VALOAREA MORALA A SFINTELOR TAINE

Dupa invatatura ortodoxa, mintuirea nu e o transformare magica a crestinului prin harul divin, ci este rezultatul
conlucrarii continue a acestuia cu harul, careia ii urmeza o transformare, o innoire a intregii lui fiinte. Mintuirea
inseamna mai intii eliberarea sau slobozirea omului din robia pacatului prin Taina Sfintului Botez, iar apoi o
continua ascensiune a crestinului pe calea desavirsirii, cu ajutorul mijloacelor pe care i le pune la dispozitie Sfinta
Biserica. De aceea Sf. Apostol Pavel da indemn filipenilor: <<... lucrati cu frica si cu cutremur la mintuirea
voastra>> (Filip. 2, 12).
Deci cu toate ca primul pas pentru indreptarea omului il face Dumnezeu prin harul Sau, innoirea morala a
credinciosului nu se realizeaza in mod necesar nici in chip magic inauntrul lui, ci numai printr-o actiune comuna
dintre harul divin si activitatea libera a omului. In aceasta impreuna-lucrare, din partea lui Dumnezeu este absolut
necesar harul, care face inceputul mintuirii, iar din partea crestinului, credinta si faptele bune (cf. Rom. 3, 24; Efes.
2,5; Fapte 15, 11 s.a.), ceea ce rezulta clar din cuvintele Sf. Apostol Pavel: <<Caci sinteti mintuiti din har prin
credinta si aceasta nu de la voi; al lui Dumnezeu este darul...>> (Efes. 2, 8), iar in alt loc: <<...lucrati cu frica si cu
cutremur la mintuirea voastra>> (Filipeni 2, 12).
Harul divin pierdut prin pacatul stramosesc a fost redobindit prin jertfa de pe cruce a Mintuitorului, de aceea Sfintii
Parinti spun ca el este puterea sa sau energia dumnezeiasca care izvoraste din jertfa de pe cruce a Mintuitorului si
care indrepteaza si sfinteste pe credinciosi.
Dar aceasta putere nu lucreaza in mod nemijlocit asupra celor ce cred, ci este legata de anumite semne si lucrari
vazute, care sint organe purtatoare sau transmitatoare ale harului, deci sint mijloace de mintuire si sfintire a
credinciosilor; acestea sint: cuvintul lui Dumnezeu si Sfintele Taine. Dar in timp ce cuvintul lui Dumnezeu nu
impartaseste harul divin in mod necesar, deoarece rodirea lui fie la renastere, fie la sfintirea credinciosului, este in
functie de anumite conditii subiective ale celui ce crede (acceptare libera a cuvintului, credinta neindoielnica in el,
colaborare cu cuvintul), Sfintele Taine sint mijloace care impartasesc harul divin in mod real si necesar.
Sfintele Taine si importanta lor in viata crestina. Sfintele Taine sint lucrari vazute, instituite de Mintuitorul
Hristos si incredintate Sfintei Sale Biserici, prin care se impartaseste crestinilor harul cel nevazut al Duhului Sfint,
scopul lor fiind mintuirea si sfintirea credinciosilor.
Cu toate ca de Sfintele Taine se ocupa in mod special Dogmatica, de ele se ocupa si Morala, deoarece au o
importanta si o valoare deosebita in viata credinciosilor. Marele teolog din veacul XIV, Nicolae Cabasila, in cartea
sa <<Despre viata in Hristos>> arata influenta pe care o au Sfintele Taine (indeosebi a Botezului, Mirungerii si
Euharistiei) asupra vietii morale a crestinului, transformindu-l si ridicindu-l la o noua viata: viata in Hristos.
Prin harul pe care-l revarsa asupra credinciosilor care se impartasesc cu ele, Sfintele Taine au o importanta multipla
in viata acestora. In primul rind, prin faptul ca harul divin innoieste, creeaza din nou fiinta credinciosului, din rob al
pacatului facindu-l o faptura noua in Hristos, conferindu-i acestuia forte morale deosebite, care il fac capabil de o
noua viata morala. Fata de omul aflat in robia pacatului, care recunoaste: <<Caci nu fac binele pe care-l vreau, ci
raul pe care nu-l voiesc pe acela il savirsesc>> (Rom. 7, 19), crestinul reinnoit prin har poate spune: <<Toate le port
in Hristos cel ce ma imbuna cu puterea>> (Filip 4, 13).
