CIVIL APROFUNDAT

ANUL I : Actul juridic civil

ANUL II : Raspunderea civila delictuala
ANUL III :
*Contractul de vanzare-cumparare, contractul de donatie, contractul de
mandat
*Succesiunea legala si succesiunea testamentara

ACTUL JURIDIC CIVIL

I. NOŢIUNEA DE ACT JURIDIC CIVIL

Prin act juridic civil se înţelege manifestarea de voinţă făcută cu intenţia de a
produce efecte juridice, adică de a naşte, modifica, transmite sau stinge un raport juridic
civil concret.
Actul juridic prezintă următoarele elemente caracteristice:
este o manifestare de voinţă a unei sau mai multor persoane fizice sau juridice;
manifestarea de voinţă este făcută cu intenţia de a produce efecte juridice, respectiv, de a
crea, modifica, transmite sau stinge raporturi juridice civile concrete.
Termenul de act juridic este folosit în două sensuri:
actul juridic desemnează însăşi manifestarea de voinţă în scopul de a produce efecte
juridice, adică însăşi operaţia juridică ce se încheie;
actul juridic desemnează înscrisul constatator al operaţiunii juridice făcute de părţi în
vederea procurării unui mijloc de probă într-un eventual litigiu.
Pentru evitarea oricărei confuzii cu privire la cele două accepţiuni este indicat ca
termenul de act juridic să fie folosit pentru desemnarea operaţiei juridice - negotium, iar
pentru desemnarea înscrisului constatator al acestei operaţii juridice -instrumentum- să fie
utilizat termenul de înscris.

II. CONDIŢIILE ,ELEMENTELE, ACTULUI JURIDIC CIVIL

Condiţiile esenţiale pentru validitatea convenţiilor - art.948 C.civ.- sunt:
Capacitatea de a contracta;
Consimţământul valabil al părţii care se obligă;
Un obiect determinat, o cauză licită.
In legatura cu aceste prevederi legale se impun urmatoarele precizari :
1. desi textul de lege se refera la conventii, conditiile enumerate de acest text sunt
necesare si valabile pentru toate actele juridice indiferent ca acestea sunt : unilaterale,
bilaterale si multilaterale.
2. desi textul se refera la consimtamantul valabil al partii care se obliga , toate partile
actului juridic, inclusiv creditorul trebuie sa-si manifeste un consimtamant valabil;
3. actul juridic este valabil nu numai cand obiectul este determinat, ci si atunci cand
obiectul este determinabil;
4. in ceea ce priveste cauza nu este suficient ca ea sa fie licita , ea trebuie sa fie reala si
corespunzatoare regulilor de morala ;
In afara acestor conditii esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca actul juridic pentru a
fi valabil , pentru unele acte juridice legea mai cere si a 5- a conditie : respectarea formei
pentru acte solemne sau formale.
Actul juridic in afara acestor conditii esentiale mai poate cuprinde si conditii neesentiale
a caror lipsa nu influenteaza valabilitatea acestuia.
Prin conditii de valabilitate a actului juridic trebuie sa se inteleaga toate cerintele sau
elementele prevazute de lege sau stabilite de parti pentru valabilitatea actului juridic .
Conditiile de valabilitate ale actului juridic se clasifica dupa urmatoarele criterii:
1.- dupa aspectele la care se refera:
- conditii de fond – sunt cele care privesc continutul actului juridic;
- conditii de forma – sunt cele care privesc forma de exeteriorizare a vointei sau forma
actului juridic ;
2. – in functie de obligativitatea lor deosebim:
- conditii esentiale – sunt cele prevazute de lege in mod obligatoriu pentru insasi
valabilitatea actului juridic;
- conditii neesentiale – sunt cele care pot lipsi din actul juridic si nu au nici-o influenta
asupra actului juridic si se stabilesc intre parti;
3.- din punct de vedere al sanctiunii ce se aplica acestor conditii :
- conditii de validitate - conditii a caror nerespectare se sanctioneaza cu nulitatea actului ;
- conditii de eficacitate - conditii a caror nerespectare priveste doar eficacitatea actului
fara vreo inraurire asupra valabilitatii sale;
În literatura de specialitate, condiţiile esenţiale de validitate ale actului juridic au fost
desemnate şi prin termenul de elemente esenţiale.

III. CAPACITATEA DE A ÎNCHEIA ACTUL JURIDIC

Este una din condiţiile de fond, esenţiale pentru validitatea actului.
Prin capacitatea de a încheia actul juridic civil se înţelege aptitudinea subiectului
de drept civil,de a deveni titular de drepturi si obligatii - prin încheierea de acte de drept
civil. Concepută în acest fel, capacitatea de a încheia acte juridice civile se în înfăţişează
ca fiind capacitatea de folosinta si de exercitiu a persoanei motivat de faptul ca cea de
folosinta este aptitudinea de a avea drepturi si obligatii , iar capacitatea de exercitiu este
aptitudinea de a incheia acte juridice. Cu alte cuvinte, capacitatea de a încheia acte
juridice civile se întemeiază atât pe ideea de a avea drepturi şi obligaţii, cât şi pe ideea de
a le dobândi prin încheierea de acte juridice civile.
Regula în această materie, este că orice persoană are capacitatea de a încheia acte
juridice civile, incapacităţile constituind excepţii de la această regulă.
În ceea ce priveşte persoanele juridice regula capacităţii de a încheia acte juridice
este subordonată principiului specialităţii capacităţii de folosinţă potrivit căruia „Persoana
Juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege,
actul de înfiinţare sau statut”. Toate actele juridice care nu sunt încheiate în vederea
realizării scopului persoanei juridice sunt sancţionate cu nulitatea.
Incapacitatea de a încheia acte juridice trebuie să fie expres prevăzută de lege, iar
textele de lege prin care sunt reglementate astfel de excepţii sunt de strictă interpretare şi
aplicare. Această capacitate este o stare de drept în comparaţie cu discernământul care
este o stare de fapt şi care se apreciază de la persoană la persoană.
IV. CONSIMŢĂMÂNTUL
Noţiune
Pentru ca un act juridic să ia fiinţă şi să producă efecte este absolut necesară existenţa
unei voinţe care să-l creeze, deoarece actul juridic este manifestarea de voinţă făcută cu
intenţia de a produce efecte juridice, adică de a crea, modifica, transmite sau stinge un
raport juridic civil.
În procesul psihologic de formare a consimţământului se disting mai multe etape, şi
anume:
reflectarea nevoilor de conştiinţă;
apariţia, sub impulsul lor, a motivelor care îndeamnă la acţiune;
deliberarea;
intervenţia motivului determinat;
hotărârea de a încheia actul juridic necesar pentru împlinirea scopului urmărit.
Din punct de vedere juridic interesează numai intervenţia motivului determinant şi
hotărârea de a încheia actul juridic, care constituie, cele două elemente ale voinţei
juridice şi anume:
consimţământul – hotărârea de a încheia actul juridic;
cauza – scopul concret urmărit prin încheierea actului respectiv.
Voinţa juridică este guvernată de două principii şi anume:
principiul libertăţii actelor juridice civile – principiul autonomiei de voinţă;
principiul voinţei reale numit şi principiul voinţei interne.
Consimţământul este o condiţie esenţială, de fond, prevăzută de lege pentru valabilitatea
actului juridic civil.

B. Condiţii de valabilitate
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe
(condiţii):
a. Hotărârea de a încheia actul juridic trebuie să fie exteriorizată. Atâta timp cât
consimţământul nu a fost exteriorizat nu are nici o semnificaţie juridică. Formele
declaraţiei de voinţă pot fi alese liber de către cei ce încheie actul juridic cu excepţia
cazurilor prevăzute de lege când manifestarea de voinţă trebuie să îmbrace o formă
specială.
Modurile de exteriorizare a consimţământului sunt variate. Vorbele şi înscrisurile sunt
cele mai frecvente.
În principiu, tăcerea prin ia însăşi nu poate valora consimţământ. Cu toate acestea legea
prevede unele cazuri în care tăcerea valorează consimţământ (tacita relocaţiune).
Consimţământul trebuie să provină de la o persoană care are discernământ.
Persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu sunt prezumate că au discernământ.
Minorii până la vârsta de 14 ani, alienaţii mintali şi debilii mintali puşi sub interdicţie
judecătorească sunt prezumaţi că nu au discernământul necesar să încheie acte juridice
civile, fie datorită vârstei lor fragede, fie datorită stării lor de sănătate mintală.
Între 14-18 ani, minorii au capacitate de exerciţiu restrânsă, şi în această perioadă
discernământul lor juridic este în curs de formare. Ei au discernământ, însă le lipseşte
experienţa vieţii juridice, motiv pentru care actele lor juridice sunt încuviinţate prealabil
de ocrotitorii lor legali.
Consimţământul trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice, adică de
a angaja pe autorul lui din punct de vedere juridic.
Consimţământul să nu fie alterat prin vreun viciu de consimţământ.
Viciile care alterează caracterul conştient şi liber al consimţământului sunt: eroarea,
dolul, violenţa şi leziunea.

C. VICIILE DE CONSIMŢĂMÂNT
1. EROAREA
Este o falsă reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic.
În funcţie de efectele la care dă naştere, eroarea este de 3 feluri: eroare obstacol,
denumită şi distructivă de voinţă, eroare – viciu de consimţământ şi eroare indiferentă.
Eroarea obstacol este cea mai gravă formă de eroare, ea împiedică formarea actului
juridic.
Acest fel de eroare se întâlneşte în cazul ea cade asupra:
naturii actului juridic, (nu este vânzare cumpărare, ci donaţie);
identităţii obiectului, (nu este un apartament, este o garsonieră);
Eroarea obstacol împiedicând formarea actului juridic echivalează cu lipsa
consimţământului ceea ce atrage după sine nulitatea actului juridic civil încheiat sub
imperiul acestei erori.
Eroarea viciază consimţământul în două cazuri şi anume:
când eroarea cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului, adică asupra acelor calităţi
care au fost determinante la încheierea actului juridic şi fără de care – dacă nu ar fi
intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat;
când eroarea cade asupra identităţii sau asupra calităţilor speciale ale persoanei celui cu
care s-a încheiat contractul, în acele contracte în care consideraţia persoanei
cocontractantului şi a calităţilor sale speciale sunt hotărâtoare la încheierea contractului.
Prin urmare, ceea ce viciază consimţământul şi antrenează anularea actului juridic este
eroarea asupra motivului determinant, dacă acest motiv a fost o calitate substanţială a
obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei cocontractantului.
Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sancţionate cu nulitatea relativă.
În toate celelalte cazuri, eroarea este considerată ca indiferentă.
Ea nu viciază consimţământul şi ca atare nu are nici o influenţă asupra valabilităţii actului
juridic.
În funcţia de natura realităţii fals reprezentate eroarea poate fi: eroare de fapt – adică o
falsă reprezentare a realităţii faptelor şi eroare de drept – care constă în falsa reprezentare
a existenţei ori conţinutului unei legi.
Pentru ca falsa reprezentare a realităţii la încheierea unui act juridic civil să fie viciu de
consimţământ trebuie îndeplinite cumulativ următoarele două condiţii:
elementul asupra căruia cade eroarea trebuie să fie hotărâtor, determinant pentru
încheierea actului juridic;
faptul – la contracte – că celălalt contractant a cunoscut sau trebuia să cunoască, în
împrejurările date, că motivul determinant asupra căruia a purtat eroarea, a fost hotărâtor
pentru încheierea actului juridic.
Dovada erorii cade în sarcina celui ce invocă eroarea ca viciu de consimţământ.
Fiind un fapt juridic, eroarea poate fi dovedită prin orice mijloc de probă admisă de lege,
inclusiv prin martori şi prezumţii.
2. DOLUL (VICLENIA)
Este inducerea în eroare a unei persoane prin folosirea de mijloace viclene în scopul de a
o determina să încheie un act juridic.
Dolul nu viciază consimţământul direct, ci prin mijlocirea erorii pe care o provoacă. Ceea
ce viciază consimţământul, aşadar, eroarea provocată de dol.
Victima dolului nu se înşelă, ci este înşelată, fiind indusă în eroare de o altă persoană prin
mijloace viclene.
Dolul ca viciu de consimţământ presupune două elemente:
un element subiectiv, intenţional – intenţia de a induce o persoană în eroare;
un element obiectiv, material care constă în întrebuinţarea de mijloace viclene. Acest
element poate consta nu numai dintr-o acţiune ci şi dintr-o omisiune – dol prin reticenţă
şi constă în necomunicarea celeilalte părţi a unei împrejurări esenţiale pentru încheierea
actului.
Pentru a fi viciu de consimţământ dolul trebuie să îndeplinească, cumulativ următoarele
două condiţii:
eroarea provocată de dol să fie determinantă pentru încheierea actului juridic;
dolul să emane de la celălalt cocontractant.
Când eroarea provocată de dol a fost elementul hotărâtor care a determinat
consimţământul, dolul se numeşte principal şi conduce la nulitatea relativă a actului.
Când eroarea provocată de dol nu a fost elementul hotărâtor al consimţământului, dolul
se numeşte incidental şi poate conduce numai la obţinerea de despăgubiri.
Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit, căci, dolul nu se
presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Deşi dolul nu este decât o eroare provocată, el prezintă totuşi o utilitate proprie, căci
dolul viciază consimţământul şi atunci când poartă asupra altor elemente decât calităţile
substanţiale ale obiectului sau identitatea ori însuşirile speciale ale persoanei
cocontractantului în acele contracte în care consideraţia persoanei este determinantă.
De asemenea, dolul este mult mai uşor de dovedit decât eroarea, căci pe când la dol
obiectul probei îl constituie elemente de fapt (mijloace viclene exteriorizate) uşor de
dovedit, dimpotrivă la eroare obiectul probei este un element psihologic (falsa
reprezentare a realităţii) mai greu de dovedit.
Actele juridice încheiate sub imperiul dolului vor fi sancţionate cu nulitatea relativă.

3. VIOLENŢA
Este ameninţarea unei persoane cu un rău în aşa fel încât îi insuflă acesteia o temere care
o determină să încheie un act juridic, pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Violenţa sau constrângerea poate fi de două feluri:
fizică – când ameninţarea cu un rău priveşte integritatea fizică a persoanei ori a bunurilor
sale;
psihică – se referă la ameninţarea cu un rău a cinstei, a onoarei, a reputaţiei persoanei etc.
Sub aspectul structurii sale violenţa presupune două elemente şi anume:
ameninţarea cu un rău (element obiectiv) care poate fi de natură fizică, patrimonială, sau
morală;
insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care să constrângă victima violenţei să
încheie actul juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
Ceea ce viciază consimţământul este mai degrabă teama insuflată de violenţă, decât însăşi
violenţa care rămâne, faptul exterior ce provoacă temerea.
Pentru ca violenţa să vicieze consimţământul şi să poată conduce la anularea actului se
cere ca ameninţarea să fie injustă. Dacă ameninţarea se referă la un rău în a cărei
producere nu se vede nimic ilicit sau la o faptă pe care cel care ameninţă era îndreptăţit să
o săvârşească, o asemenea împrejurare nu poate justifica atacarea actului, săvârşit sub
imperiul ameninţării, cu nulitatea.
De asemenea pentru a vicia consimţământul violenţa trebuie să fie determinantă,
hotărâtoare pentru victima violenţei de a încheia actul juridic.
Violenţa este o cauză de nulitate chiar dacă provine de la o terţă persoană.
Actele juridice încheiate sub imperiul violenţei vor fi sancţionate cu nulitatea relativă.

4. LEZIUNEA
Prin leziune se înţelege paguba materială pe care o suferă una din părţile contractante din
cauza disproporţiei de valoare dintre cele două prestaţii, existente chiar în momentul
încheierii contractului.
Cel ce invocă leziunea ca viciu de consimţământ trebuie să dovedească numai paguba
materială suferită ca urmare a disproporţiei de valoare dintre prestaţie.
Pot fi anulate pentru leziune numai actele juridice civile ce îndeplinesc, cumulativ,
următoarele condiţii:
sunt acte juridice civile de administrare, cu titlu oneros;
sunt acte juridice comutative şi sunt încheiate de minorii cu capacitate de exerciţiu
restrânsă fără încuviinţarea părinţilor sau tutorelui, acte păgubitoare pentru minor.
Persoanele ce pot invoca leziunea ca viciu de consimţământ sunt minorii cu capacitate de
exerciţiu restrânsă.
Sancţiunea actului juridic încheiat sub imperiul leziunii este nulitatea relativă.
Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune se cer întrunite, cumulativ următoarele
condiţii:
leziunea să fie consecinţa directă şi nemijlocită a încheierii actului juridic civil respectiv;
leziunea să existe în raport cu momentul încheierii actului;
disproporţia de valoare între prestaţii să fie vădită.

V. OBIECTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL

A. Noţiune
În literatura de specialitate asupra noţiunii obiectului actului juridic civil au fost
formulate, în principal, trei opinii:
Astfel, într-o primă opinie se consideră că obiectul actului juridic constă în
crearea, modificarea, transmiterea ori stingerea unui raport juridic.
Într-o altă opinie se consideră că obiectul actului juridic civil constă în interesele
reglementate de părţi prin mijlocirea actului juridic, în temeiul şi în limitele legii.
Cea de a treia opinie consideră că obiectul actului juridic este însuşi obiectul
raportului juridic civil născut din acel act juridic.
 Această opinie este susţinută de marea majoritate a autorilor care s-au referit la
obiectul actului juridic.
La ceea ce se obligă părţile constituie obiectul obligaţiei sau al obligaţiilor care
constă dintr-o prestaţie pozitivă (a da, a face) sau negativă (a nu face).
În concluzie, prin obiect al actului juridic se înţelege conduita părţilor stabilite
prin actul juridic, adică acţiunile sau inacţiunile de care sunt ţinute părţile sau de la care
trebuie să se abţină.

B. Condiţiile de validitate ale obiectului actului juridic civil

Pentru a fi valabil, obiectul actului juridic civil trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
Să existe. Necesitatea existenţei obiectului se apreciază în momentul încheierii actului
juridic. Pot alcătui obiectul actului juridic şi bunurile viitoare, cu excepţia succesiunilor
nedeschise încă.
Să se afle în circuitul civil. Se consideră că un bun se află în comerţ se află şi în circuitul
civil.
Să fie determinat sau determinabil. Este determinat când se precizează elementele care îl
individualizează şi este determinabil când se prevăd în actul juridic suficiente elemente
cu ajutorul cărora el va putea fi determinat în viitor.
Să fie posibil. Această condiţie este determinată de regula de drept potrivit căreia nimeni
nu se poate obliga la imposibil.
Să fie licit şi corespunzător regulilor de morală. Actele juridice încheiate cu nesocotirea
acestei condiţii sunt sancţionate cu nulitatea absolută.
Să fie un fapt personal al celui ce se obligă. Nimeni nu poate fi obligat prin voinţa altuia.
Convenţia prin care o parte se obligă să determine pe un terţ să consimtă la încheierea
unui act juridic este valabilă, deoarece nu se promite fapta terţului, ci faptul propriu de a
depune toate diligenţele pentru a convinge pe terţ să încheie actul juridic.
Cel ce se obligă trebuie să fie titularul dreptului. Această condiţie este consecinţa
principiului de drept potrivit căruia nimeni nu se poate obliga în mod valabil la ceva ce
nu are sau să transmită altuia mai multe drepturi decât are el însuşi.

VI. FORMA ACTULUI JURIDIC CIVIL

În principiu, actele juridice civile nu reclamă necesitatea observării vreunei forme
pentru validitatea lor. Voinţa juridică este independentă de forma pe care o îmbracă
pentru a se exterioriza.
Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt consensuale în înţelesul că ele se
încheie valabil prin simpla manifestare de voinţă celor de la care emană.
Legea civilă prevede în mod expres excepţiile de la principiul consensualismului,
respectiv, cazuri în care actul juridic trebuie să fie încheiat într-o anumită formă.
Forma actului juridic civil reprezintă modul de exteriorizare a manifestării de voinţă.
În funcţie de consecinţele juridice ale nerespectării formei se disting trei condiţii de
formă şi anume:
forma cerută ad validitatem, adică pentru însăşi valabilitatea actului juridic civil;
forma cerută ad probationem, adică pentru a se face dovada actului juridic civil;
forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.
Forma – cerinţă de validitate a actului juridic civil.
Constă în necesitatea îndeplinirii formalităţilor prestabilite de lege ori de părţi privind
exteriorizarea voinţei cu ocazia încheierii actului juridic.
Actele juridice pentru validitatea cărora se cer îndeplinite, sub sancţiunea nulităţii
absolute, anumite condiţii de formă se numesc acte formale sau solemne.
Forma cerută pentru validitatea actului juridic civil se caracterizează printr-o serie de
trăsături specifice ce ţin de esenţa formei, şi anume:
este un element constitutiv al actului juridic, lipsa formei fiind sancţionată cu nulitatea
absolută a actului;
presupune manifestarea expresă de voinţă, ceea ce exclude manifestarea tacită a voinţei
părţilor;
este, în principiu, exclusivă în sensul că de regulă actul se încheie în formă autentică şi nu
permite părţilor posibilitatea unei opţiuni, cu excepţia testamentului.
Forma ad validitatem trebuie să cuprindă întregul conţinut al actului juridic nefiind
admisă trimiterea la o sursă exterioară prin care să se determine conţinutul actului juridic
civil. De asemenea, actele juridice aflate în raport de interdependenţă cu actele formale
sau solemne, chiar dacă ele privite separat nu trebuie să îndeplinească această condiţie,
trebuie totuşi să fie acte formale sau solemne. Tot astfel, actul juridic care determină
ineficacitatea unui act formal sau solemn trebuie să fie şi el formal sau solemn.
În dreptul nostru civile sunt acte formale: donaţia, testamentul, revocarea expresă a
legatelor, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar, renunţarea expresă la
succesiune, subrogarea în drepturile creditorului consimţite de debitor, ipoteca,
înstrăinarea prin acte între vii a terenurilor situate în intravilanul sau extravilanul
localităţilor, contractul de societate comercială. De asemenea, în dreptul familiei sunt acte
solemne: căsătoria, recunoaşterea unui copil etc.
Forma – condiţie de probaţiune a actului juridic civil.
Forma cerută actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de probă constă în cerinţa
întocmirii în scris a actului juridic civil, fără ca lipsa acestei forme să afecteze validitatea
actului juridic.
Deşi nu are nici o influenţă asupra valabilităţii acestuia, este inadmisibilă dovedirea
actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.
În legislaţia noastră sunt prevăzute două categorii de norme juridice privind forma ca o
condiţie de probaţiune:
dovada tuturor actelor juridice civile al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei,
chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub
semnătură privată;
trebuie încheiate de asemenea în formă scrisă – depozitul voluntar, contractul de
asigurare, contractul de închiriere a locuinţelor etc.
c. Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil.
Această formă se referă la formalităţile prevăzute de lege pentru a face actul juridic civil
opozabil şi persoanelor care nu au participat la încheierea lui.
Formalităţile prevăzute de lege se referă, în primul rând, la publicitatea actelor juridice
civile prin care se constituie sau se transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute
sunt opozabile erga omnes (tuturor).
Forma cerută pentru opozabilitatea faţă de terţi a actului juridic civil este obligatorie.
Nerespectarea acestei cerinţe de formă nu va fi sancţionată cu nulitatea absolută sau
imposibilitatea dovedirii actului juridic civil prin alte mijloace de probă, ci cu
inopozabilitatea actului faţă de terţele persoane, adică cu posibilitatea acestora din urmă
de a ignora actul juridic ce li se opune de părţile care l-au încheiat. Actul încheiat este
valabil şi va produce efecte între părţi, însă el nu este opozabil terţelor persoane faţă de
care actul este ineficace.

