Invatarea in scoala

Aspecte generale si specifice

 Definitii
Invăţarea este „procesul dobândirii experienţei individuale de comportare (A.
N Leontiev);
Învăţarea = „ un număr mare de procese diferite prin care se modifică
comportamentul” (J. Davitz, S. Ball, 1978).
Din perspectiva psihologica se pot distinge două sensuri ale noţiunii de
învăţare :
• „o activitate efectuată cu scopul însuşirii unui lucru;
• un proces care are loc în sistemul nervos, ale cărui efecte sunt anumite
schimbări de comportament” (Z. Wlodarski, 1980)

• Învăţarea şcolară este un proces de receptare şi asimilare a informaţiilor

şi influenţelor educative, de organizare a structurilor cognitiv-
operaţionale, psihomotrice, afective ale întregii personalităţi, desfăşurat
într-un cadru organizat
 Formele învăţării
(R. Gagné )
1.învăţarea de semnale;
2. învăţarea stimul-răspuns;
3. inlănţuirea;
4. învăţarea de asociaţii verbale;
5.învăţarea prin discriminare;
6. învăţarea de concepte/noţiuni;
7. învăţarea de principii, reguli şi norme;
8. învăţarea de tip rezolutiv. (rezolvarea de probleme)
 Legile învăţării

• legea receptivităţii optime;

• legea semnificaţiei şi selectivităţii;
• legea efectului;
• legea transferului;
• legea interferenţei;
• legea sistemicităţii
 Condiţiile învăţării

• R Gagne: interne si externe;

• D Ausubel: intrapersonale (cognitive,
afective) si situationale
 Modelele/paradigmele învăţării

• Asociaţioniste;
• Constructiviste;
• Ca procesare de informaţie.
 Modele asociationiste
• învăţarea este produsă prin stabilirea unor relaţii
între cel puţin 2 clase de evenimente cum ar fi
stimulii sau comportamentele.
• C. Hull (1953)- în condiţionare accentul se pune
pe formarea unor pattern-uri comportamentale
adecvate condiţiilor concret individuale cu
posibilitatea extinderii aplicabilităţii lor la alte
situaţii asemănătoare.
 Modele/paradigme asociaţioniste

a) Condiţionarea clasică
b) Condiţionarea instrumentală /operantă
 Condiţionarea clasică
I.P. Pavlov
1. SN (hrana)-------------RN
2. SC (sunet)--------------RN
SN(hrana)--------------RN