In al doilea rind, daca crestinul a devenit prin har o faptura noua in Hristos (II Cor. 5, 17; Gal. 6, 15) el dobindeste
nu numai posibilitatea, ci in acelasi timp si obligatia de a duce o viata noua, punind in actiune fortele lui morale
reinnoite. In acest sens, Sf. Apostol Pavel da indemn galatenilor: <<Daca traim cu Duhul sa si umblam>> (Gal. 5,
25).
In al treilea rind, Sfintele Taine au o importanta deosebita pentru viata crestinilor deoarece atit savirsirea cit si
primirea lor pretind de la savirsitor si primitor implinirea anumitor conditii morale, prin aceasta stimulindu-se
efortul de ridicare morala a vietii crestinului. Caci atit inainte, cit si dupa savirsirea si primirea lor, atit savirsitorul
cit si primitorul trebuie sa aiba o pregatire corespunzatoare atit trupeasca, cit si sufleteasca. Asadar, chiar si numai
din acest motiv, influenta lor psihologica va avea urmari pozitive in viata morala a credinciosilor. In acest sens Sf.
Apostol Pavel atrage atentia corintenilor: <<Sa se cerceteze insa omul pe sine si asa sa manince din piine si sa bea
din pahar. Caci cel ce maninca si bea cu nevrednicie isi maninca si isi bea osinda>> (I Cir. 11, 28-29).
In cele ce urmeaza vom arata importanta si valoarea morala a fiecarei Taine in parte, dupa urmatoarea impartire: 1.
Tainele vietii spirituale sau ale incorporarii si cresterii in Hristos si in Biserica; 2. Tainele restabilirii sanatatii
sufletesti si trupesti sau Tainele restauratoare; 3. Taine speciale sau pentru misiuni speciale. Din prima categorie fac
parte: Botezul, Sf. Mir si Euharistia, din a doua, Pocainta si Maslul, iar din a treia, Preotia si Nunta.
1. Botezul. Botezul este Taina prin care omul se curateste de pacatul stramosesc, renascindu-se spre o viata noua si
devenind membru al Bisericii. Botezul face inceputul vietii spirituale a crestinului, prin el mladita fiind altoita in
butucul vitei care este Hristos. El este baia nasterii celei de a doua, usa de intrare in crestinism si in Biserica, fiind in
acelasi timp si conditie necesare pentru primirea celorlalte Taine.
Importanta Botezului pentru viata crestina ne-o arata diferitele numiri care i se dau in Sf. Scriptura si Sf. Traditie:
apa sfintitoare, renastere, sfintire, baia nasterii celei de a doua, baie mintuitoare, Taina nasterii de sus etc. Prin Botez
se face inceputul mintuirii subiective a crestinului, deoarece prin el cel botezat primeste si harul celor trei virtuti
teologice: credinta, nadejdea si dragostea, prin care crestinul se ridica la viata suprafireasca in Hristos.
In acelasi timp insa, Botezul ne face si madulare ale trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica, incadrindu-ne in
marea comunitate a poporului lui Dumnezeu: <<Caci dupa cum trupul unul este si are madulare multe si toate
madularele unui trup, desi sint multe, sint un trup, asa si Hristos. Pentru ca intr-un Duh ne-am botezat noi toti...>> (I
Cor. 11, 12-13).
Se poate deci spune ca Botezul este Taina renasterii noastre spirituale, care din punct de vedere moral inseamna
inceputul unei noi vieti: viata in Hristos, noi devenind fii ai lui Dumnezeu dupa har, dar in acelasi timp si madulare
ale trupului tainic al lui Hristos, care este Biserica. El este cea dintii Taina a unificarii sau a unitatii crestinilor in
Hristos.
Botezul este Taina rastignirii si ingroparii noastre impreuna cu Hristos. Dar daca prin Botez am murit pacatului, ne
revine datoria ca dupa Botez sa umblam <<intru innoirea vietii>> (Rom. 6, 4). De aceea Sf. Apostol Pavel ne da
indemnul tuturor celor botezati: <<Asa si voi socotiti-va a fi morti pacatului si vii pentru Dumnezeu, in Iisus Hristos
Domnul nostru>> (Rom. 6, 11).
