Sunteți pe pagina 1din 6

ŢESUTUL CONJUNCTIV

Ţesutul conjunctiv este alcătuit din celule conjunctive (***reticulare, fibroblaste, adipocite,
melanocite, elemente figurate ale sângelui, condrocite, osteocite), fibre conjunctive de colagen, reticulină,
elastină şi substanţă fundamentală (*** ocupă spaţiul dintre celule si fibre).
După consistenţa substanţei fundamentale se deosebesc trei tipuri de ţesuturi conjunctive: moi,
semidure şi dure.
Ţesuturile conjunctive moi

Ţesutul conjunctiv lax formează hipodermul şi însoţeşte alte ţesuturi (***umple spaţiile libere dintre
organe, leagă între ele fibrele musculare şi grupele de muşchi, susţine nervii şi vasele, formează cu epiteliile
unităţi structurale). Este cel mai răspândit dintre ţesuturile conjunctive. Are rol trofic, de susţinere şi de
apărare. Componentele sale sunt uniform răspândite şi în proporţii egale.
Ţesutul reticulat se găseşte în ganglionii limfatici, splină, măduvă hematogenă. Fibrele de reticulină şi
celulele conjunctive (reticulocite) sunt organizate în reţea. Celulele conjunctive predomină.
Ţesutul fibros formează tendoanele, aponevrozele, ligamentele, capsulele şi fasciile musculare (***
derm, capsulele unor organe). Are rol mecanic. Predomină fibrele de colagen.
Ţesutul adipos se găseşte în hipoderm, mezenter şi în jurul unor organe: rinichi, globi oculari etc.
Predomină celulele care depozitează grăsimi (celule adipoase sau adipocite). Acest ţesut formează depozitul
de grăsimi al organismului. Constituie izolantul termic al corpului.
Ţesutul elastic formează tunica medie a arterelor mari şi a venelor (*** corzile vocale). Predomină
fibrele elastice.

Ţesutul conjunctiv semidur (cartilaginos)

Substanţa fundamentală, care predomină, conţine condrină impregnată cu săruri de calciu şi sodiu. Nu
este vascularizat. Nutriţia lui se realizează din ţesutul conjunctiv care îl înconjoară (pericondru).
Celulele tinere, condroblastele, secretă substanţa fundamentală. Celulele mature, condrocitele, sunt
dispuse în cavităţi ale substanţei fundamentale numite condroplaste. Acest ţesut formează cartilajele ce
asigură rezistenţa mecanică şi elasticitate.
Există trei tipuri de ţesut cartilaginos: hialin, elastic şi fibros.
Ţesutul cartilaginos hialin, cu fibre fine, formează scheletul embrionului, cartilajele costale, laringeale
şi traheale.
Ţesutul cartilaginos elastic formează epiglota şi pavilionul urechii.
Ţesutul cartilaginos fibros formează discurile intervertebrale şi meniscurile articulare.

Ţesutul conjunctiv dur (osos)

Ţesutul conjunctiv dur (osos) are în substanţa fundamentală, care predomină, oseină, impregnată cu
săruri de calciu şi fosfor. Fibrele sunt de colagen. Celulele osoase tinere, osteoblastele, secretă substanţa
fundamentală. Celulele osoase mature, osteocitele (***stadiul final al maturizării osteoblastelor; sunt celule
diferenţiate, care nu se mai divid), sunt situate în cavităţi ale substanţei fundamentale numite osteoplaste
(***comunică cu lacunele vecine prin canalicule).
Un tip deosebit de celule osose îl constituie osteoclastelor, celule gigantice multinucleate, cu rol în
remanierea osoasă.
Există două tipuri de ţesut osos: spongios şi compact.
Ţesutul osos spongios este format din lamele osoase, trabecule, care delimitează cavităţi de diferite
mărimi, areole, în care se află măduva hematogenă. Acest ţesut se găseşte în interiorul epifizelor oaselor
lungi, în oasele scurte şi late. Dispoziţia specifică a trabeculelor asigură o mare rezistenţă capetelor oaselor
lungi.
Ţesutul osos compact formează peretele diafizei oaselor lungi şi lamele superficiale ale oaselor scurte
şi late. Unitatea morfologică şi funcţională a osului compact este osteonul (sistemul haversian), alcătuit din
canale haversiene în jurul cărora se dispun 5 – 30 de lamele osoase concentrice între care se găsesc
osteoplastele cu osteocite.
*** canalele Havers conţin ţesut conjunctiv şi vase de sânge; în jurul canalului Havers substanţa osoasă
este dispusă sub forma unro lamele osoase concentrice, iar între lamele sau în grosimea lor se găsesc
osteoplastele cu osteocite; un canal Havers formează împreună cu lamelele din jur şi osteocitele în
osteoplaste osteonul sau sitemul haversian.

