Sunteți pe pagina 1din 24

CATALOG

DE PRODUSE

Aloe vera. Sănătate. Prosperitate. Împreună.


FOREVER LIVING PRODUCTS ®

DE LA PLANTĂ LA PRODUS PENTRU TINE


Forever Living Products Interna- ficarea Consiliului Ştiinţific Interna- doar consumul personal, fără a se
tional a fost fondată în anul 1978, în ţional pentru Aloe, sigla Kosher, cea alătura companiei în calitate de
Arizona, SUA. În cei peste 30 de ani Islamică şi certificarea Halal. distribuitori, prin semnarea Formu-
de activitate, compania s-a extins în larului de Înscriere.
peste 140 de ţări din întreaga lume; Totodată, produsele Forever sunt
vânzările anuale au depăşit, în 2008, avizate de forurile competente din PREŢUL DE NOU DISTRIBUITOR
2,5 miliarde USD, iar în 2009 au fiecare ţară în care există compania (NDP)
înregistrat o creştere de 4,5%. şi beneficiază, conform Politicilor
Companiei, de garanţia restituirii în Compania vă oferă posibilitatea de a
Forever Living Products şi compa- termen de 30 de zile. beneficia de o reducere de 15% faţă
niile afiliate sunt lideri mondiali în de Preţul Recomandat de Vânzare,
domeniul produselor pentru sănă- Produsele Forever nu sunt testate pe
dacă alegeţi să semnaţi Formularul
tate şi frumuseţe pe bază de Aloe animale.
de Înscriere şi să deveniţi distribui-
vera, precum şi cei mai mari produ-
tori. În această situaţie, veţi cumpăra
cători de produse apicole din lume. Forever Living Products ne pune
produsele direct de la companie la
tuturor la dispoziţie o oportunitate
Preţ NDP (Preţ de Nou Distribuitor),
Gama Forever numără, în prezent, prin care ne putem schimba stilul de
viaţă, şansa de a trăi sănătos consu- cu 15% mai mic decât PRV.
peste 180 de produse şi se îmbo-
găţeşte an de an. Produsele Forever mând şi folosind produse de cea mai
bună calitate şi posibilitatea de a PREŢUL DE DEPOZIT
Living se grupează în următoarele
categorii: alege cum dorim să arate viitorul
 Băuturi nutritive pe bază de Aloe nostru. După semnarea Formularului de
vera Înscriere şi acumularea a 2 pc
 Suplimente alimentare Planul de Marketing Forever a fost (puncte credit) din comenzi în nume
 Produse pentru controlul greutăţii conceput pentru a ajuta fiecare propriu în maximum două luni calen-
corporale colaborator să realizeze atât cât daristice consecutive, orice distri-
 Produse pentru îngrijirea tenului şi doreşte din punct de vedere buitor are dreptul de a cumpăra
a corpului financiar. Fie că-şi doreşte un venit produsele la Preţ de Depozit, cu o
 Produse pentru igienă şi îngrijire suplimentar, colaborând part-time r ed u c er e d e 3 0 % f a ţ ă d e P r e ţ u l
personală cu compania, sau un venit nelimitat Recomandat de Vânzare.
 Gama de machiaj Sonya Colour dintr-o activitate cu normă întreagă,
Collection fie că vrea să dezvolte o afacere Să exemplificăm cu cel mai popular
internaţională sau doar una locală, produs Forever: Aloe Vera Gel.
Crearea unor produse de care Planul de Marketing este perfect
depind sănătatea şi frumuseţea a pentru atingerea ţelurilor propuse. Preţ Recomandat
milioane de oameni presupune o Alegerea aparţine fiecăruia. de Vânzare = 22,95 Euro
responsabilitate uriaşă. Calitatea este -15% -30%
principala preocupare a companiei. Veţi observa, răsfoind acest catalog,
Forever testează produsele şi că fiecare produs are asociate
trei preţuri diferite (exprimate în Preţ NDP = Preţ de Depozit
ingredientele produselor sale de-a 19,51 Euro = 16,07 Euro
lungul tuturor etapelor procesului Euro, fără TVA). Vă vom explica
de producţie, pentru a se asigura că în continuare ce înseamnă aceste
preţuri din perspectiva dezvoltării Aşadar, pe lângă produsele de
respectă cele mai înalte standarde
afacerii Forever. calitate excepţională, Forever Living
de calitate şi puritate. Respectarea
vă oferă şi oportunitatea dezvoltării
acestor standarde a adus companiei
PREŢUL RECOMANDAT DE VÂNZARE propriei afaceri de succes. Pentru
o serie întreagă de distincţii: certi-
(PRV) mai multe detalii despre oportu-
nitatea de afaceri Forever, vă rugăm
Este preţul cu care cumpără produ- să luaţi legătura cu persoana care
2 sele Forever cei care au în vedere v-a oferit acest catalog.
DESPRE FOREVER LIVING PRODUCTS
„Vă mulţumesc pentru timpul acordat lecturii acestui
catalog de produse. De peste 30 de ani ne-am axat
cercetările pe identificarea şi prezentarea celor mai
valoroase resurse de sănătate şi frumuseţe oferite de
natură. Produsele din acest catalog reprezintă
rezultatul acestor cercetări. Suntem mândri de faptul
că produsele noastre sunt folosite de milioane de
oameni din peste 140 de ţări din întreaga lume şi ne
păstrăm promisiunea de a alege mereu calitatea şi
excelenţa în tot ceea ce facem.”

Rex Maughan
Fondator şi CEO
Forever Living Products International

Touch of Forever Economiseşti


cod până la
001 | 2.000 pc Preţ Depozit – 295,00 Euro 110 €*
puncte credit Preţ NDP – 357,85 Euro
PRV – 421,00 Euro
Ce poate fi mai plăcut decât să ai la îndemână
produsele favorite de la Forever într-un ambalaj
practic? Touch of Forever este modalitatea ideală de
a prezenta produsele familiei, prietenilor,
cunoştinţelor şi de a face o economie considerabilă
faţă de cumpărarea lor separată. Touch of Forever
include: Aloe Bath Gelée, Aloe Vera Gel, Forever Lite
(ciocolată sau vanilie), Aloe Lips (2), Forever Bee
Honey, Forever Bee Pollen, Forever Bee Propolis,
Forever Bright Toothgel, Aloe Berry Nectar, Royal
Jelly, Nature-Min, Aloe Liquid Soap, Arctic Sea, Aloe
First, Gin-Chia, Absorbent-C, Aloe Blossom Herbal
Tea, Aloe Propolis Creme, A-Beta-CarE, Aloe Jojoba
Shampoo, Aloe Jojoba Conditioning Rinse, Aloe Vera
Gelly, Aloe Lotion, Aloe Moisturizing Lotion, Aloe
Heat Lotion, Garlic-Thyme, Aloe Pro-Set, Ever-Shield,
Fields of Greens, Garcinia Plus, Forever Kids.

Vă invităm să pătrundeţi în universul *faţă de preţul individual al produselor din TOF.


Calculul a fost efectuat la PRV, fără TVA.

produselor Forever!
3
DESPRE FOREVER LIVING PRODUCTS
BĂUTURI NUTRITIVE
Reîncarcă-te cu prospeţimea substanţelor nutritive conţinute în băuturile noastre pe bază de Aloe vera.

Aloe Forever Conţine substanţele


nutritive ale gelului
stabilizat de Aloe vera
Berry Nectar Preţ Depozit – 16,07 Euro Freedom®
îmbogăţite cu sulfat
de glucozamină, sulfat
cod Preţ NDP – 19,51 Euro cod

de condroitină (două
196 | 0.138 pc
034 | 0.101 pc PRV – 22,95 Euro
Excelentă aroma acestui veritabil cocteil Preţ Depozit – 21,95 Euro substanţe de origine
puncte credit puncte credit

de substanţe nutritive. Preparatul conţine – 26,65 Euro naturală, cu rol


binefăcătorul gel de aloe, suc de mere şi important în
Preţ NDP
– 31,35 Euro menţinerea mobilităţii
de merişor, fiind bogat în vitaminele A şi
PRV
articulaţiilor), vitamina
C, potasiu şi pectină - pentru menţinerea C şi MSM (metil-
sănătăţii tubului digestiv. 1 litru sulfonil-metan, sursă
importantă de sulf de
provenienţă biologică,
necesar menţinerii
integrităţii anatomice
şi funcţionale a
ţesuturilor
conjunctive).
1 litru

Forever Aloe
Bits N’ Peaches®
cod
077 | 0.110 pc

Un gust fără egal: gel


puncte credit

stabilizat, pulpă de
Aloe vera şi suc de
piersici bine coapte.
La cocteilul vitaminic
din aloe am adăugat
carotenoide
(substanţe
antioxidante şi sursă
de vitamina A,
Miraculoasele frunze de aloe conţin indispensabilă
peste 200 de compuşi activi, dintre care sistemului imunitar).
20 de minerale, 18 aminoacizi şi 12 Supliment alimentar
Aloe Vera Gel vitamine. Aloe Vera Gel, produs pe baza ideal pentru copii şi
unui proces patentat de stabilizare a întreaga familie.
gelului din frunzele de aloe, contribuie 1 litru
cod

la funcţionarea optimă a sistemului


015 | 0.101 pc

digestiv şi la echilibrarea
puncte credit

metabolismului. Consumat zilnic, Aloe


Preţ Depozit – 16,07 Euro Preţ Depozit – 17,50 Euro
Vera Gel reprezintă unul dintre cele mai
Preţ NDP – 19,51 Euro Preţ NDP – 21,25 Euro
complete suplimente alimentare. 1 litru
PRV – 22,95 Euro PRV – 25,00 Euro

