4.2.2.1.2.

FACTORI CARE AFECTEAZĂ COSTURILE

PROIECTULUI Şl VARIABILITATEA COSTURILOR
Pot fi luaţi în considerare unii dintre factorii principali
care afectează costurile proiectului. Aceştia sunt relevanţi
pentru estimarea costurilor, pe baza designului schiţei
proiectului, pentru evaluarea variabilităţii costurilor şi a riscurilor
de creştere a costurilor.

Specificaţia proiectului

Specificaţia defineşte atributele fizice ale proiectului. De exemplu, la o

şosea, nivelurile traficului prevăzut vor conduce la precizarea lungimii, a adâncimii
şi a lăţimii necesare, a tipului de pavaj al drumului, a materialelor ce trebuie
utilizate pentru suprafaţa de uzură, a numărului benzilor, podurilor şi joncţiunilor
etc. Pentru clădiri, funcţia cerută şi rata prevăzută de ocupare vor conduce la
stabilirea suprafeţei totale a construcţiei şi a suprafeţei desfăşurate, a înălţimii,
a aspectului intern şi extern, a încărcării etajelor, a cerinţelor privind încălzirea şi
iluminarea, etc.

Locaţia

Locaţia afectează costurile proiectului, prin factorii instituţionali şi

prin realităţile geografice. Factorii instituţionali pot afecta în diferite moduri
estimările costului proiectului iniţial, în termeni geografici, costurile construcţiei şi
ale materialelor, costurile terenului şi standardele de proiectare variază sensibil
de-a lungul ţării, din cauza diferitelor distanţe de la furnizori, a climatului şi a
condiţiilor meteorologice precum şi a condiţiilor generale ale pieţei.

Caracteristicile amplasamentului

Un amplasament poate fi afectat de condiţiile de sol şi drenaj, de restricţiile

de acces care pot afecta estimările originale ale costurilor. Mărimea
excavărilor, activităţile de realizare a fundaţiilor şi armărilor vor fi în mod
particular influenţate, în condiţiile unor terenuri cu rezistenţe scăzute.

Influenţa duratei de realizare

În general, cu cât un proiect durează mai mult, cu atât cresc şi costurile

104
proiectului. Durata de realizare a proiectului este dependentă de
specificaţia proiectului. în general, cu cât proiectul este mai mare, cu atât
implementarea acestuia va dura mai mult. Nu este însă cazul întotdeauna;
dacă se utilizează resurse adiţionale substanţiale, implementarea
proiectului poate fi deseori accelerată. în unele cazuri, munca la un
proiect poate dura mult mai mult decât era prevăzut, deoarece fazele lui
sunt dependente de alte proiecte conexe sau de programele de finanţare
publică. Un proiect care implică faze discontinue este de obicei mai scump
decât unul desfăşurat fără întrerupere, din cauza costurilor adiţionale
implicate de remobilizarea capacităţilor de producţie şi a contractorilor.

Inflaţia

Creşterile inflaţioniste ale preţurilor, în timpul

perioadei de construcţie, trebuie luate în considerare,
pentru a estima costurile reale la momentul efectuării lor.
Cu cât perioada estimată pentru construcţie creşte,
cu atât mai mult trebuie considerate creşterile inflaţioniste
ale preţurilor. Acest lucru este important, în special unde
este implicat un program de cheltuieli ale unei autorităţi
publice. Costurile iniţiale estimate vor trebui să prevadă
valorile ce trebuie plătite în momentul în care proiectul
demarează efectiv.
Forma contractului de achiziţii
Procedurile pentru achiziţii pot conduce la reducerea
costurilor şi/sau la creşterea estimării iniţiale şi, în special,
la modificări ale riscurilor, ca urmare a depăşirilor
costurilor.
Proceduri specifice pentru utilizarea economiilor
rezultate în urma desfăşurării procedurilor competitive de
achiziţii, sunt definite în majoritatea ţărilor UE, în special
pentru a evita absorbţia parţială a fondurilor.
Construcţie nouă sau modernizare
în general, construcţia unei infrastructuri noi este
mai scumpă decât îmbunătăţirile aduse unei infrastructuri
existente sau decât renovarea unor clădiri dar poate fi
de asemenea mai costisitoare acolo unde investiţia
implică clădiri istorice, infrastructuri făcând parte din
patrimoniul cultural.

105
 Costurile modernizărilor sau ale restaurării sunt, în
mod obişnuit, mai dificil de calculat decât în cazul
clădirilor noi. Mai mult, riscurile de depăşire a costurilor
sunt mai mari în cazul restaurărilor.

Obligaţiile fiscale
0 organizaţie va fi responsabilă pentru plata taxelor
pentru achiziţiile sale. Unele organizaţii şi tipuri de proiecte
nu sunt obligate la plata taxelor sau acestea pot fi deduse.
4.2.2.3. CALCULAREA COSTURILOR ELIGIBILE ALE
PROIECTULUI CU ASISTENŢA U.E.
La calcularea asistenţei de cofinanţare potenţiale din
partea FS, costurile proiectului trebuie să se bazeze pe
regulile de eligibilitate, definite special pentru fondurile
UE. Referinţa principală pentru perioada curentă de
programe este regulamentul UE 448/2004.
Principalele reguli de eligibilitate sunt următoarele:
Cheltuielile beneficiarului, amortizarea: sunt
eligibile, atunci când costul construcţiei nu a beneficiat de
asistenţă în trecut, fiind calculat în conformitate cu
regulile de contabilitate, iar costurile prevăzute în bugetul
proiectului sunt exclusiv legate de perioada de cofinanţare;
Cheltuielile beneficiarului, contribuţiile în
natură: cheltuieli eligibile sunt furnizarea terenului sau
a clădirilor, echipamentului sau materialelor,
activităţile de cercetare sau profesionale precum şi
munca voluntară neplătită;

Taxe financiare şi de altă natură şi cheltuieli

juridice: costurile pentru serviciile financiare sunt eligibile;
Achiziţia echipamentelor de mâna a doua: costurile
pentru echipamentele de mâna a doua sunt eligibile în
condiţiile în care primul cumpărător nu a primit asistenţă
financiară de la fondurile structurale, preţul este mai
scăzut decât cel al echipamenteleor noi iar echipamentul

106
satisface cerinţele de calitate ale standardelor în vigoare
precum şi cerinţele proiectului.
Cumpărarea de teren este limitată la 10% din
costul total al proiectului şi trebuie relaţionată complet şi
explicit la nevoile de investiţii iar preţul trebuie să fie
certificat de către un evaluator profesionist certificat.
Cumpărarea de valori imobiliare este eligibilă în
anumite condiţii: preţul trebuie să fie certificat de un
evaluator profesionist certificat. Construcţia nu trebuie să
fi primit asistenţă din partea FS. Clădirea trebuie să fie
utilizată exclusiv pentru scopul proiectului.
TVA şi alte taxe şi tarife: TVA este eligibilă dacă
nu poate fi recuperată de beneficiar sau dacă beneficiarul
nu o va recupera în realitate. Fără îndoială pentru
întreprinderi, dificultăţi de analiză pentru administraţiile
publice.
Leasingul este eligibil în condiţiile specifice
aplicabile celor două cazuri: atunci când beneficiarul
asistenţei este beneficiarul leasingului sau când leasor-ul
primeşte asistenţa pe care apoi trebuie să o transfere
beneficiarului sub forma taxei de leasing reduse. în
ambele cazuri, scopul regulii este de a asigura ca
asistenţa să fie folosită exclusiv pentru reducerea
costurilor echipamentului folosit pentru implementarea
proiectului. Costurile administrative, bancare, de
asigurări etc, nu sunt eligibile.

Costurile implicate de administrarea şi

implementarea FS: costurile implicate de statele membre
în managementul, implementarea, monitorizarea şi
controlul fondurilor structurale nu sunt eligibile pentru
cofinanţare, cu câteva excepţii legate de atribuţiile
specifice ale personalului, pentru sarcini legate de
managementul programului.
Cheltuielile de regie sunt cheltuieli eligibile, ţinând
cont de faptul că sunt bazate pe costuri reale, legate de
implementarea operaţiunilor cofinanţate de fondurile
structurale. Li se alocă un anumit procent din valoarea
totală a operaţiunii, calculat după o metodă echitabilă,

107
corectă şi perfect justificată.
Toate regulile de eligibilitate ale UE reprezintă un
cadru de reglementare, în interiorul căruia statele
membre pot decide prevederi naţionale mai stricte.
în următoarea perioadă de programe,
responsabilitatea definirii eligibilităţii cheltuielilor va fi
substanţial transferată statelor membre, cu un cadru de
reglementare simplificat la nivelul UE, incluzând
neeligibilitatea TVA, plafonul de cheltuieli pentru teren,
excluderea cheltuielilor pentru reciclarea unităţilor
nucleare.

4.2.2.4 REGULI PENTRU COFINANŢAREA DIN F.S.

ALE U.E. PENTRU PROIECTELE DE INVESTIŢII
Costurile proiectelor de investiţii vor fi obiectul
cofinanţării de către partenerii financiari ai programelor
operaţionale, în concordanţă cu principiul parteneriatului
pentru cofinanţare.
Regulile şi responsabilităţile pentru cofinanţare
vor fi stabilite în detaliu în program, în cadrul regulilor UE.
Neobişnuit pentru percepţia comună, aceste
reguli sunt foarte limitate şi majoritatea detaliilor sunt
definite numai de către autorităţile naţionale, în parteneriat
cu Comisia UE.
Conform regulamentului UE, contribuţia fondurilor va fi
modulată în baza următoarelor elemente:

a) gravitatea problemelor specifice, în special a celor de

natură economică, socială sau teritorială;
b) importanţa fiecărei priorităţi pentru priorităţile
comunitare este stabilită în liniile directoare
strategice ale comunităţii;
c) protecţia şi îmbunătăţirea mediului, în principal
prin aplicarea p r i n c i p i i l o r precauţiei, al acţiunii
preventive şi a principiului "cel care poluează
plăteşte";
d) rata de mobilizare a finanţării private, în special
sub forma parteneriatelor public-privat, în

108
 domeniile implicate.
În concordanţă cu regulamentele propuse pentru
următoarea perioadă de programe, contribuţia fondurilor
pentru fiecare prioritate va fi subiectul următoarelor
plafoane:
a) 85% din cheltuielile publice, cofinanţate de fondul de
coeziune;
b) 75% din cheltuielile publice, cofinanţate de FEDR
sau FSE în cadrul programelor operaţionale din
regiunile eligibile prin criteriul de "convergenţă";
c) 50% din cheltuielile publice, cofinanţate de FEDR
şi FSE în cadrul programelor operaţionale cu
obiectivul "competitivitate şi ocupare regională";
d) 75% din cheltuielile publice cofinanţate de FEDR în
cadrul programelor operaţionale cu obiectivul
"cooperare teritorială europeană".