VII. MODALITĂŢILE ACTULUI JURIDIC CIVIL

A. Noţiune
Actele juridice pot fi pure şi simple sau afectate de modalităţi, adică de anumite
împrejurări viitoare, numite termen şi condiţie, de care depinde executarea sau existenţa
drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din acele acte.
Prin modalitate a actului juridic civil, se înţelege o împrejurare viitoare stabilită
de părţi prin voinţa lor, de lege ori de instanţa judecătorească ce are influenţă asupra
efectelor pe care le produce sau trebuie să le producă un asemenea act.
Dacă împrejurarea constă din scurgerea timpului, modalitatea se numeşte termen.
Când împrejurarea constă dintr-un eveniment viitor sau dintr-o acţiune, modalitatea se
numeşte condiţie. În sfârşit dacă împrejurarea constă dintr-o acţiune umană, modalitatea
se numeşte sarcină. Toate aceste împrejurări trebuie să influenţeze sau să afecteze
efectele actului juridic civil. Prin urmare modalităţile actului juridic civile sunt termenul,
condiţia şi sarcina.

B. Termenul
Este o dată calendaristică sau o împrejurare viitoare a cărei realizare este sigură şi
la împlinirea căreia începe sau încetează să-şi producă efectele un act juridic.
În funcţie de criteriu cunoaşterii sale, la data încheierii actului juridic civil,
termenul este: cert (precis) – momentul împlinirii lui este cunoscut dinainte şi incert
(neprecis) – când nu se poate şti exact când se va împlini, deşi realizarea sa este sigură.
În funcţie de efectele pe care le produce , termenul este:
suspensiv – acela care amână, până la împlinirea lui, exerciţiul dreptului subiectiv civil şi
executarea obligaţiei. Până la împlinirea termenului exercitarea drepturilor şi executarea
obligaţiilor corelative sunt suspendate;
extinctiv – acela care amână până la împlinirea lui stingerea exerciţiului dreptului
subiectiv civil şi a obligaţiei corelative. La împlinirea termenului drepturile şi obligaţiile
părţilor se sting.
În raport de persoana care beneficiază de termen se deosebesc:
termen în favoarea debitorului;
termen în favoarea creditorului;
termen în favoarea în favoarea ambelor părţi.
În funcţie de izvorul lor termenele pot fi:
voluntare (convenţionale) se stabilesc de părţile actului juridic;
legale stabilite printr-un act normativ;
judiciare stabilite de instanţa de judecată.
Termenul afectează numai executarea drepturilor şi obligaţiilor, nu şi existenţa lor.
Efectele termenului sunt diferite după cum termenul este suspensiv sau extinctiv.
Termenul suspensiv are ca efect întârzierea exercitării dreptului subiectiv şi executarea
obligaţiei, ambele având o existenţă certă.
Termenul extinctiv are ca efect stingerea dreptului subiectiv şi a obligaţiei corelative.
C. Condiţia
Este un eveniment viitor şi nesigur ca realizare, de care depinde existenţa, adică naşterea
ori desfiinţarea dreptului subiectiv civil şi a obligaţiei corespunzătoare.
Fiind un eveniment viitor şi nesigur, condiţia afectează însăşi existenţa drepturilor şi
obligaţiilor actului juridic civil.
În funcţie de posibilităţile de realizare distingem următoarele tipuri de condiţii:
cazuală – când realizarea ei depinde de hazard, fiind independentă de voinţa părţilor. Ex.
- îţi voi împrumuta suma solicitată dacă voi câştiga la loto.
mixtă – când realizarea ei depinde de voinţa uneia din părţile actului juridic şi de voinţa
unei alte persoane determinate. Ex. - îţi vând apartamentul meu dacă bunica îmi va dona
apartamentul său.
potestativă – când realizarea depinde de voinţa uneia din părţi.
Condiţia potestativă este la rândul ei de două feluri:
potestativă simplă – constă dintr-un eveniment a cărei realizare depinde în acelaşi timp
de voinţa unei părţi şi de un fapt exterior, ori de voinţa unei persoane nedeterminate (Ex.
– îţi vând apartamentul meu dacă mă voi căsători);
potestativă pură – este atunci când realizarea ei depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi
(dacă voi dori).
După efectele pe care le produce, condiţia poate fi :
suspensivă – când de realizarea ei depinde naşterea efectelor actului juridic civil;
rezolutorie – este aceea de a cărei realizare depinde desfiinţarea retroactivă a efectelor
actului juridic civil.
Sub aspectul valabilităţii lor condiţia poate fi:
posibilă;
imposibilă – este imposibilă când evenimentul avut în vedere de părţi la momentul
încheierii actului juridic civil este absolut irealizabil;
licită;
ilicită – când este potrivnică dispoziţiilor imperative ale normelor de drept;
morală;
imorală – când contravine regulilor de morală.
Efectele condiţiei, ca modalitate a actului juridic, sunt guvernate de două principii şi
anume:
condiţia afectează însăşi existenţa actului juridic civil, adică naşterea sau desfiinţarea lui;
condiţia, de regulă, produce efecte retroactive, din momentul încheierii actului juridic
civil sub condiţie şi nu acela al realizării sau nerealizării condiţiei.
În ceea ce priveşte efectele produse de condiţia suspensivă şi rezolutorie, se face
distincţie între perioada anterioară îndeplinirii sau neîndeplinirii condiţiei şi perioada
ulterioară acestui moment.
Înainte de realizarea condiţiei suspensive, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt suspendate
în existenţa lor.
Dacă condiţia suspensivă s-a realizat se consideră că actul juridic a fost pur şi simplu de
la data încheierii lui şi nu de la cea la care s-a realizat condiţia.
Dacă condiţia suspensivă nu s-a îndeplinit, părţile actului juridic sunt considerate a fi în
situaţia în care nu ar fi încheiat actul juridic civil.
Înainte de împlinirea condiţiei rezolutorie, actul juridic este un act pur şi simplu,
neafectate de modalităţi.
Dacă condiţia rezolutorie s-a realizat, principalul efect este că actul juridic se desfiinţează
în mod retroactiv, părţile fiind obligate să-şi restituie reciproc prestaţiile efectuate.
În cazul în care condiţia rezolutorie nu s-a realizat, actul juridic civil se consolidează în
mod retroactiv.

D. Sarcina
Ca modalitate a actului juridic civil, sarcina constă în obligaţia de a da, a face sau
a nu face, obligaţie impusă de dispunător gratificatului în actele cu titlu gratuit.
Spre deosebire de termen şi condiţie care pot afecta orice act juridic civil, sarcina
poate afecta numai actele cu titlu gratuit, iar dintre acestea numai liberalităţile.
În raport de persoana beneficiarului, deosebim:
sarcină în favoarea dispunătorului – se poate institui o sarcină numai printr-un act de
donaţie;
sarcină în favoarea gratificatului;
sarcina în favoarea unui terţ – este o formă de manifestare a stipulaţiei pentru altul, terţul
putând cere executarea obligaţiei.
Principalul efect al neexecutării sarcinii îl constituie revocarea actului juridic civil.
Comparatie intre termen si conditie
Asemanari :
1. Ambele sunt modalitati ale actului juridic ;
2. Ambele sunt evenimente viitoare ;

Deosebiri :
1. teremenul este un eveniment viitor si sigur ; conditia este nesigura ca realizare ;
2. termenul afecteaza executarea actului juridic ; conditia afecteaza insasi existenta
actului juridic ;
3. termenul produce efecte numai pentru viitor ; conditia produce si efecte retroactive ;
Comparatia intre sarcina si conditie
Asemanari :
1. ambele sunt modalitati ale actului juridic ;
Deosebiri :
1. in timp ce conditia poate afecta toate actele juridice atat cele cu titlu oneros , cat si cele
cu titlu gratuit , sarcina afecteaza numai actele cu titlu gratuit, iar dintre acestea numai
liberalitatile ;
2. conditia afecteaza insasi existenta efectelor actului juridic , sarcina afecteaza nu numai
eficacitatea actului juridic;
3. conditia opereaza de drept , sarcina presupune existenta unei hotarari judecatoresti care
sa dispuna revocarea actului pentru neindeplinirea sarcinii ;

VIII. EFECTELE ACTULUI JURIDIC CIVIL

Noţiune
Constau din drepturile subiective şi obligaţiile civile la care dă naştere, le modifică sau le
stinge actul juridic civil.
Efectul actului juridic este tocmai rezultatul acestuia şi constă, după caz, în naşterea,
modificarea ori stingerea unui raport juridic civil al cărui conţinut este format din drepturi
subiective şi obligaţii.
Efectele actului juridic rezultă, aşadar, din noţiunea de act juridic care constă din
manifestarea de voinţă în scopul de a crea, a modifica ori a stinge raporturi juridice, adică
drepturi subiective şi obligaţii civile.
Pentru determinarea efectelor actului juridic civil trebuie stabilite drepturile şi obligaţiile
cărora părţile sau partea actului juridic au voit să le dea naştere, să le modifice sau să le
stingă.

B. Principii care guvernează efectele actului juridic civil şi excepţiile de la aceste

principii
1. Principiul forţei obligatorii a actului juridic civil.( Pacta sunt servanta )
Este consacrat de disp.art. 969 alin. 1 Cod civil care, deşi se referă la convenţii, este
aplicabil tuturor actelor juridice („Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante”).
Acest principiu se impune nu numai părţilor, ci şi instanţelor judecătoreşti, care, ţinând
seama de voinţa părţilor, trebuie să asigure prin soluţiile pe care le dau executarea actului
încheiat.
Aplicarea practică a acestui principiu presupune ca actul juridic civil să fi fost încheiat cu
respectarea dispoziţiilor legale şi a regulilor de morală.
Excepţii:
Restrângerea forţei obligatorii are loc în cazul încetării actului juridic civil înainte de
expirarea termenului pentru care a fost încheiat:
datorită morţii uneia din părţi, dacă este vorba de acte intuitu personae;
ca urmare a pieirii bunului care a constituit obiectul contractului de închiriere;
dacă bunul a devenit impropriu folosirii sale obişnuite.
Extinderea forţei obligatorii a actului juridic – are loc în cazul prelungirii efectelor actelor
juridice de către lege.

2. Principiul irevocabilităţii actului juridic civil.

Constă în aceea că actele juridice nu pot fi revocate prin voinţa unilaterală a uneia din
părţi. Este o consecinţă firească a principiului forţei obligatorii a actului juridic civil,
precum şi o garanţie a aplicării sale practice.
Excepţii:
Actele juridice încheiate între două sau mai multe persoane (bilaterale) pot fi revocate
prin voinţa uneia din părţi în următoarele cazuri: revocarea donaţiilor între soţi în timpul
căsătoriei; denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată;
încetarea (desfacerea) contractului de societate, revocarea contractului de mandat de către
mandant; revocarea contractului de depozit de către deponent; încetarea contractului de
concesiune; denunţarea contractului de comandă a unei opere viitoare etc.
Actele juridice civile unilaterale pot fi revocate în următoarele cazuri prevăzute de lege:
revocarea testamentului; retractarea renunţării la moştenire; revocarea ofertei înainte de a
ajunge la destinatar.

3. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Constă în aceea că actul juridic produce efecte numai faţă de părţile care l-au încheiat.
Efectele actului juridic sunt, aşadar, relative, actul juridic neputând nici să profite şi nici
să dăuneze altor persoane.
În funcţie de legătura lor cu actul juridic se disting trei categorii de persoane, şi anume:
părţile – sunt persoanele fizice şi juridice care încheie actul juridic şi faţă de care se
produc efectele actului în baza principiului relativităţii. Parte este şi persoana care îl
încheie prin reprezentat, legal ori convenţional.
terţii – sunt persoanele străine de un act juridic civil, adică cele care nu au participat nici
personal şi nici prin reprezentare la încheierea actului;
avânzii – cauză – persoane care deşi nu au participat la încheierea actului juridic civil,
totuşi, datorită legăturii juridice în care se găsesc cu părţile, actul juridic civil produce
efecte şi faţă de ei. Sunt avânzi – cauză: succesorii universali şi cu titlu universal;
succesorii cu titlu particular şi creditorii chirografari.
Succesorii universali – sunt persoanele care dobândesc de la autorul lor un întreg
patrimoniu, iar cei cu titlu universal sunt cei care dobândesc o fracţiune dintr-un
patrimoniu.
Ei se substituie în toate drepturile şi obligaţiile autorului lor şi drept urmare actele
juridice încheiate de acesta din urmă produc efecte faţă de cei dintâi care vor dobândi
drepturile sau, după caz, le vor reveni obligaţiile la care actul juridic dă naştere.
Succesorii cu titlu particular sunt acele persoane care dobândesc prin acte juridice civile
un drept sau un bun individual determinat, de la una din părţile actului juridic.
Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu au o garanţie reală (gaj, ipotecă) care să
le asigure realizarea creanţei, ci numai un drept de gaj general asupra patrimoniului
debitorului lor.
Aceştia au calitatea de avânzi – cauză a debitorilor lor prin aceea că ei suferă toate
influenţele ce rezultă din actele juridice încheiate de debitor cu alte persoane, acte care
prin care debitorul îşi măreşte sau micşorează patrimoniul.
În principiu creditorul chirografar este obligat toate actele încheiate de debitorul său.
Excepţii:
Excepţii reale: - stipulaţia pentru altul - numită şi contract în folosul altei persoane –
este actul juridic bilateral prin care o persoană numită stipulant convine cu o altă
persoană numită promitent ca acesta să efectueze o prestaţie în favoarea unei a treia
persoane numită terţ beneficiar, fără ca acesta din urmă să participe la încheierea actului
nici direct şi nici prin reprezentare;
Excepţii aparente:
situaţia avânzilor – cauză – nu constituie o excepţie reală de la acest principiu deoarece
succesorii universali şi cu titlu universal sunt asimilaţi părţilor în sensul că ei sunt
continuatori ai părţilor şi drept urmare iau în actul juridic locul acestora din urmă. Faţă de
ei actul juridic civil produce efecte în temeiul principiului relativităţii;
creditorii chirografari – suportă fluctuaţiile ce se produc în patrimoniul debitorului lor,
iar actele prin care se produc astfel de fluctuaţii le sunt opozabile. Prin actele încheiate de
debitor nu se nasc drepturi şi obligaţii pentru creditorii chirografari.
promisiunea faptei altuia – numită şi convenţia de porte de fort – este actul juridic prin
care o parte numită promitent se obligă faţă de cealaltă parte, creditorul promisiunii, să
determine pe o a treia persoană să ratifice ulterior actul juridic încheiat în absenţa sa.
Constituie o excepţie aparentă deoarece promitentul promite propria lui faptă, adică să
determine o altă persoană să ratifice un act la a cărui încheiere nu a participat.
prin simulaţie – se înţelege operaţiunea juridică în care printr-un act juridic public,
aparent şi mincinos denumit act simulat se neagă o altă situaţie juridică stabilită prin alt
act ascuns, secret, dar adevărat.
Simulaţia poate îmbrăca trei forme:
actul fictiv pe care părţile îl încheie de formă, prin care se contrazice actul secret,
adevărat denumit şi contraînscris;
actul deghizat prin care se ascunde adevărata natură a actului încheiat de părţi în realitate;
interpunerea de persoane priveşte situaţia în care actul public se încheie între anumite
persoane, iar în actul ascuns se menţionează adevăratul beneficiar al actului juridic.
reprezentarea – este procedeul prin care o persoană numită reprezentant, încheie un act
juridic civil în numele şi pe seama alte persoane, reprezentat, în aşa fel încât efectele
actului se produc direct în persoana celui reprezentat. Parte este persoana pe care
reprezentantul a reprezentat-o, ceea ce explică de ce efectele actului juridic se produc faţă
de cel reprezentat.
Pentru a fi valabilă reprezentarea trebuie să îndeplinească trei condiţii:
voinţa liberă şi neviciată a reprezentantului;
intenţia de a reprezenta, care trebuie adusă la cunoştinţa celeilalte părţi;
puterea de a reprezenta.
În funcţie de izvorul său reprezentarea poate fi: convenţională – când izvorăşte din voinţa
părţilor cuprinsă în contractul de mandat; legală – când împuternicirea este dată de lege şi
judiciară – când împuternicirea este dată de instanţa judecătorească.
În funcţie de întinderea puterii de a reprezenta, reprezentarea poate fi: totală –
reprezentantul fiind împuternicit să înlocuiască complet voinţa celui reprezentant;
parţială – reprezentantul fiind împuternicit să stabilească condiţiile concrete sau să
completeze clauzele unui act juridic al cărui cuprins principal este indicat de cel
reprezentat şi redusă numai la rolul de a semna înscrisul constatator a unui act juridic în
care acordul de voinţă s-a realizat direct între cel reprezentat şi cealaltă parte a actului
juridic.
Reprezentarea nu este admisă în ce priveşte actele strict personale – căsătoria,
recunoaşterea filiaţiei, testamentul.

IX. NULITATEA ACTULUI JURIDIC CIVIL

A. Noţiune
Este o sancţiune a actului juridic civil ce intervine când se încalcă o dispoziţie
legală cu ocazia încheierii actului juridic. Este o sancţiune de drept civil care lipseşte
actul juridic de efectele ce contravin normelor juridice civile edictate pentru încheierea sa
valabilă.
Prezintă următoarele trăsături caracteristice:
-este o sancţiune de drept civil;
-se aplică numai actelor juridice nu şi faptelor juridice, în sens restrâns;
-lipseşte actul juridic de efectele care contravin normelor juridice edictate pentru
asigurarea încheierii sale valabile;
-intervine atunci când sunt încălcate dispoziţiile legale care reglementează condiţiile de
validitate ale actului juridic civil;
-conformitatea condiţiilor de validitate ale actului juridic civil cu dispoziţiile legale
încălcate se apreciază la momentul încheierii actului.
Din punct de vedere al finalităţii sale, nulitate are de îndeplinit:
-o funcţie preventivă – constă în asigurarea încheierii actelor juridice în conformitate cu
legea;
-o funcţie sancţionatorie – intervine după încheierea actului juridic civil şi constă în
înlăturarea efectelor ce contravin dispoziţiilor legale ce au ca scop încheierea valabilă a
actului juridic civil.
B. Clasificare
1. În funcţie de natura interesului ocrotit – general sau individual – de către dispoziţia
legală încălcată cu ocazia încheierii actului juridic civil distingem: absolută şi relativă.
Nulitatea absolută este sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării, la încheierea unui
act juridic civil a unei norme juridice prin care se ocroteşte un interes general, obştesc.
Nulitatea relativă este sancţiunea ce intervine în cazul nerespectării, la încheierea unui act
juridic civil, a unei dispoziţii legale care ocroteşte un interes particular, individual (actul
este anulabil, actul poate fi anulat, acţiunea de nulitate).
Nulitatea absolută intervine, în principal în cazul nerespectării condiţiilor de validitate ale
actului juridic civil.
Cauzele de nulitate relativă sunt următoarele:
când consimţământul este viciat prin eroare, dol, violenţă sau leziune;
când lipsa consimţământului se datorează lipsei de discernământ;
nerespectarea dispoziţiilor legale privind capacitatea de exerciţiu;
în toate cazurile în care actul a fost încheiat cu nesocotirea unei interdicţii legale ce
urmăreşte ocrotirea unui interes individual.
Regimul juridic al nulitatilor:
Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană care are interes, oricând (este
imprescriptibilă) - fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, şi nu poate fi acoperită
prin confirmarea actului juridic civil.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana în interesul căreia a fost edictată
norma juridică încălcată cu ocazia încheierii actului juridic civil. Va putea fi invocată
personal de cel interesat dacă are capacitatea necesară, dar şi de reprezentantul legal al
celor lipsiţi de capacitatea de exerciţiu.
Nulitatea relativă poate fi invocată numai în cadrul termenelor de prescripţie prevăzute
de lege şi poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită.
2.În raport de întinderea efectelor sale nulitatea poate fi:
- totală – când desfiinţează în întregime actul juridic, lipsindu-l de toate efectele sale;
- parţială – desfiinţează numai efectele cu privire la anumite clauze, celelalte efecte ale
actului juridic, ce nu contravin legii, se vor menţine.
3.După modul de consacrare legislativă deosebim:
- expresă – acea nulitate care este prevăzută, ca atare, într-un text de lege;
- virtuală (implicită ori tacită) – nu este expres prevăzută de lege, dar rezultă în mod
neîndoielnic din modul în care sunt reglementate unele condiţii de validitate ale actului
juridic civil.
4.După felul condiţiei de validitate nesocotite cu ocazia încheierii actului juridic civil:
- de fond – intervine în cazul lipsei ori nevalabilităţii unei condiţii de fond, alta decât
forma;
- de formă – intervine în cazul nerespectării formei ad validitatem cu ocazia încheierii
actului juridic civil.
C. Efecte
Prin efectele nulităţii actului juridic înţelegem consecinţele juridice ce intervin ca
urmare a constatării sau pronunţării acesteia.
Constau în desfiinţarea, în întregime sau numai în parte a actului juridic civil
încheiat cu nesocotirea dispoziţiilor legale privitoare la validitatea lui.
Sunt cârmuite de următoarele trei principii: retroactivităţii efectelor nulităţii
actului juridic; restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic; anulării nu numai
a actului iniţial, primar ci şi a actelor subsecvente.
1. Principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic civil
În temeiul acestuia, nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor ci şi pentru
trecut, în sensul că efectele nulităţii se produc din chiar momentul încheierii actului
juridic.
De la acest principiu sunt prevăzute excepţii care vizează menţinerea pentru trecut
a efectelor actului juridic declarat nul sau anulat, nulitatea producând efecte numai pentru
viitor. Acestea sunt:
menţinerea efectelor produse în trecut de contractele cu executare succesivă, datorită
ireversibilităţii prestaţiilor executate succesiv;
recunoaşterea efectelor actului juridic civil încheiat cu încălcarea normelor juridice
privind condiţiile sale de validitate – pentru salvarea unor interese socotite vrednice de
ocrotire specială, legea prevede că nulitatea operează pentru ambele părţi sau numai
pentru una din ele, numai pentru viitor.
2. Principiul restabilirii situaţiei anterioare încheierii actului juridic civil (restitutio in
integrum)
Se aplică numai părţilor actului juridic nu şi terţilor.
Excepţii – când prestaţiile efectuate în temeiul actului anulat nu vor fi restituite ci vor fi
menţinute în tot sau în parte.
Acestea sunt:
minorul lipsit de capacitatea de exerciţiu, sau cu capacitatea de exerciţiu restrânsă –
numai în măsura îmbogăţirii sale;
dobânditorul unui bun în temeiul unui act juridic lovit de nulitate – dacă a fost de bună
credinţă la încheierea actului juridic;
una din părţile actului juridic civil lovit de nulitate nu va putea cere restituirea prestaţiei
executate dacă invocă caracterul imoral al cauzei sau obiectului actului juridic civil;
moştenitorul care, în mod voluntar şi în cunoştinţă de cauză a executat un legat nul pentru
vicii de formă, nu mai poate pretinde restituirea prestaţiei.
3. Principiul anulării actelor juridice subsecvente, ca o consecinţă a anulării actului
iniţial.
În baza acestuia, anularea actului iniţial, primar, atrage după sine şi anularea actului
subsecvent.
Constituie o aplicaţie a principiului potrivit căruia nimeni nu poate transmite mai multe
drepturi decât are el însuşi.
Acest principiu priveşte efectele nulităţii faţă de terţi.
Excepţii – deşi se anulează actul iniţial, actul subsecvent, din anumite raţiuni, este
menţinut să-şi producă efectele.
Acestea sunt:
subdobânditorul de bună credinţă păstrează bunul imobil dobândit cu titlu oneros de la
transmiţătorul al cărui titlu de proprietate a fost declarat nul sau anulat;
terţul dobânditor care, cu bună credinţă, dobândeşte un bun mobil de la un detentor
precar, căruia adevăratul proprietar i l-a încredinţat de bună voie, păstrează bunul
deoarece simplul fapt al posesiei valorează titlul de proprietate.

