C1.

EMPIRIŞTII

a. ALFRED BINET (1857-1911)

b. ARNOLD GESELL (1880-1961)

Cercetările care se încadrează acestei direcţii au câteva caracteristici: sunt declanşate de

“somaţii” ale practicii psihologice curente; au caracter descriptiv şi normativ; au finalitate aplicativă
expresă, teoretizările fiind derivate şi nu prim obiectiv, au relevanţă şi îndelungată prezenţă în
practica diagnosticului dezvoltării.

C1a. Psihologul francez A. Binet a avut o pregătire complexă (literat, ştiinţe juridice, ştiinţe
naturale şi medicină) pe care a utilizat-o într-o psihologie aplicată vizându-i pe copii.1
Ca psiholog de laborator (Sorbona), el a fost obligat să găsească o soluţie eficientă la o
problemă presantă pentru epoca sa: diferenţierea obiectivă a dezvoltării cognitive normale de cea cu
probleme, pe fundalul orientării şi selecţiei şcolare impuse de generalizarea învăţământului
obligatoriu în Franţa.
Asumându-şi această provocare, experimentând diverse soluţii, Binet a găsit o rezolvare care
a fost, în acelaşi timp, o triplă premieră ştiinţifică: în plan conceptual (vârsta mintală)2, procedural
(raportul3 vârstă mintală/vârstă cronologică – ca reper al dezvoltării) şi metodologic (scara metrică a
inteligenţei, 1905-1911). Sub această denumire este prinsă atât tehnica de măsurare – diverse tipuri
de probleme cu grad crescând de dificultate (în fapt, primul test psihometric), cât şi etalonul la care
se raportează rezultatele individuale4. Proba creată de Binet şi Simon5 este primul test mental, ceea
ce i-a adus lui Binet o dublă recunoaştere: de creator al psihologiei experimentale franceze şi de
părinte al pedagogiei experimentale.
Semnificaţia majoră a contribuţiei lui A. Binet se leagă de oportunităţile concrete pe care le-
a creat cercetării psihologiei copilului de a se rupe de abordările de tip filosofic şi literar,
preponderente încă. Inaugurarea metodei testului a însemnat concomitent: • posibilitatea
poziţionării obiective (comparativ cu introspecţia) faţă de fenomenul dezvoltării; • “atacarea” sa
într-o manieră activă (provocându-l, şi nu aşteptând ca în situaţia observaţiei); • inaugurarea
perspectivei comparative (raportarea rezultatului subiectului la un etalon, la un adevăr statistic), în
condiţiile unei măsurări standardizate (acelaşi conţinut, acelaşi condiţii, aceleaşi criterii de
evaluare).

TEMĂ
Completaţi informaţia cursului cu titlul capitolelor cărţii lui Binet, semnalată la nota 1.
C1b. Americanul A. Gesell a fost frapat să constate, în practica sa de profesor şi medic, că
este dificil un diagnostic corect al dezvoltării, atât timp cât nu existau încă reperele normative ale
1
Una dintre cărţile care-i sintetizează experienţa, tradusă şi în limba română, este “Ideile moderne despre copii”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975.
2
Vârsta mintală este operaţionalizată ca fiind capacitatea de a rezolva probleme, valoarea ei fiind proporţională cu
dificultatea acestora.
3
W. Stern (1912) va denumi rezultatul acestui raport coeficient de inteligenţă (CI/QI), sintagmă aproape fetiş pentru
meseria de psiholog şi psihologie.
4
Etalonare:
Vârsta mintală 2 ani 7 ani 11/12 ani
|-------------------|-------------------|-----------------------------|-------------------|---------------|---------------------|----------------|-----------------|------------------ …

Valoarea QI-ului 0 20 40 65 80 90 110 120 130

Nivelul dezvoltării inteligenţei Id Im Dm Il Ni N Ns Ex G
|------------------------------------------------|------------|------------|---------------|-----------|-------------|----------- …
Procentajul într-o populaţie 2,2% 6,7% 16,1% 50% 16,1% 6,7% 2,2%
neselecţionată
5
Adaptată de L.Terman (Univ. Stanford), şi cunoscută sub denumirea de testul “Stanford-Binet”, istoria acestei probe a
sugerat o constatare realistă: pe o idee europeană “americanii au făcut avere”.

