Conceptul de sistem expert

Sistemele expert sunt sisteme de programe bazate pe tehnicile inteligenţei

artificiale care înglobează cunoştinţele experţilor umani dintr-un domeniu bine
definit şi apoi le folosesc pentru rezolvarea problemelor dificile din acest
domeniu.
In esenţă acestă tehnologie permite reproducerea pe cale artificială a
raţionamentului uman, conturându-se trei curente principale de abordare
metodologică a raţionamentului artificial1:
Abordarea cognitivă în care raţionamentul natural este privit ca o suită de
stări şi procese mentale care transformă datele de intrare în date de ieşire iar
raţionamentul artificial încearcă să reproducă aceste stări mentale şi procese.
In cadrul realizărilor inteligenţei artificiale cognitive există metode de modelare
ce au servit ca suport pentru implementarea unor sisteme software de tipul
sistemelor de gestiune a colecţiilor de date numite sisteme de gestiune a bazelor
de cunoştinţe.
Modul de abordare cognitiv conduce la următoarea definiţie a inteligenţei
artificiale: Inteligenţa artificială este o tehnologie informatică care s-a dezvoltat
pe baza studiului raţionamentului uman fiind un ansamblu de tehnici şi metode
care permit captarea cunoştinţelor umane şi prelucrarea lor simbolică.
Abordarea pragmatică în care raţionamentul uman este privit tot ca o suită de
stări şi procese mentale care transformă datele de intrare în date de ieşire dar
raţionamentul artificial încearcă doar să simuleze simptomele de inteligenţă
adică să producă aceleaşi date de ieşire pentru aceleaşi date de intrare
(conceptul de “cutie neagră”). In această abordare au fost concepute primele
sisteme de inteligenţă artificială cu un înalt grad de utilitate denumite sisteme
expert.
Sistemele expert din primele generaţii au implementat conceptul de cutie neagră
încercând să facă abstracţie de orice model al cunoaşterii. Noile generaţii sunt
mai flexibile însuşindu-şi metode ale orientării cognitive.
Modul de abordare pragmatic stă la baza unei alte definiţii a inteligenţei
artificiale:
Inteligenţa artificială este acea parte a informaticii care are drept scop
executarea pe calculator a unor sarcini pe care omul într-un context dat le poate
face mai bine decât maşina.
Abordarea conexionistă în care raţionamentul natural este privit ca o suită de
stări şi procese neuronale iar raţionamentul artificial încearcă să reproducă
mecanic acestă activitate neurologică a creierului uman. In acest mod de
abordare se includ reţelele neuronale, sisteme care imită organizarea şi
funcţionarea materiei cenuşii.
In timp ce informatica clasică este definită ca fiind ştiinţa prelucrării automate a
datelor, informatica inteligentă este ştiinţa prelucrării automate a cunoştinţelor.
Informatica clasică are la bază noţiunea de prelucrare algoritmică iar
informatica inteligentă are la bază noţiunea de prelucrare simbolică in care
dispare distincţia dintre date şi programe. Văzută din acestă perspectivă
inteligenţa artificială este acea parte a informaticii care se ocupă cu rezolvarea
unor probleme prin prelucrare simbolică, nealgoritmică a informaţiilor.
Sistemele expert fac parte din clasa sistemelor cu inteligenţă artificială
pragmatică, deţinând un număr mare de cunoştinţe care să acopere în principiu
toate situaţiile posibile care pot apare în funcţionarea unui sistem social, tehnic
sau economic. Dacă sistemele expert au fost dezvoltate la început în domeniul
tehnic şi medical, în ultimul timp se asistă la o extindere acestora în domeniul
economic. După preluarea cunoştinţelor expertului uman, sistemele expert
multiplică şi explicitează experienţa acestuia, fapt foarte important ştiut fiind că
un expert uman într-un domeniu se formează greu şi necesită pe lângă
pregătirea şi experienţa profesională şi calităţi native.
Sistemele expert fac parte dintr-o gam\ de instrumente indispensabile
pentru realizarea de sisteme automate sau interactive capabile s\ efectueze
sarcini complexe. Nu se pot ignora toate raţionamentele calitative şi simbolice
care formeaz\ baza managementului unei întreprinderi. Inc\ de la început
sistemele expert au avut asociate instrumente de cercetare operaţional\ care au
facilitat construirea de sisteme de asistare foarte complexe pentru diagnostic
financiar, asistarea concepţiei produselor în întreprinderi şi în organizarea
producţiei.
Pentru definirea sistemelor expert este necesară o partajare a cunoştinţelor
expertului uman dintr-un anumit domeniu. Astfel un expert uman recunoaşte şi
rezolvă probleme din domeniul său de expertiză având o capacitate crescută
de a se orienta în aspecte precum: complexitatea, incertitudinea, inconsistenţa şi
aprecierile vagi. Pornind de aici, expertul uman trebuie să aducă problema în
stadiul în care lucrurile sunt cât mai simple, complete, precise, consistente şi
clare. Problema este trecută din sfera expertizei în sfera cunoştinţelor comune
de specialitate. In general, expertul uman acţioneză într-o clasă de probleme
slab structurate pentru care nu se pot defini algoritmi de rezolvare.
Sistemul expert, încercând să imite expertul uman, prezintă caracteristicile:
- cunoştinţele sunt independente de mecanismul de raţionament, nu depind
unele de altele iar modificarea unui element nu influenţează raţionamentul;
- sistemul expert trebuie să fie capabil să explice raţionamentele făcute şi să
argumenteze soluţiile obţinute;
- cunoştinţele folosite de sistemele expert sunt în principal de natură simbolică;
- sistemul expert trebuie să poată gestiona baze de cunoştinţe de volum mare
şi să trateze cunoştinţe inexacte şi incomplete;
- sistemul expert utilizează metode empirice, bazate pe experienţă, care conduc
la soluţiile cele mai bune;
- sistemul expert este specializat într-un anumit domeniu şi nu în rezolvarea unei
singure probleme.
Sistemele expert sunt total dependente de calitatea şi volumul cunoştinţelor
înmagazinate pe care apoi le folosesc pentru a simula raţionamentul uman şi de
a realiza procese deductive. Se impune astfel formalizarea cunoştinţelor prin
diferite metode de reprezentare a acestora pe baza fenomenului de cunoaştere.
Cunoaşterea este sinteza următoarelor concepte fundamentale proprii:
• fapte;
• reguli;
• strategii de raţionament.

Faptele sunt structuri de date complexe cu o semantică şi o semnificaţie proprie

derivată din sfera domeniului abordat.
Regulile sunt modalităţi de reprezentare şi utilizare a faptelor în procesul de
prelucrare a cunoştinţelor.
Distincţia dintre fapte şi reguli este evidenţiat\ de reprezentarea cunoştinţelor.
Strategiile de raţionament denumite şi metode euristice, exprimă sintetic
modalitatea de utilizare a regulilor, prin intermediul unui anumit tip de
raţionament: deductiv, inductiv sau mixt.
Prelucrarea cunoştinţelor necesită un sistem de stocare şi manipulare a
cunoştinţelor de natură să permită declanşarea şi emiterea de raţionamente.
La nivelul sistemelor expert se folosesc structuri de cunoştinţe cu funcţii similare
structurilor de date utilizate în stocarea şi prelucrarea de date.
Particularităţile cunoştinţelor referitoare la un domeniu dat sunt:
- cunoştinţele exprimă informaţii specifice pentru anumite clase de obiecte de
natură materială sau conceptuală;
- cunoştinţele sunt valabile şi dependente strict de starea şi evoluţia domeniului
de referinţă;
- cunoştinţele pot fi incomplete datorită caracterului lor implicit pentru expertul
uman şi dificil de formulat şi transmis calculatorului;
- cunoştinţele sunt integrabile în anumite limite deoarece acestea pot fi fixe sau
variabile, certe sau incerte, exacte sau inexacte.