Asistenta Maternala Manualul Cursantului

[MANUALUL CURSANTULUI] May 19, 2008
MANUALUL CURSANTULUI
Acest material a fost elaborat de către Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie în
cadrul proiectului „Promovarea bunelor practici în asistenţa maternală profesionistă”,
implementat cu sprijinul financiar oferit de Reprezentanţa UNICEF în România, în
colaborare cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.
Coordonator de proiect:
Tatiana Marţiş, psiholog, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie
Supervizor:
Adrian Guth, specialist în bunăstarea şi protecţia copilului
Autori:
Consuela Ciobanu, asistent social, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie

Cristina Popescu, psiholog, Centrul de Resurse şi Informare pentru Profesiuni Sociale
Daniel Chirila, asistent social, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului sector 6,
Bucureşti
Daniela Dumitrescu, psiholog, Direcţia Generală pentru Protecţia Drepturilor Copilului sector 6,
Bucureşti
Daniela Gheorghe, psiholog, coordonator programe Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale
pentru Copil
Ioana Nedelcu, Consilier, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului
Liliana Roşu, asistent social, director de programe, Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi
Exploataţi Sexual-FOCUS
Oana Clocotici, asistent social, Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi a Copilului
Consultanţi:
Alexandra Zugrăvescu, medic pediatru, preşedinte, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi
Familie
Gina Palicari, medic pediatru, Consultant FICF
Rodica Nanu, medic pediatru, Consultant UNICEF pe probleme de nutriţie
FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 1

Str. Occidentului 44, sector 1, Bucureşti, ROMÂNIA,Tel: 0040-21/310.89.06, 318.85.81
Fax: 0040-21/311.23.05, www.ficf-romania.ro e-mail: odee@kappa.ro office@ficf-romania.ro
CUPRINS:
Modulul 1 DREPTURILE COPILULUI ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ. NOŢIUNI GENERALE

SESIUNEA 1 Drepturile copilului 2 ore
1.1 Drepturile copilului
1.2 Principiile privind drepturile copilului
SESIUNEA 2 Rolul instituţiilor implicate în protecţia copilului. Măsuri de protecţie 4 ore
2.1 Rolul institutiilor implicate in protectia copilului conform legislatiei in vigoare
2.2 Masuri de protectie conform Legii 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, intrata in vigoare in anul 2005
2.3 Promovarea drepturilor copilului
Modulul 2 ROLUL SI LOCUL ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONIST
SESIUNEA 1 Caracteristicile ocupatiei de asistent maternal 3 ore
1.1 Legislatie in vigoare relevanta pentru aceasta ocupatie; caracteristici ale ocupatiei
care decurg din legislatie
1.2 Procedura de acordare, respectiv de reinnoire, suspendare sau retragere a
atestatului de AMP
1.3 Modalitati de monitorizare si sustinere activa a activitatii AMP
1.4 Modalitati de investigare a eventualelor acuzatii aduse AMP
SESIUNEA 2 Plasamentul copilului la AMP – caracteristici si relationare cu alti 5 ore
actori implicati pentru punerea lui in aplicare
2.1 Fazele plasamentului, institutii implicate, documente intocmite; pregatirea copilului
pentru mutare/separare
2.2 Rolul asistentului social al AMP si cel al asistentului social al copilului
2.3 Rolul si atributiile altor specialisti din cadrul DGASPC; cooperarea AMP cu serviciile
din comunitate
2.4 Planificarea interventiilor
2.5 Instrumente de lucru ale AMP
SESIUNEA 3 Aspecte concrete ale ocupatiei de AMP 4 ore
3.1 Respectarea confidentialitatii
3.2 Relationarea cu familia naturala/adoptiva a copilului ori alte persoane cu care
copilul are relatii personale;
3.3 Impactul ocrotirii temporare asupra familiei AMP.
Modulul 3 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI
SESIUNEA 1 Noţiuni de dezvoltare 6 ore
1.1 Etapele dezvoltării copilului, teorii ale dezvoltării
1.2 Norme generale de igienă ale copilului si ale mediului sau de dezvoltare
1.3 Etape ale dezvoltării sexuale si dezvoltarea sexualitatii copilului
1.4 Tipuri de ataşament, modele de ataşament
1.5 Factori care conduc la tulburările de ataşament, efectele separării şi pierderii
1.6 Identitatea copilului
1.7 Abordarea globală a copilului de catre AMP
SESIUNEA 2 Viaţa intra-uterină 1 oră
2.1 Etapele de dezvoltare fizică intra-uterină.
2.2 Principalii factori care influenţează dezvoltarea fătului

SESIUNEA 3 Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore

3.1 Principalele caracteristici ale nou-născutului
SESIUNEA 4 Perioada de sugar (sub un an) 4 ore
4.1 Principalele caracteristici ale sugarului
4.2 Principiile alimentaţiei sanogene a sugarului
4.3 Norme generale de igienă ale sugarului si ale mediului sau de dezvoltare
4.4 Mijloace de creştere a imunităţii
4.5 Cele mai frecvente boli ale sugarului.
4.6 Accidente posibile la sugari şi prevenirea lor
SESIUNEA 5 Perioada copilăriei timpurii (1-3 ani) 4 ore
5.1 Principalele etape de creştere şi dezvoltare a copilului de 1-3 ani.
5.2 Particularităţile psihice şi nevoile educative ale copiilor de 1-3 ani
5.3 Dezvoltarea limbajului
5.4 Tipuri de jocuri specifice acestei etape de dezvoltare a copilului.
5.5 Principalele crize de adaptare ale copilului de 1-3 ani
5.6 Comportamentul dificil al copilului şi tulburările de comportament în coplilăria
timpurie
5.7 Prezentarea regulilor şi a limitelor utilizate în educarea copilului de 1-3 ani
5.8 Alcatuirea unui meniu adecvat copilului cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani
5.9 Semne de imbolnavire si ingrijirea medicala
5.10 Prevenirea accidentelor
5.11 Norme generale de igienă ale copilului 1-3 ani si ale mediului sau de dezvoltare
SESIUNEA 6 Vârsta preşcolară (3-5 ani) 4 ore
6.1 Principalele caracteristici de creştere şi dezvoltare ale copilului de 3-5 ani
6.2 Particularităţi psihice şi nevoilor educative ale copiilor de 3-5 ani
6.3 Etapele de dezvoltare a limbajului
6.4 Tipuri de jocuri specifice acestei etape de dezvoltare a copilului
6.5 Reguli şi limite utilizate în educarea copilului de 3-5 ani.
6.6 Principale crize de adaptare şi integrare în colectivitate ale copilului de 3-5 ani
6.7 Comportamentul dificil al copilului de 3-5 ani şi tulburările de comportament
specifice
6.9 Creşterea imunităţii copilului de 3-5 ani.
6.10 Prevenirea accidentelor.
6.11 Norme generale de igienă ale copilului 3-5 ani si ale mediului sau de dezvoltare,
6.12 Relatia asistentului maternal cu profesionistii din gradinita
SESIUNEA 7 Vârsta şcolară mică (6-11 ani) 4 ore
7.1 Etape de creştere şi dezvoltare ale şcolarului mic
7.2 Particularităţi psihice şi nevoi educative ale copiilor de 6-11 ani
7.3 Etape de dezvoltare a limbajului în această perioadă de vârstă
7.4 Tipurile de jocuri specifice acestei etape de dezvoltare a copilului.
7.5 Principalele crize de adaptare şi integrare ale copilului în şcoală.
7.6 Comportamentul dificil al copilului şi tulburările de comportament specifice acestei
perioade de vârstă.
7.7 Rreguli şi limite utilizate în educarea copilului cu vârsta de 6-11 ani.
7.8 Nevoile nutriţionale specifice ale copilului de 6 -11 ani.
7.9 Mijloace de creştere a imunităţii copiilor de 6-11 ani
7.10 Cele mai frecvente accidente posibile ale copilului mai mare de 6 ani

7.11 Norme generale de igienă ale scoalrului mic si ale mediului sau de dezvoltare,
7.12 Relatia asistentului maternal cu profesionistii din scoala
SESIUNEA 8 Preadolescenţa, pubertatea (10-15 ani) 5 ore
8.1 Particularităţi psihice şi a nevoilor educative ale copiilor de 11-15 ani.
8.2 Etapele dezvoltării sexuale ale puberului şi fenomene psihologice asociate
8.3 Principalele crize de adaptare specifice acestei etape de dezvoltare
8.4 Comportamentele dificile ale puberilor şi tulburările afective şi comportamentale
specifice
8.5 Probleme de integrare şcolară şi socială a preadolescentului, puberului
8.6 Nevoi nutriţionale specifice puberului
8. 7 Identificarea principalelor tulburări ale comportamentului alimentar
8.8 Norme generale de igienă ale puberului si ale mediului sau de dezvoltare
SESIUNEA 9 Adolescenţa (14-20 ani) 5 ore
9.1 Particularitati de dezvoltare
9. 2 Particularităţile psihice şi nevoile educative ale adolescenţilor
9.3 Etapele dezvoltării sexuale a adolescentului şi a fenomenelor psihologice asociate
9.4 Probleme de integrare şcolară şi socială a adolescentului.
9.5 Principalele crize de adaptare specifice acestei etape de dezvoltare (criza
identităţii).
9.6 Comportamentele dificile ale adolescenţilor şi tulburări afective şi comportamentale
specifice
9.7 Principalele tulburări ale comportamentului alimentar
9.8 Norme generale de igienă ale adolescentului si ale mediului sau de dezvoltare
Modulul 4 OCROTIREA COPILULUI CARE A FOST SUPUS UNEI FORME DE ABUZ, NEGLIJARE,
EXPLOATARE ŞI TRAFIC
SESIUNEA 1 Conceptele de abuz, neglijare, exploatare şi trafic 3 ore
1.1 Conceptele de abuz, neglijare, exploatare şi trafic
1.2 Legislatia romaneasca cu referire la proţectia copilului abuzat, neglijat, exploatat şi
traficat
1.3 Principii de lucru luand in considerare tipurile specifice cazurilor de abuz, neglijare,
exploatare şi trafic asupra copilului
SESIUNEA 2 Semnele, elementele evocatoare şi Factori de risc asupra copilului 3 ore
pentru abuz, neglijare, exploatare şi trafic
2.1 Semnele, elementele evocatoare ale abuzului, neglijarii, exploatarii şi traficului
asupra copilului
2.2 Factori de risc asupra copilului pentru abuz, neglijare, exploatare şi trafic
2.3 Modalităţi de comunicare cu copilul-victimă a unei forme de abuz, neglijare,
exploatare sau trafic
SESIUNEA 3 Măsuri de prevenire, consecinţele imediate si pe termen lung şi 3 ore
factori de protecţie
3.1 Măsuri de prevenire a abuzului, neglijării, exploatării şi traficului copilului
3.2 Consecinţele imediate si pe termen lung ale formelor de abuz
3.3 Factori de protecţie care favorizează recuperarea copilului după un eveniment
traumatic

SESIUNEA 4 Relaţia asistent maternal profesionist-copil-părinte protector şi 4 ore

reţeaua de sprijin comunitar
4.1 Relaţia asistent maternal profesionist-copil-părinte protector
4.2 Reţeaua de sprijin comunitar
4.3 Atribuţiile diverselor structure comunitare
Modulul 5 OCROTIREA UNUI COPIL PLASAT IN REGIM DE URGENTA
SESIUNEA 1 3 ore
1.1 Rolul şi responsabilităţile AMP care primeşte în îngrijire un copil plasat în regim de
urgenţă
1.2 Modalităţi de lucru în echipă multidisciplinara
1.3 Importanţa confidenţialităţii
1.4 Modalităţi de menţinere a relaţiilor cu părinţii, alte rude pană la gradul IV ale
copilului plasat în regim de urgenţă.
SESIUNEA 2 3 ore
1.2 Dezvoltarea abilităţilor de comunicare ale asistentului maternal profesionist cu
copilul plasat în regim de urgenţă
1.2 Dezvoltarea abilitatilor de comunicare ale AMP pentru pregătirea propriei familii în
vederea plasării copilului în regim de urgenţă
1.3 Posibile solutii la diferitele situaţii care pot să apară, pe perioada plasamentului în
regim de urgenţă, în relaţia cu: copilul, familia acestuia, alţi profesionişti şi membrii
familiei AMP
Modulul 6 OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP
SESIUNEA 1 3 ore
1.1 Principalele concepte utilizate în domeniul protecţiei copilului cu handicap
1.2 Tipuri de handicap
1.3 Principalele cauze ale handicapului
SESIUNEA 2 3 ore
2.1 Principii de lucru privind copilul cu handicap.
2.2 Cele mai importante acte normative din domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copiilor cu handicap.
2.3 Tipologia serviciilor sociale specializate conform legislaţiei româneşti
Modulul 7 OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA
SESIUNEA 1 4 ore
1.1Concepte de bază cu referire la boală, infectie
1.2 Stadiile infectiei cu HIV
1.3 Cai de transmitere a infectiei cu HIV
1.4 Modalitati de prevenire a HIV/SIDA
SESIUNEA 2 2 ore
2.1 Nevoile copilului cu SIDA/HIV pozitiv
2.2 Legislatia privind drepturile copiilor cu SIDA/HIV pozitiv
2.3 Importanţa confidenţialităţii în îngrijirea copilului cu SIDA/HIV pozitiv

FORMARE CONTINUĂ (MODULE SPECIALIZATE)
Modulul 8 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI DE LA NAŞTERE LA 2 ANI

SESIUNEA 1 Recapitulare 1 oră
1.1 Etapele dezvoltării copilului
1.3 Tipuri de ataşament
SESIUNEA 3 Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore
3.1 Principalele caracteristici ale nou-născutului (la termen, prematur, dismatur).
3.2 Caracteristicile alimentaţiei nou-născutului.
3.3 Caracteristicile psiho-motorii ale acestei perioade.
3.4 Comunicarea continua, activa cu nou-nascutul.
3.5 Nevoile nou-nascutului şi modul de satisfacere a acestora.
3.6 Norme generale de igienă ale nou-nascutului si ale mediului sau de dezvoltare
4.1 Etape de dezvoltare a sugarului
4.2 Caracteristicilor psiho-motorii ale acestei perioade
4.3 Metode de stimulare psiho-motorie
4.4Dezvoltarea limbajului în primul an de viaţă
4.5 Nevoile sugarului şi modul de satisfacere a acestora
4.10 Cele mai frecvente boli ale sugarului
5.1 Principalele etape de creştere şi dezvoltare a copilului de 1-2 ani
timpurie
5.11 Norme generale de igienă ale copilului 1-2 ani si ale mediului sau de dezvoltare

Modulul 9 OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP

SESIUNEA 1 Recapitulare 3 ore
1.1 Recapitularea cunoştinţelor modulului sinteză
1.2 Nevoi individuale de asistenţă şi îngrijire ale copilului cu handicap
1.3 Particularităţi de dezvoltare ale copilului cu handicap
SESIUNEA 2 4 ore
2.1 Programul individual de recuperare, reabilitare, integrare a copilului cu handicap
2.2 Tehnici specifice de îngrijire integrată a copilului cu handicap, utilizarea manevrelor
de transport şi transfer ale copilului cu dizabilităţi
2.3 Practici recomandate pentru igena personală a copilului cu handicap, alcătuirea
unui meniu în concordanţă cu particularităţile copilului cu handicap
SESIUNEA 3 3 ore
3.1 Limbajele verbale, nonverbale şi a modalităţilor alternative de comunicare cu
copilul cu handicap
3.2 Sexualitatea copilulului cu nevoi speciale, forme şi deprinderi de viaţă independentă
Modulul 10 OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA

1.1 Recapitularea informatiilor din cadrul sesiunilor modulului 6, parcurs cu ocazia
pregatirii iniţiale obligatorii
SESIUNEA 2 3ore
2.1 Particularitati de ingrijire ale copilului cu SIDA/HIV pozitiv
2.2 Particularitati nutritionale ale copilului cu SIDA/HIV pozitiv
2.3 Boli care afecteaza grav copilul cu SIDA/HIV pozitiv
SESIUNEA 3 5 ore
3.1 Rolul AMP in angrijirea copilului cu SIDA/HIV pozitiv
3.2 Particularitati de integrare a copilului cu SIDA/HIV pozitiv

MODULUL 1 DREPTURILE COPILULUI ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ.

NOŢIUNI GENERALE
Sesiunea 1 2 ore
1.2 Drepturile copilului.
1.2 Principiile privind drepturile copilului.
Sesiunea 2 4 ore
2.1 Rolul institutiilor implicate in protectia copilului conform legislatiei in vigoare
2.2 Masuri de protectie conform Legii 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, intrata in vigoare in anul 2005.
2.3 Promovarea drepturilor copilului
OBIECTIVE
GENERALE La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:
1. enumere drepturile copilului;
2. interpreteze principiile privind drepturile copilului;
3. enumere rolul instituţiilor implicate în protecţia
copilului;
4. definească măsurile de protecţie pentru copil;
5. rezume principalele acte normative care
reglementează protecţia şi promovarea drepturilor
copilului.
6. enumere modalitatile de promovare a drepturilor
copilului

SESIU NEA 1.1 DREPTURILE COPILUL UI
Se spune ca modul in care te comporti cu copiii arata adevarata fata a omului, acest lucru fiind
valabil atat pentru adulti cat si pentru diferitele societati si state.
Preambulul “Declaratiei Drepturilor Copilului”, emisa in anul 1959, de catre Organizatia Natiunilor
Unite cuprinde urmatoarea afirmatie: “Omenirea este datoare sa ofere copiilor ce este mai bun
din ce are de oferit”. Pornind de la enuntul cuprins in Declaratia Drepturilor Copilului si in urma
numeroaselor negocieri cu statele membre ale Organizatiei Natiunilor Unite, Adunarea Generala
a Organizatiei Natiunilor Unite a adoptat in anul 1989 Conventia cu privire la Drepturile
Copilului, care a devenit un instrument de lucru obligatoriu pentru toate statele care o
ratifica.
Conventia cu privire la Drepturile Copilului a aparut ca o necesitate, deoarece datorita varstei,

puterea copiilor este limitata si astfel le sunt mai usor incalcate, uitate sau trecute cu vederea
drepturile. Conventia cu privire la Drepturile Copilului este documentul cu cele mai multe ratificari
din cele care apartin domeniului drepturilor omului, dar toate prevederile sale au fost prea putin
aplicate pana in prezent.
Pe langa articolele care definesc drepturile copilului, conventia prevede, in articole speciale,
modalitati de raportare a respectarii acestor drepturi de catre tarile care au ratificat-o. Exista
rapoarte periodice privind masurile si progresele inregistrate de fiecare tara semnatara a
conventiei care trebuie sa fie prezentate la Comitetul pentru drepturile copilului, astfel ca acesta
sa-si formeze o imagine despre cat de mult se implica tarile respective in respectarea prevederilor
Conventiei si ce se mai poate imbunatati in folosul copiilor.
Romania a ratificat prin legea 18/1990 conventia privind drepturile copilului, act care sta
la baza legilor privind protectia si promovarea drepturilor copilului: legea 272/2004
privind protectia si promovarea drepturilor copilului si legea 273/2004 privind adoptia,
intrate in vigoare in anul 2005.
Drepturile copilului pornesc de la nevoile acestuia, dar implica si responsabilitati din partea
copilului. De exemplu: nevoia copilului de a invata- dreptul la educatie – implica si
responsabilitatea copilului de a frecventa scoala si a participa la activitatile scolare.
Copiii trebuie sa inteleaga ca drepturile sunt in relatie cu responsabilitatile, astfel ca drepturile ne
sunt respectate atata timp cat si noi le respectam pe ale celorlalti (de ex. am dreptul de a fi protejat
impotriva violentei, dar si responsabilitatea de a nu fi violent cu ceilalti, copii sau adulti)
Conventia este indivizibila si articolele sale sunt interdependente.
Mai jos este prezentat un grupaj tematic selectiv din prevederile Conventiei cu privire la
drepturile copilului. Conventia este organizata pe capitole care insumeaza articolele ce
definesc toate drepturile copilului.
Drepturile sunt garanţii juridice universale care asigură protecţia persoanelor şi grupurilor
împotriva acţiunilor şi omisiunilor (greşelilor) care le afectează libertăţile şi demnitatea umană.
După cum am mentionat deja, Conventia este indivizibila si drepturile prevazute in articolele sale
sunt interdependente, ceea ce inseamna ca nici unul dintre drepturi nu poate fi respectat separat,
ci doar in relatie cu celelalte drepturi. Din ratiuni ce tin de procesul de raportare conform

Conventiei, Comitetul pentru Drepturile Copilului a grupat prevederile acesteia in 8 capitole, care
reflecta o abordare integrata a copilului si a drepturilor sale, dupa cum sunt prezentate mai jos.
1. Masuri generale de implementare

Cele trei articole (art. 4,art.42 si art. 44, paragraful 6) ce fac parte din acest capitol se refera la
procesul de implementare si armonizare a legislatiilor si practicilor nationale din domeniul
protectiei si promovarii drepturilor copilului cu principiile si prevederile Conventiei.
2. Definitia copilului
Primul articol al Conventiei defineste ce inseamna copil, adica orice fiinta umana cu varsta sub 18
ani, cu exceptia cazurilor in care legea aplicabila copilului stabileste legea majoratul sub aceasta
varsta.
3. Principiile generale:
Constituie elementele fundamentale, idei de baza ale drepturilor enuntate in conventie, fara de
care nici un drept al copilului nu poate fi respectat. Acestea sunt :
Nediscriminarea (art.2) - se refera la respectarea si garantarea drepturilor tuturor copiilor

indiferent de: rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie politica sau alta opinie, de nationalitate,
apartenenta etnica sau origine sociala, de situatia materiala, incapacitate fizica, de statutul la
nastere sau dobandit al copilului sau al reprezentantilor legali ai acestuia.
Interesul superior al copilului (art.3) - inseamna ca in toate actiunile care privesc copiii, toate
institutiile publice sau private vor lua in considerare protectia si ingrijirea necesare in vederea
asigurarii bunastarii acestuia, respectand standardele stabilite de autoritatile competente.
Viata, supravietuirea si dezvoltarea copilului (art.6) - implica faptul ca statele semnatare ale
Conventiei au obligatia sa recunoasca dreptul la viata al fiecarui copil si sa faca tot ce le sta in
putinta pentru a asigura supravietuirea si dezvoltarea copilului.
Respectarea opiniei copilului (art.12) - se refera la faptul ca orice copil capabil de discernamant
are dreptul de a-si exprima liber opinia asupra oricarei probleme care il priveste, in functie de
varsta si gradul sau de maturitate.
Toate cele patru principii trebuie avute in vedere, cu prioritate, atunci cand se elaboreaza acte
normative, masuri administrative sau se creeaza servicii pentru protectia si promovarea
drepturilor copilului.
4. Drepturile civile si libertati

Grupeaza urmatoarele drepturi prevazute de Conventie:
Nume si nationalitate - copilul se inregistreaza imediat dupa nastere, avand astfel dreptul la un
nume, cetatenie si, daca este posibil, sa-si cunoasca parintii si sa fie ingrijit de acestia.
Pastrarea identitatii - dreptul copilului de a-si pastra identitatea, cetatenia, numele si relatiile cu
familia
Respectarea opiniei copilului - copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima liber
opinia asupra oricarei probleme care il priveste, in functie de varsta si gradul de maturitate

Dreptul la exprimare - copilul are libertatea de a cauta, de a primi si de a difuza informatii, prin
orice mijloace, dar respectand acele restrictii prevazute de lege
Libertatea de gandire, constiinta si religie - copilul are dreptul de a-si exprima propriile
convingeri, de orice natura, respectand prevederile legale
Dreptul la asociere - copilul are dreptul la asociere si intrunire pasnica, in conditiile legii ; acesta
implica dreptul copilului de a forma asociatii, de a deveni membru si de a parasi asociatiile, dar
pune accentul si pe dreptul de a se angaja in activitati pasnice, in grup, in conditiile legii.
Protejarea vietii private - copilul nu poate fi supus la imixtiuni de orice natura in viata sa privata,
fiind protejat de lege. Viata privata a copilului va fi protejata in toate situatiile, inclusiv in familie,
in ingrijirea alternativa si in toate institutiile, unitatile si serviciile, respectandu-se domiciliul sau,
spatiul sau privat, corespondenta, onoarea , reputatia, in conformitatea cu legea.
Acces la informatie adecvata - copilul are acces la informatie adecvata, in special cele care
urmaresc promovarea bunastarii sale sociale, spirituale si morale si a sanatatii sale fizice si morale,
statul favorizand acest acces cu respectarea legislatiei
5. Mediul familial si ingrijiri alternative

In cadrul acestui capitol sunt grupate urmatoarele prevederi ale conventiei:
Separarea de parinti - conventia subliniaza dreptul copilului de a trai cu parintii cu exceptia

cazului cand acestia sunt incompatibili cu interesele lui superioare; tot aici sunt prevazute
responsabilitatile statului in cazul in care o asemenea separare rezulta din actiunile statului
(precum detentia, inchisoarea, exilul, expulzarea sau moartea)
Reintregirea familiei - copilul ai carui parinti isi au resedinta in state diferite va avea dreptul de a
intretine, in afara unor situatii exceptionale, relatii personale si contacte directe, in mod regulat, cu
ambii sai parinti. In acest context este subliniat dreptul copiilor si parintilor de a parasi orice tara
(inclusiv propria tara) si de a reveni in propria tara pentru a se reuni sau pentru a mentine relatia
copil-parinte.
Transferul ilegal si impiedicarea reintoarceri copiilor, in, respectiv din, strainatate -

subliniaza obligatia statului de a incerca sa previna si sa ia masuri pentru solutionarea cazurilor de
rapire sau retinere a copiilor in strainatate de catre un parinte sau o terta persoana.
Responsabilitatea parintilor pentru cresterea si dezvoltarea copilului - subliniaza faptul ca

ambii parinti au responsabilitate primara comuna in cresterea copiilor, iar statul trebuie sa-i
sprijine.
Protectia impotriva abuzului si neglijarii - descrie obligatia statului de a proteja copilul de

forme de maltratare savarsite de catre parinti sau alte persoane in ingrijirea carora se afla si de a
aplica programe de prevenire si de tratament.
Protectia copilului fara familie - descrie obligatia statului de a oferi protectie speciala copiilor
lipsiti de mediu familial si de a asigura ingrijire corespunzatoare din partea altei familii sau
institutii.

Adoptia - descrie conditiile in care un copil poate fi adoptat, subliniind faptul ca adoptia se face
numai in interesul superior al copilului, cu toate garantiile necesare si cu acordul autoritatilor
competente.
Revizuirea periodica a plasamentului - subliniaza dreptul copiilor plasati spre ingrijire de catre
autoritatile competente ale statului de a li se evalua periodic/revizui acest plasament sub toate
aspectele sale.
Ingrijirile de recuperare - subliniaza responsabilitatea statului de a lua toate masurile

corespunzatoare, in conditii care favorizeaza sanatatea, respectul de sine si demnitatea copilului,
de a asigura tratamentul adecvat pentru recuperarea fizica si psihologica si reintegrarea sociala a
copiilor victime ale unei forme de neglijenta, exploatare, a unui conflict armat, torturii, maltratarii
sau exploatarii.
6. Educatie, recreere si activitati culturale

Acest capitol grupeaza urmatoarele prevederi ale conventiei
Acces la informatie adecvata - discuta importanta mijloacelor de informare in masa si aigurarea

accesului copilului la informatie si materiale provenind din surse nationale si internationale, in
special cele care urmaresc promovarea bunastarii sale sociale, spirituale, morale si a sanatatii sale
fizice si morale.
Dreptul la educatie - subliniaza obligatia statului de a asigura invatamantul primar obligatoriu si

gratuit pentru toti; de a incuraja crearea diferitelor forme de invatamant secundar, atat general,
cat si profesional si de a le pune la dispozitia tuturor copiilor si de a permite accesul tuturor
copiilor la acestea; de a asigura tuturor accesul la invatamantul superior, in functie de capacitatea
fiecaruia, prin toate mijloacele adecvate; de a pune la dispozitie copiilor si de a permite accesul
acestora la informarea si orientarea scolara si profesionala; de a lua masuri pentru incurajarea
frecventarii cu regularitate a scolii si pentru reducerea ratei abandonului scolar. De asemenea, in
cadrul acestui articol se mentioneaza responsabilitatea statului privind asigurarea aplicarii
masurilor de disciplina scolara, intr-un mod compatibil cu respectul demnitatii umane a copilului.
Scopurile educatiei - in strinsa legatura cu dreptul la educatie, se refera la dezvoltarea plenara a

copilului, a talentelor si a aptitudinilor sale mentale si fizice, cultivarea respectului pentru
drepturile omului si libertatile fundamentale, cultivarea respectului fata de cultura sa si fata de
civilizatii diferite, pregatirea copilului pentru a duce o viata responsabila si cultivarea respectului
acestuia fata de mediul natural.
Recreere, joc si activitati educative - defineste dreptul copiilor la odihna si timp liber, joaca si
participarea la activitati culturale si artistice adecvate varstei sale prin oferirea de oportunitati
adecvate din partea statului.
7. Măsuri speciale de protecţie

Grupeaza urmatoarele prevederi ale Conventiei:
Copiii refugiati - descrie dreptul la protectie speciala a copiilor refugiati sau care cauta sa obtina
statutul de refugiat; obligatia statului de a coopera cu organizatiile competente ce asigura protectie
si asistenta.

Justitie juvenila - descrie cerintele privind respectarea drepturilor umane ale copiilor presupusi
sau dovediti a fi comis un delict, dreptul la un proces juridic intentat, inclusiv asistenta juridica sau
de alta natura, dreptul la proceduri legale si incredintarea copiilor delicventi unor institutii
speciale, numai in cazuri speciale.
Munca copilului - se refera la protejarea copiilor de angajarea intr-o munca ce poate constitui un
pericol pentru sanatatea, educatia si dezvoltarea lor, stabilirea de varste minime de angajare,
stabilirea conditiilor de angajare.
Abuzul de droguri - se refera atit la impiedicarea folosirii drogurilor si a narcoticelor de catre

copii cit si a implicarii acestora in productia si distribuirea lor.
Exploatarea sexuala a copiilor - se refera la asigurarea protectiei copiilor impotriva exploatarii

sexuale si a abuzului sexual, inclusiv a prostitutiei si a implicarii in pornografie.
Vanzare, trafic si rapire - se refera la responsabilitatea statului de a lua toate masurile necesare,
pe plan national,si international (bilateral si multilateral), pentru a preveni rapirea, vanzarea si
traficul de copii in orice scop si sub orice forma.
Protejarea copilului impotriva oricarei forme de exploatare - subliniaza responsabilitatea

statului de a proteja copilul impotriva oricarei forme de exploatare daunatoare oricarui aspect al
bunastarii sale.
Copiii din grupurile minoritare - subliniaza dreptul la propria cultura si de a practica propria
religie si limba a copiilor apartinind grupurilor minoritare.
8. Ingrijiri pentru sanatatea si bunastarea copilului

In cadrul acestui capitol sunt grupate urmatoarele prevederi:
Copiii cu dizabilitati - subliniaza dreptul la ingrijire, educare si ingrijire speciala a copiilor cu
dizabilitati, in conditii care sa le asigure demnitatea, pentru realizarea maximului de autonomie
posibila, pentru facilitarea participarii active si depline la viata societatii.
Sanatate si servicii de sanatate - se refera la dreptul la sanatate si asigurarea accesului la servicii

sanitare cu accent deosebit pe ingrijirile primare si preventive ale sanatatii, educatie sanitara si
diminuarea mortalitatii infantile.
Servicii de securitate sociala - se refera la dreptul copilului de a beneficia de masuri de

securitate sociala (asistenta si asigurari sociale).
Standard de viata - se refera la responsabilitatea primordiala a parintilor de a asigura copilului

un nivel de viata adecvat care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala
precum si datoria statului de a asigura sprijinul necesar pentru ca indeplinirea acestei
responsabilitati sa fie posibila.
Pornind de la ideea actuala despre copil, ca fiind “o persoana” cu nevoi specifice, care trebuie
respectata si implicata in deciziile care il privesc, toti profesionistii din protectia copilului trebuie
sa cunoasca si sa respecte drepturile prevazute de Conventia Drepturilor Copilului si legislatia
nationala. Copilul nu mai este un actor pasiv pentru care noi adultii stim ce este mai bine, ci
impreuna cu el, in functie de gradul de maturitate si varsta, trebuie sa rezolvam toate problemele
aparute. Aceste principii si drepturi trebuie sa fie cunoscute si respectate de toti, omiterea sau

nerespectarea lor insemnand, in mod practic, incalcarea legii. Nerespectarea drepturilor copilului
poate conduce la dezechilibre in dezvoltarea globala copiilor (fizica, psihica, emotionala,
educationala si sociala).
Toti profesionistii care lucreaza cu copii si pentru copii, au nu numai obligatia de a cunoaste si de a
respecta aceste drepturi, dar si de a le promova, de a le face cunoscute in cadrul comunitatii si de a
veghea la respectarea lor de catre toata lumea in viata de zi cu zi.

SESIUNEA 2.1 ROLUL INSTITUTIILOR IMPLICATE IN PROTECTIA

COPILULUI CONFORM LEGISLATIEI IN VIGOARE
Legea fundamentala care reglementeaza principiile generale de organizare ale statului, drepturile,
libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor şi autorităţile publice este Constitutia
Romaniei din 2003. Aceasta prevede la articolul 49 “Protectia copiilor si tinerilor”, in baza
caruia acestia se bucura de un regim special de protectie si de asistenta in realizarea
drepturilor lor.
Schimbarile legislative din protectia drepturilor copilului in Romania au la baza

prevederile Conventiei privind drepturile copilului, astfel ca in anul 2004 au fost adoptate
mai multe legi, care alcatuiesc pachetul legislativ de protectie si promovare a drepturilor
copilului. Cea mai importanta este Legea 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului, care a intrat in vigoare in ianuarie 2005. Noutatea acestei legi consta
in faptul ca ea nu mai face referire expresa doar la copii aflati in dificultate, ci la toti copiii si
la toate drepturile, asa cum sunt ele prezentate in Conventia ratificata de Romania prin
Legea 18/1990.
Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, la articolul 6 face

referire la “respectarea şi garantarea drepturilor copilului se realizează conform următoarelor
principii:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
b) esponsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti;
c) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor
copilului;
d) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi
parteneriatul dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate;
e) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru fiecare copil;
f) respectarea demnităţii copilului;
g) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de
gradul său de maturitate;
h) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont
de originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de
protecţie;
i) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
j) asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului;
k) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu
ansamblul reglementărilor din această materie”.
Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, intrata in vigoare in
anul 2005 stabileste si limite de varsta ale copiilor pentru a-si putea exercita singuri
anumite drepturi:
copilul are dreptul de a fi ascultat in orice procedura judiciara sau administrativa, fiind
obligatorie ascultarea copilului care a implinit varsta de 10 ani. Exista situatii in care
daca autoritatea competenta apreciaza ca audierea copilului este necesara pentru
solutionarea cauzei, acesta poate fi ascultat chiar daca nu a implinit varsta de 10 ani.

religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamintul

acestuia, iar copilul care a implinit varsta de 16 ani are dreptul sa-si aleaga singur religia.
copilul care a implinit varsta de 14 ani, cu incuviintarea instantei judecatoresti acesta

poate sa-si schimbe felul invataturii si al pregatirii profesionale. In cadrul legii se
mentioneaza ca “pedepsele corporale in cadrul procesului instructiv – educativ sunt
interzise.”
pentru copilul care a implinit 14 ani, masurile de protectie speciala se iau doar cu
acordul acestuia. Cand copilul mai mare de 14 ani refuza sa-si dea consimtamantul , masura
de protectie se stabileste de instanta judecatoreasca, care poate in situatii temeinice sa treaca
peste refuzul acestuia de a-si exprima consimtamantul.
participarea copilului in varsta de pana la 14 ani, la dezbateri publice in cadrul unor

programme audiovizuale se poate face numai cu consimtamantul scris al acestuia si al
parintilor sau, dupa caz, al altui reprezentant legal
copilul care a implinit varsta de 14 ani poate sa atace in instanta masurile de protectie
speciala, beneficiind de asistenta juridica gratuita
Cadrul legal din Romania descrie urmatoarele:
I. Institutiile si servicii publice cu rol activ in promovarea si respectarea drepturilor

copilului la nivel central:
I.1 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) care este organ de
specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridica, din subordinea
Ministerului Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, care asigura respectarea drepturilor copilului
pe teritoriul Romaniei, conform Legii 275/2004 si a Hotararii Guvernului nr.1.432/2004 cu
modificarile ulterioare.
ANPDC are urmatoarele functii: de strategie, de reglementare, de administrare, de
reprezentare si de autoritate de stat.
Atributii principale ale ale ANPDC: in domeniul protectiei si promovarii drepturilor
copilului, in domeniul prevenirii separarii copilului de parinti si al protectiei special a
copilului separate temporar sau definitive de parinti si in domeniul economic-financiar.
ANPDC este condusa de un secretar de stat, ajutat de un subsecretar de stat, numiti prin
decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului muncii , familiei si egalitatii de sanse.
I.2 Oficiul Român pentru Adopţii (ORA) este organ de specialitate al administratiei publice
locale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului, care coordoneaza si supravegheaza
activitatile de adoptie si realizeaza cooperarea internationala. Conform Legii 274/2004 intrata in
vigoare la 1 ianuarie 2005 si Hotararii de guvern nr.1433/2004, se infiinteaza, organizeaza si
functioneaza Oficiul Român pentru Adopţii.
Oficiul are rolul de a duce la indeplinire obligatiile asumate de statul roman in materia adoptiti
prin conventiile si tratatele internationale la care Romania este parte.
I.3 Avocatul Poporului este o autoritate publica autonoma si independenta fata de orice alta
autoritate publica, in conditiile legii, menita sa protejeze cetatenii de abuzuri din partea

autoritatilor administratiei publice, infiintata in baza Legii nr. 35/1997 privind organizarea si
functionarea institutiei Avocatul Poporului cu modificarile ulterioare.
Avocatul Poporului nu poate insa sa ofere asistenta justitiabililor si nici sa le asigure reprezentarea
in instant. In exercitarea atributiilor sale, Avocatul Poporului emite recomandari care nu pot fi
supuse controlului parlamentar si nici controlului judecatoresc.
Alte institutii centrale cu rol in promovarea si respectarea drepturilor copilului sunt:

Ministerul Sanatatii Publice,
Ministerul Educatiei si Cercetarii,
Ministerul Internelor si Reformei Administrative,
Ministerul de Justitie
Consiliu National pentru Combaterea Discriminarii
II. Institutiile si servicii publice cu rol activ in promovarea si respectarea drepturilor

copilului la nivel judetean:
II.1 Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului-DGASPC este organizata la

nivel judetean si al sectoarelor Municipiului Bucuresti, conform Legii 272/ 2004 cu privire la
protectia si promovarea drepturilor copilului si a Hotarariii de Guvern nr. 1434/2004 cu
modificarile ulterioare.
DGASPC este instituţia publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului

judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, realizand măsurile de
asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor
vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie.
Conducerea Direcţiei generale se asigură de directorul executiv şi de colegiul director.
Directorul executiv al Direcţiei generale este ajutat de cel puţin 2 directori executivi adjuncţi,
dintre care:
a. unul coordonează activităţile din domeniul protecţiei persoanelor adulte,
b. unul coordonează activitatea de protecţie a drepturilor copilului.
Functiile DGASPC sunt: de strategie, de coordonare, de administratie, de colaborare, de
executie, de reprezentare.
Atributii DGASPC in domeniul protectiei drepturilor copilului(extras din legislatia in vigoare):

identifică, evaluează şi pregăteşte persoane care pot deveni asistenţi maternali profesionişti,
în condiţiile legii; încheie contracte individuale de muncă şi asigură formarea continuă de
asistenţi maternali profesionişti atestaţi; evaluează şi monitorizează activitatea acestora;
acordă asistenţă şi sprijin părinţilor copilului separat de familie, în vederea reintegrării în
mediul său familial;
reevaluează, cel puţin o dată la 3 luni şi ori de câte ori este cazul, împrejurările care au stat la
baza stabilirii măsurilor de protecţie specială şi propune, după caz, menţinerea, modificarea
sau încetarea acestora;
colaboreaza cu organizatii neguvernamentale care desfasoara activitati in domeniul asistentei
sociale si protectiei copilului
Structura DGASPC cuprinde mai multe servicii dintre care amintim:

Serviciu de tip familial unde sunteti si dumneavoastra angajati, iar impreuna cu asistenti
sociali si psihologi veti colabora pentru a ii oferi copilului cel mai bun mediu de dezvoltare.

Serviciu de evaluare complexa a copilului are atributia de a identifica copiii cu dizabilitati si

dificultati de invatare si adaptare socioscolara, care necesita incadrarea intr-un grad de
handicap si orientare scolara/ profesionala si altele.
Serviciul de tip rezidential –asigura protectia, cresterea si ingrijirea copilului separat,
temporar sau definitiv, de parintii sai, ca urmare a stabilirii unei masuri de protectie speciala.
Serviciile de tip rezidentiale sunt: centre de plasament, centre de primire a copilului in regim
de urgenta si centre maternale.
Serviciul de intervenţie în situaţii de abuz, neglijare, trafic şi migraţie.
Seviciu resurse umane
Secretariatul Comisiei pentru Protectia Copilului
II.2 Comisia pentru Protectia Copilului este organ de specialitate al consiliului judeţean,
respectiv al consiliilor locale ale sectoarelor Municipiului Bucureşti, fara personalitate juridical, cu
activitate decizională în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. A fost infiintata in
baza Legii 272/2004 si a Hotararii de guvern nr.1437/2004, iar in exercitarea atributiilor care ii
revin emite hotarari.
Atributii (extras din legislatia in vigoare):

solutionarea cererilor privind eliberarea atestatului de asistent maternal sau retragerea
atestatului;
stabilirea încadrarii în grad de handicap si orientarea scolara a copilului;
pronuntarea, în conditiile prezentei legi, cu privire la propunerile referitoare la stabilirea unei
masuri de protectie speciala a copilului;
alte atributii prevazute de lege.
Comisia pentru protectia copilului este compusa din 7 membri :

preşedinte - secretarul general al judeţului, respectiv secretarul sectorului municipiului
Bucureşti;
vicepreşedinte - directorul general al DGASPC. Acesta poate delega atribuţiile care îi revin
directorului general adjunct care coordonează activităţile de protecţie a drepturilor copilului;
5 membri:
a. un medic specialist pediatru, desemnat de direcţia de sănătate publică judeţeană, respectiv
amunicipiuluiBucureşti;
b. un psihopedagog cu experienţă în educaţia specială, desemnat de inspectoratul şcolar
judeţean,respectivalmunicipiuluiBucureşti;
c. un reprezentant al inspectoratului teritorial de poliţie;
d. reprezentantul direcţiei pentru dialog, familie şi solidaritate socială judeţene, respectiv a
municipiului Bucureşti, cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;
e. un reprezentant al organismelor private acreditate, propus de secretarul general al
judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti.
II.3 Instanta judecatoreasca asigura respectarea drepturilor copilului prin instituirea tutelei si a
masurilor de protectie speciala pentru:
copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor
parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub
interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, cand nu a putut fi instituita tutela
copilul care, in vederea protejarii intereselor sale , nu poate fi lasat in grija parintilor din
motive neimputabile acestora
copilul abuzat sau neglijat
copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama în unitati sanitare

copilul care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
III. Institutiile si servicii publice cu rol activ in promovarea si respectarea drepturilor

copilului la nivel local:
In conformitate cu Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului

se organizeaza urmatoarele servicii la nivel local:
Serviciile Publice de Asistenta Sociala- SPAS sunt organizate la nivelul municipiilor, oraselor
Persoane cu atributii de asistenta sociala din aparatul propriu al consiliilor locale comunale
Cateva dintre rolurile acestor servicii sunt:

monitorizeaza si analizeaza situatia copiilor din unitatea administrativ-teritoriala, precum si
modul de respectare a drepturilor copiilor, asigurând centralizarea si sintetizarea datelor si
informatiilor relevante;
realizeaza activitatea de prevenire a separarii copilului de familia sa;
identifica si evalueaza situatiile care impun acordarea de servicii si/sau prestatii pentru
prevenirea separarii copilului de familia sa;
elaboreaza documentatia necesara pentru acordarea serviciilor si/sau prestatiilor si acorda
aceste servicii si/sau prestatii, în conditiile legii;
asigura consilierea si informarea familiilor cu copii în întretinere asupra drepturilor si
obligatiilor acestora, asupra drepturilor copilului si asupra serviciilor disponibile pe plan
local;
Organismele private care ofera servicii pentru copil si familie sunt persoane juridice de drept
privat, fara scop patrimonial, constituite in baza legii. Acestea pot oferi o gama larga de servicii
pentru copiii din familie, copiii aflati in asistenta maternala sau in alte tipuri de servicii.
Dintre serviciile pe care le ofera organizatiile neguvernamentale si de care pot beneficia si copii
aflati in plasament la asistentul maternal, amintim :
servicii de consiliere pentru copilul supus abuzului, neglijarii sau exploatat, traficat aflat in
familia proprie sau care beneficiaza de masuri de protectie speciala
servicii de recuperare sau reabilitare pentru copilul cu dizabilitati
servicii de consiliere pentru copil
servicii de consiliere pentru familia adoptiva

SESIUNEA 2.2 MĂSURI DE PROTECŢIE CONFORM LEGII 272/2004

PRIVIND PROTECŢIA ŞI PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI,
INTRATĂ ÎN VIGOARE ÎN ANUL 2005
Dreptul la protectie alternativa il are orice copil care este temporar sau definitiv, lipsit de ocrotirea
parintilor sai sau care pentru protejarea intereselor sale nu poate fi lasat in grija acestora. In
alegerea oricarei masuri de protectie, alternativa sau speciala, autoritatea competenta va tine cont
de necesitatea asigurarii unei anumite continuitati in educarea copilului, precum si de originea sa
etnica, religioasa, culturala si lingvistica.
Tutela este o masura care se instituie in situatia in care parintii copilului sunt decedati,
necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti, sau li s-a aplicat pedeapsa
interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie, declarati judecatoreste morti ori
disparuti precum si in cazul in care, la incetarea adoptiei, instanta judecatoreasca hotaraste ca
este in interesul copilului instituirea unei tutele. Tutela se instituie de catre instanta
judecatoreasca in a carei circumscriptie teritoriala domiciliaza sau a fost gasit copilul. Pot fi tutori :
pesoanele fizice sau sotul si sotia impreuna pe baza unei evaluari facute de DGASPC. Instanta
numeste cu prioritate ca tutore o ruda sau un afin, ori un prieten al familiei copilului.
Adoptia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi
adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului. Adoptia trebuie sa
aiba la baza urmatoarele principii :
a. interesul superior al copilului;
b. creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial;
c. continuitatea în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală şi
lingvistică;
d. informarea copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi gradul său
de maturitate;
e. celeritate în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.
Asistentul maternal profesionist care are in ingrijire un copil adoptabil, impreuna cu asistentii
sociali trebuie sa se implice in crearea legaturii intre copil si familia adoptatoare, pentru a face mai
usoara acomodarea si mutarea copilului in noua familie.
Masurile de protectie speciala
Acestea reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate ingrijirii si

dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitive, de ocrotirea parintilor sai sau a celui
care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora.
Protectia speciala se acorda copiilor pana la dobandirea capacitatii depline de exercitiu sau la
cererea tanarului, daca isi continua studiile intr-o forma de invatamant de zi, dar fara a depasi
varsta de 26 de ani.
Instituirea unei masuri de protectie speciala nu afecteaza dreptul copilului de a mentine relatii
personale si contacte directe cu persoanele fata de care a dezvoltat relatii de atasament (rude,
prieteni etc) si nu au o influenta negativa asupra dezvoltarii sale fizice, mentale, spirituale, morale
sau sociale. Acest drept poate fi restrictionat doar de instanta judecatoreasca

Beneficiari ai masurilor de protectie speciala:

a. copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor parintesti
sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub interdictie,
declarati judecatoreste morti sau disparuti, când nu a putut fi instituita tutela;
b. copilul care, în vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat în grija parintilor din
motive neimputabile acestora;
c. copilul abuzat sau neglijat;
d. copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama în unitati sanitare;
e. copilul care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
A. Plasamentul
Conform articolului 58 din Legea 272/2004 - (1) Plasamentul copilului constituie o masura de
protectie speciala, având caracter temporar, care poate fi dispusa, în conditiile prezentei legi, dupa
caz, la:
a. o persoana sau familie;
b. un asistent maternal;
c. un serviciu de tip rezidential.
Pe toata durata plasamentului, domiciliul copilului se afla, dupa caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidential care îl are în îngrijire. La stabilirea masurii de
plasament se va urmari:
a. plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsa sau la familia substitutiva;
b. mentinerea fratilor împreuna;
c. facilitarea exercitarii de catre parinti a dreptului de a vizita copilul si de a mentine legatura cu
acesta.
d. in situatia copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani plasamentul poate fi dispus numai la
familia extinsa sau substitutiva, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidential fiind
interzis.Se poate dispune plasamentul într-un serviciu de tip rezidential al copilului mai mic de
2 ani, în situatia în care acesta prezinta handicapuri grave, cu dependenta de îngrijiri în servicii
de tip rezidential specializate.
Plasamentul se stabileste de catre:

Comisia pentru Protectia Copilului in situatia in care exista acordul parintilor pentru masura
de protectie speciala pentru copil, iar in aceasta situatie se mentin drepturile si obligatiile
parintesti
Instanta Judecatoreasca, la cererea DGASPC, atunci cand nu exista acordul parintilor pentru
masura de protectie sau se impune inlocuirea masurii de plasament in regim de urgenta dispus
de catre DGASPC.In aceasta ultima situatie tot instanta judecatoreasca va stabili modalitatea de
exercitare a drepturilor si de indeplinire a obligatiilor parintesti.
B. Plasamentul in regim de urgenta

Este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar, care se stabileste în situatia copilului
abuzat sau neglijat, precum si în situatia copilului gasit sau a celui abandonat în unitati sanitare. In
acest caz se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pâna când instanta judecatoreasca
va decide cu privire la mentinerea sau la înlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea
drepturilor parintesti.
Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta drepturile si obligatiile parintesti privitoare la

persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de catre persoana, familia,
asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit copilul în

plasament în regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate si, respectiv,
sunt îndeplinite de catre presedintele consiliului judetean, respectiv de catre primarul sectorului
municipiului Bucuresti.
In situatia de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, masura plasamentului in
regim de urgenta se stabileste de catre:
Directorul DGASPC prin dispozitie, in situatia in care nu exista opozitia nici unei parti,
reprezentantii persoanelor juridice sau persoanele fizice care au in ingrijire sau asigura
protectia unui copil, dupa care se sesizeaza instanta judecatoreasca in 48 de ore.Instanta se va
pronunta cu privire la mentinerea acestei masuri de protectie sau inlocuirea cu masura
plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa. Instanta
este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti ( articolul 94 si
articolul 66).
Instanta Judecatoreasca prin emiterea unei ordonante presedintiale de plasare in regim de
urgenta la solicitarea DGASPC, daca reprezentantii persoanelor juridice sau persoanele fizice
care –l au in ingrijire sau ii asigura protectia sa, refuza sau impiedica verificarile privitoare la
situatia copilului. In termen de 48 de ore de la data executarii ordonantei presedintiale,
DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca pentrru a decide cu privire la: inlocuirea
plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau partiala din
exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti (
articolul. 94 ).
C. Supravegherea specializata
Supravegherea specializata se dispune in conditiile legii, fata de copilul care a savarsit o fapta
penala si care nu raspunde penal si poate fi dispusa de catre:
Comisia pentru protectia copilului, daca exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal
Instanta judecatoreasca, daca nu exista acordul parintilor sau al reprezentantului legal
Legea 272/ 2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului face referire si la
monitorizarea masurilor de protectie speciala, adica imprejurarile care au stat la baza stabilirii
acestora, revine directiei generale de asistenta sociala si protectie a copilului la propunerea careia
s-a instituit masura. Realizarea acestei verificari este impusa de:
caracterul provizoriu al masurilor de protectie speciala
necesitatea respectarii dreptului copilului la evaluarea periodica a plasamentului, drept
prevazut in si Conventia ONU cu privire la drepturile copilului
de a adecva masura de protectie la situatia concreta a familiei
de a analiza posibilitatea reintegrarii copilului in familie sau, dupa caz, a protejarii sale intr-un
mediu familial
Verificarea se face trimestrial prin rapoarte intocmite de DGASPC, iar in situatia in care se constata
ca se impune modificarea masurii initiale, directia este obligata sa sesizeze organul care a depus
masura.

SESIUNEA 2.3 PROMOVAREA DREPTURILOR COPILULUI
In Conventia ONU cu privire la drepturile copilului se acorda atentie deosebita si articolului care
face referire la angajarea statelor semnatare de a face cunoscute pe larg, adultilor si copiilor,
principiile si prevederile sale.
Cu toate ca au trecut multi ani de la ratificarea de catre Romania a Conventiei cu privire la

drepturile copilului, Legea 18 din 1990, si a celorlalte legi nationale care au guvernat protectia si
promovarea drepturilor copilului, prevederile sale sunt putin cunoscute, respectate si aplicate.
Chiar titlul Legii 272/2004 impune protectia si promovarea drepturilor copilului stabilind inca de
la primul articol obligatia tuturor autoritatilor publice, organismelor private, persoanelor fizice si
juridice responsabile de protectia copilului sa respecte, promoveze si garanteze drepturile
copilului stabilite prin Constitutie si lege.
Expresii ca « Bataia e rupta din rai », « Unde da mama creste », « Eu te-am facut , eu te omor » si
altele asemenea sunt inca destul de frecvente in societatea romaneasca.
Campaniile de informare ale autoritatilor publice sau ale organizatiilor neguvernamentale au rolul
de a sensibiliza copiii, parintii, profesionistii de domeniul protectiei copilului, alte persoane si
institutii despre cat de importante sunt drepturile copiilor, dar si mai importanta este respectarea
lor si renuntarea la expresiile mentionate mai sus.
Alaturi de ceilalti profesionisti (asistenti sociali, psihologi, educatori etc), care activeaza in
domeniul protectiei si promovarii drepturilor copilului si asistentii maternali trebuie sa fie
implicati in promovarea acestor drepturi.
Cateva modalitati prin care puteti participa la cunoasterea si respectarea drepturilor copilului in
comunitatea in care traiti si astfel la nivelul intregii societati:
participarea, alaturi de copii si alti profesionisti, la manifestari organizate cu ocazia
sarbatoririi diverselor evenimente din viata copiilor (de ex. prima zi de scoala, Ziua Copilului
etc)
campanii de sensibilizare pe diferite teme organizate de copii sau institutii – DGASPC, scoli
(de ex.: despre violenta in familie, in scoli, drepturile copiilor cu handicap)
cursuri de formare continua organizate de DGASPC sau alte institutii
educarea copiilor in spiritul respectarii acestor drepturi si a asumarii responsabilitatilor
care le revin.
Aceste lucruri presupun ca asistentul maternal sa cunoasca temeinic care sunt responsabilitatile
sale in protectia si promovarea drepturilor copilului, sa cunoasca care sunt responsabilitatile
celorlalti profesionisti care desfasoara activitati sau servicii impreuna si pentru copii, sa
recunoasca importanta lucrului in echipa cu acesti profesionisti.
Promovarea si respectarea drepturilor copilului presupune o munca in echipa a carui membri pot
fi: copilul, asistentul social, psihologul, asistentul maternal, medical, profesorul, politistul, preotul
si alte persoane care sunt interesate ca tuturor copiilor sa le fie mai bine. Despre rolul fiecarui
membru al echipei institutionale cu care veti colabora veti afla in modulul 2 al acestui manual.

MESAJE CHEIE:
1. Legea 18/1990 prin care Romania a ratificat CONVENTIA ONU privind DREPTURILE
COPILULUI.
2. Conventia este indivizibila si articolele sale sunt interdependente
3. Drepturile copilului pornesc de la nevoile acestuia, dar implica si responsabilitati din
partea copilului.
4. Legea 272/2004 se refera la TOTI COPIII si la TOATE DREPTURILE
5. Beneficiari ai masurilor de protectie speciala:
6. copilul ai carui parinti sunt decedati, necunoscuti, decazuti din exercitiul drepturilor
parintesti sau carora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor parintesti, pusi sub
interdictie, declarati judecatoreste morti sau disparuti, când nu a putut fi instituita
tutela;
7. Copilul care, în vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat în grija parintilor
din motive neimputabile acestora;
8. Copilul abuzat sau neglijat;
9. Copilul gasit sau copilul abandonat de catre mama în unitati sanitare;
10. Copilul care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala si care nu raspunde penal.
11. Alaturi de ceilalti profesionisti care activeaza in domeniul protectiei si promovarii
drepturilor copilului si asistentii maternali sunt direct implicati in promovarea acestor
drepturi
ÎNTREBĂRI:
1. Enumerati cel putin 5 drepturi ale copilului, conform Conventiei ONU privind
drepturile copilului.
2. Care sunt principiile dupa care sunt construite Drepturile copilului?
3. Care este legea care stabileste masurile de protectie speciala pentru copil si anul in
vigoare?
4. Care sunt institutiile de la nivel judetean implicate in protectia copilului?
5. Care sunt beneficiarii masurilor de protectie speciala?
6. Cum este definit plasamentul in Legea 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului?
7. Cum puteti participa la promovarea si respectarea drepturilor copilului?

MODULUL 2 ROLUL SI LOCUL ASISTENTULUI MATERNAL

PROFESIONIST
Sesiunea 1 Caracteristicile ocupatiei de asistent maternal 3 ore

1.5 Legislatie in vigoare relevanta pentru aceasta ocupatie; caracteristici ale
ocupatiei care decurg din legislatie
atestatului de AMP
Sesiunea 2 Plasamentul copilului la AMP – caracteristici si relationare cu alti 5 ore

2.1. Fazele plasamentului, institutii implicate, documente intocmite; pregatirea
copilului pentru mutare/separare
2.2. Rolul asistentului social al AMP si cel al asistentului social al copilului
2.3. Rolul si atributiile altor specialisti din cadrul DGASPC; cooperarea AMP cu
serviciile din comunitate
2.4. Planificarea interventiilor
2.5. Instrumente de lucru ale AMP
Sesiunea 3 Aspecte concrete ale ocupatiei de AMP 4 ore

3.1. Respectarea confidentialitatii
3.2. Relationarea cu familia naturala/adoptiva a copilului ori alte persoane cu care
copilul are relatii personale
3.3. Impactul ocrotirii temporare asupra familiei AMP
La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

OBIECTIVE 1. enunţe caracteristicile ocupaţiei de AMP conform
GENERALE legislaţiei româneşti în vigoare;
2. definească etapele de atestare a asistentului maternal
profesionist;
3. enumere etapele plasării unui copil în sistemul de
asistenţă maternal profesionistă;
4. aplice modalităţile de relaţionare cu familia
naturală/adoptivă a copilului şi respectiv cu
CPC/instanţă judecătorească;
5. promoveze rolul şi atribuţiile asistentului maternal
profesionist în relaţie cu alte servicii de specialitate
din cadrul DGASPC, alte servicii din comunitate (în
principal, cu serviciile educaţionale şi de sănătate).

SESIUNEA 1 CARACTERISTICILE OCUPATIEI DE ASISTENT

MATERNAL
Sesiunea 1 Caracteristicile ocupatiei de asistent maternal 3ore

1.1 Legislatie in vigoare relevanta pentru aceasta ocupatie; caracteristici ale
ocupatiei care decurg din legislatie
atestatului de AMP
SESIUNEA 1.1 LEGISLATIE IN VIGOARE RELEVANTA PENTRU ACEASTA

OCUPATIE; CARACTERISTICI ALE OCUPATIEI CARE DECURG DIN
LEGISLATIE
Principalul act normativ care reglementeaza in mod expres statutul asistentului maternal
profesionist este Hotararea Guvernului Romaniei nr. 679/2003 privind conditiile de obtinere a
atestatului, procedurile de atestare si statutul asistentului maternal profesionist. Prevederile
acestui act normativ se completeaza cu detaliile mentionate de Ordinul nr. 35/2003 privind
aprobarea standardelor minime obligatorii pentru asigurarea protectiei copilului la
asistentul maternal profesionist si a ghidului metodologic de aplicare al acestor standarde.
Potrivit hotararii de guvern, AMP este persoana fizica, atestata in conditiile prevazute de HGR
mai sus mentionata, care asigura prin activitatea pe care o desfasoara la domiciliul sau
cresterea, ingrijirea si educarea, necesare dezvoltarii armonioase a copiilor pe care ii
primeste in plasament sau incredintare.
Prin urmare, potrivit acestei definitii, se indeplinesc cumulativ urmatoarele elemente:

AMP pot deveni numai persoanele fizice si nu organizatii neguvernamentale, firme sau alte
asociatii sau fundatii,
aceste persoane fizice trebuie sa aiba un atestat eliberat de CPC si respectiv,
sa asigure la domiciliul lor (fie ca acesta este proprietate personala sau este inchiriata -
trebuie sa existe un drept de folosinta asupra locuintei respective) ingrijirea copilului.
Acelasi act normativ mentioneaza si conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca cel care
doreste sa devina AMP si anume:
sa aiba capacitate deplina de exercitiu (adica sa fie major);
prin comportamentul lui in societate, starea sanatatii si profilul psihologic sa prezinte garantii
pentru indeplinirea corecta a obligatiilor care revin unui parinte, referitoare la cresterea,
ingrijirea si educarea copiilor sai;
sa aiba in folosinta o locuinta care acopera necesitatile de preparare a hranei, igiena, educatie
si odihna ale tuturor celor care o folosesc, inclusiv cele ale copiilor care urmeaza a fi primiti in
plasament sau incredintare;
sa fi urmat cursurile de formare profesionala organizate de serviciul public specializat pentru
protectia copilului sau organismul privat autorizat care efectueaza si evaluarea pentru
acordarea atestatului de asistent maternal profesionist;

ultima conditie, este ca persoana respectiva sa nu mai desfasoare o alta activitate salarizata, cu
alte cuvinte sa nu fie angajat cu carte de munca in alta parte, pentru ca o data cu atestarea lui
ca si AMP devine salariat al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului.
Acelasi act normativ mentioneaza in mod expres si persoanele care sunt excluse de la bun inceput,
in sensul ca nici macar nu pot intra in procesul de formare si evaluare pentru a deveni asistent
maternal profesionist; este vorba despre:
a. persoana care a suferit o condamnare prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru
savarsirea cu intentie a unei infractiuni;
b. parintele decazut din drepturile parintesti sau cel al carui copil a fost declarat abandonat prin
hotarare judecatoreasca ramasa definitiva;
c. persoana care sufera de boli cronice transmisibile.

SESIUNEA 1.2 PROCEDURA DE ACORDARE, RESPECTIV DE REINNOIRE,

SUSPENDARE SAU RETRAGERE A ATESTATULUI DE AMP
Indeplinirea conditiilor minime mai sus enumerate se verifica in cursul asa-numitului proces de
evaluare. Acesta incepe cu cererea de evaluare a capacitatii de a deveni AMP, pe care orice
solicitant care doreste sa practice aceasta ocupatie o depune la directia pentru protectia copilului
sau la un organism privat autorizat sa desfasoare activitati in domeniul protectiei copilului.
La cerere se anexeaza o serie de documente:

curriculum vitae
cazier judiciar pentru toate persoanele care locuiesc cu solicitantul
certificate medicale pentru toate persoanele care locuiesc cu solicitantul
copii de pe actele de stare civila (certificat de nastere, certificat de casatorie, buletin/carte de
identitate)
copii de pe actele de studii
Evaluarea consta pe de o parte din vizite ale asistentului social la domiciliul solicitantului, iar pe de
alta parte din sesiunile de pregatire la care acesta trebuie sa ia parte.
In ceea ce priveste intalnirile si vizitele asistentului social, acestea urmaresc mai multe lucruri, de
la spatiul fizic de care dispunesolicitantul la domiciliu, pana la capacitatea afectiva de ingrijire a
unui copil. In cazul in care se constata existenta anumitor probleme care pot afecta aceasta
capacitate de ingrijire a unui copil, se poate lua decizia intreruperii procesului de evaluare.
Directia desemneaza pentru fiecare solicitant un asistent social care se va ocupa de evaluarea
acestuia, in vederea stabilirii capacitatii sale de a oferi ingrijire potrivita copilului care necesita o
masura de protectie.
Solicitantul primeste informatii despre procesul de evaluare, criteriile pe baza carora se va face
evaluarea si procedurile de revizuire a rezultatului evaluarii. Informatiile date potentialilor
asistenti maternali includ o lista a competentelor pe care asistentul maternal va trebui sa le aiba,
sprijinul acordat, alocatiile si beneficiile disponibile.
Procedura de evaluare implica toti membrii familiei sau alte persoane care locuiesc cu solicitantul,
inclusiv copiii proprii sau cei deja plasati.
Evaluarea tine cont de recomandarile de la locul de munca, ale medicului sau de referintele ce sunt
obtinute pentru fiecare solicitant de catre asistentul social, precum si de verificarile acestuia
intreprinse la politie si la autoritatea locala.
Solicitantul este incurajat sa participe activ la evaluarea sa si la pregatirea raportului sau de

evaluare; acesta primeste informatii de la asistentul social despre evolutia procesului de evaluare
si indicatii clare asupra demersurilor pe care trebuie sa le faca solicitantul pentru inaintarea
procedurii.
In ceea ce priveste partea de formare aceasta consta dintr-un pachet obligatoriu cuprinzind
un numar total de 7 module de formare, cu un numar total de 84 ore de teorie, la care se
adauga un numar total de 66 ore de pregatire practica. Pentru aceia dintre solicitanti care
isi exprima interesul iar evaluarea asistentului social a dovedit ca au si

capacitatea/posibilitatea, exista modulele specializate adresate ingrijirii copilului cu

dizabilitati si celui cu HIV/SIDA.
Daca se constata ca nivelul de cunostinte sau atitudinea solicitantului nu sunt

corespunzatoare dupa absolvirea unui modul, se va propune solicitantului sa repete
modulul sau se va recomanda incetarea procesului de evaluare si pregatire.
Aspectele ce se discuta in timpul vizitelor de evaluare sunt sintetizate de asistentul social in

rapoarte de vizita, realizate pentru fiecare intalnire in parte.
Toate informatiile din intreg procesul de evaluare – vizite si formare sunt cuprinse in raportul de
evaluare a capacitatii solicitantului de a deveni asistent maternal profesionist. Raportul de
evaluare este intocmit de catre asistentul social al AMP si mentioneaza cunostintele dobandite de
solicitant in urma cursurilor de formare profesionala, precum si propunerea motivata a celui care
a efectuat evaluarea, referitoare la eliberarea sau, dupa caz, neacordarea atestatului de asistent
maternal profesionist. De asemenea se fac referiri la tipul de plasament, numarul de copii si
mentiuni referitoare la sexul, varsta si nevoile copiilor, abilitatile si experienta solicitantului,
precum si nevoile de sprijin si pregatire pe care solicitantul le are.
Este bine de stiut ca solicitantul are dreptul sa solicite o copie din sectiunile neconfidentiale ale
raportului de evaluare inaintea luarii unei decizii; de asemenea, are dreptul sa consemneze
informatii in raport si sa participe la procesul de luare a deciziei privind atestarea.
Decizia privind acordarea sau nu a atestatului de AMP revine CPC, potrivit recomandarii
asistentului social din cadrul Directiei; potrivit legii, aceasta decizie se motiveaza (adica trebuie
consemnate motivele care au dus la acordarea sau neacordarea atestatului), cuprinde indicarea
modalitatilor de contestare (adica se precizeaza cui si in ce conditii va puteti adresa daca nu
sunteti multumit de decizie) si se transmite in scris fiecarui solicitant.
Mentiunile obligatorii din cuprinsul atestatului sunt urmatoarele:

datele de identitate ale titularului
numarul si varsta copiilor ce pot fi plasati
particularitatile copiilor ce pot fi plasati (deficiente, etnie, limba, religie)
nivelul de specializare al AMP (in urma modulelor de pregatire absolvite)
durata de valabilitate a atestatului
perioada in care se va realiza prima evaluare anuala
Atestatul de AMP are o valabilitate de 3 ani; totusi, activitatea profesionala a AMP este
evaluata de catre asistentul social in fiecare an. In urma acestei evaluari, se intocmeste un
raport care ramane la dosarul profesional si reflecta evolutia profesionala a AMP. Raportul de
evaluare anuala va contine informatii despre nivelul de pregatire si nevoile identificate de
instruire ale asistentului maternal. Pentru a culege aceste informatii, asistentul social va avea
intalniri si va consemna opiniile asistentilor sociali ai copiilor ce au fost plasati, opiniile familiilor
copiilor, opiniile copiilor precum si orice alte persoane sau specialisti.
Daca situatia o impune, in urma acestei analize anuale, asistentul social poate propune retragerea
sau suspendarea atestatului de AMP.
Atestatul de AMP poate fi retras, reinnoit sau suspendat de CPC, la propunerea foarte bine
motivata a directiei. Ce inseamna aceste notiuni ?

Reinnoirea atestatului se produce atunci cand se schimba domiciliul si se face de catre directia de
la noul domiciliu, care este obligata sa vina sa faca o evaluare la noul domiciliu; in acest caz nu
trebuie facute inca o data cursurile de formare. De asemenea, reinnoirea atestatului se realizeaza si
la finalul celor 3 ani de valabilitate prevazuta de cadrul legal in vigoare.
Retragerea sau suspendarea atestatului se poate face daca:

a) nu mai sunt indeplinite conditiile care au stat la baza eliberarii acestuia, sau daca
b) asistentul maternal profesionist nu respecta vreuna dintre obligatiile prevazute in HGR
679/2003.
Retragerea sau suspendarea atestatului se poate face numai in urma unei evaluari din partea
directiei, care atesta faptul ca exista un pericol pentru copilul ingrijit sau ca AMP nu mai face fata
cerintelor pe care acesta le are.
Pentru punctul b) mentionat mai sus, exista mai multe categorii de obligatii, cu referire la copil, la
familia naturala/adoptiva si respectiv la angajator:
in privinta copiilor plasati, AMP trebuie:
a. sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea copiilor, in vederea asigurarii unei dezvoltari
armonioase fizice, psihice, intelectuale si afective a acestora;
b. sa asigure integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al celorlalti
membri ai familiei;
c. sa asigure integrarea copiilor in viata sociala;
d. sa contribuie la pregatirea reintegrarii copiilor in familia lor naturala sau la integrarea
acestora in familia adoptiva, dupa caz;
e. sa permita specialistilor serviciului public specializat pentru protectia copilului sau
organismului privat autorizat supravegherea activitatii sale profesionale si evaluarea
evolutiei copiilor;
f. sa asigure continuitatea activitatii desfasurate si in perioada efectuarii concediului legal de
odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati pentru aceasta perioada este
autorizata de catre angajator;
g. sa pastreze confidentialitatea informatiilor pe care le primeste cu privire la copii;
h. sa recunoasca importanta mentinerii identitatii culturale si religioase a copilului, atunci
cand cultura si religia familiei AMP difera de cea a copilului;
i. sa respecte dreptul la identitate si istoria proprie a copilului;
j. sa intocmeasca jurnalul copilului; sa noteze evenimentele deosebite privind viata copilului,
sanatatea si ingrijirea medicala a acestuia, activitatea scolara, progresul inregistrat in
aceste activitati precum si performantele;
k. sa realizeze obligatiile si responsabilitatile prevazute in conventia de plasament pentru
fiecare copil;
l. sa sprijine copilul in mentinerea si dezvoltarea relatiilor cu familia sa naturala, cu prietenii
si cu orice alte persoane relevante din viata copilului, daca aceasta nu contravine
interesului superior al copilului.
in relatia cu familia naturala/adoptiva, exista urmatoarele obligatii pentru AMP:

a. sa trateze parintii naturali/adoptivi ai copilului cu demnitate, respect si consideratie;
b. sa informeze familia naturala/adoptiva cu privire la evolutia copilului, situatia lui scolara,
starea de sanatate etc.
in relatia cu angajatorul AMP au obligatia:

a. sa informeze de indata directia cu privire la orice schimbare survenita in situatia lor

personala, familiala sau sociala care ar putea sa influenteze activitatea lor profesionala;
b. sa informeze de indata directia cu privire la orice schimbare survenita in situatia copilului
aflat in plasament ;
c. sa participe la cursurile de perfectionare organizate de angajatori;
d. AMP si persoanele cu care acesta locuieste au obligatia sa prezinte anual comisiei pentru
protectia copilului un certificat medical din care sa rezulte ca starea sanatatii lor permite
continuarea desfasurarii activitatii. Cheltuielile legate de efectuarea analizelor medicale si
de eliberarea certificatului medical se suporta de catre angajator;
e. sa respecte procedurile, metodologiile si regulamentele interne elaborate de angajator.

SESIUNEA 1.3 MODALITATI DE MONITORIZARE SI SUSTINERE A

ACTIVITATII AMP
Responsabilitatea principala pentru monitorizarea dar si pentru sustinerea activitatii AMP

revine asistentului social desemnat special de directie in acest scop. Vom vedea in sesiunea
urmatoare ce trebuie acesta sa faca in mod concret pentru a sprijini solicitantul sa ingrijeasca cat
mai bine copilul care este plasat, dar si sa il ajute sa depaseasca perioade mai dificile in exercitarea
acestei profesii (spre exemplu, momentul in care copilul ocrotit pleaca de la AMP sau atunci cand
propriul copil al AMP se poate simti neglijat din cauza atentiei care se acorda copilului plasat etc).
Este bine de stiut ca asistentul social care monitorizeaza activitatea AMP poate sa faca in egala
masura vizite anuntate si neanuntate la domiciliul AMP sau poate sta de vorba cu persoane din
comunitatea in care traieste AMP pentru a afla cat mai multe detalii despre felul in care acesta se
simte in “pielea” acestei ocupatii, frumoasa dar si grea in egala masura.
In acest proces de monitorizare a activitatii de AMP este/va fi foarte important sa existe o

atitudine cat mai deschisa fata de asistentul social al AMP, pentru ca acest lucru se va rasfrange
atat asupra AMP (ex. va recunoaste si gasi mai usor solutii la comportamentele dificile ale copilului
si “uzura” nervoasa/profesionala va fi mai redusa), asupra copilului (care va depasi mai usor
diferitele probleme si se va dezvolta armonios) dar si asupra membrilor familiei AMP (care nu se
vor simti neglijati; se va putea discuta cu asistentul social modalitati de a-i face sa simta valorizati
si implicati cu adevarat in ingrijirea copilului plasat).
Vizitele sau intalnirile cu asistentul social sunt prilejuri pentru monitorizare si pentru sustinerea
activitatii AMP, in egala masura. In afara acestora, odata intrati in comunitatea AMP, exista
posibilitatea de participare la diferite activitati impreuna cu alti AMP sau viitori AMP. Este vorba
despre asa-numitele grupuri de suport sau de sprijin, care sunt intalniri ale AMP, in cursul carora
acestia au ocazia sa discute una sau mai multe teme de interes comun, sa-si impartaseasca unii
altora experientele traite, solutiile pe care le-au gasit in diverse situatii, sentimentele pe care le-au
avut etc. Subiectele acestor intalniri pot fi propuse de asistentul social care observa ca mai multi
dintre AMP sunt interesati sau intampina probleme similare, sau pot fi propuse de AMP care se
confrunta cu situatii deosebite sau mai dificile.

SESIUNEA 1.4 MODALITATI DE INVESTIGARE A EVENTUALELOR

ACUZATIILOR ADUSE AMP
Ultimul aspect din aceasta sesiune este legat de posibilitatea aparitiei de acuzatii la adresa
modului in care AMP ingrijeste copilul care a fost plasat si felul in care aceste acuzatii sunt
investigate.
In decursul activitatii de ocrotire a unui copil se poate ca, uneori, AMP sa li se aduca diverse
invinuiri. Astfel de momente sunt deosebit de neplacute pentru toti cei implicati, dar este bine ca
toata lumea sa stie ca astfel de situatii pot avea loc si mai ales sa se cunoasca procedura in situatiile
respective.
Invinuirile ce pot fi aduse sunt din cele mai diverse dar cele mai grave sunt cele legate de abuz
(sexual, fizic, emotional), exploatare si neglijare. Acuzatiile pot fi aduse de diverse persoane (copil,
familia naturala, vecini, alte persoane din comunitate, rude ale AMP, alti profesionisti – medici,
educatori, asistenti sociali, politisti etc). Acuzatiile pot fi aduse la cunostinta asistentului social in
cursul vizitelor de monitorizare sau pot fi primite la directie.
Orice invinuire este in mod obligatoriu investigata. Investigatia este condusa de coordonatorul
comisiei numita de directie sa investigheze acea situatie/acuzatie, si implica, in functie de caz, si
alti profesionisti din directie (asistenti sociali, psihologi, juristi etc).
Concluziile investigatiei se prezinta in cadrul unei intilniri la care participa si AMP in cauza si, in
functie de sitatie, se ia o decizie care poate merge de la absolvirea de orice vina/responsabilitate a
AMP, pana la recomandarea de mutare a copilului si de retragere a atestatului de AMP.
Recomandarile, bine argumentate, sunt inaintate CPC, care ia decizia finala. AMP pot face apel
impotriva deciziei CPC, in conditiile legii.
Daca acuzatia este foarte grava sau abuzul, exploatarea sau neglijarea sunt evidente, se procedeaza
la mutarea imediata a copilului si la suspendarea atestatului de AMP pe durata investigatiilor. Daca
se considera necesar (abuzuri grave), vor fi sesizate si autoritatile in drept sa investigheze astfel de
situatii (politie, procuratura, medicina legala).

MESAJE CHEIE:
1. AMP trebuie: sa fie o persoana fizica, sa fie atestata, sa ingrijeasca copiii la domiciliul lui,
sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea necesare dezvoltarii armonioase a copiilor
care vor fi plasati.
2. Conditii minime:
sa fie majori
sa aiba calitatile unui bun parinte
sa aiba o locuinta corespunzatoare
sa fi urmat cursurile de formare
sa nu fie angajati in alta parte cu carte de munca
3. Procedura de atestare:
evaluare la domiciliu
participare la sesiunile de pregatire
decizia de atestare apartine CPC
4. Valabilitate atestat 3 ani, cu evaluare anuala a activitatii profesionale.
5.Atestatul se poate reinnoi (la schimbarea domiciliului, la expirarea valabilitatii
atestatului), suspenda sau retrage (in conditiile legii).
6. Obligatiile AMP, ca profesionist atestat, includ:
a. sa asigure cresterea, ingrijirea si educarea copiilor plasati;
b. sa asigure integrarea copiilor in familia sa, aplicandu-le un tratament egal cu al
celorlalti membri ai familiei;
c. sa asigure integrarea copiilor in comunitate;
d. sa contribuie la pregatirea reintegrarii copiilor in familia lor naturala sau la
integrarea acestora in familia adoptiva, dupa caz;
e. sa permita specialistilor directiei supravegherea activitatii sale profesionale si
evaluarea evolutiei copiilor;
f. sa asigure continuitatea activitatii desfasurate si in perioada efectuarii concediului
legal de odihna, cu exceptia cazului in care separarea de copiii plasati sau
incredintati pentru aceasta perioada este autorizata de catre angajator;
g. sa pastreze confidentialitatea informatiilor cu privire la copii.
7. Activitatea profesionala a AMP este monitorizata si sustinuta in mod permanent de catre
asistentii sociali ai DGASPC, urmarind atat modul de ingrijire a copilului, relationarea cu
familia naturala sau cea adoptiva, precum si activitatea lui in cadrul echipei
multidisciplinare.
8. Directia trateaza cu seriozitate toate acuzatiile aduse AMP, existand o procedura
administrativa de investigare a acestora; in cazurile grave sunt sesizate si alte autoritati iar
consecintele pot merge pina la suspendarea/retragerea atestatului, sau chiar la sanctiuni
de natura penala (inchisoare), in cazurile foarte grave.
INTREBARI DE AUTOCONTROL:
1. Care sunt elementele care definesc profesia de AMP?

2. Care sunt conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca cel care doreste sa
devina AMP?
3. Care este rolul DGASPC in procesul de atestare? Dar al CPC?
4. Care sunt obligatiile AMP in privinta copiilor plasati? Dar in relatie cu familia naturala si
respectiv cu angajatorul? (cel putin 2 exemple pentru fiecare)
5. Ce se intampla in cazul in care sunteti acuzat de abuz asupra copilului plasat?

SESIUNEA 2 PLASAMENTUL COPILULUI LA AMP –

CARACTERISTICI SI RELATIONARE CU ALTI ACTORI IMPLICATI
PENTRU PUNEREA LUI IN APLICARE
Sesiunea 2 Plasamentul copilului la AMP – caracteristici si relationare cu alti 5 ore

2.1. Fazele plasamentului, institutii implicate, documente intocmite. Pregatirea
copilului pentru mutare/separare
2.2. Rolul asistentului social al AMP si cel al asistentului social al copilului;
2.3. Rolul si atributiile altor specialisti din cadrul DGASPC; cooperarea AMP cu
serviciile din comunitate
2.4. Planificarea interventiilor
2.5. Instrumente de lucru ale AMP
2.1 FAZELE PLASAMENTULUI, INSTITUTII IMPLICATE, DOCUMENTE

INTOCMITE; PREGATIREA COPILULUI PENTRU MUTARE/SEPARARE
Asa cum am vazut deja, AMP isi desfasoarara activitatea intr-un cadru legal specific; ca urmare,
chiar daca nu trebuie sa deveniti un jurist sau avocat, expert in legislatie, trebuie sa aveti o serie de
cunostinte de baza referitoare la felul in care prevederile legale ii afecteaza atat pe AMP cat si pe
copiii pe care acesta ii ingrijeste.
In primul modul de pregatire s-a discutat despre categoriile de copii care au nevoie de protectie,
despre rolul diferitelor institutii in asigurarea acestei protectii; sa vedem in continuare care sunt
pasii sau procedurile care trebuie respectate atunci cand pentru un copil se ia masura
plasamentului.
Cel mai bun loc pentru cresterea si ingrijirea unui copil este familia lui naturala, ori de cate ori
acest lucru este posibil. Ca urmare, atunci cand o familie ajunge intr-o situatie dificila din cauza
careia se gandeste, spre exemplu, sa-si abandoneze copilul, rolul autoritatilor statului este in
primul rand acela de a sustine familia respectiva, de a o ajuta cu mijloacele pe care le are in asa fel
incat parintii sa depaseasca momentul greu aparut si sa-si poata pastra copilul langa ei.
In situatia in care aceasta mentinere a copilului in familia lui nu este posibila, autoritatile vor
incerca sa gaseasca o ruda care sa ingrijeasca copilul respectiv, pentru ca el sa nu se indeparteze
prea mult de familia lui de origine. Daca nici acest lucru nu este posibil, se cauta o alta familie
(poate fi spre exemplu si familia unui AMP) in care copilul sa fie plasat si numai in ultima instanta
se procedeaza la plasarea copilului intr-o institutie.
Decizia prin care copilul va fi separat de familia sa este luata, la propunerea motivata a Directiei, de
catre una din cele doua autoritati competente:
Comisia pentru Potectia Copilului – atunci cand exista acordul parintilor pentru plasament,
Instanta judecatoreasca – atunci cand parintii se opun plasamentului propus.
Ca urmare, copilul va ajunge in ingrijirea AMP doar pe baza unei hotarari de plasament a uneia
dintre cele aceste doua structuri; exceptie de la aceasta regula face plasamentul copilului in regim

de urgenta, care este dispus de directorul Directiei pentru protectia copilului in cazul in care, din
motive imputabile sau nu parintilor, copilul trebuie scos de urgenta din familia lui (copilul se afla
in pericol). Chiar si in aceasta situatie, in termen de 48 de ore, cazul trebuie prezentat instantei
judecatoresti care va decide ce masura trebuie luata in continuare pentru copilul respectiv. Ceea ce
urmeaza mai jos se refera la situatia “obisnuita” in care apare masura plasamentului, nu la
plasamentul in regim de urgenta despre care se discuta intr-o sesiune separata.
Potrivit normelor legale in vigoare, stabilirea plasamentului si apoi punerea in practica a acestei
masuri trebuie sa se faca pe etape, cel mai important lucru fiind compatibilitatea copilului cu noua
familie si respectiv urmarirea ritmului de acomodare a copilului cu noua familie.
Altfel spus, atunci cand este clar ca un copil are nevoie de o masura de protectie si nu se gaseste
nici o ruda care sa-l ingrijeasca, prima optiune ar trebui sa fie AMP. Cazul va ajunge in atentia
serviciului de asistenta maternala din cadrul DGASPC care va trebui sa faca o potrivire intre
nevoile copilului si cele ale AMP, cu alte cuvinte sa gaseasca pe acel AMP care poate sa raspunda
cel mai bine nevoilor copilului. Asistentii sociali fac aceasta potrivire pe baza evaluarii AMP si a
evaluarii copilului, dupa care vin sa discute cu AMP si sa prezinte situatia copilului respectiv.
Vorbim deci despre 2 componente ale procesului de potrivire: o prima componenta teoretica – cea
in care din evidentele existente la nivelul Directiei se incearca identificarea celui mai potrivit AMP
pentru un anumit copil si respectiv o a doua componenta, de potrivire practica ce consta in
informarea si pregatirea tuturor celor implicati (copil, AMP, familie naturala, daca este cazul).
In faza de potrivire teoretica se iau in considerare criterii precum:

pentru copil: varsta, temperament, nationalitate, limba, rasa, religie, frati si surori aflati in
sistemul de protectie, relatiile cu alti copii, nevoi speciale;
pentru familia naturala: varsta, temperament, ocupatie, inclinatii/aptitudini, interese
pentru diverse domenii, nivel de educatie, nationalitate, limba, rasa, religie;
pentru AMP: varsta, temperament, inclinatii, aptitudini, nivel de educatie, nationalitate, rasa,
religie, atitudine fata de alte etnii, situatia legala, competente profesionale, preferinte privind
copilul, disponibilitati, resedinta (distanta fata de domiciliul familiei naturale), alti copii
prezenti in familie.
Urmeaza apoi informarea si pregatirea tuturor partilor implicate. Aceasta etapa presupune:
informarea copilului realizata potrivit capacitatii sale de intelegere si gradului sau de
maturitate
informarea familiei naturale, ce se realizeaza sub rezerva respecatrii interesului superior al
copilului
informarea AMP de catre asistentul social al copilului cu privire la situatia copilului respectiv.
De foarte multe ori, in aceasta etapa de potrivire, din partea AMP vine intrebarea “Putem refuza
sa ingrijim un anumit copil?”, iar pentru a da raspunsul trebuie sa ne aducem din nou aminte de
prima sesiune de pregatire cand am vazut cat de important este sa tratam fiecare copil fara nici un
fel de discriminare. Ca regula, copilul propus pentru plasament intr-o familie de AMP trebuie sa
corespunda datelor cuprinse in atestatul respectivei familii (in atestat sunt mentionate numarul
maxim de copii pe care AMP ii poate primi simultan in plasament sau in incredintare, grupa de
varsta si sexul copiilor, precum si capacitatea solicitantului de a ingriji copii cu
handicap/dizabilitati, infectati HIV sau bolnavi SIDA). Sigur ca AMP poate si trebuie sa aiba o
discutie serioasa cu asistentul social daca, de exemplu, a fost atestat pentru ingrijirea unor copii
dintr-o grupa de varsta mare, iar acum i se propune sa ingrijeasca un sugar; considerand insa ca

AMP este un profesionist, parte dintr-o echipa profesionala, nu este acceptabil sa refuze ingrijirea
unui copil fara un motiv extrem de serios. Un refuz nejustificat este expresia clara a faptului ca
AMP nu respecta acele principii esentiale in domeniul protectiei copilului despre care am vorbit in
primul modul de formare.
Odata ce AMP a acceptat in principiu plasamentul copilului propus, pasul urmator este acela de
acomodare a copilului cu AMP, cu familia si cu locuinta acestuia. Etapa de acomodare incepe de
obicei pe teritoriul copilului – locul in care acesta se afla si care ii este familiar (institutie, familie
naturala etc) – prin vizite ale AMP, in cursul carora se vor primi cat mai multe informatii despre
copil, despre obiceiurile acestuia, ce ii place, ce nu ii place etc. Treptat, ar trebui sa inceapa apoi
deplasari cu copilul pe un teren neutru (in parc, la cofetarie etc) pentru ca acesta sa se obisnuiasca
cat mai mult cu AMP. In continuare se ajunge la vizita la domiciliul AMP si, in final, la mutarea
copilului.
Intregul proces de potrivire este urmarit si sprijinit in primul rind de catre asistentul social al
copilului, dar si de catre asistentul social al AMP precum si de catre alti profesionisti daca e cazul.
Lucrul cel mai important in tot acest proces este sa intelegem ca fiecare copil are ritmul lui de
acomodare la schimbare si ca acest ritm trebuie respectat. Chiar daca AMP este nerabdator sa
aduca acasa copilul, daca facem acest lucru pana copilul nu este pregatit sa accepte acest loc nou
pentru el, putem sa-i producem copilului traume serioase, sa-l speriem sau chiar sa-i cream un
sentiment de respingere fata de AMP.
Un al doilea aspect important este implicarea obligatorie a tuturor membrilor familiei AMP si a
persoanelor care locuiesc cu acesta, inca de la inceputul procesului de acomodare si pe toata
perioada lui de desfasurare. Spunem ca este important pentru ca, pe de o parte copilul va avea
ocazia sa intalneasca si sa se obisnuiasca cu toate persoanele cu care va locui in aceeasi casa, iar pe
de alta parte AMP si toti ceilalti membri ai familiei sale vor fi la randul lor familiarizati cu copilul
care urmeaza sa ajunga in familia lor.
Odata ce asistentul social al copilului este convins ca acomodarea a decurs in mod corespunzator si
ca atat copilul cat si AMP sunt pregatiti pentru mutare, acesta recomanda CPC sau instantei
judecatoresti stabilirea masurii plasamentului. Intotdeauna este obligatorie luarea in considerare
a opiniei copilului (potrivit capacitatii sale de exprimare si gradului sau de maturitate).
Ultimul pas este mutarea propriu-zisa a copilului in noul lui mediu de viata, atunci cand asistentul
social al copilului va considera ca acest lucru este posibil. Mutarea copilului in familia AMP dar si
plecarea lui din familia acestuia sunt momente deosebite despre care vom incepe sa discutam
acum si vom detalia intr-o sesiune viitoare.
Pregatirea copilului pentru separare/mutare

Este bine ca asistentul maternal sa cunosca faptul ca masura de plasament a copilului se doreste a
fi o masura temporara, fie pana la depasirea problematicii care a dus la separarea de parinti a
copiilor sau, in anumite cazuri, pana la definitivarea procesului de adoptie a copilului (in cazul in
care finalitatea PIP este adoptia). De aceea, unul dintre cele mai importante momente ale activitatii
asistentului maternal este pregatirea copilului in vederea separarii, indiferent de sensul acesteia:
de parinti, de asistentul maternal si familia asistentului maternal (in situatia reintegrarii in familia
de origine, largita; in situatia integrarii socio-profesionale sau in situatia integrarii in familia de
adoptie).

Rolul pregatirii copilului ar fi să asigure copilului un sentiment de continuitate, să încerce să

atenueze sentimentul de anxietate datorat schimbarii care urmeaza sa intervina in viata sa, fie ca
este situatia:
Adaptarii in familia asistentul maternal profesionist
Cunoasterii spatiului si a regulilor casei
Mentinerii sau reluarii relatiei permanente cu parintii sau membrii familiei largite
Cunoasterii parintilor adoptivi si a obiceiurilor, valorilor acestora, precum si a mediul in care
urmeaza copilul sa traiasca.
Nu trebuie sa se uite niciun moment faptul ca in perioada de adaptare la noua situatie, copilul
traverseaza o perioada greu de gestionat, astfel incat putem regasi:
diverse tulburări somatice (febra, diaree acuta, hipersomnie, lipsa poftei de mâncare, enurezis,
pavor nocturn);
lipsa încrederii;
comportament retras, apatie, nu iniţiază sau nu răspunde relaţionării cu alte persoane,
mutism;
agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil;
întârzieri de dezvoltare sau regresie;
dificultati în exercitarea controlului asupra sentimentelor şi trăirilor emoţionale.
Pentru ca aceasta perioada sa poata fi depasita cu usurinta de catre copil, asistentul maternal
profesionist trebuie sa colaboreze strans cu asistentul social al copilului, in vederea stabilirii unui
plan in ceea ce priveste separarea treptata, indiferent care este sensul acestei separari.
Acest plan va fi stabilit în funcţie de câteva aspecte importante:

Legate de copil:
Vârsta cronologică a copilului şi gradul său de dezvoltare;
Determinarea rutinelor cu care copilul este obişnuit (ore de somn, tip de alimentaţie, obiceiuri
legate de igiena, ritualuri legate de aceste momente, dacă îl linişteşte să i se cânte, să fie
mângâiat pe spate etc.);
Mod de adresare (prenumele, porecle de alint...);
Obiecte preferate de îmbrăcăminte, pentru alimentatie
Tipuri de jocuri, jucarii, pasiuni
Rezultate scolare
Legate de părinti/rude (daca copilul urmeaza sa se intoarca in familia biologica sau exinsa) :
Asteptari în ceea ce priveşte creşterea şi îngrijirea copilului lor;
Timp disponibil pentru a-l petrece împreună cu copilul: program de intalniri, activitati de timp
liber, etc;
Disponibilitate de relaţionare cu asistentul maternal, asistentul social al copilului in vederea
returnarii/preluarii informatiei despre evolutia copilului
Legate de familia de adoptie (daca copilul urmeaza sa fie adoptat):

Timp disponibil pentru a-l petrece împreună cu copilul in vederea adaptarii treptate;
Timp disponibil pentru a discuta cu asistentul maternal si asistentul social al copilului in
vederea datelor importante despre copil (program de viata, obiceiuri alimentare, activitati in
care este implicat, pasiuni, prieteni…).

Legate de asistentul maternal profesionist si profesionistii Serviciului de Asistenta

maternala:
Exigentele în raport cu părintii/rudele sau adoptatorii (metode de menţinere a relaţiei cu
copilul, respectarea orarului de vizite, etc.)
Procesul de separare si adaptare este un proces de durata, care este determinat de varsta copilului
si gradul sau de maturitate, de atitudinea celor care il ingrijesc si a celor care il vor ingriji. In mare
masura, transferul afectiv al copilului pentru cel care il ingrijesc se face doar in contextul in care
intre acesti adulti exista o buna colaborare si coordonare. Nu este suficient sa stabilim un plan,
trebuie sa avem grija ca fiecare gest sa vina sa il sustina pe copil.
In tot acest proces de separare, copilul trebuie sa fie implicat nemijlocit: el trebuie sa stie ce
anume urmeaza sa i se intample, de ce anume si cum urmeaza sa se procedeze. Cel mai
important aspect este acela al respectului pentru copil si pentru sentimentele sale.
Separarea se produce deoarece „parintii tai au o situatie de dificultate acum, insa ei te
iubesc foarte mult”, „ desi o sa-mi lipsesti foarte mult, ma bucur ca te intorci in familia ta”,
„Sunt mandra/mandru de faptul ca ai reusit sa termini scoala si ti-ai gasit un loc de munca”
sau „Noii tai parinti te iubesc si te-au dorit foarte mult. Asta nu inseamna ca eu nu te iubesc,
dar ei iti pot oferi toata dragostea de care ai nevoie”.
Uneori, copilul are nevoie sa stie ca poate mentine sau relua relatia cu asistentul maternal, atat
timp cat are aceasta nevoie afectiva. Daca acest lucru nu contravine intereselor copilului, a familiei
sale sau a intereselor asistentului maternal, este posibila mentinerea relatiei cu acesta.
In acelasi timp cu munca de pregatire desfasurata cu copilul, se fac si demersurile legate de

documentele care trebuiesc intocmite pentru fiecare copil aflat in plasament la un AMP. Astfel,
imediat după ce autoritatea competenta a luat hotărârea de plasament a unui copil la un AMP se va
încheia convenţia de plasament între asistentul maternal profesionist şi angajatorul său, în
condiţiile şi cu elementele prevăzute de legislaţia în vigoare după cum urmează:
convenţia se încheie pentru fiecare copil primit în plasament, cu acordul scris al soţului/soţiei
asistentului maternal profesionist (unde este cazul) şi se notifică autoritatii competente care a
hotărât plasamentul copilului.
această convenţie cuprinde următoarele elemente:

a. informaţii referitoare la copil: identitatea, originea etnică şi religioasă, situaţia sa personală
familială, socială şi medicală, nevoile sale speciale;
b. motivele hotărârii de plasament;
planul de aplicare şi obiectivele plasamentului;
c. modalităţile de menţinere a contactului între copil şi familia sa biologică (dacă nu există
contraindicaţii) şi modul de pregătire a reintegrării copilului în familia proprie, în cazul
plasamentului;
d. modalităţile de supraveghere a activităţii asistentului maternal profesionist şi de evaluare
periodică a evoluţiei copilului;
e. drepturile si obligaţiile specifice ale părţilor.
Incheierea convenţiei de plasament între asistentul maternal profesionist şi angajator se

realizează înainte de mutarea propriu-zisă a copilului dar dupa pronuntarea hotărârii de
plasament.

Un al doilea document foarte important si aflat in stransa legatura cu conventia de plasament este
planul individualizat de protectie (PIP) al copilului (Planul individualizat de protectie este
acelasi lucru cu planul individualizat de permanenta mentionat de standardele minime obligatorii
din acest domeniu). Este foarte important ca AMP sa discute acest plan cu asistentul social al
copilului, inainte ca respectivul copil sa ii fie plasat.
Acest plan, care trebuie intocmit obligatoriu pentru fiecare copil separat de parintii sai, are un
format minim (puncte care trebuie atinse) dat de lege si cuprinde in esenta o descriere a solutiei
de permanenta identificata pentru copilul respectiv.
Acest lucru inseamna ca pentru un copil separat de familie, inca de la intrarea lui in sistemul de
protectie speciala, trebuie sa existe o planificare pentru viitor – sa se stie daca urmeaza sa fie
reintegrat in familia sa, daca va ramane pe termen lung departe de parinti sau poate va fi adoptat.
In functie de aceasta finalitate a planului individualizat de protectie si raportat la nevoile copilului
si ale familiei, planul include masuri din mai multe domenii – sanatate, educatie etc, fiecare astfel
de domeniu fiind detaliat intr-un plan de interventie specifica (PIS), pentru fiecare dintre masurile
identificate fiind stabilita o persoana responsabila si un termen pentru realizare.
Daca, spre exemplu, copilul nu a fost vaccinat sau are nevoie de un tratament, planul va cuprinde
inscrierea copilului la un medic de familie si realizarea vaccinarii sau a tratamentului de catre
medicul de familie, intr-un termen limita dat de la data la care copilul a ajuns la AMP. Sa ne gandim
si la un alt exemplu, al unui copil de 3-4 ani care dupa ce a stat cu AMP un an, urmeaza sa fie
adoptat. Rolul poate cel mai important in aceasta situatie pentru a-l pregati pe copil pentru
cunoasterea si mutarea in noua lui familie revine AMP. Spunem acest lucru avand in vedere ceea ce
tocmai am mentionat anterior referitor la pregatirea copilului pentru mutarea treptata, pentru
acomodarea progresiva cu persoane necunoscute. Ca urmare, in planul individualizat de protectie,
AMP va avea ca responsabilitate pregatirea copilului pentru mutarea la familia adoptiva cu
minimum de traume pentru copil; in mod normal, in acest demers ar trebui sa fie ajutat de
asistentul social al copilului, cel care cunoaste cel mai bine nevoile, problemele dar si punctele tari
ale acelui copil.
Am mentionat in mod expres aceste doua documente care se leaga strans de plasamentul unui
copil la AMP pentru ca sunt cele mai importante din punct de vedere al prevederilor legale si
pentru ca, de regula, AMP are o contributie semnificativa in stabilirea interventiilor si apoi in
punerea lor in aplicare pentru ca, de la un anumit punct, este persoana care cunoaste cel mai bine
copilul. Vom reveni la finalul acestei sesiuni la ideea ca AMP este parte a unei echipe de
profesionisti care lucreaza impreuna pentru viitorul copilului.

SESIUNEA 2.2 ROLUL ASISTENTULUI SOCIAL AL AMP SI CEL AL

ASISTENTULUI SOCIAL AL COPILULUI
Sa vedem cine sunt ceilalti membrii ai echipei care, impreuna cu AMP, incearca sa identifice si sa
puna in aplicare masurile specifice pentru situatia fiecarui copil in parte. Exista doi responsabili pe
care normele legale in vigoare ii identifica atunci cand se descrie modul de organizare a ingrijirii
unui copil la AMP; este vorba despre asistentul social al copilului si respectiv asistentul social
al AMP.
Fiecare copil plasat la asistentul maternal va avea un asistent social care va urmari aspectele legate
de ingrijirea si dezvoltarea copilului, mentinerea relatiilor cu parintii si familia.
Sa analizam responsabilitatile care revin asistentilor sociali ai copilului plasat la AMP:

a. evaluarea, in urma sesizarii, a nevoilor copilului aflat in dificultate;
b. revizuirea evaluarii nevoilor copilului;
c. intocmirea si revizuirea planului individualizat de protectie pentru copil si a PIS-urilor
aferente;
d. monitorizarea si inregistrarea evolutiei planului individualizat de protectie si a PIS-urilor
aferente;
e. realizarea instruirii specifice a AMP cu privire la nevoile copilului, inaintea plasarii acestuia;
f. informarea in scris a AMP cu privire la drepturile si obligatiile legale ce-i revin acestuia cu
privire la persoana copilului pe durata plasarii, inainte de mutarea copilului;
g. coordonarea procesului de potrivire a copilului cu AMP;
h. intocmirea conventiei de plasament;
i. coordonarea activitatilor privind mutarea copilului la AMP;
j. intocmirea, pastrarea si actualizarea dosarului copilului;
k. organizarea, coordonarea si monitorizarea activitatilor in care sunt implicati alti specialisti,
atunci cand nevoile copilului impun aceste interventii;
l. asigurarea mentinerii relatiilor copilului cu familia sau cu orice alte persoane relevante
pentru viata acestuia;
m. participarea la programe de pregatire specifica, functie de nevoile de formare identificate de
supervizor.
Fiecare asistent maternal profesionist va avea desemnat de catre angajator un asistent social ce va
avea rol de supervizor si va realiza evaluarea anuala a activitatii AMP.
Responsabilitatile asistentilor sociali ai AMP includ:

a. evaluarea capacitatii solicitantilor, in vederea atestarii ca AMP, de a oferi ingrijire potrivita
copilului aflat in dificultate;
b. participarea la pregatirea solicitantului, in calitate de formator sau in vederea sprijinirii
solicitantului pe parcusul pregatirii;
c. intocmirea, pastrarea si actualizarea dosarului AMP;
d. sprijina si monitorizeaza AMP si se asigura ca acesta este informat in scris, accepta, intelege si
actioneaza in conformitate cu standardele, procedurile si metodologia promovate de catre
autoritatea competenta;
e. prezinta AMP, inainte de plasarea copilului, standardele, procedurile si orice alte instructiuni
referitoare la ingrijirea copilului si se asigura ca acestea au fost intelese;
f. participa la procesul de potrivire a copilului cu AMP, prezentand abilitatile si competentele
AMP si oferind sprijin AMP;

g. furnizeaza in scris AMP informatii privind sprijinul disponibil din partea grupului local de
AMP sau a formelor asociative ale AMP;
h. furnizeaza in scris AMP informatii privind procedurile ce vor fi urmate in cazul suspiciunilor
de abuz, neglijare sau orice alta plangere facuta impotriva lui, precum si asupra sprijinului
disponibil in astfel de situatii;
i. identifica nevoile de pregatire si potentialul fiecarui AMP, precum si ale membrilor familiei
acestuia;
j. evalueaza anual activitatea fiecarui AMP;
k. participa la programe de pregatire specifica, functie de nevoile de formare identificate de
supervizor.

SESIUNEA 2.3 ROLUL SI ATRIBUTIILE ALTOR SPECIALISTI DIN CADRUL

DGASPC. COOPERAREA AMP CU SERVICIILE DIN COMUNITATE
Am vorbit pana acum despre doi dintre profesionistii pe care AMP ii va intalni si cu care va lucra
din momentul in care un copil va fi plasat in familia acestuia – asistentul social al copilului si cel
al AMP.
Acestia nu sunt singurii specialisti din cadrul directiei pe care AMP ii va intalni si cu care va trebui
sa lucreze; spre exemplu, in mod cert va fi nevoie sa lucreze cu personalul din serviciul resurse
umane/financiar, direct sau prin intermediul asistentului social (pentru clarificarea aspectelor
legate de salarizare, concedii, decontari etc).
O alta situatie particulara este aceea in care copilul pe care AMP il ingrijeste a fost victima unei
forme de violenta ori are un handicap. De aceasta data AMP va lucra, la recomandarea asistentului
social al copilului si a echipei de specialisti, cu alte servicii ale directiei care vor avea fiecare
partea lor de responsabilitati in recuperarea acelui copil.
Cooperarea cu alti specialisti in beneficiul copilului inseamna si alte lucruri; spre exemplu, odata
ce copilul a ajuns la AMP, va trebui inscris la medicul de familie, asa cum sunt inscrisi toti copiii
din familii. In functie de varsta si starea de sanatate a copilului, medicul de familie va face acea
parte de interventie specific medicala (consult, prescriere medicatie, vaccinare etc), contribuind
astfel, alaturi de AMP si de asistentii sociali despre care am vorbit, la o dezvoltare armonioasa a
copilului, din toate punctele de vedere. Indiferent de varsta copilului aflat in plasament, asistentul
maternal are nevoie de suportul avizat al medicului pentru a putea oferi copilului cele mai
adecvate ingrijiri in raport cu nevoiele acestuia. Fie ca vorbim de imunizare si tratamente
(preventive sau curative), alimentatie, igiena sau program de odihna, medicul este un specialist
important in viata copilului.
AMP trebuie sa stie cine este medicul copilului inainte de primirea copilului. Trebuie sa solicite
asistentului social toate detaliile esentiale pentru sanatatea copilului, care sunt posibilele motive
de ingrijorare in ceea ce priveste starea de sanatate a acestuia. Toate acestea se regasesc in PIP si
trebuie aduse la cunostinta asistentului maternal de catre asistentul social al copilului. In baza lor,
este alcatuit PIS sanatate si/sau PIS reabilitare (in situatia copiilor cu dizabilitati), planuri
pentru a caror implementare este responsabilizat atat asistentul maternal, cat si medicul de
familie. De aceea, este foarte importanta mentinerea unei relatii nemijlocite cu medicul de familie.
Asistentul maternal trebuie sa apeleze la medic ori de cate ori starea de sanatate a copilului o
impune sau considera ca nu stapaneste cu mare acuratete informatiile necesare pentru acordarea
ingrijirilor adecvate copilului. Orice interventie medicala (chiar daca este vorba de un control
uzual sau de un tratament efectiv) trebuie consemnate atat in fisa medicala a copilului (care se afla
la medicul de familie), cat si in caietul copilului (aflat in responsabilitatea asistentului maternal).
Toate aceste informatii sunt consemnate de catre asistentul social al copilului in PIP, cu ocazia
evaluarilor triumestriale si constituie baza mentinerii sau revizuirii PIS Sanatate si/sau PIS
Reabilitare.
Acelasi lucru se intampla in cazul invatatoarei sau profesorului de la scoala din localitatea AMP;
este evident ca, la fel ca toti copiii, si copilul plasat la AMP trebuie scolarizat; este responsabilitatea
AMP sa faca demersurile pentru a-l inscrie la scoala dar si pentru a urmari evolutia lui la scoala, in
timp ce profesorilor le revine sarcina sa educe copilul respectiv. Ambele roluri sunt importante

pentru copil si atat AMP cat si profesorul au urmat o forma de pregatire pentru a sti ce au de facut,
cum trebuie sa lucreze cu copilul. Asistentul maternal reprezinta copilul la intalnirile cu parintii, se
intereseaza de evolutia copilului in cadrul grupului de covarstnici, modul de implicare in
activitatile scolare, discuta cu educatorul/ invatatorul/ profesorul care sunt metodele cele mai
adecvate pentru copil pentru a obtine maximul de potential. De altfel, asistentul maternal are un
rol activ in elaborarea si implementarea PIS educatie formala si nonformala/informala si PIS
Socializare si petrecere a timpului liber, alaturi de cadrul didactic responsabil si de asistentul
social al copilului.
Pentru situatii de urgenta, asistentul maternal trebuie sa cunoasca cine este specialistul cel mai
abilitat sa ii raspunda sau sa intevina. De aceea, trebuie sa aiba la indemana un tabel cu numele si
datele de contact al tuturor profesionistilor din echipa de implementare a PIP pentru copilul
pe care il are in plasament si sa apeleze la acestia ori de cate ori este nevoie.
Aspectul cel mai important care trebuie retinut legat de aceasta sectiune este acela ca AMP,
intr-un mod similar cu parintele natural, nu face singur ingrijirea copilului, existand si alti
profesionisti care isi aduc aportul la ingrijirea si siguranta copilului aflat in plasament.
Diferenta semnificativa insa raportat la familia naturala este aceea ca, in cazul copilului
plasat la AMP, toate interventiile se desfasoara in mod planificat, urmarindu-se respectarea
unor termene si distribuindu-se sarcini/responsabilitati mai multor membri ai unei echipe.

SESIUNEA 2.4 PLANIFICAREA INTERVENTIILOR
Interventia in domeniul protectiei copilului are la baza lucrul in echipa. Datorita activitatilor
specifice, interventiile apartin ca specific specialistilor in domenii ca asistenta sociala, psihologie,
medicina, drept, etc.
Acest lucru este cauzat de complexitatea problemelor cu care se confrunta o persoana ca membru
al unei comunitati umane. Interventiile in protectia copilului apar in aceasta lumina ca fiind
rezultatul activitatii acestor specialisti in vederea dezvoltarii, recuperarii si cresterii
normale a copilului.
Asistentul maternal detine in acest context rolul de persoana cheie, persoana de referinta a
copilului, dat fiind specificul acestei profesii.
Coordonarea echipei de lucru va fi asigurata de catre asistentul social al copilului,

responsabil de caz, asistent social ce va fi intalnit de catre AMP inaintea fiecarui plasament,
inca din faza de potrivire teoretica.
Asistentul social al copilului va realiza planul individualizat de protectie al copilului, cu sprijinul

echipei pluridisciplinare, plan care va contine si referiri la interventiile altor categorii de
specialisti.
In consecinta, din cele prezentate pana acum, responsabilitatile asistentului maternal

pofesionist, ca parte a unei echipe, includ cel putin urmatoarele:
realizarea obligatiilor si responsabilitatilor prevazute in conventia de plasament pentru fiecare
copil;
participa la realizarea planului individualizat de protectie al copilului si a PIS-urilor aferente
acestuia, moment in care va intelege care sunt obiectivele si interventiile planificate in care el
va fi implicat;
participa la revizuirea periodica a planului individualizat de protectie al copilului, respectiv a
PIS-urilor aferente;
respectarea procedurilor, metodologiilor si a regulamentelor interne elaborate de angajator;
participarea la programe de pregatire, functie de recomandarea asistentului social al AMP
intocmita in urma identificarii nevoilor de formare;
asigura ingrijirea copilului;
sprijina copilul in mentinerea si dezvoltarea relatiilor cu familia sa, cu prietenii si cu orice alte
persoane relevante din viata copilului, daca acestea nu contravin interesului superior al
copilului.
Concluzionand, reţeaua de suport a AMP include, de regula:


SESIUNEA 2.5 INSTRUMENTE DE LUCRU ALE AMP
Munca in echipa si planificarea interventiilor fiecarui specialist sau profesionist se face si se

urmareste cu ajutorul unor documente si instrumente de lucru. Cu alte cuvinte, exista o serie de
“hartii” care sunt foarte importante atat pentru AMP cat si pentru copil; vorbim aici despre doua
categorii esentiale de documente:
documente legate de calitatea AMP de angajat al Directiei (fisa postului, contractul de munca)
documente legate de situatia si evolutia copilului (conventia de plasament, planul
individualizat de protectie - PIP, plan individualizat de servicii – PIS, jurnalul copilului)
Din prima categorie, despre fisa postului si despre contractul de munca s-a discutat cu ocazia
vizitei pe care AMP au facut-o la departamentul de resurse umane (sau a intalnirii avute cu
reprezentantii acestui departament, dupa caz), ca parte a pregatirii practice.
De asemenea, din cea de-a doua categorie s-a vorbit despre conventia de plasament, despre PIP si
despre PIS. Ca urmare, in incheierea acestei sesiuni vom detalia importanta unui
instrument/tehnica foarte importante legate direct de munca AMP cu copilul – “povestea vietii”
sau jurnalul copilului.
Copiii care traiesc cu familiile lor naturale au sansa de a-si cunoaste trecutul si de a-si clarifica
evenimente din trecut prin prisma prezentului. Copiilor separarti de familiile lor naturale le este
adesea negata aceasta sansa; au schimbat in repetate randuri familii, asistenti sociali, case si
localitati. Trecutul lor poate fi pierdut, mare parte din el chiar uitat.
“Jurnalul copilului” sau “povestea vietii copilului” este o incercare de a da inapoi copiilor separati
de familiile lor naturale o parte a acestui trecut. Strangerea la un loc a faptelor petrecute in viata
copilului si a oamenilor semnificativi din ea, il ajuta pe copil sa inceapa sa accepte trecutul si sa
mearga inainte, in viitor, cu aceste cunostinte despre trecut. Daca adultii nu pot sau nu discuta
despre trecut cu copiii pe care ii ingrijesc, copiii pot crede ca acest trecut este incarcat de lucruri
urate, pentru care ei sunt vinovati, lucru care are un efect negativ asupra dezvoltarii lor
emotionale si sociale.
Pentru copiii separati de parintii lor naturali si in mod special pentru cei care au schimbat mai
multe locuri de plasament, este important sa afle si sa inteleaga cauzele care au condus la separare
si care a fost motivul pentru care atat de multi adulti nu au putut avea grija de ei.
“Jurnalul copilului” poate fi concretizat intr-o carte, caseta video sau pur si simplu poate fi o
inregistrare a intalnirilor care au avut loc cu copilul. Este foarte important ca toti copiii sa fie
implicati in discutii care se refera direct la evenimente din viata lor. “Jurnalul copilului” poate
constitui mijlocul prin care se ofera copilului informatii in concordanta cu varsta sa, informatii pe
baza carora copilul sa ia sau sa inteleaga o serie de decizii care ii afecteaza viata. Spre exemplu, un
copil care dezvaluie identitatea unui adult din familia naturala care a abuzat sexual de el/ea, va
trebui sa inteleaga ca se poate sa nu fie posibila reintegrarea in familia naturala, atata timp cat
situatia se mentine neschimbata.
Tehnica de cunoastere a “povestii vietii” copilului ofera acestora o modalitate structurata si pe

intelesul lor de a vorbi despre ei insisi.. “Povestea vietii” poate amplifica sentimentul valorii de sine
al copilului, pentru ca este trist dar in mintile a aproape tuturor copiilor separati de familiile lor de
origine exista gandul ca ei nu au nici o valoare si nu pot fi iubiti. Ei se auto-invinovatesc pentru

actiuni si fapte care apartin in exclusivitate adultilor. Daca au fost abandonati, neglijati sau raniti
de catre parinti ori familia largita, sunt convinsi ca toti acestia ii blameaza pe ei.
O modalitate de a depasi aceste sentimente si de a construi un sentiment sanatos al identitatii este

aceea de a discuta cu copilul despre trecut, prezent si viitor. Trecutul este constituit din locuri, date
semnificative si perioade, oameni, schimbari, pierderi sau separari, evenimente fericite sau triste,
cum ar fi boli, vacante sau aniversari ale zilelor de nastere. Prezentul este reprezentat prin imagini
despre sine, reactii la evenimente din trecut si raspunsuri la intrebari de genul “ce caut eu aici?”,
“cui apartin eu?”, “cum ma privesc altii?”. Viitorul este reprezentat de subiecte ca “ ce voi fi eu”,
“unde voi locui?”, “ce sanse am?”, “ce schimbari vor mai interveni?”.
Aceasta tehnica/instrument poate fi folosit/a de orice adult care poate manifesta intelegere,
atentie, rabdare si care este pregatit sa-si petreaca timpul cu si sa se dedice copilului: asistent
social al copilului, personal din centrele de plasament, asistenti maternali, parinti adoptivi, cu
mentiunea ca cei din urma vor trebui sa obtina sprijinul activ al asistentului social al copilului si al
altor persoane semnificative pentru copil.
Principiile de lucru care trebuie respectate in utilizarea acestui instrument/tehnica:

Sa nu tradati niciodata increderea pe care un copil o are in d-voastra (daca un copil vi se
confeseaza pentru prima oara legat de un abuz sexual, va trebui sa-i explicati clar copilului ca
unele informatii vor trebui transmise mai departe altor persoane responsabile).
Nu evitati sa discutati cu copilul lucruri pe care acesta doreste sa le discute doar pentru ca
subiectele va stanjenesc.
Nu vorbiti in numele copilului
Odata inceputa munca la “povestea vietii” nu trebuie sa abandonati copilul la jumatatea
procesului, sperand ca altcineva va termina ceea ce ati inceput dumneavoastra. Va trebui sa
continuati pana cand amandoi veti cadea de acord ca este moemntul sa incheiati aceasta
munca.
Sa nu folositi niciodata in relatiile cu copilul recompensa sau pedeapsa; purtati-va firesc, ca si
cand ati trece printr-o perioada normala a vietii impreuna cu copilul.
Urmati si respectati ritmul impus de copil si nu cel care va convine d-voastra; grabindu-i pe
copii nu faceti altceva decat sa-i franati in dezvaluirea informatiilor.
Fiti consecvent - nu incepeti niciodata munca pentru a spune mai apoi ca veti continua cand
veti avea timp. Copilul nu va mai avea incredere in d-voastra si se va simti ranit daca veti
proceda asa.
Subliniem in mod deosebit faptul ca pastrarea confidentialitatii asupra a tot ceea ce spune copilul
in timpul lucrului la “povestea vietii” este una extrem de importanta si uneori dificila pentru ca
ceilalti profesionisti din viata copilului (asistent social, psiholog etc) pot avea o abordare “de
echipa” asupra problemei, simtind ca este imperios necesar sa cunoasca unele lucruri, tocmai cu
scopul de a ajuta copilul. Copilul, probabil, nu va avea aceeasi parere. De aceea, oricand este posibil
incercati sa includeti in acest proces si persoane semnificative din trecutul copilului.
O alta abordare este sa-i explicam copilului ca dorim sa-i cerem permisiunea de a discuta lucruri
pe care ni le-a impartasit cu alte persoane, tocmai pentru ca noi credem ca acest lucru ar fi in
folosul lui. Este posibil si sa negociem cu copilul ce anume avem voie sa spunem si ce nu. Totusi,
exista uneori dezvaluiri atat de grave incat nu se poate pastra tacerea (ex. copilul stie ceva despre
o persoana care a comis un abuz sexual asupra sa si care in prezent practica acest lucru cu alti
copii). In asemenea cazuri va trebui sa explicati copilului ca este necesar sa impartasiti aceasta
informatie unei alte persoane pentru a-l putea proteja si a-i putea ajuta si pe alti copii. Ceea ce se

poate promite este ca veti face acest lucru numai daca veti considera ca este absolut necesar, ca
veti fi alaturi de copil, veti fi prezent la orice interviu pentru a-l proteja impotriva oricarui abuz. De
asemenea, se poate agrea cu copilul un moment anume cand dezvaluirea lui poate fi impartasita si
altor persoane.
Sintetizand, principalele caracteristici ale acestei tehnici sunt urmatoarele:

Realizeaza o evidenta clara a trecutului copilului – oameni, fapte, evenimente
Explica evenimente din viata copilului, ajutandu-l sa inteleaga aceste evenimente
In situatia in care copilul este suficient de mare, el/ea trebuie implicat din plin in aceasta
munca de “poveste a viatii”
Oricand este posibil, obtineti fotografii ale oamenilor importanti si ale locurilor importante din
viata copilului.
Este util ca aceasta “poveste” sa fie facuta pentru toti copiii aflati in ingrijirea asistentilor
maternali, indiferent daca acestia se vor intoarce acasa la familia naturala sau se vor muta intr-
o familie adoptiva.
Este important de subliniat ca munca este proprietatea copilului si ca ea trebuie sa-l
urmareasca intotdeauna cand el se muta.
Deseori, prin utilizarea acestei tehnici, copiii vor incepe sa discute despre experientele si
amintirile lor cele mai dureroase din trecut, despre ingrijorarile si confuziile lor.
Vom incheia sesiunea de astazi precizand faptul ca face parte din rolul asistentului social sa discute
cu asistentul maternal despre momentul si modalitatea de folosire a acestei tehnici, precum si sa
ajute asistentul maternal sa cunoasca si sa obisnuiasca cu munca de “poveste a vietii” dar si a altor
tehnici de comunicare cu copilul.
MESAJE-CHEIE:
1. Decizia prin care copilul va fi separat de familia sa este luata de catre una din cele doua
autoritati competente:
Comisia pentru Potectia Copilului – atunci cand exista acordul parintilor pentru
plasament,
Instanta judecatoreasca – atunci cand parintii se opun plasamentului propus.
2. Intotdeauna exista un document care atesta separarea copilului de familie (Decizia de
plasament in regim de urgenta a directorului DGASPC, hotararea CPC, hotararea
instantei judecatoresti).
3. Fazele plasamentului:
potrivirea copilului cu AMP, care se face in doua componente (teoretica si practica)
informarea si pregatirea partilor implicate (copil, familie naturala, AMP)
acomodarea copil-AMP
pronuntarea hotararii de plasament de catre autoritatea competenta
mutarea propriu-zisa
urmarirea plasamentului (monitorizarea)
4. Aspecte de retinut cu privire la procesul de plasament:
fiecare copil are un ritmul propriu/personal de acomodare la schimbarile care au
loc in viata lui si acest ritm trebuie respectat;
este obligatorie implicarea tuturor membrilor familiei AMP si a persoanelor care
locuiesc cu acesta, inca de la inceputul procesului de acomodare si pe toata durata
lui de desfasurare;

intregul proces este urmarit si sprijinit de asistentul social al copilului, asistentul

social al AMP si, daca este cazul, si de alti profesionisti.
5. In perioada de adaptare la o schimbare (mutarea copilului in sau din familia AMP)
copilul traverseaza o perioada greu de gestionat in care pot sa apara manifestari
specifice – tulburari somatice (febra, diaree, lipsa pofta de mancare etc), lipsa de
incredere, intarzieri de dezvoltare, comportament retras, apatie sau dimpotriva –
agresivitate, hiperactivitate, etc.
6. Procesul de separare trebuie planificat atent, cu luarea in considerare a tuturor
aspectelor legate de copil, de parintii si rudele acestuia, de AMP, de familia adoptiva
(atunci cand se pregateste adoptia copilului).
7. Cele mai importante documentele intocmite:
legate de calitatea de angajat a AMP: fisa postului, contractul de munca
legate de situatia si evolutia copilului:hotararea de plasament, conventia de
plasament, planul individualizat de protectie - detaliat in planuri de interventie
specifica pentru diferite domenii si “jurnalul copilului”
8. Fiecare copil plasat la AMP va avea un asistent social care va urmari aspectele legate de
ingrijirea si dezvoltarea copilului, mentinerea relatiilor cu parintii naturali, familia
extinsa, alte persoane relevante pentru copil.
9. Fiecare AMP va avea desemnat de catre angajator un asistent social ce va avea rolul de
monitorizare si sustinere a activitatii sale, de realizare a evaluarii anuale a activitatii
AMP.
10. AMP nu face singur ingrijirea copilului, existand si alti profesionisti care isi aduc aportul
la cresterea si dezvoltarea armonioasa a copilului aflat in plasament; interventiile
acestor specialisti se desfasoara in mod planificat, urmarindu-se respectarea unor
termene si distribuindu-se sarcini mai multor membri ai unei echipe.
11. “Jurnalul copilului” sau povestea vietii copilului cuprinde la un loc fapte petrecute in
viata copilului si oameni semnificativi din ea, il ajuta pe copil sa inceapa sa accepte
trecutul si sa mearga inainte , in viitor, cu aceste cunostinte despre trecut.
INTREBARI DE AUTO-CONTROL:
1. Care sunt autoritatile competente sa decida separarea copilului de familia sa naturala?

2. Enumerati fazele plasamentului.
3. Care sunt cele mai importante caracteristici ale procesului de acomodare a copilului cu
AMP?
4. Enumerati cel putin 2 elemente de luat in considerare in pregatirea procesului de
separare a copilului pentru copil, pentru familia naturala si respectiv pentru AMP.
5. Care sunt documentele cele mai importante legate de calitatea de angajat al Amp? Dar
cele legate de situatia si evolutia copilului plasat?
6. Care este rolul asistentului social al AMP?
7. Care este rolul asistentului social al copilului?
8. Care este semnificatia conceptului de interventie in echipa?
9. Enumerati cel putin 3 componente ale retelei de suport a AMP.
10. Descrieti rolul “jurnalului copilului”.

SESIUNEA 3 ASPECTE CONCRETE ALE OCUPATIEI DE AMP
Sesiunea 3 Aspecte concrete ale ocupatiei de AMP 4 ore

3.1. Respectarea confidentialitatii
3.2. Relationarea cu familia naturala/adoptiva a copilului ori alte persoane cu care
copilul are relatii personale
3.3. Impactul ocrotirii temporare asupra familiei AMP
SESIUNEA 3.1 DEFINIREA SI ARGUMENTAREA IMPORTANTEI

CONFIDENTIALITATII
Sesiunea anterioara a abordat AMP ca parte a unei echipe care se ocupa de bunastarea copilului
aflat in plasament. O data ce AMP face parte din aceasta echipa se asteapta de la el ca si
profesionist o anumita atitudine in relatia cu familia naturala, cu familia adoptiva, cu alti membrii
ai echipei de specialisti; cu alte cuvinte, atunci cand ceilalti considera AMP ca fiind un
profesionist, asteapta de la el sa vorbeasca, sa se comporte ca un profesionist in tot ceea ce
are de facut pentru ocrotirea copilului plasat.
Pentru ca acest lucru sa se intample, este necesar ca AMP sa inteleaga foarte bine care sunt
drepturile si indatoririle pe care le au in aceasta calitate; ceilalti profesionisti vor lua in
considerare aceste lucruri atunci cand judeca activitatea AMP. Spre exemplu, toata lumea va
considera de la sine inteles ca AMP accepta copiii plasati asa cum sunt ei, cu trecutul, prezentul si
viitorul lor, cu calitatile dar si cu problemele lor si AMP, ca ocrotitor al lor, va fi primul “avocat”
care va lupta pentru drepturile lor (chiar si atunci cand comit delicte!).
Se va astepta de la AMP sa inteleaga de ce este important sa incurajeze si sa sprijine contactul

copilului cu familia lui naturala (evident, atunci cand acest lucru nu este in mod explicit interzis
de instanta judecatoreasca), sa-l ajute sa treaca peste sentimentele de abandon fara sa-l
invinovateasca sau si mai rau sa-i acuze ori jigneasca pe parintii firesti ai copilului; in cursul
sesiunilor viitoare despre atasament vom vedea ca astfel de atitudini intotdeauna fac rau copilului
si ceea ce se intampla in multe situatii este ca AMP nu va mai putea comunica cu copilul sau vor
aparea comportamente dificile ale acestuia.
Pentru asigurarea dezvoltarii optime a copilului, AMP va crea o atmosfera echilibrata, de

familie, sa caute si sa gasesca modalitati de a stimula copilul, de a-l ajuta sa se integreze in familie
dar si in comunitate. Pedeapsa corporala si neglijarea copilului nu sunt permise si sunt
motive pentru retragerea atestatului de AMP.
Nu in ultimul rand, in calitate de profesionist, AMP trebuie sa stie ca, la fel cum medicul nu are voie
sa discute despre boala unui pacient cu un alt pacient, nici in cazul AMP nu este permisa
incalcarea principiului confidentialitatii. Acest lucru inseamna ca tot ceea ce AMP afla de la
asistentul social sau de la copil ori de la familia naturala sunt lucruri care nu se discuta nici cu
vecinii si nici cu prietenii. Poate sa para un lucru usor insa mai ales in comunitatile mici
curiozitatea cu privire la copilul nou venit in familie, cu privire la situatia acestuia, a familiei sale
poate sa fie foarte mare si AMP trebuie sa aiba intotdeauna un raspuns pregatit, raspuns care sa nu
incalce principiul confidentialitatii.

SESIUNEA 3.2 RELATIONAREA CU FAMILIA NATURALA/ADOPTIVA A

COPILULUI ORI ALTE PERSOANE CU CARE COPILUL ARE RELATII
PERSONALE
Parintii trebuie implicati in toate deciziile cu privire la copil, cu exceptia situatiilor in care
acest lucru este contraindicat sau nu este in interesul superior al copilului (ex. situatiile in care
parintii au abuzat grav copilul, au fost decazuti din drepturile parintesti din diverse motive).
Parintii isi exercita drepturile si responsabilitatile fata de copilul lor, cu exceptia situatiilor in
care parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, declarati judecatoreste disparuti sau morti,
decazuti din drepturile parintesti; in aceste situatii drepturile si responsabilitatile parintesti sunt
exercitate, dupa caz, de consiliul judetean, de tutore sau de alt reprezentant legal.
AMP sprijină asistentul social in mentinerea relatiei copil-parinti sau alte rude, prieteni,
persoane importante pentru viata copilului. Astfel, el trebuie sa clarifice cu asistentul social al
copilului cel putin urmatoarele aspecte extrem de importante:
care sunt persoanele cu care se va mentine contactul,
cum se vor realiza aceste intalniri,
locul si durata de desfasurare.
AMP discută cu asistentul social al copilului despre situatia copilului si despre familia
acestuia pentru a intelege contextul care a stat la baza separarii copilului de familie. Retineti
faptul ca pastrarea legaturii intre copil si parintii lui are o serie de beneficii foarte importante
pentru copil:
ajuta la construirea unui sentiment pozitiv al identitatii;
creste respectul de sine al copilului;
imbunatateste integrarea sociala;
reduce riscul de esec al plasamentului;
mareste sansele de reintegrare in familia naturala.
Este foarte adevarat si faptul ca, in ciuda acestor avantaje pentru copil, unii parinti nu-si
viziteaza copiii.
Pentru a putea mentine o relatie buna cu parintii copilului AMP trebuie sa retina
urmatoarele:
nu exista tipare pentru cei mai buni parinti asa cum nu exista nici pentru asistentii maternali;
fiecare copil are o situatie specifica/aparte
responsabilitatea asistentului maternal este de a lucra impreuna cu parintii pentru a ajuta
copilul
parintii sunt de cele mai multe ori lipsiti de ajutor; acest lucru poate duce la excluderea lor din
viata copilului daca nu sunt sprijiniti
parintii respecta asistentii maternali atata timp cat si ei sunt recunoscuti ca parinti, chiar daca
nu pot avea grija de copil
daca se face diferenta clara intre parinte si asistent maternal acest lucru poate sa evite aparitia
“rivalitatii”
asistentii maternali pot sa implice parintii copilului in identificarea mancarii preferate,
organizarea programului zilnic, etc.

asistentii maternali pot avea sentimente negative fata de parintii care au abuzat copilul; acest
lucru este normal sa se intample dar trebuie sa inteleaga ca in cele din urma copiii se vor
intoarce in familia lor
relationarea cu familia este o responsabilitate a profesiei de asistent maternal; asistentii
maternali vor fi sprijiniti in dezvoltarea unei atitudini profesionale fata de sentimentele
negative care pot apare fata de parintii copilului.

SESIUNEA 3.3 IMPACTUL OCROTIRII TEMPORARE ASUPRA FAMILIEI AMP
Unul dintre scopurile sesiunilor de pregatire la care AMP participa este si acela de a se
gandi in mod serios la ce inseamna prezenta unui (alt) copil in familia lor si la faptul ca
ocrotirea unui copil are impact asupra intregii familii; nu este ceva ce afecteaza doar
persoana care primeste atestatul de AMP ci si pe sot/sotie, copiii proprii si uneori si familia
extinsa.
Sentimentele pe care le incearca sotul/sotia AMP ori copilul propriu al AMP pot sa fie extrem de
variate si contradictorii. Ocrotirea temporara a unui copil este stresanta si poate sa fie o piatra de
incercare pentru relatiile din familia AMP. De exemplu, un sot sau o sotie se pot simti frustrati ca
celalalt isi petrece foarte mult timp si consuma multa energie pentru a avea grija de copilul plasat
si nu mai au timp unul pentru celalalt.
Este deci important ca atunci cand vorbim despre un cuplu, chiar daca numai unul dintre soti
solicita acordarea atestatului, sa fie amandoi decisi sa ocroteasca un copil si sa fie amandoi
constienti de impactul pe care decizia lor il poate avea asupra familiei lor, ca intreg.
De asemenea, dat fiind acest impact, este esential ca viitorii AMP sa se gandeasca de unde vor
primi sprijin. Cu siguranta asistentul social va oferi o parte din acest sprijin, dar va trebui sa va
ganditi si la alte resurse: rude, prieteni, biserica etc.
Pentru aceia dintre AMP care au propriii copii, este vital ca acestia sa nu fie uitati. Ei trebuie
implicati de la bun inceput, cu ajutorul parintilor si a asistentului social, care trebuie sa gaseasca
impreuna modalitati de a explica cat mai clar ce va insemna ocrotirea unui copil in familia care
pana atunci a fost doar a lui/ei.
Întreţinerea relaţiilor între membrii familiei AMP:

Este important să stabilim un mediu prielnic comunicării în familia AMP, astfel încât dvs. trebuie
să menţineţi între membrii familiei dvs, relaţii de bună convieţuire şi implicit de comunicare.
Recomandări:
Povestiţi partenerului dvs. care este situatia copilului, care sunt lucrurile pe care copilul poate
şi nu poate să le facă, care sunt lucrurile care pot avea o conotatie negative pentru el (ex. Ca
urmare a unui abuzz);;
În cazul în care în familia dvs. există şi alţi copii, spuneţi-le acestora, pe înţelesul lor, ce
înseamnă prezenta copilului plasat;
Încurajaţi dialogul între membrii familiei
Prezentaţi familiei fiecare progres pe care copilul îl face şi creaţi un mic moment de bucurie la
care să participe întreaga familie
Încurajaţi copilul să participe la activităţile curente al familiei ( spre exemplu, activităţi legate
de gospodărie, dar şi cele legate de aniversări etc)
Nu-i privaţi pe ceilalţi membri ai familiei de anumite activităţi pe motiv că aveţi în îngrijire un
copil ;
Stabiliţi împreună cu familia anumite reguli, încercând să-l implicaţi pe fiecare în relaţia cu
copilul;
Dacă unul dintre membrii familiei nu doreşte să se implice, respectaţi-i decizia şi nu-l obligaţi
să facă lucruri pe care nu doreşte;
Nu comparaţi copilul plasat cu ceilalţi copii ai familiei sau cu alti copii;
Păstraţi contactul cu anturajul care exista înainte de a lua în îngrijire un copil;
Acordaţi atenţie copilului în mod egal cu toţi membrii familiei, nu vă omiteţi nici pe dvs.