2. Sf. Mir. Prin Taina Sfintului Mir crestinul renascut la viata noua prin Botez, primeste harul Duhului Sfint spre a
se intari si a creste in noua viata pe care o incepe odata cu nasterea sa din nou. Aceasta Taina aduce un progres pe
calea formarii si a savirsirii fapturii celei noi in Hristos.
Raportul intre efectele acestei Taine si ale Sfintului Botez este cel dintre cresterea trupeasca si sufleteasca si nastere:
precum copilul dupa nastere are nevoie de o ingrijire deosebita ca sa creasca, tot astfel noul botezat, o faptura firava,
are nevoie sa fie intarit prin noi daruri spre a creste in noua viata al carei inceput l-a facut Botezul. Harul ce se da
prin Sf. Mir este al cresterii si dezvoltarii spirituale a celui botezat, de aceea, unii Sf. Parinti spun ca noul botezat
abia dupa primirea Sfintului Mir e vrednic sa poarte numele de crestin. Daca cel botezat este om matur, prin Taina
Sfintului Mir el primeste taria de a marturisi credinta pe care a primit-o si de a deveni luptator pentru Hristos.
3. Sf. Euharistie. Daca prin Taina Sfintului Botez s-a facut inceputul vietii celei noi a crestinului, iar prin Sf. Mir
acesta se intareste si creste in noua viata, prin Sf. Euharistie el dobindeste noi puteri spirituale, deoarece acum el nu
se mai impartaseste numai de harul divin, ci se uneste cu insusi izvorul harului, cu Isus Hristos intreg. Despre Sf.
Euharistie, Sf. Ignatiu de Antiohia spune ca ea nu e numai o doctorie a nemuririi, ci si una impotriva mortii si cu atit
mai mult un mijloc de a ne uni si vietui impreuna cu Hristos, incit cel ce a primit Sf. Euharistie dupa Botez si
Mirungere poate spune impreuna cu Sf. Apostol Pavel: <<De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos este cel ce
vietuieste intru mine>> (Gal. 2, 20), iar viata lui e ascunsa cu Hristos in Dumnezeu (Col. 3, 3).
Astfel, prin Sf. Euharistie se realizeaza cea mai intima legatura intre crestin si Mintuitorul Hristos, precum Insusi
spune: <<Cel ce maninca trupul Meu si bea singele Meu, acela petrece intru Mine si Eu intru el>> (Ioan 6, 56), ea
fiind arvuna vietii vesnice si a nemuririi (cf. Ioan 6, 58).
Desigur, cel ce poate spune: <<De acum nu mai traiesc eu, ci Hristos este cel ce vietuieste intru mine>> (Gal. 2, 20)
dobindeste prin Sf. Euharistie forte morale considerabile, astfel ca prezenta lui Hristos in el se vadeste in toata
gindirea, simtirea si vointa lui. Cel ce are convingerea ca in Sf. Euharistie se impartaseste cu insusi izvorul harului,
cu Hristos cel rastignit, mort si inviat, se va pregati in mod cu totul deosebit pentru aceasta unire cu Hristos, precum
ne invata Sf. Apostol Pavel: <<Fiecare sa se cerceteze pe sine si asa sa manince din piine si sa bea din pahar, caci
cel ce maninca si bea cu nevrednicie se face vinovat de trupul si singele lui Hristos si osinda lui isi maninca si bea>>
(I Cor. 11, 28-29).
Dintre toate Tainele, Sf. Euharistie exercita cea mai profunda influenta asupra vietii morale a crestinului.
Insemnatatea si valoarea ei pentru viata morala s-ar putea rezuma in urmatoarele: ea umple de har si binecuvintare
pe cei ce o primesc cu vrednicie, face sa petreaca in ei pe insusi Mintuitorul Hristos, ii curateste de pacatele usoare si
ii fereste de savirsirea pacatelor de moarte, le da o dispozitie si rivna deosebita spre implinirea celor bune, ii
intareste in credinta si in nadejdea mintuirii, le da bucuria duhovniceasca a vietuirii in Hristos, precum si arvuna
vietii vesnice. Ea opreste aprinderea dorintelor si poftelor pacatoase din crestin, slabeste taria patimilor si ii da
putere sa inainteze pe calea desavirsirii morale si a virtutii. In sfirsit, ea uneste pe toti cei ce o primesc in acelasi trup
tainic al lui Hristos, care este Biserica, facindu-i madularele acestuia, pentru ca toti sa fie una (Ioan 17, 20).
