Sunteți pe pagina 1din 7

INTRODUCERE

După învăţătura Bisericii Ortodoxe, Dumnezeu este Unul în Fiinţă şi întreit în


Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dogma Sfintei Treimi este adevărul de temelie al
învăţăturii creştine, proprie şi caracteristică creştinismului, ea stând la baza tuturor
mărturisirilor de credinţă ale Bisericii. Învăţătura despre Sfânta Treime exprimă
caracterul personal şi întreit al lui Dumnezeu. Cele trei Persoane, sunt Persoane reale, şi
de aceea se deosebesc una de alta, având fiecare însuşiri proprii, prin care se deosebesc ca
Persoane, neputîandu-se confunda una cu alta. Tatăl se deosebeşte de celelalte Persoane
întrucât Naşte din vecie pe Fiul şi Purcede pe Duhul Sfânt.
Izvorul principal al alcătuirii dogmei Sfintei Treimi este Sfintei Scripturi,
informaţiile provenind atât din cărţile Noului Testament, cât şi din cele ale Vechiul
Testament.
În lucrarea de faţă, ne vom supune atenţia numai asupra descoperirii Sfintei
Treimi în cărţile Vechiului Testament.

DESCOPERIREA SFINTEI TREIMI ÎN VECHIUL


TESTAMENT

Dogmaticile creştine ne învaţă că Dogma Sfintei Treimi, deşi a fost descoperită


lumii de Mântuitorul Iisus Hristos, cu toate acestea ea se găseşte şi în Vechiul Testament.
Dar pentru că Vechiul Testament este umbră şi preînchipuire a celui nou, „umbra celor
viitoare” (Coloseni II, 17) şi „Legea ne-a fost călăuză spre Hristos” (Galateni III, 24),
de aceea acestă dogmă, ca şi multe altele, nu este expusă acolo îndeajuns de limpede, ci
este mai mult preînchipuită.1
Marii Sfinţi Părinţi au găsit explicarea acestui fapt în împrejurarea că iudeii erau
înclinaţi să cada foarte uşor în politeism şi idolatrie, – Moise abia plecase din mijlocul
poporului şi acesta şi-a ridicat un viţel de aur pentru ca să-l adore- . Aceasta a fost una
din cauzele pentru care Dumnezeu nu a descoperit Israelului, de la început dogma
trinitară. Dumnezeu, în nesfârşita Sa înţelepciune, n-a voit ca evreii, înclinaţi cum erau
spre nelegiuiri, să aibă o cunoştinţă cu totul lămurită despre Sfânta Treime, pentru ca să
nu găsească aici un pretext pentru a se închina la mai mulţi zei. De aceea, dacă li s-ar fi
revelat că în Divinitate sunt trei Persoane, israeliţii le-ar fi luat drept trei Dumnezei. Deci
credinţa într-un singur Dumnezeu este specifică mozaismului, pe când credinţa în Sfânta
Treime, un Dumnezeu în trei Persoane, este proprie numai crestinismului.
Un alt aspect demn de luat în seamă, este că o preînchipuire a celor trei Persoane
ale Sfintei Treimi găsim şi la unele religii păgâne astfel că : în hinduism se găseşte
credinţa în trei zeităţi, numită Trimurti, având zeii Brahma, Vişnu şi Şiva; în Egipt –
credinţa în yeii Osiris, Isis şi Horus; în parsism – treimea cu ”Timpul nefăcut”, Ormuzd,
zeul binelui şi Ahriman, zeul răului2. Toate acestea însă sunt preînchipuiri seu simple
produse ale imaginaţiei care, în afară de numărul trei, sunt departe de sensul real al
Sfintei Treimi.
Deobicei locurile din Vechiul Testament în care se vede prefigurată dogma Sfintei
Treimi sunt mai întâi cele din Geneză, unde chiar în primele cuvinte ale Sfntei Scripturi
se găseşte pluralul numelui lui Dumnezeu, Elohim, verbul propoziţiei fiind la singular:”a
făcut”, pluralul Elohim indicând pluralitatea de Persoane în Dumnezeu.
Moise istorisind creaţia o redă sub forma unui dialog despre care Sfinţii Părinţi
zic că are loc între Dumnezeu si Cuvântul Său. În acest dialog, ori de câte ori este vorba
de a se da viaţă în mod special fiinţelor din natură şi a organiza elementele create
primordial revin des cuvintele „Şi a zis Dumnezeu: „Să fie lumină” (Fc. 1,3); „Să fie
tărie” (v,6); „Să se adune apele”... (v,9); „Să odrăslească pământul iarba verde”...