4 Produsele din această categorie conţin vitamine şi minerale care ajută la menţinerea sănătăţii prin evitarea
carenţelor nutriţionale şi nu fac subiectul evaluărilor FDA. Produsele din această categorie nu au fost
concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic sau preventiv al unor afecţiuni
BĂUTURI NUTRITIVE sau grupe de afecţiuni. Pentru orice problemă de ordin medical se impune consult efectuat de medic.
BĂUTURI NUTRITIVE

Aloe Blossom Forever


Herbal Tea® Freedom2Go™
cod
200 | 0.070 pc cod
puncte credit 306 | 0.455 pc
puncte credit

Pur şi Bucuraţi-vă de toate


simplu cel binefacerile pe care le
mai bun oferă Forever Freedom
ceai pe în amestec cu gust
care l-aţi exotic de rodie, acum
gustat într-un ambalaj comod şi
vreodată. Conţine un amestec echilibrat de boboci uşor de transportat. Forever Freedom2Go™ conţine
florali de aloe, scorţişoară şi ghimbir din China, glucozamină, condroitină, MSM (metil-sulfonil-
cuişoare din Madagascar, mirodenii cu efect metan) şi suc dulce de rodie bogat în antioxidanţi,
calmant din Jamaica, coajă rasă de portocală alături de binefăcătoarele ingrediente prezente în
(bogată în vitamina C), nucşoară, fenicul, muşeţel, formula noastră brevetată de gel stabilizat de Aloe
frunze de mure şi Gymnema sylvestre. Sărac în vera. Desfaceţi plicul în zona indicată şi savuraţi
calorii. Nu conţine cofeină. 25 pliculeţe sigilate Freedom2GoTM oriunde şi oricând.
individual. 37 g 30 plicuri/cutie; nu se vând individual

Preţ Depozit – 11,17 Euro Preţ Depozit – 59,15 Euro


Preţ NDP – 13,56 Euro Preţ NDP – 71,83 Euro
PRV – 15,95 Euro PRV – 84,50 Euro

Forever Pomesteen Power™ Forever Aloe2Go™


cod
cod
262 | 0.106 pc 270 | 0.379 pc
puncte credit

Forever Pomesteen Power, un


puncte credit

amestec unic, brevetat, cu gust Cu siguranţă apreciaţi calităţile


delicios, din suc de rodie, pere, nutritive ale gelului de aloe şi gustul
mangostan, zmeură, mure, afine şi excelent al Pomesteen Power.
extract din seminţe de struguri. Forever Living Products a combinat
Toate ingredientele din componenţa beneficiile acestor două produse
Forever Pomesteen Power, în special într-o băutură convenabil ambalată,
rodia şi mangostanul, se află în topul la îndemână. Forever Aloe2Go™
listei valorilor CARO (Capacitatea de poate fi consumat oriunde şi oricând, la birou, în maşină
Absorbţie a Radicalilor liberi de sau pe drum. Desfaceţi plicul în zona indicată şi profitaţi
Oxigen). Valoarea CARO arată pe loc de beneficiile celor două băuturi nutritive.
capacitatea unui antioxidant de a 30 de plicuri/cutie; nu se vând individual.
înlătura efectele negative cauzate de radicalii liberi. Veţi
profita de proprietăţile antioxidante ale rodiilor,
mangostanului şi ale celorlalte fructe cu Forever
Preţ Depozit – 50,50 Euro
Pomesteen Power! 473 ml
Preţ NDP – 61,33 Euro
PRV – 72,15 Euro
Preţ Depozit – 16,95 Euro
Preţ NDP
PRV
– 20,59 Euro
– 24,24 Euro
5
BĂUTURI NUTRITIVE
CONTROLUL GREUTĂŢII
Arăţi bine şi te simţi excelent cu ajutorul produselor şi programelor Forever de reducere a greutăţii
şi menţinere a unui stil de viaţă sănătos.

Forever Lean Forever Forever Fast Break®


cod
289 | 0.137 pc Garcinia Energy Bar
Forever LeanTM
puncte credit

Plus® cod

conţine două
267 | 0.014 pc

ingrediente
puncte credit

revoluţionare ce
cod
071 | 0.132 pc
contribuie la
puncte credit

reducerea
absorbţiei caloriilor
din lipide şi Fructul de Garcinia cambogia Baton energizant cu gust excelent
carbohidraţi. conţine acid hidroxicitric (AHC), şi conţinut scăzut de calorii,
Pentru a maximiza substanţă capabilă să reducă substitut ideal al unei mese. Un
eficacitatea acestui transformarea carbohidraţilor baton asigură 50% din necesarul
supliment alimentar este din organism în grăsime. AHC zilnic de vitamine şi minerale şi
conţine aminoacizi, enzime şi
important să aveţi o dietă este un inhibitor natural al
fosfor, care contribuie la
sănătoasă şi să practicaţi în mod apetitului şi blochează recuperarea după efort prelungit
constant exerciţii fizice. Astfel activitatea enzimelor şi la creşterea energiei
veţi atinge şi vă veţi menţine responsabile de conversia organismului prin accelerarea
greutatea corporală la care visaţi. caloriilor în grăsimi. metabolismului lipidic şi glucidic.
120 capsule 70 capsule gelatinoase 230 calorii/baton, 57g

Preţ Depozit – 21,71 Euro Preţ Depozit – 21,00 Euro Preţ Depozit – 2,10 Euro
Preţ NDP – 26,38 Euro Preţ NDP – 25,50 Euro Preţ NDP – 2,55 Euro
PRV – 31,04 Euro PRV – 30,00 Euro PRV – 3,00 Euro

Forever Lite® Forever Lite®Ultra™

cod cod
021 Ciocolată | 0.110 pc 266 Ciocolată | 0.110 pc
019 Vanilie | 0.110 pc 237 Vanilie | 0.110 pc

Forever Lite este un amestec complet Forever Lite Ultra este


puncte credit puncte credit

de vitamine, minerale, proteine şi completarea perfectă a stilului de


carbohidraţi. Două măsuri de Forever viaţă Forever Living. Conţine cu
Lite asigură în proporţie de 100% 55% mai multe proteine şi mai
necesarul zilnic de vitamine şi puţin de jumătate din cantitatea
minerale, furnizând organismului 18 de carbohidraţi faţă de produsul
aminoacizi (inclusiv cei 8 aminoacizi clasic Forever Lite. Forever Lite
esenţiali), fier, seleniu, crom, iod, Ultra îmbină noile curente în
fibre solubile şi insolubile. Se materie de nutriţie cu tehnologia
serveşte în amestec cu lapte sau suc de ultimă oră, pentru menţinerea
de fructe. 525 g, 21 doze unei diete echilibrate şi a unui stil
de viaţă sănătos. 525 g, 21 doze
Preţ Depozit – 17,47 Euro Preţ Depozit – 17,47 Euro
Preţ NDP – 21,21 Euro Preţ NDP – 21,21 Euro
6 PRV – 24,95 Euro PRV – 24,95 Euro
CONTROLUL GREUTĂŢII
TRUSE CONTROLUL GREUTĂŢII - NUTRIŢIE

cod

Clean 9 216 | 0.606 pc


puncte credit

Primul pas al unei cure de detoxifiere este eliminarea consumului de


alimente ce conţin conservanţi şi alte substanţe chimice dăunătoare
organismului. Fiind o etapă premergătoare programului Nutri-Lean, Clean
9 vă oferă toate produsele şi informaţiile de care aveţi nevoie pentru a
începe detoxifierea organismului, declanşarea procesului de scădere în
greutate şi dobândirea unor obiceiuri alimentare sănătoase. Pachetul Clean
9 include: Aloe Vera Gel (3 flacoane), Forever Lite Ultra (1 cutie vanilie sau
ciocolată), Garcinia Plus (1 flacon), Bee Pollen (1 flacon), un shaker, un
centimetru pentru măsurări corporale şi o broşură informativă detaliată.
Preţ Depozit – 96,38 Euro
Preţ NDP – 117,00 Euro
PRV – 137,65 Euro

cod

Forever Nutri-Lean™ Pak Vanilla - 294 | 0.913 pc


Chocolate - 296 | 0.913 pc

Pachetul Forever Nutri-Lean a fost conceput pentru a vă ajuta să


puncte credit

TM

dobândiţi o cunoaştere aprofundată a felului în care vă hrăniţi,


evitând curele de slăbire hazardate, alimentele nesănătoase şi alte
concepţii eronate despre nutriţie şi fitness. Forever Nutri-LeanTM
conţine: Aloe Vera Gel (3 flacoane), Forever Lite Ultra (2 cutii, vanilie
sau ciocolată), Forever Lean (1 flacon), Forever Garcinia
(1 flacon), Forever Active Probiotic Preţ Depozit – 144,41 Euro
(1 cutie) şi o broşură detaliată.
Preţ NDP – 175,53 Euro
PRV – 206,50 Euro

cod

Clean 9 Business Pak 220 | 2.000 pc


puncte credit

Un start rapid către noul tău viitor financiar, acest pachet îţi oferă toate
instrumentele de care ai nevoie pentru a-ţi începe şi dezvolta afacerea
Forever. Fiecare pachet Clean 9 Business Pak conţine: Clean 9 (3 pachete),
Fast Break Energy Bar (12 batoane), CD-ul „Introducere în afacerea
Forever” (3 bucăţi), Politicile Companiei (3 exemplare), Catalogul de
Produse (3 exemplare), Formularul de
Înscriere (3 exemplare), pliantul
Preţ Depozit – 295,00 Euro
Nutri-Lean (3 exemplare). Preţ NDP – 357,85 Euro
PRV – 421,00 Euro

Mini Touch of Forever - Nutriţie


cod
075 | 1.000 pc

O cutie pentru o alegere uşoară! Mini TOF Nutriţie conţine toate produsele
puncte credit

necesare în cazul în care preocupările pentru nutriţie sunt prioritare: Aloe Vera
Gel, Forever Lite, Forever Bee Pollen, Forever Bee Propolis, Aloe Berry Nectar,
Royal Jelly, Arctic-Sea Super Omega-3, Absorbent-C, A-Beta-CarE, Fields of
Greens şi Forever Kids.
Preţ Depozit – 160,00 Euro
Preţ NDP
PRV
– 194,23 Euro
– 228,50 Euro
7
TRUSE
SUPLIMENTE ALIMENTARE
Forever Living Products oferă cele mai bune suplimente alimentare obţinute din ingrediente de o
calitate excepţională, atent selecţionate.