Clasificare după Denumire Fibre Celule Componenta Rol


substanţă care predomină
fundamentală
Lax colagen Celule Uniform Trofic
reticulină conjunctive, Susţinere
elastină reticulocite Apărare
Reticulat Reticulină Reticulocite Celulele Hematopoieză
Adipos Reticulină Adipocite Celulele Rezervor de
MOI Elastină grăsimi, izolant
termic
Fibros Colagen Fibrocite Fibrele
Elastină
Elastic Elastină Celule Fibrele mecanic
conjunctive
Hialin Condroblaste Substanţa
SEMIDURE Elastic Colagen Condrocite fundamentală Mecanic
Fibros
DURE Compact Colagen Osteoblaste Substanţa Mecanic
Spongios osteocite fundamentală
ŢESUTUL MUSCULAR

Ţesutul muscular este constituit din celule musculare alungite, numite fibre musculare. Unele
componente ale acestor celule au denumiri specifice: sarcolemă, sarcoplasmă, reticul sarcoplasmic. Fibrele
musculare au proprietatea de a răspunde la excitaţii prin contracţii. Ţesutul muscular este bogat vascularizat
şi inervat.

După particularităţile organitelor contractile specifice, miofibrilele, prezente în celulele musculare,


deosebim: ţesut muscular striat şi ţesut muscular neted.

Ţesutul muscular striat este alcătuit din fibre musculare striate, cu contracţie voluntară rapidă. Acesta
formează muşchii scheletici, musculatura limbii, a faringelui, a treimii superioare a esofagului şi a unor
sfinctere (anal extern şi vezical extern). Fibrele musculare striate sunt celule alungite, de 1 mm – 12 cm
lungime şi 20 – 100 μ diametru. Ele sunt alcătuite din sarcolemă, sarcoplasmă şi numeroşi nuclei situaţi
periferic.
Sarcolema conţine organite comune (mitocondrii, RE dezvoltat etc.) şi un sistem tubular specific,
derivat din sarcolemă, cu rol important în contracţie. RE şi acest sistem tubular realizează cuplarea excitaţiei
cu contracţia musculară.
Organitele specifice fibrelor musculare sunt miofibrilele, elemente contractile aşezate în sarcoplasmă.
Văzute la microscopul optic au aspect eterogen, o alternanţă de discuri (benzi) clare şi întunecate situate la
acelaşi nivel în toate miofibrilele, dând aspectul dungat (striat) specific fibrei musculare striate. Discurile
clare sunt străbătute de membrana Z, iar discurile întunecate de o zonă clară, zona H. Segmentul cuprins între
două membrane Z constituie sarcomerul, unitatea morfofuncţională a miofibrilei.
La microscopul electronic, miofibrilele apar alcătuite din două tipuri de miofilamente: groase (cu
diametrul de 100Ǻ) formate din miozină, cuprinse între discurile întunecate, şi miofilamente subţiri (cu
diametrul de 50Ǻ) formate din actină, solidarizate de membrana Z şi intercalate între miofilamentele groase.
*** tropomiozina şi troponina – la actină.
*** o miofibrilă este alcătuită din aproximativ 1500 miofilamente de miozină şi 3000 miofilamente de
actină dispuse astfel: fiecare miofilament de miozină este înconjurat de 6 miofilamente de actină şi fiecare
miofilament de actină este înconjurat de 3 miofilamente de miozină.
*** fibrele musculare striate se grupează în fascicule de 20-30 de fibre, numite fascicule primare,
înconjurate de o teacă conjunctivă numită endomisium. Fasciculele primare (4-5) se grupează în fascicule
secundare, delimitate de ţesut conjunctiv cu fibre elastice, numit perimisium. Acestea se grupează în
fascicule terţiare, cuaternare, care formează, de fapt, muşchiul, iar acesta este învelit de perimisium.

