Curs Dezvoltare Motorie Kinetobebe

Repere ȋn dezvoltarea motorie a copilului de la 0 - 36 luni
- dezvoltare tipicӑ vs dezvoltare atipicӑ –

curs de pregătire a asistenţilor medicali generalişti, asistenți medicali de pediatrie,
asistenți medicali comunitari, asistenţi medicali obstetrică-ginecologie şi moaşe
1
Agenda de curs
1. Domeniul: medical şi asistență medicală

2. Organizator: OAMGMAMR filiala Bucureşti
3. Parteneri: Asociația Kinetobebe şi UNICEF Romȃnia
4. Perioada:
5. Durata:
6. Nr. Participanți:
7. Scop:
- promovarea sănătății,
- creşterea calității serviciilor medicale preventive,
- asigurarea continuității serviciilor medicale oferite copiilor şi familiilor acestora,
- identificarea timpurie a tulburărilor de dezvoltare psihomotorie a copilului,
- asigurarea continuității serviciilor medicale oferite copiilor şi familiilor acestora,
8. Metodologie
- ghiduri clinice şi manuale
9. Obiective:
- urmărirea stării de sănătate a copilului,
- evaluarea/reevaluarea corectă dezvoltării normale a copilului,
- cunoaşterea, identificarea precoce şi monitorizarea eventualelor tulburări de
dezvoltare psiho-locomotorie la copil
10. Rezultate aşteptate:
- Asistenții medicali, moaşa să asimileze cunoştințe teoretice în urma parcurgerii şi
promovării cursului,
- să recunoască şi să identifice modificările anormale apărute ȋn dezvoltarea psiho-
motorie a copilului
11. Participanți:
- asistenți medicali generalişti, asistenți medicali de pediatrie,
- asistenți medicali comunitari,
- asistenți medicali care ȋşi desfăşoară activitatea ȋn cabinete şi secții de obstetrică
ginecologie,
2
- moaşe
12. Autori:
Anca Bălăşoiu – moaşă,
Iulian Nicolae – kinetoterapeut,
13. Locatia: Curs on line
14. Responsabil de curs:
15. Necesar materiale: materiale scrise (suport de curs, prezentare power point,
chestionar de evaluare finală)
16. Resurse financiare:
17. Promovarea cursului:
- verificarea cunoştințelor acumulate de către participanți a conținutului cursului prin
aplicarea chestionarului de evaluare finală
18. Costul cursului
19. Persoana de contact:
3
Cuprins
Introducere
Capitolul I
1. Îngrijirea prenatalӑ
2. Naşterea
3. Dezvoltarea şi creşterea copilului - generalități
4. Copilul cu dizabilități motorii
Capitolul II
1. Dezvoltarea mișcării
1.1. Funcțiile senzoriale
1.2. Principii de bază în secvențialitatea dezvoltării motorii
1.3. Motricitatea grosieră și fină
1.4. Importanța reflexelor în dezvoltarea motorie
2. Particularități ȋn dezvoltarea motorie a copilului născut prematur
3. Dezvoltarea motorie de la 0 la 3 luni
3.1. Dezvoltarea motorie ideală
3.2. Repere ce necesită atenție specială
3.3. Sfaturi și recomandări
4
7. Dezvoltarea motorie de la 1 an la 2 ani
8. Dezvoltarea motorie de la 2 ani la 3 ani
Capitolul III
1. Mersul – tulburări de mers
2. Factori care pot influența dezvoltarea motorie a copilului
Capitolul IV
1. Rolul moaşei, asistentului medical generalist/pediatru şi asistentului medical
comunitar ȋn depistarea, ȋngrijirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de dezvoltare motorie
2. Educația pӑrinților şi familiei
Concluzii
Bibliografie
5
Introducere
Studiul dezvoltării psihomotorii, intelectuale și afective la copil este un proces complex și

solicită cunoașterea unor noțiuni de bază din domeniul obstetricii, pediatriei, neurologiei și
psihologiei specifice copilului. Cunoașterea particularităților de dezvoltare la diferite etape de
vârstă ne permite să înțelegem modul de constituire a funcțiilor, proceselor motorii și psihice de la
naştere, precum și evoluția lor.
Cunoașterea particularităților de dezvoltare psihomotorie, intelectuală și afectivă a
copilului, împreună cu dezvoltarea lui somatică le va permite să înțelegă şi să aprecieze dezvoltarea
normală şi starea de sănătate.
Creşterea şi dezvoltarea copilului constituie un proces dinamic, ȋnceput din momentul
concepției şi continuat pȃnӑ la maturitate, perioadă ȋn care organismul este supus unor permanente
modificӑri morfo-funcționale şi psiho-intelectuale.
Îngrijirea preconcepționalӑ, prenatală dar şi identificarea precoce a posibilelor afecțiuni la
mamă poate duce la naşterea unui copil sănătos, deci la o populație sănatoasă.
Programele de urmӑrire a nou nӑscutului şi sugarului pot asigura un screening de dezvoltare
psihomotorie prin intermediul asistenților medicali/moaşe şi pot suplimenta rolul medicului de
familie ȋn asigurarea asistenței medicale primare a copilului.
Scopul aprecierii dezvoltării este de a afla ȋn ce relație se află un copil față de media
acceptată de dezvoltare a vȃrstei, la un moment dat.
Procesul de apreciere a tulburărilor de dezvoltare la copil trebuie să fie bazat pe un istoric
detaliat şi observație vigilentă. Majoritatea problemelor de dezvoltare şi comportament sunt
minime necesitȃnd ca măsuri educative simple sugestii şi câştigarea ȋncrederii familiei. În alte
situații ȋnsă, urmărirea ȋn timp a diferitelor tulburări care par uşoare inițial, este crucială. Dacă
dezvoltarea copilului este marcată anormală, diagnosticul final al disfunctionalităților este extrem
de important.
Deşi pare simplă, aprecierea dezvoltării copilului cere multa experiență. Înaintea etichetării
unui deficit de dezvoltare, trebuie să se ia ȋn calcul şi alți factori cum ar fi:
- prematuritatea,
- tipul familial de dezvoltare (obezitatea poate ȋntârzia achizițiile motorii),
- mediul stimulativ ȋn care trăieşte copilul.
6
Abordarea diagnostică şi terapeutică a copilului cu probleme de dezvoltare şi
comportament ȋn multe situații presupune colaborarea specialiştilor ȋn disfuncționalități ale
dezvoltării copilului care să acopere aspecte extrem de complexe ale acestei patologii. Cooptarea
acestora ȋn diagnostic şi tratament depinde de experiența cadrelor medicale care se ocupă de copil.
În nici un caz un copil cu probleme, nu va fi ținut sub observație o perioadă lungă de timp,
ȋn speranța că tulburările se vor rezolva de la sine.
7
Capitolul I
1.Îngrijirea prenatalӑ
Medicina preventivӑ este cea mai eficientӑ formӑ de medicinӑ şi ȋngrijirea medicalӑ ar
trebui sӑ se schimbe de la ȋngrijirea acutӑ bazatӑ pe tratament, la consilierea ȋn vederea prevenției.
Îngrijirea preconcepţională şi prenatalӑ reprezintӑ un set de recomandӑri care au ca țintӑ
identificarea şi modificarea unor riscuri biomedicale, de comportament şi sociale pentru sӑnӑtatea
femeii cȃt şi pentru evoluția sarcinii şi sӑnӑtatea copilului.
În viața intrauterină fătul poate fi foarte vulnerabil sub influența mai multor factori, în
special celor din partea mamei (administrarea de medicamente sau alte substanțe nocive, starea de
sănătate, etc), starea mediului în care trăiește și muncește viitoarea mamă (factorii nocivi din
mediu), alimentația, traumatismul fizic și psihic, stresul.
Depistarea afecțiunilor materne cum ar fi hipertensiunea, boli cardiace, diabet
pregestational, hipotiroidism, hipertiroidism, anemie, siclemie, consilierea femeii privind fumatul,
consumul de alcool şi droguri, administrarea de medicamente fӑrӑ prescripție medicalӑ, pot
preveni naşterile premature, anomaliile congenitale, malformațiile fetale sau traumele fizice,
emoționale şi consecințele lor.
Respectarea recomandӑrilor privind igiena sarcinii pot duce la naşterea unui copil sănătos.
Consilierea mamei ȋnainte de naştere ar trebui să includă şi opțiunile de naştere precum şi
posibilele complicații ale naşterii ȋn funcție de prezentația fetală, afecțiunile materne, istoricul
obstetrical, etc.
2. Naşterea
Naşterea este tranziţia de la viaţa intrauterină la cea extrauterină. Ea impune modificări
considerabile şi rapide în ceea ce priveşte funcţionarea aparatului cardio-vascular, respirator, renal,
de termoreglare şi a aparatului digestiv, pentru asigurarea supravieţuirii.
Naşterea se produce, ȋn general ȋntre 38 – 42 săptămȃni sau 280 de zile de la prima zi a
ultimei menstruații, sau estimată ecografic ȋn primul trimestru de sarcină.
Naşterea după 22 de săptămani de gestație şi ȋnainte de 37 de săptămăni complete de
gestație (mai puțin de 259 de zile de sarcină) este definită ca naştere prematură.
8
Naşterea prematură (spontană sau iatrogenă) apare din cauza complicațiilor. O pacientă
care a născut anterior un copil prematur are un risc de recurenţă de 20% - 30% pentru următoarea
sarcină; 50% din pacientele care nasc prematur nu au factori de risc. Riscul naşterilor premature
ȋn sarcina gemelară este de 20% iar ȋn sarcina triplă este de 100%.
Patologia maternă care poate să se soldeze cu naşterea unor ,,copii cu greutate mica la
naştere” este foarte diversă. Unele boli se soldează cu declanşarea naşterii ȋnainte de săptămȃna
37, altele induc de fapt, ȋntarzieri de creştere fetală.
Procesul de naştere poartă anumite riscuri astfel ȋncȃt nu există nici o garanție ca o
supraveghere medicală atentă şi competentă va duce la naşterea unui copil sănătos. Fără
supraveghere medicală adecvată şi măsuri obstetricale sau intervenție chirurgicala unde este cazul,
mama şi copilul pot ajunge ȋntr-o situație de risc, care poate duce la deteriorare severă a sănătații
mamei şi copilului. În ciuda celei mai atente ȋngrijiri, măsurile obstetricale ajutătoare pot cauza
efecte adverse sau complicații ȋn cazuri izolate. Aceste complicații sunt de obicei observate imediat
şi ca o regulă sunt uşor rezolvate cu tratament şi intervenții. Există situații cȃnd acestea pot deveni
amenințătoare de viață sau pot afecta sănătatea şi calitatea vieții mamei şi copilului pe termen lung.
3. Creşterea şi dezvoltarea copilului - generalități