MESAJE CHEIE:
1. AMP este un profesionist, prin modul in care se comporta, cum vorbeste in tot ceea ce
trebuie sa faca pentru ocrotirea copilului plasat, adica:
a. accepta copiii asa cum sunt (respecta identitatea),
b. le promoveaza drepturile (in orice situatie!)
c. intelege si promoveaza legatura cu familia naturala
d. creaza in familie un atmosfera potrivita cresterii si dezvoltarii copilului plasat,
e. pastreaza confidentialitatea cu privire la copil si situatia acestuia.
2. Parintii trebuie implicati in toate deciziile cu privire la copil, cu exceptia situatiilor in
care acest lucru este contraindicat sau nu este in interesul superior al copilului (ex.
situatiile in care parintii au abuzat grav copilul, au fost decazuti din drepturile
parintesti din diverse motive).
3. Ca asistent maternal trebuie sa sprijiniti asistentul social in mentinerea relatiei copil-
parinti sau alte rude, prieteni, persoane importante pentru viata copilului. Astfel,
trebuie sa clarificati cu asistentul social al copilului care sunt persoanele cu care se va
mentine contactul, cum se vor realiza aceste intalniri, locul si durata de desfasurare.
4. Beneficiile pastrarii legaturii intre copil si parintii sai:
a. ajuta la construirea unui sentiment pozitiv al identitatii;
b. creste respectul de sine al copilului;
c. imbunatateste integrarea sociala;
d. reduce riscul de esec al plasamentului;
e. mareste sansele de reintegrare in familia naturala.
5. Calitatea de AMP va influenta viata intregii familii; toti membrii familiei trebuie sa fie
constienti de ceea ce inseamna ocrotirea temporara a unui copil si trebuie sa fie
pregatiti sa-si asume acest lucru, cu toate implicatiile lui.
INTREBARI DE AUTO-CONTROL:
1. Explicati importanta respectarii principiului confindentialitatii.

2. Care sunt elementele pe care trebuie sa le stie AMP pentru defini modul in care se
realizeaza pastrarea legaturii copilului plasat cu parintii sai?
3. Care sunt beneficiile pastrarii legaturii intre copil si parintii sai?
4. Enumerati cel putin trei elemente prin care AMP poate imbunatati relatia cu parintii
naturali ai copilului.
5. Cum influenteaza calitatea de AMP pe membrii familiei acestuia?
6. Cum se poate pastra un climat de buna comunicare in familia AMP? Enumerati cel putin
3 modalitati.

MODULUL 3 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI
Sesiunea 1 Noţiuni de dezvoltare 6 ore

Sesiunea 2 Viaţa intra-uterină 1 oră
Sesiunea 3 Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore
timpurie
5.11 Norme generale de igienă ale copilului 1-3 ani si ale mediului sau de
dezvoltare
SESIUNEA 6 Vârsta preşcolară (3-5 ani) 4 ore
specifice


dezvoltare,
SESIUNEA 7 Vârsta şcolară mică (6-11 ani) 4 ore
7.6 Comportamentul dificil al copilului şi tulburările de comportament specifice
acestei perioade de vârstă.
8.1 Particularităţi psihice şi a nevoilor educative ale copiilor de 11-15 ani.
8.4 Comportamentele dificile ale puberilor şi tulburările afective şi
comportamentale specifice
9.3 Etapele dezvoltării sexuale a adolescentului şi a fenomenelor psihologice
asociate
identităţii).
9.6 Comportamentele dificile ale adolescenţilor şi tulburări afective şi

La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

OBIECTIVE 1. definească etapele dezvoltării fizice şi psihice ale
copilului;
GENERALE 2. asigure îngrijirea copilului, respectându-l şi
înţelegându-i particularităţile biologice şi psihice în
fiecare perioadă de vârstă;
3. asigure copilului confortul afectiv şi şanse de
dezvoltare optimă;
4. ofere condiţii de mediu igienice;
5. ofere, în mod atrăgător, alimentaţia, conform
nevoilor nutritive şi particularităţilor fiecărui copil;
6. prevină accidentele;
7. acorde primul ajutor în caz de îmbolnăviri şi
accidente;
8. comunice cu copilul şi familia sa în scopul dezvoltării
copilului.

SESIUNEA 1 NOŢIUNI DE DEZVOLTARE
Sesiunea 1 Noţiuni de dezvoltare 6 ore

SESIUNEA 1.1 ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI, TEORII ALE

DEZVOLTĂRII
Dezvoltarea copilului cuprinde totalitatea aspectelor legate de transformarea sa din momentul

concepţiei, din care dezvoltarea fizică, ca rezultat al creşterii şi maturaţiei organismului, face parte
esenţială din procesele care trebuie urmărite de-a lungul copilăriei.
Dezvoltarea fizică se referă şi se manifesta prin mărirea lungimii - a taliei, a greutăţii, suprafeţei
şi volumului corpului şi a diferitelor părţi ale acestuia.
Dezvoltare psihică se referă la formarea de noi atitudini şi conduite ca instrumente de adaptare,
şi formarea unor modalităţi de satisfacere a trebuinţelor, a nevoilor.
Dezvoltatea psiho-motorie le cuprinde atât pe cea fizică, cât şi pe cea psihică si se refera la felul
în care apar şi se perfecţionează si coordoneaza mişcările, simţurile, cunoaşterea, capacităţile
afective şi sociale ale copilului.
Teoriile dezvoltării se referă la influenta ereditatii (genotipului) şi cea a mediului asupra

dezvoltării unei persoane. Teoriile extreme susţin ca factor exclusiv fie mediul fie componenta
genetică. Aceste teorii sunt însă depăşite, astăzi existând un relativ consens în ideea că există o
interacţiune a celor două componente, astfel încât nici una nu poate fi exclusă.
Sunt mulţi adulţi care cred că dacă părinţii unui copil au fost alcoolici atunci copiii vor deveni la
rândul lor, la vârsta adultă alcoolici, indiferent de mediul în care creşte. Însă realitatea
demonstrează că mediul în care creşte copilul este foarte important şi influenţează semnificativ
dezvoltarea copilului. Astfel un mediu securizant în familia de AMP va avea o influenta esentiala,
contribuind la buna dezvoltare a copilului fără ca factorii ereditari să aibă o influenţă
preponderenta.
Unii specialişti sunt de părere că copiii cresc uneori în mod continuu, iar alteori în mod
discontinuu. In literatura de specialitate, etapele dezvoltării copilului în funcţie de vârsta sunt
structurate după cum urmează:

Perioada prenatală Acesta se întinde de la concepţie până la naştere. Se formează

(concepţie - naştere) structura fundamentală a corpului. În acestă perioadă vulnerabilitatea
organismului la factorii de mediu este foarte mare.
Perioada de nou născut Are loc o dezvoltare rapidă a abilităţilor motorii si senzoriale. Sfârşitul
şi sugar (naştere-1 an) perioadei este marcată de dezvoltarea ataşamentului faţă de părinţi.
Există capacitatea de învăţare şi memorare.
Copilăria timpurie (1- Se conturează conştiinţa propriei persoane. Apare limbajul.
3 ani)
Vârsta preşcolară (3-6 Între 3 şi 6 ani sporeşte forţa fizică a copilului şi apar independenţa şi
ani) autocontrolul, iar comportamentul este egocentric (îndreptat către
sine). Creativitatea şi imaginaţia sunt mai dezvoltate.
Vârsta şcolară mică În perioada de 6-7 până la 10-11 ani prietenii devin foarte importanţi
(6-10) pentru copil. Apare gândirea logică concretă. Abilităţile lingvistice şi
memoria se îmbunătăţesc. Creşterea fizică este mai încetinită decat in
perioadele anterioare.
Preadolescenţa- Începe la 10-11 ani şi durează până la 14-15 ani. Pregnante sunt
puberatatea (10-15) modificările fizice rapide şi profunde, mai ales cele datorate
schimbărilor la nivelul hormonal. Organismul atinge maturitatea
sexuală. Corespunde apariţiei primei menstruaţii la fete si dezvoltării
funcţiei sexuale la băieţi:
se încetineşte ritmul creşterii staturale;
se accelerează creşterea în greutate;
se modifică dimensiunile unor segmente - înfăţişarea este
armonioasă apropiată de cea a adultului.
Adolescenţa (15-20) Se derulează între 14-15 şi 20 de ani. Punctul central este căutarea
propriei identităţi, dar se dezvolta si capacitatea de a gândi abstract.
Psihologul Jean Piaget, a elaborat o serie de teorii referitoare la dezvoltarea umană. Una dintre cele
mai cunoscute teorii este aceea a dezvoltării stadiale a inteligenţei. În cadrul acestei teorii stadiile
dezoltării sunt:
Stadiul senzoriomotor, Pana la 2 ani copilul înţelege lumea direct prin percepţie şi acţiune. El
0-2 ani învaţă direct prin ceea ce poate vedea, auzi, pipăi şi gusta, şi la fel de
bine de la rezultatele propriei sale activităţi cu efecte asupra lumii
exterioare.
Stadiul preoperator, 2- Copilul este acum capabil să realizeze reprezentarea mentală a
6/7 ani obiectelor şi să isi imagineze acţiuni care-i sunt povestite , dar este
încă complet egocentric, neputând să-şi imagineze lumea din
perspectiva celorlalţi oameni.
Stadiul operaţiilor Copilul poate să gândească logic, dar doar in termeni concreţi.
concrete, 6/7-11/12 ani Existenţa celorlaţi este acum pe deplin recunoscută.
Stadiul operaţiilor Copilul este capabil să gândească în termeni abstracţi şi descoperă

formale, de la 12-14 ani concepte (de exemplu, ale realitatii regulilor facute de om).

SESIUNEA 1.2 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE COPILULUI SI ALE

MEDIULUI SAU DE DEZVOLTARE
Igiena locuinŃei
Folosirea locuinţei şi a modului de viaţă trebuie regândite în mometul plasării unui copil, astfel
încât să se sigure copilului condiţii corespunzătoare desfăşurării normale a vieţii (dezvoltare fizcă
şi psiho-motorie, evitarea accidentelor etc.). Asistentul maternal profesionist trebuie sa asigure un
mediu sanatos, sigur si stimulativ pentru copilul plasat.
Indiferent de dimensiunile locuinţei, primul obiectiv este fixarea spaţiului unde va fi instalat
copilul. Se va alege camera cea mai luminoasă, însorită, uşor de aerisit. Incaperea in care locuieste
copilul trebuie sa fie diferita de cea in care locuiesc adultii, insa in imediata apropiere a acesteia.
Copilul trebuie sa fie aparat de microbi. Este adevarat ca organismul uman dispune de anumite
mecanisme de aparare impotriva microbilor, insa este la fel de adevarat ca punerea acestor
mecanisme de aparare in miscare dureaza. Copilul este cu atit mai vulnerabil in fata microbilor cu
cit e mai mic.
O locuinta salubra este, inainte de toate, o locuinta curata în care se face zilnic curăţenie cu o cârpă
umedă sau aspiratorul. Se şterge bine praful in mod regulat. Este bine să nu se spele şi să nu se
usuce lenjeria în camera în care locuieşte copilul.
Microbii si bolile nu provin numai din murdarie. Ele pot fi aduse (transportate) de animale, de
oameni si de obiecte. Atenţie prin urmare la persoanele şi obiectele din casă cu care vine copilul în
contact.
Se va evita intotdeauna contactul cu persoanele bolnave. Cand unul din membrii familiei e bolnav,
masurile ce se impun vor fi discutate cu medicul de familie, consemnate in planul de interventie
specifica al copilului si in jurnalul copilului si respectate ca atare.
Atita timp cit copilul este mic este bine sa nu existe animale in camera lui. Este bine ca, in special in
cazul copilului mic (caruia ii place sa duca la gura tot ce apuca), obiectele cu care vine in contact sa
fie bine curatate/dezinfectate. O camera salubra trebuie sa respecte si urmatoarele conditii:
Sa fie o camera fara zgomote si cit mai bine ferita de ele, in special in cazul copilului mic.
Zgomotul il tulbura pe sugar intr-o asemenea masura incit unii cercetatori s-au intrebat daca
nu influenteaza negativ cresterea copilului. Este deci recomandabil ca, pentru un ambient
confortabil, sa dati cit mai incet aparatele de radio, televizorul etc; camera in care sa fie confort
termic (22-24°C la nou-născut şi 18-22°C la copilul mai mare), in care atmosfera sa fie
permanent umectata.
Un termometru în cameră este indispensabil; camera mereu aerisita.
Cind cubajul camerei este insuficient (camera este mica, plafonul prea jos, dorm mai multi
copii in camera) aerisirea trebuie facuta in permanenta, chiar si in timpul noptii.
Aerul nu trebuie sa ajunga direct la copil. Intre fereastra si el se poate pune o perdea sau un
paravan. De altfel, nu e nevoie sa se deschida fereastra la maxim, ci numai atit ci aerul din
camera sa fie improspatat.
Atentie! Sunt situatii cind aerisirea in acest fel nu este recomandabila: daca afara este foarte
frig, daca bate tare vintul sau daca apartamentul este situat la parter iar geamurile dau spre o
strada intens circulata (gaze de esapament).

O camera in care nu se fumeaza. De altfel, intr-o camera in care copilul este prezent sau isi
petrece ziua, fumatul trebuie sa fie evitat cu desavirsire. Fumul de tigara este nociv nu numai
pentru cel care fumeaza, ci si pentru cei ce sunt in preajma lui (fumat pasiv). In plus, plaminii
copilului sunt mult mai fragili si vulnerabili decit cei ai adultului.
Igiena personala
In functie de varsta copilului, cerintele sunt diferite. De la toaleta sugarului la copilul mare, care se
poate ingiji singur e o cale lunga.
Invatati sa cunoasteti nevoile copilului inca inainte de a fi plasat.
Solicitati toate informatiile relevante de la asistentul social.
Toate aspectele legate de ingrijirea copilului trebuie sa fie discutate de catre asistentul social
impreuna cu asistentul maternal si, in masura in care este posibil, cu medicul de familie al
copilului, agreeate si inregistrate inca inainte de mutarea copilului la asistentul maternal in planul
de interventie specifica pe sanatate.
Discutati si cu alte persoane care cunosc bine copilul pentru a afla cit mai multe date despre
nevoile sale, despre regimul sau zilnic de viata, despre particularitatile sale.
Cand este vorba de un copil mic (sugar) sau ori de cite ori credeti ca este cazul, solicitati sfatul
unor persoane avizate (asistent medical, medic) despre cum trebuie sa fie ingrijit.
Copilul invata de la adult! Avand grija in mod corect de propria dvs. igiena veti da un exemplu
copilului.
Reguli de baza:
copil curat (spalat maini inainte de fiecare masa, baie zilnica, igiena bucala etc);
imbracaminte adecvata si curata;
ambient curat;
lenjerie de corp si pat adecvate si curate;
alimentatie corespunzatoare dezvoltarii copilului.
SESIUNEA 1.3 ETAPE ALE DEZVOLTĂRII SEXUALE SI DEZVOLTAREA

SEXUALITATII COPILULUI
Prin dezvoltare sexuala se are in vedere dezvoltarea fizica (capacitatea de reproducere) si

dezvoltarea psihologica (atractia fata de reprezentantii de alt sex, comportamentul sexual).
Dezvoltarea sexuala se produce treptat si copilul nici nu este constient de primele ei manifestari,
iar uneori nici nu o observa. Printre primele forme de manifestare a sexualitatii copilului se
numara placerea pe care acesta o simte in timpul masajului, imbaiatului si suptului. Uneori acestea
placere se impleteste cu satisfacerea nevoilor fiziologice si nu putem spune cu siguranta ca
bebelusul "cere sanul " pentru ca ii este doar foame sau pentru ca are nevoie doar de alint, de
placerea pe care o are in bratele mamei sale.
Pe parcursul cresterii si dezvoltarii copilului, diferenta devine sesizabila pentru cei din jurul
copilului: va cere sa fie luat in brate de mama sa si ii va cauta sanul (si acest lucru nu se inatampla
doar cu copiii alaptati). Deoarece unii adulti vad ceva deosebit in aceasta, prin reactia lor incorecta
atrag involuntar atentia copilului asupra acestor manifestari, trezindu-i, totodata, si lui interesul
de a cauta un sens anume in ceea ce se intimpla cu el, fapt care deasemenea se poate rasfringe
negativ asupra educarii copilului.

Sunt momente in care adultii gresesc in educarea copilului, fapt ce atrage dupa sine si greseli in
educatia sexuala a copilului. De exemplu, atunci cand considera ca acesta poate sa stea pe olita de
la varsta de 6 luni. De fapt, copilul poate sta pe olita din momentul in care fizicul sau ii permite sa
sada nesprijinit, însa nu pentru a urina, caci controlul sfincterian vine mult mai tarziu! Insa, atat
timp cat este lasat pe olita mult timp (uneori si pana la 30 de minute pentru "a se invata sa faca la
oala") copilul se plictiseste si inventeaza diverse jocuri.
De multe ori copiii îşi ating zonele genitale, acesta devenind uneori un obicei. Autostimularea
voluntară manuală care produce excitaţie erotică se numeşte masturbare. Este bine să ştim că
masturbarea infantilă este un fenomen normal, firesc. Cu ani în urmă chiar şi specilaiştii o
considerau o problemă, chiar o boală mintală. Şi astăzi unii adulţi intră în panică în fata unor astfel
de manifestari şi încep să exagereze cu explicaţiile: fie ii spun copilului ca "este rusine", fie cheama
si alti membrii ai familiei sa "rada" impreuna de "isprava copilului". Această recţie însă nu este una
potrivă şi poate avea consecinţe asupra dezvoltării sexuale ulterioare a copilului, însingurarea
copilului sau respingerea sexului opus. Dacă copilul are însă tendinta de a-şi produce aceste stări
de excitare prea des şi în prezenţa altor persoane, este bine să-i vorbiţi cu un specialist: psiholog,
asistent social sau pediatru.
Copilul va avea o viziune sănătoasă despre sexualitate dacă atunci când îşi descoperă organele
genitale (aşa cum îşi descoperă degetele şi picioarele) şi are o anumită plăcere în a şi le atinge,
adultul nu-l va privi dezaprobator şi nu îi va spune să nu se atingă. Dacă nu îl dezaprobăm aspru
când dovedeşte interes şi plăcere pentru defecaţie ci doar îl încurajăm să fie curat el nu va ajunge
să creadă că o parte a corpului lui este "murdară" sau "rea".
In jurul varstei de 10 luni -1 an, copilul invata sa se recunoasca in oglinda. Incepe sa se perceapa ca
individ si incepe sa isi cunoasca schema corporala. Pana la aceasta varsta a invatat ca aceasta este
mana lui, acesta este piciorul lui. Odata ce se descopera in oglinda, invata sa vada si legatura dintre
mana si piciorul sau. De indata ce isi contruieste si isi integreaza imaginea despre sine, copilul
incepe sa ii observe cu atentie pe cei din jur.
Astfel, spre 2 ani, copilul invata sa faca diferentele intre fete si baieti si sa se identifice ca atare (“eu
sunt fetita”). La 3 ani, vocabularul copilului ii permite sa utilizeze pronumele "ea, el" si face
diferentele dintre genuri ("gaina-cocos"), chiar daca nu le rosteste cu acuratete. Dupa varsta de 3
ani, copilul prefera sa se joace cu jucarii pe care le asociaza sexului: papusi sau masini. Deja acum
vorbim si despre stereotipuri, despre modul in care copilul a integrat comportamentele celor din
jurul sau. Deci despre modul in care copilul isi experimenteaza si isi integreaza sexualitatea.
Fetitelor le place mai mult sa se joace cu papusile, sa facă ceea ce face asistenta maternală, sa
vorbeasca mult, sa faca curatenie, sa devina doctorite. Baietilor le place sa-l ajute pe bărbatul casei,
sa repare "electrice", sa conduca masina. Fetitelor le place sa fie privite ca printese, sa sarute
obrazul bărbatului si sa "aiba grija de bebe". Baietilor le place sa se joace fotbal, sa fie "voinici", sa
se murdareasca. Copilul se identifica cu adultul de acelasi sex, incercand in iubire totala sa il imite
pe acesta.
Este bine să lăsaţi copiii sa exerseze aceste roluri, de femei si barbati, prin jocuri de rol (de-a mama
si de-a tata). Este important sa vorbim cu ei despre nelamuririle lor si putem sa fim cat mai sinceri
cu ei atunci cand ne pun intrebari. Inclusiv atunci cand intreaba despre "cum vine bebe?"

A le explica cum se fac copiii.

Probabil ştiţi deja că cei mici au nevoie să ştie adevărul şi nu să li se spună poveşti inventate
despre naşterea lor, că nu trebuie să schimbaţi subiectul şi nici să ocoliţi întrebarea. În acelaşi timp
nu trebuie să spuneţi prea multe.
Nu se poate vorbi simplu despre sexualitate, poate din cauza felului în care ni s-a vorbit despre
aceasta când eram mai tineri, poate din cauza unor experienţe trecute sau fiindcă este un subiect
delicat, încărcat de emoţii. In acelaşi timp insa, este bine să faceţi astfel încât copiii să abordeze
sănătos problemele sexualităţii.
Între 3 şi 7 ani copii au cele mai fanteziste idei despre naştere chiar dacă vi se pare că le-aţi
explicat corect totul. Ei vă pot răspunde "da, da", continuând în fapt să creadă tot în „teoriile” lor.
Este obişnuit ca un copil să creadă că actul naşterii este legat de hrănire. Copilul nu cunoaşte din
fiziologia sa decât ceea ce este legat de înghiţire şi de eliminare de alimente. De aceea un copil
poate crede că un bebeluş creşte în stomac. Copilul poate fi tulburat şi se poate întreba dacă şi el
nu poate avea un copil în stomac. Ei adună informaţii de la colegii de joacă sau din poveşti, dar un
rol foarte important are imaginaţia lor. Înainte de a-i spune copilului ce doriţi despre naştere, este
bine să aflaţi mai întâi teoria lui privind naşterea pentru ca, vorbind despre ea, să puteţi corecta
ceea ce este eronat în conţinutul ei.
Ce să spunem?
Este bine să explicaţi copilului că locul în care stă un bebeluş se numeşte uter şi este diferit de
stomac. Acolo creşte bebeluşul. Este nevoie de timp pentru copii să accepte acest lucru
nemaipomenit. Dacă vedeţi că nu acceptă aceste idei, nu vă descurajaţi. Repetaţi informaţiile; cu
timpul le va înţelege. Copii cred că bebeluşii ies prin buric sau "prin spate". Este mai bine să îi
spuneţi: "Nu, mulţi copii cred ca tine dar nu este aşa. Copiii se nasc printr-o trecere specială care se
deschide pentru ca să poată bebeluşul să iasă. Nu pe acolo iese "caca" şi "pipi" ci este o
deschizătură specială pentru bebeluşi!" Dacă copilul vrea să vadă refuzaţi-l cu calm şi arătaţi-i
eventual locul pe o păpuşă.
Cum se formează bebeluşul?

Îi putem spune copilului dacă întreabă sau dacă dă semne că este interesat de această problemă că:
"O femeie şi un bărbat decid să aibă un copil. Un mic spermatozoid din corpul bărbatului întâlneşte
un mic ovul în corpul femeii. Din întâlnirea lor rezultă un bebeluş care începe să crească". După 5
ani cu siguranţă copiii vor înţelege aceste explicaţii şi vor avea o mulţime de alte întrebări la care
veţi găsi împreună răspunsuri.
Câţi copii, atâtea sentimente şi atâtea reacţii – complexul lui Oedipe

Între 18 luni şi 5 ani, copiii încep să fie preocupaţi din ce în ce mai mult de organele sexuale şi mai
ales de diferenţele între fete şi băieţi. În această perioadă se fac achiziţii referitoare la noţiunea de
sex. În perioada 2-5 ani, sentimentele copilului faţă de adultul de sex opus devin specifice.
Sentimentele de ataşament şi dragoste se transformă în sentimente "amoroase".
Admiraţia pe care copilul o are pentru adultul de sex opus este nelimitată în timp ce adultul de sex
opus devine un rival, are sentimente derivalitate pentru acesta. Multe persoane cred că aceste
sentimente sunt periculoase pentru dezvoltarea copilului, alţii cred că este vorba despre mit, o
percepţie greşită a adulţilor şi care nu are suport real.

Este bine să credem copilul şi să-l înţelegem chiar dacă ne este greu să realizam sau nu vrem să
acceptăm aceste lucruri. În realitate trăirile copilului sunt intense, băieţii şi fetiţele reacţionând
diferit.
Sentimentele băiatului.
În această perioadă, micul băiat caută mângâierile femeii aşteptând mai multă drăgălăşenie din
partea ei. Are un comportament de protecţie a acesteia, sentimentele lui sunt intense şi serioase. El
caută să demonstreze (inconstient bineînţeles) « virilitatea » lui faţă de ea, prin seducţie şi
protecţie în acelaşi timp.
Mulţi puşti spun la această vârstă : "Când voi fi mare mă voi însura cu Ana" (mama sau asistenta
maternală). Comportamentele sale de amabilitate, curtare, grijă faţă de femeie sunt din ce în ce mai
intense. Nu de puţine ori face demonstraţii de iubire, de amabilitate, face tot ce poate pentru a o
mulţumi şi pentru a-i arăta că este mai puternic şi mai harnic decat soţul acesteia.
Există o dependenţă faţă de persoana care îl îngrijeşte, nu suportă lipsa ei, plânge dacă aceasta
pleacă la serviciu sau îl duce la gradiniţă. De multe ori vrea să doarmă cu ea şi să-l înlăture pe soţ
din cameră şi chiar din patul ei. Prezenţa lui distruge dorinţa băieţelului de a fi numai el cu cea
care îl îngrijeşte. Copilul se simte exclus de intimitatea adulţilor. De cele mai multe ori ei îl trimit în
camera lui, îl culcă în camera copilului iar ei rămân împreună. Seara devine pentru micul copil un
moment de invidiat, soţii stau unul lângă celălalt şi este vizibil că se simt bine.
Bărbatul din casă devine astfel un amestec de sentimente, el îi admiră forţa, îl iubeşte, dar în
acelaşi timp este invidios pe el. Are impresia că acesta este cel mai puternic şi că el nu-l va putea
egala niciodată.
Nu de puţine ori adulţii observă comportamentul copilului şi-l ceartă. De exemplu: copilul doreşte
să stea în braţele asistentei maternale şi soţul acesteia îi spune: "eşti prea mare ca să stai în braţele
ei, las-o în pace."
Astfel bărbatul devine un personaj incomod pe care ar dori să-l îndepărteze, ar vrea ca acesta să
dispară. Aceste sentimente sunt însă dublate de sentimentul de culpabilitate, se simte vinovat
datorită dorinţei de a-l « elimina ». Este dificil să descriem acest aflux de sentimente, de dragoste,
admiraţie şi invidie. Copilul exteriorizează cum poate aceste trăiri, sentimente.
Sentimentele fetiţei
Fetiţa, cochetă, geloasă, ascultătoare, foarte devotată bărbatului din casă, îşi îndreaptă toată
atenţia spre bărbatul casei, care devine favoritul ei. Când soseşte acesta, fetiţa arată atâta bucurie
încât este în stare să uite de toată lumea şi să-i dea atenţie numai lui. Îl urmăreşte, se joacă numai
cu el, vrea să mănânce cu el, vrea să facă baie numai dacă el este cel care o ajută, doreşte să doarmă
cu el. În momentul în care adulţii sunt în pat, fetiţa se insinuează între ei.
Este perioada în care, în ciuda unei relaţii bune cu persoanele de sex opus, fetiţa are o relaţie
dificilă cu asitenta maternală. Devine capricioasă, opozantă, refuză să coopereze cu aceasta, deşi cu
soţul acesteia cooperează foarte bine. Are sentimente de invidie faţă de asistenta maternală, o
contrazice, este speriată de dorinţa de a o înlătura , în ciuda faptului că o iubeşte şi o admiră.
Atribuind femeii aceste sentimente, fetiţa ajunge să creadă că aceasta nu o mai iubeşte şi
comportamentele opozante sunt din ce în ce mai accentuate. Asistenta maternală se simte de
multe ori agasată de comportamentele fetiţei.

Este aşadar o perioadă dificilă pentru copil.

Aceste sentimente pe care le încearcă in aceasta perioada copiii sunt foarte serioase, de aceea nu
este bine să râdeţi de ei sau să-i ironizaţi.
De asemenea, nu este bine să sancţionaţi prea dur aceste manifestări, să fiţi prea exigenţi cu
copilul; îi veţi inhiba şi în viitor s-ar putea să aibă probleme de relaţionare;
Copilul îşi doreşte să fie cavalerul de onoare, cel care vă ajută şi vă face fericiţi, vor să fie
admiraţi;
Pentru a evolua favorabil, copilul are nevoie să fie înţeles în sentimentele sale de dragoste, are
nevoie să fie iubit şi protejat;
A-l pedepsi pe copil în aceste situaţii, nu este o soluţie favorabilă pentru dezvoltarea lui; aceste
pedepse şi respingeri îi creează sentimentul de inhibiţie şi revoltă;
Dacă adultul de sex opus refuză sau ignoră sentimentele copilului, acesta va deveni dependent
de adultul de acelaşi sex; în timp s-ar putea ca sentimentele faţă de sexul opus să fie inhibate
sau chiar negative;
Răspundeţi cu dragoste la sentimentele copilului, nu-l ironizaţi şi mai ales nu minimalizaţi
sentimentele lui în această perioadă.
Dacă ezitaţi când vorbiţi despre sexualitate cu copiii, nu vă neliniştiţi. Nu aţi făcut nici o
greşeală. Modul în care copiii văd sexualitatea nu ţine doar de o conversaţie. Nu trebuie să
uitaţi că veţi mai avea multe ocazii pentru ca el să ajungă să înţeleagă ce vreţi să îi spuneţi.
Educaţia sexuală este un proces de lungă durată, care se va continua de-a lungul anilor.
Dacă îl încurajaţi să pună întrebări şi dacă îl ascultaţi cu bunăvoinţă, el va vedea că este
natural să fii curios în legătură cu sexualitatea şi că aceasta semnifică un aspect foarte
important al vieţii omului.

SESIUNEA 1.4 TIPURI DE ATAŞAMENT, MODELE DE ATAŞAMENT
Ataşamentul poate fi definit ca o legatură afectivă de durată, stabilită între un copil şi parintii
acestuia sau, după caz, între copil şi persoanele care il ingrijesc in mod curent.
Finalitatea ataşamentului este obţinerea şi pastrarea sigurantei. Aceasta siguranta inseamna la

inceput supravietuire, urmand ca mai apoi sa se rafineze si sa capete noi intelesuri mai indepartate
de supravietuirea imediata: dezvoltare, explorare, stima de sine, relatii sociale.
Atasamentul copilului se formeaza initial fata de parinti sau de persoana care il ingrijeste in mod
constant, urmand ca mai apoi sa se dezvolte, in cursul adolescentei si a restului existentei, prin
intermediul relatiilor pe care acesta le stabileste cu cei din jurul sau.. Conform teoriei
atasamentului, toti copii se ataseaza de persoanele cu responsabilitati de ingrijire, indiferent de
felul in care sunt tratati.
Atasamentul copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa in unele conditii
atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia. Asa se si intampla adesea cu copiii
parasiti, institutionalizati sau adoptati. Desi copilul poate forma si alte atasamente, se considera ca
exista totdeauna un comportament de atasament principal, care difera calitativ de celelalte. Astfel,
majoritatea copiilor au format atasamente si cu alti oameni, in afara de parinti: atasamente fata de
frati, bunici, persoane de ingrijire si ocrotire, prieteni de familie etc.
Asistentii maternali profesionisti joaca un rol activ in mentinerea si intarirea atasamentului dintre
copil si familia naturala, iar in anumite cazuri vor ajuta la transferul atasamentului copilului, catre
noua familie de plasament (sau de adoptie).
Atasamentul este un factor important in situatia copiilor plasati la asistentul maternal, pentru ca
de cele mai multe ori acestia fie au petrecut o perioada indelungata in institutii rezidentiale de
ocrotire, fie provin din familii dezorganizate/ vulnerabile sau au suferit diferite forme de abuz,
neavand astfel o persoana constanta care sa le raspunda constant nevoilor afective.
Exista o relatie stransa intre atasamentul timpuriu si dezvoltarea ulterioara a copilului. Astfel,
copiii care au crescut in institutii rezidentiale de ocrotire si care nu au dezvoltat o relatie sanatoasa
de atasament cu cei care i-au ingrijit, prezinta frecvent apatie, tulburari de comportament si nu
manifesta vreun interes fata de interactiunea sociala.
Teroria araşamentului şi metodele de studiu ale ataşamentului sunt încă în plină dezvoltare.
John Bowlby a dezvoltat cadrul de referinţă teoretic pentru studiul ataşamentului. Acesta descrie
atasamentul ca un dublu proces, complex, in care copilul devine legat emotional de mebrii familiei
sale, de obicei de mama, tata, frati, persoane de ocrotire.
Exista 3 modele de atasament care pot fi prezente in grade diferite :
Atasament sigur se dezvolta atunci cand individul are incredere in disponibilitatea parintilor.
El stie ca parintii vor fi langa el si il vor sustine in cazul in care va avea probleme. De aceea
copilul se simte capabil sa exploreze lumea sa caute si sa incerce lucruri noi.
Atasamentul angoasat, ambivalent se dezvolta atunci cand individul nu este sigur pe
protectia si disponibilitatea parintilor de a-l ajuta daca va avea nevoie. Copilul se „agata” si cere
atentie tot timpul. Are dificultati in a explora lumea si se arata angoasat. Aceasta se datoreaza
faptului ca uneori parintele este disponibil, uneori nu. Cel mai adesea parintele se foloseste de

amenintarea cu separatia sau abandonul in scop „didactic” (ex: ”te las aici daca nu mananci tot”
sau “nu te mai iubesc daca nu esti cuminte”).
Atasamentul evitant presupune o lipsa de incredere a copilului in faptul ca atunci cand va

avea nevoi de ingrijire le va primi din partea parintilor, dublata de teama respingerii din partea
acestora. Sunt acei copii care, desi le este frig sau somn, nu comunica (prin plans sau verbal),
deoarece s-au obisnuit sa nu li se raspunda sau care nu au fost bagati in seama in mod repetat
in situatii similare. Rejectiile repetate sau institutionalizarea din copilarie il pot transforma
intr-o persoana izolata, ostila sau chiar antisociala.
Calitatatea atasamentului este foarte importantă în dezvoltarea capacităţii de a reactiona in situatii

problematice, la stres si in situatii cu potential traumatic.
Specialistii au demonstrat că există o legatura precisa intre stilul de relationare precoce mama-
copil si securitatea atasamentului. Copiii ale căror nevoi au fost satisfăcute se vor obişnui să le fie
satisfăcute în continuare aceste nevoi. Din contra, copiii a căror nevoi nu sunt satisfăcute, iar
modul de comportament al adultilor este de ignorare a acestora (uneori cu duritate, violenta), se
vor astepta ca toti cei din jurul lor sa se comporte in aceeasi maniera cu ei.
Exemplu: un copil care este bătut de cei care l-au ingrijit, într-un alt mediu el se va aştepta să fie
tratat la fel, ba chiar va face lucruri care să atragă din partea adulţilor acelaşi reacţii. Face tot felul
de prostioare, îşi încercă limitele şi când vede că nu este tratat la fel întreabă “Şi dacă nu mă baţi
ce-mi faci?”. Este important ca asistentul maternal profesionist sa cunoasca aceste aspecte, pentru
a putea raspunde adecvat nevoilor copilului si pentru a mentine sau schimba (prin relatia pe care o
are cu copilul) tipul de atasament.
Toţi copiii vor dezvolta tipuri de ataşament în acord cu experienţa lor. Comportamentul copilului
însă nu cuprinde numai reacţii externe ci vor exista întodeauna şi trăriri interne.
Este foarte important să sublinem faptul că ataşamentul nu este legat de performanta

intelectuala a copilului, ci mai degraba de o dezvoltare sociala si cognitiva si de sentimentul
de a te simti bine cu tine insuti si cu cei de aceeasi varsta.
Noi experienţe de ataşament vor contribui la dezvoltarea copilului. Procesul acesta nu se termină
în copilărie şi nici la vârsta adultă, noi şi noi experienţe vor genera noi şi noi procese de
internalizare şi noi experienţe de ataşament. S-a dovedit că ataşamentul securizat ajută copilul sau
adultul să treacă peste unele traume.
Atasamentul ajuta copiii sa:

stabileasca si sa mentina relatii sanatoase cu alti copii si adulti;
fie plini de incredere;
se dezvolte armonios
aiba incredere in oameni si sa isi pastreze independenta;
fie capabili sa ofere si sa primeasca afectiune;
gandeasca logic si intuitiv;
fie interesati de lucrurile noi;
invete din greseli si succese
solicite ajutorul atunci cand au nevoie de el;
dezvolte constiinta proprie.

Ataşamentul se constuieşte pe baza primelor legături dintre copil şi adultul care-l îngrijeşte. Din
primul moment de interactiune dintre persoana care il ingrijeste (mama sau asistentul maternal),
copilul invata sa interactioneze cu mediul social care il inconjoara. Va invata ca daca el
reactioneaza intr-un anume fel, i se va raspunde in anume fel. In crearea atasamentului, sunt
importante atingerile din momentul schimbarii scutecelor, modul in care i se prepara si i se
administreaza hrana, modul in care i se vorbeste, modul in care ii este amenajat spatiul in care
traieste.
Există o strânsă legătură între ataşament şi componentele motrice (tonicitatea), senzoriale,

afective şi imaginare ale copilului. In functie de tipul de atasament, copilul este mai mult sau mai
putin explorator, are sau nu incredere in sine in a incerca noi miscari, in a avea initiativa sau a
raspunde in relationarea cu adultul, in a accepta sau nu un nou fel de mancare.
Ataşamentul permite creara unui “invelis” în jurul copilului care-i permite să se simtă ţinut,
protejat, securizat emotional şi fizic.
Încrederea în sine şi în ceilaţi sta la baza ataşamentului şi este compusă din patru zone care
formează “invelisul”, ţesutul protector al copilului :
senzorial
tonic
afectiv
al limbajului şi imaginar
Când copilul plânge, de exemplu, adultul îl ia în braţe. În acel moment adultul îl atinge, îl îngijeşte,
îl spală dacă este cazul, îl hrăneşte. Se creează astfel o primă legătură de ataşament, una tactilă în
cadrul firului senzorial al ataşamentului. Apoi adultul începe să se joace cu mânuţele copilului şi
picioruşele sale, să-l ia în braţe, întărind astfel primele atingeri, primele legături, aducând copilul
într-o tonicitate securizantă pentru el. Al doilea fir şi anume cel tonic este deja construit,
construirea ţesutului merge mai departe. Apoi îi vorbeşte copilului, dă un sens comportamentelor
lui, reacţiilor sale, îi spune “Eşti bucuros că mă vezi”, “Ţi-a fost foame”, “Ne-am jucat puţin”. Toate
acestea întăresc cele două experienţe anterioare şi construiesc cel de-al treilea fir şi anume pe cel
afectiv. Vorbind apoi cu copilul, cântându-i un cântec, vorbindu-i despre ceea ce faceţi sau ce veţi
face în viitorul apropiat îl ajutaţi să descopere lumea înconjurătoare folosind limbajul verbal,
nonverbal şi imaginile. Se construieşte astfel cel de-al patrulea fir, firul reprezentărilor (al
limbajului şi imaginar).
Sunt 4 puncte pe care dacă adultul le realizează atunci copilul va fi securizat şi bine ataşat:
a atinge
a purta (a-l ţine în braţe)
a vorbi
a gândi
A securiza un copil, a-i satisface nevoile însemnă a-l ajuta să se ataşeze. Ataşamentul este un
proces uman perosnalizat de fiecare cuplu copil-adult. Este un fir al vieţii, foarte simplu,
bazat pe sentimentul de încredere. A asigura copilului aceste condiţii însemnă a-l ajuta să
cunoască lumea înconjurătoare, a deveni autonom şi a se putea detaşa. Se pot detaşa numai
copiii care sunt bine ataşaţi.
Deşi era poate greu la început să ne imaginăm ce legătură există între ataşament şi
motricitate, tonicitate, iată că există o legătură foarte strânsă. Aşa se explică si

hiperactivitatea copilului. Întodeauna în cazul copiilor hiperactivi va exista o

neconcordanţă între nevoile copilului şi modul de satisfacere din partea adulţilor. Adulţii
nu vor putea să-l ajute pe copil să treacă de la tensiune la destindere. Prin urmare
hiperactivitatea şi indică o tulburare a ataşamentului.

SESIUNEA 1.5 FACTORI CARE CONDUC LA TULBURĂRILE DE ATAŞAMENT,

EFECTELE SEPARĂRII ŞI PIERDERII
Adesea ne intrebam de ce unii copii stau cu degeţelul în guriţă şi se leagănă. Este unul dintre
semnele lipsei afectivităţii, a unui ataşament nesecurizant. Când copilul nu primeşte ceea ce are
nevoie este crispat, este tensionat in asteptarea satisfacerii nevoiii sale, el devine astfel hipertonic.
Este ca şi cum ar avea nevoie să se sprijine de ceva, iar acel ceva este chiar propriul corp, degeţelul
fiind astfel punctul său de sprijin.
Copilul care nu are un ataşament securizat poate fi hipertonic şi în acest caz este tot timpul
încordat, iar corpul său stă mereu în extensie. Alţi copii neglijaţi insa, îşi abandonează tonicitatea şi
devin hipotonici (cu musculatura flasca, avand un aer apatic). Corpul lor exprima lipsa puterii de a
lupta, refuza sa mai comunice, devenind depresivi (este cunoscut faptul ca pe langa limbajul
verbal, noi comunicam prin intermediul gesturilor, a mimicii, a pozitiei corpului).
A ajuta un copil nu însemnă numai a-i satisface nevoile, copilul are nevoie şi de limite, de reguli,
are nevoie să-şi aducă aportul la această relaţie, prin urmare adultul va avea şi el nişte cerinţe,
aşteptări din partea copilului. Este foarte important să-i organizăm universul cu ajutorul limitelor
şi a regulilor şi să-l ajutăm să-şi formeze capacitatea de a percepe aşteptările si nevoile celor din
jurul său.
Pentru a intelege mai bine cum se formeaza atasamentul la copii vom analiza ciclul Tensiune-
relaxare si ciclul de Initiere a Interactiunilor Pozitive.
Ciclul Tensiune-Destindere
Atunci cand copilul are o nevoie, in mod firesc acesta va fi tensionat, anxios, suparat, agitat,
incepand chiar sa planga. In aceasta situatie, persoana care il ingrijeste (in cazul nostru asistentul
maternal) ii va satisface nevoia (ii schimba scutecele, ii da sa manance etc) iar copilul se va
destinde, se linişteşte.
Acest ciclu nevoie-raspuns se repeta in fiecare zi, copilul va trece din stadiul tensiune în stadiul
destindere. Copilul invata sa aiba incredere in asistentul maternal pentru ca stie ca daca are o
nevoie, exista cineva care va veni si i-o va satisface. Aceasta actiune duce la construirea unei relatii
apropriate, bazata pe incredere intre copil si asistentul maternal, adica de formare a atasamentului
Ciclul de Initiere a Interactiunilor Pozitive

Reprezinta o alta cale de construire a atasamentului, asistentul maternal incepand diferite
activitati cu copilul in loc sa astepte ca acesta sa aiba o nevoie.
In acesta situatie, atasamentul se construieste prin repetarea multiplelor sarcini si interactiuni
zilnice ale vietii de familie: jocul impreuna, pregatirea si luarea mesei impreuna, ajutorul in
gospodarie etc.
Urmatoarele exemple va vor ajuta sa puneti bazele unei relatii de atasament sanatoase cu copilul
pe care-l aveti in plasament:
sa ingrijesti copilul atunci cand este bolnav;
sa raspunzi nevoilor de baza ale copilului (hranire, imbracare, schimbarea scutecelor,
imbaiere, etc.);
sa raspunzi la nevoile de atentie si afectiune ale copilului;
sa raspunzi la accesele de furie ale copilului cu calm si grija;

sa insotesti copilul la medic;

sa ajuti copilul sa-si exprime si sa faca fata sentimentelor de manie si frustrare;
sa fii alaturi de copil atunci cand este foarte emotionat de realizarile si succesele sale;
sa ajuti copilul atunci cand acesta se muta;
sa ajuti copilul sa faca fata sentimentelor legate de familia naturala;
sa ajuti copilul sa invete mai multe despre trecutul sau ;
sa raspunzi copilului cand acesta s-a lovit/ ranit;
sa-l inveti pe copil cum sa se imbrace, sa se hraneasca, sa mearga singur la toaleta, etc.;
sa faci gesturi pline de afectiune;
sa-i vorbesti copilului despre trecutul lui;
sa-i spui “te iubesc!”;
sa-i vorbesti frumos copilului despre familia sa ;
sa-l inveti pe copil sa participe la activitatile de familie ;
sa-i vorbesti despre ‘povestea’ vietii lui ;
sa faci educatie sexuala copilului ;
sa il imbratisezi, sa-l tii aproape si sa-l mangai, etc.
Desi copilul poate forma si alte atasamente, se considera ca exista totdeauna un

comportament de atasament care difera calitativ de celelalte. Orice persoana care ofera mai
multa stimulare si interactiune poate deveni obiect de atasament in relatia sa cu copilul.
Calitatea interactiunii decide calitatea atasamentului. Un ataşament securizant îi va
permite copilului să devină autonom şi să se detaşeze.
Pierdere şi durerea, efectele separării şi pierderii
Asistentii maternali au nevoie de aptitudini pentru a putea ajuta la formarea atasamentului la

copii. Separarea si pierderea atasamentului pot avea un impact de lunga durata asupra copiilor,
care afecteaza toate aspectele dezvoltarii si comportamentului lor.
Cunoasterea procesului durerii, poate ajuta asistentul maternal sa inteleaga si sa rezolve situatiile
generate de comportamentul copiilor care au fost separati de familiile lor.
Noţiunile de durere si doliu sunt folosite mereu atunci când se discută despre o pierdere.
Durerea este reacţia normală la o pierdere, o experienţă universală întâlnită mereu şi mereu.
Pierderea este o parte naturală a existenţei: copiii îşi pierd dinţii de lapte; moare pisicuţa
preferată; copilul absolvă liceul; este abandonat de un iubit sau o iubită, un prieten nu reuşeşte să-
şi realizeze un scop; un frate se mută în alt oraş.
Pierderile pot fi de două feluri: fizice (tangibile) sau simbolice (psihosociale). Exemple de
pierderi fizice (tangibile): pierderea unui obiect preferat sau moartea unui prieten; exemple de
pierderi simbolice (psihosociale): divorţul sau boala unei persoane dragi. De obicei, o pierdere
simbolică nu este identificată ca o pierdere în sine, cu toate acestea ea va iniţia un proces de doliu
exact ca în cazul unei pierderi fizice.
Atunci cand copiii sunt plasati la asistentul maternal profesionist, ei experimenteaza o stare de
separare fata de persoanele cu care au trait anterior – indiferent daca acestea fac parte dintr-o
institutie sau din familia lor naturala. In astfel de situatii copiii percep separarea ca pe un fel de

pierdere, iar daca pierd complet contactul cu familia naturala acest sentiment va deveni mai intens
si mai confuz.
Exista 5 faze generale ale pierderii, pe care atat copiii cat si adultii le “traiesc”ori de cate ori sufera
o pierdere.
Procesul nu se desfasoara lin, fazele se pot suprapune pe alocuri; pot avea loc regrese sau
progrese in evolutia lor.
Faza 1: Soc si negare

Pentru situatia copiilor plasati la asistentul maternal, acestia pot sa refuze sa accepte realitatea,
fugind intotdeauna spre usa pentru a vedea daca nu cumva vine mama lor in vizita. Desi i se spune
ca aceasta nu-l poate vizita, el pune mereu si mereu, aceeasi intrebare.
Faza 2: Manie si vinovatie

Copiii aflati in plasament la asistentul maternal isi pot exprima mania atat fata de acestia cat si fata
de parintii naturali. Astfel, ei pot distruge lucrurile pe care parintii naturali le-au daruit si pe care
ei le-au luat in familia asistentului maternal, fie isi manifesta mania fata de ocrotitori sau fata de
alti copii din familie printr-un comportament agresiv-distructiv.
Faza 3: Tristete si disperare

De cele mai multe ori, copiii aflati in plasament la asistentii maternali, dezvolta sentimente de
vinovatie de genul : ‘Parintii mei nu ma mai vor, pentru ca nu ma mai iubesc ; este numai vina mea
ca am ajuns aici si este posibil ca nimeni sa nu ma mai iubeasca vreodata’.
Faza 4 si 5: Intelegere si acceptare

Dupa o perioada de timp, cu ajutorul eplicatiilor oferite de AMP (si nu numai), copilul va reausi sa
inteleaga ce s-a intimplat si sa accepte situatia, fiind astfel pregatit si pentru cazul in care va fi
confruntat in viitor cu situatii similare
Efectele separarii si ale pierderii

Separarea copilului de familia lui conduce in primul rand la probleme de atasament ceea ce va
conduce la intarzieri de dezvoltare sau schimbari de comportament.
Efectele separarii copilului de parinti sunt strans legate de urmatorii factori:

modul in care adultii au reactionat fata de copil
personalitatea copilului
mediul inconjurator
Principalele aspecte care pot fi observate la copil ca urmare a separarii acestuia de parinti sunt:
lipsa increderii
comportament retras, nu dezvolta relatii cu alte persoane
agresivitate, hiperactivitate, comportament dificil
intarzieri de dezvoltare
dificultati in exercitarea controlului asupra sentimentelor si trairilor emotionale
Copiii care se vor afla in ingrijirea asistentilor maternali sunt copii care au fost părăsiţi în
maternităţi, spitale, copii instituţionalizaţi, copii proveniţi din familii în care exista
violenţă, copii supuşi unei forme de abuz sau neglijare. Aceste evenimente marchează
dezvoltarea unui copil in asa masura incat, in cele mai multe cazuri, din cauza lipsei de

atentie personalizata, din cuza îngririi necorespunzătoare, acesti copii prezinta intarzieri
de dezvoltare majore. Copilul care este neglijat va avea probleme atât în dezvoltarea
afectiv-emoţională, psihică, cât şi în cea fizică. Relatia copilului cu asistentul maternal este
foarte importantă pentru dezvoltarea sa ulterioară, astfel ca asistentul maternal trebuie sa
urmareasca foarte atent comportamentul copilului si sa sprijine dezvoltarea atasamentului.

SESIUENEA 1.6 IDENTITATEA COPILULUI
Identitatea deosebeşte un individ de ceilalţi şi în acelaşi timp îl face să fie parte a comunităţii în
care trăieşte. Construcţia identităţii este un proces dinamic. Un rol important în construirea
identităţii îl are interacţiunea dintre copil şi mediu.
Este important pentru toţii copii să-şi dezvolte un sentiment pozitiv al identităţii.
Toţii copiii au, pe linga mostenirea genetica, o moştenire culturala care trebuie preţuita.
Identitatea copilului se va construi tocmai pe această bază culturală moştenită.
Construcţia identităţii se realizează în etape, fiecare etapă fiind marcată de un anume „sentiment
de identitate”:
Incredere/neîncredere – corespunzătoare primului an de viaţă. Copilul isi stabileste
atitudinea de bază faţă de lumea din jurul său. Dacă în acest stadiu beneficiază de satisfacţie şi
confort ( i se raspunde adecvat nevoilor sale), acest lucru îl va ajuta să-şi dezvolte o atitudine
încrezătoare. Dacă îngrijirile nu raspund nevoilor sale, rezultă neîncredere faţă de cei de care
depinde copilul, apoi faţă de toate persoanele cu care vine in contact.
Autonomie/dependenţă – corespunzătoare perioadei 1 -3 ani. Potenţialul său fizic şi

activarea dorinţei de independenţă, reuşitele sau eşecurile în demersul explorator, îi pot
dezvolta încrederea sau îl pot face să se simtă devalorizat deoarece nu reuseste in incercarile
sale.
Iniţiativă/lipsă de iniţiativă – corespunzător perioadei 3 – 5 ani. Deoarece copilului i se cere
să-şi asume din ce în ce mai multă responsabilitate pentru viaţa sa (merge la gradinita, are
diverse sarcini de indeplinit), el poate ajunge să-şi dezvolte un puternic simţ de iniţiativă sau
poate ajunge să se simtă vinovat că nu şi-a îndeplinit corespunzător responsabilităţile.
Sentimentul de „fiinţă competentă”/incompetenta – între 6 ani şi pubertate- pe măsură ce

copilul are de înfruntat tot mai multe provocări noi (responsabilitati scolare), se va stradui sa
le depaseasca sau va capata un sentiment de incapacitate in fata acestora.
Integrarea elementelor de identitate din stadiile copilăriei – adolescenţă. Adolescentul va

exersa initial si apoi va face diferenta intre diferitele roluri pe care le indeplineste: elev, copil
al cuiva, prieten cu cineva, coleg de clasa, membru al echipei de fotbal....
Imaginea de sine diferă de la un individ la altul. Toate teoriile identităţii subliniează rolul
important pe care îl joacă ceilalţi, mediul în formarea identităţii, interacţiunea pozitivă cu mediul.
Pentru a putea integra social un copil care a fost parasit este bine să-l ajutăm mai întâi să-şi
accepte identitatea, să se accepte pe sine ca apoi să se deschidă către cei din jurul său. Nu este
vorba despre o reîntoarcere a trecutului pentru că aceasta este imposibilă, dar pentru a construi
identitatea unui copil care nu-şi cunoaşte trecutul, naraţiunea, povestirile, poveştile, imaginile sunt
cele care pot ajuta copilul să se descopere, să-şi construiească viitorul, sa-si construiasca universul
psihic.
De aceea este foarte important să-i vorbim copilului despre trecutul său, despre familia sa, să
facem (sau sa refacem) povestea vieţii copilului, un fel de jurnal. Este foarte important să implicăm
şi copilul în realizarea acestuia . Indiferent cât de mic este copilul, cu siguranţă va putea contribui
cu ceva la acest jurnal al vieţii sale , fie chiar şi cu o mâzgălitură. La fel de important pentru

construirea identităţii sunt obiectele personale ale copilului: hăinuţele de când era mic, jucăriile
preferate sau alte obiecte legate de trecutul său. „Zestrea” cu care vine copilul la dumneavoastră
este foarte importantă pentru viitorul său.
Copii care vin în plasament vin cu un bagaj cultural, moral, religios, uneori diferit de cel al
familiei de AMP. Trebuie sa stim ca diferenţa culturală este o chestiune de percepţie şi atitudine şi
nu una de culoare a pielii. Toţi copii sunt diferiţi din punct de vedere fizic, psihic şi al personalităţii.
A ajuta copilul să-şi formeze o identitate înseamnă a accepta diferenţele şi a integra copilul în
familie. A învăţa cum să accepţi copilul nu înseamnă neapărat a face numai ce scrie în cărţi, este ca
şi cum ai învăţa să mergi, este o chestiune de echilibru între ceea ce moşteneşte copilul şi ceea ce
acumulează în familia asistentului maternal. Copilul trebuie să simtă că aveţi încredere în el, că
sunteţi disponibili să-l acceptaţi şi să-l ajutaţi să-şi creeze o imagine pozitivă despte sine. Copilul
„citeşte” pe faţa noastră ca într-o „carte deschisă”, dectează cu rapiditate sentimentele pe care le
avem faţă de el.
De multe ori ne punem intrebarea: „de ce trebuie eu să încurajez relaţia copilulul cu o familie care
l-a parasit”, sau afirmam cu multa convingere „părinţii lui nu ar trebui să mai aibă niciun drept
asupra copilului”. Actioneaza prejudecata, uitand ca unul dintre cele mai importante roluri pe care
le are asistentul maternal le are este acela de a ajuta copilul sa mentina relatia cu familia sa de
origine si de a-l ajuta sa-si construiasca o buna imagine de sine. Pe de alta parte, apare o reactie
paradoxala: familia la care este plasat copilul (si care este specializata, pregatita si remunerata
special pentru serviciul pe care il presteaza) dezvolta un sentiment de gelozie fata de familia
copilului si ingreuneaza prin atitudine si comportament dezvoltarea copilului si mentinerea
relatiei cu familia sa sau cu familia de adoptie.
Copilul aflat în plasament va face întodeauna referire la trei sisteme:

familia de origine – cu bagajul genetic şi cultural moştenit
familia de plasament – poate cu un alt bagaj de valori morale, spirituale şi culturale
etnie şi rasă
Cum ajutăm copilul să se identifice?
Primul element de identificare este corpul. Este bine deci să valorizaţi imaginea corporală a
copilului. Să-i vorbiţi despre corpul său, să-l ajutaţi să se descopere într-un mod pozitiv. Chir şi cu
bebeluşul se poate începe acest proces de autocunoaştere. Când îl îmbrăcaţi îi povestiţi : « Acum îţi
dau bluziţa pe mâna stângă, acum pe mânuţa dreaptă », « Acum îţi dau pantalonasii pe piciorul
drept etc », ca apoi după primele 12 luni să-i arătăm în oglină « Acesta este nasul tău », să-i
prezentăm părţile componente ale corpului său. Identitatea copilului începe cu reprezentarea de
sine.
Al doilea element de identificare este familia sa biologică. Este bine să vorbiţi cu copilul
despre rădăcinile sale, de unde provine, cine-i sunt părinţii, de ce se află la dumneavoastră, cu mult
respect pentru familia si valorile sale.
Al treilea element este cel al etniei şi rasei. Pentru a se cunoaşte copilul trebuie să ştie ce etnie
au părinţii săi biologici, din ce rasă provine, ce religie are şi în statutul social şi cultural al
părinţilor biologici. Asta în măsura în care aveţi aceste informaţii.
Persoanele care îngrijesc copilul au un rol primordial în dezvoltarea identităţii lui: a-l iubi, a
valoriza diferenţele şi a le accepta îi va da copilului sentimentul că este capabil să se dezvolte, să

crească, că este competent şi că a reuşit să-şi formeze o identitate bine conturata. Îi va da senzaţia
că aparţie unei familii, unei şcoli, unui cartier, unui univers. Toate acestea îi vor da copilului o forţă
interioară care îl va ajuta să treacă peste perioadele dificile din viaţa sa.
De multe ori pentru a ne identifica, pentru a ne găsi un loc în cultura noastră avem nevoie să ne
imaginăm că suntem cineva sau că vom deveni cineva. A visa cu ochii deschişi, a te delecta cu
imaginea pe care o inventezi despre tine, este un mecanism de auto-liniştire, un factor de protecţie.
Nu trebuie să confundăm acest vis cu ochii deschişi cu minciuna patologică. Putem lua ca exemplu
un copil dintr-un centru de plasament care năucit de ceea ce vedea, de ceea ce se întâmpla în acel
centru se refugia în diverse poveşti sau emisiuni Tv, încerca să se linştescă visând la ceea ce va fi
când va fi mare „Voi fi un mare fotbalist şi voi da autografe tuturor copiiilor, voi avea o casă mare şi
foarte mulţi bani”. Să-ţi creezi insuliţe de frumuseţe într-o realitate dureroasă, este unul dintre
mecanismele cele mai eficiente de supravieţuire. Bineînţeles că după ce copilul va fi dus într-un loc
securizant, va fi înconjurat de dragoste, nevoile sale vor fi satisfăcute de către cei ce-l îngrijesc,
visarea se va diminua, realitatea pozitivă luând locul, visului frumos.
Mulţi copii tind să-şi construiească imaginea de sine prin comparaţie cu ceialţi sau aşa cum
spuneam anterior cu o imagine idealizată despre ceea ce ar trebui să fie. Eşecurile în anumite
domenii ale vieţii conduc adeseori la sentimentul lipsei de valoare. Dacă i se va spune copilului
„eşti rău”, copilul va spune „sunt un rău” şi se va comporta ca un copil „rău”.
Principalii factori care ar putea avea influente negative in în calea formării identităţii sunt:
complexul de proveninenţă (copilul nu vrea să spună nimic despre familia sa, sau de locul de
unde vine, centru de plasament etc),
neacceptarea condiţiei sale sociale,
confruntarea permanentă cu atitudinea grupului (uneori atitudinea grupului fiind negativă),
confruntarea cu trecutul lor (confruntarea cu traumele din copilărie: abuzuri, neglijare,
exploatare).
La copiii din instituţii apare deseori complexul de provenienţă cu efecte negative asupra
echilibrului personalităţii. Abandonul afectează profund sentimentul identităţii, determinând la
copii şi tineri sentimente de ambivalenţă, culpabilitate, frustrare afectivă, adesea atribuindu-şi
cauza abandonului, având tendinţa să idealizeze părintele care la abandonat sau să caute o cauză, o
explicaţie a abandonului. De acceea majoritatea copiilor pe care îi veţi primi în îngrijire vor dori să-
şi cunoască familia şi să o accepte în viaţa lor. Rolul asistentului maternal este primordial în acest
moment în care copilul îşi formează identitatea.
Identitatea se fixează cel târziu după adolescenţă, prin urmare până atunci toate acţiunile pe care
copilul le face în construirea identităţii au nevoie de susţinerea şi aprobarea dumneavoastră. Este
un proces dinamic care integrează pe parcursul vieţii diversele experienţe ale individului.
Identitatea copiilor de diferite etnii
Identitatea etnică este foarte importantă pentru copil. Ideal pentru un copil de o anumită etnie ar fi
să fie plasat într-o familie de aceeaşi etnie. Dar dacă nu se poate asigura acest lucru, atunci
asistentul maternal trebuie să asigure copilului un seniment pozitiv al identităţii etnice.
Moştenirile culturale trebuie respectate. Prin urmare, este bine ca acei ce ocrotesc copilul să-l
informeze despre obiceiurile, tradiţiile etniei din care provine copilul, să-i respecte apartenenţa la
o religie (chiar daca aceasta e alta decât cea a familiei de AMP).

Prejudecăţile şi discriminarea sunt dăunătoare pentru toţi copii. Prejudecăţile adulţilor duc la o
deformare a imaginii copilului despre sine, la o stimă de sine scăzută şi la o slabă încredere în
propriile valori, propriile capacităţi şi aptitudini.
Toate căutările copilui înceracă să răspundă la întrebările: „Cine sunt eu?” De unde provin? Unde
mă duc? Adolescenţii care intră în viaţa de adult fără să fi ajuns să-şi cunoască adevărata identitate
vor întâmpina probleme de adaptare şi integrare în societate.
Este foarte important pentru dezvoltarea copilului ca acei ce-l îngrijesc şi-l ocrotesc, să-i
preţuiească şi să respecte identitatea, să-i dezvolte un sentiment pozitiv al identităţii prin
stabilirea unor legături cu familia biologică şi rudele acestuia. Contactul direct dintre copil
şi familia acestuia aduce multe beneficii: ajută copilul să-şi construiească un sentiment
pozitiv al identităţii, o stimă de sine pozitivă şi o mai bună integrare în plan social.

SESIUENEA 1.7 ABORDAREA GLOBALĂ A COPILULUI DE CATRE AMP
Nevoile copilului
In functie de fiecare faza de dezvoltare, copiii au nevoi pe care tind sa si le satisfaca, in acest sens
adultul fiind o “resursa” pentru tot ceea ce copilul nu poate rezolva singur.
Nevoile umane pot fi impartite dupa cum urmeaza:

a) Nevoi fiziologice (de baza): aer, apa, hrana, odihna, sex
b) Nevoi personale– dragostea , siguranta
c) Nevoi sociale – respectul de sine, apartenenta
d) Nevoi intelectuale – intelegerea si constiinta, autocunoasterea si constiinta de sine
Toate acestea pot fi regasite sub diverse forme pe parcursul dezvoltarii copilului.
Dacă bebeluşii şi copiii mici ar putea să vă descrie nevoile lor iată ce anume v-ar spune:
Vreau să ştiţi în permanenţă unde mă aflu şi cine stă cu mine.
Vreau să-mi spuneţi spre cine să mă îndrept când am nevoie de ajutor.
Îmi place să mă mângâiaţi, să mă respectaţi. Arătaţi-mi că dragostea voastră este de neclintit.
Acest lucru mă va ajuta să am încredere în mine şi să-mi dezvolt stima de sine.
Am nevoie de o varietate de alimente sănătoase, de controale medicale regulate, de vaccinuri,
de aer proaspăt.
Am nevoie de timp pentru a alerga, pentru a mă juca şi pentru a dormi.
Vorbiţi-mi, cântaţi-mi şi jucaţi-vă cu mine. Spuneţi-mi poveşti.
Stimulaţi-mi simţurile făcându-mă să văd, să miros, să gust, să ascult.
Am nevoie de un program regulat.
Am nevoie de un mediu liniştitor când sunt agitat.
Ajutaţi-mă să-mi fac prieteni şi învăţaţi-mă să mă înţeleg bine cu alţii.
Sentimentul de siguranţă
Copilul are nevoie de dumneavoastră. Nu va fi prea răsfăţat dacă-l luaţi în braţe când plânge. Găsiţi
diferite modalităţi pentru a-l linişti: hrănindu-l, alintându-l, legănându-l şi mergând împreună cu
el. Strângeţi copilul în braţe cât de des posibil, mai ales atunci când îl hrăniţi. Jucaţi-vă cu el cât mai
des, copilul învaţă cel mai bine din jocuri.
Un copil de orice vârstă are nevoie să-i spuneţi ca îl iubiţi.

Cum îi puteţi spune aceasta?
vorbindu-i frumos
îmbrăţişându-l, mângâindu-l
jucându-vă cu el
încurajându-l când face progrese
ascultându-l
făcându-i mici surprize
arătându-i că îl înţelegeţi şi că îl respectaţi.
Starea de sănătate
Mergeţi cu copilul la control medical cât mai des şi asiguraţi-vă că primeşte vaccinurile necesare,
că primeşte îngrijirea de acre are nevoie. Ţineţi în permanenţă legătura cu medicul şi cu echipa de
profesionişti (asistent social, psiholog etc).

Învăţarea
Vorbiţi cu copilul. Arătaţi-i obiecte familiare şi denumiţi-le. Priviţi cărţi cu imagini împreună cu el,
citiţi-i versuri, uitaţi-vă împreună la televizor la desene animate. Nu este niciodată prea devreme
pentru a învăţa.
Adaptare
Respectaţi personalitatea şi sentimentele copilului. Fiecare dintre noi reacţionează diferit în
funcţie de persoane şi situaţii diferite, nu-i pretindeţi să facă ceea ce credeţi dumneavoastră că
trebuie să facă sau ceea ce aţi face dumneavoastră. Daţi-i ocazia copilui să îşi întâlnească familia
sau alte persoane din jur (rude, alţi copii, prieteni), numai aşa va învăţa să interacţioneze cu
oamenii.
Siguranta
Eliminaţi din casă tot ceea ce reprezintă un pericol pentru copil. Acoperiţi prizele de curent, luaţi
obiectele periculoase şi păstraţi medicamentele într-un loc sigur. Daţi copilului ocazia să se caţere,
să se legene, să alerge şi să alunece. Spuneţi copilului că vă place felul lui de a fi şi ceea ce face el.
Mângâiaţi-l când este supărat.
Supravegheaţi copilul în permanenţă, mai ales când se află în apropierea apei. Stabiliţi reguli de
siguranţă pentru când mergeţi pe jos sau cu maşina. Temerile şi coşmarurile copilului sunt reale în
mintea lui. Liniştiţi-l şi găsiţi metode pentru a se simţi mai bine.
Pretuire
Atunci când copilul este agitat, ajutaţi-l să se calmeze. Arătaţi-i că îl iubiţi şi nu-l criticaţi pe el
atunci când face vreo prostioară, ci comportamentul lui. Lăudaţi-vă cu el. Spuneţi-i că dansează şi
cântă frumos, că se joacă frumos.
Dragoste
Oferiţi copilului ocazia de a fi afectuos. Faptul că nu vă spune “mama” sau “tata” nu însemnă că nu
trebuie sau nu poate să spună “te iubesc”.
Socializare
Oferiţi-i ocazia să se joace cu alţi copii, sa isi faca prieteni, sa comunice, sa exploreze si sa
exerimenteze.
Dacă la adulţi există o piramidă a nevoilor, astfel încât nevoile fiziologice (hrană,
îngrijire etc) sunt la bază, urmate apoi de cele de securitate şi cele de apartenenţă la
un grup, fie el familie, şcolă, serviciu, grup de prieteni, apoi urmate spre vârful
piramidei de respectul de sine şi realizarea de sine, la copil această piramidă se
transformă într-un tot unitar şi asta pentru că acesta are nevoie să i se satisfacă toate
nevoile concomitent şi nu ierarhic.

INTREBARI DE AUTO-CONTROL
1. Ce este dezvoltarea copilului?

2. Care sunt etapele de dezvoltare ale copilului in functie de varsta copilulului?
3. Care sunt etapele dezvoltarii stadiale ale inteligentei si care sunt abilitaile copilului
specifice fiecarei etape?
4. Dati cateva exemple, cateva elemente de care tine cont Asistentul maternal in vederea
asiguraii igienei adecvate pentru cresterea si ingrijirea copilului.
5. Care sunt regulile de baza in vederea asigurarii unei igiene personale adecvate a
copilului?
6. In jurul carei varste incepe copilul sa inteleaga diferenta dintre sexe (dintre fete si
baieti) si cum discutati cu copiii despre acest aspect?
7. Cum explicati copiilor cum vin copiii pe lume si de la ce varsta discutati cu ei despre
acest lucru?
8. Ce veti spune unui copil care afirma ca se va casatori cu mama/asistenta maternala,
tata/asistentul maternal cand vor fi mari?
9. Ce este atasamentul?
10. Care sunt modelele de atasament si cum influenteaza ele dezvoltarea copilului?
11. Exista o legatura intre atasamentul copilului si motricitate, imagini, cuvinte,
componente senzoriale?
12. De ce este importanta identitatea pentru dezvoltarea copilului?
13. Care sunt etapele de constructie ale identitatii si caracteristicile lor?
14. De ce trebuie sa incurajam relatia dintre copil cu familia bilogica?
15. Cum ajutam copilul aflat in plasament sa se identifice?
16. De ce are nevoie copilul sa treaca prin ciclul tensiune-destindere?
17. Care sunt etapele doliului?
18. Cum afecteaza separarea dezvoltarea copilului? Descrieti principalele consecinte.
19. Care sunt etapele reintegraii copilului in familia biologica, familia largita sau
adoptiva?
20. Care sunt nevoile copilului si in ce masura satisfacerea lor afecteaza dezvoltarea
copilului?
MESAJE CHEIE
1. Dezvoltarea copilului cuprinde totalitatea aspectelor legate de transformarea sa din

momentul concepţiei.
2. Reguli de baza in ingrijirea igienica a copilului: copil curat, imbracaminte curata,
ambient curat, lenjerie de corp si pat adecvate si curate, alimentatie corespunzatoare
dezvoltarii copilului.
3. Dezvoltarea sexuala se produce treptat si copilul nici nu este constient de primele ei
manifestari, iar uneori nici nu o observa.
4. Copilul va avea o viziune sănătoasă despre sexualitate atata timp cat adultul de
referinta va avea o atitudine deschisa si va intelege importanta dezvoltarii sexuale in
dezvoltarea copilului.
5. Ataşamentul poate fi definit ca o legatură afectivă de durată, stabilită între un copil şi
parintii acestuia sau, după caz, între copil şi persoanele care il ingrijesc in mod curent.
Atasamentul copilului fata de alte persoane care-l ingrijesc poate compensa
atasamentul nesecurizat fata de parinti sau chiar lipsa acestuia.

6. Există o strânsă legătură între ataşament şi componentele motrice (tonicitatea),

senzoriale, afective şi imaginare ale copilului.
7. Identitatea trebuie privită ca rezultantă a particularităţilor de dezvoltare din sfera
afectivităţii, a structurilor moral-religioase, a sferei sociale.
8. Este important pentru toţii copii să-şi dezvolte un sentiment pozitiv al identităţii.
9. Este foarte important să-i vorbim copilului despre trecutul său, despre familia sa, să
facem (sau sa refacem) povestea vieţii copilului, un fel de jurnal. La fel de important
pentru construirea identităţii sunt obiectele personale ale copilului: hăinuţele de când
era mic, jucăriile preferate sau alte obiecte legate de trecutul său.
10. Atunci cand copiii sunt plasati la asistentul maternal profesionist, ei experimenteaza o
stare de separare fata de persoanele cu care au trait anterior percepand separarea ca
pe o pierdere.
11. Copilul, pentru a avea o dezvoltare unitara, are nevoie sa ii fie indeplinite concomitent
toate nevoile de baza, de securitate, de apartenenta la un grup, de respect.

SESIUNEA 2 VIAŢA INTRA-UTERINĂ

SESIUNEA 2.1 ETAPELE DE DEZVOLTARE FIZICĂ INTRA-UTERINĂ
Dezvoltarea intrauterina cuprinde trei perioade:

1. perioada germinala
2. perioada embrionara
3. perioada fetala
1. Perioada germinala - primele doua saptamâni dupa conceptie.

Primele 36 de ore dupa fertilizare, oul format se divide în doua celule, acestea la rândul lor se divid
în patru, astfel ca la 6 zile de la conceptie putem vorbi de mai mult de 100 de celule, fiecare dintre
ele fiind identice cu oul din punct de vedere genetic si cromozomial.
2. Perioada embrionara - de la 3 saptamani la 7 saptamani.

In aceasta perioada dezvoltarea este rapida. In aceasta prima luna de sarcina, embrionul masoara
intre 0,2 si 4 milimetri. Se creeaza un mediu protector si confortabil: din ziua a 8-a, embrionul
incepe sa fie inconjurat de lichid amniotic si se formeaza placenta care va asigura schimburile
nutritive si respiratorii dintre mama si copil. La 21 de zile dupa fertilizare se formeaza tubul
neuronal (inceputul sistemului nervos central - spinal si cervical). Tot acum incepe si formarea
sistemului cardio-vascular.
3. Perioda fetala - de la 8 saptamâni pâna la nastere.

La 8 saptamani fatul are 2,5 cm si toate organele exceptand pe cele sexuale. Tot in aceasta perioada
dezvoltarea creierului este apreciabila (lucru important in reglarea functiilor de baza ale
organismului). Incepând cu luna a patra pot fi percepute bataile inimii si miscarile fatului. Din luna
a saptea fatul poate supravietui extrauterin (nasterile premature), existand situatii in care fatul
poate supravietui si daca nasterea s-a produs in luna a VI-a de sarcina.
Fatul are capacitatea de a interactiona sau de a reactiona la stimulii externi. Fatul vede, simte,
aude, isi regleaza temperatura corpului. Au fost certetari care au demonstrat ca imediat dupa
nastere, copilul reactioneaza la vocea mamei (uneori si a tatalui), daca este strigat pe nume de mai
multe persoane, printre care si mama sa. Nu inseamna ca isi recunoaste numele, ci recunoaste
vocea si toate afectele care sunt legate de ea. Atunci cand gravida se simte obosita sau fericita de
sarcina sa, exista un gest aproape reflex de protectie sau mangaiere a abdomenului. Fatul
reactioneaza, in egala masura, si in situatii neplacute (impinge cu picioarele in burtica, isi
accelereaza bataile inimii). Se linistete daca i se vorbeste sau daca aude o melodie cunoscuta,
miscarile copilului dintr-o parte in alta a abdomenului sunt usor de observat.

SESIUNEA 2.2 PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ

DEZVOLTAREA FĂTULUI
Factorii care pot perturba dezvoltarea prenatala pot fi:

Factori endogeni - cauze provenite din interiorul organismului fatului sau copilului: factori
genetici (mutatii genetice, afectarea unui cromozom sau doar unei parti a cromozomului)
Factorii exogeni - care se formeaza se dezvolta in exteriorul organismului fatului (factori de
mediu) pot fi grupati in mai multe categorii:
1. Diverse tipuri de substante:

alcoolul: sindrom alcoolic fetal (la nivel fizic: facies specific, inaltime mai mica decat cea
obisnuita; din perspectiva psihologica cel mai accentuat simptom este intarzierea mentala
chiar daca nu una severa.
tutunul: greutate mica la nastere, risc crescut de nastere prematura, dificultati de invatare,
efectele crescand proportional cu cantitatea de nicotina consumata.
droguri, medicamente: moartea copilului la nastere (sau inainte de nastere), nastere
prematura, greutate mica la nastere, moarte neasteptata in timpul somnului, probleme de
atentie si dificultati de invatare.
2. Boli ale mamei

Rubeola: foarte periculoasa daca este transmisa in primele saptamani ale sarcinii ea poate
duce la orbire, surditate, deficit mental, disfunctionalitati cardiace
Gripa: produce uneori neinchiderea tubului neural
HIV pozitiv/SIDA: risc pentru transmiterea virusului HIV la copil (intre 12-30%),
prematuritate, greutate mica la nastere, risc crescut de a contacta boli infectioase in primul an
de viata (ex: pneumonia).
Sifilisul congenital
3. Lipsa nutritiei adecvate

subnutritia mamei poate duce la nasterea copiilor cu probleme la nivelul sistemului nervos
central (spina bifida si hidrocefalie), copii morti la nastere, dismaturi, prematuri.
obezitatea mamei poate genera diabetul copilului, tulburari cardiace ale copilului, greutate
mare la nastere.
4. Alti factori exogeni

radiatiile: pot produce malformatii grave, complexe
expunerea la medii toxice (silicati, plumb): malformatii grave
stresul matern: poate determina dezvoltarea copilului. De exemplu, stresul poate determina
aparitia contractiilor premature, care pot determina adesea nasterea inainte de termen
(prematuritatea copilului). De asemenea, datorita starilor negative pe care gravida le
traverseaza pe perioada sarcinii aceasta omite sa se alimenteze sau sa se odihneasca sanogen,
fapt care duce la nasterea copiilor cu greutate mica, chiar daca sunt nascuti la termen.
incompatibilitatea factorului Rh (substanta existenta la nivelul globulelor rosii) se refera la
cazul in care mama este Rh negativ iar copilul mosteneste un Rh pozitiv de la tata. In acest caz
se ajunge la un conflict serologic intre sangele mamei si al copilului si organismul va reactiona
ca si cum ar lua contact cu un corp strain ( la fel cum reactioneaza la bacterii, virusuri). În
consecinta, va incerca sa distruga acest Rh, prin aparitia de anticorpi, ce produc la copil un
icter grav (deosebit de cel fiziologic de la nastere).
varsta parintilor:

• varsta mamei peste 35 de ani se pare ca ar creste riscul aparitiei Sindromului Down
• varsta inaintata a tatalui e responsabila uneori de aparitia nanismului
1. De ce este important sa cunoastem factorii care pot determina evolutia sarcinii?

2. De cate feluri pot fi factorii perturbatori ai dezvoltarii prenatale?
3. Ce sunt factorii endogeni?
4. Care sunt factorii exogeni?
MESAJ CHEIE
1. Perioada intra-uterina influenteaza dezvoltarea ulterioara a copilului. Fiecare etapa

(germinala, embrionala, fetala) este influentata de factori endogeni si exogeni.
2. In perioada intra-uterina fatul are capacitatea de a interactiona sau de a reactiona la
stimulii externi. Fatul vede, simte, aude, isi regleaza temperatura corpului.
3. Alcoolul, tutunul, drogurile, medicamentele pot influenta negativ dezvoltarea fatului.
4. Bolile mamei, nutritia neadecvata, stresul si alti factori exogeni au repercusiuni asupra
dezvoltarii prenatale.

SESIUNEA 3 PERIOADA DE NOU-NĂSCUT (SUB O LUNĂ)
Sesiunea 3 Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore

SESIUNEA 3.1 CARACTERISTICI ALE NOU-NĂSCUTULUI
Nou nascutul la termen.

Este nou nascutul cu virsta gestationala cuprinsa intre 38 si 42 saptamini. Greutatea la nastere este
cuprinsa intre 2 500-4 500 g cu o medie de 3 000 g. Lungimea la nastere este intre 48-55 cm, cu o
medie de 50 cm, iar perimetrul cranian masoara intre 34,5-35 cm.
Prematurul este nou nascutul cu varsta gestationala mai mica de 37 saptamani, cu greutatea mai
mica de 2500g si talia mai mica de 47cm. Prematurul are greutatea corespunzatoare varstei
gestationale.
Evolutia prematurului depinde de varsta gestationala si de greutatea la nastere, dar si de ingrijirile

ulterioare. Ritmul cresterii ponderale este mai accelerat decat la noul nascut la termen, astfel
prematurul isi dubleaza greutatea la 2-3 luni.
Dismaturul
Dismaturul mai poarta denumirea si de intarziat in cresterea intrauterina. Dismaturul este copilul
care la nastere are o greutate mai mica de 2.500g, neconcordanta cu varsta gestationala care poate
fi normala sau aproape de normal. Greutatea dismaturului trebuie sa fie cu cel putin 500g mai mica
decat greutatea corespunzatoare varstei gestationale respective. Dismaturul reprezinta intre 25-
30% din nou nascutii cu greutate mica Ia nastere si este consecinta ritmului incetinit de crestere
intrauterina. In general dismaturitatea este rezultatul scaderii aportului nutritiv catre fat prin
vasele uterine, placenta si cordonul ombilical.
Caracteristicile alimentaţiei nou-născutului.

Cunoscut este faptul ca pentru dezvoltarea copilului cel mai important aliment este laptele matern.
In situatia copiilor plasati la asistentul maternal, alimentatia nou-nascutului este realizata exclusiv
cu lapte formula adaptata. Este important ca modul de preparare a laptelui sa fie facut in
concordanta cu recomandarile medicului de familie (dilutii recomandate specific pentru nou-
nascutul pe care asistentul maternal il are in plasament). Toate formulele de lapte au o compozitie
adecvata fiind create pentru a sustine cresterea si dezvoltarea nou-nascutului. Majoritatea
formulelor se prepara prin dizolvarea in apa fiarta si racita la temperatura de administrare. Acest
mod de preparare presupune existenta unui set de vesela speciala pentru alimentatie: biberoane,
tetine, vase de fiert apa, vase pentru sterilizarea biberonului si tetinelor. Indiferent ce tip de
formula este recomandata de catre medicul de familie, prepararea si pastrarea in conditii adecvate
este o conditie esentiala.
Regulile de baza in prepararea formulelor:

igiena impecabila a veselei - prepararea formulei se realizeaza intotdeauna intr-un loc curat,
spalat in prealabil
vesela speciala pentru nou nascut trebuie sterilizata prin fierbere sau cu abur cald inainte de
prima utilizare si spalata si sterilizata cu grija dupa fiecare utilizare
produsul trebuie preparat pentru o singura masa si intr-o concentratie corespunzatoare

orice cantitate de lapte neconsumata intr-un interval de o ora trebuie aruncata.
Alimentatia cu biberonul se realizeaza la ore fixe, numarul meselor variind in functie de varsta,
greutatea si comportamentul alimentar al sugarului. In general, se ofera 6-7 mese /zi la nou-
nascut.
Copilul nu trebuie sa fie fortat sa termine tot laptele din biberon.

Surplusul de lapte ramas in biberon trebuie sa fie aruncat.
Caracteristicile psiho-motorii ale acestei perioade.

Perioada de nou-nascut se intinde de la nastere pina la o luna. Mjoritatea elementelor enumerate
mai jos apar evolutiv pe parcursul acestei etape, pe masura ce nou nascutul se dezvolta. Astfel,
nou-nascutul· îşi tine capul ridicat pentru 1-2 secunde cand este asezat pe burta, îşi tine capul cand
este ridicat in brate, rezemat de corpul adultului, tresare, plange, ramane nemiscat sau raspunde in
alt mod la sunetele puternice. Copilul se linisteste sau tace in majoritatea cazurilor cand este luat
in brate sau i se vorbeste. Urmareste o fata familiara cu ochii (de la 0.25 la 1m departare),
urmareste o jucarie sau alt obiect aflat intr-o miscare tip arc de cerc, la 15 cm de fata, scoate cateva
sunete de genul "ah-ah" sau "ooo". Doarme cate 3-4 ore o data si sta treaz mai mult de 1 ora.
Comunica prin sunete ca raspuns la vocea parintilor. Raspunde la vocea parintilor intorcand capul
si cautand cu ochii. Tresare la sunete sau miscari bruste, îşi misca mainile si picioarele, strange
pumnul puternic cand ceva ii este asezat in palma. Isi schimba mimica fetei, scoate sunete la supt,
isi misca gura, se misca si zambeste in timpul somnului.

SESIUNEA 3.4 COMUNICAREA CONTINUA, ACTIVA CU NOU-NASCUTUL
Comunicarea începe încă de la naştere deşi se dicută tot mai des despre importanţa comunicării
“in utero” între mama şi copil. Cu siguranţă relaţia mamă-făt debutează din perioada intrauterină
iar studiile arată că fătul aude sunetele produse de către mama sa.
Nou-născutul este deci capabil încă din primele ore de la naştere să distingă vocea mamei şi să
reacţioneze la ea. În cazul copiilor părăsiţi, copilul va distinge vocea persoanei care îl îngrijeşte şi
va reacţiona la auzul iei.
Pentru ca nou-născutul nu poate folosi cuvinte pentru a-si comunica nevoile, sentimentele,
preferintele, ei comunica cu ingrijitorii lor prin semnale diferite, cum ar fi: sunete, expresii faciale
sau miscari ale trupului.
Comunicarea cu nou-născutul se realizeaza mai ales prin gesturi, prin actiuni ce vor pune in
contact corporal direct asistentul maternal si copilul, ceea ce va duce la cunoasterea propriului
corp.
Pentru copilul aflat in primul an de viata, momentele de maxima comunicare sunt momentele in
care este alimentat si spalat. Ţineţi copilul în braţe atunci când îl hrăniţi şi nu numai, vorbiţi cu el,
utilizând un ton calm, o mimică prietenoasă; priviţi-l atunci când îi vorbiţi şi copilul se va simţi în
siguranţă, iubit şi acceptat.
Concordanta intre mimica si tonalitatea vocii este necesara intrucat imaginea de sine a copilului in
primul an de viata este data de imaginea pe care o afiseaza asistentul maternal.
Nu uitaţi de joc; jocul este un instrument de comunicare, îl va ajuta pe copil să se cunoască

pe sine şi lumea înconjurătoare. La această varsta este bine să folosiţi jucarii viu colorate, care
produc zgomote ce sunt in masura sa stimuleze dezvoltarea senzori-motorie.
Când plânge, copilul nu plange pentru a va supara (el nu stie ca este zi sau noapte) ci pur si simplu
va spune ceva: are gaze pe care trebuie sa le elimine , ii este foame sau doreste sa fiti alaturi de el
pentru a-l linisti, incearca sa comunice nevoile pe care le are.
Nevoile nou-nascutului şi modul de satisfacere a acestora.

Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune:
Eu plâng pentru că mi-e foame sau frig, sunt ud sau vreau să vă atrag atenţia. La început trebuie să
veniţi de fiecare dată când plâng. De asemenea, vă amintesc că fac zgomote asemănătoare suptului
când sunt hrănit sau alintat. Mă odihnesc când sunt obosit sau când nu îmi mai este foame. Am
nevoie în permanenţă de o persoană care să se ocupe de mine.
Îmi place să fiu în compania persoanelor care mă iubesc şi care se ocupă de mine. Mă ajută să
descopăr cum să mă înţeleg mai târziu cu ceilalţi. Să îmi schimbaţi scutecele foarte des şi să
profităm de lucrul acesta amuzându-ne. Îmi place când îmi cântaţi sau când mă gâdilaţi pe burtică.
A acorda o atentie deosebita nevoilor copilului, atat pentru a-l stimula cat si pentru a-l
linisti, il ajuta pe copil sa se simta in siguranta cu ingrijitorul sau.
Inca de la aceasta varsta este foarte important sa se vorbeasca corect si permanent copilului in
legatura cu orice actiune care-l priveste (“Acum mananci lăptic, acum te îmbrac: îţi pun bluziţa roz,

îţi mângâi mâna dreaptă, picioruşul stâng etc), aceasta avand ca efect stimularea limbajului si
dezvoltarea psihica normala.
Norme generale de igienă ale nou-nascutului si ale mediului sau de dezvoltare

Pentru a vorbi despre igiena, este necesar sa analizam urmatoarele aspecte:
a) Masurile generale de igiena
b) Igiena vietii (somn, alimentatie, imbracaminte, plimbari in aer liber, aerisirea si intretinerea
spatiilor, intretinerea si curatarea instrumentelor de bucatarie sau pentru igiena personala)
c) Igiena ingrijirilor (schimbarea copiilor, spalarea copiilor)
a) Masuri generale de igiena

In general, locuinta asistentului maternal profesionist trebuie sa fie o locuinta salubra, in care se
aspira, se spala si se sterge praful in mod regulat. Acestea sunt cerinte normale pentru intreaga
locuinta a asistentului maternal profesionist, nu doar pentru camera care este ocupata de copilul
aflat in plasament.
Camera nou-nascutului trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

sa fie o camera ferita de zgomote
in camera sa fie o temperatura constanta de 20-22 grade C, aerisita
sa fie luminoasa, pe cat se poate sa existe accesul la lumina naturala pe toata durata zilei
fara mobila in exces si fara elemente de suprastimulare (culorile peretilor sa fie calde si
jucariile sa nu supraaglomereze copilul in patul sau)
b) Igiena vietii
Igiena somnului
Copilul nu trebuie sa fie schimbat din patul sau, lenjeria sa fie personala, sa fie schimbata ori de
cate ori se murdareste. Patutul trebuie dezinfectat periodic.
Nevoile de somn variaza de la copil la copil, chiar daca se stie ca nou-nascutul doarme aproximativ
18 ore pe zi, in ciclu somn-alimentatie. In timpul somnului, nu este necesara suzeta.
Asistentul maternal profesionist trebuie sa urmareasca si sa observe starea generala a

copilului, daca somnul este linistit sau agitat, unele particularitati.
Atentie: Adesea, copilul doarme cand ajunge in cabinetul medical, cu ocazia controalelor de
rutina si/sau cu ocazia imunizarilor. Copilul trebuie trezit inainte de intrarea in cabinetul
medicului de catre asistentul maternal profesionist si, in nici un caz, nu este permisa
administrarea tratamentelor injectabile cat timp doarme copilul!
Igiena alimentatiei
Alimentatia trebuie sa respecte necesarul de dezvoltare al nou-nascutului si trebuie sa respecte
indicatiile medicului de familie sau a medicului pediatru.
Pe de alta parte, mai ales in situatia nou-nascutului si sugarului, momentele de alimentatie sunt
momente de interactiune dintre asistentul maternal profesionist si copil, timp in care i se poate
vorbi copilului, canta. Sunt momente foarte importante pentru dezvoltarea copilului si atmosfera
trebuie sa fie una calda si calma, care sa permita interactiunea pozitiva dintre copil si adult. Sub
nici o forma si in nici o situatie, biberonul nu va fi sprijinit pe patura rulata alaturi de copil pentru a
se „autoalimenta”. Pe langa privarea interactiunii cu adultul, copilul este supus riscului major de a
se ineca cu laptele regurgitat.

Igiena hainelor
Hainele copilului trebuie schimbate de fiecare data cand este nevoie: cand s-au udat, patat,
murdarit, sunt transpirate. Asistentul maternal profesionist trebuie sa aleaga hainele nou-
nascutului in functie de vreme (anotimp), astfel incat copilul sa aiba o stare de confort si nu de
restrictionare (infasat) sau de disconfort termic (prea multe haine sau caciuli, sau prea subtire
imbracat). De asemenea, trebuie sa utilizeze haine adecvate gradului sau de dezvoltare (lungime,
greutate, miscari). Hainele nu trebuie sa aiba elemente care se pot desprinde usor, snururi, etc
pentru a evita eventualele accidente.
Scutecele de unica folosinta se depoziteaza intr-o punga inchisa si se arunca imediat la gunoi.
Hainele murdare, de care este schimbat copilul, se depoziteaza intr-o galeata cu capac. Pentru
spalarea hainelor trebuie utilizat un detergent cat mai putin toxic. Hainele trebuie spalate si clatite
foarte bine.
Plimbarile in aer curat

Nou-nascutul trebuie sa petreaca cel putin 2 ore in aer curat, chiar si in timpul iernii. Chiar daca
afara este prea frig sau asistentul maternal nu are timp sa faca o iesire la aer cu el, copilul poate fi
tinut in fata geamului deschis, insa este important sa fie bine imbracat. Alegerea hainelor pentru
plimbarile in aer liber trebuie sa tina cont de anotimp si de vreme. Plimbarile in aer liber se pot
stopa doar in situatii de vreme neprielnica: vant puternic, temperaturi mult sub zero grade, ploaie
sau ninsoare, canicula.
c) Ingrijirile acordate nou-nascutului
Baia copilului
Prima baie se face in general in a 15-a zi, dupa caderea bontului ombilical si cicatrizarea plagii.
Baia poate fi facuta la orice ora din zi, dar este recomandata seara inainte de ultima alaptare,
deoarece apa calda destinde bebelusul si il ajuta sa doarma linistit noaptea. Baia nu trebuie sa
dureze mai mult de 5 -10 minute.
In prima saptamana, sau pana cand bontul ombilical cade iar zona se vindeca, se recomanda
toaleta partiala a nou-nascutului, cu un burete moale inmuiat in apa calduta. Fata si mainile trebuie
spalate frecvent, iar zona genitala trebuie curatata cu grija inainte de schimbarea scutecelor.
Unii bebelusi sunt foarte relaxati in apa calda, in timp ce altii plang pe toata durata spalarii.
Este bine (si intr-un caz si in celalalt) sa i se vorbeasca copilului permanent, cu un ton calm
si cald, pentru a se simti in siguaranta.
Igiena orala
Igiena orala poate incepe inca inaintea aparitiei dintilor de lapte prin curatarea gingiilor.
Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate cu ajutorul unei bucati de tifon curate si inmuiate
in apa de cel putin doua ori pe zi – dupa prima si ultima masa a zilei.
La fel ca in cazul adultilor, zaharul este cel mai mare inamic al dintilor de lapte, astfel incat:
nu puneti zahar sau miere pe tetina biberonului, in laptele copiilor sau in ceai.
Ingrijirea ochilor
Ochii nou-nascutului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila inmuiata in ser fiziologic
sau in apa calduta. Curatarea se incepe de la coltul mai curat, pentru a nu intinde secretiile pe tot

ochiul. Primele ingrijiri sunt acordate in spital, cand se pune cate o picatura de produs antiseptic in
fiecare ochi.
Ingrijirea urechilor
Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in conductul auditiv al
copilului. Se utilizeaza mai degraba o compresa, fara a incerca sa o introduceti in conductul auditiv,
deoarece exista riscul de perforare a timpanului Partea externa a urechilor copilului (pavilionul)
trebuie spalate cu o compresa inmuiata putin in apa calduta.
Ingrijirea organelor genitale ale bebelusului

In primele zile dupa nastere, organele genitale ale nou-nascutilor de ambele sexe sunt tumefiate.
Acest lucru se datoreaza mai multor factori, printre care expunerea la hormonii materni sau
traumatismele din timpul nasterii.
La fete, se constata uneori o secretie vaginala albicioasa, sau chiar o sangerare usoara, la 2 -3 zile
dupa nastere. Aceste manifestari sunt normale si se datoreaza hormonilor la care a fost expus
fetusul in uter.
Organele genitale trebuie curatate la fel ca orice alta zona a corpului. Se sterg cu un servetel umed,
indepartand usor labiile pentru a curata pliurile, intotdeauna din partea anterioara spre anus.
La baieti, scrotul poate parea tumefiat, datorita unei colectii de lichid in jurul testiculelor nou-
nascutilor, numita hidrocel, care dispare de obicei in primele 3-6 luni de viata.
Pentru toaleta baieteilor nu este nevoie de astringenti, betisoare de bumbac sau alte produse
speciale de toaleta – apa calda si sapunul sunt suficiente pentru ingrijirea corespunzatoare a zonei.
Nu trebuie fortata niciodata decalotarea preputului pentru curatarea zonei - acest lucru este
dureros si poate duce la formarea de cicatrici permanente si de aderente.
Nu uitati!
Scutecele trebuiesc schimbate cat mai des si pielea lasata sa se usuce inainte de punerea unui
nou scutec de unica folosinta.
Este recomandat sa fie utilizate unguentele pe baza de oxid de zinc care protejeaza pielea
sugarului impotriva umezelii. Daca insa este utilizata pudra de talc, aceasta trebuie aplicata
intr-un strat foarte fin.
Pielea trebuie spalata cu un sapun foarte delicat si uscata prin tamponare, in niciun caz prin
frecare.
Daca temperatura o permite, dupa spalare pielea trebuie expusa la aer pentru cateva ore, fara
scutec.
Este importanta igiena mainilor adultului care il ingrijeste pe copil. Inainte si dupa schimbarea
copilului, mainile trebuiesc bine spalate cu apa si sapun.
Imunizari
Imunizarile se incep in maternitate prin administrarea primei doze de vaccin anti hepatita B in
primele 24 ore de Ia nastere, vaccinarea BCG dupa varsta de 4 zile (se vor vaccina toti nou nascutii
cu greutate de peste 2500g in absenta unor infectii acute febrile sau afectiuni dermatologice).
Profilaxia rahitismului se face în conformitate cu recomandările medicului de familie sau ale

medicului pediatru.

1. Diferentiati caracteristicile nou-nascutului la termen de cele ale prematurului.

2. Care sunt principalele nevoi ale nou-nascutului ?
3. Descrieti etapele de preparare a laptelui formula adaptata pentru nou nascut.
4. Cum se realizeaza igiena ochilor unui nou-nascut?
5. Care sunt principalele imunizari pentru nou-nascut?
MESAJE CHEIE
1. Evolutia nou-nascutului este determinata de calitatea ingrijirilor pe care le primeste

din partea asistentului maternal profesionist.
2. Pentru stabilirea unei alimentatii care sa corespunda nevoilor nou-nascutului este
obligatorie colaborarea asistentului maternal profesionist cu medicul de familie.
3. Pentru o alimentatie sanatoasa, trebuiesc respectate toate regulile de preparare,
administrare si igiena recomandate de catre medic.
4. Copilul are nevoie sa fie tinut in brate cand este hranit, sa i se vorbeasca, sa fie privit si
sa priveasca pentru a se simti in siguranta, iubit si acceptat.
5. Comunicarea începe încă de la naştere deşi se dicută tot mai des despre importanţa
comunicării “in utero” între mama şi copil.
6. Atat asistentul maternal profesionist, cat si membrii familiei acestuia, vor respecta
reguli stricte de igiena.
7. Igiena vietii (a somnului, a alimentatiei, a hanutelor) sunt aspecte foarte importante
iningrijirea copilului.
8. Baia poate fi un moment de comunicare maxima cu copilul si de relaxare daca copilul
se va simti in siguranta.
9. Imunizarile se incep in maternitate si se contiuna acasa dupa un calendar stabilit
medicul copilului, in conformitate cu Programul National de Imunizari.

SESIUNEA 4 PERIOADA DE SUGAR (SUB UN AN)

SESIUNEA 4.1 PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE SUGARULUI
In primul an de viata, copilul incepe sa-si organizeze conduita pe baza experientelor senzoriale
(simturi).
Reperele creşterii somatice (fizice):

Lungimea corpului – creste cu pana la 25,4 cm fata de lungimea de la nastere (5 cm in prima
luna, 3 cm in a 2-a, cate 2 cm pe luna de la 3 la 7 luni si cite 1 cm pe luna de la 8 la 12 luni)
Greutatea - greutatea de la nastere se dubleaza la 4 luni (printr-o crestere ponderala cu 750g
pe luna in primele 3 luni) si se tripleaza pina la virsta de 1 an (printr-o crestere cu 500g pe
luna in trimestrul II si cu 250g pe luna in trimestrul 3).
Pentru aproximarea greutatii medii normale a sugarului se poate folosi formula: numarul de kg =
(varsta actuala a copilului in luni + 9) : 2
Este important sa urmarim greutatea copilului si dinamica acesteia pentru a determina modul in
care acesta asimileaza alimentele (sa nu uitam ca in cursul primului an de viata trece de la
alimentatia exclusiv bazata pe lapte la diversificatia alimentatiei si, de asemenea, capacitatile sale
fizice se dezvolta, deci si consumul energetic).
Circumferinţa capului: creste de obicei cu 0,6 -1,3 cm pe luna (media perimetrului cranian la
nastere este de 36,62 cm la fete si de 37,32 cm la baieti, valorile ajungand la 12 luni la 45,35 cm
la fete, respectiv la 46,39 cm la baieti). Perimetrul cranian are o importanta deosebita. Creierul
copilului continua sa se dezvolte in primul an de viata (masa, numar de circumvolutiuni) avand
nevoie de spatiu pentru a se dezvolta corespunzator. Urmarirea perimetrului cranian si a
fontanelelor ne poate furniza informatii despre posibilitatea dezvoltarii creierului copilului,
putand avea interventii precoce in diagnosticarea microcefaliilor (cutie craniana mai mica
decat media normala) sau craniostenozei (osificarea fontanelelor).
Comportamente asteptate:
dezvoltare fizica rapida
inceputul dezvoltarii limbajului
dezvoltarea controlului muscular
atasament crescut fata de persoanele cunoscute
indeplinirea nevoilor de baza: mancare, caldura, afectiune
Aspecte care pot semnala intarzieri in dezvoltare:

probleme medicale
dezvoltarea insuficienta a limbajului

nesiguranta in prezenta adultilor

neincredere in persoanele cunoscute
lipsa raspunsului la stimuli
control muscular scazut
Caracteristicilor psiho-motorii ale acestei perioade

În primul an de viaţă copilul trece prin diverse etape de dezvoltare. Achiziţiile în plan psiho-motor
sunt vizibile de la o lună la alta. Cunoaşterea acestor etape este utilă pentru asistentul maternal
pentru a asigura copilului îngirjirea necesară şi mai ales pentru a avea aşteptări realiste de la copil.
La 2 luni Zambeste cu adevarat (nu este doar un reflex) Gangureste (suna ca un "ooo-aah" sau alta
combinatie de vocale) · Comunica prin sunete ca raspuns la vocea parintilor · Arata interes asupra
sunetelor si mediului inconjurator · Isi arata placerea si bucuria · Isi ridica capul la 45° cand este
asezat pe burta · Urmareste o jucarie sau alt obiect aflat in miscare tip arc de cerc, la 15 cm de fata ·
Isi priveste miinile · Tipa cu placere · Rade · Isi pastreaza capul ridicat cand se afla in brate, in
pozitia "sezut"
La 3 luni · Gangureste cu placere · Rade · Isi pastreaza capul ridicat cand se afla in brate, in pozitia
"sezut" · Isi prinde mainile amindoua · Se uita la propriile maini si picioare · Isi ridica capul la 90°
cand este asezat pe burta · Apuca o „sunatoare” (jucarie) · Se uita la un obiect mic · Isi intoarce
capul dupa zgomotul „sunatoarei” · Isi tine capul foarte bine cand este tinut in pozitia "sezut" · Se
rostogoleste · Se spijina in maini si-si ridica corpul cand este asezat pe burta · Urmareste un obiect
care se misca 180° dintr-o parte a fetei in cealalta · Isi lasa greutatea pe picioare cand este ridicat
pe ele.
La 4 luni · Isi ridica capul si-l tine drept cand se afla pe burta · Se spijina in maini si-si ridica corpul
cand este asezat pe burta · Se rostogoleste de pe fata pe spate · Isi tine mainile impreunate · Apuca
o sunatoare (jucarie) · Isi lasa greutatea pe picioare cand este ridicat pe ele · Cauta si intinde mana
dupa jucarii · Priveste si poate reactiona la un obiect in miscare · Recunoaste vocea parintilor si
atingerea lor · Le zimbeste parintilor cand se apropie sau le imita expresiile · Se linistesc singuri
(isi sug degetul sau adorm fara san sau sticla de lapte) · Dorm pentru cel putin 6 ore o data · Imita
sunetele unor cuvinte · Se intorc dupa o voce · Stau singuri · Isi prind picioarele cu mainile · Se uita
dupa un obiect cazut .
La 5 luni· Cauta o anumita jucarie · Se uita la obiecte mici (ex. urmareste nasturii bluzei) · Intorc
capul in directia de unde se aude sunatoarea · Isi tine capul bine cand este asezat in sezut · Isi duce
mincarea la gura cu mana · Imita unele sunete
La 6 luni · Isi duce mancarea la gura cu mana · Imita unele sunete · Se intorc dupa o voce · Muta un
cub dintr-o mana in alta · Bazaie si scoate sunete vesele· Ii apar primii dinti, in mod obisnuit
incisivii inferiori · Loveste doua cuburi · Ridica un obiect mic cu toate degetele, prin apucare · Sta
in sezut fara sa fie sustinut.
La 7 luni · Se ridica in picioare daca este sustinut · Apuca doua cuburi sau obiecte mici · Ridica un
obiect mic cu toate degetele, prin apucare · Se uita dupa o jucarie care a cazut in afara ariei lui
vizuale · Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect · Apuca un obiect mic doar cu degetul
mare si aratator · Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" · Face din mana "PA" · Incepe sa se teama de
straini.

La 8 luni · Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect sau o persoana · Loveste doua
cuburi, tinute fiecare intr-o mana · Apuca un obiect mic doar cu degetul mare si aratator · Se ridica
sa stea in pozitie verticala.
La 9 luni · Merge de-a-busilea, se catara sau merge cu spatele tarandu-se pe fund sau pe burta ·
Impunge cu degetul aratator · Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" · Se hraneste singur folosindu-si
degetele · Bea dintr-o canita · Se aseaza in sezut singur.
La 10 luni· Se aseaza in sezut singur · Arata ce isi doreste prin semne sau sunete · Introduce un
cub intr-o cana · Sta in picioare nesustinut · Impinge o minge inapoi spre cel care i-a trimis-o ·
Imita miscarile parintilor.
La 11 luni · Sta in picioare nesustinut · Se joaca si loveste cu putere doua cuburi tinute in maini ·
Merge singur.
La 12 luni · Merge singur · Ciupeste cu degetul aratator si cel mare · Incearca sa imite unele
cuvinte · Bea dintr-o canita · Cauta obiectele ascunse · Face din mana "PA" · Se hraneste aproape
singur la masa · Arunca o minge in joaca · Mazgaleste · Indica imaginea respectiva cand i se pun
intrebari usoare de genul "Unde este cainele?" · Indica propriul pantof sau obiect de imbracaminte
cand este intrebat · Indica unde se afla ochii, nasul, parul papusii, cand este intrebat.
La aceasta varsta se formeaza diferitele tipuri de comportament, asistentul maternal

profesionist trebuind sa-l incurajeze si sa-l sustina pe copil, pentru dobandirea acestora.
Intotdeauna trebuie laudat si incurajat un comportament bun. Spre exemplu, daca
raspunde imediat unei solicitari trebuie sa fie apreciat. Comportamentele negative nu
trebuie sa fie recompensate.
Principalele metode de stimulare psiho-motorie
Caracteristica principala a acestei perioade de dezvoltare umana este jocul, aceasta si ca urmare a
faptului ca incepe sa deprinda treptat mersul, acest lucru permitandu-i copilului sa exploreze
lumea mai amanuntit, sa se indrepte spre ceea ce-l intereseaza.
La această vârstă copilul se joacă numai cu adulţii.
Primele trei luni de viaţă

Jocurile recomandate la această vârstă sunt jocuri care-i dezvoltă acuitatea auditivă. Oferiţi-i
diferite sunete din natură sau sunetele produse de diferite obiecte: ceasul, o linguriţă de metal
pe sticlă, instrumente muzicale. Aceste sunete ar trebui să aibă un ton plăcut, liniştitor. Vorbe
sau poezii spuse pe un ton calm, sunt foarte utile.
O altă modalitate de joc este aceea de a stimula pielea copilului (masaj, mângâieri). Jucăriile
colorate şi care produc un sunet plăcut ar trebui să înfrumuseţeze patul copilului.
Trei-şase luni
Este bine să-i oferim jucării sunătoare, animale din diverse materiale.
Atenţie! Jucăriile nu trebuie să fie prea dure, ascuţite, tăioase, prea mici, din materiale prea
pufoase sau păroase, pentru a nu fi înghiţite sau aspirate. Atenţie de asemenea la jucăriile care
au componente ce pot fi uşor demontatate şi înghiţite (ochii păpuşilor, mîinile etc).

Şase – nouă luni

Este monentul în care copilul se poate juca singur. Animale din diferite materiale, mingi, cutii,
orice jucărie este acum intersantă pentru el. Obiceiul de a duce la gură jucăriile nu a dispărut
aşa că atenţie la jucăriile ce prezintă acest pericol. Baia este un prilej de joc. Jucăriile plutitoare
sunt cele care-l vor însoţi în baie.
Nouă-douăsprezece luni
Jocurile sunt foarte diverese la această vârstă. Orice acţiune poate fi tranformată în joc:
îmbrăcatul bluziţei- ne prefacem că jucăm “cu-cu, bau”, când îi punem pantalonul sau
pantofiorul ne jucăm “unde este picioruşul?”.
Începem tot prin joc să-l învăţăm care sunt părţile componente ale corpului. Putem folosi
poezii care se referă la părţi ale corpului; oglinda ne va fi de mare ajutor. Onomatopeele sunt
foarte bine utilizate la această vârstă “cum face albina, cum face maşina”. Tot ca joc se poate
folosi introducerea sau scoaterea unor obiecte din diverse cutii, însoţite de întrebări “Unde
este pisica?” şi la aparţie “Iată pisica” însoţit de “Cum face pisica?” apoi răspunsul “Miau”. La
această vârstă sunt de asemenea recomandate cuburile, incastrele.
Prin joc copiii aflati la aceste varste comunica sentimente ce nu pot fi exprimate cu usurinta
in cuvinte (papusa devine mama, s.a.). Acest lucru cere din partea asistentul maternal
profesionist sa fie foarte atent si la mesajele pe care copilul le transmite atunci cand se
joaca cu el pentru ca la aceasta varsta copilul incorporeaza treptat in joc, evenimentele
vietii, care il intereseaza.
Nevoile sugarului şi modul de satisfacere a acestora
Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune că:

Ritmul creşterii mele este rapid şi am nevoie de lapte cât mai des.
Voi putea începe să mănânc mâncare solidă.
Introduceţi alimente noi pe rând. Nu mă obligaţi să mănânc ceea ce nu îmi place.
Acum că pot vedea mai departe îmi place să privesc tot felul de lucruri. Schimbaţi-mi poziţia
din când în când şi duceţi-mă la aer.
Jucăriile pe care le agăţaţi de patul meu îmi atrag atenţia.
Dacă gânguresc, ascultaţi-mă, vorbiţi cu mine şi vă voi răspunde. O să vedeţi, chiar dacă am
doar 5 luni, pot să conversez.
Zâmbiţi mult bebeluşului. Bineînţeles că vă răspunde zâmbind.
Bateţi din palme, jucaţi-vă de-a „cucu-bau” şi alte jocuri.
Oferiţi explicaţii bebeluşului, de exemplu: „Acum mergem la plimbare”.
Oferiţi-i ocazia să prindă obiecte nepericuloase şi să le ţină în mână. Aplaudaţi când reuşeşte.
Învăţare
Nu vă înfuriaţi şi nu vorbiţi tare în prezenţa copilului.
Chemaţi-l pe nume şi puneţi-l să se privească în oglindă.
Sănătate
Dacă trebuie să îi daţi de băut înainte de culcare, daţi-i numai apă. Zahărul conţinut de sucuri poate
afecta gingiile şi dinţii.
Dacă vă nelinişteşte sănătatea bebeluşului, chemaţi medicul. Asiguraţi-vă că bebeluşului i se fac
toate vaccinurile necesare.

SESIUNEA 4.2 PRINCIPIILE ALIMENTAŢIEI SANOGENE A SUGARULUI
Toate aspectele legate de alimentatia copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si inregistrate inca
inainte de mutarea copilului la asistentul maternal in planul individual de protectie al copilului (in
cadrul planului de interventie specifica pentru sanatate). Stabilirea alimentatiei se face in echipa
multidisciplinara, cu participarea obligatorie a medicului de familie la care este inregistrat (sau
urmeaza sa fie inregistrat copilul) si cu consultarea persoanelor care cunosc copilul. Toate
recomandarile (orarul meselor, tipul si cantitatea alimentelor etc) trebuie sa fie notate cu grija in
planul planul de interventie specifica - sanatate al copilului si respectate ca atare. Toate
modificarile recomandate de medic vor fi consemnate in fisa medicala a copilului si in caietul
copilului.
Pentru a corespunde cerintelor copilului, alimentatia trebuie sa fie variata si echilibrata.

Consultarea regulata a medicului pentru verificarea si stabilirea alimentatiei este
obligatorie. Atunci cand copilul este bolnav sau convalescent, in mod obligatoriu se vor
urma recomadarile medicului in privinta regimului alimentar al copilului.
In primul an de viata, exista trei etape disticte in asigurarea unor principii nutritive necesare
dezvoltarii corecte a copilului:
1. perioada de alimentatie lactata exclusiva, de la nastere pana la 4-6 luni, care permite o digestie
corespunzatoare a proteinelor, grasimilor, si glucidelor aflate in preparatele lactate de tip adaptat;
2. o perioada de tranzitie corespunzand initierii alimentatiei diversificate, prin introducerea
progresiva a altor alimente decat cele lactate;
3. cea de a treia perioada, intre 9 luni si un an, in care terminarea maturizarii functiilor digestive,
renale si neurologice, permite trecerea la o alimentatie de tip adult, fara ca aceasta alimentatie sa
fie dezechilibrata.
Pentru a putea determina cu exactitate numarul de calorii si valoarea energetica a alimentelor,

este util ca asistentul maternal profesionist sa ii socilite medicului pediatru o lista cu alimente
recomandate si care sa contina si date referitoare la veloarea energetica si calorii/100g. Aceste
liste se regasesc si in cartile de bucate, insa este de preferat ca alimentele sa fie recomandate de
medicul pediatru.
Energia este necesară pentru menţinerea integrităţii funcţionale, termoreglare, activităţii

fizice. Valoarea energetică se exprimă în Kilocalorii (Kcal).
1 Kcal este cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui litru de apă de
la 14,5 grade C la 15,5 grade C (cu 1 grad).
Diversificarea alimentatiei
Incepand de la varsta de 4 luni, sugarul poate sa inghita alimente semisolide, mai ales ca poate si
digera acest tip de alimente prin maturizarea sa digestiva.
Diversificarea este introducerea alimentelor solide, altele decat preparate lactate si se face ideal la
varsta de 5-6 luni pentru sugarul alimentat la sin si la 4-5 luni pentru cel alimentat cu lapte
formula adaptata.
Este obligatoriu ca in momentul inceperii diversificarii:

sa aiba o stare buna de sanatate
scaune normale
se va utiliza o lingurita boanta si NU un biberon cu gaura tetinei mult largita

sa se evite insistarea introducerii unor alimente pe care copilul refuza consecvent sa le

manance
sa se evite introducerea a doua alimente in acelasi timp
Introducerea noilor alimente unul dupa altul, se va face in ritm relativ rapid la copilul la care
diversificarea incepe la 5-6 luni. La copilul cu diversificare inceputa la 4-4,5 luni, ritmul va fi mai
lent. Introducerea unui aliment nou dureaza 7-10 zile.
Fainurile cu gluten (grau, ovaz), se vor evita inaintea varstei de 6 luni, preferandu-se orezul.
Introducerea noilor alimente va respecta succesiunea urmatoare:

supa de legume, urmata rapid de piureul de legume, carne mixata de vaca si ulei vegetal – la 4
luni pentru cei alimentati artificial si la 5-6 luni pentru cei alimentati la san;
fructe (mar, piersica), cu adaos de suc de citrice (lamaie, portocala), suc de legume (rosi,
morcov) – la 4,5-5 luni. Alte fructe decat cele mentionate, ca de exemplu bananele si kiwi, se
pot folosi dupa varsta de 9-10 luni (risc de alergie cutanata-respiratorie). In ceea ce priveste
pulpa unor fructe ca: pere, prune, pepeni, struguri, cirese, acestea nu se recomanda sugarului
(risc de diaree, colon iritabil);
la 4,5 luni, carne fiarta de gaina sau de vita, evitandu-se – in general – carnea de animal tanar
(vitel, pui) care este alergizanta si in plus contine o cantitate mare de gelatina, proteina de
calitate inferioara. Carnea de porc se contraindica pana la 3 ani. Pestele (exclusiv pestele alb -
salau), se poate folosi, bineinteles foarte proaspat, dupa 8 luni;
la 5-5,5 luni se va introduce branza de vaci adaugata la piureul de fructe sau de legume
la 5,5-6 luni urmeaza: ficatul de pui, galbenusul de ou fiert (la inceput ¼, apoi crescindu-se
treptat, catre virsta de 8-9 luni, pina la un galbenus intreg), iaurt simplu sau cu cereale
Alte reguli
hidratarea suplimentara intre mese se face cu lichide neindulcite (ceai fara zahar, apa fiarta si
racita)
nu se va insista excesiv la introducerea noilor alimente
nu se va introduce sare in mancarea sugarului
nu se vor folosi alimente care contin conservant.
Dupa 9-12 luni, alimentatia copilului va ajunge incet spre cea de tip adult, asigurandu-se aporturi
suficiente in principii nutritive pentru o crestere staturala si ponderala normala. Preparatele de
lapte de crestere – de tip Junior – vor fi folosite pana la varsta de 3 ani, ele avand avantajul
adausurilor necesare de acizi grasi esentiali si de fier.
Alimentatia copiilor trebuie sa ramana variata, cuprinzand fructe, legume si proteine de calitate.
Principalele tulburări ale comportamentului alimentar

Greselile din alimentatie pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si psihice a
copilului. Atat supravalorizarea cat si subvalorizarea rolului alimentatiei pot avea consecinte
nedorite.
1. Supravalorizarea alimentatiei distinge urmatoarele aspecte:

a) dorinta de a avea un copil “gras si frumos” determina uneori persoana care il ingrijeste sa
creasca numarul de mese oferite copilului, sa introduca fainoase in mancare, sa puna zahar in ceai.
Acest tip de actiune, desi bine intentionat, are rezultate grave asupra sanatatii copilului: copilul se
obisnuieste in timp sa manance un numar mare de calorii, va incepe sa aiba nevoie de ele. Toate

acestea duc in timp la obezitate. Daca copilul este obligat sa manance peste nevoile sale, caci “noi
stim mai bine” ce are el nevoie, este posibil sa se instaleze refuzul alimentar, care se poate solda cu
tulburari grave de alimentatie: bulimie, anorexie.
b) alimentatia ca metoda de consolare; cand copilului i se ofera copilului dulciuri (sucuri,

prajituri) pentru a-l linisti, consola, neavand rabdare sau tact suficient pentru a inlatura cu alte
mijloace motivul de insatisfactie al copilului.
c) alimentatia ca substitut al afectiunii; cand atentia fata de copil se traduce prin oferirea unor
variate produse alimentare.
2. Devalorizarea alimentatiei - copilul incepe sa refuze mancare datorita lipsei de regularitate a

meselor, a lipsei de interes pentru prepararea alimentelor, lipsei alternarii felurilor de mancare,
datorita atmosferei din timpul mesei (prea tensionata, fara momente placute de interactiune intre
copil si adult).
Anorexia sugarului (absenta apetitului)

Anorexiile, desi rare in semestrul intai de viata, sunt in general, grave, fiind vorba adesea de o
patologie grava prin intensitatea si caracterul repetitiv al tulburarilor functionale.
In conditiile aparitiei unor infectii (digestive, respiratorii, otice) exista riscul declansarii refuzului
alimentar. Este necesar ca in cazul aparitiei primelor semne ale refuzului alimentar asistentul
maternal profesionist sa consulte medicul pediatru al copilului si sa urmeze intocmai instructiunile
acestuia
Malnutritia
Malnutritia este o tulburare a starii de nutritie specifica perioadei de sugar si copil mic, datorata
inadecvarii aportului nutritiv. Se caracterizeaza printr-o greutate mica in raport cu varsta, la care
se asociaza carente vitaminice si minerale, anemia nutritionala si rahitismul carential.
Malnutritia este in prezent cel mai important factor de risc de morbiditate si mortalitate la copii la
nivel mondial. In plus, o buna parte din starile de malnutritie se instaleaza in primele 6 luni de
viata, perioada de maxima dezvoltare a sistemului nervos central.
Malnutritia afecteaza toate organele corpului, opreste cresterea si dezvoltarea copilului si

deterioreaza functiile imunologice ale organismului. Aceste modificari ale reactiilor imune
determina o predispozitie a copiilor la infectiile cronice sau acute. Diareea, care survine in mod
obisnuit la copiii malnutriti, cauzeaza anorexie. De asemenea, copiii care sufera de malnutritie
cronica prezinta modificari de comportament: iritabilitate, apatie si diminuarea relationarii
sociale, anxietate si tulburari ale atentiei. Gradul de retard si de deficiente depinde de severitatea
si de durata insuficientei aportului alimentar, precum si de varsta la care apare malnutritia. In
general, aportul alimentar insuficient la varste mai mici are un prognostic mai putin favorabil.

SESIUNEA 4.3 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE SUGARULUI SI ALE

Incepand de la aceasta varsta, vom detalia doar ceea ce este specific varstei copilului care face
subiectul acestor capitole.
Camera copilului. Mobilierul va fi adaptat varstei copilului. In perioada de sugar sunt suficiente:
patul, dulapior pentru lenjerie, etajera pentru jucarii, un cantar,un tarc. In privinta patului care are
margini laterale cu gratii parerile sunt diferite, intrucat este nevoie de o foarte mare grija la
acestea. Gratiile trebuiesc sa fie la o distanta mica una de alta, pentru a nu permite blocarea
capului sau a membrelor copilului. Totodata, fiecare bara trebuie sa fie suficient de groasa sa poata
fi apucata de copil in momentul in care incepe sa se sprijine pentru rasucire sau ridicare. Aceleasi
precautii sunt necesare si in contextul in care pentru marginile laterale este utilizat grilajul de
sarma, care poate fi extrem de periculos pentru copil.
Imbracamintea in primul an de viata, atat cea de corp cit si cea exterioara, de preferat din
bumbac, moi, absorbante si usor de spalat. Imbracamintea se va adapta dupa anotimp, dupa
temperatura camerei, sau pentru timpul petrecut in aer liber. Scutecele pot fi de unica folosinta
sau din bumbac. Schimbarea scutecelor va fi facuta inaintea fiecarei alimentatii si dupa fiecare
scaun. Copilul poate purta maiou, chiloti, bluze, rochite sau pantaloni, ciorapi de bumbac sau de
lana, ghetute. Imbracamintea trebuie sa fie pe masura copilului, astfel incat sa nu il deranjeze in
miscarile sale.
Somnul este important pentru dezvoltarea sistemului nervos si pentru refacerea capacitatii
functiilor. Respectarea perioadelor si a duratei de somn sunt elemente de baza pentru dezvoltarea
si educarea copilului. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si de durata suficienta.
Somnul profund se poate recunoaste dupa pozitia sugarului: este culcat pe spate, are mainile
ridicate cu degetele desfacute, respiratia este regulata. Somnul agitat, cu plans sau tipat se poate
datora unei imbracaminti incomode, sau prea groase, temperaturii prea ridicate din camera.
Durata somnului descreste cu varsta copilului:

sub varsta de 3 luni doarme circa 20 ore pe zi
peste varsta de 3 luni doarme circa 18 ore pe zi
Imbaierea sugarului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit numai
pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic.
Temperatura apei va fi de 37 grade, iar in lipsa termometrului, apa se va incerca prin intermediul
fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul (temperatura apei trebuie sa fie la
temperatura corpului).
Durata baii nu va depasi 3-5 minute in primele luni de viata, si 6-8 minute dupa varsta de 8 luni.
Dupa varsta de 8-10 luni, cand sugarul poate sta in sezut si sprijinit, baia se poate efectua in pozitie
sezanda.
Igiena orala. Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate cu ajutorul unei bucati de tifon
curate si inmuiate in apa de cel putin doua ori pe zi – dupa prima si ultima masa a zilei. Dupa
aparitia dentitiei, obligatoriu ca sugarul sa aiba propria periuta de dinti, moale, astfel incat sa nu
raneasca gingia.

Ingrijirea ochilor. Ochii sugarului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila inmuiata in
ser fiziologic sau in apa calduta. Pe masura ce creste, sugarul poate fi spalat cu apa calduta pe ochi.
Ingrijirea urechilor. Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in
conductul auditiv al copilului, deoarece exista riscul de perforare a timpanului. Se utilizeaza mai
degraba o compresa. Partea externa a urechilor copilului (pavilionul) trebuie spalate cu o
compresa inmuiata putin in apa calduta.
Activitatea fizica. In timpul masajului copilului sugar, asistentul maternal va executa miscari
pasive, de indoire, de intindere si rotatie, de apropiere si indepartare a membrelor acestuia. Aceste
miscari au rol de mentinere a tonusului muscular, activeaza circulatia sangelui si prin aceasta o
buna irigare a tesuturilor si organelor.
La varsta de 5-6 luni, sugarul se pune culcat pe spate, apoi va fi ridicat in sus pana se sprijina pe
picioare. In timp, miscarile efectuate de catre adult vor fi inlocuite de miscarile active ale copilului
(participa la imbracat, intinde mana sau piciorul daca este stimulat ). Durata gimnasticii va fi initial
de 5-6 minute, apoi putandu-se depasi aceasta durata. Treptat, gimnastica se va asocia cu jocul.

SESIUNEA 4.4 MIJLOACE DE CREŞTERE A IMUNITĂŢII
In apararea antiinfectioasa intervin diversi factori de care trebuie sa tinem seama in cresterea si
ingrijirea unui sugar, astfel:
buna nutritie creste rezistenta antiinfectioasa: o nutritie cantitativ corespunzatoare si calitativ
cuprinzatoare continand: proteine (lapte si derivate, carne, peste) lipide, glucide si vitamine, in
special vitamina C si vitamina A;
mentinerea unei pieli sanatoase, curate, impiedica intrarea diversilor microbi
plimbarile zilnice in aer liber ajuta organismul in termoreglare, obisnuindu-l sa reactioneze
constant in situatii de frig sau caldura, fara a provoca suferinte copilului
masajul, miscarile libere dezvolta musculatura si sustin aparatul cardiovascular si respirator.
ATENTIE ! Oboseala, separarile bruste, zgomotul permanent, brutaliatatea induc un efect negativ
asupra rezistentei antiinfectioase.
Imunitatea se poate dobandi:
prin transferul de anticorpi din sangele mamei la nou-nascut, care se naste cu imunitatea
antiinfectioasa pe care o avea mama, dar pe care o pierde treptat, in 3 - 6 luni dupa nastere
(deci are caracter temporar);
in mod natural dupa trecerea printr-o boala infectioasa (un copil care a facut rubeola nu o va
mai face a doua oara)
in mod artificial, prin imunizari.
Uneori, vaccinul nu poate preveni aparitia bolii, dar ii va reduce din gravitate.
Scopul campaniilor de vaccinare este acela de a preveni bolile. Unele vaccinuri se administreaza
intr-o singura doza, in timp ce altele necesita o doza de rapel pentru a continua protectia impotriva
bolii.
Calendarul de vaccinari
Varsta Vaccin
4 luni DTP (vaccin difteric, tetanic, pertussis)
VPO
6 luni DTP(vaccin difteric, tetanic, pertussis) -HepatitaB
VPO
12 luni DTP (vaccin diftero-tetano-pertussis)
VPO vaccin antipoliomelitic oral)
Vaccinurile sunt in general bine tolerate. Totusi, ele pot provoca febra, eruptii cutanate sau durere
in punctul injectiei. Copilul poate manifesta o stare de oboseala timp de mai multe zile.
Contraindicatii
la copilul febril sau bolnav, se prefera amanarea vaccinarii
unele vaccinuri, in special cele impotriva oreionului si rujeolei nu sunt recomandate la copiii cu
reactii alergice la oua
la copiii care sufera de o boala cronica, vaccinarea se discuta de la caz la caz
Copilul trebuie pregatit pentru vaccinare. I se poate povesti ce anume i se intampla, chiar
daca avem senzatia ca nu intelege. In dimineata in care trebuie administrat vaccinul, se ia
temperatura copilului si se observa stare sa: apetitul, somnul, activitatile. In cazul in care
copilul are febra, este racit sau bolnav, se recomanda avertizarea medicului pediatru.
Orice renuntare la vaccinari se poate solda cu riscuri considerabile pentru individ (boala cu
urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).

SESIUNEA 4.5 CELE MAI FRECVENTE BOLI ALE SUGARULUI
La primirea copilului, asigurati-va ca primiti si fisa lui medicala. Copilul trebuie sa fie imediat
inregistrat la un medic de familie, medic care va participa la stabilirea si revizuirea planului de
interventie specifica pentru sanatate al copilului (PIS) si care va urmari copilul pe toata durata
plasamentului. Fisa medicala a copilului trebuie sa fie actualizata de catre medic pe toata durata
plasamentului. Aceasta fisa va insoti copilul si dupa parasirea plasamentului.
Inainte de a citi cele ce urmeaza, nu uitati ca medicul de familie este singurul profesionist
avizat sa puna diagnostice si sa recomande tratamente! Anuntarea imediata a medicului
pediatru (de familie) este obligatorie!
a. Infectiile respiratorii
Infectiile respiratorii sunt cauzate de diversi factori: umiditate, mucegaiuri, gaze de ardere,
fumatul pasiv, tusitori cronici în familie, perioade reci - toamna, iama.
Cauze
pana la 90% dintre infectiile respiratorii sunt datorate virusurilor respiratorii
germeni bacterieni (pneumococi, streptococi, stafiiococi,)
Forme clinice
infectiile acute ale cailor respiratorii superioare: guturaiul, faringita acuta, otita acuta, sinuzita
acuta.
infectii acute ale sistemului respirator inferior: laringotraheita acuta, bronsita acuta, bronsita
obstructiva acuta, bronsiolita acuta, pneumonia acuta.
Semne si simptome
nas infundat;
iritatie a mucoasei nasale, a ochilor sau a urechilor;
stranut;
stare subfebrila sau febrila;
tuse
b.Colicile sugarului
Colicile nu reprezinta o boala, ci este un termen utilizat pentru a descrie plansul inexplicabil la
sugarii fara probleme de sanatate.
Urmatoarele semne nu pot fi puse pe seama colicilor si necesita un consult medical:

prezenta de sange sau mucus in scaun
varsaturi repetate
pierderea in greutate
diminuarea reflexului de supt
Sugarii (pana in 5 luni) cu colici au un reflex de supt puternic si un apetit normal; sunt considerati
a fi sanatosi si au o crestere normala.
Pentru a se calma, copilul cu colici trebuie pus cu burtica in jos pe genunchii asistentului
maternal sau pe o sticla cu apa calduta invelita intr-un prosop si masat pe spate pentru a
reduce presiunea acumulata in stomac.

In aceasta perioada, este important sa i se vorbeasca copilului si sa fie mangaiat, plimbat in

brate.
Daca este alaptat artificial, este important ca biberonul si tetina sa fie adaptate varstei si
dezvoltarii copilului, sa gasiti un biberon potrivit. Biberoanele anticolici au o forma curba si
supape interioare, pentru a impiedica formarea bulelor de aer in interiorul lichidului si
inghitirea acestuiia de catre copil.
c.Eritemul fesier
Eritemul fesier este o iritatie cutanata ce afecteaza pielea acoperita de scutece la copii.
Cea mai mare parte a copiilor sufera cel putin o data de eritem fesier in primii 3 ani de viata,
indeosebi in preajma varstei de 9 -12 luni, dupa diversificarea alimentatiei. Introducerea
alimentelor solide in alimentatia copilului determina modificarea aciditatii scaunelor, ceea ce
favorizeaza aparitia eritemului. Eritemul fesier se manifesta prin inrosirea si iritarea portiunii de
piele care intra in contact cu scutecele. In cazurile severe, pot sa apara vezicule sau infectii, iar
placile se pot extinde dincolo de zona acoperita de scutece.
La capitolul destinat nou-nascutului am descris care este maniera in care este recomandata
schimbarea scutecelor. Aceste recomandari se mentin de-a lungul perioadei in care copilul nu are
control sfincterian si utilizeaza scutecele.
In situatia in care eritemul fesier se extinde, prezinta mici basicute purulente, pielea se
descuameaza, medicul pediatru trebuie sa fie anuntat imediat in vederea prescrierii unui
tratament adecvat.
d. Febra
In primele luni de viata, febra este un semnal de alarma, deoarece sistemul imunitar al sugarului
este inca incomplet maturizat si nu este capabil sa lupte eficient impotriva infectiilor.
Temperatura normala (masurata anal) la sugari este de 37 – 37,5°C. Peste 38°C, se vorbeste despre
febra. Febra este frecventa la sugari, deoarece ei reactioneaza la orice infectie printr-o crestere
brusca a temperaturii.
Febra la sugari poate avea numeroase cauze. Copilul poate fi deshidrat sau poate fi imbracat prea
gros intr-un mediu relativ cald.
Cel mai des, febra este cauzata de o infectie (cu alte cuvinte este un semn de imbolnavire). Sistemul
imunitar detecteaza un corp strain – o bacterie sau un virus – si reactioneaza, determinand
cresterea temperaturii. Unele bacterii si virusuri sunt sensibile la temperaturi ridicate si pot fi mai
usor distruse de sistemul imunitar. Astfel, febra este un mecanism de aparare – indica prezenta
unei infectii si contribuie la lupta impotriva ei. La aparitia febrei trebuie anuntat imediat medicul
pediatru, pentru ca acesta sa identifice si sa trateze cauzele care au dus la aparitia acestui
simptom.
Pentru combaterea febrei nu sunt utilizate decat antipireticele recomandate de medicul pediatru,
produse care sunt adaptate varstei sugarului. Este importanta anuntarea imediata a medicului,
existand riscuri deosebit de grave (deshidratare rapida).
Cum trebuie luata temperatura?