II. FAPTA ILICITĂ CAUZATOARE DE PREJUDICII CA IZVOR DE

OBLIGAŢII

1. RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ PENTRU FAPTA PROPRIE

Art. 998 Cod civil precizează că „Orice, faptă a omului care cauzează altuia
prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, să-l repare”.
Omul nu este însă responsabil numai pentru prejudiciul cauzat prin fapta sa, ci şi
de acela ocazionat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
Răspunderea civilă delictuală este antrenată numai dacă sunt îndeplinite
cumulativ următoarele condiţii generale:
existenţa unei fapte ilicite;
existenţa unui prejudiciu;
legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
existenţa culpei.
Nu este suficientă numai existenţa obiectivă a acestor elemente, ele trebuie şi
dovedite pin orice mijloc de probă în cadrul procesului prin care se cer despăgubiri civile.
Fapta ilicită, cauzatoare de prejudicii este orice faptă prin care, încălcându-se o
normă juridică, se cauzează o pagubă unui drept subiectiv civil sau unor interese
aparţinând altei persoane.
Fapta delictuală poate consta, fie într-o acţiune, fie într-o omisiune sau inacţiune.
Fapta ilicită poate fi comisă fie cu intenţie, fie din culpă.
Între fapta ilicită şi culpă există următoarele deosebiri:
fapta poate fi ilicită, dar săvârşită fără culpă – a produs un prejudiciu, dar nu va
antrena răspunderea civilă delictuală pentru că lipseşte vinovăţia;
există unele cazuri speciale în care răspunderea civilă este angajată numai pe
simplul temei al existenţei obiective a faptei ilicite aflate în raport de cauzalitate cu
prejudiciul produs, fără a mai fi necesară dovedirea vinovăţiei autorului faptei.
Pot exista situaţii în care deşi fapta a cauza un prejudiciu altei persoane,
răspunderea nu poate fi angajată întrucât caracterul ei ilicit a fost înlăturat de anumite
împrejurări.
 Astfel de împrejurări care constituie cauza de înlăturare a caracterului ilicit al fapte
cauzatoare de prejudiciu sunt:
legitima apărare – dacă atacul este material, direct, imediat şi injust; este îndreptat
împotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori împotriva unui interes general,
obştesc; pune în pericol grav viaţa sau integritatea corporală a celui atacat ori interesul
general; apărarea celui ce comite fapta este proporţională cu gravitatea pericolului indus
de atac;
starea de necesitate – o faptă cauzatoare de prejudiciu este considerată a fi fost
comisă într-o asemenea împrejurare, dacă prin ea s-a urmărit salvarea vieţii, integrităţii
corporale sau a sănătăţii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel
protejate;
îndeplinirea unei activităţi impuse ori permise de lege, sau a ordinului superiorului
– nu are un caracter ilicit deoarece, a fost impusă ori permisă de un comandament al legii,
superior intereselor particulare înfrânte;
exercitarea unui drept – peste limitele stabilite de lege constituie abuz de drept.
Abuzul de drept este sancţionat fie prin refuzul ocrotirii dreptului subiectiv exercitat
astfel, fie cu răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin acest mod de exercitare;
consimţământul victimei – constituie o cauză de nerăspundere, dacă înainte de
producerea faptei acesta a fost de acord cu modul de a acţiona al autorului.
Prejudiciul – constă în efectul negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a
unei fapte ilicite săvârşită de o altă persoană.
Acest efect poate avea un caracter patrimonial, dar poate fi şi de natură morală.
Prejudiciul poate fi:
material – se referă la patrimoniul şi bunurile unei persoane, la câştigul nerealizat
sau la pierderea încercată;
corporal – orice atingere adusă integrităţii fizice a unei persoane, prin care i s-a
produs o incapacitate de muncă, permanentă sau temporară;
moral – se referă la valorile morale ale persoanei: atingerea adusă onoarei sau viţii
private, ori poate consta într-un prejudiciu de afecţiune.
Existenţa prejudiciului constituie o condiţie esenţială în antrenarea răspunderii
civile delictuale.
Pentru a se putea stabili răspunderea civilă delictuală a unei persoane, prejudiciul
cauzat de aceasta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
să fie cert;
să fie actual;
să fie direct – când este urmarea nemijlocită a unei fapte ilicite;
să fie personal.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu – trebuie să fie directă,
sigură şi necesară ca un raport dintre cauză şi efect.
Condiţii:
să existe între acţiunea sau inacţiunea cu caracter ilicit şi prejudiciu;
să aibă un caracter obiectiv;
interesează doar conexiunile care într-un fel sau altul contribuie la realizarea
raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu;
poate fi şi indirect şi mediat, dacă fapta ilicită a produs o situaţie care a permis altor
factori să determine direct un anume prejudiciu.
 Vinovăţia (culpa) făptuitorului – condiţia de natură subiectivă în prezenţa căreia
poate fi angajată răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, condiţie care reflectă
atitudinea psihică a făptuitorului faţă de faptă şi de consecinţele ei.
Răspunderea civilă delictuală operează numai cu termenul de culpă, acoperitor al
tuturor formelor de vinovăţie.
Indiferent de gravitatea sa, culpa implică un factor intelectiv de conştiinţă, dar şi un
factor volitiv, de voinţă.
Factorul intelectiv este condiţionat de nivelul de pregătire şi cunoaştere în concret a
autorului faptei ilicite.
Autorul unei fapte cauzatoare de prejudiciu nu poate fi tras la răspundere decât dacă
a acţionat cu discernământ, deci dacă a avut reprezentarea consecinţelor faptelor sale.
În privinţa capacităţii delictuale, operează prezumţia că fiecare persoană a acţionat
cu discernământ până la proba contrarie.
Problema culpei sau a capacităţii delictuale nu se pune decât în cazul răspunderii
pentru fapta proprie.
Proba răspunderii civile delictuale – este necesar a se face dovada existenţei tuturor
elementelor răspunderii pentru fapta proprie şi anume: existenţa faptei, prejudiciul,
legătura cauzală, vinovăţia şi discernământul făptuitorului.

2. RĂSPUNDEREA PĂRINŢILOR PENTRU FAPTA COPIILOR MINORI

Art. 1000 alin. 2 Cod civil
Fundamentul răspunderii părinţilor pentru fapta ilicită a copiilor lor minori, este
dublu, fiind operante mai întâi prezumţia de culpă în supraveghere şi educaţie, apoi
obligaţia de garanţie pe care părinţii o datorează terţilor pentru copiii lor minori.
Copilul trebuie să comită o faptă ilicită cauzatoare de prejudiciu, care să
întrunească elementele constitutive ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie:
fapta ilicită, prejudiciu, raportul de cauzalitate şi culpa.
Singurele deosebiri faţă de răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie
constau în aceea că ţinuţi a despăgubi victima sunt părinţii făptuitorului şi pentru a fi
angajată răspunderea acestora nu este necesară vinovăţia sau discernământul copilului.
Pentru a fi antrenată răspunderea părinţilor, cel păgubit trebuie să facă dovada
existenţei acestor elemente generale, în funcţie de care devine operantă prezumţia de
culpă educaţională.
Odată întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, mai trebuie
întrunite următoarele condiţii speciale:
copilul să fie minor – minoritatea copilului trebuie să fie realizată la momentul
comiterii faptei prejudiciabile;
copilul să locuiască la părinţii săi – domiciliul legal al minorului este la părinţii săi,
iar dacă părinţii nu au o locuinţă comună „ la acela dintre părinţi la care el locuieşte în
mod statornic”. Se are în vedere locuinţa şi nu domiciliul copilului minor. În antrenarea
răspunderii se are în vedere nu locuinţa în care minorul se află în fapt, ci pe aceea la care
el ar trebui să se afle potrivit legii sau dispoziţiei instanţei. S-a stabilit cu valoare de
principiu, că indiferent unde s-ar afla în fapt copilul minor, răspunzători pentru faptele
sale sunt părinţii la care el locuieşte sau ar trebui să locuiască potrivit legii. Fundamentul
răspunderii lor constă în culpa pe care aceştia o au pentru tarele educaţionale ale
copilului, manifestate în cele mai variate împrejurări.
 Efectele răspunderii părinţilor pentru faptele copiilor lor
În analiza acestora se au în vedere 2 chestiuni şi anume:
Condiţiile dreptului la acţiune al celui prejudiciat – calea acţiunii în justiţie
împotriva părinţilor este deschisă celui prejudiciat, dacă acesta face în primul rând
dovada existenţei elementelor generale ale răspunderii civile delictuale şi apoi el trebuie
să dovedească îndeplinirea condiţiilor referitoare la minoritatea făptuitorului şi la condiţia
locuinţei acestuia la părinţi.
Păgubaşul are deschisă calea acţiunii împotriva oricăruia sau a ambilor părinţi,
dreptul la acţiune împotriva acestora nefiind condiţionat de chemarea în judecată a
minorului.
Când este chemat în judecată doar un singur părinte, acesta are deschisă calea
acţiunii în regres împotriva celuilalt părinte pentru a-i pretinde cota sa de contribuţie.
Posibilitatea înlăturării răspunderii părinţilor – părinţii sunt apăraţi de răspundere
„dacă probează că nu au putut împiedeca faptul prejudiciabil” .
Pentru aceasta trebuie răsturnată prezumţia de culpă educaţională a părinţilor în
ceea ce priveşte supravegherea, creşterea şi educare copiilor minori.

3. RĂSPUNDEREA INSTITUTORILOR PENTRU FAPTELE ELEVILOR ŞI A

MEŞTEŞUGARILOR PENTRU FAPTELE UCENICILOR
- Art.1000 alin.4 C.civ. -
Prin institutor se înţeleg toate cadrele didactice indiferent de funcţie sau grad
didactic din învăţământul public sau privat.
Codul civil se referă la răspunderea personală a institutorului şi nu a instituţiei de
învăţământ la care acesta este angajat.
Prin artizani se înţeleg acei meseriaşi ori meşteşugari ce au obligaţia de a învăţa
pe ucenic o artă sau o meserie.
Ei răspund numai ca persoane fizice, neputând fi antrenată răspunderea
persoanelor juridice în care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Calitatea de elev o au tinerii care urmează cursurile de pregătire şcolară într-o
unitate de învăţământ particulară sau de stat.
Au calitatea de ucenic acele persoane care învaţă o meserie sub îndrumarea unui
artizan sau meşteşugar.
Fundamentul acestei răspunderi se găseşte în neîndeplinirea corespunzătoare a
îndatoririlor de supraveghere de către profesor sau meşteşugar.
Condiţiile generale ale răspunderii instituite de art. 1000 alin.4 C.civ:
victima prejudiciului trebuie să facă dovada existenţei condiţiilor generale ale răspunderii
civile delictuale, referitoare la : existenţa prejudiciului, a faptei ilicite comise de elev sau
ucenic, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, condiţia privitoare la
culpă nu trebuie neapărat îndeplinită;
odată făcută dovada condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, celelalte condiţii
sunt prezumate de lege, astfel încât cel păgubit nu mai are a proba nimic.
Condiţiile speciale :
persoana care a cauzat prejudiciul să fie elev sau ucenic şi să fie minor;
fapta ilicită să fi fost săvârşită în timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia să se afle
sub supravegherea profesorului sau meşteşugarului.
Efectele răspunderii institutorilor şi meşteşugarilor pentru faptele elevilor şi ucenicilor
Victima prejudiciului are un drept de opţiune în virtutea căruia se poate îndrepta fie
numai împotriva institutorului sau meşteşugarului, fie numai împotriva minorului, dacă
are discernământ, fie împotriva ambelor categorii.
Răspunderea părinţilor nu poate fi angajată concomitent cu acea a institutorilor şi
meşteşugarilor, ci numai în subsidiar.
Dacă însă profesorii sau meşteşugarii au răspuns faţă de victimă, ei au deschisă calea
acţiunii în regres împotriva elevilor sau ucenicilor.
Răspunderea părinţilor este generală şi subsidiară în raport cu aceea a cadrelor didactice.
În măsura în care cadrul didactic va înlătura prin proba contrarie prezumţia de culpă va fi
reactivată răspunderea generală şi subsidiară a părinţilor.

4. RĂSPUNDEREA COMITENŢILOR PENTRU FAPTELE PREPUŞILOR

Art. 1000 alin.3 C.civ.
„Stăpânii şi comitenţii sunt răspunzători de prejudiciul cauzat de servitorii şi
prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat”.
Comitenţii urmează a răspunde pentru faptele prepuşilor lor în mod indirect, în
timp ce aceştia răspund direct pentru prejudiciile cauzate prin faptele lor ilicite.
Între „stăpân” şi „servitor” există un raport de prepuşenie.
Elementul de bază în definirea acestui raport îl constituie relaţia de subordonare
ce trebuie să existe între cele două persoane.
Comitentul este îndreptăţit să coordoneze şi să direcţioneze activitatea prepusului,
care în mod frecvent are calitatea de angajat al său. Raportul de prepuşenie rezultă dintr-
un contract care frecvent are forma unei convenţii de muncă.
Într-o opinie, fundamentul răspunderii comitenţilor pentru faptele prepuşilor se
justifică prin culpa comitentului în alegerea sau supravegherea prepusului.
Acest fundament conduce la prezumţia legală absolută de culpă în supraveghere,
îndrumare şi control din partea comitentului.
Într-o altă opinie fundamentul răspunderii civile delictuale a comitenţilor pentru
faptele prepuşilor constă în ideea de garanţie a comitentului pentru o corectă îndeplinire
de către prepus a însărcinării date.
Potrivit altei concepţii, a garanţiei subiective, fundamentul răspunderii porneşte
tocmai de la prezumţia de culpă a comitentului în garantarea conduitei prepusului.
 Condiţiile generale, implică întrunirea în persoana prepusului a tuturor condiţiilor
răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, respectiv: fapta ilicită, prejudiciul,
raportul de cauzalitate şi culpa prepusului în săvârşirea fapte.
Condiţiile speciale ale răspunderii comitenţilor sunt:
Existenţa raportului de prepuşenie – implică stabilirea unui raport de subordonare între
prepus şi comitent, ce trebuie să fie contemporan momentului săvârşirii faptei ilicite de
către prepus. Prin raport de prepuşenie se înţelege un raport de subordonare între prepus
şi comitent. În vreme ce comitenţii sunt acele persoane care încredinţează funcţii altora,
prepuşii sunt acele persoane care primesc funcţiile ce li s-au încredinţat de comitenţi.
Fapta să fi fost comisă de prepus în funcţia ce i s-a încredinţat. Răspunderea
comitentului poate fi antrenată şi urmare a depăşirii de către prepus a funcţiei încredinţate
ori executării ei abuzive, dacă între acest exerciţiu şi funcţie există, dacă nu au o legătură
de cauzalitate, cel puţin o corelaţie necesară, iar fapta ilicită a fost comisă în interesul
comitentului.
Efectele răspunderii comitentului
În scopul recuperării prejudiciului încercat, victima are posibilitatea să se îndrepte
în egală măsură numai împotriva prepusului şi numai împotriva comitentului sau
împotriva ambilor deopotrivă.
Disociind raportul juridic obligaţional născut ca urmare a faptei ilicite şi relaţiei
de prepuşenie se au în vedere : răspunderea comitentului alături de prepus faţă de
victimă (in solidum), răspunderea prepusului faţă de comitent (acţiunea în regres).

5. CORELAŢIA ÎNTRE RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ ŞI

RĂSPUNDEREA CIVILĂ CONTRACTUALĂ
Între ele există atât asemănări cât şi deosebiri.
Asemănări:
sunt formele răspunderii civile;
se întemeiază pe aceleaşi condiţii: fapta ilicită, culpa, prejudiciul, legătura de cauzalitate
dintre faptă şi prejudiciu;
ambele presupun încălcarea unei obligaţii prin care s-a produs un prejudiciu.
Deosebiri:
În cazul răspunderii civile delictuale obligaţia încălcată se întemeiază pe comandamentul
legii.
Răspunderea civilă contractuală se întemeiază pe obligaţia părţilor unui contract de a-şi
îndeplini angajamentele asumate prin convenţii legal încheiate. Din această deosebire,
rezultă următoarele consecinţe:
prejudiciul cauzat prin revocarea intempestivă a ofertei în faza precontractuală angajează
răspunderea civilă delictuală şi nu pe aceea contractuală, căci părţile nu au ajuns încă să
perfecteze convenţia lor;
dacă contractul a fost declarat nul şi desfiinţat ca atare, temeiul răspunderii pentru
prejudiciul încercat este cel delictual.
În ceea ce priveşte capacitatea persoanelor. Dacă răspunderea contractuală implică
deplina capacitate de exerciţiu, în ceea ce priveşte răspunderea civilă delictuală, legea
prezumă capacitatea delictuală de la vârsta de 14 ani;
Punerea în întârziere operează de drept în cazul răspunderii civile delictuale, fără a fi
necesară îndeplinirea vreunei formalităţi în acest scop, spre deosebire de răspunderea
civilă contractuală în cazul căreia este necesară punerea în întârziere a celui ce nu şi-a
îndeplinit obligaţia contractuală asumată;
Culpa autorului prejudiciului trebuie întotdeauna dovedită în cazul răspunderii delictuale,
spre deosebire de răspunderea civilă contractuală, creditorului unei obligaţii contractuale
profitându-i prezumţia de culpă a celui ce nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată.

CONTRACTUL DE VANZARE –CUMPARARE

1. NOTIUNEA CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE
Contractul de vânzare-cumpărare – este reglementat de Codul Civil şi de alte legit
speciale cum ar fi: Lg.54/1998 (circulatia juridica a terenurilor) si decretul – lege 61/1990
(vanzarea de locuinte din fondurile statului catre populatie); Lg.85/1992 (vanzarea de
locuinte si spatii cu alta destinaţie).
Contractul de vanzare cumparare , este ascel contract “ prin care una din parti ,
numita vanzator , transfera celeilalte parti numita cumparator , proprietatea lucrului sau
dreptul vandut pentru pretul pe care acesta din urma se obliga al plati , in bani
vanzatorului.”
Prin contractul de vanzare –cumparare se poate transmite nu doar dreptul de
proprietate , ci si un alt drept real : dreptul de superficie ori de uzufruct , precum si un
drept de creanta cunoscut sub denumirea de “ cesiune de creanta “.Tot prin aceasta forma
de contract se poate transmite si dreptul la o actiune in justitie cu caracter patrimonial.
Def: Contractul de vanzare cumparare este acel contract in baza caruia o
persoana numita vanzator, stramuta(transfera) si garanteaza altei persoane, numita
cumparator , dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de
creanta , sau dreptul asupra unei universalitati juridice , cumparatorul obligandu-se in
schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita pret.
Contractul de vanzare cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale
nepatrimoniale si nici drepturi patrimoniale – cu caracter strict personal.