Creşterea este un proces cantitativ exprimat prin mărirea dimensiunilor corpului ca ȋntreg
sau pe segmente (greutate, ȋnalțime, talie, etc.), in timp ce termenul de dezvoltare reprezintă
procesul prin care copilul obține cunostințe şi deprinderi diverse şi manifestă un comportament
variat.
Procesele de dezvoltare sunt caracteristice copilăriei, perioadă, care este ȋncadrată de
Organizația Mondială a Sănătații ȋntre 0 şi 18 ani şi are mai multe etape:
- prima copilărie este perioada de la naștere până la vârsta de 3 ani și cuprinde trei etape:
perioada neonatala (0-28 zile), perioada de sugar (29 zile – 12 luni) și perioada de copil
mic/antepreșcolar (1-3 ani),
- a doua copilărie este reprezentată de perioada preșcolară (3-6 ani).
- a treia copilărie cuprinde perioada de școlar, incluzând pubertatea și adolescența.
Perioada de școlar se extinde de la 6 la 18 ani, cuprinzând două etape: de școlar mic (6-11 ani la
fete si 6-13 ani la băieți) și de școlar mare care, la rândul ei, are două faze: pubertate (11-14 ani la
fete şi 13 – 15 ani la băieți) şi adolescență (după 14 ani la fete şi 15 ani la băieți).
9
Deşi, modelul de dezvoltare este, ȋn general, acelaşi pentru toți copii ritmul dezvoltării
variază de la un copil la altul şi depinde de maturitatea sistemului nervos, muscular şi al scheletului,
de factori ereditari şi de mediu.
Progresul individual al copilului poate fi diferit şi depinde de stimularea copilului, de posibilitatea
de a ȋnvața, de mediul ȋnconjurător.
4. Copilul cu dizabilități neuro-motorii

Prin copil cu dizabilități se ȋnțelege copilul care, fie de la naştere, fie ȋn urma unei boli prezintă o
infirmitate sau o incapacitate funcțională persistentă, care il poate marca uneori pentru tot restul
vieții.
Cauzele diferitelor tipuri de dizabilitate motorie sunt congenitale, dobȃndite sau pot face
parte din ambele categorii.
Cauzele prenatale sunt cele care acționează ȋnainte de naştere, deci din timpul vieții
intrauterine. Din acestă categorie fac parte unele sindroame genetice (ex: trisomia 21), iradierile şi
infecțiile suferite de mamă (rubeola, infecția cu citomegalovirus, etc.), toxoplasmoza congenitală,
sarcinile cu caracter toxic, intoxicații materne din cursul sarcinii, tulburări legate de placentă.
Cauzele perinatale sunt cele care acționează ȋn timpul naşterii sau imediat după ea, avȃnd
repercursiuni asupra nou născutului: encefalopatia hipoischemică a nou născutului, prematuritatea,
postmaturitatea, hemoragia cerebro-meningeală.
Cauzele postnatale acționează după naştere, ȋn special la vȃrstă mică: septicemia nou
născutului, menigite, encefalite ȋn prima copilărie, traumatisme cranio-cerebrale la copilul mic.
Depistarea precoce a modificărilor motorii la copii de vȃrstă fragedă este crucială pentru a
propune ȋngrijiri timpurii adaptate şi pentru a susține familia. Este important să se poată depista şi
să se intervină precoce, deoarece sugarul ȋn plină dezvoltare are capacități de recuperare deosebite,
datorită plasticității sale cerebrale.
Aprecierea dezvoltării motorii şi neuropsihice a copilului necesită cadre medicale bine
pregătite ȋn acest sens, care să combine cunoștințele lor cu cele ale altor specialişti: medici
neurologi, medici ortopezi, oftalmologi, asistenți medicali, fiziokinetoterapeuți, logopezi,
audiologi, psihologi, asistenți sociali. Deşi această abordare este uneori costisitoare şi cere timp,
reprezintă singura metodă de apreciere corectă a problematicii de dezvoltare a copilului.
10
Capitolul II
1. Dezvoltarea mișcării
După cum se știe, mișcările omului parcurg o lungă și complicată cale în dezvoltare, este
un proces continuu care începe odată cu crearea vieții, în momentul concepției, și îl însoțește
întreaga viață. Dezvoltarea intrauterină este un proces de maturizare determinat genetic, la fiecare
făt forma și organele dezvoltându-se în aceeași ordine și aproape în același timp. Mișcările
copilului se dezvoltă, de asemenea, după un model fix încă din pântece.
După naștere mișcările copilului sunt fără un scop și fără un efect precis, se mișcă la început
într-o manieră necoordonată, apucă mai întâi cu tot corpul, apoi cu mâna, apoi cu degetele
individuale, gângurește înainte de a vorbi. Chiar și copiii care prezintă ulterior o dizabilitate,
posibil datorită complicațiilor din timpul nașterii, au în ei un model complet și corect de mișcare.
Cu toate că dezvoltarea urmează un model fix, fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare,
unele etape sunt atinse rapid, altele mai lent, în plus fiecare copil are lucruri pe care le agreeaza
sau nu, în funcție de caracterul lui, și un mod individual de învățare și de dezvoltare a abilităților.
Dezvoltarea vizează independența. Copiii se nasc cu strategii esențiale de supraviețuire. În
primul rând, acestea includ reflexele primitive. De exemplu: reflexul de căutare, supt și înghițire,
prin care copilul se poate hrăni. Comunicarea și motivația au de asemenea un rol important în
dezvoltarea mișcării noastre la începutul vieții. Un exemplu din care se poate înțelege importanța
motivației și a interesului social este dat de copiii nevăzători a căror dezvoltare motorie este mult
mai lentă în lipsa experienței vizuale care le hrănește curiozitatea naturală.
Evoluția mișcării nu se încheie în momentul în care copilul face primii pași independenți,
ea continuă întreaga viață.
Atingerea tuturor etapelor de dezvoltare din primul an de viața este o condiție esențială
pentru o bună dezvoltare a abilităților motorii, senzoriale, cognitive și emoționale ulterioare.
1.1. Funcțiile senzoriale

Dezvoltarea motorie este condiționată totodată de cunoașterea pe care copilul o face asupra
mediului înconjurător cu ajutorul organelor sale de simț. Toate organele senzoriale, indiferent de
gradul lor de maturizare la naștere, au ca scop recunoașterea mamei. Nou-născutul aduce cu el așa
numitele percepții primare: recunoaște vocea și mirosul corporal al mamei pe baza experiențelor
intrauterine. Gustul și mirosul joacă un rol foarte important în orientare în faza inițială a
dezvoltării.
Mirosul - simțul olfactiv este foarte bine dezvoltat la naștere, copilul având această
experiență încă din ultimul trimestru de sarcină, ajutând nou-născutul să își recunoască mama, și
să găsească sânul pentru a se hrăni. Copiii născuți prematur pot avea parte de această experiență
începând cu săptămâna 28.
11
Gustul - simțul gustativ se dezvoltă din săptămâna 35 de sarcină, experiențele gustative
declanșează salivația, înghițirea și mișcări ale limbi.
Auzul - ȋncepând cu săptămâna a 16-a de sarcina, fătul este capabil să perceapă zgomotul
din jurul lui. Prin recunoașterea vocii mamei se întărește legătura dintre copil și mama.
Vederea - fetusul de 24 de săptămâni reacționează prin mișcare și creșterea frecvenței
pulsului la stimuli luminoși îndreptați spre peretele abdominal al mamei. Spre deosebire de
celelalte simțuri, în timpul perioadei intrauterine, ochii abia răspund la stimulare. Deși la naștere
ochii sunt imaturi, ei joacă un rol central în stabilirea legăturii mamă-fiu, imediat după naștere
copilul este capabil să descopere fața mamei. Dintre simțuri, vederea ocupă cel mai mare spațiu la
nivelul sistemului nervos central. Dezvoltarea ulterioară a vederii va depinde de experiența
vizuală.
Tactil - simțul tactil îl ajută pe copil în a explora atât mediul înconjurător cât și pe el. Pentru
dezvoltarea simțului tactil după naștere este esențială experiența de contact corporal.
De reținut!
Dezvoltarea psiho-motorie a copilului este dependentă de maturarea sistemului nervos, de
factorul genetic individual şi de influenţa mediului social. Dezvoltarea neuro-psiho-motorie a
copilului normal nu se realizează într-o secvenţă liniară de etape separate, multe activităţi
importante se dezvoltă concomitent suprapunându-se. Cu toate acestea se poate stabili o anumită
secvenţă de dezvoltare, care nu este aşa de schematică cum este descrisă în cărţi.
Sursa foto: Babys in Bewegung. Elsevier GmbH, Urban & Fischer Verlag, 2020.
12
1.2. Principii de bază în secvențialitatea dezvoltării motorii
a) controlul reflex apare înaintea controlului cortical,
b) mișcările globale înaintea mișcărilor segmentare,
c) controlul proximal înaintea controlului distal,
d) controlul cranian înaintea controlului caudal,
e) controlul medial înaintea controlului lateral,
f) motricitatea grosieră înaintea motricității fine,
g) tonusul mușchilor flexori se dezvoltă înaintea tonusului mușchilor extensori,
h) controlul antigravitațional extensor se dezvoltă înainte controlul antigravitațional
flexor.
1.3. Motricitatea grosieră și fină