Ţesutul muscular striat de tip cardiac formează miocardul. Este un ţesut muscular cu contracţie
involuntară. Miocardul este alcătuit din fibre musculare cardiace, alungite şi ramificate, cu lungime şi
diametru mai mici decât ale fibrelor striate şi cu structură asemănătoare acestora, dar cu nucleu unic şi aşezat
central.
Celulele musculare cardiace vin în contact unele cu altele la nivelul unor discuri intercalare ce
reprezintă joncţiuni intercelulare specializate, vizibile la microscopul electronic.

Ţesutul muscular neted visceral este constituit din fibre musculare netede, omogene cu contracţie
involuntară, lentă şi prelungită.
Formează musculatura tubului digestiv (începând cu a doua treime a esofagului), a căilor aeriene
respiratorii, a tractului genital, stratul muscular din peretele vaselor sanguine. Fibrele sale sunt aşezate în
straturi şi benzi sau sunt răspândite în ţesutul conjunctiv. Fibrele musculare netede au aspect fusiform, 10-
100 μ lungime şi sunt formate din sarcolemă, sarcoplasmă omogenă şi un nucleu situat central. În
sarcoplasmă sunt organite comune şi organite specifice – miofibrile fără striaţii transversale, neorganizate în
sarcomere. Această structură apare omogenă („netedă”) la microscopul electronic.
Ţesutul muscular neted multiunitar este format din fibre musculare separate şi se găseşte în irisul
globului ocular muşchii erectori ai firelor de păr, muşchii corpului ciliar. Are contracţii fine limitate.

Muşchii reprezintă 30-40 % din greutatea corporală, adică aproximativ 30 kg pentru un om de 70 kg.

CARACTERISTICI MUŞCHI STRIAT MUŞCHI STRIAT MUŞCHI NETED MUŞCHI NETED


SCHELETIC CARDIAC VISCERAL MULTIUNITAR
Localizare Ataşaţi oaselor Inimă (miocard) În pereţii Muşchii irisului
viscerelor, vaselor
de sânge; erectorii
firelor de păr (?!)
Structura fibrelor Striate, Striate, uninucleate, Netede, Netede,
multinucleate, remificate, cu uninucleate, uninucleate,
neramificate discuri intercalare fusiforme fusiforme
Control nervos Voluntar Involuntar Involuntar Involuntar
Sarcomere Prezente Prezente Absente Absente
Sistem tubular Prezent Prezent Absent Absent
transversal
Joncţiuni între fibre Prezente Prezente Prezente Absente
Dimensiunea Mare Mare Mică Mică
fibrelor
Sursa de calciu Reticulul Reticulul Reticulul Reticulul
necesar contracţiei sarcoplasmic sarcoplasmic; sarcoplasmic; sarcoplasmic;
lichidul extracelular lichidul extracelular lichidul extracelular
Viteza de contracţie Rapidă Medie Lentă Lentă, progresivă

ŢESUTUL NERVOS

Ţesutul nervos este format din celule specializate (neuroni) şi din celule gliale (nevroglii).

Neuronul
Neuronul este unitatea structurală şi funcţională a sistemului şi a ţesutului nervos, capabilă de
excitabilitate, conductibilitate şi integrare.
Ca orice celulă, neuronul este constituit din membrană, citoplasmă şi nucleu, primele două având
denumiri specifice.
O caracteristică structurală a neuronului o constituie prezenţa prelungirilor: dendrite (în număr
variabil) şi axon (unic).
- După numărul prelungirilor există neuroni: unipolari (*** celulele cu conuri şi bastonaşe din retină),
pseudounipolari (***aflaţi în ganglionul spinal), bipolari (***neuronii din mucoasa olfactivă) şi multipolari
(*** neuronii din scoarţa cerebrală).
- După forma corpului celular sunt neuroni: sferici, ovoidali, fusiformi, piramidali etc.
- După funcţie neuronii se grupează în senzitivi, motori şi de asociaţie.