3. SC (sunet)-----------------RC
 Legile invatarii
• Legea stingerii –dacă stimulul condiţionat (sunetul
/aprinderea lămpii) este prezentat de un nr de ori fără a fi
însoţit de hrană, răspunsul de salivaţie se va stinge; după
stingere, reacţia condiţionată (salivaţia ) poate să reapară la
o nouă prezentare a stimulului condiţionat; reapariţia
spontană poartă numele de revenire spontană;
• Legea generalizării- indică apariţia reacţiei condiţionate
(salivaţia) şi la stimuli apropiaţi de stimululul original;
• Legea discriminării- un subiect poate să răspundă
diferenţiat la doi stimuli apropiaţi.
     Condiţionarea instrumentală
/operantă
• Invăţarea prin încercare şi eroare-
E. Thordnike;
• Condiţionarea instrumentală /operantă –
B.F. Skinner
 E. Thordnike
Invăţarea implică o succesiune de încercări şi
erori
Legile acestui tip de învăţare:
· Legea stării de pregătire-stare de pregătire este o tendinţă
spre acţiune iar îndeplinirea acţiunii este satisfăcătoare în
timp ce neîndeplinirea ei devine supărătoare;
·Legea exerciţiului-exprimă faptul că soliditatea unei
legături S-R este dependentă de numărul repetiţiilor
·Legea efectului- se referă la întărirea sau slăbirea unei
legături ca rezultat al consecinţelor pe care aceasta le are
 B.F. Skinner
• Invatarea se produce prin asociere care se realizeaza între
un comportament produs spontan şi un eveniment care
urmează la un interval foarte scurt de timp.
• Condiţionarea operantă este acel tip de învăţare în care
consecinţele comportamentului influenţează posibilitatea
apariţiei acestuia.
• Intarirea in invatare =consecinte pozitive sau negative ale
unui comportament care influenteaza posibilitatea/evitarea
reproducerii comportamentului initial
 Tipuri de intarire
• Pozitive=i se ofera celui care invata ceea ce
are nevoie sau ceea ce-i place;
• Negative= consecinte care conduc la
evitarea comportamentului initial
 Tipuri de intarire
• Întărirea continuă –fiecare răspuns este întărit –este recomandabil
pentru etapa iniţială a învăţării;
• Întărirea la interval fix- se produce la intervale fixe de timp;
• Întărirea la interval variabil- se modifică perioada de timp care
trebuie să treacă până la o nouă întărire, ea determină o rată de
răspuns constantă şi foarte rezistentă la stingere;
• Întărirea în proporţie fixă – se aplică după un nr. fix de răspunsuri,
produce o rată mai mare de răspunsuri însă atunci când întărirea
încetează comportamentul dispare foarte repede;
• Întărirea la proporţie variabilă –acest program de întărire produce o
rată mare de răspunsuri foarte rezistente la stingere.
 Modele constructiviste ale
învăţării
• „Învăţarea este un proces activ şi constructiv,
care are loc întotdeauna într-un context, deci
este situativ, multidimensional şi sistemic.
Rezultatele învăţări nu pot fi prevăzute,
deoarece procesele de construire a realităţii
sunt individuale şi situaţionale” (Reinmann-
Rothmeier/Mandl apud Weiner/Mandl, 1997,
p.336, din Horst Siebert, Pedagogie
Constructivistă, p. 31, 2001)
 Modele constructiviste ale
învăţării
• Constructivismul piagetian
• Constructivismul social al lui L.S. Vâgotski
• Constructivismul sociocultural al lui J.S.
Bruner;
• Modelul interactionist al scolii de
psihologie sociala genetica
 Constructivismul piagetian

Invăţarea este considerată o modificare a

stării cunoştinţelor, dar şi o construcţie în
care ceea ce este primit de la obiect şi ceea
ce este adus de subiect sunt indisolubil
unite. Stadiile dezvoltarii cognitive sunt
rezultatul unei construcţii progresive ce
depinde atât de factori interni cât şi de
factori externi.
 Constructivismul social al lui
L.S. Vâgotski
• „zona dezvoltării proxime”=aria dintre nivelul
actual de dezvoltare al copilului şi nivelul de
dezvoltare potenţial care poate fi atins cu ajutorul
adulţilor (parinti sau alte persoane mai
experimentate).
• Zona proximei dezvoltari ne ajută să cunoaştem
viitorii paşi ai copilului, dinamica dezvoltarii sale,
luând în consideraţie nu numai rezultatele deja
obţinute, ci şi pe cele în curs de achiziţie
 Constructivismul socio-cultural
J.S. Bruner
• Proces de sprijinire=ansamblul interactiunilor de sustinere
si de ghidaj, dezvoltate de un adult pentru a ajuta copilul sa
invete sa-si organizeze conduitele astfel incat sa poata
rezolva singur o problema pe care nu stia sa o rezolve
initial.
• Implica sase elemente interdependente: angajarea
subiectului in sarcina, reducerea obstacolelor, mentinerea
orientarii in raport cu obiectivele, semnalarea
caractersticilor determinante, controlul frustrarii ,
prezentarea de modele
Modelul interactionist al scolii de
psihologie sociala genetica
• Interactiunile sociale ale copilului, in special cele
care provoaca conflict socio-cognitiv, reprezinta
cadrul adecvat al achizitiilor cognitive ale
copilului;
• Conflictul socio-cognitiv= divergenta
raspunsurilor oferite de partenerii unei interactiuni
la o situatie problema cu care sunt confruntati si
careia trebuie sa-i gaseasca un raspuns comun.
 Conditiile unui conflict socio-
cognitiv
• Existenta unor raspunsuri initiale diferite asupra
aceleasi probleme si obligatia coordonarii finale
intre parteneri pentru a oferi un raspuns comun;
• Participantii la o interactiune trebuie sa dispuna
deja de anumite instrumente cognitive si socio-
cognitive;
• Interactiunea trebuie sa dea nastere unui
angajament activ al fiecaruia dintre parteneri in
confruntarea argumentelor si in coordonarea lor
pentru obtinerea unui raspuns unic
 Modelul învăţării ca procesare de
informaţii