Asigurati-va ca termometrul este curat (trebuie sa-l sterilizati dupa fiecare luare a temperaturii),
apoi coboriti-i temperatura pana sub 36°C, scuturandu-l. Puneti-i la capat putina crema. Culcat
copilul pe spate, ridicati-i picioarele cu o mana, iar cu cealalta introduceti-i termometrul (partea

argintata a termometrului) in intregime in anus. Tot timpul in care termometrul este introdus,
tineti-l, nelasind copilul nici o clipa singur. Termometrul trebuie sa fie tinut vreme de doua minute.
Fiti atenti la introducerea termometrului. Introduceti-l cu grija, neuitand sa-i ungeti capatul cu
crema. Hemoragiile provocate de manipularea neatenta sau brutala a termometrului nu sunt deloc
rare.
Luarea temperaturii axilar (subrat) nu este concludenta.
Temperatura se poate lua si bucal, cu un termometru special, sau cu benzi speciale care se pun pe
frunte si care indica temperatura, fie printr-o modificare a culorii, fie in cifre. Avand in vedere
caracterul lor mai putin invaziv, ultimile doua metode sunt preferabile luarii temperaturii rectale,
chiar daca sunt mai putin precise.
Nu se utilizeaza termometrul in alt scop decat masurarea temperaturii! Este absolut

interzisa utilizarea sa pentru stimularea defecarii!
e. Convulsiile
Convulsiile febrile sunt specifice sugarului si copilului mic si se pot produce in conditiile unei
cresteri rapide a temperaturii (peste 38ºC). In general, convulsiile febrile sunt de scurta durata,
manifestandu-se mai putin de 15 minute.
In timpul unei astfel de convulsii, copilul isi pierde constienta; mainile si picioarele fac miscari mici
si repetate; pielea este palida, iar pentru scurt timp poate deveni albastra. In cateva minute, criza
ia sfarsit, iar tremuraturile inceteaza. Culoarea fetei revine la normal, iar copilul isi recapata starea
de constienta.
Cauza convulsiilor febrile este reprezentata de cresterea rapida a temperaturii corporale. In plus,
se pare ca exista o predispozitie genetica pentru aparitia convulsiilor febrile, caci acestea se
regasesc in unele cazuri in antecedentele familiale.
Un alt factor de risc pentru convulsiile febrile este reprezentat de infectiile repetate ale copilului.
Astfel, convulsiile febrile apar deseori in contextul unei infectii acute a cailor respiratorii (otita
medie, rinofaringita, etc.), fiind prima manifestare a bolii.
f. Diareea acuta
Simptomul principal al diareii consta in eliminarea de scaune frecvente, de consistenta redusa si cu
volum mare. In general, episodul diareic dureaza 3 zile, dar prin accentuarea simptomelor, se
instaleaza sindromul acut de deshidratare.
Diareia infectioasa poate fi insotita de febra, colici intestinale, varsaturi, greturi.

Copiii mai mici de trei ani sufera in general 1-3 episoade diareice pe an.
Majoritatea agentii patogeni ai diareilor se transmit pe cale fecal-orala, dar nu se exclud ca surse
posibile apa sau alimentele contaminate.
Cauzele diareei acute sunt:

1. virusuri, bacterii sau paraziti
2. intoxicatie alimentara
3. medicamentele, in special antibiotice
4. alergiile la alimente
5. deficit de enzime (de exemplu, intoleranta la lactoza)

In astfel de situatii sugarul trebuie sa ingere o cantitate suficienta de lichide pentru a se evita
deshidratarea.
In majoritatea cazurilor de deshidratare usoara sau medie, se recomanda rehidratarea orala.

Perfuziile sunt utilizate (la spital, de catre personal specializat) atunci cand diareea este insotita de
varsaturi, emisie importanta de scaune sau in cazul unei deshidratari importante.
Tratamentul diareei acute se face in functie de examenul medical, care permite aprecierea cauzei
diareei si nivelul dezhidratarii.
Este important sa va prezentati la medicul de familie la cele mai mici semne de imbolnavire
ale copilului! Chiar daca sunteti bine intentionat cand amanati vizita la medicul de familie
(este frig afara si nu vreti sa raceasca copilul). Starea de sanatate a sugarului se poate
degrada rapid (2 ore), ajungandu-se la situatii extrem de grave!

SESIUNEA 4.6 ACCIDENTE POSIBILE LA SUGARI ŞI PREVENIREA LOR
Accidentele, fie din casa, fie de pe strada, fac mai multe victime decit toate bolile contagioase la un
loc. Din trei decese la copii, unul este datorat accidentelor. Cu atentie, va veti obisnui repede sa
preveniti pericolele, sa intoarceti cratita cu minerul spre interiorul plitei, astfel ca aceasta sa nu fie
la indemina copiilor, sau sa mascati prizele – toate aceste gesturi va vor deveni familiare o data ce
veti avea un copil in casa.
Incepand de la acesta varsta, vom trata posibilele accidente si prevenirea lor, urmand ca la
fiecare grupa de varsta sa atragem atentia asupra acelor accidente care pot aparea tocmai
datorita specificitatii dezvoltarii copilului!
Pericole din casa !

Iata in citeva din principalele cauze ale accidentelor domestice:
Cratita de pe aragaz al carei maner este intors spre exterior. Copilul capata abilitatea de a se
deplasa, mai intai de-a busi-lea, apoi mergan sprijinit, in cursul primului an de viata. El are nevoie
de prezenta dumneavoastra si va va urma in bucatarie oricand. El se va sprijini de orice pentru a
merge. In afara de pericolul ca micutul sa apuce minerul cratitei, sa o rastoarne si sa se opareasca,
mai exista si posibilitatea ca, fiind prea plina si fierband, continutul ei sa dea pe dinafara si sa
stinga focul, aparind astfel pericolul intoxicarii cu gaz metan sau al asfixierii.
Perna sau plapuma de puf din patutul copilului. Inaintea varstei de 3 luni, copilul poate face un
acces de supraincalzire si deshadratarea poate interveni rapid. Inainte de un an, sugarul se misca
in pat, insa nu are capacitatea de a-si controla miscarile foarte bine si nici de a inlatura obiectele
care ii provoaca rau, existand riscul de sufocare (isi trage plapuma peste cap, insa nu are puterea
de o da la o parte)
Fereastra sau scara fara aparatoare. Sugarul care merge de-a busi-lea poate cadea pe scari daca
acestea nu sunt protejate. De asemenea, este foarte important sa fiti prezent langa el atunci cand
va cobora scarile (scara va trebui sa aiba balustrada sau un perete fix) pentru a-l sustine de mana
atunci cand urca sau coboara. Geamul nu trebuie lasat deschis si copilul nesupravegheat.
Radiatorul electric fara plasa de protectie. Lumina pe care o zareste copilul la radiator este
foarte interesanta pentru copil. Este bine sa asiguram radiatorul cu o plasa de protectie, care sa il
tina la distanta de sursa de caldura.
Dulapul de medicamente la indemina copilului. Copilul spre 1 an adora sa deschida si sa

inchida dulapurile, sa scotoceasca in dorinta sa de explorare. Incepe sa apuce cu degetele si primul
gest este acela de a cunoaste aceste obiecte cu gura. Medicamentele frumos colorate pot oricand sa
ajunga in gurita sugarului. Uneori, riscul de incec cu aceste medicamente este mai mare decat
intoxicatia medicamentoasa! De asemenea, medicamentele (dar si alte obiecte mici: nasturi,
bomboane, boabe de fasole) pot fi puse in nasuc sau ureche si pot provoca suferinte mari copilului:
otite, suprainfectari...De aceea, utilizati un dulapior de perete, cu inchizatoare pentru a depozita
medicamentele.
Produsele de menaj pastrate la un loc cu alimente sau puse in ambalajele produselor

comestibile (ex: detergent lichid in sticla de suc).

Prizele neprotejate. Copilul va fi tentat sa va imite atunci cand va vede ca bagati in priza un
aparat, dar nu numai! Se va juca la priza cu un bat gasit intamplator prin casa, o mina de pix.. Este
suficient sa puneti prize cu capac cu arc puternic.
Aparate electrice lasate in priza in preajma copilului cind acesta face baie (ex: aparat de ras,
uscator de par, radio etc). Firul unui aparat casnic electric lasat in priza, dupa ce a fost scos din
aparat. Acest fir, daca atirna pe jos, poate fi bagat in gura de copil.
Sugarul care este infasat pe o comoda si este lasat nesupravegheat, risca sa cada de pe ea. De
aceea, niciodata copilul nu va fi lasat nesupravegheat pe masa de infasat, in patul fara grilaj, pe
scaunelul de la bucatarie.
Fierul de calcat uitat in priza. Obiectele de incalzit defecte. Intoxicatiile provocate de

monoxid de carbon sunt frecvente. Verificati ca obiectele de incalzit (sobe cu lemne, cu
carbuni su cu gaz metan) sa functioneze bine si controlati-le in fiecare an.
Copilul lasat singur in casa. Niciodata nu trebuie sa lasati un copil singur acasa, fie el de patru
luni sau de patru ani, fie zi, fie noapte. Orice se poate intampla.
Este imposibil sa faci o lista cu tot ce ti se poate intimpla intr-o casa; toate cele enumerate
mai sus reprezinta pericole atit pentru sugar, cat si pentru copilul de virsta mai mare.
Iata, in continuare (pe linga aspectele metnionate mai sus), citeva sfaturi inspirate din viata
cotidiana pentru sugar:
nu-i puneti niciodata un lantisor in jurul gitului;
nu-i lasati la indemina o caseta de lucru care contine ace de cusut, ace cu gamalie, nasturi
(copilul duce totul la gura).
nu lasati ace de siguranta la indemina copilului.
fiti atenti la animalele din casa si nu le lasati nesupravegheate in preajma copilului.
fiti atenti la distantele dintre barele patutului sau ale tarcului (sa nu-si poata trece capul
printre ele).
nu lasati copilul nesupravegheat in tarc.
nu lasati la indemina lui obiecte mici pe care le poate inghiti sau aspira.
nu lasati niciodata copilul singur in cada de baie (se poate ineca).

INTREBARI DE AUTO-EVALUARE
1. Care sunt caracteristicile dezvoltarii psihomotorii ale sugarului cu varsta de 6 luni?

2. Ce jocuri si jucarii adecvate acestei varste cunoasteti?
3. Care sunt nevoile sugarului si cum poate adultul sa le satisfaca?
4. Care sunt principalele regului in diversificatia alimentatiei sugarului?
5. Care sunt normale de igiena specifice acestei etape de dezvoltare a copilului?
6. Care sunt mijloacele de crestere a imunitatii la sugar?
7. Ce masuri trebuiesc luate la primele semne de imbolnavire a copilui? Descrieti aceste
semne.
8. Cum se pot preveni accidentele casnice si nu numai?
MESAJE CHEIE
1. În primul an de viaţă copilul trece prin diverse etape de dezvoltare. Achiziţiile în plan
psiho-motor sunt vizibile de la o lună la alta, dezvoltarea fizica este rapida.
2. Jocul este principalul instrument de comunicare cu copilul, mesajele pe care copilul le
transmite atunci cand se joaca sunt foarte importante.
3. Este perioada in care copilul se exprima imitand ceea ce aude si ceea ce vede.
4. Comunicarea cu sugarul trebuie sa fie clara, cuvintele trebuiesc pronuntate corect ca
forma gramaticala.
5. Intotdeauna trebuie laudat si incurajat un comportament bun al copilului.
6. Copilul trebuie sa fie imediat inregistrat la un medic de familie, medic care va participa
la stabilirea si revizuirea planului de interventie specifica pentru sanatate al copilului
si care va urmari copilul pe toata durata plasamentului. Medicul va va sustine ori de
cate ori este nevoie: in stabilirea meniului pentru copil, in satbilirea calendarului de
vaccinari si in toate situatiile de imbolnavire ale copilului.
7. Pentru a corespunde cerintelor copilului, alimentatia trebuie sa fie variata si
echilibrata.
8. Greselile din alimentatie pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si
psihice a copilului: anorexia sugarului si malnutritia pot fi doua dintre aceste
consecinte.
9. Imunizarile sunt foarte importante la aceasta varsta, de aceea este obligatorie
respectarea calendaruli vaccinarilor si cunoasterea tuturor aspectelor legate de
cresterea imunitatii copilului.
10. Este important sa va prezentati la medicul de familie la cele mai mici semne de
imbolnavire ale copilului.
11. Accidentele, fie din casa, fie de pe strada, fac mai multe victime decit toate bolile
contagioase la un loc, atentie deci la prevenirea lor.

SESIUNEA 5 PERIOADA COPILĂRIEI TIMPURII (1-3 ANI)
SESIUNEA 5 - Perioada copilăriei timpurii (1-3 ani) 4 ore

timpurie
dezvoltare
SESIUNEA 5.1 PRINCIPALELE ETAPE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE A

COPILULUI DE 1-3 ANI
Aceasta perioada de timp este cea in care copilul isi dezvolta sentimentul de incredere in sine si
constientizeaza ca este o persoana.
Un prim pas in constituirea imaginii de sine este formarea la copil a “schemei corpului”. In aceasta
etapa apare desprinderea copilului de spatiul extern, aceasta fiind legata de dezvoltarea capacitatii
de diferentiere vizual spatiala. Copilul începe să cunoască lumea înconjurătoare, spaţiul, îşi
recunoaşte propriul corp şi elementele corpului său, dar în acelaşi timp cunoaşte părţile corpului
celuilalt „aceasta este urechea mea şi aceasta este urechea Alinei” de exemplu.
Copilul începe să-şi definească acţiunile „aruncă mingea”, începe să înţeleagă astfel lumea
exterioară şi să se înţeleagă pe sine. Se contureză individualizarea proprie şi separarea de
imaginea celuilalt. Un rol deosebit de important in dezvoltarea imaginii de sine il constituie
momentul in care copilul incepe sa se recunoasca in oglinda, moment situat dupa mai multi autori
intre cea de-a 17-a luna de viata si cea de-a 24-a. Dezvoltarea imaginii de sine şi a încrederii în sine
sunt elemente foarte importante în dezvoltarea sa ulterioară. Dacă îl veţi încuraja în acesată
perioadă se se descopere pe sine şi lumea înconjurătoare, copilul se va dezvolta armonios.
Intre 1 si 3 ani ritmul cresterii este foarte intens, insa manifestat inegal la nivelul segmentelor
corpului, fapt care contribuie la modificarea generala a aspectului copilului. Spre exemplu, capul
are la un an cam 1/3 din statura copilului la 1 an, insa la 3 ani are cam 1/4 din statura sa.
Daca la 1 an, copilul are inaltimea de 74 de cm si o greutate medie de 9.300 kg, la 3 ani, valorile
sunt de 92 de cm in inaltime, cu o greutate medie de 13/14 kg. In perioada 1-3 ani, copilul ia in
greutate aproximativ 4,5 kg. Aceasta perioada este caracterizata de osificari intense la nivelul
coloanei vertebrale, a cutiei craniene, laa nivelul dentitiei (daca la 1 an, copilul are 8 incisivi, spre
sfarsitul perioadei putem vorbi de completarea dentitiei “de lapte”). Creierul se dezvolta atat sub

raportul circumvolutiunilor (spre 3 ani, creierul copilulului este asemanator cu cel al adultului),
cat si sub raportul cresterii in greutate.
in această perioadă copilul va vorbi foarte mult, înţelegând mai multe cuvinte decât poate
pronunţa;
rosteste corect si inteligibil cuvintele uzuale si se exprima in propoziţii scurte care se vor
transforma treptat spre 3 ani în fraze;
foloseste foate des intrebarea „ce este asta?”
isi verbalizeaza, dorintele, intentiile, sentimentele;
timiditatea fata de persoanele straine, simpatia sau antipatia fata de cele cunoscute;
ii place să se joace cu obiectele dar si cu adultul; initial singur, apoi apar elementele jocului in
paralel (alaturi de alti copii), sfarsind prin jocul impreuna cu alti copii;
manifesta gelozia in raport cu un alt copil
este posibil sa isi orienteze afectivitatea catre obiecte (un ursulet de plus, o hainuta);
învăţa să prindă, să arunce şi să lovească o minge, să pedaleze la tricicletă ;
poate să despacheteze, să îndoaie hârtia, să deseneze linii, să pună forme rotunde în cercuri şi
să facă un puzzle simplu ;
se poate manifesta agresiv atunci când este frustrat, mai ales când este obosit. Poate muşca sau
lovi alţi copii când este supărat;
dobandeste mai multa siguranta si independenta;
intre doi şi trei ani este pregătit să înveţe să meargă singur la toaletă. Dar probabil că va avea
nevoie de scutec pe timpul nopţii.
Intarzieri de dezvoltare:
slaba coordonare a miscarilor si a pozitiei corpului
lipsa increderii in persoana care il ingrijeste care poate sa se manifeste fie prin frica de a
explora mediul, fie prin excese
nu este capabil de a-si controla supararea si mania
regresie la stadiul de bebelus (limbajul bebelusului)
dependenta foarte mare fata de adult
opune rezistenta la orice incercare de control din parte adultului

SESIUNEA 5.2 PARTICULARITĂŢILE PSIHICE ŞI NEVOILE EDUCATIVE ALE

COPIILOR DE 1-3 ANI
Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său.

2 ani · Urca si coboara scarile treapta cu treapta · Loveste o minge cu piciorul · Aseaza cinci sau
sase blocuri unul peste altul · Isi spala si usuca mainile · Spune cel putin 20 de cuvinte · Combina
doua cuvinte ("Masina merge" sau "Mult suc") · Asculta doua comenzi consecutive "Ia-ti sosetele si
pune-le in geanta" · Imita adultii in ceea ce spun si fac · Potriveste obiectele de aceeasi culoare ·
Sare in sus de pe loc · Aseaza opt cuburi unul peste altul · Isi periaza dintii cu ajutor · Pune
intrebari · Numara pana la 3 · Numeste si comenteaza imaginile dintr-o carte · Se imbraca cu o
parte dintre haine.
3 ani · Sare cu ambele picioare, in acelasi timp · Se balanseaza cite putin pe un singur picior ·
Arunca mingea cu amandoua mainile · Merge pe tricicleta · Isi spune numele, varsta, sexul si
numele unui prieten · Se implica in jocuri imaginare · Aseaza opt cuburi unul peste altul · Foloseste
des adjective · Foloseste verbe · Isi periaza dintii fara ajutor · Se imbraca fara ajutor · Stie sa
explice funtionalitatea obiectelor uzuale · Se joaca joculete (care implica reguli si simboluri)
Nimic nu este mai important pentru copil decât să petreacă timp cu dumneavoastră. Hrănindu-l şi
mângâindu-l , vorbindu-i şi jucându-vă cu el, îl ajutaţi să devină încrezător, curios şi comunicativ, îi
permiteţi să constate că este iubit, că este valoros şi că este în siguranţă în lumea care îl înconjură.
Nevoile copilului
Daca am intreba copilul care sunt nevoile sale, acesta ne-ar spune:
Îmi place să ascult poveşti şi voi încerca să le „citesc” chiar eu. Îmi place când repetăm împreună
cântecele. Nu vă îngrijoraţi dacă sunt băiat şi mă joc cu păpuşi sau dacă sunt fetiţă şi mă joc cu
maşinuţe. Acum îmi place să explorez totul în jurul meu. Încep să înţeleg ce înseamnă „curând” şi
„acum”. Învăţ să aştept pentru ceea ce am nevoie (dar nu îmi place să aştept). Dacă te rogi de mine
sau te superi când mă port rău, s-ar putea să continui să mă port aşa ca să atrag atenţia. Dacă îmi
spui clar ce vrei şi dacă nu te enervezi probabil voi face. Am nevoie de un program pentru somn,
masă, joacă.
ascultă atent întrebările copilului şi răspunde la ele.
ţine-te de cuvânt dacă promiţi să–ţi petreci timpul cu el.
asigură-te că are o pălărie sau ceva de protecţie contra soarelui când se joacă
afară.
urmăreşte dezvoltarea copilului după un program.
ajută copilul să numească, să descrie şi să compare diferite animale, obiecte sau
mişcări.
distraţi-vă numărând sau spunând poezioare.
discutaţi cu un psiholog sau logoped dacă vă îngrijorează dezvoltarea limbajului.
Învăţare
începeţi ziua cu programul obişnuit fără să vă grăbiţi. ajutaţi copilul să îşi aleagă
singur hainele de cu seară.
respectaţi dreptul la proprietate al copilului. nu îl forţaţi să dea jucăria preferată.
ajutaţi-l să găsească alte jucării pentru a le împărţi cu ceilalţi.

SESIUNEA 5.3 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
La 1 an îşi recunoaşte numele, face semnul de “la revedere” urmărind direcţia arătată, pronunţă 1-
2 cuvinte, amestecă cuvintele şi sunetele într-un limbaj propriu (jargon). Utilizează foarte mult
gesturile pentru a comunica: întinde mâna când doreşte ceva, arată cu degetul obiecte şi persoane
cunoscute, la cerere. Dacă îi veţi cere să aducă un obiect va executa acest lucru.
Tot în acesată perioadă apare şi vestitul „NU”; începe perioada negativismului. Îl ia pe „nu” în
„braţe” şi-l experimentează în toate situaţiile.
Asociază cuvintele după simbolul lor (ex: „mama, papa” echivalând cu propoziţia, „mama, vreau să
mânc”).
De multe ori am fost întrebaţi care este atitudinea pe care trebuie să o aibă AMP când copilul îi
spune „mama”. Explicaţiile pe care psihologii le dau în aceste cazuri sunt diferite: unii psihologi
sunt de părere că AMP-ul are obligaţia să-i explice copilului încă din primele zile de la primirea
copilului, indiferent de vârsta copilului, că ea nu este mama sa şi soţul său nu este tatăl copilului
primit în plasament. Aşa cum am mai precizat în acest manual, copilul, înţelege încă din primele
clipe de viaţă ce i se comunică şi mai ales cum se comuincă cu el. Unii specialişti recomandă
utilizarea numelor mici, a pronumelui, Ana, Maria etc. Alţii spun însă că se poate utiliza şi „mama
Ana, mama Maria” dar nicidecum simplu „mama”. Cu siguranţă orice copil îşi doreşte să aibă o
mamă şi interesul superior al copilului ar fi ca acesta să aibă o familie. Nu trebuie însă să ignorăm
faptul că copilul este, de cele mai multe ori, plasat pentru o perioadă determinată, urmând ca apoi
să fie adoptat de către o familie sau integrat în familia biologică sau familia extinsă. Atunci va putea
să exerseze din plin terminologia specifică familiei dar şi să o experimenteze. Între timp poate avea
ca model familial, modelul familiei dumneavoastră şi acest lucru îl va ajuta în viitor să se integreze
într-o altă familie.
Copilul îşi dezvoltă mijloacele de comunicare înainte de a achiziona toate mijloacele vorbirii, aşa
cum spuneam şi înainte, înţelege multe cuvinte dar nu le paote rosti pe toate. Iniţial copilul
foloseşte numai substantive comune, urmând ca apoi să utilizeze şi verbele şi pronumele personal.
La 2 ani copilul cunoaşte 200 – 300 de cuvinte, denumeşte obiecte uzuale, foloseşte două cuvinte
asociate, utilizează deja şi câteva prepoziţii (pe, în), pronumele (eu, tu dar destul de rar), verbe la
imperativ („vino!, „pleacă!”); execută comenzi verbale simple. Este perioada în care apare „de ce?”
şi este interesat de toate obiectele şi acţiunile din jurul său. În această perioadă este nevoie de
răbdare, fiecare „de ce?” este foarte important pentru copil, răspunsul la aceste întrebări îl ajută să
crească, să se dezvolte.
„Piticul”, aşa cum îi spunem de multe ori, vorbeşte despre sine la persoana a 3-a „Radu vrea papa”,
„Ana pleacă afară”. Perioada lui „NU” se menţine, copilul având de multe ori un comportament
opoziţional.
La 3 ani cunoaşte deja între 900 – 1000 cuvinte şi construieşte câte 3-4 propoziţii cu subiect şi
predicat, execută o comandă cu două etape. Vorbirea lui este înţeleasă de membrii familiei, de cei
din preaja lui.
Întrebarea „de ce?” se menţine şi se adaugă şi altele:„unde?”, „când?”. Dorinţa de comunicare este
mare, imitaţia la fel şi deşi vorbeşte încă ca un „bebe” începe să utilizeze „eu”, „mie”, „tu”. Se

dezvoltă conceptul „al meu”, utilizat pentru a indica posesia jucăriilor dar şi a persoanelor
semnificative.
La această vârstă copilul işi spune numele şi prenumele, ştie care este sexul său şi spune „sunt
băieţel” sau „sunt fetiţă”.
SESIUNEA 5.4 TIPURI DE JOCURI SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE

DEZVOLTARE A COPILULUI
Copilul aflat in aceasta etapa de dezvoltare are simtul proprietatii foarte dezvoltat, putand lua
jucariile altor copii sustinand ca sunt ale sale. Pentru copil mic a da o jucărie înseamnă a o pierde,
copilul nu dă jucăria nu pentru că este egoist ci pentru că simte că o pierde.
Daca in jurul varstei de 2 ani copilul paraseste relativ usor jocul pentru alte activitati (ex. servirea
mesei), spre sfarsitul etapei se simte frustrat daca jocul este intrerupt brutal. In aceste momente
asistentul maternal trebuie sa explice copilului motivul pentru care suspenda jocul si faptul ca
poate reveni dupa indeplinirea celeilalte sarcini.
Copilul incepe sa se implice in conversatii folosind din ce in ce mai mult vorbirea, in locul
gesturilor si semnalelor, pentru a realiza comunicarea. El trebuie incurajat sa exploreze mediul in
care traieste, iar acesta trebuie sa fie corect structurat si securizant (vezi capitolul special) .
Jucăriile adecvate acestei vârste sunt cele care-I dezvoltă copilului personalitatea şi contribuie la
dezvoltarea proceselor psihice (afective, de cunoaştere, de relaţionare).
Jocurile care solicită deplasarea, manipularea obiectelor, auzul sunt foarte eficiente. Obiectele din
gospodărie pot fi folosite ca jucării: cutii, lădiţe, materiale textile şi multe alte obiecte. Jocurile în
aer liber: lada cu nisip, ţarcul, gradina, toboganul, îi dezvoltă copilului deprinderile manuale şi
motricitatea. La această vârstă putem să-i cumpărăm cărţi viu colorate, cu imagini bine conturate.
Imaginile vor contribui la dezvoltarea percepţiei, imaginaţiei. De fiecare dată vom asocia câte o
povestioară acelor imagini, pentru a stimula dezvoltarea limbajului. Jucăriile sonore sunt de
asemenea foarte utile: animale care scot sunete, instrumente muzicale, cutii muzicale,
minicasetofon. Audiţiile acestor sunete vor fi însoţite de mişacre, dansuri care stmiulează
dezvoltarea motricităţii şi a cordonării motorii. Aprope toate aceste jocuri se vor desfăşura în
compania adultului, sub supraveghere. Este bine să-I explicăm tot ceea ce facem, să-i povestim, să-l
întrebăm, toate acestea îi vor da siguranţă. Luatul mesei de multe ori se transformă în joc; este
bine să-l lăsaţi să se joace cu mâncarea, farfuria, lingurile, se va murdări probabil dar o va va face
din dorinţa de cunoaştere şi nu din răutate.
Jocurile preferate sunt: nisipul, apa, obiectele din bucătărie (va prefera tacâmurile şi farfuriile
din bucătărie şi nu pe cele de jucărie), obiecte din garderoba părinţilor (pantofii cu toc vor fi foarte
căutaţi de fetiţe dar şi de băieţi). Activităţile casnice ale părinţilor vor fi interesante pentru ei şi se
vor implica, de multe ori spre disperarea părinţilor.
Cărţile, instrumentele muzicale sunt şi la această vârstă accesibile. Este perioada în care putem
introduce creioanele colorate, acuarelele, pensulele, cărţile de colorat, plastilina. Puzzelu-rile
(acestea trebuie să fie formate din puţine elemente, să conţină imagini simple şi uşor de conturat),
incastrele, jocul lotto cu imaginii, jocuri leggo, cuburile care au diferite imagini pe ele, sunt indicate

pentru această vârstă; acestea vor cotribui la dezvoltarea percepţiei, motricităţii, la dezvoltarea
abilităţilor de cunoaştere şi orientare temporo-spaţială.
Jocurile în aer liber cu mingea, găletuşe pentru nisip, apa, bicicleta, tricicleta, teatrul de păpuşi,
animalele din pluş sau plastic, desenele animate, filmele cu animale, sunt toate indicate la acesată
vârstă. Păpuşile, maşinile, figurinele sunt de asemenea utilizate în diverse scenarii de joc.
Atenţie însă la programele de desene animate şi filme deoarece multe dintre ele conţin
violenţă şi imagini necorespunzătoare dezvoltării copilului.

SESIUNEA 5.5 PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE ALE COPILULUI DE 1-

3 ANI
Naşterea unui alt copil în familia asistentului maternal sau plasarea unui alt copil în familie poate fi
una dintre motivele declanşării unei crize de adaptare a copilului.
La apariţia unui alt copil, primul copil poate trăi o adevărată criză. Şi aceasta deoarce „puiul” este
obişnuit să fie în centrul atenţiei întregii familii, să fie primul şi cel mai bun. Această stare de
lucruri este ameninţată de venirea noului membru al familiei. Copilul este confruntat acum cu
sentimente de gelozie iar în plus este preocupat de întrebarea tulburătoare: cum se nasc copii? El
trebuie să înţeleagă toate acestea, să se adapteze, să "digere" noua realitate. Este foarte mult
pentru un copil. Îl puteţi ajuta să depăşească această criză doar vorbind cu el, explicindu-i,
înţelegându-l, ajutându-l să îşi depăşească gelozia.
Pentru că îşi aduce aminte de momentele în care a fost "rău", copilul va crede că greşelile sale sunt
adevăratele motive pentru care părinţii vor un alt copil. El se întreabă cum va mai putea fi iubit în
aceste condiţii pentru că iubirea este pentru el ca o ciocolată, dacă îi dai altcuiva o bucată
înseamnă să îl privezi pe el de acea parte. Nimic nu îi permite să vadă că iubirea nu este ca o
ciocolată şi că poate primi în continuare foarte multe.
Pentru a evita aceste situaţii de criză este bine să pregatiti copilul in mod firesc, simplu si pe
intelesul lui, in legatura cu ce anume urmeaza sa se intample, fără a încerca să vă dezvinovăţiţi şi
fără a încerca să îi obţineţi acordul, asigurandu-l in permanenta ca il iubiti.
Cu cât timp înainte ar trebui să îl preveniţi ? Dacă are mai puţin de doi ani trebuie să îl preveniţi
când plecaţi la maternitate chiar dacă nu înţelege complet situaţia. Cel mai mult îl va tulbura faptul
că îl părăsiţi şi asta pentru că el a fost o dată părăsit. Preveniţi-l că plecaţi la spital pentru ca să aibă
loc naşterea bebeluşului. Ar trebui, de asemenea, să fie deja obişnuit cu persoana cu care va
rămâne acasă (soţul sau dacă va fi dat în îngrijirea unui alt asistent maternal). Pentru un copil care
are 2-3 ani este bine să îl anunţaţi cu o lună înainte de naşterea copilului sau de venirea unui alt
copil în familie. Aşteptările prea lungi pot părea interminabile pentru copil. Există riscul să uite ce
aţi spus când lucrurile se vor întâmpla în realitate. Va trebui să îi spuneţi mult mai repede pentru a
nu trage concluzi false. Dacă din acest motiv va trebui să plece la un alt asistent maternal atunci va
trebui să-i explicaţi de ce va pleca, la cine va pleca şi daca veţi revedea.
Îmbolnăvirea copilului poate provoca o criză de adaptare. In situatia spitalizarii copilului, criza de
adaptare se datoreaza separarii bruste de mediul cunoscut si de persoana de referinta afectiva,
precum si suferintei cauzate de boala (dureri, tratamente...) Toate acestea produc o perturbare a
comportamentului copilului atat in timpul in care este bolnav, cat si imediat dupa aceea, cand va
reveni la stilul obisnuit de viata. Chiar daca va fi in mod evident mult mai atent ingrijit in aceasta
perioada, cu mult mai multa caldura, este important pentru el sa mentineti o parte din regulile si
ritualurile obisnuite (ii spuneti povestea inainte de a se culca, ii dam sa manance din farfuria sa si
nu recurgem la biberon, utilizam olita).

SESIUNEA 5.6 COMPORTAMENTUL DIFICIL AL COPILULUI ŞI

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ÎN COPLILĂRIA TIMPURIE
Agresivitatea îndreptată către propria persoană sau îndreptată către alţii (jucării sau alte
persoane) poate fi una dintre problemele acestei vârste.
Copilul se dă cu capul de perete, se muşcă îşi dă palme sau se trânteşte pe jos?

Are uneori comportamente agresive asupra propriei persoane?
Manifestările opozante şi agresive sunt până la un punct, parte componentă a unei dezvoltări
normale.
Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai pregnante, de exemplu,
mulţi copii de 2-3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult la 4-5 ani.
În astfel de situaţii comportamentul asistentului maternal faţă de copil ar trebui să fie un echilibru
între permisivitate şi disciplină. Relaţia cu asistentul maternal îi oferă copilului echilibrul afectiv şi
siguranţa (securitatea) de care are atâta nevoie, îi răspunde în general nevoilor de sens, de
ordonare a lumii astfel încât micul copil să facă faţă evenimentelor vieţii. Relaţiile pe care copilul le
construieşte cu cei din jurul său sunt foarte importante şi toate persoanle care intră în contact cu
el îi afectează în mod direct sau indirect viaţa.
Mulţi asistenţi maternali au o relaţie foarte bună cu copilul aflat în plasament şi cu toate acestea
observă la el unele comportamente „ciudate” sau „nelalocul lor”, spun ei. Unul dintre aceste
comportamente ar fi şi acesta: copil îşi dă o palmă. Asta n-ar fi nimic dar se pare că unii copii
repetă acest gest. Alţii se trântesc de pământ, alţii se lovesc cu capul de perete. Cu siguranţă dacă
se întâmplă o singură dată, asistentul maternal nu observă, poate ignoră sau pur şi simplu nu
consideră ca fiind ceva grav, dar în momentul în care copilul repetă aceste gesturi,
comportamnetul său devine îngrijorător şi adulţii se văd în faţa unei adevărate probleme.
Sunt aceste comportamente normale sau nu?

Este una din întrebările pe care si le pun deseori cei care îngrijesc copilul. Răspunsul nu poate fi
prea simplu prin da sau nu pentru că aceste comportamente depind de o serie de factori, de
evenimente şi pot fi catalogaţi numai în funcţie de aceste aspecte.
Faptul că îşi dă o palmă, că se trânteşte pe jos sau că se loveşte cu capul de perete poate însemna
ceva numai dacă iei aceste comportamente în diferitele contexte. Poate fi vorba despre o
modalitate de a atrage atenţia celor din jur asupra propriei persoane, ceva de genul „nu mă vede
nimeni?”, „mă lovesc deci exist, aşa că da-ţi-mi atenţie că altfel mai fac o dată...”. Este o formă de
autoagresivitate şi acest comportament poate fi pus în aplicaţie pentru a atrage atenţia sau poate fi
folosit ca o metodă de autopedepsire, asta în cazul în care este obişnuit cu pedepsele de acest gen.
Nu de puţine ori micul copil îşi încearcă astfel limitele „ce am voie să fac şi ce nu”, încearcă reacţiile
celor din jur.
Agresivitatea are multe cauze dar de multe ori nu ajungem să le descoperim, de aceea este indicat
să apelăm la specialişti psihologi, psihiatri, educatori. Există mai multe forme de agresivitate, cum
ar fi agresivitatea verbală, gesturile agresive – forme active de agresivitate şi forme pasive.

Agresivitatea poate fi îndreptată către alte persoane (heteroagresivitatea) sau asupra propriei
persoane (autoagresivitatea).
Când fac copiii astfel de gesturi?

Atunci când se simt neglijaţi, când doresc să ne atragă atenţia supra lor. Un copil are în
permanenţă nevoie de atenţia unui adult. Copilul are ca reper în dezvoltarea sa atenţia şi
informaţiile pe care le primeşte de la adulţi. Atunci când se cred vinovaţi pentru ele, atunci când
sunt suficient de răsfăţaţi (ca să nu spunem lipsiţi de limite), atunci când doresc să ne transmită o
stare pe care nu o pot defini sau când protestează şi nu în ultimul rând când doresc să-şi încerce
limitele, doresc să ne cunoască, să ne pună la încercare.
Pentru ca fiecare copil să poate experimenta astfel de situaţii prin care îşi descarcă agresivitatea,
este bine ca jocul său să fie de multe ori liber şi mai puţin dirijat. Şi jocul dirijat are importanţa lui
dar cel nedirijat permite aceste inversări de roluri de care copilul are nevoie. Copilul simte nevoia
de a influenţa mediul din jurul săi şi de a nu fi el cel influenţat. “Mă joc cum vreau eu.” Psihologii
spun: “Un copil care nu este niciodată agresiv ar trebui să vă îngrijoreze mai mult decât un copil
care are din când în când crize de furie şi încalcă regulile.”
Ignorarea comportamentelor agresive nu este o soluţie. Pe de altă parte atunci când îşi dă o palmă
sau se trânteşte de pământ este bine să încercăm într-o primă fază să ignorăm acest
comportament şi abia dacă acesta se repetă să încercăm să-i explicăm că ceea ce face nu este bine.
A-i spune un simplu „NU este voie” nu rezolvă problema ci o adânceşte. Pentru micul copil acel
„Nu” reprezintă de multe ori „De ce nu” sau „Şi ce dacă fac aşa?” „Ce mi se va întâmpla?” şi
nicidecum nu va recepţiona ce am fi dorit noi să transmitem. Limitarea unui copil nu înseamnă
pedepsirea lui, persecutarea sau anihilarea dorinţelor sau curiozităţilor ci înseamnă o aranjarea a
spaţiului şi timpului, o înţelegere a lumii şi realităţii exterioare. Este foarte important ca
explicaţiile pe care i le daţi să aibă sens pentru el, să fie pe înţelesul său şi mai ales, este important
să înţeleagă că este important pentru voi aşa cum este şi că nu este nevoie să-şi dea palme sau să
se trântească pe jos pentru a atrage atenţia.

SESIUNEA 5.7 PREZENTAREA REGULILOR ŞI A LIMITELOR UTILIZATE ÎN

EDUCAREA COPILULUI DE 1-3 ANI.
Sustinerea permanenta din partea adultului ii confera siguranta copilului. Este acea perioada cand
copilul poate constientiza diferenta intre sine si ceilalti, de aceea are nevoie de valorizare din
partea adultului. Astfel, copilul dobandeste incredere in sine, dar si in adult. Daca adultul are o
atitudine nonpermisiva, copilul va adopta un comportament de revolta sau de obedienta
exagerata, de neincredere in propriile puteri (copil timid, copilul care va refuza sa stea singur in
camera; alte manifestari pot fi pavorul nocturn sau enurezisul). Va adopta un model de relatie
ambivalenta cu adultul, relatie de respingere a adultului, dar si dependenta de acesta.
Una dintre erorile cel mai des intalnite in cresterea si ingrijirea copilului este „el este mic, nu stie,
nu intelege”. Aceasta eroare atrage dupa sine comportamente deficitare ale adultului in raport cu
nevoile de dezvoltare ale copilului. Apare dublul risc al supraprotejarii sau al comportamentelor
restrictive, tocmai din dorinta de a-l proteja. Desconsiderarea competentelor copilului este o
piedica in dezvoltarea copilului in egala masura in care nu-i este permis acestuia sa experimenteze
situatii noi (nu il lasam sa manance singur pentru ca „este mic si nu poate” sau „nu poate duce
singur lingura la gura si face mizerie in loc sa manance”). Ca o consecinta directa a acestor tipuri de
comportamente este prelungirea dependentei de adult, lipsa stimularii copilului si intarzieri de
dezvoltare ale copilului.
Un alt tip de comportament deficitar este acela al lipsei de reguli sau existenta regulilor excesive,
neadecvate varstei si puterii de intelegere a copilului. Mai ales la aceasta varsta, copilul
dobandeste cunostiinte imitand in buna masura comportamentele curente ale adultilor
reprezentativi din punct de vedere afectiv pentru ei. Modelul comportamental pe care il oferim
copilului este cel pe care acesta il integreaza si il va reproduce. O regula este valabila doar in
situatia in care a fost inteleasa de copil si in cazul in care este respectata de toata lumea. De aceea,
este foarte util pentru copil sa ii fie explicate si argumentate pe intelesul lui toate regulile pe care
le avem si in nici un caz sa nu fie utilizata forta (indiferent daca de forma ei: fizica sau verbala)
pentru a „convinge” un copil sa respecte regulile. Ideal este ca la construirea unei reguli sa
participe si copilul. Regulile sunt simple: „dupa ce ne jucam, strangem jucariile”, „inainte de masa,
ne spalam pe maini”. Iar adultul trebuie sa faca in asa maniera sa insoteasca cuvintele de spalarea
impreuna cu copilul pe maini, strangerea jucariilor.
Pentru a putea avea un parteneriat cu un copil, este foarte util sa valorizam comportamentul sau
pozitiv. Aprecierea adultului este extrem de importanta pentru copil si, in acest fel, copilul poate
intelege care este tipul de comportament care este apreciat.
In contextul incalcarii unei reguli, copilului poate sa i se explice ce anume a gresit, la ce anume ne
asteptam de la el. Nu trebuie niciodata sa avem in gand faptul ca „este prea mic”!

SESIUNEA 5.8 ALCATUIREA UNUI MENIU ADECVAT COPILULUI CU

VARSTA CUPRINSA INTRE 1 SI 3 ANI
La varsta de 1 an, copilul poate in general sa consume majoritatea alimentelor pe care le mananca
un adult, dar cu cateva precautii. Alimentele condimentate excesiv, sarate, indulcite sau cu sosuri
picante trebuiesc evitate. Acestea pot acoperi gustul natural al alimentelor si, pe termen lung, pot
deveni daunatoare sanatatii. Copiii mici sunt mai sensibili decat adultii la aceste arome si pot
respinge alimentele condimentate in exces.
La copiii de aceasta varsta, exista riscul unei asfixieri cu alimente tari, care pot sa blocheze căile
respiratorii. Prin urmare, toate alimentele trebuie sa fie pasate sau taiate in bucatele mici, usor de
mestecat, iar copilul nu trebuie sa manance decat sub supravegherea unui adult.
Fiecare grupa de alimente – carnea, pestele, ouale, lactatele, legumele si fructele, zaharurile,
grasimile – trebuie sa fie in permanenta prezente in meniurile copilului.
Nu exista un meniu ideal, complet. Ideal este ca meniurile sa corespunda nivelului de dezvoltare al
copilului si sa fie in permanenta diversificate, variate, iar pentru a asigura varietatea, cel mai
simplu este sa se pregateasca un program saptamanal al meselor copilului, tinind seama de
anotimp, de preferintele copilului si de posibilitatile financiare. Un astfel de meniu poate fi
discutat, stabilit si revizuit in cursul stabilirii planului de interventie specifica pentru sanatate si in
fisa madicala a copilului, in colaborare cu asistentul social al copilului, asistentul medical/medicul
de familie si asistentul maternal.
Pregatirea alimentelor si reguli elementare de igiena

Este deosebit de important ca pregatirea alimentelor sa se faca in conditii corespunzatoare de
igiena, pt. a se evita posibilitatea aparitiei unor infectii alimentare, care pot avea consecinte foarte
grave, in special in cazul sugarului si copilului mic. Pentru aceasta trebuie sa se respecte citeva
reguli de baza (reguli pe care, in mod obisnuit suntem invatati sa le respectam la noi acasa):
alimentele trebuie sa fie in permanenta proaspete. mare atentie la alimentele care se altereaza
usor (carne, lapte, oua etc) si la modalitatea lor de pastrare;
alimentele trebuie sa fie bine spalate, curatate si pregatite termic in mod corespunzator;
nu uitati sa va spalati pe maini inainte de a umbla cu alimentele!
in timp ce gatiti purtati un sort de bucatarie/halat curat si acoperiti-va parul cu o basma;
suprafetele pe care gatiti si ustensilele cu care gatiti trebuie sa fie curate (curatati bine si
dezinfectati dupa fiecare intrebuintare);
daca aveti mici leziuni (taieturi, zgarieturi), protejati-le in mod corespunzator cu plasturi sau
folositi manusi de cauciuc;
daca aveti infectii ale pielii (panaritiu, alte leziuni purulente) evitati sa veniti in contact cu
alimentele. consultati medicul si urmati sfaturile acestuia!
asigurati-va ca masa, vasele si tacamurile sunt curate

SESIUNEA 5.9 SEMNE DE IMBOLNAVIRE SI INGRIJIREA MEDICALA
Inainte de toate, pregatiti-va sa invatati cit mai multe despre copil si despre particularitatile
acestuia, atit inainte, cit si dupa plasarea copilului.
In mod obligatoriu, inainte de plasarea copilului, trebuie sa primiti o evaluare completa a nevoilor
de sanatate ale copilului ce urmeaza sa fie plasat si sa fiti complet informati asupra procedurilor
privind obtinerea consimtamintului reprezentantului legal al copilului (sau, dupa caz, al copilului),
pentru a primi tratament medical sau orice interventie medicala.
Toate aspectele legate de ingrijirea sanatatii copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si
inregistrate inca inainte de mutarea copilului la asistentul maternal, in planul individual de
protectie al copilului. Fiecare copil trebuie sa aiba un plan de prevenire, interventie si recuperare,
realizat cu consultarea profesionistilor in domeniul medical. Pentru o cat mai buna informare, in
stabilirea planului initial este extrem de utila consultarea persoanelor/profesionistilor care cunosc
bine copilul si care s-au ocupat de ingrijirea lui pana la momentul plasamentului, cit si (in functie
de virsta si nivelul de intelegere) consultarea copilului. Toate recomandarile (ritmicitatea vizitelor
medicale, tratemente necesare, aspecte particulare privind ingrijirea sanatatii etc) trebuie sa fie
consemnate cu grija in planul de interventie specifica pentru sanatate, precum si in jurnalul
copilului, si respectate ca atare. Toate modificarile recomandate de medic vor fi consemnate in
planul de interventie specifica pentru sanatate al copilului.
Asigurati-va ca planul individual de protectie al copilului contine prevederi clare pentru

modalitatea de actiune in situatii de urgenta (persoane de contact, responsabilitati clar delimitate
etc).
De retinut in situatii de urgenta!

Notati-va si pastrati la vedere numerele de telefon, adresele sau orice alt mijloc de
contactare pentru:
asistentul social
medicul de familie
asistentul medical
salvare
spitalul de copii
reprezentantul legal al copilului
orice alt contact care poate fi util intr-o situatie de urgenta
Este recomandabil ca, pentru a evita orice fel de complicatii, consimtamantul reprezentantului
legal al copilului (sau al copilului, in functie de caz) pentru tratamente medicale (inclusiv
anestezie, interventii stomatologice, chirurgicale, transfuzii etc) sa fie obtinut din timp de catre
asistentul social si sa fie consemnat ca atare la dosarul copilului. Asigurati-va ca asistentul social a
facut toate demersurile necesare pentru obtinerea consimtamintului reprezentatului legal si
cereti/pastrati o copie a acestui consimtamant. Poate fi foarte util in situatii de urgenta.
Atentie! Fiecare copil plasat trebuie sa beneficieze de o evaluare medicala completa cel
putin o data pe an.
Semne de imbolnavire
Parintilor neexperimentati le-ar placea sa li se spuna: daca apare cutare simptom, consultati
medicul, daca apare cutare simptom, nu este cazul sa-l deranjati. Dar o astfel de “lista” este

imposibil de facut. La un copil semnele si simptomele sunt greu de interpretat, se schimba repede
si trebuie apreciate intr-un context general, de unde necesitatea examenului medical. Din acest
motiv, niciodata un medic nu se va supara daca-l “deranjati”, aparent fara motiv.
Nu trebuie sa fiti medic ca sa realizati cand un copil este bolnav. Daca ati invatat sa observati si sa
cunoasteti bine copilul, o sa va fie evident cind acesta se imbolnaveste.
In primul rind observati cu atentie copilul in general si in mod particular, aspectul fizic si
comportamentul acestuia. Orice modificare in ceea ce priveste aspectul fizic sau/si
comportamentul lui obisnuit trebuie sa va puna pe ginduri.
De retinut!
Fara a avea pretentia de a acoperi toate semnele/simptomele posibile, iata o lista pe
care oricine trebuie sa o ia in considerare:
copilul poate fi mai apatic, somnolent si fara chef de joaca sau, dimpotriva agitat, nervos
capricios, indispus
doarme prost
nu are pofta de mincare, nu vrea sa bea
stationeaza sau pierde in greutate
este palid, incercanat
are dureri: cap, git, abomen, musculare etc.
tuseste, stranuta, ii curge nasul
varsa sau are diaree (sau ambele)
are febra
eruptii cutanate
etc.
Aprecierea gravitatii semnelor si simptomelor este dificila, mai ales in cazul copiilor mici.
Daca nu se poate apela imediat la un medic, este bine sa nu intirziati prea mult. Cu cit
copilul este mai mic, cu atit mai repede trebuie sa fie consultat de medic.
In functie de varsta, copilul va putea sau nu sa coopereze si sa va spuna ce-l supara.

Este foarte important sa observati si sa inregistrati in jurnalul copilului toate modificarile pe care
le observati. Acestea ii vor fi foarte utile medicului atunci cind va veni sa consulte copilul.
Nu va apucati sa-i faceti tratamente copilului dupa cum credeti dvs. sau la recomandarea
unor prieteni sau vecini binevoitori.
Mergeti cu copilul la medicul de familie, sau chemati medicul sa vada copilul. El este singurul in
masura sa decida daca si ce fel de tratament e cazul sa fie administrat copilului. Fiecare vizita
trebuie sa fie consemnata nu numai in fisa lui medicala, dar si in jurnalul copiulului. Trebuie sa
informati, in mod obligatoriu, asistentul social si (in functie de caz) reprezentantii legali ai
copilului si sa urmati cu strictete recomandarile medicului.
Inainte de toate, asigurati-va ca ati inteles bine recomandarile medicului. E preferabil sa intrebati
de mai multe ori decit sa gresiti.
De retinut!
Cum trebuie luata temperatura copilului 1-3 ani?(Nu uitati recomadarile facute la capitolul
anterior!!)

Culcati copilul pe burta pentru a-i introduce termometrul in intregime in anus. Tot timpul in care
termometrul este introdus, tineti-l, nelasind copilul nici o clipa singur. Termometrul trebuie sa fie
tinut vreme de doua minute.
Atentie! Amplasarea dulapiorului medical este foarte importanta. Acesta trebuie sa fie amplasat
cit mai sus si incuiat cu cheia, pentru a fi inaccesibil copiilor.
Nu lasati niciodata medicamente la indemina copiilor! Acestea constituie cea mai frecventa cauza a
intoxicatiilor grave la copiii mici.
De retinut!
In principiu, din dulapiorul medical nu trebuie sa lipseasca termometrul medical, vata hidrofila,
compresele sterile, plasturi, foafeca, penseta (pentru aschii), antiseptice (rivanol, spirt medicinal,
apa oxigenata, Byoxiteracor), sapun lichid, antitermice (aspirina sau paracetamol in tablete,
pliculete cu pulbere sau supozitoare).
Continutul dulapiorului trebuie revizuit periodic, medicamentele expirate aruncate si inlocuite.
Cum putem să facem perioadele de boală ale copilului mai uşoare şi ce îi putem spune ca să-
l facem să coopereze cu noi ?
Trebuie să fim conştienţi că cei mici reacţionează la boală aproape ca şi noi. E bine să-i ajutăm să
înţeleagă că ea face parte din viaţă, că vine şi pleacă. Să ştie că dacă sunt bolnavi atât medicii, cât şi
dumneavoastră sunteţi acolo pentru a-i uşura durerile şi a-i reconforta. Ei au nevoie însă să îşi dea
seama şi de rolul lor în vindecare, de implicarea lor în tratament: să urmărească prescripţiile
medicului, să accepte medicamentele, să suporte injecţiile şi restricţiile oricât de dezagreabile ar fi.
Pentru unii copii însă, a fi ţinut la pat, a nu mai avea voie să se joace, poate fi trăit ca o pedeapsă.
Este bine să îi explicăm copilului de ce îl izolăm de ceilalţi, de ce stă în pat, cât timp, ce urmează se i
se întâmple, să-l informăm în permanenţă despre acţiunile ce vor urma. În cazul unei boli
contagioase îi putem spune copilului: "Ai gripă (spre exemplu); genul ăsta de boală se transmite
repede de la un copil la altul dar tu nu poţi vedea cum; microbul intră în corpul tău şi tu faci gripa;
dacă te joci cu cineva poate şi el o să ia gripa; de aceea trebuie să stai în camera ta până când
medicul o să spună că totul este în regulă".
Mulţi oameni consideră că un copil nu trebuie să reacţioneze prea tare la o durere (la o injecţie
spre exemplu). Adulţii îl învaţă pe copil să nege durerea să facă totul ca să se prefacă faţă de
ceilalţi. Mai bine în astfel de situaţii îi spunem că: "Poate o să te doară puţin; ai voie să plângi şi să
ţipi cât vrei tu de mult". După un timp va accepta injecţiile mult mai uşor. De altfel, dacă veţi fi
foarte anxioşi la cea mai mică zgârietură, dacă intraţi în panică la cel mai mic strănut al copilului,
acesta riscă să fie extrem de preocupat de sănătatea sa şi să reacţioneze exagerat la fiecare mică
problemă.
Este bine, de asemenea, să îi învăţăm pe copii că medicii sunt cei mai buni prieteni ai lor, că atunci
când sunt bolnavi medicii îi vor face sănătoşi.
Surplusul de iubire şi de atenţie pe care îl primesc copii atunci când sunt bolnavi reprezintă pentru
ei o atracţie. O mică răceală este un bun pretext pentru a face numai ce vrea. Adulţii lasă toate
treburile şi se ocupă doar de el. Soluţia este să îi oferim dragoste şi atenţie şi atunci când este
sănătos nu doar când este bolnav.

SESIUNEA 5.10 PREVENIREA ACCIDENTELOR
Este important sa nu uitati cele pe care le-am amintit la sugar in ceea ce priveste prevenirea
accidentelor. Gama de potentiale accidente creste insa, datorita dezvoltarii copilului. Abilitatile
fizice in aceasta perioada se dezvolta, dorinta de explorare si curiozitatea este mult mai mare ca in
perioada precedenta. Este important de retinut faptul ca inca nu are capacitatea de a-si mentine
echilibrul foarte bine, ca nu poate urca si cobori (scarile sau din/in pat...), campul vizual este mai
redus decat la adult (campul vizual este redus la 90 grade), perceptia asupra timpului si raportul
timp/viteza de reactie/posibilitate motrica, il determina sa nu perceapa riscul.
Abilitatile motrice il sustin in explorare si va incerca sa va imite in tot ceea ce faceti: va incerca sa
toate carne, sa scuture patura. Are nevoie de supravegheare permanenta, deoarece va fi tentat sa
utilizeze cutitele sau sa deschida fereastra.
Un aspect important de amintit atunci cand vorbim de prevenirea accidentelor este momentul
mesei: copilul invata sa se autoserveasca, sa muste dintr-un mar sau o bucata de carne. Riscul
inecarii este mare, caci nu poate mastica foarte bine, deci este util sa ii lasam la dispozitie doar
acele alimente care au fost pasate sau taiate in cubulete mici. Bomboanele (in afara faptului ca nu
reprezinta un aliment necesar pentru copil) sunt un risc major, copilul fiind tentat sa le inghita
nemestecate sau sa le introduca in nas sau urechi. De asemenea, are nevoie de tacamuri cu varf
bont (linguri si furculite speciale pentru aceasta varsta) pentru a fi incurajat in siguranta sa se
autoserveasca.
Pe langa posibilele accidentele casnice amintite mai sus si in capitolul anterior (care se mentin),
intervine riscul accidentelor afara, in parc, pe strada.
Accidentele rutiere. Copilul trebuie tinut de mana cand mergem pe strada. O secunda de
neatentie si copilul poate iesi in strada, sa traverseze strada, sa se duca dupa un catel sau pentru a
lua mingea care s-a dus spre sosea.
Parcul de joaca. Desi este un spatiu despre care am putea afirma ca este un spatiu care ofera
siguranta copilului, trebuie sa avem grija si sa verificam stabilitatea jocurilor din parc (leagan,
tobogan...), nisipul aflat in nisipar (pot exista cioburi sau alte reziduri care pun in pericol sanatatea
sau viata copilului).

SESIUNEA 5.11 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE COPILULUI 1-3 ANI SI

ALE MEDIULUI SAU DE DEZVOLTARE
Camera copilului. In general, se mentin aceleasi norme de igiena ca si la sugar.
Imbracamintea. Copilul cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani devine din ce in ce mai activ, fapt care
atrage dupa sine murdarirea, transpirarea mai rapida decat in primul an de viata. De aceea, hainele
trebuiesc schimbate ori de cate ori este nevoie! Hainele trebuie sa fie pe masura copiulului, nu mai
mari pe motiv “ca mai creste!” Orice haina mai mare poate fi un adevarat pericol pentru copil: se
impiedica, isi prinde bratul in maneca, se rasuceste in jurul gatului.
Hainele copilului se vor spala separat de cele ale adultilor.
Atentie la incaltaminte: aceasta trebuie sa fie pe masura piciorului copilului. In situatia in care
medicul de familie constata existenta platfusului, este de preferat sa utilizati ghetute cu talonete.
Somnul. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si de durata suficienta. Somnul
copilului se imparte in somn de zi si de noapte, insa nu este obligatoriu sa doarma in timpul zilei.
Nu este indicata trezirea copilului pentru a merge la toaleta!
Controlul sfincterian. Copilul, in jurul varstei de 15 luni incepe sa aiba control sfincterian si abia
la aceasta varsta trebuie sa incepeti sa il puneti pe olita. Nu mai devreme, caci riscati sa nu aveti
nici un rezultat! Incercati sa il obisnuiti “curat” pe timpul zilei, insa nu trebuie sa va asteptati ca la
2 ani nu va mai trebui sa utilizeze scutecul de unica folosinta.
Imbaierea copilului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit numai
pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic. Spre 3 ani putem utiliza dusul.
fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul.
Igiena orala. Trebuie sa ajutam copilul sa invete sa se spele singur pe dinti. Pentru aceasta,
trebuie sa aibe propria periuta si pasta de dinti, alaturi de periutele celorlati membrii ai familiei
asistentului maternal profesionist, sa vada ca acesta se spala pe dinti in fiecare dimineata si seara.
Activitatea fizica. Copilul are nevoie de multa miscare pentru dezvoltarea sa, fie ca merge la
plimbare, fie ca se joaca cu diverse jucarii, urca sau coboara jocurile din parc. De multe ori nu are
nevoie decat de suportul si sutinerea asistentului maternal profesionist, pentru a se simti in
siguranta, in jocul sau.

INTREBARI DE AUTO - CONTROL
1. Cum ajutam copilul sa-si dezvolte sentimentul de incredere in sine?

2. Ce achizitii noi face copilul in plan emotional, comportamental, al limajului si al
motricitatii?
3. Care sunt nevoilespecifice acestei perioade de dezvoltare?
4. Cum stimulam prin joc dezvoltarea copilului, ce jocuri si jucarii sunt adecvate
copilului?
5. Care sunt principalele momente in care apar crizele de adaptare ale copilului in
aceasta perioada de varsta (1-3 ani)?
6. Care sunt principalele comportamente dififcile ale copilului si cum ar trebui sa
reactioneze adultul in aceste situatii?
7. Sunt importante regulile si limitele pentru dezvoltarea copilului? Cum stabiliti aceste
reguli si limite?
8. Cu cine si de ce trebuie sa colaborati in elaborarea unui meniu adecvat copilului cu
varsta intre 1 - 3 ani?
9. Ce anume trebuie sa se regaseasca in dulapul pentru medicamente in situatia in care
aveti in plasament un copil cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani?
10. Cand este recomandata baia copilului cu varsta intre 1 si 3 ani?
11. Cum prevenim accidentele si cum ar trebui sa reactionam in cazul accidentarii
copilului?
MESAJE CHEIE
1. Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său.

2. Intre 1 si 3 ani dezvoltarea copilului este dominata de: deprinderea si consolidarea
mersului, comunicarea cu adultul si dezvoltarea sentimentului de incredere in sine.
3. Jocul este principala activitate a copilului si principalul mijloc de exploarare a mediului
inconjurator.
4. Manifestările opozante şi agresive sunt (până la un punct), sunt parte componentă a
unei dezvoltări normale.
5. Agresivitatea copilului poate avea mai multe cauze si este indicat ca asistentul
maternal sa apeleze la specialişti (psihologi, psihiatri, educatori) pentru a primi sprijin
cresterea si ingrijirea copilului.
6. Comportamentul asistentului maternal faţă de copil trebuie să fie un echilibru între
permisivitate şi disciplină.
7. Regulile pentru copilul 1-3 ani trebuie sa fie simple, intelese de copil si sunt valabile
doar in situatia in care au fost intelese de copil si in cazul in care sunt respectate de
toata lumea.
8. Pentru o alimentatie sanatoasa a copilului cu varsta cuprinsa intre 1 si 3 ani, fiecare
grupa de alimente trebuie sa fie in permanenta prezente in meniurile sale.
9. Aprecierea gravitatii semnelor si simptomelor in cazul imbolnavirilor copiilor este
doar responsabilitatea medicului de familie!
10. In aceasta perioada, datorita dezvoltarii copilului, gama de potentiale accidente creste,
copilul fiind mai mobil si mai curios in a descoperi mediul inconjurator.

SESIUNEA 6 - VÂRSTA PREŞCOLARĂ (3-5 ANI)
SESIUNEA 6 - Vârsta preşcolară (3-5 ani) 4 ore

specifice
dezvoltare,
SESIUNEA 6.1 PRINCIPALELE CARACTERISTICI DE CREŞTERE ŞI

DEZVOLTARE ALE COPILULUI DE 3-5 ANI
Perioada de varsta intre 3-5 ani este perioada de cunoastere de sine si a lumii inconjuratoare.
4 ani · Deseneaza un om din patru elemente (ex. cap, corp, picioare) · Isi periaza singur dintii · Se
imbraca singur · Isi stie numele si prenumele · Povesteste despre activitatile si experientele zilnice
· Sare intr-un singur picior · Merge pe bicicleta cu roti ajutatoare · Se joaca joculete care implica
reguli si simboluri, sau jocuri de carti · Enumara 3 obiecte · Copiaza un cerc si o cruce · Identifica 4
culori corect · Se balanseaza pe fiecare picior pentru 4-5 secunde · Identifica doua lucruri opuse ·
Deseneaza - Incearca sa scrie litere sau poate sa-si scrie numele sau prenumele - sau pe amandoua.
5 ani · Se imbraca fara ajutor · Isi cunoaste adresa si numarul de telefon · Numara pe degete sau
enumara pana la 5 obiecte · Copiaza un triunghi sau un patrat · Deseneaza un om din 6 elemente
(ex. cap, corp, maini, picioare) · Recunoaste majoritatea literelor alfabetului · Scrie unele litere ale
alfabetului · Intelege si numeste doua lucruri opuse · Foloseste si recunoaste limbajul complex (ex.
"Nu m-am dat pe tobogan, dar m-am jucat in groapa de nisip") · Se costumeaza si se pretinde un
personaj ireal sau real · Se balanseaza pe fiecare picior pentru 6 secunde · Poate sari peste
obstacole usoare.
intarzieri in dezvoltarea limbajului
lipsa curiozitatii
izolare sociala
coordonare fizica scazuta
lipsa controlului sfincterian

SESIUNEA 6.2 PARTICULARITĂŢI PSIHICE ŞI NEVOILOR EDUCATIVE ALE

COPIILOR DE 3-5 ANI
incepe jocurile simbolice : a se juca "de-a scoala", "de-a mama",

la 3 ani vocabularul copilului cuprinde intre 700/800 şi 1.000 de cuvinte, la 6 ani el ajunge sa
cunoasca 2.500 de cuvinte
se bazeaza pe vocabular in comunicare.
sporirea autonomiei,
ii plac jocurile de miscare, de constructie, desenul, modelarea plastilinei
are stari afective confuze (rade si plange in acelasi timp sau rade cu lacrimi pe obraz), dar
incepe sa-si poata stapani emotiile
apar sentimentele si emotiile estetice si morale (ii este rusine, doreste sa fie frumos).
La aceasta varsta copiii au nevoie sa ne vorbeasca despre ceea ce simt si este important sa ii lasam
sa se exprime si sa le aratam ca este important pentru noi ceea ce ei simt sau cred. Copiii au nevoie
sa se simta parteneri in dialog. Subiectul unui film sau al unei povesti se poate constitui in
momente de dialog copil-adult extrem de bogate si valorizante pentru copii.
Copilul isi reorienteaza interesul afectiv catre alte persoane decat cele care ii ofera ingrijirile
curente: incepe sa aiba prieteni printre egalii de varsta, este foarte important pentru el ceea ce
spune doamna educatoare de la gradinita. O atitudine critica a persoanei de referinta vis-a-vis de
prietenii copilului il fac pe acesta sa traiasca adevarate drame si, sa inceapa sa opuna rezistenta
adultului si se ascunda
Datorita achizitiilor importante in dezvoltarea sa, copilul simte nevoia sa impartaseasca

experientele si sentimentele atat cu adultul, cat si cu egalii de varsta. Pentru el, este foarte
important sa intre in dialog, sa poata avea ocazia sa vorbeasca si sa se exprime. De asemenea, are
nevoie de reactia adultului in raport cu toate acestea.
La inceputul perioadei, de exemplu, nu poate face diferenta intre imaginar si real (nu poate face
diferenta dintre poveste si realitate, nu poate face diferenta intre vis si realitate). Doar in cazul
unui dialog intre adult si copil, in care copilul va primi raspunsuri la toate intrebarile pe care le are,
acesta va dobandi abilitatea de a diferentia imaginarul de real. In caz contrar, riscurile sunt
nebanuite: refuzul dialogului si stagnarea la nivelul dezvoltarii limbajului si la nivel psiho-social,
teama crescuta la lasarea noptii, enurezis si pavor nocturn si diurn.
In egala masura, trebuie sa intelegem nevoia copilului de fabulatie, astfel incat sa nu penalizam
„minciunile” copilului, decat in masura in care acestea dau cont de un comportament constient.
Chiar si in situatia in care adultul descopera „minciuna” copilului, comportamentul adultului
trebuie sa fie de cercetare a cauzalitatii acestui tip de comportament. In majoritatea cazurilor,
copiii ascund adevarul din teama de a nu fi pedepsiti, de a nu mai fi iubiti, deoarece nu isi dau
seama de consecinte.
Relatia pe care copilul o stabileste cu egalii de varsta are o importanta definitorie pentru
dezvoltarea sa ulterioara. In jurul varstei de 3-4 ani, copilul poate avea un prieten imaginar, care
va fi inlocuit in mod firesc odata cu inscrierea la gradinita. Castigul major in relatia dintre egalii de
varsta consta in „traducerea” fiecarei experiente in limbajul inteles de ei, in schimbul de opinii si in
exersarea rolurilor reprezentative pentru acestia.

Adultul trebuie sa ii ofere copilului ocazia de a avea acest tip de experienta si, mai ales, sa acorde
valoare experientei dobandite de copil in aceasta maniera. Intr-o relatie fireasca, copilul va povesti
adultului despre constatarile sale si ale grupului sau de prieteni. Daca insa adultul are o maniera
extrem de critica si o atitudine nejustificata de control, copilul se va simti judecat si vinovat, drept
pentru care va avea un comportament de ascundere.
Dezvoltarea fizica, cognitiva si psiho-sociala ii permit sa se diferentieze sub raport sexual de catre
ceilalti. Este curios in legatura cu viata sexuala: rolul mamei si al tatalui, al femeii si al barbatului,
diferentele fizice. Este important ca atitudinea adultului sa fie constanta in satisfacerea nevoii de
cunoastere a copilului, mentinand o stare de echilibru intre aceasta si informatiile oferite. Nu
trebuie sa consideram acest subiect „interzis” copilului, dar nici nu trebuie sa ii furnizam mai
multe informatii decat solicita! Orice atitudine nepotrivita din partea adultului poate determina
reactiii de rusine, teama, timiditate din partea copilului.

SESIUNEA 6.3 ETAPELE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI
Caracteristica principala a acestei perioade este dezvoltarea rapida a limbajului. Daca la 3 ani
vocabularul copilului cuprinde intre 700/800 şi 1.000 de cuvinte, la 5 ani el ajunge sa cunoasca
aproximativ 2.500 de cuvinte. Foloseste in mod curent frazele pentru a comunica cu cei din jurul
sau (copii si adulti). Este interesat de povesti si povesteste la randu-i ce anume i s-a intamplat
peste zi, ce a facut la gradinita, cu cine s-a jucat si de ce anume ii place o anumita jucarie. Reda
povesti care i-au fost citite sau spuse, rasfoieste carti si reviste, intreband si ascultand cu mare
atentie explicatiile primite din partea adultului. Spre 5 ani, copilul incepe sa „scrie” si sa
recunoasca cateva litere (de obicei, acelea care ii formeaza numele).
Comportamentul copilului la aceasta varsta este guvernat de setea de cunoastere, pune foarte
multe intrebari de genul “DE CE?”, fapt pentru care asistentul maternal profesionist trebuie sa dea
dovada, o data in plus, de rabdare si intelepciune, pentru a raspunde copilului potrivit varstei si
nevoilor lui.
Pentru ca acum copilul face parte si dintr-un alt grup (colegii de gradinita), in timpul comunicarii
cu acest copil, nu insistati sa-l mangaiati in prezenta unor persoane straine daca acesta se
retrage/evita acest gest, fiind un comportament firesc (intre anumite limite) ce tine de dezvoltarea
psihica.
Copiii aflati la aceste varste evita folosirea cuvintelor dificile si a frazelor complicate, motiv pentru
care asistentul maternal trebuie sa foloseasca, in continuare, corect, toate cuvintele si sa
construiasca frazele corect.


Acum ii plac jocurile cu reguli bine stabilite dar, desi cunoaste regulile, nu le va respecta pe tot
parcursul jocului, renuntand usor si incercand sa inventeze noi reguli.
La 4 ani jocurile ce implica miscare se complica si se dezvolta, copilul incepe sa se joace mai mult
cu mingea, ii plac jocurile de constructii. La 5 ani copilul joaca roluri de vanzator/cumparator,
doctor/pacient, realizeaza desene. La 6 ani jocul cu papusi si “de-a ascunselea” pot fi foarte
importante in dezvoltarea copilului ca si folosirea articolelor vestimentare ale adultilor.
Asistentul maternal poate participa in joc prin confectionarea diferitelor jucarii, prin explicarea
regulilor jocului si a modului in care pot fi folosite sau pur si simplu sa joace un rol in cadrul
jocului (ex. medic, profesor)
Si la aceasta varsta, dezvoltarea copilului este influentata direct de comportamentul adultului, de

felul in care acesta comunica cu el si raspunde cerintelor lui.
Jocul este încă principala formă de învăţare. Este foarte important să urmărim jocul copilului şi să-l
antrenăm în jocuri educative. Jocul este influenţat de diferenţele între sexe: fetele se joacă cu
păpuşile, iar băieţii cu maşinile, pistoalele. Uneori, jocul copiilor poate parea usor agresiv. De fapt
este vorba despre o descărcare a agresivităţii în joc, prin luptă la băieţi, şi prin jocul cu păpuşile la
fete. Este foarte important sa urmarim jocul copiilor, deoarece putem regasi in jocul lor elemente
care care l-au marcat (o vizita la medic, o cearta la gradinita).
Pană la trei ani jocul copilului este puţin diferenţiat, abia după trei ani, băieţii se vor juca
preponderent cu maşinuţe, soldăţei, “de-a lupta”, ,,de-a tata”, iar fetiţele cu păpuşi, cu obiecte din
bucătărie, cu hainele şi accesoriile mamelor sau “de-a mama”. Este o manifestare clară a
identificării fetiţelor cu mama şi a băieţilor cu tata. Jocul cu maşinuţele şi cu păpuşile este bine să
fie însoţit de povestiri, de istorioare pe care le spunem copiilor.
De reţinut!
Modul în care se joacă copilul poate reflecta starea în care el se află: bucurie tristeţe,
nemulţumire, etc.
Neacceptarea regulilor jocului poate să apară atât la copilul cu intarzire in dezvoltare, cât şi la
cel imatur şi de asemenea la cei cu probleme de comportament şi de adaptare;
Imitaţia este una dintre metodele cele mai utilizate în jocul copiilor mici;
Unii copiii doresc să-şi construiească o familie imaginară şi perfectă în timpul jocului, acestea
pot fi semnele unei relaţii defectuoase între el şi adulţi sau între adulţi;
Copiii care se simt neglijaţi, abandonaţi îşi vor creea de asemenea o familie imaginară în timpul
jocului;
Se întâmplă adeseori ca pe lângă păpuşi şi maşinuţe să apară în joc şi un partener imaginar, cu
care copilul discută, se amuză, rivalizează.
Dacă un copil demontează jucăriile, le strică, nu face acest lucru pentru a ne enerva pe noi, ci de
cele mai multe ori din curiozitate. Este de foarte multe ori curios sa vadă “ce este înăuntru”.
Atunci când copilul sparge jucăriile, este agresiv este bine să fie oprit. A-l lăsa să spargă, să
trântească înseamnă a-i accepta si menţine starea de agresivitate, de violenţă.
Dacă copilul nu se joacă, este bine să vă puneţi un semn de întrebare;

Dacă fetiţa preferă maşini, pistoale, jocuri prin care îşi descarcă agresivitatea, este bine să
observăm această componentă agresivă şi să identificăm cauzele ei;
Dacă un copil este violent în jocurile sale, ne putem gândi că imită pe cineva: fie un personaj
din desene animate, fie din filme, un personaj din anturajul său, prieten sau rudă;
Între 3-6 ani jocul este metoda cea mai eficientă de învăţare, este bine să-i oferiţi copilului o
paletă diversificată de jocuri şi jucării;
Pentru un copil de trei ani, a-şi da jucăria unui alt copil nu înseamnă a dărui ci a pierde, aşa că
nu-l obligaţi să facă acest lucru;
Fiecare copil este o entitate unică şi are un ritm propriu de dezvoltare a personalităţii aşa ca nu
încercaţi să-l modelaţi sau să-l forţaţi după anumite idei preconcepute, ci susţineţi-l în
manifestarea originalităţii şi a creativităţii;
Cumparati-i acele jucarii care-i plac şi-i stârnesc interesul copilului si nu acelea pe care le
considerati dumneavoastra utile;
Jocul dezvoltă comunicarea, jucaţi-vă cu copilul, nu-i cumpăraţi jucării ca să “scăpaţi” de el.
Jucăria “suficient de bună” trebuie să lase să se exprime creativitatea copilului.
Jucăriile prea tehnice, prea sofisticate, excesul de jucării pot afecta şi limita capacitatea
copilului de a se juca, de a inventa, de a crea şi pot distruge jocul.
Copilul care are faţa imobilă, serioasă, impasibilă la stimulii externi, care pare incapabil să se
joace, exprimă o suferinţă sau o nelinişte. In aceste situatii, este foarte important ca asistentul
maternal sa se consulte cu asistentul social al copilului, pentru orientarea catre un specialist.

SESIUNEA 6.5 REGULI ŞI LIMITE UTILIZATE ÎN EDUCAREA COPILULUI DE

3-5 ANI
A-i stabili copilului nişte limite înseamnă a-i ordona universul, a-i ordona lumea care este aproape
ca un haos pentru el, în ceva ordonat şi cu sens. Este important să afle că ceea ce face îi poate
provoca rău, că sunt lucruri care nu se fac din anumite motive. A-l pedepsi de la început pentru un
gest, un comportament nu face decât să-l pună în situaţia de a-şi pune noi şi noi întrebări, de a-şi
încerca noi şi noi limite. Perseverenţa, răbdarea, înţelegerea sunt atuuri de care aveţi nevoie.
Copilul de 5 ani intelege ce inseamna “NU” dar in majoritatea cazurilor, actiunile sale nu respecta
interdictia. Dar inainte de a ignora restrictia, el are nevoie sa stie “DE CE NU?” Chiar daca noi
incercam sa il ferim de pericole sau sa ii controlam comportamentul in sensul dorit de noi, este
bine sa o facem cu mai mare eficienta, evitind cuvantul “NU”.
Cum facem? Reformulam interdictia si o explicam! Pentru a da o nuanta pozitiva cererii noastre,
in contextul in care ne asteptam ca prescolarul nostru sa raspunda adecvat, trebuie sa formulam
cererea cat mai clar, fara inversunare si fara a insista prea mult asupra a ceea ce “nu are voie” sa
faca!.
De exemplu: “Nu! Nu ai voie sa te joci cu mingea in sufragerie” poate fii usor inlocuit cu “Te rog,
incearca sa te joci afara cu mingea". Important este si tonul vocii, care trebuie sa fie cald dar ferm,
fara a lasa copilului senzatia unei negocieri. Daca copilul intreaba “de ce?”, ii oferim optiuni si asta
pentru ca micul copil care este dornic sa-si exerseze independenta si controlul are nevoie sa aiba
sansa sa faca alegeri.
Daca copilul nostru de 5-6 ani doreste sa se uite la televizor in timp ce mananca, ii putem spune:
“te vei uita la televizor inainte sau dupa ce mananci, nu stiu cand, dar tu alegi”! Daca doreste sa
manance cateva bomboane sau sa bea un suc carbogazos inainte de masa, ii punem la dispozitie
cateva fructe, la alegere, explicandu-i in acelasi timp de ce am ales aceasta varianta: fructele sunt
sanatoase pentru noi, ne lasa nealterata pofta de mancare.
Il asiguram totodata pe copil, ca indata ce va termina masa, ii vom da si bomboanele sau sucul mult
visate. Daca nu ii dam copilului alternative de alegere…nu avem nici dreptul de a-i critica alegerile!
Trebuie sa construim aceasta relatie intre noi si copil! La aceasta varsta incepe sa ii placa sa fie
rugat, iar atunci cand nu accepta o restrictie a invatat ca poate protesta (da din picioare, plange,
incearca sa ne impresioneze!). Pe de alta parte insa, ii place foarte mult sa se simta important
pentru noi, sa ne fie “complice” la ceea ce facem impreuna! Poate ca este bine sa incepem (daca nu
am facut-o la o varsta mai mica!) sa ne construim un “cod” de relationare si sa tinem cont de
fiecare data de el. De exemplu, atunci cand incearca sa eludeze o cerinta/interdictie, trebuie sa
gasim o solutie care sa ii controleze atitudinea, prin a-i spune la ce ne asteptam de la el. Uneori
copilul chiar nu intelege ce dorim de la el. Si pentru ca interdictia sa nu fie devalorizanta pentru el,
este bine sa ne facem partasi la asumarea interdictiei:
“Vorbesti mult prea tare si ma deranjeaza si stii ca ma deranjeaza acest lucru. Haide sa vorbim
amadoi ceva mai incet”. De indata ce copilul stie ca sunt cateva reguli – pe care le-ati stabilit
impreuna!- nu trebuie sa permitem nimanui sa le incalce. Dupa cum spuneam mai devreme, copilul
de 6 ani incearca sa isi dovedeasca independenta si sa simta ca detine controlul.

Copilul va incerca sa incalce in mod constant regulile atunci cand contextul familial se schimba
(cand aveti musafiri, cand sunteti musafiri, de sarbatori...). Va fi foarte fericit sa creada ca se poate
duce la culcare fara a s spala pe dinti, doar pentru ca nu suntem atenti la ceea ce face el. Avem grija
sa-i aminim ca este ora de culcare, sa inceapa sa se pregateasca si sa nu uite sa se spele pe dinti!
Regulile trebuiesc amintite permanent pentru a fi integrate si acceptate de copil. Daca unul dintre
musafiri (care poate fi o persoana afectiv importanta pentru copil – bunica sau bunicul) incearca sa
ne induplece, ii spunem si acestuia:” Imi pare foarte rau, am stabilit impreuna cu Matei ca se culca
la ora 21.30 si ca trebuie sa se spele pe dinti. Aceasta este regula pe care o respectam cu totii!”. De
indata ce copilul observa ca exista o persoana care are alta parere decat a noastra, este posibil sa
inceapa sa negocieze regula.
Cea mai buna solutie este de a-l imbratisa pe copil si a-l intreba: ”Vrei sa vin cu tine sa te ajut?” si in
acelasi timp ne oprim din ceea ce faceam inainte si ii inducem miscare de parasire a incaperii spre
baie. In acest fel, oprim si musafirul sa comenteze regulile stabilite de noi. Mai sunt situatii cand,
regula poate fi incalcata – de revelion, de ex – cand Matei nu va putea dormi de la ora 21.30, fie si
numai datorita zgomotului. Atunci, este bine sa-i spunem: ”Astazi nu ne culcam de la ora stabilita,
daca nu vrem! Ne culcam mai tarziu, cand ni se face somn. Dar doar astazi!” Este o alta regula, pe
care noi o stabilim doar pentru astazi!
Pentru a nu trai cu senzatia esecului si pentru a nu ii crea senzatia de spaima in contextul in care a
incalcat o regula, trebuie sa stim sa ignoram cateva micile abateri. Daca a spart un pahar, dorind sa
ne ajute sa spalam vasele, nu este decat un accident! Nu a dorit sa sparga paharul. A dorit sa ne
ajute, ceea ce este mult mai important decat cioburile de pe jos. Putem strange impreuna cioburile,
explicandu-i cum trebuie stranse si asigurandu-l ca nu a facut nici o greseala. Sunt situatii in care
copii se “parasc” intre ei.
Daca sunt frati de varste apropiate…de multe ori vom avea ocazia sa ii auzim vorbind despre ceea
ce a facut celalalt, mai ales in absenta acestuia. Il vom intreba: “ crezi ca lui Matei i-ar place sa afle
ca tu vorbesti despre asta?”. Daca amandoi vin sa se “spuna” unul pe celalalt, este bine sa ii
ascultam pe amandoi, dandu-le sansa sa ne spuna “de ce” au reactionat asa (“uite! Matei spune ca
tu esti vinovat! Tu ce parere ai?”)
In cazul in care am ajuns la o concluzie, este bine sa argumentam hotararea pe care am luat-o
(“sunt de parere ca amandoi ati avut o parte de vina, pentru ca Matei a vorbit mai tare si te-a
deranjat, insa nici tu nu l-ai rugat frumos sa vorbeasca mai incet”). Copiii trebuie sa aiba incredere
in noi, pentru a avea curajul ca data viitoare sa ne vorbeasca despre problemele pe care le au stiind
ca vom fi corecti si ca vom continua sa ii iubim, chiar daca uneori ii pedepsim! Si ajungem la un
subiect interesant:
Metodele de disciplinare. Ce ce sunt acestea si ce forme pot lua? Mai devreme, vorbeam despre
“un cod” al nostru. Copilul trebuie sa stie ce se intampla daca incalca regulile stabilite –repet!-
impreuna! Aceasta ar fi pedeapsa! Aceasta trebuie sa fie inteleasa si acceptata de copil si sub nici o
forma nu trebuie sa lezeze copilul. Puteti sa va ganditi la pedepse de genul: nu vei iesi afara timp
de cateva zile, nu te vei uita la televizor cateva zile, nu te joci la calculator cateva zile....
Important, atunci cand pedepsim un copil, este sa ii explicam de ce o facem (unde a fost eroarea in
comportamentul sau). Acest lucru nu inseamna ca il iubim mai putin. Continuam sa il iubim, dar
aceasta este regula “noastra”.

Cel mai important lucru atunci cand vorbim despre disciplina este totusi sa ii laudam copilului
comportamentul pozitiv, atunci cand copilul se poarta in conformitate cu asteptarile noastre., mai
ales daca il observam ca depune eforturi pentru a nu incalca regulile. Este suficient sa ii spunem:
”Da! Ai facut o treaba buna! Sunt multumit de tine si ma bucur ca esti un copil bun”.

SESIUNEA 6.6 PRINCIPALE CRIZE DE ADAPTARE ŞI INTEGRARE ÎN

COLECTIVITATE ALE COPILULUI DE 3-5 ANI
Unul dintre problemele cu care vă puteţi confrunta în această etapă de dezvoltare este regresia.
Vorbim despre regresie când, în momentul trecerii la o etapa următoare, copilul se opreşte şi face
un regres. Concret, el se aruncă într-o stare anterioară noilor achizitii.
De la naştere până la vârsta adultă, cu toţii trecem prin faze”regresive”.
Dar, atenţie, regresia nu se traduce în termeni de performanţă sau reuşită în timpul unei zile (mai
slab decât ieri). Toţi specialiştii ştiu acest lucru: nici un copil nu evolueaza în mod liniar (egal).
Ceea ce învaţă azi, poate uita mâine iar poimâine va redescoperi acest lucru. Traseul sau este
adesea haotic : un pas înainte, doi inapoi, trei înainte.
Cea mai des întâlnită situaţie este în mod cert apariţia unui nou copil în familie. Puştiul va
reacţiona încă din primele zile după ce a primit vestea. « Ce ???, îşi spune el, eu nu le sunt
îndeajuns. Vor un bebeluş ?? Nu vreau ca acest lucru să se întâmple şi el nu are ce căuta aici». Şi
altfel se reaşează în patru labe, cere să fie luat în braţe tot timpul, iar biberonul la care arenunţat
demult şi pe care-l folosea pentru a « hrăni » păpuşile, este revendicat pentru a-l folosi chiar el.
Aceste manifestări, frecvente, nu sunt întotdeauna semne ale regresiei, se poate ca micul copil să
simtă nevoia de a se identifica cu noul venit.
Alte situaţii, mai dureroase, vor antrena atitudini regresive faţă de care ar trebui să fim atenţi în
mod particular: de exemplu, când unul dintre adulţi are probleme la serviciu, acest lucru va atârna
asupra ambianţei familiale. Certurile din familie sunt de asemenea, o cauză a comportamentelor
regresive, îmbolnăvirea unuia dintre membrii familiei, teama că va fi părăsit din nou sau mutat la o
altă familie de asistenţi maternali.
Există întotdeauna o cauză la originea comportamentului regresiv. A te întoarce acolo unde te

simţi bine şi în securitate vine în contrapartidă cu momentul în care trebuie să treci de la un stadiu
la altul, când viitorul e necunoscut. Cum spune şi proverbul : « Ştim ce pierdem, nu ştim ce găsim ».
Orice pierdere e dureros de asumat, la orice vârstă.
Momentele de regresie, la diferite vârste ale vieţii sunt frecvente, dar nu ar trebui să dureze. Toate
persoanele sunt făcute pentru a avansa. Dacă aţi vorbit cu copilul, pentru a-i calma angoasa, teama,
dacă l-aţi asigurat asupra dragostei pe care i-o purtaţi, iar el continuă atât acasă cât şi în exterior să
« facă pe bebe-ul », îndreptaţi-vă la început atenţia asupra dumneavoastră: de fapt, aveţi într-
adevar, chef ca el să crească ? Nu cumva el încearca , prin aceste comportamente, de fapt, să vă facă
pe plac ?
Odată lămurită această problemă, urmăriţi în continuare reacţiile copilului;, este în continuare
trist, nu mai vorbeşte sau vorbeşte ca un bebelus, nu este atras de jucării, de copii sau de alte
activităţi specifice vârstei?
În acest caz este foarte important să acţionati cât mai repede, apelând la un specialist, psiholog,
pediatru, psihiatru. Se întâmplă rar, dar acestea pot fi semnele unei mari depresii infantile. Fiecare
copil e unic, iar pe plan psihic, unii sunt mai fragili decât alţii. În funcţie de personalitatea fiecăruia,
de poveştile personale şi familiale, vor reacţiona diferit în faţa unei situaţii noi.

Totul depinde de contextul care a generat această regresie. În cazul unei regresii, nu vă alarmaţi
prea mult. În prima faza, ascultaţi copilul şi ajutaţi-l să treacă de acest prag de care îi este frică,
încurajându-l. « Ai putea să nu mai sugi biberonul ? Ştii că guriţa ta ţi-ar putea servi şi la altceva, la
descoperirea altor gusturi şi mai ales la vorbit »,
« Vei reuşi să nu mai faci pipi în scutec numai atunci când vei dori acest lucru, şi abia atunci vei
vedea ce bine şi plăcut este să poţi alerga fără scutec».
Încurajările dumneavoastră, încrederea în el şi dorinţa de a-l vedea crescând il vor susţine. Chiar
puteţi intra în jocul său, cu condiţia să îi arătaţi că este o joacă şi că nu sunteţi uşor de păcălit. “ Ai
chef să faci pe bebeluşul? De acord, o să ne prefacem că eşti bebeluş; vino să te mângâi, să te
îmbrăţişez .»
Îi puteţi arăta poze cu el când era bebeluş şi vorbi despre acele timpuri dar, feriţi-vă să îi spuneţi
cât de fericit(ă) sunteti că aveţi un copil atât de mare. În curând va simţi chiar copilul nevoia să vă
spună că este mare sau un pic mai mare; aveţi puţină răbdare.

SESIUNEA 6.7 COMPORTAMENTUL DIFICIL AL COPILULUI DE 3-5 ANI ŞI

TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT SPECIFICE
Una dintre problemele cu care vă puteţi confrunta la această vârstă este comportamentul opozant.
În situaţia în care este vorba despre o acţiune sau două, izolate, putem vorbi despre manifestări
normale, întâlnite la orice copil. Agresiunile îndreptate către propria persoană, atunci când nu sunt
foarte dese, oricât de paradoxal ar părea, sunt acţiuni care îi dau copilului sentimentul că există.
Manifestările opozante şi agresive ale copilului se pot manifesta în familie sau la grădiniţă, în alte
medii (spaţii de joacă, magazine, pe stradă). Cauzele acestor comportamente sunt multiple,
factorul educaţional ocupând un rol important.
Soluţiile pe care unii părinţi le găsesc sunt: pedepse, avertismente, mustrări, ignorare, ironie,
ameninţări, şantaj. Aceste “soluţii” duc la degradarea relaţiilor copil-părinte şi la creşterea
agresivităţii. Astfel relaţia dintre ei pierde căldura, apropierea necesară unei relaţii pozitive.
Cum recunoaştem comportamentul opozant?

are crize neobişnuite şi puternice de furie sau se enervează repede, comparativ cu copii de
aceeaşi vârstă;
se ceartă des cu adulţii;
frecvent se împotriveşte în mod activ regulilor sau cerinţelor adultului sau refuză să le urmeze;
îi agresează pe ceilalţi în mod intenţionat;
atribuie altora vina pentru propriile greşeli;
este des iritat sau se lasă uşor provocat de ceilalţi;
se enervează uşor şi ste în mod frecvent gălăgios;
este frecvent răutăcios şi dornic de răzbunare.
Dr. James Dobson în « Copilul îndărătnic » oferă părinţilor un ajutor major în ceea ce priveşte
relaţia lor cu copiii, învăţându-I cum să rezolve unele situaţii cum ar fi încăpăţânarea, problema
hiperactivităţii şi nu în ultimul rând a agresivităţii:
«Copilul dumneavoastră devine furios şi nimeni nu-l poate opri? Se înroşeşte la faţă, urlă din
răsputeri, loveşte în stânga şi-n dreapta, se aruncă pe jos şi nu se mai poate discuta cu el? Aceste
crize apar în momente neaşteptate? Vă oferim o mână de ajutor, pentru a vă descurca mai bine în
astfel de situaţii»:
Mai întâi încercaţi să notaţi sau să discutaţi cu cineva despre acestea. Este foarte important să
descrieţi situaţiile în care copilul dumneavostră reacţionează prin aceste accese de furie. Unii
copii reacţionează aşa când li se cere să facă ceva, când fraţii i-au provacat sau când li se
interzice ceva;
Dacă într-o astfel de situaţie a recţionat mai puţin sau deloc agresiv este bine să-l lăudaţi şi să-l
încurajaţi;
Când puştiul dumneavoastră este nervos, mofturos, este bine să vă păstraţi calmul, cu
siguranţă nu va fi de folos să vă ieşiţi şi dumneavostră din fire;
Câteodată vă este tare greu să vă calmaţi, puteţi folosi propriile tehnici de calmare sau inspiraţi
adânc de trei ori sau număraţi până la zece;
În astfel de situaţii se recomandă ca puştiul să fie dus într-un loc în care se poate calma, într-o
altă cameră sau chiar afară;
Unii părinţi încearcă să-l calmeze când criza este la apogeu, este practic inutil în acele
momente să-i faceţi morală sau să încercaţi să-l liniştiţi;

Dacă crizele de furie sunt repetate este bine să apelaţi la ajutorul unui specialist;
Când copilul a reuşit să se calmeze, puteţi dicuta cu el, lăudaţi-l pentru faptul că acum puteţi
discuta cu el;
Este important ca puştiul să nu aibă beneficii după aceste crize deoarece astfel ar putea
înţelege că este premiat pentru criză şi o va face ori de câte ori va căuta un beneficiu sau când
va dori să facă numai ce şi cum vrea el;
Copilul nu are voie să obţină prin agresivitate, furie ceea ce altfel nu ar fi obţinut. A-l lăsa să se
exprime astfel, înseamnă a-l lăsa să creadă că agresivitatea rezolvă orice problemă, că este un
mod de viaţă;
Ascultaţi ce are de spus puştiul dumneavoastră chiar dacă sunteţi obosiţi sau supăraţi;
Este bine să-i oferiţi toată atenţia de care are nevoie, un punct de sprijin ferm şi binevoitor;
Nu ironizaţi şi nu ignoraţi unele acţiuni sau comportamente ale copilului;
Este bine să vă implicaţi în jocul copilului dar aveţi grijă să nu intraţi nepoftiţi în spaţiul pe care
şi-l crează uneori pentru a evada în propria-i interioritate.
În cazul în care planul prezentat mai sus nu funcţionează, informaţiile pe care vi le voi prezenta
vă pot fi de ajutor.
Este foarte important să discutăm cu cei mici, să încercăm să-i înţelegem. Să-i observăm cu
atenţie şi să sesizăm foarte bine în ce context apar comportamentele descrise anterior şi cu ce
frecvenţă apar. Imediat ce avem aceste informaţii ne vom lămuri asupra direcţiilor de acţiune
şi anume de ce face şi în ce context. Apoi vom începe să prelucrăm informaţiile şi să-i explicăm
că este important pentru noi, că nu este vinovat pentru ceea ce se întâmplă şi că aceste
comportamente îi fac rău. Apoi vom încerca să vedem ce putem să-i oferim pentru ca acest
comportament să nu apară. Poate mai multă atenţie, să ne jucăm mai mult cu el, să-l înţelegem
mai bine etc.
Este greşit ca în momentul în care copilul şi-a dat o palmă să-i spunem „Hi!! Ce-ai făcut?”, o
simplă privire de uimire, disperare, îngrijorare l-ar putea face să creadă că aceasta este soluţia
pentru toate problemele lui. Un simplu zâmbet l-ar încuraja să facă din acest gest ceva obişnuit
spunându-şi „Mă lovesc pentru că sunt haios aşa, ceilalţi râd de mine”.
Şi este de ajuns ca un membru la familiei să facă aşa ceva ca el să continue să se lovească sau să
se trântească. De aceea este foarte important ca întreaga familie să aibă aceeaşi atitudine vizavi
de aceste comportamente, tocmai pentru ca puiul să înţeleagă corect ce implică aceste gesturi.
Dacă unii se vor comporta într-un fel şi alţii în alt fel, copilul va fi derutat, dezorientat.


Nevoile energetice ale copilului 3-5 ani sunt de 1800 calorii pe zi. Acestea sunt necesare datorita
activităţii intense pe care o desfasoara copilul. Daca raportam la greutatea corpului (kg-corp),
nevoile energetice sunt de 70-80 cal/kgc/zi.
La aceasta grupa de vârsta se vor asigura cel putin urmatoarele cantitati de alimente:
carne si derivate de carne cca. 60—70 g pe zi;
laptele cca. 500 ml pe zi,
branzeturile cca. 20 g pe zi,
un ou pe zi, fiert moale sau inclus in diverse preparate usor digerabile.
Proteinele de origine vegetala vor fi asigurate pe seama cerealelor si derivatelor, a legumelor si

leguminoaselor.
Grasimile de origine animala se vor da sub forma de unt, smantana, frisca, iar cele de origine
vegetala se vor da ca uleiuri de floarea-soarelui, de germene de porumb.
Glucidele se vor asigura mai ales din paine, paste fainoase, legume, fructe si se vor completa cu
zahar. Painea se va da in cantitate de cca. 140 g pe zi.
Dintre legume, cartofii se vor da in cantitate de cca. 160 g, radacinoasele (morcovi, albitura,
telina) se vor da cca. 200 g pe zi in preparate ca supe de legume, pireuri, soteuri. Legumele verzi se
vor da cca. 150—170 g pe zi, preparate ca salate crude asezonate cu ulei si suc de lamaie.
Se pot da si leguminoase uscate (fasole, mazare, linte), cu conditia sa fie bine fierte. Fructele se vor
da crude, coapte, pireuri sau compoturi, in cantitate de 200— 220 g pe zi. De asemenea din ele se
pot prepara sucuri proaspete.
Ce nu este indicat se ii dati copilului:

alimentele prea sarate, prea iuti, prea condimentate;
alimentele prajite in grasime, mezelurile, muraturile in otet;
alcool si cafeaua naturala.
Se vor da 5 mese pe zi repartizate, dupa un orar regulat, in 3 mese de baza si 2 gustari.
Prepararea mancarii in conditii de siguranta

Copilul poate fi protejat de imbolnavire de catre asistentul maternal profesionist prin utilizarea cu
atentie a unor practici igienice de preparare a mancarii si igiena a alimentatiei. Se poate reduce
probabilitatea de imbolnavire a copilului prin spalarea pe maini inainte de prepararea alimentelor,
prin pastrarea curateniei in bucatarie si a igienei vaselor utilizate pentru prepararea alimentelor.
Depozitarea alimentelor
Temperatura alimentelor trebuie mentinuta la un nivel de siguranta care sa previna cresterea
bacteriilor care produc imbolnavirea.
Alimentele proaspete trebuie depozitate separat, pentru a evita contaminarea lor. Alimentele care
au venit in contact cu carnea cruda, trebuie sa fie gatite la temperaturi mari pentru a preveni
dezvoltarea bacteriilor.

De retinut!
Copilul trebuie invatat sa se spele pe maini inainte de fiecare masa si apoi (dupa mese) pe
dinti.
Copilul trebuie invatat sa mestece bine alimentele in gura, fara graba.
Asistentul maternal profesionist trebuie sa stea impreuna cu el la masa, pentru a-l putea invata
o serie de reguli de comportare civilizata si igienica, in acest scop se va crea o ambianta cat mai
placuta de calm si buna dispozitie si cat mai atragatoare.
Copilul nu trebuie certat in timpul mesei!

SESIUNEA 6.10 CREŞTEREA IMUNITĂŢII COPILULUI DE 3-5 ANI.
Alimentatia sanatoasa a copilului determina in mare masura cresterea imunitatii organismului

copilului. Satisfacerea nevoilor nutritive si o alimentatie sanatoasa sustin dezvoltarea copilului,
mai ales in acesata perioada in care copilul devine din ce in ce mai energic. Jocul afara, miscarea in
aer curat si soare, consolideaza starea de sanatate a copilului si ii cresc rezistenta.
La aceasta varsta, copilul intra in colectivitatea de covarstnic, fiind inscris la gradinita. Asistentul
maternal profesionist ar trebui sa invete din timp copilul sa practice obiceiuri sanatoase de igiena,
in special in cazul in care acesta petrece mult timp in jurul altor copii, cum ar fi, de exemplu, la
gradinita. Copilul trebuie sa invete sa-si acopere gura cand tuseste sau stranuta, de preferat
folosind un servetel, astfel incat germenii sa nu ajunga pe maini. Copilul trebuie invatat sa-si sufle
nasul cu ajutorul servetelelor.
De asemenea, in cazul in care copilul este bolnav, contactul cu alti copii in timpul perioadei
contagioase trebuie evitat.
Vizitele regulate la medic sunt esentiale in mentinerea starii de sanatate a copilului. Nu

mergem la medic doar cand avem de tratat , ci cu scopul de a preveni.

La aceasta varsta copilul este curios, dar inca neindeminatic. Vom lista o parte dintre precautiile pe
care trebuie sa le avem atunci cand avem in grija un copil cu varsta cuprinsa intre 3 si 5 ani. Nu
trebuie insa sa uitati riscurile si precautiile pe care le-am amintit la sesiunile anterioare.
Nu-i lasati la indemina nici un medicament, nici chiar cele ce va par inofensive, ca aspirina.
Tocmai pentru ca o socotiti inofensiva, banala aspirina lasata la indemina copilului este cauza a
numeroase accidente; de asemenea, nu-l lasati sa se joace cu poseta/geanta dvs. unde poate
gasi un flacon de medicamente; vazindu-va pe dumneavoastra inghitind medicamente din acel
flacon, prima lui reactie va fi sa va imite.
Indepartati din preajma copilului produsele menajere. Unele din ele pot fi toxice (otravitoare).
Intoxicatiile nu sunt niciodata rodul intimplarii. Statisticile arata ca in 60% din cazuri
substanta toxica a fost lasata la indemina copilului. De asemenea, pot fi foarte toxice anumite
produse de gradinarit (ingrasaminte chimice etc.). Intoxicatiile cu medicamente si produse
menajere reprezinta 85% din intoxicatiile copiilor (60% cu medicamente, 25 % cu produse
menajere)
Copilul trebuie sa se uite la TV doar in prezenta adultului, pentru a putea pune intrebari si
pentru a primi lamuriri. Copilul se afla la varsta la care nu discerne intre realitate si imaginar,
iar imaginile pe care le vede ar putea genera o serie de actiuni ulterioare ale copilului care il
pot pune in situatii de risc: ar putea crede ca este Superman si ca are capacitatea de a zbura de
la geam, de ex. Geamurile trebuiesc protejate cu grilaje sau incuietori puse foarte sus. Sa nu
uitam ca abilitatea fizica si cognitiva a copilului a crescut simtitor si este capabil sa gaseasca
solutii pentru imposibilitatea de a ajunge la incuietoare (aduce un scaun pentru a se sui pe el
pentru a ajunge la incuietoare).
Nu puneti niciodata la indemana copilului vase cu lichid fierbinte.
Nu lasati la indemina copiilor pungi de plastic: si le pot trage peste cap, sufocandu-se.
Atentie la broaste si la chei. Copilul se poate incuia singur in camera.
Fixati usile (de ex. cu un cirlig) pentru a evita prinderea degetelor copilului in tocul usii.
Unele plante de apartament pot fi periculoase. Adesea, frunzele sunt “bani” sau “mancare” in
jocul copilului de 3-5 ani. Invatati copilul sa nu le atinga, si, mai ales, sa nu le manance.
In general, nu lasati copilul sa se joace decit cu obiecte inofensive, adecvate varstei, luindu-i de la
indemina orice ii poate dauna.


Camera copilului. Camera copilului trebuie mobilata adecvat varstei acestuia: patul trebuie sa fie
suficient de mare astfel incat copilul sa nu se simta restrictionat in vreun fel cand doarme (se poate
trece de la patul utilizat pana la aceasta varsta, la patul clasic, jos, fara grilaje de protectie).
Jucariile trebuie sa fie asezate pe rafturi joase, la indemana copiilor, pentru a-i permite acestuia
alegerea acestora si prevenirea accidentelor in cazul in care ar dori sa se joace cu o jucarie anume
si ar fi asezate pe dulap, sus.
In camera poate fi asezata o masuta si un scaun joase, pentru a putea desena.
Controlul sfincterian. Copilul de 3-5 ani poate utiliza scaunul de WC, la fel ca ceilalti membrii ai
familiei. La debutul perioadei, este foarte util un colac adaptator pntru copii si este absolut necesar
sa fie insotit de adult cand merge la toaleta (copilul trebuie ajutat sa se ridice pe scaun, sa se
dezbrace si imbrace, sa se stearga, sa ajunga la chiuveta sa se spele pe maini). Scaunul de WC
trebuie mentinut curat (poate fi utilizat un sapun care se pune in bazin si nu unul care se agata de
scaun, caci copilul poate fi atras de acesta si sa doreasca sa se joace cu el).
Imbaierea copilului se va face zilnic, fie in cadita, fie sub dus. Se va utiliza sapun si sampon
adecvat varstei copilului si prosoape persoanale pentru stergerea sa. Apa ramasa in cada nu va fi
utilizata pentru spalarea altei persoane sau a rufelor.
Activitatea in aer liber. Timpul pe care il petrece copilul jucandu-se trebuie impartit in
activitatea in interiorul casei si afara, la aer curat (indiferent daca este in parc, in curte, la
plimbare). Are nevoie de minimum 2 ore petrecute in aer liber, insotit de asistentul maternal. In
situatia temperaturilor extreme (canicula sau ger), este bine sa gasim o perioada in care copilul
poate iesi totusi sa se joace afara, chiar daca pentru putin timp (dimineata sau seara – in cazul
caniculei; la pranz – in cazul gerului).

SESIUNEA 6.13 RELATIA ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONISTII DIN

GRADINITA
Dupa cum am spus in prima sesiune a acestui modul, asistentul maternal trebuie sa colaboreze cu
toti profesionistii care ofera diverse servicii copilului pe care il au in plasament. In mod frecvent,
copilul de 3-5 ani este integrat intr-o forma de educatie institutionalizata (ne referim la gradinita).
In vederea inscrierii la gradinita a copilului pe care il are in plasament, asistentul maternal trebuie
sa colaboreze cu asistentul social al copilului in stabilirea unei proceduri (cand anume il vor
inscrie?, la ce gradinita?, pe ce perioada de timp program scurt/lung?). Toate acestea se vor regasi
in cadrul PIP, in Programul de Inteventie Specifica pentru Educatie formala si non-formala si in
jurnalul copilului. Asistentul social poate sa inceapa demersurile de inscriere la gradinita a
copilului aflat in plasament sau poate delega asistentul maternal pentru aceasta. Indiferent cum se
va realiza inscrierea copilului, este foarte important ca asistentul maternal sa aiba o relatie de
colaborare cu educatorul/educatorii de la grupa la care a fost inscris copilul.
AMP reprezinta copilul prin participarea sa la intalnirile cu parintii copiilor din grupa, la diverse
activitati comune ale parintilor si ale copiilor (serbari, excursii). Toate datele ce tin de evolutia
copilului la gradinita, persoanele de care copilul se simte atasat (una dintre educatoare,
bucatareasa sau unul dintrte copii), optiunile copilului in cadrul programei curriculare, evaluarile
realizate de catre educatori trebuiesc notate in jurnalul copilului de catre asistentul maternal si
sunt baza reevaluarii Planului de Interventie Specifica pentru Educatia formala si non-formala.
Educatorul poate sustine dezvoltarea adecvata a copilului prin sugestii de activitati pe care
asistentul maternal le poate dezvolta acasa, poate orienta asistentul maternal spre serviciile de
evaluare, recuperare si abilitare in situatia in care observa perturbari ale dezvoltarii copilului,
poate sugera care sunt modalitatile cela mai adecvate de petrecere a timpului liber sau care sunt
activitatile extracurriculare la care poate participa copilul (activitati optionale:dans, muzica,
desen...).
Este foarte importanta pastrarea confidentialitatii asupra istoriei personale a copilului,

informatiile pe care asisitentul maternal le poate furniza despre copil fiind stabilite impreuna cu
asistentul social al copilului!

1. Care sunt particularitatile psihice ale dezvoltarii unui copil de 3 - 5 ani?

2. Ce este regresia in dezvoltare si ce anume o poate determina?
3. Care sunt jocurile si jucariile recomandate acestei perioade de dezvoltare a copilului?
4. Cum stabilim limite copilului si de ce are copilul nevoie de limite?
5. Este agresivitatae o tulburare de comportament? Ce trebuie sa facem cand un copil este
agresiv cu cei din jurul sau sau cu el insusi?
6. Exista o legatura intre meniul copilului, igena de viata si imunitatea acestuia?
7. Cum puteti preveni producerea accidentelor ?
MESAJE CHEIE
1. Copiii au nevoie sa ne vorbeasca despre ceea ce simt si este important sa ii lasam sa se

exprime si sa le aratam ca este important pentru noi ceea ce ei simt sau cred.
2. Perioada de varsta intre 3-5 ani este perioada de cunoastere de sine si a lumii
inconjuratoare. Comportamentul copilului este guvernat de setea de cunoastere, si de
intrebarea “DE CE?”
3. Jocul este încă principala formă de învăţare. Copilul incepe sa aiba prieteni printre
egalii de varsta si ii plac jocurile (in casa sau afara) cu reguli bine stabilite dar, desi
cunoaste regulile, nu le va respecta pe tot parcursul jocului, renuntand usor si
incercand sa inventeze noi reguli.
4. A-i stabili copilului nişte limite înseamnă a-i ordona universul, a-i ordona lumea în
ceva ordonat şi cu sens, predictibil.
5. Momentele de regresie, la diferite vârste ale vieţii sunt frecvente, dar nu ar trebui să
dureze. La 3-5 ani, regresia este un comportament des intalnit.
6. Agresiunile îndreptate către propria persoană, atunci când nu sunt foarte dese, oricât
de paradoxal ar părea, sunt acţiuni care îi dau copilului sentimentul că există.
7. Satisfacerea nevoilor nutritive si o alimentatie sanatoasa sustin dezvoltarea copilului si
consolidarea imunizarii, mai ales in acesata perioada in care copilul devine din ce in ce
mai energic.
8. Copilul este curios,dar inca neindeminatic. Adultii trebuie sa fie precauti si sa
supravegheze atent copilul pentru a preveni posibilele accidentele.
9. Pentru a respecta confidentialitatea, informatiile despre copil pe care asistentul
maternal le poate furniza educatorului de la gradinita trebuiesc stabilite impreuna cu
asistentul social al copilului!

SESIUNEA 7 - VÂRSTA ŞCOLARĂ MICĂ (6-11 ANI)
SESIUNEA 7 - Vârsta şcolară mică (6-11 ani) 4 ore

7.6 Comportamentul dificil al copilului şi tulburările de comportament specifice
acestei perioade de vârstă.
SESIUNEA 7.1 ETAPE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE ALE ŞCOLARULUI

MIC
Între 6 şi 11 ani copilul creşte în medie in greutate cu 3-3,5 kg/an şi in inaltime cu 6cm/an.
Dezvoltarea copilului in aceasta perioada este caracterizata de cresterea in inaltime, de aceea
copilul pare ca este mai slab. Este timpul dentitiei definitive, cei de lapte încep să cadă treptat.
Dezvoltarea psiho-motorie înregistrează şi ea mari progrese.
Este perioada in care copilul incearca sa inteleaga si sa controleze viata in afara familiei.
Cunoaşte consemnele simple şi se simte vinovat dacă nu le ascultă. Poate sări într-un picior, să
meargă pe vârfuri, să stea în echilibru pe un picior.
Poate să ţină creionul, să decupeze, să lipească, să deseneze oameni şi să reproducă cercuri sau
pătrate. Acum este mai calm şi mai încrezător. Îi place să fie ocupat şi să facă diferite lucruri. E
posibil să mai facă pipi în pat uneori. Puneţi un material impermeabil peste saltea, iar dacă se
întâmplă frecvent puneţi-i un scutec de noapte. Dacă se repetă destul de des este bine să discutaţi
cu medicul pediatru şi cu un psiholog.
Specific varstei este aparitia unui nou mediu (scolar), fapt ce duce la aparitia unor noi seturi de
reguli.
In aceasta perioada copilul trebuie sa-si asume noi responsabilitati, sa aiba un program bine
stabilit dar fara a se neglija repausul si jocul. Copilul trebuie sustinut permanent de catre asistentul
maternal profesionist in procesul educational. In acest sens asistentul maternal, trebuie sa se
asigure, prin intrebari simple, adresate copilului, daca acesta a inteles cum si ce trebuie sa invete.
Copilul, in aceasta perioada de dezvoltare trebuie incurajat permanent in vederea obtinerii
integrarii si reusitei scolare. Cele mai potrivite incurajari pot fi:
“Am incredere ca poti…”
“Sunt convins/a ca poti sa…”
Aceste incurajari sunt benefice din 2 perspective, si anume:

se depaseste perioada de adaptare la noul mediu, scolar, care produce o oarecare insatisfactie
copiilor aflati la aceasta varsta, generata de teama de esec;
duce la dobandirea increderii in fortele proprii – (in final - autonomie).
La aceasta varsta se pun bazele conceptiei despre lume si viata, seaparare, pierdere, moarte, se
dezvolta acum simtul dreptatii si al adevarului, de aceea comunicarea cu un astfel de copil trebuie
sa fie deschisa, sa se abordeze toate subiectele aduse in discutie de catre acesta, tinand cont de
posibilitatile de intelegere specifice varstei, urmarindu-se transmiterea valorilor, fara sa se
ascunda adevarul.
La fel de importante la aceasta varsta sunt aprecierile facute de catre membrii familiei asistentului
maternal cu privire la alte persoane,. Acestia trebuie sa evite aprecierile discriminatorii, dat fiind
faptul ca cei mai multi copii aflati in aceasta perioada a dezvoltarii se orienteaza in aprecierea
celorlalti dupa modelul persoanelor de referinta (in acest caz AMP) adaugand la afirmatiile
adultilor o multime de alte aspecte.
Copilul se interesează de părţile sale intime precum şi de diferenţele dintre băieţi şi fete.
Apar primele manifestari fata de colegul de sex opus. Curiozitatea cu privire la sexualitate se
manifesta timpuriu iar asistentul maternal trebuie sa faca educatie sexuala acestor copii. Prin
educatie sexuala, la aceasta varsta se intelege, in primul rand, discutii despre diferentele
anatomice dintre fetite si baietei.
La aceasta varsta se formeaza identitatea sexuala, asistentul maternal profesionist trebuind sa

imbrace si sa tunda copiii adecvat, in functie de sex şi de dorinţele copilului. Este foarte important
să implicăm activ copilul în alegerea hainelor şi a obiectelor personale.
In situatia in care, spre finalul acestei perioade de dezvoltare, copilul este interesat si de alte
aspecte legate de sexualitate, asistentul maternal ii poate explica, in cuvinte simple, pe intelesul lui
raportul sexual.

SESIUNEA 7.2 PARTICULARITĂŢI PSIHICE ŞI NEVOI EDUCATIVE ALE

COPIILOR DE 6-11 ANI
Contextul general al evolutiei copilului

Perioada scolaritatii mica (6/7 – 10/11 ani), de la intratrea copilului in scoala si pana la la
terminarea ciclului elementar este apreciata, de unii autori, ca fiind un fel de sfarsit al copilariei.
In aceasta etapa se dezvolta caracteristici importante si se realizeaza progrese in activitatea
psihica, datorita constientizarii ca atare a procesului invatarii. Intens solicitat de scoala, invatarea
devine tipul fundamental de activitate. Aceasta inseamna ca activitatea scolara va solicita intens
intelectul si are loc un proces gradat de achizitii de cunostinte. In consecinta copilului i se vor
organiza si dezvolta strategii de invatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, isi va forma
deprinderi de scris-citit si calcul.
Dezvoltarea psihica a scolarilor mici

Comparativ cu alte perioade, in mica scolaritate transformarile psihice se fac lent si nespectacular,
dar ele sunt fundamentale pentru evolutia ulterioara a copilului.
In ceea ce priveste preocuparile copilului, se poate semnala faptul ca, desi jocul isi pierde din
importanta, acesta este inca activ, mai cu seama pe linia respectarii regulilor jocului in colectiv.
Regula devine fenomen central si se organizeaza conduita in colectiv a copilului. Prin aceasta se
dezvolta spiritul de echipa si se constientizeaza ideea de cinste si obligativitate.
Copiii trec si printr-o faza de excesiva sensibilitate fata de noi reguli. Datorita multitudinii
evenimentelor din viata sa, copilul este asaltat de noi reguli, conforme cu noile roluri pe care le
dobandeste (nu mai este copil la gradinita, ci este elev, are noi colegi, etc). Copilul simte ca a
pierdut reperele dupa care s-a coordonat pana atunci si ii trebuie o perioada de adaptare la noile
reguli, de intelegere a acestora, de pozitionare in raport cu ele. De multe ori nu tolereaza
incalcarea unor reguli si adopta atitudini fata de colegii care “isi uita caietul acasa” sau fata de cei
care “nu stau cuminţi”. Cand adultul însă insista exagerat pe disciplina, copilul prezinta o adaptare
mai dificila, ce se manifesta prin cresterea nervozitatii si a oboselii.
În această perioadă copilul îşi manifestă curiozitatea faţă de mediul extrascolar si stradal,
explorează mediul înconjurător, este foarte activ, dând senzaţia ca este tot timpul grabit; manifesta
o relativa instabilitate motrica, fapt reflectat si in aranjarea neglijenta a lucrurilor. Mulţi adulţi cred
că micul şcolar este hiperactiv şi încep să-i facă tot felul de investigaţii.
Dupa 8 ani copilul este mai sensibil la educatia sociala, ceea ce inseamna ca a depasit perioada
dificila de adaptare despre care vorbeam anterior. El se afla intr-o perioada in care domina
echilibrul si o mai pregnanta stapanire de sine. El devine mai preocupat de probleme, ca aceea a
provenientei copiilor, a apartenentei sociale, a identitatii de neam.
Jocurile, micile plimbari, sunt primele in care copiii de sex opus incep sa se separe in mod spontan.
Spre sfarsitul micii scolaritati, dezvoltarea intelectuala este evidenta si autoevaluarea capacitatilor
sale este tot mai realista, apare spiritul critic si copilul devine mai ordonat si dornic de a realiza
produse (lucrari scrise, desene) de performanta.
La nivelul gandirii, constructiile logice joaca un rol din ce in ce mai important, iar prin intermediul
judecatilor si rationamentelor copilul are posibilitatea sa opereze cu elemente desprinse de
contextul dat, intuitive, sa depaseasca realitatea nemijlocita si apoi sa se apropie de abstract si

general. El cauta explicatii la ceea ce afirma, evoca cunostintele dobandite si utilizeaza concepte
prin care dezvolta argumente pe baza de deductie. In gandire intervine tot mai mult spiritul logic si
operarea cu seturi de reguli ca afirmatii despre concepte.
Paralel cu dezvoltarea psihica se remarca si o evolutie a invatarii pe parcursul perioadei scolare

mici. Astfel in prima clasa copiii utilizeaza forme de invatare simple bazate pe solicitarile
memoriei. Sunt mai active formele legate de impresionabilitate si atractivitate (culoare, imagini).
Prin antrenarea verbalizarii sunt solicitate diferitele functii ale atentiei, ceea ce imprima o
activitate intelectuala sustinuta in timpul lectiei. Ca urmare a deselor exercitii, pastrarea
informatiei devine mai de lunga durata si este facilitata clasificarea si organizarea informatiilor
stocate de memorie.
In acest context, nu trebuie neglijata nici motivatia, care da consistenta invatarii. In prima clasa
copilul invata sub influenta adultilor pentru a raspunde statutului de scolar (motivatie extrinseca).
Ulterior, invatarea este impulsionata si de elemente de rezonanta din relationarea copilului cu
colegii, percepute ca ambitie, cooperare si competitie (motivatie intrinseca).
Acum copilul este capabil de un efort sustinut, dozat si previzibil in care se impune tot mai extins
vointa sa. Efortul voluntar il face pe copil sa fie mai atent la comportamentele sale si ale altora, sa
se autoevalueze corect in raport cu altii, sa devina mai independent in conduitele sale. Atentia si
capacitatea de mobilizare se exerseaza prin desfasurarea mai multor activitati in acelasi timp (sa
asculte explicatiile invatatoarei si sa ia notite, sa asculte ce spun colegii si sa-si urmareasca ideile
proprii) si prin necesitatea de a trece relativ repede de la o activitate la alta.
In toate activitatile scolare, cat si in cele legate de igiena, de autoservire, in comportamentele

generale se formeaza o serie de deprinderi si abilitati ce faciliteaza desfasurarea acestora cu un
efort redus. Multe din aceste deprinderi, in care sunt implicate componente motrice si
psihomotrice sunt destinate desfasurarii scris-cititului, a calculului matematic, a utilizarii corecte a
regulilor gramaticale, a folosirii diferitelor instrumente de masurat, de rezolvare a problemelor.
Nevoile copilului
În această perioadă copilul ne spune:
Sunt rapid, zgomotos şi aventurier. Duceţi-mă în locuri unde pot alerga, sări, unde mă pot
căţăra, mă pot legăna, pot face piruete. Îmi plac glumele şi ghicitorile. Subiectele legate de
toaletă sunt încă de actualitate. Nu vă faceţi griji, asta va trece.
Sunt gata să-mi formez aptitudini care îmi vor folosi toată viaţa. Duceţi-mă la pescuit, învăţaţi-
mă să gătesc ceva simplu, să trimit o scrisoare unui prieten.
Vă voi pune întrebări referitoare la diferenţe cum ar fi culoarea pielii, înălţimea oamenilor şi la
diferenţe fizice (inclusiv ale mele).
Să răspundeţi la întrebările mele cu toată sinceritatea. Învăţaţi-mă să mă gândesc la ceilalţi,
copii şi adulţi.
Îmi iubesc fratele sau sora, prietenul sau prietena dar se întâmplă să ne certăm. Fiţi corecţi şi
învăţaţi-ne să ne înţelegem.
Sentimentul de securitate
Consideraţi temerile copilului ca fiind reale şi vorbiţi-i cu calm. Liniştiţi-l când are coşmaruri,
dar nu-l învăţaţi să doarmă cu voi.
Lăudaţi talentele sale. Expuneţi pe un perete ceea ce creeaza.
Înainte de a intra la şcoală, examinaţi vederea şi auzul copilului. Problemele depistate la timp
pot fi corectate rapid şi uneori pot fi eliminate.

Asiguraţi-vă de faptul că utilizează corect hârtia igienică. Învăţaţi-l să tragă apa şi să se spele pe
mâini.
Încurajaţi copilul să rezolve probleme arătându-i cum să construiască lucruri din bucăţi de
lemn, obiecte de asamblat sau alte obiecte nepericuloase.

SESIUNEA 7.3 ETAPE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ÎN ACEASTĂ

PERIOADĂ DE VÂRSTĂ
In ceea ce priveste limbajul , se poate preciza ca acesta constituie unul dintre cele mai accentuate
fenomene ce ii diferentiaza pe copii la intrarea in scoala.
In scolaritatea mica se dezvolta toate formele de limbaj, limbajul oral-verbal, scris, citit, nonverbal
etc.
Curiozitatea este mare la aceasta varsta si ea sta la baza formarii unor trebuinte de cunoastere,
odata cu producerea satisfactiilor complexe rezultate din activitatile creatoare de alcatuire de
povesti, de desene, de perfectionare a scrisului ce devin foarte active spre finalul perioadei.
O problema importanta a acestei perioade de dezvoltare este aceea a pronuntiei cuvintelor. Pentru
ca un copil sa pronunte corect cuvintele, asistentul maternal trebuie sa repete clar si rar cuvintele
grele, astfel incat copilul sa le poata retine corect. Cele mai frecvente greşeli de pronunţie la
acesată vârstă sunt: pronunţia literei R aflată lângă o consoană (tr, br, pr etc), combinaţiile de
consoane (pl, fl, tl etc) şi pronunţia incorectă a literei s şi ş şi a celor “înrudinte” cu acestea “ţ, ce, ci,
ge,gi, che, chi”. Bâlbâiala este una dintre tulburările de limbaj care se poate accentua în această
perioadă; copilul care se bâlbâie devine acum conştient de defectul său de vorbire şi începe să fie
complexat de acesta. Pentru a corecta tulburările de limbaj este bine să apelaţi la un logoped, un
psihopedagog. Tot în acesată perioadă pot să apară tulburările de scris şi citit. Până la nivelul clasei
a II-a acestea sunt incluse în categoria întârzierilor de vorbire, dar după această perioadă ele devin
tulburări ale limbajului scris şi citit. Profesionistul care vă poate ajuta şi în aceste situaţii este
psihopedagogul sau logopedul.

SESIUNEA 7.4 TIPURILE DE JOCURI SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE

In ceea ce priveste jocurile, acestea se intind pe perioade indelungate (saptamani) pastrand acelasi
subiect. Copiilor le place sa participe la serbari scolare si sa construiasca case (colibe), iar
ghicitorile si jocurile de istetime au locul lor, foarte important in aceasta perioada.
Desi in aceasta perioada de dezvoltare copilul este mai preocupat de activitatile scolare, datorita
nevoii de cunoastere, el trebuie implicat in diferite jocuri de catre adulti (care au rol de relaxare,
evaluare a cunostintelor si didactic). De asemenea el trebuie stimulat, sa se joace cu copiii de
aceeasi varsta pentru a reusi sa se adapteze mediului social si sa comunice usor cu ceilalti, astfel
pregatindu-se pentru o noua etapa a dezvoltarii, si anume pubertatea, cand acesta incepe sa
petreaca mai mult timp cu grupul de prieteni.
Desi se constituie o serie de asemanari intre jocul copilului prescolar si cel al scolarului mic,
asemanari ce dau continuitate comportamentelor, totusi se manifesta diferenţe, jocurile fiind mult
mai elaborate şi mai adaptate situaţiilor reale din viaţă, prin joc copilul exersând situaţii reale din
familie, de la şcoală etc. Astfel, jocurile cu subiect si roluri, cele cu reguli, de constructie, de creatie,
se constituie la scolarul mic ca activitati de ocupare a timpului liber, de distractie in care isi
valorifica activitatile psiho-motorii si in care investeste energia sa psihica. In cadrul jocurilor sunt
frecvent evocate scene cu actiuni umane in care copilul se implica prin indeplinirea unui rol. Jocul
este mai bine organizat, regulile sunt respectate cu mai multa rigoare, cu o cooperare evidenta
intre parteneri si cu o finalizare clara a actiunii.
Este foarte important ca la acesată vârstă să încurajăm copii să facă sport, să participe la competiţii
sportive şi să meargă in excursii. Copiii sunt atraşi de jocurile active (v-aţi ascunselea, săritul
corzii, jocul cu mingea, dansul, muzica).
Atenţie la programele Tv., la timpul petrecut în faţa televizorului şi la tipul programelor pe care le
vizionează. Programele tv nu trebuie să reprezinte un premiu sau o pedeapsă. Copilul este bine să
ştie între ce ore are acces la televizor şi mai ales la ce filme, la ce programe. Alegerea programelor
şi a timpului se face împreună cu copilul. Negocierea este metoda cea mai eficientă şi metoda acre
responsabilizează copilulul şi-i dă încredere în sine. La fel veţi putea proceda şi cu calculatorul.
Jocurile pe calculator pot deveni o atracţie atât de mare încât copilul nu va mai putea să se limiteze
la câteva ore pe zi ci va dori să stea tot timpul la calculator. Dependenţa de calculator este destul
de des întâlnite în zilele noastre, de aceea este bine să preveniţi acest fenomen, diversificând
programul copilului şi organizându-l în funcţie de nevoile, dorinţele şi aşteptările sale.

SESIUNEA 7.5 PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE ŞI INTEGRARE ALE

COPILULUI ÎN ŞCOALĂ
Scoala si invatarea determina modificari si in planul personalitatii. Se remarca o structurare a

trebuintelor, intereselor, preferintelor si apoi a aptitudinilor ca urmare a descoperirii de catre
copil a importantei lor pentru obtinerea de rezultate cat mai bune in activitate.
Un rol deosebit de important pentru evolutia copilului il au relaţiile pe care le dezvoltă cu adulţii,
învăţători, profesori şi cu colegii de clasă.
Relatiile copilului cu familia asistentului maternal va influenţa dezvoltarea copilului în toate
planurile: psihice şi psiho-motorii. Dacă se va simţi acceptat, iubit, îngrijit, va fi un copil echilibrat,
autonom, adaptat, un copil creativ şi cu iniţiative.
Deşi este perioada în care copilul începe să fie din ce în ce mai atras de către prieteni iar familia
trece încetul cu încetul pe planul doi, copiii pot întâmpina dificultăţi de relaţionare, de integrare.
In mica scolaritate se modifica substantial regimul de viata al copilului in care adaptarea scolara
devine fundamentala cu prezenta unor dificultati ce trebuie depasite adeseori cu renuntari la unele
activitati placute (cum este de pilda joaca) si implicarea in actiuni mai complexe care pot sa nu ii
aduca satisfactii imediate. Pentru aceasta el trebuie sa se organizeze, sa se disciplineze si sa
investeasca un efort continuu in finalizarea conduitelor sale. Mulţi copii nu vor dori să renunţe la
activităţile de dinainte şi vor protesta cu vehemenţă la noile activităţi.
Rolul asistentului maternal este acela de a face trecerea de la joc la lecţii, utilizând jocul ca
instrument de învăţare şi de acceptare a regulilor, a limitelor. Activităţile şcolare presupun
respectarea rigorilor disciplinei, stapânirea emotiilor, concentrarea atenţiei. Apar diferente
vizibile intre copii in ceea ce priveste adaptarea scolara si succesele sau esecurile la invatatura.
Astfel unii copii parcurg traseul adaptarii fara probleme majore, altii cunosc esecuri si dificultati
temporare, cu framantari si conflicte, cu stagnari si reveniri, si in fine sunt copii care raman
neadaptati, nu reusesc sa intre in ritmul alert al programului scolar. Datorita dificultatilor de
adaptare la noul statut, copilul ar putea sa aiba tendinta de a abandona frecventarea scolii. Nu este
vorba despre “lene”, “incapatanare”. Este vorba despre o dificultate majora, dificultate in care nu
este sustinut de catre persoana de referinta afectiva. El depune eforturi pentru a face fata noilor
solicitari, eforturi care il suprasolicita si il obosesc. Daca nu-i este apreciat efortul, nu va vedea de
ce trebuie sa il mai faca. Datorita unor rezultate scolare nu foarte bune, copilul se simte devalorizat
si, treptat, isi asuma eticheta de “incapabil”, “prost”...Sa nu uitam: existe forme multiple de
inteligenta, unii copii sunt mai aplecati spre matematica, altii scriu frumos, altii deseneaza bine,
altii sunt foarte priceputi la “surubarit”. Asistentul maternal trebuie sa repereze care sunt ariile in
care copilul dovedeste pricepere (fie ca este citirea, fie ca este matematica sau cunostiintele despre
natura) si sa il valorizeze pe copil pornind de la pasiunile sale. Treptat, copilul va invata sa isi
determine potentialul si va stii ca trebuie sa depuna un efort mai mare pentru matmatica, dar
exceleaza la desen!


TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT SPECIFICE ACESTEI PERIOADE DE
VÂRSTĂ
Ce este hiperactivitatea? Care este limita între normal şi patologic în hiperactivitate? Ce legătură
are neastâmpărarea copilului cu problemele de atenţie?
Sunt întrebări frecvente pe care ni le punem in aceasta perioada de virsta a copilului.
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie se încrie în categoria tulburărilor de comportament

şi emoţionale cu debut în copilărie şi adolescenţă. Este o problemă des întâlnită şi care le crează
asistenţilor maternali multe dificultăţi.
La sfârşitul secolului al XIX-lea copiii cu hiperactivitate, deficit de atenţie şi impulsivitate erau

denumiţi “idioţi nebuni”, iar boala “nebunie impulsivă”, “inhibiţie imperfectă”.
Studiile ulterioare au descris însă aceste comportamente în diferite feluri şi le-au denumit în
diferite moduri. Denumirea de Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenţie – THDA este utilizată
cel mai des.
Copilul hiperactiv are o capacitate de concentrare a atenţiei scăzută, dificultăţi de control a

atenţiei, manifestat prin impulsivitate comportamentală şi cognitivă, precum şi nelinişte şi
nerăbdare neadecvată. Această nerăbdare (“ţopăie întruna”) provoacă dificultăţi de adaptare şi de
relaţionare. Aceste comportamente duc de multe ori la izolarea copilului, la incapacitatea de
integrare şcolară, învăţătoarea nu mai doreşte să-l primească la şcoală. Aceste manifestări ale
hiperactivităţii fac ca micul copil să fie mereu în dezacord cu cei din jur şi să fie respinşi de copii de
aceaşi vârstă.
Nu toţi copiii care sunt foarte activi, se zvârcolesc, se zbat, sar tot timpul sunt hiperactivi.
Majoritatea copiilor sunt “în priză” de dimineaţa până seara.
Pentru a stabili un diagnostic este necesar să ne adresăm unui specialist. Medicul psihiatru
sau psihologul sunt în măsură să evalueze copilul împreună cu asistentul maternal şi să
decidă împreună ce formă de terapie este adecvată fiecărui copil în parte.
Criteriile de diagnosticare sunt diverse şi diverşi autori, specialişti clasifică simptomele după
criterii diferite. Este bine însă de reţinut faptul că până la vârsta de 7 ani nu poate fi vorba despre
hiperactivitate, ci numai despre hipertonie. Abia după această vârstă poate fi vorba despre o bolă.
Agitaţia motorie a copilului nu este patologiă până după vârsta de 7 ani. Aşa cum spuneam şi în
subcapitolul de ataşament, hiperactivitatea şi hipertonicitatea au legătură cu incapacitatea
adultului de a satisface nevoile copilului, cu tipul de ataşament pe care copilul şi-l formează.
Următoarele semne ar trebui să vă îngrijoreze şi să vă determine să apelaţi la un specialist, medic

pediatru, medic psihiatru, psiholog:
1. Inatenţia (neatenţie)
a. adesea face greşeli din neatenţie la şcoală sau în altă parte; nu dă atenţie detaliilor;
b. are dificultăţi de menţinere a atenţiei în cursul jocului sau în timpul orelor de şcoală;
c. adesea pare a nu fi atent la cea ce i se spune sau la ce i se cere să facă;
d. nu are răbdarea cuvenită să dea atenţia cuvenită instrucţiunilor şi astfel nu reuşeşte să-şi
termine lecţiile (nu pentru că nu poate să înţeleagă sau pentru că se opune);

e. nu reuşeşte să dea atenţia cuvenită sarcinilor şi activităţilor;

f. îi displace, evită sau devine agresiv când este obligat să depună un efort de atenţie şi mental
susţinut;
g. adesea pierde din neatenţie lucruri sau obiecte care-i sunt necesare (cărţi, creioane, jucării);
h. este uşor de distras de către orice stimul exterior;
i. este foarte “uituc” în ceea ce priveşte orarul şi activităţile zilnice.
2. Hiperactiviate/impulsivitate
Hiperactivitatea
a. se “foieşte” într-una pe scaun – dă din mâini şi din picioare când trebuie să stea pe scaun”;
b. de multe ori se ridică din bancă în clasă sau de pe scaun când este nevoit să stea mai mult
timp;
c. când ar trebui să “stea cuminte” el nu reuşeşte şi începe să alerge şi să cotrobăie sau să se
caţere;
d. îi este foarte greu să “se joace în linişte”;
e. este tot timpul în mişcare, parcă ar fi condus de un motor;
f. vorbeşte mult, neîntrebat.
Impulsivitate
a. răspunde neîntrebat sau înainte ca întrebarea să fi fost formulată;
b. este foarte nerăbdător, are mari dificultăţi în a-şi aştepta rândul la jocul cu reguli;
c. de multe ori îi întrerupe sau îi deranjează pe ceilaţi;
Simptomele de hiperactivitate, impulsivitate sau inatenţia sunt prezente înainte de 7 ani dar nu
sunt patologice;
Prezenţa simptomelor determină disfuncţionalitatea fie acasă, fie la şcoală;

Cauzele acestei tulburări sunt multiple de la factori genetici până la cei psihosociali. Studiile arată
că de multe ori condiţiile în care trăiesc copii au influenţat asupra manifestărilor hiperactive cu
deficit de atenţie. THDA este mai frecvent la copiii care au trăit pierderi sau separări timpurii de
familie, în special deprivarea maternă are mari influenţe asupra acestei tulburări. Mediul în care
trăieşte copilul, familia, grădiniţa, şcoala are un rol important în dezvoltarea sa. Neglijarea,
schimbările frecvente ale locuinţei, ale grădiniţelor sau şcolilor, schimbările dese ale personalului
din instituţiile care îngrijesc copii (grădiniţe, creşe, centre de plasament, asistenţi maternali) toate
influenţează apariţia tulburărilor mai sus descrise.
Soluţiile pe care le au asistenţii maternali şi specialişti la îndemână în astfel de situaţii sunt terapia
psihologică şi cea medicamentoasă. Psihoterapiile care au succes în astfel de situaţii sunt cele de
familie, psihoterapia individuală şi cea de grup. Este foarte important ca soluţiile găsite să fie
adaptate în permanenţă la cerinţele şi posibilităţile copilului şi să fie luate împreună cu echipa de
profesionişti din Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului.
Copilul hiperactiv are nevoie de un plan educaţional foarte bine pus la punct şi riguros.
Este important de reţinut faptul că un astfel de copil trebuie considerat responsabil pentru faptele
lui la fel ca ceilalţi membrii ai familiei. Este necesar ca regulile stabilite pentru fiecare copil să fie în
concordanţă cu posibilităţile acestuia, cu nevoile sale, cu stadiul de dezvoltare în care se află şi
personalitatea sa.

Fiţi foarte consecvenţi în stabilirea regulilor de disciplină.

Păstraţi-vă vocea liniştită şi nu ţipaţi.
Încercaţi să vă ţineţi în frâu emoţiile, prevâzând pe cât se poate dificultăţile care vă aşteaptă,
încercând să reacţionaţi pozitiv.
Evitaţi abordarea permanent negativă: “Opreşte-te!” “Încetează!” “Nu mai fă..!”
Separaţi comportarea copilului pe care nu o agreeaţi de persoana lui, pe care o iubiţi. De
exemplu: “Te iubesc, dar nu-mi place noroiul de pe hainele tale.”
Stabiliţi pentru copil un program zilnic foarte clar. Fiţi însă foarte atenţi să cuprindeţi toate
activităţile de care are nevoie: joacă, somn, lecţii, plimbări sau vizite etc. Acest program îi va
conferi o oarecare siguranţă până când va fi în stare să-şi facă singur un program.
Orice sarcină nouă, dificilă ar trebui demonstrată în faţa copilului şi însoţită de explicaţii clare,
scurte şi liniştite. Repetaţi demonstrarea practică a sarcinii, cu răbdare, până ce copil a însuşit-
o.
Încercaţi să-i oferiţi copilului o cameră sau măcar o parte dintr-o cameră care să fie
proprietatea lui. Evitând să coloraţi camera copilului în culorii vii şi modele complicate.
Simplitatea camerei îl va ajuta să se controleze, să se concentreze şi nu-i va distrage atenţia.
Obişnuiţi copilul să facă un singur lucru o dată, stimulii multipli îl împiedică să se concentreze
asupra sarcinii principale.
Încredinţaţi copilului anumite responsabilităţi. Sarcina va trebui să fie în concordanţă cu
nivelul său de dezvoltare şi îndeplinirea ei va fi supravegheată cu mare atenţie.
Nu-i arătaţi copilului o compasiune exagerată, nu-l ridiculizaţi, nu vă lăsaţi înspăimântaţi de el
şi nu fiţi prea indulgent cu el.
Dacă medicul vă recomandă un tratament atunci este bine să ştiţi foarte bine modul de
administrare şi să urmăriţi foarte atenţi efectele pe care le observaţi în timp.
Discutaţi cu specialiştii orice mică observaţie sau problemă ivită în timpul terapiei.
Atenţie la locul de depozitare al medicamentelor, copilul poate lua din curiozitate o doză prea
mare din acestea.
Vorbiţi cu profesorii copilului despre programul de acasă şi despre ceea ce dă rezultate în
munca directă cu copilul, acestea îi vor fi de ajutor în munca sa la clasă.
Discutaţi cu medicul despre regimul alimentar pe care ar trebui să-l aibă copilul, este un aspect
care nu trebuie ignorat.

SESIUNEA 7.7 REGULI ŞI LIMITE UTILIZATE ÎN EDUCAREA COPILULUI CU

VÂRSTA DE 6-11 ANI
Una dintre cele mai importante reguli in viata copilului cu varsta cuprinsa intre 6 si 11 ani este
programul de viata. De fapt, programul de viata este un cadru de constituit din mai multe reguli
care il ajuta pe copil sa faca fata adaptarii la noile sale roluri. Cadrul trebuie sa ii permita copilului
sa-si consolideze increderea in el: adultul trebuie sa ii ofere ocazia tot mai des sa isi asume
responsabilitati pe masura puterilor sale.
Programul trebuie in mod obligatoriu sa cuprinda timpi destinati igienei, odihnei (nu trebuie
obligati sa doarma! Se pot odihni si jucandu-se in pat, in liniste), alimentatiei, activitatilor
presupuse de responsabilitatile scolare si pentru joaca! Pentru a respecta un program, copilul are
nevoie sa-si exprime opiniile si sa simta ca se tine cont de parerile lui, adultul trebuie sa il consulte
in toate hotararile care il privesc. Deci, este bine ca asistentul maternal sa negocieze acest program
impreuna cu el. Si ce anume se intampla daca nu va respecta programul. Sunt situatii in care
adultul recurge la tot felul modele de disciplinare. Spre exemplu, daca copilul se abate de la o
regula (nu conteaza care!), il pedepseste pe copil punandu-l sa faca 20 de exercitii la matematica.
In acest caz, adultul il va ajuta pe copil sa isi reverse asupra matematicii toata revolta pentru
pedeapasa primita!
O alta regula ar fi ca trebuie sa isi faca curat la el in camera, in obiectele personale. Daca la 6 ani va
avea nevoie de ajutor, spre 11 ani poate sa faca singur acest lucru. Daca nu va reusi sa faca curat,
asistentul maternal va trebui sa il sustina si – chiar daca nu a facut patul binesa-i fie laudat
efortul. Si mai trebuie sa nu uitam ca ceea ce este ordonat pentru noi, nu este neaparat ordonat
pentru un copil. Copilul trebuie sa inteleaga conceptul de ordine, insa adultul trebuie sa ii respecte
stilul in care face ordine, modul in care isi aranjeaza obiectele personale in camera sa!
Un exemplu de set de reguli necesare pentru copil este acela referitor la datele pe care le da despre
evolutia sa scolara, despre prieteni, despre locul in care isi petrece timpul. Insa aceste reguli
depind in mare masura de relatia de incredere pe care asistentul maternal o creaza cu copilul.
Copilul are nevoie sa simta increderea persoanelor de referinta: nu trebuie sa se simta judecat,
verificat (sa il controlam in ghiozdan sau prin buzunare). Daca avem o relatie de incredere, copilul
va avea o atitudine deschisa si va avea o comunicare fireasca cu adultul. Sa nu uitam totusi ca un
copil are nevoia (si dreptul) de a avea secrete (pe care le imparte cu egalii de varsta, cu prietenii),
deci nu trebuie sa fortam copilul sa ne spuna absolut totul. Este important sa ne spuna ce a facut la
scoala, daca are probleme sau nu. Este important sa ne anunte daca va intarzia in drumul dinspre
scoala (evident, vorbim de copii de 10-11 ani, care se intorc singuri de la scoala) si unde a fost.

SESIUNEA 7.8 NEVOILE NUTRIŢIONALE SPECIFICE ALE COPILULUI DE 6 -

11 ANI
Alimentatia scolarului mic se aseamana cu a adultului, nevoile sale energetice si nutritive fiind
destinate cu precadere pentru activitatea fizica, intelectuala si maturare sexuala.
Alimentatia trebuie sa contina si fibre alimentare, existente in paine integrala, legume, unele
fructe, care combat obezitatea si constipatia, generata de sedentarism.
Grasimile sunt acoperite prin ulei, smantana, unt, margarina, carne, lapte, galbenus de ou.
Scolarul va primi 3 mese principale si 1-2 gustari pe zi. Micul dejun va avea caracter de masa
principala, inaintea programului scolar. Gustarea va fi consumata la scoala, va fi pregatita de acasa,
in felul acesta asistentul maternal putand avea un control asupra calitatii alimentatiei. Nu este
recomandabil sa se lase copilului libertate in acest sens, deoarece el prefera alimente ca:
napolitane, pufuleti, grisine, sticksuri sau sucuri carbogazoase, care pot dezechilibra alimentatia.
Masa de pranz va consta din trei feluri, din care nu trebuie sa lipseasca cruditatile (salate, fructe).
Cina consta din doua feluri (o mancare si un desert), care se vor consuma cu cel putin o ora inainte
de culcare.

7.9 MIJLOACE DE CREŞTERE A IMUNITĂŢII COPIILOR DE 6-11 ANI
Programul de imunizari a copilului continua cu vaccinare DTP si anti-poliomielitic - a sase-a doza,

plus anti-rujeolos (doza 2), in jurul varstei de 6-7 ani.
Ca si in anii anteriori, sunt importante pentru cresterea imunitatii copilului alimentatia si

activitatea fizica. Copilul isi poate determina sporturile favorite si poate incepe sa participe la
diverse activitati extracurriculare: clubul de inot, dans, fotbal etc.
SESIUNEA 7.10 CELE MAI FRECVENTE ACCIDENTE POSIBILE ALE

COPILULUI MAI MARE DE 6 ANI
Pe măsură ce creşte, copilul câştigă conştiinţa acţiunilor sale şi a responsabilităţilor legate de

propria sa siguranţă. Dar lucrurile nu trebuie lăsate la voia întâmplării, ci, pe măsură ce copilul
crescând îşi lărgeşte aria de contact cu mediul înconjurător, pe lângă instruirea şi avertizarea sa,
acestuia trebuie să i se dezvolte si simtul responsabilităţii.
Pentru copilul mai mare. Trebuie sa-l invatati – si apoi sa-l lasati – sa se foloseasca de obiectele
uzuale. Numai astfel il ajutati sa capete si sa se deprinda a avea grija de el insusi. Daca nu il lasati sa
va ajute la bucatarie, nu va avea niciodata ocazia sa experiementeze anumite deprinderi care il pot
ajuta in dobandirea sentimentului de independenta si implicare. Atunci cand nu sunteti de acord
sa faca ceva anume, este foarte important sa ii explicati de ce anume nu sunteti de acord sau care
sunt urmarile daca face acel ceva! (daca-i spunem:”nu pune mana pe cutit” si ne oprim, va
considera ca este incapabil sa curete un mar, nu va intelege faptul ca trebuie sa fie atent la
utilizarea cutitului!).
Pentru prevenirea accidentelor si a intoxicatiilor este util sa retineti si sa respectati trei cuvinte
cheie: ordine, supraveghere, educatie.
Pericole din afara casei
Printre cele mai mari pericole se numara petrecerile in aer liber, iesirile la iarba verde. Focul
deschis, utilizarea substantelor combustibile etc., pot duce la o serie de accidente, de la arsuri din
cele mai grave, la intoxicatii (ex: ingestie de combustibil).
De asemenea, in astfel de conditii copii sunt expusi in mod frecvent la caderi, lovituri, taieturi,
intepaturi de insecte, muscaturi de animale, arsuri solare si insolatie (Atentie! Aveti grija sa
protejati intotdeauna in mod corespunzator copilul impotriva actiunii nocive a soarelui. Evitati
expunerile prelungite si neprotejate la soare, in special in orele amiezii: 11 am – 15 pm), inec (la
strand, pe marginea unei ape curgatoare, balti, lac sau la mare), plante otavitoare (de la ciuperci si
brindusa de toamna, la cucuta si matraguna sau chiar fructele – nu tuberculul – banalului cartof,
lista e foarte lunga, si indiferent daca cunoasteti sau nu care sunt acest plante, cel mai important
lucru este ca astfel de plante sa nu ajunga in gura copilului) etc.
Cele mai bune masuri de prevenire ramin supravegherea atenta si educatia permanenta a
copilului, care va pot scuti de foarte multe neplaceri.
Aveti grija cind iesiti cu copilul pe strada. Cele mai frecvente accidente de circulatie in care sunt
implicati copiii se produc din vina lor:
copilul a traversat strada fara sa se uite in jur;
s-a smuls din mina parintelui pentru a alerga dupa mingea care i-a scapat;
se joaca impreuna cu prietenii lui si trece, alergind, strada.
Astfel de accidente survin mai ales vara, in vacanta. De indata ce copilul ajunge la varsta la care
poate intelege, va trebui sa fie invatat sa treaca corect strada.

SESIUNEA 7.11 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE SCOLARULUI MIC SI

Camera copilului. Mobilierul va fi adaptat varstei copilului si cerintelor specifice varstei: pat, dulap
de haine, biblioteca cu loc de depozitare a jucariilor, birou si scaun pentru birou. Biroul trebuie
orientat astfel incat copilul sa aiba lumina naturala cat mai mult timp pe perioada zilei. Dincolo de
lustra camerei, este bine sa existe si o veioza pe biroul copilului.
Imbracamintea. O atentie deosebita se indreapta asupra incaltamintei, deoarece piciorul creste

cu rapiditate. Copilul trebuie sa nu fie constrans in mers sau alergat. La aceasta varsta, copilul isi
poate corecta stilul de mers, doar daca este urmarit indeaproape de adult si daca este corectat
permanent.
Igiena corporala. Copilul trebuie invatat sa se spele zilnic si ori de cate ori este nevoie (dupa ora
de sport, de ex). Igiena intima are o importanta deosebita in starea de sanatate a copilului si este
bine sa stie cand si cum sa foloseasca sapunul, samponul.
Igiena orala. Copilul trebuie sa se spele pe dinti, cu periuta persoanala, de doua ori pe zi (dimineata
si seara, dupa ce mananca). De asemenea, datorita perioadei de schimbare a dintilor, este
important ca asistentul maternal profesionist sa se sfatuiasca cu medicul stomatolog asupra starii
de sanatate a danturii copilului. Copilul trebuie sa mearga la stomatolog de minim 2 ori pe an, fie si
pentru controale de natura preventiva. Fiecare carie va fi tratata. In situatia in care medicul
stomatolog recomanda folosirea aparatului dentar pentru indreptarea dentitiei, asistentul
maternal profesionist trebuie sa stie care sunt normele de igiena specifice.
Activitatea fizica. Copilul are nevoie de multa miscare pentru dezvoltarea sa: fie ca merge la
plimbare, fie ca se joaca cu diverse jucarii, cu diverse jocuri. De multe ori nu are nevoie decat de
suportul si sutinerea asistentului maternal profesionist, pentru a se simti in siguranta, in jocul sau.
Miscarea in aer liber devine o necesitate pentru dezvoltarea fizica a copilului, dar si in dezvoltarea
sociala, incepand sa aiba prieteni cu care va dori sa se joace in alte spatii (in parc, in curtea scolii).

SESIUNEA 7.12 RELATIA ASISTENTULUI MATERNAL CU PROFESIONISTII

DIN SCOALA
In mare masura, relatia asistentului social cu unitatea de invatamant nu difera de aceea pe care
trebuie sa o stabileasca cu gradinita. Sunt cateva aspecte care trebuiesc mentionate insa, datorita
specificului de varsta.
In primul rand, vorbim despre o perioada de varsta a copilului care presupune un transfer al
acestuia de la gradinita la scoala. Copilul merge la scoala la 6 sau la 7 ani, iar aici este vorba de o
decizie care este luata de asistentul social al copilului, ca urmare a unei evaluari a dezvoltarii si
evolutiei copilului, impreuna cu asistentul maternal, educatoarea copilului si psihologul de la
inspectoratul scoalar (se face o evaluare pentru orientarea scolara a copilului care poate
recomanda inscrierea copilului la 6 ani la scoala sau amanarea cu un an, tipul de scoala pe care
copilul o poate urma: de masa sau speciala) si, in masura in care parintii sunt prezenti in viata
copilului sau, impreuna cu parintii acestuia.
Dupa inscrierea la scoala, asistentul maternal este reprezentantul copilului la nivelul relatiei cu
scoala, precum a fost si in perioada in care copilul era la gradinita.Uneori, daca parintii isi exprima
disponibilitatea si asistentul social al copilului este de acord, la sedintele cu parintii pot participa
doar acestia sau pot participa insotiti de dumneavoastra.
Spre sfarsitul perioadei, copilul trece din ciclul primar la ciclul scolar secundar (clasa a V-a), fapt
care presupune trecerea de la invatator la mai multi profesori (dintre care un diriginte). Este
important pentru evolutia scoalara a copilului ca asistentul maternal sa mentina legatura cu
fiecare dintre profesori (intr-o prima etapa) si cu dirigintele copilului.
In aceasta etapa de varsta, copilul isi defineste preferintele extracurriculare si este posibil ca sa isi
doreasca sau sa-i fie recomandat de catre invatatori/profesori sa activeze in diverse cercuri sau
cluburi care nu isi deruleaza activitatea in cadrul scoalii, ci in cadrul comunitatii (la “clubul
Copiilor”, de ex). Relatia asistentului maternal cu profesorii sau antrenorii copiilor trebuie sa
mentina aceeasi paramentrii de colaborare pe care ii are cu invatatoarea /profesorii.
Toate aceste proceduri trebuiesc descrise si inscrise (notate) atat in PIP, cat si in PIS pentru
educatie formala si non-formala, PIS pentru Socializare si petrecere a timpului si in jurnalul
copilului. Toate informatiile trebuiesc scrise de catre asistentul maternal in acest jurnal: numele si
datele de contact ale invatoarei, orarul copilului, evolutia scolara zilnica a acestuia, prieteni printre
colegi, numere de telefoane ale parintilor prietenilor copilului, participari la serbari sau excursii.

1. Care sunt particularitatile psihice si nevoile scolarului mic?

2. Care sunt tulburarile de limbaj scris si oral ale copilului cu varsta intre 6 si 11 ani si
carui spcialist va adresati in aceste situatii?
3. Care este limita între normal şi patologic în hiperactivitate?
4. Ce legătură are neastâmpărarea copilului cu problemele de atenţie?
5. Cum influenteaza prigramul scolar adaptarea si integrarea copilului?
6. Ce importanta au limitele in dezvoltarea micului scolar?
7. Care sunt caracteristicile regimului alimentar si al igienei vietii scolarului?
8. Care este specificul asigurarii igienei camerei copilului la aceasta varsta?
9. Care sunt cele mai bune masuri de supraveghere a copilului?
MESAJE CHEIE
1. Copilul incearca sa inteleaga si sa controleze viata in afara familiei, el isi trebuie sa-si
asume noi responsabilitati, sa aiba un program bine stabilit, fara a se neglija repausul
si jocul.
2. Copilul îşi manifestă curiozitatea faţă de mediul extrascolar si stradal, explorează
mediul înconjurător, este foarte activ, dând senzaţia ca este tot timpul grabit, astfel
incat mulţi adulţi cred că este hiperactiv şi încep să-i facă tot felul de investigaţii. Un
diagnostic nu poate fi pus decat de specialisti!
3. In scolaritatea mica se dezvolta toate formele de limbaj, limbajul oral-verbal, scris,
citit, nonverbal etc.
4. Copiilor le place sa participe la serbari scolare si sa construiasca case (colibe), iar
ghicitorile si jocurile de istetime ocupa un rol important in dezvoltarea copilului.
5. Ttimpul petrecut în faţa televizorului şi la tipul programelor pe care le vizionează

trebuiesc bine gestionate de catre adult. Programele tv nu trebuie să reprezinte un
premiu sau o pedeapsă.
6. In mica scolaritate apare necesitatea adaptarii scolare.Datorita dificultatilor de
adaptare la noul statut, copilul ar putea sa aiba tendinta de a abandona frecventarea
scolii.
7. Copilul hiperactiv are nevoie de un plan educaţional foarte bine pus la punct şi riguros.
8. Una dintre cele mai importante reguli in viata copilului cu varsta cuprinsa intre 6 si 11
ani este programul de viata.
9. Cele mai bune masuri de prevenire ramin supravegherea atenta si educatia
permanenta a copilului.
10. Dupa inscrierea la scoala, asistentul maternal este reprezentantul copilului la nivelul
relatiei cu scoala.

SESIUNEA 8 PREADOLESCENŢA, PUBERTATEA (11-15 ANI)

8.1 Particularităţi psihice şi a nevoilor educative ale copiilor de 11-15 ani
8.4 Comportamentele dificile ale puberilor şi tulburările afective şi
8.1 PARTICULARITĂŢI PSIHICE ŞI A NEVOILOR EDUCATIVE ALE

COPIILOR DE 10-15 ANI
De multe ori adolescenta si pubertatea sunt considerate ca fiind acelasi lucru. Este bine să
ştim că sunt etape diferite în dezvoltarea copilului şi că diferenta intre aceste perioade este
una semnificativa. Pubertatea desemneaza ansamblul modificarilor fizice ce au loc in
corpul unui copil, in timp ce adolescenta se refera nu numai la schimbarile de ordin fizic, ci
si la noile ganduri, trairi, responsabilitati si relatii pe care le au tinerii, adulti in devenire.
Aceasta perioada se caracterizeaza prin profunde modificari ale structurii personalitatii, apar
trairi emotionale intense si nevoia apartenentei la grup. Aceasta este una dintre cele mai
tensionate si mai pline de confuzie perioade de dezvoltare umana. Acum copilul se
orienteaza, preponderent, catre grupul de prieteni in functie de preferinte si interese comune,
intrand adesea in conflict cu adultii din familiile cu care convietuiesc. Si in ceea ce priveste
orientarea catre grupul de prieteni, poate trece rapid de la simpatie la antipatie fata de unul dintre
membrii acestuia.
Pubertatea este o cotitură a vieţii şi cu siguranţă una dintre cele mai importante perioade ale vieţii.
Copilul trece printr-o perioadă în care se întreabă cine este, simte că nu este „nici cal, nici măgar”,
având un corp de copil şi un cap de adult; sau invers. Azi este vesel şi debordează de bucurie,
mâine este deprimat, mâhnit, nervos, mofturos, azi merge la discotecă sau la film, mâine consideră
că nici măcar nu merită să iasă din casă.
Totul se schimbă, acum, fizic dar şi mental. Relaţiile cu ceilalţi se modifică, adulţii devin agasanţi, în
schimb colegii, prietenii sunt indinspensabili, fetele devin atrăgătoare pentru băeieţii iar băieţii
devin intersanţi pentru fete.
Prin intermediul hormonilor are loc o adevărată transformare fiziologică şi psihologică. Apar o
mulţime de întrebări legate de aspectul fizic şi de funcţionarea sexuală a fetelor şi a băieţilor.
Fiecare întrebare atrage după sine un alt set de întrebări, ca la un set de păpuşi ruseşti. Este bine
să ştim că nici o întrebare a copilului nu este stupida; iar raspunsul nostru trebuie sa fie
deschis! Daca nu avem detalii, nu suntem informati sau ne sperie subiectul pentru ca nu stim sa il
abordam, putem orienta copilul catre o persoana care cunoaste raspunsul sau catre un specialist.

Tinerii au nevoie de opinia adulţilor şi asta pentru că dacă nu vor primi răspunsuri sincere vor
căuta în altă parte. Cuvintele clare, sincere, fără falsă pudoare sunt cele pe care este bine să le
căutăm atunci când copilul are încrederea să ne pună unele întrebări legate de sexualitate, sex,
relaţii etc.
Copilul are nevoie de informaţii de la adulţi pentru a putea trece mai uşor de la perioada
copilăriei la cea de adult fără însă a pierde din spontaneitatea şi prospeţimea acestei
perioade. Dragostea şi sexualitatea sunt o promisiune de fericire, care trebuie trăite cu seninătate,
fără complexe, fără ascunzişuri şi fără ruşine. A discuta cu copilul despre acestea este un lucru
firesc şi sinceritatea noastră îl va ajuta pe copil să înţeleagă acesată perioadă şi să o accepte.
Limbajul acestor copii cuprinde cuvinte parazite (jargon), excese de exclamatii de superlative
(extraordinar, nemaipomenit, „cool”) dar si vulgaritati (uneori voite) induse de manifestarile
teribiliste.
Asistentul maternal profesionist, trebuie sa-si foloseasca abilitatile de ascultare dar si de

exprimare.
In ceea ce priveste comunicarea cu aceasta categorie de copii, asistentul maternal trebuie sa

tina cont de faptul ca in aceasta perioada de dezvoltare au loc transformari majore legate
de sexualitate. Asistentul maternal profesionist trebuie sa discute, in cunostinta de cauza,
despre problemele legate de procesele biologice, normale pentru aceasta varsta. De
asemenea, problemele legate de siguranta unui raport sexual, trebuiesc discutate spre
finalul perioadei de dezvoltare, daca aceasta se impune.
Cuvintele cheie care descriu relatia asistentului maternal profesionist cu copii de aceasta varsta
sunt, toleranta si intelegere. Asistentul maternal trebuie sa dea dovada de toleranta fata de noul
grup de prieteni ai copilului, manifestandu-si dorinta de cunoastere a membrilor acestuia (ex. Mi-
ar placea sa-ti cunosc prietenii). Aprecierile la adresa noilor prieteni au menirea de a reduce
starile conflictuale caracteristice varstei (ex. Mi-a placut Costel pentru ca …). In situatia in care
adultului nu-i place unul dintre membrii grupului, din motive obiective (ex. consuma droguri), nu
este suficient sa se interzica relatia cu acesta fara a motiva interdictia (pot fi folosite argumente pe
intelesul lui si exemple din viata reala).
Daca in copilarie adulţii erau cei ce iniţiau jocurile si ii atrageau pe copii cu masinute, papusi,
trenulete electrice si ursuleti, acum tanarul vrea sa preia initiativa si are impresia ca este
atotstiutor. Interdictiile de a iesi seara la discoteca, impunerea unei ore limita pentru a veni acasa,
pregatirea temelor sunt tot atatea motive de cearta si, in unele cazuri, de amenintarea "fug de
acasa!".
Comunicarea interdictiilor nu se va face sub amenintare sau sub forma de ordin, ele putand fi
facute sub forma “As prefera ca tu sa …”. Regulile trebuiesc negociate permanent, intre asistentul
maternal profesionist si copil, prin conditionare (ex. Mergi la discoteca daca ….).
Acum copilul are nevoie de suportul adultilor, de recunoasterea din partea acestora a
“eliberarii de sub tutela”. Increderea acordata copilului este foarte importanta, asistentul
maternal trebuind sa-si ascunda teama fata de situatiile in care ar putea fi pus copilul lor de
catre “anturaj”.

Pentru aceste situatii vom prezenta cateva exemple elocvente: “Poti merge, stiu ca totul va fi in
regula..”, “ Ma bazez pe tine…”
În cazul puberului, nevoia de cunoastere (manifesta la scolarul mic), se transforma in

nevoie de creatie, fapt ce solicita din partea asistentului maternal profesionist aprecieri si
incurajari. Daca in ceea ce face copilul greseste, remarca ingrijitorului trebuie facuta sub forma
“este bine, dar nu crezi ca ar fi mai bine daca…”, astfel copilul putand fi corectat fara sa aiba
impresia ca i se impune ceva si ca ceea ce a facut singur este gresit.
In comunicarea cu copiii aflati la aceste varste este important sa nu se impuna un anumit

comportament ci pur si simplu sa fie recomandat sub forma modelelor de mai sus.
Interesul pentru joc se diminueaza, timpul liber fiind ocupat acum de intalnirile cu prietenii, de
filme, internet, TV. Apare riscul dependentelor de orice fel: calculator, fumat, alcool in situatia in
care asistentul maternal nu urmareste programul copilului si nu are o relatie de incredere cu
acesta.
La început copilul utilizează „netul” din curiozitate, din plictiseală, nevoia de ceva nou, incitant, ca
în timp calculatorul să ocupe din ce în ce mai mult timp; dorinţa de a „sta pe net” sau în faţa unui
joc va urmata de nevoia de a face acest lucru. Astfel se ajunge la dependenţă. Comportamentul
copilului dependent de net va fi ca a acelui dependent de droguri, tutun, alcool; se enervează dacă
nu are acees la calculator, devine agitat, nu-şi găseşte locul, nu poate face nimic altceva. În aceste
situaţii este nevoie de consultarea unui specialist, psiholog sau psihiatru. Dar cel mai corect ar fi să
preveniţi aceste dependenţe şi să negociaţi cu copilul programul pentru internet, pentru jocuri, tv,
pentru activităţile şcolare şi să-l încurajaţi să practice sportul. Sportul este una dintre cele mai
sănătoase şi utile forme de ocupare a timpului liber. Din păcate nici şcoala şi nici adulţii nu mai
pun accent pe aceste activităţi, ceea ce este în detrimentul copilului.

8.2 ETAPELE DEZVOLTĂRII SEXUALE ALE PUBERULUI ŞI FENOMENE

PSIHOLOGICE ASOCIATE
Se spune că acesată perioadă este cu o imensă “harababură hormonală”. Scânteia biologică

are loc mai întâi la nivelul creierului. La pubertate, creierul incepe sa produca anumiti hormoni,
care trimit un mesaj organelor sexuale: testiculele baiatului si ovarele fetei. Acestea incep sa
functioneze, producand hormoni sexuali. In cazul fetelor, modificarile fizice apar mai devreme, in
jurul varstei de 9-11 ani, cand sanii incep sa se dezvolte, iar cativa ani mai tarziu se instaleaza
menstruatia. Baietii "intarzie" cu un an sau doi. Astfel, in jurul varstei de 12-13 ani vocea baietilor
incepe sa se ingroase, apare pilozitatea specifica (ca urmare a secretiei de testosteron) si se
remarca o dezvoltare a masei musculare (in special in zona umerilor, care devin mai lati).
Se spune că înainte de pubertate vorbim de copil, ca apoi să începem să vorbim despre tânăr, adult.
Adolescenţa este o perioadă de trecere de la pubertate spre vârsta adultă. Pubertatea este “poarta”
de intrare în vârsta adultă.
Chiar daca pubertatea se caracterizeaza, in principal, prin modificari de ordin fizic, acest lucru nu
inseamna ca la nivel emotional nu se petrec schimbari - si inca, unele semnificative. Mândria de a
creşte, de a avea un corp nou şi sex nou, este, evident însoţită de îndoieli. La această vârstă copiii
pot să "se inchida" in ei, preferând să discute numai cu un coleg sau o colegă despre ceea ce-i
frământă şi nu cu adulţii. Nu de puţine ori se simt jenaţi de schimbările pe care le suferă şi nu
doresc să vorbească cu nimeni. Fetele se simt jenate din cauza ca pieptul lor incepe sa se dezvolte
si atrage atentia baietilor, iar acestia, la randul lor, se simt destul de ciudat atunci cand incep sa se
barbiereasca. Există cazuri când copiii devin mai stângaci în acesată perioadă, deşi înainte erau
abili, cu reflexe excelente. Explicaţia constă în faptul că nu-şi mai cunosc corpul, nici limitele fizice,
noua dimensiune corporală nu a fost încă integrată în schema corporală.
Din fericire copiii se obisnuiesc destul de repede cu evolutia corpului lor si acest lucru incepe sa le
placa, pentru ca se simt adulti, chiar daca nu sunt inca, din nici un punct de vedere.
Modificări fiziologice şi biologice la băieţi:

Schimbarea vocii
Testiculele îşi dublează sau triplează volumul (incep sa secrete testosteron)
Pielea testiculelor se cutează şi devine mai închisă la culoare
Penisul se dezvoltă şi el şi capătă forma sa caracteristică, continuând să se dezvolte până la
vârsta adultă. Prima ejaculare apare aproximaiv la un an după ce penisul începe să crească, de
pe la 13-14 ani. Sperma ajunge să fie pe deplin fecundantă după câteva luni, dar s-au văzut
puberi care pe la 12-13 ani au lăsat însărcinate partenere de aceeaşi vârstă.
Se înmulţesc erecţiile spontane (în special cele nocturne), apar aşa numitele „vise umede”
(polutii nocturne), caracterizate prin aparitia de ejaculari spontane in timpul somnului si
primele masturbari.
Apare pilozitatea pubiană (pe la 12 ani în mod normal)
Apare părul la subsuoară, de obicei la doi ani după apariţia părului pubian, apoi părul pe
abdomen, piept, fese şi spate
Părul bărbii apare cu timiditate la coţul buzelor, apoi de-a lungul buzei de sus, apoi în partea de
sus a obrajilor şi, în sfârşit pe bărbie;
Mărul lui Adam devine aparent şi vocea se schimbă;

Modificări fiziologice şi biologice la fete:

Dezvoltarea pilozităţii pubiene. Unele fete simt dezgust în faţa acestor fire de păr, neobişnuite,
în jurul organului sexual;
Primele secreţii vaginale;
Dezvoltarea sânilor. Sânii nu cresc întodeauna în acelaşi timp şi simetria lor le îngrijorează pe
fete. Se întreabă dacă nu cumva au cancer sau alte probleme. Este bine să ştiţi că sânii nu sunt
în general simterici şi că este normal ca unul să fie cu ceva mai mare decât celălat. Numai
diferenţele foarte mari ar trebui să vă alarmeze şi să vă facă să consultaţi un medic. Creşterea
sânilor este de multe ori acompaniată de dureri.
Hormonii feminini (ovarele produc hormonii feminini numiţi estrogeni), care fac să crească
sânii, trezesc şi emoţii sexuale care uimesc şi tulbură. Este perioada în care fetele încep să
cunoască placerea masturbării;
Apariţia menstruaţiei. Cu prima menstruaţie fetiţa părseşte copilăria şi păşeşte cu paşi repezi
spre perioada adultă, nu este încă femeie dar nici copil nu mai este. Menstruaţiile sunt o parte a
ciclului reproductiv al femeii. Aproape în fiecare lună uterul construieşte o căptuşeală pentru
ovulul fertilizat. Dacă însă ovulul nu este feritilizat, acesată căptuşeală se elimină prin vagin
(menstruaţia).
Este bine să vorbim cu copiii despre toate aceste modificări şi să-i asigurăm ca este normal ceea ce
se întâmplă şi că este bine să se accepte aşa cum sunt.
Este foarte important să discutaţi cu copilul despre aceste modificări înainte ca ele să apară şi să-l
sperie. Daca nu stiu despre menstruatie, respectiv despre polutii nocturne, copiii se pot speria. Nu
e nevoie sa provocati o "discutie serioasa" pe aceasta tema, copilul s-ar putea speria si inchide in
sine; este de preferat să ajungeţi la acest subiect cu tact, profitând de o iniţiativă a copilului în acest
sens, de o glumă pe acesată temă, o emisiune, un articol. Este recomandabil ca baiatul sa discute cu
un bărbat, iar fetita, cu o femeie. Este bine să discutaţi atât despre modificările care apar la fete cât
şi despre cele care intervin la băieţi, asta pentru a şti ceea ce se întâmplă şi cu sexul opus.
Probabil ca nu-i veti putea raspunde la toate intrebarile intr-o singura discutie. Si nici nu ar fi prea
indicat, pentru ca avalansa de informatii noi si inedite il pot bulversa. Cel mai bine este sa
parcurgeti subiectul treptat, oferindu-i de fiecare data tot mai multe detalii, lamurindu-i
necunoscutele si raspunzandu-i la intrebarile care apar pe parcurs.
Este bine să fiţi dumneavoastră cei care discutaţi cu copilul şi să nu lăsaţi aceste subiecte în seama
altor persoane; astăzi copii au acces la multe materialel informative, însă nu toate sunt corecte,
utile şi potrivite nivelului său de înţelegere. Dacă evitaţi aceste subiecte copilul ar putea crede că
este ruşinos să vorbească despre aşa ceva şi va ajunge sa-i fie rusine de sine si de corpul sau,
creandu-si complexe atat de ordin fizic, cat si emotional.
Sexualitatea nu înseamnă numai sex. Înseamnă sentimente, dorinţe, senzaţii, gânduri

despre sine şi despre relaţia cu ceilalţi. Informaţiile pe le veţi oferi tinerilor la
acesată vârstă vor contribui la formarea unei imagini corecte despre sine şi despre
lumea înconjurătoare, îi va ajuta să se gândească la ceea ce este bine pentru ei şi să
acţioneze în consecinţă, inclusiv în ceea ce priveşte sexualitatea proprie.

8.3 PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE

DEZVOLTARE
Copilul aflat in perioada pubertatii cauta prietenie si afectiune, dar manifesta si tendinte de
revolta ca reactie la cerintele adultilor. Copilul se afla la granita in care doreste sa devina
independent, dar simte gradul de dependenta (afectiva si materiala) de adult.
La nivelul grupului de prieteni sau la nivelul grupurilor sociale la care doreste sa acceada se
constata ca exista momente in care este acceptat, neglijat, tolerat sau chiar respins. Acest fapt ii
creeaza o oarecare nesiguranta si izolare, care poate disparea cu timpul. De aceea, puberii pot
manifesta tendinte de inadaptare scolara si sociala. Astfel, copilul isi asuma diverse etichetari
de tipul: elev bun, slab, mediocru, ceea ce il face sa manifeste atitudini de un anumit tip fata de
activitatea scolara (invata de placere sau respinge activitatile scolare).
Toate acestea duc si spre ambivalenta in atitudinea adultilor care, in unele imprejurari il considera
copil, insa in altele ii solicita un comportament de adult. Acesta ambivalenta a adultului il face pe
copil sa traiasca momente contradictorii si o usoara respingere a statutului si rolului incert care i
se atribuie. Puberului nu-i mai place autoritatea adultului, uneori exagerata, si de aceea
doreste sa-si manifeste independenta. Astfel copilul poate trece printr-o perioada de respingere
a adultilor. In relatiile cu parintii sau cu asistentul maternal, starile afective ale puberului pot fi
tensionate, in acelasi timp insa el mentinandu-si dorinta de a fi pozitiv.
8.4 COMPORTAMENTELE DIFICILE ALE PUBERILOR ŞI TULBURĂRILE

AFECTIVE ŞI COMPORTAMENTALE SPECIFICE
Una dintre problemele cu care se confruntă copii dar şi cei care îi îngrijesc este dependenţa de
calculator, de internet. Astăzi tehnologia informatică a avansat atât de mult şi este atât de atractivă
incât copii ajung să-şi patreacă mai mult de jumătate din timpul liber în faţa calculatorului.
Comunicarea reală a fost tot mai mult înlocuită de cea virtuală.
Multe dintre trăirile lor, anxietăţi, probleme, puberii nu le vor discuta cu dumneavoastră.
Este bine să-i încurajaţi să discute cu un specialist, cu un psiholog despre lucrurile care-i
frământă. La fel de util este şi jurnalul propriu; este important să ţină un astfel de jurnal, deoarece
il ajuta sa descarce o seama din emotiile pe care le traieste si il ajuta sa „le revada” pentru a le
putea pune „in ordine” pe hartie. Ceea ce trebuie să faceţi dumneavoastră este să-i respectaţi
intimitatea, fiecare dintre noi trebuie să aibă „grădina lui secretă”. Daca insa doreste sa va citeasca
din jurnal, este bine sa il ascultati si sa valorizati aceasta experienta:”Ai scris frumos”, „sunt
impresionata de cat de multe poti simti”.
Tulburările ce comportament cu debut în pubertate sunt: minciuna, furtul, fuga de acasă. Atunci
când aceste conduite apar în mod izolat, ele nu pot fi considerate tulburări, în schimb repetarea
lor, reproducerea lor în timp, asocierea lor, pot constitui primele semne ale unor tulburări care se
manifestă mai vizibil în adolescenţă.
Minciuna
De multe ori spunem „minte cum respiră”. A spune minciuni este normal pentru copilul de 3-4 ani,
când nu face distincţia clară între bine şi rău, între realitate şi imaginar. Între 6-7 ani copilul însă
va înţelege că minciuna nu este o glumă. Minciuna poate fi utilizată pentru a obţine ce vrea sau

pentru a evita o neplăcere). De multe ori copilul nemulţumit de sine, de situaţia sa va încerca să
creeze o lume imaginară, una în care totul să fie perfect, îşi va inventa o familie, prieteni etc. Este
vorba despre minciuna compensatoare, prin care îşi crează o imagine la care nu mai poate spera în
realitate. Şi acest lucru este normal până la 6 ani, dar după această vârstă ar trebui să ne punem
semne de întrebare.
Dacă veţi ignora in mod excesiv aceste comportamentecopilul va crede că aceasta este soluţia şi va
contiuna să mintă pentru a obţine avantaje. Atitudinea copilului în faţa minciunii depinde de
comportamentul adultului. Este bine să discutaţi cu copilul, nicidecum să-l acuzaţi sau să-l
ameninţaţi. Verificaţi împreună cauzele minciunii şi încercaţi să le soluţionaţi împreună.
Furtul
Este cel mai frecvent comportament delincvenţial la copil. Dacă la început poate fi un joc, acest
comportament, dacă nu este controlat, poate deveni unul patologic. De multe ori copilul care fură
face acest gest în culmea tensiunii ca apoi să se liniştească. Furtul poate fi însă însoţit de
sentimentul de vinovăţie, teama de a fi prins. Furtul poate fi însoţit de minciună, copilul intrînd
astfel într-un cerc vicios. Alteori însă furtul nu este însoţit de nici de tesiune, nici de sentimentul de
vinovăţie ci este trăit ca o răzbunare, o revendicare sau ca pe o recuperare. De multe ori copilul va
încerca să-şi motiveze gestul, să rezolve sentimentul de culpabilitate. Dacă copilul fură numai
pentru că cei din gaşca sa fac acest lucru atunci poate fi vorba despre un comportament antisocial
de grup.
Bătaia, cearta copilului nu rezolvă acest comportament. Fiţi sinceri cu copilul, discutaţi despre ceea
ce se întâmplă, găsiţi soluţii împreună şi dacă nu reuşiţi să le găsiţi apelaţi la un psiholog. De multe
ori furtul începe de la dorinţa copilului de a atrage atenţia („fur deci exist”), în cazul copiilor
neglijaţi sau şi al celor răsfăţaţi.
Fuga de acasă
Copilul fuge de acasă când se simte neîţeles, nedreptăţit, nedorit. Deseori, când fuge de acasă,
copilul nu are niciun scop, hoinăreşte, rătăceşte, se ascunde prin împrejurimi sau ceva mai
departe. În realitate caută locuri în care ar putea fi găsit de vecini, familie, prieteni. Există însă şi
situaţii când fuge cu un anumit scop. Pubertatea şi în special adolescenţa sunt perioade în care
copiii fug în semn de protest sau în semn de solidaritate cu cei din gaşca lor.

8.5 PROBLEME DE INTEGRARE ŞCOLARĂ ŞI SOCIALĂ A

PREADOLESCENTULUI, PUBERULUI
Trecerea de la ciclul primar la gimnazial, de la invatator la mai multi profesori, produce adesea
dificutati de adaptare a copilului la mediul social. Uneori, aceasta coincide si cu ruperea de grupul
de colegi din anii anteriori, fapt care presupune un efort deosebit de readaptare sociala a copilului.
In prima perioada a clasei a V-a, copilul are nevoie de sustinerea si intelegerea asistentului
maternal profesionist: este posibil ca in aceasta perioada copilul sa nu aiba randamentul scolar
obisnuit, sa aiba dificultati de invatare.
Pe de alta parte, datorita efortului pe care il face (inclusiv programul de frecventare a cursurilor se
poate schimba), copilul poate avea tulburari de somn sau de alimentatie (mananca mai mult sau
mai putin ca de obicei).
Copilul are nevoie de sustinere si indrumare in activitatea scolara, fiind intr-un proces
masiv de achizitii in plan cognitiv si psiho-social. Cerintele din partea cadrelor didactice pot fi
multiple si extrem de diverse, copilului fiindu-i dificil sa si le organizeze in functie de capacitatile
sale. De aceea, relatia cu asistentul maternal profesionist este foarte importanta. Insa relatia
trebuie sa fie de incredere, copilul netrebuind sa se simta contrans in vreun fel. Programul
copilului trebuie sa fie individualizat si trebuie stabilit de comun acord cu acesta. Daca asteptarile
asistentului maternal profesionist depasesc posibilitatile si dorintele copilului, este posibil sa
obtinem din partea copilului reactii de respingere, esec in realizarea sarcinilor si, implicit,
devalorizarea copilului.
Trebuie sa admitem ca un copil este o individualitate, ca unii copii au dezvoltate anumite

competente si abilitati si ca, la nivel intelectual, exista diverse orientari catre stiinte tehnice
si exacte, stiinte umaniste sau catre manualitati, arte, sporturi. In asteptarile pe care le avem
de la copii trebuie sa tinem cont si de maximum de potential individual fiecarui copil. De
asemenea, trebuie sa incercam tot posibilul sa orientam copilul spre placerea de invata, de a
cunoaste si nu catre nota sau calificativ. Daca exista o nepotrivire intre toate acestea, se poate
produce devalorizarea copilului, o scadere a increderii in sine si, implicit, abandonul scolar
simbolic (rezultate scolare mai scazute decat potentialul copilului) sau efectiv (refuzul de a
frecventa cursurile scolare). Acelasi poate fi rezultatul in contextul in care copilul traieste o seama
de evenimente cu potential abuziv (relatie deficitara cu unul dintre profesori sau un coleg, alti
adulti sau copii care isi petrec timpul in curstea scolii etc). Daca adultul are o atitudine orientata
exclusiv pe rezultatul scolar, este posibil sa nu observe si nici sa nu-i ofere ocazia copilului sa
vorbeasca despre situatiile acestea, permanetizand starea abuziva in care se afla copilul.

8.6 NEVOI NUTRIŢIONALE SPECIFICE PUBERULUI
Intrucat in perioada prepubertara are loc o accelerare a ritmului de crestere a organismului,

aceasta are nevoi energetice crescute in special in proteine, minerale (calciu, fosfor), oligoelemente
(fier, zinc), precum si de vitamine (vitaminele A si E). Cresterea masei musculare si practicarea
sporturilor maresc nevoile energetice. Baietii necesita o alimentatie mai consistenta. Nevoile de
proteine, minerale si oligoelemente se maresc pentru a putea asigura cresterea musculaturii,
dezvoltarea oaselor si a organelor sexuale. Si in aceasta perioada sunt necesare 3 mese
principale si 1-2 gustari pe zi. Alimentatia este practic ca la adult.
8.7 IDENTIFICAREA PRINCIPALELOR TULBURĂRI ALE

COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR
Datorita perioadei dificile, de cautare a identitatii, de confuzie a rolurilor, datorita dezvoltarii fizice
(cu accent pe dezvoltarea sexualitatii), atat fetele, cat si baietii incep sa aiba tulburari de
alimentatie. Obiceiul de a manca in fata televizorului sau in fata calculatorului, atrage dupa sine
schimbarea comportamentelor alimentare ale copilului. Mancarea tip fast food, sucurile acidulate
in exces atrag dupa sine fie lipsa poftei de mancare, fie alimentatia excesiva. De aici, apar probleme
mai mici sau mai mari de greutate, de carentare a organismului (lipsa vitaminelor, calciului etc).
Grupurile de covarstnici din care puberii fac parte pot avea o influenta in alimentatia aleasa de
acestia si, sub influenta grupului, copiii pot dezvolta tulburari grave de alimentatie Unele probleme
cum ar fi bulimia, anorexia sunt foarte frecvente la puberi si adolescenti. Greutatea reprezinta doar
un simptom fizic al tulburarii alimentare, insa acestea sunt expresia unor probleme emotionale
profunde: stima de sine scazuta, depresie, imagine de sine proasta. Chiar daca la suprafata,
tulburarile alimentare pot sa para nesemnificative in raport cu celelalte probleme ale pubertatii,
aceste tulburari conduc la probleme emotionale mult mai serioase.
Asistentul maternal e bine sa urmareasca modul de alimentare al puberului si sa ii propuna

o alimentatie cat mai sanatoasa si in acord cu nevoile nutritive specifice varstei si activitatii
pe care acesta o depune. Implicarea in elaborarea meniului pentru intreaga familie il
responsabilizeaza (trebuie sa gandeasca pentru toti membrii familiei, nu doar pentru el) si
il valorizeaza totodata (i se asculta opinia).
Programul stabilit pentru mese este mult mai usor de respectat daca este insoti de un ritual:
pranzul (sau cina, in functie de programul tuturor) sa devina un moment important in schimburi
afective intre membrii familiei asistentului maternal si copilul aflat in plasament, in care toti
discuta despre ce au facut/au de facut, despre ce isi doresc sa faca la sfarsit de saptamana, etc.

8.8 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE PUBERULUI SI ALE MEDIULUI SAU

DE DEZVOLTARE
Camera copilului. Dezorganizarea interioara a puberului va incepe sa se vada si in modul in care

acesta isi organizeaza spoatiul de viata. De aceea, este bine sa il ajutati sa isi mentina camera in
ordine. Acest fapt nu inseamna sa ii impuneti cum anume sa faca ordine, ci sa il ajutati pe el sa
stabileasca o ordine in diversele spatii din camera: birou, biblioteca sau raft cu carti si caiete, dulap
cu haine, pat, etc.
La corp nou, igienă nouă. La pubertate, transpiraţia creşte şi devine mirositoare sub acţiunea
hormonilor. Se impune astfel un duş zilnic. Pielea şi părul se transformă (sunt mai grase) până la
sfârşitul aolescenţei.
Fetele trebuiesc informate despre modul de utilizare a tampoanelor.
Deodorantele se pot utiliza ca să frâneze transpiraţia sau să mascheze mirosul. Produsele de igienă
personală vor fi alese cu mare grijă de fiecare copil şi este bine să-i încurajaţi să-şi găsească singuri
tipul şi firma produselor, responsabilizându-i astfel şi dându-le încredere în propriile alegeri.
Igiena hainelor este importanta (puberii se „ataseaza” de un obiect vestimentar si il poata

neincetat). Trebuie sa se deprinda cu obisnuinta de a schimba hainele purtate (chiar daca, pentru o
perioada, ii vor fi cumparate cate doua obiecte de vestimentatie identice), iar lenjeria intima
trebuie sa o schimbe dupa fiecare purtare.
8.9 RELATIA ASISTENTULUI MATERNAL CU SCOALA
Cand vorbeam despre scolarul mic, aminteam deja trecerea din ciclul scolar primar in ciclul
gimnazial al copilului. Este vorba de trecerea copilului din clasa a IVa in clasa a Va, de la un colectiv
de colegi, la altul, de la un invatator, la mai multi profesori si un diriginte. Aceasta trecere
presupune un nou prag pentru copil, un nou proces de adaptare care poate avea repercusiuni
asupra copilului.
De aceea, relatia dintre asistentul maternal si cadrele didactice va fi mentinuta constant.

Asistentul maternal nu se poate limita doar la relatia constanta pe care o are cu dirigintele,
deoarece copilul poate avea o relatie foarte buna cu un alt profesor decat acesta (sau o
relatie deficitara, devalorizanta pentru copil), relatie care poate genera o serie de reactii
din partea copilului (fie este foarte motivat spre o singura materie, fie – in situatia
devalorizanta- are tendinta de a abandona frecventarea cursurilor). Prezenta asistentului
maternal trebuie sa fie constanta si in relatie cu parintii colegilor copilului, fiind foarte
important sa cunoasca care ii sunt colegii, grupul social din care acesta face parte,
obiceiurile, valorile.
Toate observatiile (primite de catre asistentul maternal de la profesori sau observatiile pe care
asistentul maternal le face ca urmare a intalnirilor periodice cu profesorii/dirigintele copilului)
trebuiesc scrise in jurnalul copilului si fac subectul PIS pentru educatie formala si non-formala si
PIS pentru Socializare si petrecere a timpului si in jurnalul copilului.

1. Care este diferenta dintre pubertate si adolescenta?

2. Care sunt pricipalele particularitati ale dezvoltarii sexuale ale baiatului si ale fetei in
perioada de pubertate.
3. Care sunt principalelel tulburari de comportament ale puberului?
4. Cum influenteaza programul scolar vdezvoltarea copilului?
5. In ce masura este influentata alimentatia puberului de obiceiurile si produsele
alimentare promovate pe diferite canale de informare?
6. Care este roul asistentului maternal in integrarea scolara a puberului?
MESAJELE CHEIE
1. Adolescenta si pubertatea sunt etape diferite în dezvoltarea copilului şi diferenta intre

aceste perioade este una semnificativa.
2. Copilul trece printr-o perioadă în care se întreabă cine este.
3. Copilul se afla la granita in care doreste sa devina independent, dar simte gradul de
dependenta (afectiva si materiala) de adult.
4. Limbajul acestor copii cuprinde cuvinte parazite (jargon), excese de exclamatii de
superlative (extraordinar, nemaipomenit, „cool”) dar si vulgaritati (uneori voite)
induse de manifestarile teribiliste.
5. Regulile trebuiesc negociate permanent cu puberul!
6. Apare riscul dependentelor de orice fel: calculator, fumat, alcool in situatia in care
asistentul maternal nu urmareste programul copilului si nu are o relatie de incredere
cu acesta.
7. Pubertatea este o perioadă cu o imensă “harababură hormonală”.
8. Sexualitatea nu înseamnă numai sex. Înseamnă sentimente, dorinţe, senzaţii, gânduri
despre sine şi despre relaţia cu ceilalţi.
9. Tulburările ce comportament cu debut în pubertate sunt: minciuna, furtul, fuga de
acasă.
10. Datorita efortului pe care il face la scoala, copilul poate avea tulburari de somn sau de
alimentatie (mananca mai mult sau mai putin ca de obicei).
11. Unele probleme cum ar fi bulimia, anorexia sunt foarte frecvente la puberi si
adolescenti.
12. Intrucat in perioada prepubertara are loc o accelerare a ritmului de crestere a organis-
mului, aceasta are nevoi energetice crescute in special in proteine, minerale,
oligoelemente, precum si de vitamine.

SESIUNEA 9 - ADOLESCENŢA (14-20 ANI)

9.3 Etapele dezvoltării sexuale a adolescentului şi a fenomenelor psihologice
asociate
identităţii).
9.6 Comportamentele dificile ale adolescenţilor şi tulburări afective şi
9.1 PARTICULARITATI DE DEZVOLTARE
Dezvoltare fizica
se incheie procesul de osificare a anumitor parti ale craniului, in timp ce osificarea scheletului
se realizează progresiv si se definitiveaza spre 20-25 de ani.
la mijlocul acestei perioade se constata o stabilizare a cresterii in greutate si inaltime
Dezvoltare cognitiva
disponibilitate crescuta pentru confruntarea de idei
pe la 16-18 ani atinge un nivel maxim de operativitate
prefera jocurile de perspicacitate
Dezvoltare psiho-sociala
dezvoltarea constiintei si a constiintei de sine
stabilizarea maturizarii biologice
apar conflictele interioare exprimate prin stari de agitatie, impulsivitate, anxietate
domina dorinta de afirmare personala si atitudinile de independenta
isi poate asuma responsabilitati multiple – are loc dezvoltarea manifestarilor vocationale si
profesionale
9.2 PARTICULARITĂŢILE PSIHICE ŞI NEVOILE EDUCATIVE ALE

ADOLESCENŢILOR
Se spune despre adolescenta ca este o perioada de conflicte si stres, caracterizata de o

dispozitie schimbatoare, conflicte interioare si rebeliune.
Pentru adolescent este foarte important ceea ce simte, crede, gandeste. Este intr-o perioada de
testare permanenta, intra in diverse grupuri de colegi sau prieteni, se inscrie in diverse grupuri
care au diverse afilieri muzicale, culturale, sportive.

Este in cautarea unor persoane cu care se poate identifica (cu care sa semene) sau in care sa
investeasca afectiv. Acest lucru poate fi observat in modul in care isi amenajeaza camera (afise cu
diversi actori, sportivi, cantareti), asupra comportamentului (a felului cum vorbeste si cum se
imbraca), asupra pasiunilor pe care le dezvolta (muzica ascultata, filmele urmarite, cartile citite,
sportul practicat).
Este bine sa ca adultul sa accepte aceste cautari pe care le face adolescentul, sa-l inteleaga si sa nu-i
dea senzatia ca nu este de acord cu el. O astfel de atitudine il face pe adolescent sa aiba incredere in
alegerile sale si sa vorbeasca despre ele cu deschidere, sa invete sa-si asume responsabilitati. In
sens contrar, atitudinea adolescentului poate lua forma respingerii relatiei cu adultul, abandonul
scolar sau aparitia tulburarilor comportamentale (consumul de alcool sau tutun, abandonul scolar,
agresivitate, agitatie, fuga de acasa).
Un loc important il ocupa gasirea unei identitati vocationale, acum se gandeste ce vrea sa devina.
Apare aici un conflict al adolescentului cu sine: acela intre interesele si aptitudinile pe care le are
(isi doreste sa fie cantaret, insa nu are ureche muzicala). Chiar daca adultul este constient de
abilitatile adolescentului, este bine sa sa-i dea ocazia acestuia sa si le identifice, sa exerseze esecul
si succesul intr-un cadru de incredere, respect si de securitate afectiva.
In aceasta etapa de dezvoltare copilul trebuie privit si inteles ca fiind un adult in devenire, cu
numeroase schimbari de comportament.
In perioada adolescentei certurile dintre copii si adulti se amplifica, iar gradul de apropiere dintre
acestia se reduce. Multi adulţi accepta destul de greu faptul ca adolescentii, in incercarea de a-si
crea o identitate proprie, se indeparteaza destul de mult de parinti.
Tensiunile între adolescent şi adult apar atunci când adultul nu vrea să piardă controlul, iar
adolescentul vrea cu orice preţ autonomia. Adolescentul crede că adulţii nu au încredere în el şi
nu va avea nici el încredere în adulţi iar relaţia de tip învins-învingtor va crea numai conflicte şi
frustrări. Lupta de putere poate continua ani de-a rândul fără ca relaţiile dintre adulti şi tineri să
fie mai bune, ba dimpotrivă ele fiind din ce în ce mai rele. De multe ori lipsa încrederii în
adolescent este de fapt lipsa de încredere în sine, adultul nu doreşte ca micul copil să crească şi
asta pentru că astfel adultul realizeaza ca îmbătrâneşte iar rolul lui în coordonarea vieţii copilului
scade. Sigur că o astfel de atitudine nu este corectă şi se traduce tot prin dorinţa de a deţine
controlul asupra propriei vieţi, a propriei evoluţii şi asupra evoluţiei copilului. Totusi, in
majoritatea cazurilor perioada de conflicte de la inceputul adolescentei este urmata de stabilirea
unei noi relatii parinte (sau asistent maternal profesionist)-copil, bazata mai mult pe egalitate.
Adulţii care isi mentin autoritatea, calzi si suportivi, dar fermi in privinta regulilor pe care le aplica,
tind sa aiba adolescenti care traverseaza aceasta perioada intr-o maniera mai putin problematica.
In schimb, adolescentii care au ocrotitori prea autoritari, cu reguli rigide si putina afectiune in
relatia cu copiii, tind sa se confrunte cu mai multe probleme emotionale si comportamentale.
De cele mai multe ori adulţii ştiu că tinerii îi iubesc, dar vor să fie plăcuţi de aceştia şi acceptaţi.
Este bine însă să observăm diferenţa dintre a fi iubit şi a fi plăcut.
Cu siguranţă, va doriti ca adolescentul să discute cu voi, sa va împărtăşească problemele prin care

trec si chiar sa vă asculte sfaturile, propunerile.
Adolescenta vine "la pachet" cu o sumedenie de probleme, "toane", “mofturi” si frustrari. Este o

perioadă în care practic adultii retraiesc alături de adolescent acele momente de frumuseţe dar şi
de stres, intrigi, conflicte şi întrebări.
Comunicarea cu adolescentul este de multe ori dificilă şi exista multe aspecte de care trebuie sa
tinem seama pentru a avea o comunicare cât mai eficientă.
Timp de calitate petrecut impreuna cu el

Este important să vorbiţi cu adolescentul să manifestaţi interes sincer faţă de preocuparile, hobby-
urile si problemele sale. Adolescentii din ziua de azi au la fel de mare nevoie sa vă petreceţi timpul
impreuna cu ei (cat mai mult timp de calitate), în ciuda faptului că ei par a nu avea nevoie de
prezenţa adulţilor, par a fi foarte independenti, a avea nevoie de mai putina ingrijire, supraveghere
sau monitorizare. Nu este insa deloc asa.
Incearcaţi să petreceţi cât mai mult timp cu adolescentul şi veţi vedea cat de important este pentru
el sa mergeti impreuna la masa sau la cumparaturi, doar voi doi la un film, la munte.
Măcar o data pe luna, organizaţi o "sedinta" cu ei si lasati-i sa isi aleaga activitatea preferata pe
care sa o realizati impreuna. Pe langa faptul ca va veti distra de minune facand ceea ce ii face
placere fiecaruia dintre copii, veti ajunge sa ii cunoasteti si sa ii intelegeti mai bine decat ati facut-o
pana acum. Este foarte important să-i permiteţi copilului să-şi aducă prietenii în vizită, veţi vedea
astfel ce prieteni are, în ce companie se află atunci când nu este acasă şi care sunt activităţile care-i
preocupă.
Ascultaţi cu adevarat adolescentul

Veţi spune că nu-i mare lucru şi că faceţi asta în fiecare zi dar vom vedea că ascultarea activă
însemă a fi atent la ceea ce spune copilul, a-l aproba, a-l încuraja să-şi exprime sentimentele,
nevoile, a înţelege cu adevărat ceea ce spune.
Chiar daca uneori "se dau mari" atunci cand vorbesc este bine să-i ascultaţi să vedeţi exact ce vor
să vă transmită, să le arătaţi că vă pasă. Este foarte important să vorbiţi cu ei atunci când au
disponibilitatea să o facă şi să nu forţati dialogul. A comunica cu copilul nu însemnă a-i pune
întrebări şi a cere răspunsuri.
Masa de seara ar putea fi un bun punct de plecare. Este monentul în care adolescentul ar putea să
vă transmită anumite informaţii. Puteţi propune cina ca reuniune zilnică sau măcar o dată pe
săptămână. În ciuda aparenţelor şi a dorinţei de independenţă adolescentul are nevoie de limite,
reguli şi chiar de un program.
Ce va faceti insa în cazul în care ceea ce auziti nu va este pe plac? Uneori poate fi foarte dificil sa
stati si sa ascultati intreaga poveste a adolescentului, cand tot ceea ce vreti sa faceti este sa va
exprimati parerea in legatura cu ceva cu ce nu sunteti de acord.
Este recomandat sa incercati sa nu judecati lucrurile si sa nu dati judecati de valoare. Cu siguranţă

că doriti sa ii raspundeti adolescentului intr-o maniera onesta, sa il consiliati si sa il ajutati, dar
uneori este mai bine sa asteptati un moment potrivit si sa va amanati raspunsul. Este foarte
important să nu începeti să-i spuneti “Dacă aş fi în locul tău aş face...” sau “Când eram eu de vârsta
ta am făcut...”.
Este greu să nu-i dati sfaturi dar este mai bine să-l lasati să găsească soluţii singur sau cu ajutorul
vostru, dacă îl acceptă. De multe ori a repeta ce spune adolescentul, înseamnă a întări ceea ce
spune, a-l încuraja să spună mai departe, a-i da încredere în el.

Dacă copilul spune “Astăzi m-am certat cu colega mea de bancă pentru că am aflat că-i place de
iubitul meu” ce faceţi? Cu siguranţă majoritatea dintre dumneavoastră aţi spune: “Sper că nu te-ai
certat prea tare cu ea, că nu eşti o certăreaţă” sau “Păi spune-i dragă ce merită că doar nu ai să o
laşi să-ţi fure iubitul”. Prima afirmaţie este o judecată iar a doua este un sfat. Poate ar fi fost mai
folositor pentru copil dacă i-aţi spune: “Astăzi te-ai certat cu colega ta pentru că ai auzit că îi place
de prietenul tău” lăsând astfel adolescentului loc să-şi continue relatarea. Se va simţi înteles şi cu
siguranţă va veni cu soluţia “Cred că am să...”, pe când ca răspuns la celelalte ar fi zis “Lasă-mă în
pace că mă enervezi” sau “Nu sunt aşa cum crezi” şi aţi fi încheiat conversaţia.
Animalul poate fi un intermediar in dialogul adolescent - adulti

Când un adolescent devine irascibil, nimic nu-i convine, nu este mulţumit de nimic una dintre cele
mai bune soluţii este aceea de a-i cumpăra un animal de casă, asta dacă şi el doreşte acest lucru.
A ingriji un animal este un bun exerciţiu în care adolescentul vede că nu poate să facă numai ceea
ce doreşte şi că nu-i uşor să ceri cuiva să facă ceva sau să te asculte când doreşti. Învaţă să nu fie
prea posesiv, să negocieze conflictele şi să le rezolve. Adolescentul invata să fie tolerant şi să
respecte nevoile ceiluilalt şi să le satisfacă.
Afectivitatea animalulului reduce starea de agresivitate a adolescentului. Intreţinerea zilnică a

unui animal îl responsabilizează pe adolescent şi îl determină să-şi facă un program de viaţă
ordonat. Animalul devine astfel un element de legătură în familie ; când adolescentul nu ajunge să-l
scoată afară îi roagă pe adulţi să-l ajute creându-se astfel a alianţă pozitivă.

9.3 ETAPELE DEZVOLTĂRII SEXUALE A ADOLESCENTULUI ŞI A

FENOMENELOR PSIHOLOGICE ASOCIATE
Evolutia spre maturitate sexuala este in plina desfasurare, fapt care accentueaza o serie de
problematici specifice adolescentei. Copilul are diverse stari pe care nici pentru sine nu si le poate
defini (schimbarile hormonale) si nu stie sa le faca fata (si de aici si o stare de dezechilibru profund
intre dorinta de independenta/dependenta, culpabilitate).
In aceasta perioada se produce, sub raportul dezvoltarii fizice:

La fete:
dezvoltarea sanilor
pilozitatea pubiana si sub brat (axiala)
menstruatia
ovulatia
transformarea conformatiei (prin dezvoltarea sanilor si rotunjirea coapselor)
La baieti:
cresterea penisului si a testiculelor
pilozitatea pubiana, axial si pe corp
par facial
erectii spontane
producerea de sperma
dezvoltarea acneei
ingrosarea vocii
transformarea conformatiei (cresterea in inaltime spre sfarsitul perioadei, stabilizarea sub
raportul greutatii si dezvoltarea musculaturii)
Acum sexualitatea si orientarea profesionala detin un loc privilegiat intre preocuparile

adolescentului, fapt pentru care asistentul maternal trebuie sa-i prezinte metodele contraceptive si
de protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala dar si sa il sustina in alegerea rutei
profesionale.
Tinerii din lumea întreagă sunt expuşi stimulilor fabricaţi de ziare, reviste, cărţi şi filme
pornografice. Ei au aflat despre acceptarea din partea societăţii a relaţiilor sexuale înaintea
căsătoriei, despre creşterea numărului divorţurilor, despre contracepţie. Colegii îi împing să guste
drogurile, alcoolul, sexualitatea. Adultii sunt acum mai utili ca niciodată pentru a-i ghida pe cei
aflaţi la pubertate şi pe adolescenţi care desi afirma ca le stiu pe toate, nu stiu cât lasă să se creadă.
Sigur că în educaţia copilului şcoala ar trebui să aibă un rol extrem de important şi unele informaţii
ar trebui să le primească la şcoală, dar asta nu reduce responsabilităţile pe care le aveţi
dumneavoastră în informarea şi formarea adolescentului.
Discuţiile despre sexualitate nu incită copilul la a face sex, ci îi ajutaţi să se informaze şi să-şi
dezvolte o opinie pozitivă, corespunzătoare vârstei sale.
Un studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii arată că educaţia sexuală de calitate,

contribuie la întârziera începerii vieţii sexuale la adolescenţi şi contribuie la scăderea numărului
de sarcini nedorite şi de cazuri de infecţii cu transmitere sexuală. Astăzi, mai mult ca oricând, este
bine să vorbiţi cu tinerii despre sănătate şi sexualitate.

Adolescentul are nevoie sa i se recunoasca si respecte dreptul la intimitate si la viata personala

(inclusiv viata sexuala) mai mult decat pana acum. Orice incercare neargumentata si nenegociata a
adultului de a interveni in viata sa, este perceputa ca fiind o incalcare a intimitatii, fapt ce va atrage
dupa sine perturbarea profunda a relatiei dintre el si acesta.
Fetele şi sexualitatea
Este o surpriză dureroasă, adesea un şoc, să vedem că un mare număr de fete de 14-15 ani merg,
cum se spune "până la capăt". Aceasta nu înseamnă că toate fetele fac asta, dar presiunile sunt tot
mai puternice din partea colegilor, a prietenilor. Adultii acţionează, bineînţeles, foarte diferit. Unii
sunt foarte puritani, alţii anxioşi iar alţii pedepsesc. Unii nu ştiu cum să reacţioneze şi se prefac că
nu văd nimic.
Trebuie abordate si temele legate de santajul afectiv, de brutalitate, abuz si de viol. Spre exemplu,
un adolescent îi poate spune: "Eşti frigidă, ai o problemă psihologică" sau şi mai rău: "Nu ne vom
mai vedea dacă nu faci dragoste cu mine". O adolescentă trebuie să ştie că un tânăr se interesează
uneori de fete doar pentru sex, pentru a-şi dovedi virilitatea, pentru a se mândri, pentru a se vorbi
de ei, pentru a face ce fac şi ceilalţi şi pentru alte multe motive care nu au de a face cu adevărata
dragoste. Asistentul maternal profesionist trebuie sa sutina fata sa devina o adolescentă conştientă
de valoarea sa, sa inteleaga ca nu trebuie să se creadă obligată să răspundă presiunilor, oricare ar
fi circumstanţele.
Adolescentele sunt adesea dezamăgite de prima experienţă sexuală; ele sunt pregătite fizic dar nu
şi afectiv sau social, riscând să fie extrem de frustrate.
Subiectul sexualităţii este pentru mulţi adulti care ingrijesc copii unul dintre cele mai delicate şi
mai dificile. Dar oricât de ciudat ar părea, adolescenţii vor să audă părerea adultilor chiar dacă o
vor urma sau nu.
Băieţii şi sexualitatea
Un băiat trebuie să fie pregătit pentru etapele psihologice şi sexuale ale dezvoltării sale. La
pubertate, el poate discuta cu un adult (femeie sau barbat) pentru a avea un alt punct de vedere -
pentru a descoperi anumite fapte, pentru a învăţa care sunt obligaţiile sale şi responsabilităţile
morale faţă de o fată şi faţă de sine însuşi.
Dacă un băiat are ejaculări nocturne, aceasta nu înseamnă că trebuie să aibă un contact sexual
pentru a rămâne sănătos. Un băiat care ezită nu trebuie să se lanseze într-o relaţie sexuală doar
pentru că ceilalţi îl împing la asta. Pentru el se poate să fie doar o experienţă dezamăgitoare sau
umilitoare.
Nu există soluţii miracol. Nu există un mod just de a regla această problemă, nici pentru adulti nici
pentru tineri. Asistentul maternal profesionist trebuie să menţină dialogul cu copiii şi să le arate că
pot să le pună orice întrebare fără a fi respinşi. Ajutându-i să fie responsabili în legătură cu
sexualitatea lor, adultii pot, în acelaşi timp, să le comunice propriul sistem de valori şi sentimentele
personale despre acest subiect. Este sigur că la interdicţii, ameninţări, poveşti macabre sau lecţii
de morală adolescenţii sunt impermeabili. Ei răspund la toate acestea începând să ascundă ceea ce
fac şi vom pierde, astfel, contactul cu ei.
Adolescenţa şi contracepţia
Dacă o fată pune intrebari în legătură cu un curs de educaţie sexuală de la şcoală sau deschide
vorba despre sarcina nedorită a unei colege aceasta înseamnă că ea are nevoie de informaţii clare

şi trebuie să răspundem acestei aşteptări. Oricât de dificil ar fi, să fim realişti: numărul sarcinilor
nedorite nu încetează să crească.
Asistentul maternal trebuie sa o ajute sa obtina aceste informatii, fie punandu-i la dispozitie
materiale pe care sa le comenteze ulterior, fie ajutand-o sa apeleze la un cabinet de planificare
familială. Este important insa sa se tine seama de context: situaţia trebuie privita in ansamblu
(riscurile de sarcină, maturitatea afectivă a fetei).
Cu siguranţă şcoala ar trebui să aibă un rol important în educarea tinerilor pentru o viaţă
sănătoasă şi pentru prevenirea sarcinilor nedorite şi a infecţiilor cu transmitere sexuală, dar rolul
celor care îngrijesc copilul, al educatorilor, asistenţilor maternali este la fel de important ca si cel al
profesorilor. Printre funcţiile parentale se numără şi aceea de a informa copilul, de a-i furniza
informaţii corespunzătoare vârtei sale şi de a cere de la el ceea ce poate să facă. Contracepţia este
unul dintre subiectele foarte importante pe care trebuie să le abordaţi la vârsta adolescenţei.
Nu lăsaţi jena legată de sexualitate să vă împiedice să protejaţi sănătatea copiilor pe care îi aveţi în
îngrijire!
Adolescenta trebuie sa invete sa aiba o atitudine matura in ceea ce priveste propria-i stare de
sanatate si trebuie ajutata sa invete cum sa aiba grija de ea.
Cancerul de sân este cea mai frecventă tumoare malignă la femei în ţara noastra, cu o frecvenţă în
continuă creştere la diferite varste. Datorita lipsei de educaţie sanitara precum şi a aplicării de
tratamente neconvenţionale de către persoane neavizate, de cele mai multe ori depistarea
cancerului de sân se face în stadii avansate. Asistentul maternal trebuie sa o informeze pe
adolescenta in legatura cu verificarea periodica a starii de sanatate si sa o orienteze spre un medic
specialist.

9.4 PROBLEME DE INTEGRARE ŞCOLARĂ ŞI SOCIALĂ A ADOLESCENTULUI
Aceasta perioada coincide cu perioada in care copilul este supus unor obligatii scolare destul de
mari: examenul de capacitate, trecerea de la scoala la liceu. Examenele in sine, efortul pe care
copilul trebuie sa il depuna pentru un rezultat valorizant, il pot destabiliza. In cazul unui rezultat
nesatisfacator sau al unui esec, copilul este tentat sa abandoneze, in cazul succesului, urmeaza o
perioada dificila, de adaptare la un nou mediu social (rigorile impuse de profesori, grupul de noi
colegi din medii sociale diferite).
Pentru adolescenti solutia grupului pare sa fie la un moment dat, o ratiune de a fi, de a exista.
Grupul ofera adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de exprimare libera, ci si securitate,
siguranta. În grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele de valori comune cu ale sale,
chiar în grupuri nonformale orientate negativ. Adolescentul va cauta sa dovedeasca, ca reprezinta
ceva. In acest scop mai ales baietii cauta obstacole, încercari prin care sa probeze calitatile, sa
verifice limitele si posibilitatile lor. Prin comportamentul lor ei vor sa dovedeasca ca sunt maturi,
ca au detasarea si stapânirea de sine a adultilor, ca reprezinta individualitati forte si independente.
Influenta grupului pentru care adolescentul simte o afiliere este ambivalenta pentru acesta:
valenta pozitiva, in care adolescentul isi doreste sa se autodepaseasca, isi defineste scala de
valori morale si sociale, doreste sa acceada la o imagine de sine ideala si se motiveaza in acest
sens (invata, cauta informatii, participa la diverse cluburi, se intereseaza si investeste timp si
efort in abilitatile sale vocationale)
valenta negativa, in care teama de ridicol, grija de a parea înca un copil si dorinta de a-i imita
pe cei mari contribuie la coruperea lui precoce. Astfel el va începe sa fumeze, sa bea, sa
practice jocuri de noroc si cauta în toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul
sau.
In aceasta perioada, adolescentul simte nevoia independentei sub raport financiar. Va cauta sa se
inscrie in diferite activitati aducatoare de venituri, fapt care – in esenta- nu este un fapt negativ.
Ideea de a stii sa iti gestionezi banii in conformitate cu propriile nevoi este extrem de benefica
pentru achizitia unor deprinderi de viata esentiale. Singurul aspect care trebuie remarcat este
riscul de a nu fi supsus unor forme de abuz sau trafic. Adolescentul trebuie sa fie ajutat de catre
asistentul maternal sa inteleaga care-i sunt drepturile in contextul in care lucreaza (pe perioada
vacantelor, de ex). De asemenea, asistentul maternal trebuie sa cunoasca angajatorul
adolescentului pe care il are in plasament si sa se asigure ca-i sunt respectate drepturile. Evident,
sunt si situatii in care adolescentii obtin venituri ocazionale (ajuta un vecin la zugravit sau o
persoana varstnica sa isi faca cumparaturile), insa trebuie ca asistentul maternal sa se asigure ca
veniturile pe care adolescentul le obtine nu provin din efectuarea unor activitati ilicite (vinderea
unor obiecte furate, de ex).

9.5 PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE SPECIFICE ACESTEI ETAPE DE

DEZVOLTARE (CRIZA IDENTITĂŢII)
Transformarile ce se produc in intreaga structura a personalitatii adolescentului nu raman fara

urmari sub aspecte foarte variate. In cadrul numeroaselor particularitati pe care le prezinta
procesul formarii si dezvoltarii personalitatii adolescentilor un loc important il ocupa cautare
identitatii.
Maturizarea fiziologica, dezvoltarea capacitatii de cunoastere, aparitia unor dorinte si sentimente

dau adolescentului impresia ca este o persoana noua. Pentru a se echilibra si a se descoperi pe el
insusi - pe un plan mai profund - el cauta noi identificari, noi modele de personalitate pe care sa le
imite.
Adolescentul încearcă în această perioadă perioadă mai multe identităţii, mulţi dintre ei vor
incerca să fie ca unul dintre adulţii din jurul său sau ca unele vedete de tv; caută, imită diverse
modele, examinează foarte critic adulţii din familia în care trăieşte, fie familia biologică, fie cea de
plasament, fie cea adoptivă. Adolescentul este foarte schimbător; acum va dori să semene cu unul
dintre mebrii familiei acum va spune că nu sunt buni de nimic şi că el trebuie să fie totalmente
opus. Deci, în cele din urmă va crede că trebuie să se distingă clar de familia în care este integrat şi
va vrea să semene cu prietenii săi. Cu toate astea, fără să-şi dea seama, ei sunt încă dependenţi de
adulţii care au responsabilităţi faţă de ei şi nu numai din punct de vedere finaciar ci şi emoţional.
Adolescentul vrea independenţă dar nu ştie încă exact ce grad de independenţă poate gestiona,
cum se poate descurca singur în anumite contexte.
Adolescenţii sunt adeseori greu de înţeles. Schimbările rapide care se petrec în corpul lor şi în
mediul lor înconjurător le crează o stare de anxietate şi stres, emoţii noi pe care nu ştie să le
gestioneze.
Aceste comportamente ar trebui să vă atragă atenţia mai cu seamă dacă ele se repetă o perioadă
lungă de timp:
Idei ciudate: crede că cineva îl urmăreşte şi vrea să-i facă rău, că i se transmit mesaje prin
radio sau Tv. Crede că poate citi gândurile celorlaţi sau că ceilaţi îi citesc gândurile.
Un decalaj în frazele sale: vobeşte despre un subiect care nu are nicio legătură cu discuţia de
faţă, îi lipseşte atenţia (probleme de concentrare a atenţiei şi de distributivitate a atenţiei).
Tulburări de dispoziţie: este trist, nefericit, are probleme de somn.
Rezultate şcolare scăzute, absenteism şcolar.
Este adevarat ca multi adolescenti experimenteaza comportamente ingrijoratoare sau periculoase,

dar acest lucru nu conduce la aparitia de probleme permanente decat la un grup restrans de
adolescenti. Nu este uşor să distingeţi un comportament normal de unul patologic de aceea este
bine să apelaţi la echipa de specialişti : medic, psiholog, asistent social, etunci când aveţi semne de
întrebare asupra sănătăţii fizice şi psihice a copilului aflat în plasament la dumneavoastră.
Dar cum deosebim comportamentele nomale, de zi cu zi de cele patologice ?
Nu vom putea fi tot timpul lângă adolescent pentru a-l proteja astfel încât cel mai bine este
să-l informăm, să-l pregătim pentru a se putea apăra singur, să-l asigurăm că suntem
oricând dispuşi să-l ascultăm şi să-i dăm sfaturi atunci când are nevoie de ele, că suntem
capabili să-l acceptăm aşa cum este şi că suntem sinceri cu el. Este mult mai util să-l
învăţăm pe copil să se protejeze singur de unele boli, de unele persoane, astfel încât să fie
capabil să ia decizii, hotărâri în ceea ce-l priveşte, să-l responsabilizăm astfel încât să-şi
respecte deciziile şi principiile.

9.6 COMPORTAMENTELE DIFICILE ALE ADOLESCENŢILOR ŞI TULBURĂRI

AFECTIVE ŞI COMPORTAMENTALE SPECIFICE
Deseori îi veţi auzi pe adolescenţi spunând:

„Dorm prea mult, mănânc de sparg, merg adus de spate, sunt deprimat” sau „Nu pot dormi, nu am
chef să mănânc şi sunt tare agitat”. Depresiile sunt destul de frecvente la această vârstă, gândurile
negre îi bântuie deseori pe adolescenţi. Li se pare că sunt „nasoi”, că se simt „ca dracu’ ” şi că sunt
complexaţi. La ceastă vârstă aspectul fizic, „look”-ul este sfânt, pentru că este vorba despre privirea
celor din jur şi în special a colegilor.
Preocupările pentru aspectul fizic vor ocupa un loc prioritar în viaţa lor. De multe ori va fi atât de
preocupat de felul în care arată încât nu va mai fi capabil să-i observe pe cei din jurul său în special
pe cei din familie. Războiul coşurilor va fi una dintre cele mai importante şi mai mari provocări ale
momentului. Acneea, căci aşa se numeşte, se datorează prezenţiei unui număr prea mare de
hormoni masculini. Glandele sebacee (cele care fabrică grăsimea sau sebum la baza firelor de păr)
sunt stimulate, orificiul glandelor are tendinţa de a se astupa, formând mici puncte albe fie mici
puncte negre. Pielea impregnată de sebum devine „teren de joacă” ideal pentru bacterii; şi de aceea
apar coşurile. Perioada coşurilor durează în general 2-3 ani dar poate dura mai puţin sau mai mult
în funcţie de fiecare copil în parte. Aceste coşuri pot să dispară spontan sau nu. În cazul în care ele
persistă este bine să-i ajutaţi pe adolescenţi să găsească o soluţie; medicul dermatolog,
cosmeticiana vă pot ajuta. De multe ori aceste coşuri inofensive la prima vedere „reuşesc” să
altereze încrederea în sine a adolescentului, imaginea despre sine şi implicit starea psihică pe o
bună perioadă de timp. Tratamentele dermatologice şi cele cosmetice (geluri, loţiuni, creme
antiseptice sau chiar antibiotice) sunt de multe ori soluţia pentru un psihic sănătos; se şi spune
„arăţi bine, te simţi bine”. Aşadar nu ignoraţi războiul cu coşurile şi aliaţi-vă pentru binele copilului
pe care îl aveţi în ingrijire.
Ca si in cazul celorlalte grupe de varsta, adolescentii aflati in ingrijirea asistentului maternal

profesionist, fie provin din centrele de plasament fie din familii dezorganizate a caror membri au
transmis copiilor modele de viata diferite, de cele mai multe ori anormale. Astfel, la adolescenti,
pot fi intalnite mai multe tipuri de comportamente dificile:
1. cei pasivi – agresivi - care in loc sa spuna ca sunt suparati refuza sa vorbeasca.
2. cei ostili – acestia devin agresivi (verbal), folosind un ton ridicat, uneori sarcastic.
3. cei incapatinati si certareti – sunt cei care au tot timpul de spus ceva (aceasta si pentru faptul
ca nu i-a ascultat nimeni)
4.cei cu cerinte nerezonabile – asistentul maternal, ca oricare alta persoana este
epuizat de faptul ca nu stie cum sa refuze cerinta copilului.
Numărul tinerilor afectaţi de probleme de sănătate mintală este foarte mare. Se estimează ca unul
din cinci adolescenţi are probleme de sănătate mintală, probleme ce pot fi identificate şi tratate.
Tulburările mintale în rândul copiilor şi adolescenţilor sunt cauzate de mediul în care trăiesc, de
factori biologici sau de combinarea celor două. Termenul se referă la problemele mintale care
afectează sever abilitatea unei persoane din punct de vedere emoţional, social, profesional. Mulţi
factori care provin din mediul în care se dezvoltă tânărul cum ar fi expunerea la violenţă, la stres
extrem sau pierderea unei persoane dragi, pot afecta sănătatea mintală a acestuia. Unele din aceste
tulburări sunt mai raspândite decât altele iar problemele comportamentale pot fi uşoare sau
severe, afectând mai mult sau mai puţin sănătatea generală a tânărului. Uneori acelaşi individ
poate suferi de mai multe dintre aceste tulburări.

Anxietatea este cea mai frecventă tulburare a acestei perioade. Acessta se manifesta prin:
o grijă nefondată şi excesivă
temeri nefondate privind obiecte sau situaţii
imagini ale unor traume din trecut
insomnii
comportament superstiţios
nesiguranţă
tulburări vegetative:transpiraţii, palpitaţii, mâini reci sau fierbinţi, hipotensiune,etc
frisoane
dureri musculare
greaţă, diaree,gura uscată
noduri în gât
respiraţie neregulată
Suferinzii de anxietate sunt temători şi neîncrezători, gândindu-se că ceva grav se poate întâmpla
lor sau celor dragi. De cele mai multe ori ei sunt impacientaţi, sunt iritabili şi uşor distraţi.
Stresul este inevitabil, este cu noi, acasă, la serviciu, pe stradă, în cadrul fiecărei zile. Stresul
nu este în întregime dăunător. Există trei tipuri de stres ce pot apărea în viaţa unui individ:
Stresul ce apare ca urmare a unui eveniment serios şi neşteptat.
Stresul ce apare ca o componentă a fiecărei etape a vieţii: căsătoria, naşterea, pensionarea.
Stresul ce apare ca o parte integrată a vieţii de zi cu zi.
Stresul se transformă în dezastru când se întâmplă mult prea des, într-un interval de timp mult
prea scurt.
Ce i-aţi putea spune unui adolescent care să diminueze efectele negative ale stresului:
Acceptarea responsabilităţii: este viaţa ta şi nimeni nu va putea lupta pentru tine mai bine
decât o poţi face tu. Iniţiativa trebuie să vină de la tine.
Încearcă să fii obiectiv: încercă să-ţi priveşti propria viaţă cu alţi ochi, ca şi cum ar fi viaţa
altcuiva. Ce-ar putea să schimbe acestă persoană la viaţa lui? Ce va trebui să accepte şi ce nu?
Nu uita că ceilalţi au atâta putere asupra ta câtă le dai tu.
Descoperă-ţi resursele interioare. Gândeşte-te la punctele tari pe care le ai, la punctele slabe.
Încearcă să fii sincer cu tine pentru a-ţi putea face o imagine clară şi reală a ta.
Nu încerca să lupţi singur. Sunt mulţi oameni care îţi vor binele, acceptă ajutorul lor. Familia de
plasament, prietenii, rudele, specialiştii sunt cei care te pot ajuta.
Încercă o abordare pozitivă a situaţiilor. Întodeauna se găsesc soluţii chiar dacă uneori destul
de greu.
Fii realist şi nu cere prea mult de la tine.
Stabileşte-ţi scopuri ce pot fi atinse.
Nu te aştepta să ai întotdeauna dreptate şi numai reuşite.
Fii flexibil; dacă prima soluţie nu dă rezultat, încearcă o altă soluţie.
Învaţă să cunoşti semnalele de pericol: tulburări de somn, oboseală, consum de alcool,
deprimare, iritabilitate exagerată. I-a imediat măsuri, încetineşte-ţi ritmul şi analizează-ţi cu
grijă viaţa.
Hrăneşte-te corespunzător, fă sport, plimbă-te, relaxează-te aşa cum ştii că poţi.
Depresia este o tulburare din ce în ce mai răspândită în rândul tinerilor. Depresia se

manifestă şi se poate remarca prin următoarele schimbări comportamentale:
Emoţionale-copilul plânge, este trist în majoritatea timpului, se simte fără valoare.
Lipsa motivaţiei-rezultate şcolare slabe, lipsă de interes faţă de unele activităţi.

Sănătatea fizică-schimbări ale apetitului alimentar şi tulburări ale somnului.

Apariţia gândurilor “negre”-copilul crede că nu este în stare să facă nimic bun, se crede urât,
crede că lumea şi viaţa nu au nici o perspectivă. Unii adolescenţi cred că viaţa lor nu are nici o
valoare că nu sunt importanţi şi mai bine ar fi să moară.
Tulburări de învăţare afectează capacitatea copilului şi a adolescentului de a primi

informaţii sau de a exprima informaţiile acumulate. Apar de asemenea tulburări de scris, citit,
atenţie.
Multe dintre aceste tulburări se pot ameliora în timp datorită tratamentului şi suportului
adecvat, recomandat de medici, psihologi, asistenţi sociali.
Adolescentul şi drogurile
Multi adolescenti experimenteaza alcoolul si tutunul, intra in conflict cu tot ce presupune
autoritate (parinti, profesori, etc), dar majoritatea nu dezvolta o dependenta de alcool si nu ajung
delincventi. Adolescentii care au probleme grave comportamentale sau emotionale au o istorie de
viata plina de probleme incepand din copilarie.
Adesea tinerii cred că nu li se poate întâmpla nimic rău dacă consumă o singură dată droguri. De
cele mai multe ori însă o singură doză este de ajuns pentru a începe ulterior să consume droguri
din ce în ce mai tari.
O doză luată azi va îndeamnă tânărul spre o nouă încercare, o simplă curiozitate poate duce la
dependenţă. Ştiind cât mai multe lucruri despre consumul de droguri şi dependenţa de droguri
veţi putea să discutaţi cu tinerii despre aceste aspecte şi îi veţi putea ajuta să se ferească de acest
pericol. Astăzi drogurile sunt destul de uşor de procurat, curiozitatea tinerilor este mare şi
anturajul poate fi unul destul de periculos. Un tânăr informat, va şti cum să se ferească de dorguri,
A FI PRUDENT însemnă A NU FI DEPENDENT!
Utilizarea în mod repetat a drogurilor dă o dependenţă psihică şi fizică. Dependenţa fizică

este mult mai gravă. Aceasta inseamnă că întreruperea consumului de droguri determină
apariţia sevrajului. În aceste momente apar: vărsături, diaree, dureri musculare, dureri
articulare, transpiraţii, crampe abdominale, febră, frisoane, nelinişte, insomnie, şi necesita
internare în spital pentru că, deseori aceste stari se pot agrava şi pot duce la moarte
Reţineţi!
Chiar şi o singură doză de cocaină, heroină sau alt drog poate fi fatală.
Folosind droguri tinerii îşi pun în pericol sănătatea, educaţia, relaţiile cu părinţii şi cu
prietenii.
Folosirea drogurilor nu îl face mai interesant, mai frumos, mai “cool” ci, dimpotrivă, îi strică
înfăţişarea şi contribuie la degradarea fizică şi psihică.
Consumul de droguri nu îl va scuti de probleme ci îi va crea mai multe probleme.
În cazul în care copilul pe care îl aveţi în îngrijire consumă droguri adresaţi-vă de urgenţă
asistentului social şi psihologulul din echipa pluridisciplinară a serviciului de protecţie a copilului.
Cu cât este mai rapidă intervenţia cu atât rezultatele sunt mai bune.

9.7 PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR
Una dintre cele mai frecvente probleme ale acestei perioade este greutatea. Este mai
frecventă la fete decât la băieţi şi este foarte important să discutăm cu copiii pe care îi avem în
îngrijire despre regimul alimentar şi regimul de viaţă. Mulţi copii care au crescut în centrele de
plasament au tendinţa de a mânca foarte mult atunci când ajung într-o familie de plasament sau
familie adoptivă. E ca şi cum hrana ar înlocui lipsa de dragose, de atenţie, de motivaţie din
perioada şederii în centrele de plasament. Acesată foame biologică este de fapt rezultatul unei
deprivări afective. Copilul încearcă să ocupe „golul” emoţional. Odată securizat copilul şi acceptat
acesta va începe să-şi echilibreze regimul alimentar şi să se dezvolte afectiv, să recupereze afectiv.
Unele probleme cum ar fi bulimia, anorexia sunt foarte frecvente la adolescenţi. În această
perioadă pentru că nu pot să-şi controleze schimbarile care le tulbură, fetele încearcă să-şi domine
corpul printr-un comportament alimentar. Unele comportamente alimentare sunt însă periculoase
pentru sănătatea lor. Dictatura slăbirii este prezentă peste tot şi este încurajată de mass-media
care promovează imaginea fetei perfecte, a băiatului perfect. Tinerii fiind însă foarte vulnerabili în
această perioadă cad cu uşurinţă vicime a acestor modele de perfecţiune şi ajung să se chinuie
numai pentru a deveni cât mai la modă. Din păcate educaţia alimenatră în şcoli lasă de dorit astfel
încât tinerii nu cunosc dietele care le-ar putea asigura şi sănatatea dar şi un aspect fizic de invidiat
şi pleacă urechea la tot felul de tratamenete şi diete care le „biciuiesc” organismul. Prin urmare,
este foarte important ca împreună cu echipa de profesionişti să ajutaţi copilul să-şi formeze un
regim alimentar cât mai bun pentru el.
Tulburări alimetare:
Anorexia si bulimia sunt doua boli ce-si fac simtita prezenta la varsta adolescente.
Bulimia este des întâlnită la adolescente şi poate avea urmări grave asupra dezvoltării tânărului.
Multe fete după ce ajung acasă sunt in stare să golească frigiderul, fără a se putea controla, până
ating o stare de preaplin, mergând chiar pînă la o stare de rău fizic. După ce s-a „umplut” până sus,
tânăra este obsedată de o singură idee: să se „golească”. Pentru a-şi atinge scopul începe să ia
laxative şi să-şi provoace vomă. Şi toate acestea numai pentru a nu se îngrăşa.
Fetele ajung să se izoleze de prieteni sau familie pentru ca să poate face tot ceea ce face. Bulimia
este de multe ori descoperită de medicul dentist pentru că provocarea vomitatului duce la iritaţii
în jurul gurii, la iritarea gingiilor şi stricarea dinţilor.
Cauzele acestui comportament alimentar sunt de ordin psihologic, emoţional de aceea este bine să
apelaţi la un psiholog, medic psihiatru sau medic de familie. Una dintre principalele cauze în
adolescenţă este conflictul între nevoile de independenţă şi tema de despărţirea de cei ce-l
îngrijesc. Bulimia, alături de alcool, tutun, droguri este o bolă a dependeţei şi trebuie tratată ca
atare.
Anorexia. În timp ce bulimicele reuşesc să-şi ascundă mult timp obiceiurile periculoase, cele care
slăbesc văzând cu ochii atrag atenţia. Refuzul de a mânca pentru a pierde din greutate se numeşte
anorexie. În lume o adolescentă dintr-o sută suferă de acestă boală. Dacă în bulime adolescenta
încearcă o senzaţie de ruşine şi culpabilitate, anorexica are un sentiment de triumf asupra sa şi
asupra celorlalte fete. Plăcerea constă în a-şi suprima foamea, dorinţele, plăcerea de a-şi domina
corpul.

Fetele care suferă de anorexie nu sunt conştiente de suferinţa lor psihologică si mai ales de
pericolul acestei boli. Anorexia este de fapt obesia de a pierde câteva kilograme. Acesată dorinţă
poate să apară spontan sau din cauza unor vorbe spuse de cineva. În general lipsa alimentaţiei este
dublată de actvităţi sportive epuizante. Hiperactivitatea corelată cu pierderea în greutate este un
semn care ar trebui să vă atragă atenţia. Una dintre consecinţe este lipsa menstruaţiei; după
slăbire fetele nu mai au nici menstruaţie, ceea ce însemnă că boala s-a agravat. Anorexia se poate
agrava dacă nu apelaţi la un profesionist şi se poate ajunge la deces.
O bună igienă alimentară constă în:

a reduce puţin din porţie, fără ca apoi să se servească din nou;
a avea o alimentaţie bogată în proteine, în calciu şi vitamine;
a nu sări peste mese (3, 4 mese pe zi);
a nu mânca în afara meselor. de fapt micile „ciuguleli” din afara meselor sunt cele mai
dăunătoare, un baton de ciocolată, o prăjiturică, un suc, o îngheţată etc.
a favoriza micul dejun; este una dintre mesele cele mai importante şi nu trebuie ignorat;
a consuma legume cât mai multe pentru că sunt puţin calorice şi umplu stomacul, dând
senzaţia de saţietate.
a diminua cantităţile de grăsimi şi de zahăr;
Atunci când regimul alimetar nu îl ajută pe tânăr cel mai bine ar fi să apelaţi la un nutriţionist
pentru a fixa un regim alimentar adecvat. Regimul alimentar trebuie să fie însoţit de un regim de
viaţă sănătos: sport, mişcare, plimbări, somn şi mai ales o gândire pozitivă.

9.8 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE ADOLESCENTULUI SI ALE

Igiena vietii
A fi între şcoală, teme, amici, televizor etc însemnă a avea timp ori adolescentul de astăzi este
adesea prea încărcat, nu are timp pentru tot ceea ce şi-ar dori să facă şi mai ales pentru ceea ce îi
place să facă. De cele mai multe ori ritmul şcolar nu respectă ritmul biologic al copilului, programul
şcolar fiind mult prea încărcat. De aici se pot observa mai multe efecte asupra adolescentului:
oboseală, lipsa atenţiei, lipsa poftei de mâncare, somnolenţă sau insomnii, dureri de cap.
A ajuta adolescentul să se dezvolte însemnă a-i respecta ritmul biologic. Cu toţii avem un ritm
propriu. Acesta permite corpului nostru să se organizeze, să se adapteze diferitelor activităţi din
fiecare zi. Controlat de creierul nostru acest ritm este influenţat de variaţii fiziologice (hormoni) de
procese cognitive (atenţia). Pentru a conserva sănătatea trebuie deci să respectăm deci acest ritm.
Cel mai important element al ritmului biologic este alternaţa somn – veghe. Tânărul are nevoie de
somn chiar dacă de cele mai multe ori va spune: “Toată viaţa am să dorm , acum trebuie să mă
distrez”. În această perioadă dacă adolescentul nu doarme cât ar trebui, capacitatea de concentrare
scade şi înregul proces de dezvoltare este afectat.
Programul şcolar prea încărcat, temele pentru acasă, meditaţiile şcolare aduc de multe ori
adolescentul în pragul epuizării fizice. S-a demonstrat că performanţele cognitive cresc până în
jurul orei 11, ca apoi ele să fie moderate şi să scadă până în jurul orei 14, ca apoi să se remonteze
în jurul după amiezii. Ori programul şcolar nu ţine cont de aceste aspecte. Prin urmare eforturile
pentru a se concentra sunt cu atât mai mari cu cât ritmul său bilogic este altul decât cel impus de
şcoală. S-a observat că în întreaga lume, copilul este cel care trebuie să se adapteze cerinţelor şcolii
şi nu invers. În România numărul copiilor care au probleme cauzate de stres şi oboseală a crescut
considerabil, este deja o problemă care ar trebui să pună mari semne de întrebare asupra
sistemului educativ.
Problemele şcolare (slaba capacitate de concentrare a atenţiei, rezultate şcolare scăzute,

absenteism etc) pe care le întâmpină adolescenţii sunt de multe ori cauzate de cerinţele prea
ridicate ale şcolii şi neadaptarea şcolii la nevoile copilului.
Tulburările de somn sunt poate cele mai frecvente probleme ale adolescenţei. O dintre
adolescenţilor se plâng stări de oboseală accentuată, lipsa poftei de mâncare şi scădere în greutate
sau stări de oboseală cuplate cu un apetit alimentar crescut şi creşteri în greutate.
De ce dorm adolescenţii puţin:

Petrec prea mult timp în faţa calculatorului înainte de a se culca ?
Consumă prea multă cola sau cafea spre sfârşitul zilei ?
Are o frică legată de temă de casă sau probleme de familie ?
Dacă nu poate să adoarmă puteţi să-i recomandaţi un ceai cald, un pahar cu lapte şi miere de
albine. Si tehnicile de relaxare sunt foarte utile şi le puteţi găsi în reviste sau cărţi de specialitate
sau puteţi consulta un psiholog. Dacă problemele de somn sunt pasagere nu trebuie să vă
impacientaţi, o noapte de somn îl va ajuta să-şi revină dar dacă acestea persistă atunci este necesar
să apelaţi la un specialist. De multe ori copilul va credere că este bine să fie aşa pentru că asta
însemnă că are energie dar nu este aşa, acest probleme de somn îi vor afecta întreaga dezvoltare.
Insomniile pot fi un prim semn al unei depresii şi pot fi acompaniate de dureri de cap, stări de

ameţeală, copilul fiind palid şi având uneori şi senzaţia de vomă. Toate acestea putându-se asocia
cu o anemie ; prin urmare este necesară o vizită la medicul de familie sau la un medic pediatru.
Cheia succesului în comunicarea cu adolescentul:

Acceptarea rezistenţei;
Fără presiuni/să nu forţăm adolescentul;
Fără prea multe întrebări;
Încurajarea deciziilor personale;
Încurajarea exprimării prin intermediul metodelor creative;
Toleranţa faţă de ambivalenţele adolescentului;
Fermitatea în stabilirea limitelor;
Atenţie deosebită la comportamentele pozitive şi negative ale adolescentului

1. Cum sunt particularitatile emotional-cognitiv-afective ale adolescentului?

2. Cum poate adultul sa raspunda nevoilor adolescentului?
3. Care sunt modificarile fizice specifice fetelor si baietilor in acesata perioada?
4. Cum influeanteaza educatia sexuala dezvoltarea psiho-emotionala si sanatatea
adolescentului?
5. Cand apar si cum se manifesta probleme de integrare scolara?
6. Cum influeanteaza grupul de prieteni, de colegi viata adolescentului?
7. Care sunt principalele probleme de sanatate mintala cu care se confrunta copiii in
aceasta perioada?
8. In ce consta o buna alimentatie a adolescentului?
9. Care sunt tulburarile comportamentului alimentar specifice adolescentei?
10. Care sunt colaboratorii principali ai asistentului maternal profesionist atunci cand are
in plasament un adolescent?
MESAJE CHEIE
1. Adolescenta este o perioada de conflicte si stres, caracterizata de o dispozitie

schimbatoare, conflicte interioare si rebeliune, o perioada a ambivalenţei, a
ambiguităţii, a schimbărilor şi a alegerilor.
2. Bravura, teribilismul, conduitele antisociale, de risc, acţiunile antisociale dau senzaţia
adolescentului că se schimbă, că trăieşte, că se mişcă.
3. Tensiunile între adolescent şi adult apar atunci când adultul nu vrea să piardă
controlul, iar adolescentul vrea cu orice preţ autonomia.
4. Adulţii care isi mentin autoritatea, calzi si suportivi, dar fermi in privinta regulilor pe
care le aplica, tind sa aiba adolescenti care traverseaza aceasta perioada intr-o
maniera mai putin problematica.
5. Este o perioada a cautarilor, a descoperirilor, a identificarii cu anumite persoane.
Adolescentul intra in diverse grupuri de colegi sau prieteni, se inscrie in diverse
grupuri care au diverse afilieri muzicale, culturale, sportive.
6. Ascultarea activă însemă a fi atent la ceea ce spune copilul, a-l aproba, a-l încuraja să-şi
exprime sentimentele, nevoile, a înţelege cu adevărat ceea ce spune, a nu forta dialogul.
7. Discuţiile despre sexualitate nu incită copilul la a face sex, ci îi ajutaţi să se informaze şi
să-şi dezvolte o opinie pozitivă, corespunzătoare vârstei sale.
8. Contracepţia este unul dintre subiectele foarte importante pe care trebuie să le
abordaţi la vârsta adolescenţei.
9. Se estimează ca unul din cinci adolescenţi are probleme de sănătate mintală, probleme
ce pot fi identificate şi tratate de catre specialisti.
10. Este important sa solicitati interventia asistentului social sau a psihologului in situatia
in care copilul pe care il aveti in plasament consuma droguri.
11. Una dintre cele mai frecvente probleme ale acestei perioade este greutatea. Bulimia,
anorexia sunt foarte frecvente la adolescenţi.
12. Problemele şcolare pe care le întâmpină adolescenţii sunt de multe ori cauzate de
cerinţele prea ridicate ale şcolii şi neadaptarea şcolii la nevoile copilului.

MODULUL 4 OCROTIREA COPILULUI CARE A FOST SUPUS UNEI

FORME DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE ŞI TRAFIC
Sesiunea 1 3 ore
1.1 Conceptele de abuz, neglijare, exploatare şi trafic
1.2 Legislatia romaneasca cu referire la proţectia copilului abuzat, neglijat, exploatat şi
traficat
1.3 Principii de lucru luand in considerare tipurile specifice cazurilor de abuz,
neglijare, exploatare şi trafic asupra copilului
Sesiunea 2 3 ore
2.1 Semnele, elementele evocatoare ale abuzului, neglijarii, exploatarii şi traficului
asupra copilului
2.2 Factori de risc asupra copilului pentru abuz, neglijare, exploatare şi trafic
2.3 Modalităţi de comunicare cu copilul-victimă a unei forme de abuz, neglijare,
exploatare sau trafic
Sesiunea 3 3 ore
3.1 Măsuri de prevenire a abuzului, neglijării, exploatării şi traficului copilului
3.2 Consecinţele imediate si pe termen lung ale formelor de abuz
3.3 Factori de protecţie care favorizează recuperarea copilului după un eveniment
traumatic
Sesiunea 4 4 ore
4.4 Relaţia asistent maternal profesionist-copil-părinte protector
4.5 Reţeaua de sprijin comunitar
4.6 Atribuţiile diverselor structure comunitare
La sfârsitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:
1. enunte principii generale de lucru, aplicate pentru

copilul supus unei forme de violenţă
OBIECTIVE 2. defineasca conceptele de abuz, neglijare, exploatare,
GENERALE trafic
3. identifice semnele/elementele evocatoare, factorii
de risc şi efectele abuzului, neglijării, exploatării,
traficului
4. identifice particularităţile ocrotirii unui copil care a
fost supus unei forme de violenţă
5. promoveze modalităţile de prevenire a
abuzului/neglijării/exploatării/traficului copilului
aflat în îngrijirea asistentului maternal profesionist

SESIUNEA 1.1 CONCEPTELE DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE ŞI

TRAFIC
1.1.1 Abuzul copilului

Conform legii 272/2004 abuzul asupra copilului este definit ca orice actiune voluntara a unei
persoane care se afla într-o relatie de raspundere, încredere sau de autoritate fata de acesta, prin
care este periclitata viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala, integritatea
corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii relatează următoarea clasificare:
“Abuzul fizic asupra copilului reprezinta actiunea sau lipsa de actiune (singulara sau repetata) din
partea unui parinte sau a unei persoane aflata in pozitie de raspundere, putere sau incredere care
are drept consecinta vatamarea fizica actuala sau potentiala”.
Abuzul fizic presupune supunerea copilului la: lovire, ranire, legare, asejzare in genunchi, otravire,
intoxicare sau arderi produse intentionate.
“Abuzul emotional reprezinta esecul adultului de care copilul este foarte legat de a oferi un mediu
de dezvoltare corespunzator sau acte comportamentale care pot dauna dezvoltarii fizice, mentale,
spirituale, morale sau sociale”.
In cadrul acestui tip de abuz pot fi mentionate: restrictii de deplasare, discriminare, ridiculizare
sau alte forme de tratament ostil si de respingere.
.
“Abuzul sexual este implicarea unui copil intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege, pentru
care nu are capacitatea de a-si da incuvintarea informata, pentru care nu este pregatit din punct de
vedere al dezvoltarii sau care incalca legile sau tabuurile (interdictiile) sociale”.
Abuzul sexual asupra copilului presupune antrenarea copilului intr-o activitate realizata cu
intentia de a produce placere sau de a satisface nevoile unui adult sau unui alt copil, care, prin
varsta si dezvoltare se afla fata de el intr-o relatie de raspundere, incredere sau putere” (De
exemplu, atragerea sau obligarea copilului la acţiuni indecente, exploatarea copilului pentru
prostituţie sau alte practici indecente, exploatarea copiilor în materiale sau expuneri
pornografice).
Copiii sunt dependenti de cei care ii ingrijesc pentru satisfacerea nevoilor fizice si emotionale. De
aceea abuzul sexual poate fi savarsit de bunici, parinti,alte rude apropiate, alte persoane care
ingrijesc copilul, persoane de incredere (vecini, profesori).
Caracterul secret care domneste in legatura abuziva precum si vulnerabilitatea copilului il obliga
pe acesta la tacere permitand repetarea abuzului timp de mai multi ani.
Într-un studiu privind „Exploatarea sexuală comercială a copiilor“, realizat în Statele Unite ale
Americii, Canada şi Mexic, şi publicat în septembrie 2001, sunt identificaţi şi definiţi termeni
asociaţi cu abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor. Astfel, conform acestui studiu, sunt descrise o
serie de subtipuri ale abuzului sexual asupra copilului:
Violul şi molestarea fiind „cunoaşterea intimă a unei persoane, cu forţa sau/şi împotriva voinţei
acesteia; sau fără a recurge la forţă şi nici împotriva voinţei persoanei - în cazul în care victima este

incapabilă să-şi dea consimţământul, din cauza unei incapacităţi fizice sau psihice, permanentă sau
temporară“.
Pornografia _ „angajarea, folosirea, inducerea, atragerea sau constrângerea unui copil în a se

implica sau a asista altă persoană într-un comportament sexual explicit sau simulat, în scopul
producerii unei imagini vizuale a unui astfel de comportament“.
Abuzul sexual este asociat adesea cu alte tipuri de abuz

Alti autori (Pecora si colaboratorii, 1992) propun conceptualizarea abuzului comis împotriva
copilului la trei niveluri: societal, instituţional şi familial.
1.Abuzul societal reprezinta «suma acţiunilor, atitudinilor şi valorilor societăţii care împiedică
buna dezvoltare a copilului» (Giovannoni, 1985). Abuzul societal se refera la:
existenta inegalitatii educationale sau de formare profesionala intre diferitele categorii de
familii si copii ale acestora
marginalizarea unor familii
gradul crescut de violenta in societate
neinterzicerea prin lege a unor forme de pedeapsa corporala
inegalitatile de sanse intre copiii din mediul urban si rural
2.Abuzul instituţional se refera la orice actiune comisa in cadrul ori de catre o institutie sau orice
lipsa de actiune care provoaca o suferinta fizica sau psihologica inutila si/sau care afecteaza
evolutia ulterioara a copilului.
De exemplu unele şcoli, spitale, autorităţi, institutii, unităţi medicale operează în modalităţi
discriminatorii, sau de nerespectare a drepturilor copiilor şi ale omului, în general.
3. Abuzul familial – este cel comis de membrii familiei copilului. De asemnarea, unui anumit
comportament din cadrul familial ca fiind abuz sau neglijare depinde de o serie de factori sociali şi
culturali. Desi familia ar trebui sa constituie un mediu securizant pentru copil, aici se intalnesc
frecvent diferite forme de abuz (de exemplu bataia, folosita inca frecvent ca metoda de
disciplinare, constituie un abuz)
Forme particulare de abuz familial:

Intoxicaţii ale copilului ca urmare a obligării acestuia de a bea băuturi alcoolice sau de a înghiţi
tranchilizante pentru a obţine calmul sau somnul copilului, precum şi situaţia nou-născutului cu
mamă toxicomană.
Sindromul copilului scuturat este o forma de abuz asupra copilului cu vârsta sub un an şi pe plan
mondial reprezintă principala cauză a decesului nou-născuţilor consecutiv relelor tratamente.
Greutatea relativ mare a capului sugarului în raport cu corpul, precum şi lipsa de forţă a
muşchilor cefei îl fac pe acesta deosebit de vulnerabil la scuturările bruşte şi brutale, voluntare
sau datorate unor comportamente inadecvate ale părinţilor/altor persoane, unele dintre acestea
fiind considerate o formă de joacă cu copilul.
1.1.2 Neglijarea copilului

Prin neglijarea copilului se întelege omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane care
are responsabilitatea cresterii, îngrijirii sau educarii copilului de a lua orice masura subordonata
acestei responsabilitati, fapt care pune în pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala,

morala sau sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau psihica a copilului (Legea
272/2004).
Cu alte cuvinte, neglijarea consta in lipsa de actiuni din partea persoanei care are responsabilitatea
cresterii, ingrijirii si educarii copilului in scopul asigurarii conditiilor necesare satisfacerii nevoilor
de dezvoltare ale copilului. Neglijarea include nesupravegherea copilului şi lipsa protecţiei în faţa
pericolelor.
Neglijarea este considerata grava atunci cand viata copilului este pusa in pericol prin ignorarea
nevoilor sale vitale. Abandonul copilului de catre adult este o forma grava de neglijare.
Neglijarea fizica se refera la privarea de alimentatie, de imbracaminte, de medicamente sau de

domiciliu. Uneori neglijarea fizica poate avea urmari mult mai grave decat abuzul fizic. Exemple de
neglijare fizica:
copilul este privat de alimentatie, sau alimentatia este neconforma cu varsta si nevoile
copilului, mesele sunt neregulate;
haine nepotrivite pentru anotimp, haine prea mari sau prea mici, haine murdare;
lipsa celor necesare igienei corporale si a conditiilor de igiena adecvate;
lipsa ingrijirilor medicale necesare si a tratamentelor prescrise, omiterea vaccinarilor si a
vizitelor de control;
lipsa locuinei, locuinta improprie, prost intretinuta, neincalzita, conditii insalubre, mobilier
absent, substante toxice la indemana copilului, pericole de incendiu, instalare proasta datorata
mutarilor frecvente
Neglijarea educationala implica tot ceea ce tine de impiedicarea frecventarii unei forme de
invatament, prin obligarea copilului la alte activitati decat cele scolare sau la vagabondaj. Exemple
de neglijare educationala:
neincadrarea in sistemul de invatamant,
lipsa sau neadecvarea stimularii pentru invatare,
lipsa de urmarire si dezinteresul fata de performantele scolare ale copilului.
Neglijarea emotionala presupune lipsa semnelor de afectiune si a aprecierilor ;ignorarea

evenimentelor importante din viata copilului, omiterea incurajarilor asteptate de copil, modalitati
neadecvate de raspuns la nevoile sale emotionale. De cele mai multe ori parintii incearca sa
substituie relatia afectiva prin satisfacerea tuturor nevoilor materiale in mod neobisnuit.
Neglijarea emotionala este, in general, foarte greu de depistat de aceea ea persistand un timp
destul de mare, poate provoaca mari daune dezvoltarii emotionale si fizice a copilului.
Abandonul ca forma extrema de neglijenta reprezinta incetarea imputabila a oricaror legaturi

intre parinti si copil, legaturi care sa dovedeasca existenta unor raporturi parintesti normale. Cei
mai multi copii abandonati sunt rezultati din legaturi nelegitime si nu sunt integrati in familie din
cauza prejudecatilor si cutumelor. O alta categorie o reprezinta copiii proveniti din familii cu
probleme economice sau copiii cu probleme medicale grave.
1.1.3 Exploatarea copilului

Exploatarea copilului prin muncă înseamnă orice formă de muncă a copilului, de ale cărei
beneficii profită un adult şi care are drept consecinţă afectarea dezvoltării, educaţiei şi motalităţii.

Exploatarea comercială sau de altă natură a copilului presupune folosirea copilului în câmpul
muncii, în prostituţie sau alte activităţi in beneficiul altor persoane. Aceste activităţi afecteaza grav
dezvoltarea fizica, mintala, educaţionala, spirituala, morala sau social-emoţionala a copilului.
Există mai multe forme ale exploatării copilului. Ponderea cea mai mare a acestui tip de abuz o
deţine obligarea copilului să aibă grijă de fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală sau obligarea
copilului să muncească în detrimentul şcolii.
Astfel, un copil este exploatat dacă:

copilul este trimis să muncească pe bani in loc să meargă la şcoală
copilul este obligat să stea cu fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală
copilul este trimis să cerşească în loc să meargă la şcoală
Principalul motiv al exploatarii copilului este saracia. Anumite munci constituie

exploatarea copiilor, îi priveaza de educatie, le fura copilaria si perpetueaza saracia.
Cele mai grave forme de exploatare prin munca sunt: munca pe strada, cersetoria, prostitutia,
munca in constructii, munca in medii toxice (turnatorii), servitudinea, ingrijirea fratilor mai mici,
munca fortata.
Cele mai vulnerabile categorii de copii care pot fi exploatati prin munca sunt: copiii strazii,
copiii din comunitatile de rromi, copiii din mediul rural, copiii victime ale traficului de persoane.
Conditiile care favorizeaza exploatarea prin munca sunt: munca la negru, prezenta unui
handicap/dizabilitati, familii in dificultate (consum de alcool, droguri, abuz asupra copilului,
violenta domestica, nivel de educatie scazut, somaj), saracia, lipsa de informare si sensibilizarea a
copiilor, familiiilor, comunitatii.
Nu orice munca efectuata de copil reprezinta exploatarea prin munca a acestuia (de ex: curatatul
camerei, spalatul vaselor).
Constituie exploatare prin munca:

muncile care, prin natura lor impiedica participarea copilului la procesul de educatie, dauneza
sanatatii, securitatii sau moralitatii copilului.
implicarea in activitati economice a copiilor sub 12 ani
implicarea in cele mai grave forme de munca a copiilor sub 18 ani
sclavia, servitutea, utilizarea copiilor in conflicte armate
prostitutia, productia de material pornografic, spectacole pornografice
implicarea copiilor in activitati ilicite (trafic de stupefiante etc.)
1.1.4 Traficul şi răpirea de copii

Traficarea reprezinta transportul, adăpostirea şi vinderea de persoane în interiorul unei ţări sau
în exteriorul ei, uzând de forţă, coerciţie, răpire, înşelăciune sau fraudă, în scopul de a plasa
persoanele respective în situaţia de a munci sau presta forţat diferite servicii - cum ar fi prostituţia,
sclavia domestică sau alte forme de sclavie.
Traficarea copilului este un proces în care un copil este retras din sfera protecţiei şi autorităţii
parentale şi considerat ca având valoare comercială. Aici sunt incluse acţiunile de recrutare,

transport, furnizare sau vânzare de persoane cu implicarea înşelăciunii, ameninţării sau agresării
inclusiv pentru recuperarea de datorii, desfăşurate în interiorul sau înafara ţării de origine.
Traficul de fiinte umane si, in speta, traficul de copii, sunt clar definite prin reglementarile
internationale si legislatia interna ca infractiuni al caror scop este intotdeauna exploatarea.
Copiii pot fi traficaţi intern, la nivel naţional, sau internaţional, în majoritatea cazurilor scopul
traficării fiind exploatarea sexuală sau prin muncă.
Traficul de copii este indisolubil legat de problematica exploatarii si, implicit, a abuzului, precum si
de vanzarea de copii, prostitutia si pornografia infantila, adoptia ilegala.
Adesea formele de abuz, neglijare, exploatare, trafic pot fi gasite impreuna la acelasi copil:
abuzul de orice tip poate fi combinat cu neglijarea.
formele de abuz se includ reciproc: abuzul sexual conţine abuzul fizic şi emoţional, abuzul
fizic conţine abuzul emoţional.
abuzul emoţional se împleteşte adeseori cu neglijarea.
anumite forme de abuz sau neglijare se dezvoltă pe fundalul unui abuz societal care tolerează,
nu dezvoltă servicii, nu educă, nu dezvoltă atitudini,
abuzul societal accentuează sau re-victimizează copilul maltratat în relaţia cu cel care are
responsabilitatea de a-l îngriji.

SESIUNEA 1.2 LEGISLATIA ROMÂNEASCA CU REFERIRE LA PROTECTIA

COPILULUI ABUZAT, NEGLIJAT, EXPLOATAT ŞI TRAFICAT
Inspirandu-se din Conventia ONU cu privire la Drepturile Copilului, România a adoptat în anul
2004 o legislatie în favoarea copilului si a respectarii drepturilor copilului (Legea 272/2004)
Conform legislatiei romane si documentelor internationale la care Romania este parte, toti copiii
au dreptul de a fi protejati împotriva oricăror forme de abuz, neglijare, exploatare, trafic
inclusiv impotriva abandonului, a abuzului fizic, emotional sau sexual, impotriva
exploatarii sexuale in scopuri comerciale si a exploatarii economice de orice fel, a rapirii si
a traficarii, a tratamentelor crude sau degradante, a migratiei ilegale sau in situatii de risc,
a încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri decât interesul superior
al copilului, a dezvoltării forţate a talentelor în dauna dezvoltării armonioase, fizice şi
mentale, a exploatării de către mass-media, precum si impotriva oricaror alte forme de
abuz .
Pe langa aspectele generale mentionate, un aspect important introdus de cadrul legal intrat in
vigoare din anul 2005 este abordarea aprofundata si complexa a unor arii de interventie care
privesc in ansamblu prevenirea si protectia copiilor impotriva celor mai grave incalcari ale
drepturilor acestora: abandonul, neglijarea si toate formele de abuz; exploatarea sub orice
forma, inclusiv exploatarea copiilor prin munca si exploatarea sexuala in scopuri comerciale;
rapirea, vanzarea si traficul de copii; consumul si traficul de droguri; migratia copiilor in
strainatate ca minori neinsotiti sau acompaniati de reprezentanti legali care nu dispun de
capacitatea de a le acorda protectia si ingrijirea necesara; utilizarea si victimizarea copiilor in
relatie cu retelele de criminalitate organizata.
In Legea 272/2004 exista reglementari speciale in ceea ce priveste abuzul, neglijarea,

exploatarea sau traficarea copilului:
Art. 85, art. 89, Dispunerea protectiei copilului impotriva oricaror forme de
L.272/2004 violenta, abuz, rele tratamente sau neglijare, precum si
obligatia, pentru toti angajatii institutiilor publice sau private
care, prin natura profesiei, intra in contact cu copiii, de a sesiza
de urgenta DGASPC spre a lua masurile necesare;
Art. 90, L.272/2004 Interzicerea expresa a pedepselor fizice aplicate copiilor, sub orice
forma si in orice mediu, precum si interzicerea privarii copiilor de
drepturile lor, de natura sa puna in pericol viata, integritatea
corporala, sanatatea fizica sau psihica si dezvoltarea acestora;
Art.99, L. 272/2004 Reglementarea protectiei copilului impotriva oricarei forme de

exploatare, precum si a obligatiei institutiilor si autoritatilor publice
de a adopta masuri pentru prevenirea si combaterea transferului
ilicit si al nereturnarii copiilor, a incheierii adoptiilor in alte scopuri
decat interesul superior al copilului, a exploatarii sexuale, a rapirii si
traficarii copiilor in orice scop si sub orice forma, a dezvoltarii fortate
a talentelor copiilor in dauna dezvoltarii lor armonioase fizice si

mintale, a exploatarii de catre mass-media sau in cadrul

experimentelor stiintifice, a implicarii copiilor in conflicte armate;
Art. 98, L. 272/2004 Reglementarea responsabilitatii comune a Ministerului de Interne, a

ANPDC si a Ministerului Educatiei pentru adoptarea tuturor
masurilor necesare, legislative, administrative si educative, in
vederea protectiei efective a copiilor impotriva oricaror forme de
traficare interna sau internationala, inclusiv de catre proprii parinti,
precum si dispunerea elaborarii unei strategii nationale in acest scop,
care sa includa un mecanism intern de coordonare si monitorizare a
masurilor intreprinse
Art.95, L. 272/2004 Dispunerea posibilitatii de a administra din oficiu, ca proba in

instanta, a declaratiei scrise a copilului referitoare la abuzul sau
formele de exploatare la care a fost supus, precum si a posibilitatii de
inregistrare a declaratiei copilului prin mijloace audio-video, in
prezenta unui psiholog;
Art. 124-131, art. 64- Dispunerea solutionarii in regim de urgenta a cauzelor care privesc
67, art. 94-L.272/2004 copiii, termenele de judecata pana la stabilirea unei masuri de
protectie neputand depasi 10 zile, precum si a posibilitatii actionarii
(de catre directia generala de asistenta sociala si protectia copilului),
in baza unei ordonante presedintiale emise de instanta
judecatoreasca competenta, pentru asigurarea protectiei in regim de
urgenta a copilului victima a abuzului, neglijarii, exploatarii sau
traficarii;
Art. 18, L. 272/2004 Reglementarea deplasarii copiilor in strainatate, prin impunerea

instiintarii si acordului ambilor parinti, precum si prin obligarea
parintilor/reprezentantului legal de a anunta la politie disparitia
copilului de la domiciliu, in termen de 24 de ore de la constatare;
Art. 18-21 ale L. Reglementarea protectiei de urgenta, pe teritoriul statului gazda, a

272/2004 copiilor aflati neinsotiti in strainatate, a repatrierii acestora si a
acordarii protectiei necesare pe teritoriul Romaniei, prin dispunerea
de obligatii speciale in sarcina misiunilor diplomatice ale Romaniei in
strainatate si in sarcina altor institutii si servicii romane, precum si
prin dispunerea incheierii de tratate speciale cu statele sau cu
autoritatile statelor vizate;
Art. 115-117, L. Reglementarea infiintarii, diversificarii si dezvoltarii serviciilor la

272/2004 nivel local, pentru a raspunde nevoilor de asistenta si sprijin pentru
copii si familii, prin introducerea licentei de functionare acordata de
catre ANPDC, in baza respectarii de catre acestea a standardelor
minime obligatorii pentru fiecare tip de serviciu, elaborate de catre
ANPDC, precum si reglementarea inspectiei periodice a serviciilor;

Competenţa prevenirii situaţiilor de risc şi comportamentelor abuzive ale părinţilor, este

stabilită expres în sarcina serviciilor de asistenţă socială de la nivel local.
Cadrul legal din Romania care reglementeaza acest domeniu mai cuprinde:
Constituţia României Articolul 45 aliniatul 3, interzice in mod expres exploatarea prin

munca a copiilor.
Codul Penal Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, proxenetismul, lipsirea de

libertate în mod ilegal.
Codul muncii Copilul are dreptul să muncească începând cu vârsta de 15 ani, dar
beneficiind de condiţii speciale la locul de muncă (art.7 din Codul
Muncii şi Normele Generale de Protecţie a Muncii aprobate prin
Ordinul nr.185/1990); intre 15 şi 16 ani, acordul părinţilor este
obligatoriu; in cazul în care copilul nu a absolvit învăţământul
obligatoriu, angajatorul trebuie să permita şi să faciliteze continuarea
studiilor în acest.
Legea nr. 203/2000 de ratificare a Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM)

nr. 189/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii
copiilor.
Legea nr. 470/2001 Prin aceasta lege România a ratificat Protocolul facultativ la Convenţia
cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii,
prostituţia copilului şi pornografia infantilă, semnat la New York la 6
septembrie 2000. Aceasta lege incrimineaza în dreptul intern
următoarele fapte:
oferirea, livrarea sau acceptarea unui copil, în scopul exploatării
sexuale, transferului de organe pentru profit şi supunerii la muncă
forţată a copiilor; obţinerea consimţământului în mod fraudulos
pentru adopţie şi încălcarea instrumentelor juridice în materia
adopţiei;
oferirea, obţinerea, procurarea, furnizarea copiilor pentru prostituţie;
activităţi care implică pornografia infantilă. De asemenea, aceeaşi lege
stabileşte că statele sunt obligate să ia măsurile necesare atât pentru
instrumentarea cu celeritate, cât şi pentru sancţionarea acestor fapte
cât şi pentru protecţia victimelor acestor infracţiuni.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane

(Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 299/2003), cu modificările şi completările
ulterioare prevazute in OU 79/2005.
Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor.
Legea nr. 196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei.

Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor
infracţiunilor.
Legea nr. 304/ 2005 care ratifica Convenţia Consiliului Europei privind despăgubirea
victimelor infracţiunilor violente. Aceasta instituie trei categorii de
masuri care se adreseaza in mod direct nevoilor victimei
infractiunilor:
informarea victimelor infracţiunilor cu privire la drepturile lor;
consilierea psihologică;
asistenţa juridică gratuită.

SESIUNEA 1.3 PRINCIPII DE LUCRU CU COPILUL CARE A SUFERIT O

FORMA DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE, TRAFIC
Pentru ca un copil sa se dezvolte armonios, pentru a deveni un adult adaptat si echilibrat

este nevoie de:
dragostea celor care il ingrijesc
conditii de dezvoltare fizica si psihica
mediu de crestere di dezvoltare echilibrat, fara conflicte, bazat pe respect si dragoste
conditii optime de educatie
Copilul are nevoie:

sa i se recunoasca valorile
sa fie crezut
sa fie ajutat sa gaseasca solutii problemelor lui
sa fie recompensat
Copilul poate fi educat cu tact si rabdare, evitand violenta si pedepsele nejustificate.
Asistentul Maternal Profesionist care isi propune sa protejeze un copil supus unei forme de abuz
trebuie sa respecte urmatoarele principii:
1. Valorizarea elementelor pozitive ale copilului si familiei acestuia
2. Respectarea demnitatii si individualitatii copilului/familiei
3. Respectarea parintilor copilului
4. Ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cond de gradul sau de
maturitate
5. Asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului
6. Respectarea identitatii culturale, etnice, religioase si lingvistice a copilului
7. Celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil
8. Promovarea parteneriatului cu copilul, familia, structuri si grupuri locale.
9. Respectarea confidentialitatii informatiilor despre copil si familia acestuia.
Ca AMP care aveti in ingrijire un copil care a fost supus unei forme de abuz, neglijare,
exploatare, trafic este recomanbabil să:
1. Oferiti un exemplu bun. Copiii invata cum sa se comporte urmarindu-i pe adulti. Asistentul
Maternal Profesionist trebuie sa faca un efort pentru a-si pastra un sens al valorilor si moralei in
paralel cu modul de a se exprima non-violent si de a oferi un exemplu in acest sens. Daca copilul va
vede certandu-va, asigurati-va ca va va vedea si impacandu-va si niciodata nu continuati cu
violenta fizica sau verbala in prezenta lui.
2. Folositi metode de disciplinare non-violente. Exista suficiente cai de pedepsire fara

violenta, astfel incat pentru rezolvarea uneori a problemelor, pedepse de genul: "5 minute stai pe
acest scaun" sau "2 minute la colt" sunt suficiente si non-violente. Amintiti-va insa ca mereu sa
lăudaţi un comportament frumos.
3. Limitati expunerea la violenta. Acordati mare atentie programelor de la televizor, casetelor

video si programelor de pe internet pe care copilul le urmareste si limiteaza expunerea acestuia la
temele violente. Pistoalele si sabiile de jucarie, dar si alte jucarii ce promoveaza violenta si
agresiunea trebuiesc limitate si monitorizate.