2.CARACTERELE JURIDICE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE –

CUMPARARE
Este un contract: consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si
translativ de proprietate.
a)C.v.c – este un contract consensual deoarece se incheie valabil prin consimtamantul
partilor ( nefiind relevanta forma in care se exteriorizeaza consimtamintul) ;
C.v.c. – nu este un contract solemn si nici unul real.
De la principiul consensualismului exista si unele exceptii, in sensul ca, un c.v.c pentru a
fi valid trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta.
- In materia vanzarilor imobiliare – transferul dreptului de proprietate lucrului vandut nu
este opozabil tertilor decat prin transcrierea actului de vanzare
- Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite , prin acte
juridice intre vii , incheiate in forma autentica- sanctiunea fiind nulitatea absoluta.
b) C.v.c. – este un contract sinalagmatic (bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere
la obligatiile reciproce intre partile contractante.(Vanzatorul are obligatia sa predea lucrul
vandut si sa-i granteze cumparatorului ca bunul vandut nu are vicii ascunse si ca acesta
nu va pierde in tot sau in parte dreptul de proprietate asupra lucrului cumparat),
cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si sa preia lucrul).
c) C.v.c – este un contract cu titlu oneros , deoarece ambele parti urmaresc anumite
interese patrimoniale , adica primirea unui echivalent (contraprestatie) in schimbul
prestatiei la care se obliga(vanzatorul urmareste sa primeasca pretul drept
contraechivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul urmareste sa primeasca bunul
cumparat in schimbul pretului convenit).
d) C.v.c- este un contract comutativ, deoarece existenta si intinderea drepturilor si
obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti la incheierea contractului si nu depind, in
cazul contractelor aleatorii de un eveniment viitor si incert care ar face sa existe sanse de
castig si pierdere pt. oricare din partile contractante.
e) C.v.c este un contract translativ de proprietate – orice contract are ca efect nasterea de
drepturi si obligatii – in cazul contractelor sinalagmatice(bilaterale) , sau a uneia dintre
parti in cazul contractelor unilaterale.
Aspectul particular , in ceea ce priveste transmiterea unui drept de proprietate sau a
altui drept(real sau de creanta), este ca produce un efect exceptional constand in faptul
ca , pe langa transmiterea drepturilor mai sus aratate se transmit si riscurile de la
vanzator la cumparator,fiind necesara intrunirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
1. Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul bunului vandut, iar contractul valabil incheiat
( exceptie face “ vanzarea lucrului altuia “).
2. Obiectul contractului trebuie sa fie format numai din bunuri determinate
individual(certe), deoarece in cazul bunurilor determinate generic transferul proprietatii
nu poate avea loc in momentul incheierii contractului , intrucat nu se cunoasc bunurile
care urmeaza a fi efectiv dobandite de cumparator.
In situatia bunurilor determinate generic – efectul translativ – al proprietatii si al
riscurilor – se produce numai in momentul individualizarii lor ( predarea lucrului vandut
cumparatorului).
In cazul bunurilor viitoare , efectul translativ se produce la o alta data decat aceea a
incheierii contractului.
3.Partile contractante pot conveni ca proprietatea sa se transfere de la vanzator la
cumparator , doar la data achitarii integrale a pretului, pana la indeplinirea acestei conditii
suspensive , vanzatorul ramanand proprietar asupra bunului care formeaza obiectul
vanzarii.
4. In ceea ce priveste publicitatea imobiliara ( Lg.7/1996)- aceasta este intemeiata pe
sistemul de evidenta al cadastrului general si are ca obiect inscrierea in cartea funciara a
actelor si faptelor juridice , referitor la imobilele situate in raza teritoriala a judecatoriilor
si se efectueaza de catre birourile de carte funciara ale acestora.
In conditiile in care vanzatorul a vandut succesiv bunul mobil(corporal) la mai multi
cumparatori , potrivit legii , va produce efecte fiind valabil contractul de vanzare
cumparare incheiat prima data , chiar daca acesta a cumparat ulterior altuia.

3. CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE VANZARE

-CUMPARARE
Pentru ca un contract de vanzare- cumparare sa fie valabil încheiat , el trebuie sa
întruneasca toate conditiile generale de validitate prevazute de lege- numite si conditii
esentiale :
- I. Capacitatea de a contracta ;
- II. Consimtamantul valabil al partii ce se obliga ;
- III. Un obiect detrerminat;
- IV. O cauza licita ;
I.Capacitatea partilor contractante
A) Regula si exceptia
Regula – “ capacitatea “ -de folosinta sau de exercitiu .
Capacitatea de a contracta consta in aptitudinea unei persoane de a incheia personal
sau prin reprezentare contracte civile.(pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit
prin lege).
Exceptia – “ incapacitatea “ .
Vanzarea-cumpararea constituie pentru ambele parti contractante un act de
dispozitie, ceea ce impune ca acestea sa posede capacitate de exercitiu deplina.Persoanele
lipsite de capacitate de exercitiu sau care au capacitate de exercitiu restransa , vor putea
incheia un asemenea contract, dar numai prin intermediul ocrotitorului legal, respectiv cu
incuviintarea acestuia si, in toate cazurile cu aprobarea autoritatii tutelare.
Contractul de vanzare cumparare constituie un act de dispozitie, daca este
raportat la obiectul contractului(lucrul vandut si pretul); daca este raportat la
patrimoniul partii contractante mijloceste efectuarea de acte de conservare ori de
administrare a patrimoniului.
B) Incapacitati speciale
Incapacitatile speciale sunt limitari sau ingradiri exprese ale legii, cu caracter de
exceptie , ale capacitatii de a contracta a persoanelor fizice sau persoanelor juridice si
privesc capacitatea de folosinta a acestora.
a) Incapacitati speciale de a vinde si de a cumpara
1. Cf. art. 1307 C.civ. – “ vanzarea cumpararea de bunuri proprii si prin buna
invoiala intre soti “ este in principiu interzisa.
- Prin aceasta interdictie se urmareste , impiedicarea sotilor de a realiza sub aparenta unor
vanzari simulate , donatii irevocabile .
- Apararea intereselor mostenitorilor rezervatari ai sotului vanzator.
Interdictia are ca ratiune interzicerea sotilor, care au copii dintr-o casatorie anterioara sa-
si daruiasca direct sau indirect bunuri peste cotitatea disponibila speciala a sotului
supravietuitor, vizanduse ocrotirea copiilor.
- Apararea intereselor creditorilor sotului vanzator, care ar putea fi fraudati prin
incheierea unor contracte simulate sau fictive.
Simulatia – este o operatie juridica constand in incheierea unui act juridic aparent, menit
sa dea impresia crearii unei situatii juridice diferita de cea reala si incheierea
concomitenta a unui alt act juridic secret, precizand adevaratele raporturi juridice pe care
partile inteleg sa le stabileasca .Cand se urmareste un scop ilicit , cum ar fi fraudarea legii
– simulatia atrage nulitatea intregii operatii.
Fictivitatea – este o forma de simulare in care actul aparent este doar fictiv, partile
stabilind in actul secret incheiat concomitent , ca actul aparent nu are nici-o valoare
pentru ele caci operatia juridica pe care acestea o consemneaza nu a avut loc in realitate.
Sanctiunea in cazul nerespectarii acestor interdictii este nulitatea relativa a contractului.
Anularea poate fi ceruta de catre oricare dintre soti , mostenitorii rezervatari sa de
creditori fara a fi obligatorie dovada fraudarii drepturilor lor.
Interdictia nu se aplica viitorilor soti si nici concubinilor.
2. Art.535 C.p.c. prevede ca “debitorul nu poate sa-si adjudece la licitatie direct sau prin
persoane interpuse imobilul sau urmărit, iar cf. art. 511 c.p.c – nu il poate vinde dupa ce
somatia de plata (comandamentul) facuta prin executorul judecatoresc a fost transcrisa.
b) Incapacitati speciale de a cumpara
1. Art. 1308 C.civ. prevede - “ nu pot cumpara nici direct si nici prin persoane
interpuse “:
- tutorii – bunurile persoanelor care se afla sub tutela lor atata timp cat socotelile
definitive ale tutelei nu au fost date si primite.
- mandatarii legali si cei conventionali - imputerniciti sa vanda unele bunuri ale
mandantului lor, nu pot sa le cumpere, deoarece in calitate de vanzatori urmaresc sa
obtina un pret cat mai bun , iar in calitate de cumparatori urmaresc sa ofere un pret cat
mai mic .
- administratorii bunurilor statului – nu pot cumpara bunurile pe care le administreaza
.
- functionarii publici – nu pot cumpara bunurile statului sau ale unitatilor administrativ
teritoriale care se vand prin intermediul lor.
Sanctiunea aplicabila in cazul nesocotirii acestor dispozitii prev.pt.tutori si
mandatari legali si conventionali - este nulitatea relativa si pt. administratorii bunurilor
statului si functionarii publici este nulitatea absoluta.
2. In art. 1309 C.civ.este prevazuta o alta incapacitate speciala de a cumpara , in
ceea ce-i priveste pe judecatori, procurori si avocati- ce nu au dreptul de a cumpara de pe
raza curtii de Apel unde isi desfasoara activitatea.
Sanctiunea este nulitatea absoluta a actului.
3. Prin Lg.54/1998 (circulatia juridica a terenurilor) s-a instituit o incapacitate
speciala de cumparare in privinta terenurilor agricole- in sensul ca “ in cazul dobandirii
prin acte juridice intre vii, proprietatea funciara a dobanditorului nu poate depasi 200 ha.
teren agricol de familie.
Sanctiunea este reductiunea actului juridic pana la limita suprafetei legale.
4. Potrivit art. 41 alin. 2 din Constitutie “ cetatenii straini si apatrizii nu pot
dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor” .
Sanctiunea – este nulitatea absoluta a actului juridic.
5. Conform anumitor prevederi din Dec-Lg. 61/1990 , “locuintele ocupate de
chiriasi se pot vinde acestora pe baza cererilor adresate direct unitatilor specializate in
vanzarea locuintelor”.
Daca ct. de vanz.-cump. s-a incheiat cu o persoana care nu mai avea calitatea de
chirias , actul este lovit de nulitate.
II. Consimtamantul părţilor
Consimtamantul – reprezinta manifestarea de vointa juridica a unei persoane in
vederea formarii unui act juridic , respectiv acordul de vointa intre doua sau mai multe
persoane care incheie un contract sau un alt act juridic bilateral sau multilateral – in
vederea stabilirii continutului acestuia.
 Consimtamantul trebuie sa fie deplin , adica sa nu fie viciat prin eroare , dol sau
violenta.(eventual leziunea).
Leziunea – reprezinta eroarea asupra valorii economice a unui bun sau a
contraprestatiei, cu indeplinirea conditiilor legale , neconfundandu-se cu eroarea asupra
substantei obiectului contractului9 viciul de consimtamant).
Acordul de vointa dintre vanzator si cumparator este totdeauna necesar si
suficient, in vederea incheierii valide a c.v.c,(cu exceptia contractelor de vanzare fortata
prin licitatie publica a unui bun indivizibil care nu poate fi comod partajat in natura sau
vanzarea prin licitatie in cadrul executarii silite ori in cazul exproprierii pentru cauza de
utilitate publica, asimilata unei vanzari fortate – necerandu-se consimtamantul
proprietarului bunului).
Lipsa consimtamantului uneia dintre parti atrage nulitatea absoluta a vanzarii
cumpararii.
In ceea ce priveste c.v.c – in legatura cu consimtamantul se pune problema
promisiunii de vanzare ( sau de cumparare), ori a promisiunii de vanzare cumparare ,
promisiuni care pot precede incheiarea valida a c.v.c.
Promisiunea reprezinta un antecontract care se infatiseaza sub doua forme:
1.- promisiunea unilaterala de vanzare sau de cumparare ;
2.- promisiunea sinalagmatica(bilaterala) de vanzare-cumparare.
Promisiunea de contract are un regim juridic propriu , si de aceea nu produce
efect retroactiv.
Cumparatorul ( beneficiar) devine proprietarul lucrului in momentul acceptarii cu
condita ca vanzatorul ( promitent) sa fie proprietarul lucrului la data vanzarii.
1. Promisiunea unilaterala de vanzare – constituie un acord de vointa prin care o
anumita persoana, prevazand un eventual interes pentru ea de a dobandi proprietatea unui
bun , primeste promisiunea proprietarului de a vinde acel bun , rezervandu-si dreptul de
a-si manifesta ulterior, sau la o anumita data sau inlauntrul unui termen consimtamantul
sau de a-l cumpara.
Promisiunea de vanzare se prezinta ca o conventie si nu trebuie confundata cu
pactul de preferinta(preemtiune).
Daca beneficiarul promisiunii unilaterale isi manifesta vointa de a cumpara,
vanzarea se va definitiva in momentul acestei optiuni fara a fi necesara o noua
manifestare a consimtamantului de a vinde din partea promitentului.
Promisiunea de vanzare nu constituie o vanzare sub conditie suspensiva si de
aceea nu poate avea caracter retroactiv. Beneficiarul promisiunii dobandeste dreptul de
proprietate la momentul acceptarii, concomitent cu calitatea de cumparator, cu conditia
ca promitentul vanzator sa fie proprietarul lucrului la momentul vanzarii.
2. Promisiunea bilaterala (sinalagmatica)de vanzare – ambele parti sa obliga a
incheia contractul de vanzare-cumparare, avand fiecare atat calitatea de promitent cat si
pe cea de beneficiar.
Promisiunea bilaterala , reprezinta un antecontract in care oricare dintre parti
poate cere incheierea contractului , iar partea care refuza incheierea acestuia in mod
culpabil va fi obligata la plata de daune-interese.
Antecontractul de vanzare-cumparare nu poate avea efect translativ de
proprietate , insa constituie un contract viabil din care izvorasc pentru parti obligatii:
plata anticipataa pretului de vanzare convenit, punerea la dispozitia beneficiarului
cumparator a folosintei , a bunului care formeaza obiectul promisiunii sau plata unei
arvune pentru garantarea indeplinirii obligatiei de a face asumate si despagubirea partii
vatamate pentru neperfectarea c.v.c.
Obligatia de a nu face consta in indatorirea subiectului pasiv de a se abtine de la
savarsirea unor fapte pe care le-ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de debitor.
Nerespectarea culpabila a obligatiei de a finaliza incheierea contractului de
vanzare cumparare de catre una din parti , da celeilalte dreptul la o actiune in rezolutiune
care deriva din caracterul sinalagmatic al promisiunii de vanzare-cumparare.
Dreptul la actiune in restituirea sumelor platite cu titlu de acont, arvuna, pret este
prescriptibil in 3 ani , termen care incepe sa curga de la data cand beneficiarul cumparator
a cunoscut ca finalizarea contractului de vanzare cumparare nu mai poate avea loc
indiferent daca promitentul vanzator este sau nu culpabil., iar daca partile au stabilit un
termen pentru incheierea contractului , prescriptia dreptului la actiune se va calcula de la
expirarea acestui termen.
Pactul de preferinta (preemtiune)- este o forma a promisiunii unilaterale de
vanzare prin care proprietarul unui bun se obliga ca in cazul in care va vinde sa acorde
preferinta unei anumite persoane(beneficiarul promisiunii) , la pret egal si in conditii
egale.
In cadrul pactului de preferinta, promitentul ramane liber sa vanda ori nu bunul ;
daca insa se hotaraste sa-l vanda este tinut sa il prefere pe beneficiar.
In cazul care, promitentul vinde bunul unei terte persoane prin frauda sau prin
complicitate la frauda cu terta persoana ,beneficiarul este indreptatit sa ceara anularea
vanzarii, invocand dreptul sau de preferinta.Daca nu se face dovada fraudei , beneficiarul
pactului are doar un drept la actiune impotriva promitentului pentru daune-interese.
Obligatia promitentului se transmite numai pe cale succesorala.
Dreptul de preemtiune
Atat prin Lg.54/1998 cat si prin Lg.16/1994 este prevazut modul de instrainare a
terenurilor agricole in extravilan, sub forma incheierii contractului de vanzare cumparare.
Instrainarea prin vânzare , a terenurilor agricole situate in extravilan se face cu
respectarea drepturilor de preemtiune al copropietarilor, al vecinilor ori al arendasilor.
Vanzatorul va inregistra oferta de vanzare a terenului agricol situat in extravilan la
Consiliul Local in raza caruia este inregistrat terenul, acestuia din urma revenindu-i
sarcina sa afiseze oferta la sediul primariei, oferta ce va cuprinde : numele si prenumele
vanzatorului , suprafata si categoria de folosinta precum si locul unde este situat terenul.
Copropietarii,vecinii sau arendasii , au obligatia ca in termen de 45 de zile de la
data afisarii ofertei de vanzare, sa se pronunte in scris asupra ofertei cu mentionarea
pretului pe care il ofera.
In situatia in care se prezinta mai multi titulari din cei aratati mai sus , vanzatorul
are dreptul de a alege pe unul din ofertanti.
Daca pretul oferit de acestia nu este convenabil vanzatorului , acesta poate sa
vanda terenul oricarei persoane.
In situatia in care niciunul dintre titularii dreptului de preemtiune nu si-a
manifestat dorinta de a cumpara terenul , acesta se vinde liber
Dovada publicitatii se face in fata notarului public, la care se ataseaza actul emis
de unitatea administrativ teritoriala , dupa expirarea termenului de 45 de zile.
 Dreptul de preemtiune instituit prin Lg.54/1998 si Lg. 16/1994 constituie o
derogare de la principiul liberei circulatii a terenurilor si de principiul consacrat in art.
480 c.civ.” potrivit caruia propietarul se bucura si dispune de un lucru in mod excusiv si
absolut. “
III. Obiectul contractului
A) Consideratii generale
C.v.c.- fiind un contract bilateral – prin el se nasc obligatii atat pentru
vanzator(obligatia predarii lucrului si obligatia de garantie ), cat si pentru cumparator
( obligatia de plata a pretului si de predare a lucrului)- aceste prestatii constituind
obiectul juridic al contractului.
Obiectul material al contractului il constituie pretul si lucrul vandut.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un contract sunt : obiectul juridic,
prestatia ( actiunea sau inactiunea) la care partile sau numai una dintre ele se obliga prin
contract si obiectul material al vanzarii cumpararii , numit si obiect derivat .
B) Lucrul vandut
Pentru ca un bun sa poate constitui obiectul material al prestatiei vanzatorului
trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
sa fie in comert ( in circuitul civil);
sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor ;
sa fie determinat sau determinabil , licit si posibil ;
sa fie proprietatea vanzatorului;
Bunul trebuie sa fie in comert (in circuitul civil)
Nu pot forma obiectul contractelor translative de proprietate (vanzare cumparare ,
schimb, donatie) lucrurile care potrivit legii nu sunt in comert.
Bunurile apartinand domeniului public sau inalienabile, insesizabile si imprescriptibile,
pot fi date in administrarea regiilor autonome sau institutiilor publice , ori chiar
concesionate sau imprumutate.
Terenurile conform Lg.18/1991 , nu pot fi instrainate prin acte intre vii timp de 10 ani
socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii , sub
sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare.In acest caz inalienabilitatea este
temporara -10 ani , terenul neputand fi instrainat prin acte intre vii.
Bunurile din patrimoniul cultural-national precum si documentele care fac parte din
fondul arhivistic national , desi sunt in circuitul civil , instrainarea lor se poate realiza in
limitele si conditiile prescrise special prin lege.
Un bun nu poate fi declarat inalienabil, adica scos din circuitul civil prin conventia
partilor ,ci numai prin lege .Exceptie poate face faptul ca partile contractante pot conveni
asupra clauzei de inalienabilitate a bunurilor care formeaza obiectul contractului , cu
conditia ca aceasta clauza sa fie temporara si sa justifice un interes legitim, interes care ar
putea avea in vedere garantarea executarii unei obligatii(plata pretului) sau interdictia
instrainarii bunului transmis minorului pana la majorat.
Sanctiunea incheierii unui contract de vanzare cumparare al carui bun nu este destinat
comertului – este nulitatea absoluta.
Bunul trebuie sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in
viitor.
Daca lucrul asupra caruia partile sau invoit era pierit total in momentul incheierii
contractului , vanzarea este nula absolut.
Aceiasi solutie se impune si in cazul in care se incheie un contract de vanzare cumparare
al carui bun nici nu a existat in realitate .
Cumparatorul poate renunta la contract in caz de pieire partiala a lucrului numai daca
acesta nu mai poate servi scopului pentru care decisese sa cumpere.
Poate forma obiectul unui contract de vanzare cumparare, bunul care urmeaza a fi
confectionat in viitor , desi nu exista la momentul incheierii contractului.Nerealizarea
lucrului viitor , nu se rasfrange asupra validitatii vanzarii cumpararii, dar vanzatorul nu
este indreptatit la plata pretului datorand cumparatorului si daune-interese pentru
neexecutarea obligatiei asumate, in afara de cazul in care dovedeste ca a intervenit o
cauza straina , neimputabila lui, exoneratoare de raspundere.Asadar,cumparatorul nu este
tinut la plata pretului cu exceptia cazului in care contractul are caracter aleatoriu,
cumparatorul asumandu-si riscul nerealizarii(in tot sau in parte) a lucrului viitor.
Bunul trebuie sa fie determinat, determinabil, licit si posibil. Pentru ca lucrul care face
obiectul vanzarii –cumpararii sa existe este necesar ca el sa fie determinat la data
incheierii contractului sau sa poata fi determinat in viitor pe baza anumitor elemente.
Bunul sau lucrul vandut trebuie sa fie si posibil din punct de vedere fizic(material) si
juridic.
Bunul trebuie sa fie licit si corespunzator regulilor de morala ,ca la orice act juridic
civil.
Bunul vandut trebuie sa fie proprietatea vanzatorului
Pentru validitatea contractului de vanzare-cumparare , vanzatorul trebuie sa fie
proprietarul lucrului vandut individual determinat, in caz contrar el neputand transmite
dreptul care face obiectul contractului.
Cand vanzatorul instraineaza un drept care nu-i apartine, acest fapt este cunoscut sub
denumirea “ vanzarea lucrului altuia”- in legislatia romana nefiind admisa.
-Vanzarea este anulabila atunci cand intervine eroarea- ca viciu de consimtamant- asupra
calitatii esentiale a vanzatorului, care a fost considerat de cumparator ca fiind proprietar
al bunului.
Cumparatorul poate invoca nulitatea relativa a contractului pe cale de actiune in cazul in
care a platit pretul , si pe cale de exceptie daca pretul nu s-a platit.
- In cazul in care contractul s-a incheiat in fraudarea dreptului proprietarului , cu
complicitatea si pe riscul cumparatorului , sanctiunea este nulitatea absoluta.
- Nulitatea absoluta a acontractului intervine si in cazul in care , obiectul vanzarii l-ar
constitui un bun apartinand domeniului public (statul), si in caz de buna credinta a
partilor.
C) Pretul – pentru incheierea valida a contractului de vanzare cumparare este necesar
acordul partilor nu numai asupra lucrului dar si asupra pretului care constituie o clauza
esentiala a contractului.Obiectul obligatiei cumparatorului consta in plata pretului.
Pretul este obiectul prestatiei cumparatorului, constand intr-o suma de bani ce corespunde
valorii lucrului vandut.
In lipsa unui pret ,vanzarea este nula absolut deoarece obligatia cumparatorului nu are
obiect , iar obligatia vanzatorului este lipsita de cauza.
Pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa fie fixat intr-o suma de bani ;
- sa fie determinat sau determinabil ;
- sa fie sincer si serios ;
- sa nu contravina dispozitiilor legale imperative referitoare la regimul preturilor ;
a) Pretul trebuie sa fie fixat intr-o suma de bani
Pretul in bani reprezinta esenta vanzarii.
b) Pretul trebuie sa fie determinat sau determinabil
Pretul este determinat in cazul in care cuantumul lui este stabilit de comun acord intre
parti , in momentul incheierii contractului.Cand pretul este conventional ar putea fi fixat
numai de vanzator ori numai de cumparator.Daca pretul a fost determinat de parti , el nu
va putea fi modificat ulterior de unul dintre ei, ci doar prin acordul lor comun.
Sunt nule acele contracte in care se face doar mentiunea ca pretul a fost platit , fara a se
arata valoarea lui si tot astfel cand se face mentiunea unei parti din pret , fara a indica
marimea pretului in totalitatea lui.
Determinarea pretului nu presupune si stabilirea modalitatii de plata , ori a termenului
platii.
Pretul poate fi determinabil prin indicarea in contract a unor elemente pe baza caroara
cuantumul pretului sa fie stabilit in viitor, cel tarziu la data exigibilitatii obligatiei de
plata .
Determinarea pretului este necesara si in cazul antecontractului de vanzare cumparare.
c) Pretul trebuie sa fie sincer si serios
Pretul este sincer atunci cand cuantumul lui mentionat in contract este acela
convenit in realitate de parti; este un pret real si nu fictiv sau simulat.
Pretul este fictiv(simulat) atunci cand partile nu intentioneaza sa-l ceara ,
respectiv sa-l plateasca; cand actul secret rezulta ca el nu este datorat.
Lipsa pretului atrage nulitatea vanzarii-cumpararii ,chiar daca partile au mentionat ca
pretul a fost primit , caci aceasta mentiune nu este de natura a face dovada pretului.
Daca pretul este fictiv, acel contract va fi nul ca vanzare –cumparare, deoarece ii lipseste
un element esential – pretul, pret care trebuie sa fie prevazut in a
Daca in baza unui act sub semnatura privata anterior, vanzatorul a obtinut un pret mai
mare , el este obligat sa restituie diferenta incasata in plus , pentru a nu realiza o
imbogatire fara just temei.
In cazul in care partile s-au inteles sa treaca in contract un pret inferior celui convenit in
mod obisnuit , dar fara ca pretul sa devina derizoriu ne aflam in prezenta unei deghizari
partiale a pretului, contractul de vanzare cumparare fiind valabil.
Pretul este serios daca nu este4 derizoriu , disproportionat cu valoarea lucrului vandut.
Pretul este neserios (derizoriu sau infim ) in cazul in care nu reflecta valoarea reala a
bunului , adica este atat de disproportionat in raport cu valoarea lucrului vandut.
Daca pretul este neserios, contractul va fi nul ca vanzare-cumparare , dar ar putea fi
valabil ca donatie, daca in intentia partilor a fost un act de liberalitate si daca sunt
intrunite conditiile de fond si forma pentru contractul de donatie.
In cazul pretului mult inferior valorii bunului- pret lezionar , se poate pune problema
actiunii de resciziune ( actiunea civila prin care se cere anularea unui contract pentru
leziune) si nu a nulitatii absolute a contractului, caci nu este vorba de pret derizoriu .
Leziunea nu constituie o cauza de desfiintare a contractului decat daca cel lezat este
minor, cu capacitate de exercitiu restransa(14-18ani) care incheie singur fara
incuviintarea ocrotitorului legal , un contract pentru acarui validitate nu se cere
autorizarea prealabila a autoritatii tutelare.
Contractul incheiat de o persoana incapabila este anulabil , fara a fi lezionar.
d)Pretul trebuie sa nu contravina dispozitiilor legale imperative referitoare la regimul
preturilor
Plata unui pret mai mare are caracter ilicit, dand dreptul la actiune in repetitiune,chiar
daca a fost facuta cu stiinta.
IV. Cauza contractului
- este un element constitutiv in structura sa si o conditie de validitate a acestuia.
Partea care se obliga(debitorul) are in vedere realizarea , pe de o parte a unui scop
direct ( imediat) iar pe de alta parte atingerea unui scop indirect (mediat).
Contractul de vanzare cumparare este un contract sinalagmatic si nu are o singura
cauza comuna partilor, ci cate o cauza a fiecareia din obligatiile reciproce ale partilor.
Scopul direct al vanzatorului este primirea pretului in schimbul instrainarii
bunului, iar al cumparatorului dobandirea bunului in schimbul platii pretului.
In toate contractele de vanzare cumparare , scopul direct este un element abstract
invariabil si obiectiv ( cauza juridica a obligatiei).
Scopul indirect il constituie motivul determinant care a antrenat manifestarea
consimtamantului de a incheia contractul. Practic , scopul indirect vizeaza nevoile pe care
vanzatorul si le satisface din pretul obtinut , precum si cumparatorul cu bunul dobandit.
Scopul indirect apare ca un element concret variabil si subiectiv in fiecare
contract de vanzare-cumparare.
Pentru validitatea contractului de vanzare-cumparare , cauza trebuie sa existe
chiar daca nu este stipulata expres in contract.
Absenta cauzei , atrage sanctiunea nulitatii absolute a vanzarii.
Cauza trebuie sa fie reala si nu falsa, daca nu este asa atrage nulitatea relativa a
contractului de vanzare cumparare.
Cauza este falsa cand partile ( sau doar una dintre ele) au avut credinta gresita ca
scopul in care au incheiat contractul exzista , este posibil a serealiza , pe cand in realitate
nu exista(eroare asupra cauzei).
Cauza trebuie sa fie licita deoarece , in caz contrar contractul este sanctionat cu
nulitatea absoluta.
Cauza este licita cand este conforma cu normele juridice si este morala cand
corespunde regulilor de convetuire sociala.
Cauza trebuie sa fie morala adica c.v.c sa corespunda refulilor de convetuire
sociala.
Cand cauza este imorala ( c.v.c – incheiat in scopul mentinerii unei relatii de
concubinaj), sanctiunea este nulitatea absoluta.