Noțiunile de motricitate grosieră și motricitate fină sunt utilizate în general pentru a clasifica
tipurile de mișcări. Ele pot descrie, de asemenea și nivelul de dezvoltare motorie.
Motricitatea grosieră implică folosirea grupelor musculare mari cum ar fi cele care
coordonează mișcarea membrelor, susținerea capului și a trunchiului, etc.
Motricitatea fină implică o capacitate crescută de coordonare și precizie a mișcărilor și se
dezvoltă mai lent. Mișcările fine sunt realizate cu ajutorul mușchilor mici de la nivelul mâinilor.
Prin urmare, astfel de mișcări precum desenarea, coaserea, tastarea sau redarea unui instrumentul
muzical sunt mișcări fine.
Deși mișcările sunt frecvent clasificate ca grosiere sau fine, de foarte puține ori sunt
realizate complet doar de grupe musculare mici sau mari. De exemplu, scrierea de mână este
considerată în mod normal o mișcare fină, dar pentru a fi realizată este nevoie de o componentă a
motricității grosiere: mușchii mari ai umărului se contractă pentru a stabiliza poziția brațului
înainte ca grupele musculare mici să realizeze mișcarea de scriere.
De asemenea, mișcările de motricitate grosieră se realizează, în anumite cazuri, cu ajutorul
motricității fine. Aruncarea, de exemplu, este considerată o mișcare grosieră, dar pentru a fi
realizată este nevoie de un anumit grad de precizie la care participă grupele musculare mici.
Calitatea mișcărilor grosiere și fine se îmbunătățește pe măsură ce acestea sunt repetate
(exersate). De asemenea, poate exista și regresie în executarea unor mișcări prin lipsa activității.
13
1.4. Importanța reflexelor în dezvoltarea motorie
În ultimele 4 luni de viață intrauterină și în primele 4 luni după naștere, ființa umană
prezintă mișcări de tip reflexe, adică mișcări involuntare ca răspuns stereotip la un anumit stimul.
De exemplu, atunci când atingi palma sugarului cu un stimul (deget, creion, etc), acesta va închide
mâna printr-o mișcare reflexă.
Rolul reflexelor în supraviețuire
Reflexele infantile au un rol important în dezvoltarea umană. Ființa umană se naște cu
puține capacități voluntare și mobilitate limitată. Nou-născuții sunt practic neajutorați și prin
urmare, foarte dependenți de îngrijitori și de reflexele lor pentru protecție și supraviețuire.
Reflexele infantile cele mai utilizate pentru protecție, nutriție și supraviețuire sunt reflexele
primitive și apar în timpul gestației sau la naștere și sunt suprimate până la vârsta de 6 luni.
Reflexul de supt este unul dintre cele mai cunoscute reflexe primitive; se caracterizează
prin declanșarea acțiunii de supt ritmic la stimularea prin atingerea buzelor. Nou-născutul se naște
fără capacitatea voluntară de a ingera alimente, astfel încât reflexul de supt permite copilului să
ingereze prin mijloace involuntare, luând substanțele nutritive esențială pentru supraviețuire.
De asemenea, reflexul de înrădăcinare și căutare sunt importante pentru menținerea unei
alimentații suficiente pentru copil. Reflexul de căutare este provocat atunci când zona obrazului
din apropierea buzelor este stimulată. Acest reflex permite nou-născutului să caute hrană atunci
când este stimulat de sânul mamei.
Sursa foto: Pediatric physical therapy / [edited by] Jan S. Tecklin. — Fifth edition
Reflexul labirintic este un reflex primitiv de protecție crucial pentru supraviețuire, el

ajutând nou-născutul atunci când este așezat pe burtă să își poată întoarce capul spre stânga sau
dreapta pentru a nu se sufoca.
14
Rolul reflexelor în dezvoltarea mișcării
Reflexe infantile care sunt utilizate pentru dezvoltarea mișcării voluntare sunt cunoscute
sub numele de reflexe posturale.
Reflexele posturale sunt considerate a fi baza pentru viitoarele mișcări voluntare.
Reflexul de pășire este unul dintre cele mai evidente exemple a unui reflex postural
facilitând ulterior mișcarea voluntară. Dacă un bebeluș de o lună este ținut în poziție verticală
atingând cu picioarele o suprafață de susținere, presiunea asupra picioarelor stimulează o acțiune
de mers. Această mișcare este, desigur, una reflexă; sugarul nu face niciun efort conștient pentru
a produce această mișcare - mișcarea are loc involuntar și subcortical.
Acest reflex este folosit doar pentru interpretare și nu este recomandat să fie exersat de
către părinți.
Reflexele ca instrumente de diagnosticare

Reflexele sunt cruciale pentru supraviețuirea și dezvoltarea mișcării voluntare a sugarului.
Aceste forme timpurii, involuntare de mișcare sunt, de asemenea, importante în determinare
nivelul de maturare neurologică a sugarului.
Pediatrii folosesc de obicei reflexele ca instrument de diagnosticare.
Deși vârsta la care reflexele apar și dispar variază în funcție de fiecare copil, cunoașterea
perioadei de timp normale poate ajuta în diagnosticarea problemelor. Astfel, abateri severe de la
normal pot indica o imaturitate neurologică sau o disfuncție. Dacă reflexul în cauză lipsește, este
slab reprezentat, asimetric sau persistă după o perioadă normală în care acesta ar trebui să se
integreze, examinatorul va trebui să facă testări suplimentare.
15
Reflexele trebuie testate cu atenție și numai de către personal medical instruit. Unii părinți
devin agitați când nu pot provoca un anumit reflex, presupunând că bebelușul lor are sistemul
neurologic afectat când, de fapt, aplicarea incorectă a stimului sau starea temporară a bebelușului
pot determina lipsa reflexului. În mod normal, pentru orice reflex infantil care trebuie provocat,
trebuie să existe o stare de liniște. Dacă bebelușul este neliniștit, plânge, este somnoros sau distras,
este posibil să nu răspundă la stimulul aplicat; această lipsă de răspuns cu siguranță nu ar trebui
luată în considerare ca fiind o problemă a sistemului nervos.
Perioada de apariție a reflexelor
RTCA – reflex tonic cervical asimetric

RTCS – reflex tonic cervical simetric
16
2. Particularități în dezvoltarea motorie a copilului născut prematur
Chiar dacă nou-născutul prematur nu este afectat neurologic, dezvoltarea motorie a
acestuia poate diferi de cea a unui nou-născut la termen.
În comparație cu sugarii la termen, sugarii prematuri demonstrează variații ale tonusului
muscular atât pasiv, cât și activ, având inițial o mobilitate articulară crescută și un tonus muscular
mai scăzut pe musculatura trunchiului și mai crescut la extremități.
Sugarii prematuri tind să prezinte hiperextensie a gâtului și adducția omoplaților mai
accentuată și mai puține mișcări antigravitaționale în decubit dorsal.
La copii născuți prematur se calculează vȃrsta corectată pentru a observa dezvoltare psiho
motorie a copilului.
Formula de calcul a vȃrstei corectate este: din vȃrsta actuală a copilului ȋn săptămȃni se
scade numărul de săptămȃni care au lipsit pȃnă la termen. Ex: la un copil cu vȃrsta de 16 săptămȃni
(4 luni) care s-a născut prematur la 36 de săptămȃni, se scad 4 săptămâni (câte au lipsit ca să se
nască la termen, adică la 40 de săptămâni) și rămân 12 săptămâni (trei luni). Acesta este vȃrsta la
care ne raportam pentru a observa dezvoltarea psihomotorie a copilului.
Reflexele primitive precum reflexul tonic cervical asimetric și reflexul Moro persistă mai
mult la sugarii prematuri, chiar și atunci când sunt evaluați la vârsta corectată.
Motricitatea grosieră și fină este întârziată frecvent în cazul sugarilor prematuri, în special
în activitățile care necesită flexie activă, cum ar fi aducerea mâinilor la linia mediană și a
picioarelor spre mâini
17
Copiii prematuri prezintă mai multă asimetrie în mișcarea activă comparativ cu sugarii
născuți la termen, dar asimetria nu este de obicei observată în tonusul pasiv sau în activitatea
reflexă.
În cazul majorității sugarilor prematuri, aceste variații de mișcare și postură se rezolvă în
cele din urmă de la sine; cu toate acestea, în primele luni de viață pot influența performanța
sugarului.
Urmărirea și evaluarea periodică a copilului născut prematur este esențială în primii doi ani
de viață. Evaluarea va ține cont de vârsta corectată și nu de cea cronologică.