Prin derogare de la punctul b), atunci când

regiunile sunt localizate într-un stat membru acoperit de
fondul de coeziune, contribuţia Comunităţii poate creşte,
în cazuri excepţionale şi foarte bine justificate, la maximum
80% din cheltuielile publice cofinanţate de FEDR sau FSE.
în perioada curentă de programe, regulile sunt foarte
asemănătoare.
Plafoanele de cofinanţare ale fondurilor structurale:
Obiectivul 1 - un maxim de 75% din costurile totale
ale proiectului, exceptând regiunile unui stat acoperit de
fondul de coeziune precum şi majoritatea regiunilor şi
insulelor greceşti, unde poate ajunge la 80 sau 85 % din
costul total;
Obiectivele 2 şi 3, pescuit - un maxim de 50 % din costul
total al proiectului.
Cu aceste plafoane, ratele financiare pot varia şi în
funcţie de alte criterii generale, cum sunt protecţia
mediului şi promovarea oportunităţilor egale între femei şi
bărbaţi. De asemenea, în plus faţă de aceste principii
generale, procentul este subiectul plafoanelor speciale
aplicate în anumite cazuri specifice. Rate reduse de

109
contribuţie au fost stabilite, de exemplu, pentru
investiţiile în firme şi în infrastructura generatoare de
"venituri substanţiale" (adică cel puţin 25% din costul total
al investiţiei în cauză).

Cofinantarea investiţiilor private sub forma

ajutoarelor de stat.
în perioada curentă de programe, în ceea ce priveşte
investiţiile în facilităţi productive, sunt definite reguli
speciale pentru această cofinanţare prin "ajutoare de stat"
("state aids"). Contribuţia publică poate reprezenta:
- un maxim de 35% din costul total în cazul obiectivului 1;
- un maxim de 15% din costul total în cazul obiectivului 2.

În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructura

generatoare de venituri substanţiale:
- un maxim de 40% din costul total în cazul obiectivului 1
(50% în statele acoperite de fondul de coeziune);
- un maxim de 25% în cazul obiectivului 2.
Regulamentele încurajează de asemenea utilizarea
unei părţi a finanţării comunitare sub o altă formă decât
asistenţa directă, cum ar fi, de exemplu, asistenţa
rambursabilă, subvenţionarea ratei dobânzii sau
holdingurile de capital de risc. în asemenea cazuri,
plafoanele prevăzute pot creşte cu 10%.

4.2.2.4.1. CONTRIBUŢIA LA FINANŢAREA

PROIECTELOR DIN SURSE NAŢIONALE
Autorităţile naţionale fac angajamentul pentru
asigurarea contribuţiei naţionale la costurile proiectului, la
nivelul programului, cu aprobarea acestuia de către
Comisia UE. Contribuţia naţională poate veni din
resursele de stat şi din bugetele administraţiei de nivel
inferior sau din fondurile naţionale. Este
responsabilitatea autorităţilor naţionale de a distribui
sarcinile cofinanţării, asigurând respectarea plafoanele de
cofinanţare.
Autorităţile naţionale trebuie să asigure, că acele

110
organisme care vor primi sarcini de cofinanţare a
operaţiunilor desfăşurate în cadrul programului, au o
disponibilitate reală şi viabilă de resurse pentru a-şi
îndeplini obligaţiile, precum şi cadrul legislativ care să le
asigure statutul juridic de organism potenţial cofinanţator.
Beneficiarul final poate fi responsabil în întregime
sau parţial de cofinanţarea naţională, reprezentând unul
dintre subiecţii incluşi în categoria organismelor naţionale
şi publice, implicate în implementarea programului.
în concordanţă cu regulile europene, beneficiarul
final poate fi, de asemenea, total exceptat de la povara
cofinanţării. în acest caz, responsabilitatea beneficiarului,
va consta numai în responsabilitatea managementului
financiar al proiectului.

4.2.2.5. PROIECTE GENERATOARE DE VENITURI

PENTRU INFRASTRUCTURI PUBLICE
Regulamentele UE cer ca, pentru proiectele
generatoare de venituri, să fie făcute ajustări pentru a
evita o supracofinanţare, comparativ cu plafoanele
stabilite pentru aceleaşi tipuri de proiecte (Reg 1260/99,
prop reg).
Veniturile pot fi generate prin preţuri, taxe etc,
aplicate în timpul perioadei de referinţă pentru care se fac
calculele, incluzând valoarea sa reziduală şi/sau din vânzarea
sa parţială sau totală.

Dacă rata brută a cofinanţării proiectului este mai

mare sau egală cu unitatea, atunci proiectul nu trebuie
asistat de FS. în alte cazuri, procentul de cofinanţare
trebuie ajustat urmând regulile stabilite de comisia UE şi
trebuie să fie întotdeauna în conformitate cu plafoanele
stabilite de regulamente.

Regulamentul pentru perioada curentă stabileşte

plafoanele pentru cofinanţarea UE pentru PGVS la 40%
pentru obiectivul 1,şi cu 10% mai mult în ţările de coeziune.

111
4.2.2.6. ELEMENTE DE BAZĂ PENTRU REDACTAREA
PLANULUI DE COFINANŢARE
Este responsabilitatea beneficiarului de proiect să
pregătească un tabel de cofinanţare care să corespundă cu
regulile stabilite în program. Beneficiarul va găsi aceste
reguli în program şi în prioritatea potenţial finanţatoare a
proiectului.
Identificarea regulilor de cofinanţare pentru un
proiect poate fi realizată printr-o procedură logică bazată
pe întrebări cu răspunsuri multiple, începând cu
teritoriul unde planifică să implementeze proiectul şi
până la statutul juridic al proiectului.
Cine este promotorul proiectului?
o Un organism public pentru o infrastructură publică.
o O entitate privată pentru o investiţie într-o iniţiativă
comercială.

a) PLANUL DE COFINANŢARE AL UNUI PROIECT DEŢINUT

DE O INSTITUŢIE PUBLICĂ

Care este teritoriul unde doresc să investesc?

în concordanţă cu regulamentele propuse pentru 2007-
2013:
o Obiectivul de convergenţă
o Obiectivul de competitivitate.
Obiectivul de convergenţă: plafon în conformitate cu
programul, maximum 75% plus excepţiile (urmează să
fie finalizat).
Obiectivul de competitivitate, în concordanţă cu programul,
maximum 50% plus excepţiile (urmează să fie finalizat).
Este proiectul generator de venituri?
o Da, este un proiect generator de venituri substanţiale
(PGVS).
o Nu, nu este un proiect generator de venituri
substanţiale.
CAZUL 1: PGVS - urmează o procedură specifică.
CAZUL 2: Nu avem un PGVS - în concordanţă cu

112
programul, maximum 75%, în funcţie de măsură, în câteva
cazuri speciale 80 %.

b) PLAN DE COFINANŢARE PENTRU UN PROIECT

DEŢINUT DE O ENTITATE PRIVATĂ ŞI AVÂND UN
SCOP COMERCIAL
Care este teritoriul unde doresc să investesc:
obiectivul de convergenţă, obiectivul de competitivitate?

Obiectivul de convergenţă: plafonul în funcţie de

program, maximum 35% plus excepţiile (urmează să fie
finalizat).
Obiectivul de competitivitate: în funcţie de
program, maximum 15% plus excepţiile (urmează să fie
finalizat).
Referindu-ne (încă) la obiectivele teritoriale ale
perioadei curente de programe, în cazul investiţiilor în
firme, contribuţia nu poate depăşi:
(i) 35% din costul total eligibil în regiunile acoperite de
obiectivul 1;
(ii) 15% din costul total eligibil în zonele acoperite de
obiectivul 2;
(iii) în cazul investiţiilor în întreprinderi mici şi mijlocii,
aceste procente pot fi mărite cu o sumă pentru
formele de finanţare, alta decât asistenţa directă,
această creştere neputând depăşi 10% din costul
eligibil total.