4. Alte conditii de validitate ale c.v.c

Pentru realizarea valida a transferului dreptului de proprietate de la vanzator la
cumparator , in afara conditiilor esentiale , legiuitorul cere a fi indeplinite si alte conditii
extrinseci ale contractului de vanzare – cumparare , si anume :
1) Forma contractului
2)Autorizarea prealabila
1) Forma contractului – reprezinta in sens restrans , modul in care se manifesta
( exteriorizeaza) vointa vanzatorului si a cumparatorului .
 In sens larg “ lato sensu “ – prin forma actului juridic in general deci si in cazul
c.v.c trebuie sa se respecte trei feluri de forme:
a)forma ceruta ca o conditie “ ad validitatem “ ;
b)forma ceruta “ ad probationem “ ;
c)forma ceruta pentru opozabilitatea fata de terti ;
a) forma “ ad validitatem “ – ca orice act juridic civil si contractul de vanzare
cumparare este consensual , adica se incheie prin simpla manifestare de vointa a partilor ,
fara sa fie necesara respectarea anumitor forme.
Consensualismul, care este regula generala in materia actelor juridice civile, este
superior formalismului deoarece obliga partile( vanzatorul si cumparatorul) sa-si respecte
cuvantul dat , independent de forma incheierii contractului; el inlesneste incheierea
contractelor, favorizand celeritatea circuitului contractual .
b) Prin exceptie , unele contracte de vanzare cumparare , sunt formale sau
solemne, in sensul ca pentru validitatea lor se cere indeplinirea unei forme.
Un astfel de exemplu este cel prevazut in Lg.54/1998- art. 2 alin. 1 , care impune
forma autentica “ ad validitatem”– in cazul instrainarii terenurilor prin acte intre vii , deci
si prin vanzare cumparare, indiferent de locul situarii acestora.
Nerespectarea formei autentice , atrage sanctiunea nulitatii absolute, ce poate fi
invocata de partile contractului , procuror , primar sau de catre orice persoana interesata.
O parte din actele juridice , imbraca si o forma scrisa insa nu ca o conditie “ ad
validitatem” , ci ca un mijloc de proba “ ad probationem” .Actele care depasesc suma de
250 lei trebuie facute in forma scrisa ,deoarece legea prevede ca aceste acte inclusiv
contractele de vanzare cumparare nu pot fi dovedite cu martori.
c) Potrivit principiului relativitatii efectelor actului juridic , contractul de
vanzare cumparare produce efecte numai intre parti , nefiind opozabil fata de terti.
Exista situatii in care c.v.c devine opozabil tertilor .Aceste contracte sunt cele care
se constituie sau se transmit drepturi reale .In acest sens Lg.7/1996 are ca obiect
inscrierea in cartea funciara a actelor si faptelor juridice referitoare la imobile, astfel ca
inscrierile devin opozabile fata de terti de la data inregistrarii cererilor , mai putin in cazul
vanzarii silite, succesiunilor, s.a.
Sanctiunea nerespectarii formei cerute pentru opozabilitate fata de terti va fi
inopozabilitatea actului fata de terti( vanzarea unui apartament , constituirea unei ipoteci).
2. Autorizarea prealabila a instrainarii unor bunuri
Instrainarea bunurilor imobile apartinand regiei autonome se face cu aprobarea
ministerului de resort.
Sanctiunea – este nulitatea absoluta.

4.EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE –CUMPARARE

1. Consideratii generale
Prin efectele unui contract , deci si cele ale unei vanzari-cumparari se inteleg
obligatiile pe care contractul le creeaza in sarcina partilor contractante.
In contractul de vanzare-cumparare , atat clauzele referitoare la propriile obligatii
cat si cele referitioare la obligatiile vanzatorului se interpreteaza in favoarea
cumparatorului.
2. Obligatiile vanzatorului
 Din contractul de vanzare-cumparare , vanzatorului ii revin doua obligatii
principale :
Obligatia de a preda bunul vandut in posesia cumparatorului si de a-l pastra pana la
predare ;
Obligatia de a-l garanta pe cumparator impotriva evictiunii si obligatia de a raspunde
de viciile ascunse ale lucrului vandut ;
Odata cu transmiterea proprietatii , se transmite si riscul pieirii fortuite a lucrului, adica
suportarea consecintelor pagubitoatre ale pieirii unui lucru in caz de forta majora sau caz
fortuit care urmeaza sa fie suportat de cumparator din momentul incheierii contractului .
Cf.art.971 C.civ. “ riscul revine persoanei care in momentul pieirii lucrului avea
calitatea de proprietar sau de titular a altui drept real principal “.
In cazul unei vanzari sub conditie suspensiva ( art.1018 C.civ) , pana la implinirea
acesteia , riscul pieirii lucrului ramane in sarcina vanzatorului , a carui obligatie se stinge
in cazul pieirii fortuite a lucrului, iar daca se deterioreaza fortuit, cumparatorul este
obligat sa primeasca lucrul in starea in care se afla la momentul indeplinirii conditiei
suspensive, fara scadere de pret.In cazul unei vanzari sub conditie rezolutorie ,
cumparatorul este cel care suporta riscul pieirii fortuite a lucrului.
De la regula transmiterii proprietatii si a riscului concomitent exista si o serie de
exceptii :
- In cazul vanzarii bunurilor generic determinate transmiterea proprietatii si a riscului
pieirii acestora , in caz de forta majora are loc in momentul individualizarii lor.
- Cat priveste un bun viitor , transmiterea proprietatii are loc intr-un moment ulterior
incheierii contractului , pentru simplul fapt ca bunul nu exista la acel moment si tot astfel
nici riscul.
Regula potrivit caruia transmiterea proprietatii si a riscului pieirii bunului in caz
de forta majora are loc in momentul incheierii contractului are caracter supletiv,astfel ca
partile pot deroga de la aceasta stabilind un termen la care sa se produca transferul
proprietatii, ori pot supune formarea vanzarii unei conditii.

1.PREDAREA LUCRULUI VANDUT

Prin predarea bunului de catre vanzator se intelege punerea bunului la dispozitia
cumparatorului, astfel incat acesta sa-l aiba in posesie efectiva si sa-l poata folosi in
calitate de proprietar.
Conf. art.1314 C.civ. – “ predarea este stramutarea lucrului vandut in puterea si
posesiunea cumparatorului “.
Bunurile imobile se predau de catre vanzator – daca partile nu au convenit altfel , adica
prin remiterea titlului de proprietate , iar daca bunul ce formeaza obiectul vanzarii este o
cladire sau un apartament si prin predarea cheilor.
Bunurile mobile se predau prin consimtamantul partilor , daca vanzarea are ca obiect
lucruri viitoare.
Bunurile individual determinate – trebuie predate in starea in care se aflau la momentul
incheierii contractului de vanzare cumparare , impreuna cu fructele percepute in ziua
vanzarii , precum si cu toate accesoriile acestora.
Cu privire la bunurile generic determinate , vanzatorul va putea sa-si execute aceasta
obligatie prin predarea unor bunuri de calitate mijlocie.
Momentul predarii bunului de catre vanzator este lasat de lege la aprecierea partilor.
Daca partile nu au stipulat un termen la care sa se faca predarea , se vor aplica disp. gen.
ale dreptului civil , ceea ce inseamna imediat sau la cererea cumparatorului.
Locul predarii- de catre vanzator al lucrului vandut, in cazul bunului individual
determinat , predarea se va face la locul unde se afla bunul in momentul incheierii
contractului.In toate celelalte cazuri predarea va trebui sa se faca la domiciliul
vanzatorului( debitorului) deoarece plata este cherabila , iar nu portabila.
Dovada predarii lucrului vandut de catre vanzator se face potrivit regulilor generale
referitoare la executarea obligatiilor .
Cheltuielile de predare – sunt in sarcina vanzatorului ,iar cheltuielile de ridicare de la
locul predarii revin cumparatorului , daca partile nu au stabilit altfel .
Starea in care trebuie predat lucrul vandut va fi cea din momentul incheierii
conttractului.
In caz de neexecutare (totala sau paertiala) a obligatiei de predare a bunului de catre
vanzator , cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare a contractului, sau poate
cere rezolutiunea contractului cu daune-interese, fie executarea in natura a contractului
( punerea sa in posesie).
Cumparatorul are dreptul de a cere daune- interese pentru prejudiciul provocat prin faptul
nepredarii la timp a lucrului din culpa vanzatorului.

Obligatiile de garantie
Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca acesta trebuie sa faca tot
ceea ce ii sta in putinta , pentru a-I asigura cumparatorului , dupa predarea bunului
vandut, o posesiune linistita si totodata utila .
Obligatia de garantie a vanzatorului prezinta doua aspecte :
1.- vanzatorul trebuie sa il garanteze pe cumparator de linistita posesiune a lucrului
vandut , deci contra evictiunii;
2.- vanzatorul trebuie sa il garanteze pe cumparator de utila folosinta a lucrului, prin
urmare contra viciilor acestora , care il fac impropriu intrebuintarii dupa destinatia sa.

2. GARANTIA CONTRA EVICTIUNII

Prin evictiune se intelege pierderea in tot sau in parte a proprietatii bunului cumparat sau
tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar ca urmare a
valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept care exclude, in
tot sau in parte , dreptul cumparatorului asupra acelui bun.
Daca evictiunea rezulta dintr-un caz de forta majora, vanzatorul nu mai poate fi tinut sa
raspunda.
Obligatia de garantie contra evictiunii – consta in indatorirea care revine vanzatorului,
rezultata din contractul de vanzare cumparare, de a asigura cumparatorului transmiterea
integreala si neviciata a dreptului de proprietate sau a altui drept asupra lucrului vandut,
aparandu-l contra oricarei evictiuni indiferent de izvorul acesteia.
In cazul in care evictiunea s-a produs, cumparatorul a fost evins, vanzatorul este tinut sa-l
despagubeasca potrivit legii sau contractului.
Conditile de existenta a obligatiei de garantie contra evictiunii
Pentru ca vanzatorul sa fie obligat la garantia evictiunii, impotriva tulburarilor rezultand
din fapta unui tert, trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
sa fie vorba de o tulburare de drept;
cauza evictiunii sa fie anterioara sau concomitenta vanzarii ;
cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator;
a) evictiunea ca o tulburare care stanjeneste pe cumparator in exercitarea dreptului sau de
proprietate sau a altui drept, vanzatorul este garant numai pentru tulburarea de drept
rezultand din exercitarea de catre terti a unui drept concurand cu cel al cumparatorului.
Pentru ca vnzatorul sa fie tinut de aceasta obligatie trebuie ca dreptul invocat de
tertul evingator sa fie ori un drept real , cum ar fi dreptul de proprietate sau dreptul de
uzufruct ori servitute neaparenta si nedeclarata de vanzator ( deci necunoscuta de
cumparator la incheierea contractului) , ori un drept de creanta ca in ipoteza contractului
de locatiune incheiat de catre fvanzator care daca este redactata in scris si are data certa
va fi opozabil cumparatorului.
b)vanzatorul este tinut de aceasta garantie atunci cand cauza tulburarii provocata de tert
cumparatorului este anterioara sau concomitenta vanzarii.
c)O a treia conditie pentru antrenarea obligatiei de garantie contra evictiunii este
necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator.
Sarcina probei cunoasterii evictiunii de catre cumparator revine celui care
pretinde aceasta ( vanzatorului) .
Modul de functionare a obligatiei de garantiei contra evictiunii
Daca cumparatorul este amenintat de evictiune si daca este actionat in judecata de catre
un tert, el trebuie sa ceara vanzatorului bunului sa-si execute obligatia de a-l apara contra
eventualei deposedari.Pentru aceasta cuumparatorul este dator sa cheme in garantie pe
vanzator in procesul intentat de tertul care pretinde un drept concurand cu al sau.
Vanzatorul nu mai raspunde de evictiune daca nu a fost introdus in proces si daca
dovedeste , dupa ramanerea definitiva a hotararii care a consacrat dreptul tertului
evingator, ca ar fi avut mijloace potrivnice pentru a respinge pretentiile acestuia.
Chemarea in garantie este o forma de participare a tertelor persoane in procesul civil , si
se prezinta ca o masura de elementara prudenta pentru cumparator.In situatia in care
cumparatorul este imprudent si nu cere instantei sa-l introduca pe vanzator in proces ,ci
intelege sa se dezdauneze pe cale principala ( printr-o actiune distincta) se expune la
pierderea pretului , a daunelor interese si a cheltuielilor de judecata, daca vanzatorul
chemat in justitie de cumparatorul evins, va dovedi ca ar fi avut mijloace potrivnice de a
inlatura pretentiile tertului , mijloace necunoscute de cumparator.
Daca evictiunea s-a produs , vanzatorul este raspunzator de daune- obligatie de a da.
Efectele obligatiei de garantie contra evictiunii
- Cand ne referim la acestea avem in vedere doar evictiunea consumata ( produsa sau
implinita) care a creat cumparatorului o paguba patrimoniala, nu si alte laturi ale
obligatiei vanzatorului de garantie contra evictiunii.
- Cand cumparatorul a fost evins, drepturile impotriva vanzatorului sunt stabilite de lege
si va trebui a se face distinctie intre evictiunea totala si evictiunea partiala.
a) Evictiunea este totala in situatia in care cumparatorul pierde in intregime proprietatea
asupra lucrului , care a format obiectul vanzarii cumpararii.
In caz de evictiune totala se produc urmatoarele efecte:
1. vanzatorul trebuie sa restituie integral pretul , deoarece cumparatorul fiind evins
detinerea pretului de catre vanzator este lipsitade cauza.
2. cumparatorul are dreptul si la valoarea fructelor naturale si civile pe care a fost obligat
sa le inapoieze celui care l-a evins.
3. cumparatorul este indreptatit si la restituirea cheltuielilor de judecata , precum si a
cheltuielilor contractului.
4. cumparatorul are dreptul la daune interese.
In cazul in care vanzatorul a fost de rea credinta , datoreaza si cheltuielile voluptoarii ,
adica cele facute in scop de lux sau de placere.
b) Evictiunea este partiala - cand cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii asupra
bunului sau sufera o restrangere a dreptului de proprietate asupra bunului care formeaza
obiectul vanzarii-cumpararii.
Modificarea conventionala a obligatiei de garantie contra evictiunii
Garantia contra evictiunii este de esenta vanzarii , astfel ca daca partile nu au stipulat
nimic cu privire la aceasta , vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator
asupra evicitiunii , aceasta garantie poarta denumirea de garantie de drept.
Garantia majorata, micsorata sau inlaturata se numeste garantie de fapt ( conventionala ) .
Efectele caluzei de exonerare de garantie contra evictiunii sunt prevazute in doua situatii :
- vanzatorul va raspunde pentru evictiunea care a rezultat dintr-o fapta persoanala a sa sau
a succesorilor sai in drepturi, indiferent daca fapta a fost savarsita anterior sau ulterior
incheierii contractului de vanzare-cumparare.
– vanzatorul nu se poate exonera de obligatia restituirii pretului , afara de cazul in care in
contractul de vanzare-cumparare se mentioneaza expres ca bunul este cumparat pe riscul
cumparatorului sau ca acesta cumpara cu toate ca avea cunostinta de pericolul evictiuni.