Forever Garlic-Thyme® Forever Active HA™


cod cod
065 | 0.073 pc 264 | 0.136 pc
puncte credit

Usturoiul şi cimbrul, Forever Active HA


puncte credit

două plante cu furnizează o formă


proprietăţi antioxidante unică de acid
redutabile, importante hialuronic cu masă
pentru menţinerea moleculară mică
sănătăţii, se regăsesc (cu proprietăţi
în produsul Garlic- hidratante şi
Thyme. Prin zdrobirea sau tăierea lubrifiante), ulei de
usturoiului rezultă enzime care ghimbir şi şofran,
interacţionează şi favorizează ceea ce îl recomandă drept unul
formarea unui agent antioxidant dintre cele mai puternice
puternic. Studiile au arătat că suplimente alimentare de pe piaţă
usturoiul intervine în metabolismul pentru hidratarea pielii şi
Forever lipidelor, transformându-le în lubrifierea articulaţiilor. Forever
energie, şi protejează organismul de Active HA, un produs de ultimă oră
acţiunea radicalilor liberi. Acum este pe piaţa suplimentelor alimentare,
Active Probiotic™ asociat cu cimbrul, sub formă de va face ca articulaţiile dvs. să
capsule gelatinoase moi, inodore. funcţioneze din nou ca unse.
100 capsule gelatinoase 60 capsule gelatinoase
cod
222 | 0.121 pc

Forever Active Probiotic a fost


puncte credit
Preţ Depozit – 11,55 Euro Preţ Depozit – 21,66 Euro
conceput pentru a contribui la Preţ NDP – 14,03 Euro Preţ NDP – 26,31 Euro
ameliorarea efectelor PRV – 30,97 Euro
determinate de dezechilibrele
PRV – 16,50 Euro

alimentare induse de stilul


actual de viaţă. Neglijate, Gin-Chia® Forever Ginkgo Plus®
aceste dezechilibre pot
determina reducerea
cod cod
047 | 0.073 pc 073 | 0.125 pc
semnificativă a florei Două plante
puncte credit puncte credit

microbiene normale din medicinale De aproape 5


colon. Această capsulă cunoscute din milenii, Ginkgo
perlată, uşor de înghiţit, antichitate: biloba este
contribuie la menţinerea Golden chia în considerat "hrana
sănătăţii sistemului digestiv, Occident şi minţii", având rol
ginsengul în
ameliorând absorbţia în ameliorarea
Orient, se
substanţelor nutritive şi regăsesc în circulaţiei
funcţia imunitară. Forever Gin-Chia, un cerebrale,
Active Probiotic, cu 6 produs creat combaterea
pentru a tulburărilor de
componente probiotice per
compensa memorie şi stărilor de oboseală
capsulă, este singurul produs intelectuală, mărirea capacităţii de
pierderile provocate organismului de
din lume ce îşi păstrează stilul actual de viaţă. Ambele plante concentrare şi accelerarea
proprietăţile la temperatura conţin antioxidanţi puternici, schimburilor metabolice. Am
camerei (nu necesită vitaminele A, B1, B2, C şi D, calciu, combinat ginkgo cu alte trei plante
refrigerare). fier, sodiu, potasiu, zinc, cupru, folosite în medicina tradiţională
30 capsule perlate magneziu şi mangan. Această chineză: Ganoderma, fructele de
combinaţie creşte rezistenţa Schisandra şi remediul Fo-ti, pentru
organismului, vigoarea, tonusul şi a obţine un tonic cerebral cu efecte
favorizează circulaţia sângelui. remarcabile. 60 tablete
Preţ Depozit – 18,55 Euro
Preţ NDP – 22,53 Euro 100 tablete
PRV – 26,50 Euro
Preţ Depozit – 11,55 Euro Preţ Depozit – 19,95 Euro
Preţ NDP – 14,03 Euro Preţ NDP – 24,23 Euro
8 PRV – 16,50 Euro PRV – 28,50 Euro
SUPLIMENTE ALIMENTARE
Sănătatea depinde de o alimentaţie adecvată. Produsele noastre păstrează neschimbate calităţile
naturale ale ingredientelor, oferind sănătate şi certitudinea unei alimentaţii echilibrate.

Forever Vision™ Forever Multi-Maca™


cod cod
235 | 0.106 pc 215 | 0.106 pc
puncte credit puncte credit

Simţul văzului, Forever Multi-Maca


un simţ de îmbină
nepreţuit. legendarele
Formula proprietăţi ale
acestui plantei Maca
produs, peruviană şi ale
obţinut din altor plante şi
extract de ingrediente alese.
afine, luteină, Folosirea sa
zeaxantină, sistematică va
antioxidanţi importanţi şi alţi conduce la performanţe maxime.
nutrienţi, contribuie la menţinerea 60 tablete
acuităţii vizuale timp îndelungat.
60 tablete
Fields of Greens®
Preţ Depozit – 16,83 Euro Preţ Depozit – 16,76 Euro cod
068 | 0.048 pc
Preţ NDP – 20,44 Euro Preţ NDP – 20,36 Euro puncte credit

Alimentaţie dezechilibrată?
PRV – 24,05 Euro PRV – 23,95 Euro
Prea multe mese de tip fast-
food? Completează-ţi
necesarul de vitamine,
Forever Pro 6™ Forever Calcium
minerale, proteine,
cod cod

aminoacizi, enzime,
263 | 0.121 pc 206 | 0.096 pc

antioxidanţi şi clorofilă care


puncte credit puncte credit

Forever Calcium,
Forever Pro 6 lipsesc dintr-o dietă
produs cu conţinut
este o sănătoasă. Fields of Greens
ridicat de citrat de
combinaţie combină orzul încolţit (bogat
calciu, asigură 100%
de şase în potasiu, calciu, magneziu,
din cantitatea de
elemente fier, sodiu, cupru, fosfor, zinc
calciu zilnic
(vitamine, şi mangan), grâul încolţit
minerale şi recomandată. 4
tablete de Forever
(bogat în vitamine, minerale şi
extracte din oligoelemente), lucerna
plante) Calcium, cu gust
plăcut de lămâie, (bogată în minerale şi
destinată
conţin 1.000 mg de calciu plus vitaminele A, B6, E şi K) şi
bărbaţilor care doresc să-şi
vitamina D şi magneziu. Aceste două ardeiul iute de Cayenne
menţină sănătatea prostatei.
Puterea extraordinară a componente sunt extrem de (pentru o bună funcţionare a
extractelor de Saw palmetto şi importante pentru absorbţia maximă sistemelor circulator şi
Pygeum, a licopinei, seleniului şi a calciului. 2 tablete de Forever digestiv) într-un supliment
a celorlalte ingrediente benefice, Calcium la micul dejun şi 2 tablete la vitaminic şi mineral ce
concentrate de Forever Living cină, un mod simplu şi eficient prin completează alimentaţia
Products într-o tabletă uşor de care se asigură în totalitate necesarul modernă tip "fast-food".
administrat, creează unul dintre de calciu al organismului, un element 80 tablete
cele mai eficiente suplimente atât de important pentru menţinerea
alimentare de pe piaţă destinat sănătăţii sistemului osos.
sănătăţii prostatei. 90 tablete
Preţ Depozit – 7,67 Euro
90 tablete Preţ NDP – 9,31 Euro
PRV – 10,95 Euro
Preţ Depozit – 19,25 Euro Preţ Depozit – 15,36 Euro
Preţ NDP – 23,38 Euro Preţ NDP – 18,66 Euro
PRV – 27,53 Euro PRV – 21,95 Euro 9
SUPLIMENTE ALIMENTARE
Tot mai multe persoane aleg să includă în alimentaţia lor suplimente alimentare pentru a-şi asigura
substanţele nutritive necesare unei “sănătăţi de fier”.

E E
Arctic-Sea® Absorbent-C®
Super Omega-3
cod
048 | 0.070 pc
cod puncte credit
039 | 0.122 pc

Omega-3 este un Vitamina C ajută la


puncte credit

Forever acid gras esenţial menţinerea


polinesaturat, ce se sănătăţii ţesutului
găseşte în carnea de conjunctiv, a pielii,
CardioHealth™ somon şi alte
articulaţiilor şi
funcţiilor
animale marine. aparatului
cod

Omega-9 este un respirator.


