Grup Şcolar de arte şi Meserii

“Ion Mincu” - Deva

Ion Mincu - arhitect,

inginer, profesor şi deputat
român
Grup Şcolar de arte şi Meserii “Ion Mincu” - Scurt
istoric
Anul Şcolar 1966/1967 a marcat debutul liceelor de specialitate menite să asigure o pregătire temeinică,

teoretică şi practică, a cadrelor medii tehnice. În Deva Liceul Industrial de Construcţii este primul din cele
cinci licee industriale, căruia i s-a pus temelie.
 În anul Şcolar 1977/1978 Liceului Industrial de Construcţii Deva primeşte numele de Liceul Industrial Nr.
4 Deva. Un moment important îl constituie anul Şcolar următor 1978/1979 fuzionarea Şcolii Profesionale
de Construcţii cu Liceul Industrial Nr. 4 Deva.
 Un moment de cotitură a liceului a fost în perioada din decembrie 1989 - 1990 când evenimentele
politice fierbinţi din istoria ţării au deschis o nouă perspectivă în toate domeniile, inclusiv în învăţământ.
S-a pus problema revenirii la liceele teoretice, astfel că Liceul Industrial Nr. 4 Deva s-a schimbat în Liceul
Teoretic Nr. 1 şi Şcoala Profesională Nr. 4.
 În 1990 Şcoala Profesională Nr. 4 se transformă în Grup Şcolar de Construcţii Montaj. Din septembrie
1991 Liceul Teoretic Nr. 1 îşi schimbă numele în Liceul Teoretic Traian.
 Din 1 septembrie 1994 cele două instituţii se vor separa ca locaţie în Liceul Teoretic Traian şi Grup
Şcolar de Construcţii Montaj în clădirea veche a liceului.
 La 15 noiembrie 2001 Grup Şcolar de Construcţii Montaj - Deva îşi schimbă numele în Grup Şcolar
de Arte şi Meserii „Ion Mincu” Deva.
 În prezent sunt cuprinse în cadrul Grupului Şcolar de Arte şi Meserii „Ion Mincu” Deva următoarele
forme de învăţământ: liceu, curs de zi şi seral, Şcoală profesională, Şcoală de arte şi meserii, şi
începând cu anul Şcolar 2001-2002, învăţământ fără frecvenţă.
 De la 1 aprilie 2000 este afiliată Grădiniţa cu program normal nr. 7, cu 3 grupe de preşcolari, care
funcţionează în localul Şcolii.
 Arhitectul “Ion Mincu” - Sursă de
inspiraţie în alegerea numelui şcolii
Ion Mincu (n. 1852, Focşani - d. 6 decembrie 1912, Bucureşti) a
fost un arhitect, inginer, profesor şi deputat român. Promotor al
unui stil românesc în arhitectură, Mincu a integrat în operele sale
specificul arhitecturii tradiţionale din România.
Exemple în acest sens sunt
Bufetul din Şoseaua Kiseleff
(1882-1892), vila Robescu din
Sinaia. Ca o recunoaştere a
importanţei sale în evoluţia şcolii
româneşti de arhitectură, începând
cu anul 1953, Universitatea de
Arhitectură şi Urbanism din
Bucureşti îi poartă numele.
După ce a absolvit, în 1875, Şcoala de
ingineri de poduri şi şosele din
Bucureşti, studiază arhitectura la
Şcoala de arte frumoase din Paris
(1877-1882). Marele Premiu acordat de
Societatea centrală a arhitecţilor
francezi îi permite să facă o călătorie de
studii în Spania, Italia şi Grecia.
Membru fondator al Societăţii
arhitecţilor români şi al învăţământului
de arhitectură din România.
 Realizează locuinţe în Bucureşti (Casa Lahovary, 1886; Casa
Monteoru, 1889; Casa Vernescu, 1889; Casa Robescu, 1895;
Casa N. Patrascu, 1906), Galati (Casa Robescu, 1897), şi Sinaia
(Casa Robescu, 1897), ca şi o serie de edificii monumentale:
"Bufetul" de la Sosea (1892); Şcoala centrală de fete din
Bucureşti (1894); Palatul administrativ din Galaţi (1904); Palatul
Băncii comerţului din Craiova (terminat în 1916). Proiecte
nerealizate: Ospelul comunal (Palatul Primăriei) şi Cetatea
românească - ansamblu de vile în zona Parcului Ioanid din
Bucureşti. A restaurat Biserica Stavropoleos (1906) şi a proiectat
mobilierul pentru Palatul Justiţiei din Bucureşti şi pentru
Catedrala din Constanţa.
 Mincu îşi leagă numele de
apariţia unei şcoli naţionale de
arhitectura. În cadrul căutărilor
de la 1900 (vezi Stilul 1900),
studiază patrimoniul artistic
medieval, descoperind repertorii
ornamentale, soluţii stilistice şi
tehnice, pe care le preia într-o
sinteza originală. În cele mai
izbutite dintre creaţiile sale -
între care trebuie amintite Casa
Lahovary şi "Bufetul" de la
Şosea - găsim o bună proporţie
între volumele clădirii, între gol
şi plin şi, fapt deosebit de
important pentru o astfel de
orientare artistică, o perfectă
funcţionare a suprastructurii
decorative.
Casa în care a locuit
Ion Mincu
Bucureşti, strada Arthur Verona
 Profesor la Şcoala de Arhitectură
din Bucureşti. întemeietor al şcolii
naţionale de arhitectură, a
valorificat, intr-un spirit modern,
elemente de construcţie şi decoraţie
ale arhitecturii feudale sş populare
româneşti (foişoare, stalpi de lemn,
arcade, capiteluri), folosind
materiale tradiţionale (ceramică
smălţuită, piatră).
 Rolul lui Mincu a fost esenţial în perioada de formare a
arhitecturii moderne româneşti. S-a dat peste cap să abordeze o
«nouă arhitectură naţională», în primul rând prin manifestarea
unei exemplare exigenţe faţă de sine.
 S-a îndreptat spre arhitectură pentru că dorea să construiască
altceva decât lucrări inginereşti. A plecat la Paris, unde a terminat
Academia de Belle Arte. Era convins că arhitectura, ca modalitate
artistică, poate servi idealul naţional, ca şi pictura şi literatura.
 Lucrările lui Mincu sunt destul de puţine la număr. Într-o
activitate de aproape 30 de ani a realizat mai puţin de 15 lucrări.
Cu toate acestea a tratat o gamă foarte variată de domenii, de la
desenul de mobilier, la monumentul funerar şi restaurarea
monumentelor istorice.
 A pledat foarte puternic pentru apariţia unui învăţământ românesc
de arhitectură, iar atunci când acesta a luat fiinţă, s-a dedicat în
totalitate şcolii, rămânând profesor până la moarte.
 La moartea lui Mincu, în 1912, Ermil Pangrati spunea: “Opera lui
are o altă latură, mai puţin cunoscută, dar covârşitor de
importantă. Partea aceasta de activitate a artistului este dintre
acelea care nu se manifestă prin clădiri de piatră sau de marmoră;
ea a fost clădită în sufletele elevilor săi şi constituie un monument
nepieritor.
 Bibliografie
 Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii
şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi
enciclopedică, Bucureşti, 1982
 "http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Mincu"