2.

Orientări în gândirea axiologică contemporană

Cu referire la direcțiile semnificative în gândirea axiologică contemporană, încercăm o

abordare a unora dintre aceste orientări, pentru a găsi diferențe, dar și elemente comune.
Demersul nostru se dorește a fi o trecere în revistă a contribuțiilor cele mai semnificative din
domeniul filozofiei valorii. De aceea avem în vedere contribuția părintelui filosofiei moderne
a valorii, H. Lotze și a celor care au urmat după el, W. Windelband, H. Rickert, M. Scheler și
N. Hartmann. Nu putem să nu avem în atenție contribuția lui I. Kant, cel care „ a dat o
expresie exemplară principiului ireductibilității și autonomiei valorilor culturii, și mai ales, a
avut în cea mai mare măsură conștiința valorii omului și a perspectivelor raționale ale
emancipării lui”.1
Nu putem să facem abstracție de contribuția lui Ed. Husserl, „un precursor al eticii
valorilor elaborate de către Scheler și Hartmann și în ce privește reliefarea emoționalului
aprioric ca trăsătură a simțului valoric”.2
Conceptul de valoare, arată Al. Boboc „ își află sursele în analiza kantiană a valabilității
(în sfera teoreticului, a normativității și a creației estetice ) și, mai particular, a „regulilor”
practice funcționale ( pentru comportamentul uman ) ca „imperativ categoric”, de fapt ca
normativitate opusă legității (în sensul legilor naturii )”.3
Cât privește configurația teoretică a valorii, aceasta este mai târzie, iar momentele de
început sunt marcate prin operele lui Lotze și Windelband. Cu referire la H. Lotze, se
consideră că acesta a instituit ideea de „valabilitate în sine”și a pus conceptul de valabilitate
„ ca gen pentru a putea predica despre valoare:valoarea este valabilă, spre deosebire de
realitate care este”4. Lotze este cel care a considerat că „sentimentul este cuprinzător de
valori”5,teză constitutivă pentru orientarea fenomenologică în teoria valorii.
Pornind de la o analiză realizată în spațiul german, a unor exegeți precum, J. Hessen, R.
Heyde, M. Aiftică, subliniază că în opinia celor doi, Lotze este părintele filosofiei moderne a
valorii, inițiatorul idealismului neoromantic în formula „metafizicii inductive”, primul care
tratează filosofic nu despre valori, ci „valorile însăși”.

1. Al. Boboc, Formă și valoare în orizonturile filosofiei culturii, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2005, p. 43
2. C. I. Gulian, Axiologie și istorie în gândirea contemporană, Editura Academiei Române, București, 1991, p.65
3. Al Boboc, Op. Cit., p.45
4. Ibidem, p.45
5. H. Lotze, în Al. Boboc, Op. cit., p.45
„Vorbind întâia oară despre „un imperiu al valorilor”( Reich der Werte ), Lotze elaborează o
teorie care stă, în mare parte, la originea absolutismului și obiectivismului axiologic
german”6. Wilhelm Windelband, reprezentant ca și Rickert al Școlii de la Baden, este
cunoscut prin formularea tezelor de bază ale axiologiei. Astfel, Windelband distinge între lege
și normă, cunoaștere și valoare, punând la bază opoziția judecare – apreciere de fapt, explicare
– apreciere. În spiritul direcției logiciste a neokantianismului Școlii de la Baden, folosește
termenul de axiologie pentru problematica valorii, înlătură dualismul dintre valoare și realitate
și consideră că întreaga noastră cunoștință este realizarea unui principiu normativ, a unui
imperativ. Aceasta este rezultatul distincției dintre normă și lege a naturii, întrucât prima ține
de rațiunea apreciativă, iar ultima aparține rațiunii judicative. „Norma nu este un principiu de
explicare, ca legea naturii, ci un principiu de apreciere; normele nu sunt ci sunt valabile”. 7
Pornind de la o serie de „critici negativiste asupra valorismului”, de la autori precum, O.
Kraus care critică la Windelband ceea ce este meritul istoric al valorismului și anume,
evidențierea distanței între imperativ și existență, dintre valoare și realitate, C. I. Gulian
consideră că înainte de orice critică asupra valorismului, „ea nu poate începe decât după o
apreciere istorico – teoretică a cestei poziții”.8 Evidențiind meritele lui Windelband, C. I.
Gulian, arată că între acestea se numără și diferențierea conceptuală a axiologicului de
gnoseologic. Pentru Windelband, „ existența ideală”( Valoarea ) nu este dată prin experiență
și gândire, precum cunoașterea care este mărginită la ceea ce este real. „Lumina
veșniciei”apare nu în știință, ci în conștiință. „Windelband si-a dat seama că în primul rând
trebuie cucerit un tărâm nou teoretic: alături de cel care oglindea ceea ce-i real,
palpabil,existent,etc., trebuia dezvăluit tărâmul nonexistentului, nonrealului. Acest tărâm al
ideilor platonice a fost denumit al „valabilității”( sau valorizării, întrucât termenul
„valabil”capătă la noi un sens nedorit)”.9

6. M. Aiftincă, Valoare și valorizare. Contribuții moderne la filosofia valorilor, Editura Academiei Române,
București, 1994, p.25