4. Impuneti reguli clare si limite potrivite varstei. Copiii trebuie sa cunoasca exact ce se
asteapta de la ei si consecintele daca nu coopereaza. Mai mult, fiti siguri ca copilul intelege toate
regulile din familie - puteti chiar sa-l implicati in stabilirea unora. De asemenea, mentinerea
acelorasi reguli in mod consistent reduce conflictele si va mentine credibilitatea dvs ca persoana
de ingrijire.
5. Oferiti copilului multa afectiune si atentie. Copiii care se simt iubiti, in siguranta si care au
format un sentiment de incredere cu adultul care-i ingrijeste sunt mai putin violenti si agresivi
decit ceilalti. Puteti construi acest sentiment de incredere si siguranta copilului avand un rol activ
in viata lui, petrecand in mod consistent suficient timp de calitate cu el si oferindu-i multa
dragoste, laude si incurajari. Chiar si o perioada de timp scurta petrecuta astfel, poate aduce numai
satisfactii si pentru persoana care ingrijeste copilul, dar mai ales pentru copil.
Un AMP care ingrijeste un copil supus abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului va avea în
vedere:
sa puna in prim planul actiunilor sale interesul superior al copilului
sa considere ca semnalarea cazurilor de violenta asupra copilului intra in obligatiile sale
sa acorde copilului prezumtia de credibilitate
sa puna actiunile sale in acord cu faptul ca perceptia copilului asupra abuzului si neglijarii
evolueaza pe masura ce se dezvolta
sa evite acele interventii care ar adauga un abuz in plus in viata copilului
sa incurajeze participarea copilului si a parintelui (adultului) protector la activitatile care
vizeaza rezolvarea situatiilor de abuz, neglijare, exploatare, trafic
sa tina cont de faptul ca munca cu un copil supus unei forme de violenta se desfasoara in
echipa, alaturi de persoane cu calificare profesionala de specialitate in domeniul violentei
sa respecte confidentialitatea cu privire la informatiile legate de copil
sa stie ca interventia specializata se adreseaza: copilului, reprezentantului legal,
apartinatorului protector si abuzator.
Aveti grija sa:

Colaborati cu specialistii din echipa multidisciplinara care au realizat evaluarea detaliata a
cazului, in cadrul etapei de planificare a activitatilor si intocmire a PIP, care contine masurile si
serviciile necesare copilului abuzat, neglijat, exploatat sau traficat precum si familiei acestuia.
Planificati in timp activitatile specifice, in cadrul etapei de planificare a activitatilor si
intocmire a PIP (aceasta actiune este realizata de echipa multidisciplinara in parteneriat cu
familia si, dupa caz, cu copilul).
Ierarhizati activitatile ce urmeaza a fi derulate impreuna cu asistentul social al copilului si
asistentul social care va supervizeaza activitatea.
Asistati, acompaniati si oferiti suport emotional copilului si familiei in procesele de
terapie, Incurajati participarea la programele de terapie si consiliere.
Participati la sedinte de terapie/alte activitati cuprinse in plan, daca persoana
responsabila cu implementarea programului specific de interventie/terapie considera acest
lucru oportun sau necesar.
Informati asistentul social al copilului (responsabil de caz) despre situatiile nou aparute in
ceea ce priveste copilul.

MESAJE –CHEIE:
1. Abuzul, neglijarea si exploatarea copilului sunt forme de rele tratamente produse de

parinti sau orice alta persoana aflata in pozitie de raspundere, putere sau relatie de
incredere cu copil, care produc vatamare actuala sau potentiala asupra sanatatii copilului si
pun in pericol viata, dezvoltarea si demnitatea acestuia
2. Incluzând semnificaţiile menţionate, conceptul de abuz asupra copilului are o
cuprindere foarte largă si se poate aplica tuturor mediilor cu care copilul se află în relaţie:
familie, şcoală, instituţii de protecţie, locuri de muncă, locuri de detenţie, comunitatea în
ansamblul său.
3. Copilul trebuie protejat impotriva oricaror forme de abuz.
4. În cazul abuzului sexual, odată ce copilul l-a recunoscut şi dezvăluit, este vitală prezenţa
unui adult, mai ales a unui părinte protector sau persoane de îngrijire, în care copilul are
încredere şi îl ajută să facă faţă acestei experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a
întâmplat, oferindu-i sprijin şi protecţie.
5. In legislatia romaneasca , abuzul impotriva copilului este sanctionat sub diferite
denumiri, in functie de natura dreptului incalcat si gravitatea faptei .
6. Copii care au trait experiente nefericite se pot comporta in moduri care sunt diferite de
ceea ce se asteapta de la ei, in concordanta cu varsta pe care o au
7. AMP au un rol important in a-i ajuta pe copiii a caror dezvoltare a fost afectata de
experintele din trecut.
INTREBARI DE AUTOCONTROL
1. Când avem de-a face cu o situatie de abuz, respectiv de neglijare a copilului ?

2. Ce forme (tipuri) principale de manifestare pot fi calificate astfel?
3. Care sunt cauzele principale ale abuzului sau neglijãrii copilului?
4. Ce inseamna exploatarea copilului? Dati 3 exemple.
5. Ce inseamna traficul de copii?
6. Enumerati 3 legi sau reglementãri juridice sau administrative importante pentru acest
domeniu.
7. Enumerati 5 principii pe care trebuie sa le respecte un AMP care ingrijeste un copil
supus unei forme de abuz.

SESIUNEA 2.1 SEMNELE, ELEMENTELE EVOCATOARE ALE ABUZULUI,

NEGLIJARII, EXPLOATARII SI TRAFICULUI ASUPRA COPILULUI
2.1.1 Semnele abuzului fizic
Stare generala: Intarzierea dezvoltarii staturo-ponderale si mentale, tulburari de limbaj, carente

alimentare, tulburari ale somnului.
Tulburari cu exprimare somatica: rahitism, insomnie, enurezis, dermatoze,, anorexie, intirziere

in dezvoltarea fizica.
Alte semne fizice:

diverse leziuni dermatologige consecutive traumei (echimoze, escoriatii, hematoame,
zgarieturi, taieturi, arsuri, par smuls, urme de legături la nivelul membrelor),
fracturi osoase, dislocari, deformari ale membrelor,
leziuni la nivelul sistemului nervos central (dizabilitati motorii, deficite senzoriale, paralizii
oculare, convulsii, hemiplegii, coma), hemoragii cerebrale sau retiniene, leziuni ale organelor
interne..
Localizarea leziunilor, varsta copilului si explicatia felului in care acestea au aparut, pot
indica abuzul. Cele mai grave si delicate sunt traumele care nu au nici un semn exterior
(traume craniene, ale organelor interne, fracturile).
Manifestari comportamentale: ascultare neconditionata, instabilitate (nu vrea sa se aseze,

motiveaza ciudat urmele de pe corp, nu-si aminteste cauza lor, evita orice confruntare cu parintele,
pare excesiv de docil, impietrit sau bizar, hipervigilent, cu reactii de aparare fizica nemotivate,
tresariri sau, dimpotriva, manifestand teribilism si violenta in relatii interpersonale), nevoia
disperata de a atrage atentia, comportamente dezordonate. S-a descris la unii copii o stare de
«vigilenţă îngheţată», adică o atenţie anxioasă şi imobilă faţă de anturaj, ca şi cum copilul ar scruta
cu frica mediul pentru a observa din timp pericolul potenţial sau pentru a anticipa dorinţa altciuva
din anturaj. La polul opus se află copilul care are o uimitoare lipsă de rezervă în ceea ce priveşte
relaţia cu persoanele străine : se duc repede la ei, stabilesc rapid relaţii cu persoane necunoscute.
Această familiaritate, această lipsă de teamă de străini relevă distorsiunea profundă a relaţiei cu
părinţii, tulburări de ataşament.
Trairi afectiv-emotionale: neincredere, teama, curiozitate scazuta sau absenta, vigilenta anxioasa
(mentionata anterior), dificultati de contact interpersonal, frica de separare, vulnerabilitate la
situatii stresante, dificultati de autocontrol, de intelegere si de invatare, tulburari de somn
(somnolenta sau insomnii, coşmaruri sau terori nocturne), lipsa de control si motivatie saraca.
Copiii vicime ale abuzului fizic dezvoltă frecvent sentimentul de vinovăţie, adică părinţii îl bat
pentru că este «copil rău».
În plan social: dificultăţi şcolare (dificultăţi de concentrare a atenţiei, agitaţie, nerespecatrea

regulilor) eşec şcolar la majoritate cazurilor, agresivitate, impulsivitate faţă de ceilalţi copii ceea ce
contribuie la respingerea si izolarea lor de catre ceilalti copii (cercul vicios agresivitate-
devalorizare-excludere).

2.1.2 Semnele abuzului emotional

Trairi emotionale: stima de sine redusa, timiditate, sentimente de vina, interiorizare,
neincredere, ostilitate, nefericire, frica (anxietate), dezvoltarea unui nucleu de manifestari
nevrotice depresive si obsesive, tendinte autoagresive. Intarzie dezvoltarea sentimentului de sine,
a maturizarii emotionale si a capacitatii empatice.
Comportament social: esec permanent, manifestari agresive, inhibitie sociala, dificultati de

adaptare si de comunicare, incapacitatea de exprimare prin joc. Fuga de acasa, acte antisociale,
dificultati de adaptare durabile repetate intr-un mediu nou, lipsa de initiativa, de creativitate, lipsa
de autonomie, anxietate (frica) de separare inclusiv la varsta adulta.
2.1.3 Semnele abuzului sexual

Aspect clinic: Pot fi observate mai ales în primele 24-48 de ore de la producerea abuzului contuzii,
echimoze, inflamaţii, sângerări, până la leziuni genitale grave, infecţii genito-urinare, înroşirea sau
lezarea orificiului anal sau vaginal. Copilul poate prezenta vulnerabilitate la boli cu transmitere
sexuală, tulburări digestive şi de somn, panica, agravarea unor boli cu componentă psihică,
tulburări de comportament alimentar, cefalee şi dureri abdominale.
Trăiri emoţionale: culpabilitate, responsabilitate tensionantă de a pastra secretul, frica,

pedeapsa, degradarea imaginii de sine, sentiment de murdărie corporală, ostilitate, furie, stări
depresive şi eventual tendinţe suicidale.
Manifestări comportamentale: ostilitate sau agresiune faţă de alte persoane, atitudini de

protejare a abuzatorului, pierderea deprinderilor sociale, letargie, nepăsare fată de sine, postura
corpului exprimând copleşire, masturbare prelungită şi intempestivă la copilul mic, curiozitate
sexuală mare exprimată chiar şi violent având un limbaj împrumutat de la adulţi, joc de alură
sexuală cu păpuşile sau cu copii de aceeaşi vârstă.
În plan psihologic:
oboseală;
tulburări alimentare: anorexie, vărsături, refuz de alimentare;
tulburări de somn: coşmaruri, anxietate la culcare, ritualuri la culcare, treziri nocturne
repetate, terori nocturne;
tulburări afective: apatie, stare confuză, faţă tristă, dezinteres faţă de joc, criză de lacrimi
putându-se ajunge până la stări depresive;
tulburări de adaptare: dificultăţi şcolare bruşte, izolare, fugă, refuzul de a sta acasă singur cu
adulţii sau invers, investire şcolară mare, şcoala şi persoanele adulte fiind singurul loc de
refugiu.
Toate aceste semne si simptome nu dovedesc neapărat abuzul sexual dar apariţia lor
bruscă fără ca un eveniment să le justifice, o situaţie familială de risc poate să ne îndrepte
către această posibilitate.
2.1.4 Semnele neglijarii
Stare generala: copil infomentat sau alimentat nepotrivit, copil neigienizat, cu aspect vestimentar
neadecvat, pedepsit in repetate randuri, nu-si cunoaste ziua nasterii, are un program de viata
neadecvat varstei sale, este nesupravegheat.
Somatic si comportamental: hipo/hiperponderal, bolnavicios, labil psihic.

Trairi emotionale: neatasat, introvertit, incapabil de a stabili relatii interpesonale durabile.
2.1.5 Semnele exploatarii

Copiii exploatati pierd cele mai multe dintre ocaziile de a se bucura de perioada minunată a
copilariei. Exploatarea stă în calea activităţilor specifice copilăriei şi devine un obstacol în
calea dezvoltării fizice, emoţionale şi sociale a copilului.
Dezvoltare fizică: Copiii exploatati sunt mai vulnerabili decât adulţii care muncesc pentru că
trupurile lor sunt încă în creştere şi nu sunt complet formate. Ei suferă de probleme de sănătate
pentru că munca pe care o fac îi expune la răniri şi la îmbolnăviri. Efectele pot fi atât imediate
(arsuri, tăieturi, amputari, etc.) dar pot avea şi consecinţe pe viaţă (boli de plămâni sau SIDA,
afecţiuni dermatologice, TBC, hepatită etc.).
Dezvoltare emoţională: Copiii exploatati lucrează adesea în circumstanţe periculoase,

degradante şi/sau în condiţii de izolare. Adesea, sunt rău trataţi, abuzaţi şi lăsaţi la voia
angajatorilor. Ei pot avea dificultăţi de ataşament sau nu pot avea sentimente fata de alţii, au
probleme de comunicare şi cooperare cu ceilalţi. Adesea, acestor copii le lipseşte încrederea in sine
şi se subapreciaza.
Dezvoltare socială: Majoritatea copiilor implicati prematur in munca au performanţe şi frecvenţă

şcolară scăzute; rata abandonului şcolar creşte în jurul vârstei de 11–12 ani, în special la fete;
Copiii exploatati prin munca sunt expusi excluderii sociale, in special abandonului scolar,
precum si la o serie de consecinte negative asupra dezvoltarii lor; in acest caz, excluderea
sociala se poate propaga si la varsta adulta.
2.1.6 Semnele traficului copilului

Traficul implica prin natura sa o combinatie variata a elementelor de abuz (fizic, emotional,
sexual), neglijare, exploatare. In consecinta, copiii traficati vor prezenta variate combinatii ale
semnelor descrise deja mai sus, corespunzator naturii formelor de abuz, neglijare, exploatare la
care au fost supusi.
Ca AMP va recomandam sa observati cu atentie copilul plasat in ingrijire, imediat dupa

mutarea copilului la dumneavoastra si ulterior, pe intreaga perioada a plasamentului. Observarea
atenta din punct de vedere fizic si comportamental este extrem de importanta pentru decelarea
unor semne evocatoare ale unui eventual abuz.
Nu incercati sa trageti singuri concluzii!!
Orice suspiciune va fi adusa imediat la cunostinta asistentului social al copilului, urmind ca

observatiile dumneavoastra sa fie discutate de o echipa de specialisti care va avea
responsabilitatea de a analiza situatia si de a stabili daca exista temeri justificate pentru un abuz.
Totodata, acestia vor stabili urmatorii pasi in abordarea cazului copilului pe care il ingrijiti. Ca
profesionist in cadrul echipei care se ocupa de situatia copilului veti participa la discutii cu diversi
specialisti (asistenti sociali, psihologi, medici etc) si veti fi in permanenta informati in legatura cu
concluziile si recomandarile acestora.

SESIUNEA 2.2 FACTORI DE RISC ASUPRA COPILULUI PENTRU ABUZ,

NEGLIJARE, EXPLOATARE SI TRAFIC
Unii cercetatori pun accentul pe patologia autorului abuzului ca etiologie principala: scoruri
ridicate la masuratorile psihopatologice, distorsiuni cognitive, perceptii negative si asteptari
nerealiste fata de copii. Este adevarat ca mamele din familiile in care gasim situatii de abuz cronic
adesea sunt depresive, in special in momentul nasterii copilului. In acest caz se observa ca mama
spera ca micul copil sa o ajute si eventual sa-i rezolve problemele.
Alte teorii se elaboreaza in jurul transmiterii transgenerationale a abuzului . Se observa ca unele

familii care maltrateaza sunt cunoscute de mai multe generatii de catre profesionistii din domeniul
social.
Alti cercetatori pun accentul pe factorii legati de contextul familial si de mediu, in special pe somaj,
saracie, lipsa sustinerii sociale. S-a constatat ca familiile in care fenomenele de abuz, neglijare,
exploatare sunt cronice au retele sociale reduse si nesatisfacatoare. Copiii acestor familii sunt mai
putin implicati social.
Marceline Gabel (1999) enumera urmatoarele cauze ale abuzului impotriva copilului:
factorii socio-economici;
factorii psihologici (psihoza, abuz de droguri, alcoolism);
factorii de mediu (izolare, lipsa sprijinului social);
factorii legati de istoria familiei (separare, doliu, somaj);
factori educativi (pedepse educative);
factori legati de dezvoltarea normala a unui copil mic (exersarea controlului sfincterian,
tulburari ale somnului, refuz alimentar);
factori legati de dorinta adultilor care ingrijesc copilul ca acesta sa fie intr-un anumit fel si
caracteristicile acestuia (nu corespunde copilului dorit: in ceea ce priveste sexul, o trasatura
fizica sau alte caracteristici).
Caracteristicile adultilor care comit abuz, neglijare, exploatare şi trafic:

imaturitatea si dependenta parintior de alte persoane
izolare sociala
stima de sine redusa
obtinere dificila a placerii
perceptia falsa a copilului, uneori cu schimbarea rolurilor
frica de a rasfata copilul
increderea in valoarea pedepsei
incapacitatea de a dovedi empatie privind nevoile copilului si de a raspunde adecvat acestora
nivelul redus de scolarizare a parintilor
probleme de sanatate mintale a parintilor
probleme legate de consumul de alcool si droguri
varsta mica a mamei la nasterea primului copil
nivelul intelectual scazut al mamei
maltratarea in copilarie (adultul a fost el insusi supus abuzului in timpul copilariei sale)
handicap grav sau boala cronica a unuia dintre parinti
Principalii factori de risc care determină vulnerabilitatea victimei:

(Factorii de risc pentru copii)

Riscul de a fi abuzat sau neglijat, exploatat sau traficat creste daca un copil are o dizabilitate sau
alte probleme de sanatate, cum ar fi:
nasterea prematura. Nou-nascutii care se nasc devreme adeseori aduc un plus de stres
emotional si financiar familiei din cauza nevoii lor de a sta mai mult in spital, ceea ce implica
un cost mai mare si din cauza vulnerabilitatii generale care impune o urmarire atenta din
momentul in care ajung acasa. Ei pot avea probleme de dezvoltare persistente
o dizabilitate fizica, ca de exemplu orbirea sau paralizia
inteligenta sub normal
intarzieri in dezvoltare
un temperament dificil
probleme de comportament, inclusiv tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie (ADHD)
O legatura nesigura intre parinte si copil este de asemenea un factor de risc pentru abuz sau
neglijare. Incapacitatea de se stabili o legatura poate fi rezultatul urmatoarelor situatii:
parintii nu isi doresc copilul
nasterea de gemeni sau a mai multor copii
spitalizare indelungata a nou-nascutului si separarea de parinti din cauza nasterii premature
sau a unor probleme de sanatate
luarea in adoptie sau in asistenta maternala a unui copil
probleme mentale ale persoanei de ingrijire. De exemplu, un parinte care are o depresie
severa pote sa isi neglijeze fara intentie copilul
copilul s-a nascut cu o afectiune severa sau o dizabilitate, cum ar fi orbire, surzenie sau
autism. Aceste tipuri de probleme pot face dificila comunicarea parintelui cu copilul sau pot
impiedica copilul sa ofere si sa primeasca afectiune.
Semen evocatoare de abuz
leziunea este neobisnuita sau este foarte putin probabil sa fie provocata de un accident, mai
ales pentru varsta acelui copil
Caracteristicile contextului social, familial si situational

instabilitatea structurii familiale
frecventa ridicata a mutarilor
numarul mare de copii in familie
mama nu are activitati sau relatii sociale
violenta conjugala
familie monoparentala
tata si mama se cunosc de putin timp
copilul maltratat este nelegitim
climatul familial
locuinta inadecvata
saracie
parintii au venituri foarte mici
mama este in general nemultumita de propria ei situatie

SESIUNEA 2.3 MODALITATI DE COMUNICARE CU COPILUL – VICTIMA A

UNEI FORME DE ABUZ, NEGLIJARE, EXPLOATARE SAU TRAFIC
Este important sa acordati atentie comunicarii cu copilul si sa folositi abilitatile decomunicare

interpersonala. Situatia este dificila deoarece copilul nu mai are incredere in adulti. Copilul
pote trai sentimente de: rusine, neliniste, frica, vina.
Incercati sa comunicati cu copilul despre perceptiile si sentimentele sale. Aceasta comunicare

presupune o intensa empatie cu copilul; fara intrebari, comentarii critice sau predici despre
lucrurile intamplate.
In timpul comunicarii cu copilul este important sa se arate consideratie fata de parintii

acestuia, deoarece acesta este atasat de ei.
Este important sa se creeze un mediu deschis, bazat pe incredere si siguranta. Copilul se teme
de consecintele dezvaluirii abuzului la care a fost supus, fie ca a fost amenintat si ii este frica sa
nu fie pedepsit, fie se teme de masurile ce vor aplicate abuzatorului, mai ales cand acesta este
membru al familiei.
Mesajul transmis copilului trebuie sa fie acela ca el are dreptul la viata sigura si ca va fi ajutat.
Copilul trebuie sa stie ca exista cineva care-l intelege, caruia ii pasa si care va face ceva pentru
schimbarea situatiei lui.
Un scop al comunicarii este reducerea sentimentului de vinovatie a copilului: vinovatia pentru

cele traite, dar si pentru dezvaluirea unor fapte care-i invinuiesc parintele, situatie care naste
in copil teama fata de consecinte si, in acelasi timp sentimentul tradarii. Oricat de rea ar fi
situatia pe care o traieste, copilul are tendinta de a fi loial parintelui.
Interlocutorul copilului trebuie sa se exprime coerent, sa-i creeze copilului posibilitatea de a

spune ce simte si cum isi vede propria situatie. Atitudinea este foarte importanta, copilul are
nevoie de sprijin. Comunicarea trebuie sa fie directa, sincera, calda, sa se creeze o atmosfera de
deschidere, incredere, intelegere si empatie.
Nu tebuie uitat ca:

AMP se afla intr-o pozitie de responsabilitate fata de copil.
trebuie pastrata confidentialitatea informatiilor (acestea sunt pentru uzul specialistilor
din echipa multidisciplinara)
Invatati sa-i ascultati pe copii, sa-i intelegeti si sa-i respectati
Ascultarea activă este o modalitate eficienta de comunicare cu copilul, fiind cea care încurajează
copilul să vorbească deschis şi liber. Prin ascultare activă se comunică respect pentru ceea ce
gândeşte sau simte copilul.
Factori care susţin procesul de ascultare activă:

comunicarea nonverbală (tonul şi intensitatea vocii, mimica, gestica) să fie adecvată
conţinutului şi stării afective a interlocutorului;
contact vizual cu interlocutorul, fără însă a-l fixa cu privirea;
asiguraţi-vă că aţi înţeles corect ceea ce v-a comunicat copilul prin formule de genul “Ceea ce
vrei tu să îmi spui este că …”;

puteţi apela la afirmaţii de genul “hmm”, “da”, “înţeleg”;

nu vorbiţi continuu, daţi copilului ocazia să vorbească şi să pună întrebări;
ascultarea să fie autentică, cel care asculta să fie sincer interesat de problema/subiectul
abordat;
ascultarea să nu fie evaluativă – nu faceţi judecăţi de valoare în funcţie de propriile atitudini şi
convingeri, în termeni de “bine” sau “rău”, “acceptabil” sau “neacceptabil”, “potrivit” sau
“nepotrivit”, “interesant” sau “neinteresant”;
nu filtraţi informaţiile în funcţie de interesele şi convingerile dvs. personale;
nu utilizaţi etichete din dorinţa de a integra interlocutorul într-o categorie;
ascultarea să nu se centreze numai pe mesajul verbal - cele mai multe informaţii le obţinem
din mesajele non-verbale pe care le transmite copilul: reacţii vegetative (paloarea sau roşeaţa
feţei), tonul vocii, gestica etc;
trebuie respectate momentele de tăcere şi pauzele copilului în vorbire.
MESAJE CHEIE
1. Observarea atenta din punct de vedere fizic si comportamental este extrem de

importanta pentru decelarea unor semne evocatoare ale unui eventual abuz. In acest
sens, cunoasterea de catre AMP a semnelor evocatoare este esentiala.
2. Lucrul in echipa multidisciplinara este esential atit in diagnosticarea si rezolvarea
situatiilor de A/N/T/E. AMP este parte a acestei echipe de profesionisti.
3. Factorii de risc sunt legati de contextul familial si de mediu, in special: saracie, lipsa
sustinerii sociale
4. Comunicarea cu copilul trebuie sa fie directa, sincera, calda, sa se creeze o atmosfera de
deschidere , incredere, intelegere si empatie
5. Invatati sa-i ascultati pe copii, sa-i intelegeti si sa-i respectati
6. AMP se afla intr-o pozitie de responsabilitate fata de copil. Confidentialitatea
informatiilor trebuie pastrata (acestea sunt pentru uzul specialistilor din echipa
multidisciplinara)
1. Enumerati semne evocatoare pentru diferite tipuri de abuz (fizic, emotional), neglijare,
exploatare, trafic.
2. Care sunt principalele categorii de factori de risc pentru abuz, neglijare, exploatare,
trafic?
3. Dati exemple de factori favorizanti pentru abuz, neglijare, exploatare, trafic – 3
exemple din fiecare categorie
4. Cum trebuie sa fie comunicarea cu copilul?
5. Ce inseamna „ascultarea activa”?

SESIUNEA 3.1 MĂSURI DE PREVENIRE A ABUZULUI, NEGLIJARII,

EXPLOATARII, TRAFICULUI
În vreme ce intervenţia în cazurile de abuz, neglijare ,exploatare si trafic a copilului se axează în

principal pe copilul victimă sau traumatizat, prevenirea se adresează în principal adulţilor:
părinţii, persoane care îngrijesc copilul, profesioniştii din serviciile pentru copii şi familie,
politicieni şi administratorii comunităţii.
Prin acţiunile care oferă un sprijin şi asistă familiile în sarcina lor de creştere a copiilor, mai mult
decât prin cele menite doar să întărească supravegherea şi depistarea cazurilor, prevenirea
rămâne cea mai viabilă strategie pentru diminuarea extinderii şi a severităţii abuzului asupra
copilului.
Abuzul, neglijarea, exploatarea, traficul pun în pericol sănătatea, dezvoltarea, demninatea şi uneori
chiar viaţa copilului. Este foarte important ca prevenirea abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului
să fie un din obiectiv social extrem de important.
Noua legislaţie privind protectia drepturilor copiluli (Legea 272/2004, intrata in vigoare la
inceputul anului 2005) interzice aplicarea pedepselor fizice sub orice formă, precum şi privarea
copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viaţa, dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în
familie cât şi în orice instituţie care asigură protecţia, îngrijirea şi educarea copiilor.
Respectarea acestor prevederi ar duce la prevenirea abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului

asupra copilului.
Promovarea drepturilor copilului şi a importanţei asigurării unui cadru securizant de

dezvoltare, precum şi pledoaria în favoarea copilului constituie principala activitate a
muncii de prevenire a abuzului, neglijării exploatării si traficului copilului.
Prevenirea abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului se realizeaza abordând cauzele acestor

fenomene., Programele de prevenire trebuie să tina cont de facorii de risc enuntati la sesiunea
precedenta.
Prevenirea presupune:
Promovarea valorilor non-violenţei şi creşterea nivelului de conştientizare asupra
fenomenelor de abuz, neglijare ,exploatare si trafic si a consecintelor acestora
Pregatirea corespunzatoare intelegerii abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului si in spiritul
respectarii si promovarii protectiei drepturilor copilului a tuturor celor care lucrează cu şi
pentru copii
Asigurarea de servicii de reabilitare şi reintegrare socială
Asigurarea participării copiilor
Crearea de sisteme de raportare şi de servicii adaptate nevoilor copiilor
Garantarea tragerii la răspundere a celor care au comis fapte de abuz, neglijare, exploatare si
trafic

Clasificarea măsurilor de prevenire a abuzului asupra copilului:

Prevenirea primară:
Este forma de prevenire care face posibilă evitarea unei situaţii de risc prin informare, ridicarea
nivelului de cunoştinţe şi prin sensibilizare asupra problemei.
Aceasta se adreseaza populaţiei în general şi vizează diminuarea incidenţei şi deci prevenirea

apariţiei A/N/T/E, asigurind premisele unei bune dezvoltări a copilului.
Prevenirea secundară
Crează servicii orientate spre grupurile care prezintă un risc ridicat de a deveni victime ale
abuzului sau agresori. Se încearcă astfel prin aceste servicii depistarea precoce, limitarea factorilor
de risc şi tratarea primelor semne evitându-se astfel producerea A/N/T/E.
Prevenirea terţiară
Oferă servicii victimelor abuzului sau agresorilor în vederea diminuării recurenţei A/N/T/E şi/sau
a consecinţelor acestora. Se lucrează şi asupra mediului pentru a încerca înlăturarea condiţiilor
care favorizează sau întreţin fenomenele de A/N/T/E.
Această clasificare pe trei niveluri, în funcţie de nevoi, este pusă în discuţie de unii autori
(Bouvier) care consideră că nivelul prevenirii terţiare se situează, din punct de vedere etic,
pe primul plan, datorită faptului că acest nivel se referă la reducerea consecinţelor
agresiunilor suferite şi uşurarea suferinţei.
Masuri specifice:
Pentru ca prevenirea să fie o activitate eficientă este necesar ca profesioniştii implicaţi (inclusiv
AMP) să lucreze în echipa multidisciplinară şi în parteneriat cu familia.
Un rol important în prevenire ar trebui să-l aibă înţelegerea şi sprijinul acordat părinţilor. Toţi
părinţii au nevoie de sprijin şi înţelegere, unii pentru că în copilăria lor nu au fost sprijiniţi destul,
alţii pentru că sunt într-o situaţie dificilă, alţii pentru că nu fac faţă singuri unor situaţii. Nu puţini
sunt acei părinţi care ajung la concluzia că funcţia de părinţi este prea grea pentru ei şi că nu pot
face singuri faţă nevoilor copilului
Sosirea unui copil in familia AMP marcheaza o stare de ingrijorare, de anxietate in intreaga
familie. Si copilul traieste aceleasi temeri atunci cand este mutat din mediul care ii era
familiar intr-unul nou. Daca familia AMP are copii proprii, acestia trebuie pregatiti
(impreuna cu specialistii de la DGASPC) pentru venirea in familie a unui “posibil
concurent”. Trebuie discutat cu toti membrii familiei AMP despre toate aspectele pe care le
impune schimbarea. Asistentul maternal trebuie sa cladeasca in familie un sistem de relatii
suportive care au rolul de a asigura satisfactie membrilor ei si de a evita violenta asupra
copilului luat in ingrijire.
AMP poate ajuta copii pe care ii are in ingrijire, aratandu-se preocupat in legatura cu starea lor de
bine, oferindu-se voluntar atunci cand este capabil sa-i ajute si, in general, fiind un bun aparator si
sustinator pentru ei.
Este important ca Asistentul Maternal Profesionist:

sa invete si sa foloseasca tehnicile practice de disciplina si de educatie si sa nu foloseasca
niciodata pedepse corporale;
sa-si insuseasca tehnici de rezolvare a conflictelor si de management al stresului;

sa ceara ajutor atunci cand are nevoie; sa ia legatura cu asistentul social al copilului
(responsabil de caz) ori de cite ori simte nevoia de a discuta despre copil sau despre propriile
nevoi de sprijin;
sa apeleze la serviciile comunitare care il pot sprijini in ingrijirea copilului (in functie de PIP si
PIS);
sa-si insuseasca cunostinte privind dezvoltarea normala a copilului (pentru a intelege mai
bine copilul);
sa indeparteze toate obiectele periculoase din casa.
Este de subliniat faptul că în serviciile de prevenire competenţele profesioniştilor şi cunoştinţele

acestora sunt foarte importante. Dezvoltarea competenţelor reprezintă atât o responsabilitate
etică profesională, cât şi o provocare pentru fiecare specialist, în cadrul fiecării profesii, dar şi în
cadrul fiecărei instituţii. Putem vorbi astfel de o responsabilitate socială.
Punerea accentului pe servicii de prevenire de tip integrat (colaborare multidisciplinară şi

colaborare între domenii şi instituţii) este necesară şi ea constituie una din premisele dezvoltării
armonioase a copilului şi a bunăstării copilului.
AMP trebuie sa stie ca păstrarea secretului profesional reprezintă premisa încrederii şi

siguranţei copilului şi a celorlaţi parteneri. Acest secret profesional nu va fi invocat în cazul
unor fapte care primejduiesc integritatea copilului, când obligativitatea semnalării
reprezintă o necesitate etică şi juridică, iar amânarea reprezintă un risc.

SESIUNEA 3.2 CONSECINTELE IMEDIATE SI PE TERMEN LUNG ALE

FORMELOR DE ABUZ
Abuzul afecteaza viata tuturor celor care sunt martori la ea. Pentru copii, abuzul are urmari
psihologice, emotionale si de dezvoltare.
Abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul pot avea consecinţe imediate şi/sau pe termen
lung asupra sănătăţii, dezvoltării şi bunăstării copilului. Pe termen lung, consecinţele se
răsfrâng şi asupra vieţii de adult, fiind reflectate de dificultatea de a dezvolta sau menţine relaţii
intime cu sexul opus sau chiar relaţii sociale în general, de a-şi găsi un loc de muncă stabil, de a
avea atitudinile şi abilităţile necesare unui părinte suficient de bun etc.
Nu numai actul în sine al abuzului, neglijării, exploatării sau traficului are consecinţe, ci şi
contextul în care acesta se produce. De obicei, are loc o interacţiune între mai mulţi factori de risc
care conduc la apariţia consecinţelor şi creşterea impactului.
Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine

reticentă în relaţionarea socială, de sentimentul de stigmatizare şi de o imagine de sine negativă.
Toţi copii care au suferit un abuz sau au fost neglijaţi sau au fost martori la violenţa au un
risc crescut de a dezvolta afecţiuni psihice, probleme emoţionale sau abilităţi sociale
deficitare. Aceste probleme pot apărea singure sau în asociere. Efectele abuzului sau ale neglijării
sunt determinate de severitatea lor, de frecvenţa lor şi de durata perioadei în care au avut loc şi de
relaţia copilului cu abuzatorul. Comportamentele abuzive au o evolutie in spirala , astfel incat in
absenta unei interventii specifice pot face ca victima sa se transforme in timp la rindul sau in
agresor, perpetuand astfel ciclul abuziv si extinzandu-l in mediile sociale in care functioneaza fosta
victima.
Pentru a aprecia particularităţile efectelor traumatice ale abuzului, neglijarii, exploatarii, traficului
asupra copilului trebuie să pornim de la faptul că înţelegerea de sine şi faţă de lumea copiilor, care
este în plină construcţie şi dezvoltare, nu le permite copiilor decât o reprezentare limitată asupra
circumstanţelor în care s-a produs trauma, şi nici nu pot reconstitui în memorie desfăşurările
complexe şi acţiunile umane care au dus la dezastru.
Un factor important care trebuie luat în consideraţie când apreciem efectele abuzului asupra
copilului este mediul în care acesta s-a produs, respectiv mediul intrafamilial sau extrafamilial.
Abuzul produs în afara familiei zdruncină înţelegerea copilului faţă de securitatea lumii externe,
dar se compensează cu faptul că el poate trăi apărat de figuri parentale afectuoase, de sentimentul
de siguranţă intrafamilial. Dificultăţile de înţelegere a evenimentului traumatizant sunt depăşite
prin mecanisme de adaptare care, în acest caz, au o schemă simplă - lumea externă poate fi
periculoasă, dar în propria familie şi în propriul sine există siguranţă şi încredere căpătată prin
acest suport afectiv
Cu totul altfel se prezintă situaţia când experienţa traumatică se produce în cadrul familiei, iar
figurile familiale de afecţiune şi protecţie devin surse de agresiune. În această situaţie, eforturile
adaptative, compensatorii ale copilului ajung într-un impas periculos.
Conform concluziilor desprinse din studii şi cercetării realizate în cazurile de abuz asupra
copilului, sindromul de stres posttraumatic este diagnosticul cel mai constant întâlnit.

Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii victime ale abuzului cuprinde:

Tulburări de somn şi coşmaruri - imagini legate de evenimentul abuzului reapar în timpul
somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor. Tulburările de somn includ: insomniile,
incapacitatea de relaxare şi odihnă;
Anxietate generalizată;
Hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc similar
cu cel în care s-a produs evenimentul;
Evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul
evenimentului traumatic.
În cazul în care trauma este repetată, de lungă durată şi presupune un grad crescut de violenţă,
agresiune, modalitatea de adaptare a copilului este disocierea, care reprezintă un mecanism de
apărare obişnuit, natural. Disocierea reprezintă perturbarea funcţiilor de monitorizare şi control
conştient. Efectele abuzului din copilărie se regăsesc şi într-un comportament marcat de dificultăţi
de adaptare şi integrare socială.
Victimele abuzului prezintă:

Dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor şi incapacitatea de a respecta un program impus (iniţial,
în perioada şcolară, apoi în activitatea profesională);
Dificultăţi de relaţionare şi comunicare;
Comportament deviant: minte, fură, fuge de acasă etc.
Comportament agresiv faţă de sine: tentative suicidare, automutilare, consum exagerat de
alcool, tutun, droguri;
Comportament agresiv faţă de alţii: acte violente, limbaj agresiv;
Incapacitate de a dezvolta o relaţie afectivă cu un partener şi de a constitui un cuplu;
Disfuncţii în sfera sexuală: hipersexualitate, respingerea actului sexual, atracţie sexuală faţă
de copii.
Consecinţele produse de abuzul fizic

Abuzul fizic poate avea consecinţe fizice, neurologice şi poate conduce la apariţia unei dizabilităţi
şi chiar a decesului. De asemenea, duce frecvent la instalarea unor comportamente agresive,
probleme emoţionale şi de comportament şi dificultăţi de învăţare. Contextul în care se produce
poate fi familial, instituţional şi chiar societal, cum este cazul conflictului armat.
Printre consecintele pproduse de abuzul fizic enumeram:

contuzii
plagi
arsuri
fracturi
hemoragii
Consecinţele produse de abuzul emoţional

Abuzul emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării copilului,
sănătăţii sale mintale, comportamentului şi stimei de sine.
Printre consecintele pe plan emotional enumeram:

scaderea stimei de sine, care este convingerea centrala a persoanei in legatura cu propria
persoana. Copii nu pot procesa sau intelege ce li s-a intamplat. Adeseori, ei se blameaza

inconstient pe ei insisi si cresc cu o proasta imagine de sine, care le afecteaza relatiile cu

ceilalti;
mânie, ostilitate, sfidare, tendinte antisociale sau comportament criminal;
negativitate - o persoana cu un istoric de abuz sau de neglijare poate avea dificultati in
adaptarea la norme
abuz de substante, cum ar fi folosirea de droguri ilegale sau consumul excesiv de alcool
detasare emotionala - persoana respectiva poate avea dificultati in crearea de legaturi, in
socializare si in formarea de prietenii. Acestea pot duce la izolare si la incapacitatea de a
invata sa aiba si de a dezvolta simpatie, empatie si alte concepte importante bazate pe emotie
impulsivitate - persoana nu poate sa se gandeasca si sa prevada consecintele inainte de a
actiona. Adesea, aceasta duce la activitati nesabuite, riscante sau antisociale.
Consecinţele produse de abuzul sexual

Abuzul sexual este deseori legat de comportamente autoagresive, depresii, pierderea stimei de
sine şi comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât mai
mare cu cât abuzul are o durata şi intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca vârstă, dacă
există o componentă de premeditate, ameninţare, coerciţie, sadism etc.
Copiii abuzati sau neglijati, in special cei care au fost abuzati sexual, adeseori au probleme in
dezvoltarea unei sexualitati normale la adolescenta si la maturitate. Unii pot avea o viata sexuala
promiscua; altii pot avea teama si nu sunt dispusi sa riste sa se implice in nici un fel de relatii
intime.
Consecinţele produse de neglijare

Copiii nu au suficientă experienţă de viaţă şi capacitate de raţionament ca să poată înţelege că
neglijarea nu este din vina lor. Ei pot suferi eşecuri devastatoare în dezvoltare, precum ar fi
încetinirea/oprirea creşterii sau întârzieri în dezvoltare (tulburări de învăţare), durere fizică sau
durere emoţională care poate dura toată viaţa.
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi dezvoltarea
intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate duce la deces. Afecţiunile psihice care ar
putea apărea din cauza neglijării sunt: anxietatea, depresia sau diferite tulburări de personalitate.
O persoană cu această condiţie mentală are dificultăţi să îşi controleze mânia şi impulsurile, are
probleme datorate relaţiilor interpersonale instabile sau intense, are un sentiment scăzut al
propriei valori, şi are trăiri de anxietate legate de teama de abandon etc.
Copiii abandonati prezintă aptitudini motorii şi de socializare reduse şi întîrzieri în funcţionarea

intelectuală şi logică, dificultăţi de învăţare. Acesti copii citesc cu greu, ,prezintă dificultăţi
cînd sunt puşi în situaţia de a lua o decizie, etc. Pe de altă parte se constată impulsivitate,
delincvenţă, comportament agresiv sau anti-social. Sindromul copilului abandonat mai preupune
modificări serioase de dispoziţie, frică, depresie; copiii sunt rezervaţi şi reci, au sentimene de
culpabilitate considerînd că ei poarta vina şi sunt cauza esenţială a abandonului lor.
Consecinţe ale traficului, exploatării prin muncă şi exploatării sexuale

Copiii exploatati nu au ocazia de a participa la activităţi care reprezintă o componentă crucială a
dezvoltarii, cum ar fi joaca, mersul la şcoală, şi socializarea cu cei de o varsta cu ei. Nu beneficiază
de educaţie, nu au ocazia de a interacţiona cu ceilalţi, de a participa activ la evenimentele vieţii şi
de a se bucura de ea. Aceste activităţi sunt abandonate în favoarea muncii şi, în consecinţă, copiii
sunt împinşicătre maturitate înainte de a fi pregătiţi, prestând munci care cer un înalt nivel de
maturitate.

Copiii implicaţi în trafic, exploatare prin muncă şi/sau exploatare sexuala se confruntă cu riscuri
majore la nivel fizic şi psihologic. Consecinţele la nivel fizic pot fi rezultate ale unor abuzuri fizice
(bătăi repetate, tortură), lipsa unei alimentaţii adecvate (subnutriţie sau o nutriţie nesănătoasă),
lipsa unei locuinţe, comportamente sexuale de risc (risc crescut de HIV/SIDA, BTS, hepatită), lipsa
îngrijirilor medicale, îmbolnăviri repetate.
Copilul traficat este lipsit şi de securitatea unui mediu stabil. Mutarea frecventă dintr-un un
loc în altul, lipsa unei locuinţe stabile, a unui mediu social stabil nu îi permite copilului să îşi
dezvolte o reţea personală de suport social (ex. nu îşi poate face prieteni stabili) şi să ofere
copilului sentimentul de control şi siguranţă. De asemenea, adesea el este supus reacţiilor negative
ale celorlalţi de marginalizare, stigmatizare şi etichetare a lui („cerşetorul”). Atât lipsa unui mediu
stabil cât şi reacţiile celorlalţi crează confuzie asupra formării propriei identităţi.
Consecinţele psihologice includ consecinţe la nivelul dezvoltării cognitive, emoţionale şi sociale.

Copilul poate dezvolta în urma evenimentelor de trafic, exploatare probleme emoţionale grave -
stres posttraumatic, depresie, anxietate, suicid, dependenţă de alcool şi/sau droguri,
comportamente auto-distructive, tulburări de conduită (ex. furt), tulburări de imagine corporală,
comportamente sexualizate. Alte consecinţe negative ale traficului si exploatarii asupra copilului
pot fi disfuncţii în percepţia propriei identităţi, dificultăţi de relaţionare, percepţii negative,
eronate asupra propriei sexualităţii şi relaţiilor interpersonale, neîncredere în adulţi, percepţii
distorsionate ale muncii şi copilăriei.
Traficul şi exploatarea sexuală a copiilor în scopuri comerciale pot conduce la:

Pierderea identităţii sociale;
Marginalizare socială;
Pierderea apartenenţei la grupul de origine prin:
- rejectare;
- autoexcludere;
- depărtare geografică în cazul traficului;
Cantonarea aspiraţiilor sub potenţialul real;
Alterarea sănătăţii, uneori dezvoltând incapacităţi temporare sau, pe termen lung, în urma
contactării unor boli cu transmisie sexuală;
Exploatarea sexuală are consecinţe pe termen lung prin percepţiile şi convingerile despre viaţă pe
care copiii şi le formează în timpul experienţelor traumatice. Studiile asupra impactului exploatării
sexuale la nivel intergeneraţional arată că adulţii victime ale exploatării sexuale trasmit anumite
norme negative de comportament copiilor (Dunlap, 2002). Convingerea că ne putem folosi de
propria noastră sexualitate pentru a câştiga bani sau droguri este cea mai frecventă atitudine
negativă disfuncţională.
Efectele psiho-sociale ale abuzului şi exploatării sexuale a copiilor au un impact social de lungă
durată, presupunând eforturi la nivel organizatoric, administrativ şi economic. Îngrijirea,
recuperarea şi reabilitarea copilului care a fost supus abuzului sau exploatării sexuale sunt
costisitoare din punct de vedere financiar prin asigurarea costurilor de rezolvare a problemelor de
sănătate, prin asigurarea serviciilor de recuperare şi reabilitare, prin pregătirea personalului de
intervenţie. Societatea, în general, suportă incapacitatea de adaptare şi integrare a celor care au
fost victime ale abuzului şi exploatării sexuale prin comportamentele antisociale dezvoltate de
aceştia, prin incapacitatea de integrare profesională sau incapacitatea de muncă a lor, prin
perpetuarea unui comportament abuziv.

SESIUNEA 3.3 FACTORI DE PROTECTIE CARE FAVORIZEAZA

RECUPERAREA DUPA UN EVENIMENT TRAUMATIC
Unii indivizi au capacitatea de a depasi cu o oarecare usurinta situatii care, in cazul altora au
consecinte grave. Aceasta tendinţa pe care o are un copil, un adult sau o familie să-şi revină după
circumstanţe sau evenimente stresante şi să-şi reia activităţile obişnuite, puterea fiecaruia de
recuperare se numeste rezilienta.
Fiecare copil reacţionează diferit după un eveniment traumatic. Intensitatea şi gravitatea reacţiilor
depind de natura evenimentului (dacă a fost un eveniment singular sau repetat), resursele de
adaptare de care dispune copilul (abilităţile protectoare ale copilului, sursele de suport emoţional
şi social), vârsta copilului. Astfel, un copil poate să dezvolte reacţii minimale din punct de vedere
psihologic în timp ce alţii pot dezvolta probleme sau tulburări emoţionale severe cum ar fi stresul
posttraumatic sau depresie.
Cu privire la consecintele abuzului, specialistii au aratat ca nu experientele copilariei decid

dezvoltarea si functionarea ca adult, ci capacitatea individului de a face fata acestor experiente.
Gradul de rezistenţă la stres si puterea de recuperare post-stres sunt variabile în timp şi sunt
influenţate de circumstanţele de viaţă. Astfel, la un moment dat, putem specifica pentru un copil
capacitatea de recuperare, nivelul de rezilienta care îl caracterizează. Pentru a oferi o rezistenţă la
factorii de risc sunt identificaţi şi puşi în acţiune factorii de protecţie.
Factorii de protectie sunt reprezentaţi de elementele pozitive care sustin combaterea efectelor
abuzului asupra copilului.
Există trei factori posibili de protecţie pentru copil:

Caracteristici bilogice, psihologice şi socio-afective ale copilului:
-Starea buna a sanatatii, varsta, sex, rang in familie
-Capacitati protective dobandite de copil: grad de dezvoltare, abilitati sociale, atasament
securizant, stima de sine
Caracteristicile părinţilor, ale mediului familial şi ale interacţiunilor părinte-copil:
-Factori protectivi familiali: familie mare , familie armonioasa afectiv, suportul si credibilitatea
familiei fata de copil, structura educativa adecvata in cadrul familial , interactiuni diverse si
pozitive.
Caracteristicile mediului social:
-Factori protectivi de natura comunitara: gradul de educatie in comunitate, profilul familiei in
comunitate, existenta unor prieteni, servicii comunitare
-Deschiderea institutionala: acces la servicii pentru copil si familie,, permisivitatea participarii
copiilor
Recuperarea copilului, refacerea dupa o trauma este susţinută de:

şansa copilului de a fi acompaniat de către o persoană de încredere
calitatea relaţiei cu persoana de ataşament în copilăria mică
inteligenţa şi nivelul de dezvoltare a copilului la momentul producerii abuzului,
crearea unui climat de securitate pentru copil, care să înlocuiască mediul cu risc de abuz,
calitatea acompanierii copilului pe perioada intervenţiei,
tipul şi eficienţa intervenţiilor (formarea largă a specialiştilor astfel încât aceştia să fie capabili
„să aleagă soluţia cea mai pertinentă în situaţia dată”)

In procesul de recuperare copilul are nevoie de doua puncte de sprijin majore:

1. existenţa unei persoane de referinţă căreia copilul să îi poată împărtăşi suferinţa şi de către care
să se simtă valorizat
2. capacitatea copilului de a înţelege ceea ce i s-a întâmplat şi de a ierta fără să uite.
Actiunile pe care AMP-ul le va urmari in procesul de recuperare, de refacere sunt:

dezvoltarea competenţelor copilului,
dezvoltarea capacităţii de autonomie,
dezvoltarea unei relaţii securizante cu o altă persoană ( AMP), relaţie în care copilul să se simtă
acceptat, valoros, iubit.
In acest scop AMP-ul se va preocupa de:

1. Asigurarea securităţii fizice (mediu fizic securizat) a copilului;
2. Asigurarea confortului psihologic şi a dezvoltării psiho-sociale optime;
3. Creşterea rezilienţei copilului , adică a încrederii în sine, a înţelegerii relaţiilor sociale, a
autonomiei, a capacităţii de reflecţie asupra evenimentelor trecute şi de planificare a celor
viitoare
MESAJE – CHEIE
1. Promovarea drepturilor copilului şi a importanţei asigurării unui cadru securizant de

dezvoltare, precum şi pledoaria în favoarea copilului constituie principala activitate a
muncii de prevenire a abuzului, neglijării exploatării si traficului copilului.
2. Este mai eficient sa actionezi inainte de producerea raului dacat dupa aceea.
3. Raportarea oricarei forme de abuz, neglijare, exploatare si trafic este obligatorie;
obligativitatea semnalării reprezintă o necesitate etică şi juridică, iar amânarea
reprezintă un risc.
4. Expunerea la abuz, neglijare, exploatare si trafic poate avea efecte semnificative asupra
copiilor pe parcursul dezvoltarii lor si influenteaza modul in care acestia isi vor forma
relatiile cu cei din jur in copilarie si, mai apoi, ca adulti.
5. Fiecare copil reacţionează diferit după un eveniment traumatic.
6. Rolul AMP in recuperarea copilului care a suferit o forma de A/N/T/E poate fi deosebit
de important. Comportamentul lui poate constitui în factor refulant de protecţie.
1. Enumerati tipurile de prevenire si dati exemple pentru fiecare.

2. Ce consecinte imediate are abuzul, neglijarea, exploatarea si traficul asupra
copilului?
3. Dati câte 3 exemple pentru fiecare forma de abuz, neglijare,exploatare si trafic.
4. Ce consecinte pe termen lung cunoasteti? Dati 3 exemple.
5. Ce este recuperarea copilului? Enumerati 3 factori de protectie

SESIUNEA 4.1 RELAŢIA ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST - COPIL -

PĂRINTE PROTECTOR
Legea 272/2004 prevede:

(1) Copilul care a fost separat de ambii parinti sau de unul dintre acestia printr-o masura dispusa
in conditiile legii are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti, cu
exceptia situatiei in care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
(2) Instanta judecatoreasca, luand in considerare, cu prioritate, interesul superior al copilului,

poate limita exercitarea acestui drept, daca exista motive temeinice de natura a periclita
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Promovarea şi respectarea interesului superior al copilului: este principiul primordial şi de aceea,

el trebuie să stea la baza tuturor acţiunilor care îl privesc pe copil, înţeles ca persoană cu drepturi
şi responsabilităţi, căruia i se acordă prioritatea cuvenită în toate aspectele vieţii sale de către
părinţi, reprezentanţi legali, precum şi alte persoane fizice sau juridice cu care interacţionează.
Atunci cand se semnaleaza o situatie in care un copil a fost supus unei forme de abuz,
neglijare, exploatare sau trafic, asistentii sociali fac o evaluare la nivel individual (copil) si
la nivelul intregii familii.
Evaluarea familiei are drept scop identificarea cauzelor care au dus la situaţia de abuz
asupra copilului, a factorilor de risc existenţi şi a măsurilor ce pot fi adoptate în cadrul
planului de intervenţie. Această evaluare şi dorinţele copilului sunt cei doi factori care stau
la baza deciziei de a reintegra copilul familie sau nu.
Modelul relatiei cu parintii si modelul relatiei dintre parinti vor ramâne un model important
pentru copil (ce-i drept inconstient) pe baza caruia se vor construi viitoarele relatii.
În general, cu cât un individ este mai important, mai semnificativ pentru noi din punct de vedere
emoţional, cu atât relaţia noastră cu această personă este mai asemănătoare cu relaţia cu părinţii
noştri.
Este foarte important sa se urmareasca reabilitarea copilului in cadrul familiei. Familia, in special
mama (in situatia in care este parintele protector), trebuie sa rezolve problemele dintre victima si
agresor. Trebuie ca parintele protector sa fie indrumat pentru a fi in stare sa-si ajute copilul, sa
accepte reabilitarea copilului in cadrul familiei.
Parintii care au pierdut custodia copiilor lor o pot recastiga. Acest lucru depinde de severitatea
abuzului sau a neglijarii si de evaluarea de catre profesionisti a progresului lor in reabilitare. In
cazurile severe, contactele viitoare dintre parinte si copil vor fi supervizate. Uneori se pierd toate
drepturile parentale.
AMP trebuie sa le ofere copiilor sprijin şi sa-i încurajeze să menţină legăturile cu părinţii,
familia lărgită şi alte persoane importante pentru ei, dacă acest lucru nu contravine
interesului lor superior.
Părinţii, familia lărgită şi alte persoane importante pentru copil trebuie sa fie implicate pe
cât posibil în viaţa acestuia pe perioada şederii sale la AMP, astfel încât reintegrarea sa

familială să se pregătească şi să se realizeze în cele mai bune condiţii şi în cel mai scurt
timp.
Managerul de caz si asistentul social al copilului abuzat, neglijat, exploatat sau traficat, aflat in
ingrijirea AMP, stabilesc proceduri clare de menţinere a legăturilor cu diversele persoane
importante din viaţa copilului, inclusiv referitoare la restricţiile în acest sens.
În elaborarea acestor proceduri se vor lua în considerare cel puţin următoarele aspecte: în situaţii
de abuz, neglijare, exploatare, trafic comise de unul dintre părinţii copilului, precum şi în situaţii de
violenţă în familie, legăturile cu părintele potenţial agresor sunt restricţionate prin hotărâre a
comisiei pentru protecţia copilului sau, în cazul părintelui agresor aflat în urmărire penală sau
condamnat pentru infracţiuni corespunzătoare faptelor de abuz, neglijare, exploatare, trafic,
respectiv violenţă în familie, prin hotărâre judecătorească.

Pe perioada plasamentului la AMP legăturile copilului cu părintele protector (părintele care nu

este autorul unor acţiuni de abuz, neglijare sau exploatare a copilului) se menţin în condiţii
stabilite de instanta sau Comisia pentru Protecţia Copilului. In situaţia reintegrării în familie, ambii
părinţi pot fi implicaţi cu ocazia întâlnirilor de pregătire a reintegrării în familie şi a întocmirii
planului de servicii, care în această situaţie are prevederi exprese pentru părintele (potenţial)
agresor.
Procedurile de menţinere a legăturilor se referă la:

a)modalităţi,
b)condiţii referitoare la vizitele la domiciliu AMP şi în afara acestuia
c)restricţii.
Vizitele la domiciliul AMP şi cele în afara acestuia, precum şi ieşirile copiilor în comunitate pe
perioada plasamentului la AMP se realizează numai conform recomandarilor si programului
stabilit in echipa multidisciplinara (manager de caz, asistent social al copilului, psiholog, AMP) si
numai in prezenta AMP si/sau a altor specialisti (psiholog,asistent social al copilului, etc.).
Restricţiile în ceea ce priveşte menţinerea legăturilor, în scopul protejării copilului, cu excepţia

celor prevăzute de lege şi cuprinse în hotărârea de plasament a copilului la AMP a instantei, se
stabilesc cu consultarea managerului de caz.
In situatia in care copilul nu poate fi vizitat la domiciliul AMP, furnizorul de servicii (unde AMP
este angajat) îşi organizează un spaţiu privat, cu o destinaţie bine stabilită şi cu o ambianţă intimă
pentru desfăşurarea vizitelor efectuate de persoanele importante pentru copii. Toate vizitele sunt
consemnate într-un registru special.
Serviciile oferite copilului care a suferit o forma de abuz urmaresc securizarea copilului,
diminuarea consecinţelor şi evitarea expunerii lui la un nou abuz cu consultarea şi implicarea
activă a copilului în procesul de luare a deciziilor, adecvat gradului său de maturitate, precum şi cu
consultarea si implicarea părintelui protector sau, după caz, a persoanelor importante pentru
copil.
Pentru securizarea si dezvoltarea armonioasa a copilului este extrem de importanta

mentinerea relatiei cu parintii (cu parintele protector), precum si relaţia dintre
profesionişti (inclusiv AMP) şi părintele protector (parinti, in functie de caz), familie în
general.
În situaţia în care dreptul de a vizita copilul şi de a menţine relaţii personale cu acesta nu a fost
restricţionat în condiţiile legii, alegerea asistentului maternal profesionist unde urmează a se plasa
copilul se face şi cu luarea în considerare a capacităţii acestuia de a asigura realizarea efectivă a
dreptului de vizită şi relaţii personale ale copilului (apropierea domiciliilor, relaţiile existente între
părinţi şi persoana/familia unde urmează a fi plasat copilul etc.).
Astfel, în practică, ne aflăm în situaţia în care exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti cu

privire la persoana copilului este împărţită între părinte/părinţi (ex: legături permanente şi
nemijlocite cu copilul pe toată durata plasamentului, vizitarea copilului, corespondenţa cu acesta,
dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea sa profesională) şi Asistentul
Maternal Profesionist care asigură îngrijirea copilului (supravegherea copilului, obligaţia de a
asigura îngrijirea şi condiţiile necesare dezvoltării sale, efectuarea actelor obişnuite necesare

îndeplinirii acestei obligaţii sau înlăturării oricărei situaţii urgente care ar pune în pericol copilul,
securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a acestuia).
Alta este situaţia în care în discuţie sunt aduse drepturile şi obligaţiilor părinteşti care privesc
bunurile copilului (dreptul de administrare a bunurilor, de reprezentare sau de încuviinţare a
actelor copilului), acestea revenind în exclusivitate părintelui/părinţilor pe toată perioada în care
copilul are instituită măsura plasamentului prin hotărârea comisiei pentru protecţia copilului.
Faţă de considerentele expuse mai sus, este de subliniat faptul că instituirea măsurii
plasamentului de către Comisia pentru Protecţia Copilului nu afectează în nici un fel
calitatea părintelui de reprezentant legal al copilului său.
În situaţia copilului pentru care s-a stabilit măsura plasamentului de către instanţa
judecătorească, drepturile şi obligaţiile părinteşti sunt exercitate de către preşedintele
consiliului judeţean, respectiv de către primarul sectorului municipiului Bucureşti.
Legea 272/2004 instituie o excepţie de la prevederile care vizează exercitarea drepturilor

părinteşti de către preşedintele consiliului judeţean/primarul sectorului municipiului Bucureşti,
aceştia neputând să exprime în locul părinţilor consimţământul la adopţia copilului, drept care se
menţine pentru părinţii decăzuţi din drepturile părinteşti şi pentru cei cărora li s-a aplicat
pedeapsa interzicerii drepturilor părinteştiul, nnnnoiia accepte ceea ce s-a intamplat, sa-l
protejeze.
SESIUNEA 4.2 REŢEAUA DE SPRIJIN COMUNITAR
In perioada in care copilul se afla in grija asistentului maternal profesionist, el ingrijeste copilul de
parca ar fi al sau. Relatia cu ceilalti specialisti implicati in protectia copilului (medici, psihologi,
asistenti sociali, pedagogi, etc.) ar putea fi comparata cu cea pe care o are parintele biologic.
Familia rămâne structura aptă şi responsabilă să servească cel mai bine la creşterea şi
educarea copilului şi a transmiterii valorilor tradiţionale şi culturale.

De la asistentul maternal se asteapta ca atunci cand are in ingrijire un copil care a fost supus unei
forme de violenta sa colaborareze cu DGASPC-urile, ONG-urile si familia biologica a copilului
pentru a pregati copilul in vederea reintoarcerii in familia biologica, incredintarii in familia extinsa,
adoptarii sau inceperii vietii independente.
În activitatea pe care o desfasoara cu copilul aflat in ingrijirea lui, AMP trebuie sa beneficieze de
sprijinul instituţiilor, profesioniştilor si al comunitatii locale. Acest fapt presupune participarea, cu
drepturi şi obligaţii clar definite, în scopul permanent de a apăra drepturile copilului, ale tuturor
actorilor care acţionează direct sau indirect în acest domeniu.
Cand vorbim de rolul comunitatii in protectia drepturilor unui copil –victima , este relevant sa ne
referim la trei categorii de “actori” care vin in contact cu copilul si familia AMP:

Reţeaua Comunitară
Consiliul Comunitar Consultativ
Consiliul comunitar consultativ reprezintă o modalitate de implicare a reprezentatilor
comunitatii o reprezinta “consiliile comunitare consultative” (structura lor si mandatul sunt
stabilite de catre autoritatile administratiei publice locale) şi este un model nou de organizare a
comunităţii locale pentru o implicare permanentă şi sistematică a acesteia în soluţionarea
problemelor sociale.
Consiliile comunitare consultative se înfiinţează şi funcţionează pe bază de voluntariat şi sunt

compuse din 5-7 membri. Ei sunt selectaţi nu pe criterii profesionale, ci în funcţie de prestigiul
social, influenţa în comunitate, starea materială.
Având în vedere raporturile dintre consiliul comunitar consultativ şi autorităţile administraţiei

publice locale, se recomandă ca primarul să nu fie membru al consiliului.
Consiliile comunitare consultative reprezinta (acolo unde ele sunt organizate si functionale) o
structură comunitară independentă care sprijină serviciul social pentru copil şi familie
pentru realizarea activităţii de asistenţă socială şi protecţia copilului, structura care nu se
substituie autorităţilor locale şi nici serviciului social pentru copil şi familie. Are relaţii de
colaborare cu autorităţile locale precum şi cu serviciile locale care au ca obiect de activitate
asistenţa social.
Consiliul comunitar consultativ recomandă consiliului local/primarului/comisiei pentru

protecţia copilului luarea unor măsuri pentru soluţionarea unor cazuri fie acordarea unor
servicii fie luarea unor măsuri speciale de protecţie.
Consiliul comunitar împreună cu serviciul social pentru copil şi familie îşi asumă obligaţia de a
sfătui şi influenţa familia care beneficiază de sprijin, pentru a creşte capacitatea acesteia de a se
ocupa de copii colaborarand cu serviciul social comunitar pentru copil şi familie, cu alte servicii
publice şi private din comunitate, inclusiv cu consiliul de familie sau alte structuri comunitare dacă
acestea există (grupuri de sprijin, familii de suport etc.).
Membrii consiliului comunitar sunt obligaţi să respecte toate drepturile cetăţenilor (adulţi şi
copii) cu care vin în contact în această calitate, fără nici o discriminare.
Echipa multidisciplinara si interinstitutionala

Situaţia unui copil abuzat, neglijat, exploatat sau traficat poate prezenta aspecte complexe legate
de copil, familie şi presupusul făptuitor, astfel încât nu este suficient şi nu este recomandabil ca un
singur profesionist să o evalueze. Implicarea unei echipe multidisciplinare în evaluarea acestor
situaţii reduce presiunea asupra copilului şi creşte cantitatea şi calitatea datelor obţinute şi
pertinenţa deciziei.
Echipa multidisciplinară şi interinstituţională poate interveni atât în procesul de evaluare, cât şi în

furnizarea serviciilor specializate. Nu există o formulă standard în ceea ce priveşte componenţa
echipei în funcţie de obiectivele acesteia – evaluare sau intervenţie – însă există câteva categorii de
profesionişti care fac parte din componenţa minima obligatorie:
Asistentul social care de regulă este şi managerul de caz.

Psihologul poate fi implicat atât în procesul de evaluare a abuzului, cât şi în

procesul terapeutic de recuperare a copilului care a suferit o
formă de abuz. De asemenea, psihologul are un rol important în
echipa multidisciplinară implicată în investigarea, evaluarea şi
intervenţia în cazurile de abuz asupra copilului. Intervenţia
psihologului este cerută, în special, de către asistentul social,
medicul, profesorul, avocatul sau de alţi profesionişti implicaţi în
asistarea unui caz de abuz sau neglijare.
Evaluarea psihologică a copilului poate fi utilă în înţelegerea:
-efectelor abuzului asupra dezvoltării psiho-sociale a acestuia;
-factorilor care determină apariţia comportamentelor abuzive.
Pentru a obţine informaţii, psihologul trebuie să se focalizeze

atât pe părinţi, cât şi pe copii, luându-se în considerare
interacţiunile dintre aceştia.
Medicul cu precădere un pediatru specialist; în funcţie de caz, vor fi

consultaţi şi medici de alte specialităţi: ortopedie-chirurgie
infantilă, ginecologie-obstetrică, neurologie pediatrică, psihiatrie
infantilă, radiologie etc.
Poliţistul În funcţie de caz, se poate colabora cu unul sau mai mulţi

poliţişti, cu predilecţie din cadrul următoarelor structuri:
Investigaţii criminale, Ordine publică (poliţia de proximitate şi
posturile de poliţie), Analiză, prevenire şi cercetare, Cercetare
penală şi Crima organizată, precum şi ofiţerul de poliţie care este
membru desemnat în Comisia pentru Protecţia Copilului.
Juristul Instrumenteaza cazul copilului A/N/E/T din punct de vedere

juridic
Pe lângă membrii unei echipe minim constituite, pot fi implicaţi şi alţi profesionişti care, prin
pregătirea profesională sau vocaţie, pot aduce un plus de calitate serviciilor oferite de echipa
multidisciplinară. Astfel, aceşti profesionişti devin membrii ai reţelei de intervenţie şi pot fi:
-Cadre didactice
-Terapeuţi specializaţi
-Avocaţi
-Judecători
-Preoţi
-Personal de îngrijire
Reţeaua socială
O reţea socială adecvată oferă înţelegere, sprijin şi ajutor atât familiei AMP cât şi copilului
aflat in ingrijire.
Venirea unui copil in familia AMP este un eveniment care-i modifică viaţa de zi cu zi, putând să o
aducă într-o situaţie de criză. Sprijinul social, faptul că cineva se gândeşte la respectiva familie a
AMP, o iubeşte, o respectă, o valorizează este foarte important pentru dezvoltarea familiei. S-a
demonstrat că reţeaua de sprijin social constituie un factor de protecţie foarte eficace în faţa unor

situaţii stresante.
Familia Asistentului Maternal trebuie sa beneficieze, pe linga sprijinul profesionistilor cu care

lucreaza in echipa, de un sistem de sprijin /suport social (asa numita retea sociala) format din:
prieteni, vecini si membrii familiei largite pentru a-si asigura socializarea, adaptabilitatea, si
functionarea sociala.
.
Reteaua sociala a asistentului maternal si a familiei acestuia indeplineste doua functii:
1. de suport psihologic, sprijin afectiv, emotional care asigura: comunicare intima, incredere,
confidenta, apreciere si acceptare.
2. de suport instrumental: asigura rezolvarea unor probleme concrete, practice, in viata de zi cu zi
sau in situatii de criza (pierderi, schimbari, boli)
In cazul modelului de interventie sociala in retea, interventiile trebuie sa urmareasca, cu multa

creativitate, sistematic, initierea si functionarea retelelor sociale in jurul celor implicati in situatii
de A/N/E/T a copilului. Retelele se alcatuiesc din serviciile si profesionistii implicati in interventie,
dar si din persoane exterioare sistemului de servicii. Aceste persoane pot apartine familiei extinse
sau pot fi voluntari care se implica pentru sprijinirea copilului, familiei, institutiei.
În intervenţiile centrate pe copil o resursă foarte importantă o reprezintă grădiniţele şi şcolile.

Educatoarele şi învăţătoarele cu conştiinţa misiunii lor pot servi copiilor abuzati ca figuri de
ataşament securizant.Convieţuirea cu colegii de grupă, sub îndrumarea educatoarei sau a
învăţătoarei, dezvoltă deprinderi sănătoase de relaţionare socială, reducând agresivitatea şi
izolarea socială.
În cazul copiilor de vârstă mai mare, adolescenţi, grupurile de sprijin precum şi orele de educaţie
ţintind dezvoltarea deprinderilor personale de relaţionare cu ceilalţi sunt importante pentru ca
acestea creează contexte adecvate de învăţare a rezolvării conflictelor în relaţiile cu ceilalţi şi de
dezvoltare a bunelor deprinderi sociale.
Daca educatia in familie (inclusiv familia AMP) inarmeaza copilul cu un tipar de relationare cu
ceilalti, mai ales cu cei apropiati, educatia in afara familiei, in primul rand in scoala, in serviciile
sociale creeaza tiparele largi de relationare in comunitate.
Familia de sprijin
Reprezinta un concept nou si inca putin pus in practica la noi in tara, dar care merita sa fie amintit
ca model de sprijin pentru familia biologica, extrem de util (acolo unde este pus in practica) pentru
mentinerea sau reintegrarea copilului in familia biologica. Familia de sprijin se referă la un cuplu
care are de cele mai multe ori un copil şi care oferă ajutor unei familii aflate în dificultate. Acest
ajutor constă în perfecţionarea, dezvoltarea abilităţilor parentale şi îmbunătăţirii calităţii vieţii
familiei sprijinite. Familiile de sprijin sunt constituite din neprofesionişti (dar care sunt
pregatite/formate şi supervizate) şi din acest motiv familiile care beneficiază de suport le acordă
mai mare credit.
Este important ca familiile de sprijin să aibă o experienţă reuşită în viaţa de zi cu zi în educarea

copiilor lor şi să nu aibă foarte multe probleme. Este de preferat ca familia de sprijin să fie mai în
vârstă decât beneficiarii tocmai pentru a-şi putea asuma rolul de consilier. Diferenţele prea mari
de vârstă însă, pot duce la crearea unor limite în cadrul activităţilor pe care le vor desfăşura
împreună.

Familliile care doresc să se constituie în familii de sprijin ar trebui să:

-fie disponibili şi aibă dorinţa de a oferi ajutor;
-ştie să asculte activ;
-fie capabili să comunice activ;
-ştie să se poarte în societate,
-fie discrete să fie disponibile în timpul serii şi la sfârşitul săptămânii dacă este nevoie;
-provină dintr-un mediu socio-economic şi cultural asemănător cu grupul ţintă pentru a-i înţelege
mai bine obiceiurile, problemele, modul de viaţă.
Familia de sprijin nu lucrează singură ci în colaborare cu profesioniştii.
Servicii sociale adaptate nevoilor familiilor substitutive

Eliminarea violentei asupra copilului presupune parteneriate între instituţii, lucrul în echipă
multidisciplinară şi servicii sociale care să corespundă realelor nevoi ale copiilor şi familiilor
naturale sau AMP.
În ultimii ani, în România, serviciile sociale au dobândit valenţe pozitive:

-abordarea individualizată a copilului şi familiei (inclusiv AMP) în cadrul serviciilor de protecţie;
-creşterea numărului de instituţii şi organizaţii implicate în protecţia copilului şi familiilor
substitutive;
-diversificarea tipurilor de servicii oferite;
-creşterea accesibilităţii serviciilor;
La recomandarea specialistilor din cadrul echipei multidisciplinare, copilul aflat in ingrijirea unui
Asistent maternal profesionist poate beneficia de serviciile oferite de DGASPC sau de furnizorii
privati de servicii (ex: centre de consiliere si sprijin).

4.3. ATRIBUTIILE DIFERITELOR STRUCTURI DIN COMUNITATE
Dacă autorităţille judetene (DGASPC) au responsabilităţi clare faţă de copiii aflaţi deja în sistemul
public de protecţie specială, autorităţile de la nivel local au responsabilităţi in prevenirea separarii
copiilor din raza lor teritorială de părinţi şi întreprinderea de acţiuni care să prevină intrarea
acestor copii în sistemul de protecţie speciala.
Sesizările cu privire la posibile situaţii de abuz sau neglijare sunt adresate de catre orice persoana
care le sesizeaza serviciului public de asistenţă socială (SPAS) de la nivelul primăriilor sau direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţie a copilului de la nivel judeţean, respectiv de la nivelul
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază administrativ-teritorială a
fost identificat cazul respectiv.
În scopul facilitării transmiterii sesizărilor cu privire la aceste aspecte şi pentru o intervenţie

operativă, prin legea 272/2004 este reglementată obligaţia care revine direcţiilor generale de
asistenţă socială şi protecţie a copilului de a înfiinţa telefonul copilului şi a mediatiza numărul
acestuia precum si obligaţia care revine DGASPC de a verifica şi soluţiona toate sesizările cu privire
la potenţiale situaţii de abuz sau neglijare.
În exercitarea acestei atribuţii, direcţia verifică şi soluţionează toate sesizările primite pe aceasta
temă, indiferent dacă identitatea persoanei care formulează sesizarea este cunoscută sau nu.
Verificarea sesizarilor se face intotdeauna cu sprijinul reprezentantilor politiei locale si a
personalului SPAS (a persoanelor cu responsabilitati de asistenta sociala) de la nivel local.
DGASPC are de asemenea responsabilitatea de a institui masuri speciale de protectie (prin Comisia
pentru Protectia Copilului sau prin Instanta Judecatoreasca, dupa caz), in cazul in care acestea se
impun (mai multe detalii privind mecanismul de luare a deciziilor sunt oferite in Modulul 5 al
acestui manual).
Monitorizarea si sprijinirea plasamentului copilului la AMP in urma instituirii masurii de protectie

speciala, precum si evaluarea periodica a situatiei familiei copilului in vederea reintegrarii (daca e
cazul) este, de asemenea, responsabilitatea DGASPC, in timp ce pentru sprijinirea familiei biologice
in vederea reintegrarii copilului pot interveni atit DGASPC (prin oferirea de servicii de consiliere si
sprijin) cit si autoritatile locale (SPAS, persoane cu atributii de asistenta sociala de la nivelul
primariilor) prin serviciile/prestatiile sociale pe care acestea le pot pune la dispozitia familiei.
In cazul reintegrarii in familie a copilului, obligatia monitorizarii modului în care este

îngrijit copilul revine serviciilor publice de asistenţă socială ale consiliilor locale de la
domiciliul/ reşedinţa părinţilor, iar în cazul municipiului Bucureşti, direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţie a copilului unde domiciliază sau au reşedinţa părinţii.
Stabilirea obligaţiei în sarcina serviciilor de asistenţă socială de la nivel local este în
concordanţă cu atribuţiile ce revin prin lege (272/2004) acestor servicii în domeniul
protecţiei copilului.

MESAJE-CHEIE:
1. AMP trebuie sa le ofere copiilor sprijin concret şi sa-i încurajeze să menţină legăturile
cu părinţii, familia lărgită şi alte persoane importante pentru ei, dacă acest lucru nu
contravine interesului lor superior
2. Implicarea profesionistilor trebuie sa se bazeze pe lucrul in echipa.
3. Reţea socială adecvată oferă înţelegere, sprijin şi ajutor atât AMP-ului cât şi copilului.
4. Comunitatea este responsabila de protecţia drepturilor copilului
5. Sesizările cu privire la posibile situaţii de abuz sau neglijare sunt adresate serviciului
public de asistenţă socială de la nivelul primăriilor sau direcţiei generale de asistenţă
socială şi protecţie a copilului de la nivel judeţean, respectiv de la nivelul consiliilor
locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în a căror rază administrativ-teritorială a
fost identificat cazul respectiv
1. Este importanta mentinerea relatiilor personale ale copilului cu parintii sai? De ce?
2. Parintii isi pastreaza drepturile asupra copilului pe perioada plasamentului la AMP?
3. Care sunt specialistii care fac parte din echipa multidisciplinara si plurinstitutionala?
4. Care este rolul retelei sociale de suport ?
5. Care sunt principalele structuri din comunitate implicate in verificarea sesizarilor de
abuz?
6. Ce structura raspunde de monitorizarea si sprijinirea plasamentului copilului la AMP?
7. Cine raspunde de monitorizare dupa reintegrarea copilului in familia sa?

MODULUL 5 OCROTIREA UNUI COPIL PLASAT IN REGIM DE

URGENTA
SESIUNEA 1 3 ore
1.1 Rolul şi responsabilităţile AMP care primeşte în îngrijire un copil plasat în
regim de urgenţă
SESIUNEA 2 3 ore
2.2 Dezvoltarea abilitatilor de comunicare ale AMP pentru pregătirea propriei
familii în vederea plasării copilului în regim de urgenţă
2.3 Posibile solutii la diferitele situaţii care pot să apară, pe perioada plasamentului
în regim de urgenţă, în relaţia cu: copilul, familia acestuia, alţi profesionişti şi
membrii familiei AMP
OBIECTIVE La sfârsitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

GENERALE 1. definească rolul şi responsabilitatile asistentului
maternal profesionist în situaţia copilului plasat în
regim de urgenţă.
2. identifice particularităţile măsurii de protecţie-
plasamentul în regim de urgenţă.
3. enumere categoriile de copii ocrotiţi în regim de
urgenţă.
4. identifice membrii echipei multidisciplinare cu
care colaboreaza
5. analizeze importanţa respectării confidenţialităţii.
6. identifice modalitati de comunicare cu copilul
plasat in regim de urgenta
7. descrie rolul asistentului maternal profesionist în
pregătirea familiei proprii pentru ocrotirea unui
copil în regim de urgenţă.
8. definească problemele şi să furnizeze soluţii
optime în colaborare cu echipa de profesionisti.

SESIUNEA 1
SESIUNEA 1 3 ore
1.1 Rolul şi responsabilităţile AMP care primeşte în îngrijire un copil plasat în
regim de urgenţă
SESIUNEA 1.1 ROLUL SI RESPONSABILITATILE ASISTENTULUI

MATERNAL PROFESIONIST CARE PRIMESTE IN INGRIJIRE UN COPIL
PLASAT IN REGIM DE URGENTA – CADRU LEGAL
In conformitate cu Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului,

plasamentul in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter temporar, care se
stabileste în situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si în situatia copilului gasit sau a celui
abandonat în unitati sanitare. In acest caz se suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti,
pâna când instanta judecatoreasca va decide cu privire la mentinerea sau la înlocuirea acestei
masuri si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti.
Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta drepturile si obligatiile parintesti

privitoare la persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de catre
persoana, familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a
primit copilul în plasament în regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului
sunt exercitate si, respectiv, sunt îndeplinite de catre presedintele consiliului judetean,
respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti.
In situatia de pericol iminent pentru copil, datorata abuzului si neglijarii, masura

plasamentului in regim de urgenta se stabileste de catre:
Directorul DGASPC prin dispozitie, in situatia in care nu exista opozitia persoanelor fizice
sau a reprezentantilor persoanelor juridice care au in ingrijire sau asigura protectia unui
copil, dupa care se sesizeaza instanta judecatoreasca in termen de maxim 48 de ore. Instanta
se va pronunta cu privire la mentinerea acestei masuri de protectie sau inlocuirea cu masura
plasamentului, instituirea tutelei ori cu privire la reintegrarea copilului in familia sa. Instanta
este obligata sa se pronunte si cu privire la exercitarea drepturilor parintesti;
Instanta Judecatoreasca, prin emiterea unei ordonante presedintiale de plasare in regim

de urgenta la solicitarea DGASPC, daca persoanele fizice sau reprezentantii persoanelor
juridice care–l au in ingrijire sau ii asigura protectia sa, refuza sau impiedica verificarile
privitoare la situatia copilului. In termen de 48 de ore de la data executarii ordonantei
presedintiale, DGASPC sesizeaza instanta judecatoreasca pentru a decide cu privire la:
inlocuirea plasamentului in regim de urgenta cu masura plasamentului, decaderea totala sau
partiala din exercitiul drepturilor parintesti, precum si cu privire la exercitarea drepturilor
parintesti.

Caracteristici ale plasamentului in regim de urgenta:

implica interventie rapida pentru a pune copilul in siguranta, adica pentru a-i oferi un mediu
optim de dezvoltare
are un caracter temporar - se emite pentru o perioada limitata de timp
este provizoriu, pana la hotararea instantei judecatoresti care poate hotari: pastrarea masurii
sau inlocuirea cu plasamentul, instituirea tutelei sau reintegrare in familie
plasamentul poate fi hotarat in continuare la asistentul maternal profesionist care a primit
copilul in regim de urgenta sau la un alt asistent maternal profesionist
pentru copilul mai mic de doi ani se poate dispune plasamentul de urgenta doar la familia
extinsa sau substitutiva (asistent maternal sau alta familie), cu exceptia copiilor care prezinta
handicapuri grave si au nevoie de servicii de tip rezidential specializate
mentinerea fratilor impreuna
Categorii de copii ce pot fi plasati in regim de urgenta si particularitati ale copilului plasat
in regim de urgenta
Copii parasiti in spital

Aici putem distinge doua tipuri de situatii: copii cu certificat de nastere si copii fara certificat de
nastere.
In situatia copiilor parasiti in spital fara certificat de nastere, procedura de inregistrare a

nasterii este stabilita prin Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului si
alte legi referitoare la actele de stare civila. Aceste demersuri vor fi realizate de maternitate, politie
si directia generala de asistenta social si protectia copilului. Masura de plasament in regim de
urgenta se poate lua daca starea de sanatate a copilului o permite, chiar daca nasterea nu a fost
inca inregistrata, aceasta urmand sa se realizeze ulterior.
In situatia copilului parasit in spital, dar care are acte de identitate, spitalul sesizeaza
DGASPC si Politia, in vederea identificarii parintilor copilului sau a rudelor pana la gradul IV. In
situatia in care parintele sau rudele pana la gradul IV nu sunt identificate (nu mai locuiesc la
adresa de domiciliu, au parasit domiciliul fara a lasa date despre noua resedinta) sau refuza
mentinerea relatiei cu copilul, se incep demersurile privind plasamentul in regim de urgenta al
copilului.
Aceasta masura de protectie speciala se impune deoarece, doar mediul familial este cel care ofera
copilului conditii favorabile pentru dezvoltarea sa optima, ceea ce spitalul nu are menirea si nici
capacitatea de a oferi.
Copii gasiti
Pentru aceasta categorie de copiii, DGASPC impreuna cu politia vor face toate demersurile
necesare ca ei sa fie identificati sau sa li se elibereze acte de identitate. Acesti copii vor fi plasati in
regim de urgenta la un asistent maternal sau intr-un centru de plasament in functie de varsta si
daca au sau nu nevoie de ingrijiri specializate ( de exemplu daca sunt cu dizabilitati) pentru a li se
oferi protectie si un mediu favorabil dezvoltarii normale.
Copii abuzati, neglijati, exploatati sau traficati

In astfel de situatii, indepartarea copilului din mediu periculos, care ii dauneaza dezvoltarii fizice,
psihice, emotionale si sociale se impune de urgenta, astfel ca reprezentantii DGASPC vor face toate

demersurile necesare, in cel mai scurt timp posibil pentru a-i oferi copilului un mediu care sa-i
ofere siguranta si suport. Asa cum cunoasteti din capitolul 4, consecintele abuzului, neglijarii,
exploatarii si traficului asupra copilului au repercursiuni foarte importante pentru intreaga sa
dezvoltare.
Plasarea copilului in regim de urgenta implica o separare brusca si o schimbare de mediu

fizic si uman.
Principalele comportamente care pot fi observate ca urmare a separarii copilului de

parinti/ ingrijitori sau alte persoane de referinta sunt:
lipsa increderii in alte persoane, in special in relatia cu adultii
nu dezvolta relatii cu alte persoane, copilul este retras
agresivitate sau autoagresivitate
hiperactivitate, agitatie
intarzieri in dezvoltare sau regres in dezvoltare
dificultati in exercitarea controlului asupra sentimentelor si trairilor emotionale
evitarea contactului vizual, intoarcerea capului
zambet vag sau inexistent
probleme de alimentatie si de somn
comportamente de auto-stimulare
comportament de explorare redus
In orice situatie, copilul trebuie sa fie examinat de catre un medic la momentul in care s-a
hotarat plasamentul in regim de urgenta, asistentul maternal fiind informat cu privire la
eventuale situatii medicale ce pot apare si ce masuri se impun.
In special, in situatia copiilor abuzati, neglijati, exploatati sau traficati asistentul maternal va
adopta, de la inceput atitudini si comportamente care sa nu-l revictimizeze pe copil. Astfel,
asistentul maternal va putea evita aparitia unor situatii care pot conduce la afectarea dezvoltarii
copilului sau la afectarea stabilirii unei relatii de siguranta intre copil-asistent maternal. Trebuie sa
nu uitam ca in situatii similare, copiii raspund diferit, fiecare avand nevoi specifice si modalitati de
reactie diferite, deoarece fiecare copil este o individualitate.
Traumele produse de abuz, neglijare, exploatare sau trafic vor fi permanent in atentia asistentului
maternal, orice informatii si observatii ale asistentului maternal fiind de indata aduse la
cunostinta asistentului social al asitentului maternal si al copilului, dar la solicitare si
celorlalti membri ai echipei de specialisti in vederea stabilirii celei mai bune interventii fata de
situatia data.
Asistentul maternal este parte a echipei multidisciplinare avand urmatoarele roluri si

responsabilitati:
de a accepta copilul “asa cum este”, fara o perioada de cunoastere prealabila a sa si a mediului
din care provine
de a oferi copilului un mediu cald si prietenos
de a mentine un climat securizant
de a observa comportamentul copilului, modul de relationare cu AMP si cu ceilalti membri ai
familiei sale
de a observa starea de sanatate a copilului - daca observa semnale ca ar exista o afectiune
fizica, de orice fel, asistentul maternal va informa de indata asistentul social si va fi contactat
medicul in vederea interventiilor de tip medical.

de a culege informatii despre persoana copilului si a celorlalti membri ai familiei

de a participa la activitatile de culegere de informatii prin observarea comportamentului
copilului si transmiterea acestora asistentului social al copilului si asistentului social propriu.
de a asigura acces la recuperare si terapie
de a-l pregati in vederea reintegrarii in familia sa sau intr-o familie substitutiva

SESIUNEA 1.2. MODALITĂŢI DE LUCRU ÎN ECHIPĂ MULTIDISCIPLINARA
Deoarece plasarea copilului in regim de urgenta are niste caracteristici speciale, care au fost
prezentate la capitolul anterior, lucrul in echipa implica o dinamica speciala a interventiei.
Asa cum ati aflat deja din capitolul 2, echipa al carui membru este asistentul maternal
profesionist este formata din: asistentul social al copilului, asistentul social al asistentului
maternal, psiholog, medic, educator, iar in cazul copilului plasat in regim de urgenta
politistul si alte persoane care pot oferi sprijin pentru o evolutie favorabila a situatie
copilului.
Toti membrii echipei va vor ajuta, in cel mai scurt timp posibil si in limita competentelor lor,
pentru:
cunoasterea efectelor situatiei prin care a trecut copilul
cunoasterea mediului anterior de viata al copilului
cunoasterea nivelului sau de dezvoltare fizic, psihic, emotional si educational
acomodarea copilului in noua familie, cu noul mediu care presupune noi comportamente si
atitudini.
Cooperarea cu alti profesionisti va fi facuta in diferite faze ale perioadei cat dureaza plasamentul in
regim de urgenta pentru a exista un permanent schimb de informatii necesare clarificarii situatiei
copilului si pentru adaptarea planului de interventie.
SESIUNEA 1.3 IMPORTANŢA CONFIDENŢIALITĂŢII
Munca asistentului maternal profesionist presupune pastrarea confidentialitatii informatiilor

despre copilul aflat in ingrijire dar si despre familia acestuia, indiferent de masura de protectie
stabilita. Toate informatiile despre copil si familie sunt secrete profesionale si se supun
reglementarilor legale despre pastrarea confidentialitatii.
In situatia speciala a plasamentului in regim de urgenta, care presupune, in primul rand oferirea
unui cadru securizant pentru copil, pastrarea informatiilor in raport cu alte persoane decat
echipa de profesionisti cu care lucreaza direct asistentul maternal profesionist este
esentiala. Orice informatie spusa in afara cadrului echipei poate dauna grav copilului, starii sale
fizice, psihice, emotionale si sociale Regulile pastrarii confidentialitatii se aplica si membrilor
familiei asistentului maternal. Este obligatoriu ca sotul sau copiii asistentului maternal sa nu
povesteasca in alte medii (la serviciu sau la scoala), despre situatia copilului aflat in mediul lor
familial sau despre familia acestuia, pentru a nu impiedica buna desfasurare a interventiei pentru
copilul plasat in regim de urgenta.

1.4. MODALITĂŢI DE MENŢINERE A RELAŢIILOR CU PĂRINŢII, ALTE

RUDE PANĂ LA GRADUL IV ALE COPILULUI PLASAT ÎN REGIM DE
URGENŢĂ
Plasamentul in regim de urgenta implica incetarea exercitarii drepturilor parintesti, acest lucru
insemnand si stoparea oricaror relatii ale parintilor cu copilul. Chiar si in situatia copilului
plasat in regim de urgenta, acesta poate sa mentina legatura cu alte rude, bunici, matusi,
unchi, veri daca acest lucru este permis de DGASPC sau de instanta judecatoreasca. Orice
copil poate sa aiba relatii cu alte persoane apropiate daca acestea nu contravin cu interesul sau
superior si nu-l pun in situatii de pericol. Asistentul maternal profesionist trebuie e binesa
cunoasca daca copilul are voie sa mentina relatii cu alte persoane si care sunt conditiile.
Uneori, aceste persoane il pot ajuta pe copil sa depaseasca mai usor evenimentele prin care a
trecut in procesul plasarii in regim de urgenta, deci a separarii. Pentru asistentul maternal aceste
persoane pot fi surse de informatii despre nevoile, abilitatile, lucrurile care ii fac placere sau nu
copilului, putand fi astfel o punte de legatura intre copil si noul mediu al asistentului maternal
profesionist.
MESAJE CHEIE:
1. Plasamentul in regim de urgenta este o masura care se ia in cel mai scurt timp posibil
pentru a pune copilul in siguranta.
2. Plasamentul in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu caracter
temporar, care se stabileste în situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si în
situatia copilului gasit sau a celui abandonat în unitati sanitare. In acest caz se
suspenda de drept exercitiul drepturilor parintesti, pâna când instanta judecatoreasca
va decide cu privire la mentinerea sau la înlocuirea acestei masuri si cu privire la
exercitarea drepturilor parintesti.
3. AMP este parte a echipei multidisciplinare de profesionisti cu care colaboreaza si de
care este sustinut
4. Regulile pastrarii confidentialitatii se aplica atit AMP cit si si membrilor familiei sale
5. Copilul plasat in regim de urgenta poate sa mentina legatura cu alte rude, bunici,
matusi, unchi, veri daca acest lucru este permis de DGASPC sau de instanta
judecatoreasca
1. Ce este plasamentul in regim de urgenta?

2. Care sunt atributiile asistentului maternal profesionist in situatia plasarii unui copil in
regim de urgenta?
3. Care sunt categoriile de copii ce pot fi plasati in regim de urgenta?
4. Enumerati membrii echipei multidisciplinare
5. Ce implica pastrarea confidentialitatii?
6. In ce conditii poate copilul plasat in regim de urgenta sa pastreze relatii cu familia si
rudele sale?

SESIUNEA 2
SESIUNEA 2 3 ore
2.2 Dezvoltarea abilitatilor de comunicare ale AMP pentru pregătirea propriei
familii în vederea plasării copilului în regim de urgenţă
2.3 Posibile solutii la diferitele situaţii care pot să apară, pe perioada plasamentului
în regim de urgenţă, în relaţia cu: copilul, familia acestuia, alţi profesionişti şi
membrii familiei AMP
SESIUNEA 2.1 DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE COMUNICARE ALE

ASISTENTULUI MATERNAL PROFESIONIST CU COPILUL PLASAT ÎN REGIM
DE URGENŢĂ
Comunicarea presupune un emitator si un receptor, un canal prin cere se transmite un mesaj si

mesajul care va ajunge la receptor. Receptorul va reactiona, ca urmare a faptului ca a inteles
mesajul primit. Doar in aceasta situatie, cand avem toate aceste elemente, putem vorbi de
comunicare intre 2 persoane.
In situatia copiilor plasati, in special a celor plasati in regim de urgenta, trebuie sa gasiti cat
mai repede canalele si modalitatile de comunicare adaptate varstei, achizitiilor, modelului
lingvistic si cultural de provenienta al copilului.
Este bine ca atunci cand comunicati cu copilul sa respectati cateva reguli, care va vor ajuta la o
buna functionare a relatiei cu copilul:
sa ascultati atat cu urechile cat si cu ”ochii” ce va spune copilul
coborati la nivelul copilului atat la nivelul vocabularului utilizat, dar si fizic, pentru a mentine
contactul ochi-ochi,
vorbiti rar si utilizati cuvinte adaptate varstei, gradului de maturitate al copilului
formulaţi intrebari clare şi concise
nu puneţi mai multe intrebari deodată
lăsaţi o pauză după intrebari ca timpul de raspuns al copilului sa fie respectat
formulaţi mai curând intrebari deschise, adica acele intrebari care-i dau copilului posibilitatea
sa povesteasca , nu doar sa va raspunda cu „Da sau Nu”.
ascultaţi răspunsul verbal şi fiţi atenţi la cel nonverbal (postura, mimica, gestica)
folositi un ton al vocii cat mai calm
nu tratati copilul in mod umilitor, agresiv
respectati dreptul copilului / adolescentului la intimitate, pentru ca toti avem nevoie de un
spatiu personal, fizic si emotional
sa fiti atenti la barierele interne si externe ale comunicarii atat ale dumneavoastra, cat si ale
copilului
Bariere de comunicare:
Bariere interne
Implicare pozitivă - Copilul poate asocia persoana dumneavoastra cu cineva placut sau cu
care s-a inteles bine, astfel ca puteti stabili o comunicare mai rapida si mai placuta

Implicare negativă - Uneori, copilul nu poate asocia adultul decat cu ce i s-a intamplat rau ,
asa ca stabilirea unei relatii cu el va fi dificila
Frica - Copilul poate fi infricosat de noul spatiu si noile persoane la care este adus, astfel ca a
stabili un dialog cu el va fi mai dificil
Diferente culturale si de limbaj - copilul poate nu intelege toate cuvintele, fie pentru ca a
vorbit cu parintii alta limba, fie pentru ca nu cunoaste toate cuvintele, datorita varstei sau
mediului din care provine
Bariere externe
Deficienţe verbale/acustice -Copilul nu aude bine sau nu pronunta corect cuvintele
Amplasament -pozitia copilului sau a asistentului maternal
Ora din zi -prea de dimineata sau prea tarziu, noaptea
Durata întâlnirii - in functie de starea copilului, asistentul maternal va adapta timpul pentru
comunicare, dand copilului timp sa-si formuleze raspunsul
Temperatura - potrivita, prea ridicata sau prea scazuta, poate contribui la confortul/
disconfortul spatiului in care are loc intalnirea
Lumina - prea puternica sau prea difuza, crepusculara
Este important sa stim si ce nu functioneaza in procesul comunicarii cu copilul:

sa nu-l comparati cu alt copil
sa fiti foarte atenti atunci cand il mangaiati, pentru ca sunt momente cand copilul se simte
deranjat de apropierea fizica, in special copilul supus abuzului, neglijarii, exploatat sau traficat.
e preferabil sa va apropiati de copil cerandu-i acceptul.
sa nu-l compatimiti „sa-i plangeti de mila” , pentru ca el are nevoie de sprijin si afectiune
sa nu-i cereti mai mult decat poate sa faca, spunandu-i „esti copil mare si trebuie sa....”
sa nu va asteptati sa reactioneze la fel ca si copiii dumneavoastra, pentru ca el are o alta
experienta de viata, educare si disciplinare
sa nu-l amenintati pentru a obtine comportamentul dorit, ci sa-i prezentati alternative si sa
negociati cu el in functie de varsta si gradul sau de maturitate
Cunoasteti ca prin joc copilul achizitioneaza comportamente, deprinderi, atitudini si

cunostinte; dar jocul este si un mijloc ideal de exprimare si comunicare a trailor si
descarcarii sentimentelor pe care copilul nu poate sau nu stie sa le exprime.
Astfel ca este de preferat sa:

stimulati şi creati situaţii favorabile de joc.
oferiti modele şi ocazii pentru joc
comunicati cu copilul, incercand sa respectati cat mai multe dintre sfaturile prezentate mai sus
oferiti flexibilitate în alegerea metodelor de interacţiune
va implicati activ în joc, pentru a putea fi langa el atunci cand are nevoia suportului unui adult
încurajati pozitiv eforturile copilului

SESIUNEA 2.2 DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE COMUNICARE ALE AMP

PENTRU PREGĂTIREA PROPRIEI FAMILII ÎN VEDEREA PLASĂRII
COPILULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ
Pe linga membrii echipei cu care lucrati, familia dumneavoastra joaca un rol foarte important
in relatia cu copilul. Atitudinea si comportamentul lor este definitoriu pentru plasamentul
copilului in regim de urgenta. Deschiderea catre noul membru din mediul familial va va ajuta in
demersurile de a oferi copilului nou venit un climat cat mai cald si primitor. Efectele separarii
copilului de parintii sau ingrijitorii sai si criza de adaptare la noul mediu pot fi mai usor depasite
de copil, daca sunt alaturi si membrii familiei dumneavoastra.
Este foarte important de stiut de catre membrii familiei asistentului maternal profesionist
ca plasamentul in regim de urgenta a unui copil presupune venirea sa la orice ora din zi sau
noapte. Este foarte important momentul zilei cand este adus copilul de catre reprezentantii
directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului! Seara sau noaptea, fragilitatea
copilului este mult mai accentuata, sentimentele pe care i le provoaca separarea de parinti sau
ingrijitori fiind accentuate de lasarea intunericului, de intrarea brusca intr-un nou mediu. De
aceea, asistentul maternal trebuie sa aiba in vedere o potentiala dificultate de relationare in acest
caz.
Plasarea copilului in regim de urgenta in familia asistentului maternal conduce la noi organizari si
structurari ale relatiilor dintre membri acesteia, pentru ca se intervine brusc in obiceiurile si
rutina familiei.
Este importanta impartirea rolurilor in familie pentru sustinerea activitatii asistentului

maternal si sprijinirea copilului in depasirea situatiei care a condus la plasarea sa. In
aceasta noua situatie asistentul maternal va fi atent la:
respectarea individualitatii fiecarui copil cel/cei proprii si copilul aflat in plasament
comportamentul propriilor copii cu copilul nou venit (de exemplu: rivalitati, invadarea
propriului spatiu, luarea jucariilor etc) .
discriminarea in raport cu ceilalti copii (de ex. sarbatorirea zilei de nastere sau a numelui
copilului aflat temporar in familie)
accesul la oportunitati egale de integrare si dezvoltare in mediul scolar
In aceste prime momente de intrare a copilului in familie, e bine ca familia dumneavoastra sa fie
atenta la urmatoarele:
sa manifeste intelegere si respect pentru copil
sa faca cunostinta cu el fara a-l forta sa relationeze
sa nu-l asalteze cu intrebari despre ceea ce s-a intamplat sau sa-i ceara sa-si povesteasca atunci
situatia lui
sa fie alaturi de dumneavoastra si sa va sustina in primele activitati de acomodare a copilului
cu noul mediu (de exemplu cand ii prezentati camera lu)i
sa-i accepte jucariile sau alte obiecte cu care vine copilul si care pentru ele reprezinta un factor
de echilibru; acestea pot fi singurele lucruri care-l ajuta sa accepte mai usor mutarea si noile
persoane cu care intra in relatie, fiind punctele lui de sprijin si echilibru.

SESIUNEA 2.3 POSIBILE SOLUTII LA DIFERITELE SITUAŢII CARE POT SĂ

APARĂ, PE PERIOADA PLASAMENTULUI ÎN REGIM DE URGENŢĂ, ÎN
RELAŢIA CU: COPILUL, FAMILIA ACESTUIA, ALŢI PROFESIONIŞTI ŞI
MEMBRII FAMILIEI AMP
Este foarte important sa stiti ce probleme sau situatii dificile pot aparea in relatie cu copilul sau cu
familia lui, atat din punctul de vedere al asistentului maternal, cat si al celorlalti membri ai familiei
asistentului maternal.
Situatii problema in relatia cu copilul

Mai ales in situatia copiilor abuzati, neglijati, exploatati sau traficati, dar si in functie de varsta si
gradul lor de maturitate, apare uneori neintelegerea copilului asupra evenimentelor pe care le
traverseaza: ce i se intampla?, de ce este luat din mediul sau?, de ce nu mai poate fi impreuna cu
parintii sau ingrijitorii sai?
Copilul isi pune aceste intrebari la care va cauta raspuns mai mult sau mai putin explicit, adica va
va pune acele intrebari sau va crea situatii care sa-i aduca raspunsurile dorite. Necunoasterea
noului mediu fizic, dar si a persoanelor, creeaza probleme de acceptare, de adaptare la ceea ce este
nou. Unii copii pot sa manifeste teama, respingere, nu vor sa comunice cu asistentul maternal sau
cu membrii familiei acestuia sau dimpotriva pot fi foarte prietenosi, vor dori sa va povesteasca cat
mai multe despre ei si familia lor.
Uneori, copilul poate proveni din medii extrem de violente, in care adultii se injurau, utilizau
violenta fizica, erau consumatori de alcool. Copilul, crescand in astfel de mediu, nu cunoaste alt tip
de comportament decat cel violent. In prima perioada, copilul ar putea fi extrem de linistit, insa
este posibil ca gesturile sale sa fie bruste, sa tipe cand vorbeste (asa a vazut in familia sa!), sa
tranteasca. Asistentul maternal trebuie sa ajute copilul sa inteleaga noile reguli, de ce anume nu se
tipa cand se vorbeste, de ce anume trebuie sa avem grija cand punem cana pe masa si nu sa o
trantim, de ce anume nu acceptam sa lovim cand dorim sa avem ceva. Dar asistentul maternal nu
trebuie sa uite ca acest proces (de intelegere a noului spatiu, a noilor reguli) este unul de durata si
trebuie sa repete cu mult calm si caldura aceste explicatii.
Situatii problema in relatia cu familia copilului

Asa dupa cum cunoasteti, in situatia plasamentului in regim de urgenta parintii sau reprezentantii
legali au suspendate drepturile parintesti pana la pronuntarea instantei referitor la acest aspect.
Situatia este dificil de gestionat si de parintii copilului (doar unul dintre acestia poate fi abuzator,
de ex) sau de catre bunicii copilului, care nu cunosteau comportamentul inadecvat al parintilor
nepotului lor. Separarea brusca de copil creaza un sentiment de frustrare, de nedreptate care le
este facuta. Vor incerca sa gaseasca posibilitatea de a gasi sau vedea copilul. Uneori, singura
informatie pe care o cunosc este aceea ca „oamenii de la directie mi-au luat copilul”, fapt pentru
care vor sta in fata DGASPC pentru a obtine diverse alte informatii. Este posibil sa intalneasca
asistentul maternal la DGASPC si sa-l acuze ca „mi-a luat copilul”.
Atitudinea asistentului maternal trebuie sa fie respectuoasa si calma. Orice astfel de intalnire
intamplatoare cu parintii copilului/familia copilului, trebuie adusa la cunostinta asistentul social al
asistentului maternal si la cunostinta asistentului social al copilului. Acestia vor sustine asistentul
maternal: vor stabili impreuna care sunt procedurile care trebuie urmate, proceduri care sunt
particularizate in functie de problematica fiecarui copil.

Situatii problema cu membrii propriei familii a asistentului maternal

In situatiile de primire in regim de urgenta, echilibrul familiei asistentului maternal poate fi
perturbat. De aceea, sotul/sotia si copiii asistentului maternal trebuie sa inteleaga ce inseamna
plasamentul in regim de urgenta: uneori nu trece mai mult de 1 ora de la momentul la care au fost
anuntati ca urmeaza sa fie adus copilul si momentul venirii sale insotit de reprezentanti DGASPC.
Alteori, copilul poate fi adus fara un anunt prealabil (sunt situatii foarte rare).
Numai agitatia creata in jurul acestui eveniment (ora la care este adus copilul, multa lume, un
copil in suferinta – care poate plange sau este foarte speriat) poate provoca un dezechilibru in
familia asistentului maternal, daca membrii familiei nu stiu cum anume sa reactioneze in aceste
situatii. Important este ca asistentul maternal sa stabileasca impreuna cu familia sa modalitatea in
care vor proceda in astfel decazuri: cine raspunde la usa, cine are grija de copii (sotul/sotia), cum
trebuie sa reactioneze acestia in raport cu noul sosit. Este un exercitiu dificil, deoarece este greu sa
prevezi ce anume se poate intampla in aceste situatii. Asistentul maternal poate oricind solicita
ajutorul asistentului social.
Un alt gen de problema care poate sa apara este rivalitatea dintre copiii asistentului maternal si
copilul plasat in regim de urgenta. Nu este vorba despre situatiile „normale”, existente in orice
familie, in care copiii au diverse rivalitati, pe orice: haine, jucarii, imbratisari. Cum aminteam
anterior, asistentul maternal trebuie sa acorde mai multa atentie copilului plasat in regim de
urgenta (observarea atenta a acestuia, un efort de cunoastere ceva mai rapida decat in situatia
plasamentului simplu, cand exista o perioada de potrivire, de adaptare), pe care copiii asistentului
maternal o pot interpreta ca fiind „mai multa dragoste pentru copilul asta si mai putina pentru
noi”. Si in aceasta situatie este bine ca asistentul maternal sa solicite ajutorul asistentul social,
pentru a gasi cea mai adecvata formula pentru a reactiona in aceste situatii.
Situatii problema cu membrii echipei

Specificitatea plasamentului in urgenta o reprezinta rapiditatea de actiune pe care o presupune
interventia. In aceste situatii, exista o stare de incordare fireasca, chiar daca cei care intervin sunt
profesionisti cu experienta. Pe de alta parte, sunt foarte multe proceduri de indeplinit intr-o
perioada scurta, proceduri care au ca rezultat fie asigurarea sigurantei copilului, fie obtinerea
identitatii copilului, fie identificarea parintilor, etc. Uneori, timpul se scurge in mod diferit pentru
fiecare profesionist, in functie de responsabilitatile pe care le are in raport cu acel copil.
De exemplu asistentul maternal doreste sa inscrie cit mai repede copilul la medicul de familie
pentru ca acesta sa poata beneficia de asistenta medicala necesara, dar nu poate deoarece are
nevoie de actele de identitate ale copilului. In acelasi timp, asistentul social al copilului si politistul,
au multe demersuri de facut in vederea obtinerii acestor acte. Actele sunt necesare pentru
intocmirea dosarului pentru a prezenta situatia in instanta, in vederea emiterii unei hotarari in
ceea ce priveste situatia viitoare a copilului. In cazul unei comunicari deficitare in cadrul echipei,
este posibil ca aceasta „presiune” sa creeze probleme in cadrul echipei. De aceea, este foarte
important ca fiecare membru al echipei sa isi cunoasca rolul si limitele interventiei, dar sa le
cunoasca si pe ale celorlati profesionisti. Comunicarea prompta a tuturor informatiilor importante
intre membri echipei poate facilita procesul interventiei si, deci, poate reduce presiunea existenta.

MESAJE CHEIE:
1.Plasarea copilului in regim de urgenta in familia asistentului maternal conduce la noi

organizari si structurari ale relatiilor dintre membri acesteia, pentru ca se intervine brusc
in obiceiurile si rutina familiei
2. Reguli de comunicare cu copilul plasat:
coborati la nivelul copilului
vorbiti rar si utilizati cuvinte adaptate varstei, gradului de maturitate al copilului
formulaţi intrebari clare şi concise
nu puneţi mai multe intrebari deodată
lăsaţi o pauză după intrebari ca timpul de raspuns al copilului sa fie respectat
formulaţi mai curând intrebari deschise
ascultaţi răspunsul verbal şi fiţi atenţi la cel nonverbal (postura, mimica, gestica)
folositi un ton al vocii cat mai calm
nu tratati copilul in mod umilitor, agresiv
sa fiti atenti la barierele interne si externe ale comunicarii atat ale asistentului
maternal , cat si ale copilului
3. Specificitatea plasamentului in urgenta o reprezinta rapiditatea de actiune pe care o
presupune interventia. In aceste situatii, exista o stare de incordare fireasca, de presiune,
care influenteaza comportamentul copilului plasat, a familiei acestuia, a familiei AMP si a
profesionistilor. Sprijinul echipei mutlidisciplinare este esential pentru depasirea
eventualelor situatii de criza.
1. Cum poate ajuta famila AMP la integrarea copilului plasat in regim de urgenta?
2. Care sunt regulile unei comunicari eficiente cu copilul? Enumerati cel putin 4 reguli.
3. Ce tipuri de bariere pot sa apara in comunicare? Dati 3 exemple pentru fiecare tip.
4. Care sunt categoriile principale de probleme care pot sa apara pe perioada
plasamentului in regim de urgenta? Cum pot fi ele solutionate?

MODUL 6 OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP
SESIUNEA 1 3 ore
1.1 Principalele concepte utilizate în domeniul protecţiei copilului cu handicap
1.2 Tipuri de handicap
1.3 Principalele cauze ale handicapului
SESIUNEA 2 3 ore
2.1 Principii de lucru privind copilul cu handicap
2.2 Cele mai importante acte normative din domeniul protecţiei şi promovării
drepturilor copiilor cu handicap
2.3 Tipologia serviciilor sociale specializate conform legislaţiei româneşti
OBIECTIVE La finalul modulului participantii vor fi capabili să:

GENERALE Cunoască principalele concepte utilizate în
domeniul protecţiei copilului cu handicap
Identifice tipurile şi gradele de handicap
Enumere principalele cauze ale handicapului
Descrie principiile de lucru privind copilul cu
handicap
Cunoască legislaţia actuală în vigoare şi serviciile
sociale specifice copilului cu handicap
SESIUNEA 1.1 PRINCIPALELE CONCEPTE UTILIZATE ÎN DOMENIUL

PROTECŢIEI COPILULUI CU HANDICAP
Forurile abilitate au încercat, de-alungul timpului, să utilizeze concepte, care să nu presupună o

notă descalificantă, astfel, au circulat numeroase variante care au încercat să cuprindă cât mai bine
problematica acestor categorii de persoane. Dacă iniţial se utilizau termeni ca handicap şi
deficienţă, ulterior s-au utilizat termeni ca nevoi speciale şi dizabilitate.
Oferim mai jos o trecere în revistă a celor mai uzitate termene şi concepte:
Accesibilitate: “procesul prin care sistemul general al societăţii – mediul fizic şi socio-cultural:
locuinţa şi transporturile, activităţile educaţionale, recreatice şi sportive, oportunităţile pentru
încadrarea în muncă – oferă şanse egale de acces tuturor persoanelor, fie cu handicap sau nu”
(ONU, decembrie 1982, “Program Mondial de Acţiune privind Persoanele Handicap)
Adaptare: acţiune sau rezultat al unei acţiuni, prin care individul devine compatibil cu mediu; este
un proces care se desfăşoară pe parcursul întregii vieţi.
Calitatea Vietii: ansamblul elementelor care se referă la situaţia fizică, economică, socială,
culturală, politică, de sănătate etc., în care trăiesc oamenii, conţinutul şi natura activităţilor pe care
le desfăşoară, caracteristicile relaţiilor şi proceselor sociale la care participă bunurile şi serviciile
la care au acces, modelele de consum adoptate, modul şi stilul de viaţă, evaluarea împrejurărilor şi

rezultatelor activităţilor care corespund aşteptărilor populaţiei, precum şi stările subiective de

satisfacţie/insatisfacţie, fericire, frustrare etc. (Mărginean I, 2002)
Cerinte Educative Speciale: cerinţe specifice faţă de educaţie ale copilului cu handicap, derivate
din particularităţile individuale de dezvoltare, învăţare, relaţionare cu mediul, din experienţele
anterioare ale copilului.
Deficienta: pierderea sau alterarea unei structuri sau a unei funcţii rezultând în urma unei
maladii, accident sau perturbare în evoluţia normală (bătrâneţea), dar şi ca urmare a unor carenţe
psiho-afective. Deficienţe frecvente: auditive, vizuale, de limbaj, intelectuale;
Dizabilitate: termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de

participare, care relevă aspectul negativ al interacţiunii individ – mediu;
Excluziune: limitarea sau interzicerea, voită sau nu, a accesului la drepturile şi libertăţile de drept
ale persoanei.
Handicap: dezavantajul social, rezultat în urma unei deficienţe sau incapacităţi şi care limitează
sau împiedică îndeplinirea de către individ a unui rol aşteptat de mediu.
Incluziune: setul de măsuri şi acţiuni din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă,
locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării şi comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii,
destinate combaterii excluziunii sociale;
Integrare: procesul de interacţiune dintre individ/grup şi mediul social, prin intermediul căruia se
realizează un echilibru funcţional al ambelor părţi;
Incapacitate: reducerea parţială sau totală a posibilităţii de a realiza o activitate (motrică sau
cognitivă) sau un comportament.
Participare: capacitatea de a lua parte la o activitate, la o acţiune, la o discuţie de a avea un cuvânt

de spus în ceea ce priveşte principalele aspecte ale vieţii personale; posibilitatea de a-şi exprima
părerile, de a discuta problemele considerate importante, precum şi de a căuta şi a primi informaţii
relevante pentru propria persoană.
Prejudecata: părere, idee preconcepută (şi adesea eronată) pe care şi-o face cineva asupra unui
lucru, acceptată fără temei, adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor;
Reabilitare: este procesul destinat să redea posibilitatea persoanelor cu handicap posibilitatea să

ajungă la, şi să-şi păstreze, nivelele funcţionale fizice, senzoriale, intelectuale, psihiatrice şi/sau
sociale optime, furnizându-le acestora instrumentele cu ajutorul cărora îşi pot schimba viaţa în
direcţia obţinerii unui grad mai mare de independenţă.
Recuperare: acţiune de restabilire e stării iniţiale, proces de refacere a capacităţii funcţionale

iniţiale. În sens mai extins, se referă la ansamblul intervenţiilor socio-psiho-medicale care să
permită reconstituirea anumitor capacităţi funţionale, care să permită integrarea individului în
viaţa socială activă.
Sanse Egale: rezultatul procesului prin care diferitele structuri ale societăţii şi mediului sunt
accesibile în mod egal tuturor, inclusiv persoanelor cu handicap;

In tabelul de mai jos vom vedea cum se regăsesc aceşti termeni în legislaţia românească:
Termenul Legislatie Domeniul Semnificatie/ Relevanta
Persoana Constitutia Romaniei Nevoia de protectie

handicapata speciala
Copii cu Ordonanta de urgenta a guvernului Protectia Nevoia de protectie
handicap nr.12/ 2001 si Hotararea Guvernului copilului speciala
nr.216/ 2001
Legea nr.71/ 2002 si Hotararea Educatie Nevoia de educatie speciala
Guvernului nr.1205/ 2001
Hotararea Guvernului nr.218/ 2002 Nevoia de ingrijiri medicale
Legea nr.519/ 2002 Sanatate speciale
Copii cu Legea nr.84/ 1995 Educatie Idem
deficienta Legea nr.71/ 2002 si Hotararea Protectia
Guvernului nr.1205/ 2001 copilului
Copii cu Legea se refera la copiii cu
cerinte Legea nr.84/ 1995 Educatie deficiente si/ sau handicap,
educative dar sfera de acoperire este
speciale mai mare (copii cu
tulburari de invatare, de
limbaj etc)
Copii cu nevoi Strategia guvernamentala in domeniul Protectia Strategia se refera la copiii
speciale protectiei copilului in dificultate 2001 – Copilului cu deficiente, cu handicap,
2004 cu HIV/ SIDA
Ordinul ministrului sanatatii si familiei Sanatate Primul act normativ care
Copii cu si al secretarului de stat al Autoritatii Protectia utilizeaza sintagma copil cu
dizabilitati Nationale pentru Protectia Copilului si Copilului dizabilitati
Adoptie nr.705/ 12.709/ 2002
Reamintim faptul că această nevoie permanentă de a schimba demunirea prin care să definim
această categorie de persoane, a apărut ca urmare a faptului că s-a încercat găsirea celui mai bun
concept care să nu eticheteze, discrimineze persoanele în cauză. Din păcate, cuvinte, precum
„handicap”, au căpătat de-alungul timpului o conotaţie negativă, un sens peiorativ. De aceea, există
şi astăzi grija permanentă de a utiliza cuvinte care să nu aibă nici un fel de încărcătură negativă.

SESIUNEA 1.2 TIPURI DE HANDICAP
Clasificarea deficienţelor a constituit un pas important pentru a distinge foarte clar care sunt
nevoile individuale si pentru a putea propune soluţii optime; aceasta se realizează având în vedere
mai multe criterii, spre exemplu după mometul apariţiei (la naştere sau de-alungul vieţii), după
evoluţie (evolutiv sau nu), după localizarea anatomică – considerat a fi criteriul cel mai complet. In
consecinţă, după localizarea leziunii sau a structurii anatomo-funcţionale afectată, putem distinge
următoarele deficienţe:
1) Deficienţe senzoriale - tulburări la nivelul analizatorilor:

analizator vizual: deficienţă vizuală, care prezinta diferite grade de gravitate de la ambliopie
(vedere slabă) la cecitate (lipsa vederii);
analizatorul auditiv: deficiente auditive, care au diferite grade de gravitate, de la hipoacuzie
(auz scăzut) la surditate (lipsa auzului);
2) Deficienţe motorii – tulburări ale aparatului locomotor care se însoţesc de cele mai multe ori
de afecţiuni neurologice (deficienţe neuro-motorii); ele se-mpart în deficienţe de structură (spre
exemplu, malfornaţia ale unui membru) şi deficienţe funcţionale (spre exemplu, membrul există,
dar nu poate fi folosit). In functie de amplitudine:
Deficiente globale – generale (care afectează întregul organism, spre exemplu bolile
congenital precum nanismul sau piticismul)
Deficiente locale – partiale (care afectează o parte a organismului, spre exemplu afectarea
unui membru: mână, picior sau a unui organ intern)
3) Deficienţe mentale – tulburări ale structurilor şi funcţiilor creierului, dereglări ale

personalităţii; există diferite grade de la debilitate mintală uşoară, până la debilitate profundă.
Deficienţa mentală este uşoară atunci când evaluarea funcţională evidenţiază următoarele
aspecte: limitări în planul dezvoltării cognitive; dificultăti în dezvoltarea percepţiei,
psihomotricităţii, gândirii, memoriei, limbajului; personalitate care necesită intervenţii terapeutice
şi psihoterapeutice; dificultăţi în procesul de socializare; un C.I. (coeficient de inteligenţă) de la 70-
75 la 50-55 şi un profil ce marchează inegalităţi în dezvoltarea intelectuală.
Deficienţa mentală este considerată moderată spre severă când evaluarea funcţională
evidenţiază următoarele caracteristici: limitări în dezvoltarea cognitivă, care restrâng capacităţile
de învăţare; capacităţi funcţionale limitate în planul autonomiei personale şi sociale; dificultăţi în
dezvoltarea senzorială şi motorie; un C.I. situat între 55-50 şi 25-20.
Deficienţa mentală este calificată drept profundă atunci când evaluarea funcţională relevă
următoarele caracteristici: limitări importante în planul dezvoltării cognitive; abilităţi perceptiv-
motrice şi de comunicare cu manifestare limitată; capacităţi funcţionale foarte slabe în planul
autonomiei personale şi sociale; un C.I. inferior valorii de 25-20.
4) Deficienţe de limbaj – pot fi de sine stătătoare sau se pot asocia cu celelalte deficienţe;
presupun destructurări sau dereglări la nivelul aparatului fonator şi ale funcţiilor limbajului, spre
exemplu bâlbăiala, dificultăţi ale scris-cititului.
5) Deficienţe comportamentale – tulburări adaptative, dereglări de conduită, instabilitate psiho-

comportamentală, care fac dificile relaţiile dintre copil şi cei din jur. în cazul tulburărilor
comportamentale putem distinge două mari subcategorii:

A. Tulburarea creşterii sau aşa-numitul "eşec" al creşterii. Aceasta tulburare se referă la

încetinirea sau la sistarea cresterii fizice (staturoponderale) a copilului, în general mai mic de 5
ani, retardul dezvoltării (respectiv al maturizării) fiind o consecinţă. Esecul cresterii antreneaza,
de la un anumit grad in sus - practic constant - si alte tulburari ale cresterii si dezvoltarii
(respectiv, maturarii), inclusiv ale comportamentului psihointelectual si social, in una sau mai
multe dintre formele sale de manifestare.
B. Tulburarile propriu-zise de comportament înglobează problemele de interacţiune dintre

copil şi părinţi sau persoanele care-i îngrijesc, anxietatea de separare, problemele de alimentatie,
problemele de disciplină şi modelul cercului vicios. O descriere detaliatăaacestora se regăseşte şi
în modulul 3. In cele ce urmează vom face o scurtă trecere în revistă:
Problemele de inter-relaţii dintre copil şi părinti pot apărea din primele luni de viată, ca
urmare a dificultăţilor mamei în cursul sarcinii şi travaliului, depresiei ulterioare a mamei, a
abandonului matern, lipsei unui sprijin, tulburărilor de somn ale copilului. Aceste probleme
pot tulbura comportamentul psiho-social al copilului şi se pot solda cu eşecul creşterii.
Problemele de alimentaţie sunt comune la vârsta de 1-8 ani, concomitent cu micşorarea

dezvoltării creşterii şi scăderii concomitente a apetitului. Alimentaţia cu forţa se poate solda
în timp, cu tulburari de comportament.
Problemele de disciplină - eşecul măsurilor de disciplinare a copilului (nerespectarea orei

de masă şi a modului de a se alimenta, orei de baie, măsurilor de securitate cu restricţii în a se
juca cu anumite obiecte) pot genera disfuncţii comportamentale dacă nu sunt însuşite
corespunzător.
Modelul cercului vicios. Un comportament negativ al copilului se soldeaza cu reactii

negative si din partea parintilor si genereaza un comportament si mai inadecvat din partea
copilului.
Problemele de somn includ: coşmarul nocturn, terorile nocturne (Pavor nocturn),

"plimbatul" în cursul somnului sau somnambulismul, rezistenţa la a se da jos din pat la
sculare, trezirea in cursul noptii.
Controlul sfincterelor anal şi uretral şi educarea pentru folosirea olitei sau a toaletei.
Majoritatea copiilor îşi controlează sfincterul anal între 2-3 ani şi sfincterul uretral între 3 şi 4
ani. La 5 ani, 50% dintre copii merg la toaletă. Dacă nu există cauze organice, neachizitionarea
acestor deprinderi are o importantă bază educaţională, fiind cunoscute sub denumirile de
encoprezis şi, respective, enurezis.
Hiperactivitatea sau hiperkinezia: un model constitutional de activitate motorie excesivă,

care survine de la vârsta de 1 an, dar este mai pronuntat în perioada şcolară. Copilul este într-
o permanentă mişcare, neliniştit, agitat, nu se poate concentra. Copilul nu are retard mintal şi
nici vreo afectare neurologică, este bine dezvoltat fizic şi psihic, este clinic sanatos.
Tulburarea apare mult mai frecvent la băieţi şi poate fi corectată educational. Se poate asocia
cu disfuncţia cerebrală minimă.
Tulburările cu deficit de atenţie. Se manifestă prin proasta calitate şi/sau scurtarea duratei
acestei importante deprinderi, afectand 5-10% dintre copiii de vârstă şcolară, de 10 ori mai

frecvent la băieţi. Tulburarea este în mod obisnuit ereditară. Sunt implicate substanţele
neurotransmitatoare.
Dizabilitatea de a învaţa rezulta din deficitul de atentie şi de memorie, manifestandu-se

ca o dificultate de achizitionare, reţinere/memorare a noilor informaţii.
6) Deficienţe asociate – reprezinta prezenţa simultantă a mai multor deficiente, polihandicap.
In România, persoanele cu handicap, reprezintă 13% din populaţia ţării, distribuite astfel:
handicap senzorial – 24%
handicap neuro-motor – 33%
handicap mental – 20%
tulburări de comportament – 16%
handicap asociat – 5%
altele – 2 %
Sursă: site ANPH - septembrie 2007
In ceea ce priveşte gradul de handicap, prin Ordinul nr.12709/01.10.2002 au fost reglementate

criteriile pe baza cărora acesta se stabileşte şi astfel se definesc următoarele categorii:
Gradul grav de handicap se poate acorda copiilor care au, in raport cu vârsta, capacitatea de
autoservire inca neformata sau pierduta, respectiv au un grad de dependenta ridicat fizic si psihic.
In aceasta situatie autonomia persoanei este foarte scazuta din cauza limitarii severe in activitate,
ceea ce conduce la restrictii multiple in participarea sociala a copilului. Drept urmare, copilul
necesita ingrijire speciala si supraveghere permanenta din partea altei persoane.
Gradul accentuat de handicap se poate acorda copiilor la care incapacitatea de a desfasura

activitatea potrivit rolului social corespunzator dezvoltarii si vârstei se datoreaza unor limitari
functionale importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afectiuni
severe, in stadii inaintate, cu complicatii ale unor aparate si sisteme. In aceasta situatie
participarea sociala a copilului este substantial restrictionata.

Gradul mediu de handicap se poate acorda copiilor care au capacitate de prestatie fizica
(motorie, metabolica) sau intelectuala redusa, corespunzând unei deficiente functionale scazute,
ceea ce duce la limitari in activitate, in raport cu asteptarile corespunzatoare vârstei. In aceasta
situatie ele se reflecta in restrictii relativ semnificative ale participarii sociale a copilului.
Gradul usor de handicap se poate acorda pentru cazurile in care impactul afectarii asupra
organismului este minim, cu limitare nesemnificativa a activitatii, si nu necesita masuri de
protectie speciala, participarea sociala fiind in limite rezonabile. Aceste cazuri vor fi raportate si
inregistrate statistic.
RETINETI:
„Deficienta” Grad handicap Capacitatea functionala
Fără Infirmitate - fără grad 100 – 80 %

Uşoară Uşor - fără grad 79 – 51 %
Medie Mediu – grad III 50 – 39 %
Accentuată Accentuată – grad II 30 – 11 %
Gravă Grav – grad I 10 – 0 %
Sursa: Instrucţiunea Metodologică nr.5/10.11.2003

SESIUNEA 1.3 PRINCIPALELE CAUZE ALE HANDICAPULUI
1.3.1. Cauzele deficienţei

Vom încerca în cele ce urmează să vedem de ce apar deficienţele, pe care le-am prezentat în
capitolul anterior, care este cauza acestor deficienţe, care sunt factorii care au contribuit la apariţia
lor, considerând că înţelegerea modului prin care au apărut în viaţa copilului, va uşura acceptarea
şi gestionarea situaţiei acestuia. De asemenea, veţi putea răspunde întrebărilor pe care poate chiar
copilul cu handicap vi le-ar putea adresa la un moment dat.
A. Deficienţe senzoriale:
1. vizuale: cauzele deficienţelor de vedere pot fi multiple, dintre ele amintim: afecţiuni care
evoluează cu scăderea acuităţii vizuale:
unele boli ale pleoapelor, ale aparatului lacrimal, ale orbitei, conjunctivelor;
tulburările refracţiei oculare (miopia, hipermetropia, astigmatismul)
afecţiuni ale căilor optice cerebrale;
accidente oculare ş.a.
Dincolo de cauzele de ordin anatomo-fiziologic ale analizatorului vizual, care duc la perturbarea
funcţiei vizuale, există şi cauze organice generale:
a. afecţiuni de natură congenitală – boli ereditare, boli infecţioase ale mamei în timpul sarcinii
(sifilis, tuberculoză, rubeolă, hepatita epidemică), dar şi intoxicaţiile cu alcool şi droguri ale
mamei, care pot afecta activitatea vizuală a fătului.
b. traumatismele obstetricale.
c. boli contactate de copil după naştere, ca: scarlatină, tuse convulsivă, boli reumatismale,
parazitoze intestinale, boli ale nasului, gâtului urechilor; boli neurologice, boli ale sângelui,
boli digestive, traumatisme.
2. auditive: trebuie să precizăm faptul că între 30-60% dintre situaţii, nu cunoaştem cu exactitate
cauza surdităţii, totuşi au fost identificate clinic câteva dintre cauzele posibile:
Cauze congenitale:
boli genetice: prezenţa surdităţi în familie
rubeola mamei în timpul sarcinii
prematuritate
medicamente luate de mamă în timpul sarcinii
incompatibilitate Rh
Cauze dobâdite:
meningita
traumatismul cranian
medicamente administrate copiilor ca tratament al unor boli grave ( exemple de medicamente
de risc – streptomicina, gentamicina, kanamicina)
oreionul şi pojarul care au ca urmare de multe ori o surditate gravă
traumatisme la nivelul urechii
afecţiunile inflamatorii şi parazitare – încep printr-o afecţiune la nivel extern, care netratată se
transmite la urechea internă
B. Deficienţele neuro-motorii

Pentru 20% dintre copiii cu o astfel de dizabilitate, nu se cunosc cauzele apariţiei acestei afecţiuni,
totuşi, pentru majoritatea celorlalte cazuri, s-au identificat două mari categorii de etiologii:
1. tulburări de dezvoltare – imposibilitatea creierului de a se dezvolta normal, în special în
primul şi în al doilea trimestru de sarcină.
2. leziuni neurologice – în cazul in care a existat o dezvoltare normală a creierului, astfel de
deficienţe pot să apară în contextul unor leziuni cerebrale care s-au realizat înainte, în timpul sau
după naştere. Aceste leziuni sunt adesea asociate cu prematuritatea, travalii dificile, complicaţii
neonatale.
Factori:
lipsa de oxigen înainte, în timpul sau după naştere
hemoragiile cerebrale
factori toxici (alcool, droguri, medicamente utilizate de mamă în timpul sarcinii)
traumatisme ( spre ex. accidente)
probleme metabolice (spre ex. icter, glicemie scăzută)
prematuritatea
foarte rar, factori ereditari
C. Deficienţele mentale
În cazul deficienţelor mintale, prevalează cauzele genetice. Deficienţele mentale congenitale apar
în general în perioada intrauterină, fiind determinate de factori chimici, fizici, intoxicaţii cu
medicamente, traumatisme abdominale ale mamei, intoxicaţii cu metale grele, diferite infecţii
genitale materne.
Cauze perinatale:
imaturitatea – naşterea imatură
icter nuclear – strâns legat de incompatibilitatea Rh-ului.
traumatisme obstetricale
hipoxia cerebrală – lipsa oxigenului după naştere
Cauze postnatale: sunt determinate de boli ale copilului: encefalite, meningite, intoxicaţii cu
diferite substanţe, traumatisme cranio-cerebrale.
D. Deficienţele de limbaj: pot să aibă numeroase cauze, pe care am încercat să le sistematizăm

astfel:
Cauze prenatale (care apar înaninte naşterii) :

incompatibilitate de Rh
boli infecţioase şi intoxicaţiile gravidei
malnutritia
unele malformaţii congenitale
traumatisme fizice şi psihice
Cauze perinatale (care apar în cursul sau imediat după naştere):

asfixiile prelungite în timpul naşterii prelungite
naşteriile cu forceps sau cu alte manopere obstetricale
Cauze postnatale (care apar după naştere):

cauze organice: boli ale sistemului nervos care afectează centri vorbirii, malformaţii ale
aparatului fonator

cauze în plan fiziologic:

- dereglări ale funcţiei respiratorii
- dereglări ale funcţiilor diferitelor componente nervoase
- dereglări ale componentelor aparatului fonator
Cauze psiho-neurologice dintre cele mai frecvente în domeniul practic:

se însoţesc cu tulburari de memorie, atentie.
in unele boli psihice apar tulburari de limbaj
Cauze psiho-sociale – dintre cele mai frecvente în domeniul practic:

necorectarea greselilor de pronuntie
conflicte familiale, interfamiliale, de relaţionare
traume psihice
E. Tulburări comportamentale: apar la vârstă adolecenţei, dar şi la vârsta mici copilării, mai ales
dacă sunt induse. Ele reprezintă devianţe negative din punct de vedere social. Tulburările de
comportament pot avea cauze multiple, individuale/constitutionale sau de mediu şi ambianţă
(inclusiv, cauze educationale). Se vorbeşte însă despre mai multe forme sau tipuri de tulburari de
comportament şi - respectiv - despre diferite alte tulburări ale procesului de creştere şi
dezvoltare/maturare.
Factori:
1) determinism genetic sau ereditar – sunt autori care sustin ideea că dacă în familia
copilului existe rude care au manifestat tulburări de comportament, există un risc mai mare
pentru ca şi copilul să aibă astfel de tendinţe. Totuşi, într-un mediu favorabil, ele pot să
rămână la stadiu de predispoziţie.
2) determinism prin factori fizici, organici şi fiziologici: carenţe nutriţionale, agenti toxici,
dereglări endocrine etc.
3) determinism social:
context social negativ din punct de vedere afectiv şi valoric
influente negative ale mediului
normativitate de grup impusă – în sensul că aparţine unui grup care-şi impune un
set de reguli de comportament (spre exemplu, regulile impuse de anturaj)
factori de ordin familial (experiente stresante, violenţă)
F. Deficienţe asociate: este evident ca în funcţie de tipurile de handicap care sunt reunite în
deficienţe asociate, putem cumula pentru fiecare deficienţă cauza care a provocat-o. Spre exemplu,
care avem un handicap auditiv şi un climat familial agresiv, atunci copilul va dezvolta şi o
tulburare de comportament. Astfel, pentru deficienţele asociate, există etiologii asociate.
1.3.2. Prognostic şi evoluţie

Trebuie să spunem că fiecare copil are propria sa evoluţie, fiecare handicap are propria lui istorie
şi nu puţine au fost cazurile când copiii cu handicap au avut evoluţii spectaculoase, deşi sufereau
de boli grave. De asemenea, trebuie să fim conştienţi că un handicap va avea influenţe asupra
dezvoltării personalităţii copilului. Totuşi, în condiţiile unui mediu stabil şi stimulativ se pot obţine
rezultate remarcabile.
A. Deficienţe senzoriale: în funcţie de cauză, acestea pot fi evolutive sau nu, nu se poate da un
prognostic general. Spre exemplu, o miopie poate evolua până la o formă severă, ce necesită poate
şi o intervenţie chirurgicală, sau poate fi doar corectată prin ochelari.