GLOSAR:
Designul schiţei (schiţa de ansamblu) - Descrierea
unui proces de construcţie, în desene şi cuvinte, la un nivel
care permite ca majoritatea procedurilor să fie aplicate şi
să se realizeze o estimare generală a costurilor
proiectului.
Designul detaliat - Descrierea unui proces de
construcţie, în desene şi cuvinte, la un nivel care permite
detalierea costurilor proiectului, până la nivel de articol, şi
pregătirea unui program clar de lucrări pentru

113
implementarea sa.
Durata de viaţă economică - Timpul de operare a
unei investiţii, în care se pot aştepta beneficii economice
nete.
Proiect generator de venituri - Un proiect
generator de venituri va fi orice proiect care implică o
infrastructură, prin utilizarea căreia apar taxe suportate
direct de către utilizatori şi orice operaţie rezultând din
vânzarea sau închirierea terenului sau a clădirilor.
Venit (pentru proiectele generatoare de venit) -
Venitul ce se aşteaptă de la o investiţie, prin stabilirea de
preţuri, taxe, etc. în timpul perioadei de referinţă pentru
calcul, incluzând valoarea reziduală şi/sau pe cea
rezultată din vânzarea parţială sau totală, în limitele
stabilite de articolul 30 (4) al regulamentului 1260/1999

114
4.2.3. ANALIZA FINANCIARA PENTRU FONDURILE
STRUCTURALE. NEVOI DE FINANŢARE Şl SURSE
Obictivul acesta capitol este de a:
o înţelege principiile de bază ale analizei financiare în
cazul fondurilor structurale;
o crea abilităţile de identificare a nevoilor de finanţare şi
a strategiilor de finanţare posibile;
o crea abilităţile de analiză plus şi minus a surselor
alternative de mijloace financiare pentru proiectele FEDR.
Vor fi acoperite următoarele subiecte:
o analiza cerinţelor financiare în categoriile principale
de proiecte în cadrul FEDR;
o analiza surselor de finanţare aflate la dispoziţia
beneficiarilor finali pentru plata
costurilor proiectelor de investiţii;
o analiza fezabilităţii financiare pentru proiectele
finanţate în cadrul FEDR;
o analiza profitabilităţii financiare pentru proiectele
finanţate în
cadrul FEDR;
4.2.3.1. ANALIZA FINANCIARĂ PENTRU FONDURILE
STRUCTURALE
Analiza financiară este o analiză a unui proiect care
permite o previziune precisă a resurselor care vor acoperi
cheltuielile viitoare şi profitabilitatea financiară a
investiţiei (vezi Comisia Europeana - Ghid de analiză
cost-beneficiu a proiectelor de investiţii - Fondurile
Structurale -FEDR, Fondul de Coeziune şi ISPA, pregătit
pentru unitatea de evaluare, DG Politici regionale, Bruxelles,
2003)
Analiza financiară permite compararea investiţiilor
alternative sau ipoteza neintervenţiei. Scopurile principale
ale analizei sunt:
1. calcularea indicilor de revenire financiară a
proiectului de investiţii, bazaţi pe fluxul de numerar
net actualizat, indicatori legaţi exclusiv de
unitatea economică care activează în proiect;
2. verificarea şi garantarea echilibrului de

115
 numerar - cash-flow (verificarea sustenabilităţii
financiare).

Pentru a realiza analiza, trebuie colectate informaţii şi

parametri, măsuraţi şi/sau estimaţi:

1. previziunile costurilor investiţiei, pe categorii de costuri ale acesteia;

2. previziunile costurilor de operare pe categorii de costuri;

3. orizonturile de timp pentru infrastructura specifică;

calcularea perioadei de referinţă pentru care se fac calculele;

4. valoarea reziduală a investiţiei, la sfârşitul perioadei de referinţă pentru

care se face calculul;

5. rata de actualizare

Aceste informaţii trebuie colectate pentru

investiţia planificată, în special în cazul investiţiilor
mari, unde se cere o analiză cost-beneficiu completă, de
asemenea pentru alternativele care trebuie comparate, în
primul rând în cazul în care nu se realizează nici o
investiţie.
Estimarea costurilor a fost deja discutată.
Costurile investiţiei, costurile de operare şi veniturile
trebuie estimate la cel mai înalt nivel de precizie, acolo
unde este posibil sau necesar, utilizând ghiduri ale
preţurilor de referinţă sau studii şi analize realizate în acest
scop.
Orizontul de timp şi perioadele de referinţă pentru
analiză vor fi definite în mod curent pe categorii de
investiţii şi trebuie adoptate de toţi deţinătorii de
proiecte, pentru a permite compararea în stadiul de
evaluare şi selecţie.
Valoarea reziduală a investiţiei, la sfârşitul
perioadei de referinţă pentru efectuarea calculelor va fi
estimată în funcţie de caracteristicile tehnice dar şi pentru
calculul acestei variabile vor fi fixate reguli precise de către
autorităţile naţionale.

116
 Rata de actualizare utilizată în evaluarea investiţiilor
trebuie să fie în concordanţă cu scopul analizei. Pentru
investiţiile în proiecte mari care vor fi evaluate şi
selectate la nivel european, valoarea de referinţă va fi 0,06
în perioada curentă de programe şi probabil 0,07 în cea
următoare.
Pentru majoritatea acestor parametri şi estimări,
autorităţile naţionale sau comisia UE oferă. ghiduri, tabele
de referinţă şi metodologii ce vor fi utilizate şi/sau valorile
ce vor fi folosite. Acestea însă nu vor fi reguli obligatorii, ca
acelea care sunt stabilite prin regulamente.

DEZVOLTAREA UNUI PLAN FINANCIAR PRIN

PROCESUL DE FEEDBACK
Analiza financiară va furniza informaţii care pot crea
nevoia de a reveni la paşii anteriori şi de a ajusta alegerile
făcute, în funcţie de rezultatele obţinute, de a recalcula
indicatorii financiari şi de a redesena planurile.
Un exemplu major al acestei situaţii poate fi acela al
părţii de cofinanţare din partea UE. în cazurile în care
analiza financiară va dovedi că infrastructura va produce
un venit net actualizat substanţial, aplicantul trebuie să
revadă planul de cofinanţare şi să-l revizuiască în
concordanţă cu regulile existente şi cu valorile obţinute;
sau va trebui să-şi revizuiască politica de tarife adoptată.
Alte cazuri, în care planul financiar final este rezultatul unui
proces de feedback, pot apărea atunci când rezultatele
financiare obţinute vor sugera beneficiarului să caute
surse speciale şi adiţionale de finanţare privată, cum sunt
obligaţiunile municipale sau parteneriatele public-privat.

4.2.3.2. FEZABILITATEA FINANCIARĂ

Primul stadiu în analiza financiară poate consta în
analiza surselor de finanţare (tabelul 4). în acest tabel,
beneficiarul va dovedi că toate cheltuielile prevăzute vor
fi acoperite de resurse financiare adecvate.

117
TABEL 4. SURSE DE FINANŢARE
I Operar
n e
v ani/se
e mestre
s
t
i
ţ
i
e

a
n
i
/
s
e
m
e
s
t
r
e

CHELTUIELI
TOTALE
Capital privat
Resursele
beneficiarului
final
Contribuţia
bugetului de
stat
Total
contribuţie
naţională
Granturi ale
UE

118
Obligaţiuni şi
alte resurse
financiare
Împrumuturi
de la instituţii
financiare
TOTAL
RESURSE
FINANCIARE

Sursele externe de cofinanţare pentru investiţii

(granturi), pot fi de la fondurile structurale ale UE, de la
sursele naţionale şi de la cele regionale. Partenerii de
cofinanţare trebuie să acopere întregul cost al investiţiei.
Tabelul de cofinanţare pe care tocmai l-am descris, va
oferi imaginea completă a acestor surse.
Este de asemenea posibil ca, în cazul
parteneriatului public-privat, o componentă privată să fie
prezentă în cofinantarea infrastructurii publice.
în cazul investiţiilor private subvenţionate prin
măsuri de "state aids" (ajutor de stat ), contribuţia privată
la cofinanţare va fi prezentă şi calculată în conformitate
cu regulile UE şi cu prevederile programului.
în tabelul surselor financiare, după definirea
angajamentelor de cofinanţare, vom adăuga informaţiile
asupra distribuţiei prevăzute a acestei cofinanţări în
orizontul de timp al proiectului, precum şi asupra
distribuţiei altor credite sau contribuţii private pe care le
luăm în considerare în perioada de implementare.
Partenerii la cofinantarea proiectului pot fi
incapabili sau nu au permisiunea de a plăti cheltuielile
la momentul apariţiei acestora. Beneficiarul final,
atunci când este implicat în cofinanţare, poate avea
nevoie de credite pentru a-şi finanţa obligaţiile.
Cofinantarea UE poate fi furnizată numai sub forma unei
rambursări de la autoritatea de plată.
în toate aceste cazuri, beneficiarul final va avea
nevoie să-şi planifice alte surse de creditare pentru
finanţarea investiţiei.

119
 O previziune adecvată a programului temporal al
acestor infuxuri poate fi realizată, luând în considerare
structura fluxurilor financiare care vor fi agreate la nivelul
programului, angajamentele obţinute de la instituţiile
financiare care vor furniza creditele, rezultatele prevăzute
din utilizarea instrumentelor financiare, cum sunt
obligaţiunile municipale sau regionale.
Principiul rambursării poate influenţa
constrângerile referitoare la intrările planificate din
cofinantarea UE şi din cea naţională dar în acelaşi timp
trebuie să fie prevăzută disponibilitatea prefinanţării din
surse naţionale.
Instrumentele de creditare pot fi necesare
pentru a plăti cheltuielile, ori de câte ori intrările de
numerar vor sosi după ieşiri, caz în care beneficiarul poate
necesita un credit pentru a-şi finanţa partea de cofinanţare
a investiţiei. Aceste surse de finanţare trebuie să fie de
asemenea prezente în sursele din tabelul finanţării :

4.2.3.2.1. FEZABILITATEA FINANCIARĂ. ANALIZA

FLUXURILOR DE NUMERAR

Următorul pas, după completarea tabelului de surse

financiare şi după dovedirea de surse suficiente
disponibile la timp pentru finanţarea costurilor
investiţiei, este analiza fluxului de numerar.
Pentru acest lucru vom utiliza instrumentele şi
metodologiile standard, în cadrul regulilor fondurilor
structurale.
Analiza va include perioada de investiţie şi perioada
de operare.
Vor fi considerate toate sursele de ieşiri: costurile
investiţiei, rambursările de debite, plata dobânzilor şi
costurile de operare. Vor fi de asemenea considerate
toate sursele de intrări de numerar: rambursarea
granturilor, plata tarifelor şi a taxelor de către
utilizatori, vânzarea produselor şi a serviciilor.
Analiza trebuie să dovedească că în fiecare an
fluxul de numerar este cel puţin echilibrat, ceea ce
înseamnă că balanţa intrărilor şi ieşirilor trebuie să fie cel

120
puţin zero, dacă nu pozitivă.
În analiza financiară vom considera rezultatele
cumulative ale anilor precedenţi, ceea ce înseamnă că
bilanţurile anilor precedenţi vor fi adăugate celor ale
anilor următori, generând fluxurile de numerar cumulate
care trebuie să fie în mod necesar echilibrate.
Distribuţia fluxurilor de intrare şi a celor de ieşire,
nevoia de credite, mărimea dobânzilor de plătit, vor fi
definite în detaliu numai după clarificarea regulilor şi
procedurilor fluxului de numerar, lucru ce se va întâmpla în
programul operaţional.
Poate fi utilizată o abordare foarte prudentă,
presupunând că, în acest stadiu, cofinanţarea
beneficiarului va acoperi în întregime cofinanţarea
naţională cerută de regulamente şi că, de la autoritatea de
plată nu va veni mai mult de o rambursare pe an.