3. OBLIGATIA VANZATORULUI DE GARANTIE CONTRA VICIILOR

1.Notiunea de vicii ascunse
Deosebit de obligatia vanzatorului de a asigura folosinta linistita a lucrului, acesta mai
este dator sa asigure cumparatorului si posesia utila a bunului.El este tinut raspunzator in
cazul in care lucrul vandut are unele defecte( vicii) care il fac impropriu intrebuintarii in
scopul pentru care a fost cumparat sau care sunt de natura sa-I micsoreze atat de mult
valoare de intrebuintare , incat daca cumparatorul le-ar fi cunoscut nu ar mai fi cumparat
lucrul si nu ar mai fi platit acelasi pret.
Viciile ascunse mai sunt numite si rehibitorii, iar actiunea cumparatorului se numeste
rehibitorie.
Defectul(viciul) ar putea leza nu numai bunul principal ci si accesoriile sale .
Obligatia de garantie contra viciilor ascunse a vanzatorului exista la toate vanzarile
voluntare de bunuri mobile sau imobile, cu exceptia vanzarilor prin licitatie publica.
2. Conditiile obligatiei de garantie contra viciilor
Pentru a fi antrenata raspunderea vanzatorului , viciile trebuie sa indeplineasca cumulativ
urmatoarele conditii :
sa fie ascunse;
sa fi existat in momentul vanzarii ;
sa fie grave ;
a) Pentru ca vanzatorul sa poata fi tinut de obligatia de garantie se cere ca viciile sa fie
ascunse .Vanzatorul nu raspunde de viciile aparente despre care cumparatorul a putut
singur sa se convinga.
 Viciul are caracter ascuns daca el nu poate fi observat la o atenta verificare a
lucrului si cumparatorul nu l-a cunoscut si nici nu putea sa-l cunoasca , iar vanzatorul nu
l-a instiintat de existenta acestuia.
Raspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vanzatorului, char daca
a fost de buna credinta adica nu a cunoscut viciile.
Sarcina probei , cunoasterii viciului de catre cumparator , revine vanzatorului.
b) O a doua conditie pentru existenta acestei obligatii in sarcina vanzatorului este ca
viciile sa existe in momentul incheierii contractului, adica viciul ascuns al lucrului sa fi
existat anterior sau sa fie concomitent vanzarii.
c) O ultima cerinta a obligatiei de garantie a vanzatorului este ca viciile sa fie grave
.Viciile sunt grave daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii potrivit naturii
sau destinatiei sale ori atunci cand acestea le micsoreaza intr-atat valoarea de
intrebuintare incat in cazul in care cumparatorul ar fi cunoscut aceasta, nu ar fi cumparat
bunul sau ar fi platit pentru aceasta un pret mai mic.
In cazul in care sunt intrunite cumumulativ aceste conditii se naste obligatia de
garantie a vanzatorului pentru viciile lucrului vandut, indiferent daca acesta le cunostea
sau nu , adica daca este de rea sau de buna credinta.
Dovada intrunirii cerintelor legale care conditoneaza raspunderea vanzatorului
pentru viciile lucrului, cade in sarcina cumparatorului.
3. Efectele raspunderii pentru viciile ascunse
In cazul vanzarii unui lucru cu vicii ascunse , cumparatorul are facultatea de a
cere , fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului ,el putand alege intre cele doua
actiuni.
Daca vanzatorul a fost de rea credinta , este obligat si la plata de daune interese,
inclusiv beneficiul nerealizat, rezolutiunea vanzarii este numita actiune rehibitorie (se
refera la restituire).
Riscul va fi in sarcina cumparatorului daca bunul piere din caz de forta majora ,
ori daca acesta este in culpa.
In situatia in care cumparatorul a instrainat lucrul actiunea de restituire poate fi
exercitata de subdobanditorul acestuia , la fel ca si in cazul actiunii in garantie pentru
evictiune.
Daca cumparatorul nu cere rezolutiunea contractului , el va pastra bunul putand
solicita reducerea corespunzatoare a pretului , proportional cu paguba provocata de viciile
ascunse si restituirea partii respective din pretul achitat.
Actiunea de reducere a pretului este numita si actiune estimatorie, deoarece
aprecierea valorii lucrului se estimeaza prin expertiza.
Termenul de prescriptie , pentru intentarea actiunii este de 6 luni in cazul in care
viciile nu au fost ascunse cu viclenie si de 3 ani cand viciile au fost ascunse cu viclenie –
vanzatorul a fost de rea credinta.
4.Modificarea conventionala a garantiei pentru vicii.
Partile prin conventia lor pot sa agraveze, sa limiteze sau chiar sa inlature aceasta
obligatie a vanzatorului printr-o clauza expresa .
Termenele de prescriptie de 6 luni si de 3 ani , nu pot fi modificate prin conventia
partilor, deoarece o asemenea clauza ar fi nula absolut.

4. ALTE OBLIGATII ALE VANZATORULUI

 Pe langa obligatia de predare a bunului si cea de garntie , vanzatorul isi poate
asuma si alte obligatii accesorii cum ar fi : vanzatorul are obligatia sa-l instruiasca pe
cumparator asupra pastrarii si utilizarii bunului vandut ( certificatul de garantie). In cazul
nerespectarii acestor obligatii , vanzatorul este exonerat de raspundere.
Vanzatorul nu datoreaza garantie :
- incercarea de reparatie s-a facut din partea unei surse neautorizate de service;
- produsul (aparatului electronic sau electrocasnic) a fost deteriorat mecanic;
- deteriorarea a fost cauzata de accidente ;

OBLIGATIILE CUMPARATORULUI
obligatia de a plati pretul ;
obligatia de lua in primire lucrul vandut ;
de a suporta cheltuielile vanzarii-cumpararii ;

OBLIGAŢIA CUMPĂRĂTORULUI DE PLATĂ A PREŢULUI este principala

obligatie a cumparatorului si trebuie facuta vanzatorului in ziua si la locul stabilit prin
contract
Predarea si plata pretului trebuie sa fie simultane- la domiciliul vanzatorului fiind
portabila .
Cand plata se face la o data ulterioara predarii bunului , locul platii va fi la domiciliul
cumparatorului (debitorului) fiind cherabila.
Modalitatea de plata a pretului – este lasata la aprecierea partilor, ele putand stabili ca
plata sa se efectueze fie sub forma unei sume globale , fie in mod fractionat, fie in rate.
Cand cumparatorul nu se achita de obligatie asa cum a rezultat din intelegerea cu
vanzatorul , acesta este obligat sa plateasca dobanzipana la achitarea integrala a pretului.
Dobanda datorata va fi cea legala.Partile pot conveni prin contract se se plateasca o
dobanda mai mica , nu insa o dobanda majorata.
In caz de neplata a pretului de catre cumparator , vanzatorul poate sa-si exercite dreptul
de retentie asupra bunului pana in momentul platii
Ca efect al dreptului de retentie si ca o completare a acestuia , vanzatorul neplatit are
dreptul de a revendica lucrul de la cumparator in termen de 8 zile de la predarea lui .
Prin actiunea de revendicare(retentie) , vanzatorul nu vizeaza redobandirea proprietatii
lucrului , ci detentiunea acestuia pentru a putea continua sa-si exercite asupra lui dreptul
de retentie.
In situatia in care bunul a fost predat cumparatorului , vanzatorul va putea cere
executarea silita a obligatiei de plata a pretului , avand un privilegiu special asupra
bunului vandut, privilegiu care confera vanzatorului dreptul de a satisface cu preferinta
fata de alti creditori , din pretul bunului vandut.
Dreptul de prescriptie asupra platii pretului este de 3 ani.
Instanta poate acorda cumparatorului un termen de gratie pentru plata pretului, salvand
astfel contactul.
Daca termenul de gratie se indeplineste fara ca cumparatorul sa achite pretul , instanta de
judecata va pronunta rezolutiunea vanzarii-cumpararii , si va dispune repunerea partilor
in situatia anterioara incheierii contractului.
Actiunea re rezolutiune a contractului de vanzare-cumparare , va putea fi exercitata
impotriva cumparatorului direct , ori impotriva tuturor subdobanditorilor ulteriori ai
bunului.
Rezolutiunea vanzarii – pronuntata de instanta de judecata are drept consecinta
desfiintarea cu caracter retroactiv a vanzarii cumpararii, cu efectul repunerii partilor in
situatia anterioara.
Rezolutiunea este opozabila tertilor, intrucat va duce la desfiintarea tuturor drepturilor
constituite in favoarea lor de catre cumparator asupra bunului vandut.
Prin exceptie de la aceasta , rezolutiunea vanzarii este fara efect fata de :
- autoritatile publice care au dobandit un drept asupra lucrului vandut prin expropiere sau
rechzitie definitiva;
- tertii adjudecatari in vanzarile silite ;
- tertii dobanditori de drepturi reale care au indeplinit actele necesare pentru ca dreptul lor
sa fie opozabil tuturor ;

OBLIGAŢIA CUMPĂRĂTORULUI DE PRELUARE A LUCRULUI. Obligatia

cumparatorului de a prelua bunul este corelativa obligatiei vanzatorului de a preda acest
bun.Aceasta operatie trebuie executata la termenul stabilit in contract, iar in lipsa unei
asemenea stipulatii, de indata dupa incheierea contractului
Suportarea cheltuielilor vanzarii- cumpararii
Cumparatorul mai este obligat sa plateasca si cheltuielile vanzarii daca partile nu au
stipulat altfel.
Aceste cheltuieli constau in cheltuieli propriuzise ale actului , cheltuieli privind taxa de
timbru , cele de autentificare a actelor in cazul bunurilor imobile , cat si cheltuielile
ocazionate de ridicarea si transportul bunurilor.

CONTRACTUL DE DONATIE
Notiunea contractului de donatie
Donatia este un contract unilateral si gratuit .
Contractele cu titlu gratuit se impart in liberalitati, prin care se transmite un drept, o parte
din patrimoniu sau un patrimoniu fara un contraechivalent si acte dezinteresate, prin care
se face un serviciu gradtuit , fara a se micsora patrimoniul celui care il face.
Liberalitatea este un act juridic cu titlu gratuit prin care o parte( debitorul) isi asuma
obligatia celeilalte parti (creditorul), de regula, un bun, diminuandu-si astfel patrimoniul,
fara a primi in schimb vreun echivalent.
Se poate dispune cu titlu gratuit , fie prin acte intre vii(prin donatie), fie prin acte pentru
cauza de moarte(prin testament).
In vederea ocrotirii unor membri apropiati ai familiei donatorului , legiuitorul a cautat sa
limiteze abuzul de donatatii instituind un obstacol in calea acestuia de a dispune prin acte
juridice cu titlu gratuit, si anume rezerva succesorala.
In cazul in care o donatie incalca rezerva succesorala a mostenitorilor rezervatari, ea este
supusa reductiunii.
Codul civil cunoaste in materie succesorala si institutia raportului succesoral care are
legatura cu donatia.
Prin raport succesoral se intelege acea operatiune prealabila impartelii mostenirii,
constand in readucerea de catre anumiti mostenitori la masa succesorala a acelor bunuri si
sume de bani pe care le-au primit cu titlu gratuit de la cel a carui mostenire este vorba.
Donatiile facute descendentilor sau sotului supravetuitor , reprezinta un avans asupra
partii din mostenire ce li se va cuveni.
Testamentul este un act cu titlu gratuit , dar unilateral si pentru o cauza de moarte, in
vreme ce donatia este un act intre vii si presupune cu necesitate, pentru formare un acord
de vointa intre donator si donatar.
Donatia este un contract de drept comun.
Contractul de donatie fiind un contract unilateral esentialmente gratuit si solemn, prin
care o persoana , numita donator , transmite irevocabil dreptul sau de proprietate asupra
unui bun sau alt drept real sau drept de creanta, unei alte persoane numita donatar,
sporind patrimoniul acesteia , fara sa primeasca ceva in schimb.
Contractul este unilateral cand daruitorul nu impune nici-o sarcina donatarului, el este
bilateral sau sinalagmatic , cand se impune o sarcina acestuia din urma.
Contractul de donatie este folosit frecvent intre raporturile dintre persoanele fizice, si
persoanele juridice chiar si statul.

Caracterele juridice ale contractului de donatie

Donatia este un contract unilateral, esentialmente gratuit , translativ de proprietate ,
solemn si in principiu irevocabil.
a) - Donatia este un contract unilateral, deoarece da nastere numai la obligatii numai in
sarcina donatorului.Sub aspectul numarului de vointe care concura la formarea
contractului, donatia este bilaterala .
Donatarul nu isi asuma nici-o obligatie, are numai o indatorire de recunostinta fata de
donator , nerespectarea ei este sanctionata cu revocarea donatiei.
b) – Donatia este un contract esentialmente gratuit.In cazul donatiei cu sarcina, contractul
este oneros in limitele valorii sarcinii si gratuit numai in limitele valorii bunurilor donate,
care depasesc valoarea sarcinii.
Sarcina in contractul de donatie poate fi stipulata in favoarea donatarului (sa isi
cumpere un apartament cu suma donata) , in favoarea unei terte persoane (sa-I achite taxa
pentru a urma cursurile unei universitati particulare) , si chiar in folosul donatorului
(donatarul sa-i achite o anumita datorie).
Daca o persoana doneaza alteia o suma de bani pentru construirea unei locuinte,
cu conditia ca donatorul sa se mute si el in acea locuinta, suntem in prezenta unui
contract de donatie cu sarcina.Daca anterior construirii apartamentului, donatorul
inceteaza din viata, donatarul nu poate fi obligat sa restituie succesorilor donatorului
suma primita.
In cazul donatiei cu sarcina, neindeplinirea acesteia permite donatorului sa ceara
fie revocarea(rezolutiunea), fie executarea contractului.
Revocarea contractului de donatie se pronunta de catre instanta de judecata , ea
putand fi ceruta de donator , de succesorii acestuia sau de creditorii sai, prin intermediul
actiunii oblice.
c) – Contractul de donatie este uncontract translativ de proprietate.Efectul translativ al
dreptului de proprietate sau altui drept real sau drept de creanta se produce intre parti si
fata de terti, ca in dreptul comun.
d) – Contractul de donatie este un contract solemn.Solemnitatea consta in autenticitatea
contractului( toate donatiile se fac prin act autentic).
Prin contractul autentic se asigura principiul irevocabilitatii donatiilor.
Sanctiunea nerespectarii solemnitatii contractului de donatie , consta in nulitatea
absoluta a actului, exceptie facand darul manual.

CONDITIILE DE VALIDITATE ALE CONTRACTULUI DE DONATIE

1. CONDITIILE DE FORMA ALE CONTRACTULUI DE DONATIE
Daca in materia contractelor predomina consensualismul , donatiile se incheie prin
act autentic.
Pentru validitatea contractului de donatie trebuie indeplinita cerinta formei autentice
, constituind o conditie “ ad validitatem “ , in sensul ca trebuie avut in vedere :
consimtamantul ambelor parti (persoane fizice sau perdsoane juridice de drept public sau
de drept privat), trebuie manifestat in forma autentica.
In cazul in care partile incheie contractul de donatie prin reprezentant cu procura,
mandatul(delegatia) trebuie sa aiba forma autentica.
Pentru donator procura trebuie sa fie speciala, deoarece avem de a face cu un act de
dispozitie.
Forma autentica fiind ceruta “ ad validitatem” , nerespectarea acesteia antreneaza
sanctiunea nulitatii absolute. Un contract de donatie incheiat sub forma unui inscris sub
semnatura privata , nu poate fi validat printr-un act confirmativ al donatorului.
Nulitatea contractului de donatie avand ca obiect un imobil nu va putea fi acoperita
cu procesul verbal incheiat cu prilejul indeplinirii formelor de publicitate a actului de
transmitere a imobilului.
Pentru ca un contract de donatie nul , pentru nerespectarea formei autentice sa poate
produce totusi efecte juridice , el va trebui refacut in intregime, cu respectarea
formalitatilor cerute de lege.
Dupa moartea donatorului, nulitatea donatiei pentru viciul de forma poate fi
acoperita prin confirmare , ratificare sau executare voluntara a donatiei de catre
mostenitorii donatorului , daca este facuta in deplina cunostinta de cauza.Confirmarea sau
ratificarea produce efecte doar fata de succesorii care au consimtit; renuntarea la efectele
nulitatii este opozabila si creditorilor, daca nu este frauduloasa.
In cazul in care contractul nu se incheie imediat pentru ca partile nu sunt prezente
nici personal si nici prin reprezentant, donatia se descompune in doua acte : oferta de a
dona si acceptarea donatiei.
Donatia se incheie intre persoanele prezente , fie intre persoanele care nu sunt de
fata si se poate realiza numai cu acordul donatorului .
Pentru validitatea donatiei se cere ca atat oferta de a darui , cat si acceptarea de
catre donatar sa fie facute in forma autentica,in caz contrar , actul nu poate produce efecte
juridice fiind nul absolut.
Acceptarea donatiei o face donatarul.
Acceptarea donatiei trebuie sa fie notificata donatorului in limitele termenului
stabilit de acesta , iar daca nu s-a fixat un termen , notificarea trebuie facuta inainte de
revocarea ofertei.
 Acceptarea trebuie facuta si comunicata in timpul vietii donatorului , caci in caz
contrar contractul nu se poate perfecta .de asemenea acceptarea trebuie comunicata
inainte ca donatorul sa fi devenit incapabil.
Pana in momentul primiriin acceptarii , donatorul poate revoca oferta de donatie ,
astfel incat contractul nu se mai poate perfecta.Revocarea poate fi expresa dar si
tacita( instrainarea obiectului donatiei catre o alta persoana).
In cazul unei donatii de bunuri mobile , legea cere si intocmirea unui act estimativ.
Art. 827 C.civ dispune ca “ orice act de donatiune de mobile este valabil numai pentru
obiectele trecute intr-un act estimativ subsemnat de donator si donatar.”
Actul estimativ poate sa fie cuprins chiar in inscrisul constatator al contractului de
donatie, insa nimic nu se opune ca partile sa poata intocmi si un inscris separat, fie si sub
forma de semnatura privata insa obligatoriu semnat de ambele parti.
Actul estimativ trebuie sa cuprinda descrierea fiecarui bun mobil donat , precum si
evaluarea fiecaruia.
In cazul donatiei de imobile, cerinta formei autentice trebuie respectata in toate
cazurile.

2. CONDITIILE DE FOND ALE CONTRACTULUI DE DONATIE

Contractul de donatie pentru a fi valid deosebit de formei solemne a inscrisului
autentic, se cere a indeplini si conditiile generale de fond cerute de legiuitor pentru orice
contract , dar cu unele particularitati.
Capacitatea partilor
Regula
In materia contractului de donatie capacitatea este regula, iar incapacitatea este
exceptia.
Incapacitatile trebuie sa fie expres si limitativ prevazute de lege.
Pentru validitatea contractului de donatie , donatorul trebuie sa aiba capacitatea de
a dispune cu titlu gratuit , iar donatarul trebuie sa posede capacitatea de a primi cu titlu
gratuit.
Incapacitatile sunt absolute cand persoanele nu pot dona dar nici primi prin donatie
si relative cand persoanele nu pot dona anumitor persoane si nici primi de la unele dintre
acestea .
Incapacitati de a dispune prin donatie
Minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca , nu pot dipune prin
contractul de donatie( nu pot fi donatori), nici personal si nici prin reprezentantii lor
legali(parinti, tutori), chiar daca s-ar obtine autorizatia autoritatii tutelare.
Incapacitatea de a dispune prin donatie constituie o incapacitate de folosinta,
incalcarea ei fiind sanctionata cu nulitatea absoluta a donatiei, exceptie facand darurile
obisnuite.
In cazul in care minora se casatoreste (aceasta putandu-se casatori de la varsta de 16
ani si in cond. legii de la varsta de 15 ani), ea dobandeste prin aceasta capacitatea de
exercitiu deplina si va putea incheia contractul de donatie in calitate de donator.
Consideram ca minorul nu va putea face o donatie pana nu va implini varsta de 18
ani.
Sunt nule fata de creditori , actele si instrainarile cu titlu gratuit, facute de faliti ,
daca ele sunt realizate cu mai putin de 6 luni inainte de data incetarii platilor.Falitul nu
poate face donatii sub nici-o forma , in caz contrar , frauda este prezumata, iar donatorul
falit nu se poate apara invocand dovada bunei sale credinte la incheierea contractului.
Incapacitati de a primi prin donatie
Cetatenii straini si apatrizii nu vor putea primi donatii avand ca obiect dreptul de
proprietate asupra tereburilor din Romania.
Persoanele neconcepute
Persoanele juridice care nu au dobandit personalitate juridica.persoanele juridice
odata infiintate, vor putea primi donatii numai daca acestea corespund scopului lor
determinat prin lege(act,infiintare, statut).
Medicii, farmacistii si preotii.
Medicii si farmacistii nu pot primi donatiile pe care bolnavul le-a facut in favoarea
lor incursul acestei boli.
Preotii care au asistat pe donator din punct de vedere religios in cursul bolii de care
acesta a murit.
Contractul de donatie incheiat cu incalcarea dispozitiilor de mai sus atrage
sanctiunea nulitatii absolute, exceptie fac donatiile remuneratorii facute cu titlu particular,
daca sunt potrivite cu starea materiala a donatorului si cu serviciile prestate de donatar.
Surdo-mutul daca nu stie sa scrie , nu poate accepta o donatie decat cu asistenta
unui curator special, numit de autoritatea tutelara.
Capacitatea persoanelor juridice de a primi donatii
Donatiile oferite organelor de stat , unitatilor administrativ teritoriale, regiilor
autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar de stat, pot fi acceptate astfel:
- donatiile oferite ministerelor sau altor organe centrale ale administratiei de stat
aflate in subodinea directa a Guvernului.
- donatiile oferite unitatilor administrativ teritoriale
- donatiile oferite regiilor autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar
de stat, se accepta de conducatorii acestora daca sunt de interes local.
- asociatiile si fundatiile fara scop patrimonial(federatiile) pot primi donatii in
vederea infiintarii ori dupa acest moment si chiar subventii din partea statului , atunci
cand o astfel de persoana juridica de drept privat a fost recunoscuta de Guvernul
Romaniei.
- persoanele juridice care nu sunt de stat precum si sindicatele, pot accepta donatii
prin organele lor de conducere , fara nici-un fel de autorizatie.
In cazul in care legea cere imperativ pentru validitatea donatiei o autorizare, lipsa
acesteia atrage sanctiune nulitatii absolute a donatiei.
Consimtamantul partilor
Conditia capacitatii pentru validitatea contractului de donatie este consimtamantul
partilor.
Consimtamantul trebuie sa fie exprtimat in forma autentica , sa fie liber , neviciat
prin eroare, dol sau violenta.
Eroarea , ca viciu de consimtamant poate privi identitatea donatarului , bunul donat
sau cauza donatiei.
Violenta , fie ea fizica sau morala poate proveni fie de la donatar, fie de la un tert si
are ca rezultat anularea donatiei.
Dolul , se manifesta sub forma sugestiei si captatie .
Obiectul in contractul de donatie
 Bunul (dreptul) trebuie sa fie in circuitul civil , sa fie determinat si determinabil,
posibil, licit si sa existe sau sa poata exista in viitor.
Contractul de donatie este nul absolut , daca are ca obiect lucrul altuia, intrucat
donatorul se poate abtine sa dobandeasca proprietatea lucrului altuia si prin urmare o
asemenea donatie ar contraveni principiului irevocabilitatii.
Cauza in contractul de donatie
Cauza donatiei trebuie sa fie reala, licita si morala si sa cuprinda doua elemente:
intentia de a gratifica
motivul determinant.
Intentia de a gratifica consta in transmiterea cu titlu gratuit a dreptului de
proprietate asupra unui bun ori alt drept real sau un drept de creanta si trebuie sa aiba
caracter de liber consimtamant si se infatiseaza ca un element abstract obiectiv si
invariabil al cauzei donatiei.
Motivul determinant este scopul concret urmarit de donator- element subiectiv
variabil si concret in fiecare contract de donatie.