4. Pocainta. Prin Pocainta crestinul care se caieste de pacatele savirsite si le marturiseste inaintea preotului, primeste
de la Dumnezeu prin aceasta iertarea pacatelor marturisite, fiind reasezat in starea harica din care cazuse datorita
acestora.
Necesitatea si importanta acestei Taine pentru viata crestina este mai presus de orice indoiala, deoarece Botezul
nemaiputindu-se repeta, e necesara o alta Taina prin care sa i se ierte crestinului pacatele savirsite dupa Botez, deci
sa se insanatoseze sufleteste de aceasta boala care este pacatul. Necesitatea acestei Taine apare cu atit mai evidenta,
cu cit prin Taina Botezului i se iarta celui botezat numai vina si pedeapsa pacatului, dar urmarile lui ramin:
inclinarea spre pacat sau concupiscenta. Datorita acestui fapt, crestinul pacatuieste si dupa Botez, facind nu numai
pacate usoare, ci si pacate de moarte, prin care pierde harul dumnezeiesc. De aici necesitatea pentru crestin de a se
folosi de aceasta Taina ori de cite ori a savirsit pacate grele si deci a rupt legatura cu Dumnezeu, decazind din starea
harica, fiindca numai prin Pocainta el poate restabili aceasta legatura, redobindind harul divin pierdut, ajungind
iarasi capabil de a savirsi fapte bune pentru propria sa mintuire. De aceea Pocainta este Taina insanatosirii sufletesti
a crestinului.
Dar Pocainta e necesara chiar si pentru cei progresati in virtute, mintuiti pentru ca nimenea nu poate fi sigur daca n-a
savirsit vreun pacat greu, iar apoi fiindca ea necesita din partea celui ce se pocaieste parere de rau, cainta si dorinta
de indreptare, iar prin aceasta se intareste in el dorinta si vointa de a nu mai pacatui. De aceea, Sf. Ciprian spune:
<<Sint mai mari prin credinta si mai buni prin frica pacatosii care, nesavirsind pacate grele, se intorc indata ce
gindesc la ea, o marturisesc cu inima infrinta si zdrobita inaintea preotilor Domnului si cauta leacul ranelor lor, desi
usoare si neprimejdioase>>.
Desigur, importanta Pocaintei nu consta numai in efectele ei harice: iertarea pacatelor, ci si in faptul ca ea presupune
si pretinde cainta si convertire din partea celor ce s-au hotarit sa vina in scaunul marturisirii. Cel ce regreta cu
adevarat pacatele pe care le-a facut manifestind incredere in mila si bunatatea lui Dumnezeu si arata o hotarire
puternica de a se desface de ele, de a nu le mai savirsi, acela a facut deja primii pasi pe calea pocaintei adevarate.
Pe de alta parte, din punct de vedere psihologic, orice marturisire inseamna o usurare, caci o greutate sau suferinta
pe care o impartasesti altuia, prin insusi acest fapt se micsoreaza. Dar oricit de binefacatoare ar fi efectele
psihologice ale marturisirii asupra sufletului omenesc, nu trebuie sa uitam ca numai dezlegarea preotului duhovnic
da marturisirii caracterul de taina. De aceea, cel ce a facut o marturisire sincera in fata preotului, s-a cait de pacatele
sale si a fagaduit ca nu le va mai repeta, dupa ce a primit dezlegarea de la duhovnic, se simte usurat in suflet de
povara acestora, eliberat acum din robia lor si capabil sa porneasca de acum pe o alta cale, pe cea a virtutii. Si astfel,
prin Taina Pocaintei se manifesta cu adevarat pedagogia divina pentru intoarcerea fiului ratacit si primirea acestuia
cu bucurie de catre Parintele ceresc (Luca 15, 25).
5. Maslul. Daca prin Pocainta crestinul se insanatoseaza de boala pacatului, prin Maslu el dobindeste, in primul
rind, tamaduire de boalele trupesti si sufletesti, iar apoi primeste iertare de pacate. Maslul e Taina in care, prin
ungerea cu undelemn sfintit si prin rugaciunile preotilor, crestinul primeste harul vindecarii de bolile trupesti si
sufletesti, precum si iertare de pacate. Practicarea obisnuita a acestei Taine in epoca apostolica ne-o marturiseste Sf.