TABEL 4. FEZABILITATEA FINANCIARĂ

ani/semestre

Total
resurse
financiar
e:
Total
venituri:
TOTAL
INTRĂRI
Total
costuri
operare
Total
costuri
investiţii
Dobânzi
Ramburs
ări
împrumut
uri

121
Costuri
legate de
forţa de
muncă
(bonus
pensie,
etc)
Taxe
TOTAL
IEŞIRI
TOTAL
CASH-
FLOW
TOTAL
CUMUL
AT
CASH-
FLOW
CUMUL
AT

În timp ce în stadiile următoare ale analizei financiare

vom evidenţia diferenţele dintre infrastructura publică şi
investiţiile private, în cazul fezabilităţii financiare nu se
observă nici o diferenţă substanţială.
Oricare ar fi proprietarul proiectului, fezabilitatea
financiară va presupune aceleaşi constrângeri şi va fi
evaluată pe bază de criterii similare cu cele utilizate la selecţia
proiectului.
4.2.3.3. INDICATORII FINANCIARI Al
PROFITABILITĂŢII
Indicatorii financiari fundamentali uzuali ai
profitabilităţii vor fi aplicaţi pentru analiza investiţiilor în cadrul
FEDR.
Analiza fluxului de numerar va furniza informaţiile necesare
pentru calcule.
Singurul parametru care va fi adăugat este rata dobânzii de
referinţă.
Indicatorii vor arăta impactul financiar al implementării
proiectului asupra proprietarului acestuia.

122
TABEL 4. INDICATORII FINANCIARI AI INVESTIŢIEI
ani

Tarife şi
alte
surse de
intrări
TOTAL
VENITU
RI:
Total
costuri
de
operare
Costuri
de
întreţiner
e
extrabug
etară
Total
costuri
de
investiţii
Costuri
legate de
forţa de
muncă
(pension
are etc.)
TOTAL
CHELTU
IELI
V Pe an [venit net – (total costuri
E operare + costuri întreţinere
NI extraordinară)]
T
N
E

123
T
FL Pe an (venit total - cheltuieli
U totale)
X
N
U
M
E
R
A
R
N
E
T
Va Valoare cumulată a fluxului de
lo numerar net actualizat folosind o
ar rată a dobânzii convenţională
e
fin
an
ci
ar
ă
ne
tă
ac
tu
ali
za
tă
R Rata dobânzii care face egală cu
at zero valoarea netă actualizată a
a fluxului de numerar net
int
er
nă
de
re
nt
ab
ilit
at
e
fin
an

124
ci
ar
ă
R Venit net actualizat/investiţie
at totală actualizată
a
br
ut
ă
a
au
to
fin
an
ţă
rii
Calcularea indicatorilor implică utilizarea unor
instrumente tehnice simple de analiză financiară:
calcularea valorii nete actualizate a investiţiei: se
actualizează la anul 0 valoarea fluxului de numerar net
(cash-flow net). Se aplică formula de actualizare uzuală.
Rata dobânzii ce va fi utilizată este una convenţională
stabilită la nivel european sau naţional (în Italia sugestia
curentă este de 6%).

Xt este fluxul numerar net pentru anul t; i este rata dobânzii.

calcularea ratei interne de rentabilitate: este valoarea
ratei dobânzii care face ca valoarea netă actualizată,
calculată anterior, să fie egală cu zero.
Cu cât rata dobânzii este mai mică, cu atât valoarea
actualizată a valorilor viitoare este mai scăzută.
Considerând că veniturile sunt totdeauna ulterioare
majorităţii costurilor de investiţii, valoarea netă actualizată
a investiţiei descreşte o dată cu creşterea ratei dobânzii.
Valoarea calculată a ratei interne de rentabilitate
este soluţia ecuaţiei pentru valoarea netă actualizată, unde
necunoscuta este dobânda şi valoarea netă actualizată este

125
egală cu 0.
Marja brută de autofinanţare, care arată
capacitatea veniturilor de a acoperi costurile investiţiei,
este utilizată de asemenea pentru calcularea ratei
potenţiale de cofinanţare din fondurile structurale a
proiectelor generatoare de venituri.
Indicatorii financiari ai profitabilităţii, în cazul
infrastructurilor publice, nu vor reprezenta un criteriu
determinant nici pentru beneficiar, în selectarea
proiectelelor alternative pentru a candida la obţinerea
finanţărilor în cadrul programului şi nici pentru autorităţile
programului, în aprecierea măsurii în care proiectele pot
contribui la îndeplinirea obiectivelor acestuia.
Indicatorii economici, care reflectă beneficiile
externe de factură nonfinanciară ale proiectelor pentru
economia regională, vor fi mult mai relevanţi pentru
evaluare.
Nu este însă mai puţin adevărat faptul că,
indicatorii financiari care arată impactul potenţial al
proiectelor asupra finanţelor beneficiarilor, trebuie luaţi
în considerare cu multă atenţie.
Statisticile din studiile la nivel european, relevă că în
unele sectoare, media ratei interne de rentabilitate pentru
infrastructurile publice este negativă.
în altele, rata este pozitivă dar încă neatractivă din
punctul de vedere al investitorului privat.

Atunci când se realizează analiza pentru investiţiile

private subvenţionate de fondurile UE, se aşteaptă ca
indicatorii financiari să fie mult mai buni decât în cazul
investiţiilor publice. Acest lucru este atât în interesul
autorităţilor programului cât şi al UE. Toţi aceşti agenţi sunt
interesaţi de iniţiative productive de succes şi indicatorii
financiari pozitivi sunt un semnal bun, chiar dacă nu
garantează că iniţiativa subvenţionată va avea succes.
Este deci evident că aceşti indicatori vor fi mult mai
relevanţi în selectarea proiectelor.
3.3.1 INDICATORII FINANCIARI Al CAPITALULUI

126
 După identificarea mărimii şi a originii surselor
externe de cofinanţare şi analizarea performanţelor
financiare ale investiţiei, luându-se în considerare toate
costurile, perspectivele financiare ale proiectului vor fi
evaluate atât din punctul de vedere al promotorilor
naţionali publici cât şi din punctul de vedere al celor privaţi.
Aceste perspective pot fi evaluate excluzând din
calculul indicatorilor financiari costurile acoperite de
subvenţiile nerambursabile din partea UE.
Tabelul de mai jos arată elementele necesare pentru
calcul şi indicatori.
Structura lor este identică cu aceea a indicatorilor
utilizaţi pentru evaluarea investiţiei dar variabilele pe baza
cărora sunt calculaţi sunt diferite, în sensul că numai
contribuţia naţională la investiţie este luată în considerare
când este vorba de fluxurile financiare reprezentând
investiţiile din proiect (ieşirile de numerar).
Este de aşteptat ca rezultatele să fie întotdeauna mai
bune, datorită reducerii fluxurilor de ieşire (negative),
neintroducând în formula de calcul granturile UE şi
păstrând fluxurile de intrare (veniturile provenite din
operare).
Indicatorii capitalului vor furniza argumente
pentru evidenţierea rolului de pârghie financiară a
fondurilor UE, în unele cazuri proiectul putând deveni
chiar profitabil din punct de vedere financiar dacă sunt
luate în considerare doar contribuţiile naţionale.

TABEL 4. Rata internă de rentabilitate financiară şi

valoarea netă actualizată a CAPITALULUI
ani

Fluxuri
de intrări
din tarife
şi altele

127
Valoarea
reziduală
TOTAL
VENITU
RI
Total
costuri
operare
Dobânzi
Costuri
legate de
forţa de
muncă
(pensii
etc.)
Capitaluri
private
Contribuţi
a
naţională
publică
TOTAL
cheltuiel
i capital
(fără
granturi
ale UE)
NET
CASH
FLOW
R Rata dobânzii care face egală cu
at zero valoarea netă actualizată a
a capitalului
in
te
rn
ă
d
e
re
nt
a
bi

128
lit
at
e
fi
n
a
n
ci
ar
ă
V Valoarea cumulată a valorii nete
al actualizate a fluxului de numerar,
o folosind o rată convenţională a
ar dobânzii
e
fi
n
a
n
ci
ar
ă
n
et
ă
a
ct
u
al
iz
at
ă
R Rata dobânzii care face egală cu
at 0 valoarea netă actualizată a
a fluxului de numerar
in
te
rn
ă
d
e
re
v
e
ni
re

129
fi
n
a
n
ci
ar
ă
4.2.3.4. ANALIZA FINANCIARA PENTRU
INFRASTRUCTURILE PUBLICE
GENERATOARE DE VENITURI
După art. 29 din Reg. 1260, Comisia UE a publicat
un ghid specific pentru calcularea ratelor de cofinanţare în
cazul infrastructurilor publice generatoare de venituri
[European Commission, Determination of the rate of
assistance for revenue-generating investments under the
Structural
Funds - how to applyArticle 29(4) of Council
Regulation (EC) No 1260/1999 in cases of investment in
infrastructure" Guidance note from the Commission,
Bruxelles 2002] Pentru a fi aplicate cerinţele la care se
face referire în cazul infrastructurilor publice generatoare
de venituri, aceste venituri trebuie comparate cu costul
investiţiei.
Cele două mărimi pot fi comparate numai calculând
valoarea totală la acelaşi moment în timp.
Acest lucru se face actualizând costurile investiţiei
şi veniturile din taxele şi tarifele plătite de utilizatori pentru
serviciile infrastructurii.
VNAI (NPVI) este valoarea costurilor investiţiei:

Xt este costul investiţiei în anul p iar

T este perioada investiţiei; i este

130
Rt este venitul net (netul costurilor de operare) din anul t; i
este rata dobânzii.

Ghidul referitor la modul în care trebuie tratate

infrastructurile publice generatoare de venituri a stabilit
că o valoare critică pentru aceste venituri nete ar trebui
sa fie 25% din costul iniţial al investiţiei.
Dacă veniturile actualizate sunt mai mari de 25%,
atunci trebuie aplicată regula generală, reducând la 40%
cofinanţarea UE.
Oricum, dacă aplicarea acestei reguli va crea un
avantaj deţinătorului proiectului, fie trebuie aplicată
cealaltă alternativă, fie cofinanţarea UE trebuie calculată
în funcţie de costul net al investiţiei şi de veniturile nete
actualizate.
PATRU PAŞI PENTRU DETERMINAREA RATEI
ASISTENŢEI PENTRU INVESTIŢIILE ÎN
INFRASTRUCTURA GENERATOARE DE VENITURI
Comisia propune următorii patru paşi pentru
aplicarea articolului 29(4) al Regulamentului Consiliului
(CE) nr. 1260/1999, legat de determinarea ratei
asistenţei din partea fondurilor structurale pentru
investiţiile în infrastructura generatoare de venituri:
1. Se va determina dacă o investiţie în
infrastructură creează venituri nete pe perioada de
referinţă pentru care se fac calculele, aplicând analiza
fluxului de numerar actualizat:

Calculul va lua în considerare profitabilitatea care se aşteaptă în

mod normal de la categoria de investiţie în cauză, precum şi de
la aplicarea principiului "cel care poluează plăteşte" şi, dacă
este necesar, a principiului echităţii legat de prosperitatea

131
relativă a statului membru în cauză.
2. Dacă este cazul, se determină rata de asistenţă
urmând primul subparagraf al articolului 29(4) al Reg.
1260/1999. Definiţiile din secţiunea C a acestei note ne vor ajuta
in acest sens;
Regulamentul nu impune o formulă de calcul precisă
dar rata trebuie determinată în aşa fel încât să nu existe
nici un avantaj nemeritat pentru beneficiarul ajutorului,
adică nici o suprafinanţare a proiectului. Rezultatul trebuie
să fie între limitele stabilite în articolul 29(3). O metodă de
calcul o reprezintă deducerea din costul total iniţial al
investiţiei, a veniturilor nete prevăzute, şi aplicarea la
diferenţa rezultată a ratei normale de asistenţă a măsurii
respective. Această metodă conduce la o reducere a ratei de
asistenţă în cadrul costului total eligibil al investiţiei, după cum
stipulează articolul 29(4);
3. Dacă există un venit net substanţial (adică un venit net
de peste 25% din costul total iniţial al investiţiei), rata
asistenţei poate fi stabilită prin aplicarea metodei
menţionate mai sus (punctul 2) - sau a altei metode
corespunzătoare - cu respectarea plafoanelor stabilite în articolul
29(4)(a). Acestea sunt de 40% pentru cofinantarea UE în
regiunile cu obiectivul 1, putând să crească la 50% în ţările
beneficiare ale asistenţei din fondul de coeziune;

Dacă rata la care s-a ajuns ca rezultat al calculelor de mai sus

este sub aceste plafoane, se recomandă a considera acea rată
drept maximum pentru investiţia în cauză. Aplicându-se
plafoanele maxime în fiecare caz, veniturile vor fi luate în
considerare în mod corespunzător, în conformitate cu cerinţele
articolului 29. în cazul PGVS se aplică rata cofinanţării, costului
investiţiei minus veniturile din chirii: (costul investiţiei [TC1 - venitul
net [NR])*rata standard de cofinantare = ACs. Rata potenţială
de cofinantare se obţine din raportul dintre cofinantarea
ajustată şi costul total al investiţiei: (AC/TC) = PC
Dacă procentajul cofinanţării potenţiale este mai mare decât
plafonul, POC, atunci se aplică plafonul stabilit prin
regulament.

132
Dacă procentajul cofinanţării potenţiale este mai mic decât
plafonul, PC<C, atunci se aplică PC.
4. În acele cazuri în care costul total al investiţiei nu
reprezintă în totalitate cheltuiala eligibilă, veniturile generate
de invesiţie vor fi atribuite părţilor eligibile neeligibile ale
investiţiei, pe o bază pro-rată (procentuală).

GLOSAR
Perioada de referinţă pentru efectuarea
calculelor: o perioadă de timp, în mod normal mai scurtă
decât viaţa economică a proiectului, pe care se bazează
analiza financiară;
Rata de actualizare: rata la care sunt actualizate
valorile viitoare. Rata de actualizare financiară şi rata de
actualizare economică pot diferi în acelaşi mod în care
preţurile de piaţă pot diferi de preţurile contabile (vezi
cuvintele cheie ale analizei economice);
Marja brută de autofinanţare: raportul dintre
veniturile nete actualizate şi costul total iniţial actualizat
al investiţiei;
Valoarea netă actualizată (VNA): valoarea care
rezultă deducând valoarea actualizată a costurilor
prevăzute ale unei investiţii, din valoarea actualizată a
beneficiilor prevăzute (valoarea netă actualizată economică
- VNAE; valoarea netă actualizată financiară - VNAF);
Rata internă de rentabilitate: rata de actualizare la
care un flux de costuri şi beneficii are valoarea actualizată
zero; rata financiară de rentabilitate (RFR), dacă valorile
sunt estimate în preţuri actualizate; rata economică de
rentabilitate (RER), dacă valorile sunt estimate în preţuri
contabile. Rata internă de rentabilitate este comparată
cu rate de referinţă pentru a evalua performanţa
proiectului propus;
Venit: venitul prevăzut dintr-o investiţie, prin
aplicarea de preţuri, taxe etc, în perioada de referinţă
pentru care se face calculul, inclusiv valoarea sa
reziduală şi/sau venitul obţinut din vânzarea parţială sau

133
totală;
venit net: venitul net obţinut după scăderea
costurilor de operare va fi înţeles aici ca venit net
actualizat (analiza fluxului de numerar actualizat);
Costuri de operare: costurile care apar la
operarea unei investiţii, incluzând costurile curente şi de
întreţinere dar excluzând amortizarea sau costurile de
capital.

4.2.4. PLANIFICARE FINANCIARĂ PENTRU

FONDURILE STRUCTURALE. INSTRUMENTE FINANCIARE
Şl PROCEDURI.
Obiectivele sesiunii sunt:
o cash flow-ul pentru proiectele finanţate din fondurile
structurale;
o elemente fundamentale şi trăsături specifice;
o introducerea obligaţiilor beneficiarilor finali;
o definirea elementelor de bază ale împrumuturilor
punte şi ale împrumuturilor de investiţii pentru
beneficiarii finali:
o managementul datoriei pentru beneficiarii finali,
regulamente europene şi legislaţia românească
referitoare la îndatorarea administraţiei publice.
La finalul sesiunii de training, participanţii vor trebui să fie
în măsură să:
o înţeleagă principiul certificării pentru fluxurile
financiare în proiectele FEDR;
o identifice structura fluxurilor financiare flows şi
responsabilităţile pentru proiectele finanţate din
fondurile structurale;
o analizeze şi să evalueze nevoile de finanţări punte
şi de finanţări pentru investiţii pentru principalele
categorii de investiţii din cadrul FEDR;
o schiţeze elementele de bază ale unui plan financiar
pentru proiecte FEDR;
o definească planuri ale fluxurilor de numerar şi
proceduri de management;

134
 o schiţeze şi să analizeze elementele de bază ale
planului fluxurilor de numerar pentru un proiect în
cadrul fondurilor structurale;
o pună la punct un sistem sănătos pentru îndeplinirea
obligaţiilor beneficiarilor finali în perspectiva
controalelor financiare.

4.2.4.1. OPŢIUNI DE FINANŢARE PENTRU PROIECTE

DE INVESTIŢII
Vom furniza pentru început o perspectivă a
opţiunilor de finanţare posibile pentru proiectele de
investiţii ale administraţiilor publice sau ale
organismelor private implicate în investiţii în
infrastructură sau în investiţii productive, existente în lume
în momentul de faţă. Vom descrie apoi procedurile
specifice şi condiţiile de utilizare a acestor opţiuni,
pentru un proiect în cadrul programelor finanţate din
fonduri structurale.
Granturi - finanţări nerambursabile. Granturile pot fi
acordate de stat, autorităţi regionale sau locale, fonduri cu
destinaţie specială, organizaţii multilaterale sau bilaterale,
alte entităţi guvernamentale sau aparţinând sectorului privat.
Fondurile structurale ale Uniunii Europene vor fi furnizate cel
mai des sub formă de granturi. Acestea vor fi acordate pentru
finanţarea unor proiecte bine precizate, care se pliază pe
priorităţile concrete ale programului.