PRINCIPIUL IREVOCABILITATII DONATIILOR.EXCEPTII

1) Principiul irevocabilitatii donatiilor
A) Consideratii generale
Fiind o liberalitate, contractul de donatie este irevocabil, astfel incat cel care a facut
liberalitatea nu mai poate lua inapoi ceea ce a daruit.
Irevocabilitatea donatiilor are un caracter special,particular, mai accentuat decat
forta obligatorie a oricarui contract , in sensul ca in materie de donatii*(indiferent daca s-
au realizat in forma autentica, deghizata , indirecta sau dar manual) irevocabilitatea
priveste nu numai efectele, ci insasi esenta contractului, fiind o conditie de valabilitate
pentru formarea lui.
Sanctiunea nulitatii absolute se rasfrange asupra contractului de donatie in intregul
sau si nu numai asupra cauzei incompatibile cu principiul irevocabilitatii.
B)Clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor.
Sunt incompatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor :
a) Doatiile facute sub o conditie potestativa din partea donatorului.Este nula orice
donatie facute cu conditii a caror indeplinire atarna numai in vointa
donatorului.Contractul de donatie facut sub o conditie pur potestativa precum si cel care
depinde de o conditie simpla potestativa din partea donatorului sunt sanctionate cu
nulitate.
b) Donatia facuta cu sarcina pentru donatar de a plati datoriile viitoare
nedeterminate – sunt nule donatiile care impun donatarului plata unor datorii pe care
donatorul le-ar contracta in viitor si a caror valoare nu a fost specificata prin actul de
donatie.Sanctiunea inserarii unei asemenea clauze este nulitatea absoluta.
c) Donatia facuta cu clauza de a dispune de bunul donat .In cazul in care clauza de
a dispune de un bun donat vizeaza doar o parte din acesta , contractul va fi nul numai in
parte, iar daca rezerva dreptului de a dispune este generala asupra intregii donatii ,
contractul este nul in totalitate.
C) Clauze compatibile cu principiul irevocabilitatii donatiilor
- Cele prin care contractul de donatie este afectat de un teren;
- Cele prin care contractul de donatie este afectat de o conditie cauzala sau mixta ;
 - Cele prin care in contractul de donatie se stipuleaza plata datoriilor prezente ale
donatorului, datorii cu data certa, anterioara donatiei si chiar cele viitoare, daca acestea
sunt specificate in contract.
- Cele care prevad expres posibilitatea intoarcerii bunurilor donate in cazul in care
donatarul ar predeceda donatorului, chiar daca ar lasa descendenti, sau pentru cazul de
predeces al donatarului si al descendentilor lui.
- Cele prin care donatia are ca obiect nuda proprietate, donatorul rezervandu-si
uzufructul sau dreptul de abitatie si clauza prin care se doneaza doar uzufructul, donatorul
pastrand nuda proprietate.
Exceptii de la principiul irevocabilitatii donatiilor
In principiu donatiile sun irevocabile.prin exceptii de la principiul irevocabilitatii
donatiilor, sunt revocabile prin ele insele:
Donatiile intre soti;
Donatiile de bunuri viitoare ;
Legea mai prevede si cazuri de revocare a donatiilor :
Revocarea pentru neindeplinirea de catre donatar a sarcinilor impuse de donator ;
Revocarea pentru ingratitudinea donatarului ;
Revocarea pentru nasterea unui copil al donatorului ,posterior facerii donatiei;
a)Revocarea donatiei intre soti
Orice donatie facuta intre soti in timpul casatoriei este revocabila.Aceasta se poate
realiza prin vointa unilaterala a sotului donator(nu si creditorii sau mostenitorii lui),
indiferent de forma in care s-a efectuat donatia (act autentic, donatie indirecta sau dar
manual) , in timpul casatoriei sau dupa incetarea acesteia si chiar dupa decesul sotului
donatar, impotriva mostenitorilor celui gratificat.
Vointa sotului donator de a revoca donatia facuta celuilalt sot poate fi exprimata
expres ( prin solicitarea restituirii bunului) si tacit.
In cazul in care donatia intre soti este simulata ea va fi lovita de nulitatea
absoluta.Daca sotul donator si-a manifestat intentia revocarii donatiei facuta celuilalt sot ,
bunurile care au format obiectul donatiei redevin bunuri proprii ale sotului donator.
b) Revocarea donatiei de bunuri viitoare
Donatia de bunuri viitoare are ca obiect bunurile pe care donatorul le va lasa la
moartea sa.
Donatia de bunuri viitoare este revocabila , ea nu constituie un pact asupra
succesiunilor deschise, pacte care sunt prohibite de lege sub sanctiunea nulitatii absolute.
Revocarea poate fi expresa facuta prin inscris autentic sau testament ori tacita
atunci cand ea rezulta din orice dispozite ulterioara contrara a donatorului, incompatibila
cu mentinerea donatiei.
Daca donatarul moare inaintea donatorului , donatia de bunuri viitoare devine
caduca.

CAUZELE LEGALE DE REVOCARE A DONATIILOR

 1.Revocarea donatiilor pentru neindeplinirea sarcinilor
Sarcina este o obligatie impusa donatarului care daca a acceptat donatia este tinut sa
o duca la indeplinire.Sarcina trebuie sa fie posibila , licita si morala.Ea poate fi stipulata
in favoarea oricareia din parti (donator,donatar) sau in favoarea unui tert .
Daca sarcina s-a stipulat in vavoarea donatarului, donatia este pur gratuita insa in
caz de neexecutare ea poate fi revocata.
Daca sarcina este stipulata infavoarea donatorului sau unui tert, in masura sarcinii ,
donatia nu mai este o liberalitate.
Donatia cu sarcina este un contract sinalagmatic, in caz de neexecutare intervin
efectele specifice contractelor sinalagmatice.
In cazul neindeplinirii sarcinii de catre donatar , sau a executarii partiale sau cu
intarziere , instanta va aprecia in finctie de imprejurari , putand dispune rezolutiunea
totala sau partiala a contractului , eventual cu acordarea unui termen de gratie.
Actiunea in revocare poate fi intentata de donator, de succesorii sai in drepturi sau
chiar de creditorii sai chirografari prin intermediul actiunii oblice.Daca este admisa de
catre instanta , actiunea va produce efecte retroactive atat in privinta donatarului si
succesorilor lui in drepturi cat si fata de terti, drepturile constituite in favoarea lor fiind
desfiintate.
2.Revocarea donatilor pentru ingratitudine
Notiunea de ingratitudine
Ingratitudinea reprezinta antonimul recunostintei pe care donatarul s-ar cuveni sa o aiba
fata de donator.
Toate contractele de donatie pot fi revocate pentru ingratitudinea donatarului cu
exceptia donatiilor facute de terti viitorilor soti inaintea casatoriei.
Cazurile de revocare a donatiilor pentru ingratitudine
O donatie va fi revocata :
a) Daca donatarul a atentat la viata donatorului;
b) Daca donatarul s-a facut culpabil fata de donator de delicte , cruzimi sau injurii grave;
c) Daca donatarul refuza fara temei de a da alimente donatorului;
a) Atentatul la viata donatorului – se intelege vointa donatarului de a-l ucide pe donator.
Uciderea din culpa sau in legitima aparare a donatorului de catre donatar nu poate duce la
revocarea donatiei pe acest temei.
b)Delictele , cruzimile sau injuriile foarte grave- in acest caz donatia va fi revocata.
Actele de cruzime – vizeaza integritatea corporala si sanatatea donatorului si ele vor
trebui sa fie savarsite de donatar sau de o alta persoana, din ordinul acestuia.
Injuriile sau simplele certuri intre parti sau imprejurarea ca donatarul l-a amenintat pe
sotul donatoarei nu atrag revocarea.
c) Refuzul de alimente .Revocarea donatiei pentru refuz de alimente presupune ca
donatorul sa fi ajuns in nevoie , iar donatarul desi avand posibilitatea , sa-I refuze fara
cuvant , adica fara o temeinica justificare, ajutorul alimentar pe care il impune obligatia
de recunostinta.
Refuzul donatarului nu va putea fi sanctionat cu revocarea daca donatorul are rude
in situatia de a-i acorda intretinerea.Cuantumul valoric al alimentelor nu trebuie sa
depaseasca valoarea donatiei.
Actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine
Actiunea va fi indreptata doar impotriva donatarului si reprezinta o pedeapsa civila care
se caracterizeaza prin urmatoarele :
a) este o actiune strict personala, putand fi intentata numai de donator,exceptie fac
mostenitorii acestuia care devin titulari ai actiunii in revocare , daca acesta a decedat
inainte de terminarea procesului sau daca donatorul a decedat inainte de expirarea
termenului in care actiunea putea fi intentata.
b) daca este vorba de aplicarea unei pedepse , titularul actiunii il poate ierta pe
donator.Iertarea donatarului se prezuma daca a trecut 1 an dinziua savarsirii faptului sau
din ziua in care donatorul ori mostenitorii lui au luat cunostinta de acest fapt , fara ca
inauntrul acestui interval de timp sa fi cerut revocarea.Termenul de 1 an este un termen
de decadere.
c) Actiunea in revocarea donatiei , poate fi intentata in contra autorului faptului de
ingratitudine nu si impotriva mostenitorilor, daca faptuitorul a incetat din viata.
d) Actiunea in revocarea donatiei este o actiune in restituire cu caracter de pedeapsa , deci
esentialmente persoanal; admiterea actiunii nu produce efecte retroactive fata de terti.

3 Revocarea donatiilor pentru survenienta de copil.

Potrivit art. 836 C.civ. donatia se revoca de drept in cazul cand donatorului care
nu avea nici-un copil sau alt descendent in momentul incheierii contractului de donatie , i
se naste ulterior un copil viu.
Revocarea pentru nasterea de copii survenita ulterior donatiei se produce
indiferent de felul sau valoarea donatiei, cu exceptia celor facute intre soti in timpul
casatoriei.
Daca donatorul avea copii sau descendenti in viata la momentul incheierii
contractului de donatie, acesta este irevocabil.
Partile nu ar putea insera in contractul de donatie , o clauza prin care donatorul ar
renunta la revocarea donatiei pentru nasterea ulterioara a unui copil, o asemenea clauza
atragand nulitatea acesteia.
Revocarea contractului de donatie pentru surveniente de copil , nu trebuie sa fie
pronuntata de catre instanta de judecata, daca insa donatarul refuza restituirea bunului
donat, instanta de judecata va putea doar sa constate revocarea de drept, obligand pe
gratificat la restituirea bunului catre donator.
Revocarea contractului de donatie pentru survenienta de copil produce efecte retroactive
de la data incheierii contractului , astfel ca bunul donat se reintoarce in patrimoniul
donatorului,liber de orice sarcini , iar daca a fost instrainat catre un tert , acesta isi va
pierde dreptul ca fiind nedobandit de la un proprietar.
Donatarul tinut la restituirea bunului va pastra fructele dobandite pana in ziua in care a
fost instiintat despre nasterea copilului din casatorie , eventual recunoasterea copilului din
afara casatoriei.
In cazul in care donatia revocata pe acest temei era cu sarcini, revocarea se va produce
doar in limita folosului pur gratuit procurat donatarului.
DONATIILE INDIRECTE, DONATIILE DEGHIZATE SI DARURILE
MANUALE
Donatiile se incheie in forma autentica, exceptie de la regula fac:
1.donatiile indirecte
2.donatiile deghizate
3.darurile manuale
1. Donatiile indirecte - cand o persoana doreste sa gratifice pe o alta dar nu prin
intermediul contractului de donatie incheiat in forma autentica , ci al unui alt act juridic.
Donatia indirecta presupune intentia de a gratifica din partea donatorului , insa
gratificarea are loc printr-un alt act juridic decat donatia propriuzisa, donatarul primind
de la donator un bun fara a stipula o contraprestatie.
Pentru a fi valabila donatia indirecta trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond si
forma ale actului prin intermediul caruia se realizeaza astfel ca ea nu este supusa formei
solemna ( inscris autentic, ca si in cazul donatiei deghizate).
Actul juridic prin care se realizeaza donatia indirecta este public si real.
Categorii de donatii indirecte :
renuntarea la un drept;
remiterea de datorie ;
stipulatia in favoarea unei terte persoane ;
a) Renuntarea la un drept- nu constituie o liberalitate deoarece poate fi si cu titlu
oneros.Numai intentia reala de a gratifica da nastere unei donatii indirecte.
In cazul in care renuntarea nu este pur abdicativa ci se face in favoarea unei
persoane determinate care trebuie sa accpte actul respectiv, atunci este translativa de
proprietate si este supusa formei solemne .
Ex: Renuntarea la cota parte dintr-o mostenire in favoarea unui anumit comostenitor,
deoarece in acest caz nu este vorba de renuntare la un drept ci este vorba de o accpetare a
mostenirii urmata de o transmitere cu titlu gratuit.
b) Remiterea de datorie – constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligatii ,
constand in renuntarea creditorului la dreptul sau de creanta cu consimtamantul(expres
sau tacit) al debitorului , ea fiind in principiu gratuita.
Cauza juridica a retrimiterii de datorie este intentia de a gratifica pe debitor si de
aceea ea mai este cunoscuta si sub denumirea de iertare de datorie .
Remiterea de datorie poate fi facuta in orice forma: scrisa, verbala si chiar
tacita .
c) Stipulatia in favoarea unein terte persoane – este un contract prin care o persoana
numita promitent , se obliga fata de alta persoana numita stipulant sa execute o anumita
prestatie in folosul unei terte persoane , numita beneficiar care nu participa si nici nu este
reprezentata la incheierea contractului.
Efectul principal al stipulatiei consta in aceea ca se creaza un drept direct in
folosul beneficiarului , fara sa fie nevoie de o accptare din partea acestuia, care insa poate
sa refuze.
Ex: contractul de renta viagera in folosul unui tert, donatia cu sarcina in folosul
unei terte persoane, contractul de asigurare de raspundere civila , s.a
2.Donatiile deghizate – atunci cand este simulata , ascunsa sub forma unui act juridic
diferit cu titlu oneros.
 Liberalitatea deci si donatia este deghizata sau ascunsa sub forma unui contract cu
titlu oneros , cand una din parti declara in mod fals ca a primit un echivalent banesc in
schimbul folosului procurat de dansa , pe cand in realitate , ea nu a primit absolut nimic ,
sau cand una din parti recunoaste a fi datoare cu o suma de bani , pe care nu o datoreaza
in realitate.
Donatia deghizata este valabila( cu exceptia donatiilor intre soti) daca donatorul
avea capacitatea de a dispune cu titlu gratuit , iar donatarul va primi o liberalitate , iar
obiectul si cauza contractului sunt licite si daca actul indeplineste conditiile de fond ale
donatiei.
Donatia deghizata , trebuie sa fie sub forma autentica si duce efectele unei donatii
obisnuite , iar in consecinta daca este ascunsa sub forma unui contract cu titlu oneros
(vanzare –cumparare) , donatorul va putea cere revocarea ei pentru ingratitudine, cat si
tertii (creditoriichirografari ai partilor si mostenitorii rezervatari, succesorii cu titlu
particular) interesati , facand dovada caracterului simulat al vanzarii vor putea cere
revocarea donatiei si reductiunea ei in cazul in care este excesiva, adica aduce atingere
rezervei succesorale.
Proba simulatiei se face printr-un contrainscris sau inceput de dovada scrisa sau prin
orice mijloc de proba admis de lege.
Donatiile pot fi facute si prin persoane interpuse- persoane care sunt capabile de a primi
donatia, ulterior avand posibilitatea de a remite bunul donat , donatarului incapabil ( copii
si sotul persoanei incapabile).
3. Darurile manuale – reprezinta o varietate a contractului de donatie avand ca obiect
numai bunuri mobile corporale, el se incheie valabil prin acordul de vointa al partilor si
prin remiterea ( traditiunea) efectiva a bunului de la donator la donatar, fara indeplinirea
vreunei alte formalitati.Darul manual este un contract real si nu solemn si se poate face si
prin intermediari.
Obiectul darului manual- il reprezinta bunurilesusceptibile de remitere donatarului fara
nici-o alta formalitate.
Printr-un dar manual se poate transmite un bun mobil a carui valoare nu are nici-o
relevanta asupra acestei varietati de donatie.
In cazul darului manual , conditia speciala care trebuie indeplinita pentru validitatea
acestuia este traditiunea reala a bunului.
Prin traditiunea bunului nu trebuie sa se inteleaga neaparat o deplasare fizica a bunului de
la donator la donatar, efectele sale juridice putand fi realizate si printr-o remitere
implicita , cum ar fi predarea de catre donator donatarului a chelior unei casete fara
predarea efectiva a continutului ei.
Darurile manuale sunt irevocabile si pot fi afectate de sarcini ,sunt supuse reductiunii si
raportului atunci cand acestea sunt necesare pentru reintregirea rezervei succesorale a
mostenitorilor rezervatari ai donatorului.
Proba darului manual se face prin orice mijloc de proba, insa pentru donator si succesorii
sai se cere existenta unui inscris sau inceput de dovada scrisa care poate fi completata cu
martori sau prezumtii .
Donatarul posesor nu are nevoie de o dovada scrisa, fiind vorba de bunuri mobile , in
favoarea lui operand o prezumtie simpla de proprietate.
Sunt considerate daruri manuale :
a) depunerea de catre o persoana a unei sume de bani la CEC,pe numele unei alte
persoane facuta cu titlu de liberalitate;
b) retragerea unei sume de banui de pe un libret de economii CEC si transferarea ei pe
libretul CEC al altei persoane in baza unei comunicari telegrafice;
c) predarea sau virarea unei sume de bani de catre donator in contul unui tert pe seama
donatarului in vederea construirii sau cumpararii unei locuinte proprietate persoana;
d) depunerea de catre paruinti a unei sume de bani la CEC pe numele copilului lor minor
sau major astfel incat devine proprietatea copilului , chiar daca in libret unul dintre parinti
figureaza la clauza de imputernicire;
e) predarea unui libret de economii CEC in care primitorul este trecut la clauza de
imputernicire;

EFECTELE CONTRACTULUI DE DONATIE

1.Efectele donatiei intre parti
Contractul de donatie are ca efect transmiterea unui drept real de proprietate din
patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului.
Contractul de donatie poate avea ca efect stingerea unui drept(prin renuntare) precum a
unei obligatii corelative in cazul remiterii(iertarii) de datorie.
A) Obligatiile donatorului
- obligatia de a preda bunul care formeaza obiectul donatiei ;
- obligatia de a-l pastra pana la predare ;
In principiu donatorul nu raspunde pentru evictiune si nici pentru vicii ascunse, deoarece
donatia este un contract cu titlu gratuit.
Cu toate acestea donatorul este tinut de obligatia de garantie pentru evictiune daca :
s-a obligat expres la aceasta ;
evictiunea provine din faptul sau personal;
donatia esra cu sarcini , in limita valorii acestora ;
Donatorul va raspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat:
daca s-a obligat expres in acest sens;
in caz de dol( culpa grava a donatorului) pentru pagubele rezultand
din viciile ascunse , cunoscute de ele si necomunicate donatarului ;
atunci cand donatia este cu sarcina , in masura in care contractul este cu titlul oneros si
sinalagmatic;
B) Obligatiile donatarului
Donatarului nu-i revine nici-o obligatie legala fata de donator , ci doar una morala, de
recunostinta care in caz de nerespectare este sanctionata cu revocarea donatiei pentru
ingratitudine.
Daca donatia este cu sarcini, neindeplinirea acestora de catre donatar , da dreptul
donatorului de a cere fie executarea contractului cu daune interese, fie revocarea donatiei.
Donatarul nu va putea sa renunte la donatie decat avnd consimtamantul donatorului.
2.Efectele donatiei fata de terti
Pentru ca donatia sa produca efecte fata de terti , legea cere indeplinirea unor forme de
publicitate.
In cazul in care obiectul donatiei il constituie un imobil , contractul devine opozabil fata
de terti din momentul transcrierii lui .
Pot cere transcrierea, donatarul , mandatarul, mandatarul donatarului ,tutorele ,
ascendentii minorului donatar si chiar donatorul .
Lipsa transcrierii poate fi invocata de orice persoana interesata dar in primul rand de cei
care au primit de la instrainator proprietatea bunului , creditorii ipotecari asupra
imobilului donat , succesorii cu titlu particular ai donatorului.
In cazul contractului de donatie avand ca obiect bunuri mobile
corporale opozabilitatea fata de terti se realizeaza prin transmiterea posesiei bunului
donat.
In cazul creantelor , donatarul va deveni proprietar fata de terti numai prin efectul
notificarii sau acceptarii.