312 | 0.133 pc

Supliment alimentar special acid gras esenţial nesaturat existent Deficienţa vitaminei C poate duce
puncte credit

realizat pentru a se dizolva în în anumite produse de origine la fragilitatea vaselor capilare şi


paharul tău cu Aloe Vera Gel şi a vegetală. Fiecare capsulă conţine 225 sângerări gingivale. Pentru a ne
furniza trei nutrienţi importanţi mg de EPA (acid eicosapentaenoic) şi asigura că cele 60 mg de vitamină
pentru menţinerea sănătăţii 150 mg de DHA (acid C din fiecare tabletă sunt eficient
aparatului cardiovascular. Forever docosahexaenoic), substanţe asimilate în organism, am adăugat
CardioHealth™ cu coenzima Q10 500 mg de tărâţe de ovăz, fibră
deficitare în majoritatea dietelor
alimentară cu grad mare de
întreţine nivelul optim al tradiţionale. 60 capsule gelatinoase solubilitate. 100 tablete
homocisteinei, acoperă necesarul
de coenzimă Q10 pe care îl
presupune funcţionarea celulară
Preţ Depozit – 19,43 Euro Preţ Depozit – 11,17 Euro
eficientă şi furnizează substanţe Preţ NDP – 23,59 Euro Preţ NDP – 13,56 Euro
antioxidante importante pentru PRV – 27,75 Euro PRV – 15,95 Euro
sănătatea inimii. Aceste ingre-
diente valoroase contribuie în
mod global la menţinerea E E
sănătăţii aparatului
A-Beta-CarE® Nature-Min®
cardiovascular.
Conţine 30 de plicuri sigilate
cod cod

individual.
054 | 0.118 pc 037 | 0.073 pc
puncte credit puncte credit

Preţ Depozit – 17,30 Euro Acest produs Datorită acestui


conţine supliment
alimentar,
Preţ NDP – 21,00 Euro
antioxidanţi ce
combat organismul nostru
PRV – 24,70 Euro
acţiunea poate beneficia
radicalilor liberi, acum de nutrienţi
extraşi din
responsabili de
adâncurile
apariţia unor
mărilor. Obţinut
stări din depozitele minerale marine,
de oboseală. rezultate în urma sedimentării
A-Beta-CarE furnizează vitamina A, plantelor şi animalelor acvatice
vitamina E şi seleniu, substanţe cu de-a lungul erelor, Nature-Min
efect puternic antioxidant, benefice reuneşte majoritatea mineralelor
Produsele marcate cu E pentru sănătatea pielii, a părului şi ce se regăsesc în organism,
pentru menţinerea unei bune acuităţi inclusiv calciu, fosfor şi
vizuale. 100 capsule gelatinoase magneziu, în proporţiile
necesare. 180 tablete
fac parte din pachetul
Forever Essentials.
Preţ Depozit – 18,87 Euro Preţ Depozit – 11,55 Euro
Preţ NDP – 22,91 Euro Preţ NDP – 14,03 Euro
10 PRV – 26,95 Euro PRV – 16,50 Euro
SUPLIMENTE ALIMENTARE
Din cauza tehnologiilor folosite în agricultura modernă, ce sărăcesc solul de substanţe minerale naturale,
nu mai putem avea certitudinea că alimentele pe care le consumăm pot asigura organismului toate
vitaminele şi mineralele esenţiale de care acesta are nevoie.

Forever Kids® Forever Forever


Tablete Lycium Plus® Nature’s 18™
cod
masticabile cod
072 | 0.132 pc
271 | 0.190 pc
puncte credit

Binecunoscut de
cod puncte credit
198 | 0.056 pc
secole în China,
puncte credit

Un mod amuzant şi fructul de Lycium


savuros de restabileşte
administrare zilnică, echilibrul energetic al organismului
la copiii peste 2 ani, a vitaminelor, şi ameliorează acuitatea vizuală.
mineralelor şi fitonutrienţilor Lycium-ul combinat cu extractul
esenţiali unei alimentaţii flavonoidic din lemn-dulce (acesta
echilibrate, sub forma unor tablete
fiind unul dintre cei mai puternici
masticabile cu aromă de portocale
antioxidanţi cunoscuţi) este bogat
şi struguri. Nu conţin zahăr,
în aminoacizi şi vitamine.
aspartam, conservanţi sau
coloranţi artificiali. 120 tablete 100 tablete 4 tablete de Forever Nature's 18
pe zi reprezintă modalitatea ideală
Preţ Depozit – 8,85 Euro Preţ Depozit – 21,00 Euro de a asigura organismului
beneficiile oferite de consumul
fructelor şi legumelor
Preţ NDP – 10,75 Euro Preţ NDP – 25,50 Euro
indispensabile pentru menţinerea
PRV – 12,65 Euro PRV – 30,00 Euro
sănătăţii. Fructele şi legumele
Forever Essentials® Forever Echinacea conţin antioxidanţi ce contribuie la
menţinerea sănătăţii şi la
Supreme™ susţinerea funcţiei imunitare,
cod

precum şi alte substanţe


269 | 0.244 pc

fitochimice, fiind o sursă de


puncte credit

Reuneşte,
cod

substanţe nutritive de care


214 | 0.085 pc

într-un organismul are nevoie zi de zi. 4


Forever Echinacea
puncte credit

ambalaj tablete masticabile de Forever


Supreme conţine
practic pentru Nature's 18 pe zi vă oferă o
cele mai apreciate
administrare specii de Echinacea cantitate de antioxidanţi
zilnică, cinci (Echinacea purpurea şi echivalentă cu cea conţinută în 5
dintre cele Echinacea angustifolia), precum şi porţii de fructe şi legume.
mai apreciate suplimente Hydrastis canadensis şi extract 30 de doze zilnice / cutie cu 120
alimentare ale Forever Living. din seminţe de struguri, pentru tablete
Fiecare plic conţine: beneficii maxime. 60 tablete

 2 tablete de Forever Bee Pollen,


Preţ Depozit – 13,26 Euro Preţ Depozit – 28,95 Euro
 2 tablete de Absorbent-C,
 4 tablete de Nature-Min,
Preţ NDP – 16,11 Euro Preţ NDP – 35,16 Euro
 1 capsulă gelatinoasă de
PRV – 18,95 Euro PRV – 41,36 Euro
A-Beta-CarE,
 1 capsulă gelatinoasă de Arctic-
Sea
Forever Fizz™ Preţ Depozit – 19,95 Euro
Preţ NDP – 24,23 Euro
şi reprezintă modalitatea ideală de
cod

a vă asigura necesarul zilnic de


283 | 0.152 pc PRV – 28,50 Euro
substanţe nutritive esenţiale. Formulă energizantă efervescentă.
puncte credit

30 de plicuri
Tablete efervescente cu aromă de mango şi gust
excelent, special concepute pentru creşterea rapidă şi eficientă a nivelului
Preţ Depozit – 38,95 Euro
energetic al organismului. Tablete ambalate individual, uşor de
Preţ NDP – 47,30 Euro
PRV – 55,65 Euro transportat. 30 tablete

Produsele din această categorie conţin vitamine şi minerale care ajută la menţinerea sănătăţii prin evitarea
carenţelor nutriţionale şi nu fac subiectul evaluărilor FDA. Produsele din această categorie nu au fost
concepute pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic sau preventiv al unor afecţiuni
11
sau grupe de afecţiuni. Pentru orice problemă de ordin medical se impune consult efectuat de medic. SUPLIMENTE ALIMENTARE
PRODUSE APICOLE
Forever Living Products oferă produse apicole 100% naturale, cu valoare nutritivă ridicată.

Forever Bee Honey®


cod
207 | 0.067 pc
puncte credit

Denumită în antichitate „hrana zeilor”, mierea are un conţinut ridicat


de carbohidraţi şi minerale, precum calciul şi fosforul, fiind o sursă
excelentă de energie ce poate fi pusă rapid la dispoziţia organismului.
Gustul plăcut, calitatea de îndulcitor natural şi uşurinţa digerării o
recomandă tuturor vârstelor. Conţine aproximativ 70 calorii/30 g şi
este un adevărat cocteil de vitamine,
minerale, enzime, proteine şi
aminoacizi. 0,5 kg
Preţ Depozit – 10,68 Euro
Preţ NDP – 12,96 Euro
PRV – 15,25 Euro

cod

Forever Bee Propolis® 027 | 0.127 pc

Propolisul este o substanţă de „protecţie”, produsă şi folosită de


puncte credit

albine pentru a-şi feri stupul de pericolul infecţiilor, menţinându-l în


condiţii aproape sterile. Extrem de eficient, propolisul asigură în
interiorul stupului un mediu mai steril decât în multe săli de operaţie.
Forever Bee Propolis conţine 22 de aminoacizi, complexul vitaminei B
şi este îmbogăţit cu lăptişor de matcă,
fiind un excelent stimulent al Preţ Depozit – 20,27 Euro
sistemului imunitar. Preţ NDP – 24,61 Euro
500 mg/tabletă. 60 tablete PRV – 28,95 Euro

cod

Forever Royal Jelly® 036 | 0.132 pc


puncte credit

Recâştigaţi-vă energia şi echilibrul metabolismului, afectate de stresul


cotidian. Lăptişorul de matcă este bogat în proteine, minerale,
vitaminele A, C, D şi E, complexul vitaminei B, cei 8 aminoacizi
esenţiali, 10 aminoacizi neesenţiali şi o
combinaţie specială de enzime. Preţ Depozit – 20,97 Euro
60 tablete Preţ NDP – 25,46 Euro
PRV – 29,95 Euro

E
Forever Bee Pollen® cod
026 | 0.061 pc
puncte credit

Polenul conţine vitaminele C, D, E şi K, betacaroten (vitamina A),


complexul vitaminei B, minerale, enzime, coenzime, acizi graşi de
provenienţă vegetală, carbohidraţi, proteine şi 22 de aminoacizi
(inclusiv cei 8 aminoacizi esenţiali), fiind o sursă de energie şi forţă,
prin stimularea sistemelor circulator,
digestiv, imunitar şi nervos.
500 mg/tabletă. 100 tablete
Preţ Depozit – 9,70 Euro
Preţ NDP – 11,77 Euro
PRV – 13,85 Euro

12 Produsele din această categorie conţin vitamine şi minerale care ajută la menţinerea sănătăţii prin evitarea
carenţelor nutriţionale şi nu fac subiectul evaluărilor FDA. Produsele din această categorie nu au fost concepute
pentru a fi utilizate în scop diagnostic, terapeutic, simptomatic sau preventiv al unor afecţiuni sau grupe de
PRODUSE APICOLE afecţiuni. Pentru orice problemă de ordin medical se impune consult efectuat de medic.
ÎNGRIJIREA PIELII
Forever Living Products a conceput o gamă de produse unice, care hidratează în mod natural
pielea, oferindu-i substanţe nutritive esenţiale şi vitaminele de care are nevoie.