Granturile vor putea fi folosite atât pentru finanţarea

de proiecte viabile din punct de vedere comercial, cât şi
pentru finanţarea proiectelor a căror valoare rezidă în
beneficiile nonfinanciare pe care le aduc. Este vorba de
granturile acordate din fondurile structurale ale Uniunii
Europene, în cazul cărora operaţiunile eligibile pot fi atât
investiţii în infrastructura publică, cât şi investiţii comerciale
private desfăşurate în cadrul unor măsuri de "ajutoare de
stat"("state aids").
Garanţiile pentru credite - garanţii de credit parţiale
sau totale emise de către entităţi suverane (stat), entităţi de
nivel subordonat (regiuni), instituţii financiare comerciale,

135
organizaţii multilaterale sau bilaterale şi/sau entităţi private.
Garanţiile pentru credit sunt folosite în esenţă pentru a furniza
o promisiune/garanţie unui creditor că işi va primi
plăţile/rambursarea, chiar dacă debitorul nu va fi capabil să
facă acest lucru. Astfel, garanţiile pentru credite acoperă
anumite riscuri ale creditării şi permit o creştere a volumului
de creditare accesibil debitorilor, ca şi îmbunătăţirea
termenilor şi condiţiilor de împrumut. Statul membru poate să
ofere garanţii de stat beneficiarilor fondurilor structurale pentru a
creşte capacitatea acestora de a obţine împrumuturi.
Împrumuturi - fonduri avansate de către o organizaţie
financiară unei entităţi împrumutate (companie furnizoare de
utilităţi publice/ firmă/ municipalitate), în termeni de rambursare
precişi, conveniţi în cadrul unui contract. în cele mai multe
cazuri, împrumutul este avansat pentru un scop bine definit. Cu
toate acestea, în anumite situaţii, debitorul este liber să decidă
destinaţia ultimă a fondurilor. împrumutul este instrumentul
financiar cel mai frecvent utilizat pentru a finanţa proiecte
din sectorul municipal şi îmbracă multe forme diferite:
împrumuturi comerciale, împrumuturi cu garanţii, linii de
credit etc. în ciuda varietăţii formelor de împrumut, toate sunt
caracterizate de elemente comune, care pot fi utilizate atunci
când le comparăm. Astfel, toate pot fi descrise prin mărimea
lor, rata dobânzii, perioada de graţie şi de maturitate, cerinţele
privind securitatea/garanţiile.

Obligaţiunile - hârtii de valoare reprezentând datoria pe

termen lung a unor instituţii sau entităţi private. în termeni
generali, emiţătorul obligaţiunilor promite să plătească unui
investitor o plată şi o dobânda fixe, la capătul unei anumite
perioade de timp (perioada de maturitate). Obligaţiunile pot fi
emise pentru a finanţa anumite proiecte de investiţii. în cazul
administraţiei publice locale, emiţătorul tipic va fi o
municipalitate sau un guvernământ regional şi obligaţiunile vor
fi numite "obligaţiuni municipale - regionale". în unele cazuri,
statele pot fi cele care lansează în mod oficial emisiuni de
obligaţiuni pentru a finanţa operaţiuni cum sunt "programele
de dezvoltare municipala". Investiţia în obligaţiuni nu
îndreptăţeşte investitorul la nici un fel de participare la

136
proprietatea sau managementul companiei, cu excepţia
cazului particular al "obligaţiunilor convertibile". Astfel,
investiţia în obligaţiuni va cere un grad mai ridicat de
încredere în succesul proiectului decât, de exemplu,
plasamentele private de capital.

Plasamentele de capital - investiţiile instituţionale sau

private de capital într-un furnizor de utilităţi/companie, în
schimbul cărora investitorul primeşte acţiuni în companie
şi devine coproprietar. Investitorul este îndreptăţit să
primească anumite beneficii pentru investiţia sa, sub forma
dividendelor plătite pentru întreaga perioadă în care a
deţinut acţiunile. în general, investiţiile sub forma
plasamentelor de capital nu sunt legate de proiecte
precise, investitorii punând banii în firma/compania
respectivă. Cu toate acestea, în anumite cazuri,
încercarea de a finanţa un proiect particular într-o etapă
de dezvoltare a companiei, poate duce la atragerea unui
nou plasament de capital.
Parteneriat în sectorul privat (PSP) - investiţii
private sub o schemă sau modalitate PSP. în afară de
plasamentele de capital menţionate mai sus, care
reprezintă principala metodă de investiţie privată, au
fost folosite în ultimul deceniu şi alte forme de
participare privată în finanţarea infrastructurii
municipale. Acestea sunt menţionate ca "scheme PSP"
sau "modalităţi PSP" şi includ o gamă largă de opţiuni
posibile. în legătură cu proiectele de investiţii municipale,
cele mai relevante opţiuni sunt contractele de
management, contractele de leasing, contractele de
concesiune şi modificările aplicate proiectelor greenfield
(de ex. noile proiecte de construcţie) ca şi aşa-numitele
mecanisme construire-operare-transfer. Mai puţin
relevante sunt proiectele de pierdere în întregime a
drepturilor, implicând privatizarea/transferul proprietăţii
unui activ municipal către un investitor privat.
A se lua notă că sunt diferenţe între termenii PSP şi
PPP (parteneriatul public privat), care este de asemenea
utilizat în mod frecvent şi care va fi discutat în sesiunea

137
următoare. PSP are definit un scop mai larg şi va include
în mod obişnuit PPP ca şi alte forme ale participării
sectorului privat, de exemplu serviciile complete de
externalizare sau privatizarea. PPP este un concept mai
îngust.
Parteneriatul public privat - sunt parteneriate
între sectorul public şi sectorul privat, în scopul realizării
unui proiect sau furnizării unui serviciu, care în mod
tradiţional era furnizat de sectorul public. Acesta implică
concesiunea sau alte aranjamente contractuale cu entităţi
publice (federale, de stat sau locale), în urma cărora
sectorul privat face un serviciu accesibil publicului.
Proiectele trebuie de asemenea să împartă riscurile între
parteneri.

4.2.4.2. UTILIZAREA CREDITELOR PENTRU

IMPLEMENTAREA PROIECTELOR FEDR

În cazul proiectelor finanţate din FS, fezabilitatea

financiară trebuie să ia în considerare specificul şi
constrângerile fluxurilor financiare adoptate de statul
membru şi detaliate în programul operaţional.
Cadrul european este relevant în multe sensuri, întrucât
principiile orizontale sunt aplicate tuturor programelor
statelor membre.
Principiile de cofinanţare pot implica o contribuţie a
beneficiarului final la cofinanţarea investiţiei, variabilă în
funcţie de condiţiile specifice şi de măsurile programului.
Impactul regulii n+2 şi retragerea automată a
angajamentului. Chiar dacă nu se aplică la nivelul
proiectelor, constrângerile orizontului de timp care apasă asupra
autorităţii de management va forţa beneficiarul să respecte
graficul de implementare financiară adoptat pentru proiect şi
inclus în contract. Disponibilitatea creditelor necesare
pentru a crea puntea dintre plăţi şi rambursări poate să
devină esenţială pentru asigurarea progresului proiectului.
Principiul rambursării: în conformitate cu acest
principiu, plăţile în avans făcute beneficiarilor finali vor fi
responsabilitatea integrală a autorităţilor naţionale şi

138
riscul iregularităţilor sau cel legat de neeligibilitatea unor
proiecte prefinantate va fi transferat acelora care au avansat
cheltuielile. Din această perspectivă, disponibilitatea plăţii
unor avansuri substanţiale nu este exclusă dar este dificil de
prevăzut, fapt care face necesar apelul la credite pentru
începerea ciclului financiar al proiectului.
Principalii factori interni (ţinând de deciziile luate la
nivel naţional) care vor influenţa cantitatea şi calitatea
creditului de care beneficiarii finali vor avea nevoie vor fi
următorii:

1. Alocarea responsabilităţilor de cofinanţare şi

procedurile pentru furnizarea cofinanţării de stat
Statele membre pot aloca responsabilităţile de
cofinanţare de la nivel central până la nivelul administraţiilor
locale şi, în particular, până la nivelul beneficiarilor finali, în
conformitate cu disponibilităţile de finanţare ale instituţiilor
naţionale, cu politicile fiscale şi cu politicile bugetare.
Statul membru va trebui să se asigure de faptul că
acele entităţi care vor primi responsabilităţi de cofinanţare
vor dobândi şi capacitatea, din punct de vedre fiscal şi bugetar,
de a-şi îndeplini acest rol în implementarea programului. Cu
toate acestea, cu cât va fi mai mare procentul de cofinanţare
din partea beneficiarilor, cu atât este de aşteptat ca şi cererea
pentru credite să fie mai mare.
2. Fluxuri financiare şi proceduri
Rambursările din fondurile UE sau naţionale va trebui
să fie făcute în conformitate cu regulile managementului
financiar al fondurilor structurale. Parcurgerea acestor proceduri
va crea un interval de timp între plăţi şi rambursări, fapt care
poate genera o cerere substanţială de credite.

3. Plăţi intermediare
Numărul şi frecvenţa plăţilor intermediare va fi fixat
de autoritatea de management a progamului; cu cât frecvenţa
acestor posibile plăţi intermediare va fi mai mare, cu atât mai
uşoară va fi sarcina financiară a beneficiarilor. Din păcate,
împotriva creşterii numărului plăţilor intermediare şi a

139
 reducerii dimensiunilor financiare ale unei tranşe de plată,
stă argumentul existenţei unor resurse fizice şi umane limitate
în cadrul instutuţiei autorităţii de plată. Este nevoie de personal
pentru controalele care trebuie efectuate pentru aprobarea
cererilor de plată, pentru procesarea acestora, pentru finalizarea
plăţilor.
Un al doilea factor care stă împotriva unei frecvenţe
ridicate este cerinţa, în conformitate cu regulamentele
fondurilor structurale, de a verifica eligibilitatea şi
regularitatea plăţilor raportate în cererea de plată
intermediară. în acest scop, un stadiu vizibil şi controlabil trebuie
să poată fi asociat unei cereri de plată intermediare. Acest
lucru va reduce numărul cererilor în conformitate cu
trăsăturile tehnice ale proiectului.
Toţi aceşti factori contribuie la previziunea conform
căreia implementarea unui proiect în cadrul fondurilor
structurale va necesita o contribuţie substanţială din partea
instrumentelor financiare şi în primul rând a împrumuturilor.
4.2.4.3. FINANŢAREA PROIECTELOR Şl
MANAGEMENTUL DATORIEI PUBLICE
Capacitatea administraţiei publice de a contracta
împrumuturi pentru implementarea fondurilor structurale
este definită în principal de următoarele condiţii:
1. structura şi constrângerile transferurilor permanente de la nivel
central;
2. capacitatea fiscală autonomă;
3. disponibilitatea garanţiilor suverane (de stat) pentru
implementarea programelor operaţionale;
4. cadrul legislativ pentru datoria publică;
5. disponibilitatea resurselor private care ar putea acţiona ca
o pârghie financiară pentru fondurile publice.
Disponibilitatea resurselor la nivel central poate fi
realizată în mod direct sau acordându-le beneficiarilor
finali numiţi, o capacitate fiscală mai puternică.
Disponibilitatea garanţiilor de stat este posibilă dar
aşteptările trebuie sa fie prudente din cauza adoptării
simultane de către România a criteriului de convergenţă
referitor la politica din domeniul bugetului public.

