Pedeapsa

Tudor
Arghezi
Poezia “Pedeapsa” de Tudor Arghezi se inscrie in randul poeziilor ce innobileaza liricul prin stilul
unic si expresiv plin de semnificatii dure si sentimente dintre cele mai neasteptate. Creatia
argheziana este una a contrastelor, poetul fiind intr-o permanenta cumpana intre razvratire si
impacare, frumos si urat, cadere si inaltare, disperare si tacere. Poezia “Pedeapsa” poate fi
considerata o continuare a poeziei “Adam si Eva” in care tema creatiei, a contextului promordial
este reluata si aici ca o prelungire a stilului simplu ce invaluie o serie de motive precum conditia
omului primordial, a caderii, si a izgonirii din rai.Atentia lui Arghezi pentru scrierile cu subiect
religios se observa cu usurinta in intreaga sa creatie. Stilurile, insa, in care sunt abordate acestea
sunt din cele mai diferite. Daca in “Psalmi” poetul trece prin sentimente contradictrorii de la
razvratire la evlavie in timp ce in alte lucrari ale sale trateaza diferite teme din aceasi sfera fara a
cuteza intr-o exprimare grea si profunda. In poezia “Pedeapsa” eul liric se situeaza undeva in
spatele actului poetic, isi retrage subiectivitatea in mijloacTextul da impresia unei povestiri, poetul
fiind capabil de a vedea si de a relata cele petrecute. Limbajul , expresia poetica este in acesta
poezie una simpla, ce arata alegerea scriitorului pentru literatura celor mici. Astfel formularile sunt
mai pline de haz, de umor, fara insa de a absolvi ideea poetica de profunzime si unicitate.
Inceputul poeziei demasca trasaturile primilor oameni “ea, cam neroada, dansul cam netot” ce
credeau in “fluturii ca iscoade” trimisi de Dumnezeu pentru a-i veghea.

Poetul face o remarca extraordinar de fina cu privire la atotprezenta Divinitatii “credeau ca

Domnul e culcat”. In acest vers este cuprinsa o intreaga teorie a profunditatii mesajului. Intr-o
exprimare simpla se dezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza
neincetat: “Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si departarile le
vede in raspar”. Calcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. “Nici nu-nghitisera o-mbucatura/
C-au fost si prinsi cu ea in gura,” aceste versuri prezinta caderea lor in pacatul neascultarii. Omul
si dovedeste lacomia sa pentru tot, chiar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea
si bunatatea, descrise in poezia „Adam si Eva” in acelasi stil si cu aceeasi tehnica literara. Creatia
argheziana centreaza raportul omului cu divinitatea. Acest raport in poezia „Pedeapsa” este unul
care adanceste ideea de absolut religios, de necuprindere a imaginii dumnezeirii. Dumnezeu este
vazut de autor aici ca o fiinta ce vegheaza cu „ochiul lui deschis”. Poetul face ideea poetica a
divinitatii usor de perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla, populara. Dumnezeu,
vazut, „venind in rotogoale” este pus sub aspectul unei prezenta imediate, deoarece, el „si
departarile le vede in raspar”.ele artistice, aici impunandu-si amprenta stilistica. Poezia nu
dezvaluie alte amanunte despre felul in care primii oameni cad in pacat, se infrupteaza la
indemnul sarpelui sa guste din pomul interzis. Din text se subintelege intreaga intamplare plina
de semnificatii ce descopera taina caderii primului intr-o forma capabila de a putea fi inteleasa si
cugetata. Raspunsul „aspru si scurt” al oamenilor in fata divinitatii pune in evidenta importanta
extraordinara a poruncii. Mancand sin pom au incalcat porunca lui Dumnezeu. Adam a
invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe.Si asa ei sunt dati afara in furtuna,deoarece nimeni nu a
avut curaj sa recunoasca pentru ca au mintit.Cea ce Dumnezeu nu suporta!