B. Deficienţele neuro-motorii: nu sunt evolutive, dar trebuie urmarită simptomatologia; pot fi

îmbunătăţite anumite deprinderi sau chiar recuperate, într-o măsură mai mare sau mai mică; prin
kinetoterapie pot fi controlate anumite simptome (coordonări, menţinerea echilibrului etc), iar
prin tratament medicamentos pot fi ţinute sub stăpânire altele (spre exemplu, episoade
epileptice).
C. Deficienţele mentale: ele nu evoluează, însă odată cu înaintarea în vârstă a copilului cu

deficienţă mintală, creşte decalajul dintre nivelul normal corespunzător vârstei şi nivelul său de
dezvoltare.
D. Deficienţele de limbaj: în bună măsură ele pot fi recuperabile, cu precizarea că şi aici depinde
de etiologia handicapului. Totuşi, tratamentele logopedice obţin rezultate remarcabile pe o paletă
largă de tulburări.
E. Tulburări comportamentale: şi în cazul tulburărilor comportamentale se înregistrează

rezultate semnificative, atât prin terapii medicamentoase, dar şi terapii cognitive-
comportamentale, art-terapii, terapii ocupaţionale etc.
F. Deficienţe asociate: aşa cum precizam şi în cazul etiologiilor, prognosticul deficienţelor

multiple, depinde de asocierea care există. Astfel, asocierea unui diagnostic grav, cu unul mai puţin
invalidant, va avea un prognostic rezervat.
MESAJE CHEIE Forurile abilitate au încercat să utilizeze concepte care

să nu presupună o încărcătură emoţională negativă,
care să nu discrimineze
Handicapul este dezavantajul social rezultat în urma
unei deficienţe
Se disting mai multe tipuri de handicap, în funcţie de
mai multe criterii
Există 4 tipuri de grade de handicap: grav, accentuat,
mediu şi uşor
Fiecare copil, indiferent de tipul de handicap, are o
evoluţie personalizată
AUTOEVALUARE Care este diferenţa dintre handicap, dizabilitate,

deficienţă?
Daţi exemple de 2 criterii de clasificare a handicapului.
Care sunt gradele de handicap?
Care sunt cauzele handicapului? Minim 5 exemplificări
Toate tipurile de handicap evoluează?

SESIUNEA 2.1 PRINCIPII DE LUCRU PRIVIND COPILUL CU HANDICAP
In derularea procesului de îngrijire şi asistenţă a copilului cu handicap, asistentul maternal

profesionist trebuie să aibă în vedere câteva principii de lucru, respectiv:
1. Principiul socializării reprezintă procesul de transmitere şi însuşire a unui set de modele

culturale şi normative, de cunoştinţe şi atitudini prin care indivizii dobândesc cunoaşterea
comportamentelor socialmente dezirabile, îşi formează deprinderi şi dispoziţii care-i fac apţi să
acţioneze ca membri ai societăţii şi grupului social.
2. Principiul normalizării se referă la necesitatea asigurării condiţiilor unei vieţi normale

pentru copiii cu handicap, în aşa fel încât acestea să trăiască conform standardelor după care
trăiesc majoritatea membrilor comunităţii.
3. Principiul drepturilor egale reglementează accesul efectiv al copiilor cu handicap la

educaţie şi alte servicii comunitare, precum şi eliminarea unor obstacole sociale care împiedică
satisfacerea în condiţii de egalitate a unor necesităţi individuale pentru persoanele cu handicap.
4. Principiul interesului superior al copilului: în toate acţiunile care se întreprind în raport

cu copilul (de la tehnicii de îngrijire, la modalităţi de luare a deciziilor ce privesc viaţa personală a
copilului) primează interesul superior al copilului.
5. Principiul dezinstituţionalizării se referă la reformarea sistemului special pentru
persoanele cu dizabilităţi în direcţia creşterii gradului de independenţă şi autonomie personală a
asistaţilor pentru o inserţie optimă în cadrul vieţii comunitare. Astfel, asistentul maternal
reprezintă o soluţie a acestei reforme sociale.
6. Principiul dezvoltării se referă la faptul că toţi copiii cu handicap sunt capabili de creştere,
învăţare şi dezvoltare, indiferent de severitatea handicapului, cu potenţialul de care dispun. In
consecinţă, trebuie depuse toate eforturile pentru a atinge potenţialul maxim al fiecărui copil.
7. Principiul egalităţii şanselor – educaţia copiilor cu dizabilitati trebuie să se facă pe cât e

posibil în cadrul sistemului general de învăţământ, prin eliminarea oricăror practici
discriminatorii. Acest lucru implică faptul că necesităţile fiecărui individ, precum şi ale tuturor
indivizilor sunt de importanţă egală, că aceste necesităţi trebuie să stea la baza planurilor făcute de
societate şi că toate resursele trebuie folosite într-un asemenea mod încât fiecare copil să aibă
şanse egale de participare.
8. Principiul asigurării serviciilor de sprijin presupune oferirea serviciilor guvernamentale

(de sănătate, învăţământ, (variate instituţii de educaţie, de asistenţă şi ocrotire, centre de
orientare, formare profesională, asistenţă socială), serviciilor de sprijin – de consultanţă / consilier
a copiilor cu handicap, precum şi a persoanelor care îi au în îngrijire, prin crearea resurselor
umane (personal specializat) şi resurselor materiale consiliere, cercetare etc.).
9. Principiul intervenţiei timpurii indică eficienţa intervenţiei precoce de reabilitare,

reeducare şi integrare pentru copilul cu handicap, astfel cu cât intervenţia este mai rapidă, cu atât
rezultatele sunt mai semnificative.
10. Principiul asigurării unui climat familial optim indică faptul că trebuie să i se asigure
copilului cu handicap un climat de structură şi funcţionalitate familială, adică o anumită
continuitate, armonie, echilibru familial; toate acestea având ca factor comun un element de

afectivitate, greu detectabil în mod direct, ca multe alte procese psihice de mare subtilitate, dar
care în acelaşi timp are o acţiune permanentă, profundă şi de durată asupra formării şi dezvoltării
personalităţii.
11. Principiul participării: principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei

acestuia, în raport cu vârsta şi gradul său de maturitate, cu privire la orice aspect din viaţa lui.

SESIUNEA 2.2 CELE MAI IMPORTANTE ACTE NORMATIVE DIN DOMENIUL

PROTECŢIEI ŞI PROMOVĂRII DREPTURILOR COPIILOR CU HANDICAP
Domeniul legislativ a evoluat semnificativ în ultimii ani, ajungând să fie astăzi suficient de generos
pentru a putea răspunde adecvat celor mai diversificate nevoi ale persoanelor cu handicap.
Principalele acte normative care reglementează domeniul protecţiei şi promovării drepturilor

persoanelor cu handicap, respectiv ale copiilor cu handicap, sunt:
Legea 705 2001 Privind sistemul national de asistenta sociala

Legea 783 2002 Aprobarea OUG 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit a
asistentei medicale, medicamentelor si protezelor pentru unele
categorii de persoane prevazute in legi special
Legea 487 2002 Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări
psihice
Legea 239 2003 Pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2003 privind
înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru
Persoanele cu Handicap
Legea 121 2004 Privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2004 pentru
modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999
privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale,
medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane
prevăzute în legi special
Legea 272 2004 Privind protectia si promovarea drepturilor copilului
Legea 467 2004 Pentru modificarea si completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14 /
2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii
Naţionale pentru Persoanele cu Handicap
Legea 600 2004 Pentru completarea Legii sanatatii mintale si a protectiei persoanelor
cu tulburari psihice
Legea 448 2006 Lege privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap
Legea 275 2007 Privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2007
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind
protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
Legea 448 2008 Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată
Hotarari Guvernamentale
H.G. 503 2003 Indexarea intervalurilor de venituri pe baza carora se stabileste
contributia lunara de întretinere datorata de sustinatorul legal al
persoanei asistate
H.G. 1175 2005 Aprobarea Strategiei nationale privind protectia integrarea si
incluziunea sociala a persoanelor cu handicap din România în
perioada 2006 – 2013
H.G. 268 2007 Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Legii nr.448-2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
H.G. 680 2007 Pentru aprobarea Normelor metodologice privind modalitatea de

acordare a drepturilor la transport interurban gratuit persoanelor cu

handicap
H.G. 10 2008 Privind indexarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la art.
58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap
Legea care reglementează la ora actuală drepturile şi obligaţiile persoanei cu handicap, deci
implicit şi ale copilului cu handicap, este legea 448/2006. Principalele noutăţi pe care le aduce
această lege sunt:
1. Introduce principii legislative noi, precum: respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului; egalizarea şanselor; prevenirea şi combaterea discriminării; adaptarea
societăţii la persoana cu handicap; responsabilizarea comunităţii; libertatea opţiunii şi controlul
sau decizia asupra propriei vieţi, a serviciilor şi formelor de suport de care beneficiază; integrarea
şi incluziunea socială a persoanelor cu handicap, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi
membri ai societăţii;
2. Defineşte termeni şi concepte noi: dizabilitate (chiar dacă în context nu se foloseşte această
noţiune); integrare şi incluziune socială; programul individual de reabilitare şi integrare socială,
planul individual de servicii (ca instrumente de lucru în concordanţă cu nevoile individuale ale
persoanei cu handicap); loc de muncă protejat, atelier protejat şi unitate protejată autorizată;
angajare asistată; tehnologie asistivă; adaptare rezonabilă; acces pentru toţi etc;
În programul individual de reabilitare şi integrare socială, elaborat de către Serviciul de Evaluare

Complexă şi validat de Comisia pentru Protecţia Copilului, sunt stabilite activităţile şi serviciile de
care are nevoie persoana cu handicap în procesul de integrare socială, iar în planul individual de
servicii sunt trecute obiectivele pe termen scurt şi mediu, modalităţile de intervenţie şi sprijin
pentru integrarea socială.
3. Stabileşte clar drepturile de care beneficiază persoanele cu handicap în domeniile:

ocrotirii sănătăţii – prevenire, tratament şi recuperare; educaţiei şi formării profesionale; ocupării
şi adaptării locului de muncă, orientării şi reconversiei profesionale; asistenţei sociale (servicii şi
prestaţii sociale); locuinţei, amenajării mediului de viaţă, personal ambiant, transportului,
accesului la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; petrecerii timpului liber, accesului la
cultură, sport, turism; asistenţei juridice; facilităţilor fiscale.
4. Accentuează prevenirea instituţionalizării prin crearea de servicii alternative:

dezvoltarea serviciilor sociale la domiciliu; înfiinţarea ocupaţiei de asistent personal profesionist;
admiterea într-un centru rezidenţial a unui copil cu handicap ca ultimă soluţie de asistenţă socială;
creşterea rolului familiei prin evaluarea nevoilor şi acordarea unui sprijin adecvat astfel ca familia
să devină mediul cel mai prielnic pentru îngrijirea şi protecţia persoanei cu handicap.
5. Asigură continuitatea între măsurile de protecţie stabilite pentru copiii cu handicap şi

cele stabilite pentru adulţii cu handicap prin: înfiinţarea ocupaţiei de asistent personal
profesionist pentru preluarea în îngrijire, de la asistentul maternal profesionist, a copiilor cu
handicap grav şi accentuat care împlinesc 18 ani şi pentru care nu există decât alternativa
centrului rezidenţial;
6. Prevede diversificarea realizării de accesibilităţi în mediul fizic şi, în mod deosebit, în

mediul informaţional şi comunicaţional; promovează conceptul modern „acces pentru toţi”.
În mediul fizic sunt nominalizate elemente noi: hoteluri, garnituri de tren, staţii de cale ferată,

taxiuri etc, iar în mediul informaţional şi comunicaţional: pagini web, echipamente electronice şi
softuri accesibile, utilizarea pictogramelor, accesul la noile tehnologii în domeniul telefoniei etc.
In mod particular art. 12 şi 59 din cadrul legii 448/2006 prevăd drepturi speciale pentru
persoanele care au în îngrijire un copil cu handicap:
Art. 12. - (1) Persoana care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil cu handicap
beneficiaza de urmatoarele drepturi:
a) concediu platit pentru cresterea copilului cu handicap pana la implinirea de catre acesta a
varstei de 7 ani si program de lucru redus la 4 ore pentru parintele care are in ingrijire copilul
cu handicap care necesita tratament pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea de catre
copil a varstei de 18 ani;
b) concedii medicale pentru ingrijirea copilului cu handicap care necesita internare,
tratament ambulatoriu sau la domiciliu pentru afectiuni intercurente, pana la implinirea de
catre copil a varstei de 18 ani;
c) indemnizatie, prin Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, pentru cresterea
copilului cu handicap, acordata femeii mama detinatoare de certificat de persoana cu
handicap, pana la implinirea de catre copil a varstei de 7 ani;
d) alocatie de intretinere pentru copiii cu handicap, aflati in plasament familial sau
incredintati, potrivit legii, unei familii ori persoane sau unui organism privat autorizat potrivit
legii, in cuantumul prevazut de lege, majorat cu 0%.
(2) De drepturile prevazute la alin. (1) beneficiaza, la cerere, unul dintre parinti, tutorele,
persoanele care au adoptat un copil cu handicap sau carora li s-au incredintat copii cu handicap
spre crestere si educare ori in plasament familial, daca sunt asigurati pentru concedii si
indemnizatii de asigurari sociale de sanatate in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.
Art. 59. - Persoana care are in ingrijire, supraveghere si intretinere un copil sau adult cu
handicap are urmatoarele obligatii principale:
a) sa asigure cresterea si ingrijirea corespunzatoare a persoanei cu handicap;
b) sa respecte si/sau sa urmeze activitatile si serviciile prevazute in planul de recuperare pentru
copilul cu handicap, respectiv in planul individual de servicii al adultului cu handicap ;
c) sa insoteasca persoana cu handicap, la termenul necesar sau la solicitare, pentru evaluare si
reevaluare, la comisiile cu competenta in domeniu;
d) sa se prezinte la solicitarea directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului
judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti;
e) sa colaboreze cu asistentii sociali si specialistii care au ca scop recuperarea, reabilitarea,
orientarea profesionala si integrarea sociala;
f) sa comunice directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv
locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, in termen de 48 de ore de la luarea la
cunostinta, orice modificare cu privire la gradul de handicap, domiciliu sau resedinta, starea
materiala, precum si alte situatii de natura sa modifice acordarea drepturilor prevazute de
lege.
g) Conform HG 679/2003 – AMP beneficiaza de asemenea de un spor de 25% pentru fiecare
copil cu dizabilităţi aflat în plasament.

SESIUNEA 2.3 PREZENTAREA TIPOLOGIEI SERVICIILOR SOCIALE

CONFORM LEGISLAŢIEI ROMÂNEŞTI
RETINETI:
Serviciile sociale reprezintă ansamblul complex de măsuri şi acţiuni realizate pentru a
răspunde nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup, în vederea depăşirii unor
situaţii de dificultate, pentru prezervarea autonomiei şi protecţiei persoanei, pentru
prevenirea marginalizarii şi excluziunii sociale şi promovarea incluziunii sociale.
Institutiile de protectie speciala pentru copii cu handicap sunt coordonate metodologic de

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Acestea sunt organizate şi
functioneaza sub forma de:
centre - pilot
centre de îngrijire şi asistenţă
centre de recuperare şi reabilitare
centre de integrare prin terapie ocupaţională
locuinţe protejate de tip familial
centre de intervenţie timpurie
centre de zi
Dintre acestea, cele care ne interesează în mod special, pentru copilul cu handicap sunt centrele de
recuperare şi reabilitare, centrele de integrare prin terapie ocupaţională, centre în care dvs. puteţi
să primiţi sprijinul diverşilor specialiştilor, reuşind astfel ca împreună să găsiţi cele mai bune
soluţii pentru copilul pe care-l aveţi în îngrijire. Ele se pot regăsi în cadrul serviciilor Direcţiilor
Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau în cadrul serviciilor organizaţiilor
nonguvernamentale.
Tipurile de servicii:
A) servicii cu caracter primar - sunt serviciile care au drept scop prevenirea sau limitarea unor
situaţii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excludere socială.
Acestea pot reprezenta:

activităţi de identificare a nevoii sociale, individuale, familiale şi de grup;
activităţi de informare despre drepturi şi obligaţii;
măsuri şi actiuni de constientizare şi sensibilizare socială;
măsuri şi actiuni de urgenţă în vederea reducerii efectelor situaţiilor de criză;
măsuri şi actiuni de sprijin în vederea menţinerii în comunitate a persoanelor în dificultate;
activităţi şi servicii de consiliere;
măsuri şi activităţi de organizare şi dezvoltare comunitară în plan social, pentru încurajarea
participării şi solidariăţii sociale;
orice alte măsuri şi actiuni care au drept scop prevenirea sau limitarea unor situaţii de
dificultate şi vulnerabilitate, care pot conduce la marginalizarea sau excluderea socială.
B) servicii specializate - au drept scop menţinerea, refacerea sau dezvoltarea capacităţilor

individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială. Acestea pot reprezenta:
recuperare şi reabilitare;
suport şi asistenţă pentru familiile şi copiii aflaţi în dificultate;

educaţie formal şi informală extracurriculară pentru copii şi adulţi;

asistenta şi suport;
sprijin şi orientare pentru integrarea , readaptarea şi reeducarea profesională;
îngrijire socio-medicală pentru persoanele aflate în dificultate, inclusiv paleative pentru
persoanele aflate în stadiile terminale ale unor boli;
mediere socială;
consiliere în cadrul instituţionalizat, în centre de informare şi consiliere;
orice alte măsuri şi actiuni care au drept scop mentinerea, refacerea sau dezvoltarea
capacităţilor individuale pentru depăşirea unei situaţii de nevoie socială.
C) serviciile de îngrijire socio-medicală pot reprezenta:
1.servicii de îngrijire social-medicala de natura socială:

servicii de bază: ajutor pentru igiena corporală, îmbrăcare şi dezbrăcare, igiena eliminărilor,
hrănire şi hidratare, transfer şi imobilizare, deplasare în interior, comunicare;
servicii de suport: ajutor pentru prepararea hranei sau livrarea acesteia, efectuarea de
cumpărături; activităţi de menaj, însoţirea în mijloacele de transport, facilitarea deplasării în
exterior, companie, activităţi de administrare şi gestionare a bunurilor personale, activităţi de
petrecere a timpului liber;
servicii de reabilitare şi adaptare a ambientului: mici amenajări, reparaţii şi altele
asemenea.
2.servicii de îngrijire social-medicală de natura medicala: pot fi reprezentate de activităţi

complexe de diagnostic, tratament, îngrijiri şi altele asemenea, recomandate şi realizate în
conformitate cu tipurile de afecţiuni pe care le prezintă beneficiarii de servicii sociale.
3.servicii de îngrijire social-medicala de natura serviciilor conexe: pot fi servicii de

recuperare şi reabilitare, kinetoterapie, fizioterapie, terapie ocupatională, psihoterapie,
psihopedagogie, logopedie şi altele.
Serviciile se organizează, la nivel comunitar, în funcţie de nevoile identificate, de numărul

potentialilor beneficiari, de complexitatea situaţiilor de dificultate şi gradul de risc social.
Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a dezvolta şi diversivica gama serviciilor
sociale în functie de nevoile identificate.
In realizarea obiectivelor proprii, autorităţile administratiei publice locale au obligaţia de a implica

comunitatea în identificarea, prevenirea şi solutionarea la nivel local a problemelor sociale.
AMP trebuie să solicite Comisiei pentru protecţia copilului sau Serviciului de evaluare complexă,
datele de contact şi localizarea principalelor servicii pe care instituţiile publice sau private le oferă
în zona în care locuiesc.
RETINETI:
Toate tipurile de servicii existente au menierea să vă sprijine în munca dvs. privind
copilul cu handicap.

MESAJE CHEIE Domeniul legislativ a evoluat semnificativ în ultimii ani,

iar legea în vigoare este 448/2006
AMP îşi desfăşoară activitatea având la bază un set de
principii clare de lucru
Există servicii specializate adresate tuturor categoriilor
de handicap
Enumeraţi minim 5 principii de lucru privind copilul cu

AUTOEVALUARE handicap
Ce aduce nou legea 448/2006? Minim 6 exemple
Daţi 3 exemple de tipuri de centre care ar putea fi
frecventate de copilul cu handicap

MODULUL 7 OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA
SESIUNEA 1 4 ore
1.1Concepte de bază cu referire la boală, infectie
1.2 Stadiile infectiei cu HIV
1.3 Cai de transmitere a infectiei cu HIV
1.4 Modalitati de prevenire a HIV/SIDA
SESIUNEA 2 2 ore
2.1 Nevoile copilului cu SIDA/HIV pozitiv
2.2 Legislatia privind drepturile copiilor cu SIDA/HIV pozitiv
2.3 Importanţa confidenţialităţii în îngrijirea copilului cu SIDA/HIV pozitiv
La finalul modulului participanţii vor fi capabili să:

OBIECTIVE
1. înţeleagă, să utilizeze adecvat principiile, noţiunile,
GENERALE
termenii din domeniul HIV/SIDA
2. identifice importanţa respectării confidenţialităţii de
către profesioniştii implicaţi în protecţia şi îngrijirea
copilului cu SIDA/HIV pozitiv.
3. evalueze problemele şi soluţiile la problemele care
pot să apară în perioada plasamentului copilului cu
SIDA/HIV pozitiv.
SESIUNEA 1.1 CONCEPTE DE BAZĂ CU REFERIRE LA BOALĂ, INFECTIE;

MODUL DE TRANSMITERE ŞI DE PREVENIRE A HIV/SIDA
Boala
Definitiile de dictionar ne spun ca boala este o modificare organică sau funcţională a echilibrului
normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecţiune, beteşug
(Sursa: DEX '98).
Din aceiasi sursa despre infectie aflam ca este un proces rezultat din pătrunderea şi dezvoltarea în
organism a unor agenţi patogeni (paraziţi, microbi sau viruşi) şi din reacţia ţesuturilor la acest
atac, manifestată prin inflamaţii, supuraţii, cangrene etc.
O boală infecţioasă, (sau boală contagioasă, boală comunicabilă, boală transmisibilă, boală
molipsitoare), este o boală cauzată de un agent biologic (adică, virus, bacterie, ş.a.m.d.)
Infecţie înseamnă o pătrundere activă sau pasivă a unor germeni patogeni, care o dată ajunşi în
organism pot rămâne la locul porţii de intrare, sau să ajungă în curentul sanguin. In cazul în care
sunt numai vehiculaţi de sânge fără a se înmulţi excesiv, această înmulţire fiind frânată de forţele
de apărare ale sistemului imun, fenomenul este numit „bacteriemie” sau „viremie” în funcţie de
natura germenului infecţios.
In cazul unei înmulţiri excesive în sânge fenomenul este numit „septicemie” cu consecinţe grave
pentru organismul infectat.

In functie de echilibrul dintre patogenitatea, sau virulenţa agentului infecţios şi intensitatea

reacţiei de apărare a organismului gazdă, infecţia se poate exterioriza cu simptome şterse sau cu
aparitia semnelor de boală.
Procesul de pătrundere în organism a unor paraziţi patogeni se numeşte infestare.

In ceea ce urmeaza ne vom referii pe larg la problematica HIV/SIDA
Scurt istoric:
În urma cu aproximativ 20 de ani s-a discutat pentru prima oara în lumea medicala despre o boala
noua - infectia HIV/SIDA. La acea vreme nimeni nu banuia ce consecinte psihilogice, economice si
sociale va avea aceasta asupra omenirii.
Boala s-a raspândit nebanuit de repede pe toata suprafata globului, fara diferente de vârsta, sex,
rasa, nationalitate, categorii sociale.
Prima recunoastere a sindromului de imunodeficienta dobândita a fost în anul 1981în SUA. Medicii
din New York, Los Angeles si San Francisco au semnalat un numar în crestere de îmbolnaviri
printre barbatii homosexuali, care sugera o forma de imunodeficienta celulara.
Studiile epidemiologice au aratat la acea data, ca desi barbatii homosexuali formau grupul cel mai
mare de persoane afectate, noul sindrom a mai fost observat si la utilizatorii de droguri, hemofilici,
si persoanele care au suferit multiple transfuzii.
Informatiile oferite de studiile epidemiologice initiale au condus la sfârsitul anului1983 la izolarea,

în Franta si în Statele Unite ale Americii, a unui retrovirus cauzal, denumit în anul 1986 ca virusul
imunodeficientei umane (HIV).
Desi neapreciat initial, HIV era prezent pe cel putin alte 4 continente în momentul descrierii
originale a infectiei HIV/SIDA. Recunoasterea caii sexuale ca principala modalitate de transmitere
a HIV a urmat identificarii epidemiei heterosexuale din tarile în curs de dezvoltare si bazinul
Caraibelor. S-a mai recunoscut, de asemenea, posibilitatea trecerii virusului de la mamele infectate
la feti sau la nou-nascutii lor, stabilind importanta transmiterii verticale a infectiei HIV ca o cale
noua si importanta.
În anul 1985, a fost identificat un al doilea retrovirus în Africa de Vest fiind denumit HIV 2. Acesta
ramâne în mare, tributar Africii de Vest, în timp ce HIV 1, cel depistat primul în anul 1983, este
cauzator al pandemiei SIDA.
Toate aceste aspecte, mai mult decât alarmante, ale ultimilor ani, au definit dezvoltarea a 3
epidemii:
- epidemia infectiei cu virusul imunodeficientei umane (HIV);
- epidemia cazurilor SIDA, manifestare finala a infectiei cu HIV;
- epidemia implicatiilor socio-economice ale infectiei cu HIV.
În România, infectia HIV/SIDA a fost si este o problema majora de sanatate publica, cu un

important impact social si economic. De altfel, România a fost prima tara din Europa Centrala si de
Est care a anuntat Centrul de supraveghere a SIDA din Paris al Organizatiei Mondiale a Sanatatii cu
privire la diagnosticarea unui caz de SIDA în anul 1985. Aparitia cazurilor de infectie HIV la copii a
fost semnalata din anul 1989, cu notificare începând cu anul 1990.

Desi nu au fost facute studii epidemiologice complexe, in Romania se evidentiaza câteva aspecte
particulare:
Mentinerea numarului mare de cazuri noi, pediatrice (an de nastere 1988-1989-
1990), cu disparitia transmiterii nozocomiale (cauzate de mediul spitalicesc) si cresterea
celei verticale dupa anul 1994;
Cresterea rapida a numarului de cazuri noi la adulti, pentru grupa de vârsta
cuprinsa între 14 si 29 de ani (transmitere heterosexuala);
Perspectiva cresterii cazurilor de infectie cu HIV în rândul utilizatorilor de droguri;
O crestere globala a numarului persoanelor HIV pozitive care solicita îngrijire
medicala si tratament.
La 30 iunie 2007, în România erau în evidenţă activă HIV/SIDA 8.376 de persoane, din care
328 copii şi 8.048 adulţi. Din totalul persoanelor aflate în aceste evidenţe, 6.670 beneficiau
de tratament antiretroviral.(SURSA : Comisia de luptă anti/Sida şi Centrul Român
HIV/SIDA)
Infectia cu HIV
Infectia cu HIV este un subiect dificil de abordat datorita sentimentelor si atitudinilor noastre,
amestecate de multe ori cu informatii confuze pe care se poate sa le fi primit in legatura cu acest
subiect. De multe ori avem de a face cu informatii incorecte, incomplete sau chiar cu fabulatii,
motiv pentru care orice clarificare este bine venita. In ciuda faptului ca subiectul HIV/SIDA a fost
in ultimii ani destul de intens mediatizat, multi oameni nu stiu inca sa deosebeasca fictiunea de
realitate.
Ce este HIV?
HIV este un virus care ataca celulele albe ale singelui care, in mod normal, apara organismul uman
impotriva infectiilor. Datorita modului sau de actiune, virusul a primit numele de virus al
imunodeficientei umane (Human Immunodeficiency Virus). O persoana infectata cu HIV este
descrisa ca o persoana seropozitiva (sau cu HIV pozitiv).
HIV afecteaza sistemul imun (care asigura apararea impotriva infectiilor) al persoanelor
infectate. O persoana seropozitiva este mai susceptibila de a face infectii impotriva carora sistemul
imun al unei persoane sanatoase poate lupta cu usurinta.
Este bine de stiut faptul ca exista persoane infectate care nu stiu acest lucru, persoane seropozitive
care par sanatoase si nu prezinta nici un fel de simptome, dar cu toate acestea, ele pot transmite
virusul mai departe. Aceste persoane sint purtatori.
De ce este periculos?
Sistemul imun reprezintă un grup de celule şi organe care apără organismul luptîndu-se cu
infecţiile. Sistemul imun uman, de obicei, depistează şi ucide virusurile destul de repede.
Dacă sistemul imun al corpului atacă şi ucide virusuri, care atunci este problema?
Diferiţi viruşi atacă diferite părţi ale corpului – unii atacă pielea, alţii plămînii, şi aşa mai departe. O
răceală simplă este cauzată de un virus. Ceea ce face HIV atît de periculos este faptul că el atacă
însăşi sistemul imun – anume acel sistem care, în mod normal, depisteaza şi ucide virusii. În
particular HIV atacă un tip special de celule ale sistemului imun, cunoscute sub denumirea de
limfocite CD4. Mai mult, HIV are un şir de caracteristici care îl ajută să evite metodele de apărare
ale organismului, inclusiv o mutaţie foarte rapidă. Aceasta înseamnă că odată ce HIV a pătruns în
organism, sistemul imun niciodată nu va scăpa de el pe deplin.

O simplă examinare fizică nu poate arăta dacă o persoană este infectată cu HIV. Doar printr-un test
de sînge poate fi detectată infecţia după aproximativ trei luni după ce virusul a pătruns pentru
prima dată în organism. O persoană infectată cu HIV poate să arate şi să se simtă foarte bine timp
de mai mulţi ani fără a şti că este infectată. Însă odată cu slăbirea sistemul imun, persoana devine
extrem de vulnerabilă la boli, multe dintre care înainte puteau fi lecuite foarte uşor.

SESIUNEA 1.2 STADIILE INFECŢIEI CU HIV
Stadiul 1: Infecţia HIV primară

Acest stadiu al infecţiei durează cîteva săptămîni şi este deseori acompaniat de o boală scurtă
asemănătoare cu gripa. În pînă la 20% cazuri, simptomele sunt destul de serioase pentru a
consulta un doctor, dar diagnosticul infecţiei HIV este foarte des omis.
Pe parcursul acestui stadiu, există o cantitate mare de HIV în sîngele periferic, iar sistemul imun
începe să răspundă la virus prin producerea anticorpilor HIV şi a limfocitelor citotoxice (T-killer).
Acest proces este cunoscut sub denumirea de sero-conversie. Dacă testul la HIV este efectuat
înainte de terminarea sero-conversiei, rezultatul va fi negativ (adica nu identifica prezenta
infectiei)..
Semne ale infectiei primare

1. crampe abdominale, greata sau voma.
2. diaree.
3. marirea ganglionilor din jurul gatului, din axile si regiunea inghinala.
4. febra.
5. cefalee.
6. dureri musculare si articulare.
7. eruptie cutanata.
8. durere in gat.
9. scadere in greutate
Stadiul 2: Stadiul Clinic Asimptomatic

Acest stadiu durează in medie 10 ani şi, după cum sugerează denumirea, se caracterizează prin
lipsa unor simptome majore, cu toate că în unele cazuri nodulii (ganglionii) limfatici sunt inflamaţi.
Nivelul de HIV în sîngele periferic scade semnificativ, dar persoanele rămîn infectate şi anticorpii
HIV sunt detectabili în sînge, astfel testul la anticorpi va da rezultat pozitiv.
Cercetările au arătat că HIV nu este dormant pe parcursul acestui stadiu, ci este foarte activ în
ganglionii limfatici. Există un test care măsoară cantitatea de HIV care evită nodulii limfatici. Acest
test care măsoară ARN HIV (material genetic HIV) este numit testul la încărcătura virală (viremie)
şi are un rol important în tratamentul infecţiei HIV.
Stadiul 3: Infecţia HIV simptomatică

În timp sistemul imun devine serios afectat de HIV. Acest fapt se întîmplă din cîteva motive:
Nodulii limfatici şi ţesuturile devin afectate sau "istovite" datorită activităţii prelungite pe
parcursul anilor;
HIV mutează şi devine mai patogen, în alte cuvinte mai puternic şi mai variat, ducînd la
distrugerea a şi mai multe celule T helper (ajutatoare);
Organismul nu mai reuşeşte să înlocuiască celulele T helper pierdute.
Odată cu deteriorarea sistemului imun, se dezvoltă simptomele caracteristice bolii. Iniţial multe
simptome sunt slabe, dar odată cu deteriorarea sistemului imun, acestea se acutizează.
Semne
1. confuzie
2. diaree sau alte modificari ale scaunului
3. dificultati de concentrare
4. tuse seaca

5. oboseala
6. febra
7. pierderea apetitului
8. afte bucale
9. modificari ale unghiilor
10. transpiratii nocturne
11. umflarea ganglionilor limfatici de la gat, axile, si inghinal
12. dureri la inghitire
13. modificari de personalitate
14. reactivari de herpes simplex
15. lipsa de aer
16. intepaturi, amorteli si slabiciune in membre
17. pierdere in greutate neexplicata
18. candidoza bucala, stomatita aftoasa
Stadiul 4: Progresul de la HIV la SIDA
Odată ce sistemul imun devine tot mai afectat de boli, este stabilit diagnosticul de SIDA.
În prezent, la noi in tara, diagnosticul de SIDA este confirmat dacă o persoană cu HIV dezvoltă una
sau mai multe infecţii oportuniste sau tumori severe. În alte ţări, ca spre exemplu SUA, diagnosticul
SIDA se poate pune şi ca rezultat al identificarii, prin analize de laborator specifice, a unui număr
foarte scazut al celulelor T helper din sînge. Este posibil ca o persoană cu HIV că se simtă foarte
bolnavă, dar să nu aibă diagnosticul SIDA.
Ce este SIDA ?
SIDA inseamna sindromul imunodeficientei umane dobindite. SIDA se refera la un grup de
afectiuni cauzate de HIV si reprezinta ultimul stadiu al infectiei cu HIV.
SIDA nu este o boala in sine, ci manifestarea finala a unei boli care este, de fapt, infectia cu HIV. O
persoana seropozitiva nu are neaparat si SIDA .
A fi seropozitiv nu inseamna a avea boala (SIDA), ci doar a fi purtator al virusului.
Evolutia infectiei cu HIV spre SIDA se face in mod imprevizibil. In medie, trebuie sa treaca o
perioada de aproximativ zece ani ca o persoana seropozitiva sa faca SIDA. Nu exista insa nici o
regula din acest punct de vedere.
Medicamente antiretrovirale pot prelungi timpul de trecere de la infecţia HIV la apariţia SIDA.
Terapia combinată modernă este foarte eficientă şi, teoretic, persoana infectată cu HIV poate să
trăiască mult timp înainte de apariţia SIDA. Aceste medicamente, totuşi, nu sunt larg accesibile şi
milioane de oameni nu au acces la medicamente.

SESIUNEA 1.3 CAILE DE TRANSMITERE A INFECTIEI CU HIV
Cum se transmite HIV?
Retineti urmatorele trei cuvinte care incep toate cu litera “C”: Cale
Cantitate
Calitate
Acesta este un mijloc simplu de a tine minte conditiile de care are nevoie virusul HIV pentru a se
transmite.
Cale. Trebuie sa existe o cale potrivita pe care virusul sa poata sa patrunda in organism (o poarta
de intrare).
Cantitate. Pentru producerea infectiei este necesara o anumita cantitate de virus. Concentratia cea
mai ridicata a virusului HIV la persoanele infectate s-a gasit in patru fluide ale corpului: singele,
sperma, secretiile vaginale si laptele matern.
Calitate. Pentru a cauza infectia, virusul trebuie sa aiba o calitate corespunzatoare. Virusul HIV
este usor afectat de caldura sau dezinfectanti si produse chimice cum ar fi acizii. In afara corpului
uman, virusul este usor de distrus.
HIV a fost izolat si in alte secretii ale corpului cum ar fi saliva si lacrimile, dar pina in prezent nu
exista dovezi ca virusul poate fi transmis prin lacrimii sau saliva. Se pare ca in aceste secretii
virusul nu este prezent intr-o cantitate (concentratie) suficienta pentru a produce infectia.
Căile prin care te poţi infecta cu HIV:

Contact sexual neprotejat cu o persoană infectată - Contactul sexual fără prezervativ este
riscant, fiindcă virusul aflat şi în fluidele sexuale ale persoanei infectate poate să treacă direct
în organismul partenerului. Aceasta este valabil atît pentru sexul vaginal, cît şi cel anal. Sexul
oral prezintă mai puţin risc, însă transmiterea HIV poate avea loc şi în acest caz, dacă nu este
folosit un prezervativ – de exemplu, dacă la unul din parteneri sîngerează gingiile, sau are o
tăietură deschisă, oricît de mică, în gură.
Contact cu sîngele persoanei infectate - Dacă sîngele unei persoane infectate pătrunde în
volum suficient în organismul unei persoane neinfectate, atunci virusul poate fi transmis.
De la mamă la făt - HIV poate fi transmis de la mama infectată la fătul ei în timpul sarcinii,
naşterii şi alăptării. Există medicamente speciale care pot reduce considerabil probabilitatea
de transmitere în asemenea cazuri, însă acestea nu sunt larg accesibile în multe din ţările cu
venituri scăzute şi medii.
Utilizarea produselor sangvine infectate - În trecut mulţi oameni au fost infectaţi cu HIV în
urma transfuziilor de sînge şi folosirii produselor de sînge contaminate, de exemplu în spitale.
În majoritatea ţărilor transfuziile de sînge şi produse sangvine nu mai prezintă risc, întrucît
donaţiile de sînge sînt testate regulat.
Droguri injectabile - Persoanele care utilizează droguri injectabile sunt de asemenea

vulnerabile la infecţia HIV, datorita folosirii repetate a acelorasi seringi si ace si a transmiterii
lor, in grup, de la o persoana la alta. Un volum foarte mic de sînge poate transmite HIV şi poate
fi injectat direct în sînge împreună cu drogurile. În multe părţi ale lumii există programe care

distribuie gratuit echipament injectabil steril sau produse pentru dezinfecţie, pentru a incerca
stavilirea transmiterii infectiei HIV pe aceasta cale la utilizatorii de droguri injectabile.
Virusul se poate transmite numai pe caile aratate mai sus. Persoanele seropozitive nu sunt
contagioase, asa cum este inteles termenul de contagiozitate in cazul unor boli ca gripa,
pojarul, varicela si alte boli contagioase similare.
HIV NU se transmite prin:
Sărut
La moment, opinia ştiinţifică susţine destul de clar că HIV nu se transmite prin sărut.
Pentru a deveni infectat cu HIV, trebuie ca o cantitate suficientă de HIV să ajungă în circuitul
sangvin. Saliva conţine HIV, dar virusul este prezent în cantităţi foarte mici, ceea ce este insuficient
pentru a transmite infecţia HIV.
Doar în cazul în care ambii parteneri au răni semnificative deschise în gură, sau gingii sîngerînde,
sărutul gură în gură prezintă un risc de transmitere.
Strănut, tuse, utilizarea aceleiaşi vesele, etc

HIV nu se poate reproduce în afara organismului gazdă, cu excepţia unor condiţii de laborator
extreme. HIV nu poate supravieţui în aer liber, ceea ce face imposibilă posibilitatea transmiterii în
mediu. În practică, nu s-a înregistrat niciun caz de transmitere în mediu.
Aceasta înseamnă că HIV nu poate fi transmis prin scuipat, strănut, utilizarea în comun a paharelor
sau instrumentelor muzicale. De asemenea, infectarea nu este posibilă în bazine, duşuri comune,
utilizarea aceloraşi maşini de spălat sau toalete.
Insecte
Studiile efectuate de cercetatori nu au găsit dovezi de transmitere HIV prin intepaturi de insecte,
nici chiar în regiunile în care există multe cazuri de SIDA şi populaţii majore de insecte, cum ar fi
ţînţarii. Lipsa evidentei acestor transmiteri, in pofida eforturilor considerabile de detectare a
acestora, susţin concluzia că HIV nu se transmite prin insecte.
De asemenea, HIV trăieşte doar o perioadă scurtă de timp şi nu se reporoduce în insecte. Astfel,
chiar dacă virusul ajunge în ţînţar sau într-o altă insecta care muşcă sau suge, insecta nu devine
infectată şi astfel nu poate transmite HIV următorului om pe care îl muşcă sau din care se
alimentează.
Injectarea cu seringi sterile

Utilizarea drogurilor cu echipament steril nu impune pericol legat de transmiterea HIV, atîta timp
cît comportamentul este menţinut – ceea ce presupune curăţirea acelor, seringilor, lingurilor, apei
şi filtrelor. Totuşi, multe alte riscuri legate de utilizarea drogurilor vor persista. Dacă o persoană
utilizează droguri, chiar şi alcool, acest fapt poate submina raţionalitatea şi sporeşte riscurile de
implicare în comportamente sexuale riscante – este mult mai greu de a face efortul de a utiliza
prezervativul cînd mintea nu este clară.
Contacte sexuale protejate

Prezervativele, atunci cînd sunt utilizate corect şi consistent, sunt foarte eficiente în prevenirea
transmiterii HIV. Există mituri care susţin că "unele virusuri foarte mici pot penetra latexul" – dar
acestea nu sunt adevărate.

Sexul anal nu impune neapărat risc dacă se utilizează prezervativul şi nu există contact dintre
sîngele partenerilor. HIV nu se crează ca rezultat al sexului anal.
Circumstantele ce favorizeaza transmiterea infectiei cu HIV

Folosirea în comun a:
aceleiasi lame de ras
aceluiasi brici
aceleiasi periute de dinti
aceluiasi instrumentar de manichiura, pedichiura
alte obiecte de uz intim.
Practici cu risc:
tatuajele
“fratiile de cruce“
perforarea lobilor urechilor în condi]ii necorespunzatoare.
Mituri legate de HIV

Oriunde în lume există mituri diferite despre HIV şi SIDA. Iată unele dintre cele mai comune:
"E nevoie să bei o căldare de salivă infectată ca să te infectezi"… Yuck! Acesta este un mit
tipic. HIV se găseşte în salivă, însă în cantităţi prea mici pentru a infecta pe cineva. Dacă într-
adevăr bei o căldare de salivă a unei persoane infectate, nu te vei infecta. A fost înregistrat doar un
singur caz de transmitere a virusului HIV prin sărut din toate milioanele de cazuri înregistrate. În
cazul dat, ambii parteneri au avut sîngerări severe ale gingiilor.
"Sexul cu o persoană virgină poate să lecuiască HIV"… Mitul dat este răspîndit în unele părţi ale
Africii, şi este complet eronat. Mitul rezultă în violuri multiple de fetelor tinere şi copii de către
bărbaţi HIV pozitivi, care infectează deseori victimele lor. Violurile nu lecuiesc şi sunt o crimă
deosebit de gravă în toată lumea.
"Apare doar la homosexuali / persoane de culoare / tineri, etc."… Fals! Oricine poate fi
infectat cu HIV. Majoritatea oamenilor care au fost infectaţi cu HIV au crezut că lor nu li se poate
întîmpla, şi au greşit.
"HIV poate pătrunde în organism prin latex"… unii oameni au răspîndit zvonuri că virusul este
atît de mic, încît poate să treacă prin porii din latexul folosit în producerea prezervativelor. Aceasta
nu este adevărat. Latexul blochează HIV (precum si alti virusi cum ar fi cel al Hepatitei B), sperma,
precum şi previne sarcina.

SESIUENEA 1.4 MODALITATI DE PREVENIRE A INFECTIEI CU HIV
Sexul protejat
Sexul protejat se referă la protejarea partenerilor in timpul activităţilor sexuale care implică
contactul cu sîngele sau oricare alte fluide sexuale dintre persoane. Dacă două persoane întreţin
contacte sexuale protejate, atunci, chiar dacă o persoană este infectată, nu este nicio posibilitate
pentru cealaltă persoană să se infecteze. Cea mai cunoscuta metoda de protectie este utilizarea
prezervativului.
Alte exemple de sex protejat sunt îmbrăţişările strînse, masturbare reciprocă, sexul "uscat" (sau
"îmbrăcat")…
În multe părţi ale lumii, îndeosebi în SUA, oamenii sunt învăţaţi că cea mai protejată formă de sex
este lipsa lui – la fel numită "abstinenţă sexuală". Abstinenţa insa nu este o formă de sex – ea
inseamna evitarea tuturor activităţilor sexuale.
De obicei, tinerii sunt învăţaţi că trebuie să se abţină de la contacte sexuale pînă la nuntă, iar după
aceea să păstreze fidelitate partenerului. Aceasta este o cale bună pentru oameni să evite infecţia
HIV atît timp cît soţul sau soţia, de asemenea, păstrează fidelitate completă.
De ce este nevoie de a utiliza prezervativul?

Prezervativele sunt singura modalitate de protecţie care previne şi transmiterea infecţiilor sexual
transmisibile (ITS), inclusiv HIV, şi sarcina.
Masurile de igiena universala

Dupa cum s-a aratat mai devreme, HIV este un virus fragil, care are o viata limitata in afara
organismului uman. De aceea, pentru prevenirea transmiterii infectiei este suficienta adoptarea
unor masuri de igiena universala, care sunt valabile si pentru evitarea transmiterii altor infectii
(spalare cu apa si sapun, utilizarea dezinfectantelor obisnite).
Nu exista nici un vaccin care sa previna infectia HIV si nici vreo metoda de a vindeca SIDA. Dar este
posibil sa va protejati pe dumneavoastra si pe celalti de infectie. Aceasta inseamna sa va educati in
ceea ce priveste HIV si sa evitati comportamentele care permit lichidelor infectate cu HIV — sange,
sperma, secretii vaginale si lapte uman - sa intre in corpul dumneavoastra.
Daca sunteti HIV-negativ

Urmatoarele masuri va pot ajuta sa va feriti de a fi infectati cu HIV:
Educati-va pe dumneavoastra si pe ceilalti. Asigurati-va ca intelegeti ce este HIV si cum se
transmite virusul. La fel de important este sa va invatati copiii despre HIV.
Cunoasteti statutul HIV al fiecarui partener sexual. Nu va lansati in relatii sexuale

neprotejate pana cand nu sunteti absolut sigur ca partenerul dumneavoastra nu este infectat
cu HIV.
Folositi un prezervativ nou, din latex sau poliuretan, la fiecare raport sexual.
Folositi ace sterile. Daca folositi ace pentru injectarea de medicamente asigurati-va ca sunt
sterile si nu le folositi in comun. Luati in considerare sa apelati la ajutor pentru administrarea
medicamentului dumneavoastra.

Testati-va cu regularitate. Daca sunteti femeie, faceti-va un test Papanicolau odata pe an.
Nu va complaceti. Deoarece medicamentele antiretrovirale potente au redus numarul de

decese SIDA in Statele Unite, ati putea crede ca infectia HIV nu mai este o problema. Dar
HIV/SIDA este inca o boala terminala pentru care nu exista vaccin sau vindecare. Singurul mod
de a ramane sanatos este sa va protejati pe dumneavoastra si pe ceilalti de infectie.
Daca sunteti HIV-pozitiv

Daca ati fost recent diagnosticat cu HIV/SIDA, urmand sfaturile urmatoare ii puteti proteja pe
ceilalti:
Practicati sexul protejat.

Spuneti-i partenerului (partenerilor) dumneavoastra ca aveti HIV.
Daca partenera dumneavoastra este insarcinata spuneti-i ca aveti HIV.
Spuneti si altora care e necesar sa stie.
Nu folositi in comun ace sau seringi. Daca folositi droguri intravenoase, nu imprumutati
niciodata ace sau serigi.
Nu donati sange sau organe.
Nu imprumutati lame de ras sau periute de dinti.
Daca sunteti insarcinata cereti ajutor medical imediat. Daca sunteti HIV-pozitiva, puteti
transmite infectia la copil. Dar daca primiti tratament in timpul sarcinii puteti reduce in mare
parte riscul copilului.

MESAJE CHEIE
1. HIV este un virus care ataca celulele albe ale singelui care, in mod normal, apara
organismul uman impotriva infectiilor. Datorita modului sau de actiune, virusul a
primit numele de virus al imunodeficientei umane (Human Immunodeficiency Virus).
2. persoana infectata cu HIV este descrisa ca o persoana seropozitiva (sau cu HIV pozitiv).
3. SIDA inseamna sindromul imunodeficientei umane dobindite. SIDA se refera la un grup
de afectiuni cauzate de HIV si reprezinta ultimul stadiu al infectiei cu HIV.
4. SIDA nu este o boala in sine, ci manifestarea finala a unei boli care este, de fapt, infectia
cu HIV. O persoana seropozitiva nu are neaparat si SIDA. A fi seropozitiv nu inseamna a
avea boala (SIDA), ci doar a fi purtator al virusului.
5. Căile prin care se poate transmite infectia cu HIV:
a. Contact sexual neprotejat cu o persoană infectată
b. Contact cu sîngele persoanei infectate
c. De la mamă la făt
RETINETI:
Virusul se poate transmite numai pe caile aratate mai sus. Persoanele seropozitive nu sunt
contagioase, asa cum este inteles termenul de contagiozitate in cazul unor boli ca gripa,
pojarul, varicela si alte boli contagioase similare.
AUTOEVALUARE 1. Ce este HIV?

2. Ce este SIDA?
3. Cum se transmite HIV?
4. Cum ne putem proteja?
5. Care sunt stadiile infectiei cu HIV?

SESIUNEA 2.1 NEVOILE COPILULUI CU SIDA/HIV POZITIV
Infecţia HIV îndeplineşte criteriile de încadrare în rândul bolilor cronice. Ca în orice boală cronică,
suferinţa persoanei infectate interferează viaţa propriei familii, cu importante consecinţe
extrafamiliale, acest fenomen nu ocoleste familia asistentului maternal profesionist care ingrijeste
un copil seropozitiv HIV.
Copii cu SIDA/HIV pozitiv nu ajung in sistemul de asistenta maternal din cauza bolii lor ci pentru
ca parintii nu le pot furniza ingrijirea necesara sau au fost abandonati in institutii de ingrijire
Nevoile copilului infectat cu HIV cuprind urmatoarele aspecte:

Protecţia socială adecvată presupune nevoia copilului de a beneficia de sprijin social şi de
legislaţie care să-i apere interesele. De multe ori părinţii nu vorbesc cu nimeni despre
problema lor, sau mai grav, nu o recunosc. Copilul infectat HIV are interesul ca familia sa să
lase deoparte orgoliul, răzbunarea sau senzaţia de neputinţă şi să apeleze la serviciile sociale
şi medicale de specialitate, să facă demersurile necesare în vederea obţinerii drepturilor
legale.
Viaţa socială a copilului - copilul are nevoie să se simtă acceptat de cei din jurul său, are
nevoie de comunicare şi înţelegere din partea familiei, prietenilor şi a comunităţii în general,
pentru a putea depăşi situaţiile de impas, cu atât mai mult cu cât boala de care suferă
acţionează în mod negativ asupra valorilor sale – frumuseţe, independenţă şi apartenenţă la
grup. Copilul seropozitiv HIV are dreptul şi simte nevoia de a se implica în activitatea celor
din jur, de a-şi consuma energia într-un mod constructiv şi de a nu fi izolat.
Nevoia de a cunoaşte şi de a fi educat - şcolarizarea are efecte benefice asupra stării de

sănătate a oricărui copil, răspunzând dorinţei lui de a fi la fel ca ceilalţi copii, de a-şi satisface
curiozitatea. Marginalizarea copiilor seropozitivi din învăţământul de masă şi orientarea lor
către învăţământul special este contrară intereselor lor şi trebuie amânată atâta timp cât
starea de sănătate şi capacitatea intelectuală permite frecventarea şcolii normale.
Nevoia de a avea propria familie – specialiştii susţin că cel mai bun mediu de îngrijire al
copilului este cel familial. Copilul are continuu nevoie de afecţiune, stabilitate şi protecţie din
partea unor persoane de referinţă care pot fi părinţii naturali, membri ai familiei lărgite sau
cei ai familiilei de îngrijire temporară (AMP).
Îngrijire medicală adecvată – una dintre cele mai importante nevoi ale copilului seropozitiv
HIV este de a avea acces la terapia anti HIV, chiar înainte de a se naşte. Este în interesul
viitorului copil ca mama lui - dacă este infectată HIV – să primească tratament încă din
perioada de sarcină pentru a spori şansele lui de a se naşte sănătos.
În menţinerea stării de sănătate a copilului infectat cu HIV, o importanţă deosebită o are

alimentaţia suficientă, consistentă şi echilibrată; aceasta asociată cu tratament corespunzător
şi confort psihic adecvat scad sau întârzie riscul de trecere în stadiul de SIDA. De asemenea,
tratamentul trebuie să fie administrat la orele şi în cantitatea prescrisă de medicul
infecţionist.
Păstrarea curăţeniei în locuinţă, folosirea alimentelor proaspete, respectarea normelor

elementare de igienă asigură prevenirea multor boli şi îi oferă copilului un climat optim
pentru dezvoltare.

Siguranţa copilului - priveşte nevoia copilului de a nu fi supus unor terapii noi fără
recomandare avizată. În acest sens mulţi părinţi, în disperarea lor de a-şi salva copilul,
apelează la tratamente alternative, costisitoare de multe ori, ale căror efecte nu se cunosc sau
sunt ineficiente. Multe familii apelează la această variantă renunţând la tratamentul prescris
de medicul specialist sperând în miracole.
Persoanele infectate şi afectate HIV/SIDA sunt nevoite să facă faţă unor situaţii greu de
suportat, cu grad ridicat de stres emoţional, care determină apariţia şi amplificarea unor
devastatoare trăiri negative cu efect destructiv asupra stării de sănătate psihică, dintre care
amintim:
discriminarea;
stigmatizarea ori frica de a fi stigmatizat;
absenţa confidenţialităţii;
culpabilizarea şi autoculpabilizarea;
incertitudinea;
izolarea fizică şi psihică;
excluderea ori/şi marginalizarea comunitară sau familială;
slaba integrare socială, şcolară şi profesională;
diminuarea până la dispariţie a relaţiilor interpersonale;
teama pentru ziua de mâine;
proceduri medicale dureroase şi tratament medicamentos continuu etc.
Cararacteristicile supravietuirii pe termen lung cu infectia HIV se caracterizeaza prin:

necesitatea îngrijirii de specialitate;
deteriorarea treptată a sănătăţii;
durerea şi disconfortul;
spitalizarea îndelungată;
impactul psihologic şi emoţional asupra familiei şi copilului;
cheltuieli financiare mari;
perturbarea activităţilor obişnuite (şcoală, serviciu);
izolarea socială;
interacţiunea cu problemele familiale anterioare (sărăcia, consumul de alcool şi dependenţa de
droguri).

SESIUNEA 2.2 LEGISLATIA PRIVIND DREPTURILE COPIILOR CU SIDA/HIV

POZITIV
Măsurile de protecţie socială a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA

Conform Legii nr. 584/2002 privind masurile de prevenire a raspandirii maladiei SIDA in Romania
si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, persoanele infectate cu HIV sau
bolnave de SIDA beneficiază de protecţie socială, de tratament nediscriminatoriu în ceea ce
priveşte dreptul la învăţătură, dreptul la muncă şi protecţia socială a muncii şi la promovarea
profesională, iar starea sănătăţii lor nu poate constitui criteriu de concediere.”
Măsurile de protecţie socială sunt următoarele:

Asigurarea neîngrădită şi necondiţionată a dreptului la muncă al bolnavilor HIV/SIDA;
Promovarea profesională nediscriminatorie pentru persoanele infectate cu HIV sau bolnave de
SIDA;
Respectarea dreptului la învăţământ în cazul copiilor şi tinerilor infectaţi cu HIV sau bolnavi de
SIDA şi integrarea acestora în formele de învăţământ;
Pentru o alimentaţie corespunzătoare atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi
pentru cei din ambulatoriu (copii şi adulţi seropozitivi HIV), care să asigure eficienţa în
tratamentul cu medicamente antiretrovirale, se acordă indemnizaţii lunare de hrană în
cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului. Plata acestor indemnizaţii lunare de hrană se
efectuează de către Direcţiile pentru Dialog, Familie şi Solidaritate Socială Judeţene;
În funcţie de stadiul infecţiei, persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA beneficiază de
orientare sau reorientare profesională ori de pensionare, stabilită prin expertiza medicală de
specialitate, după caz.
Alte drepturi din sfera sociala ale persoanelor infectate cu HIV si a celor afectate de SIDA se
circumscriu drepturilor persoanelor cu handicap (descrise la modulul 6 al acestui manual – Legea
448/2006). Trecerea la boala SIDA presupune incadrarea copilului la handicap grav.
Drepturile asistentului maternal care are în îngrijire un copil cu HIV/SIDA sunt aceleasi ca
ale unui asistent maternal care are in ingrijire un copil cu handicap grav (discutate deja la
modulul 6 al acestui manual).
Dreptul la educatie al copilului cu HIV

Mentionat si in Legea 548/2002 (cap.3 art.7 c) - « Respectarea dreptului la invatamant in cazul
copiilor si tinerilor infectati cu HIV sau bolnavi de SIDA si integrarea acestora in formele de
invatamant”. Acest drept este intarit si de Legea nr. 48 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea
Ordonantei Guvernului, nr. 137/2000, privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de
discriminare. Aceasta lege mentioneaza (la art.4) ca prin categorie defavorizata se intelege acea
categorie de persoane care fie se afla intr-o pozitie de inegalitate in raport cu majoritatea
cetatenilor din cauza originii sociale ori a unui handicap, fie se confrunta cu un comportament de
respingere si marginalizare generat de cauze specifice, cum ar fi o boala cronica necontagioasa ori
infectarea HIV statutul de refugiat sau azilant, si prevede in mod explicit ca:
Principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii este garantat
inclusiv pentru dreptul la educatie si la pregatire profesionala;
Refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educatie de stat
sau privat, la orice forma, grad si nivel, din cauza apartenentei acestora la o anumita rasa,
nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata, respectiv din cazua

convingerilor varstei, sexului sau orientarii sexuale a persoanelor in cauza Constituie

contraventie.( Art.15 - (1))
Dreptul la asistenta medicala

Legea nr. 584 din 29/10/2002 (deja mentionata) prevede ca:
Art. 9 - Untitatile sanitare si medicii, indiferent de specialitate, sunt obligati sa interneze si sa
asigure ingrijirile medicale de profil in specialitatea pe care o reprezinta, in conformitate cu
patologia prezentata de pacient.
Art. 10 - Medicatia specifica antiretrovirala a bolilor asociate infectiei HIV/SIDA se instituie pe

baza Ghidului terapeutic cu infectia HIV al Comisiei nationale pentru supravegherea, controlul si
prevenirea cazurilor de infectie HIV/SIDA in regim de gratuitate pe toata perioada necesara.
Art. 11 - Activitatea de diagnosticare, tratament si monitorizare a terapiei in spital si in

ambulatoriu se realizeaza sub coordonarea centrelor regionale HIV/SIDA, pe baza normelor
elaborate de Comisia nationala pentru supravegherea, controlul si prevenirea cazurilor de infectie
HIV/SIDA.

SESIUNEA 2.3 IMPORTANŢA CONFIDENŢIALITĂŢII ÎN ÎNGRIJIREA

COPILULUI CU SIDA/HIV POZITIV
Confidentialitatea insemna sa nu faci publice numele si imaginea unei persoane afectate de

HIV/SIDA, fara acceptul acesteia. Principala regula este aceea ca fiecare individ are dreptul la
confidentialitate si fiecare AMP are obligativitatea de a respecta acest drept.
Este de asemenea prevazuta in Legea nr. 584 din 29/10/2002:

Art. 8. – (1). Pãstrarea confidentialitãtii datelor privind persoanele infectate cu HIV, sau bolnave de
SIDA este obligatorie pentru:
a) angajatii retelei sanitare;
b) angajatorii acestor persoane;
c) functionarii publici care au acces la aceste date.
Dezvăluirea statusului serologic (a faptului că este seropozitiv), ca şi acordarea îngrijirilor

medicale şi a tratamentului specific se poate face numai cu acordul pacientului.
Aceeasi lege prevede insa si faptul că, cel infectat are obligaţia să dezvăluie sau să accepte
dezvăluirea faptului că este seropozitiv în unele situaţii prevăzute de lege:
(3) Pacientul este obligat sa informeze medicul curant, inclusiv medicul stomatolog, cu privire la
statusul sau HIV, atunci cand il cunoaste.
(4) Persoanele infectate cu HIV sau bolnave de SIDA care isi cunosc statusul de HIV pozitiv
raspund, conform legii pentru transmiterea voluntara a infectiei, daca aceasta s-a produs din
motive imputabile lor.
(5) Persoanele infectate cu HIV care nu isi cunosc statusul de HIV pozitiv nu raspund pentru
eventuala transmitere a infectiei HIV.
Au existat situatii in care s-a argumentat ca dezvaluind numele unei persoane seropozitive care
are un comportament sexual la risc se va trimite un semnal de alarma catre posibilii viitori
parteneri sexuali, si ca, in acest mod, se va reduce numarul noilor infectari. Pana in prezent nu
exista nici o evidenta clara a diminuarii numarului de noi cazuri sau a schimbarii
comportamentului persoanelor seropozitive, dupa ce au fost expusi opiniei publice fara
consimtamantul lor. In schimb, a fost inregistrata o crestere a numarului de actiuni discriminatorii
asupra acelor persoane infectate.
O alta situatie in care numele si imaginea persoanei nu trebuie facute publice este aceea a violului,
atunci cand victima sau violatorul este o persoana seropozitiva. Chiar daca s-a incercat o abordare
plina de compasiune fata de victima, cel mai adesea aceste situatii s-au soldat cu stigmatizarea sa si
chiar cu atacuri fizice din partea unor membri ai comunitatii.
Conform articolului 196 din Codul Penal, divulgarea secretului profesional, respectiv divulgarea,
fãrã drept a unor date, de cãtre acela cãruia i-au fost încredintate, sau de care a luat cunostintã în
virtutea profesiei ori functiei, dacã fapta este de naturã a aduce prejudicii unei persoane, se
pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, sau cu amendã.

Actiunea penalã se pune în miscare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate. Împãcarea

pãrtilor înlãturã rãspunderea penalã.
Luând în considerare principiile generale, vom ţine cont de următoarele aspecte:

a) Confidenţialitatea – ca nevoie de a păstra secretul referitor la datele culese de către
profesionist pentru a-şi planifica intervenţia.
b) Respectul confidenţialităţii - fiecare beneficiar este o persoană care are dreptul la respect şi
înţelegere, la acceptarea sa aşa cum este şi este îndreptăţit să se aştepte ca relaţia client –
profesionist să fie în concordanţă cu legile, politicile şi standardele etice referitoare la
confidenţialitate.
1. Nevoile copilului sint:

MESAJE CHEIE Protecţia socială
Viaţa socială a copilului
Nevoia de a cunoaşte şi de a fi educat
Nevoia de a avea propria familie
Îngrijire adecvată (medicală si nu numai)
Siguranţa
2. Legea ii ocroteste pe copii cu SIDA/HIV pozitiv

3. Fiecare copil este o persoană care are dreptul la
respect şi înţelegere, la acceptarea sa aşa cum este şi
este îndreptăţit să se aştepte ca relaţia client –
profesionist să fie în concordanţă cu legile, politicile
şi standardele etice referitoare la confidenţialitate.
AUTOEVALUARE 1. Care sint nevoile copilului cu SIDA/HIV pozitiv?

2. Care sint legile care il protejeaza pe copilul SIDA/HIV
pozitiv?
3. Argumentati importanta confidentialitatii si care sint
limitele ei?

MODULUL 8 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI DE LA

NAŞTERE LA 2 ANI
SESIUNEA 1 Recapitulare 1 oră

1.3 Tipuri de ataşament
SESIUNEA 3 – Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore
SESIUNEA 4 – Perioada de sugar (sub un an) 4 ore
timpurie
dezvoltare

OBIECTIVE La sfârşitul sesiunii participanţii vor fi capabili să:

GENERALE definească etapele dezvoltării fizice şi psihice ale
copilului de vârsta 0-2 ani,
asigure îngrijirea copilului, respectându-l şi
înţelegându-i particularităţile biologice şi psihice
specifice vârstei,
ofere condiţii de mediu igienice,
prevină accidentele,
acorde primul ajutor în caz de îmbolnăviri şi accidente,
comunice cu copilul şi familia sa în scopul dezvoltării
copilului.

SESIUNEA 1 RECAPITULARE
Sesiunea 1 Recapitulare 1 oră

1.2 Norme generale de igienă ale copilului mic si ale mediului sau de dezvoltare
SESIUNEA 1.1 ETAPELE DEZVOLTĂRII COPILULUI
Dezvoltarea copilului cuprinde totalitatea aspectelor legate de transformarea sa din momentul

concepţiei, din care dezvoltarea fizică, ca rezultat al creşterii şi maturaţiei organismului, face parte
esenţială din procesele care trebuie urmărite de-a lungul copilăriei.
In literatura de specialitate, etapele dezvoltării copilului în funcţie de vârsta sunt structurate după
cum urmează:
Perioada prenatală (concepţie - naştere)
Acesta se întinde de la concepţie până la naştere. Se formează structura fundamentală a corpului.
În acestă perioadă vulnerabilitatea organismului la factorii de mediu este foarte mare.
Perioada de nou născut şi sugar (naştere – 1 an)

Are loc o dezvoltare rapidă fizică şi totodată a abilităţilor motorii si senzoriale. Sfârşitul perioadei
este marcată de dezvoltarea ataşamentului faţă de părinţi. Există capacitatea de învăţare şi
memorare.
Copilăria timpurie (1 -3 ani)

Se conturează conştiinţa propriei persoane. Apare limbajul.
Vârsta preşcolară (3 – 6 ani)

Între 3 şi 6 ani sporeşte forţa fizică a copilului şi apar independenţa şi autocontrolul, iar
comportamentul este egocentric (îndreptat către sine). Creativitatea şi imaginaţia sunt mai
dezvoltate.
Vârsta şcolară mică (6 - 10)

În perioada de 6/7 până la 10/11 ani prietenii devin foarte importanţi pentru copil. Apare
gândirea logică concretă. Abilităţile lingvistice şi memoria se îmbunătăţesc. Creşterea fizică este
mai încetinită decat in perioadele anterioare.
Preadolescenţa-puberatatea (10 - 15)

Începe la 10/11 ani şi durează până la 14/15 ani. Pregnante sunt modificările fizice rapide şi
profunde, mai ales cele datorate schimbărilor la nivelul hormonal. Organismul atinge maturitatea
sexuală. Corespunde apariţiei primei menstruaţii la fete si dezvoltării funcţiei sexuale la băieţi:
se încetineşte ritmul creşterii staturale;
se accelerează creşterea în greutate;
se modifică dimensiunile unor segmente - înfăţişarea este armonioasă apropiată de cea a
adultului.

Adolescenţa (15 - 20)

Se derulează între 14/15 şi 20 de ani. Punctul central este căutarea propriei identităţi, dar se
dezvolta si capacitatea de a gândi abstract.
Psihologul Jean Piaget, a elaborat o serie de teorii referitoare la dezvoltarea umană. Una dintre cele
mai cunoscute teorii este aceea a dezvoltării stadiale a inteligenţei. În cadrul acestei teorii stadiile
dezoltării sunt:
Stadiul senzoriomotor - 0-2 ani

Pana la 2 ani copilul înţelege lumea direct prin percepţie şi acţiune. El învaţă direct prin ceea ce
poate vedea, auzi, pipăi şi gusta, şi la fel de bine de la rezultatele propriei sale activităţi cu efecte
asupra lumii exterioare.
Stadiul preoperator - 2-6/7 ani

Copilul este acum capabil să realizeze reprezentarea mentală a obiectelor şi să isi imagineze
acţiuni care-i sunt povestite , dar este încă complet egocentric, neputând să-şi imagineze lumea din
perspectiva celorlalţi oameni.
Stadiul operaţiilor concrete - 6/7-11/12 ani

Copilul poate să gândească logic, dar doar in termeni concreţi. Existenţa celorlaţi este acum pe
deplin recunoscută.
Stadiul operaţiilor formale - de la 12/14 ani

Copilul este capabil să gândească în termeni abstracţi şi descoperă concepte (de exemplu, ale
realitatii regulilor facute de om).

SESIUNEA 1.2 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE COPILULUI MIC SI ALE

Igiena locuinţei
Folosirea locuinţei şi a modului de viaţă trebuie regândite în mometul plasării unui copil, astfel
încât să se sigure copilului condiţii corespunzătoare desfăşurării normale a vieţii (dezvoltare fizcă
şi psiho-motorie, evitarea accidentelor etc.). Asistentul maternal profesionist trebuie sa asigure un
mediu sanatos, sigur si stimulativ pentru copilul plasat.
Indiferent de dimensiunile locuinţei, primul obiectiv este fixarea spaţiului unde va fi instalat
copilul. Se va alege camera cea mai luminoasă, însorită, uşor de aerisit. Incaperea in care locuieste
copilul trebuie sa fie diferita de cea in care locuiesc adultii, insa in imediata apropiere a acesteia.
Copilul trebuie sa fie aparat de microbi. Este adevarat ca organismul uman dispune de anumite
mecanisme de aparare impotriva microbilor, insa este la fel de adevarat ca punerea acestor
mecanisme de aparare in miscare dureaza. Copilul este cu atit mai vulnerabil in fata microbilor cu
cit este mai mic.
O locuinta salubra este, inainte de toate, o locuinta curata în care se face zilnic curăţenie cu o cârpă
umedă sau aspiratorul. Se şterge bine praful in mod regulat. Este bine să nu se spele şi să nu se
usuce lenjeria în camera în care locuieşte copilul.
Microbii si bolile nu provin numai din murdarie. Ele pot fi aduse (transportate) de animale, de
oameni si de obiecte. Atenţie prin urmare la persoanele şi obiectele din casă cu care vine copilul în
contact.
Se va evita intotdeauna contactul cu persoanele bolnave. Cand unul din membrii familiei e bolnav,
masurile ce se impun vor fi discutate cu medicul de familie, consemnate in planul de interventie
specifica al copilului si in jurnalul copilului si respectate ca atare.
Atita timp cit copilul este mic este bine sa nu existe animale in camera lui.
Este bine ca, in special in cazul copilului mic (caruia ii place sa duca la gura tot ce apuca), obiectele
cu care vine in contact sa fie bine curatate/dezinfectate.
Igiena personala - Reguli de baza:

copil curat (spalat maini inainte de fiecare masa, baie zilnica, igiena bucala etc);
imbracaminte adecvata si curata;
ambient curat
lenjerie de corp si pat adecvate si curate.

SESIUNEA 1.3 ABORDAREA GLOBALĂ A COPILULUI DE CATRE AMP
Nevoile copilului
In functie de fiecare faza de dezvoltare, copiii au nevoi pe care tind sa si le satisfaca, in acest sens
adultul fiind o “resursa” pentru tot ceea ce copilul nu poate rezolva singur.
Nevoile umane pot fi impartite dupa cum urmeaza:

A. Nevoi fiziologice(de baza) : aer, apa, hrana, odihna, locuinţă, sex
B. Nevoi personale– dragostea , siguranta
C. Nevoi sociale – respectul de sine, apartenenta
D. Nevoi intelectuale – intelegerea si constiinta, autocunoasterea si constiinta de sine
Toate acestea pot fi regasite sub diverse forme pe parcursul dezvoltarii copilului.
Dacă bebeluşii şi copiii mici ar putea să vă descrie nevoile lor iată ce anume v-ar spune:
Vreau să ştiţi în permanenţă unde mă aflu şi cine stă cu mine.
Vreau să-mi spuneţi spre cine să mă îndrept când am nevoie de ajutor.
Îmi place să mă mângâiaţi, să mă respectaţi. Arătaţi-mi că dragostea voastră este de neclintit.
Acest lucru mă va ajuta să am încredere în mine şi să-mi dezvolt stima de sine.
Am nevoie de o varietate de alimente sănătoase, de controale medicale regulate, de vaccinuri,
de aer proaspăt.
Am nevoie de timp pentru a alerga, pentru a mă juca şi pentru a dormi.
Vorbiţi-mi, cântaţi-mi şi jucaţi-vă cu mine. Spuneţi-mi poveşti.
Stimulaţi-mi simţurile făcându-mă să văd, să miros, să gust, să ascult.
Am nevoie de un program regulat.
Am nevoie de un mediu liniştitor când sunt agitat.
Ajutaţi-mă să-mi fac prieteni şi învăţaţi-mă să mă înţeleg bine cu alţii.
Copilul are nevoie de dumneavoastră. Nu va fi prea răsfăţat dacă-l luaţi în braţe când plânge. Găsiţi
diferite modalităţi pentru a-l linişti: hrănindu-l, alintându-l, legănându-l şi mergând împreună cu
el. Strângeţi copilul în braţe cât de des posibil, mai ales atunci când îl hrăniţi. Jucaţi-vă cu el cât mai
des, copilul învaţă cel mai bine din jocuri.
Un copil de orice vârstă are nevoie să-i spuneţi ca îl iubiţi.

Cum îi puteţi spune aceasta?
Vorbindu-i frumos
Îmbrăţişându-l, mângâindu-l
Jucându-vă cu el
Încurajându-l când face progrese
Ascultându-l
Făcându-i mici surprize
Arătându-i că îl înţelegeţi şi că îl respectaţi.
Starea de sănătate
Mergeţi cu copilul la control medicul pediatru, ori de câte ori este nevoie şi asiguraţi-vă că
primeşte vaccinurile necesare, că primeşte îngrijirea de care are nevoie. Ţineţi în permanenţă
legătura cu medicul şi cu echipa de profesionişti (asistent social, psiholog etc).

Învăţarea
Vorbiţi cu copilul. Arătaţi-i obiecte familiare şi denumiţi-le. Priviţi cărţi cu imagini împreună cu el,
citiţi-i versuri, uitaţi-vă împreună la televizor la desene animate. Nu este niciodată prea devreme
pentru a învăţa.
Adaptare
Respectaţi personalitatea şi sentimentele copilului. Fiecare dintre noi reacţionează diferit în
funcţie de persoane şi situaţii diferite, nu-i pretindeţi să facă ceea ce credeţi dumneavoastră că
trebuie să facă sau ceea ce aţi face dumneavoastră. Daţi-i ocazia copilui să îşi întâlnească familia
sau alte persoane din jur (rude, alţi copii), numai aşa va învăţa să interacţioneze cu oamenii.
Siguranta
Eliminaţi din casă tot ceea ce reprezintă un pericol pentru copil. Acoperiţi prizele de curent, luaţi
obiectele periculoase şi păstraţi medicamentele într-un loc sigur. Daţi copilului ocazia să se caţere,
să se legene, să alerge şi să alunece. Spuneţi copilului că vă place felul lui de a fi şi ceea ce face el.
Mângâiaţi-l când este supărat.
Supravegheaţi copilul în permanenţă, mai ales când se află în apropierea apei sau focului. Asiguraţi
condiţii de siguranţă pentru când mergeţi pe jos sau cu maşina.
Temerile şi coşmarurile copilului sunt reale în mintea lui. Liniştiţi-l şi găsiţi metode pentru
a se simţi mai bine.
Pretuire
Atunci când copilul este agitat, ajutaţi-l să se calmeze. Arătaţi-i că îl iubiţi şi nu-l criticaţi pe el
atunci când face vreo prostioară, ci comportamentul lui. Lăudaţi-vă cu el. Spuneţi-i că dansează şi
cântă frumos, că se joacă frumos.
Dragoste
Oferiţi copilului ocazia de a fi afectuos. Faptul că nu vă spune “mama” sau “tata” nu însemnă că nu
trebuie sau nu poate să spună “te iubesc”.
Socializare
Oferiţi-i ocazia să se joace cu alţi copii, sa isi faca prieteni, sa comunice, sa exploreze si sa
exerimenteze.
Dacă la adulţi există o piramidă a nevoilor, astfel încât nevoile fiziologice (hrană, îngrijire
etc) sunt la bază, urmate apoi de cele de securitate şi cele de apartenenţă la un grup, fie el
familie, şcolă, serviciu, grup de prieteni, apoi urmate spre vârful piramidei de respectul de
sine şi realizarea de sine, la copil această piramidă se transformă într-un tot unitar şi asta
pentru că acesta are nevoie să i se satisfacă toate nevoile concomitent şi nu ierarhic

1. Ce este dezvoltarea copilului?

2. Care sunt etapele de dezvoltare ale copilului in functie de varsta copilulului?
3. Dati cateva exemple, cateva elemente de care tine cont Asistentul maternal in vederea
asiguraii igienei adecvate pentru cresterea si ingrijirea copilului.
4. Care sunt etapele reintegraii copilului in familia biologica, familia largita sau adoptiva?
5. Care sunt nevoile copilului si in ce masura satisfacerea lor afecteaza dezvoltarea
copilului?
MESAJE CHEIE
1. Dezvoltarea copilului cuprinde totalitatea aspectelor legate de transformarea sa din

momentul concepţiei.
2. Reguli de baza in ingrijirea igienica a copilului: copil curat, imbracaminte curata,
ambient curat, lenjerie de corp si pat adecvate si curate, alimentatie corespunzatoare
dezvoltarii copilului.
3. Atunci cand copiii sunt plasati la asistentul maternal profesionist, ei experimenteaza o
stare de separare fata de persoanele cu care au trait anterior percepand separarea ca
pe o pierdere.
4. Copilul, pentru a avea o dezvoltare unitara, are nevoie sa ii fie indeplinite concomitent
toate nevoile de baza, de securitate, de apartenenta la un grup, de respect.

SESIUNEA 2 VIAŢA INTRA-UTERINĂ

SESIUNEA 2.1 ETAPELE DE DEZVOLTARE FIZICĂ INTRA-UTERINĂ
Dezvoltarea intrauterina cuprinde trei perioade:

1. perioada germinala
2. perioada embrionara
3. perioada fetala
1. Perioada germinala - primele doua saptamâni dupa conceptie.

Primele 36 de ore dupa fertilizare, oul format se divide în doua celule, acestea la rândul lor se divid
în patru, astfel ca la 6 zile de la conceptie putem vorbi de mai mult de 100 de celule, fiecare dintre
ele fiind identice cu oul din punct de vedere genetic si cromozomial.
2. Perioada embrionara - de la 3 saptamani la 7 saptamani.

In aceasta perioada dezvoltarea este rapida. In aceasta prima luna de sarcina, embrionul masoara
intre 0,2 si 4 milimetri. Se creeaza un mediu protector si confortabil: din ziua a 8-a, embrionul
incepe sa fie inconjurat de lichid amniotic si se formeaza placenta care va asigura schimburile
nutritive si respiratorii dintre mama si copil. La 21 de zile dupa fertilizare se formeaza tubul
neuronal (inceputul sistemului nervos central - spinal si cervical). Tot acum incepe si formarea
sistemului cardio-vascular.
3. Perioda fetala - de la 8 saptamâni pâna la nastere.

La 8 saptamani fatul are 2,5 cm si toate organele exceptand pe cele sexuale. Tot in aceasta perioada
dezvoltarea creierului este apreciabila (lucru important in reglarea functiilor de baza ale
organismului). Incepând cu luna a patra pot fi percepute bataile inimii si miscarile fatului. Din luna
a saptea fatul poate supravietui extrauterin (nasterile premature), existand situatii in care fatul
poate supravietui si daca nasterea s-a produs in luna a VI-a de sarcina.
Fatul are capacitatea de a interactiona sau de a reactiona la stimulii externi. Fatul vede, simte,
aude, isi regleaza temperatura corpului. Au fost certetari care au demonstrat ca imediat dupa
nastere, copilul reactioneaza la vocea mamei (uneori si a tatalui), daca este strigat pe nume de mai
multe persoane, printre care si mama sa. Nu inseamna ca isi recunoaste numele, ci recunoaste
vocea si toate efectele care sunt legate de ea. Atunci cand gravida se simte obosita sau fericita de
sarcina sa, exista un gest aproape reflex de protectie sau mangaiere a abdomenului. Fatul
reactioneaza, in egala masura, si in situatii neplacute (impinge cu picioarele in burtica, isi
accelereaza bataile inimii). Se linistete daca i se vorbeste sau daca aude o melodie cunoscuta,
miscarile copilului dintr-o parte in alta a abdomenului sunt usor de observat.

SESIUNEA 2.2 PRINCIPALII FACTORI CARE INFLUENŢEAZĂ

DEZVOLTAREA FĂTULUI
Factorii care pot perturba dezvoltarea prenatala pot fi:

Factori endogeni - cauze provenite din interiorul organismului fatului sau copilului: factori
genetici (mutatii genetice, afectarea unui cromozom sau doar unei parti a cromozomului)
Factorii exogeni - care se formeaza se dezvolta in exteriorul organismului fatului (factori de
mediu ) pot fi grupati in mai multe categorii:
1. Diverse tipuri de substante :

alcoolul: sindrom alcoolic fetal (la nivel fizic: facies specific, inaltime mai mica decat cea
obisnuita; din perspectiva psihologica cel mai accentuat simptom este intarzierea mentala
chiar daca nu una severa.
tutunul: greutate mica la nastere, risc crescut de nastere prematura, dificultati de invatare,
efectele crescand proportional cu cantitatea de nicotina consumata.
droguri, medicamente: moartea copilului la nastere (sau inainte de nastere), nastere
prematura, greutate mica la nastere, moarte neasteptata in timpul somnului, probleme de
atentie si dificultati de invatare.
2. Boli ale mamei

Rubeola: foarte periculoasa daca este transmisa in primele saptamani ale sarcinii ea poate
duce la orbire, surditate, deficit mental, disfunctionalitati cardiace
Gripa: produce uneori neinchiderea tubului neural
HIV pozitiv/SIDA: risc pt. transmiterea virusului HIV la copil (intre 12-30%) , prematuritate,
greutate mica la nastere, risc crescut de a contacta boli infectioase in primul an de viata (ex:
pneumonia).
Sifilisul congenital
3. Lipsa nutritiei adecvate

subnutritia mamei poate duce la nasterea copiilor cu probleme la nivelul sistemului nervos
central (spina bifida si hidrocefalie), copii morti la nastere, dismaturi, prematuri.
obezitatea mamei poate genera diabetul copilului, tulburari cardiace ale copilului, greutate
mare la nastere.
4. Alti factori exogeni

radiatiile: pot produce malformatii grave, complexe
expunerea la medii toxice (silicati, plumb) : malformatii grave
stresul matern: poate determina dezvoltarea copilului. De exemplu, stresul poate determina
aparitia contractiilor premature, care pot determina adesea nasterea inainte de termen
(prematuritatea copilului). De asemenea, datorita starilor negative pe care gravida le
traverseaza pe perioada sarcinii aceasta omite sa se alimenteze sau sa se odihneasca sanogen,
fapt care duce la nasterea copiilor cu greutate mica, chiar daca sunt nascuti la termen.
incompatibilitatea factorului Rh (substanta existenta la nivelul globulelor rosii) se refera la
cazul in care mama este Rh negativ iar copilul mosteneste un Rh pozitiv de la tata. In acest caz
se ajunge la un conflict serologic intre sangele mamei si al copilului si organismul va reactiona
ca si cum ar lua contact cu un corp strain ( la fel cum reactioneaza la bacterii, virusuri). În
consecinta, va incerca sa distruga acest Rh, prin aparitia de anticorpi, ce produc la copil un
icter grav (deosebit de cel fiziologic de la nastere).

varsta parintilor:
-varsta mamei peste 35-40 de ani se pare ca ar creste riscul aparitiei Sindromului Down
-varsta inaintata a tatalui e responsabila uneori de aparitia nanismului
1. De ce este important sa cunoastem factorii care pot determina evolutia sarcinii?

2. De cate feluri pot fi factorii perturbatori ai dezvoltarii prenatale?
3. Ce sunt factorii endogeni?
4. Care sunt factorii exogeni?
MESAJ CHEIE
1. Perioada intra-uterina influenteaza dezvoltarea ulterioara a copilului. Fiecare etapa

(germinala, embrionala, fetala) este influentata de factori endogeni si exogeni.
2. In perioada intra-uterina fatul are capacitatea de a interactiona sau de a reactiona la
stimulii externi. Fatul vede, simte, aude, isi regleaza temperatura corpului.
3. Alcoolul, tutunul, drogurile, medicamentele pot influenta negativ dezvoltarea fatului.
4. Bolile mamei, nutritia neadecvata, stresul si alti factori exogeni au repercusiuni asupra
dezvoltarii prenatale.

SESIUNEA 3 PERIOADA DE NOU-NĂSCUT (SUB O LUNĂ) - 2 ORE
SESIUNEA 3 – Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore

SESIUNEA 3.1 CARACTERISTICI ALE NOU-NĂSCUTULUI (LA TERMEN,

PREMATUR, DISMATUR)
Nou nascutul la termen.

Este nou nascutul cu virsta gestationala cuprinsa intre 38 si 42 saptamini. Greutatea la nastere este
cuprinsa intre 2 500-4 500 g cu o medie de 3 000 g. Lungimea la nastere este intre 48-55 cm, cu o
medie de 50 cm, iar perimetrul cranian masoara intre 34,5-35 cm.
Prematurul este nou nascutul cu varsta gestationala mai mica de 37 saptamani, cu greutatea mai
mica de 2500g si talia mai mica de 47cm. Prematurul are greutatea corespunzatoare varstei
gestationale.
Gradele de prematuritate
In functie de greutatea de la nastere, prematurii se clasifica in:
Gradul I: 2499-2000 g
Gradul II: 1999-1500 g
Gradul III: 1499-1000 g
Gradul IV: sub 1000 g
Evolutia prematurului depinde de varsta gestationala si de greutatea la nastere, dar si de ingrijirile

ulterioare. Ritmul cresterii ponderale este mai accelerat decat la noul nascut la termen, astfel
prematurul isi dubleaza greutatea la 2-3 luni.
Dismaturul
Dismaturul mai poarta denumirea si de intarziat in cresterea intrauterina. Dismaturul este copilul
care la nastere are o greutate mai mica de 2.500g, neconcordanta cu varsta gestationala care poate
fi normala sau aproape de normal. Greutatea dismaturului trebuie sa fie cu cel putin 500g mai mica
decat greutatea corespunzatoare varstei gestationale respective. Dismaturul reprezinta intre 25-
30% din nou nascutii cu greutate mica Ia nastere si este consecinta ritmului incetinit de crestere
intrauterina. In general dismaturitatea este rezultatul scaderii aportului nutritiv catre fat prin
vasele uterine, placenta si cordonul ombilical.

SESIUNEA 3.2 CARACTERISTICILE ALIMENTAŢIEI NOU-NĂSCUTULUI
Cunoscut este faptul ca pentru dezvoltarea copilului cel mai important aliment este laptele matern.
In situatia copiilor plasati la asistentul maternal, alimentatia nou-nascutului este realizata exclusiv
cu lapte formula adaptata. Este important ca modul de preparare a laptelui sa fie facut in
concordanta cu recomandarile medicului de familie (dilutii recomandate specific pentru nou-
nascutul pe care asistentul maternal il are in plasament). Toate formulele de lapte pentru sugari au
o compozitie adecvata fiind create pentru a sustine cresterea si dezvoltarea nou-nascutului.
Majoritatea formulelor se prepara prin dizolvarea in apa fiarta si racita la temperatura de
administrare. Acest mod de preparare presupune existenta unui set de vesela speciala pentru
alimentatie: biberoane, tetine, vase de fiert apa, vase pentru sterilizarea biberonului si tetinelor.
Indiferent ce tip de formula este recomandata de catre medicul de familie, prepararea si pastrarea
in conditii adecvate este o conditie esentiala.
Regulile de baza in prepararea formulelor:

igiena impecabila a veselei - prepararea formulei se realizeaza intotdeauna intr-un loc curat,
spalat in prealabil
vesela speciala pentru nou nascut trebuie sterilizata prin fierbere sau cu abur cald inainte de
prima utilizare si spalata si sterilizata cu grija dupa fiecare utilizare
produsul trebuie preparat pentru o singura masa si intr-o concentratie corespunzatoare
orice cantitate de lapte neconsumata intr-un interval de o ora trebuie aruncata.
Etapele prepararii formulelor de lapte:

Mainile trebuie spalate cu apa si sapun inainte de a incepe prepararea laptelui.
Biberonul si tetina trebuie sterilizate prin fierbere.
Inainte de a deschide o noua cutie/punga de lapte este util ca aceasta sa fie stearsa.
Apa utilizata pentru prepararea laptelui trebuie fiarta si racita. Poate fi fiarta mai multa apa si
depozitata in sticle sterilizate si care se pot inchide ermetic.
Trebuie respectata cantitatea de lapte formula recomandata de medicul pediatru. De obicei,
pentru fiecare masura de lapte praf, se adauga 30 ml de apa fiarta si racita. Dupa ce laptele praf
este pus in biberon, se toarna apa si apoi se agita pentru omogenizare. Nu se prepara lapte
decat pentru o masa!
Inainte de a i se administra laptele copilului, se verifica temperatura laptelui varsand cateva
picaturi de lapte pe fata interioara a incheieturii mainii.
Dupa alimentare, surplusul se arunca si se sterilizeaza biberonul.
Biberoanele sterilizate pot fi pastrate in recipiente special destinate, acoperite.
Alimentatia cu biberonul se realizeaza la ore fixe, numarul meselor variind in functie de varsta,
greutatea si comportamentul alimentar al sugarului. In general, se ofera 6-7 mese /zi nou-
nascuţilor.
Instalati-va confortabil, tinand copilul pe bratul stang. Pentru a-l determina sa deschida
gura, atingeti usor comisura buzelor cu biberonul, apoi introduceti tetina deasupra limbii.
Inclinati biberonul suficient pentru a nu exista aer in tetina. Prezenta bulelor de aer care
urca la suprafata arata ca orificiul tetinei este suficient de mare si ca laptele curge normal.
Retrageti din cand in cand tetina pentru ca suctiunea sa nu creeze un vid ce poate impiedica
aspirarea laptelui. Verificati permeabilitatea tetinei, al carei orificiu se poate infunda cu
usurinta. Masa trebuie sa dureze intre 10 si 20 minute. Dupa supt, tineti copilul in pozitie
verticala sau culcat pe burtica, pe genunchii dvs., pana la eructatie (eliminarea unei

cantitati mici de aer) care urmeaza rapid sau in 10-20 minute. Uneori eructatia se produce
in timpul alimentaţiei. Dupa producerea eructatiei, culcati sugarul pe partea dreapta.
Orarul meselor este flexibil, recomandabil fiind un ritm de aproximativ 3 ore.

Intervalul dintre mese, în timpul nopţii, nu va depăşi 6-7 ore.
În general, nou născutul trebuie hrănit atunci când:

au trecut 2 ½ - 3 ore de la ultima masă; copilul plânge de foame;
au trecut, în timpul zilei, 4-5 ore de la ultima masă iar copilul doarme în continuare;
este momentul să fie trezit cu blândeţe, pentru a fi hrănit.
Copilul nu trebuie să fie forţat să termine tot laptele din biberon.

Surplusul rămas în biberon va fi aruncat!
SESIUNEA 3.3 CARAC TERISTIC ILE PSIHO-MOTORII ALE ACEST EI PERIOADE
Perioada de nou-nascut se intinde de la nastere pina la o luna. Mjoritatea elementelor enumerate

mai jos apar evolutiv pe parcursul acestei etape, pe masura ce nou nascutul se dezvolta. Astfel,
nou-nascutul· îşi tine capul ridicat pentru 1-2 secunde cand este asezat pe burta, îşi tine capul cand
este ridicat in brate, rezemat de corpul adultului, tresare, plange, ramane nemiscat sau raspunde in
alt mod la sunetele puternice. Copilul se linisteste sau tace in majoritatea cazurilor cand este luat
in brate sau i se vorbeste. Urmareste o fata familiara cu ochii (de la 0.25 la 1m departare),
urmareste o jucarie sau alt obiect aflat intr-o miscare tip arc de cerc, la 15 cm de fata, scoate cateva
sunete de genul "ah-ah" sau "ooo". Doarme cate 3-4 ore o data si sta treaz mai mult de 1 ora.
Comunica prin sunete ca raspuns la vocea parintilor. Raspunde la vocea parintilor intorcand capul
si cautand cu ochii. Tresare la sunete sau miscari bruste, îşi misca mainile si picioarele, strange
pumnul puternic cand ceva ii este asezat in palma. Isi schimba mimica fetei, scoate sunete la supt,
isi misca gura, se misca si zambeste in timpul somnului.
SESIUNEA 3.4 COMUNICAREA CONTINUA, ACTIVA CU NOU-NASCUTUL
Comunicarea începe încă de la naştere; se dicută tot mai des despre importanţa comunicării “in
utero” între mama şi copil. Cu siguranţă relaţia mamă-făt debutează din perioada intrauterină iar
studiile arată că fătul aude sunetele produse de către mama sa.
Nou-născutul este deci capabil încă din primele ore de la naştere să distingă vocea mamei şi să
reacţioneze la ea. În cazul copiilor care sunt respinşi de mama, copilul va distinge vocea persoanei
care îl îngrijeşte şi va reacţiona la auzul iei.
Pentru ca nou-născutul nu poate folosi cuvinte pentru a-si comunica nevoile, sentimentele,
preferintele, ei comunica cu ingrijitorii lor prin semnale diferite, cum ar fi: sunete, expresii faciale
sau miscari ale trupului.
Comunicarea cu nou-născutul se realizeaza mai ales prin gesturi, prin actiuni ce vor pune in
contact corporal direct asistentul maternal si copilul, ceea ce va duce la cunoasterea propriului
corp.

Pentru copilul aflat in primul an de viata, momentele de maxima comunicare sunt momentele in
care este alimentat si spalat. Ţineţi copilul în braţe atunci când îl hrăniţi şi nu numai, vorbiţi cu el,
utilizând un ton calm, o mimică prietenoasă; priviţi-l atunci când îi vorbiţi şi copilul se va simţi în
siguranţă, iubit şi acceptat.
Concordanta intre mimica si tonalitatea vocii este necesara intrucat imaginea de sine a copilului in
primul an de viata este data de imaginea pe care o afiseaza asistentul maternal.
Nu uitaţi de joc; jocul este un instrument de comunicare, îl va ajuta pe copil să se cunoască pe sine
şi lumea înconjurătoare. La această varsta este bine să folosiţi jucarii viu colorate, care produc
zgomote ce sunt in masura sa stimuleze dezvoltarea senzori-motorie.
Când plânge, copilul nu plange pentru a va supara (el nu stie ca este zi sau noapte) ci pur si simplu
va spune ceva: are gaze pe care trebuie sa le elimine , ii este foame sau doreste sa fiti alaturi de el
pentru a-l linisti, incearca sa comunice nevoile pe care le are.
SESIUNEA 3.5 NEVOILE NOU-NASCUTULUI ŞI MODUL DE SATISFACERE A

ACESTORA
Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune:

Eu plâng pentru că mi-e foame sau frig, sunt ud sau vreau să vă atrag atenţia. La început trebuie să
veniţi de fiecare dată când plâng. De asemenea, vă amintesc că fac zgomote asemănătoare suptului
când sunt hrănit sau alintat. Mă odihnesc când sunt obosit sau când nu îmi mai este foame. Am
nevoie în permanenţă de o persoană care să se ocupe de mine.
Îmi place să fiu în compania persoanelor care mă iubesc şi care se ocupă de mine. Mă ajută să
descopăr cum să mă înţeleg mai târziu cu ceilalţi. Să îmi schimbaţi scutecele foarte des şi să
profităm de lucrul acesta amuzându-ne. Îmi place când îmi cântaţi sau când mă gâdilaţi pe burtică.
Strângeţi copilul în braţe cât mai des posibil, mai ales când îl hrăniţi.
Vorbiţi-i încet când bea.
Mişcaţi o jucărie în faţa ochilor copilului, astfel încât să mişte ochii şi mai târziu să
întoarcă şi capul.
Ajutaţi-l să-şi dezvolte limbajul vorbindu-i mult şi cântându-i.
Când nou-născutul plânge luaţi-l în braţe şi consolaţi-l.
Încercaţi să liniştiţi copilul legănându-l, mângâindu-l, hrănindu-l şi plimbându-vă cu el.
Sănătate
Alimentaţia copilului este foarte importantă, este momentul de maximă comunicare cu copilul.
Laptele este alimentul de bază in aceasta perioada. Pentru a cere sfaturi vorbiţi cu o asistentă sau
cu un medic pediatru. Mergeţi cu copilul la medic des şi asiguraţi-vă că primeşte toate vaccinurile
de care are nevoie în primele luni.
A acorda o atentie deosebita nevoilor copilului, atat pentru a-l stimula cat si pentru a-l
linisti, il ajuta pe copil sa se simta in siguranta cu ingrijitorul sau.
Inca de la aceasta varsta este foarte important sa se vorbeasca corect si permanent
copilului in legatura cu orice actiune care-l priveste (“Acum mananci lăptic, acum te
îmbrac: îţi pun bluziţa roz, îţi mângâi mâna dreaptă, picioruşul stâng etc), aceasta avand ca
efect stimularea limbajului si dezvoltarea psihica normala.

SESIUNEA 3.6 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE NOU-NASCUTULUI SI

Pentru a vorbi despre igiena, este necesar sa analizam urmatoarele aspecte:

a. Masurile generale de igiena
b. Igiena vietii (somn, alimentatie, imbracaminte, plimbari in aer liber, aerisirea si
intretinerea spatiilor, intretinerea si curatarea instrumentelor de bucatarie sau pentru igiena
personala)
c. Igiena ingrijirilor (schimbarea copiilor, spalarea copiilor)
a. Masuri generale de igiena

In general, locuinta asistentului maternal profesionist trebuie sa fie o locuinta salubra, in care se
aspira, se spala si se sterge praful in mod regulat. Acestea sunt cerinte normale pentru intreaga
locuinta a asistentului maternal profesionist, nu doar pentru camera care este ocupata de copilul
aflat in plasament.
Camera nou-nascutului trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

sa fie o camera ferita de zgomote
in camera sa fie o temperatura constanta de 20-22 grade C, aerisita
sa fie luminoasa, pe cat se poate sa existe accesul la lumina naturala pe toata durata zilei
fara mobila in exces si fara elemente de suprastimulare (culorile peretilor sa fie calde si
jucariile sa nu supraaglomereze copilul in patul sau)
Rulajul persoanelor din afara familiei asistentului maternal profesionist in camera nou-nascutului
trebuie sa fie pe cat se poate de restrans, pentru a evita contactarea unor boli.
Atat asistentul maternal profesionist, cat si membrii familiei acestuia, vor respecta reguli stricte de
igiena. Spalarea mainilor cu sapun, constituie o masura igienica de baza. Hainele trebuie sa fie
curate si se recomanda folosirea hainelor „de casa” in momentul contactului cu nou-nascutul. In
cazul in care unul dintre membrii familiei este bolnav, se restrictioneaza intrarea in contact cu
nou-nascutul.
b. Igiena vietii
Igiena somnului
Copilul nu trebuie sa fie schimbat din patul sau, lenjeria sa fie personala, sa fie schimbata ori de
cate ori se murdareste. Patutul trebuie dezinfectat periodic.
Nevoile de somn variaza de la copil la copil, chiar daca se stie ca nou-nascutul doarme aproximativ
18 ore pe zi, in ciclu somn-alimentatie. In timpul somnului, nu este necesara suzeta.
Asistentul maternal profesionist trebuie sa urmareasca si sa observe starea generala a copilului,

daca somnul este linistit sau agitat, unele particularitati.
Somnul copilului va fi respectat, nefiind recomandata trezirea fortata a copilului. In situatia in care
aceasta este necesara, trezirea se va realiza treptat, incet, in timp ce asistentul maternal
profesionist ii vorbeste copilului si il mangaie incet.
Atentie: Adesea, copilul doarme cand ajunge in cabinetul medical, cu ocazia controalelor de
rutina si/sau cu ocazia imunizarilor. Copilul trebuie trezit inainte de intrarea in cabinetul

medicului de catre asistentul maternal profesionist si, in nici un caz, nu este permisa
administrarea tratamentelor injectabile cat timp doarme copilul!
Igiena alimentatiei
Alimentatia trebuie sa respecte necesarul de dezvoltare al nou-nascutului si trebuie sa respecte
indicatiile medicului de familie sau a medicului pediatru.
Pe de alta parte, mai ales in situatia nou-nascutului si sugarului, momentele de alimentatie sunt
momente de interactiune dintre asistentul maternal profesionist si copil, timp in care i se poate
vorbi copilului, canta. Sunt momente foarte importante pentru dezvoltarea copilului si atmosfera
trebuie sa fie una calda si calma, care sa permita interactiunea pozitiva dintre copil si adult. Sub
nici o forma si in nici o situatie, biberonul nu va fi sprijinit pe patura rulata alaturi de copil pentru a
se „autoalimenta”. Pe langa privarea interactiunii cu adultul, copilul este supus riscului major de a
se ineca cu laptele regurgitat.
Igiena hainelor
Hainele copilului trebuie schimbate de fiecare data cand este nevoie: cand s-au udat, patat,
murdarit, sunt transpirate. Asistentul maternal profesionist trebuie sa aleaga hainele nou-
nascutului in functie de vreme (anotimp), astfel incat copilul sa aiba o stare de confort si nu de
restrictionare (infasat) sau de disconfort termic (prea multe haine sau caciuli, sau prea subtire
imbracat). De asemenea, trebuie sa utilizeze haine adecvate gradului sau de dezvoltare (lungime,
greutate, miscari). Hainele nu trebuie sa aiba elemente care se pot desprinde usor, snururi, etc
pentru a evita eventualele accidente.
Scutecele de unica folosinta se depoziteaza intr-o punga inchisa si se arunca imediat la gunoi.
Hainele murdare, de care este schimbat copilul, se depoziteaza intr-o galeata cu capac. Pentru
spalarea hainelor trebuie utilizat un detergent cat mai putin toxic. Hainele trebuie spalate si clatite
foarte bine.
Plimbarile in aer curat

Nou-nascutul trebuie sa petreaca cel putin 2 ore in aer curat, chiar si in timpul iernii. Chiar daca
afara este prea frig sau asistentul maternal nu are timp sa faca o iesire la aer cu el, copilul poate fi
tinut in fata geamului deschis, insa este important sa fie bine imbracat. Alegerea hainelor pentru
plimbarile in aer liber trebuie sa tina cont de anotimp si de vreme. Plimbarile in aer liber se pot
stopa doar in situatii de vreme neprielnica: vant puternic, temperaturi mult sub zero grade, ploaie
sau ninsoare, canicula.
c. Ingrijirile acordate nou-nascutului

Baia copilului
Prima baie se face in general in a 15-a zi, dupa caderea bontului ombilical si cicatrizarea plagii.
Baia poate fi facuta la orice ora din zi, dar este recomandata seara inainte de ultima alaptare,
deoarece apa calda destinde bebelusul si il ajuta sa doarma linistit noaptea. Baia nu trebuie sa
dureze mai mult de 5 -10 minute.
In prima saptamana, sau pana cand bontul ombilical cade iar zona se vindeca, se recomanda
toaleta partiala a nou-nascutului, cu un burete moale inmuiat in apa calduta. Fata si mainile trebuie
spalate frecvent, iar zona genitala trebuie curatata cu grija inainte de schimbarea scutecelor.

Unii bebelusi sunt foarte relaxati in apa calda, in timp ce altii plang pe toata durata spalarii.
Este bine (si intr-un caz si in celalalt) sa i se vorbeasca copilului permanent, cu un ton calm
si cald, pentru a se simti in siguaranta.
Siguranta copilului in timpul baii:

temperatura apei trebuie verificata cu un termometru, sau in lipsa acestuia cu cotul.
Temperatura apei trebuie sa fie de 37°C (temperatura corpului), iar cea a camerei intre 20 si
22°C
in cadita se pune intai apa rece si apoi cea calda
nu trebuie adaugata apa calda in timp ce bebelusul este in cadita. Un nou-nascut poate suferi
arsuri de gradul trei in mai putin de un minut daca apa este fierbinte
iarna, sala de baie trebuie incalzita in prealabil
copilul nu trebuie lasat niciodata nesupravegheat, chiar daca suna la usa cineva sau suna
telefonul!
Etapele baii
Toate obiectele necesare pentru baie, un prosop, un scutec curat si hainutele copilului
trebuiesc pregatite inainte de baie.
Se pun 5 – 7 cm apa calduta (aproximativ 37º C) in cadita (amestec apa fiarta si apa rece (fiarta
si racita in prealabil)). Se pastreaza o parte din apa intr-un recipient alaturat, cu apa pentru
clatirea copilului.
Copilul este introdus incet in apa, sustinandu-i-se capul si gatul cu o mana. Copilul trebuie sa
fie permanent udat cu apa din cadita.
Se utilizeaza un sapun special pentru copii, pentru a evita uscarea pielii nou-nascutului.
Scalpul se spala cu un burete ud si sapun, iar fata si ochii se sterg cu discuri de bumbac
inmuiate in apa, fara sapun.
Se acorda o atentie speciala pliurilor formate de piele (la gat, dupa urechi, la genunchi,
inghinale etc).
Nou-nascutul trebuie sa fie bine clatit, pentru a indeparta orice urma de sapun. Clatiti bine
bebelusul pentru a indeparta orice urma de sapun (acesta poate irita pielea bebelusului).
Copilul va fi ridicat cu grija din cadita: cu o mana se sustine capul si gatul bebelusului, iar cu
cealalta sezutul, punand degetele in jurul unui piciorus.
Copilul se inveleste intr-un prosop si se sterge cu blandete, fara a freca si irita pielea. Se acorda
o atentie deosebita uscarii zonei genitale, pentru a evita aparitia unui eritem.
Igiena orala
Igiena orala poate incepe inca inaintea aparitiei dintilor de lapte prin curatarea gingiilor.
Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate cu ajutorul unei bucati de tifon curate si inmuiate
in apa de cel putin doua ori pe zi – dupa prima si ultima masa a zilei.
La fel ca in cazul adultilor, zaharul este cel mai mare inamic al dintilor de lapte, astfel incat:
nu puneti zahar sau miere pe tetina biberonului, in laptele copiilor sau in ceai.
Ingrijirea ochilor
Ochii nou-nascutului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila inmuiata in ser fiziologic
sau in apa calduta. Curatarea se incepe de la coltul mai curat, pentru a nu intinde secretiile pe tot
ochiul. Primele ingrijiri sunt acordate in spital, cand se pune cate o picatura de produs antiseptic in
fiecare ochi.

Ingrijirea urechilor
Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in conductul auditiv al
copilului. Se utilizeaza mai degraba o compresa, fara a incerca sa o introduceti in conductul auditiv,
deoarece exista riscul de perforare a timpanului Partea externa a urechilor copilului (pavilionul)
trebuie spalate cu o compresa inmuiata putin in apa calduta.
Ingrijirea organelor genitale ale bebelusului

In primele zile dupa nastere, organele genitale ale nou-nascutilor de ambele sexe sunt tumefiate.
Acest lucru se datoreaza mai multor factori, printre care expunerea la hormonii materni sau
traumatismele din timpul nasterii.
La fete, se constata uneori o secretie vaginala albicioasa, sau chiar o sangerare usoara, la 2 -3 zile
dupa nastere. Aceste manifestari sunt normale si se datoreaza hormonilor la care a fost expus
fetusul in uter.
Organele genitale trebuie curatate la fel ca orice alta zona a corpului. Se sterg cu un servetel umed,
indepartand usor labiile pentru a curata pliurile, intotdeauna din partea anterioara spre anus.
La baieti, scrotul poate parea tumefiat, datorita unei colectii de lichid in jurul testiculelor nou-
nascutilor, numita hidrocel, care dispare de obicei in primele 3-6 luni de viata.
Pentru toaleta baieteilor nu este nevoie de astringenti, betisoare de bumbac sau alte produse
speciale de toaleta – apa calda si sapunul sunt suficiente pentru ingrijirea corespunzatoare a zonei.
Nu trebuie fortata niciodata decalotarea preputului pentru curatarea zonei - acest lucru este
dureros si poate duce la formarea de cicatrici permanente si de aderente.
Nu uitati!
Scutecele trebuie schimbate cat mai des si pielea lasata sa se usuce inainte de punerea unui
nou scutec de unica folosinta.
Este recomandat sa fie utilizate unguentele pe baza de oxid de zinc care protejeaza pielea
sugarului impotriva umezelii. Se va evita folosirea pudrei de talc.
Pielea trebuie spalata cu un sapun foarte delicat si uscata prin tamponare, in niciun caz prin
frecare.
Daca temperatura o permite, dupa spalare pielea trebuie expusa la aer pentru cateva ore, fara
scutec.
Este importanta igiena mainilor adultului care il ingrijeste pe copil. Inainte si dupa schimbarea
copilului, mainile trebuiesc bine spalate cu apa si sapun.
Imunizari
Imunizarile se incep in maternitate prin administrarea primei doze de vaccin anti hepatita B in
primele 24 ore de Ia nastere, vaccinarea BCG dupa varsta de 4 zile (se vor vaccina toti nou nascutii
cu greutate de peste 2500g in absenta unor infectii acute febrile sau afectiuni dermatologice).
Profilaxia rahitismului se face în conformitate cu recomandările medicului de familie sau ale

medicului pediatru.

1. Diferentiati caracteristicile nou-nascutului la termen de cele ale prematurului.

2. Care sunt principalele nevoi ale nou-nascutului ?
3. Descrieti etapele de preparare a laptelui formula adaptata pentru nou nascut.
4. Cum se realizeaza igiena ochilor unui nou-nascut?
5. Care sunt principalele imunizari pentru nou-nascut?
MESAJE CHEIE
1. Evolutia nou-nascutului este determinata de calitatea ingrijirilor pe care le primeste

din partea asistentului maternal profesionist.
2. Pentru stabilirea unei alimentatii care sa corespunda nevoilor nou-nascutului este
obligatorie colaborarea asistentului maternal profesionist cu medicul de familie.
3. Pentru o alimentatie sanatoasa, trebuie respectate toate regulile de preparare,
administrare si igiena recomandate de catre medic.
4. Copilul are nevoie sa fie tinut in brate cand este hranit, sa i se vorbeasca, sa fie privit si
sa priveasca pentru a se simti in siguranta, iubit si acceptat.
5. Comunicarea va începe încă de la naştere; se dicută tot mai des despre importanţa
comunicării precoce pentru evoluţia ulterioară a copilului.
6. Atat asistentul maternal profesionist, cat si membrii familiei acestuia, vor respecta
reguli stricte de igiena.
7. Igiena vietii (a somnului, a alimentatiei, a hainutelor) sunt aspecte foarte importante in
ingrijirea copilului.
8. Baia poate fi un moment de comunicare maxima cu copilul si de relaxare daca copilul
se va simti in siguranta.
9. Imunizarile se incep in maternitate si se contiuna acasa dupa un calendar stabilit
medicul copilului, in conformitate cu Programul National de Imunizari.

SESIUNEA 4 – PERIOADA DE SUGAR (SUB UN AN) - PRIMUL AN

DE VIATA (0-1 AN)
SESIUNEA 4 – Perioada de sugar (sub un an) 4 ore

SESIUNEA 4.1 ETAPE DE DEZVOLTARE A SUGARULUI
In primul an de viata, copilul incepe sa-si organizeze conduita pe baza experientelor senzoriale
(simturi).
Reperele creşterii somatice (fizice):
Lungimea corpului – creste cu pana la 25,4 cm fata de lungimea de la nastere (5 cm in prima
luna, 3 cm in a 2-a, cate 2 cm pe luna de la 3 la 7 luni si cite 1 cm pe luna de la 8 la 12 luni)
Greutatea - greutatea de la nastere se dubleaza la 4 luni (printr-o crestere ponderala cu 750g
pe luna in primele 3 luni) si se tripleaza pina la virsta de 1 an (printr-o crestere cu 500g pe
luna in trimestrul II si cu 250g pe luna in trimestrul 3).
Pentru aproximarea greutatii medii normale a sugarului se poate folosi formula: numarul de kg
= (varsta actuala a copilului in luni + 9) : 2
Este important sa urmarim greutatea copilului si dinamica acesteia pentru a determina modul
in care acesta asimileaza alimentele (sa nu uitam ca in cursul primului an de viata trece de la
alimentatia exclusiv bazata pe lapte la diversificatia alimentatiei si, de asemenea, capacitatile
sale fizice se dezvolta, deci si consumul energetic).
Circumferinţa capului: creste de obicei cu 0,6 -1,3 cm pe luna (media perimetrului cranian la
nastere este de 36,62 cm la fete si de 37,32 cm la baieti, valorile ajungand la 12 luni la 45cm la
fete, respectiv la 46 cm la baieti). Perimetrul cranian are o importanta deosebita. Creierul
copilului continua sa se dezvolte in primul an de viata (masa, numar de circumvolutiuni) avand
nevoie de spatiu pentru a se dezvolta corespunzator. Urmarirea perimetrului cranian si a
fontanelelor ne poate furniza informatii despre posibilitatea dezvoltarii creierului copilului,
putand avea interventii precoce in diagnosticarea microcefaliilor (cutie craniana mai mica
decat media normala) sau craniostenozei (osificarea fontanelelor).
Evaluarea medicală periodică va permite un diagnostic corect al stării de

sănătate/dezvoltare a copilului.

dezvoltare fizica rapida
inceputul dezvoltarii limbajului
dezvoltarea controlului muscular
atasament crescut fata de persoanele cunoscute
indeplinirea nevoilor de baza: mancare, caldura, afectiune
Aspecte care pot semnala intarzieri in dezvoltare:

probleme medicale
dezvoltarea insuficienta a limbajului
nesiguranta in prezenta adultilor
neincredere in persoanele cunoscute
lipsa raspunsului la stimuli
control muscular scazut
SESIUNEA 4.2 CARACTERISTICILOR PSIHO-MOTORII ALE ACESTEI

PERIOADE
În primul an de viaţă copilul trece prin diverse etape de dezvoltare. Achiziţiile în plan psiho-motor
sunt vizibile de la o lună la alta. Cunoaşterea acestor etape este utilă pentru asistentul maternal
pentru a asigura copilului îngirjirea necesară şi mai ales pentru a avea aşteptări realiste de la copil.
La 2 luni · Zambeste cu adevarat (nu este doar un reflex) Gangureste (suna ca un "ooo-aah" sau
alta combinatie de vocale) · Comunica prin sunete ca raspuns la vocea parintilor · Arata interes
asupra sunetelor si mediului inconjurator · Isi arata placerea si bucuria · Isi ridica capul la 45°
cand este asezat pe burta · Urmareste o jucarie sau alt obiect aflat in miscare tip arc de cerc, la 15
cm de fata · Isi priveste miinile · Tipa cu placere · Rade · Isi pastreaza capul ridicat cand se afla in
brate, in pozitia "sezut"
La 3 luni · Gangureste cu placere · Rade · Isi pastreaza capul ridicat cand se afla in brate, in
pozitia "sezut" · Isi prinde mainile amindoua · Se uita la propriile maini si picioare · Isi ridica
capul la 90° cand este asezat pe burta · Apuca o „sunatoare” (jucarie) · Se uita la un obiect mic ·
Isi intoarce capul dupa zgomotul „sunatoarei” · Isi tine capul foarte bine cand este tinut in pozitia
"sezut" · Se rostogoleste · Se spijina in maini si-si ridica corpul cand este asezat pe burta ·
Urmareste un obiect care se misca 180° dintr-o parte a fetei in cealalta · Isi lasa greutatea pe
picioare cand este ridicat pe ele.
La 4 luni · Isi ridica capul si-l tine drept cand se afla pe burta · Se spijina in maini si-si ridica
corpul cand este asezat pe burta · Se rostogoleste de pe fata pe spate · Isi tine mainile impreunate
· Apuca o sunatoare (jucarie) · Isi lasa greutatea pe picioare cand este ridicat pe ele · Cauta si
intinde mana dupa jucarii · Priveste si poate reactiona la un obiect in miscare · Recunoaste vocea
parintilor si atingerea lor · Le zimbeste parintilor cand se apropie sau le imita expresiile · Se
linistesc singuri (isi sug degetul sau adorm fara san sau sticla de lapte) · Dorm pentru cel putin 6
ore o data · Imita sunetele unor cuvinte · Se intorc dupa o voce · Stau singuri · Isi prind picioarele
cu mainile · Se uita dupa un obiect cazut .
La 5 luni· Cauta o anumita jucarie · Se uita la obiecte mici (ex. urmareste nasturii bluzei) · Intorc
capul in directia de unde se aude sunatoarea · Isi tine capul bine cand este asezat in sezut · Isi
duce mincarea la gura cu mana · Imita unele sunete

La 6 luni · Isi duce mancarea la gura cu mana · Imita unele sunete · Se intorc dupa o voce · Muta
un cub dintr-o mana in alta · Bazaie si scoate sunete vesele· Ii apar primii dinti, in mod obisnuit
incisivii inferiori · Loveste doua cuburi · Ridica un obiect mic cu toate degetele, prin apucare · Sta
in sezut fara sa fie sustinut.
La 7 luni · Se ridica in picioare daca este sustinut · Apuca doua cuburi sau obiecte mici · Ridica un
obiect mic cu toate degetele, prin apucare · Se uita dupa o jucarie care a cazut in afara ariei lui
vizuale · Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect · Apuca un obiect mic doar cu degetul
mare si aratator · Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" · Face din mana "PA" · Incepe sa se teama de
straini.
La 8 luni · Se ridica in picioare sustindu-se singur de un obiect sau o persoana · Loveste doua
cuburi, tinute fiecare intr-o mana · Apuca un obiect mic doar cu degetul mare si aratator · Se
ridica sa stea in pozitie verticala.
La 9 luni · Merge de-a-busilea, se catara sau merge cu spatele tarandu-se pe fund sau pe burta ·
Impunge cu degetul aratator · Se joaca "de-a v-ati-ascunselea" · Se hraneste singur folosindu-si
degetele · Bea dintr-o canita · Se aseaza in sezut singur.
La 10 luni· Se aseaza in sezut singur · Arata ce isi doreste prin semne sau sunete · Introduce un
cub intr-o cana · Sta in picioare nesustinut · Impinge o minge inapoi spre cel care i-a trimis-o ·
Imita miscarile parintilor.
La 11 luni · Sta in picioare nesustinut · Se joaca si loveste cu putere doua cuburi tinute in maini ·
Merge singur.
La 12 luni · Merge singur · Ciupeste cu degetul aratator si cel mare · Incearca sa imite unele
cuvinte · Bea dintr-o canita · Cauta obiectele ascunse · Face din mana "PA" · Se hraneste aproape
singur la masa · Arunca o minge in joaca · Mazgaleste · Indica imaginea respectiva cand i se pun
intrebari usoare de genul "Unde este cainele?" · Indica propriul pantof sau obiect de imbracaminte
cand este intrebat · Indica unde se afla ochii, nasul, parul papusii, cand este intrebat.
La aceasta varsta se formeaza diferitele tipuri de comportament, asistentul maternal

profesionist trebuind sa-l incurajeze si sa-l sustina pe copil, pentru dobandirea
acestora.
Intotdeauna trebuie laudat si incurajat un comportament bun. Spre exemplu, daca
raspunde imediat unei solicitari trebuie sa fie apreciat. Comportamentele negative
nu trebuie sa fie recompensate.

SESIUNEA 4.3 METODE DE STIMULARE PSIHO-MOTORIE
Principalele metode de stimulare psiho-motorie
Caracteristica principala a acestei perioade de dezvoltare umana este jocul, aceasta si ca urmare a
faptului ca incepe sa deprinda treptat mersul, acest lucru permitandu-i copilului sa exploreze
lumea mai amanuntit, sa se indrepte spre ceea ce-l intereseaza.
La această vârstă copilul se joacă numai cu adulţii.
Primele trei luni de viaţă

Jocurile recomandate la această vârstă sunt jocuri care-i dezvoltă acuitatea auditivă. Oferiţi-i
diferite sunete din natură sau sunetele produse de diferite obiecte: ceasul, o linguriţă de metal
pe sticlă, instrumente muzicale. Aceste sunete ar trebui să aibă un ton plăcut, liniştitor. Vorbe
sau poezii spuse pe un ton calm, sunt foarte utile.
O altă modalitate de joc este aceea de a stimula pielea copilului (masaj, mângâieri). Jucăriile
colorate şi care produc un sunet plăcut ar trebui să înfrumuseţeze patul copilului.
Trei-şase luni
Este bine să-i oferim jucării sunătoare, animale din diverse materiale.
Atenţie! Jucăriile nu trebuie să fie prea dure, ascuţite, tăioase, prea mici, din materiale prea
pufoase sau păroase, pentru a nu fi înghiţite sau aspirate. Atenţie de asemenea la jucăriile care
au componente ce pot fi uşor demontatate şi înghiţite (ochii păpuşilor, mîinile etc).
Şase – nouă luni

Este monentul în care copilul se poate juca singur. Animale din diferite materiale, mingi, cutii,
orice jucărie este acum intersantă pentru el. Obiceiul de a duce la gură jucăriile nu a dispărut
aşa că atenţie la jucăriile ce prezintă acest pericol; obişnuiţi-vă să spălaţi frecvent jucăriile.
Baia este un prilej de joc. Jucăriile plutitoare sunt cele care-l vor însoţi în baie.
Nouă-douăsprezece luni
Jocurile sunt foarte diverese la această vârstă. Orice acţiune poate fi tranformată în joc:
îmbrăcatul bluziţei- ne prefacem că jucăm “cu-cu, bau”, când îi punem pantalonul sau
pantofiorul ne jucăm “unde este picioruşul?”.
Începem tot prin joc să-l învăţăm care sunt părţile componente ale corpului. Putem folosi
poezii care se referă la părţi ale corpului; oglinda ne va fi de mare ajutor. Onomatopeele sunt
foarte bine utilizate la această vârstă “cum face albina, cum face maşina”. Tot ca joc se poate
folosi introducerea sau scoaterea unor obiecte din diverse cutii, însoţite de întrebări “Unde
este pisica?” şi la aparţie “Iată pisica” însoţit de “Cum face pisica?” apoi răspunsul “Miau”. La
această vârstă sunt de asemenea recomandate cuburile, incastrele.
Prin joc copiii aflati la aceste varste comunica sentimente ce nu pot fi exprimate cu
usurinta in cuvinte (papusa devine mama, s.a.). Acest lucru cere din partea asistentul
maternal profesionist sa fie foarte atent si la mesajele pe care copilul le transmite atunci
cand se joaca cu el pentru ca la aceasta varsta copilul incorporeaza treptat in joc,
evenimentele vietii, care il intereseaza.

SESIUNEA 4.4 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ÎN PRIMUL AN DE VIAŢĂ
Aşa cum precizam în capitolele anterioare copilul începe să comunice încă din perioada intra-
uterină ca apoi după naştere comunicarea lui să evolueze în funcţie de vârsta cronologică şi de alţi
factori care-i stimulează limbajul. Familia asistentului maternal va fi principala sursă de
comunicare a copilului, modelul pe care acesta îl va urma. De aceea comunicarea, va fi clara,
cuvintele trebuiesc pronuntate corect ca forma gramaticala, acest lucru pentru ca este perioada de
dezvoltare in care copilul se exprima imitand ceea ce aude. De asemenea, copilul va fi incurajat sa
intre in contact si cu alte persoane pentru ca, acum, acesta se orienteaza si spre alte persoane.
La două luni, copilul îşi mişcă buzele de parcă ar vorbi.
La 3-4 luni începe să comunice cu persoana care îi acordă îngrijire (mamă, AMP, îngrijitor)
prin sunete: gângureşte când adultul îi vorbeşte, se înviorează când îi aude glasul, se opreşte atent
când aude glasul adultului, aşteptând parcă, continuarea.
La 5 luni se joacă cu sunetele (consoane şi vocale).
În toata această perioadă este foarte important să comunicaţi cu copilul, să-i vorbiţi, să utilizaţi
cuvinte cât mai simple, onomatopee pentru a-i stimula atenţia şi pentru a-i oferi modele de
comunicare. Psihologii spun că la acestă vârstă este foarte importantă “baia de cuvinte”. Unii adulţi
spun “degeaba vorbim noi cu copilul că nu înţelege nimic”. Acest lucru este total eronat, copilul va
înţelege ce-ţi spuneţi dar şi ceea ce exprimaţi non-verbal, mimica, gesturile pe care le faceţi. Este
foarte important să-i vorbiţi cu un ton cald, calm, să-l priviţi atunci când îi vorbiţi şi să-i zâmbiţi cât
mai des.
La 6 luni apare “lalalizarea”, una dintre cele mai frumoase etape ale dezvoltării limbajului, când
micul copil reuşeşte să asocieze două sunete sau silabe: “a-la-la”, “a-ta-ta”. Mulţi adulţi sunt foarte
fericiţi crezând că puiul îi strigă pe nume: “tata şi mama”, încurajând copilul să spună aceste
cuvinte. Este foarte important să fie încurajat să pronunţe silabe şi cuvinte şi să fie lăudat.
La 7 luni asociează frecvent silabe reuşind chiar performanţa unui ta-ta sau ma-ma.
La până în 12 luni foloseşte “cuvântul-propoziţie” sau “holofrazic”. Copilul va utiliza un singur

cuvânt pentru a exprima o întreagă propoziţie. De exemplu “papa” este echivalentul pentru
“mama, vreau să mănânc”.

SESIUNEA 4.5 NEVOILE SUGARULUI ŞI MODUL DE SATISFACERE A

ACESTORA
Dacă ar putea vorbi copilul v-ar spune că:

Ritmul creşterii mele este rapid şi am nevoie de lapte cât mai des.
Voi putea începe să mănânc mâncare solidă.
Introduceţi alimente noi pe rând. Nu mă obligaţi să mănânc ceea ce nu îmi place.
Acum că pot vedea mai departe îmi place să privesc tot felul de lucruri. Schimbaţi-mi poziţia
din când în când şi duceţi-mă la aer.
Jucăriile pe care le agăţaţi de patul meu îmi atrag atenţia.
Dacă gânguresc, ascultaţi-mă, vorbiţi cu mine şi vă voi răspunde. O să vedeţi, chiar dacă am
doar 5 luni, pot să conversez.
Zâmbiţi mult bebeluşului. Bineînţeles că vă răspunde zâmbind.
Bateţi din palme, jucaţi-vă de-a „cucu-bau” şi alte jocuri.
Oferiţi explicaţii bebeluşului, de exemplu: „Acum mergem la plimbare”.
Oferiţi-i ocazia să prindă obiecte nepericuloase şi să le ţină în mână. Aplaudaţi când reuşeşte.
Învăţare
Nu vă înfuriaţi şi nu vorbiţi tare în prezenţa copilului.
Chemaţi-l pe nume şi puneţi-l să se privească în oglindă.
Sănătate
Dacă trebuie să îi daţi de băut înainte de culcare, daţi-i numai apă. Zahărul conţinut de sucuri,
sau pus în ceai poate afecta gingiile şi dinţii.
Dacă vă nelinişteşte sănătatea bebeluşului, chemaţi medicul. Asiguraţi-vă că bebeluşului i se
fac toate vaccinurile necesare.

SESIUNEA 4.6 PRINCIPIILE ALIMENTAŢIEI SANOGENE A SUGARULUI
Toate aspectele legate de alimentatia copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si inregistrate inca
inainte de mutarea copilului la asistentul maternal in planul individual de protectie al copilului (in
cadrul planului de interventie specifica pentru sanatate). Stabilirea alimentatiei se face in echipa
multidisciplinara, cu participarea obligatorie a medicului de familie la care este inregistrat (sau
urmeaza sa fie inregistrat copilul) si cu consultarea persoanelor care cunosc copilul. Toate
recomandarile (orarul meselor, tipul si cantitatea alimentelor etc) trebuie sa fie notate cu grija in
planul planul de interventie specifica - sanatate al copilului si respectate ca atare. Toate
modificarile recomandate de medic vor fi consemnate in fisa medicala si in caietul copilului.
De retinut
Pentru a corespunde cerintelor copilului, alimentatia trebuie sa fie variata si echilibrata.
Consultarea regulata a medicului pentru verificarea si stabilirea alimentatiei este
obligatorie.
Atunci cand copilul este bolnav sau convalescent, in mod obligatoriu se vor urma
recomadarile medicului in privinta regimului alimentar.
In primul an de viata, exista trei etape disticte in asigurarea unor principii nutritive necesare
dezvoltarii corecte a copilului:
1. perioada de alimentatie lactata exclusiva, de la nastere pana la (4)6 luni, care permite o
digestie corespunzatoare a proteinelor, grasimilor, si glucidelor aflate in preparatele lactate de tip
adaptat;
2. o perioada de tranzitie corespunzand initierii alimentatiei diversificate, prin introducerea
progresiva a altor alimente decat cele lactate;
3. cea de a treia perioada, intre 9 luni si un an, in care terminarea maturizarii functiilor
digestive, renale si neurologice, permite trecerea la o alimentatie de tip adult, fara ca aceasta
alimentatie sa fie dezechilibrata sau cu alimente agresive pentru copilul mic.
Necesitatile energetice globale in primul an de viata sunt:

in primele 2 luni - 120kcal/kg corp/zi
- 6 luni – 110 kcal/kg corp/zi
6 - 12 luni – 100 kcal/kg corp/ zi
Pentru a putea determina cu exactitate numarul de calorii si valoarea energetica a

alimentelor, este util ca asistentul maternal profesionist sa ii socilite medicului pediatru o
lista cu alimente recomandate si care sa contina si date referitoare la valoarea energetica si
calorii/100g. Aceste liste se regasesc si in cartile de bucate, insa este de preferat ca
alimentele sa fie recomandate de medicul pediatru.
Energia este necesară pentru creştere, menţinerea integrităţii funcţionale, termoreglare, activităţii
fizice. Valoarea energetică se exprimă în Kilocalorii (Kcal).
1 Kcal este cantitatea de căldură necesară pentru a creşte temperatura unui litru de apă de la 14,5
grade C la 15,5 grade C (cu 1 grad).
Diversificarea alimentatiei
Incepand de la varsta de 4 luni, sugarul poate sa inghita alimente semisolide, mai ales ca poate si
digera acest tip de alimente prin începerea maturizării sale digestive.

Diversificarea este introducerea alimentelor solide, altele decat preparate lactate si se face ideal la
varsta de 5-6 luni.
Este obligatoriu ca in momentul inceperii diversificarii:

sa aiba o stare buna de sanatate
scaune normale
se va utiliza o lingurita boanta si NU un biberon cu gaura tetinei mult largita
sa se evite insistarea introducerii unor alimente pe care copilul refuza consecvent sa le
manance
sa se evite introducerea a doua alimente in acelasi timp
Diversificarea alimentatiei sugarului este oportuna in a 6-a luna de viata, indiferent daca
sugarul este alaptat sau primeste formula de lapte. Numai in situatia de nedorit in care copilul
primeste lapte de vaca, diversificarea trebuie sa inceapa la 4 luni.
Introducerea noilor alimente se va face tinand seama de preferintele copilului, starea sa de

nutritie, disponibilitatea alimentelor.
Astfel, primul aliment poate fi supa de legume pasate cu adaos de ulei vegetal sau piureul de
fructe (mar ras/piure de piersica) la care se pot adauga cereale (1-2 lingurite) fara gluten (daca
sugarul nu are inca 7 luni) si 3-5 lingurite de suc de morcov, urmat (la 6-7 luni) de sucul de
portocale, de rosii.
Dupa ce copilul a implinit 6 luni, se va introduce carnea fiarta de gaina/curcan/vita, evitandu-se

carnea de animal tanar (pui, vitel) care este alergizanta si – in plus – contine o cantitate mare de
gelatina, proteina de calitate inferioara. Carnea de porc, precum si ficatul de pasare/vita sunt
contraindicate pana la 2-3 ani. Pestele alb, proaspat, se poate introduce de la 8 luni.Se incepe cu o
lingurita de carne pasata, amestecata in supa, se creste progresiv la 1-2 linguri; este recomandabil
sa fie data zilnic.
De la 6 luni si ½ este recomandat galbenusul de ou de gaina fiert tare: in prima zi ¼ galbenus in

supa de legume pasata, peste 2-3 zile - ½ galbenus, apoi cate un galbenus de 2-3 ori pe saptamana.
Dupa 7 luni, legumele din supa vor fi diversificate (spanac, loboda, stevie, ardei, rosii, brocoli,
conopida), precum si cele din sucuri (morcov, rosie pentru masa de fructe), ca si fructele (citrice,
para, struguri etc.). Sunt de amanat dupa varsta de 11-12 luni fructele cunoscute ca alergizante
imediat (capsuni, fragi, smeura, kiwi) sau la distanta (banane).
Dupa 7 luni se pot oferi branza proaspata de vaca si iaurtul (fara a avea un rol nutritional
important pentru sugarul alaptat si pentru cel care primeste formula de lapte).
Dupa 8 luni, forma de prezentare se poate amplifica (supa cu galuste, ciorba de perisoare cu bors,
supa de carne degresata, papanasi, budinci; se va folosi numai galbenusul de ou!).
Reguli importante:
in perioada diversificarii nu se va insista exagerat cu introducerea unui anume
aliment; totul va fi oferit atragator, in cantitati mici la inceput, fara a se folosi
“mijloace de convingere” ca jucariile sau televizorul;
hidratarea intre mese a sugarului se va face cu lichide neindulcite (apa de robinet
fiarta si racita/apa plata oligominerala/ceai de plante neindulcit);

alimentele pentru sugar nu trebuie sarate (imaturitatea functionala a rinichiului nu

permite eliminarea excesului de sodiu), nici sa contina conservanti.
Dupa 11-12 luni, alimentatia va ajunge treptat la cea de tip adult, asigurandu-se un aport suficient
de principii nutritive pentru o crestere staturo-ponderala normala. Preparatele de lapte-formula
de tip”junior” sunt oportune pana la varsta de 24-36 de luni, acestea prezentand avantajul
adaosurilor de acizi grasi esentiali, fier, vitamine. Este recomandabil ca alimentatia sa fie variata,
cuprinzand zilnic minimum patru feluri de legume si doua feluri de fructe, cereale variate, uleiuri
vegetale variate, grasime animala din lapte/iaurt/branza de vaci nedegresate, precum si proteine
de calitate superioara.