Perioada de nou-născut este caracterizată prin intervale lungi de somn, nou-născutul
trezindu-se doar pentru a se alimenta. Poate adormi uneori chiar și în timpul suptului.
Mişcările membrelor sunt de mică amplitudine, involuntare, necoordonate, fără scop, se
orientează spre stimuli cu întregul corp.
În această perioadă încă va menține poziția asemănătoare celei din burta mamei, o poziție
ghemuită dată de activitatea musculară crescută a mușchilor flexori.
Nu prezintă încă un control al capului, poziționat pe spate își va ține capul rotit spre partea
stângă sau dreaptă. Poziționat pe burtă, va încerca să-și întoarcă capul dintr-o parte în cealaltă. La
o lună, 50-75% dintre copii prezintă contact vizual, reușind să fixeze cu privirea.
Nou născutul reacţionează prin plâns la senzaţiile neplăcute.
Sursa foto: Leitfaden Physiotherapie in der Pädiatrie Elsevier GmbH, Urban & Fischer
Verlag, 2018.
18
La 6 săptămȃni
Bebelușul devine mai relaxat, poate face mișcări mai ample, dar sunt încă asimetrice.
Poziționat pe spate își va extinde brațul spre partea în care este orientată privirea (modelul
spadasinului).
Dacă este poziționat pe burtă, bebelușul va reuși să-și ridice capul pentru perioade scurte
de timp, și se va sprijini pe antebrațe.
La această vârstă apare interesul, se orientează spre stimuli - orientare optică, și primul
zâmbet - zâmbetul social.
Verlag, 2018.
La 8 săptămȃni
Își poate menține capul ridicat pentru perioade mai lungi de timp atunci când stă pe burtă.
Întoarce capul după sunete.
În această perioadă apare și prima formă de mișcare coordonată, își prinde mâinile și le
duce la gură (coordonare mână-mână).
Începe să emită sunete nearticulate - gângurește.
La 3 luni
Copilul menține o poziție simetrică și stabilă care îi va conferi siguranță, își poate întoarce
capul stânga-dreapta fără a mai implica mișcarea întregului corp.
Dacă i se oferă o jucărie, va veni cu mâinile din lateral spre median și o va prinde, dar nu
conștient.
Poziționat pe burtă își va menține capul ridicat făcând sprijin simetric pe ambele coate, își
poate întoarce capul spre stânga și spre dreapta pentru a urmări ce se întâmplă în jurul lui.
19
Verlag, 2018

Reperele de dezvoltare enumerate în acest curs vă oferă o imagine generală despre
achizițiile motorii pe care copilul le deprinde la diferite vârste.
Deși fiecare copil se dezvoltă în felul și ritmul lui, neatingerea anumitor repere poate
semnala probleme medicale sau de dezvoltare care necesită atenție specială.
Dacă observați oricare dintre următoarele semne, îndrumați părintele să discute cu medicul
pediatru, medicul de familie sau cadre medicale abilitate in evaluarea neuromotorie:
- Dificultate în a menține capul ridicat de pe suprafața de sprijin,
- Ține membrele inferioare încordate, prezintă mișcări de amplitudine mică,
- Ține membrele superioare încordate cu pumnii închiși și mișcări limitate la nivelul
brațului,
- Se împinge frecvent cu capul înapoi în timp ce stă pe spate,
- Nu prezintă contact vizual, nu urmărește cu privirea,
- În decubit dorsal nu ridică membrele de pe suprafața de sprijin (membrele inferioare
și cele superioare complet extinse pe suprafața de sprijin),
- Menține capul înclinat doar spre partea stângă sau spre partea dreaptă,
Exemple de dezvoltare atipică

La 2 luni
20
Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică
Sursa foto: "Pathways.org | Tools to maximize child development" https://pathways.org



- Nu este recomandat ca bebelușul să doarmă pe burtă, pentru a se evita sindromul
morţii subite (prin sufocare).
- Se alternează zilnic direcția în care se poziționează bebelușul la somn. Acest lucru
poate ajuta la prevenirea deformării cutiei craniene (plagiocefalie).
- Poziționarea pe burtică în timpul stării de veghe trebuie începută din primele zile.
Aceasta se va face doar sub supraveghere.
- Bebelușul se stimulează auditiv și vizual conform posibilităților lui.
- A se evita expunerea la zgomote şi lumini puternice.
21
De la 4 luni
Pe măsură ce bebelușul crește devine mai alert și mai atent la ce se petrece în jurul lui. Este
interesat din ce în ce mai mult de lumea înconjurătoare, dar și de propriul corp, descoperindu-și
atât picioarele, cât și organele genitale.
După 4 luni va putea prinde jucării, dacă acestea îi sunt oferite prin lateral. Atunci când stă
pe burtă se poate sprijini doar pe un cot, iar cu cealaltă mână poate prinde obiecte.
În jurul vârstei de 5 luni se poate observa că prezintă coordonare mână-genuchi.

Verlag, 2018
Poziționat în decubit ventral, bebelușul va dori să privească mai departe și se va ridica mai
sus pe palme, dar încă nu va putea menține poziția. Această poziție este cunoscută ca modelul
înotătorului.
Verlag, 2018
Tot din dorința de a ajunge la obiecte, va încerca să se rostogolească de pe spate pe burtă,
iar mișcarea va deveni mai precisă pe măsură ce ea este exersată.
22
Verlag, 2018
La 6 luni
Poate prinde cu ușurință o jucărie peste linia mediană și o poate transfera dintr-o mână în
cealaltă, își prinde câte un picior și îl duce spre gură.
Atunci când stă pe burtă se poate sprijini pe palme și se întoarce în jurul axului. Dacă un
obiect este mai departe, va încerca să ajungă la el prin târâre.
Sursa foto: Leitfaden Physiotherapie in der Pädiatrie Elsevier GmbH, Urban & Fischer Verlag,
2018
Tot în această perioadă își va trage ambele picioare sub burtă poziționându-se în patrupedie
unde se va balansa în față și în spate.
Poziția de așezat
Poziția de așezat este una din cele mai așteptate etape, de părinți, ea fiind asociată și cu
începerea diversificării. Este de preferat ca bebelușul să ajungă singur în această poziție, ridicându-
se de pe spate prin lateral (șezut oblic) în șezând și nu prin poziționarea lui între perne. Până la a
menține o poziție stabilă în care să își poată folosi membrele superioare pentru a se juca, bebelușul
trece prin mai multe etape.
23
În prima etapă trunchiul va fi orientat anterior, spatele fiind cifozat sub forma literei C,
membrele inferioare vor fi depărtate, iar sprijinul se va face pe palme. În această etapă nu poate
menține poziția de așezat fără a se sprijini pe palme deoarece nu are încă un tonus bun al
musculaturii extensoare antigravitaționale.
În a doua etapă își va putea ridica membrele superioare, dar tot nu le poate folosi pentru a
prinde jucării deoarece își va trage umerii în spate pentru a menține coloana extinsă, sprijinul
făcându-se la nivelul feselor și al membrelor inferioare. Va menține poziția de așezat pentru scurt
timp. Când obosește sau face mișcări mai ample va cădea fără a reuși să se echilibreze.
Etapa a 3-a bebelușul își va micșora baza de sprijin stând cu picioarele extinse sau cu un
picior extins și unul flectat. Acum își poate întoarce capul, își poate lăsa greutatea de pe o fesă pe
cealaltă fără a mai fi în pericol de a cădea.
24
A 4-a etapă este atinsă de copil în jurul vârstei de 8 luni. Poate ajunge singur în așezat sau
se poate lăsa pe spate fără să cadă, poate folosi mâinile cu ușurință pentru a manevra jucării fără a
se mai dezechilibra.

