Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Departamentul IFR / ID
ÎNDRUMAR DE STUDIU
Autor: GABRIEL GHERASIM, M. A.
Acest îndrumător are drept scop, în primul rând, să faciliteze studenţilor accesul
direct, comprehensiv, la conţinutul cursurilor care trebuie parcurse în cadrul unui
ciclu de învăţământ şi să-i ajute în demersul lor de a depăşi handicapul real ce
se originează în lipsa activităţilor seminariale.
Participarea studenţilor de la învăţământul de zi la activităţile incluse în
programa seminarială presupune, printre altele:
I. Alegerea subiectului
Subiectul ales pentru lucrare trebuie să fie precis determinat şi să se înscrie în
zona cercetării aplicate. Un astfel de subiect trebuie să fie explicit definit şi să nu
depăşească limitele pe care o tratare de acest tip le presupune.
Temele exemplificate anterior sunt teme greşit alese pentru spaţiul de analiză pe
care îl presupune o astfel de lucrare de semestru sau de sfârşit de an. Ele
păcătuiesc, astfel, prin întindere, iar nu prin domeniul sau tipul de analiză pe care
le presupun.
Poate, de asemenea, să fie critica unei teorii, prin lipsa ei de validitate în spaţiul
romanesc.
Există şi situaţii în care analiza poate pleca de la o serie de fapte empirice,
încercând să teoretizeze asupra regulilor, regularităţilor pe care acestea le
propun într-o analiză comparativă.
a. Titlul.
Este de dorit ca acesta să se fixeze abia după încheierea lucrării, tocmai pentru
a nu apărea discrepanţe între titlu şi conţinut. El nu trebuie să fie foarte lung însă
este necesar să cuprindă, în mod obligatoriu, trei puncte:
i. subiectul cercetării
ii. limitele cronologice ale cercetării
iii. spaţiul la care se raportează cercetarea
b. Scurtă introducere.
Aici se explică sau se ridică probleme pe care domeniul respectiv le cere a fi
cercetate şi clarificate
Se precizează, de asemenea, scopul lucrării în termeni clari, ocazie cu care se
precizează ce obiective urmăreşte a îndeplini aceasta. Introducerea nu trebuie
să depăşească, de regulă, o pagină şi este de dorit să cuprindă:
i. enunţarea ipotezei de lucru care urmează a fi validată/invalidată de cercetare,
după ce se face trimitere la cercetări pe acelaşi subiect şi concluziile sau
ipotezele acestora (în cazul în care ele există)
Formularea ipotezei cercetării se va face după schema următoare:
Dacă………………, atunci……….. .
Cu cât…………….., atât………….. .
Deşi……………….,………………. .
Exemple:
Deşi puternic discreditată după căderea comunismului, ideologia are încă un rol
important în definirea identităţii partidelor politice din Polonia.
sau
c) Conţinutul
Reprezintă partea cea mai extinsă a lucrării. Studentul trebuie să dezvolte, în
acest cadru, fondul ideatic pe care doreşte să-l evidenţieze. Aliniatele se
recomandă, în acest caz, pentru o cât mai clară expunere a ideilor dezvoltate în
text. Cursivitatea acestuia este o condiţie de natură să faciliteze receptarea cât
mai clară a mesajului pe care autorul lucrării doreşte să-l transmită.
d) Încheierea
Este, şi ea, o parte a lucrării care nu poate fi omisă. Ea trebuie să cuprindă
concluziile întregii lucrări. Se recomandă ca acestea să fie formulate cât mai
concis.
1. Notele reprezintă aparatul critic al lucrării şi fac trimitere la ideile, citatele, etc.
preluate din bibliografia de specialitate, sau explicaţii pentru diferiţi termeni,
opţiuni, care nu pot apărea din varii motive în textul lucrării.