SESIUNEA 4.7 PRINCIPALELE TULBURĂRI ALE COMPORTAMENTULUI

ALIMENTAR
Greselile din alimentatie

Greselile din alimentatie pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si psihice a
copilului. Atat supravalorizarea cat si subvalorizarea rolului alimentatiei pot avea consecinte
nedorite.
1. Supravalorizarea alimentatiei distinge urmatoarele aspecte:

a) DORINTA DE A AVEA UN COPIL “GRAS SI FRUMOS” determina uneori persoana care il
ingrijeste sa creasca numarul de mese oferite copilului, sa introduca fainoase in mancare, sa puna
zahar in ceai. Acest tip de actiune, desi bine intentionat, are rezultate grave asupra sanatatii
copilului: copilul se obisnuieste in timp sa manance un numar mare de calorii, va incepe sa aiba
nevoie de ele. Toate acestea duc in timp la obezitate. Daca copilul este obligat sa manance peste
nevoile sale, caci “noi stim mai bine” ce are el nevoie, este posibil sa se instaleze refuzul alimentar,
care se poate solda cu tulburari grave de alimentatie: bulimie, anorexie.
b) ALIMENTATIA CA METODA DE CONSOLARE; cand copilului i se ofera copilului dulciuri

(sucuri, prajituri) pentru a-l linisti, consola, neavand rabdare sau tact suficient pentru a inlatura cu
alte mijloace motivul de insatisfactie al copilului.
c) ALIMENTATIA CA SUBSTITUT AL AFECTIUNII; cand atentia fata de copil se traduce prin
oferirea unor variate produse alimentare.
2. Devalorizarea alimentatiei - copilul incepe sa refuze mancare datorita lipsei de regularitate a

meselor, a lipsei de interes pentru prepararea alimentelor, lipsei alternarii felurilor de mancare,
datorita atmosferei din timpul mesei (prea tensionata, fara momente placute de interactiune intre
copil si adult).
Anorexia sugarului (absenta apetitului)

Anorexiile, desi rare in semestrul intai de viata, sunt in general, grave, fiind vorba adesea de o
patologie grava prin intensitatea si caracterul repetitiv al tulburarilor functionale.
In conditiile aparitiei unor infectii (digestive, respiratorii, otice) exista riscul declansarii refuzului
alimentar. Este necesar ca in cazul aparitiei primelor semne ale refuzului alimentar asistentul
maternal profesionist sa consulte medicul pediatru al copilului si sa urmeze intocmai instructiunile
acestuia
Malnutritia este o tulburare a starii de nutritie specifica perioadei de sugar si copil mic, datorata
inadecvarii aportului nutritiv. Se caracterizeaza printr-o greutate mica in raport cu varsta, la care
se asociaza carente vitaminice si minerale, anemia nutritionala si rahitismul carential.
Malnutritia este in prezent cel mai important factor de risc de morbiditate si mortalitate la copii la
nivel mondial. In plus, o buna parte din starile de malnutritie se instaleaza in primele 6 luni de
viata, perioada de maxima dezvoltare a sistemului nervos central.
Malnutritia afecteaza toate organele corpului, opreste cresterea si dezvoltarea copilului si

deterioreaza functiile imunologice ale organismului. Aceste modificari ale reactiilor imune
determina o predispozitie a copiilor la infectiile cronice sau acute. Diareea, care survine in mod
obisnuit la copiii malnutriti, cauzeaza anorexie. De asemenea, copiii care sufera de malnutritie

cronica prezinta modificari de comportament: iritabilitate, apatie si diminuarea relationarii

sociale, anxietate si tulburari ale atentiei. Gradul de retard si de deficiente depinde de severitatea
si de durata insuficientei aportului alimentar, precum si de varsta la care apare malnutritia. In
general, aportul alimentar insuficient la varste mai mici are un prognostic mai putin favorabil.

SESIUNEA 4.8 NORME GENERALE DE IGIENĂ ALE SUGARULUI SI ALE

Incepand de la aceasta varsta, vom detalia doar ceea ce este specific varstei copilului care face
subiectul acestor capitole.
Camera copilului. Mobilierul va fi adaptat varstei copilului. In perioada de sugar sunt suficiente:
patul, dulapior pentru lenjerie, etajera pentru jucarii, un cantar,un tarc. In privinta patului care are
margini laterale cu gratii parerile sunt diferite, intrucat este nevoie de o foarte mare grija la
acestea. Gratiile trebuiesc sa fie la o distanta mica una de alta, pentru a nu permite blocarea
capului sau a membrelor copilului. Totodata, fiecare bara trebuie sa fie suficient de groasa sa poata
fi apucata de copil in momentul in care incepe sa se sprijine pentru rasucire sau ridicare. Aceleasi
precautii sunt necesare si in contextul in care pentru marginile laterale este utilizat grilajul de
sarma, care poate fi extrem de periculos pentru copil.
Se va folosi o saltea care sa nu supraincalzeasca copilul. Peste saltea se va pune un material

impermeabil cu marginile introduse lateral sub saltea si un ceraceaf. Pana la varsta de doi ani nu se
folosesc perne, deoarece aceste pot afecta coloana vertebrala.
Imbracamintea in primul an de viata, atat cea de corp cit si cea exterioara, de preferat din
bumbac, moi, absorbante si usor de spalat. Imbracamintea se va adapta dupa anotimp, dupa
temperatura camerei, sau pentru timpul petrecut in aer liber. Scutecele pot fi de unica folosinta
sau din bumbac. Schimbarea scutecelor va fi facuta inaintea fiecarei alimentatii si dupa fiecare
scaun. Copilul poate purta maiou, chiloti, bluze, rochite sau pantaloni, ciorapi de bumbac sau de
lana, ghetute. Imbracamintea trebuie sa fie pe masura copilului, astfel incat sa nu il deranjeze in
miscarile sale.
Somnul este important pentru dezvoltarea sistemului nervos si pentru refacerea capacitatii
functiilor. Respectarea perioadelor si a duratei de somn sunt elemente de baza pentru dezvoltarea
si educarea copilului. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si de durata suficienta.
Somnul profund se poate recunoaste dupa pozitia sugarului: este culcat pe spate, are mainile
ridicate cu degetele desfacute, respiratia este regulata. Somnul agitat, cu plans sau tipat se poate
datora unei imbracaminti incomode, sau prea groase, temperaturii prea ridicate din camera.
Durata somnului descreste cu varsta copilului:

sub varsta de 3 luni doarme circa 20 ore pe zi
peste varsta de 3 luni doarme circa 18 ore pe zi
Imbaierea sugarului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit numai
pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic.
fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul (temperatura apei trebuie sa fie la
temperatura corpului).
Durata baii nu va depasi 3-5 minute in primele luni de viata, si 6-8 minute dupa varsta de 8 luni.
Dupa varsta de 8-10 luni, cand sugarul poate sta in sezut si sprijinit, baia se poate efectua in pozitie
sezanda.

Igiena orala. Gingiile (superioare si inferioare) pot fi curatate blând cu ajutorul unei bucati de
tifon foarte moale, curate si inmuiate in apa de cel putin doua ori pe zi – dupa prima si ultima masa
a zilei. Dupa aparitia dentitiei, obligatoriu ca sugarul sa aiba propria periuta de dinti, moale, astfel
incat sa nu raneasca gingia.
Ingrijirea ochilor. Ochii sugarului se sterg in fiecare dimineata cu o compresa sterila inmuiata in
ser fiziologic sau in apa calduta. Pe masura ce creste, sugarul poate fi spalat cu apa calduta pe ochi.
Ingrijirea urechilor. Niciodata nu se introduce un betisor de bumbac sau orice alt obiect in
conductul auditiv al copilului, deoarece exista riscul de perforare a timpanului. Se utilizeaza mai
degraba o compresa. Partea externa a urechilor copilului (pavilionul) trebuie spalate cu o
compresa inmuiata putin in apa calduta.
Activitatea fizica.
In timpul masajului copilului sugar, asistentul maternal va executa miscari pasive, de indoire, de
intindere si rotatie, de apropiere si indepartare a membrelor acestuia. Aceste miscari au rol de
mentinere a tonusului muscular, activeaza circulatia sangelui si prin aceasta o buna irigare a
tesuturilor si organelor.
La varsta de 5-6 luni, sugarul se pune culcat pe spate, apoi va fi ridicat in sus pana se sprijina pe
picioare.
In timp, miscarile efectuate de catre adult vor fi inlocuite de miscarile active ale copilului (participa
la imbracat, intinde mana sau piciorul daca este stimulat ).
Durata gimnasticii va fi initial de 5-6 minute, apoi putandu-se depasi aceasta durata. Treptat,
gimnastica se va asocia cu jocul.

SESIUNEA 4.9 MIJLOACE DE CREŞTERE A IMUNITĂŢII
In apararea antiinfectioasa intervin diversi factori de care trebuie sa tinem seama in cresterea si
ingrijirea unui sugar, astfel:
buna nutritie creste rezistenta antiinfectioasa: o nutritie cantitativ corespunzatoare si calitativ
cuprinzatoare continand: proteine (lapte si derivate, carne, peste) lipide, glucide si vitamine, in
special vitamina C si vitamina A; întrucât alimentele nu conţin suficienă vitamina D, aceasta se
va da ca supliment, în dependenţă de recomandările mediculu.
mentinerea unei pieli sanatoase, curate, impiedica intrarea diversilor microbi
plimbarile zilnice in aer liber ajuta organismul in termoreglare, obisnuindu-l sa reactioneze
constant in situatii de frig sau caldura, fara a provoca suferinte copilului
masajul, miscarile libere dezvolta musculatura si sustin aparatul cardiovascular si respirator.
ATENTIE ! Oboseala, separarile bruste, zgomotul permanent, brutaliatatea induc un efect negativ
asupra rezistentei antiinfectioase.
Imunitatea se poate dobandi:

prin transferul de anticorpi din sangele mamei la nou-nascut, care se naste cu imunitatea
antiinfectioasa pe care o avea mama, dar pe care o pierde treptat, in 3 - 6 luni dupa nastere
(deci are caracter temporar);
in mod natural dupa trecerea printr-o boala infectioasa (un copil care a facut rubeola nu o va
mai face a doua oara) in mod artificial, prin imunizari.
Uneori, vaccinul nu poate preveni aparitia bolii, dar ii va reduce din gravitate.
Scopul campaniilor de vaccinare este acela de a preveni bolile. Unele vaccinuri se administreaza
intr-o singura doza, in timp ce altele necesita o doza de rapel pentru a continua protectia impotriva
bolii.
Calendarul de vaccinari
Varsta Vaccin
4 luni DTP (vaccin difteric, tetanic, pertussis)
VPO
6 luni DTP(vaccin difteric, tetanic, pertussis) -HepatitaB
VPO
12 luni DTP (vaccin diftero-tetano-pertussis)
VPO vaccin antipoliomelitic oral)
Vaccinurile sunt in general bine tolerate. Totusi, ele pot provoca febra, eruptii cutanate sau durere
in punctul injectiei. Copilul poate manifesta o stare de oboseala timp de mai multe zile.
Contraindicatii
la copilul febril sau bolnav, se prefera amanarea vaccinarii
unele vaccinuri, in special cele impotriva oreionului si rujeolei nu sunt recomandate la copiii cu
reactii alergice la oua
la copiii care sufera de o boala cronica, vaccinarea se discuta de la caz la caz

! Injecţia de vaccinare o va face numai medicul.
Copilul trebuie pregatit pentru vaccinare. I se poate povesti ce anume i se intampla, chiar
daca avem senzatia ca nu intelege. In dimineata in care trebuie administrat vaccinul, se ia
temperatura copilului si se observa stare sa: apetitul, somnul, activitatile. In cazul in care
copilul are febra, este racit sau bolnav, se recomanda avertizarea medicului pediatru.
Orice renuntare la vaccinari se poate solda cu riscuri considerabile pentru individ (boala cu
urmarile ei) si pentru colectivitate (epidemii).

SESIUNEA 4.10 CELE MAI FRECVENTE BOLI ALE SUGARULUI
La primirea copilului, asigurati-va ca primiti si fisa lui medicala. Copilul trebuie sa fie imediat
inregistrat la un medic de familie, medic care va participa la stabilirea si revizuirea planului de
interventie specifica pentru sanatate al copilului (PIS) si care va urmari copilul pe toata durata
plasamentului. Fisa medicala a copilului trebuie sa fie actualizata de catre medic pe toata durata
plasamentului. Aceasta fisa va insoti copilul si dupa parasirea plasamentului.
Inainte de a citi cele ce urmeaza, nu uitati ca medicul de familie este singurul profesionist
avizat sa puna diagnostice si sa recomande tratamente! Anuntarea imediata a medicului
pediatru (de familie) este obligatorie!
a. Infectiile respiratorii
Infectiile respiratorii sunt cauzate de diversi factori: umiditate, mucegaiuri, gaze de ardere,
fumatul pasiv, tusitori cronici în familie, perioade reci - toamna, iama.
Cauze
pana la 90% dintre infectiile respiratorii sunt datorate virusurilor respiratorii
germeni bacterieni (pneumococi, streptococi, stafiiococi,)
Forme clinice
infectiile acute ale cailor respiratorii superioare: guturaiul, faringita acuta, otita acuta, sinuzita
acuta.
infectii acute ale sistemului respirator inferior: laringotraheita acuta, bronsita acuta, bronsita
obstructiva acuta, bronsiolita acuta, pneumonia acuta.
Semne si simptome
nas infundat;
iritatie a mucoasei nasale, a ochilor sau a urechilor;
stranut;
stare subfebrila sau febrila;
tuse
b.Colicile sugarului
Colicile nu reprezinta o boala, ci este un termen utilizat pentru a descrie plansul inexplicabil la
sugarii fara probleme de sanatate. Urmatoarele semne nu pot fi puse pe seama colicilor si necesita
un consult medical:
prezenta de sange sau mucus in scaun
varsaturi repetate
pierderea in greutate
diminuarea reflexului de supt
Sugarii (pana in 5 luni) cu colici au un reflex de supt puternic si un apetit normal; sunt considerati
a fi sanatosi si au o crestere normala.
Pentru a se calma, copilul cu colici trebuie pus cu burtica in jos pe genunchii asistentului
maternal sau pe o sticla cu apa calduta invelita intr-un prosop si masat pe spate pentru a
reduce presiunea acumulata in stomac.
In aceasta perioada, este important sa i se vorbeasca copilului si sa fie mangaiat, plimbat in
brate.

Daca este alimentat artificial, este important ca biberonul si tetina sa fie adaptate varstei si
dezvoltarii copilului, sa gasiti un biberon potrivit. Biberoanele anticolici au o forma curba si
supape interioare, pentru a impiedica formarea bulelor de aer in interiorul lichidului si
inghitirea acestuiia de catre copil.
c.Eritemul fesier
Eritemul fesier este o iritatie cutanata ce afecteaza pielea acoperita de scutece la copii.
Cea mai mare parte a copiilor sufera cel putin o data de eritem fesier in primii 3 ani de viata,
indeosebi in preajma varstei de 9 -12 luni, dupa diversificarea alimentatiei. Introducerea
alimentelor solide in alimentatia copilului determina modificarea aciditatii scaunelor, ceea ce
favorizeaza aparitia eritemului. Eritemul fesier se manifesta prin inrosirea si iritarea portiunii de
piele care intra in contact cu scutecele. In cazurile severe, pot sa apara vezicule sau infectii, iar
placile se pot extinde dincolo de zona acoperita de scutece/pampers.
La capitolul destinat nou-nascutului am descris care este maniera in care este recomandata
schimbarea scutecelor. Aceste recomandari se mentin de-a lungul perioadei in care copilul nu are
control sfincterian si utilizeaza scutecele.
In situatia in care eritemul fesier se extinde, prezinta mici basicute purulente, pielea se
descuameaza, medicul pediatru trebuie sa fie anuntat imediat in vederea prescrierii unui
tratament adecvat.
d. Febra
In primele luni de viata, febra este un semnal de alarma, deoarece sistemul imunitar al sugarului
este inca incomplet maturizat si nu este capabil sa lupte eficient impotriva infectiilor.
Temperatura normala (masurata anal) la sugari este de 37 – 37,5°C. Peste 38°C, se vorbeste
despre febra. Febra este frecventa la sugari, deoarece ei reactioneaza la orice infectie printr-o
crestere brusca a temperaturii.
Febra la sugari poate avea numeroase cauze. Copilul poate fi deshidrat sau poate fi imbracat prea
gros intr-un mediu relativ cald.
Cel mai des, febra este cauzata de o infectie (cu alte cuvinte este un semn de imbolnavire). Sistemul
imunitar detecteaza un corp strain – o bacterie sau un virus – si reactioneaza, determinand
cresterea temperaturii. Unele bacterii si virusuri sunt sensibile la temperaturi ridicate si pot fi mai
usor distruse de sistemul imunitar. Astfel, febra este un mecanism de aparare – indica prezenta
unei infectii si contribuie la lupta impotriva ei. La aparitia febrei trebuie anuntat imediat medicul
de familie, pentru ca acesta sa identifice si sa trateze cauzele care au dus la aparitia acestui
simptom.
Pentru combaterea febrei nu sunt utilizate decat antipireticele recomandate de medicul pediatru,
produse care sunt adaptate varstei sugarului. Este importanta anuntarea imediata a medicului,
existand riscuri deosebit de grave (deshidratare rapida).
De retinut
Cum trebuie luata temperatura?
Asigurati-va ca termometrul este curat (trebuie sa-l sterilizati dupa fiecare luare a
temperaturii), apoi coboriti-i temperatura pana sub 36°C, scuturandu-l. Puneti-i la capat
putina crema. Culcat copilul pe spate, ridicati-i picioarele cu o mana, iar cu cealalta

introduceti-i termometrul (partea argintata a termometrului) in intregime in anus. Tot timpul

in care termometrul este introdus, tineti-l, nelasind copilul nici o clipa singur. Termometrul
trebuie sa fie tinut vreme de doua minute.
Fiti atenti la introducerea termometrului. Introduceti-l cu grija, neuitand sa-i ungeti capatul
cu crema. Hemoragiile provocate de manipularea neatenta sau brutala a termometrului nu
sunt deloc rare.
Luarea temperaturii axilar (subrat) nu este concludenta la această vârstă.
Temperatura se poate lua si bucal, cu un termometru special, sau cu benzi speciale care se
pun pe frunte si care indica temperatura, fie printr-o modificare a culorii, fie in cifre. Avand in
vedere caracterul lor mai putin invaziv, ultimile doua metode sunt preferabile luarii
temperaturii rectale, chiar daca sunt mai putin precise.
Atentie! Nu se utilizeaza termometrul in alt scop decat masurarea temperaturii! Este absolut
interzisa utilizarea sa pentru stimularea defecarii!
e. Convulsiile
Convulsiile febrile sunt specifice sugarului si copilului mic si se pot produce in conditiile unei
cresteri rapide a temperaturii (peste 38ºC). In general, convulsiile febrile sunt de scurta durata,
manifestandu-se mai putin de 15 minute.
In timpul unei astfel de convulsii, copilul isi pierde constienta; mainile si picioarele fac miscari
mici si repetate; pielea este palida, iar pentru scurt timp poate deveni albastra. In cateva minute,
criza ia sfarsit, iar tremuraturile inceteaza. Culoarea fetei revine la normal, iar copilul isi recapata
starea de constienta.
Cauza convulsiilor febrile este reprezentata de cresterea rapida a temperaturii corporale. In plus,
se pare ca exista o predispozitie genetica pentru aparitia convulsiilor febrile, caci acestea se
regasesc in unele cazuri in antecedentele familiale.
Un alt factor de risc pentru convulsiile febrile este reprezentat de infectiile repetate ale copilului.
Astfel, convulsiile febrile apar deseori in contextul unei infectii acute a cailor respiratorii (otita
medie, rinofaringita, etc.), fiind prima manifestare a bolii.
f. Diareea acuta
Simptomul principal al diareii consta in eliminarea de scaune frecvente, de consistenta redusa si
cu volum mare. In general, episodul diareic dureaza 3 zile, dar prin accentuarea simptomelor, se
instaleaza sindromul acut de deshidratare.
Diareia infectioasa poate fi insotita de febra, colici intestinale, varsaturi, greturi.

Copiii mai mici de trei ani sufera in general 1-3 episoade diareice pe an.
Majoritatea agentii patogeni ai diareilor se transmit pe cale fecal-orala, dar nu se exclud ca surse
posibile apa sau alimentele contaminate.
Cauzele diareei acute sunt:

1. virusuri, bacterii sau paraziti
2. intoxicatie alimentara
3. medicamentele, in special antibiotice
4. alergiile la alimente
5. deficit de enzime (de exemplu, intoleranta la lactoza)

In astfel de situatii sugarul trebuie sa ingere o cantitate suficienta de lichide pentru a se evita
deshidratarea.
In majoritatea cazurilor de deshidratare usoara sau medie, se recomanda rehidratarea orala.

Perfuziile sunt utilizate (la spital, de catre personal specializat) atunci cand diareea este insotita de
varsaturi, emisie importanta de scaune sau in cazul unei deshidratari importante.
Tratamentul diareei acute se face in functie de examenul medical, care permite aprecierea cauzei
diareei si nivelul dezhidratarii.
NU UITATI:
Este important sa va prezentati la medicul de familie la cele mai mici semne de imbolnavire ale
copilului! Chiar daca sunteti bine intentionat cand amanati vizita la medicul de familie (este frig
afara si nu vreti sa raceasca copilul). Nu uitaţi că, starea de sanatate a sugarului se poate degrada
rapid (2 ore), ajungandu-se la situatii extrem de grave!

SESIUNEA 4.11 ACCIDENTE POSIBILE LA SUGARI ŞI PREVENIREA LOR
Accidentele, fie din casa, fie de pe strada, fac mai multe victime decit toate bolile contagioase la un
loc. Din trei decese la copii, unul este datorat accidentelor. Cu atentie, va veti obisnui repede sa
preveniti pericolele, sa intoarceti cratita cu minerul spre interiorul plitei, astfel ca aceasta sa nu fie
la indemina copiilor, sau sa mascati prizele – toate aceste gesturi va vor deveni familiare o data ce
veti avea un copil in casa.
Incepand de la acesta varsta, vom trata posibilele accidente si prevenirea lor, urmand ca la
fiecare grupa de varsta sa atragem atentia asupra acelor accidente care pot aparea tocmai
datorita specificitatii dezvoltarii copilului!
Pericole din casa !

Iata in citeva din principalele cauze ale accidentelor domestice:
Cratita de pe aragaz al carei maner este intors spre exterior. Copilul capata abilitatea de a se
deplasa, mai intai de-a busi-lea, apoi mergan sprijinit, in cursul primului an de viata. El are nevoie
de prezenta dumneavoastra si va va urma in bucatarie oricand. El se va sprijini de orice pentru a
merge. In afara de pericolul ca micutul sa apuce minerul cratitei, sa o rastoarne si sa se opareasca,
mai exista si posibilitatea ca, fiind prea plina si fierband, continutul ei sa dea pe dinafara si sa
stinga focul, aparind astfel pericolul intoxicarii cu gaz metan sau al asfixierii.
Perna sau plapuma de puf din patutul copilului. Inaintea varstei de 3 luni, copilul poate face un
acces de supraincalzire si deshadratarea poate interveni rapid. Inainte de un an, sugarul se misca
in pat, insa nu are capacitatea de a-si controla miscarile foarte bine si nici de a inlatura obiectele
care ii provoaca rau, existand riscul de sufocare (isi trage plapuma peste cap, insa nu are puterea
de o da la o parte)
Fereastra sau scara fara aparatoare. Sugarul care merge de-a busi-lea poate cadea pe scari daca
acestea nu sunt protejate. De asemenea, este foarte important sa fiti prezent langa el atunci cand
va cobora scarile (scara va trebui sa aiba balustrada sau un perete fix) pentru a-l sustine de mana
atunci cand urca sau coboara. Geamul nu trebuie lasat deschis si copilul nesupravegheat.
Radiatorul electric fara plasa de protectie. Lumina pe care o zareste copilul la radiator este
foarte interesanta pentru copil. Este bine sa asiguram radiatorul cu o plasa de protectie, care sa il
tina la distanta de sursa de caldura.
Dulapul de medicamente la indemina copilului. Copilul spre 1 an adora sa deschida si sa

inchida dulapurile, sa scotoceasca in dorinta sa de explorare. Incepe sa apuce cu degetele si primul
gest este acela de a cunoaste aceste obiecte cu gura. Medicamentele frumos colorate pot oricand sa
ajunga in gurita sugarului. Uneori, riscul de incec cu aceste medicamente este mai mare decat
intoxicatia medicamentoasa! De asemenea, medicamentele (dar si alte obiecte mici: nasturi,
bomboane, boabe de fasole) pot fi puse in nasuc sau ureche si pot provoca suferinte mari copilului:
otite, suprainfectari...De aceea, utilizati un dulapior de perete, cu inchizatoare pentru a depozita
medicamentele.
Produsele de menaj pastrate la un loc cu alimente sau puse in ambalajele produselor comestibile
(ex: detergent lichid in sticla de suc).
Prizele neprotejate. Copilul va fi tentat sa va imite atunci cand va vede ca bagati in priza un
aparat, dar nu numai! Se va juca la priza cu un bat gasit intamplator prin casa, o mina de pix.. Este
suficient sa puneti prize cu capac cu arc puternic.

Aparate electrice lasate in priza in preajma copilului cind acesta face baie (ex: aparat de ras,
uscator de par, radio etc).
Firul unui aparat casnic electric lasat in priza, dupa ce a fost scos din aparat. Acest fir, daca
atirna pe jos, poate fi bagat in gura de copil.
Sugarul care este infasat pe o comoda si este lasat nesupravegheat, risca sa cada de pe ea. De
aceea, niciodata copilul nu va fi lasat nesupravegheat pe masa de infasat, in patul fara grilaj, pe
scaunelul de la bucatarie.
Fierul de calcat uitat in priza.

Obiectele de incalzit defecte. Intoxicatiile provocate de monoxid de carbon sunt frecvente.
Verificati ca obiectele de incalzit (sobe cu lemne, cu carbuni su cu gaz metan) sa functioneze bine si
controlati-le in fiecare an.
Copilul lasat singur in casa. Niciodata nu trebuie sa lasati un copil singur acasa, fie el de patru
luni sau de patru ani, fie zi, fie noapte. Orice se poate intampla.
Este imposibil sa faci o lista cu tot ce ti se poate intimpla intr-o casa; toate cele enumerate
mai sus reprezinta pericole atit pentru sugar, cat si pentru copilul de virsta mai mare.
Iata, in continuare (pe linga aspectele metnionate mai sus), citeva sfaturi inspirate din viata
cotidiana pentru sugar:
Nu-i puneti niciodata un lantisor in jurul gitului;
Nu-i lasati la indemina o caseta de lucru care contine ace de cusut, ace cu gamalie, nasturi
(copilul duce totul la gura).
Nu lasati ace de siguranta la indemina copilului.
Fiti atenti la animalele din casa si nu le lasati nesupravegheate in preajma copilului.
Fiti atenti la distantele dintre barele patutului sau ale tarcului (sa nu-si poata trece capul
printre ele).
Nu lasati copilul nesupravegheat in tarc.
Nu lasati la indemina lui obiecte mici pe care le poate inghiti sau aspira.
Nu lasati niciodata copilul singur in cada de baie (se poate ineca).

INTREBARI DE AUTO-EVALUARE
1. Care sunt caracteristicile dezvoltarii psihomotorii ale sugarului cu varsta de 6 luni?

2. Ce jocuri si jucarii adecvate acestei varste cunoasteti?
3. Care sunt nevoile sugarului si cum poate adultul sa le satisfaca?
4. Care sunt principalele regului in diversificatia alimentatiei sugarului?
5. Care sunt normale de igiena specifice acestei etape de dezvoltare a copilului?
6. Care sunt mijloacele de crestere a imunitatii la sugar?
7. Ce masuri trebuie luate la primele semne de imbolnavire a copilui? Descrieti aceste
semne.
8. Cum se pot preveni accidentele casnicce si nu numai?
MESAJE CHEIE
1. În primul an de viaţă copilul trece prin diverse etape de dezvoltare. Achiziţiile în plan
psiho-motor sunt vizibile de la o lună la alta, dezvoltarea fizica este rapida.
2. Jocul este principalul instrument de comunicare cu copilul, mesajele pe care copilul le
transmite atunci cand se joaca sunt foarte importante.
3. Este perioada in care copilul se exprima imitand ceea ce aude si ceea ce vede.
4. Comunicarea cu sugarul trebuie sa fie clara, cuvintele vor fi pronuntate corect ca forma
gramaticala.
5. Intotdeauna va fi laudat si incurajat un comportament bun al copilului.
6. Copilul va fi imediat inregistrat la un medic de familie, medic care va participa la
stabilirea si revizuirea planului de interventie specifica pentru sanatate al copilului si
care va urmari copilul pe toata durata plasamentului. Medicul vă va sustine ori de cate
ori este nevoie: in stabilirea meniului pentru copil, in satbilirea calendarului de
vaccinari, pentru a stabili necesitatea în vitamina D şi in toate situatiile de imbolnavire
ale copilului.
7. Pentru a corespunde cerintelor copilului, alimentatia trebuie sa fie variata si
echilibrata.
8. Greselile din alimentatie pot avea consecinte negative asupra dezvoltarii fizice si
psihice a copilului: anorexia sugarului si malnutritia pot fi doua dintre aceste
consecinte.
9. Imunizarile sunt foarte importante la aceasta varsta, de aceea este obligatorie
respectarea calendaruli vaccinarilor si cunoasterea tuturor aspectelor legate de
cresterea imunitatii copilului.
10. Este important sa va prezentati la medicul de familie la cele mai mici semne de
imbolnavire ale copilului.
11. Accidentele, fie din casa, fie de pe strada, fac mai multe victime decit toate bolile
contagioase la un loc, atentie deci la prevenirea lor.

SESIUNEA 5 PERIOADA COPILĂRIEI TIMPURII (1-2 ANI)

timpurie
dezvoltare
SESIUNEA 5.1 PRINCIPALELE ETAPE DE CREŞTERE ŞI DEZVOLTARE A

COPILULUI DE 1-2 ANI
Aceasta perioada de timp este cea in care copilul isi dezvolta sentimentul de incredere in sine si
constientizeaza ca este o persoana.
Un prim pas in constituirea imaginii de sine este formarea la copil a “schemei corpului”. In aceasta
etapa apare desprinderea copilului de spatiul extern, aceasta fiind legata de dezvoltarea capacitatii
de diferentiere vizual spatiala. Copilul începe să cunoască lumea înconjurătoare, spaţiul, îşi
recunoaşte propriul corp şi elementele corpului său, dar în acelaşi timp cunoaşte părţile corpului
celuilalt „aceasta este urechea mea şi aceasta este urechea Alinei” de exemplu.
Copilul începe să-şi definească acţiunile „aruncă mingea”, începe să înţeleagă astfel lumea
exterioară şi să se înţeleagă pe sine. Se contureză individualizarea proprie şi separarea de
imaginea celuilalt. Un rol deosebit de important in dezvoltarea imaginii de sine il constituie
momentul in care copilul incepe sa se recunoasca in oglinda, moment situat dupa mai multi autori
intre cea de-a 17-a luna de viata si cea de-a 24-a. Dezvoltarea imaginii de sine şi a încrederii în sine
sunt elemente foarte importante în dezvoltarea sa ulterioară. Dacă îl veţi stimula în acesată
perioadă se se descopere pe sine şi lumea înconjurătoare, copilul se va dezvolta armonios.
Intre 1 si 2, dar si la 3 ani ritmul cresterii este foarte intens, insa manifestat inegal la nivelul
segmentelor corpului, fapt care contribuie la modificarea generala a aspectului copilului. Spre
exemplu, capul are la un an cam 1/3 din statura copilului la 1 an, insa la 3 ani are cam 1/4 din
statura sa.
Daca la 1 an, copilul are inaltimea de 74 de cm si o greutate medie de 9.300 kg, la 3 ani, valorile
sunt de 92 de cm in inaltime, cu o greutate medie de 13/14 kg. In perioada 1-3 ani, copilul ia in
greutate aproximativ 4,5 kg. Aceasta perioada este caracterizata de osificari intense la nivelul
coloanei vertebrale, a cutiei craniene, la nivelul dentitiei (daca la 1 an, copilul are 8 incisivi, spre
sfarsitul perioadei putem vorbi de completarea dentitiei “de lapte”). Creierul se dezvolta atat sub

raportul circumvolutiunilor (spre 3 ani, creierul copilulului este asemanator cu cel al adultului),
cat si sub raportul cresterii in greutate.
in această perioadă copilul va vorbi foarte mult, înţelegând mai multe cuvinte decât poate
pronunţa;
rosteste corect si inteligibil cuvintele uzuale si se exprima in propoziţii scurte care se vor
transforma treptat spre 3 ani în fraze;
foloseste foate des intrebarea „ce este asta?”
isi verbalizeaza, dorintele, intentiile, sentimentele;
timiditatea fata de persoanele straine, simpatia sau antipatia fata de cele cunoscute;
ii place să se joace cu obiectele dar si cu adultul; initial singur, apoi apar elementele jocului in
paralel (alaturi de alti copii), sfarsind prin jocul impreuna cu alti copii;
manifesta gelozia in raport cu un alt copil
este posibil sa isi orienteze afectivitatea catre obiecte (un ursulet de plus, o hainuta);
învăţa să prindă, să arunce şi să lovească o minge, să pedaleze la tricicletă ;
poate să despacheteze, să îndoaie hârtia, să deseneze linii, să pună forme rotunde în cercuri şi
să facă un puzzle simplu ;
se poate manifesta agresiv atunci când este frustrat, mai ales când este obosit. Poate muşca sau
lovi alţi copii când este supărat;
dobandeste mai multa siguranta si independenta;
intre doi şi trei ani este pregătit să înveţe să meargă singur la toaletă. Dar probabil că va avea
nevoie de scutec pe timpul nopţii.
slaba coordonare a miscarilor si a pozitiei corpului
lipsa increderii in persoana care il ingrijeste care poate sa se manifeste fie prin frica de a
explora mediul, fie prin excese
nu este capabil de a-si controla supararea si mania
regresie la stadiul de bebelus (limbajul bebelusului)
dependenta foarte mare fata de adult
opune rezistenta la orice incercare de control din parte adultului

SESIUNEA 5.2 PARTICULARITĂŢILE PSIHICE ŞI NEVOILE EDUCATIVE ALE

COPIILOR DE 1-2 ANI
Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său.
2 ani · Urca si coboara scarile treapta cu treapta · Loveste o minge cu piciorul · Aseaza cinci sau
sase blocuri unul peste altul · Isi spala si usuca mainile · Spune cel putin 20 de cuvinte · Combina
doua cuvinte ("Masina merge" sau "Mult suc") · Asculta doua comenzi consecutive "Ia-ti sosetele si
pune-le in geanta" · Imita adultii in ceea ce spun si fac · Potriveste obiectele de aceeasi culoare ·
Sare in sus de pe loc · Aseaza opt cuburi unul peste altul · Isi periaza dintii cu ajutor · Pune
intrebari · Numara pana la 3 · Numeste si comenteaza imaginile dintr-o carte · Se imbraca cu o
parte dintre haine.
Nimic nu este mai important pentru copil decât să petreacă timp cu dumneavoastră. Hrănindu-l şi
mângâindu-l , vorbindu-i şi jucându-vă cu el, îl ajutaţi să devină încrezător, curios şi comunicativ, îi
permiteţi să constate că este iubit, că este valoros şi că este în siguranţă în lumea care îl înconjură.
Nevoile copilului
Daca am intreba copilul care sunt nevoile sale, acesta ne-ar spune:
Îmi place să ascult poveşti şi voi încerca să le „citesc” chiar eu. Îmi place când repetăm împreună
cântecele. Nu vă îngrijoraţi dacă sunt băiat şi mă joc cu păpuşi sau dacă sunt fetiţă şi mă joc cu
maşinuţe. Acum îmi place să explorez totul în jurul meu. Încep să înţeleg ce înseamnă „curând” şi
„acum”. Învăţ să aştept pentru ceea ce am nevoie (dar nu îmi place să aştept). Dacă te rogi de mine
sau te superi când mă port rău, s-ar putea să continui să mă port aşa ca să atrag atenţia. Dacă îmi
spui clar ce vrei şi dacă nu te enervezi probabil voi face. Am nevoie de un program pentru somn,
masă, joacă.
Ascultă atent întrebările copilului şi răspunde la ele.
Ţine-te de cuvânt dacă promiţi să–ţi petreci timpul cu el.
Asigură-te că are o pălărie sau ceva de protecţie contra soarelui când se joacă afară.
Urmăreşte dezvoltarea copilului după un program.
Ajută copilul să numească, să descrie şi să compare diferite animale, obiecte sau mişcări.
Distraţi-vă numărând sau spunând poezioare.
Discutaţi cu un psiholog sau logoped dacă vă îngrijorează dezvoltarea limbajului.
Învăţare
Începeţi ziua cu programul obişnuit fără să vă grăbiţi. Ajutaţi copilul să îşi aleagă singur
hainele de cu seară.
Respectaţi dreptul la proprietate al copilului. Nu îl forţaţi să dea jucăria preferată.
Ajutaţi-l să găsească alte jucării pentru a le împărţi cu ceilalţi.

SESIUNEA 5.3 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
La 1 an îşi recunoaşte numele, face semnul de “la revedere” urmărind direcţia arătată, pronunţă 1-
2 cuvinte, amestecă cuvintele şi sunetele într-un limbaj propriu (jargon). Utilizează foarte mult
gesturile pentru a comunica: întinde mâna când doreşte ceva, arată cu degetul obiecte şi persoane
cunoscute, la cerere. Dacă îi veţi cere să aducă un obiect va executa acest lucru.
Tot în acesată perioadă apare şi vestitul „NU”; începe perioada negativismului. Îl ia pe „nu” în
„braţe” şi-l experimentează în toate situaţiile.
Asociază cuvintele după simbolul lor (ex: „mama, papa” echivalând cu propoziţia, „mama, vreau să
mânc”).
De multe ori am fost întrebaţi care este atitudinea pe care trebuie să o aibă Asistentul Maternal
Profesionist când copilul îi spune „mama”. Explicaţiile pe care psihologii le dau în aceste cazuri
sunt diferite: unii psihologi sunt de părere că AMP-ul are obligaţia să-i explice copilului încă din
primele zile de la primirea copilului, indiferent de vârsta, că ea nu este mama sa şi soţul său nu este
tatăl copilului primit în plasament. Aşa cum am mai precizat în acest manual, copilul, înţelege încă
din primele clipe de viaţă ce i se comunică şi mai ales cum se comuincă cu el. Unii specialişti
recomandă utilizarea numelor mici, a pronumelui, Ana, Maria etc. Alţii spun însă că se poate utiliza
şi „mama Ana, mama Maria” dar nicidecum simplu „mama”. Cu siguranţă orice copil îşi doreşte să
aibă o mamă şi interesul superior al copilului ar fi ca acesta să aibă o familie. Nu trebuie însă să
ignorăm faptul că el este, de cele mai multe ori, plasat pentru o perioadă determinată, urmând ca
apoi să fie adoptat de către o familie sau integrat în familia biologică sau familia extinsă. Atunci va
putea să exerseze din plin terminologia specifică familiei dar şi să o experimenteze. Între timp
poate avea ca model familial, modelul familiei dumneavoastră şi acest lucru îl va ajuta în viitor să
se integreze într-o altă familie.
Copilul îşi dezvoltă mijloacele de comunicare înainte de a achiziona toate mijloacele

vorbirii, aşa cum spuneam şi înainte, înţelege multe cuvinte dar nu le paote rosti pe toate. Iniţial
copilul foloseşte numai substantive comune, urmând ca apoi să utilizeze şi verbele şi pronumele
personal.
La 2 ani copilul cunoaşte 200 – 300 de cuvinte, denumeşte obiecte uzuale, foloseşte două
cuvinte asociate, utilizează deja şi câteva prepoziţii (pe, în), pronumele (eu, tu dar destul de rar),
verbe la imperativ („vino!, „pleacă!”); execută comenzi verbale simple. Este perioada în care apare
„de ce?” şi este interesat de toate obiectele şi acţiunile din jurul său. În această perioadă este
nevoie de răbdare, fiecare „de ce?” este foarte important pentru copil, răspunsul la aceste întrebări
îl ajută să crească, să se dezvolte.
„Piticul”, aşa cum îi spunem de multe ori, vorbeşte despre sine la persoana a 3-a „Radu vrea papa”,
„Ana pleacă afară”. Perioada lui „NU” se menţine, copilul având de multe ori un comportament
opoziţional.


Copilul aflat in aceasta etapa de dezvoltare are simtul proprietatii foarte dezvoltat, putand
lua jucariile altor copii sustinand ca sunt ale sale. Pentru copil mic a da o jucărie înseamnă a o
pierde, copilul nu dă jucăria nu pentru că este egoist ci pentru că simte că o pierde.
Daca in jurul varstei de 2 ani copilul paraseste relativ usor jocul pentru alte activitati (ex.
servirea mesei), spre sfarsitul etapei se simte frustrat daca jocul este intrerupt brutal. In aceste
momente asistentul maternal trebuie sa explice copilului motivul pentru care suspenda jocul si
faptul ca poate reveni dupa indeplinirea celeilalte sarcini.
Copilul incepe sa se implice in conversatii folosind din ce in ce mai mult vorbirea, in locul
gesturilor si semnalelor, pentru a realiza comunicarea. El trebuie incurajat sa exploreze mediul in
care traieste, iar acesta trebuie sa fie corect structurat si securizant (vezi capitolul special).
Jucăriile adecvate acestei vârste sunt cele care-I dezvoltă copilului personalitatea şi
contribuie la dezvoltarea proceselor psihice (afective, de cunoaştere, de relaţionare).
Jocurile care solicită deplasarea, manipularea obiectelor, auzul sunt foarte eficiente.
Obiectele din gospodărie pot fi folosite ca jucării: cutii, lădiţe, materiale textile şi multe alte obiecte.
Jocurile în aer liber: lada cu nisip, ţarcul, gradina, toboganul, îi dezvoltă copilului deprinderile
manuale şi motricitatea. La această vârstă putem să-i cumpărăm cărţi viu colorate, cu imagini bine
conturate. Imaginile vor contribui la dezvoltarea percepţiei, imaginaţiei. De fiecare dată vom
asocia câte o povestioară acelor imagini, pentru a stimula dezvoltarea limbajului. Jucăriile sonore
sunt de asemenea foarte utile: animale care scot sunete, instrumente muzicale, cutii muzicale,
minicasetofon. Audiţiile acestor sunete vor fi însoţite de mişacre, dansuri care stmiulează
dezvoltarea motricităţii şi a cordonării motorii. Aprope toate aceste jocuri se vor desfăşura în
compania adultului, sub supraveghere. Este bine să-I explicăm tot ceea ce facem, să-i povestim, să-l
întrebăm, toate acestea îi vor da siguranţă. Luatul mesei de multe ori se transformă în joc; este
bine să-l lăsaţi să se joace cu mâncarea, farfuria, lingurile, se va murdări probabil dar o va va face
din dorinţa de cunoaştere şi nu din răutate.
Jocurile preferate sunt: nisipul, apa, obiectele din bucătărie (va prefera tacâmurile şi farfuriile
din bucătărie şi nu pe cele de jucărie), obiecte din garderoba părinţilor (pantofii cu toc vor fi foarte
căutaţi de fetiţe dar şi de băieţi). Activităţile casnice ale părinţilor vor fi interesante pentru ei şi se
vor implica, de multe ori spre disperarea părinţilor. Cărţile, instrumentele muzicale sunt şi la
această vârstă accesibile. Este perioada în care putem introduce creioanele colorate, acuarelele,
pensulele, cărţile de colorat, plastilina. Puzzelu-rile (acestea trebuie să fie formate din puţine
elemente, să conţină imagini simple şi uşor de conturat), incastrele, jocul lotto cu imaginii, jocuri
leggo, cuburile care au diferite imagini pe ele, sunt indicate pentru această vârstă; acestea vor
cotribui la dezvoltarea percepţiei, motricităţii, la dezvoltarea abilităţilor de cunoaştere şi orientare
temporo-spaţială. Jocurile în aer liber cu mingea, găletuşe pentru nisip, apa, bicicleta, tricicleta,
teatrul de păpuşi, animalele din pluş sau plastic, desenele animate, filmele cu animale, sunt toate
indicate la acesată vârstă. Păpuşile, maşinile, figurinele sunt de asemenea utilizate în diverse
scenarii de joc.
Atenţie însă la programele de desene animate şi filme deoarece multe dintre ele conţin
violenţă şi imagini necorespunzătoare dezvoltării copilului.

SESIUNEA 5.5 PRINCIPALELE CRIZE DE ADAPTARE ALE COPILULUI DE 1-

2 ANI
Naşterea unui alt copil în familia asistentului maternal sau plasarea unui alt copil în familie poate
fi una dintre motivele declanşării unei crize de adaptare a copilului.
La apariţia unui alt copil, primul copil poate trăi o adevărată criză. Şi aceasta deoarce „puiul”
este obişnuit să fie în centrul atenţiei întregii familii, să fie primul şi cel mai bun. Această stare de
lucruri este ameninţată de venirea noului membru al familiei. Copilul este confruntat acum cu
sentimente de gelozie iar în plus este preocupat de întrebarea tulburătoare: cum se nasc copii? El
trebuie să înţeleagă toate acestea, să se adapteze, să "digere" noua realitate. Este foarte mult
pentru un copil. Îl puteţi ajuta să depăşească această criză doar vorbind cu el, explicindu-i,
înţelegându-l, ajutându-l să îşi depăşească gelozia.
Pentru că îşi aduce aminte de momentele în care a fost "rău", copilul va crede că greşelile
sale sunt adevăratele motive pentru care părinţii vor un alt copil. El se întreabă cum va mai
putea fi iubit în aceste condiţii pentru că iubirea este pentru el ca o ciocolată, dacă îi dai altcuiva o
bucată înseamnă să îl privezi pe el de acea parte. Nimic nu îi permite să vadă că iubirea nu este ca o
ciocolată şi că poate primi în continuare foarte multe.
Pentru a evita aceste situaţii de criză este bine să pregatiti copilul in mod firesc, simplu si
pe intelesul lui, in legatura cu ce anume urmeaza sa se intample, fără a încerca să vă dezvinovăţiţi
şi fără a încerca să îi obţineţi acordul, asigurandu-l in permanenta ca il iubiti.
Cu cât timp înainte ar trebui să îl preveniţi ? Dacă are mai puţin de doi ani trebuie să îl preveniţi
când plecaţi la maternitate chiar dacă nu înţelege complet situaţia. Cel mai mult îl va tulbura faptul
că îl părăsiţi şi asta pentru că el a fost o dată părăsit. Preveniţi-l că plecaţi la spital pentru ca să aibă
loc naşterea bebeluşului. Ar trebui, de asemenea, să fie deja obişnuit cu persoana cu care va
rămâne acasă (soţul sau dacă va fi dat în îngrijirea unui alt asistent maternal). Pentru un copil care
are 2-3 ani este bine să îl anunţaţi cu o lună înainte de naşterea copilului sau de venirea unui alt
copil în familie. Aşteptările prea lungi pot părea interminabile pentru copil. Există riscul să uite ce
aţi spus când lucrurile se vor întâmpla în realitate. Va trebui să îi spuneţi mult mai repede pentru a
nu trage concluzi false. Dacă din acest motiv va trebui să plece la un alt asistent maternal atunci va
trebui să-i explicaţi de ce va pleca, la cine va pleca şi daca-l veţi revedea.
Îmbolnăvirea copilului poate provoca o criză de adaptare. In situatia spitalizarii copilului,

criza de adaptare se datoreaza separarii bruste de mediul cunoscut si de persoana de referinta
afectiva, precum si suferintei cauzate de boala (dureri, tratamente...) Toate acestea produc o
perturbare a comportamentului copilului atat in timpul in care este bolnav, cat si imediat dupa
aceea, cand va reveni la stilul obisnuit de viata. Chiar daca va fi in mod evident mult mai atent
ingrijit in aceasta perioada, cu mult mai multa caldura, este important pentru el sa mentineti o
parte din regulile si ritualurile obisnuite (ii spuneti povestea inainte de a se culca, ii dam sa
manance din farfuria sa si nu recurgem la biberon, utilizam olita).


TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT ÎN COPLILĂRIA TIMPURIE
Agresivitatea îndreptată către propria persoană sau îndreptată către alţii (jucării sau alte
persoane) poate fi una dintre problemele acestei vârste.
Copilul se dă cu capul de perete, se muşcă îşi dă palme sau se trânteşte pe jos?

Are uneori comportamente agresive asupra propriei persoane?
Manifestările opozante şi agresive sunt până la un punct, parte componentă a unei

dezvoltări normale.
Există faze în dezvoltarea copilului în care aceste manifestări sunt mai pregnante, de exemplu,
mulţi copii de 2-3 ani au crize de furie intense care se răresc tot mai mult la 4-5 ani.
În astfel de situaţii comportamentul asistentului maternal faţă de copil ar trebui să fie un echilibru
între permisivitate şi disciplină. Relaţia cu asistentul maternal îi oferă copilului echilibrul afectiv şi
siguranţa (securitatea) de care are atâta nevoie, îi răspunde în general nevoilor de sens, de
ordonare a lumii astfel încât micul copil să facă faţă evenimentelor vieţii. Relaţiile pe care copilul le
construieşte cu cei din jurul său sunt foarte importante şi toate persoanle care intră în contact cu
el îi afectează în mod direct sau indirect viaţa.
Mulţi asistenţi maternali au o relaţie foarte bună cu copilul aflat în plasament şi cu toate
acestea observă la el unele comportamente „ciudate” sau „nelalocul lor”, spun ei. Unul dintre
aceste comportamente ar fi şi acesta: copil îşi dă o palmă. Asta n-ar fi nimic dar se pare că unii
copii repetă acest gest. Alţii se trântesc de pământ, alţii se lovesc cu capul de perete. Cu siguranţă
dacă se întâmplă o singură dată, asistentul maternal nu observă, poate ignoră sau pur şi simplu nu
consideră ca fiind ceva grav, dar în momentul în care copilul repetă aceste gesturi,
comportamnetul său devine îngrijorător şi adulţii se văd în faţa unei adevărate probleme.
Sunt aceste comportamente normale sau nu?

Este una din întrebările pe care si le pun deseori cei care îngrijesc copilul. Răspunsul nu poate fi
prea simplu prin da sau nu pentru că aceste comportamente depind de o serie de factori, de
evenimente şi pot fi catalogaţi numai în funcţie de aceste aspecte.
Faptul că îşi dă o palmă, că se trânteşte pe jos sau că se loveşte cu capul de perete poate însemna
ceva numai dacă iei aceste comportamente în diferitele contexte. Poate fi vorba despre o
modalitate de a atrage atenţia celor din jur asupra propriei persoane, ceva de genul „nu mă vede
nimeni?”, „mă lovesc deci exist, aşa că da-ţi-mi atenţie că altfel mai fac o dată...”. Este o formă de
autoagresivitate şi acest comportament poate fi pus în aplicaţie pentru a atrage atenţia sau poate fi
folosit ca o metodă de autopedepsire, asta în cazul în care este obişnuit cu pedepsele de acest gen.
Nu de puţine ori micul copil îşi încearcă astfel limitele „ce am voie să fac şi ce nu”, încearcă reacţiile
celor din jur.
Agresivitatea are multe cauze dar de multe ori nu ajungem să le descoperim, de aceea este
indicat să apelăm la specialişti psihologi, psihiatri, educatori. Există mai multe forme de
agresivitate, cum ar fi agresivitatea verbală, gesturile agresive – forme active de agresivitate şi
forme pasive. Agresivitatea poate fi îndreptată către alte persoane (heteroagresivitatea) sau
asupra propriei persoane (autoagresivitatea).

Când fac copiii astfel de gesturi?

Atunci când se simt neglijaţi, când doresc să ne atragă atenţia supra lor. Un copil are în
permanenţă nevoie de atenţia unui adult. Copilul are ca reper în dezvoltarea sa atenţia şi
informaţiile pe care le primeşte de la adulţi. Atunci când se cred vinovaţi pentru ele, atunci când
sunt suficient de răsfăţaţi (ca să nu spunem lipsiţi de limite), atunci când doresc să ne transmită o
stare pe care nu o pot defini sau când protestează şi nu în ultimul rând când doresc să-şi încerce
limitele, doresc să ne cunoască, să ne pună la încercare.
Pentru ca fiecare copil să poate experimenta astfel de situaţii prin care îşi descarcă agresivitatea,
este bine ca jocul său să fie de multe ori liber şi mai puţin dirijat. Şi jocul dirijat are importanţa lui
dar cel nedirijat permite aceste inversări de roluri de care copilul are nevoie. Copilul simte nevoia
de a influenţa mediul din jurul săi şi de a nu fi el cel influenţat. “Mă joc cum vreau eu.” Psihologii
spun: “Un copil care nu este niciodată agresiv ar trebui să vă îngrijoreze mai mult decât un copil
care are din când în când crize de furie şi încalcă regulile.”
Ignorarea comportamentelor agresive nu este o soluţie. Pe de altă parte atunci când îşi dă o
palmă sau se trânteşte de pământ este bine să încercăm într-o primă fază să ignorăm acest
comportament şi abia dacă acesta se repetă să încercăm să-i explicăm că ceea ce face nu este bine.
A-i spune un simplu „NU este voie” nu rezolvă problema ci o adânceşte. Pentru micul copil acel
„Nu” reprezintă de multe ori „De ce nu” sau „Şi ce dacă fac aşa?” „Ce mi se va întâmpla?” şi
nicidecum nu va recepţiona ce am fi dorit noi să transmitem. Limitarea unui copil nu înseamnă
pedepsirea lui, persecutarea sau anihilarea dorinţelor sau curiozităţilor ci înseamnă o aranjarea a
spaţiului şi timpului, o înţelegere a lumii şi realităţii exterioare. Este foarte important ca
explicaţiile pe care i le daţi să aibă sens pentru el, să fie pe înţelesul său şi mai ales, este important
să înţeleagă că este important pentru voi aşa cum este şi că nu este nevoie să-şi dea palme sau să
se trântească pe jos pentru a atrage atenţia.

SESIUNEA 5.7 PREZENTAREA REGULILOR ŞI A LIMITELOR UTILIZATE ÎN

EDUCAREA COPILULUI DE 1-2 ANI
Sustinerea permanenta din partea adultului ii confera siguranta copilului. Este acea perioada
cand copilul poate constientiza diferenta intre sine si ceilalti, de aceea are nevoie de valorizare din
partea adultului. Astfel, copilul dobandeste incredere in sine, dar si in adult. Daca adultul are o
atitudine nonpermisiva, copilul va adopta un comportament de revolta sau de obedienta
exagerata, de neincredere in propriile puteri (copil timid, copilul care va refuza sa stea singur in
camera; alte manifestari pot fi pavorul nocturn sau enurezisul). Va adopta un model de relatie
ambivalenta cu adultul, relatie de respingere a adultului, dar si dependenta de acesta.
Una dintre erorile cel mai des intalnite in cresterea si ingrijirea copilului este „el este mic,
nu stie, nu intelege”. Aceasta eroare atrage dupa sine comportamente deficitare ale adultului in
raport cu nevoile de dezvoltare ale copilului. Apare dublul risc al supraprotejarii sau al
comportamentelor restrictive, tocmai din dorinta de a-l proteja. Desconsiderarea competentelor
copilului este o piedica in dezvoltarea copilului in egala masura in care nu-i este permis acestuia sa
experimenteze situatii noi (nu il lasam sa manance singur pentru ca „este mic si nu poate” sau „nu
poate duce singur lingura la gura si face mizerie in loc sa manance”). Ca o consecinta directa a
acestor tipuri de comportamente este prelungirea dependentei de adult, lipsa stimularii copilului
si intarzieri de dezvoltare ale copilului.
Un alt tip de comportament deficitar este acela al lipsei de reguli sau existenta regulilor
excesive, neadecvate varstei si puterii de intelegere a copilului. Mai ales la aceasta varsta,
copilul dobandeste cunostiinte imitand in buna masura comportamentele curente ale adultilor
reprezentativi din punct de vedere afectiv pentru ei. Modelul comportamental pe care il oferim
copilului este cel pe care acesta il integreaza si il va reproduce. O regula este valabila doar in
situatia in care a fost inteleasa de copil si in cazul in care este respectata de toata lumea. De aceea,
este foarte util pentru copil sa ii fie explicate si argumentate pe intelesul lui toate regulile pe care
le avem si in nici un caz sa nu fie utilizata forta (indiferent daca de forma ei: fizica sau verbala)
pentru a „convinge” un copil sa respecte regulile. Ideal este ca la construirea unei reguli sa
participe si copilul. Regulile sunt simple: „dupa ce ne jucam, strangem jucariile”, „inainte de masa,
ne spalam pe maini”. Iar adultul trebuie sa faca in asa maniera sa insoteasca cuvintele de spalarea
impreuna cu copilul pe maini, strangerea jucariilor.
Pentru a putea avea un parteneriat cu un copil, este foarte util sa valorizam

comportamentul sau pozitiv. Aprecierea adultului este extrem de importanta pentru copil si, in
acest fel, copilul poate intelege care este tipul de comportament care este apreciat.
In contextul incalcarii unei reguli, copilului poate sa i se explice ce anume a gresit, la ce

anume ne asteptam de la el. Nu trebuie niciodata sa avem in gand faptul ca „este prea mic”!


La varsta de 1 an, copilul poate in general sa consume majoritatea alimentelor pe care le mananca
un adult, dar cu cateva precautii. Alimentele condimentate excesiv, sarate, indulcite sau cu sosuri
picante, trebuie evitate. Acestea pot acoperi gustul natural al alimentelor si, pe termen lung, pot
deveni daunatoare sanatatii. Copiii mici sunt mai sensibili decat adultii la aceste arome si pot
respinge alimentele condimentate in exces. Vor fi evitate prăjelile, carnea de porc, conservele.
La copiii de aceasta varsta, exista riscul unei asfixieri cu alimente tari, care pot sa blocheze căile
respiratorii. Prin urmare, toate alimentele trebuie sa fie pasate sau taiate in bucatele mici, usor de
mestecat, iar copilul nu trebuie sa manance decat sub supravegherea unui adult.
Fiecare grupa de alimente – carnea, pestele, ouale, lactatele, legumele si fructele, zaharurile,
grasimile – trebuie sa fie in permanenta prezente in meniurile copilului.
Nu exista un meniu ideal, complet. Ideal este ca meniurile sa corespunda nivelului de dezvoltare
al copilului si sa fie in permanenta diversificate, variate, iar pentru a asigura varietatea, cel mai
simplu este sa se pregateasca un program saptamanal al meselor copilului, tinind seama de
anotimp, de preferintele copilului si de posibilitatile financiare. Un astfel de meniu poate fi
discutat, stabilit si revizuit in cursul stabilirii planului de interventie specifica pentru sanatate si in
fisa madicala a copilului, in colaborare cu asistentul social al copilului, asistentul medical/medicul
de familie si asistentul maternal.
Pregatirea alimentelor si reguli elementare de igiena

Este deosebit de important ca pregatirea alimentelor sa se faca in conditii corespunzatoare de
igiena, pt. a se evita posibilitatea aparitiei unor infectii alimentare, care pot avea consecinte foarte
grave, in special in cazul sugarului si copilului mic. Pentru aceasta trebuie sa se respecte citeva
reguli de baza (reguli pe care, in mod obisnuit suntem invatati sa le respectam la noi acasa):
Alimentele trebuie sa fie in permanenta proaspete. Mare atentie la alimentele care se altereaza
usor (carne, lapte, oua etc) si la modalitatea lor de pastrare;
Alimentele vor fi bine spalate, curatate si pregatite termic in mod corespunzator;
Nu uitati sa va spalati pe maini inainte de a umbla cu alimentele!
In timp ce gatiti purtati un sort de bucatarie/halat curat si acoperiti-va parul cu o basma;
Suprafetele pe care gatiti si ustensilele cu care gatiti trebuie sa fie curate (curatati bine si
dezinfectati dupa fiecare intrebuintare);
Daca aveti mici leziuni (taieturi, zgarieturi), protejati-le in mod corespunzator cu plasturi sau
folositi manusi de cauciuc;
Daca aveti infectii ale pielii (panaritiu, alte leziuni purulente) evitati sa veniti in contact cu
alimentele. Consultati medicul si urmati sfaturile acestuia!
Asigurati-va ca masa, vasele si tacamurile sunt curate.
Asiguraţi-vă că depozitarea alimentelor este corespunzătoare.

SESIUNEA 5.9 SEMNE DE IMBOLNAVIRE SI INGRIJIREA MEDICALA
Inainte de toate, pregatiti-va sa invatati cit mai multe despre copil si despre particularitatile
acestuia, atit inainte, cit si dupa plasarea copilului.
In mod obligatoriu, inainte de plasarea copilului, trebuie sa primiti o evaluare completa a

nevoilor de sanatate ale copilului ce urmeaza sa fie plasat si sa fiti complet informati asupra
procedurilor privind obtinerea consimtamintului reprezentantului legal al copilului (sau,
dupa caz, al copilului), pentru a primi tratament medical sau orice interventie medicala.
Toate aspectele legate de ingrijirea sanatatii copilului trebuie sa fie discutate, agreeate si
inregistrate inca inainte de mutarea copilului la asistentul maternal, in planul individual de
protectie al copilului. Fiecare copil trebuie sa aiba un plan de prevenire, interventie si
recuperare, realizat cu consultarea profesionistilor in domeniul medical. Pentru o cat mai buna
informare, in stabilirea planului initial este extrem de utila consultarea persoanelor/
profesionistilor care cunosc bine copilul si care s-au ocupat de ingrijirea lui pana la momentul
plasamentului. Toate recomandarile (ritmicitatea vizitelor medicale, tratemente necesare, aspecte
particulare privind ingrijirea sanatatii etc) trebuie sa fie consemnate cu grija in planul de
interventie specifica pentru sanatate, precum si in jurnalul copilului, si respectate ca atare. Toate
modificarile recomandate de medic vor fi consemnate in planul de interventie specifica pentru
sanatate al copilului.
Asigurati-va ca planul individual de protectie al copilului contine prevederi clare pentru

modalitatea de actiune in situatii de urgenta (persoane de contact, responsabilitati clar
delimitate etc).
De retinut in situatii de urgenta!

Notati-va si pastrati la vedere numerele de telefon , adresele sau orice alt mijloc de contactare
pentru:
Asistentul social
Medicul de familie
Asistentul medical
Salvare
Spitalul de Copii
Reprezentantul legal al copilului
Orice alt contact care poate fi util intr-o situatie de urgenta
Este recomandabil ca, pentru a evita orice fel de complicatii, consimtamantul reprezentantului
legal al copilului pentru tratamente medicale (inclusiv anestezie, interventii stomatologice,
chirurgicale, transfuzii etc) sa fie obtinut din timp de catre asistentul social si sa fie consemnat ca
atare la dosarul copilului. Asigurati-va ca asistentul social a facut toate demersurile necesare
pentru obtinerea consimtamintului reprezentatului legal si cereti/pastrati o copie a acestui
consimtamant. Poate fi foarte util in situatii de urgenta.
Atentie! Fiecare copil plasat trebuie sa beneficieze de o evaluare medicala completa cel
putin o data pe an.
Semne de imbolnavire
Parintilor neexperimentati le-ar placea sa li se spuna: daca apare cutare simptom, consultati
medicul, daca apare cutare simptom, nu este cazul sa-l deranjati. Dar o astfel de “lista” este

imposibil de facut. La un copil semnele si simptomele sunt greu de interpretat, se schimba repede
si trebuie apreciate intr-un context general, de unde necesitatea examenului medical. Din acest
motiv, niciodata un medic nu se va supara daca-l “deranjati”, aparent fara motiv.
Nu trebuie sa fiti medic ca sa realizati cand un copil este bolnav. Daca ati invatat sa observati si sa
cunoasteti bine copilul, o sa va fie evident cind acesta se imbolnaveste.
In primul rind observati cu atentie copilul in general si in mod particular, aspectul fizic si
comportamentul acestuia. Orice modificare in ceea ce priveste aspectul fizic sau/si
comportamentul lui obisnuit trebuie sa va puna pe ginduri.
De retinut
Fara a avea pretentia de a acoperi toate semnele/simptomele posibile, iata o lista pe care oricine
trebuie sa o ia in considerare:
copilul poate fi mai apatic, somnolent si fara chef de joaca sau, dimpotriva agitat, nervos
capricios, indispus, “nu se simte bine în pielea lui”
doarme prost
nu are pofta de mincare, nu vrea sa bea
stationeaza sau pierde in greutate
este palid, incercanat
are dureri: cap, git, abomen, musculare etc.
tuseste, stranuta, ii curge nasul
varsa sau are diaree (sau ambele)
are febra
eruptii cutanate, etc.
Aprecierea gravitatii semnelor si simptomelor este dificila, mai ales in cazul copiilor mici.
Daca nu se poate apela imediat la un medic, este bine sa nu intirziati prea mult. Cu cit
copilul este mai mic, cu atit mai repede trebuie sa fie consultat de medic.
In functie de varsta, copilul va putea sau nu sa coopereze si sa va spuna ce-l supara.

Este foarte important sa observati si sa inregistrati in jurnalul copilului toate modificarile pe care
le observati. Acestea ii vor fi foarte utile medicului atunci cind va veni sa examineze copilul.
Nu va apucati sa-i faceti tratamente copilului dupa cum credeti dvs. sau la recomandarea
unor prieteni sau vecini binevoitori.
Mergeti cu copilul la medicul de familie, sau chemati medicul sa vada copilul. El este singurul in
masura sa decida daca si ce fel de tratament e cazul sa fie administrat copilului. Fiecare vizita
trebuie sa fie consemnata nu numai in fisa lui medicala, dar si in jurnalul copiulului. Trebuie sa
informati, in mod obligatoriu, asistentul social si (in functie de caz) reprezentantii legali ai
copilului si sa urmati cu strictete recomandarile medicului.
Inainte de toate, asigurati-va ca ati inteles bine recomandarile medicului. E preferabil sa intrebati
de mai multe ori decit sa gresiti.
De retinut
Cum trebuie luata temperatura copilului 1-2 ani? (Nu uitati recomadarile facute la capitolul
anterior!!)

Culcati copilul pe burta pentru a-i introduce capătul subţire al termometrul in intregime in anus.
Tot timpul in care termometrul este introdus, tineti-l, nelasind copilul nici o clipa singur.
Termometrul trebuie sa fie tinut vreme de doua minute.
Atentie! Amplasarea dulapiorului medical este foarte importanta. Acesta trebuie sa fie amplasat
cit mai sus si incuiat cu cheia, pentru a fi inaccesibil copiilor.
Nu lasati niciodata medicamente la indemina copiilor! Acestea constituie cea mai frecventa cauza a
intoxicatiilor grave la copiii mici.
De retinut
In principiu, din dulapiorul medical nu trebuie sa lipseasca termometrul medical, vata hidrofila,
compresele sterile, plasturi, foafeca, penseta (pentru aschii), antiseptice (rivanol, spirt medicinal,
apa oxigenata, Byoxiteracor), sapun lichid, antitermice (aspirina sau paracetamol in tablete,
pliculete cu pulbere sau supozitoare).
Continutul dulapiorului trebuie revizuit periodic, medicamentele expirate aruncate si inlocuite.
Cum putem să facem perioadele de boală ale copilului mai uşoare şi ce îi putem spune ca să-
l facem să coopereze cu noi ?
Trebuie să fim conştienţi că cei mici reacţionează la boală aproape ca şi noi. E bine să-i ajutăm să
înţeleagă că ea face parte din viaţă, că vine şi pleacă. Să ştie că dacă sunt bolnavi atât medicii, cât şi
dumneavoastră sunteţi acolo pentru a-i uşura durerile şi a-i reconforta. Ei au nevoie însă să îşi dea
seama şi de rolul lor în vindecare, de implicarea lor în tratament: să urmărească prescripţiile
medicului, să accepte medicamentele, să suporte injecţiile şi restricţiile oricât de dezagreabile ar fi.
Pentru unii copii însă, a fi ţinut la pat, a nu mai avea voie să se joace, poate fi trăit ca o
pedeapsă. Este bine să îi explicăm copilului de ce îl izolăm de ceilalţi, de ce stă în pat, cât timp, ce
urmează se i se întâmple, să-l informăm în permanenţă despre acţiunile ce vor urma. În cazul unei
boli contagioase îi putem spune copilului: "Ai gripă (spre exemplu); genul ăsta de boală se
transmite repede de la un copil la altul dar tu nu poţi vedea cum; microbul intră în corpul tău şi tu
faci gripa; dacă te joci cu cineva poate şi el o să ia gripa; de aceea trebuie să stai în camera ta până
când medicul o să spună că totul este în regulă".
Mulţi oameni consideră că un copil nu trebuie să reacţioneze prea tare la o durere (la o
injecţie spre exemplu). Adulţii îl învaţă pe copil să nege durerea să facă totul ca să se prefacă faţă
de ceilalţi. Mai bine în astfel de situaţii îi spunem că: "Poate o să te doară puţin; ai voie să plângi şi
să ţipi cât vrei tu de mult". După un timp va accepta injecţiile mult mai uşor. De altfel, dacă veţi fi
foarte anxioşi la cea mai mică zgârietură, dacă intraţi în panică la cel mai mic strănut al copilului,
acesta riscă să fie extrem de preocupat de sănătatea sa şi să reacţioneze exagerat la fiecare mică
problemă.
Este bine, de asemenea, să îi învăţăm pe copii că medicii sunt cei mai buni prieteni ai lor, că
atunci când sunt bolnavi medicii îi vor face sănătoşi.
Surplusul de iubire şi de atenţie pe care îl primesc copii atunci când sunt bolnavi reprezintă
pentru ei o atracţie. O mică răceală este un bun pretext pentru a face numai ce vrea. Adulţii
lasă toate treburile şi se ocupă doar de el. Soluţia este să îi oferim dragoste şi atenţie şi
atunci când este sănătos nu doar când este bolnav.

Este important sa nu uitati cele pe care le-am amintit la sugar in ceea ce priveste prevenirea
accidentelor. Gama de potentiale accidente creste insa, datorita dezvoltarii copilului. Abilitatile
fizice in aceasta perioada se dezvolta, dorinta de explorare si curiozitatea este mult mai mare ca in
perioada precedenta. Este important de retinut faptul ca inca nu are capacitatea de a-si mentine
echilibrul foarte bine, ca nu poate urca si cobori (scarile sau din/in pat...), campul vizual este mai
redus decat la adult (campul vizual este redus la 90 grade), perceptia asupra timpului si raportul
timp/viteza de reactie/posibilitate motrica, il determina sa nu perceapa riscul.
Abilitatile motrice il sustin in explorare si va incerca sa va imite in tot ceea ce faceti: va incerca sa
toate carne, sa scuture patura. Are nevoie de supravegheare permanenta, deoarece va fi tentat sa
utilizeze cutitele sau sa deschida fereastra.
Un aspect important de amintit atunci cand vorbim de prevenirea accidentelor este

momentul mesei: copilul invata sa se autoserveasca, sa muste dintr-un mar sau o bucata de
carne. Riscul inecarii este mare, caci nu poate mestica foarte bine, deci este util sa ii lasam la
dispozitie doar acele alimente care au fost pasate sau taiate in cubulete mici. Bomboanele (in afara
faptului ca nu reprezinta un aliment necesar pentru copil) sunt un risc major, copilul fiind tentat sa
le inghita nemestecate sau sa le introduca in nas sau urechi. De asemenea, are nevoie de tacamuri
cu varf bont (linguri si furculite speciale pentru aceasta varsta) pentru a fi incurajat in siguranta sa
se autoserveasca.
Pe langa posibilele accidentele casnice amintite mai sus si in capitolul anterior (care se mentin),
intervine riscul accidentelor afara, in parc, pe strada.
Accidentele rutiere. Copilul trebuie tinut de mana cand mergem pe strada. O secunda de
neatentie si copilul poate iesi in strada, sa traverseze strada, sa se duca dupa un catel sau pentru a
lua mingea care s-a dus spre sosea.
Parcul de joaca. Desi este un spatiu despre care am putea afirma ca este un spatiu care ofera
siguranta copilului, trebuie sa avem grija si sa verificam stabilitatea jocurilor din parc (leagan,
tobogan...), nisipul aflat in nisipar (pot exista cioburi sau alte reziduri care pun in pericol sanatatea
sau viata copilului).


Camera copilului. In general, se mentin aceleasi norme de igiena ca si la sugar.

Imbracamintea. Copilul cu varsta cuprinsa de această vârstă devine din ce in ce mai activ, fapt
care atrage dupa sine murdarirea, transpirarea mai rapida decat in primul an de viata. De aceea,
hainele trebuie schimbate ori de cate ori este nevoie! Hainele trebuie sa fie pe masura copiulului,
nu mai mari pe motiv “ca mai creste!” Orice haina mai mare poate fi un adevarat pericol pentru
copil: se impiedica, isi prinde bratul in maneca, se rasuceste in jurul gatului.
Hainele copilului se vor spala separat de cele ale adultilor.
Atentie la incaltaminte: aceasta trebuie sa fie pe masura piciorului copilului. In situatia in care
medicul de familie constata existenta platfusului, este de preferat sa utilizati ghetute cu talonete
din fabricaţie.
Somnul. Este absolut necesara asigurarea unui somn profound si de durata suficienta. Somnul
copilului se imparte in somn de zi si de noapte, insa nu este obligatoriu sa doarma in timpul zilei.
Nu este indicata trezirea copilului pentru a merge la toaleta!
Controlul sfincterian. Copilul, in jurul varstei de 15 luni incepe sa aiba control sfincterian si abia
la aceasta varsta trebuie sa incepeti sa il puneti pe olita. Nu mai devreme, caci riscati sa nu aveti
nici un rezultat! Incercati sa il obisnuiti “curat” pe timpul zilei, insa nu trebuie sa va asteptati ca la
2 ani nu va mai trebui sa utilizeze scutecul de unica folosinta.
Imbaierea copilului se va face zilnic, la aceeasi ora. Vasul pentru imbaiere va fi folosit numai
pentru acest scop si va fi curatat si dezinfectat zilnic. Spre 2 ani putem utiliza dusul, folosind o
stropitoare mai mica şi frumos colorată.
fetei exterioare a antebratului persoanei care imbaiaza copilul.
Igiena orala. Trebuie sa ajutam copilul sa invete sa se spele singur pe dinti. Pentru aceasta,
trebuie sa aibe propria periuta si pasta de dinti, alaturi de periutele celorlati membrii ai familiei
asistentului maternal profesionist, sa vada ca acesta se spala pe dinti in fiecare dimineata si seara.
Activitatea fizica. Copilul are nevoie de multa miscare pentru dezvoltarea sa, fie ca merge la
plimbare, fie ca se joaca cu diverse jucarii, urca sau coboara jocurile din parc. De multe ori nu are
nevoie decat de suportul si sutinerea asistentului maternal profesionist, pentru a se simti in
siguranta, in jocul sau.

INTREBARI DE AUTO - CONTROL
1. Cum ajutam copilul sa-si dezvolte sentimentul de incredere in sine?

2. Ce achizitii noi face copilul in plan emotional, comportamental, al limajului si al
motricitatii?
3. Care sunt nevoilespecifice acestei perioade de dezvoltare?
4. Cum stimulam prin joc dezvoltarea copilului, ce jocuri si jucarii sunt adecvate copilului?
5. Care sunt principalele momente in care apar crizele de adaptare ale copilului in aceasta
perioada de varsta (1-2 ani)?
6. Care sunt principalele comportamente dififcile ale copilului si cum ar trebui sa
reactioneze adultul in aceste situatii?
7. Sunt importante regulile si limitele pentru dezvoltarea copilului? Cum stabiliti aceste
reguli si limite?
8. Cu cine si de ce trebuie sa colaborati in elaborarea unui meniu adecvat copilului cu
varsta intre 1 - 2 ani?
9. Ce anume trebuie sa se regaseasca in dulapul pentru medicamente in situatia in care
aveti in plasament un copil cu varsta cuprinsa intre 1 si 2 ani?
10. Cand este recomandata baia copilului cu varsta intre 1 si 2 ani?
11. Cum prevenim accidentele si cum ar trebui sa reactionam in cazul accidentarii
copilului?
MESAJE CHEIE
1. Fiecare copil se dezvoltă în ritmul său.

2. Intre 1 si 2 ani dezvoltarea copilului este dominata de: deprinderea si consolidarea
mersului, comunicarea cu adultul si dezvoltarea sentimentului de incredere in sine.
3. Jocul este principala activitate a copilului si principalul mijloc de exploarare a mediului
inconjurator.
4. Manifestările opozante şi agresive sunt (până la un punct), sunt parte componentă a
unei dezvoltări normale.
5. Agresivitatea copilului poate avea mai multe cauze si este indicat ca asistentul
maternal sa apeleze la specialişti (psihologi, psihiatri, educatori) pentru a primi sprijin
cresterea si ingrijirea copilului.
6. Comportamentul asistentului maternal faţă de copil trebuie să fie un echilibru între
permisivitate şi disciplină.
7. Regulile pentru copilul 1-2 ani trebuie sa fie simple, intelese de copil si sunt valabile
doar in situatia in care au fost intelese de copil si in cazul in care sunt respectate de
toata lumea.
8. Pentru o alimentatie sanatoasa a copilului cu varsta cuprinsa intre 1 si 2 ani, fiecare
grupa de alimente trebuie sa fie in permanenta prezente in meniurile sale.
9. Aprecierea gravitatii semnelor si simptomelor in cazul imbolnavirilor copiilor este
doar responsabilitatea medicului de familie!
10. In aceasta perioada, datorita dezvoltarii copilului, gama de potentiale accidente creste,
copilul fiind mai mobil si mai curios in a descoperi mediul inconjurator.

MODULUL 9 OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP

SESIUNEA 2 4 ore
2.1 Programul individual de recuperare, reabilitare, integrare a copilului cu
handicap
2.2 Tehnici specifice de îngrijire integrată a copilului cu handicap, utilizarea
manevrelor de transport şi transfer ale copilului cu dizabilităţi
SESIUNEA 3 3 ore
copilul cu handicap
3.2 Sexualitatea copilulului cu nevoi speciale, forme şi deprinderi de viaţă
independentă
OBIECTIVE La finalul modulului participantii vor fi capabili să:

GENERALE
Identifice particularităţile de dezvoltare în raport cu
tipul de handicap prezent
Cunoască tehnici specifice de îngrijire a copilului cu
handicap, în raport cu nevoile individuale
Cunoască modalitatea de obţinere a certificatului de
handicap şi de realizare a programului individual de
recuperare, reabilitare şi integrare a copilului cu
handicap
Cunoască principalele norme de igienă privind
alimentaţia, vestimentaţia, locuinţa, îngrijirea
corporală
Identifice principalele modalităţi de comunicare
specifice fiecărui tip de handicap
Descrie etapele de formare a deprinderilor de viaţă
independentă

SESIUNEA 1 RECAPITULARE

SESIUNEA 1.1 RECAPITULAREA CUNOŞTIINŢELOR MODULULUI SINTEZĂ
NR. SESIUNII SUBCAPITOL CONTINUT

1.1 Definirea principalelor accesibilitate, adaptare, calitatea vieţii, cerinţe
concepte utilizate în educative special, deficienţă, dizabilitate,
SESIUNEA 1 domeniul protecţiei excluziune, handicap, incluziune, integrare,
copilului cu handicap incapacitate, participare, prejudecata, reabilitare,
recuperare, şanse egale
1.2 Distingerea tipurilor de deficienţe senzoriale
handicap deficienţe motorii
deficienţe mentale
deficienţe de limbaj
tulburări comportamentale
deficienţe asociate
1.3 Analiza principalelor congenitale sau dobândite
cauze ale handicapului prenatale, perinatale, postnatale
psiho-neurologice
psiho-sociale
asociate
2.1 Identificarea, Principiul socializării
descrierea şi promovarea Principiul normalizării
SESIUNEA 2 principiilor de lucru Principiul drepturilor egale
privind copilul cu handicap Principiul interesului superior al copilului
Principiul dezinstituţionalizării
Principiul dezvoltării
Principiul egalităţii şanselor
Principiul asigurării serviciilor de sprijin
Principiul intervenţiei timpurii
Principiul asigurării unui climat familial optim
Principiul participării
2.2 Enumerarea celor mai legii: legea in vigoare 448/2006
importante acte normative hotarâri guvernamentale
din domeniul protecţiei şi
promovării drepturilor
copiilor cu handicap
2.3 Prezentarea tipologiei servicii cu caracter primar
serviciilor sociale servicii specializate
specializate conform servicii de îngrijire socio-medicală
legislaţiei

SESIUNEA 1.2 NEVOI INDIVIDUALE DE ASISTENŢĂ ŞI ÎNGRIJIRE ALE

COPILULUI CU HANDICAP
Pentru a asigura o dezvoltare armonioasă a copilului, trebuie mai întâi să identificăm care sunt
nevoile copiilor şi apoi să stabilim care sunt tehnicile de asistenţă şi îngrijire adaptate nevoilor
identificate.
Literatura de specialitate descrie un model de dezvoltare ce se bazează atât pe nevoile individuale
ale copilului cât şi pe abilităţile de tip parental pe care trebuie să le aibă asistentul maternal
profesionist. De asemenea, toate acestea se realizează într-un mediu specific, cu anumite resurse
comunitare.
Vom descrie principalele nevoi de dezvoltare din perspectiva copilului cu handicap, considerând
că abilităţile de tip parental pe care trebuie să le aibă AMP sunt atinse pe parcursul întregului
manual. De altfel, procedura de atestare a AMP, presupune inclusiv urmărirea unor criterii de tipul
existenţei abilităţilor parentale. Amintim că descrierea detaliată a nevoilor de dezvoltare se
regăseşte în Modulul 3.
Astfel, nevoile de dezvoltare din perspectiva copilului cu handicap presupun următoarele

nivele:
1. sănătate
2. dezvoltare emoţională
3. educaţie
4. identitate
5. relaţiile cu familia
6. dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă

1) sănătate – copilul cu handicap beneficiază de o evaluare medicală completă, cel puţin odată pe
an. De asemenea, AMP trebuie să se prezinte la medic, ori de câte ori semnalează o modificare
a stării de sănătate. Nevoile de sănătate pot fi grupate astfel:
NEVOILE DE SANATATE ALE COPILULUI CU HANDICAP

Tipuri de nevoi Tehnici de ingrijire
Nevoia de alimentaţie şi AMP trebuie să se asigure că alimentele răspund
hidratare normelor de calitate (prospeţime, culoare, miros,
Alimentaţia copilului trebuie să gust) şi sunt în termenul de garanţie. De asemenea,
respecte următoarele principii: alimentele trebuie să fie prezentate într-o formă
asigurarea aportului de vitamine şi atractivă pentru copil şi să i se respecte ritmul de
de săruri minerale necesare hrănire. Trebuie să avem în vedere că există copii
metabolismului normal, creşterii şi cu handicap pentru care procesele de masticaţie, de
dezvoltării copilului; înghiţire sunt anevoioase astfel că AMP trebuie să
prevenirea unor boli de regim aibă răbdare şi să se adapteze ritmului copilului.
alimentar, a unor carenţe alimentare; Dacă acesta refuză să mănânce în momentul în care
asigurarea alimentaţiei raţionale noi îi propunem, trebuie să ţinem cont de cerinţele
respectând necesităţile cantitative şi lui, să încercăm să înţelegem de ce refuză
calitative ale organismului; alimentele şi să ne comportăm adecvat.
asigurarea a trei mese principale
pe zi şi două gustări între mese; Copilul va fi încurajat să participe la toate etapele
regim alimentar integral care să de pregătire, de servire şi de strângerea mesei, în
conţină un raport echilibrat între măsura posibilităţilor sale. Masa se va desfăşura
lipide, glucide şi proteine; într-un loc special amenajat şi nu se va permite
se recomnadă o dietă bogată în copilului să mănânce în alte zone în afara celei
legume, fructe şi produse cerealiere şi stabilite. Dacă copilul este imobilizat la pat, se
mai puţin bogată în carne şi grăsimi; recomandă servirea mesei pe o tavă.
se vor folosi cu moderaţie
produsele zaharoase, sarea şi In ceea ce priveşte băuturile, se vor evita băuturile
condimentele; cu conţinut ridicat de zaharuri, cele carbogazoase şi
regimul alimentar trebuie adaptat cele care conţin cofeină.
vârstei copilului şi particularităţilor
disfuncţionale, iar în cazul în care
medicul recomandă un regim dietetic,
acesta trebuie respectat cu stricteţe.
Nevoia de excreţie AMP va urmări modul în care se realizează
de eliminare a urinei şi a materiilor eliminarea urinei şi a materiilor fecale, fiind atent la
fecale consistenţa, frecvenţa şi cantitatea acestora,
trebuie să existe minim un scaun pe anunţând medicul ori de câte ori apare o modificare
zi semnificativă la oricare dintre cei 3 indicatori
amintiţi.
Se va păstra cu stricteţe igiena zonelor intime, iar în

cazul copiilor cu probleme de tranzit, se pot utiliza
sonde de evacuare, pe care medicul specialist le va
prezenta ca funcţionalitate.
Pentru copiii care nu au control sfincterian, există

scutece absorbante de mărimi diferite.

In funcţie de tipul de handicap, există copii care vor

învăţa mai greu să-şi controleze această nevoie,
însă cu răbdare şî înţelegere copilul va învăţa.
Nevoia de somn şi odihnă: Dacă iniţial copilul de vârstă mică doarme 10-12
Aceasta presupune existenţa unui orar ore, adolescentul ajunge la 7-8 ore. Copilul va
de somn adaptat nivelului de vârstă al respecta orele de somn şi se va căuta să nu se
copilului. Nevoia de odihnă presupune: depăşească ora de culcare mai târziu de orele
reducerea zgomotului; 22.00.
asigurarea confortului: temperatura
adecvată, aerisirea camerei, poziţie AMP trebuie să favorizeze existenţa ritualurilor
comodă, igienă corporală, atenuarea adormirii: citirea unei poveşti, existenţa unei
durerii, etc; jucării drept companie de somn, consumul unei
asigurarea numărului optim de ore băuturi calde (lapte, ceai), etc.
de somn;
spaţiul de dormit nu trebuie să Se recomandă evitarea unei activităţi excitatoare şi
cuprindă elemente care să a consumului de alimente ce conţin cofeină ( coca
distorsioneze odihna copilului (spre cola, ciocolată, etc).
ex., computer, televizor etc.)
Copii nu vor fi obligaţi să doarmă după-amiaza,
existând şi posibilitatea odihnei active.
Nevoia de a se îmbrăca AMP va explica copilului fiecare manevră efectuată
protejarea corpului şi a cu răbdare şi calm, acordând timp şi încurajând
temperaturii acestuia; permanent copilul pentru a învăţa şi realiza singur
asigurarea intimităţii; deprinderile. Acesta poate avea un rol important în
alegerea de îmbrăcămin te şi dezvoltarea deprinderilor de viată independentă,
încălţăminte adecvată, în funcţie de dar şi în educaţia estetică a copilului.
sexul, vârsta, temperatura mediului şi
talia copilului;
Nevoia de mişcare Copiii cu handicap îşi doresc să se mişte, să se joace
mişcarea asigură o dezvoltare la fel de mult ca şi ceilalţi copii, uneori compensând
armonioasă copilului, astfel că, în faptul că nu se pot mişca prin stereotipii, adică
limita dizabilităţii, copilul este mişcări repetitive, (spre exemplu legănatul). Chiar
încurajat permanent să-şi diversifice şi în cazul copiilor imobilizaţi trebuie să existe un
mişcările; program de exerciţii care să se poate realiza la
se recomandă că acestea să se nivelul patului.
realizeze, pe cât posibil în aer liber;
AMP nu va râde de poziţiile defectuase ale copilului
sau de mersul acestuia, ci îl va încuraja să se mişte
cât mai mult şi cât mai diversificat.
Nevoia de recreere Copiii cu handicap simt nevoia să se bucure, să râdă
are ca scop diminuarea stărilor de sau să comunice ca orice alt copil. Sunt copii veseli
tensiune, crearea bunei dispoziţii, şi sensibili şi AMP trebuie să creeze momente de
favorizarea socializării şi exersarea bună dispoziţie şi relaxare. Nu uitaţi că jocul este
abilităţilor de comunicare principala activitate a oricărui copil, indiferent dacă
are handicap sau nu. Copiii vor fi incantati dacă vă
veţi alătura jocului lor.
Nevoia de recuperare Poate este una dintre cele mai importante nevoi
se referă în special al nevoia de pentru copilul cu handicap, alături de nevoia de

recuperare fizică, dar şi a abilităţilor sănătate, deoarece dacă se urmează consecvent un

sociale program de recuperare coerent, există posibilităţi
foarte mari ca acesta să-şi îmbunătăţească
deficienţa – această nevoie este cea care
diferenţiază aceşti copii de copiii fără handicap.
Satisfacerea cu responsabilitate a acestei nevoi
măreşte semnificativ şansa de recuperare şi
integrare ale copilului
Tot în cadrul nevoilor de sănătate intră şi cele privind administrarea medicamentelor:
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR
Scop AMP are obligaţia să:
prevenirea îmbolnăvirilor respecte tratamentul prescris de medic;
ameliorarea durerii verifice calitatea medicamentelor, observând
vindecarea bolilor integritatea, culoarea şi termenul de valabilitate al
menţinerea sub supraveghere a acestora;
simptomatologiei respecte căile de administrare prescrise de medic;
respecte dozele, orarul succesiunea şi ritmul de
administrare;
observe reacţiile copilului după administrare şi să
informeze medicul cu privire la acestea;
explice copilului de ce urmeaza tratamentul respectiv,
durata acestuia şi posibilele consecinţe.
2) dezvoltare emoţională şi comportamentală – în cadrul modulului 3 s-a explicat importanţa

construirii unui ataşament sigur. In ceea ce priveşte dezvoltarea emoţională a copilului cu
handicap, trebuia să precizăm că are o evoluţie specială, deoarece nevoia de securitate a acestor
copii este mai mare decât a celorlalţi. Această nevoie este exacerbată pentru că realitatea pe care ei
o percep le este nefavorabilă, nu li se potriveşte, poate fi chiar ostilă. Ei nu înţeleg, la început, de ce
le este greu să facă anumite lucruri, iar celorlaţi copii nu. Nu înţeleg de ce oamenii se uită poate
ciudat la ei şi nici de ce copii râd uneori de defectul lor. In concluzie, ca AMP trebuie să cunoaşteţi
şi să înţelegeţi foarte bine aceste nevoi emoţionale.
Autorul Jacques Salomé descrie 7 nevoi emoţionale de bază, după cum urmează:
NEVOI EMOŢIONALE
Nevoia de a fi valorizat Crearea sentimentului că are o valoare şi un loc bine definit, că este
important pentru cei din jurul lui, că prezenţa sau absenţa lui
contează
Nevoia de a se exprima De a spune prin cuvintele lui, prin posibilităţile lui, prin mijloacele
lui, pe care noi putem să le înţelegem sau nu, care sunt dorinţele lui,
visele, aşteptările lui, dar şi temerile, tristeţile, fricile lui.
Nevoia de a fi înţeles Ca cei din jur să nu-l judece pentru ceea ce spune sau face, nevoia
de a fi înţeles în registrul în care se exprimă
Nevoia de a influenţa De a demonstra că poate face ca lucrurile să se schimbe, că prezenţa
mediu lui are puterea de a modifica realitatea care-l înconjoară
Nevoia de a fi De a fi apreciat pentru ceea ce este, nu pentru ceea ce ar fi trebuit să
recunoscut fie, aşa cum este el, cu defectele şi calităţile lui

Nevoia de intimitate De a avea un spaţiu şi un timp pe care să-l petreacă cu propria

persoană, cu momente de singurătate, în care el să-şi gestioneze
mai bine trăirile
Nevoia de a spera De a crede că în viitor va fi mai bine, că lucrurile au o evoluţie
pozitivă, pentru a avea forţa de a urma toate procedurile medicale
şi recuperatorii, precum şi pentru a suporta mai uşor dificultăţile cu
care se confruntă
3) educaţie – copiii sunt încurajaţi să urmeze o şcoală normală. Insă în cazul dizabilităţilor
auditive şi vizuale, există şcoli speciale care oferă metode şi tehnici de instrucţie adaptate
dizabilităţii. Desigur că în cazul deficienţelor mentale, dacă coeficientul de inteligenţă al copilului
nu permite frecventarea şcolii normale, acesta va fi îndrumat către şcolile speciale. In cazul
copiilor imobilizaţi, legislaţia în vigoare permite frecevenţa redusă sau solicitarea învăţământului
la domiciliu. De asemenea, normele legislative actuale oferă şi alte tipuri de învăţământ precum:
grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare sau şcolare de masă;
servicii educaţionale prin cadre didactice de sprijin;
şcolarizarea la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea
vârstei de 26 de ani;
educaţia „la patul de spital”, pe perioada spitalizării;
alternative educaţionale – de tipul şcolilor private sau ONG-urilor.
TIPURI DE UNITĂŢI ŞCOLARE

Clase speciale integrate în învăţământul de masă
Şcoală specială pentru copii cu deficit de intelect
Şcoală specială pentru deficienţe de auz
Şcoală specială pentru deficienţe de văz
Şcoală specială pentru deficienţe motorii şi neuromotorii
Şcoală specială de reeducare
Şcoală specială pentru tulburări socio-afective
Şcoală specială sanatorială şi preventorială
Centru şcolar special
Centru de educaţie specială
Centru de pedagogie curativă şi terapii sociale
Centru logopedic şcolar şi interşcolar
In cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, copii cu handicap au

dreptul la:
a. servicii educaţionale de sprijin - spre exemplu, professor de sprijin;
b. dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului şi gradului de handicap şi utilizarea acestuia;
c. adaptarea mobilierului din sălile de curs;
d. manuale şcolare şi cursuri în format accesibil pentru elevii cu deficiente de vedere;
e. utilizarea echipamentelor şi softurilor asistive (spre exemplu, programele de voce pe care le
folosesc persoanele nevăzătoare) în susţinerea examenelor de orice tip şi nivel.
Copilul cu handicap are o dorinţă naturală de a progresa, de a evolua. Işi doreşte să-şi
însuşească cât mai multe dintre comportamentele normale şi acesta este un punct foarte
important pentru dezvoltarea lui. Pentru ca un copil să înveţe un comportament nou (indiferent
dacă este un comportament legat de învăţarea şcoală sau recuperarea fizică), respectivul

comportament trebuie segmentat în paşi foarte mărunţi. Copilul cu handicap va învăţa fiecare
etapă în parte, prin repetiţii succesive. Este adevărat, că pentru un copil cu handicap, numărul
repetiţiilor poate fi mult mai mare decât în cazul copiilor fără handicap. Pentru fiecare etapă
învăţată , copilul va fi recompensat şi încurajat să treacă la etapa următoare, dar numai după ce
etapa anterioară a fost temeinic însuşită şi exersată. Dacă nu-şi va putea însuşi etapa următoare,
deşi s-a insistat foarte mult, atunci înseamnă că a fost atins nivelul maxim de evoluţie al copilului
în acel moment. Putem încerca reluarea învăţării, după o perioadă de timp, când considerăm că ar
putea să-l însuşească. Totuşi, precizăm că în anumite deficienţe evoluţia este extrem de lentă, dar
cu răbdare şi perseverenţă, se pot obţine rezultate, chiar şi în cazurile considerate foarte grave.
4) identitate – toţi copiii au dreptul la identitate, acest drept fiind garantat de art. 7 din
Convenţia ONU a drepturilor copilului şi în art. 8 al legii 272/2004. Copiii cu handicap pot avea
probleme legate de identitate. Identitatea se construieşte în bună măsură prin compararea cu cei
din jur. In momentul când copilul cu handicap remarcă diferenţe semnificative între el şi ceilalţi,
începe să pună diverse întrebări despre propria persoană: cine sunt? De ce sunt aşa? Ce
calităţi/defecte am? Astfel de întrebări îl vor determina să se contureze, să se diferenţieze ca
personalitate, de cei din jurul lui. Este un moment dificil şi care necesită susţinere emoţională şi
încurajare, din partea dvs., arătându-i copilului părţile bune pe care el le are şi cum poate
compensa handicapul existent. In cazurile dificile sau în situaţia în care credeţi că nu reuşiţi să
faceţi faţă, puteţi apela la serviciile unui psiholog.
5) relaţiile familiale şi sociale – autorul mai sus amintit, respectiv Jacques Salome descrie şi
cele 8 relaţii structurante din viaţa fiecărei persoane, deci implicit şi a celor cu handicap, după cum
urmează:
RELATII STRUCTURANTE
Relaţia cu părinţii sau Este evident că aici este vorba de relaţia cu AMP, care trebuie să se
înlocuitorii acestora bazeze pe încredere, ataşament, bună dispoziţie etc. De asemenea,
AMP va încuraja şi dezvoltarea relaţiilor cu parintii naturali.
Relaţia cu divinitatea Indiferent de cultul religios pe care-l practicăm, copilul cu handicap
trebuie să aibă acces la informaţia de tip religios. Copiilor cu
handicap li se va respecta religia părinţilor naturali.
Relaţiile amoroase, de Devin pregnante în special în perioada adolescenţei, când şi
cuplu adolescenţii cu handicap îşi doresc să dezvolte relaţii cu persoane
de sex opus
Relaţia cu arta, cu Mulţi dintre copiii cu handicap sunt extrem de sensibili şi
frumosul demonstrează abilităţi reale în domeniul artei. De altfel, arta poate
deveni nu numai un mijloc de relaxare, de crearea a bunei-
dispoziţii, ci şi un mijloc terapuetic, prin care copilul cu handicap
să-şi manifeste emoţiile şi snetimentele
Relaţia cu mediu fizic In special cu obiectele lui personale, dar şi cu natura. Copilul cu
handicap are nevoie de un spaţiu al lui, un colţ cu obiectele lui
personale, la care ţine şi care-l definesc
Relaţia cu anturajul Grupul de prieteni sau colegii de şcoală, sau colegii de suferinţă – de
obicei se dezvoltă relaţii de prietenie cu copii care au şi ei o
deficienţă, cunoscându-i fie în spital sau la centrele de recuperare,
dar trebuie încurajaţi să dezvolte relaţii şi cu persoane fără
dizabilităţi, pentru a facilita integrarea lor viitoare
Relaţia cu el însuşi Este poate cea mai importantă dintre relaţiile de mai sus. Dacă

copilul cu handicap va reuşi să se simtă bine în corpul lui suferind,

atunci are toate şansele să dezvolte relaţii armonioase şi pe
celelalte paliere. Când este însă afectată relaţia cu propria
persoană, şi celelalte relaţii vor fi defectuoase.
6) dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă – copilul va fi încurajat şi susţinut să-şi

dezvolte deprinderile de viaţă independentă, care vor fi abordate mai detaliat în capitolul 3.2.2.
RETINETI:
1. Încercaţi să vă concentraţi asupra răsplătirii copilului, şi nu asupra pedepsirii lui. Pedepsiţi
copilul cât mai rar posibil. Răsplătiţi-l cât mai des posibil: reacţionaţi în mod pozitiv,
acordaţi-i atenţie etc. Este mai bine să răsplătiţi mai des un comportament pozitiv şi să
găsiţi metode alternative de recompensare. Răsplătind copilul în mod frecvent, veţi asigura
o relaţie bună cu acesta. Copilul dumneavoastrå va dobândi o mai mare încredere în sine şi
va începe să repete comportamentele pozitive.
2. Reacţionaţi imediat la un comportament nedorit al copilului.
3. Uneori veţi tinde să vă pierdeţi cumpătul. Este mai bine să-l trimiteţi în altă cameră pentru
o vreme, ca să vă puteţi calma. Această măsură nu ar trebui să dureze prea mult.
4. În privinţa copiilor este important ca de fiecare dată când unui copil îi interziceţi să facă
ceva, să arătaţi şi modelul comportamental dezirabil. Spre exemplu, nu ai voie să te joci în
bucătărie, dar ai voie să te joci în camera ta.
5. După ce îi aplicaţi copilului o măsură de disciplină, este important să vă găsiţi timp să vă
împăcaţi cu el. V-aţi supărat pentru că a făcut ceva rău, nu pentru că este un copil rău. Nu
trebuie să confundaţi un comportament negativ, cu personalitatea copilului. Spre exemplu,
dacă făcut o prostie, nu înseamnă că este prost.
Din nevoile de dezvoltare se desprind şi nevoile de îngrijire care vor fi descrise în capitolele
următoare. Desigur că acestea sunt individualizate pentru fiecare copil, în funcţie de tipul de
handicap, dar şi de modul de cooperare al acestuia. Astfel vor fi copii cu handicap care vor accepta
relativ uşor ajutorul AMP, dar vor fi şi copii care vor refuza să fie ajutaţi, din dorinţa de a
demonstra că handicapul lor nu este o pierdică pentru ei. Astfel de excese de independenţă se vor
manifesta şi în perioada adolescenţei, ca şi pentru copiii fără dizabilităţi.
RETINETI:
„Copilul are dreptul la respectarea personalităţii şi individualităţii sale şi nu poate fi supus
pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante. Măsurile de disciplinare a
copilului nu pot fi stabilite decât în acord cu demnitatea copilului, nefiind permise sub niciun
motiv pedepsele fizice.” (leg. 272/2004, art. 28, alin.1 şi 2)
SESIUNEA 1.3 PARTICULARITĂŢI DE DEZVOLTARE ALE COPILULUI CU

HANDICAP
Pentru o evidenţiere clară a particularităţilor copilului cu handicap în funcţie de tipologia

handicapului, am recurs la prezentarea sub formă tabelară:

PARTICULARITATI PARTICULARITATI TRASATURI DE

MOTORII COGNITIVE PERSONALITATE
DEFICIENŢE DE VEDERE
se pot constata o serie de deşi dezvoltarea există un grad redus de
modificari in plan fizic, la intelectuală este normală la maturizare social, mai ales ca
nevăzători, prin poziţii început, cu timpul datorită urmare a atitudinii
vicioase ale corpului; lipsei de stimulare intelectuală supraprotective a familiei;
dificultăţi de coordonare se remarcă un decalaj de 1 an, există o instabilitate
ale corpului şi a coordonării la nivelul intelectului, însă emoţională – trec uşor de la o
vizual-motorii; spre sfârşitul claselor stare la alta;
la nevăzători se remarcă gimnaziale diferenţele se sunt timizi, comunică mai
balansări ale corpului sau ale sting; greu;
capului; se lucrează cu material în se simt inferiori faţă de alte
dificultăţi în mişcare şi relief pe care ei să-l persoane;
împrecizie; recunoască cu mâinile;
memoria joacă un rol foarte
important şi se autoeducă –
vor învăţa să-şi găsească
rapid repere pentru a se
orienta;
se dezvoltă în special
memoria tactilă; dacă
memoria nu este educată, se
poate concentra pe detalii
nesemnificative;
DEFICIENŢE DE AUZ
întârzieri în dezvoltarea mai ales înainte de este asemănătoare celei cu
mersului, apar dificultăţi de demutizare (procedeu prin deficit de vaz;
ritm şi de coordonare, dar, în care surdo-mutul învaţă instabilitate emoţională şi
general, dezvoltarea fizică nu anumite cuvinte), se observă impulsivitate determinate de
este afectată; un decalaj, în special la nivelul relaţionarea dificilă între ei şi
dificultăţi de echilibru şi ale gândirii; cei cu auz normal;
ţinutei; predomină memoria vizuală
şi cea afectivă;
DEFICIENŢE DE LIMBAJ
dacă nu există şi alte dezvoltare intelectuală este instabilitate emoţională;
deficienţe, dezvoltarea fizică afectată datorită legăturii irascibilitate;
este relativ normal; dintre gândire şi limbaj; încredere scăzută în sine;
gândire greoaie, dar prin se concentrează excesiv pe
exerciţiu poate compensa; formă de exprimare a
limbajului şi mai puţin pe
conţinut;
au o anumită rigiditate
psihică şi comportamentală;
au o disponibilitate redusă
spre comunicare;
DEFICIENŢE MENTALE
abilităţile lui sunt mai ritmuri diferite de imaturitate afectivă,
scăzute decât cele ale unui maturizare psihică; corespunzătoare gradului de

copil normal; rigiditate mentala în planul afectare mentala;

va sta mai greu în şezut, va reprezentărilor, a operaţiilor personalitate afectată pe
merge mai târziu; gândirii, a conduitelor toate paliere, imagine de sine
dificultăţi în însuşirea verbale; aproape inexistentă;
deprinderilor de viaţă limbajul se dezvoltă mai instabilitate emoţională,
independenta, în acord cu târziu, este sărăcăcios, repetă relaţionare dificilă;
gradul deficienţei; mult cuvinte; capacitate redusă de
echilibru instabil, dificultăţi imaginaţie slabă, singurele înţelegere şi comunicare;
de ritm, de adaptare a producţii sunt confabulaţiile şi
amplitudinii mişcării la minciunile;
sarcină, de coordonare; memorie mecanică,
pot să apara stereotipii; simplistă, calitativ
subfuncţională;
DEFICIENŢE NEUROMOTORII
lipsa sau insuficienta dezvoltarea intelectuala e procesualitatea psihica e
coordonare psiho-motorie; corespunzatoare varstei, normala;
control al miscarilor uneori peste medie, e afectata mai ales
deficitar; inteligenta apare ca un mijloc imaginea de sine;
mersul este în bună măsură de compensare în cele mai din cauza tulburarilor
afectat; multe dintre cazuri; psiho-motorii, au loc
pot aparea structuri motori foarte multi dintre ei, in dificultati in orientare,
stereotipe, atitudinii posturale special cei care au nivel organizarea si structurarea
defectuoase, miscari de intelectual peste medie, sunt spatiului temporal;
perseverare (tremur); foarte sensibili şi traiesc dezvolta complexe de
deprinderile legate de foarte dramatic consecintele inferioritate, iar in cazul unor
şcoală sunt deficitare; deficientei lor; esecuri se manifesta agresiv,
impulsiv, cu ostilitate;
DEFICIENŢE COMPORTAMENTALE
nu se înregistrează pot fi la nivelul vârstei indice ridicat de nevrozis;
modificări la nivelul cronologice, in ceea ce grad redus al sociabilitatii;
dezvoltării motorii, ca urmare priveste nivelul intelectual; iritabilitate;
a existenţei unei tulburări de pot avea alterate anumite lipsa increderii in sine;
comportament; funcţii cognitive în raport cu autoreglaj si autocontrol
diagnosticul existent: spre slab;
exemplu, ADHD – tulburarea atitudini alterate faţă de
funcţiei atenţiei; sine, oameni, viitor;
agresivitate, anxietate;
tulburari hiperactive;
se particularizeaza in
functie de diagnostic.

Există numeroase prejudecăţi privind persoanele cu handicap, poate ar fi necesar să ne

amintim câteva dintre acestea:
MIT REALITATE
Persoanele cu dizabilitati reprezinta Persoanele cu dizabilitati reprezinta cel mai numeros grup
cel mai mic segment din populatia minoritar din Romania (aproape 13% din populaţia ţării).
Romaniei.
Dizabilitatea este o conditie patologica Dizabilitatea este o parte normala a vietii, experimentata
neobisnuită. aproape de oricine, in special la vârsta bătrâneţii.
Dizabilitatea afectează familiile altor Aproape o treime din familiile romanilor are cel putin un
persoane. membru persoană cu dizabilitati. Dizabilitatea afectează
orice familie la un moment dat (un picior in ghips, un
accident vascular etc)
Dizabilitatea este în special o 72,25% dintre persoanele cu dizabilităţi înregistrate în
problemă a persoanelor vârstnice. România aparţin grupei de vârsta sub 65 de ani
58,25 % au vârsta cuprinsă între 19 şi 65 de ani
14,15% au vârsta sub 19 ani.
Majoritatea persoanelor cu dizabilităţi Majoritatea deficientelor sunt foarte putin vizibile. Bolile de
sunt fie utilizatori de fotoliu rulant, fie inimă sau alte boli interne sunt dintre cele mai des întâlnite
nevăzători, fie surzi. cauze care produc scăderea mobilităţii.
Persoanele cu dizabilităţi nu sunt Multe persoane cu dizabilităţi lucrează şi multe altele ar
integrate pe piaţa muncii deoarece putea să muncească dacă li s-ar oferi locuri de muncă
dizabilitatea îi impiedică să accesibilizate.
muncească.
Persoanele nevăzătoare sau surde, Un programator nevăzător poate folosi un computer
care au paralizie cerebrala, tetraplegie prevăzut cu un sintetizator de voce. Un funcţionar surd
sau altă deficienţă severă nu pot fi poate comunica cu clientii folosind un mecanism de
angajate în locuri de munca obisnuite. telecomunicatii. De asemenea, în centrele de recuperare pot
fi găsiţi ca maseuri.
O persoană cu paralizie cerebrală se poate deplasa la locul
de munca folosind un fotoliu rulant electric şi poate
comunica cu colegii folosind o tastatura specială sau un
sintetizator de voce.
Majoritatea limitarilor funcţionale pot fi depăşite cu
ajutorul tehnologiei asistive.
Persoanele cu dificultăţi de învăţare Persoanele cu dificultăţi de învăţare muncesc şi, cu ajutorul
sau alte deficienţe mintale nu pot serviciilor de suport, aceste persoane reusesc să-şi păstreze
menţine un loc de munca stabil. slujbele permanente şi plătite.
Persoanele cu dizabilităţi primesc 79% din adulţii cu dizabilităţi care nu lucrează ar prefera să
ajutoare financiare de la stat şi, din fie încadraţi în câmpul muncii.
aceasta cauză, nu mai vor să
muncească.
Dizabilitatea este o problema pur Dizabilitatea este o problema ce ţine de drepturile omului.
medicală. Este vorba de dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o viată
independentă.
Integrarea copiilor cu dizabilităţi în In tările în care există aceasta experienţă, profesorii şi
învăţământul de masă reduce părinţii au fost de acord că educaţia incluzivă aduce
standardele educationale. beneficii atât elevilor cu dizabilităţi, cât si colegilor lor.

Dacă faci o rampă la o cladire ai Barierele fizice şi arhitecturale care împiedică accesul unei
rezolvat problema accesibilităţii persoane cu dizabilităţi într-o clădire sunt mult mai
persoanelor cu dizabilităţi. complexe şi includ: accesul pe holuri, săli, etaje superioare,
grupuri sanitare, etc.
Facilitatile de accesibilizare sunt Facilitatile de accesibilizare sunt folosite de mai multe
folosite numai de o categorie mică de categorii de persoane: persoane cu mobilitate redusă
persoane. (permanentă sau temporară), mame cu copii în cărucior.
Societatea în ansamblul ei pierde de fiecare dată când un
individ este împiedicat să iasă din casă, să se ducă la
serviciu, să-şi facă cumpărături, să apeleze la servicii
bancare sau să mănânce la restaurant.
Persoanele cu dizabilităţi – aproape 13% dintre români – au
aceleasi drepturi fundamentale la independenţa şi la
deplina participare în societate ca orice altă persoană.
Oamenii de afaceri pot da faliment Barierele arhitecturale existente trebuie înlăturate atunci
dacă sunt fortaţi să înlăture barierele când acomodarea este “realizabilă”. Construcţiile noi sau
arhitecturale. cele renovate pot fi uşor accesibilizate încă din faza de
proiectare la o fracţiune din costul necesar înlăturării
barierelor fizice deja existente. Persoanele cu dizabilităţi,
constituie, de asemenea, o categorie însemnată de potenţiali
clienţi pentru multe afaceri sau servicii
Persoanele cu dizabilităţi nu utilizează Dacă sistemul de transport în comun ar fi accesibil, numărul
sistemul de transport în comun, deci persoanelor cu dizabilităţi care-l folosesc ar creşte
accesibilizarea acestuia este inutilă. considerabil.
Prea multe locuri de parcare sunt In special în parcarile mari, numărul legal al locurilor de
rezervate pentru persoane cu parcare accesibilizate este cu mult mai mic decât necesarul.
dizabilităţi.
Sursa: site ONPHR
MESAJE CHEIE 1. Nevoile emoţionale ale unui copil cu handicap sunt

mai mari decât cele ale unui copil fără handicap
2. Copilul cu handicap are o dorinţă naturală de a
evolua, progresa şi trebuie încurajat în acest sens
3. Fiecare tip de deficienţă presupune anumite
trăsături psiho-motorii distincte, ce vor influenţa
dezvoltarea ulterioară a personalităţii
4. Există numeroase prejudecăţi privind copilul cu
handicap, care nu au susţinerea realităţii
AUTOEVALUARE 1. Copii cu deficienţă de auz au şi deficit de intelect?

2. Care dintre tipurile de handicap necesită cea mai atentă
îngrijire?
3. Cât la sută din populaţia României o reprezintă persoanele
cu handicap?
4. Ce presupune relaţia cu divinitatea?

SESIUNEA 2
SESIUNEA 2 4 ore
2.1 Programul individual de recuperare, reabilitare, integrare a copilului cu
handicap
2.2 Tehnici specifice de îngrijire integrată a copilului cu handicap, utilizarea
manevrelor de transport şi transfer ale copilului cu dizabilităţi
SESIUNEA 2.1 PROGRAMUL INDIVIDUAL DE RECUPERARE, REABILITARE,

INTEGRARE A COPILULUI CU HANDICAP
2.1.1 Obţinerea certificatului de handicap

Incadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de către Comisia pentru
Protectia Copilului, care reprezintă organul de specialitate al Consiliilor Judeţene, după caz, ale
Consiliilor Locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap sunt

aprobate, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii şi Secretariatului de Stat al Secretariatului de
Stat pentru Persoane cu Handicap nr.39/11/2000 privind înfiinţarea comisiilor de expertiză
medicală a copilului cu handicap şi aprobarea criteriilor medicale de încadrare a copilului cu
vârste cuprinse între 0-18 în categorie de handicap.
Etapele obţinerii certificatului de handicap:

1. Depunerea unei cereri prin care solicitati eliberarea unui certificat de handicap – se
completează o cerere tip la sediu Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de
pe raza teritorială a domiciliului. Actele care trebuie anexate, în copie xerox, cererii adresate
Comisiei pentru Protecţia Copilului în vederea eliberării certificatelor de încadrare într-un grad de
handicap şi de orientare şcolară:
fişa psihologică de la specialistul care evaluează copilul;
traseul educaţional de la psihopedagogul care evaluează copilul;
ancheta socială.
Toate acestea vor fi depuse la Serviciul de Evaluare Complexă (SEC), care are obligaţia să
verifice îndeplinirea condiţiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap şi orientare
şcolară/profesională a acestuia, să întocmească raportul de evaluare complex, să întocmească
planul de recuperare al copilului cu dizabilităţi, precum şi planul individualizat de protecţie al
acestuia. De asemenea, SEC propune Comisiei de Protectie a Copilului următoarele variante:
încadrarea copilului într-o categorie de persoane cu handicap;
orientarea şcolară;
după caz, stabilirea unei măsuri de protecţie;
2. Evaluarea - asistentul social care va prelua cazul, va stabili împreună cu dvs:

data evaluarii;
locul în care se va desfaşura (există posibilitatea evaluării la domiciliu pentru copiii
nedeplasabili);

actele ce sunt necesare pentru întocmirea dosarului.
La data şi locul stabilit, copilul va fi evaluat din punct de vedere al tulburarilor functionale
(stabilite prin evaluarea medicală făcută pe baza dignosticului medicului specialist curant) şi al
stadiului de evoluţie, de complicaţii în activitatea şi participarea socială (prin evaluarea psiho -
socială).
3. Intocmirea dosarului şi depunerea lui la comisia pentru protecţia copilului - în urma

evaluării complexe se stabileşte severitatea handicapului, iar dosarul care contine şi raportul final
de evaluare complex, întocmit de serviciul de evaluare complexă, va fi înaintat comisiei pentru
protecţia copilului.
Acte necesare dosar:

dosar cu şină
certificat de naştere copil (copie)
bi/ci asistent maternal (copie)
certificat medical tip a5 eliberat de către medical specialist din cadrul centrelor medicale
acreditate (ambulatorii de specialitate sau spitale)
hotărârea de plasament
bilete de ieşire spital (copie)
analize medicale (în copie, daca este cazul)
Dosarul este înaintat comisiei pentru protecţia copilului, acesta îl analizează şi eliberează o
hotărâre cu anexele:
certificat de încadrare in grad de handicap;
certificat de orientare profesionala;
plan individual de servicii pentru reabilitare şi integrare sociala.
4. Reevaluare - solicitantul revine pentru obţinerea certificatului de încadrare în grad de

handicap cu 30 de zile înainte de data expirări hotărârii anterioare sau în cazul modificării stării de
sănătate.

2.1.2 Planul individual de recuperare, reabilitare, integrare a copilului cu handicap

Odata cu emiterea certificatului de încadrare în grad şi tip de handicap, Serviciul de Evaluare
Complexă are obligaţia de a elabora Programul individual de recuperare, reabilitare şi integrare
socială a copilului cu handicap, ca parte integranta a Planului Individual de Protecţie.
Pentru elaborarea Programului individual de reabilitare şi integrare socială, se va colabora

cu persoana cu handicap sau cu reprezentantul legal al acesteia, în cazul nostru, dvs.
RETINETI:
Scopul recuperării constă, pe de o parte, în valorificarea la maxim a posibilităţilor de
revitalizare a structurilor funcţionale alterate şi, pe de altă parte, în antrenarea structurilor
neafectate pentru a crea şi consolida comportamente şi abilităţi noi, în compensarea celor
deficitare.
AMP sprijină copilul cu handicap în desfăşurarea programului individual de recuperare în

locuinţă sau în afara acesteia, în comunitate şi astfel este necesar să cunoască şi să acceseze
resursele şi facilităţile din comunitate privind serviciile de recuperare. In acest sens, AMP poate
solicita Comisiei o listă cu datele de contact şi localizarea centrelor în care se poate realiza Planul
de recuperare.
In ceea ce priveşte integrarea, este recomandat ca AMP să:

Identifice modalităţi de integrare activă în comunitate: spre exemplu, centrele pe care le poate
frecventa, specialiştii pe care-i poate consulta, organizaţiile nonguvernamentale din
comunitatea în care locuieşte
Participe la activităţile legate de integrarea copilului la viaţa socială
Sprijine menţinerea relaţiilor copilului cu prietenii, anturajul şi stimulează dezvoltarea de noi
relaţii
Solicite sprijin în rezolvarea situaţiilor de neadaptare a copilului la viaţa social
Planul de recuperare se pune în practică în centrele de recuperare, AMP având obligaţia să

îndeplinească sarcinile care sunt menţionate în acesta. Din păcate, unui copil cu handicap nu-i
sunt suficiente cele câteva ore de recuperare care se desfăşoară într-un centru de recuperare,
astfel încât, pentru ca rezultatele să fie semnificative, este recomandat ca AMP să desfăşoare
procedurile de recuperare, în măsura posibilităţilor, şi acasă, dar numai la recomandarea strictă a
specialişlor. Recuperarea copilului cu handicap este un proces îndelungat, continuu şi este evident
faptul că nu poate fi realizat integral în unităţile medicale. Din aceasta cauză se pune problema
organizării activităţilor de recuperare la domiciliu.
RETINETI:
AMP nu va aplica nici o tehnică de recuperare fără acordul specialistului şi numai după ce
îşi însuşeşte temeinic tehnicile de lucru!
AMP va colabora cu specialiştii care se ocupă de copil şi astfel îşi va însuşi tehnicile de lucru
pe care acesta le solicită. Precizăm că, în cazul copiilor cu dizabilităţi, care au o nevoie
permanentă de recuperare, există riscul ca la un moment dat să dezvolte atitudini de respingere
sau chiar agresive legate de programul de recuperare, datorită uzurii, lipsei progresului sau a
progresului lent, a oboselii etc. Pentru a evita astfel de manifestări, se recomandă ca momentele în

care se fac exerciţiile de recuperare, să fie momente agreabile, pe care copilul să le dorească, să le
aştepte cu încântare. In acest sens, putem alterna exerciţii de recuperare, cu momente de joc şi de
bună dispoziţie, muzică etc. De asemenea, recompensarea copilului poate fi un puternic vector
motivaţional.
In funcţie de handicapul copilului, poate fi necesară intervenţia unuia sau, de cele mai
multe ori, a mai multor specialişti – kinetoterapeuţi, logopezi, psiho-pedagogi, maseuri,
psihologi, terapeuţi specializaţi în diverse forme de terapie (art-terapie, terapie
ocupaţională, ludo-terapie etc). Astfel, se poate forma în jurul copilului o echipă
pluridisciplinară, care, împreună cu dvs., să contribuie semnificativ la realizarea Planului de
recuperare.
Este extrem de important ca AMP să respecte cu sfinţenie recomandările specialiştilor din cadrul
echipei pluridisciplinare, să colaboreze cu aceştia şi să-i informeze cu privire la evoluţia copilului.

SESIUNEA 2.2 TEHNICI SPECIFICE DE ÎNGRIJIRE INTEGRATĂ A

COPILULUI CU HANDICAP, UTILIZAREA MANEVRELOR DE TRANSPORT ŞI
TRANSFER ALE COPILULUI CU DIZABILITĂŢI
2.2.1 Tehnici specifice de îngrijire integrata a copilului cu handicap
Deficienţă vizuală
RETINETI:
Copilul cu deficienţe vizuale „vede” cu mâinile, astfel întrega realitatea înconjurătoare trebuie
să treacă prin mâinile lui.
In funcţie de gradul de afectare a capacităţii vizuale, copiii cu o astfel de deficienţă se

adaptează cu mai multe sau mai puţină dificultate. Copiii nevăzători sunt dependenţi de
însoţitori, însă în spaţiile cunoscute se descurcă excelent. Explicaţi copilului zgomotele pe care le
aude, denumiţi-le clar şi precis, pentru ca în timp, să diferenţieze sursa şi natura zgomotelor. De
aceea, ori de câte ori mergeţi cu copilul într-un spaţiu, încăpere nouă, oferiţi-i cât mai multe detalii
verbale despre dimensiunile camerei, despre posibilele obstacole, depre zonele de acces sau
neaccesibile şi dacă este posibil, lăsaţi copilul să pipăie principalele elemente ale camerei, sub
supravegherea şi îndrumarea voastră, pentru a-şi crea harta mentală a spaţiului în care se află. In
felul acesta, diminuaţi considerabil frustrarea copilului, nesiguranţa pe care o resimte şi gradul lui
de dependenţă.
RETINETI:
Invăţaţi copilul ca în timp să-şi formuleze propriul lui set de întrebări, care să-i permită cea
mai rapidă formă de adaptare la un spaţiu nou.
De exemplu: „Suntem într-o cameră nouă, la un pas în faţa ta se află o masă cu scaune, în drepta
mesei un dulap, iar după dulap fereastra. In stânga mesei se află o canapea şi un lampadar, iar în
centrul camerei este un covor oval”
Pe măsură ce copilul creşte, va fi capabil să aprecieze distanţele, astfel că descrierile iniţiale vor
putea face referire şi la distanţe măsurabile (spre ex., „la 1m în dreapta se află televizorul şi o
jumătate de metru mai la stânga este un fotoliu”). El trebuie învăţat să-şi concentreze memoria pe
detalii semnificative şi să-şi dezvolte la maxim celelalte simţuri de care dispune.
De asemenea există produse proiectate să ajute nevăzătorii şi persoanele cu vedere slabă, spre
exemplu instrumente auditive şi verbale, maşini de citit, sisteme de scanare/citire a documentelor,
cititoare electronice de cărti, instrumente Braille, instrumente de transcriere şi traducere Braille,
instrumente de vizualizare marită a ecranului, suporturi pentru cărti, sisteme manuale şi electrice
pentru întors pagina, taste mari pe aparatele telefonice, telefoane speaker, cărti cu litere tipărite
mari, cărti audio, programe pentru computer etc. Din fericire, există foarte multe cărţi audio
pentru copii, iar editurile au început să editeze numeroase volume şi în varianta audio. O altă sursă
abundentă este internetul unde se pot găsi informaţii pe toate gusturile şi pentru toate vârstele.

Recomandări:
Camera copilului trebuie să conţină mobilierul strict necesar, pentru nu îngreuna accesul
acestuia;
Se vor evita piese de mobilier colţuroase, iar în cazul în care acestea există, colţurile vor fi
„îmbrăcate” într-un material moale;
Se vor evita piese de mobilier sau elemente decorative fragile (de ex. bibelouri, vaze etc), care
se dezechilibrează uşor;
Se va păstra o ordine cât mai clară a obiectelor de bază, pentru a fi uşor găsite de copil (de ex.
în raftul stânga sus sunt şoseţii, iar în stânga jos maieurile);
In cazul în care copilul doreşte o veselă personificată, oferiţi-i una cu elemente în relief, pe care
el s-o poată identifica uşor
Când vreţi să ajutati copilul cu deficienţe vizuale să se aşeze pe un scaun, oferiti-i indicatii
verbale (scaunul la stanga sau în dreapta sau în spatele tău etc.) şi puneti mâna copilului pe
spătarul sau pe bratul scaunului, astfel încât să-l repereze uşor şi rapid.
În cazul în care copilul prezintă o dublă deficienţă (vizuală şi auditivă), făceţi-vă cunoscută
prezenţa atingâng uşor umărul sau braţul copilului
Deficienţă auditivă
RETINETI:
Copiii cu deficienţe auditive au, de obicei, intelect normal, astfel că scopul principal al
integrării acestor copii este demutizarea, labiolectura, pentru a facilita relaţionările acestuia cu
ceilalţi oameni
Puţină lumea ştie faptul că aceşti copii pot percepe anumite vibraţii cu celelalte părţi ale corpului
(mâinile, picioarele, faţa), astfel că nu puţine au fost cazurile de copii cu deficienţe care au putut
dansa, nu pentru că aud muzica şi pentru că simt ritmul.
Activitatea specifică privind integrarea este demutizarea (sunete – silabe - cuvinte); un gest este
polisemantic (gestul pentru mama înseamnă şi frumoasă şi fată); ei înteleg contextul mimico-
gestual, bazându-se în comunicare pe acesta, astfel, cu ajutorul specialiştilor îşi însuşesc
lobiolectura - perceperea mişcărilor faciale sau citirea de pe buze.
Pentru îmbunătăţirea acuităţii auditive există produse special proiectate. Includ instrumente
asistive pentru ascultare, sisteme de amplificare cu infrarosu, sisteme audio/FM, amplificatoare
FM, amplificatoare TV, decodoare TV, sisteme de alertare si semnalare vizuala, sisteme de alertare
tactila, telefoane adaptate, etc.
Deficienţa neuro-motorie
Vizează reeducare motorie, mobilizarea motorie a segmentelor valide, cercetarea defectelor fizice
şi a posturilor deficitare.
Optimizarea integrării persoanelor cu deficienţe neuro-motorii presupune şi amenajarea spaţiului

şi iată câteva recomandări:
Camera trebuie să aibă ce puţin 150 cm între pat şi un alt obstacol (perete, alt pat, mobila,
pentru a putea permite transferul din scaunul rulant);
Toaleta trebuie să fie, dacă este posibil, separată de baie, pentru că un copil cu handicap are
nevoie în acest caz de mai mult timp decât o persoana fără handicap;

Sunt recomandate barele de susţinere adaptate individual, dar standardul este de maxim 100
cm deasupra solului, în cazul în care copilul nu se deplasează singur;
Toate uşile, chiar şi cea de la balcon nu trebuie să aibă prag. Accesul în interiorul încăperii ar
trebui să fie la acelasi nivel cu podeaua. Pragurile putin ridicate şi rotunjite nu constituie un
obstacol;
Rampa de acces trebuie să aibă o înclinare de maxim 6%;
Accesul în locuinţă nu trebuie să fie blocat de alte obiecte (vase cu flori, decoratiuni) mai ales
în locul în care se schimbă direcţia de deplasare;
Uşa de intrare în imobil trebuie să se deschidă spre interior şi să aibă 90cm lăţime.
Când vă plimbaţi trebuie să vă adaptaţi ritmul mersului în funcţie de ritmul copilului
Atunci când vreţi să ieşiţi într-un loc nou, asiguraţi-vă mai înainte că există spaţii
corespunzătoare pentru a asigura accesul liber pentru toată lumea şi în felul acesta evitaţi
expunerea copilului la situaţii jenante
În anumite situaţii este necesară înlocuirea sau substituirea părţilor corpului care lipsesc sau
funcţionează incorect cu membre artificiale sau cu orteze (atele, proteze, orteze pentru picioare,
etc).
Deficienta mentala
Activităţile de tip integrativ presupun joc, stimulare cognitivă cât permite deficienţa mentală,
uzând de pârghiile afective şi întăririle pozitive, stimularea perceptivă, cognitivă, învăţarea şi
corectarea limbajului. Desigur că în funcţie de gradul deficienţei, integrarea se va realiza diferit.
Pentru copiii cu o deficienţă mentală uşoară se poate lucra la nivelul unui copil normal, dar
crescând numărul repetiţilor, pe când în cazul unui deficienţe severe, nu va fi suficientă doar
creşterea numărului de repetiţii, ci şi adoptarea unor tehnici specifice de învăţat. Totuşi, în
situaţiile extreme, copiii nu obţin rezultate notabile.
Tulburari comportamentale
Scop îngrijirii integrate a copiilor cu tulburări de comportament este stingerea comportamentelor
negative, dezvoltarea unor comportamente dezirabile social şi anihilarea comportamentelor
deviante. Se pare că cele mai eficiente tehnici sunt cele comportamentale, prin care se întăresc
comportamentele pozitive şi se ignoră sau se sancţioneză (nu se pedepsesc) comportamentele
negative. Copiii vor învăţa treptat să-şi controleze comportamentul şi să se adapteze adecvat
situaţiilor.
2.2.2 Utilizarea manevrelor de transport şi transfer ale copilului cu dizabilităţi neuro-

motorii. Instrumente pentru mobilitate si transport
Există produse care ajuta persoanele cu dizabilitati neuro-motorii să se miste in mediul lor si le
ofera independenta in transportul personal. Acestea includ cadre metalice si suporturi pentru
sedere in picioare, instrumente pentru transfer, lifturi speciale care urmeaza balustrada scarii,
scootere, carucioare si tri-cicluri, biciclete adaptate, rampe, scaune pentru calatorie, centuri de
siguranta adaptate, comenzi speciale pentru conducere auto, vehicule tranformate, lifturi pentru
carucioare si pacient, compartimente speciale pentru carucior, etc. Sub-categoriile uzuale sunt:
Instrumente ambulatorii - Includ bastoane, accesorii pentru baston, carje, cadre metalice,
accesorii pentru cadre, etc.
Scootere si carucioare actionate electric
Carucioare. Vehicule adaptate - Includ sisteme pentru portarea in cabina, autoturisme si
camionete conventionale, comenzi adaptate pentru conducere auto, comenzi manuale, rampe,
lifturi, corsete pentru copil, etc.

Legislaţia actuală şi în special leg 448/2006, prevede norme clare prin care se doreşte
accesibilizarea persoanelor cu handicap (respectiv Cap IV Accesibilitate – leg 448/2006), pe toate
paliere sociale; transportul în comun, feroviar, accesul în instituţiile publice, în bănci, în instituţiile
sanitare etc.
RETINETI:
Toate manevrele de transfer şi transport trebuie să asigure permanent confortul şi
siguranţa copilului cu handicap.