Apostol Iacob: <<De este cineva dintre voi bolnav, sa cheme preotii bisericii si sa se roage pentru dinsul, ungindu-l
cu untdelemn intru numele Domnului. Si rugaciunea credintei va mintui pe cel bolnav si-l va ridica pe el Domnul,
iar de va fi facut pacate, i se vor ierta lui>> (Iacob 5, 14-15).
Daca bolnavul nu se insanatoseaza totdeauna, Domnul, prin harul Sau, aduce insa totdeauna iertarea pacatelor celui
bolnav, mingiiere, usurare si intarire in suportarea bolii prin aceasta Taina acesta primind fortele morale necesare
spre a nu se sminti in rabdare si suferinta, ci a vedea in incercarile la care este supus prilej si mijloc de mintuire.
Astfel, Taina Sfintului Maslu ii da bolnavului puterea sa faca din suferinta si rabdare o adevarata scara care duce la
cer.
Daca Tainele de care ne-am ocupat pina acum sint necesare tuturor crestinilor, urmatoarele doua Taine de care ne
vom ocupa, Preotia si Nunta, sint Taine speciale, destinate numai celor ce fac parte din stari deosebite in
comunitatea crestinilor.
6. Preotia sau Hirotonia . Preotia e taina in care, prin punerea miinilor episcopului si prin rugaciune, harul divin se
pogoara asupra unui candidat de sex barbatesc, anume pregatit, sfintindu-l si asezindu-l in una din treptele ierarhiei
bisericesti (episcop, preot sau diacon), impartasindu-i puterea de a invata cuvintul lui Dumnezeu, de a savirsi
lucrarile sfinte si de a conduce credinciosii incredintati lui pe calea mintuirii.
Daca prin celelalte Taine se impartaseste credinciosilor harul divin, sau in Euharistie insusi Hristos, prin Taina
Hirotoniei Hristos se leaga ca subiect de o anumita persoana, consacrind-o intr-o treapta ierarhica, pentru ca prin ea
credinciosii sa se poata impartasi cu celelalte Taine, in calitate de savirsitor al acestora. Mai mult decit oricare alta
Taina, Hirotonia este Taina coeziunii si unitatii Bisericii, deoarece prin ea Biserica conditioneaza toate celelalte
Taine pe care le impartaseste credinciosilor prin ierarhie. Datorita acestui fapt, primitorii Hirotoniei au un rol central
nu numai in organismul Bisericii, ci si in viata morala a credinciosilor, care nu poate fi conceputa fara existenta
ierarhiei cu intreita ei slujire, caci ierarhia este mijlocitoarea harului si propovaduitoarea adevarurilor de credinta, ca
si conducatoarea credinciosilor pe calea mintuirii. Aceasta intreita slujire a ierarhiei sta la temelia vietii morale a
credinciosilor.
Asadar, Taina Hirotoniei are o importanta capitala pentru viata morala a credinciosilor. Aceasta importanta este
indoita: mai intii pentru cel ce se hirotoneste, iar apoi pentru credinciosii pe care ii pastoreste. Pentru cel ce se
hirotoneste importanta ei sta in faptul ca el este constient de inalta chemare si demnitate pe care i-o confera aceasta
taina, deosebindu-l de ceilalti crestini, facind din el <<lumina lumii>> si <<sarea pamintului>>, ceea ce ii pretinde
acestuia o tinuta si conduita morala cu totul deosebita. Pentru credinciosi, importanta ei sta in aceea ca ei vad in cel
hirotonit pe <<unsul>> Domnului, pe parintele lor duhovnicesc, pe cel de care trebuie sa asculte si sa-l urmeze in
calitate de <<iconom>> al tainelor lui Dumnezeu si slujitor al lui Iisus Hristos (I cor. 4, 1). De aceea, pe drept se
spune ca Taina Hirotoniei sfinteste pe preot pentru ca acesta, prin vestirea cuvintului Evangheliei si prin savirsirea
lucrarilor sfinte, sa sfinteasca pe credinciosi si sa-i conduca la mintuire.
De aici rezulta nu numai inalta demnitate si chemare a Preotiei, dar in acelasi timp si greaua sarcina si
responsabilitate ce apasa pe umerii celui hirotonit, deoarece preotul trebuie permanent sa ia aminte asupra sa si
asupra turmei incredintate lui spre pastorire, precum il indeamna Sf. Apostol Pavel pe ucenicul sau Timotei: <<Ia
seama la tine insuti si la invatatura staruie in aceasta, pentru ca facind aceasta, te vei mintui pe tine si pe cei ce te
asculta>> (I Tim. 4, 16). De aceasta inalta raspundere au fost patrunsi numerosi Sfinti Parinti ca: Sf. Grigore
Teologul, Sf. Ioan Gura de Aur, sf. Ambrozie de Milan, Fer. Augustin si altii, unii dintre ei chibzuind mult pina s-au
hotarit sa primeasca aceasta Taina.