• propune o nouă viziune asupra psihicului uman ca

sistem de procesare a informaţiilor.
 Mircea Miclea
1.nivelul cunoştinţelor- baza de date de care dispune
subiectul, precum şi scopurile, intenţiile de care acesta este
animat;
2.nivelul computaţional al analizei prelucrărilor la care sunt
supuse datele problemei pentru a obţine soluţia ;
3.nivelul reprezentaţional–algoritmic –pune problema
modului în care subiectul şi-a reprezentat sarcina şi
algoritmul sau procedura pe care o urmează pentru a
ajunge de la input la output;
4.nivelul implementaţional- presupune analiza proceselor
neurobiologice ce au loc în momentul efectuării sarcinii.
 Metacognitia si rolul ei in invatare
• Metacognitia=cunostintele pe care le are un
individ despre functionarea propriului sau sistem
cognitiv
• J. Delacour-metacognitia=capacitatea de a-si
reprezenta propria activitate cognitiva, de a-si
evalua mijloacele si rezultatele, de a o ajusta
diferitelor tipuri de probleme sau de situatii prin
alegerea deliberata a unor strategii si reguli si de a
stabili caracterul adevarat sau fals al unor
reprezentari.
 F.H.Flavell
• Componentele metacognitiei:
• Cunostinte metacognitive;
– Referitoare la persoane: intraindividuale, interindividuale,
universale
– Referitoare la sarcina;
– Referitoare la strategii
• Gestiunea activitatii mentale=activitati de
planificare, control si monitorizare a propriei gandiri
 Procedee de dezvoltare a
metacognitiei
• Protocolul gandirii cu voce tare;
• Jurnalul invatarii;
• Planificarea pasilor invatarii;
• Feed-back permanent din partea profesorului;
• Autochestionarea;
• Tehnica inventarii materialului, scopului, strategiilor si a
obstacolelor in invatare;
• Abordarea logica si sistematica a problemelor.
Fazele procesului de învăţare şcolară
1. perceperea/receptarea materialului prin inducerea unei
stări de atenţie şi de activare cerebrală;
2. înţelegerea= condensarea informaţiei în noţiuni, legi,
principii;
3. fixarea în memorie;
4. actualizarea cunoştinţelor sub forma reproducerii şi mai
ales a operării transferului în condiţii apropiate de cele
de la lecţie sau într-un context nou.
 Percepţia

Percepţia este reflectarea directă şi

unitară în plan mintal a însuşirii şi
structurii obiectelor şi fenomenelor în
momentul în care acestea intră în sfera
de acţiune a simţurilor.
 Caracteristici
• implică o serie de alte procese psihice;
• o sumă de senzaţii;
• imaginile anterioare, atitudinea motorie, starea de
pregătire, expectanţele, motivaţia, interesele,
emoţiile toate au o influenţă asupra percepţiei la un
moment dat;
• in realizarea imaginii perceptive a unui obiect sau
fenomen participă atât stimulul exterior, ca factor
declanşator, cât şi activitatea psihomotrică,
experienţa anterioară şi limbajul subiectului
 Reprezentările

