar Petru la ridicat ,
zicând „scoalăte şi eu însumi sunt un om(F.Ap.10:25-26), Aceste cuvinte diferă mult de ceea ce
ar fi spus un papă , căci oamenii se pleacă înaintea papei.
Concluzie
8
Jean Calvin, op.cit. p.277.
9
Millard J. Erickson, Teologie Creştină, Ed. Cartea Crestină , Oradea 2004, p.925.
10
Wayne Grudem, Teologie Sistematică, Ed. Făclia, Oradea 2004, p.949.
11
Idem, p.950.