25
a) nu fixează și nu urmărește cu privirea.
b) nu își întoarce capul după sunete.
c) nu râde și nu scoate sunete.
d) dificultate în a-și ține capul ridicat.
e) nu întinde mâna după jucării.
f) nu inițiază rostogolirea de pe spate pe burtă.
g) prezintă amplitudine redusă a mișcărilor la nivelul membrelor superioare și inferioare.
h) menține o poziție asimetrică a capului și trunchiului.
i) se împinge frecvent cu capul înapoi în timp ce stă pe spate.
j) frecvent iritabil fără un motiv aparent.
Exemple de dezvoltare atipică

La 4 luni

26


27
La 6 luni




Poziționarea pe burtă a copilului pe perioade mai lungi de timp și stimularea cu o jucărie
să își întoarcă capul stânga-dreapta.
Oferirea jucăriilor din lateral pentru îmbunătățirea funcției de prindere.
28
Stimularea copilul cu ajutorul unei jucării plasate în lateral pentru deprinderea mișcării de
rostogolire de pe spate pe burtă.
Stimularea cu ajutorul jucăriilor a funcției de prindere de la nivelul picioarelor. Copilul
folosește până la un an picioarele la fel ca și mâinile pentru a prinde obiecte.
Crearea posibilității de explorare și evitarea poziționării în diferite dispozitive.
Evitarea poziționării în așezat (mai devreme de 6 luni) sau în ortostatism înainte ca acesta
să se poată ridica singur (la aproximativ 9 luni).
5.Dezvoltarea motorie de la 7 la 9 luni

Începând cu a 7-a lună bebelușul devine mai independent având posibilitatea mai mare de
mișcare.
Reușește să se rostogolească coordonat și să mențină poziția de decubit lateral, putând chiar
să-și elibereze o mână și să o ridice în aer. Ulterior poate să prindă și o jucărie cu mâna liberă.
Bebelușul reușește să se ridice și să mențină poziția de așezat cu sprijin pe un braț (baza de
sprijin mai largă înseamnă stabilitate mai mare). Din această poziție prinde și se joacă cu o jucărie
cu mâna liberă.
Apare pensa bidigitală (police- index): inițial cu degetul 2 îndoit, ulterior, spre 8 luni
reușește să prindă cu vârfurile celor două degete jucării sau bucăți mai mici de mâncare.
Verlag, 2018.
De la 8 luni
Menține din ce în ce mai bine poziția de așezat, perfecționându-și reacțiile de echilibrare
și redresare care îi permit eliberarea brațelor pentru a se juca cu ambele mâini.
Baza de sprijin se micșorează, bebelușul începe să-și folosească ambele mâini pentru a se
juca.
29
Din dorința de a ajunge mai aproape de obiecte și de a explora, din poziția de așezat cu
sprijin pe antebraț, bebelușul ajunge în patrupedie și începe un mers imatur în patru labe.
La finalul lunii a 8-a, bebelușul se poate deplasa bine în patrupedie, menținând un
aliniament corect al coloanei vertebrale.
Verlag, 2018.
De la 9 luni
Este pregătit să se ridice la verticală.
Bebelușul descoperă că se poate trage în brațe, reușind să se verticalizeze. Poate menține
această poziție doar câteva secunde apoi cade în așezat.
Fig. 1
Verlag, 2018.

30
a) folosește predominant doar un membru superior
b) nu poate menține poziția de așezat
c) folosește doar o parte a corpului pentru a se mișca
d) nu transferă jucăriile dintr-o mână în cealaltă
e) nu se deplasează pentru a explora mediul atunci când este așezat pe podea
f) se sperie la auzirea sunetelor cotidiene
g) nu este interesat să interacționeze cu ceilalți
h) nu menține contactul vizual în timpul interacțiunii
i) nu răspunde la sunete sau voci
Stimularea ridicării independent de pe spate în așezat a copilului.
Stimularea târârii prin plasarea unei jucării la o distanță mai mare față de copil pentru a-l
stimula pe acesta să se deplaseze.
Stimularea deplasării în patrupedie
A se evita:
- folosirea antemergătorului, premergătorului și jumperului.
- poziționarea copilului în ortostatism înainte ca acesta să fie pregătit.
6.Dezvoltarea motorie de la 10 la 12 luni

- la vârsta de 10 luni, majoritatea copiilor se deplasează în patrupedie coordonat.
- reușește să se ridice în ortostatism agățându-se de mobilă prin poziția cavalerului (fig.
1, pag. 30)
- se cățăra pe obiecte
- se deplasează în lateral pe lângă mobilă în ambele direcții.
- reușește să se întoarcă spre stânga sau dreapta ținându-se doar cu o singură mână.
31
Verlag, 2018.
- face câțiva pași independent de la o suprafața de sprijin la alta.
Verlag, 2018.
- menține poziția ortostatică independent pentru câteva secunde.
32
Verlag, 2018.
- prehensiune fină cu 3 degete.

- arată cu degetul spre obiectele pe care și le dorește
- apucă o cană și bea singur
- imită sunete onomatopeice
- emite două-trei cuvinte bisilabice
- articulează câteva cuvinte cu sens-mama, tata, papa
- face pa sau aplaudă
- dacă i se cere, arată părți importante ale corpului- cap, ochi, gură, nas
- la cerere dă jucaria altei persoane

- dificultate de a menține poziția de așezat
- nu inițiază ridicarea în ortostatism
- control slab al capului în poziție verticală
33
- nu reacționează atunci când este strigat
- nu arată părți importante ale corpului, nu face pa, nu aplaudă și nu spune mama, tata, papa.
- copilul respinge alimentele solide, preferând doar laptele.
- nu prezintă interes pentru jucării sau manevrează cu dificultate jucăriile.

- arătarea părţilor corpului folosind o păpuşă,
- stimularea copilul să se deplaseze în lateral pe lângă mobilă poziționând o jucărie în
lateral stânga-dreapta,
- exerciții prin care copilul să dea un obiect la cerere,
- oferirea posibilității să experimenteze! Îndepărtarea obiectelor fragile şi periculoase din
raza sa de acţiune, astfel încât să-şi poată urma liber interesele şi nevoile de explorare.
34
Sursa foto: KinetoBebe
35
7.Dezvoltarea motorie de la 1 la 2 ani
Odată cu posibilitatea de a face primii pași, copilul devine mai independent. Este dornic să
intre în contact cu tot ceea ce vede, caută experiențe noi. Toate acestea îl ajută să-și dezvolte
procesele de gândire.
Chiar dacă poate face pași singur, uneori va prefera să se deplaseze în patrupedie, aceasta
fiind o formă mai rapidă și sigură de locomoție pentru el.
La început, mersul se va desfășura pe distanțe scurte, între două obiecte sau două persoane,
iar sprijinul va fi făcut mai mult pe antepicior și va merge cu bază largă de sprijin.
Copilul are nevoie de cel puțin o lună de exersare de la inițierea mersului până va putea să
se oprească din mers fără să cadă.
În jurul vârstei de un an și jumătate copilul se va putea deplasa pe distanțe lungi, poate

schimba direcția de mers, se apleacă și ridică o jucărie de jos.
36
Se poate ridica de jos prin poziția cavalerului fără a mai fi nevoit să se mai tragă în brațe.
Poate da cu piciorul într-o minge în timp ce se deplasează sau o poate arunca cu mâinile,
așază mai multe cuburi unul peste altul.
Se poate da jos cu ușurință din pat sau de pe un scaun mic, urcă scările în patrupedie.
Formează propoziţii simple.
Se uită la poze şi întoarce filele unei cărţi.
Echilibrul și coordonarea se îmbunătățesc.
Sare cu ambele picioare.
Recunoaște părțile corpului.
Desenează.
La sfârșitul acestei perioade poate urca și coborî scările ținându-se cu o singură mână.

a) se ridică cu dificultate în ortostatism
b) nu reușește să facă pași independent (fără sprijin)
c) echilibru deficitar, cade frecvent
37
d) nu prezintă interes pentru jucării
e) se deplasează doar pe vârfurile degetelor
f) nu menține contact vizual
g) nu răspunde atunci când este strigat pe nume
h) manevrează cu dificultate jucării

Oferirea de obiecte de diferite dimensiuni pentru îmbunătățirea motricității fine.
Nu se recomandă ca deplasarea copilului să se facă cu susținere (ținut de mâini) până când
acesta nu se deplasează independent. Există risc mare de accidentare, copilul având tendința să
cadă pe spate, așteptând mereu să fie susținut de cineva. De asemenea, pot apărea tulburări de
coordonare și echilibru pentru că îi este dificil copilului să își găsească propriile mecanisme de
îndreptare și stabilizare.
Prin deplasarea susținută se poate prelungi achiziționarea mersului independent, copilul
solicitând permanent ajutorul cuiva în deplasare.
Copilul învață cel mai bine să meargă cu picioarele goale, încălțămintea având rolul de a
proteja de frig și de accidentări. Până la achiziționarea mersului independent se recomandă doar
încălțăminte cu talpă flexibilă.
Securizarea spațiului în care copilul își petrece timpul.
8.Dezvoltarea motorie de la 2 la 3 ani

Începând cu vârsta de 2 ani creșterea fizică și dezvoltarea motorie vor încetini, dar se vor
produce schimbări extraordinare din punct de vedere intelectual, social și emoțional, va deveni
mai independent și vocabularul se va dezvolta.
Copilul va fi în continuă mișcare - aleargă, lovește cu piciorul, urcă și sare. Durata de
atenție, care nu a fost niciodată deosebit de lungă, poate părea chiar mai scurtă.
Principalele achiziții la această vârstă sunt:
- Se cațără bine,
- Lovește cu piciorul o minge,
38
Sursa foto: Caring for baby and YoungChild Birth to Age 5 Bantam 2019 American
Academy Of Pediatrics
- Aleargă coordonat,
- Se deplasează pe tricicletă,
- Sare cu ambele picioare,
- Desenează linii verticale, orizontale și circulare cu creionul,
- Prinde mingii mai mari,
39
- Întoarce paginile unei cărți,

- Construiește un turn din cuburi,
- Poate deschide un borcan,
- Construiește un puzzle din 3-4 piese.
La vârsta de 3 ani, copilul nu mai trebuie să se concentreze asupra mecanicii de a sta în

picioare, de a alerga, a sări sau a merge. Mișcările sale sunt agile, merge înainte, și înapoi, urcă și
coboară scările. Folosește mișcări regulate ale călcâiului, făcând pași de aceeași lungime, lățime și
viteză. De asemenea, poate merge cu ușurință pe tricicletă.
Este posibil ca copilul să fie nevoit să facă un efort conștient în timp ce stă pe vârfuri sau
pe un picior.
Principalele achiziții la această vârstă sunt:
- Poate menține sprijin unipodal mai mult de 3 secunde,
40
- Urcă și coboară scările fără ajutor,
- Se deplasează în față și în spate cu ușurință,
- Poate urca și coborî de pe un scaun,
- Desenează un cerc și persoane,
- Poate tăia cu foarfeca,

- Poate copia câteva litere,
- Mănâncă singur cu lingurița.

