Tu, Nimicul!

Dedicat oricui vrea să citească

De ce? De ce te laşi în faţa sorţii? De ce renunţi fără să fi luptat măcar puţin? De ce

atunci când îţi apare o piedică în faţa ta tu dai înapoi sau o ocoleşti? De ce nu eşti aşa cum îţi
place să fii?
Eşti un om slab. Cedezi prea uşor. Orice greutate, cât de mică, te face să te simţi fără
folos, un nimic, praf în ochii lăcrimoşi ai lumii. Nu îmi vine să cred că îţi repet toate astea la
infinit. Ţi-o spun de atâtea ori şi totuşi tu... tu nu faci nimic să îţi revii. Uită-te şi acum! Şi acum
ai plecat capul. Şi acum ai ochii înlăcrimaţi. Nu ştii să dai o replică mai de Doamne ajută.
Hahaha! Eşti patetic! Nu te uiţi măcar puţin la tine? Nu ţi-e ruşine de tine când te uiţi în
oglindă? Sau ai ajuns să o ocoleşti? Îţi face silă, nu-i aşa? Îţi face silă să te priveşti şi să vezi
chipul acela slab, obosit, stresat, ochii tăi mari şi plini de o durere fără sens, o durere pe care
tu însuţi o dispreţuieşti.
Ştiu că te cunoşti bine! Ştiu că îţi cunoşti defectele! Ştiu că încontinuu îţi repeţi: “De
mâine nu o să mai fiu aşa!”. Ţi-e greu, nu-i aşa? Ţi-e greu să renunţi la obiceiurile cu care te-
ai îndobitocit.
Mă întreb ce se întâmplă oare cu tine. Cum ai devenit aşa? Când, în ce perioadă a
vieţii tale s-a produs accidentul care te-a făcut omul de nimic care eşti.
Te dispreţuiesc! Te dispreţuiesc pentru că mă ţi ascuns. Mă ţi ascuns pe mine, partea
puternică a personalităţii tale.
Ai putea să faci multe, dar tu nuuuu. Preferi să stai închis în cochilia ta de melc. Te-ai
înconjurat de visuri pe care nici măcar nu şti să ţi le faci posibile realizări. Nici nu mai ştiu de
ce mă complic să îţi spun toate astea. Poate din dorinţa de a te face să te trezeşti. Dar mă uit
la tine şi nu văd nici un rezultat.
A!... Ai ridicat capul. Hahaha! Degeaba! Încă nu ai nimic de spus. Taci mâlc pentru că
şti că am dreptate. Mă uimeşte incredibila micime de care dai dovadă. Mă mir că mai eşti
văzut. Mă mir că oamenii nu trec cu vederea peste tine de parcă ai fi transparent, invizibil.
Eşti inutil!
Te doare! Te mai doare încă? Nu faci nimic să infirmi tot ce am spus? Jignirile de până
acum nu au fost de ajuns?
Până unde crezi că o să ajungi dacă continui aşa? Lumea este deja un iad pentru tine.
Este un iad pentru că tu ai făcut să fie aşa. Ţi-ai făcut alegerile şi eşti poate cea mai singură
persoană în viaţă.
Da, faci şi lucruri bune. Dar le faci pentru alţii. De ce trebuie să îi pui pe alţii înaintea
ta? De ce crezi că alţii sunt mai importanţi decât tine? Te subestimezi! Eşti un om bun, dar
slab. Nici măcar nu îndrăzneşti să ridici ochii spre cer şi să îţi urli durerea. E cu totul imposibil
pentru tine să fi cu adevărat egoist, nu-i aşa? Toţi sunt mai importanţi decât tine. Tu nu
contezi!
Mă faci să mă simt prost pentru că sunt parte din tine.
Ridică-te omule! Ripostează! Ajută-te singur pentru că celorlalţi nu le pasă de tine.
Ştiu, ai auzit că ţin la tine, dar nu e aşa, crede-mă! Văd prin ochii tăi ce se petrece. Cu toţii
sunt superficiali, te folosesc pentru că apoi să te arunce că pe o cârpă folosită. Nu mă crezi?
Hmm! Uită-te mai atent. Studiază-le mimica feţelor, comportamentul faţă de tine. Nu e decât
linguşeala şi tu nu vrei să recunoşti asta.
Când mă gândesc că puteam să iau conducerea de mult şi nu am făcut asta. Te-am

1
lăsat pe tine pentru că am văzut acea scânteie de bunătate de care are atâta nevoie lumea.
Nu credeam că o să te laşi copleşit de toate astea. Acum nu mai pot face nimic fără acordul
tău. Îţi vine să crezi? Singurul asupra căruia poţi să comanzi eşti chiar tu însuţi. Şi sunt
obligat să te ascult! Să rămân ascuns în tine, să nu mă vadă nimeni.
O... dacă aş ieşi la suprafaţă! Dacă mi-ai da voie să mă arăt! Atunci ai vedea ce
înseamnă cu adevărat viaţa.
Gândeşte-te bine la asta! Uită-te bine la tine acum. Trage aer în piept. Ridică fruntea.
Fii bărbat, ce naiba! Nu mă face din nou de ruşine!
Crezi că eşti în stare?
Crezi că mâine va fi mai bine?
Eşti în stare de mai mult decât ceea ce faci acum?
Vreau să văd! Sunt curios! Mă faci să zâmbesc de aerul tău fals de încredere.
Nu te lăsa copleşit, mâine va fi mai rău!

Marcel Oros
2003