Liviu Rebreanu la Berlin în anul 1926

13 MARTIE 2020  / RADU MÂRZA

În acel an, Liviu Rebreanu călătorea la Berlin la Congresul Internațional al

Scriitorilor. Relatarea acelei călătorii face parte dintr-un volum de scrieri
de călătorie mai puțin cunoscut, intitulat Metropole, care avea să apară în
anul 1931 (reeditat în Opere, vol. 15, Bucureşti, Ed. Minerva, 1991 și ca
volum independent, Bucureşti, Ed. Liviu Rebreanu, 2006). Trei sunt
metropolele despre care scrie Rebreanu în această carte: Berlin, Roma,
Paris.
Păstrând proporțiile, pe la 1920 Berlinul trebuie să-i fi părut lui Liviu
Rebreanu așa cum ne par nouă astăzi orașele japoneze: o metropolă a
modernității, tehnologiei și progresului:

În Berlin apoi e suprimată tracțiunea animală cu desăvârşire. Numai

mașini și iar mașini: trenuri cu aburi și electrice, metropolitane,
omnibuze, tramvaie. Zilnic atâtea milioane de oameni întrebuințează
diversele mijloace de locomoțiune modernă. Ca în America! Industrie,
comerţ, fabrici, spitale, laboratoare, arte… Şi toate cresc vertiginos! Ca
mâine vor intra aeroplanele în serviciul circulației interurbane. Ca mâine
vor apare zgârie-norii, ediții modernizate, firește. Ca mâine își va dubla
iar întinderea și numărul locuitorilor, anexând alte foburguri şi orășele
care de pe acuma sunt în raza ei.
(Liviu Rebreanu, Metropole. Tabel cronologic Ilderim Rebreanu.
Bucureşti, Ed. Liviu Rebreanu, 2006, p. 65).
Cartea poștală este circulată la 1905, dar mi se pare suficient de aproape de
atmosfera pe care o descrie Rebreanu… Este o intersecție aglomerată, cu
podul Belle Alliance care traversează râul Spree, în spate se zărește
metroul care circulă pe o linie suspendată, în stânga este stația de metrou.
În prim-plan, traficul străzii, cu tramvaie, iar printre acestea se strecoară o
căruță, două căruțe… Exact ca-n pasajul de mai jos, extras tot
din Metropolele lui Rebreanu… Locul din cartea poștală nu mai există în
această formă, a fost distrus în al doilea război mondial, acum se
numește Hallesche-Tor-Brücke.
”În metropola mecanizată, mașinizată și industrializată”, în această lume a
electricității și oțelului, ca în America (sic!), lui Liviu Rebreanu îi pare de-
a dreptul anacronică plimbarea prin vechiul Berlin, pe care o face cu o
birjă:

O sărmană birjă cu un cal. Birjarul pe capră – cu tradiționalul joben în

cap, bătrân, cocârjit, uscat, mantia neagră în spinare face falduri multe,
parc-ar fi uitat acolo din alte vremuri. Trăsura are coșul ridicat, roțile
mari, e spălată și curată, și totuși ca o piesă de muzeu, neutilizată. Calul,
slab piele și oase, ca și când n-ar mai fi mâncat de ani de zile, stă
neclintit, cu capul mare plecat ostenit, sprijinindu-se între cele două oiști
ca să nu cază. În metropola tumultuoasă, cu zeci de gări, cu metropolitane
și trenuri supranivelate, cu sute și sute de tramvaie, cu mii și mii de
taximetre, cu atâtea omnibuze terestre și aeriene, unde totul se mișcă prin
electricitate, benzină și cărbune – birja aceasta unică, tristă și bolnavă,
apare ca o mustrare a trecutului (…) Trăsura lunecă încet, cu legănări
blânde pe pavajul lucios. Un bubuit prelung deasupra mea – desigur
trecem pe subt o linie ferată.