2. Cum scriem notele de subsol şi trimiterile la bibliografia de specialitate?
Exemplu
La sfârşitul lucrării sau în josul paginii se dau explicaţii asupra cărţii scrise la care
se face referire şi problemele ridicate de autor, în cazul în care ele nu reprezintă
o parte relevantă pentru subiectul de cercetat. Se scrie întâi numele autorului,
titlul cărţii, volumul la care se face trimitere (în caz că există mai multe volume),
oraşul în care a părut, editura, anul apariţiei, pagina la care facem trimitere:
(17) Vilfredo Pareto, Traite de sociologie, vol. 2, Paris, Payot, 1916, p. 2467-
2468. Autorul contestă faptul că ….
Când, imediat după aceea, se foloseşte o informaţie din aceeaşi lucrare se pune
o altă notă, în felul următor:
(19) Ibidem.
Un sistem foarte comod de întocmire a aparatului critic este utilizat peste ocean.
Într-adevăr, datorită fiabilităţii sale, sistemul american, cum mai este numit, s-a
extins foarte mult în ultimul timp. Ce presupune folosirea acestui sistem?
Practic, după preluarea unei informaţii bibliografice, se trec într-o paranteză
următoarele elemente: numele autorului, anul apariţiei lucrării şi pagina unde se
găseşte informaţia respectivă.
Exemplu:
Când cităm o lucrare aparţinând aceluiaşi autor însă apărută în acelaşi an,
ataşăm o literă anului de apariţie a lucrării după modelul:
(Vincent, 1987a:30) sau, dacă folosim mai multe titluri similare, (Vincent,
1987b:70)
Oricum, bibliografia finală trebuie foarte atent alcătuită de către subiecţii care
preferă sistemul american.
Exemplu:
Exemplu:
Este, după cum se poate observa cu uşurinţă, ultima fază a redactării unei
lucrări. Ea presupune, iniţial, două proceduri:
Exemplu:
În cazul în care trebuie să enumerăm două sau mai multe lucrări aparţinând
aceluiaşi autor, le transpunem în ordinea crescătoare a anilor de apariţie. Dacă
un autor prezintă mai multe lucrări apărute în acelaşi an, ele se transpun în
ordinea alfabetică a titlului.
Exemplu:
a) cursurile complete
b) testele şi întrebările autoevaluative corespunzătoare cursurilor
c) alte informaţii referitoare la regulamentul IDD şi corpul profesoral
a) cursuri
b) bibliografii
c) informaţii diverse despre desfăşurarea programului IDD
d) prezentarea profesorilor titulari de curs şi a profesorilor tutori
Fiecare curs începe cu o casetă în care sunt înşiruite patru dintre cele mai
importante subiecte abordate. Structurarea materiei s-a făcut, de altfel, în funcţie
de aceste subiecte.
Pe parcursul lecturii, se va descoperi faptul că definiţiile apar subliniate în text.
Acelaşi lucru se poate observa şi în cazul termenilor sau conceptelor
fundamentale utilizaţi pentru prima dată. Sublinierile au rolul de a facilita accesul
studentului către părţile cele mai relevante ale mesajului didactic, cele care
trebuie reţinute în primul rând.
Mai mult, cursul este secvenţializat prin subtitluri şi paragrafe, ambele necesare
din motive didactice. Fiecărei teme îi corespunde, de regulă, câte o întrebare de
verificare plasată la sfârşit. Întrebările acoperă, în general, întregul conţinut al
cursului şi sunt formulate cât se poate de clar.
a) întrebări simple
b) întrebări compuse
c) întrebări-test grilă
Întrebările de tip test grilă sunt însoţite de trei sau mai multe variante de răspuns
între care studentul trebuie să aleagă.
Exemplu:
a) o constituţie
b) un cod de legi
c) un regulament militar
a) lucrări generale
b) lucrări speciale
c) lucrări-sursă
Exemplu:
a) Jean Touchard, et al., Histoire des idees politiques, Paris, P.U.F., t. I, 1967.
Ovidiu Trăsnea, Filosofia politică. Momente şi semnificaţii, Editura Politică,
Bucureşti, 1986.