7. Nunta (Cununia). Nunta este Taina prin care se sfinteste legatura libera pentru intreaga viata dintre un barbat si o
femeie, spre a se ajutora reciproc, a naste si creste copii si a se feri de desfrinare. Insitituita de Dumnezeu in rai,
casatoria a fost ridicata de Mintuitorul la rangul de Taina, prin ea revarsindu-se harul divin asupra celor ce se
casatoresc, care devin amindoi un trup (Efes. 5, 31), aceasta legatura fiind facuta dupa asemanarea legaturii dintre
Hristos si Biserica. Astfel, prin Taina nuntii cei doi soti primesc un har special care ii ajuta sa poata convietui
impreuna in noua viata in care au intrat, care le impune o serie de datorii noi.
Tocmai fiindca prin aceasta Taina cei doi soti trebuie sa constituie o unitate in doi, legatura lor fiind indisolubila, cei
ce voiesc sa se casatoreasca trebuie sa se gindeasca foarte serios la importanta actului spre care se indreapta, de
aceea ei trebuie sa aiba toata grija la alegerea tovarasului de viata, hotarindu-se la aceasta numai dupa cunoasterea
calitatilor spirituale si morale ale acestuia si dupa o matura chibzuinta. Viitorii soti nu trebuie sa se amageasca,
lasindu-se atrasi unul spre celalalt numai de porniri senzuale, ori de interese momentane care ar putea fi satisfacute
prin casatorie, ci sa caute unul la celalalt <<frumusetea sufleteasca cea netrecatoare>> care consta in insusiri
sufletesti si calitati morale alese, caci numai pe asemenea temelii o casnicie va fi durabila.
Harul ce se pogoara asupra celor ce se casatoresc prin Taina Nuntii intareste si sporeste numai intentiile bune si
oneste care stau la baza legaturii lor. De aceea, numai casatoria in care legatura dintre Hristos si Biserica, prin harul
divin ce se pogoara asupra celor casatoriti rezista tuturor incercarilor, ba mai mult, ea se intareste daca ambii soti
pasesc nedespartiti pe calea unitatii si desavirsirii morale.
Acelasi har divin care se revarsa asupra lor va intari nu numai legatura si dragostea reciproca dintre cei doi soti, ci si
iubirea si grija fata de copiii lor, in care vor vedea o binecuvintare de la Dumnezeu. In acelasi timp insa, ei vor simti
o mare raspundere fata de Dumnezeu si fata de societate cu privire la modul in care ii vor creste si educa, spre a fi
buni crestini si cetateni devotati Patriei si poporului.
8. Ierurugiile. Alaturi de Sfintele Taine, Sf. Biserica a stabilit si orinduit din vremuri stravechi- dupa exemplul
Mintuitorului - lucrari sfintitoare sau slujbe folositoare crestinilor pentru dobindirea ajutorului dumnezeiesc in
diverse momente sau imprejurari din viata acestora.
Ierurgiile sint de mai multe feluri: exorcismele, care se fac pentru slobozirea de sub puterea diavolului si intarire in
harul divin; binecuvintarile, facute pentru ajutor in necazuri si in nevoi si sfintirile sau consacrarile, prin care
persoane, locuri sau lucruri se destineaza pentru scopuri sfinte, fiind scoase din intrebuintarea obisnuita.
Desi sint deosebite de Sf. Taine si nu au importanta acestora, deoarece nu impartasesc har sfintilor, totusi sint lucrari
sfinte care impartasesc ajutor dumnezeiesc crestinilor care se folosesc de ele, fiind astfel utile pentru progresul moral
al credinciosilor. Caracteristica lor principala este ca efectul lor asupra vietii morale a credinciosilor depinde, in
primul rind, de pregaritea si starea morala a celor ce le primesc, acestia fiind astfel stimulati sa paseasca pe calea
virtutii.
Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean,
"Morala crestina", manual pentru seminariile teologice, Bucuresti, 1985, pag.
173-185.