1
Pr. Prof. Athanase Negoiţă, Teologia Biblică a Vechiului Testament, Editura Sofia, Bucureşti, 2004,
p 30
2
Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Ahid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia Dogmatica, Editia a V-ea,
tiparita cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si
clujului, Ed. Renasterea 2004, p. 105
(v,11); „Să fie luminători.”... (v,14); „Să mişune apele de sumedenie de animale cu
viaţă” ... (v,20); „Să scoată pământul fiinţe vii” ... (v,24) etc. la acestea răspunzându-se:
„Şi s-a făcut lumină” (v,3); „Şi a făcut Dumnezeu tăria cerului” ...(v,7); „Şi pământul a
odrăslit pajişte verde”... etc.
În persoana care zice „Să fie tăria ...” Sfântul Vasile cel Mare vede vocea cauzei
prime, iar în răspunsul firesc dat acesteia: „Şi Dumnezeu a creat tăria ...”, o mărturisire ce
exprimă puterea eficientă şi creatoare. Alţi Sfinţi Părinţi se exprimă şi mai limpede în
această direcţie, zicând că Fiul este cel ce a pronunţat cuvintele: „Lumină s-a făcut pentru
că totul s-a făcut”, după cum spunea Sfânta Scriptură prin intermediul Cuvântului lui
Dumnezeu.3
Deşi Sfinţii Părinţi ne vorbesc destul de convingător despre acest dialog dintre
Tatăl şi Fiul, totuşi sunt unii care se îndoiesc de prezenţa unei a doua persoane în sânul
Dumnezeirii, la creaţie, dar această îndoială va dispărea continuând lectura primului
capitol din Facere. Moise istoriseşte puţin diferit crearea omului de crearea celorlalte
fiinţe şi lucruri. Modul de a vorbi al Creatorului se schimbă. El nu mai zice, după cum am
văzut mai înainte „să fie”, ci întrebuinţează pluralul „să facem”, care implică cel puţin un
sfătuitor. „Să facem om după chipul nostru şi după asemănarea noastră” (Facerea 1, 26).
Deci la crearea omului nu se mai întrebuinţează formula la care ne-am fi aştepatat: „Să
fie om”, ci pluralul: „Să facem om”, urmărind situarea lui deasupra celorlalte creaturi de
pe suprafaţa pământului, fiind creat ultimul pentru ca să le aibă pe toate la dispoziţie şi să
le stăpânească. În cuvintele „Să facem om după chipul nostru şi după asemănarea
noastră” (Facerea 1, 26) mulţi dintre Sfinţii Părinţi văd în acest citat nu numai pe Tatăl şi
pe Fiul ci şi o a treia persoană a Sfintei Treimi, pe Duhul Sfânt. Pluralul „Să facem” le
sugerează acestora Sfânta Treime completă, sfatul lui Dumnezeu în cele trei feţe şi
egalitatea celor trei persoane treimice: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
Mai departe, ca o prefigurare a Sfintei Treimi în Vechiul Testament, se aduce
textul din Geneză unde ni se relatează sosirea la Avraam a celor trei îngeri, cărora li s-a
închinat patriarhul zicând: „Doamne, de am aflat har înaintea ta, nu trece, pe lângă
robul tău”.(Gen. XVIII, 3). Aici ni se dă chiar numărul de trei, exact cât Persoanele
Sfintei Treimi.
3
Ortodoxia, anul XII, nr. 4, octombrie-decembrie, Bucureşti 1986, “Dogma Sfintei Treimi în
Vechiul Testament”, de magistrand Mircea Basarab, pagina 502
Teofania de la stejarul Mamvri a stârnit interes în rândul Sfinţilor Părinţi şi
comentarilor Sfintei Scripturi. Părerile lor în ceea ce priveşte arătarea celor trei bărbaţi lui
Avraam sunt împărţite. Unii spun că s-a arătat Sfânta Treime, iar alţii, că bătrânul
patriarh n-a văzut decât pe Fiul lui Dumnezeu însoţit de doi îngeri. Sfânta Scriptură
istoriseşte arătarea astfel: „Şi Dumnezeu s-a arătat iarăşi lui Avraam...” (Facerea 18,1) şi
apoi adaugă imediat: „Şi ridicându-şi ochii şi privind, iată trei bărbaţi stăteau înaintea
lui” (Facerea 18,2).4 Dar adresarea lui Avraam la singular se datoreşte altor cauze. Mai
întâi că Avraam nu ştia că are în faţă pe Dumnezeu. Lucrul acesta îl află abia mai târziu
(v.v. 17 sq.). Al doilea, el se adresează primului dintre cei trei străini, cu care vorbeşte în
numele tuturor.5
Un indiciu despre existenţa unei a doua persoane în sânul Sfintei Treimi ne
sugerează textul din Ieşire II, 22 – III, 16 care istorişeste viziunea lui Moise din rugul cel
aprins în care i s-a arătat îngerul Domnului spre a vesti eliberarea poporului Israel din
robia egipteană. La această arătare vorbeşte Dumnezeu însuşi, recomandându-se lui
Moise ca „Domnul Dumnezeul strămoşilor voştri: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui
Isaac şi Dumnezeul lui Iacob” (Ieşire III, 15).6
Cel ce s-a arătat lui Moise în chip de înger şi s-a identificat cu Dumnezeul
patriarhilor este o persoană distinctă de Dumnezeu Creatorul, adică Fiul Său.
Ideea tripersonalităţii lui Dumnezeu reiese şi din Psalmul 32 (v. 6): „Prin
cuvântul Domnului cerurile s-au întemeiat şi prin Duhul gurii Lui toată podoaba lor” în
care Sfinţii Părinţi au văzut participarea la creaţie a Fiului şi a Duhului. Cele trei persoane
divine care i-au parte la creaţie sunt de o fiinţă, acest lucru fiind arătat de expresia
„Duhul gurii Lui”, expresie care în alte locuri ale Sfintei Scripturi, se aplică şi
Cuvântului, pentru ca să se înţeleagă că Mântuitorul şi Duhul Lui cel Sfânt sunt din Tatăl.
Profetul Isaia numit şi „Evanghelistul Vechiului Testament” rezolvă
aproape toate problemele pe care le pune dogmatica Legii Vechi, reprezentând un
îndreptar de viaţă morală, un îndemn la reîntoarcerea spre Dumnezeu. Capitolul VI al
cărţii, în care Sfinţii Părinţi văd urme ale dogmei Sfintei Treimi, ne istoriseşte viziunea
profetului Isaia, în care acesta a văzut pe Domnul Savaot şezând pe tron înalt înconjurat