Aloe Vera Gelly Aloe Propolis Creme Aloe Moisturizing


cod
cod
061 | 0.060 pc
cod
051 | 0.079 pc
Lotion 063 | 0.060 pc
puncte credit
puncte credit

Produs în esenţă Reprezintă mai mult Ideală pentru


puncte credit

identic cu sucul decât o simplă cremă îngrijirea feţei


obţinut direct din hidratantă. Textura ei sau a corpului,
onctuoasă, densă, această
frunza de aloe, din
realizată din gel emulsie densă
interiorul căreia combină
izvorăsc calităţile stabilizat de aloe,
calităţile
propolis, extracte de
minunatei plante. gelului
muşeţel şi tătăneasă
Gelul translucid se stabilizat de
(două plante medicinale Aloe vera,
absoarbe rapid,
utilizate constant alantoinei,
este un emolient al pentru îngrijirea pielii), uleiului din
epidermelor sensibile, conţine vitaminele A şi E, ajută la miez de sâmbure de caise, uleiului
agenţi de hidratare, umectanţi şi menţinerea sănătăţii şi tonicităţii de jojoba, elastinei şi colagenului
are efect calmant. 118 ml tenului. 113 g solubil pentru calmare şi hidratare.
118 ml

Preţ Depozit – 9,45 Euro Preţ Depozit – 12,57 Euro Preţ Depozit – 9,45 Euro
Preţ NDP – 11,48 Euro Preţ NDP – 15,26 Euro Preţ NDP – 11,48 Euro
PRV – 13,50 Euro PRV – 17,95 Euro PRV – 13,50 Euro

Aloe Heat Lotion Aloe Lotion Aloe First®


cod
cod cod
064 | 0.060 pc 062 | 0.060 pc 040 | 0.079 pc
puncte credit
puncte credit puncte credit

Entorsă? Produs hidratant de Uşor de pulverizat,


Întindere? Nu excepţie pentru faţă şi Aloe First conţine
înainte de a corp. Asociază gelul gel stabilizat de
avea la stabilizat de aloe cu Aloe vera, propolis
îndemână un (un antiseptic
concentraţie ridicată,
tub de Aloe natural), alantoină
uleiul de jojoba, pentru protecţia
Heat Lotion.
Emulsia de tip colagenul, elastina şi pielii şi un
U/A (ulei în vitamina E, pentru complex exclusiv
apă) conţine realizarea unei emulsii de 11 extracte din
substanţe ce fine, discret diferite plante. Are
produc parfumate, calmante, un pH echilibrat şi
încălzire locală şi gel stabilizat de destinate epidermelor uscate sau poate fi utilizat şi de către
aloe, fiind ideală pentru calmarea persoanele cu piele foarte
iritate. Restabileşte rapid valorile
sensibilă. 473 ml
întinderilor şi a suprasolicitărilor pH-ului, redă supleţe şi catifelare
musculare. 118 ml pielii. 118 ml
Preţ Depozit – 12,57 Euro
Preţ NDP – 15,26 Euro
PRV – 17,95 Euro
Preţ Depozit – 9,45 Euro Preţ Depozit – 9,45 Euro
Preţ NDP – 11,48 Euro Preţ NDP – 11,48 Euro
PRV – 13,50 Euro PRV – 13,50 Euro 13
ÎNGRIJIREA PIELII
ÎNGRIJIREA PIELII
Produsele Forever Living pentru îngrijirea pielii conţin Aloe vera, pentru revitalizare şi protejare.

cod

Aloe Body Aloe Body Toner 056 | 0.118 pc

Cremă cu efect de încălzire în profunzime, bazată pe


cod puncte credit
055 | 0.350 pc
Toning Kit
proprietăţile gelului stabilizat de Aloe vera. Aloe Body Toner
puncte credit

se foloseşte în împachetări cu folie de celofan pentru a


remodela silueta şi a reda tonicitate pielii. Secretul
performanţei constă în asocierea dintre aloe, plante
medicinale europene şi doi agenţi de încălzire cu efect
remarcabil: uleiul de scorţişoară şi extractul de ardei iute.
Această combinaţie provoacă uşoară încălzire şi înroşire locală,
drenează excesul de lichide şi reduce aspectul celulitic. 113 g
Preţ Depozit – 18,73 Euro
Preţ NDP – 22,74 Euro
Set complet pentru PRV – 26,75 Euro
împachetare la domiciliu,
conceput în scopul diminuării
depozitelor celulitice,
cod

Aloe Bath Gelée 014 | 0.073 pc

reducerii aspectului tip „coajă


puncte credit

Gel spumant cu acţiune delicată şi efect hidratant, pentru un


de portocală” şi redării
duş revigorant sau o baie relaxantă. Concentraţia ridicată de
tonusului. Formula sa pe
gel de Aloe vera facilitează hidratarea profundă. Corpul se
bază de gel stabilizat de masează cu ajutorul lufei, în scopul unei curăţări eficiente,
aloe, extracte din plante îndepărtării celulelor moarte din straturile cutanate
medicinale europene şi superficiale şi redării aspectului fin, catifelat al pielii. 251 ml
substanţe ce produc încălzire
locală stimulează circulaţia, Preţ Depozit – 11,55 Euro
detoxifică pielea şi elimină
surplusul de apă fixat în
Preţ NDP – 14,03 Euro

masa de grăsime
PRV – 16,50 Euro
(caracteristic celulitei). Setul
conţine: Aloe Body Conditioning Creme
 Aloe Body Toner
 Aloe Bath Gelée
cod

 Aloe Body Conditioning


057 | 0.145 pc

Creme Menţine pielea suplă, catifelată. Textura sa fină, onctuoasă


puncte credit

 Lufă hidratează pielea în profunzime, de aceea se poate aplica


 Folie de celofan după baie, după împachetare, la finalul procedurii de tonifiere
(nu se vinde separat) sau în cadrul unei şedinţe de masaj. 113 g

Preţ Depozit – 55,97 Euro Preţ Depozit – 23,07 Euro


Preţ NDP – 67,96 Euro Preţ NDP – 28,01 Euro
PRV – 79,95 Euro PRV – 32,95 Euro
cod

Forever Aloe Scrub® 238 | 0.063 pc


puncte credit

Produs special conceput pentru eliminarea celulelor


moarte de la suprafaţa epidermei, permite utilizarea
zilnică pe ten şi corp. Microsferele solide din ulei de
jojoba, suspendate în gel de aloe, permit o acţiune
delicată, foarte uşor abrazivă, curăţă porii în profunzime
şi evidenţiază un ten „reînnoit”, radios. 99 g

Preţ Depozit – 9,98 Euro


Preţ NDP – 12,11 Euro
14 PRV – 14,25 Euro
ÎNGRIJIREA PIELII
ÎNGRIJIREA PIELII

Forever Alluring Eyes® R3 Factor® Skin Defense Forever Alpha-E Factor®


cod
cod cod
233 | 0.097 pc
puncte credit 069 | 0.132 pc 187 | 0.132 pc
puncte credit puncte credit

Cremă contur de ochi, un Reţine apa pentru a asigura Un veritabil „corn al


produs modern ce nivelul optim de hidratare abundenţei”, Forever
contribuie la diminuarea cutanată. Reface rezistenţa Alpha-E Factor este un
ridurilor, ridulelor, ţesuturilor din structura pielii. fluid emolient conceput
pungilor, cearcănelor şi Reînnoieşte aspectul tenului. pentru ameliorarea
ameliorează supleţea şi Constituie prima recomandare aspectului pielii. Formula sa unică,
elasticitatea epidermei împotriva îmbătrânirii cutanate. R3 extrem de elaborată, reuneşte
fine din jurul ochilor. Factor are o formulă bazată pe gel substanţe umectante şi
Forever Alluring Eyes este bogată în stabilizat de aloe, colagen solubil, alfa emulsificatoare de înaltă puritate,
aloe, substanţe emoliente din ulei de hidroxiacizi (AHA), vitaminele A şi E, asigură nivelul optim de hidratare şi
nucă de cocos, de jojoba şi vitamina ideală pentru prevenirea ridurilor de tip refacerea rapidă a echilibrului de la
E de origine naturală, pentru nutriţie „laba gâştei”, refacerea texturii şi a suprafaţa pielii, fiind deosebit de
şi hidratare cutanată. 28,3 g coloraţiei pielii. 56,7 g nutritivă. 30 ml
Preţ Depozit – 15,37 Euro Preţ Depozit – 20,97 Euro Preţ Depozit – 20,97 Euro
Preţ NDP – 18,66 Euro Preţ NDP – 25,46 Euro Preţ NDP – 25,46 Euro
PRV – 21,95 Euro PRV – 29,95 Euro PRV – 29,95 Euro

Forever Epiblanc™ Aloe Sunless Tanning Aloe MSM Gel


cod Lotion 239 | 0.096 pc
cod cod
205 | 0.092 pc
236 | 0.080 pc puncte credit puncte credit