Reprezentările sunt procese psihice

cognitiv-senzoriale de reflectare a
însuşirilor concrete ale obiectelor şi
fenomenelor realităţii în absenţa acţiunii
nemijlocite a acestora asupra organelor
de simţ.
 Caracteristici
• Se produc în absenţa obiectelor;
• constituie o prelucrare a datelor perceptive;
• sunt subiective, depind de voinţa noastră;
• imaginea obţinută este mai palidă, mai
ştearsă, mai fluctuantă;
• reţin însuşirile figurative şi caracteristice
pentru o clasă de obiecte, fenomene, situaţii
 Functiile reprezentarilor
• de simbolizare –reprezentare mentală a obiectelor,
fenomenelor reale sau posibile;
• de suport intuitiv al unor raţionamente în rezolvarea
unor probleme sau sarcini cognitive complexe;
• de sprijin figurativ al imaginaţiei, al activităţii
intelectuale;
• de facilitare a generalizărilor şi de pregătire mentală
a formării noţiunilor şi operaţiilor mentale
complexe.
Asemanari perceptii-reprezentari
•sunt fenomene intuitive;
• produc efecte fiziologice;
• sunt legate de mişcare;
• au un înţeles,o semnificaţie.
(A Cosmovici).
 Atenţia
 
Atenţia asigură orientarea selectivă,
tonifierea scoarţei cerebrale şi
concentrarea proceselor psihice în scopul
cunoaşterii materialului de învăţat, care
este selectat şi filtrat în funcţie de interese
şi motive.
 Modele teoretico- explicative ale
atenţiei
• modelul neurofiziologic- natura atenţiei este
intim legată de procesualitatea neuronală;
• modelul neurochimic- atenţia este determinata de
reacţii şi transformări mai profunde de la nivelul
creierului;
• modelul psihologic –leagă atenţia de schemele de
organizare şi funcţionare a conştiinţei- atenţia este
indicatorul conştientizării unei situaţii;
 Modele teoretico- explicative ale
atenţiei
• modelul motivaţional-atenţia este expresia
condiţiilor şi proceselor motivaţionale din
interiorul organismului ea selectând şi delimitând
c.c are semnificaţie şi c.c este util de cc este
indiferent;
• modelul cognitiv-leagă atenţia de selectarea,
procesarea şi utilizarea informaţiilor în contextul
interacţiunii generale a omului cu lumea.
 Tipuri:

• Involuntară;
• Voluntară;
• Post voluntară.
 Condiţii care favorizează
concentrarea atenţiei
• Condiţii externe: noutatea materialului,
intensitatea stimulilor, mişcarea, variaţia,
schimbarea.
• Condiţii interne: trezirea interesului pentru
un anumit domeniu.
 Memoria