10. 2010
fiecărei etape de vârstă. Ca atare, el s-a “autoprovocat”, ca, pe baza unei metodologii combinate –
test, chestionar, înregistrare filmată a comportamentelor (100 km de peliculă!!), tehnica
gemelarităţii (gemeni monozigoţi crescuţi în medii diferite) –, să elaboreze profilul dezvoltării
normale pentru intervalul 0-16 ani. Lucrând cu mii de subiecţi el şi-a îndeplinit obiectivul,
rezultatele fiind sintetizate în două monografii de referinţă: “Copilul de la 5-10 ani” (1949) şi
“Adolescentul de la 10-16 ani”6 (1956). Pentru cei mici (0-5 ani) a creat, după principiul testului
psihometric a lui Binet, celebra sa probă de dezvoltare. Testul Gesell, încă în uz, este considerat
primul baby-test (variantă franceză a probei este bateria Brunet-Lézine).
Teoretic, Gesell este un adept al evoluţionismului, căruia îi conferă o nuanţare personală. În
viziunea sa, ontogeneza este, în esenţă, un proces de maturare (lat. maturare = coacere). Aceasta se
defineşte ca fiind o procesualitate naturală, secvenţială, de schimbări calitative programate genetic.
Perspectiva maturizaţionistă pe care o promovează (este chiar creatorul conceptului de maturizare,
pe care îl corelează cu cel de creştere, preponderent utilizat până atunci) are câteva postulate: a)
dezvoltarea psihologică, ca şi cea fizică este, în esenţă, împlinirea unui program intern şi apare ca
efect al proceselor corelate de creştere şi maturizare; b) dacă prin creştere sunt desemnate
schimbările de tip cantitativ, maturizarea le vizează pe cele calitative; c) variabilitatea
interindividuală este nesemnificativă în raport cu liniile generale ale programului speciei; d) aportul
extern în dezvoltare este necesar, dar moderat faţă de importanţa factorului intern.
Pe fundalul acestei poziţii teoretice, Gesell propune o stadialitate a dezvoltării cu 24 de etape
pentru intervalul 0-16 ani (!). (Reflectaţi: cât de realistă vi se pare etapizarea sa?)
În ciuda notei biologiste, prezentă mai ales în interpretarea dezvoltării, rămân valabile şi
astăzi observaţiile şi descrierile sale privind fiecare an al vieţii pentru intervalul 0-16 ani, cât şi
reperele normative ale dezvoltării. Metodologia sa de diagnostic este funcţională şi acum, chiar
dacă, firesc, se corelează şi cu alte tehnici.

În mod natural, acumulările de date prilejuite de cercetările empiriştilor au pregătit “intrarea

în scenă” a teoreticienilor, extrem de necesari punerii întrebărilor referitoare la dezvoltare în
registrul “de ce”-urilor?
Dacă empiriştii, prin natura problemelor de la care au pornit, au ilustrat în special planul
descriptiv al cunoaşterii dezvoltării (Ce este? Cum se prezintă? Cât durează un proces sau altul?)
teoreticienii vor accentua planul explicativ al cunoaşterii dezvoltării (De ce şi Cum se produce
fenomenul?). Ca în orice disciplină ştiinţifică, cele două planuri sunt premise pentru cel de-al
treilea, predictiv, planul prognostic (Ce urmează?).

TEMĂ
Precizaţi două asemănări şi două deosebiri fundamentale între Binet şi Gesell.

6
Din perspectiva contemporană a acestei discipline, felul în care şi-a structurat Gesell prezentarea dezvoltării poate fi
socotit avangardist. El încrucişează ambele maniere de analiză: cea longitudinală – urmărirea unor procese (acţiunea,
emoţiile, eul, relaţiile sociale, interesele, moralitatea, filosofia de viaţă etc.) de-a lungul întregii perioade cercetate, cu
cea transversală – starea şi nivelul dezvoltării fiecărui proces, în fiecare an de viaţă.

10. 2010