140
Transferul riscurilor de la beneficiar la nivelul central, pe
care o implică acordarea de garanţii suverane, afectează
îndeplinirea acestor criterii.
Cadrul legislativ naţional privitor la crearea de
datorii de către administraţiile publice locale se va aplica şi
în ceea ce priveşte produsele bancare folosite pentru
implementarea proiectelor de infrastructură.
Cea mai relevantă regulă în acesta privinţă ar putea fi
constrângerea de a menţine costurile anuale totale aferente
creditelor angajate, sub nivelul de 20% din bugetul anual al
administraţiei publice.
Pentru a respecta toate obligaţiile care le revin şi
pentru a aloca resursele celor mai bune şi mai utile
proiecte, va fi necesar ca beneficiarii finali să compare
proiectele alternative şi să-şi angajeze resursele şi
capacitatea de îndatorare pentru acele proiecte care vor fi
supuse selecţiei în cadrul programului. în cazul respingerii
propunerii, beneficiarul va realoca resursele altor proiecte
sau va putea aştepta următoarele solicitări.
Pentru a confirma alocarea resurselor, numai
după aprobarea proiectelor de către autoritatea de
management, beneficiarul va urma o procedură în doi
paşi, deopotrivă pentru alocarea resurselor în bugetul
intern cât şi pentru contractarea împrumuturilor.
Primul stadiu va consta din aprobări
condiţionate în ceea ce priveşte bugetul şi din
angajamente privind contractarea împrumutului, încheiate
cu instituţiile financiare.

BENEFICIARII DE CREDITE PENTRU PROIECTELE

FINANŢATE DIN FONDURI STRUCTURALE

Beneficiarii subvenţiilor şi potenţialii solicitanţi de

împrumuturi de la instituţii financiare, inclusiv de la bănci
comerciale, sunt toţi potenţiali beneficiari ai subvenţiilor
acordate prin program:
o entităţi legale: companii, ONG-uri, organizaţii
beneficiare ale asistenţei financiare din fonduri ale
UE;

141
o entităţi fizice: antreprenori, rezidenţi;
o instituţii publice: municipalităţi, judeţe, asociaţii ale
municipalităţilor.
În unele cazuri, beneficiarii identificaţi în programul
operaţional, nu sunt în mod automat sau cu uşurinţă
eligibili pentru acordarea de credite comerciale, din cauza
unor aspecte generale având legătură cu statutul legal al
acestora, a unor caracteristici specifice sau a capacităţii
lor financiare.
În aceste cazuri, este responsabilitatea autorităţilor
naţionale să facă faţă acestei probleme. Soluţii posibile vor
fi reducerea sau excluderea totală a responsabilităţii
acestora în ceea ce priveşte cofinanţarea operaţiunilor,
asigurarea de plăţi în avans, pentru a reduce necesitatea
de a folosi instrumente financiare, furnizarea de garanţii
suverane (de stat), pentru a îmbunătăţi capacitatea
beneficiarilor finali de a obţine credite.

CONTRACTE DE ÎMPRUMUT PENTRU PROIECTELE

FINANŢATE DIN FONDURI STRUCTURALE
Cele doua tipuri principale de împrumuturi de care ar
putea fi nevoie sunt: împrumuturile de investiţii şi
împrumuturile punte.
împrumut de investiţii: un împrumut utilizat pentru
a plăti o parte din costurile investiţiei sau pe toate.
Promotorul proiectului poate să plătească împrumutul din
alte încasări pe care le va angaja în acest scop sau/şi din
veniturile generate de infrastructurile realizate.

împrumut punte: un împrumut utilizat pentru

plata în avans a acelei părţi a costurilor investiţiei,
planificate a fi acoperite din asistenţa financiară a
fondurilor naţionale şi în special a fondurilor structurale
ale UE. împrumutul va fi plătit după primirea rambursării
de la fondurile structurale sau din fonduri naţionale.

GARANŢII
Entităţilor private le vor fi cerute garanţii

142
 standard. Entităţile publice ar putea să beneficieze de
garanţii de stat sau de garanţii emise de organisme
subordonate.
Contractul de finanţare semnat cu autoritatea
de management va constitui o parte substanţială a
contractului de împrumut şi aceasta va implica o reducere
semnificativă a riscului pentru instituţia financiară
creditoare din doua motive principale:
1. grantul public va îmbunătăţi raportul dintre
încasările din operare şi costurile de investiţie ale
proprietarului;
2. controalele financiare făcute de autorităţile
rogramului vor asigura eligibilitatea şi conformitatea
cu regulile programului precum şi un management
financiar sănătos al proiectului.

PAŞI ÎN UTILIZAREA CREDITELOR PENTRU

PROIECTE
ÎN CADRUL PROGRAMELOR FINANŢATE DIN FONDURI
STRUCTURALE

În iniţierea şi implementarea proiectelor dintr-un

program_din cadrul fondurilor structurale, managementul
financiar va necesita parcurgerea unor paşi specifici de-a
lungul întregului ciclu al proiectului, de la prima schiţă până
la finalizarea şi operarea infrastructurii.
În cele ce urmează sunt descrişi aceşti paşi,
împreună cu o descriere a acelor aspecte care sunt deja
sigure ca şi a celor care vor fi complet definite numai o dată
cu aprobarea programului de către autorităţile naţionale.
în descriere ne vom referi la băncile comerciale ca fiind
instituţiile financiare implicate, dar desigur pot apărea şi
alte alternative cum ar fi: fonduri naţionale, instituţii
financiare internaţionale ca Banca Europeană de Investiţii
etc.

4.2.4.4. MANAGEMENTUL FINANCIAR PENTRU

143
 IMPLEMENTAREA PROIECTELOR

Recapitulând stadiile principale ale

implementării proiectului, apar în evidenţă aspectele
legate de managementul financiar în următoarele etape:
1 .Schiţa proiectului şi analiza fezabilităţii
Promotorul proiectului va elabora designul şi analiza
de fezabilitate a proiectului, în special fezabilitatea tehnică,
administrativă, de mediu, socială şi financiară.

2. Angajamentul privind contractarea împrumutului

Banca comercială va furniza clienţilor săi -
beneficiarii finali ai subvenţiilor - un angajament de
împrumut ce va fi folosit pentru demonstrarea fezabilităţii
financiare a proiectului, în faza cererii de finanţare.
Documentele care probează disponibilitatea
resurselor financiare, vor trebui să fie prezentate
băncilor comerciale când se întocmeşte documentaţia
pentru obţinerea fondurilor nerambursabile din partea
Uniunii Europene.
4. Semnarea contractului de împrumut
Proiectul aprobat permite promotorului acestuia să
contracteze împrumutul de la instituţia financiară.

5. Implementarea proiectului - tragerea împrumutului

Beneficiarul proiectului demarează implementarea
şi plata costurilor pentru construcţie şi operare, folosind de
asemenea şi resursele financiare angajate prin împrumut.

6. Cererea de rambursare, din fondurile UE

Beneficiarul proiectului va solicita rambursarea
costurilor din fondurile UE în conformitate cu planul
financiar semnat cu autoritatea de management.
Autoritatea de management, în cooperare cu
organismele intermediare, verifică cererile şi autorizează
rambursările ce vor fi efectuate de către autorităţile de
plată, după controale complementare.

144
7. Operarea infrastructurii
Beneficiarul proiectului vor demara operarea
infrastructurii, primind plăţi de la utilizatori sau din alte
surse pentru serviciile furnizate.
8. Rambursarea împrumutului
Beneficiarul proiectului va rambursa
împrumuturile folosind veniturile produse, în cazul
împrumuturilor de investiţii, sau fondurile de stat sau ale
UE, în cazul împrumuturilor punte.

Proceduri pentru implementarea unui proiect

desfăşurat în cadrul fondurilor structurale utilizând
împrumuturi de la bănci comerciale

4.5 GLOSAR
Împrumutul de investiţii: un împrumut utilizat
pentru a plăti o parte sau toate costurile invesţiei.
Promotorul proiectului poate să plătească împrumutul din
alte încasări pe care le va angaja în acest scop sau/şi din
veniturile generate de infrastructurile realizate.
Împrumutul punte: un împrumut utilizat pentru
plata în avans a acelei părţi a costurilor investiţiei,
planificate a fi acoperite din asistenţa financiară a
fondurilor naţionale şi în special a fondurilor structurale
ale UE. împrumutul va fi plătit după primirea rambursării
de la rondurile structurale sau din fonduri naţionale.
Angajamentul privind contractarea împrumutului:
un contract între o bancă comercială şi un beneficiar final,
referitor la o propunere de proiect pentru o investiţie,
candidând la obţinerea de asistenţă financiară din partea
unui program operaţional care angajează ambele părţi în a
semna un contract de împrumut, în cazul aprobării
proiectului de către autoritatea de management şi de către
organismul de selectare.

4.2.5. ROLUL PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT ÎN

FINANŢAREA PROIECTELOR.
Obiectivele sesiunii sunt acelea de a:

145
• înţelege sensul parteneriatului public privat în
proiectele de infrastructură publică; formele şi condiţiile
de bază, avantajele şi riscurile;
• înţelege constrângerile şi posibilităţile de bază
referitoare la contribuţia fondurilor structurale ale UE,
la proiectele de infrastructură dezvoltate în cadrul unui
PPP;
• dobândi deprinderea de a identifica potenţialul şi
riscurile unui PPP pentru un proiect de infrastructură;
• înţelege regulile şi procedurile pentru calcularea
cofinanţării UE pentru un proiect implementat în cadrul
unui PPP.
Sesiunea va acoperi cel puţin următoarele teme:
• definirea PPP şi principalele forme în UE;
• proceduri pentru definirea planurilor de cofinanţare şi
pentru calcularea procentelor de cofinanţare din partea
UE. Discutarea unui studiu de caz.