SESIUNEA 2.3 PRACTICI RECOMANDATE PENTRU IGENA PERSONALĂ A

COPILULUI CU HANDICAP, ALCĂTUIREA UNUI MENIU ÎN CONCORDANŢĂ
CU PARTICULARITĂŢILE COPILULUI CU HANDICAP
2.3.1 Igiena personală a copilului cu handicap
Domeniul igienei subsumează următoarele arii de aplicabilitate:

Igiena alimentaţiei – asigurarea unei alimentaţii raţionale din punct de vedere cantitativ,
calitativ şi evitarea alimentatiei nerationale sau infestate care ar conduce la îmbolnăvirea
organismului.
Igiena vestimentaţiei – vestimentaţia şi încălţămintea, pe lângă rolul estetic, îndeplineşte şi
funcţia de protecţie a organismului faţă de eventualele traumatisme, dezechilibre termoreglatorii
sau îmbolnăviri.
RETINETI:
Vestimentaţia şi încălţămintea
trebuie să fie menţinută într-o stare perfectă de curăţenie
trebuie să fie adecvată sexului, vârstei, sezonului, precum şi nevoilor de mişcare ale copilului
trebuie să fie lejeră şi confortabilă, fiind principalele criterii de selecţie a acestora
încălţămintea trebuie astfel aleasa încât să nu dea naştere durerilor, oboselii, rănilor sau tulburarilor
de circulatie. Este posibil ca asistatul să poarte încălţăminte ortopedică, care se realizează la
recomandarea medicului, în centre specializate.
ciorapii – au rol în absorţia transpiraţiei, evitarea degerăturilor; este obligatorie schimbarea lor
zilnică.
Igiena locuinţei - asigurarea condiţiilor optime de locuit, activitate, odihnă, presupunând:

aerisirea, iluminarea, menţinerea unei temperaturi ambientale optime şi ventilarea încăperii.
Igiena camerei, cât şi a obiectelor care-l înconjoară pe asistat, reprezintă un factor esenţial în
îngrijirea acestuia, deoarece reduce semnificativ riscul de îmbolnăvire. Iarna, când se aeriseşte
camera, copilul trebuie învelit cu patură, iar capul se acoperă cu un prosop sau o căciulă.
RETINETI:
Lumină naturală produce un efect benefic asupra sistemului nervos, influenţând circulaţia
sanguină şi respiraţia; în acelasi timp ea distruge microbii patogeni.
Camera trebuie să conţină cât mai puţin mobilier. Patul trebuie amplasat astfel încât copilul cu
handicap să nu fie deranjat de lumină şi să fie posibil accesul uşor.
Igiena individuală
Este o condiţie esenţială pentru păstrarea sănătăţii. Igiena individuală se referă atât la persoanele
asistate, cât şi la asistentul maternal profesionist. Ea cuprinde :
igiena mentală – are ca scop păstrarea sănătăţii mentale şi diminuarea efectelor oboselii. Ea
se realizează prin odihnă (pasiva - somn şi activă - plimbari, sport, activitati fizice, practicarea
unui hobby).
igiena corporală – are ca scop păstrarea curăţeniei corpului şi, în special, a pielii expuse
permanent murdăriei prin contactul cu mediul înconjurător. Aceasta include :
1. spălarea mâinilor - cât mai des cu putinta
2. igiena zilnică (dinţii, faţa, picioarele, organele genitale)

3. igiena periodică (părul, unghiile etc)

4. igiena generală (întregul corp)
Igiena mâinilor
Mâinile, aflate în contact permanent cu obiecte din mediul înconjurator, sunt partea cea mai
expusă a corpului nostru şi astfel pot deveni o sursă de îmbolnăvire. In consecinţă, igiena lor este
extrem de importantă, riguroasă şi obligatorie.
Reguli generale pentru AMP:

se evită zgarieturile şi se folosesc loţiuni de dezinfectare;
se taie unghiile scurt şi li se menţine curăţenia
se evită contactul direct cu sângele, puroiul, urina, materiile fecale;
se folosesc manusi de protectie şi prosoape de uz unic ;
se evită folosirea periilor şi a truselor de manichiură în comun.
MÂINILE ÎNGRIJITORULUI SE VOR SPĂLA

CAND CUM
în fiecare dimineaţă la intrarea în cameră a se înmoaie şi se săpunesc bine mâinile;
dvs.; se spală mâinile sub jetul de apă;
după schimbarea hainelor; se freacă insistent mâinile în timpul spălării;
după folosirea toaletei; se freacă toată suprafaţa şi toate părţile
înainte şi după pregătirea mesei; mâinilor;
după contactul cu materiile infestate; se clătesc bine şi se usucă mâinile;
ori de câte ori este nevoie;
Mâinile se vor spăla obligatoriu cu apă şi săpun înainte de fiecare masă, după folosirea toaletei sau
ori de cate ori este nevoie. In cazul în care mâinile prezintă crăpături, zgârieturi, este bine să se
aplice local cu o cremă emolientă care să contină şi dezinfectant.
Toaleta copilului - face parte din îngrijirile de bază acordate cu scopul de a asigura confortul şi
igiena copilului. Constă, în special, în menţinerea pielii într-o stare perfectă de curăţenie şi în
prevenirea apariţiei leziunilor cutanate.
Toaleta copilului cu handicap poate fi:

zilnică – totală sau pe regiuni (a regiunii feţei, urechilor, gâtului, membrelor superioare sau
inferioare, regiunii axilare, toaleta cavităţii bucale, îngrijirea părului, toaleta intimă)
săptămânală – totală sau pe regiuni
RETINETI:
Se recomandă ca toaletarea generală să se realizeze pe nemâncate, pentru a evita eventualele
probleme digestive şi nu trebuie să depăşească 15 – 20 de minute.
Duşul îmbogăţeşte acţiunea băii cu masajul fin al jetului de apă pe suprafaţa corporală. În cazul
copiilor imobilizaţi, toaleta zilnică permite controlul regiunilor expuse escarelor (vezi ANEXA 5) şi
actionează în vederea prevenirii acestora. De asemenea, baia permite observarea corpului
copilului şi identificarea oricăror probleme de sănătate.
Etapele toaletei Se respectă urmatoarea succesiune:

faţa, gâtul, urechile;

braţele şi mâinile;
partea anterioară a toracelui, abdomenul;
faţa anterioară a coapselor, spatele, fesele;
partea posterioară a coapselor, gambele şi picioarele;
organele genitale;
îngrijirea părului.
După spălarea întregului corp se frectionează cu alcool mentolat regiunile predispuse la escare. Se
va evita în timpul băii pe regiuni a copilului imobilizat la pat udarea aparatului gipsat sau a
pansamentului. In cazul în care se udă, pansamentul se reface.
2.3.2 Tehnici de îngrijire

In ceea ce priveşte îngrijirea copilului cu handicap, regulile de bază sunt general valabile, ca pentru
orice alt copil.
Efectuarea toaletei generale a copilului prin imbăiere:

Pregătirea psihică şi fizică a copilului:
se anuntă copilul cu câteva minute înainte că urmează să i se facă baie şi i se explică asistatului
fiecare etapă în parte;
se invită copilul să urineze;
spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun;
se închid ferestrele şi uşa şi se verifică temperatura camerei, astfel încât să nu existe diferenţe
mare de temperatură;
se dă drumul la apa rece şi apoi la apa caldă pentru a preveni formarea aburilor;
se verifică temperatura apei
se pregătesc schimburile având grijă să aibă temperatură optimă
se transportă asistatul în camera de baie;
este ajutat să se dezbrace;
se poate proteja părul cu casca de baie, dacă nu se doreşte îmbăierea capului;
în funcţie de starea generală, dacă este imobilizat sau prezintă, spre exemplu risc de crize de
epilepsie, se poate aşeza copilul în cadă, cu ajutorul unui cearsaf, care se menţine pe tot
parcursul băii pe fundul căzii, pentru ca, la nevoie, să poată fi scos imediat, cu ajutorul lui.
Efectuarea toaletei generale:

se pune o manuşă de baie, se săpuneşte suprafaţa corpului, fiecare zonă în parte, şi apoi se
clăteşte săpunul de pe tegumente;
se stropeşte/clăteşte suprafaţa corpului cu apă la o temperatură ceva mai scăzută decât cea
din cadă (are efect mecanic şi tonifică ţesuturile, activează circulaţia şi respiraţia)
se usucă suprafaţa corpului prin ştergere cu prosoape curate
se poate frecţiona corpul cu alcool pentru închiderea porilor şi stimularea circulaţiei şi, după
uscare, se pudrează uşor cu talc regiunea pliurilor, în special în cazul copiilor antepreşcolari.
De asemenea, se acordă o atenţie mai specială în cazul copiilor imobilizaţi, urmărindu-se ca
aceaştia să nu facă escare.
se îmbracă hainele curate, explicându-i-se copilului ce se întâmplă şi cerând sprijinul acestuia;
se efectuează toaleta unghiilor;
după eliminarea apei din cadă, aceasta se dezinfectează;

RETINETI:
Dacă în timpul băii se alterează starea generală a copilului, atunci se dă drumul apei, sustinând
capul asistatului.
Se recomandă să se vorbească permanent cu asistatul în timpul băii şi să se supravegheze starea
lui generală, intervenindu-se la orice modificare care semnalează o situaţie de urgenţă.
Tehnici de îngrijire corporala:
TEHNICA DE INGRIJIRE SCOPUL

INGRIJIRII
ÎNGRIJIREA OCHILOR
se îndepărtează secreţiile oculare de la comisura externă prevenirea infecţiilor
spre cea internă (dacă e posibil se foloseste un tampon oculare
steril)
se spală ochii, se limpezesc şi se sterg cu un prosop curat
ÎNGRIJIREA FEŢEI
se spală cu săpun fruntea de la mijloc spre tâmple, apoi menţinerea supleţei pielii
regiunea din jurul gurii şi cea din jurul nasului prin mişcări evitarea escarelor şi
circulare infecţiilor cutanate
după limpezire se sterge imediat prin tamponare cu acelaşi
prosop. Eventual se poate aplica o cremă pentru hidratarea
feţei
ÎNGRIJIREA MUCOASEI NAZALE
se curaţă fosele nazale, fiecare cu câte un tampon umezit în menţinerea
ser fiziologic permeabilităţii căilor
se supraveghează respiraţia copilului respiratorii superioare
se evită contactul mâinilor cu secreţiile nazale prevenirea escarelor,
infecţiilor nazale
ÎNGRIJIREA URECHILOR
se curaţă conductul auditiv extern cu un tampon uscat, un menţinerea stării de
tampon pentru fiecare ureche curăţenie a pavilionului
se spală pavilionul urechii cu un tampon umed, insistând urechii şi a conductului
cu atenţie la şanţurile pavilionului şi la regiunea din auditiv extern
spatele urechii îndepărtarea depozitelor
dacă a intrat apă în urechi, ţineţi cu mâna lobul urechii şi naturale de ceară
întoarceţi capul de câteva ori spre dreapta şi spre stânga
dacă observăm că există ceară în ureche, picuraţi 2 picături
de ulei călduţ în ureche şi aceasta va ieşi, în câteva zile,
singură; dacă nu vă descurcaţi, consultaţi medicul ORL
nu se introduc în ureche beţişoare “de urechi”
ÎNGRIJIREA GÂTULUI
se spală cu apă şi săpun menţinerea stării de
se clăteşte bine şi se sterge imediat cu prosopul curăţenie a gătului
se evită presiunea prea mare asupra gâtului pentru a nu
provoca senzaţia de sufocare
ÎNGRIJIREA MEMBRELOR SUPERIOARE
se săpuneşte circular începând de la umăr spre capătul menţinerea stării de

distal, insistand în zona axilară (zona subraţului) curăţenie

se limpezeste şi se şterge imediat cu prosopul curat prevenirea escarelor, în
se va avea grijă ca axilele să rămâna perfect uscate cazul copiilor imobilizaţi
se pot pudra cu talc
se procedează la fel şi cu celelalt braţ
ÎNGRIJIREA TORACELUI
se săpuneşte mai întâi partea anterioară a toracelui şi apoi menţinerea stării de
se limpezeşte curăţenie
în cazul fetiţelor care prezintă deja o dezvoltare
semnificativă a sânilor, se insistă la pliurile submamare a
căror neglijare poate genera micoze, infectii etc.
se poate pudra cu talc
ÎNGRIJIREA ABDOMENULUI
se săpuneşte abdomenul menţinerea stării de
se insistă asupra regiunii ombilicale cu un tampon curăţenie
se limpezeşte uşor
ÎNGRIJIREA SPATELUI
se săpuneşte spatele şi regiunea lombo-sacrată menţinerea stării de
se limpezesc bine şi se şterg prin tamponare curăţenie
ÎNGRIJIREA MEMBRELOR INFERIOARE
se săpunesc coapsele, insistând în regiunea inghinală menţinerea stării de
se săpuneste gamba insistând în regiunea poplitee şi in curăţenie
spaţiile interdigitale prevenirea escarelor,
se limpezesc şi se sterg cu un prosop – se recomandă în cazul copiilor
utilizarea unui alt prosop pentru picioare, faţă de prosopul imobilizaţi
pentru corp
se pot pudra cu talc spaţiile interdigitale
ÎNGRIJIREA ORGANELOR GENITALE
se săpuneşte zona genitală şi se îndepărtează foarte bine menţinerea stării de
resturile de săpun, care pot produce prurit sau inflamaţii curăţenie
se sterg organele genitale şi regiunea din jur cu un al
treilea prosop
se sterg cu grija plicile şi se pot pudra cu talc
ÎNGRIJIREA PĂRULUI
se umezeşte părul, se samponează menţinerea stării de
se masează uşor pielea capului cu pulpa degetului curăţenie
se limpezeşte părul din abundenţă şi se repetă starea de bine a copilului
şamponarea, dacă este cazul
se acoperă cu prosopul uscat
se usucă părul şi se piaptană cu blândeţe
ÎNGRIJIREA UNGHIILOR
se taie cu atenţie unghiile, după baia generală, la nivelul menţinerea stării de
degetului, pentru a degaja părţile laterale spre a nu se curăţenie
aduna murdaria şi se taie cuticulele (pieliţele) care agaţă îndepărtarea depozitului
se vor dezinfecta imediat instrumentele după utilizare subunghial
evitarea eventualelor
zgărieturi, produse
involuntar de unghiile
prea mari

ÎNGRIJIREA CAVITĂŢII BUCALE

se foloseşte o periuţă de dinţi cu perii moi, rotunjiti la menţinerea stării de
capete şi cu un cap care să fie destul de mic pentru a ajunge curăţenie
în toate părţile gurii prevenirea problemelor
periuţa trebuie înlocuită la fiecare 3-4 luni, periuţa de dinţi gingivale sau dentare (de
trebuie plasată la un unghi de 45 de grade faţă de dinţi, în ex. cariile)
zona unde dinţii întâlnesc gingiile
se apasă cu fermitate şi se imprimă mişcări de dute-vino,
folosind mişcări circulare, timp de 3-5 minute
nu trebuie frecat prea tare, deoarece periajul prea viguros
poate face ca gingiile să se retragă sau poate zgâria smalţul
trebuie periate toate suprafeţele dinţilor, părţile laterale
ale limbii si obrajii (mucoasa jugala)
acordăm o atenţie specială dinţilor din faţă şi tuturor
suprafeţelor dinţilor din spate
în plus se recomandă vizite regulate la medicul stomatolog
2.3.3 Alcătuirea unui meniu

Nu există recomandări speciale privind alimentaţia unui copil cu dizabilităţi, decât în cazul
meniurilor specificate de medic. Recomandările din cadrul modului 3 cu privire la alimentaţie
copilului sunt perfect valabile şi pentru copiii cu dizabilităţi. Desigur că, dacă medicul specialist
recomandă urmarea unui anumit regim alimentar, în funcţie de diagnosticul şi particularităţile
copilului, AMP are obligaţia de a respecta cu stricteţe recomandările medicale.
Spre exemplu, copiilor hiperkinetici nu le sunt recomandate băuturile şi alimentele cu conţinut de

cofeină (cola, ciocolată etc) sau copiilor cu sindrom Down nu le sunt recomandate alimentele
grase, deoarece aceştia au tendinţă spre obezitate. Insă, reamintim, că toate recomandările privind
tipul de dizabilitate vor fi oferite AMP de către medicul specialist, nutriţionist sau orice alt
specialist, în domeniul său de competenţă.

MESAJE CHEIE 1. Certificatele de handicap se eliberează de către

Comisia pentru Protecţia Copilului, după o
metodologie specifică
2. Fiecare tip de deficienţă presupune tehnici specifice
de îngrijire integrată
3. Manevrele de transfer şi transport trebuie să asigure
confortul şi siguranţa copilului cu handicap
4. AMP nu va aplica nici o tehnică de recuperare fără
recomandarea şi acordul specialistului
5. Recomandările medicului privind îngrijirea,
tratamentul şi alimentaţia copilului cu handicap vor fi
respectate cu stricteţe de către AMP
6. AMP trebuie să respecte cu stricteţe normele de
igienă şi să aplice tehnicile de îngrijire specifică
tipului de handicap
7. AMP trebuie să respecte cu stricteţe recomandările
medicului privind alcătuirea unui meniu
AUTOEVALUARE 1. Cine eliberează certificatul de handicap?

2. Care sunt principalii paşi în vedera obţinerii
certificatului de handicap?
3. Care sunt etapele toaletei generale a copilului şi cât timp
durează?
4. Care sunt tehnicile de kinetoterapie pe care AMP le
poate aplica?

SESIUNEA 3
SESIUNEA 3 3 ore
copilul cu handicap
3.2 Sexualitatea copilulului cu nevoi speciale, forme şi deprinderi de viaţă
independentă
SESIUNEA 3.1 LIMBAJELE VERBALE, NONVERBALE ŞI A MODALITĂŢI

ALTERNATIVE DE COMUNICARE CU COPILUL CU HANDICAP
A. Deficienţe senzoriale:
1. Vizuale – dacă copilul cu deficienţă vizuală nu a văzut niciodată, se vor evita descrieri care să
conţină culori, axându-ne mai mult pe detalii privind dimensiunea obiectelor şi utilitatea lor. Dacă
au văzut anterior, se pot folosi detalii legate de culori, dar în forma lor primară, nu în nuanţe.
Aceşti copii au în general un vocabular redus, dar reuşesc să comunice adecvat situaţiei.
In ceea ce priveşte limbajul nonverbal, se remarcă faptul că aceşti copii utilizează mai puţin
expresiile faciale, dar utilizează excesiv mâinile (gesticulează), prin care compensează deficienţa.
Recomandări cu privire la comunicarea AMP – copil cu deficienţe vizuale:
Folosiţi detalii semnificative şi care să fie uşor sesizabile la nivel tactil, atunci când vorbiţi
despre un obiect;
Descrieţi ceea ce faceţi, mai ales dacă activitatea respectivă presupune sunete noi pentru copil
sau dacă ştiţi că urmează să produceţi un zgomot de o mai mare intensitate, astfel încât acesta
să nu se sperie;
Spuneţi copilului atunci când părăsiţi camera;
Incurajaţi-l să pună întrebări atunci când are nelămuriri;
Atenţionaţi-l atunci când are tendinţa de a vorbi prea tare, deoarece copiii cu deficienţe de auz
au această tendinţă
Când doriţi să faceţi ceva care implică atingerea copilului, anunţaţi-vă întenţia: „Uite, acuma am
să-ţi dau jos bluziţa”
Luaţi în considerare şi alte forme de comunicare, dacă cele evidente nu vă sunt accesibile, spre
ex, există copii cu deficienţe vizuale dar şi auditive, cu care se poate comunica prin simţul tactil
(dacă cunoaşte literele, de ex., le putem desena în palmă)
Spuneţi clar ce doriţi de la copil, deoarece mimica şi gestica nu pot să vă ajute în comunicare
Un limbaj alternativ pentru nevăzători este limbajul Braille care este un sistem de scriere în care
literele sunt compuse din puncte ieşite în relief şi care pot fi resimţite cu ajutorul degetelor.
Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825 (vezi ANEXA 7).
2. Auditive: în cazul deficienţelor auditive, comunicarea capătă forme speciale. De-alungul

timpului s-au creat numeroase sisteme de comunicare alternative. Iată câteva recomandări
privind comunicarea cu un copil cu deficienţe auditive:
Folosiţi propoziţii simple şi clare, referindu-vă la obiectul care i-a captat atenţia;
Încurajaţi-l să ia parte la dialog, acceptând orice contribuţie din partea copilului
Nu-l întrerupeţi când spune ceva pentru a-l corecta, ci repetaţi corect cuvânul când acesta a
terminat de vorbit;
Întreruperile frecvente nu-l încurajează, din contră;

Când remarcaţi o expresie facială a copilului, verbalizaţi-o pentru el;

Când remarcaţi un interes către un obiect sau o activitate, verbalizaţi-o pentru el.
Folosiţi-vă de mimică şi gestică, pentru a compensa lipsa cuvintelor
Nu acoperiţi zona gurii cu mâna, alimente, ţigări
Arătaţi-vă intenţia de a comunica, atingând uşor copilul
Ca modalitate alternativă de comunicare, specifică deficienţelor auditive este labiolectura. Aceasta

înseamnă descifrarea unui text pe care-l rosteşte cineva prin urmărirea cu atenţie a buzelor
vorbitorului. Ea joacă un rol important, compensând într-o oarecare măsură lipsa auzului. Există
cazuri numeroase în care persoane adulte cu deficienţe auditive citesc atât de bine pe buze, încât
nici nu este sesizabilă deficienţa, totuşi nu trebuie exclus riscul unor erori, cu atât mai mult cu cât
citirea pe buze necesită un grad mare de concentrare.
Trebuie să conştientizăm că anumite sunete sunt invizibile pe buze, iar altele seamănă mult între
ele putând fi confundate. Această abilitate de a citi pe buze se învaţă şi toţi copiii cu deficienţe de
auz trebuie să şi-o dezvolte. Ea se perfecţionează în timp, putând să ajugă la rezultate fantastice.
Totuşi principala provocare a copiilor cu deficienţe auditive este demutizarea. Acest lucru se va
realiza cu sprijinul unui logoped.
RETINETI:
Recomandări pentru AMP atunci când comunicăm cu un copil cu deficienţe de auz:
Staţi cu faţa la copil
Nu răspundeţi în locul lui, ci îl întrebaţi în aşa fel încât să fie înţeles uşor
Nu vă acoperiţi gura, nu vă întoarceţi cu spatele, nu plecaţi în timp ce vorbiţi
Aşteptaţi până când copilul este atent înainte de a începe să vorbiţi
Conştientizaţi faptul că este un efort pentru copil şi că poate obosi uşor
Vorbiţi la obiect şi evitaţi schimbările bruşte de subiect
Vorbiţi clar şi mai rar
Când este cazul folosiţi repere vizuale, scrisul sau desenul
Păstraţi o distanţă potrivită – respectiv un metru faţă de copil
O altă modalitate alternativă de comunicare este limbajul semnelor (vezi ANEXA 7). Limbajul
semnelor este un limbaj cu reguli proprii, structură proprie şi modalităţi proprii de exprimare. Nu
este o traducere în semne a unui limbi şi nici nu înseamnă folosirea mâinilor pentru a ilustra un
cuvânt, deoarece unul şi acelaşi semn poate reprezenta mai multe cuvinte din limbajul vorbit. Nu
există un limbaj universal al semnelor, fiecare ţară având propriul său limbaj. Limbajul semnelor
se învaţă în cadrul instituţiilor speciale de învăţământ.
B. Deficienţele neuro-motorii:
Copiii cu deficienţe neuromotorii au de cele mai multe ori intelect normal, astfel că nu au probleme
în înţelegerea mesajului, pot avea însă probleme în emiterea lui. Particularităţi privind
comunicare cu un copil cu deficienţe neuro-motorii:
un copil cu deficienţă neuro-motorie, care nu are inteligenţa afectată, nu are dificultăţi majore
de înţelegere şi de răspuns, poate doar ca timp de reacţie;
un copil care are dificultăţi de vorbire, va oferi un răspuns adecvat, chiar dacă nu va fi clar;
copiii îşi vor găsi propriile modalităţi de comunicare: prin gesturi, imagini, sunete diferenţiate;
copiii vor fi încurajaţi să înveţe să scrie şi să citească, cu sau fără ajutorul calculatorului, sau cu
orice alte mijloace de comunicare;

există unii copii pentru care vorbirea şi gesticulaţia implică un efort fizic prea mare, dar pentru
care limbajul imaginilor este prea simplu din punct de vedere intelectual. Aceşti copii sunt
capabili să înveţe să scrie şi să citească şi să folosească un tabel de comunicare alcătuit din
cuvinte şi propoziţii;
Recomandări privind comunicarea AMP – copil cu deficienţe neuro-motorii:

dacă este un copil imobilizat în fotoliu rulant, asezaţi-vă pe scaun, pentru ca el să nu fie nevoit
să stea cu privirea în sus, încurajând în felul acesta şi comunicarea de la egal la egal
aşteptaţi până când copilul finalizează ce are de spus, chiar dacă timpul lui de reacţie este mai
lent
dacă nu înţelegeţi ce spune, întrebaţi-l din nou şi încurajaţi-l să folosească şi alte mijloace de
expresie
C. Deficienţele mentale:
Comunicarea copiilor cu deficienţe mentale depinde foarte mult de nivelul coeficientului de
inteligenţă: cu cât coeficientul de inteligentă este mai mare, cu atât capacităţile lui de înţelegere şi
exprimare sunt mai bune. Desigur că un coeficient de inteligenţă foarte mic, preuspune implicit
dificultăţi majore în înţelegerea şi exprimarea verbală. In general, copilul cu deficienţe mentale:
Poate recunoaşte sensul cuvintelor şi propoziţiilor simple

Poate fi ajutat să înţeleagă, dacă persoana care vorbeşte foloseşte cuvinte simple, uzuale şi
gesturi;
Va putea să decidă forma unui răspuns simplu şi să transmită un mesaj simplu, prin cuvinte
sau gesturi;
Poate întâmpina dificultăţi de pronunţie
Pentru cei care comunică cu un astfel de copil este important să înţeleagă şi să răspundă adecvat;
în acest mod se vor putea evita întreruperi ale ciclului de comunicare.
In cazul unor deficienţe metale severe:

Trebuie să înţelegem mai întâi că un astfel de copil poate vedea şi auzi, dar poate fi inapt în
înregistrarea mesajelor;
Nu înţelege cuvintele, dar poate înţelege tonalitatea vocii, expresia feţei, gesturile simple;
Poate răspunde la situaţii comunicând prin mişcări ale corpului, sunete sau tipuri diferite de
plâns.
Este important ca AMP să observe orice semn de comunicare şi să răspundă prompt astfel încât să
fie susţinută orice formă de comuniare. Răspunsul la reacţia de comunicare a copilului este un
factor de întărire al comportamentului copilului. Dacă va primi un răspuns la intenţia lui de
comunicare, copilul va repeta această experienţă.
Orice copil are nevoie să-şi dezvolte unele mijloace de comunicare fie cuvinte, fie gesturi, fie
mişcări ale corpului. AMP trebuie să fie atent la toate încercările de comunicare ale copilului şi să
răspundă adecvat acestora.
Cum să vorbeşti unui copil cu deficienţă mentală:

Vorbeşte-i copilului despre ceea ce se întâmplă în jurul lui;
Aşează-te la nivelul copilului şi vorbeşte-i faţă-n faţă;
Înainte de a vorbi, atrage-i atenţia atingându-l uşor şi pronuntându-i numele;
Asigură-te că el te priveşte atunci când îi vorbeşti;

Când vorbeşti exemplifică prin gesturi mesajul pe care vrei să-l transmiţi;
Încurajează copilul să folosească gesturi când vrea să transmită ceva;
Arată-i copilului de fiecare dată obiectul despre care vorbeşti;
Încurajează copilul să cânte şi să producă diverse onomatopee atunci când se joacă;
Când vorbiţi folosiţi expresia feţei pentru a-l ajuta să înţeleagă sensul mesajului;
D. Deficienţele de limbaj:
Copiii cu deficienţe de limbaj au o dorinţă naturală de a comunica şi de a se face înţeleşi. Din
păcate, atunci când eforturile lor nu sunt susţinute, sunt tentaţi să renunţe uşor. Recomandări:
Copilului nu trebuie să i se facă observaţii referitoare la modul în care vorbeşte şi nu i se va
atrage direct atenţia că a greşit;
Este important să stabilim un bun contact vizual, pentru a nu exista nici un fel de bariere în
comunicare;
Copilul nu este grăbit să răspundă;
Adresaţi întrebări care să necesite răspunsuri scurte, de tip DA/NU
I se vorbeşte calm, rar şi expresiv, iar copilul va răspunde în acelaşi fel;
Este bine să învăţăm odată cu copilul alternativele de comunicare
Dacă nu aţi înţeles cere-ţi copilului să repete mesajul şi încurajaţi-l să folosească şi alte
mijloace de expresie (de ex, scrisul)
E. Tulburări comportamentale: în general copiii cu tulburări de comportament prezintă

numeroase probleme de comunicare. Se simt neînţeleşi, uneori refuză să comunice sau devin
agresivi. Işi exprimă greu emoţiile, preferând să reacţioneze, nu să răspundă. In mod frecvent,
reacţionează comportamental înainte de a răspunde verbal. Recomandări:
Vorbiţi copilului calm
Nu vă aşteptaţi să stea nemişcat în timp ce-i explicaţi ceva, este de preferat să-i daţi ceva
simplu de făcut. Chiar dacă el nu vi se va uita în ochii tăi, nu înseamnă că nu vă ascultă – puteţi
chiar să vă jucaţi împreună cu el, în felul acesta va simţi că doriţi să pătrundeţi în lumea lui şi
că-l înţelegeţi cu adevărat
Sprijiniţi-l des, pentru a nu simţi nevoia să se justifice permanent şi nu va atrage atenţia asupra
lui
Dacă refuză să comunice, nu insistaţi, reveniţi după câteva minute
Folosiţi cuvintele pe care el le foloseşte pentru a se simţi în siguranţă
Încurajaţi-l permanent să comunice, aveţi răbdare şi înţelegere pentru momentele în care pare
că nu-şi poate controla comportamentul
Înainte de a aborda subiectul de discuţie care vă interesează, deschideţi un subiect care ştiţi c-
o să-i facă plăcere, ascultaţi-l activ şi prezent
F. Deficienţe asociate:
Copiii cu deficienţe asociate întâmpină deseori dificultăţi grave de comunicare, fiecare având
nevoie de un ajutor personalizat;
Este foarte dificil să comunici cu un astfel de copil deoarece nu ştim cât înţelege copilul din
mesajul nostru, iar modalităţile lui de exprimare sunt de cele mai multe ori neclare pentru noi;
Principalul nostru scop este de a stabili o comunicare de bază cu copilul, astfel că trebuie să
aflăm cât înţelege copilul şi care sunt posibilităţile lui de exprimare. Comunicarea de bază se
realizează atunci când reacţiile de bază ale copilului, cum ar fi plânsul, râsul, mişcarea mâinilor
sau a picioarelor sunt transformate în mijloace de comunicare. In timp, vom decodifica codul
mişcărilor copilului, ajungând să înţelegem că atunci când copilul face un anumit gest, acesta
are valoarea unui acord sau dezacord (spre exemplu, o anumită grimasă poate să exprime
acordul şi oaltă grimasă dezacordul)

Deseori el poate încerca să transmită un mesaj, dar într-o formă pe care noi nu o înţelegem, ca
urmare încercările lui de a comunica vor trece neobservate, renunţând în timp să mai
comunice;
Astfel trebuie să recunoaştem momentele în care copilul transmite un mesaj, să fim atenţi, să-l
facem să înţeleagă că ne străduim să înţelegem mesajul şi să alegem modalitatea de răspuns
adecvată.
RETINETI:
Pentru a stimula învăţarea copilului cu dizabilităţi:
Folosim exemple concrete;
Le oferim oportunităţi de a avea noi experienţe, în afara mediului lor obişnuit de viaţă;
Le oferim posibilitatea de a avea succes în ceea ce fac prin executarea unor sarcini pe măsura
capacităţii lor de lucru;
Ii încurajăm să repete continuu lucrurile învăţate;
Ii învăţăm o anume abilitate la locul unde o vor folosi – spre exemplu, tranversarea străzii o
învăţăm pe stradă;
Durata perioadelor de învăţare trebuie să fie scurtată;
Căutăm modalităţi de predare potrivite pentru fiecare copil în parte.
Recomandări generale privind comunicare cu un copil cu handicap:

Identificaţi o formă de comunicare adecvată vârstei copilului
Identificarea implică atât abilităţtile de comunicare verbale cât şi cele non-verbale
Limbajul folosit este în concordantă cu abilităţile de comunicare identificate ale copilului şi
este adecvat dezvoltării fizice şi socio-educaţionale a acestuia
Folosiţi modalităţi variate de stimulare a copilului pentru identificarea eventualelor deficiente
de comunicare ale acestuia
Sesizaţi responsabilul de caz în situaţiile în care este necesar sprijinul unui specialist pentru
depăşirea deficienţelor de comunicare
Soluţiile de corectare a deficienţelor se reformulează, dacă este cazul, în funcţie de elementele
nou apărute în procesul de comunicare cu copilul
Nu-i oferiţi ajutorul, înainte să-l întrebaţi dacă are nevoie
Urmăriţi reacţiile copilului atunci când îi transmiteţi un mesaj verbal
Întreţinerea relaţiilor între membrii familiei AMP:

Este important să stabilim un mediu prielnic comunicării în familia noastră, astfel încât dvs.
trebuie să menţineţi între membrii familiei dvs, relaţii de bună convieţuire şi implicit de
comunicare.
Recomandări:
Povestiţi partenerului dvs. ce înseamnă diagnosticul copilului, care sunt lucrurile pe care
copilul poate şi nu poate să le facă;
În cazul în care în familia dvs. există şi alţi copii, spuneţi-le acestora, pe înţelesul lor, ce
înseamnă handicapul copilului;
Încurajaţi dialogul între membrii familiei
Prezentaţi familiei fiecare progres pe care copilul cu handicap îl face şi creaţi un mic moment
de bucurie la care să participe întreaga familie
Încurajaţi copilul cu handicap să participe la activităţile curente al familiei ( spre exemplu,
activităţi legate de gospodărie, dar şi cele legate de aniversări etc)

Nu-i privaţi pe ceilalţi membri ai familiei de anumite activităţi pe motiv că aveţi în îngrijire un
copil cu handicap;
Stabiliţi împreună cu familia anumite reguli, încercând să-l implicaţi pe fiecare în relaţia cu
copilul cu handicap – cineva îl poate învăţa să se îmbrace/dezbrace, altcineva îl poate scote la
plimbare sau îl poate învăţa să scrie/citească;
Dacă unul dintre membrii familiei nu doreşte să se implice, respectaţi-i decizia şi nu-l obligaţi
să facă lucruri pe care nu doreşte;
Discutaţi cu membrii familiei atunci când luaţi o decizie cu privire la copilul cu handicap
Nu comparaţi copilul cu handicap cu ceilalţi copii ai familiei sau cu copii care nu au handicap
Păstraţi contactul cu anturajul care exista înainte de a lua în îngrijire un copil cu handicap
Acordaţi atenţie copilului cu handicap în mod egal cu toţi membrii familiei, nu vă omiteţi nici
pe dvs.

SESIUNEA 3.2 SEXUALITATEA COPILULULUI CU NEVOI SPECIALE, FORME

ŞI DEPRINDERILOR DE VIAŢĂ INDEPENDENTĂ
3.2.1 Abordarea sexualităţii copilului cu nevoi speciale

In cazul copiilor cu deficienţe, etapele dezvoltării sexuale urmează, în general, etapele normale ale
dezvoltării sexuale ale copilului fără dizabilităţi. Astfel, în cazul dizabilităţilor senzoriale (văz, auz),
deficienţelor de limbaj nu se identifică diferenţieri majori în maturizarea sexuală.
Primele diferenţieri apar însă în cazul copiilor cu deficienţe mentale, care dacă-şi opresc
evoluţia mentală, pot să rămână cu fixaţii şi la diferite stadii de dezvoltare sexuală. Astfel, un copil
cu vârstă mentală de 3-5 ani poate rămâne la nivelul fantasmelor sexuale de la vârsta respectivă.
Pe de altă parte, copiii cu tulburări de comportament, prezintă adesea şi probleme ale

comportamentului sexual. Spre exemplu, un adolescent cu ADHD poate prezenta o exacerbare a
instinctului sexual. El poate să manifeste interes faţă de sexualitate ceva mai devreme faţă de un
copil obişnuit şi poate chiar să dezvolte comportamente de natură sexuală (masturbare,
comportamente seductive, curiozităţi sexuale). Acest lucru nu trebuie să ne sperie, considerând că
este o manifestare a tulburării acestuia. Se spune că dacă un copil întreabă, atunci este pregătit să
primească răspunsul, trebuie doar găsită cea mai bună formă de a-i transmite informaţia.
In aceeaşi măsură există şi sindroame care au ca efect, diminuarea interesului sexual (spre
exemplu, sindromul autist). Tocmai de aceea, nu trebuie să vă fie teamă să întrebaţi medical
specialist care în evidenţă copilul cu handicap şi despre domeniul sexualităţii.
Recomandările din cadrul Modului 3 cu privire la sexualitate se aplică şi în cazul copiilor cu

dizabilităti, respectând modalitatea de comunicare specific tipului de dizabilitate.
3.2.2 Formarea deprinderilor de viaţă independentă

Deprinderile pentru viaţa independentă nu epuizeză lista posibilelor deprinderi ce pot fi însuşite
de un copil până la vârsta maturităţii. Când vorbim depre deprinderi de viaţă independentă ne
referim la acel bagaj minim de abilităţi care îi permit celui care le are să desfăşoare o viaţă socială
normală, ne(mai)având nevoie de asistenţă sau acompaniere.
Putem distinge mai multe domenii de deprinderi care se formează pe parcursul socializării
copilului, instalându-se treptat şi contribuind la formarea unei personalităţi adaptate din
punct de vedere socio-cultural:
1. Domeniul deprinderilor de viaţă zilnică: nutriţie, planificarea meniului,
cumpărarea alimentelor, prepararea mâncării, comportamentul corect la masă, curăţenia
bucătăriei şi depozitarea mâncării, managementul şi siguranţa casei.
2. Deprinderi privitoare la îngrijirea personală: promovează dezvoltarea fizică şi
emoţională armonioasă a copilului cu handicap prin igienă personală, stil de viaţă sănătos.
3. Deprinderi vizând dezvoltarea socială: se concentrează asupra modului în care
copilul cu handicap se relaţionează cu ceilalţi prin dezvoltare personală, comunicare, relaţii
socio-culturală, participarea la viaţa comunităţii.
4. Deprinderi privind managementul banilor: se concentrează pe arii de
deprinderi care îi ajută pe copii să înţeleagă demersurile financiare şi cuprind: noţiuni despre
bani, economii, balanţa venituri/cheltuieli, administrara unui buget personal, abilităţi de
consumator raţional.

5. Deprinderi pentru integrare profesională: se referă la ariile de deprinderi care îi

ajută pe copii să-şi finalizeze programele educaţionale, pentru ca, în viitor, să urmeze o carieră
conform interesului lor.
Specialişti pornesc de la ideea că deprinderile pe care copiii nu le au, se pot dobândi prin exerciţiu,
voinţă (în baza unor motivaţii corespunzătoare) şi cu ajutorul unor persoane de sprijin, respectiv
AMP. După însuşirea lor corectă şi câteva repetări, deprinderile se automatizează. La vârsta lor,
aceşti copii pot încă să îşi mărească eficienţa acţiunilor, să devină mai încrezători în propriile
forţe, să îşi îmbunătăţească raporturile cu cei din jurul lor, să dobândească un control mai bun
asupra propriei lor vieţi, cu alte cuvinte să se autoreponsabilizeze.
RETINETI:
Etapele formării deprinderilor de viaţă independentă
1.Definirea deprinderii generarea de exemple

încurajarea repetării verbale şi a acţiunii
corectarea înţelegerilor greşite
2.Promovarea unei deprinderi performante asigurarea condiţiilor pentru a practica sub
supraveghere şi cu asigurarea unui feed-back
adecvat
evaluarea performanţei
oferirea unor recomandări de corectare
3.Asigurarea menţinerii durabile a oportunităţi pentru practica personală
deprinderii stimularea autoevaluării şi a ajustărilor de
comportament
O abordare bazată pe dezvoltare recunoaşte faptul că învăţarea se produce în timp şi copiii

progresează printr-o serie de etape sau niveluri pe măsură ce procesul se desfăşoară. De
asemenea, suntem conştienţi de faptul că aceste deprinderi pot fi însuşite în limita handicapului.
Fireşte că vom începe să dezvoltăm mai întâi deprinderile de viaţă zilnică şi pe măsură ce
remarcăm progrese, atunci putem trece la celelalte tipuri de deprinderi, având permanent în
vedere şi potenţialul copilului cu handicap.

RETINETI:
Rolurile AMP în dezvoltarea deprinderilor de viaţă
“Profesor” “Instructor” “Consilier” “Mentor”
Caută momentul Explică „regulile Este atent la • Caută noi oportunităţi şi

adecvat predării jocului” preocupările copilului resurse
Introduce noi Încurajează copilul Asistă copilul în • „Deschide porţi” pentru
concepte prin Asigură feedback clarificarea copil
vorbire directă şi pozitiv sentimentelor, valorilor, • Permite copilului să-l
demonstraţii Provoacă copilul scopurilor însoţească la rezolvarea
practice pentru a obţine cele mai Pune accentul pe unor probleme personale
Oferă copilului bune rezultate rezultatele copilului şi
oportunitatea să Asistă copilul când nu pe problemele
exerseze noi aceasta încearcă noi acestora
deprinderi deprinderi Încurajează copilul să
Permite copilului să acţioneze pentru
înveţe prin încercări atingerea unui scop
şi greşeli propus
MESAJE CHEIE 1. Fiecare tip de dizabilitate presupune tehnici specifice

de comunicare
2. Sexualitatea este o etapă normală de evoluţie, dar
există dizabilităţi care pot influenţa dezvoltarea
acesteia
3. AMP trebuie să încurajeze formarea deprinderilor de
viaţă independentă, având mai multe roluri în acest
sens
AUTOEVALUARE 1. Daţi 5 exemple de tehnici de stimulare a învăţării

copilului cu handicap
2. Cum vorbim unui copil cu deficienţe de intelect?
3. Cum influenţează handicapul sexualitatea?
4. Care sunt deprinderile de viaţă independentă?
5. Care sunt rolurile AMP în formarea deprinderilor de
viaţă?

MODULUL 10 OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA

1.1 Recapitularea informatiilor din cadrul sesiunilor modulului 6, parcurs cu ocazia
pregatirii iniţiale obligatorii
SESIUNEA 2 3ore
SESIUNEA 3 5 ore
OBIECTIVE La finalul modulului participanţii vor fi capabili să:

GENERALE 1. înţeleagă, să utilizeze adecvat principiile, noţiunile,
termenii din domeniul HIV/SIDA
2. definească rolul şi responsabilitatea asistentului
maternal profesionist în situaţia îngrijirii unui
copil cu SIDA/HIV pozitiv.
3. emunere particularităţile măsurii de protecţie ale
copilului cu SIDA/HIV pozitiv.
4. descrie rolul asistentului maternal profesionist în
integrarea în familie şi în comunitate a copilului cu
SIDA/HIV pozitiv.
5. identifice importanţa respectării confidenţialităţii
de către profesioniştii implicaţi în protecţia şi
îngrijirea copilului cu SIDA/HIV pozitiv.
6. evalueze problemele şi soluţiile la problemele care
pot să apară în perioada plasamentului copilului cu
SIDA/HIV pozitiv.
URMATOARELE DOUA SESIUNI SE ADRESEAZA CELOR CARE OPTEAZA

PENTRU MODULUL SPECIALIZAT

SESIUNEA 2
SESIUNEA 2 3ore
SESIUNEA 2.1 PARTICULARITATI DE INGRIJIRE ALE COPILULUI CU

SIDA/HIV POZITIV
Principalele caracteristici ale igrijirii in asistenţă maternală pentru copilul seropozitiv HIV
sunt:
Este o intervenţie pe termen lung deoarece decizia părinţilor este în majoritatea cazurilor
ireversibilă deoarece şi boala copilului este incurabilă;
Este planificată deoarece ceea ce se întâmplă cu copilul în timpul îngrijirii nu este întâmplător,
ci se urmăreşte planul de viitor al copilului;
Resursa esenţială este familia de îngrijire/ asistentul maternal care acordă îngrijire într-un
mediu familial unui copil care nu îi este rudă, oferind acestuia posibilitatea de a beneficia de
supraveghere şi atenţie individualizată pe care numai o familie le poate acorda;
Îngrijirea temporară implică muncă în echipă între familia de îngrijire (a asistentului maternal
profesionist ) şi asistentul social.
Caracteristicile persoanei de îngrijire:

Structura educativă adecvată - aceştia aplică norme clare şi potrivite vârstei şi capacităţilor
copilului amp este o persoana care invata si poate invata pe altii;
Interacţiuni pozitive cu copilul - AMP trăiesc momente agreabile cu copilul realizând diverse
actvităţi împreună, împărtăşind pur şi simplu momente cotidiene plăcute (se uită la televizor,
mănâncă, se joacă etc.);
Climat familial călduros - ambianţă agreabilă în familia AMP
Unul din cele mai importante aspecte privind ingrirea copilului cu HIV, este tratamentul specific
(antiretroviral) pe care acesti copii trebuie sa-l urmeze in mod cronic.
2.1.1 Terapii anti HIV
Tratamentul intrizie trecerea HIV la SIDA .
Tratamentul nu poate fi stabilit decit de catre medic, rolul AMP in tratamentul

HIV/SIDA fiind acela de a obtine o aderenta crescuta (vezi mai jos aderenta la tratament).
Specifica pentru tratamentul infectiei HIV este terapia in combinatie.
Ce este o terapie in combinatie?
O terapie in combinatie inseamna mai multe medicamente luate impreuna pentru a impiedica
virusul HIV sa se inmulteasca. Terapia in combinatie are un efect mai mare decat monoterapia (un

singur medicament), insa ea nu vindeca ci urmareste stoparea inmultirii virusului HIV si

impiedicarea distrugerii sistemului imunitar.
Cu toate ca in prezent exista o gama relativ variata de medicamente, distrugerea totala virusului
nu este inca posibila.
Cum actioneaza terapia antiretrovirala in organism?

Medicamentele impotriva HIV impiedica virusul sa se inmulteasca in celula gazda, deci numarul
virusilor nou produsi si a celulelor nou infectate scade simtitor. Daca terapia va fi respectata si
urmata timp indelungat, sistemul imunitar va reusi sa se fortifice .
Cum stim daca o terapie functioneaza sau nu?

Pentru persoanele HIV pozitive care urmeaza o terapie in combinatie este foarte importanta
verificarea periodica a numarului de anticorpi (CD4) si a incarcaturii virale din sange (cantitatea
de virusi). Pe baza acestor rezultate se va putea constata cum lucreaza sistemul imunitar, cat de
grav este el afectat de virusul HIV si ce efect are terapia in combinatie.
Pentru ca terapia sa-si poate face efectul, ea trebuie sa fie riguros respectata.
Nerespectarea tratamentului, nerespectarea alimentatiei, eliminarea medicamentelor in urma
varsaturilor, nu fac altceva decat sa duca la scaderea eficientei tratamentului, la inmultirea
virusului.
Se poate ca o terapie sa esueze?

Terapia in combinatie isi poate pierde din eficienta si atunci cand virusul HIV devine rezistent la
unul sau mai multe medicamente. In aceasta situatie virusul se inmulteste mai departe
nestingherit slabind in contiunare sistemul imunitar.
Virusul poate sa dezvolte cel mai usor rezistenta la medicamente atunci cand el se inmulteste
repede. Aceasta inmultire rapida poate fi impiedicata daca:
se respecta doza medicatiei prescrisa de doctor, intervalul de timp si alimentatia prescrise ;
incarcatura virala este mentinuta (prin tratament) la un nivel scazut ;
combinatia de medicamente este schimbata de catre medicul specialist imediat ce se observa
ca incarcatura virala nu scade .
Cand trebuie inceputa terapia?

Terapia s-a dovedit a fi folositoare in toate stadiile infectiei cu HIV. Este adevarat ca deocamdata
nu exista destule date stiintifice care sa evidentieze daca efectul terapiei in stadiu asimptomatic
(stadiul fara simptome), este la fel de puternic ca si in cel simptomatic. Nu e insa niciodata prea
tarziu sa se inceapa o terapie antiretrovirala. Toate cercetarile au aratat ca, cu cit mai tirziu se
incepe o terapie, cu atat sistemul imunitar este mai slabit iar sansele unei reusite sint mai mici.
Momentan nu exista date concrete care sa indice cind ar fi timpul potrivit pentru inceperea unei
terapii sau care ar fi terapia optima.
Medicul specialist va controla periodic nivelul CD4 la copil si atunci cind va fi cazul, va avea o
discutie cu acesta (si/sau cu reprezentatii legali ai acestuia), in care il va informa despre
posibilitatile de tratament existente, despre efectele secundare imediate si cele ce ar putea apare
in timp. In orice caz, terapia ar trebui inceputa inainte ca sistemul imunitar sa fie foarte slabit.
Efecte secundare

Efecte secundare ale terapiei pot aparea in primele saptamani de la inceperea acesteia ca apoi ele
sa dispara treptat. Cele mai frecvente sunt oboseala, greata, varsaturile, diareea, durerile
musculare, durerile de cap si mancarimi ale pielii. Efectele secundare se deosebesc insa de la o
persoana la alta.
IMPORTANT!
Posibilitatile de terapie s-au imbunatatit considerabil in ultimul timp. In prezent sunt disponibile
19 medicamente antiretrovirale care folosite in combinatie dau rezultate destul de bune in
stoparea inmultirii virusului. 18 dintre aceste medicamente sint disponibile si in Romania.
Cind se decide in favoarea inceperii unei terapii antiretrovirale, trebuie sa se constientizeze faptul
ca acesta este un tratament pe termen nelimitat care trebuie urmat consecvent, zi de zi, conform
indicatiilor medicului specialist. Aceasta terapie este deosebit de costisitoare (subventionata de
stat) iar pacientul nu si-o va putea procura din farmacii, pe baza unei retete, ci direct de la medicul
specialist in a carui evidenta, si sub a carui supraveghere se afla.
Doza medicatiei poate varia intre 2- 22 de tablete pe zi !! Deci va fi nevoie de o disciplina si o

vointa de fier pentru respectarea stricta a tratamentului
Pe langa efectele secundare imediate, de scurta durata, vor aparea in timp efectele secundare
majore: afectiuni ale rinichilor, stomacului, ficatului, etc. Trebuie stiut de asemenea, ca se poate
intimpla ca terapia sa nu aiba la toate persoanele efectul scontat.
Aspectele care trebuie luate în consideraţie în cazul copiilor care primesc terapie antiretrovirală
Aderenţa la tratament poate fi o problemă datorită efectelor secundare, poverii pastilelor,
dificultăţi la înghiţire, medicamentelor neplăcute la gust, sau cerinţelor de alimentare.
În dependenţă de vîrsta copilului, supravegherea din partea adulţilor este de obicei necesară
pentru a asigura administrarea corectă şi consistentă a medicamentelor.
Alte medicamente ar putea interfera cu medicatia antiretrovirala. In cazul utilizării altor
medicamente, este absolut necesara contactarea medicului specialist.
În cazul copiilor mici, unele medicamente sunt sub formă de sirop, păstrarea căruia trebuie
asigurată în frigider.
Exista mai multe medicamente antiretrovirale disponibile pentru adulţi decît pentru copii, datorită
modului în care unele din acestea acţionează negativ asupra sistemului imun al copiilor care se află
în creştere.
Odată cu creşterea copilului, se măresc dozele medicamentelor primite, dar şi numărul opţiunilor
de tratament.
TRATAMENT SI ADERENTA
Ce este “aderenţa” ?
Aderenţa înseamnă respectarea planului de tratament prescris pentru toate medicamentele
recomandate. Aceasta include voinţa de a începe tratamentul, precum şi capacitatea de a lua
integral medicaţia prescrisă.
Aderenţa este un factor esenţial în tratamentul HIV:

În primul rând pentru eficienţa acestuia (cât de bine lucrează medicamentele pentru diminuarea
cantităţii de virus). Când este omisă una din dozele prescrise, virusul are posibilitatea de a se
multiplica mai rapid şi deci de a căpăta rezistenţă la medicamentul respectiv.
În al doilea rând, pentru prevenirea rezistenţei virale la medicaţie. Studiile clinice au arătat că
atunci când se „sare” peste dozele prescrise sau când se face o pauză în administrarea medicaţiei
se pot dezvolta noi generaţii de virus rezistente la medicamentele luate până atunci.
Aderenţa la tratamentul antiretroviral joacă un rol crucial în succesul terapeutic. Aderenţa

influenţează direct evoluţia clinică şi, chiar în condiţiile unei diagnosticări întârziate, tratamentul
poate fi eficient dacă este menţinută o aderenţă excelentă.
Cu alte cuvinte, respectarea cu strictete tratamentului indicat de medicul specialist este esentiala
in lupta impotriva infectiei cu HIV. Pentru ca terapia sa fie eficienta, trebuie sa fie administrata in
fiecare zi, fara a sari nici o doza, cu regularitate, respectind orarul si administrarea in functie de
mese, dupa indicatiile medicului.
2.1.2 Reguli de igena -ingrijirea ranilor

Pentru persoana care ingrijeste un copil seropozitiv este important sa respecte regulile elementare
de igiena si sa-l invete pe copil sa deprinda aceste reguli. Utilizarea individuala a instrumentelor
personale de toaleta (periuta de dinti, forfecuta de unghii etc.), protejarea corespunzatoare a
plagilor (julituri, taieturi, intepaturi), sunt aspecte esentiale pentru educarea si ingrijirea copilului
seropozitiv.
Igiena este o modalitate simplã si eficientã de a rãmâne sãnãtosi si de a fi

o prezentã plãcutã pentru cei din jurul nostru. Igiena personalã înseamnã un set de reguli simple si
usor de respectat.
Fiecare dintre noi trebuie sã aibã propriile obiecte de îngrijire personalã.

Este foarte important ca nici unul dintre aceste obiecte sã nu fie împrumutat
unei alte persoane, chiar dacã persoana este o rudã sau un prieten apropiat.
Acestea pot transmite diferiti virusi, microbi, paraziti.
Fiecare membru al familiei trebuie sã aibã:

periutã de dinti
pieptene
lenjerie intimã
sosete
ciorapi
batistã
trusã pentru manichiurã
aparat de ras
prosop
În fiecare casã trebuie sã existe o serie de materiale igienico-sanitare, fãrã de care pãstrarea unei
igiene corespunzãtoare este practic imposibilã.
Aceste materiale sunt:

sãpunul

samponul
pasta de dinti
hârtia igienicã
prosoapele
vata, spirtul
detergentul pentru rufe si vase
dezinfectantii pentru casã, rufe si toaletã (cloramina, clor, hipoclorit)
pansamentele sterile
plasturii cu rivanol
mãnusile de unicã folosintã
Ce trebuie sã faceti în eventualitatea unui accident-ingrijirea ranilor ?

Acest subiect este dezvoltat corespunzator la capitolul de integrare scolara sub denumirea de
precautii universale, iar aici vor fi enuntate doar citeva principii de baza: folositi mãnusile de
protectie (de unicã folosinþã).
În cazul unei rãni usoare, superficiale, curãtati si spãlati rana cu apã si sapun, apoi tamponati
folosind comprese sterile. Dupã dezinfectare (apa oxigenata, alcool sanitar, etc), bandajati cu o fasã
curatã.
Dacã în urma rãnirii se produce o sângerare abundentã, apãsati cu putere pe rana respectivã pina
la oprirea singerarii si, dupa curatarea si dezinfectarea ranii puneti un pansament steril (nu uitati
sa va protejati putind manusi de protectie).
Ranile profunde/grave vor fi protejate apoi tratate numai de personal specializat, care va trebui in
mod obligatoriu informat in legatura cu existenta infectiei HIV.

SESIUNEA 2.2 PARTICULARITATI NUTRITIONALE ALE COPILULUI CU

SIDA/HIV POZITIV
Alimentatia ocupa o pozitie centrala în îngrijirea copilului infectat cu HIV, data fiind incidenta
mare a tulburarilor nutritionale la acesti copii, cu tot cortegiul de consecinte negative. Interventia
nutritionala trebuie sa se faca cât mai timpuriu dupa depistarea infectiei, stiut fiind ca aceasta nu
vindeca boala, dar ofera mijloace suplimentare de prelungire si ameliorare a calitatii vietii.
Obiectivul urmaririi nutritiei copiilor HIV-pozitivi este de a garanta recuperarea nutritionala,

mentinerea unei bune nutritii, cresterea si o dezvoltare cât mai normala.
Pentru o alimentaţie corespunzătoare care să asigure eficienţă în tratamentul cu medicamente

antiretrovirale atât pentru bolnavii internaţi şi instituţionalizaţi, cât şi pentru cei din ambulatoriu,
se acordă indemnizaţii lunare de hrană, în cuantum aprobat prin hotărâre a Guvernului.
La un copil HIV-pozitiv se recomanda:

A. Evaluare nutritionala;
B. Corectarea deficitelor nutritionale;
C. Evitarea interactiunii medicamentelor cu alimentele;
A. Evaluarea nutritionala este facuta de catre medic si consta în urmarirea:

Înaltimii si a greutatii;
Circumferintei capului (peste vârsta de 6 ani), a bratului, a toracelui, a abdomenului si a
suprafatei corporale;
Raporturilor: înaltime - vârsta, greutate - vârsta si înaltime - greutate, care vor fi comparate cu
valorile standardizate corespunzatoare;
Examenului fizic amanuntit, cu evidentierea modificarilor dentitiei, a mucoaselor si a unghiilor,
necesare pentru evidentierea deficitelor nutritionale.
Programul de consultatii nutritionale al copiilor depinde de statusul lor clinic.

Poate fi saptamânal, în cazuri severe, dar poate fi si o data la 3 luni pentru cazurile cu evolutie
clinica favorabila.
B.Corectarea deficitelor nutritionale si de alimentatie:

Urmarind evaluarea nutritionala este posibila astfel corectarea dietei cu privire la lipsa factorilor
nutritionali. Prescrierea dietei este facuta fie de catre medicul dietetician fie de catre medicul de
familie al copilului.
Utilizarea suplimentelor nutritive este necesara în situatiile de recuperare nutritionala a copiilor

convalescenti dupa infectii (numai la recomandarea medicului).
Oferta unei alimentatii atractive cu diverse feluri de mâncare si prezentare apetisanta poate
contribui la o mai buna acceptare a acesteia. Strategia de a oferi cu regularitate mese si gustari,
este un important element pentru buna educatie si poate facilita corectarea tulburarilor. De
asemenea este bine sa lasam copilului posibilitatea sa aleaga meniul, si sa participe la crearea
acestuia.
Este important ca AMP care are in ingrijire un copil seropozitiv sa se consulte constant cu
medicii in privinta alimentatiei copilului.

Alimentatia sanatoasa reprezinta o prioritate pentru mentinerea sanatatii copilului.
C. Interactiunea medicamentelor cu alimentele

Majoritatea medicamentelor antiretrovirale administrate copilului HIV pozitiv induc greata si
varsaturi. Administrarea acestora la ore regulate pot întârzia micul dejun, devenind o problema
pentru copiii care merg la scoala dimineata. În aceasta situatie trebuie avuta în vedere posibilitatea
unei compensatii alimentare suplimentare.
Anumite medicamente pot avea un impact negativ în absorbtia alimentelor si de aceea este
necesara suplimentarea adecvata în functie de regimul medicamentos. De aceea este necesar sa va
consultati cu medicul pe toate problemele de regim alimentar.
Copiii au adesea nevoie de un aport mai mare de energie si proteine (ex : boli, în special boli
infectioase, febrile, eforturi fizice sustinute, etc).

SESIUNEA 2.3 BOLI CARE AFECTEAZA GRAV COPILUL CU SIDA/HIV

POZITIV
Infectia HIV slabeste sistemul imunitar, facandu-l susceptibil la un mare numar de infectii
bacteriene, virale, fungice si parazitare. Copilul poate fi vulnerabil de asemenea la anumite tipuri
de cancere.
Infecţii oportuniste
Persoanele cu infecţie HIV (in special în stadiu avansat) sunt vulnerabile la infecţii şi tumori care
sunt numite "infecţii oportuniste" întrucît acestea se folosesc de oportunitatea oferită de un sistem
imun slăbit.
Următoarele sunt doar cîteva din condiţiile care afectează în special persoanele cu HIV.
Pneumonia bacteriană poate fi cauză de diferite bacterii. Simptomele la persoanele HIV pozitive
sunt aproape identice cu cele HIV negative, şi includ febră, tuse, dureri în piept şi puroi în spută.
Vaccinul PPV poate proteja persoanele împotriva cîtorva din cele mai răspîndite bacterii care
cauzează pneumonia.
Pentru că alte forme de infecţie respiratorii sunt răspîndite în rîndul persoanelor cu HIV, medicii
trebuie să fie siguri de diagnostic înainte de prescrierea administrării antibioticelor. În acest scop
s-ar putea să fie nevoie examinari suplimentare (radiologie, laborator, etc) pentru excluderea altor
infecţii. Tratamentul este de obicei axat pe cea mai răspîndită bacterie care cauzează afecţiunea
identificată.
Candidoza există două tipuri principale de candidoză: infecţie localizată (în gură şi gît sau vagin)
şi sistemică (a esofagului şi afecţiune diseminată). În primul caz (cunoscută ca si candidoză
orofaringiană sau COF) boala pare să apară cel puţin o dată la toţi pacienţii HIV pozitivi. Apariţia
candidozei vaginale este răspîndită în rîndul femeilor HIV neinfectate şi nu este legată de statutul
HIV.
Cu toate că COF nu cauzează decesul, aceasta poate cauza dureri orale şi la deglutiţie. Principalul
simptom este prezenţa petelor albe cremoase în gură care pot fi răzuite. Candidoza esofagiană este
o afecţiune mai serioasă care poate cauza dureri în piept care sporesc în timpul deglutiţiei
(inghitirii). Candidoza diseminată cauzează febră şi simptome în organele afectate de boală (spre
exemplu, tulburarea capacitatii vizuale pina la orbire atunci cînd afectează ochii) şi poate pune în
pericol viaţa.
In functie de tipul candidozei, medicul specialist va recomanda tratamentul adecvat.
Criptococoza este cauzată de fungi care infectează primordial creierul. De cele mai multe ori
apare sub formă de meningită şi ocazional de boală pulmonară sau diseminată. Meningita
criptococică netratată este fatală. Criptococoza este relativ uşor de diagnosticat insa presupune un
tratament antifungic agresiv si costisitor.
Criptosporidioza şi izosporiaza sunt ambele infecţii cauzate de paraziţi protozoici. Aceste boli
sunt uşor răspîndite prin intermediul alimentelor şi a apei contaminate, sau prin contact direct cu
o persoană sau un animal infectat. Atît cripto cît şi izosporiaza cauzează diaree, greturi, vomă şi
dureri gastrice. La persoanele cu sistem imun neafectat, aceste simptome nu durează mai mult de o

săptămînă. Dacă sistemul imun este insa afectat, aceste simptome pot continua o perioadă lungă de
timp. Diareea poate interfera cu absorbţia nutrienţilor, ceea ce poate duce la serioase pierderi în
greutate si deshidratare (pierderea de lichide).
Pentru a confirma diagnosticul acestor boli, scaunele sunt în mod normal verificate de paraziţi şi
ouăle acestora. Nu există tratament pentru cripto, dar terapia antiretrovirală pentru restaurarea
imunităţii poate vindeca eficient infecţia.
Citomegalovirusul (CMV) este un virus care infectează tot organismul. De cele mai multe ori
apare sub formă de retinită, ceea ce cauzează tulburarea vederii şi poate duce la cecitate (orbire).
CMV poate de asemenea afecta şi alte organe şi poate cauza febră, diaree, greaţă, simptome
similare cu pneumonia şi demenţă.
Herpes simplex şi Herpes zoster. Simptomele obişnuite ale infecţiei provocate de virusul herpes
simplex (HSV, care cauzează răni în jurul gurii şi organele genitale) şi de virusul herpes zoster
(herpesul zonal) nu pun in pericol viaţa, dar pot fi extrem de dureroase. Ambele virusuri pot cauza
retinită şi encefalită (care ar putea la rîndul său pune în pericol viaţa). Atît herpes simplex cît şi
herpes zoster sunt diagnosticate prin examinarea ariei afectate şi pot fi tratate.
Histoplasmoza este o infecţie fungică care afectează plămînii, dar poate de asemenea afecta şi alte
organe. Simptomele pot include febră, oboseală, pierdere de greutate şi dificultate în respiraţie.
Histoplazmoza diseminată poate fi fatală dacă rămîne netratată.
Sarcoma Kapoşi asociată HIV cauzează leziuni de culoare albastru închis, care apar în diferite
locuri, inclusiv pe tegumente, mucoase, tractul gastro-intestinal, plămîni sau nodulii limfatici.
Leziunile apar de obicei în primele stadii ale infecţiei HIV. Tratamentul depinde de simptomele şi
localizarea leziunilor.
Leişmaniaza este transmisă de un anumit tip de muşte şi posibil prin utilizarea comună a acelor.
Cea mai severă din cele patru forme ale ei este leişmaniaza viscerală (cunoscută sub denumirea de
kala azar), care se caracterizează prin febră intermitentă, pierdere substanţială în greutate,
inflamaţia splinei şi a ficatului şi anemie (ocazional severă). În formele sale mai comune,
leişmaniaza poate produce leziuni desfiguratoare în jurul nasului, gurii şi gîtului sau ulcere ale
pielii care duc la cicatrice permanente. Dacă nu este tratată, leişmaniaza viscerală este de obicei
fatală.
Mycobacterium avium. Afecţiunea pirn mycobacterium avium (MAC) ţine de agenţii care
cauzează tuberculoza. Boala provocată de MAC în general afectează organe multiple, iar
simptomele includ febră, transpiraţie nocturnă, pierdere în greutate, diaree şi dureri abdominale.
PCP este cauzată de un parazit care infectează plămînii, care a fost numit in trecut pneumocystis
carinii, iar acum a căpătat denumirea de pneumocystis jiroveci. PCP este o infecţie oportunistă
asociată HIV frecventă în ţările industrializate, mai puţin răspîndită în Africa. Simptomele sunt în
pare parte pneumonia cu febră şi simptome respiratorii ca tuse uscata, durere în piept şi dispnee
(dificultate rspiratorie).
Prevenirea PCP este recomandată persoanelor HIV pozitive cu sisteme imune slabe, în ariile în
care PCP este o problemă semnificativă de sănătate la persoanele HIV pozitive, precum şi după
primul epizod PCP.

Toxoplasmoza (toxo) este cauzată de un organism protozoic găsit în carne crudă şi excrementele
de pisică. Acest microb infectează creierul şi poate cauza dureri de cap, confuzie, slăbiciuni motorii
şi febră. În absenţa tratamentului, progresul bolii rezultă în abcese, stupoare şi comă. Toxo
diseminată este mai puţin răspîndită, dar poate afecta ochii şi cauza pneumonia.
Tuberculoza (TB) este o infecţie bacteriană care afectează primordial plămînii. TB este principala
infecţie opotunistă HIV în ţările în dezvoltare. Pentru persoanele care au HIV, riscul de dezvoltare
a TB active este de 30–50 ori mai mare.
TB este mai greu de diagnosticat la persoanele HIV pozitive decît la cele neinfectate. Diagnosticul
TB este important întrucît TB progresează mai rapid la persoanele HIV infectate. De asemenea, TB
la persoanele HIV infectate este mult mai probabil să fie fatală, dacă nu este diagnosticată sau
rămîne netratată. TB apare mai devreme în cursul infecţiei HIV comparativ cu alte infectii
oportuniste.
Prevenirea infecţiilor oportuniste HIV

Persoanele HIV pozitive pot reduce expunerea lor la unii microbi care le pun în pericol sănătatea.
Prin urmare, persoanele HIV pozitive trebuie să fie precaute cu carnea crudă, animalele domestice,
excrementele umane şi apa de lac sau rîu. Cu toate acestea, nu exită o cale practică de reducere a
expunerii la microbii care cauzează candidoza, mycobacterium avium, pneumonie bacteriană şi
alte boli, întrucît acestea sunt în general răspîndite în mediu.
Unele infecţii legate de HIV (inclusiv TB, pneumonia bacteriană, malaria, septicemia şi pneumonia
Pneumocystis carinii PCP) pot fi prevenite prin administrarea unor medicamente, cu alte cuvinte
prin profilaxie medicamentoasă. Profilaxia, ca si orice alte forma de tratament, se va face numai
sub indrumarea medicului de specialitate.
Tratamentul infecţiilor oportuniste HIV

În orice caz de imbolnavire, medicul specialist este singurul in masura sa indice tratamentul
adecvat. Responsabilitatea AMP este sa se adreseze medicului la orice semn care poate sa indice
afectarea starii de sanatate a copilului si sa respecte cu rigurozitate tratamentul indicat de medicul
specialist.
Unele infecţii oportuniste sunt mai uşor de tratat ca altele. Eficienta tratamentului depinde in buna
masura de identificarea cit mai precoce a aparitiei unor astfel de afectiuni. Observarea atenta,
zilnica a copilului de catre AMP joaca un rol deosebit de important in depistarea precoce a
semnelor aparitiei unor infectii oportuniste si, in consecinta, in tratarea eficienta a acestora.

MESAJE CHEIE
1. Ingrijirea copilului cu SIDA/HIV pozitiv este o intervenţie pe termen lung deoarece

decizia părinţilor este în majoritatea cazurilor ireversibilă deoarece şi boala copilului este
incurabilă.
2.La un copil HIV-pozitiv se recomanda:
Evaluare nutritionala ;
Corectarea deficitelor nutritionale;
Evitarea interactiunii medicamentelor cu alimentele.
3. Pentru persoana care ingrijeste un copil seropozitiv este important sa respecte regulile
elementare de igiena si sa-l invete pe copil sa deprinda aceste reguli.
4. Tratamentul HIV nu poate fi stabilit decit de catre medic, rolul AMP in tratamentul
HIV/SIDA fiind acela de a obtine o aderenta crescuta.
5. HIVpozitiv/SIDA nu se vindeca dar exista tratamente pentru prevenirea scaderii
imunitatii si tratarea complicatiilor.
6. Infectia HIV slabeste sistemul imunitar, copilul devine susceptibil la un mare numar de
infectii bacteriene, virale, fungice si parazitare numite infectii oportuniste.
7. În orice caz de imbolnavire, medicul specialist este singurul in masura sa indice
tratamentul adecvat. Responsabilitatea AMP este sa se adreseze medicului la orice semn
care poate sa indice afectarea starii de sanatate a copilului si sa respecte cu rigurozitate
tratamentul indicat de medicul specialist.
AUTOEVALUARE 1. Ce tratamente se aplica in cazul copilului

HIVpozitiv/SIDA
2. Ce este evaluarea nutritionala a copilului
SIDA/HIVpozitiv?
3. De ce este important regimul alimentar?
4. Cine prescrie regimul alimentar?
5. Care sint precautile de ingrijire a ranilor ?
6. Ce este o terapie in combinatie?
7. Ce sint infectiile oportuniste?
8. Enumerati cel putin 5 tipuri de infectii oportuniste si
principalele lor modalitati de manifestare

SESIUNEA 3
SESIUNEA 3 5 ore
SESIUNEA 3.1 ROLUL AMP IN INGRIJIREA COPILULUI CU SIDA/HIV

POZITIV
Ingrijirea familială temporară/asistentă maternală este un efort de echipă. Este esenţial ca

rolurile şi responsabilităţile autorităţilor publice, ale furnizorilor de servicii şi ale asistentului
maternal să fie delimitate clar, astfel încât serviciile să poată fi furnizate în mod eficient.
3.1.1 Rolul şi responsabilităţile autorităţilor publice

Autorităţile publice implicate in asistenta maternala si rolurile acestora au fost descrise pe larg in
cadrul primelor doua module ale acestui manual.
3.1.2 Asistenţa multidisciplinară

Asa cu s-a mentionat deja in repetate rinduri in cadrul diferitelor module ale acestui manual, AMP
este parte a unei echipe multidisciplinare cu care colaboreaza in adresarea nevoilor copilului pe
care-l ingrijeste. In ingrijirea copilului infectat/ afectat HIV/ SIDA, asistenta multidisciplinara
implica in mod particular, pe linga asistentul social al copilului, medicul de familie, medici
specialisti, asistenti medicali, psihologi. Rolurile principale ale fiecărui profesionist sunt descrise
in continuare:
Medicul şi asistentul social sunt profesionişti ce pot oferi ajutor în rezolvarea multor probleme cu
care AMP se confruntă. Ajutorul oferit poate consta din:
Răspunsul competent la diverse întrebări privind infecţia cu HIV şi SIDA;
Asigurarea unor programări pentru control periodic şi tratament;
Facilitarea contactării altor organizaţii care pot oferi sprijin;
Recomandări cu privire la alimentaţia copilului;
Reprezentarea în probleme sociale şi legale.
Recomandări: Uneori este foarte util ca o persoană afectată HIV/SIDA să discute cu alta care se
află în aceeaşi situaţie. Medicul sau asistentul social pot facilita contactul cu astfel de persoane.
Asistentul social are ca responsabilitati principale:

identificarea şi evaluarea problemelor sau a nevoilor,
stabilirea priorităţilor în intervenţie,
identificarea instituţiilor şi serviciilor care pot oferi ajutor şi medierea legăturii cu acestea,
sprijin în stabilirea mai rapidă a legăturii cu aceste servicii;
ajutor oferit în cunoaşterea şi susţinerea drepturilor persoanei infectate/ afectate HIV.
Medicul de familie este prima verigă de legătură cu medicii specialiştii implicaţi în programul de
monitorizare a starii de sanatate si terapie a copilului HIV/SIDA. Medicul de familie are
responsabilitatea de a monitoriza starea de sanatate a copilului HIV pozitiv si de a evalua
respectarea tratamentului stabilit de medicul specialist (boli infecto-contagioase). De asemenea,

are responsabilitatea de a identifica aparitia posibilelor infectii oportuniste si, in functie de

gravitatea infectiei, de a asigura tratamentul corespunzator sau de a trimite copilul pentru
diagnostic si tratament la medicul specialist.
Medicul specialist in boli infecto-contagioase joacă rolul principal în managementul

persoanelor HIV pozitive. El poate sa:
confirme diagnosticul de infecţie HIV ;
confirme cazul către forurile superioare (prin completarea fişei de confirmare);
stabilească faza evoluţiei bolii;
determine diagnosticul complicaţiilor;
iniţieze tratamentul antiretroviral (TARV), să-l urmărească şi, eventual, să-l schimbe;
iniţieze tratamentul specific pentru infecţiile oportuniste;
propună testarea celorlalţi membri ai familiei;
îndrume persoana seropozitivă la alţi specialişti, în funcţie de evoluţia bolii.
Supravegherea persoanelor cu infecţie HIV/SIDA se realizează de regulă la nivelul

serviciilor de boli infecţioase teritoriale.
Asistentul medical:
oferă informaţii medicale persoanei afectate şi familiei/persoanei de îngrijire a acesteia;
consiliază persoana infectată şi familia acesteia cu privire la riscul transmiterii virusului,
modalităţile de îngrijire a persoanei infectate;
informează familia cu privire la normele igienico-sanitare ce trebuie respectate.
Psihologul este cel care se ocupă de psihicul pacientului, ajutându-l să depăşească momentele
grele, găsind împreună soluţii pentru situaţiile dificile întâmpinate. Acesta ajută persoana
seropozitivă sa:
vorbească deschis despre problemele sale;
îşi conştientizeze problemele, temerile, limitele;
găsească soluţii la problemele pe care le are, să îşi regăsească speranţa, puterea de a avea
prieteni şi de a împărtăşi cu alţii atât bucuriile cât şi necazurile;
înţeleagă ce este boala SIDA şi infecţia cu HIV, să găsească mijloace prin care să se bucure de
viaţă, să realizeze proiecte, nu ignorând boala, ci luptând conştient şi curajos împotriva ei şi
împotriva prejudecăţilor celor din jur.
Dupa cum se va vedea mai jos, copiii si in special tinerii afectati de HIV/ SIDA pot prezenta
tulburări psihice datorită confruntării cu prezenţa şi cu evoluţia bolii. De aceea este nevoie de
ajutorul unui psiholog, care alături de personalul medical şi social, joaca un rol important in cadrul
echipei multidisciplinare care se ocupa de ingrijirea copilului.
Psihologul va accepta, va respecta, va asculta ori de câte ori persoana afectată va simţi nevoia să
vorbească cu cineva despre problemele sale, oricare ar fi ele, oricât de obişnuite ori neobişnuite ar
fi acestea. Psihologul poate răspunde cu răbdare oricărei întrebări pe care copilul seropozitiv ar
vrea să o pună, în legătură cu orice lucru care îl interesează, dar despre care nu poate, nu
îndrăzneşte să vorbească cu altcineva; psihologul poate chiar anticipa acele întrebări şi nelămuriri.
Psihologul îi poate explica adolescentului, de exemplu, ce este boala SIDA şi infecţia HIV, îl poate
ajuta să identifice căi şi mijloace de a se bucura de viaţă, de a-şi face şi împlini proiecte, luptând
împotriva prejudecăţilor celor care resping sau se poartă discriminatoriu cu cei seropozitivi.

În contextul sprijinirii copilului infectat/afectat HIV/SIDA, formarea unei echipe

pluridisciplinare este nu doar oportună ci absolut necesară pentru a acoperi întreaga
paletă a nevoilor biopsihosociale a acestor copii. Pe linga echipa deja mentionata, mai poate
fi necesară şi colaborarea cu alţi specialisti: kinetoterapeuţi, nutriţionişti, stomatologi,
dermatologi etc.
De retinut: oricine este informat in calitatea sa profesionala sau institutionala (medic, stomatolog,
asistent medical, asistent social, invatator si alti functionari din serviciul public), este obligat prin
lege sa pastreze secretul cu privire la boala copilului (secret profesional).
Atentie ! Aveti obligatia de a aduce la cunostinta oricarui medic sau cadru medical (asistenta
medicala) cu care copilul intra in contact, faptul ca acesta este seropozitiv.
Rolul si locul asistentului maternal a fost descris pe larg in cadrul modulului 2. In ceea ce priveste
ingrijirea unui copil seropozitiv HIV, pe linga asigurarea aderentei la tratament a copilului (deja
descrisa), asistentul maternal se va putea confrunta cu situatii particulare, delicate precum
comunicarea dignosticului, manifestari psiho-patologice ale copilului, sprijinirea adolescentului cu
HIV si educatia sexuala a acestuia, aspecte pe care le vom discuta in continuare.
3.1.3 Comunicarea diagnosticului

Impactul cu boala, reacţiile la dezvăluirea diagnosticului sunt similare celor exprimate în oricare
altă stare terminală, dar există şi anumite caracteristici unice care aduc o dificultate particulara in
recepţionarea diagnosticului.
Implicaţiile psihosociale în cazul infecţiei cu HIV/SIDA sunt la fel de copleşitoare ca şi aspectele

medicale. Pentru cel infectat, dar şi pentru persoanele care îngrijesc o persoană seropozitivă,
incertitudinea înconjoară prognozele medicale. Toate efectele care apar sunt fondate pe pierderea
încrederii, stigmatizarea, izolarea, abandonarea de către familie, prieteni, vecini şi colegi de
şcoală/serviciu.
Experienta demonstreaza ca a le vorbi copiilor despre boala de care sufera ii ajuta sa inteleaga mai
bine ceea ce se intimpla in jurul lor, diminuind confuzia si teama pe care le pot trai ascultind
discutiile adultilor, fara a primi informatii clare si corecte.
In special:
Devine mai usor pentru ei sa accepte vizitele periodice la spital si, de asemenea, sa ia in mod
regulat medicamentele;
Le permite sa nu se mai simta atit de singuri, sa se simta mai liberi, sa puna intrebari si sa-si
exprime propriile temeri.
Comunicarea diagnosticului copilului este expresia dreptului sau de a sti ce decid ceilalti pentru el
si in ceea ce il priveste, facindu-l astfel protagonist activ al vietii sale si, in special, al aspectelor
care privesc sanatatea sa.
Cine comunica?
Persoanele cele mai potrivite pentru a incepe si pentru a desfasura procesul de comunicare a
diagnosticului sunt cele care sunt cele mai apropiate copilului, cele in care copilul are incredere. In
mod firesc, pentru copilul aflat in grija sa, acest rol revine asistentului maternal (in cazul in care
copilului nu i s-a comunicat diagnosticul anterior plasamentului).

Nu va sfiiti sa cereti sfatul si sprijinul specialistilor din jurul dvs. (medic, asistent social, psiholog
etc.) pentru a depasi eventualele dificultati de comunicare.
Cum si cind comunicam?

Nu este posibil sa se stabileasca un moment precis in care sa i se vorbeasca copilului despre boala
sa. Comunicarea este inteleasa ca un proces gradat si continuu intre copil si familie, care trebuie
inceput inca din primii ani de viata ai copilului.
Dupa parerea psihologilor si din relatarile copiilor, momentul ideal in care trebuie sa i se
vorbeasca copilului despre diagnostic se situeaza in jurul virstei de 8-10 ani.
La aceasta virsta:
Copii sunt mai optimisti, nu isi fac multe probleme si le este mai usor sa accepte ca au o boala;
Au mai mult timp sa se obisnuiasca cu ideea ca vor urma un tratament medical de lunga
durata;
Pot fi mai usor implicate in lupta cu boala, inteleg ca este necesar sa urmeze tratamentul
medical si devin mai preocupati de sanatatea lor.
Copilul de 8-10 ani se teme mai putin de boala. Acest mod de a gindi al copilului scolar este un atu
care trebuie folosit.
Secretul este sa-i spuneti copilului adevarul intr-un moment in care el este dispus sa accepte acest
adevar si sa nu-l lasati sa creasca si sa traiasca avind banuieli in legatura cu diagnosticul sau.
Ce ar trebui sa-i spunem copilului despre boala?

In primul rind, copilul trebuie sa aiba informatii corecte despre boala, despre tratament si rolul
acestuia. De asemenea, despre modul in care poate sa isi pastraze sanatatea si sa-i protejeze pe
ceilalti.
Cum sa spunem diagnosticul?

Pentru copiii mici (sub 5 ani) Acestor copii li se pot da explicatii simple despre boala si despre
cum sa ramina sanatosi. La aceasta virsta, pentru copil este mai dificil sa inteleaga ce inseamna
aceasta boala.
Pentru copiii mai mari (6-12 ani) La aceasta virsta copii sunt foarte curiosi, isi dau seama
imediat daca adultii vor sa le ascunda ceva si incearca sa afle singuri raspunsurile care ii
intereseaza. Majoritatea copiilor de aceasta virsta, si chiar mai mari, isi pun intrebari si incearca
sa-si imagineze cum arata virusul si ce face acesta.
Pentru puberi si adolescenti (13-18 ani) La aceasta virsta copilul este preocupat de felul in care
arata, isi doreste sa fie independent, isi face planuri de viitor, apar primele relatii de dragoste, isi
poate incepe viata sexuala. Un tinar la aceasta virsta trebuie sa fie informat corect si sa isi
cunoasca diagnosticul, astfel incit sa poata lua parte la deciziile privind propria lui ingrijire si sa ii
protejeze pe ceilalti.
Incurajati copilul sa se integreze in grupurile de prieteni. Nu izolati copilul.
Este important pentru adolescentii seropozitivi sa inteleaga: Ca nu sunt singurii care trebuie
sa treaca prin aceasta situatie; Ca pot lupta cu boala; Ca sunt persoane valoroase, care pot sa-i
ajute pe ceilalti.

Reactii la aflarea diagnosticului

Spre deosebire de alte boli cu risc vital unde influenţa ameninţătoare vine din interiorul
organismului, în cazul infecţiei cu HIV sau a contractării bolii SIDA pericolul începe să se manifeste
bidirecţional:
din interior - negarea, trăirea ca o pedeapsă, sentimente de lipsă de sens, disociaţii, retragere
în sine, etc;
din exterior - evitarea copilului, izolare manifestată social pentru copil şi familie, dezgust,
frică, ne-comunicare, etc ;
Orice traumă, din punct de vedere al desfăşurării temporale, traversează etapele descrise deja in
acest manual in prima sesiune a modulului 3 (vezi pierderea si durerea).
La copilul cu infecţie HIV aceste etape pot suferi unele modificari. De exemplu, în funcţie de vârstă,
faza de soc si negare (care in general dureaza de la o ora la o săptămână) poate apare nu imediat
la aflarea veştii ci mult mai târziu, când copilul află consecinţele sau când află de la colegii sau
prietenii de joacă de gravitatea bolii sale, sau ca o reacţie la comportamentul de evitare a celor
până atunci apropiaţi.
La început copilul manifestă un sentiment de insensibilitate (nu ştie ce e asta, e prea copleşit
de gravitatea veştii primite , este în stare de şoc).
Apoi urmează negarea. Cei afectaţi nu cred sau nu pot să creadă ce li s-a întâmplat. Timpul parcă
se opreşte în loc sau se scurge cu o viteză ameţitoare. Copilul percepe cu greu ceea ce până în
momentul anterior cunoştea foarte bine, trece pe lângă persoane cunoscute fără a le recunoaşte,
pe lângă clădiri, are loc o îngustare a câmpului vizual (« aleargă într-un tunel la capătul căruia este
o lumină » - părinţii care pot lămuri situaţia vor spune că e o greşeală sau doctorul care poate
confirma că este o confuzie).
Uneori aceste manifestări pot fi însoţite de plâns ca răspuns la atitudinea colegilor, dar cel mai
adesea este prezentă « împietrirea » (insensibilitatea).
Fazele de mânie -vinovatie si tristete-disperare se succed la puţin timp după aflarea informaţiei şi
spre deosebire de alte traume unde acestea durează o perioada relativ scurta de timp (citeva
săptămâni), în cazul infecţiei HIV ele se pot prelungi, putind chiar inlocui faza de intelegere si
acceptare.
Crizele de mânie pot fi îndreptate împotriva medicilor, a colegilor, a prietenilor, uneori, chiar a
persoanelor foarte apropiate, dar care sunt sănătoase (fraţi, rude, părinţi). Pot apare îndoieli legate
de propria persoană, cel mai adesea însoţite de depresii, de lipsă de speranţă, sau de neputinţă.
Aceşti copii nu sunt capabili să se gândească la posibilităţi pozitive, ajung adesea la tulburări de
somn, instabilitate, dificultăţi de concentrare a atenţiei, coşmaruri. Mai devreme sau mai târziu, în
ordinea prezentată de noi, intervine culpabilizarea.
Maladia este trăită ca o pedeapsă: « De ce tocmai eu ?» este primul strigăt al copilului infectat cu
HIV. La cei mai mulţi, singurul răspuns posibil este : «Pentru că sunt vinovat, am săvârşit păcate,
sau sunt victimă a unor factori magici ».

La copiii foarte activi, conştiincioşi la scoală, modul de viaţă este adesea scurtcircuitat sau
cel puţin stânjenit - pe copil nu-l mai interesează şcoala, învăţatul, începe să nu-şi mai facă
temele, pleacă de la ore, ia note proaste sau chiar abandonează şcoala;
elevi deosebit de activi până atunci, cu rezultate şcolare bune şi o capacitate de învăţare mare, pot
să se decompenseze şi pot să dezvolte probleme scolare majore ca urmare a dificultăţii deosebite
de adaptare la noua situaţie.
Fazele de intelegere si acceptare suferă modificări majore în cazul infecţiei HIV/SIDA,

datorită faptului că prognosticul nefavorabil nu poate asigura o acceptare completă şi o
revenire la situaţia iniţială.
Copilul afectat atribuie situaţiei o semnificaţie absolut personală. Copilul trăieşte drama
dar nu ştie întotdeauna să-şi exprime verbal trăirile. O acompaniere socială şi plină de
empatie şi respect este necesară încă de la stabilirea diagnosticului.
Pe linga AMP si familia acestuia, care reprezinta suportul principal pentru copilul infectat
cu HIV, serviciile specializate ale DGASPC sau ale furnizorilor privati de servicii
(organizaţiile nonguvernamentale) trebuie să aibă echipe bine sudate si experimentate, cu
o buna intelegere a fenomenelor si experientelor psiho-tranumatice, care sa poata oferi
sprijin atit copilului cit si AMP.
Ce ar trebui sa stie copiii despre HIV?

Ca este un virus care se transmite prin singe, prin instrumentar medical nesterilizat, prin
folosirea in comun a seringilor sau a altor obiecte care pot produce rani singerinde (ex:
unghiera), de la mama la fat si prin relatii sexuale neprotejate;
Ca exista medicamente care ajuta organismul, impiedicind virusul sa se inmulteasca;
Ca e important sa respecte regulile de igiena si regimul alimentar indicat de medic, pentru a nu
agrava boala si pentru a nu o transmite si altora.
De retinut:
E mai bine sa afle de la dumneavoastra decit de la altii. In cazul in care copilul afla
diagnosticul din alta parte, isi poate pierde increderea in dumneavoastra si poate sa nu va mai
impartaseasca problemele cu care se confrunta.
Nu subapreciati copilul, el intelege mai mult decit credeti dvs. Copilul nu intelege numai ceea
ce-i spuneti, ci si gesturile, ingrijorarea, tristetea dvs.
Implicati copilul in problemele de fiecare zi ale familiei. In acest fel copilul se va simti
important si util si va avea si alte preocupari decit vizitele la spital sau tratamentul medical.
Nu izolati copilul de familie sau de alti copii. Este important pentru copil sa aiba o viata
normala, sa fie inconjurat de rude, prieteni, colegi.
Implicati copilul in lupta cu boala. Explicindu-I copilului de ce e nevoie sa urmeze
tratamentul medical, il veti motiva sa isi ia medicamentele la timp.
Discutati cu copilul despre problemele pe care le are, chiar daca credeti ca nu va pricepeti.
Este important sa discutati cu copilul, sa ascultati problemele pe care acesta le are si sa ii
aratati ca il intelegeti si ca sunteti alaturi de el. Chiar daca nu ii puteti rezolva dvs. problema,
puteti incerca sa gasiti o solute impreuna cu el. Aceasta atitudine ii va spori copilului
increderea in dumneavoastra si va avea curajul sa fie sincer.
Discutati cu alti asistenti maternali sau parinti aflati in aceeasi situatie. In acest fel puteti
primi sfaturi utile si puteti invata din experienta lor.

Apelati la ajutorul specialistilor (medic, psiholog, asistenti sociali) pentru a vorbi cu copilul
despre boala. In acest fel veti fi siguri ca luati cele mai bune decizii pentru copil si ca nu ii faceti
rau, iar pentru dvs. va fi mai usor sa discutati cu copilul despre boala.
Descoperirea seropozitivităţii la un copil constituie o situaţie stresantă care conduce
implicit la o stare de criză. Cel mai frecvent, climatul socio-psiho-afectiv al acestuia este
afectat de starea de sănătate care influenţează şi modifică stilul de viaţă şi activităţile lui
viitoare.
Ce intrebari isi pune copilul

,,Sunt sau nu bolnav?”
,,De ce eu? ”
,,De ce nu mă pot juca precum alţi copiii?”
,,De ce se feresc copiii de mine?”
,,Voi muri? De ce voi muri? Când voi muri?”
,,Mă va durea?”
,,De ce Dumnezeu mă face să trec prin asta? ”
,,Dacă nu pot fi vindecat, nu ar fi mai bine să renunţ? ”
Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului/adolescentului apare atunci când el beneficiază

de dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi stimă, de responsabilitate şi autonomie.
Pentru a se dezvolta normal, copiii au nevoie de siguranţă, idealuri ferme la care să aspire, linii
directoare care să le conducă viata.
Există câteva particularităţi ale imaginii de sine la copilul seropozitiv. Relaţiile acestuia cu lumea în
care trăieşte determină modificări ale imaginii de sine în funcţie de două situaţii distincte:
1) copilul cunoaşte diagnosticul bolii
2) copilul nu cunoaşte natura infecţiei, dar unii dintre cei apropiaţi lui o ştiu.
1) În prima situaţie, modificarea imaginii de sine începe de la perceperea noului său statut
social: infectat HIV, deci bolnav incurabil. Reacţiile psihocomportamentale, uneori impulsive şi
periculoase ale copilului seropozitiv se datorează modificării rapide şi radicale a imaginii de sine,
care este deseori distorsionată. În virtutea unei imagini de sine „catastrofale”, apar tulburările
sufleteşti, crizele de disperare, de „debusolare”. Copilul devine mai inactiv, mai lipsit de iniţiativă,
mai retras, trist sau anxios. Intervenţia psihologului, a asistentului social, concomitent cu
participarea la un grup de suport îi pot ameliora suferinţele sufleteşti, schimbându-i imaginea
despre sine în bine.
2) În a doua situaţie, imaginea de sine va suferi modificări determinate de comportamentul

celor din jur (hiperprotectiv, neglijent etc.). Se ştie că în faţa bolii oamenii reacţionează diferit, pot
gândi pozitiv sau dimpotrivă, negativ. A gândi pozitiv înseamnă ca părinţii să poată spune: „Asta e
situaţia. Să vedem ce se poate face”. Cei care gândesc negativ se lamentează, în loc să încerce să
caute soluţii: „Orice aş încerca nu are rost”. Părinţii sunt adesea încordaţi, tensionaţi, neliniştiţi, se
tem de viitor, fapt observat, mai devreme sau mai târziu de către copil şi care are repercursiuni şi
asupra imaginii de sine a acestuia.
Reactiile care ne arata adaptarea copilului la diagnostic:

acceptarea de sine, realizată printr-o atitudine pozitivă faţă de propria persoană;
acceptarea calităţilor şi defectelor personale;
percepţia pozitivă a experienţelor trecute;
conştientizarea sensului vieţii, direcţionat de scopuri pe durată medie şi lungă;

convingerea că merită să te implici.
Reactii negative la boala si diagnostic

Stresul psihic – este rezultanta confruntării copilului cu o situaţie care îi ameninţă integritatea.
Subiectiv sau obiectiv, aceasta îl solicită până la sau dincolo de limitele posibilităţii de a-i face faţă.
Izolate sau grupate, formele de manifestare ale stresului vizează de regulă: tulburările
comportamentale (fuga de acasă/de la şcoală, furtul, vagabondajul, actele de violenţă etc.), izolarea
şi îndepărtarea de oameni, lipsa de interes pentru activităţile zilnice, izbucnirile neaşteptate de
furie, iritabilitatea, ostilitatea etc.
Criza - se concretizează în manifestări violente şi agresive cu frecvenţă şi intensitate crescute,
îndreptate atât spre propria persoană cât şi spre ceilalţi; complexele de inferioritate şi frica de
societate pot determina automarginalizare socială, chiar autoexcludere. Copiilor seropozitivi le
sunt caracteristice stările afective acute (crizele de afect sau de mânie). Aflat într-o situaţie acut
frustrantă, copilul ţipă, loveşte, bate din picioare, se aruncă pe jos, într-o agitaţie dezordonată
urmată de obicei, de epuizare. Crizele de mânie sunt întâlnite la copii cu carenţe educaţionale sau
când persoanele care îi îngrijesc nu consimt la îndeplinirea instantanee a dorinţelor lor.
Imposibilitatea de a se vindeca, stresul, anxietatea, stima de sine scăzută, marginalizarea socială,

sentimentul neputinţei în faţa bolii pot determina apariţia depresiei. Refuzul alimentaţiei şi al
medicaţiei, scăderea tonusului general, sentimentele de inferioritate, tulburările de comportament,
rezistenţa scăzută la frustrare sunt tot atâtea semne care prevestesc depresia. Se asociază cu o
simptome somatice, comportamentale, cu dureri abdominale inexplicabile, cefalee, pierderea
interesului şi a capacităţii de concentrare.
De asemenea, internările prelungite, efectele secundare ale tratamentului cu antiretrovirale şi

instalarea fazei simptomatice a bolii contribuie, în multe cazuri, şi la apariţia unor manifestări
agresive.
Agresivitatea poate fi dirijată spre ceilalţi (heteroagresivitate) sau spre propria persoană
(autoagresivitate). Este cunoscut faptul că, depresia se constituie într-un un risc autoagresiv
major. Chiar dacă la copilul mic (până la vârsta de 7–8 ani) conştiinţa morţii, cunoştinţele şi
percepţiile asupra acestui fenomen sunt parţiale şi confuze, suicidul având o slabă incidenţă, pe
măsura apropierii de pubertate şi adolescenţă riscul de a avea o tentativă de suicid creşte. Atunci
suicidul este privit ca o cale de a evita durerea, disconfortul fizic şi psihic, devenind argumentul
ultim de depăşire a situaţiei prin care trece. Cu toate acestea, riscul suicidar la copii şi adolescenţii
seropozitivi este scăzut, crescând, însă, pe măsură ce individul se apropie de maturitate.
Copilul seropozitiv HIV poate dezvolta sentimente negative: autoculpabilizarea, incertitudinea,

disperarea, furia, ruşinea, dezvoltând tulburări de comportament, emoţionale şi funcţionale,
complexe de inferioritate, inadaptare socială, anxietate, scăderea stimei de sine, chiar conduită
suicidară şi tentativă de suicid.
Combaterea stresului persoanei infectate, evitarea apariţia situaţiilor de criză solicită apropiere
sufletească, înţelegerea gândurilor sale, înlăturarea tendinţelor de subestimare, sprijin în
selectarea şi stabilirea unor scopuri exclusiv realiste.
AMP, alaturi de echipa de specialisti poate contribui substanţial la atingerea acestor obiective, prin
crearea unei relaţii de încredere, încurajând exprimarea liberă, deschisă a emoţiilor şi
sentimentelor.

3.1.4 Manifestarle psihopatologice ale copilului/adolescentului cu HIV

La copiii şi adolescenţii seropozitivi apar o serie de manifestări psihopatologice precum: anxietate,
crize de afect, stări depresive, agresivitate, regresie. Aceste maifestări diferă în funcţie de
vârstă,dezvoltarea psihoafectivă, tipul de educaţie primită şi răspunsul, susţinerea primite din
partea familiei. Pentru AMP, cunoasterea acestor posibile tulburari este importanta, atit pentru
identificarea precoce a acestora, cit si pentru rolul special pe care AMP, ca membru al echipei
multidisciplinare, il joaca in sprijinirea copilului.
Stările/tulburările anxioase sunt probabil cele mai frecvente şi au o largă paletă de

menifestări. Copilul/adolescentul poate trăi o permanentă stare de nelinişte, ca şi cum ceva rău
urmează să se întâmple, poate avea tulburări de somn, coşmaruri, teamă de a rămâne singur,
iritabilitate, dificultăţi de concentrare. Copilul/adolescentul are în permanenţă nevoie de atenţie,
de aprobare, de prezenţa AMP.
Aproape în toate cazurile, manifestările psihice sunt însoţite de manifestări vegetative cum ar fi:
lipsa poftei de mincare (inapetenta), dureri de cap (cefalee), greaţă, vărsături, transpiraţie,
tensiune musculară accentuată, erupţii cutanate. Pot apărea blocaje cognitive, tulburări de logică,
ce duc la dificultăţi în învăţare.
De multe ori manifestarile devin mai evidente (se acutizează) în situaţii traumatice sau dificile
pentru copii cum sunt internările prelungite în spital, instituirea sau schimbarea schemei de
tratament antiretroviral, aflarea diagnosticului, dezvăluirea acestuia în comunitate, trăirea unor
experienţe stigmatizante etc.
Tulburările anxioase pot fi mult influenţate de AMP si familia acestuia. Aceştia pot menţine
sau diminua starea copilului prin conduitele pe care le adoptă în relaţia cu el, prin stilul de
comunicare, dar şi prin propriile stări psihice.
Stările depresive sunt întâlnite mult mai frecvent la copii/adolescenţii HIV+ decât în
populaţia generală de copii/adolescenţi. Simptomele definitorii sunt: retragerea, izolarea socială,
introversia, pierderea interesului şi a plăcerii de a se juca, plâns uşor, lentoare ideativă şi în
mişcări. Apare des tematica eşecului, a incapacităţii: „nu pot”, „nu ştiu”, „nu reuşesc”, ceea ce
exprimă pierderea încrederii în sine şi a speranţei. Pot apărea însă şi momente de
hipersensibilitate, iritabilitate, nervozitate, agresivitate, ce întrerup această stare generalizată.
Starea psihică este însoţită de simptome somatice cum sunt: inapetenţă sau bulimie,
tulburările de somn, cefalee, dureri abdominale, constipaţie. În special la adolescenţi, poate apărea
ideaţia suicidară, gânduri despre moarte şi sfârşitul existenţei. Stările depresive necesită o atenţie
specială din partea AMP şi a specialiştilor, copiii având nevoie imediată de evaluare şi de tratament
specializat.
Conduitele regresive. Regresia este o formă de „retragere”, o întoarcere psihologică într-o

perioadă când copilul/adolescentul se simţea în siguranţă şi când situaţia stresantă nu era
prezentă sau când părintele „a-tot-puternic” îl proteja. Copilul preferă să fie spălat, hrănit, îngrijit
de către AMP, are un limbaj folosit la o vârstă anterioară de dezvoltare, preferă jucării pe care le-a
folosit când era mai mic, poate apărea enurezisul etc. Regresia este un mecanism de apărare în faţa
unui eveniment stresor prea puternic pentru a fi înfruntat direct şi apare destul de frecvent în
cazul copiilor confruntaţi cu un diagnostic sever cum este cel de infecţie cu HIV.

Aceste tulburări pot părea fireşti în contextul bolii, dar ele pot avea repercusiuni atât în
dezvoltarea psihoafectivă a copilului cât şi asupra evoluţiei infecţiei cu HIV, fiind cunoscut faptul
că o afecţiune psihică duce la scăderea imunităţii organismului şi implicit la apariţia unor infecţii
oportuniste.
În toate aceste cazuri AMP care ingrijeste copilul seropozitiv, persoanele implicate în educaţia sa,
precum şi personalul medical trebuie să observe şi să comunice modificările din comportamentul
copilului. Acestea trebuie evaluate în context individual pentru a fi stabilit diagnosticul exact şi
tratamentul adecvat.
3.1.5 Adolescentul infectat HIV

Un adolescent HIV+ prezintă aceleaşi caracteristici de dezvoltare psihologică şi relaţională cu
familia ca şi cel sănătos, la care se asociază anumite aspecte legate de stresul indus de percepţia sa
de a fi infectat cu HIV sau de a avea boala SIDA (se face referire la adolescenţii care îşi cunosc
diagnosticul).
Adolescentul crede că infecţia/boala îl va face să fie marginalizat social. Adolescentul infectat

HIV poate avea unele reacţii negative şi anume: îşi face singur rău prin diferite moduri şi atitudini
(fumează, bea, se droghează sau, din contră, ajunge să-i ignore pe cei din jur şi să se autoexcludă
social), face rău altora adoptând un comportament antisocial (poate merge până la a dori şi încerca
să infecteze alte persoane).
Adolescentul HIV+ este supus unor situaţii foarte stresante, precum:

statutul de seropozitivitate are în percepţia sa repercusiuni asupra integrităţii corporale,
asupra frumuseţii, asupra sexualităţii, asupra acceptării de către grupul de egali. Aceste
aspecte sunt deosebit de importante la această vârstă.
schimbarea unor obişnuinţe alimentare în vederea adoptării unei alimentaţii/diete echilibrate
impuse de noua situaţie.
dependenţa de medicamente şi de controale medicale regulate.
relaţiile sexuale în contextul fricii de a nu se afla diagnosticul sau în situaţia asumării
responsabilităţii de a-i dezvălui partenerei/partenerului situaţia sa şi a posibilităţii de a fi
respins.
dificultăţi de apartenenţă la grupul de covirstnici datorate fricii de a nu se afla despre
diagnosticul său.
întreruperea anului şcolar sau chiar repetenţie datorate episoadelor acute de boală..
În aceste condiţii, rolul consilierului/psihologului este deosebit de important atât pentru

adolescent cât şi pentru familie, rolul său constând în a-i ajuta să-şi recapete energia fizică şi
psihică pentru a trăi şi a face faţă problemelor, în informarea corectă în privinţa infecţiei HIV şi
bolii SIDA, în sprijinul de a găsi noi modalităţi de a se bucura de viaţă, nu ignorând infecţia, ci
luptând conştient împotriva ei.
Adolescenţii pot fi încurajaţi să-şi extindă reţeaua de suport prin participarea la grupuri de
covirstnici şi alte programe dezvoltate pentru această grupă de vârstă. Grupurile diminuează
izolarea adolescentului furnizând în schimb siguranţa, un mediu suportiv în care participanţii cred
şi răspund prin dezvăluirea reciproca a emoţiilor şi experienţelor. Grupul normalizează crizele
adolescentului şi deschide noi surse de forţă şi speranţă.

Pubertatea si adolescenta aduc cu sine aspecte speciale (aparitia menstruatiei la fete, manifestarea
sexualitatii) care nu trebuiesc neglijate si trebuie sa fie discutate din timp cu copilul. In mod firesc,
adolescentii trebuie sa fie sfatuiti in ceea ce priveste, de exemplu, raportul sexual protejat.
In cazul unor aspecte mai delicate, este posibil sa considerati ca nu puteti discuta dvs. direct cu
copilul. Solicitati sprijinul medicului sau a asistentului social care, cu siguranta, va pot ajuta in
astfel de situatii.
3.1.6 Sexualitatea şi educaţia sexuală a adolescentului infectat cu HIV

Schimbarea atitudinilor sexuale, a comportamentului şi a modului de viaţă care au loc în societatea
noastră determină confruntarea părinţilor, educatorilor dar şi a copiilor cu unele dintre cele mai
complexe probleme ale vieţi lor - sexualitatea. Educaţia sexuală nu a fost niciodată atât de
importantă. Astăzi, mai mult ca oricând, părinţii, şcolile şi comunităţile trebuie să lucreze
împreună pentru a face această educaţie posibilă. Educaţia sexuală este un mijloc pentru
modelarea unei atitudini pozitive şi sănătoase cu privire la sexualitate şi previne activitatea
sexuală prematură, abuzul sexual şi exploatarea sexuală, sarcinile nedorite, jena şi disconfortul.
Comunicarea cu copilul pe tema sexualităţii poate:

permite transmiterea valorilor umane şi familiale
furniza informaţii exacte copiilor
învăţa deprinderi eficiente de luare a deciziilor
neutraliza mesajele sexuale negative şi exploatative din mass-media
Vârsta adolescenţei se caracterizează prin trecerea spre maturizare şi integrare în societatea

adultă. Această perioadă este dominată de procesul de creştere şi maturizare sexuală intensă,
foarte diferit de la caz la caz, de la fete la băieţi ca moment de declanşare şi durată.
Apariţia sentimentelor sexuale, a emoţiilor, a relaţiilor fac parte din acelaşi proces. In cazul
tinerilor seropozitivi HIV teama cea mai mare este să nu fie diferiţi de colegii lor. Şi motivele de
temere sunt suficiente: copiii de acelaşi sex se joacă împreună; prietenii se compară mereu, pentru
a-şi valida propria lor dezvoltare; fanteziile sexuale pot include parteneri de acelaşi sex; tinerii se
pot îndrăgosti de persoane de acelaşi sex, profesori etc. Problema orientării sexuale are strinsa
legatura cu preconcepţiile despre HIV/SIDA şi comunitatea homosexualilor şi comentariile
răutăcioase ale copiilor despre homosexualj sau lesbiene..In plus, există şi o lipsă de înţelegere a
tinerilor fata de sentimentele pe care le incearca şi o reticenţă de a discuta cu adulţii. Aceştia pot
ajuta copilul punctând cele mai obişnuite neînţelegeri.
Încurajaţi copilul să-şi exprime sentimentele. Întrebaţi-l ce a auzit de la alţi copii. Astfel, îl
puteţi ajuta să discute despre anxietăţile pe care le are în legătură cu procesul lui de
creştere. Copilul trebuie să ştie că îl veţi iubi indiferent de orientarea sa sexuală.
AMP, educatorii sunt cei abilitaţi să transmită copiilor valorile legate de sexualitate. Aceştia
au nevoie de încurajare şi asistenţă uneori pentru a depăşi starea de disconfort. Această
stare poate fi depăşită dacă ne gândim la faptul că propriii copii sau cei de care avem grijă sunt
expuşi dezinformării şi mesajelor iresponsabile despre sex din partea prietenilor, a mass-mediei.
Astfel, trebuie să fiţi pregătiţi să distrugeţi mituri şi să le înlocuiţi cu adevărul. Părinţii de astăzi,
educatorii trebuie să-şi crească copiii într-o lume foarte diferită de cea a lor. Relaţiile sociale şi
presiunile din mass-media încurajează activitatea sexuală la vârste adolescentine. Problema
abuzului sexual, SIDA, infectiile transmise pe cale sexuala, implicaţiile psihologice, ne obligă să
vorbim cu copiii – în detaliu – cât mai devreme posibil.

La această vârstă copilul nu mai vrea să discute despre sexualitate cu adulţii din jurul lui. De
fiecare dată când veţi deschide discuţia acesta va fi foarte mirat (jenat, dezgustat, nervos). La
această vârstă, sexul devine un subiect îngrozitor, jenant, stupid, amuzant, sau toate de mai sus la
un loc. Sexualitatea devine la această vârstă un subiect foarte personal. Corpurile se dezvoltă, apar
noi fantezii, dorinţe; mulţi copii cunosc pe cineva – un prieten sau un coleg de clasă – care are deja
relaţii sexuale.
Cercetările demonstrează că comunicarea deschisă în familie, reduce riscul unei sarcini

nedorite respectiv a unei întreruperi de sarcină, a bolilor cu transmitere sexuala (BTS),
inclusiv a infecţiei cu HIV. Cel mai uşor mod de a preveni tragediile ignoranţei sexuale este
educaţia sexuala. Pentru a putea evita eventuale complicatii, tinerii trebuie, inainte de toate, sa fie
bine informati asupra riscurilor pe care le implica relatiile sexuale si a modalitatilor de prevenire a
acestor riscuri. Unii dintre părinţi, educatori, se tem că astfel de discuţii vor încuraja sau promova
activitatea sexuală, că le va da idei. Această părere este eronată. Studiile ne arată că tinerii au deja
aceste idei. Copiii crescuţi în familii care încurajează comunicarea deschisă şi sinceră despre
problema sexualităţii se vor implica în relaţii sexuale mai târziu decât ceilalţi, şi dacă vor avea
relaţii sexuale, cu siguranţă se vor proteja. Când părinţii evită să discute despre unele probleme
legate de sexualitate – vulnerabilitatea copiilor va creşte, şi-i va arunca nepregătiţi în viaţă.
Adolescenţii trebuie pregătiţi pentru călătoria lor spre independenţa personală, iar AMP, alaturi
de membrii echipei multidisciplinare, joaca un rol central in aceasta pregatire.

SESIUNEA 3.2 PARTICULARITATI DE INTEGRARE A COPILULUI CU

SIDA/HIV POZITIV
Confirmarea prezentei infectiei HIV nu poate constitui un motiv de discriminare, in special in ceea
ce priveste inscrierea copilului la scoala, desfasurarea activitatilor sportive, accesul in locuri
publice etc.
Numeroase studii au demonstrat ca transmiterea virusului HIV nu poate avea loc prin
participarea la activitati scolare de zi cu zi sau prin schimburi afective cum ar fi sarutul
social, imbratisarea sau mingiierea.
Ce inseamna integrarea ?
Integrarea şcolară – ca situaţie particulară, se poate defini astfel:
în sens larg, integrarea şcolară se referă la adaptarea oricărui copil la cerinţele şcolare şi din
păcate într-o foarte mică măsură în sens invers;
în sens restrâns – legat de problematica unor categorii de elevi – cuprinderea acestora în
instituţii şcolare obişnuite sau în moduri de organizare cât mai apropiate de acestea.
Integrarea profesională precum şi calificarea postşcolarizare – este o formă particulară a

integrării care se bazează pe două strategii:
obligativitatea prin lege a integrării, având ca finalitate autonomia şi independenţa personală,
socială, economică, financiară a oricărui individ
stimularea agenţilor economici integratori
Integrarea socială şi/sau societală. Acest tip de integrare presupune acceptarea şi participarea
copilului sau persoanei la diversele forme de viaţă comunitară cu asumarea de roluri şi stabilirea
de relaţii sociale în grupul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară activitatea social-utilă.
Integrarea este un proces complex şi de durată, deoarece cunoaşte patru nivele, flexibile,
mobile.
Integrarea fizică-este nivelul cel mai scăzut, incipient al integrării. Acesta se referă la
cuprinderea, prezenţa copiilor cu cerinţe educative speciale alături de ceilalţi, reducerea distanţei
fizice dintre copii. Existenţa împreună cu ceilalţi copii nu presupune neapărat contacte sau
activităţi comune, ci mai degrabă utilizarea în comun a unor spaţii fizice, materiale şi echipamente
didactico-educaţionale.
Integrarea funcţională (pedagogică) – Acest tip de integrare semnifică participarea la un proces

comun de ÎNVĂŢARE (de orice tip), în condiţiile în care şi elevul integrat asimilează anumite
cunoştinţe, alături de elevul normal.
Integrarea socială – Aceasta are în vedere aspectele legate de includerea copilului cu deficienţe
în toate activităţile comune din viaţa şcolii, atât la cele propriu-zise de învăţare, cât şi la activităţile
comune din pauză, de joc, alte activităţi comune din viaţa şcolii. Integrarea fizică se completează cu
cea funcţională, rezultând o formă superioară care presupune relaţii şi interrelaţii în interiorul
grupului la care copilul integrat participă activ. Se stabilesc legături reciproce, mai mult sau mai
puţin spontane, relaţii de acceptare şi participare relativ egală la viaţa grupului şcolar.

Integrarea societală – Aceasta se manifestă atunci când persoana integrată dobândeşte

sentimentul de apartenenţă şi participare deplină la comunitate, cu asumarea unor roluri.
Integrarea societală presupune exercitarea unor influenţe asupra partenerilor, acceptarea cât mai
deplină de ceilalţi membri ai comunităţii, precum şi existenţa sentimentului de încredere în sine şi
în ceilalţi.
Nevoia de apartenenţă este una dintre nevoile fundamentale ale oricărei persoane, iar
integrarea în comunitate este considerată o caracteristică a incluziunii sociale şi a
apartenenţei la statutul de cetăţean. A fi cetăţean presupune atât drepturi cât şi obligaţii.
3.2.1 Integrarea în şcoală a copiilor seropozitivi

Unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor este acela la educaţie. Accesul la educaţie este
esenţial pentru creşterea şanselor de integrare socială în viaţa adultă. Educaţia poate fi
considerată drept principalul mijloc de socializare sau, chiar mai larg, de civilizare. Şcoala este un
mijloc important de dobândire a statutului de cetăţean. Cu cât nivelul de educaţie creşte, cu atât
cresc şansele de integrare socială.
Modalităţi de facilitare a integrării şcolare

Cea mai dificilă intervenţie este la nivelul comunităţilor refractare la accesul copiilor/tinerilor cu
HIV/SIDA la învăţământul de masă.
Experienţa sugerează că este necesară informarea şi sensibilizarea comunităţii la problemele
persoanelor seropozitive. Nu este recomandabil ca aceasta să coincidă cu momentul aducerii unui
copil cu HIV în şcoală, ci ar fi de dorit ca aceasta să se producă înainte, dar fără a menţiona această
perspectivă. Sprijinul venit din partea cadrelor didactice este foarte important, în special în
comunităţile mici, acestea fiind (conştient sau nu) lideri ai comunităţii.
În unele cazuri în care s-a reuşit integrarea şcolară a unor copii în comunităţi refractare, rolul cel
mai important l-a avut directorul/conducerea şcolii sau Inspectoratul şcolar, care au fost
perseverenţi şi, de exemplu, au organizat sesiuni de informare în comunitate, cu părinţi, cu cadre
didactice, la aceste sesiuni invitând fie un medic (eventual din comunitate), fie specialişti din
partea unor organizaţii neguvernamentale de profil. Riscul unor astfel de sesiuni este acela de a
atrage atenţia asupra problemei şi de a acutiza dezbaterile, iar în cazul în care confidenţialitatea
diagnosticului copilului ce urmează să fie integrat sau care tocmai a fost integrat în şcoală, nu este
păstrată, tensiunile pot creştedevenind greu controlabile.
Cadrele didactice nu au dreptul să divulgediagnosticul de seropozitivitate al unui

copil nici altor cadre didactice, nici elevilor/părinţilor, fiind posibilă sancţionarea lor.
Legislaţia antidiscriminare (OU 137/2000, OU 27/2004) dă dreptul Consiliului Naţional pentru
Combaterea Discriminării să aplice şi amenzicontravenţionale celor care comit un act de
discriminare, iar acest lucru s-a întâmplat deja în unele cazuri.
În demersul de facilitare a integrării şcolare şi sociale a copiilor/tinerilor cu HIV/SIDA este

adeseori necesară implicarea mai multor specialişti şi a liderilor formali şi informali ai comunităţii
(preot, medic, poliţist, consilieri locali, etc.)
Condiţii care contribuie la reuşita integrării şcolare:

Pregătirea tânărului cu cerinţe educative speciale pentru integrarea şcolară
Evaluarea copilului înainte de integrarea sa şcolară

Conştientizarea si sprijinirea asistentului maternal al copilului inclus în proiectul de integrare

Locul proiectului de integrare şcolară în cadrul proiectului pedagogic al şcolii
Poziţia directorului şcolii faţă de integrarea şcolară
Punerea la dispoziţia cadrelor didactice de către director a informaţiilor referitoare la
integrarea şcolară a copilului cu cerinţe educative speciale
Poziţia cadrului didactic în raport cu integrarea şcolară
Dorinţa cadrului didactic de a modifica practicile pedagogice, pentru ca ele să devină adaptate
posibilităţilor copilului integrat
Posibilitatea pentru profesor de a se informa asupra problemelor copilului SIDA/HIV pozitiv
copilului sau asupra metodelor de predare adaptate copilului integrat
Prezenţa şi colaborarea specialiştilor care susţin şi ajută învăţământul integrativ
Implicarea părinţilor copilului în proiectul de integrare
Informaţiile acordate celorlalţi copii din clasă asupra deficienţei copilului integrat
Informaţii şi/sau explicaţii acordate părinţilor celorlalţi copii ai clasei despre integrarea
şcolară a copilului cu cerinţe educative speciale.
Precautiile universale in integrarea scolara

Acestea reprezintă un ghid de norme elementare antiepidemice. Ele se aplică ori de câte ori se
intră în contact cu lichide biologice cum sunt: sângele, sperma, secreţiile vaginale şi alte lichide
Produsele biologice pentru care nu se aplică precauţiile universale (dacă nu conţin sânge) sunt:
saliva, lacrimile, sudoarea, sputa, secreţiile nazale, vărsăturile, urina şi fecalele. În şcoală este
important să se evite contactul cu sângele care reprezintă principala sursă a multor agenţi
patogeni.
Se prezintă în continuare precauţiile universale adaptate pentru colectivităţile şcolare:

Spălarea mâinilor cu apă şi săpun după contactul cu sângele sau alte produse biologice este cea
mai simplă şi mai sigură protecţie.
Tăieturile şi zgârieturile se acoperă cu un bandaj provizoriu până la acordarea îngrijirilor de
specialitate. Este indicat ca fiecare să-şi îngrijească, pe cât se poate, singur rănile. Copilul poate
face acest lucru dacă este învăţat.
Se utilizează materiale absorbante de unică folosinţă pentru oprirea sângerărilor (şerveţele
sau batiste de hârtie).
Se utilizează mănuşi de unică folosinţă atunci când se intră în contact cu sângele, mai ales dacă
la nivelul mâinilor sunt prezente leziuni sau dacă este o cantitate mare de sânge. Este necesară
spălarea mâinilor imediat după scoaterea mănuşilor.
Suprafeţele murdărite cu sânge se spală imediat cu apă şi detergent şi se dezinfectează cu
dezinfectant. Cloramina 5% trebuie să persiste 20-30 min pe suprafeţe.
Îmbrăcămintea murdară de sânge se pune separat de celelalte haine până la spălarea cu apă şi
detergent. Înainte de spălare este recomandată clorinarea.
Cârpele de curăţenie folosite la ştergerea sângelui, mănuşile de unică folosinţă, vata, bandajele
îmbibate de sânge se pun într-un sac de plastic şi se incinerează. Dacă acest lucru nu este
posibil se recomandă stropirea lor din abundenţă cu dezinfectant şi aruncarea lor astfel încât
să se împiedice o posibilă recuperare.
Prin folosirea precauţiilor universale se poate împiedica transmiterea nu numai a virusului

imunodeficienţei umane, ci şi a altor numeroşi agenţi patogeni (virusurile hepatitei B şi C).
În fiecare clasă trebuie să existe o mică trusă cu materiale igienico-sanitare de unică folosinţă
pentru acordarea unui minim prim ajutor. Fiecare elev sau profesor trebuie educat şi încurajat săşi
îngrijească rana proprie atunci când este posibil.

HIV este un virus sensibil în afara organismului. El nu poate supravieţui la temperaturi constante
mai mari de 56ºC, timp de 30 de minute. Dezinfectanţi chimici eficienţi în inactivarea HIV sunt:
hipocloritul de sodiu, cloramina, apa oxigenată etc. Razele ultraviolete şi ionizante nu inactivează
HIV, dar sterilizarea şi dezinfecţia standard, care se fac în mod obişnuit şi pentru echipamentul
medical, sunt active şi asupra HIV
3.2.2 Integrarea în comunitate

Pentru persoana infectată cu HIV sau bolnavă de SIDA, indiferent dacă este copil sau adult, odată
cu diagnosticul apar şi schimbările. Este un fapt unanim acceptat că infecţia HIV are atât o
componentă medicală, cât şi una socială. Din punctul de vedere al persoanei care trăieşte cu
HIV/SIDA, consecinţele sociale ajung să aibă efecte devastatoare.
Nevoia de apartenenţă este una dintre nevoile fundamentale ale oricărei persoane, iar
integrarea în comunitate este considerată o caracteristică a incluziunii sociale şi a
apartenenţei la statutul de cetăţean. A fi cetăţean presupune atât drepturi cât şi obligaţii.
Dupa cum s-a aratat intr-un capiltol precedent (vezi Legislatia), in Romania este interzisa
discriminarea persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA.
Totusi, un segment important din rândul persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în România preferă
să nu beneficieze de unele drepturi care le-ar îmbunătăţi nivelul de trai şi calitatea vieţii deoarece
se tem. Se tem că atunci când vor merge la primărie, la medicul de familie, la şcoală şi vor spune că
ei sau copilul lor au HIV/SIDA, aceştia vor spune mai departe celorlalţi şi vor fi trataţi diferit, vor fi
priviţi ca fiind vinovaţi că sunt infectaţi.
In activitatea sa AMP pentru copilul SIDA/HIV pozitiv este parte intr-o echipa
pluridisciplinara. Despre rolul si locul sau in sistemul de protectie a copilului s-a vorbit mai mult
la capitolul dedicat acestui subiect ,de aceea in cele ce urmeaza nu vom sublinia decit citeva
aspecte in ceea ce priveste problematica copilului SIDA/HIV pozitiv.
Asistentulsocial de la Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului (DGASPC), de la

primărie sau din serviciul public de asistenţă socială (SPAS), sau persoana cu atribuţii de asistenţă
socială în cazul comunelor, este/poate fi un factor important al echipei in care lucrati ca asistent
maternal. Acesta va poate sprijini in obţinerea prestaţiilor sociale prevăzute de lege ca urmare a
încadrării copilului într-un grad de handicap. Asistentul social are obligatia de a asigura si respecta
confidenţialitatea diagnosticului.
Asistentul/referentul social poate juca un rol activ, prin interventia sa la nivelul comunitatii atunci
când identifică împreună cu AMP un deficit de integrare/participare socială a copilului/tinarului.
Se pot stabili două situaţii diferite: dignosticul nu este cunoscut în comunitate sau este cunoscut.
În cazul în care diagnosticul HIV al persoanei nu este cunoscut, este recomandabil ca acţiunile
să se desfăşoare la nivel de informare, conştientizare a problematicii HIV/SIDA de către membrii
comunităţii. Împreună cu un medic din comunitate sau de la nivel judeţean (Autoritatea pentru
Sănătate Publică, Spitalul judeţean/deboli infecţioase), ori cu specialişti din partea unei organizaţii
neguvernamentale active în domeniu se pot organiza sesiuni de informare la şcoală (cu elevii, cu
profesorii, cu părinţii), la primărie cu ceilalţi angajaţi ai primăriei sau cu consilierii locali. De
asemenea, pe tematica HIV/SIDA se poate discuta şi în cadrul unor întâlniri ale unor structuri
comunitare consultative (înfiinţate conform legii 272/2004) sau ale colectivului de sprijin (acolo
unde acesta mai există), mai ales că în cadrul acestora sunt lideri formali şi informali ai

comunităţii. În oraşe, întâlnirile pot fi unele publice, fie în locurile frecventate de tineri (ex.
discoteci), fie cu ocazia unor evenimente locale.
În cadrul acestor întâlniri nu este necesară (şi nici permisă de lege) referirea la cazuri particulare,
putându-se menţiona că este posibil să existe persoane cu HIV/SIDA şi în comunitate sau chiar
printre participanţi (unii nici să nu ştie şi altora să le fie teamă să spună).
În situaţia în care persoana este cunoscută în comunitate ca având HIV/SIDA, intervenţia este
necesară atunci când aceasta nu este acceptată, fiind marginalizată social. În funcţie de sfera în
care se manifestă respingerea –vecinătate, şcoală ş.a. – este necesară adaptarea intervenţiei.
Sensibilizarea publicului larg (eventual cu sprijinul altor specilalisti), a factorilor de decizie din
comunitate, etc joaca si aici un rol deosebit de important (intilniri publice, materiale informative –
brosuri, pliante, etc).
Preotul poate fi un alt actor cu rol în procesul de facilitare a integrării în comunitate a persoanelor
care trăiesc cu HIV/SIDA pe care va puteti sprijinii..
Acesta este unul dintre liderii informali ai comunităţii, iar autoritatea sa este mai pregnantă în
special în comunităţile mici/tradiţionale. Biserica în general, se bucură de un nivel ridicat de
încredere la nivelul populaţiei.
Medicul este liderul din comunitate privit cu cea mai mare autoritate în privinţa informaţiilor
despre HIV/SIDA. Atunci când luati in plasament un copil cu acest diagnostic, în lipsa unor
informaţii, primul la care puteti apela este medicul. Implicarea sa este esenţială în detensionarea
relaţiilor într-o comunitate speriată de perspectiva ca unul dintre membrii ei să fie seropozitiv
HIV/bolnav de SIDA. Medicul poate fi acela care, prin participarea la întâlniri cu comunitatea,
alături de ceilalţi lideri formali şi informali din comunitate, îi poate face pe membrii comunităţii să
înţeleagă că riscurile pentru ei sunt minime, explicându-le căile de transmitere dar şi măsurile de
prevenire. Astfel de întâlniri pot fi un prilej pentru discutarea şi altor aspecte ce ţin de igienă,
educaţie pentru sănătate,ori de sănătatea sexuală.
Despre rolul medicului specialist in boli infecto-contagioase am vorbit mai pe larg in sesiunile
precedente.
Poliţistul este perceput, de cele mai multe ori ca factor decontrol, care aplică legea. Pentru a
răspunde mai bine realităţilor actuale tendinţa este aceea de a vedea poliţistul legat într-o mai
mare măsură de comunitate, în interacţiune cu cetăţenii. În relaţie cu persoanele cu HIV/SIDA,
poliţistul se poate manifesta în două ipostaze.
Pe de o parte, din punctul de vedere al legii, poliţistul poate interveni atunci când s-a produs
infectarea voluntară cu HIV a unei persoane, Codul Penal sancţionând această faptă (dacă persoana
nou infectată a depus plângere penală) cu închisoare între 5-15 ani (vezi secţiunea privind
drepturile şi obligaţiile persoanelor seropozitive). În această ipostază, poliţistul poate avea un rol
activ în prevenirea răspândirii infecţiei cu HIV arătând consecinţele unei astfel de fapte.
Pe de altă parte, conform noilor cerinţe, poliţistul poate şi trebuie să aibă o relaţie strânsă cu
comunitatea, comunicând cu cetăţenii şi mediind sau aplanând conflictele ce pot apărea la un
moment dat în sânul comunităţii.

„Poliţistul de proximitate” poate depăşi stadiul de concept, ajungând să reprezinte o realitate

prin prezenţa în interiorul comunităţii, ceea ce îi poate permite o bună cunoaştere a acesteia. În
calitatea sa de „om al legii” le poate aduce la cunoştinţă celor care au tendinţa de a discrimina
persoana seropozitivă că legea prevede sancţiuni în această situaţie. Totodată, prin natura
activităţilor sale, relaţionează cu diferite instituţii, ceea ce îi permite să identifice din timp situaţiile
cu risc şi să intervină preventiv.
Relatia cu familia naturala a copilului trebuie mentinuta permanent (cu exceptia situatiilor cind, in
interesul copilului, instanta decide altfel), iar asistentul maternal profesionist trebuie sa ia in
consideratie faptul ca acesta este locul in care copilul ar trebui sa se intoarca atunci cind conditiile
care au facut necesar plasamentul au disparut.

MESAJE CHEIE
1. Ingrijirea familială temporară/asistentă maternală este un efort de echipă. Este
esenţial ca rolurile şi responsabilităţile autorităţilor publice, ale organizaţiei şi ale
asistentului materna! să fie delimitate clar, astfel încât serviciile să poată fi furnizate în
mod eficient.
2. Confirmarea prezentei infectiei HIV nu poate constitui un motiv de discriminare, in
special in ceea ce priveste inscrierea copilului la scoala, desfasurarea activitatilor
sportive, accesul in locuri publice etc.
3. A le vorbi copiilor despre boala de care sufera ii ajuta sa inteleaga mai bine ceea ce se
intimpla in jurul lor, diminuind confuzia si teama pe care le pot trai.
4. E mai bine sa afle de la dumneavoastra decit de la altii.
5. Nu subapreciati copilul, el intelege mai mult decit credeti dvs.
6. Implicati copilul in problemele de fiecare zi ale familiei.
7. Nu izolati copilul de familie sau de alti copii.
8. Implicati copilul in lupta cu boala.
9. Discutati cu copilul despre problemele pe care le are.
10. Discutati cu alti asistenti maternali sau parinti aflati in aceeasi situatie.
11. Apelati la ajutorul specialistilor (medic, psiholog, asistenti sociali) pentru a vorbi cu
copilul despre boala.
12. Copilul seropozitiv HIV poate dezvolta sentimente negative: autoculpabilizarea,
incertitudinea, disperarea, furia, ruşinea, dezvoltând tulburări de comportament,
emoţionale şi funcţionale, complexe de inferioritate, inadaptare socială, anxietate,
scăderea stimei de sine, chiar conduită suicidară şi tentativă de suicid
13. AMP care ingrijeste copilul seropozitiv, persoanele implicate în educaţia sa, precum şi
personalul medical trebuie să observe şi să comunice modificările din comportamentul
copilului. Acestea trebuie evaluate în context individual pentru a fi stabilit diagnosticul
exact şi tratamentul adecvat.
14. Copiii crescuţi în familii care încurajează comunicarea deschisă şi sinceră despre
problema sexualităţii se vor implica în relaţii sexuale mai târziu decât ceilalţi, şi dacă
vor avea relaţii sexuale, cu siguranţă se vor proteja.
15. Buna colaborare a echipei multidisciplinare (inclusiv AMP), sensibilizarea publicului
larg , implicarea factorilor de sprijin si decizie din comunitate joaca un rol esential in
buna integrare a copilului cu HIV/SIDA in comunitate.
AUTOEVALUARE
1. Care sint rolurile si responsabilitatile unui AMP care ingrijeste un copil

SIDA/HIVpozitiv ?
2. Care sint membrii echipei pluridisciplinare si ce roluri joaca ei in aceasta echipa ?
3. Cine si cum comunica diagnosticul?
4. Ce reactii pot sa apara la comunicarea diagnosticului ?
5. Ce manifestari psiho-patologice pot sa apara la copilul cu SIDA/HIV pozitiv ?
6. Ce particularitati caracterizeaza adolescentul cu SIDA/HIV pozitiv ?
7. Este importanta educatia sexuala pentru copiluladolescentul seropozitiv HIV ? De ce ?
8. Ce reprezinta integrarea ?
9. Enumerati tipurile de integrare.
10. Ce factori contribuie la integrarea scolara ? Dar la cea in comunitate ?


Asistenta Maternala Manualul Cursantului

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asistenta Maternala Manualul Cursantului

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

[MANUALUL CURSANTULUI] May 19, 2008

Consuela Ciobanu, asistent social, Fundaţia Internaţională pentru Copil şi Familie

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 1

Modulul 1 DREPTURILE COPILULUI ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ. NOŢIUNI GENERALE

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 2

SESIUNEA 3 Perioada de nou-născut (sub o lună) 2 ore

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 3

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 4

SESIUNEA 4 Relaţia asistent maternal profesionist-copil-părinte protector şi 4 ore

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 5

FORMARE CONTINUĂ (MODULE SPECIALIZATE)

Modulul 8 CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA COPILULUI DE LA NAŞTERE LA 2 ANI

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 6

Modulul 9 OCROTIREA COPILULUI CU HANDICAP

Modulul 10 OCROTIREA COPILULUI CU HIV/SIDA

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 7

MODULUL 1 DREPTURILE COPILULUI ŞI PROTECŢIA SPECIALĂ.

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 8

SESIU NEA 1.1 DREPTURILE COPILUL UI

Conventia cu privire la Drepturile Copilului a aparut ca o necesitate, deoarece datorita varstei,

Conventia este indivizibila si articolele sale sunt interdependente.

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 9

1. Masuri generale de implementare

Nediscriminarea (art.2) - se refera la respectarea si garantarea drepturilor tuturor copiilor

4. Drepturile civile si libertati

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 10

5. Mediul familial si ingrijiri alternative

Separarea de parinti - conventia subliniaza dreptul copilului de a trai cu parintii cu exceptia

Transferul ilegal si impiedicarea reintoarceri copiilor, in, respectiv din, strainatate -

Responsabilitatea parintilor pentru cresterea si dezvoltarea copilului - subliniaza faptul ca

Protectia impotriva abuzului si neglijarii - descrie obligatia statului de a proteja copilul de

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 11

Ingrijirile de recuperare - subliniaza responsabilitatea statului de a lua toate masurile

6. Educatie, recreere si activitati culturale

Acces la informatie adecvata - discuta importanta mijloacelor de informare in masa si aigurarea

Dreptul la educatie - subliniaza obligatia statului de a asigura invatamantul primar obligatoriu si

Scopurile educatiei - in strinsa legatura cu dreptul la educatie, se refera la dezvoltarea plenara a

7. Măsuri speciale de protecţie

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 12

Abuzul de droguri - se refera atit la impiedicarea folosirii drogurilor si a narcoticelor de catre

Exploatarea sexuala a copiilor - se refera la asigurarea protectiei copiilor impotriva exploatarii

Protejarea copilului impotriva oricarei forme de exploatare - subliniaza responsabilitatea

8. Ingrijiri pentru sanatatea si bunastarea copilului

Sanatate si servicii de sanatate - se refera la dreptul la sanatate si asigurarea accesului la servicii

Servicii de securitate sociala - se refera la dreptul copilului de a beneficia de masuri de

Standard de viata - se refera la responsabilitatea primordiala a parintilor de a asigura copilului

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 13

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 14

SESIUNEA 2.1 ROLUL INSTITUTIILOR IMPLICATE IN PROTECTIA

Schimbarile legislative din protectia drepturilor copilului in Romania au la baza

Legea 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, la articolul 6 face

a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 15

religia copilului care a implinit 14 ani nu poate fi schimbata fara consimtamintul

copilul care a implinit varsta de 14 ani, cu incuviintarea instantei judecatoresti acesta

participarea copilului in varsta de pana la 14 ani, la dezbateri publice in cadrul unor

Cadrul legal din Romania descrie urmatoarele:

I. Institutiile si servicii publice cu rol activ in promovarea si respectarea drepturilor

FUNDAłIA INTERNAłIONALĂ PENTRU COPIL ŞI FAMILIE Page 16

Alte institutii centrale cu rol in promovarea si respectarea drepturilor copilului sunt:

II. Institutiile si servicii publice cu rol activ in promovarea si respectarea drepturilor

II.1 Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului-DGASPC este organizata la

DGASPC este instituţia publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului