Geamana Alexandra,grupa 1552,FABBV

FALIMENTUL BANCAR ...SI APOI?

In mod normal falimentul unei firme este definit ca fiind punctul de insolventa la care valoarea datoriilor
acopera valoarea activelor detinute iar profitul net devine negativ,in acest caz compania fiind lichidata.In
cazul bancilor insa,atunci cand intervine falimentul exista mai multe politici de gestionare a situatiei:prima
este lichidarea bancii,caz in care depozitele sunt returnate si activele vandute.O alta cale este fuziunea bancii
falimentare cu o banca sanatoasa,acesteia permitandu-i-se sa achizitioneze banca fara activele „rele”,ce vor
fi ulterior vandute si,nu in ultimul rand,interventia guvernului prin oferirea de garantii asupra
activelor,asistenta si chiar nationalizarea bancilor.
Salvarea bancilor falimentare este o tema controversata si sensibila,iar multitudinea de pareri se
concretizeaza mai ales in diferitele tipuri de politici pe care guvernele decid sa le adopte.In continuare voi
prezenta fiecare metoda in parte,cu avantajele si dezavantajele ei pentru a putea concluziona in final care din
ele este mai eficienta.

Prima solutie si anume lichidarea imediata presupune inchiderea bancii dupa ce a fost declarata starea de
insolventa si lichidarea propriu-zisa care se face de catre o companie independenta(lichidator)sau de catre
banca centrala. Aceasta vinde activele,iar creditorii isi vor primi periodic sumele din recuperari,in ordinea
prioritatii stabilite de legile in vigoare ale tarii respective.In cazul in care clientii au depozite garantate
acestia isi vor primi suma asigurata la scurt timp dupa inchiderea bancii.Un avantaj al acestei metode ar
putea fi luarea in considerare pe viitor a unei discipline crescute a pietei:transparenta,oferirea unor
informatii suplimentare privind activele si pasivele etc.Pe de alta parte,principalul dezavantaj este
intarzierea cu care creditorii isi primesc banii si ca urmare pierderea increderii in sectorul bancar ce va
ingreuna legarea unor noi relatii pe viitor.

O alta alternativa la lichidarea imediata o reprezinta nationalizarea bancilor falimentare cu scopul de a o

pastra,statul devenind unicul actionar.Aceasta metoda presupune mai multe etape:dupa ce banca este
declarata insolventa si drepturile actionariilor diminuate la maxim,statul trebuie sa injecteze capitalul
necesar acoperirii capitalului negativ si oferirea unui surplus astfel incat banca sa indeplineasca normele
prudentiale.Cel mai important avantaj al acestei metode este faptul ca poate fi implementata rapid iar
creditorii bancii sunt protejati,increderea in sectorul bancar crescand considerabil chiar si in perioade de
criza.Mai mult,datorita faptului ca banca continua sa functioneze,clientii debitori pot face platile neintrerupt
si mentine legatura cu institutia bancara.

Pe de alta parte si dezavantajele ce pot aparea in cazul unei banci nationalizate sunt pe masura,acestea
avand avantaje competitive evidente comparativ cu celelalte banci intrucat datoriile lor sunt garantate de
catre stat.Astfel ele pot contracta depozite la o rata de dobanda mai scazuta si reduce valoarea de piata a
imprumuturilor.De asemenea,o data ce banca a fost nationalizata exista riscul ca fortele politice sa intervina
in actiunile companiei,favorizand anumite categorii de clienti.Un caz cunoscut in care s-a recurs la
nationalizare a fost salvarea bancii americane Continental Illinois Bank in 1984 de catre FDIC(Federal
Deposit Insurance Corp) care si-a asumat raspunderea asupra a 4,5 bilioane credite neperformante,devenind
actionar majoritar.
 O ultima solutie este achizitionarea de catre celelalte banci interesate a unei parti sau a intregii banci
falimentare,aceasta incetand sa mai existe iar costurile fiind mai reduse decat cele ale unei eventuale
lichidarii imediate.Aceasta metoda presupune cumpararea activelor „bune” ale bancii si asumarea
datoriilor,diferenta dintre acestea fiind oferita de catre guvern;iar activele rele fie sunt vandute,fie se
incearca un plan de management pentru ele.Fata de solutia anterioara,achizitionarea activelor se face intr-un
timp si mai scurt(in America aceste operatiuni dureaza 2-3 zile),rapiditatea fiind importanta in mentinerea
increderii clientilor;pentru acestia nimic nu s-a schimbat cu exceptia faptului ca banii au fost transferati la o
banca noua.

Un alt aspect pozitiv este ideea ca serviciile bancare in zona respectiva nu sunt intrerupte si bineinteles
posibilitatea creditorilor de a avea access in continuare la fondurile lor mentinand legaturile cu
banca.Dezavantajul major al acestor achizitii consta in avantajul de a fi protejat al tuturor deponentilor,chiar
si a celor ce nu au incheiat o asigurare a fondurilor.In acest fel,disciplina pietei va fi afectata si clientii nu isi
vor mai lua masuri de precautie.Un alt punct negativ il reprezinta costurile crescute ce ar trebui suportate
pentru a acoperi capitalul negativ,mai ales daca banca a functionat o perioada dupa ce a fost declarata starea
de insolventa.
Dupa cum am observat,toate cele trei metode implica anumite avantaje si dezavantaje iar interventia
guvernelor este din nou un subiect aprins de discutie.Unii considera sectorul bancar ca o parte separata cu
care statul nu ar trebui sa cheltuiasca sume considerabile,in timp ce restul sustin oferirirea ajutorului,chiar si
proportie de 100% din partea guvernelor,datorita efectelor devastatoare ce ar putea surveni asupra
economiei in cazul unor falimente in lant.Exista insa si solutii intermediare precum interventia partiala a
guvernelor(prin acordare de asistenta,garantarea datoriilor) combinata cu garantarea depozitelor.
Dintre toate aceste alternative,in contextul actual cand numarul falimentelor este in crestere(in America
132 de banci au intampinat dificultati in 2010),solutia optima pentru criza sistemului financiar o reprezinta
nationalizarea temporara,a declarat Nouriel Roubini, profesor de economie la Universitatea din New York
intr-un interviu acordat publicatiei Wall Street Journal in anul 2009. In opinia celui supranumit Dr. Doom al
economiei exista patru mijloace de "curatare"a sistemului bancar: recapitalizarea bancilor, impreuna cu
achizitionarea activelor toxice de catre o banca creata special in acest scop; recapitalizarea, impreuna cu
garantia guvernamentala a activelor toxice; achizitionarea activelor toxice de sistemul privat cu garantii
guvernamentale; nationalizarea directa a bancilor insolvente si revinderea catre sistemul privat dupa
"curatarea" lor.Dintre aceste solutii, profesorul american sustine ca nationalizarea ar fi cea mai potrivita
pentru ca astfel va fi rezolvata si problema preluarii bancilor mai slabe de catre competitori mai puternici
care pot fi afectati in urma acestor achizitii.
In concluzie,nu exista o reteta care sa functioneze pentru toate falimentele bancare care au loc,ci mai
degraba un mix,o combinatie de alternative tinandu-se cont atat de factorii ce au dus la criza bancara cat si
de costurile pe care le implica fiecare metoda in parte.

Bibliografie
 Wiley,J (2005);Modern banking, The Atrium, Southern Gate, Chichester, West Sussex PO19 8SQ,
England: John Wiley & Sons Ltd
 Hoelscher,D.(2006),Bank restructuring and resolution.Google books[Online].Available
at:http://books.google.ro(accessed:5.12.2010)
 Novac,A(2009), Nouriel Roubini, Dr. Doom al economiei:Nationalizarea bancilor e solutia
potrivita la criza financiara,22.02.2009[Online];available
at:http://www.economie.hotnews.ro(accessed:5.12.2010)