Imperfecţiunile, coloraţia Emulsie autobronzantă


puncte credit

neuniformă şi petele pentru un bronz cu nuanţe Produs creat


brune apărute pe piele superbe, fără riscul expunerii pentru a calma
pot reprezenta rezultatul la acţiunea nocivă a razelor şi alina durerile
expunerii la factori de ultraviolete. Aloe Sunless musculare sau
mediu sau pot avea Tanning Lotion răsfaţă pielea articulare. MSM
explicaţii de ordin genetic. datorită proprietăţilor intens reprezintă
Forever Epiblanc posedă o hidratante ale gelului de aloe şi îi abrevierea
formulă exclusivă, special concepută conferă un aspect catifelat şi un bronz pentru Metil-
pentru a reda luminozitatea de culoare naturală, sănătoasă, Sulfonil-Metan,
chipului, uniformizând coloraţia indiferent de anotimp. 118 ml o formă de sulf organic, prezent în
tenului şi contribuind la diminuarea
majoritatea organismelor vii. Sulful,
aspectului petelor brune. 28,3 g
al treilea element ca pondere din
organism, este ştiinţific combinat
cu gelul stabilizat de Aloe vera.
Preţ Depozit – 12,67 Euro Preţ Depozit – 15,36 Euro

Aloe MSM Gel combină calităţile


Preţ NDP – 15,39 Euro Preţ NDP – 18,66 Euro
acestor două ingrediente cu cele
PRV – 18,10 Euro PRV – 21,95 Euro
ale altor extracte vegetale şi
compuşi renumiţi pentru
Aloe Sunscreen proprietăţile lor, pentru a calma
Preţ Depozit – 9,45 Euro
Preţ NDP – 11,48 Euro rapid orice durere, exact acolo
unde este nevoie. 118 ml
cod
199 | 0.060 pc PRV – 13,50 Euro

Emulsie fină, cu Factor de Protecţie Solară 30, pentru blocarea acţiunii


puncte credit

Preţ Depozit – 14,66 Euro


radiaţiilor de tip UVA şi UVB. Aloe Sunscreen, produs de protecţie
solară pe bază de gel stabilizat de aloe, agenţi hidratanţi şi umectanţi,
Preţ NDP – 17,81 Euro
aparţine clasei agenţilor ecran de ultimă generaţie. Rezultatele
PRV – 20,95 Euro
cercetărilor ştiinţifice recente şi tradiţia utilizării ingredientelor naturale
s-au împletit cu succes pentru a oferi un excelent produs hidratant,
calmant şi emolient. 118 ml 15
ÎNGRIJIREA PIELII
ÎNGRIJIREA PIELII
Produsele din această gamă poartă sigla Consiliului Ştiinţific Internaţional pentru Aloe, instituţie
abilitată să certifice calitatea produselor pe bază de Aloe vera.

Exfoliating Cleanser Firming Foundation Aloe Activator


cod
043 | 0.066 pc
Lotion 044 | 0.088 pc
cod cod
052 | 0.060 pc
puncte credit puncte credit puncte credit

Demachiant Emulsie de zi şi Un factor de hidratare


exfoliant non-gras excelentă bază de şi curăţare în
şi neiritant, ce machiaj. Conţine compoziţia căruia
îndepărtează eficient vitaminele A, C şi E, intră gel stabilizat de
şi delicat orice agenţi emolienţi pentru aloe şi alantoină. De
impuritate sau urmă catifelarea, redarea asemenea, conţine
de make-up şi fineţii, texturii şi enzime, aminoacizi şi
curăţă tenul în fermităţii tenului. Reface polizaharide.
profunzime. Produsul este testat gradul optim de hidratare a pielii şi 118 ml (660 ml în trusa
alergologic şi are pH neutru. previne astfel îmbătrânirea cutanată Aloe Fleur de Jouvence)
120 ml precoce. 59 ml

Preţ Depozit – 10,47 Euro Preţ Depozit – 13,97 Euro Preţ Depozit – 9,45 Euro
Preţ NDP – 12,71 Euro Preţ NDP – 16,96 Euro Preţ NDP – 11,48 Euro
PRV – 14,95 Euro PRV – 19,95 Euro PRV – 13,50 Euro

Facial Contour Mask Recovering Night Rehydrating Toner


cod cod

Powder 045 | 0.083 pc


puncte credit
Creme 046 | 0.130 pc puncte credit
042 | 0.066 pc

Mască sub Cremă de Loţiune tonică


formă de noapte cu hidratantă ce nu
pudră, efect antirid, conţine alcool, realizată
realizată bogată în din aloe, extract din
dintr-o vitamine, scoarţă de Hamamelis
combinaţie unică de ingrediente polizaharide, agenţi (arbust din America de
selecţionate cu grijă pentru efectele Nord), extracte vegetale
de hidratare, lipide naturale, gliceride
binefăcătoare şi proprietăţile de tonifiante, agenţi de
extrase din germeni de grâu, jojoba,
curăţare a porilor. Această pudră se hidratare, colagen şi alantoină,
ulei din sâmbure de caise pentru
omogenizează cu Aloe Activator (ce pentru a înlătura urmele produsului
conţine gel pur de Aloe vera şi controlul calităţii filmului hidrolipidic,
demachiant, sebumul, celulele
alantoină) şi se obţine o mască- hidrolizate de colagen şi elastină
moarte. Restrânge porii şi
cremă cu efect de curăţare a porilor pentru diminuarea ridurilor. 57 ml
restabileşte echilibrul de la suprafaţa
în profunzime, de hidratare şi pielii. 120 ml
catifelare. 29 g
Preţ Depozit – 13,27 Euro Preţ Depozit – 20,65 Euro Preţ Depozit – 10,47 Euro
Preţ NDP – 16,11 Euro Preţ NDP – 25,08 Euro Preţ NDP – 12,71 Euro
PRV – 18,95 Euro PRV – 29,50 Euro PRV – 14,95 Euro

Pentru realizarea uneia dintre cele mai performante truse


Aloe cosmetice cu efect reparator-revitalizant s-au folosit gel
stabilizat de aloe de înaltă puritate, hidrolizate naturale de
elastină şi colagen, agenţi hidratanţi, emulgatori şi
Fleur de Jouvence®
umectanţi cu efecte de excepţie. Trusa conţine toate cele 6
produse prezentate în această pagină.
cod
041 | 0.438 pc
puncte credit

Preţ Depozit – 70,00 Euro


Preţ NDP – 85,00 Euro
16 PRV – 100,00 Euro
ÎNGRIJIREA PIELII
ÎNGRIJIREA PIELII

cod
Aroma Spa Collection 285 | 0.210 pc

Răsfaţă-ţi simţurile cu cele trei produse din setul spa pentru


puncte credit

aromoterapie: Relaxation Bath Salts, Relaxation Shower Gel şi


Relaxation Massage Lotion. Folosite individual sau împreună,
aceste produse vor aduce în confortul casei tale beneficiile unei
experienţe spa aromoterapeutice.

Conţine:
 Relaxation Bath Salts (#286),
Preţ Depozit – 39,39 Euro
 Relaxation Shower Gel (#287),
Preţ NDP – 47,87 Euro
 Relaxation Massage Lotion (#288) PRV – 56,32 Euro

Relaxation Bath Salts Relaxation Shower Gel Relaxation Massage


cod
286 | 0.076 pc
cod
287 | 0.063 pc
Lotion
puncte credit puncte credit
cod
288 | 0.072 pc
Bucură-te la
Lasă-ţi grijile să
puncte credit

fiecare duş de
dispară ritualul Forever Living
cufundându-te profesionist de Products a
într-o baie cu îngrijire a pielii cu combinat
săruri de la Marea noul Relaxation proprietăţile
Moartă, lavandă şi Shower Gel, în a calmante şi
uleiuri esenţiale. cărui formulă se regenerante ale
Cu numai două regăsesc Aloe plantei Aloe vera
linguri de sare de vera, uleiuri cu uleiuri
baie te vei bucura esenţiale şi esenţiale, ceai alb
de o experienţă extracte de bergamotă şi şi extracte din fructe într-o
calmantă şi relaxantă de neuitat. castravete. Acest gel de duş loţiune pentru masaj emolientă,
350 g relaxant curăţă în mod delicat cu textură non-grasă, ideală
pielea, conferindu-i o plăcută pentru folosirea după baie / duş
senzaţie de prospeţime. 192 ml cu Relaxation Bath Salts şi
Relaxation Shower Gel. 192 ml

Preţ Depozit – 14,30 Euro Preţ Depozit – 11,83 Euro Preţ Depozit – 13,39 Euro
Preţ NDP – 17,37 Euro Preţ NDP – 14,37 Euro Preţ NDP – 16,27 Euro
PRV – 20,44 Euro PRV – 16,91 Euro PRV – 19,14 Euro

Forever Marine Mask™ cod


234 | 0.090 pc
puncte credit

Forever Marine Mask asigură concomitent curăţarea în profunzime şi normalizarea


texturii pielii, datorită efectului mineralelor marine şi proprietăţilor superhidratante şi
curative, de refacere, pe care le posedă Aloe vera, mierea de albine şi extractul de
castravete. Această mască, uşor de aplicat, acţionează în profunzimea straturilor pielii,
pentru a o revitaliza şi a-i conferi un aspect proaspăt. 113 g

Preţ Depozit – 14,28 Euro


Preţ NDP – 17,34 Euro
PRV – 20,40 Euro 17
ÎNGRIJIREA PIELII
ÎNGRIJIRE PERSONALĂ
Produse pentru uz zilnic care îţi fac viaţa mai uşoară.