CONTRACTUL DE MANDAT CU REPREZENTARE

1. Notiunea si caracterele juridice ale contractului de mandat
A) Notiunea contractului de mandat
Contractul de mandat este acela prin care o persoana numita mandant, insarcineaza pe o
alta persoana numita mandatar,sa incheie acte juridice pe seama si in numele ei.
Partile contractului de mandat sunt :
mandantul (persoana care da insarcinarea incheierii actelor juridice pe seama si in numele
ei );
mandatarul (persoana care in urma insarcinarii primite de la mandant, incheie acte
juridice pe seama si in numele acesteia);
Contractul de mandat se poate incheia intre persoane fizice ,intre persoanefizice si
persoane juridice , precum si intre persoane juridice cu respectarea principiului
specialitatii, capacitatii de folosinta .
Desi in principiu , mandatul se naste pe cale conventionala , exista si situatii in care
raporturile juridice ale acestui contract sunt generate de prevederi legale: prezumtia de
mandat tacit reciproc existent intre soti in ceea ce priveste actele de administrare de
conservare si cu anumite exceptii chiar de dispozitie, legate de bunurile comune.
B) Caracterele juridice ale contractului de mandat
a) mandatul este un contract consensual ,pentru nasterea sa fiind suficient simpu acord de
vointa al partilor.
Mandatul poate fi tacit.
b) mandatul este un contract “ intuitu personae “ deoarece el se bazeaza esentialmente pe
increderea pe care mandantul o are in mandatar.
c) Contractul de mandat este cu titlu gratuit.Gratuitatea priveste doar natura
contractului , nu si esenta acestuia, astfel incat partile pot deroga de la ea , stipuland in
favoarea mandatarului o retributie,in acest caz mandatul devine cu titlu oneros.
d) In masura in care contractul de mandat este gratuit, el imbraca forma unui contract
unilateral. Daca in favoarea mandatarului s-a stipulat o retributie, mandatul devine
sinalagmatic, deoarece el da nastere in sarcina ambelor parti: pentru mandatar obligatia
de a indeplini insarcinarea primita si pentru mandant de a plati retributia mandatarului.
2.Conditiile de validitate ale contractului de mandat
Capacitatea partilor
Mandatarul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina.
Mandantul trebuie sa fie capabil sa incheie personal actulpentru care l-a imputernicit
pemandatar , deoarece respectivul act juridic ii va profita si in toate cazurile va suporta
consecintele acestuia.
Capacitatea mandantului se va determina functie de natura actului juridic care face
obiectul contractului de mandat.
Daca este vorba de un act de administrare , mandatul va putea fi dat chiar de catre un
minor cu capacitate de exercitiu restransa.
Daca se are in vedere incheierea unui act de dispozitie ,mandantul va trebui sa aiba
capacitate de exercitiu deplina.
In situatia in care mandatul este cu titlu oneros , mandantul trebuie sa aiba capacitate
deplina , chiar daca actul juridic ce trebuie incheiat de mandatar este unul de conservare
sau de administrare.
Consimtamantul partilor
Consimtamantul trebuie sa fie liber exprimat adica vointa partilorsa fie neafectata de
vreun viciu de consimtamant.
In cazul in care vointa mandantului a fost viciata de eroare dol sau violenta , acesta poate
cere anularea contractului.
Obiectul contractului de mandat
Obiectul mandatului il reprezinta incheierea de acte juridice si trebuie sa indeplineasca
conditiile generale de validitate : sa fie determinat sau cel putin determinabil, sa fie licit ,
moral si posibil.
Mandatul nu poate avea ca obiect decat acte juridice ce pot fi incheiate prin mandatar.
In functie de intinderea obiectului pentru care a fost dat mandatul ,poate fi : general
(mandatarul a fost imputernicit sa incheie orice acte juridice pe seama si in numele
mandantului) si special (mandatarul a primit insarcinarea de a incheia un act juridic
determinat si mai multe acte juridice precis limitativ determinate.
Cauza contractului de mandat
Cauza mandatului trebuie sa fie posibila , licita si morala .
Forma contractului de mandat
Mandatul poate fi dat in forma scrisa(procura) sau verbala si uneori chiar tacit.
Atunci cand actul juridic ce urmeaza a fi incheiat de catre mandatar trebuie sa imbrace
forma autentica si procura va fi data in aceasta forma .
Aceasta regula este cunoscuta sub denumirea de “ regula simetriei formelor”.
Dovada contractului de mandat
Mandatul este dovedit prin insasi executarea sa.
In cazul ofertei de mandat cat si in cazul neexecutarii mandatului , proba se face in
conditiile dreptului comun.In ceea ce-I priveste pe terti(altii decat cei care au contractat
mandatarul), ei pot face dovada mandatului prin orice mijloace de proba, deoarece
contractul este pentru ei un fapt juridic.
3.Efectele contractului de mandat
Efectele contractului intre parti
Obligatiile mandatarului
Obligatia de a indeplini mandatul primit
- mandatarul este obligat a executa mandatul atata timp cat este insarcinat cu acesta in
limitele si cu respectarea imputernicirii pe care a primit-o de la mandant .
- mandatarul trebuie sa execute mandatul primit indiferent de faptul ca in timpul
executarii acestuia a survenit moartea mandantului , daca prin intarziere s-ar putea
produce un prejudiciu.
- In executarea mandatului , mandatarul raspunde pentru eventualul dol cat si pentru
faptele culpabile.
- mandatarul este tinut sa nu treaca peste limitele imputernicirii primite de la mandant,
depasirea acestora va antrena raspunderea mandatarului.
- atunci cand exista pluralitate de mandatari , raspunderea fiecaruia dintre acestia pentru
indeplinirea contractului este independenta de a celorlalti.
2) Obligatia de a da socoteala mandantului despre indeplinirea mandatului
Mandatarul este obligat oricand i se va cere a da socoteala mandantului de lucrarile sale
si de a-I remite tot ceea ce ar fi primit in puterea mandatului, chiar si atunci cand ceea ce
ar fi primit nu s-ar cuvenit mandantului.
3) Obligatia de a raspunde pentru persoana substituita in executarea mandatului .
Mandatul trebuie sa fie executat personal de catre mandatar, prin clauza expresa partile
pot stabili libertatea mandatarului de a-si substitui in indeplinirea obligatiei ce ii revin ,
atunci cand este cazul o alta persoana .
Obligatiile mandantului
Obligatia de a-l desdauna pe mandatar pentru toate cheltuielile facute cu indeplinirea
mandatului.
Mandantul este obligat sa dezdauneze pe mandatar prin aplicarea tuturor cheltuielilor
facute de acesta cu exeutarea mandatului ,precum si sa repare toate pierderile suferite de
mandatar in cursul executarii contractului.
Obligatiile care rezulta din contract in sarcina mandatarului , sunt obligatii de diligenta ,
mandantul fiind obligat la dezdaunari, chiar si atunci cand mandatul nu a fost finalizat, cu
exceptia cazului cand se poate retine culpa mandatarului.
Obligatia de plata a retributiei atunci cand mandatul este cu titlu oneros.
Pe langa achitarea cheltuielilorsi repararea prejudiciilor , atunci cand contractul este cu
titlu oneros , mandantul trebuie sa achite si onorariul (retributia) ce se cuvine
mandatarului.Mandantul , nu poate refuza plata onorariului , chiar daca nu a fost
indeplinit mandatul, exceptand imprejurarea cand mandatarul ar fi culpabil de aceasta.
Efectele contractului fata de terti
Efectele care se produc intre mandant si terti
Efectele actelor incheiate de mandatar cu tertii se vor produce intre acestia din urma si
mandant , deoarece mandatarul actioneaza ca reprezentant a celui din urma .
Daca exista mai multi mandanti , care au numit un mandatar comun pentru aceiasi
operatiune juridica , ei vor fi tinuti sa raspunda in mod solidar pentru obligatiile ce rezulta
din actele incheiate cu tertii.
Efectele care se produc intre mandatari si terti
Mandatarul atata timp cat isi respecta limitele imputernicirii, intre acestia si terti nu se
naste nici-un raport juridic.
Daca mandatarul a contractat cu tertii depasindu-si atributiile conferite prin contract, pana
la si sub rezerva ratificarii de catre mandant a actelor incheiate in anumite conditii, intre
mandatari si terti se formeaza un raport juridic , adica primul va fi tinut sa garanteze
ultimilor validitatea actelor.
4.Incetarea contractului de mandat
 A) Consideratii generale
Contractul de mandat inceteaza in urmatoarele cazuri generale :
executarea obligatiei pentru care a fost incheiat , clauza speciala a partilor si ajungerea la
termen .
Clauze specifice de incetare a contractului de mandat :
revocarea mandatarului de catre mandant;
renuntarea mandataruluila mandat;
moartea uneia dintre parti , precum si punerea sub interdictie , insolvabilitatea sau
falimentul mandatarului sau mandantului;
B) Cauzele specifice de incetare a contractului de mandat
a) Revocarea mandatului de catre mandant , ori de cate ori considera ca interesele lui
sunt lezate de actiunea mandatarului sau ca ele nu sunt urmarite in mod corespunzator de
catre acesta din urma .
Mandantul se poate razgandi schimbandu-si interesele in ceea ce priveste actele
pe care vrea sa le incheie.
Orice mandat poate fi revocat cu exceptia cazului cand in contract exista o clauza
contrara.
Revocarea poate fi expresa , dar nu este exclusa nici forma revocarii tacite.
Numirea unui nou mandatar pentru aceiasi afacere , cuprinde in sine revocarea
mandatului dat celui dintai din ziua in care i s-a notificat.
In ceea ce priveste revocarea expresa ea nu poate fi supusa vreunei forme solemne
.
Daca revocarea a fost abuziva , nejustificata in cazul contractului de mandat cu
titlu oneros , mandatarul este indreptatit sa primeasca o suma de bani cu titlu de daune
interese.
Cu privire la terti , atat timp cat ei au contractat cu mandatarul fara a cunoaste ca
mandatul acestuia a fost revocat de catre mandant , revocarea nu le este opozabila.
b) Renuntarea mandatarului la mandat
Mandatul poate sa inceteze si prin manifestarea unilaterala de vointa a mandatarului.
In cazul in care mandatarul nu intelege sa continuie la executarea contractului , renuntand
la acesta el are obligatia de a notifica intentia sa mandantului.
Mandatarul va fi obligat sa repare eventualul prejudiciu pe care l-a cauzat
mandantului prin renuntarea la mandat, cu exceptia cazului in care demonstreaza ca daca
ar continua contractul I s-ar aduce pagube importante.
c) Moartea uneia din parti
Fiind un contract “ intuitu personae “ mandatul inceteaza prin moartea uneia
dintre parti.
In cazul decesului mandatarului mostenitorii acestuia trebuie sa-I aduca la
cunostinta mandantului, faptul mortii si pana la numirea unui nou mandatar ei vor trebui
sa execute mandatul.
In situatia in care sunt mai multi mandatari si unul dintre ei inceteaza din viata ,
mandatul va continua in persoana mandatarilor supravietuitori.
In situatia in care moare mandantul, dar mandatarul nu cunoaste aceasta
imprejurare si contracteaza cu tertii , obligatiile care rezulta din actele juridice astfel
incheiate sunt valablie, cu conditia ca tertii sa fi fost si ei de buna credinta, mandatarul
avand obligatia sa dea socoteala despre indeplinirea mandatului succesorilor
mandantului.
Daca sunt mai multi mandanti, trebuie sa distingem dupa cum obiectul mandatului
este : divizibil – in aceasta situatie mandatul va inceta in ceea ce priveste partea
mandantului decdat , sau dimpotriva nu este divizibil ceea ce atrage stingerea intregului
contract.
Alte cauze de incetare
Mandatul se stinge si prin punerea sub interdictie , insolvabilitatea sau falimentul uneia
dintre parti.
Punerea sub interdictie va atrage incetarea mandatului doar daca este efectiva.
Simplu fapt ca una dintre parti este alienata sau debila mintal nu este de natura sa atraga
stingerea contractului.
Insolvabilitatea sau falimentul uneia dintre parti conduce la stingerea mandatului.

DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ
TESTAMENTUL
Testamentul poate fi definit ca fiind un act juridic unilateral, gratuit, personal,
solemn, pentru cauză de moarte şi esenţialmente revocabil, prin care o persoană, numită
testator.
Pentru timpul încetării sale din viaţă de tot sau de o parte din avutul său şi îşi
poate îndeplini ultima voinţă în legătură cu persoana sa ori alte persoane.
Din această definiţie rezultă următoarele caractere juridice:
- este un act juridic. În el este exprimată dorinţa testatorului şi
pentru a fi valabil ttrebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate cerute de lege
pentru orice act juridic, precum şi cele specifice actelor cu titlu gratuit.
- este un act juridic unilateral, din punct de vedere al formării sale.
El exprimă o voinţă şi anume aceea a testatorului, care este creatoare de efecte juridice,
indiferent de starea de voinţă a gratificatului, spre deosebire de donaţie care deşi tot act
juridic cu titlu gratuit – liberalitate ca şi testamentul, pentru a fi valid încheiat necesită
voinţa concordantă a anumitor contracte.
- Este un act juridic cu titlu gratuit şi anume, o liberalitate.
- Este un act juridic personal. El poate fi încheiat doar de testator
personal, nu şi prin reprezentare.
- Este un act juridic solemn. Pentru ca acestea să producă efecte
juridice, voinţa testatorului să fie exprimată în una din formele prevăzute de lege pentru
însăşi validitatea testamentului.
- Este un act juridic pentru cauză de moarte. Deşi este valabil din
momentul intrării sale va produce efecte, de regulă din clipa încetării din viaţă a
testatorului.
- Este un act juridic esenţialmente irevocabil. Aşa fiind testatorul
va putea să revină asupra conţinutului său sa-l modifice ori să-l revoce, până în ultima
clipă a vieţii sale. Acest drept recunoscut de lege testatorului este discreţionar şi
nesusceptibil de abuz. Orice clauză de trimitere la dreptul de a revoca dispoziţiile
testamentare are drept consecinţă sancţiunea lui.
 După decesul testatorului, testamentul va putea fi revocat la cererea moştenitorilor,
prin intermediul instanţelor de judecată, în condiţiile şi pentru cazurile prevăzute de lege.
Aceste caractere juridice fac din testament un act juridic excepţional, complex, care
creează într-o unitate de formă o diversitate de dispoziţii având tratamente juidice
diferite.

CONDIŢIILE DE FOND CERUTE DE LEGE PENTRU VALIDITATEA

TESTAMENTULUI
Testamentul fiind un act juridic, pentru validitatea sa se cere ca: testatorul să aibe
capacitatea de adispune de bunurile sale, manifestarea sa de voinţă să nu fi fost viciată de
vreun viciu de consimţământ şi să fie fundamentată pe o cauză valabilă, morală şo licită.

CAPACITATEA DE A DISPUNE ŞI CAPACITATEA DE A PRIMI PRIN TESTAMENT

a. potrivit dispoziţiilor Codului civil „orpoce persoană este capabilă de a face testament
dacă nu este poprită de lege”. Prin urmare, regula generală este aceea a libertăţii de a
testa, excepţia constând în restrângerea acestui drept pentr acele persoane cărora legea nu
le permite de a testa.
INCAPACITATEA DE DISPUNE DE TESTAMENT: minorii care nu au înplinit 18 ani nu pot
dispune prin testament; interzişii judecătoreşti nu pot dispune prin testament – nici
personal, nici prin reprezentant – deoarece prin hotărârea judecătorească prin care s-a
pronunţat interdicţia, sunt consideraţi a fi lipsiţi de discernământ.
b. în ceea ce priveşte capacitatea de a primi prin testament, regula generală este aceeaşi,
adică oricine poate fi gratificat astfel, mai puţin acele persoane incapabile de a primi prin
testament, după cum urmează:
- nu pot fi gratificate prin testament persoanele neconcepute la data deschiderii
testamentului:
- nu va putea primi prin testament nici tutorele de la minorul aflat sub ocrotirea sa:
- medicii şi farmaciştii nu pot primi de la bolnavii pe care îi îngrijesc în boala de care
aceştia mor;
- preoţii de la cei pe care îi asistă;
- ofiţerii de marină de la persoanele care se află la bord, în timpul unei călătorii maritime
cu excepţia cazului când aceştia sunt rude cu testatorul;
- cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi prin testament dreptul de proprietate asupra
terenurilor;
- nu vor putea primi prin testament nici persoanele juridice, dacă liberalităţile nu
corespund scopului lor determinat prin lege, actul de înfiinţare ori statut.
Nerespectarea acestor interdicţii se sancţionează cu nulitatea testamentului care va
fi după caz absolută sau reletivă.
Va intervenii nulitatea relativă atunci cand testamentul este făcut în favoarea
tutorelui de către minorul aflat sub ocrotirea sa, ori în favoarea ofiţerilor de marină, în
timpul că;lătoriilor pe mare, de către căl1torii aflaţi la bord. În toate celelalte cazuri va
interveni nulitatea absolută.

CONSIMŢĂMÂNTUL TESTATORULUI
Testamentul fiind un act juridic, viciile de consimţământ al testatorului îl vor afecta
cu aceleaşi consecinţe ca pe oricare alt act juridic.
 Eroarea, pentru a vicia voinţa testatorului, trebuie să fie substanţială şi să poarte
asupra: fie a identităţii persoanei fizice în favoarea căreia s-a dispus prin testament; fie a
evenimentului care a constituit motivul determinat al legatului, cum ar fi, de exemplu
neştiinţa testatorului că are rude de sânge, în măsura în care această neştiinţă a fost
motivul determinant al legatului.
Dolul, prezintă unele particularităţi, manifestându-se sub forma sugestiei şi
captaţiei, faptele sunt exercitate prin manopere viclene şi dolosive, în scopul de a
determina pe punător să facă o liberalitate, pe care altfel nu ar face-o şi nici nu ar avea
motive să o facă.
Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise de legeşi de regulile de
moralăâ în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face o liberalitate pe care el
nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Captaţia constă în folosirea unor mijloace dolosive, în scopul de a câştiga
încrederea testatorului şi de a câştiga buna lui credinţă, manopere fără de care nu ar fi
făcut liberalitatea. Corespund înţelesului noţiunii de manopere viclene sau dolosive atât
izolarea cât şi îndepărtarea testatorului de rude sau prieteni, sechestrarea sa, insinuarea
unor calomni la adresa rudelor, abuzul de influenţă sau autoritatea, precum şi alte fapte
asemănătoare.
Fără asemenea manevre, simpla simulare de grijă sau afecţiune ori prestarea unor
servicii şi acordarea de îngrijiri, chiar exagarate, nu sunt de natură a conduce la anularea
liberalităţii testamentare. Întrucât testamentul este un act juridic unilateral, dolul –
sugestia, captaţia – poate să revină de la orice persoană.
Violenţa ca viciu de consimţământ, în această materie nu este întâlnită deoarece
testatorul, chiar de ar fi fost victima unei ameninţări care i-ar fi afectat libertatea de
exprimare, are ulterior posibiliatea de arevoca legatul pe care l-ar fi făcut sub imperiul
violenţei.
Testamentul afectat de vicii de consimţământ este lovit de nulitatea relativă.
Anularea acestuia poate fi cerută în termen de 3 ani, termen care începe să curgă de la
data deschiderii succesiunii şi nu de la încheierea actului.

CAUZA TESTAMENTULUI
Testamentul ca orice act juridic, trebuie să aibă o cauză licită şi morală.
La testament cauza constă în intenţia de a gratifica pe o anumită persoană
determinată din motive complete şi personale. Un testament este nul, dacă a fost inspirat
de o cauză imorală, cum ar fi începerea, încheierea sai continuarea concubinajului.

CONDIŢII GENERALE DE FORMĂ CERUTE DE LEGE PENTRU

VALIDITATEA TESTAMENTULUI
Pentru ca testamentul să poată constitui temeiul transmisiunii pentru cauză de
moarte, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de fond, acesta să îndeplinească 2 condiţii şi
anume:
Testamentul să fie scris. Cerinţa formei scrise a testamentului constituie o condiţie
ad validitate şi nu o simplă condiţie ad probaţionem; de aici nu trebuie însă trasă
concluzia că voinţa testatorului va trebui urmată doar în formă autentică.
Cu nulitatea absolută se va sancţiona nu numai încălcarea dispoziţiilor legale cu
privire la testament ci şi a condiciliului pentru care se cere tot forma scrisă, condiciliul
fiind procesul care cuprinde dispoziţii de ultimă voinţă, ce alcătuiesc suplimentul,
adaosul, unei achiziţii testamentare ulterioare.
Testamentul să reprezinte manifestarea de voinţă a unei singure persoane, făcută pe
un act separat.
Potrivit prevederilor Codului civil, 2 sau mai multe persoane printr-un act, una în
favoarea celeilalte, sau în favoarea unei a treia persoane.Un asemenea testament, denumit
conjunctiv, este lovit de nulitate.
Interdicţia instituită de legiuitor nu se referă la testamentele întocmite pe aceeaşi
hârtie. Condiţia ca fiecare din acestea să fie opera unei singure voinţe, acestea fiind
valabile.