Un rol crescând în implementarea proiectelor de

infrastructură în noile state membre este jucat de
parteneriatul public-privat (vezi Comisia Europeana
Directoratul General Politici Regionale Cartea Resurselor
asupra PPP Studii de Caz Bruxelles, iunie 2004).
Principalele motive sunt lipsa sau insuficienţa
capitalului în instituţiile publice pentru a cofinanţa
proiectele şi lipsa de experienţă sau ineficienta
organismelor publice în operarea infrastructurilor
construite.
Nu există o definiţie precisă, universal agreată, a
parteneriatului public-privat (PPP) în infrastructură. Totuşi
PPP au un număr de caracteristici comune. Acestea implică
concesionări sau alte aranjamente contractuale cu
organisme publice (federale, de stat sau locale), acolo
unde sectorul privat realizează un serviciu accesibil
publicului larg. Proiectul trebuie de asemenea să asigure
împărţirea riscurilor între parteneri. Cea mai bună formulă
pentru împărţirea riscurilor este aceea în care riscurile sunt
alocate spre a fi gestionate părţii cel mai bine pregătite,

146
minimizându-se în acest fel costurile. Nu numai capacitatea
de a mobiliza mijloacele financiare este caracteristică
acestor parteneriate, ci şi necesitatea de a utiliza expertiza
şi managementul sectorului privat.
PPP nu este recomandabil în toate cazurile şi nu
trebuie să fie privit ca un panaceu universal. Cu toate
acestea, oferă un număr de beneficii, cum ar fi resurse
adiţionale, tehnologii noi, livrare mai rapidă şi satisfacţie
din partea consumatorului. Ele acoperă toate tipurile de
infrastructură, energie, transport, telecomunicaţii şi, mai
recent infrastuctura pentru educaţie, siguranţă şi
apărare. Oferă soluţii şi alternative, atât pentru
autorităţile locale cât şi pentru autorităţile naţionale.
PPP sunt interesante mai ales pentru autorităţile locale şi
municipale. Realizarea sau reabilitarea infrastructurii
locale poate fi deosebit de costisitoare. Autorităţile locale
caută adesea să mobilizeze capital privat, atunci când
dimensiunea necesară a investiţiilor de capital, comparata
cu posibilitatea de a contracta şi suporta datorii, poate face
proiectele nefezabile.

Utilizarea cofinanţărilor UE FEDR în cadrul

parteneriatelor public-privat

Un rol fundamental al granturilor UE FEDR pentru

proiectele de infrastructură este acela de a finanţa proiecte
care nu ar putea fi finanţate folosind numai surse
comerciale de capital. Este cel mai adesea cazul
infrastructurii "sociale", care în general nu oferă o
viabilitate financiară suficientă, pentru a fi finanţată
folosind instrumentele financiare ale pieţei de capital.
Acest argument este unul valid, ţinând cont de faptul că,
sunt incluse costurile de investiţii, împreună cu costurile
de operare şi întreţinere şi, de aceea, de-a lungul duratei
de utilizare, investiţia se poate susţine şi poate produce un
beneficiu real din punct de vedere social.
în cazul proiectelor de infrastructură, dacă
beneficiarul are în plan să utilizeze subvenţii de la UE şi
contribuţii private printr-un parteneriat public-privat,

147
utilizarea grantului este importantă în cea mai mare
măsură atunci când se urmăreşte creşterea viabilităţii
proiectului până la un nivel care să permită obţinerea
finanţărilor comerciale.
Această funcţie de pârghie, face ca utilizarea
grantului să reducă costurile generale sau să crească
valoarea veniturilor ce vor fi realizate. Acesta este
domeniul în care granturile pot fi aplicate cu maximă
inteligenţă pentru a produce maximum de beneficii.

SURSE PRIVATE DE FINANŢARE PENTRU

IMPLEMENTAREA UNUI PROIECT ÎN CADRUL
FONDURILOR STRUCTURALE. STRUCTURA
PARTENERIATULUI PUBLIC-PRIVAT
Un parteneriat public-privat este un parteneriat
între sectorul public şi sectorul privat, în scopul furnizării
unui proiect sau serviciu care în mod tradiţional era furnizat
de sectorul public. PPP admite că ambele părţi au anumite
avantaje în desfăşurarea anumitor sarcini. Dând
posibilitatea fiecărui sector să facă ceea ce ştie să facă cel
mai bine, serviciile şi infrastructura publică pot fi furnizate
în modul cel mai eficient din punct de vedere economic.
Rolul partenerilor privaţi poate varia în
conformitate cu obiectivele partenerului public, tipul
infrastructurii, sistemul de management adoptat. Modelele
de PPP ce pot fi observate la nivel european sunt
numeroase şi diferite. Tipurile de PPP prezentate mai jos
sunt cele mai frecvente. Pentru fiecare dintre ele, este
oferită o scurtă descriere şi este prezentat rolul potenţial
pe care îl pot juca subvenţiile europene acordate prin
FEDR.

PRINCIPALELE FORME DE PARTENERIAT PUBLIC-

PRIVAT PENTRU PROIECTELE DE INFRASTRUCTURA
PUBLICĂ

Formatul contractual al PPP poate varia foarte mult

în conformitate cu specificul fiecărui caz, cu legislaţia

148
naţională, cu structura entităţilor publice şi private
implicate. 0 clasificare recentă a identificat cele mai
relevante situaţii pentru proiecte care pot fi interesate şi în
primirea unor subsidii prin fonduri structurale (vezi
European Commission Directorate-General Regional Policy
Guidelines for successful PPP, Bruxelles, March 2003).
Contractarea
Contractul cu o parte privată pentru proiectarea
şi construirea unei facilităţi publice. Facilitatea este
finanţată şi se află în proprietatea sectorului public.
Elementul cheie este transferul riscurilor de proiectare şi
de construcţie.
Construire operare transfer COT - PPP
Contract cu un contractor aparţinând sectorului
privat pentru proiectarea, construcţia şi operarea unei
facilităţi publice pentru o perioadă definită, după care
administrarea facilităţii este redată sectorului public.
Facilitatea este finanţată de către sectorul public şi
rămâne în sectorul public pe durata contractului.
Elementul cheie este transferul riscurilor de operare
adăugate riscurilor implicate de proiectare şi construcţie.
Proiectare construcţie finanţare operare PCFO - PPP
Contract cu o parte privată pentru proiectarea,
construcţia, operarea şi finanţarea unei facilităţi pentru o
perioadă definită, după care facilitatea revine sectorului
public.
Facilitatea este în proprietatea sectorului privat pe
durata contractului, care îşi recuperează costuri prin
subvenţii publice. Elementul cheie este utilizarea
finanţării private şi transferul riscurilor de proiectare,
construcţie şi operare. Forme variate implică diferite
combinaţii ale responsabilităţilor principale.
Concesiunea
Este similară cu PCFO, cu excepţia faptului că
partea privată îşi recuperează costurile din tarifele plătite
de utilizatori.
Elementul cheie este utilizarea finanţării private şi
transferarea riscurilor de proiectare, construcţie şi

149
operare.

ISTORIA UNUI CAZ: MUNICIPALITATEA DIN MATERA.

PLAN INTEGRAT PENTRU DEZVOLTARE URBANĂ

Administraţia regiunii Basilicata implementează

proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional,
utilizând cadrul parteneriatului public-privat. Proiectul
prezentat este unul din acestea. Principalele caracteristici
ale acestui proiect sunt abordate în tabelul de mai sus.
Proiectul fiind încă în desfăşurare, nu pot fi trase concluzii
finale asupra beneficiilor sau aspectelor negative derivate
din utilizarea acestui cadru.
Studiu de caz: Matera
restructurarea
parcului urban şi
infrastructura de
parcare
Intervenţia Programul
fondurilor Operaţional
structurale pentru
Dezvoltare
Regională
Regiunea
Basilicata
Raţionament/obiect Integrarea
ive ale PPP construcţiei unei
infrastructuri
folosind fonduri
ale UE precum
şi alte
infrastructuri
neeligibile, într-o
singură strategie
Actori ai PPP Municipalitatea
Matera,
antreprenori
locali
Structura Parteneriatul
financiară privat
cofinanţează
costurile de

150
 construcţie şi
costurile
operaţionale
Sprijin din partea Aprox. 20%
U.E. cofinanţare din
costul total al
investiţiilor
Înţelegerea Concesiunea
contractuală dintre (PCFO)
părţi
Repartizarea Riscurile
riscuruilor implicate de
cererea pieţei,
parţial
transferate
entităţii private.
Riscurile de
reglementare,
transferare
parţial companiei
private de
operare.
Structura Compania
instituţională/mana privată va fi
gerială însărcinată cu
administrarea
infrastructurii iar
municipalitatea
va monitoriza
calitatea
serviciilor.
Fixarea tarifelor Propuse de
partenerul privat
pe baza
condiţiilor
contractuale, cu
asigurarea
furnizării de
servicii în condiţii
speciale pentru
o parte din
utilizatori
Puncte tari Asigurarea unei
operări

151
 sănătoase a
infrastructurii, pe
termen lung, în
furnizarea unor
servicii dificil de
administrat de
către
municipalitate
Puncte slabe Implementare
dificilă a
procedurilor
naţionale şi
europene pentru
PPP, întârzieri
faţă de
calendarul
stabilit pentru
desfăşurarea
operaţiunilor.
GLOSAR
Construire operare transfer COT - PPP: contract
cu un contractor aparţinând sectorului privat, pentru
proiectarea, construcţia şi operarea unei facilităţi publice
pentru o perioada definită, după care administrarea
facilităţii este redată sectorului public.
Proiectare construcţie finanţare operare PCFO -
PPP: contract cu o parte privată, pentru proiectarea,
construcţia, operarea şi finanţarea unei facilităţi pentru o
perioadă definită, după care facilitatea revine sectorului
public.
Concesiunea: este similară cu PCFO, cu excepţia
faptului că partea privată îşi recuperează costurile din
tarifele plătite de utilizatori.

152
153
154
155
156
157
158
159