25th Edition™ Cologne 25th Edition™ Perfume Gentleman’s Pride


Spray for Men Spray for Women cod
070 | 0.060 pc
puncte credit
cod

After-shave fără
cod
208 | 0.185 pc

alcool, de tip
209 | 0.185 pc puncte credit

Apa de parfum 25th Edition


balsamic, realizat
puncte credit

Apa de colonie 25th for Women, o combinaţie


Edition for Men, o din substanţe
proaspătă şi delicată, un
combinaţie hidratante,
persistentă, de-a buchet de flori albe care
emoliente şi gel
pururi masculină, ce aduce emană din petalele lor
stabilizat de Aloe
prospeţimea conferită de notele sale diafane căldură şi feminitate, datorită
vera. Distincţie, rafinament, parfum
verzi (fougere-ferigă), a ierburilor notelor date de esenţele lemnoase şi
masculin. Conţine extracte de
aromate, a citricelor şi a esenţelor calde. Flacon spray. 50 ml
lemnoase. Flacon spray. 50 ml rozmarin şi muşeţel, pentru a calma
epiderma după bărbierit. 118 ml
Preţ Depozit – 27,96 Euro Preţ Depozit – 27,96 Euro Preţ Depozit – 9,45 Euro
Preţ NDP – 33,96 Euro Preţ NDP – 33,96 Euro Preţ NDP – 11,48 Euro
PRV – 39,95 Euro PRV – 39,95 Euro PRV – 13,50 Euro

Mini Touch of Forever cod


076 | 1.000 pc
– Îngrijire personală puncte credit

Cumpără pachetul cu produsele favorite de îngrijire personală şi vei beneficia


de o reducere faţă de preţul individual. Pachetul include: Aloe Bath Gelée, Aloe
Vera Gel, Aloe Lips, Forever Bright Toothgel, Aloe Liquid Soap, Aloe First, Aloe
Propolis Creme, Aloe Sunscreen, Aloe Jojoba
Shampoo, Aloe Jojoba Conditioning Rinse,
Aloe Scrub, Aloe Vera Gelly, Aloe Lotion,
Preţ Depozit – 160,00 Euro

Aloe Moisturizing Lotion, Aloe Heat Lotion,


Preţ NDP – 194,23 Euro
Aloe Pro-Set, Ever-Shield, Gentleman's Pride.
PRV – 228,50 Euro

Aloe Ever-Shield® Aloe Liquid Soap Avocado Face & Body


cod
067 | 0.029 pc
cod Soap
038 | 0.053 pc

Deodorant solid „curat


puncte credit cod
puncte credit

Aloe Liquid Soap,


284 | 0.019 pc
mirositor”, vă asigură
săpun lichid pentru
puncte credit

prospeţime, încredere şi Realizat din


confort. Poate fi folosit faţă şi mâini,
unt de
în orice împrejurare, iar asigură curăţarea şi avocado 100%
acţiunea sa delicată hidratarea pielii. pur, Avocado Face & Body Soap vă
permite utilizarea şi Conceput pe baza răsfaţă pielea, proprietăţile intens
imediat după epilare. Nu pătează unei formule revigorante ale fructului de avocado
hainele şi nu conţine săruri de biodegradabile, cu asigurându-i în egală măsură
aluminiu. 92,1 g pH echilibrat, curăţarea şi hidratarea. Am
neiritant pentru îmbogăţit formula acestui produs
ochi, Aloe Liquid Soap este ideal cu aroma plăcută a citricelor, care
păstrează pielea catifelată şi suplă
Preţ Depozit – 4,55 Euro
pentru întreaga familie. 473 ml
întreaga zi. 142 g
Preţ NDP – 5,53 Euro
PRV – 6,50 Euro
Preţ Depozit – 8,37 Euro Preţ Depozit – 3,51 Euro
Preţ NDP – 10,16 Euro Preţ NDP – 4,26 Euro
18 PRV – 11,95 Euro PRV – 5,01 Euro
ÎNGRIJIRE PERSONALĂ
ÎNGRIJIRE PERSONALĂ
De la emulsii şi geluri, la şampoane şi săpunuri, această linie de produse vă va face să vă simţiţi şi
să arătaţi cum nu se poate mai bine.

Aloe-Jojoba Shampoo Aloe-Jojoba Forever Aloe Pro-Set®


cod
260 | 0.070 pc
Conditioning cod
066 | 0.035 pc
Rinse puncte credit

Şampon pe bază de Cu formula sa bogată în


puncte credit

aloe, cu pH neutru, proteine, fixativul Aloe


pentru un păr moale, Pro-Set întăreşte şi
cod

strălucitor şi uşor de hrăneşte firul de păr,


261 | 0.070 pc

pieptănat. Contribuie asigurând un efect


puncte credit

atât la menţinerea modelant de durată şi un


sănătăţii firelor de păr, Are o formulă aspect natural al coafurii.
cât şi a scalpului prin îmbogăţită cu Conţine apă purificată şi
activitatea sa complexul vitaminei
enzimatică, în urma căreia sunt gel de aloe, ce refac hidratarea
B şi proteine optimă a părului şi compensează
distruse şi îndepărtate celulele hidrolizate, pentru
moarte, evidenţiindu-se ţesutul efectul uscării excesive cu foenul.
un păr mai Părul devine strălucitor, maleabil şi
tânăr. Acţiunea sa delicată,
concentraţia ridicată de aloe şi mătăsos, mai strălucitor şi mai uşor uşor de coafat. Nu conţine
efectul de lungă durată îl recomandă de coafat. 296 ml substanţe care afectează stratul de
oricărui tip de păr. 296 ml ozon. 178 ml

Preţ Depozit – 11,17 Euro Preţ Depozit – 11,17 Euro Preţ Depozit – 5,57 Euro
Preţ NDP – 13,56 Euro Preţ NDP – 13,56 Euro Preţ NDP – 6,76 Euro
PRV – 15,95 Euro PRV – 15,95 Euro PRV – 7,95 Euro

Dinţi mai strălucitori cu Forever Bright Toothgel. Formula sa


non-abrazivă, nefluorurată şi fără agenţi de înălbire asociază
Forever
Bright® calităţile gelului stabilizat de aloe şi ale propolisului,
menţinând respiraţia proaspătă şi albind dantura. Întreaga
Toothgel familie va aprecia aroma
naturală de mentă şi senzaţia
Preţ Depozit – 4,87 Euro
de prospeţime a cavităţii Preţ NDP – 5,91 Euro
bucale. 130 g
cod
028 | 0.031 pc
puncte credit
PRV – 6,95 Euro

Forever Aloe Forever Aloe MPD® Aloe Lips


Styling Gel® cod
cod
022 | 0.014 pc
050 | 0.097 pc puncte credit

Aloe, jojoba şi
puncte credit

Detergent
cod

biodegradabil ceară de albine


194 | 0.060 pc

concentrat, cu reunite pentru a


puncte credit

multiple crea cel mai bun


Formula revoluţionară a
întrebuinţări, ideal produs pentru
acestui gel modelant îngrijirea buzelor. Calmează,
permite realizarea pentru
îndepărtarea hidratează şi asigură protecţie
oricărui tip de coafură, optimă vara sau iarna, la mare sau
deoarece conţine gel de aloe care grăsimilor şi
la munte. Tub compact, uşor de
fortifică şi reface părul, conferă eliminarea petelor.
păstrat şi de utilizat. 4,5 ml
volum, strălucire, rezistenţă şi Nu este abraziv, nu
aspect sănătos. Nu conţine alcool. conţine fosfor şi nu este periculos
pentru mediul înconjurător. 1,89 l
Preţ Depozit – 2,21 Euro
227 g Preţ NDP – 2,68 Euro
Preţ Depozit – 9,45 Euro Preţ Depozit – 15,37 Euro PRV – 3,15 Euro
Preţ NDP – 11,48 Euro Preţ NDP – 18,66 Euro
PRV – 13,50 Euro PRV – 21,95 Euro 19
ÎNGRIJIRE PERSONALĂ
SONYA SKIN CARE COLLECTION
Aloe vera, extracte din fructe, ceai alb şi factori intens hidratanţi - ingrediente ce “vor da timpul
înapoi”, redându-i chipului deplina frumuseţe.

Sonya®Skin Care Kit Sonya® Aloe Sonya® Aloe


cod Deep-Cleansing Exfoliator Balancing Cream
282 | 0.599 pc
puncte credit
cod cod

Sonya Aloe
278 | 0.096 pc 280 | 0.122 pc

Skin Care Kit


puncte credit puncte credit

Bogată în Aloe
conţine Aloe Datorită aloei şi
vera, extracte
Purifying microsferelor din ulei
revitalizante şi
Cleanser, Aloe de jojoba, acest
agenţi
Refreshing exfoliant blând curăţă
hidratanţi de
Toner, Aloe în profunzime, lăsând
excepţie,
Nourishing Serum, Aloe Balancing pielea moale şi
Sonya Aloe
Cream şi Aloe Deep-Cleansing catifelată. Aloe vera este factorul de
Balancing Cream menţine nivelul
Exfoliator. Lasă-te răsfăţată de hidratare perfect, iar microsferele din
optim de hidratare a pielii şi redă
acest ritual de înfrumuseţare în cinci ulei de jojoba sunt responsabile
frumuseţea tenului. Se va folosi
pentru curăţarea în profunzime a
paşi, iar tenul tău va primi luxul pe împreună cu Aloe Nourishing
pielii. Acţiune delicată, ce permite
care îl merită. Serum, pentru o piele moale,
utilizarea săptămânală. 118 ml
catifelată şi hidratată. 71 g

Preţ Depozit – 95,84 Euro Preţ Depozit – 15,36 Euro Preţ Depozit – 19,52 Euro
Preţ NDP – 116,49 Euro Preţ NDP – 18,67 Euro Preţ NDP – 23,72 Euro
PRV – 137,05 Euro PRV – 21,96 Euro PRV – 27,91 Euro

Sonya® Aloe Purifying Sonya® Aloe Refreshing Sonya® Aloe Nourishing


Cleanser Toner with White Tea Serum with White Tea
cod cod cod
277 | 0.128 pc 279 | 0.128 pc 281 | 0.159 pc