Neuronii senzitivi sau receptori sunt neuronii pseudounipolari din ganglionii spinali, cu dendrita lungă,
care deservesc sensibilitatea exteroceptivă şi proprioceptivă (neuroni somatosenzitivi) şi sensibilitatea
visceroceptivă (neuroni viscerosenzitivi).
Neuronii motori sunt neuroni multipolari de dimensiuni mari, cu axon lung (neuronii motori din
scoarţa cerebrală sau din substanţa cenuşie medulară). Ei determină contracţia musculaturii scheletice
(neuronii somatomotori) şi a celei netede (neuroni visceromotori).
Neuronii de asociaţie sau intercalari sunt neuroni de dimensiuni mici, care realizează legătura dintre
neuronii senzitivi şi neuronii motori.
Dendritele şi axonii neuronilor constituie fibrele nervoase. Influxul nervos circulă centripet prin
dendrite şi centrifug prin axon. Fibrele nervoase pot fi amielinice, cu conducere din aproape în aproape, şi
mielinice, cu conducere saltatorie, rapidă.
*** componente neuron: corp celular (delimitat de neurilemă), axon (prelungire unică, obligatorie,
delimitată de axolemă), dendrite (prelungiri neobligatorii, ramificate), ramificaţii axonale butonate (butonii
terminali conţin neurofibrile, mitocondrii şi vezicule cu mediatori chimici cu rol în transmiterea influxului
nervos prin intermediul sinapselor).
Fibrele mielinice prezintă trei teci: teaca de mielină, teaca Scwann şi teaca Henle.
Teaca Scwann este formată din celule gliale răsucite în jurul fibrei. Între celulele Scwann se află
strangulaţiile Ranvier. Datorită răsucirii celulelor gliale în jurul fibrei şi expulzării citoplasmei acestora spre
exterior, rezultă o suprapunere de membrane lipoproteice, care formează teaca de mielină. Aceasta are rol
trofic, de protecţie şi izolator.
Teaca Henle, care acoperă la exterior fibra nervoasă în întregime, este de natură conjunctivă şi are rol
de apărare.

Sinapsele reprezintă legăturile morfofuncţionale de contiguitate dintre neuroni. O sinapsă cuprinde trei
componente:
- componenta presinaptică, reprezentată de butonul terminal al axonului, în care se găsesc mitocondrii
şi vezicule cu mediator chimic (acetilcolină, adrenalină sau noradrenalină);
- fanta sinaptică, spaţiu sinaptic de 200-300 Ǻ, cuprins între membrana presinaptică (a butonului
terminal) şi cea postsinaptică;
- componenta postsinaptică poate fi membrana diferenţiată a unei dendrite (sinapsă axodendritică), a
unui cor neuronal (sinapsă axosomatică) sau a unei fibre musculare (sinapsă neuromusculară sau placă
motorie).
Prin intermediul sinapselor neuroneuronale se realizează o reţea de recepţie, conducere, stocare şi
integrare a informaţiilor, în vederea elaborării unor răspunsuri reflexe sau voluntare.
Aceste răspunsuri sunt transmise prin intermediul sinapselor neuroefectoare la muşchi şi glande,
determinând reacţii de apărare şi adaptare a organismului la condiţiile variabile ale mediului.
Etapele transmiterii sinaptice sunt:
- sinteza mediatorului chimic;
- stocarea mediatorului în veziculele sinaptice;
- eliberarea mediatorului în fanta sinaptică, în cantitate proporţională cu frecvenţa impulsurilor;
- acţiunea mediatorului asupra membranei postsinaptice (creşterea permeabilităţii);
- apariţie potenţialului postsinaptic excitator (dacă în celulă pătrunde Na+) sau a potenţialului
postinaptic inhibitor (când pătrunde Cl- ce determină hiperpolarizarea membranei);
- inactivarea enzimatică a mediatorului.
Datorită succesiunii acestor procese apare întârzierea sinaptică de 0,5 – 1 ms.
Circulaţia unidirecţională a impulsului nervos de-a lungul unui şir de neuroni este determinată de
dispunerea veziculelor sinaptice numai în butonii terminali ai axonilor.
***
***Clasificarea sinapselor:
Din punct de vedere funcţional a. Cu transmitere chimică:
- adrenergice (mediatorul chimic este
adrenalina sau noradrenalina);
- colinergice (mediatorul chimic este
acetilcolina).
b. Cu transmitere electrică.
Din punct de vedere al efectului a. Excitatorii
b. Inhibitorii
După structurile implicate a. Interneuronale
- axo-somatice
- axo – dendritice
- axo – axonale
b. Neuron - receptor
c. Neuron – efector (de ex. , placa motorie)

Celulele gliale predomină numeric în ţesutul nervos. Celulele gliale au funcţii trofice (de nutriţie a
neuronilor), de susţinere şi reparatorie (de cicatrizare). Ele se interpun între neuroni şi vasele sangvine. Îşi
păstrează capacitatea de diviziune.

Organele nervoase sunt formate din ţesut nervos (neuroni şi celule gliale), ţesut conjunctiv şi vase
sanguine. Ţesutul nervos formează atât sistemul nervos central, cât şi cel periferic.