Memoria este un proces psihic de

întipărire şi stocare a informaţiilor, de
reactualizare prin recunoaştere şi
reproducere a acestora într-o formă
selectivă .
 Caracteristici
• un proces activ influenţat de: limbaj, de
modul în care înţelegem evenimentele, de
reprezentările şi de sentimentele noastre, de
atenţie şi de structurile metacognitive
 Tipuri de memorie
• 1. În funcţie de perioada de retenţie: memoria este de
foarte scurtă durată (senzoriala), de scurtă durată şi de
lungă durată;
• 2.În funcţie de tipul de informaţie memorat: auditivă,
vizuală, spaţială, verbală, imaginativă, afectivă, motorie,
semantică, procedurală, episodică;
• În funcţie de tipul de proces cognitiv: memoria poate fi
implicită, explicită, strategică/nestrategică
• Pentru ca învăţarea să fie permanentă, trebuie ca
informaţia să fie stocată în 5 depozite: semantică,
episodică, procedurală, automată, afectivă.
 Definitii
• Memorie semantica=conceptuala, cuprinde
cunostinte de ordin general si semnificatii
ale acestora. Continutul ei este constituit din
concepte, principii, reguli, imagini mentale
care sunt organizate in retele semantice,
scheme , scenarii cognitive, retele
propozitionale.
 Memoria episodica
• =memorie autobiografica; contine
informatii despre evenimente personale,
amintiri ale subiectului asociate cu contexte
spatio-temporale precise si sunt organizate
cronologic
 Memorie explicita-memorie
implicita
• Memorie explicita (sau declarativa)=memorie constienta,
directa, voluntara deoarece continuturile ei sunt accesibile
constiintei si pot face obiectul unei reactualizari
intentionate Cuprinde cunostinte relative la fapte, situatii,
stari de lucruri;
• Memorie implicita (sau procedurala)=memorie
inconstienta, indirecta, involuntara, deoarece continuturile
ei nu sunt accesibile constiintei si nu sunt reactualizate in
mod intentionat. Cuprinde cunostinte legate de actiuni
(deprinderi de diverse tipuri) numite si cunostinte
procedurale
 Procesarea informatiilor
• Nivel perceptiv =caractersiticile fizice ale
stimulului;
• Nivelul fonologic-procesarea sub aspectul
caracteristicilor lingvistice;
• Nivelul semantic= semnificatia cuvantului
 Raportul procesare-
intentionalitate
• Invatarea intentionata este superioara celei
neintentionate doar daca este asociata cu o
procesare mai profunda a stimulului.
 Codificarea informaţiilor
• reprezentare activă- prin care copilul
stochează informaţiile ca amintiri ale
activităţii musculare;
• reprezentare iconică- informaţia este
păstrată sub formă de imagini senzoriale, de
obicei vizuale;
• reprezentarea simbolică ; începe în
momentul în care copilul învăţă numerele.
 Conservarea informaţiei
• se explică prin mecanismele asociaţiei. Asociaţia este o legătură
stabilită între stări/procese psihice, în aşa fel încât producerea uneia
atrage după sine, imediat apariţia celorlalte (A Cosmovici).
• Legile asociaţiei:
– contiguitatea în timp;
– contrastul;
– asemănarea;
– interesul;
– natura excitantului;
– repetarea lui;
– intensitatea lui;
– timpul trecut de la percepţia anterioară.
 Condiţiile care asigură o
memorare facilă şi temeinică
• cunoaşterea sensului, scopului învăţării;
• necesitatea cunoaşterii efectelor, a
rezultatelor învăţării;
• înţelegerea materialului de învăţat;
• consolidarea intenţiei de memorare;
• repetarea materialului de învăţat;
• favorizarea transferului de cunoştinţe sau de
priceperi
 MOTIVAŢIA

• componentă structural-funcţională a psihicului

uman, care reflectă o stare de necesitate în sens
foarte larg;
• ansamblul mobilurilor interne ale conduitei,
înnăscute sau dobândite, conştiente sau
inconştiente, simple trebuinţe fiziologice sau
idealuri abstracte (Al Rosca);
• “stare de disociaţie şi de tensiune care pune
organismul în mişcare până ce ajunge la
reducerea tensiunii şi regăsirii integrităţii sale “.
 Motivul
• forma concretă, actuală în care se activează
şi se manifestă o stare de necesitate.
• structura psihică ce îl ajută pe subiect în
orientarea, iniţierea şi reglarea acţiunilor în
direcţia unui scop mai mult sau mai puţin
precizat
 Funcţiile motivatiei
• activare internă şi difuză;
• semnalarea dezechilibrelor fiziologice sau
psihologice (trebuinţe);
• declanşare a acţiunii pe care o şi justifică;
• autoreglare a conduitei;
• energizantă, dinamogenă , orientativă şi de
echilibrare a conduitei
 Trăsăturile motivatiei
• diversitate motivaţională;
• conflictualitate motivationala;
• ierarhizarea motivelor;
• variabilitate motivaţională.
 TEORIA LUI A. MASLOW
1. nevoi fiziologice,
2.      nevoi de linişte şi protecţie,
3.      nevoi de dragoste, apartenenţă,
4.      nevoi de stimă,
5.      Nevoi de cunoaştere şi înţelegere,
6.      nevoi estetice,
7.      nevoi de autoactualizare
Teoria motivatiei de realizare
(D.C.McClelland)
Motivele fundamentale ale comportamentului
uman:
-nevoia de realizare (de performanta, de reusita);
-nevoia de putere (de autoritate, dominatie);
-nevoia de apartenenta.
Motivatia= f(intensitatea motivului x
probabilitatea reusitei x atractivitatea
performantei)
 Motivaţia şcolară
• ansamblul factorilor interni ai personalităţii
elevului care-i determină, orientează,
organizează şi susţin eforturile de învăţare.
• Motivele care-i determină pe elevi să înveţe
sunt: sociale, cognitive, afective,
profesionale, ale autorealizării, succesului şi
insuccesului şcolar, aptitudinile speciale.
 Succesul şi insuccesul şcolar

• Bernard Weiner (1979);

Oamenii explică succesul şi insuccesul
propriu invocând 2 categorii de cauze:
interne/externe şi stabile/instabile.
Cauzele invocate pt a explica
succesul /esecul
Stabilitatea cauzei Cauză stabilă Cauză instabilă
Caracter intern/ extern

Cauză internă Capacitatea, abilităţile Efortul

Cauză externă Dificultatea sarcinii Şansa

 Cauzele invocate pt a explica
succesul /esecul
• B Weiner :
• Un succes va fi interpretat de elev ca semn al inteligenţei (cauză
internă şi stabilă), iar un eşec va fi atribuit mai degrabă lipsei de
şansă (cauză ext şi instabilă )
• Alegerea cauzei depinde de stima de sine proprie elevului. Astfel, un
elev înclinat să plaseze cauzele eşecurilor în interior şi mai ales în
categoria celor stabile demonstrează că are o stimă de sine scăzută şi
ca atare aşteptări slabe cu privire la posibilităţile sale de a reuşi în
viitor.
• Atribuirile pe care le face un individ sunt legate de o dimensiune
importantă a personalităţii pe care A. Bandura (1993) a numit-o
autoeficienţa sau sentimentul propriei eficienţe.
 Autoeficienţa sau sentimentul
propriei eficienţe
• Se refera la ceea ce credem despre abilităţile proprii,
despre capacitatea pe care o avem de aduce la bun sfârşit
acţiunile necesare obţinerii unei performanţe
• Percepţia pe care o persoană o are asupra propriei
competenţe provine din:
– performanţele anterioare;
– observarea executării unei activităţi de către altă persoană;
– reacţiile fiziologice şi emoţionale;
– intervenţiile, susţinerile primite din partea profesorilor, părinţilor,
colegilor.
Legea optimum-ului motivaţional
sau legea Yerkes –Dodson
• Creşterea performanţei şcolare este proporţională
cu intensificarea motivaţiei numai până la un
punct, dincolo de care urmează stagnarea şi chiar
regresul. Declinul motivaţiei depinde de
complexitatea şi dificultatea sarcinii.
• Nivelul optim al motivaţiei depinde nu numai de
caracteristicile sarcinii, ci şi de particularităţile
psihice individuale: emotivitate, echilibru,
stăpânire de sine.
 
 Dinamica motivaţională în
concepţia lui E. L. Deci (1991)
• Motivaţia se situează pe un continuum de la
cea interioară la cea exterioară astfel:
Amotivatie---Motivatie extrinseca=Reglare
externa---Interiorizare----Identificare---
Integrare=Motivatie intrinseca
 Motivatia realizarilor in mediul
scolar
• D Ausubel si F Robinson;
• Motivele principale ale comportamentului
de invatare la elevi:
• Impulsul cognitiv;
• Trebuinta afirmarii puternice a eului;
• Trebuinta de afiliere.
 Stimularea motivatiei
In predare produce efecte motivationale urmatoarele
conduite:
1. folosirea anecdotelor;
2. prezentarea unui plan general al lectiei;
3. organizarea informatiilor sub forma unor scheme;
4. utilizarea analogiilor;
5. interogarea frecventa a elevilor in legatura cu
subiectul in discutiei;
6. folosirea exemplelor concrete.
 Stimularea motivatiei
• In învăţare motivarea apare daca elevii
stiu:
• ce şi cât să invete,
• pentru ce sa invete,
• daca inteleg ceea ce invata,
• daca verbalizeaza ceea ce au invatat,
• daca pot sa intrebe ce nu au inteles.
 Stimularea motivatiei
În faza evaluarii produc efecte motivationale
urmatoarele aspecte;
1.folosirea adecvata a pedepselor si
recompenselor;
2.evaluarile personalizate;
3.incurajarile, sustinerile;
4.evitarea culpabilizarilor;
5.incurajarea elevilor spre autoevaluare.