După aplicarea Aloe


puncte credit

Sonya Aloe Refreshing


puncte credit puncte credit

Purifying Cleanser, Toner conţine extract Aloe


tenul va rămâne de Ceai Alb, vital pentru Nourishing
minunat de catifelat, menţinerea unui nivel Serum cu
proaspăt şi curat. optim de hidratare a extract de
Pentru cele mai bune rezultate se va pielii. Loţiune tonică Ceai Alb
folosi, după curăţare, Sonya Aloe fără alcool, se va aplica reface şi păstrează nivelul de
Refreshing Toner, împreună cu după curăţarea tenului hidratare a pielii, fiind o bază
celelalte produse din gama Sonya cu Aloe Purifying perfectă pentru Sonya Aloe
Skin Care. 177 ml Cleanser. 177 ml Balancing Cream. 118 ml
Preţ Depozit – 20,48 Euro Preţ Depozit – 20,48 Euro Preţ Depozit – 25,44 Euro
Preţ NDP – 24,89 Euro Preţ NDP – 24,89 Euro Preţ NDP – 30,91 Euro
PRV – 29,28 Euro PRV – 29,28 Euro PRV – 36,37 Euro

Sonya® Aloe Deep Moisturizing Cream cu extract din scoarţă


de pin este cea mai recentă creaţie a remarcabilei linii de
Sonya®Aloe Deep
îngrijire a tenului Sonya Skin Care. Combinaţia de extract
din scoarţă de pin, gel stabilizat de Aloe vera, ceramide şi
Moisturizing Cream
substanţe hidratante de ultimă generaţie contribuie la
menţinerea şi refacerea
cod
311 | 0.133 pc
hidratării cutanate.
puncte credit

Astfel, pielea îşi


Preţ Depozit – 17,30 Euro
recapătă şi îşi menţine Preţ NDP – 21,00 Euro
20 aspectul tineresc. 71 g PRV – 24,70 Euro
SONYA SKIN CARE
Cu textura sa diafană, de vis, ce alunecă atât de uşor, Sonya® Aloe
Mineral Makeup netezeşte chipul, diminuează aspectul porilor şi
conferă tenului o luminoasă strălucire. Se prezintă ca o pudră, dar
îndeplineşte concomitent rol de corector-anticearcăn, fond de ten
şi pudră de fixare, datorită formulei sale polivalente „3 în 1”. Se
omogenizează uşor, se menţine impecabil şi realizează acea
finisare transparent-naturală, atât de modernă!

Disponibil în 3 nuanţe: Natural (308), Amber (309), Caramel (310).


Preţ Depozit – 15,22 Euro cod
308 - 310 | 0.117 pc
Preţ NDP – 18,49 Euro puncte credit

PRV – 21,75 Euro

21
SONYA COLOUR COLLECTION
SONYA COLOUR COLLECTION
Sărbătoreşte bucuria vieţii prin bogăţia de culori şi nuanţe ale gamei Sonya, potrivite pentru orice
ten şi orice stare de spirit.

Sonya®Colour Sonya® Cream to Sonya® Translucent


Concealer Wheel Powder Foundation Pressed Powder
cod cod cod

184 | 0.118 pc 107-116, 182, 183 | 0.118 pc 167-169 | 0.075 pc


puncte credit puncte credit puncte credit

Ritualul
înfrumuseţării
devine simplu
prin folosirea
Un acestui fond de
corector ten compact, cu
unic, o menţinere
paletă cu cinci nuanţe îndelungată. Disponibil în 12 culori
corespunzătoare diferitelor coloraţii diferite, concepute special pentru a Pudră transparentă micronizată,
tegumentare, produsul ideal de corespunde tuturor coloraţiilor mătăsoasă, extrem de fină,
camuflare a micilor imperfecţiuni, a tegumentare existente, produsul potrivită oricărui tip de ten.
oboselii, a cearcănelor şi a uniformizează tenul şi conferă un Disponibilă în 3 nuanţe: Light,
ridurilor, în orice moment al zilei. finish mătăsos, ce se menţine pe Medium şi Deep.
Datorită ingredientelor de excepţie, parcursul întregii zile ca un „al doilea
stratul aplicat are un aspect strat de piele”. Cutia conţine oglindă
natural. şi burete aplicator.

Preţ Depozit – 18,75 Euro Preţ Depozit – 18,75 Euro Preţ Depozit – 11,87 Euro
Preţ NDP – 22,78 Euro Preţ NDP – 22,78 Euro Preţ NDP – 14,41 Euro
PRV – 26,80 Euro PRV – 26,80 Euro PRV – 16,95 Euro

Sonya® Eye Pencils Sonya®Eyeshadows Trio Sonya®Eyeshadows


cod
cod cod
174, 176, 178, 180 | 0.048 pc 204 Sedona | 0.110 pc
131-155 | 0.056 pc
puncte credit
203 Springtime | 0.110 pc puncte credit

Rafinament şi
puncte credit

eleganţă, o altă
dimensiune a
stilului personal
prin conturarea
subtilă a ochilor
cu Sonya Eye Două combinaţii perfecte de culori
Pencil. pline de strălucire, Springtime şi Frumuseţea ochilor şi intensitatea
Sedona, vor aduce frumuseţe şi privirii vor fi puse în valoare cu
Disponibil în splendoare pe chipul dumneavoastră.
fardurile pentru pleoape Sonya,
4 nuanţe. Se pot folosi ca atare sau pot fi uşor
disponibile în 24 de nuanţe, de la
umezite, pentru a accentua
intensitatea culorilor. Textura moale, sclipirea sidefată a perlelor la
fină a acestor farduri pentru pleoape catifelarea culorilor mate. Se pot
Preţ Depozit – 7,67 Euro conţine Aloe vera şi este ideală pentru etala pe pleoape în diferite grade şi
această zonă delicată. tonuri, în degradeuri clar-diafane
sau accentuat-dramatice.
Preţ NDP – 9,31 Euro
PRV – 10,95 Euro
Preţ Depozit – 17,46 Euro Preţ Depozit – 8,85 Euro
Preţ NDP – 21,21 Euro Preţ NDP – 10,75 Euro
22 PRV – 24,95 Euro PRV – 12,65 Euro
SONYA COLOUR COLLECTION
SONYA COLOUR COLLECTION
Ingredientele unice ale gamei Sonya protejează, hidratează şi catifelează pielea.

Sonya® Mascara/ Sonya® Lip Pencils Sonya®Lipstick


Brow Fix cod
173, 175, 177, 179, 181 | 0.048 pc
cod
117-130, 201, 202 | 0.070 pc

Rujul de
puncte credit
cod puncte credit

buze
170-172 | 0.070 pc

Creion contur posedă o


puncte credit

Genele vor arăta textură


minunat cu acest pentru buze, cu
textură cremoasă,
mascara cu formulă
cremoasă, bogată în
hidratantă, exclusivă,
pentru un aloe, fiind
pe bază de Aloe vera.
machiaj disponibil
într-o gamă de 16 nuanţe, cu tonuri
Disponibil în 2 nuanţe: impecabil al
deschis-pastelate sau profund-
Black (170) şi buzelor.
dramatice. Se întinde perfect,
Brown/Black (171).
asigură o culoare bine definită,
Disponibil în hidratare intensă şi menţinere
Gel fixator pentru sprâncene 5 nuanţe. îndelungată.
(172)
Preţ Depozit – 11,17 Euro Preţ Depozit – 7,67 Euro Preţ Depozit – 11,17 Euro
Preţ NDP – 13,56 Euro Preţ NDP – 9,31 Euro Preţ NDP – 13,56 Euro
PRV – 15,95 Euro PRV – 10,95 Euro PRV – 15,95 Euro

Sonya®Lip Gloss Sonya®Blush Sonya®Palettes


cod
cod cod
156-166 | 0.075 pc 100-106 | 0.504 pc
190-193 | 0.048 pc puncte credit
puncte credit puncte credit

Luciu de Cu aceste truse


buze ce Fardul de obraz de machiaj ce
conferă un aduce un plus conţin farduri
plus de de frumuseţe, pentru pleoape,
culoare şi culoare şi rujuri, farduri de
strălucire obraz, pudră,
vitalitate oricărui
buzelor, care mascara şi
chip. Calitatea
vor rămâne pentru mult timp creioane în culori
lucioase-umede şi moi. Se poate deosebită a texturii şi fineţea
asortate, frumuseţea vine de la sine.
aplica direct pe buze sau după excepţională permit sublinierea Colecţia include 7 combinaţii de
aplicarea rujului Sonya Lipstick pomeţilor şi punerea în valoare a culori, pentru orice ocazie.
preferat. Disponibil în 4 nuanţe. fizionomiei. Disponibil în 11 nuanţe.

Preţ Depozit – 7,67 Euro Preţ Depozit – 11,87 Euro Preţ Depozit – 80,50 Euro
Preţ NDP – 9,31 Euro Preţ NDP – 14,41 Euro Preţ NDP – 97,75 Euro
PRV – 10,95 Euro PRV – 16,95 Euro PRV – 115,00 Euro

Sonya® Aloe Eye cod


186 | 0.044 pc
Preţ Depozit – 6,97 Euro
Preţ NDP – 8,46 Euro
Makeup Remover puncte credit

PRV – 9,95 Euro


Demachiant delicat pentru zona din jurul ochilor, pe bază de
gel stabilizat de Aloe vera. Formulă non-grasă, inodoră, ce
îndepărtează cu uşurinţă produsele de make-up
hidrosolubile-clasice şi pe cele hidrofobe-waterproof, fără a
provoca iritarea epidermei fragile din jurul ochilor. 118 ml 23
SONYA COLOUR COLLECTION
Aloe vera. Sănătate.
Prosperitate. Împreună

Forever Living Products România & Republica Moldova


Bd. Aviatorilor 3, cod 011852, Bucureşti
Tel: 021 222 89 23, 0723 603 556, 0744 674 289
Fax: 021 222 89 24
E-mail: office@foreverliving.ro
Internet: www.foreverliving.com

S-ar putea să vă placă și