4
Ibidem , p 502
5
Athanase Negoiţă, ibidem p 31
6
Ibidem
de serafimi care zburau în jurul Lui strigând: „Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot, plin este
tot pământul de mărirea Lui” (Isaia VI, 3). Cuvintele acestea sunt un imn de laudă adus
Sfintei Treimi de către cele mai pure fiinţe şi o profeţie pentru noi muritorii, căci ele
anunţă bunurile care trebuie să inunde omenirea. Întreitul „Sfânt, sfânt, sfânt” indică un
Dumnezeu întreit în persoane, iar „Domnul Savaot” desemnează unitatea fiinţială a
Acestui Dumnezeu, deci sfânt este Tatăl, sfânt este Fiul, sfânt şi Dumnezeu Duhul.
Dacă deste Fiul putem spune că avem, date clare şi precise în Scriptura Vechiului
Testament, despre Duhul Sfânt nu putem spune că întruneşte calităţile unei persoane
distincte, dat totuşi se găsesc în Vechiul Testament multe texte care ni-l prezintă pe
Duhul Sfânt atât de personificat, încât foarte uşor putem ajunge la concluzia că El nu este
numai un atribut al puterii dumnezeieşti, ci o persoană independentă, care lucrează de la
sine „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2). Mai clar este
conturată personalitatea Duhului în Psalmul CXLIII, 10 la Zaharia (VII, 12): „Şi şi-au
învârtoşat inima ca diamantul, şi să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis
Domnul Savaot prin Duhul Lui” şi (Isaia 61, 1): „Duhul Domnului este peste mine”.
Duhul este prezentat ca sursa sfinţeniei (Ps. LI, 12+13; Ps. CXLIII, 10), ca o putere ce
vine asupra omului din afară şi care poate pătrunde în om pentru o perioadă mai scurtă
sau pentru totdeauna, cum este cazul lui Iosif, care este plin de Duhul lui Dumnezeu
(Facere XLI, 38).

CONCLUZII

În această lucrare am vrut să evidenţiem prezenţa Sfintei Treimi încă de la crearea


lumii şi a omului, dar trebuie precizat că doctrina despre Dumnezeu în trei Persoane nu se
găseşte în Vechiul Testament ca ceva revelat şi ajuns în învăţătura poporului.
Am aratat de asemenea cele mai importante locuri din scriptura Vechiului
Testament în care sunt prefigurări ale Sfintei Treimi, cu toate că spaţiul nu ne-a permis să
le trecem în revistă.
Bibliografie:

***Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de


Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1991.

Todoran Pr. Prof. Dr. Isidor, Zagrean, Ahid. Prof. Dr. Ioan, “Teologia
Dogmatica”, Editia a V-ea, tiparita cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitul
Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si clujului, Ed. Renasterea
2004

Athanase, Pr. Prof. Negoiţă, Teologia Biblică a Vechiului Testament,


Editura Sofia, Bucureşti, 2004

Mircea, magistrant Basarob „Dogma Sfintei Treimi în Vechiul


Testament”, în rev. „Ortodoxia”, an XII, numărul 4, octombrie-decembrie,
Bucureşti, 1960.

„Îndrumări Misionare”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al


Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1986.