- Nu poate sări,
- Cade frecvent,
- Nu poate ține un creion în mână,
- Nu poate construi un turn din mai multe piese,
- Nu are contact vizual cu persoanele din jur,
- Nu prezinta interes pentru jocuri și activități,
- Nu se joacă cu alți copii,
- Prezintă mișcări repetitive (fluturarea mâinilor, legănare, etc),
41
- Lipsa de răspuns la zâmbetul unui părinte sau la alte expresii faciale.
8.3.Sfaturi și recomandări
Academia Americană de Pediatrie recomandă ca timpul petrecut în fața dispozitivelor
electronice (telefon, televizor, tabletă, etc) să nu fie mai mare de o oră pe zi pentru copiii cu vârsta
mai mare de 3 ani, iar în cazul copiilor sub 2 ani, sunt contraindicate datorită efectelor negative
asupra dezvoltării în ceea ce privește limbajul, concentrarea, atenția, gândirea și memoria de scurtă
durată.
Implicarea copilului în activități casnice sigure și asistate pentru îmbunătățirea motricității
grosiere și fine.
42
Capitolul III
1. Mersul – tulburări de mers
Faza premergătoare mersului
Înainte de a merge independent, copilul ar trebui să atingă toate etapele de dezvoltare
motorie anterioare, fiecare etapă având un rol important în dobândirea controlului postural. Există
totuși posibilitatea ca unii să sară peste anumite etape, fiecare dezvoltându-se într-un ritm propriu.
Mersul
Copiii ajung să se deplaseze independent în jurul vârstei de aproximativ un an. Mersul se
definește ca o serie de echilibrări și dezechilibrări. La început se vor deplasa cu brațele ridicate
pentru menținerea echilibrului și cu baza largă de sprijin pentru a-și putea menține stabilitatea.
Deplasarea va fi rapidă datorită proiectării mult anterioare a centrului lor de greutate.
Pe măsură ce abilitatea de a merge se îmbunătățește, va coborî treptat brațele până când
acestea vor fi extinse pe lângă corp. La câteva săptămâni după această fază, va începe să realizeze
mișcări de oscilație reciprocă a brațelor în timpul mersului. Se poate observa și o micșorare a bazei
de sprijin, copilul mergând cu picioarele mai apropiate.
În jurul vârstei de doi ani, copilul va avea abilitatea de a urca și coborî scările cu ajutor.
Pe măsură ce copilul crește, parametrii mersului se schimbă (viteza de deplasare, lungimea
pasului, cadența, etc.).
Comparativ cu primul an, la vârsta de 3 ani copilul poate sta mai mult în sprijin pe un
singur picior, acest lucru datorându-se îmbunătățirii tonusului muscular și al stabilității.
Cu toate că la vârsta de 3 ani se consideră că parametrii mersului sunt asemănători cu ai
unui adult, mersul ajunge la maturizarea completă în jurul vârstei de 7 ani.
Repere ce necesită atenție specială
În primii ani pot exista unele perturbări ale mersului la copii. În timp ce multe dintre aceste
tulburări sunt destul de frecvente și se corectează singure, altele necesită control de specialitate.
Există o variație considerabilă a tiparelor normale de mers și a vârstelor la care apar
schimbările, iar acestea par a fi legate și de moștenirea genetică.
Evaluarea tulburărilor de mers necesită cunoașterea tiparelor și a etapelor de dezvoltare.
Exemple de tulburări ale mersului ce pot fi observate la copii:
a) Mersul antalgic (șchiopătat)
Este determinat de durere. Copilul tinde să nu-și mai lase greutatea pe partea afectată și
mersul este șchiopătat.
43
Sursa foto: http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php/102/c0
b) Mersul pe vârfuri
Mersul pe vârfuri este extrem de comun între vârstele de 10-18 luni, când copilul învață să
facă primii pași. Totuși dacă acest comportament persistă după vârsta de 18 luni, necesită un
consult la un medic specialist.
Mersul pe vârfuri se referă la mersul pe degete fără a susține greutatea pe călcâi sau altă
parte a plantei.
c) Mersul Trendelenburg
Mersul Trendelenburg se poate observa la copii atunci când trunchiul se balansează pe un
membru inferior. Acest tip de mers este cauzat de slăbiciunea de la nivelul abductorilor coapsei
care sunt responsabili cu păstrarea echilibrului pelvisului.
44
Sursa foto: http://www.emedonline.ro/afectiuni/view.article.php/102/c0
Factori care pot influența dezvoltarea motorie a copilului

Înfăşarea copiilor, deși veche de milenii, nu este o practică recomandată. Înfăşarea sugarului
poate duce la displazie de şold. Atunci când sunt în uter, în poziţie fetală, picioarele copilului sunt
flectate şi încrucişate. Îndreptarea bruscă a picioarelor, ca atunci când ar sta în ortostatism, poate
slăbi articulaţia şoldului şi poate duce la lezarea cartilajului subţire de la acest nivel. Dacă nu există
altă soluție (hăinuțe pentru bebeluși), pentru ca înfăşarea să permită dezvoltarea sănătoasă a
şoldurilor picioarele trebuie să se poată îndoi şi dezdoi de la nivelul șoldurilor. Această poziţionare
permite dezvoltarea naturală a articulaţiilor şoldurilor. Picioarele copilului nu trebuie strânse şi
aşezate drept unul lângă altul. Înfăşarea copiilor cu coapsele şi genunchii îndreptați creşte riscul
de displazie şi dislocare a şoldului.
Poziționarea pe burtă a bebelușului este recomandată încă din primele zile de viață, aceasta
având numeroase beneficii-
- Previne apariția deformării cutiei craniene (plagiocefalie pozițională)
- Îmbunătățește tonusul muscular de la nivelul gâtului, spatelui și brațelor
- Îmbunătățește controlul capului
- Dezvoltă abilitățile vizuale
Atenție! Se recomandă ca în primele luni de viață bebelușul să fie poziționat pe burtă doar
în perioada de veghe și sub supraveghere.
Purtarea bebelușului. Se recomandă utilizarea dispozitivelor care îndeplinesc următoarele
criterii:
- Spatele copilului să fie menținut într-o poziție fiziologică (curbat)
- Genunchii să fie menținuți mai sus decât fundul
- Picioarele să formeze litera M
- Nu trebuie să atârne în dispozitiv
Atenție! În primele luni nu se recomandă folosirea dispozitivelor pentru perioade lungi de

timp.
45
Nu se recomandă poziționarea în așezat sau în ortostatism a bebelușului înainte ca el să
poată atinge singur aceste etape. Fiecare copil este unic dezvoltându-se în propriul său ritm,
atingând anumite etape de dezvoltare la diferite luni. Poziționarea prematură poate influența
dezvoltarea ulterioară a acestuia.
Premergătorul. Unii părinți cumpără premergătoare considerând că bebelușii vor învăța
să meargă mai repede însă aceste dispozitive pot întârzia mersul independent. Mersul nu presupune
doar abilitatea de a mișca picioarele, ci presupune abilități complexe printre care - ridicarea în
ortostatism, păstrarea poziției de ortostatism, o bună coordonare și echilibru. Când bebelușii sunt
“forțați” să stea în premergător ei nu învață nimic din toate acestea.
Un alt aspect important este cel al siguranței. Bebelușii se pot deplasa incontrolabil prin
cameră cu viteză, expunându-se la căderi pe scări sau pe podea, sau coliziuni violente cu alte
obiecte. De asemenea, sunt predispuși să tragă diferite obiecte cum ar fi aparate electrice, băuturi
fierbinți sau substanțe chimice.
Expunerea bebelușilor la TV. Primii trei ani din viața unui copil sunt cruciali pentru
dezvoltarea cognitivă. Pediatrii și psihologii recomandă precauție în utilizarea televizorului, pentru
că în exces, poate avea efecte negative asupra celor mici.
Pentru sugari și copiii mici, expunerea la televizor poate fi suprastimulantă și obositoare,
mai ales în cazul bebelușilor, dacă nu sunt suficient de mari pentru a întoarce capul de la ecran,
pentru o pauză. Suprastimularea se presupune că vine din expunerea la luminile intermitente,
schimbările rapide de imagini și fragmentele auditive, mult prea multe și puternice pentru un creier
în dezvoltare.
Expunerea la dispozitivele electronice, printre care și televizorul, le poate afecta somnul.
Lumina albastră emisă de dispozitivele electronice inhibă secreția de melatonină și întârzie intrarea
în starea de somn.
Studiile sugerează că expunerea îndelungată la TV înainte de 18 luni poate duce la întârzieri
de dezvoltare în ceea ce privește limbajul, concentrarea atenției, gândirea, memoria de scurtă
durată.
Timpul petrecut în fața ecranului limitează sau chiar înlocuiește activitățile benefice de
care copiii mici au nevoie pentru a se dezvolta: interacțiunea cu părinții (jocurile, dialogurile cu
ei), manipularea obiectelor etc.
46
Capitolul IV
1. Rolul asistentului medical generalist, moaşei şi al asistentului medical
comunitar ȋn depistarea, ȋngrijirea şi monitorizarea copiilor cu deficiențe de dezvoltare
motorie.
Moașa – prima atingere

Profesia de moaşă presupune dreptul de exercitare a următoarelor activităţi, în conformitate
cu prevederile legale în vigoare:
a) asigurarea unei bune informări şi consilierea în materie de planificare familială;
b) diagnosticarea sarcinii, apoi supravegherea sarcinii normale, efectuarea examinărilor
necesare pentru supravegherea evoluţiei sarcinii normale;
c) prescrierea sau consilierea privind examinările necesare celei mai timpurii diagnosticări
posibile a sarcinilor cu riscuri;
d) stabilirea unui program de pregătire a viitorilor părinţi şi consilierea lor în materie de
igienă şi alimentaţie, asigurarea pregătirii complete pentru naştere;
e) îngrijirea şi asistarea mamei în timpul travaliului şi monitorizarea stării fetusului in uter
prin mijloace clinice şi tehnice adecvate;
f) asistarea naşterii normale inclusiv, la nevoie, efectuarea epiziotomiei şi în cazuri de
urgenţă practicarea naşterii în prezentaţie pelviană;
g) recunoaşterea, la mamă sau la copil, a semnelor de anunţare a unor anomalii care
necesită intervenţia unui medic şi, după caz, asistarea acestuia; luarea măsurilor de urgenţă care se
impun în absenţa medicului, în special extragerea manuală a placentei, urmată eventual de
examinarea manuală a uterului;
h) examinarea şi îngrijirea nou-născutului; luarea tuturor iniţiativelor care se impun în caz
de nevoie şi practicarea, după caz, a resuscitării imediate;
i) îngrijirea mamei, monitorizarea progreselor mamei în perioada postnatală şi acordarea
tuturor sfaturilor utile privind creşterea nou-născutului în cele mai bune condiţii;
j) acordarea îngrijirilor prescrise de medic;
k) elaborarea rapoartelor scrise necesare;
l) desfăşurarea de către moaşele licenţiate de activităţi de educaţie în instituţii de
învăţământ pentru pregătirea viitoarelor moaşe, activităţi de cercetare şi în cadrul programelor de
47
educaţie continuă.
Asistentul medical generalist – partenerul familiei în sănătate

Activităţile exercitate cu titlul profesional de asistent medical generalist ca urmare a
însuşirii competenţelor de bază în cursul formării profesionale de nivel postliceal sau universitar
sunt:
a) stabilirea nevoilor de îngrijiri generale de sănătate şi furnizarea serviciilor de îngrijiri
generale de sănătate de natură preventivă, curativă şi de recuperare în baza competenţei însuşite
de a stabili în mod independent necesarul de îngrijiri de sănătate, de a planifica, de a organiza şi
de a efectua aceste servicii;
b) protejarea şi ameliorarea sănătăţii prin administrarea tratamentului conform
prescripţiilor medicului;
c) elaborarea de programe şi desfăşurarea de activităţi de educaţie pentru sănătate în baza
competenţei de a oferi persoanelor, familiilor şi grupurilor de persoane informaţii care să le permită
un stil de viaţă sănătos şi să se autoîngrijească;
d) acordarea primului ajutor în baza competenţei de a iniţia în mod independent măsuri
imediate pentru menţinerea în viaţă şi aplicarea în situaţii de criză sau de catastrofă a acestor
măsuri;
e) facilitarea acţiunilor pentru protejarea sănătăţii în grupuri considerate cu risc, precum şi
organizarea şi furnizarea de servicii de îngrijiri de sănătate comunitară pe baza competenţelor de
a colabora eficient cu alţi factori din sectorul sanitar şi de a oferi în mod independent consiliere,
indicaţii şi sprijin persoanelor care necesită îngrijire şi persoanelor apropiate;
f) desfăşurarea activităţilor de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate de
către asistenţii medicali generalişti licenţiaţi;
g) participarea asistenţilor medicali generalişti abilitaţi ca formatori, la pregătirea teoretică
şi practică a asistenţilor medicali generalişti în cadrul programelor de educaţie continuă în baza
competenţei de a asigura o comunicare profesională exhaustivă şi de a coopera cu membrii altor
profesii din domeniul sănătăţii;
h) raportarea activităţilor specifice desfăşurate şi analiza independentă a calităţii
îngrijirilor de sănătate acordate pentru îmbunătăţirea practicii profesionale de asistentul medical
generalist;
48
i) desfăşurarea de activităţi de formare şi pregătire teoretică şi practică în instituţii de
învăţământ pentru pregătirea viitorilor asistenţi medicali generalişti, precum şi de activităţi de
pregătire a personalului sanitar auxiliar.
Profesia de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical se exercită pe teritoriul
României de persoanele care sunt posesoare ale unui titlu oficial de calificare de asistent medical
generalist, moaşă şi respectiv, asistent medical și sunt membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali
Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
Asistentul Comunitar – nucleu al comunității

Conform legislației în vigoare, scopul asistenței medicale comunitare este de a asigura furnizarea
de servicii integrate, medicale și sociale, flexibile și adecvate nevoilor pacienților, în mediul în
care aceștia trăiesc prin utilizarea eficientă a serviciilor acordate în cadrul pachetului de bază,
punerea accentului pe prevenție și continuitate a serviciilor medicale.
Astfel, asistentul comunitar are următoarele atribuții:
a) identificarea problemelor medico-sociale ale comunității;
b) educația pentru sănătate și profilaxia bolilor, prin promovarea unui stil de viață și mediu
sănătos;
c) mobilizarea populației pentru participarea la programele de vaccinări, controale
medicale profilactice etc.;
d) promovarea sănătății reproducerii și planificarea familială;
e) îngrijirea și asistența medicală la domiciliu, curativă și de recuperare, în vederea
reinserției sociale;
f) acordarea de îngrijiri paleative la domiciliu.
Asistentul comunitar, asistentul medical şi moaşa vor asigura furnizarea de servicii

medicale adaptate şi adecvate nevoilor copiilor și a familiilor acestora, mediului ȋn care aceştia
trăiesc și vor pune accentul pe prevenție şi continuitate a serviciilor.
Cadrele medicale mai sus menționate au îndatorirea deontologică, morală și etică de a se
pregăti continuu pentru a putea observa și identifica eventualele tulburări de dezvoltare ale
copilului (înălţime, greutate, vârsta aparentă şi reală, aspectul pielii, ţinuta, faciesul, mersul, starea
49
psihică). Formarea profesională continuă este unul dintre obiectivele principale ale asociațiilor și
ale ordinelor profesionale care patronează aceste profesii.
Este foarte importantă informarea familiei asupra necesității consultațiilor medicale de
specialitate, urmând ca asistenții comunitari, asistenții medicali și moașele să explice importanța
acestora pentru urmărirea stării de sănătate a copilului.
Un alt rol al asistentului comunitar, asistentului medical sau al moaşei care urmărește şi
ȋngrijește copii este identificarea precoce a copiilor cu probleme de dezvoltare şi ȋndrumarea lor
către specialişti sau centre specializate pentru stabilirea diagnosticului şi îmbunătățirea
performanțelor copilului, dar și pentru ameliorarea vieții familiei acestui copil.
O atenţie deosebită se va acorda familiilor condiţionate de factori socio-economici,
culturali şi medico-biologici precari.
2. Educația pӑrinților şi familiei

Majoritatea problemelor de dezvoltare şi comportament ale copilului sunt minime
necesitȃnd ca măsuri educative simple sugestii. Cȃştigarea ȋncrederii familiei, urmărirea ȋn timp a
diferitelor tulburări care par uşoare inițial, este crucială.
Dizabilitatea este reprezentată de un deficit neuromotor, fiind determinată de implicarea în
procesul patologic a performanțelor senzoriale, motorii, neuropsihice și cognitive, având un impact
considerabil asupra copilului cu probleme și a membrilor familiei sale.
Pentru părinții care aşeaptă sa aibă un copil cu dezvoltare neuro-motorie normală, apariția
unor probleme medicale/dizabilitate poate fi şocantă. Comunicarea cu părinții si suportul
emoțional sunt foarte importante. Părinții pot avea reacții de respingere a problemei, teamă,
sentimente de vinovație, furie, ruşine, depresie. Unii vor neglija problema, iar alții vor deveni
hiperprotectori, ceea ce va constitui un factor de agravare a problemei.
Mediul de proveniență al copilului (urban sau rural), nivelul cultural, educativ şi material,
condițiile de locuire, salubritatea, dotarea şi aspectul camerei copilului sunt aspecte importante
pentru ȋntocmirea unui plan de urmărire şi ȋngrijire al copilului pe termen lung.
O serie de sugestii particulare privind modificările la nivelul mediului familial sunt adesea
utile, ȋn special pentru a cȃștiga şi ȋntări suportul emoțional al părinților descurajați şi depăsiți de
multe ori de dimensiunea situației.
50
Într-o familie ȋn care un copil are dizabilități, situația reprezintă o provocare zilnică pentru
toți membrii. Asistentul medical, moaşa trebuie să susțină familia şi să aprecieze nevoile ȋn funcție
de posibilitățile culturale şi financiare ale familiei, sfătuind părinții să se concentreze pe potențialul
copilului şi nu pe dizabilitatea acestuia. Implicarea părinților ȋn procesul de recuperare a copilului
este importantă, dar nu pot fi excluși nici ceilalți membri ai familiei (frați, bunici, etc). Familia în
cauză, trebuie să ȋnțeleagă că are grijă de un copil care, deşi are o dizabilitate nu trebuie să fie lipsit
de drepturile sale: să fie iubit, să se dezvolte cȃt de mult ȋi poate permite condiția sa.
Pentru fiecare părinte sunt necesare sfaturi precise, specifice, clare, scrise, eventual un plan
detaliat care să fie bine ȋnțeles şi ȋn consecință respectat. Planul privind investigarea,
diagnosticarea şi recuperarea copilului trebuie să fie ȋntocmit cu consultarea părinților și a
copilului, în funcție de gradul său de maturitate.
Consilierea şi ȋndrumarea familiei către asociațiile părinţilor ce au copii cu dizabilităţi, cȃt şi către
instituțiile sau asociațiile care oferă suport psihic, financiar şi legal sunt factori importanți ȋn integrarea şi
recuperarea pe cȃt posibil a copilului.
Pentru reuşita unei schimbări de comportament, aceasta trebuie ȋnvațată, nu impusă.
3. Plan de intervenție în comunitate a asistentului medical comunitar
Pentru o intervenție eficientă și bazată pe nevoile comunității, recomandăm ca asistentul

comunitar medical să dezvolte activităţi care se pot implementa în comunitatea pe care o consiliază
și să folosească resursele din zonă. Cele mai importante activități sunt cele cu carater de prevenție
la nivel comunitar.
Pentru a fi aproape de familiile care au copii și pentru a le oferi sprijinul necesar,
recomandăm desfășurarea următoarelor activităţi:
- Identificarea copiilor din comunitate și a familiilor care au copii
- Identificarea copiilor și familiilor în situație de vulnerabilitate socio-medicală (inclusiv copiii cu
grad de handicap)
Pentru acest lucru, asistentul medical comunitar se va deplasa în fiecare gospodărie și va colecta
date cu privire la situația copiilor și familiilor din aceste gospodării.
- Evaluarea nevoii de asistență medicală a fiecărei familii;
51
- Informarea membrilor familiei cu privire la drepturile de acces la măsuri de asistență socială și
servicii medicale, măsuri de sănătate a nou-născutului, educație pentru alăptare și practici corecte
de nutriție, precum și alte reglementări în vigoare de interes pentru familie.
- Consiliere pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

- Monitorizarea stării de sănătate a membriilor familiei și depistarea precoce a situațiilor unde
este necesară intervenția medicului sau internarea în unități medicale de resort.
- Folosirea informațiilor din acest curs pentru a depista cazurile de dezvoltare motorie
atipică a copiilor și oferirea recomandărilor de a fi văzuți de medicii de familie.
Asistentul medical comunitar acordă servicii de prevenție copiilor și familiilor acestora, pentru a
facilita depășirea situațiilor de vulnerabilitate și urmărește accesul la servicii medicale sau
oricare alte servicii comunitare prevăzute de legislația națională.
52
Concluzii
Educația şi ȋngrijirea preconcepționalӑ, pre şi post natală dar şi identificarea precoce a

posibilelor afecțiuni motorii la nou născut şi sugar pot duce la o familie sănătoasă.
Creşterea şi dezvoltarea copilului necesită aprecieri periodice ale nivelului de dezvoltare
psihomotorie, mintală, socio-emoțională.
Evaluarea dezvoltării neuromotorii la copii are o importanță majoră ȋn depistarea cȃt mai
precoce a deficitului motor, care poate fi caracteristică anumitor afecțiuni neurologice. Este
important de stabilit dacă dezvoltarea neuromotorie pe etape de vȃrstă este normală sau dacă există
retard neuromotor care poate fi global sau vizează doar un aspect.
Abordarea individualizată şi interdisciplinară, accesibilitatea şi disponibilitatea serviciilor
medicale, asigurarea ȋngrijirilor de calitate, confidențialitatea, informarea, non-discriminarea,
participarea pacienților/beneficiarilor ȋn procesul de luare a deciziilor şi solidaritatea socială sunt
principiile de organizare a planului de ȋngrijire şi recuperare a copilului cu tulburări de dezvoltare
motorie şi nu numai.
Copiii cu dizabilităţi au aceleaşi nevoi ca orice alt copil: să fie ȋngrijiți, să fie iubiți, să se
joace, să înveţe, să fie acceptaţi, să aibă prieteni.
53
Bibliografie
1. F. Gary Cunningham, Kenneth Leveno, Steven Bloom, Catherine Spong, Jodi

Dashe, Barbara Hoffman, Brian Casey, Jeanne Sheffield, Radu Vlădăreanu, Williams –
Obstetrică, Ediția 24-a, Bucureşti, Editura Hipocrate, 2017
2. Irina Pacu, Diana Claudia Gheorghiu, Claudia Mehedintu, Irina Franciuc, Maria
Livia Ognean, Manuela Camelia Cucera, Ghid de bune practici privind reducerea morbidității şi
a mortalității nou-născutului prematur, Bucuresti, Editura Prior, 2020
3. Prof. Dr. Eugen Pascal Ciofu, dr. Carmen Ciofu, Esențialul ȋn pediatrie, ediția a 2-
a, Bucureşti, Editura Medicală Almateea, 2002
4. Dana Teodora Anton, Pediatrie – noțiuni fundamentale, Editura Gr. T. Popa,
U.M.F. Iaşi, 2012
5. N. Robanescu, Reeducarea Neuro-Motorie, Ediția a III-a, Editura Medicală,
Bucuresti, 2011
6. Leitfaden Physiotherapie in der Pädiatrie Elsevier GmbH, Urban & Fischer Verlag,
2018.
7. Babys in Bewegung. Elsevier GmbH, Urban & Fischer Verlag, 2020.
8. Pediatric physical therapy / [edited by] Jan S. Tecklin. — Fifth edition
9. Caring for baby and YoungChild Birth to Age 5 Bantam 2019 American Academy
Of Pediatrics
10. El descubrimiento de la motricidad ideal Václav Vojta 2011
11. Meeting the Physical Therapy Needs Of Children 2012 Susan K.Effgen Phd PT
12. Manual de Intervecion Temprana Segun Concepto RCM Marianela Sol Pernuzzi
Editura Plateda Argentina 2020
13. https://pathways.org
14. www.la-pediatru.ro
54

Curs Dezvoltare Motorie Kinetobebe

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Dezvoltare Motorie Kinetobebe

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Repere ȋn dezvoltarea motorie a copilului de la 0 - 36 luni

- dezvoltare tipicӑ vs dezvoltare atipicӑ –

1. Domeniul: medical şi asistență medicală

Studiul dezvoltării psihomotorii, intelectuale și afective la copil este un proces complex și

3. Creşterea şi dezvoltarea copilului - generalități

4. Copilul cu dizabilități neuro-motorii

1.1. Funcțiile senzoriale

1.3. Motricitatea grosieră și fină

Reflexul labirintic este un reflex primitiv de protecție crucial pentru supraviețuire, el

Reflexele ca instrumente de diagnosticare

Perioada de apariție a reflexelor

RTCA – reflex tonic cervical asimetric

3. Dezvoltarea motorie de la 0 la 3 luni

3.2. Repere ce necesită atenție specială

Exemple de dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

3.3. Sfaturi și recomandări

În jurul vârstei de 5 luni se poate observa că prezintă coordonare mână-genuchi.

4.2. Repere ce necesită atenție specială

Exemple de dezvoltare atipică

Sursa foto: "Pathways.org | Tools to maximize child development" https://pathways.org

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

Dezvoltare tipică Dezvoltare atipică

4.3. Sfaturi și recomandări

5.Dezvoltarea motorie de la 7 la 9 luni

5.2. Repere ce necesită atenție specială

6.Dezvoltarea motorie de la 10 la 12 luni

- face câțiva pași independent de la o suprafața de sprijin la alta.

- menține poziția ortostatică independent pentru câteva secunde.

- prehensiune fină cu 3 degete.

6.2. Repere ce necesită atenție specială

6.3. Sfaturi și recomandări

În jurul vârstei de un an și jumătate copilul se va putea deplasa pe distanțe lungi, poate

7.2. Repere ce necesită atenție specială

7.3. Sfaturi și recomandări

8.Dezvoltarea motorie de la 2 la 3 ani

- Întoarce paginile unei cărți,

La vârsta de 3 ani, copilul nu mai trebuie să se concentreze asupra mecanicii de a sta în

- Poate tăia cu foarfeca,

8.2. Repere ce necesită atenție specială

Factori care pot influența dezvoltarea motorie a copilului

Atenție! În primele luni nu se recomandă folosirea dispozitivelor pentru perioade lungi de

Moașa – prima atingere

Asistentul medical generalist – partenerul familiei în sănătate

Asistentul Comunitar – nucleu al comunității

Asistentul comunitar, asistentul medical şi moaşa vor asigura furnizarea de servicii

2. Educația pӑrinților şi familiei

3. Plan de intervenție în comunitate a asistentului medical comunitar

Pentru o intervenție eficientă și bazată pe nevoile comunității, recomandăm ca asistentul

- Consiliere pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

Educația şi ȋngrijirea preconcepționalӑ, pre şi post natală dar şi identificarea precoce a

1. F. Gary Cunningham, Kenneth Leveno, Steven Bloom, Catherine Spong, Jodi

S-ar putea să vă placă și