PROIECTUL EUROPA 2030

Provocări și oportunități

Raport către Consiliul European

al Grupului de reflecție
privind viitorul UE 2030

RO
PROIECTUL EUROPA 2030
Provocări și oportunități

Raport către Consiliul European

al Grupului de reflecție
privind viitorul UE 2030

Mai 2010
2
DIN PARTEA MEMBRILOR GRUPULUI DE
REFLECȚIE CĂTRE CONSILIUL EUROPEAN

Stimate Președinte și stimați membri ai Consiliului European,

Avem onoarea de a vă transmite raportul solicitat de Consiliul European, în cadrul reuniunii

sale din 14 decembrie 2007, cu privire la provocările cu care s-ar putea confrunta UE în
2030 și la modul în care le-am putea aborda.

Acest raport reflectă activitatea unui grup eterogen de persoane având priorități și interese
diverse. Raportul este rezultatul unor dezbateri și discuții extinse, cuprinzând în același timp
consens și compromis. Nu toate propunerile se bucură de susținerea fiecărui membru, dar
fiecare membru susține majoritatea conținutului acestuia.

Incertitudinea care caracterizează vremurile noastre a făcut ca sarcina ce ne-a fost

încredințată să fie deosebit de dificilă. Am fost obligați să ne bazăm, în analiza noastră,
numai pe acele tendințe pe termen lung care sunt mai ușor de evidențiat.

Concluziile noastre nu sunt liniștitoare nici pentru Uniune, nici pentru cetățenii noștri:
o criză economică globală, state care vin în ajutorul băncilor, îmbătrânirea populației care
pune în pericol competitivitatea economiilor noastre și durabilitatea modelelor noastre soci-
ale, presiunea descendentă asupra costurilor și salariilor, provocările schimbărilor climatice
și dependența energetică în creștere, precum și mutația către est înregistrată în distribuția
globală a producției și a economiilor. Și deasupra tuturor acestora, amenințările terorismu-
lui, criminalității organizate și proliferării armelor de distrugere în masă.

UE va fi capabilă să își mențină și să își sporească nivelul de prosperitate în această

lume în schimbare? Va fi aceasta capabilă să promoveze și să protejeze valorile și
interesele Europei?

Răspunsul nostru este pozitiv. UE poate fi un agent al schimbării în lume, un inițiator

de tendințe, și nu doar un martor pasiv. Dar acest lucru va fi posibil numai dacă acționăm
împreună; provocările care se prezintă înaintea noastră sunt prea ample pentru a putea
fi abordate individual de oricare dintre țările europene. Abilitatea noastră de a influența
evoluțiile dincolo de frontierele noastre va depinde, la rândul său, de capacitatea noastră de
a asigura o creștere solidă și coeziunea internă în cadrul Uniunii. Aceasta este concluzia la
care a ajuns Grupul nostru de reflecție, în urma unor deliberări și a unor consultări intense
cu numeroși experți și cu numeroase instituții.

Toți membrii acestuia sunt de acord asupra unei chestiuni fundamentale: Europa se află în
acest moment într-un punct de cotitură al istoriei sale. Vom putea depăși provocările
care ne așteaptă în viitor numai dacă toți - politicieni, cetățeni, angajatori și angajați
- reușim să ne reunim în vederea unui nou scop comun, definit de necesitățile epocii
actuale.

3
 De la formarea grupului nostru, Europa a cunoscut o serie de evoluții importante, inclusiv
criza instituțională provocată de respingerea Tratatului de la Lisabona și recenta criză finan-
ciară care a declanșat o recesiune globală.

Ratificarea cu succes a Tratatului de la Lisabona ne-a permis să punem capăt unei lungi
perioade de introspecție care a îndepărtat atenția Uniunii de la provocările majore care ne
afectează viitorul.

Din nefericire, criza financiară, care a fost rezultatul deficiențelor din funcționarea și supra-
vegherea instituțiilor noastre financiare se face încă simțită. Situația din Uniune și prin
urmare, concluziile noastre, au fost profund influențate de ramificațiile sociale, economice și
politice ale crizei. În acest moment crucial, UE trebuie să acționeze împreună cu hotă-
râre, evitând tentațiile protecționiste.

Această criză, ale cărei origini s-au aflat de cealaltă parte a Atlanticului, a afectat Europa mai
mult decât oricare altă regiune a lumii prin scoaterea la suprafață a deficiențelor structurale
ale economiei europene care au fost diagnosticate de mult timp, dar care au fost multe prea
adesea ignorate.

Prin urmare, această criză a acționat ca un semnal de alarmă pentru Europa, cerându-i să
răspundă la schimbarea ordinii globale. La fel ca orice transformare, această ordine care va
rezulta va avea învingători și învinși. Dacă Europa nu dorește să se afle în rândurile învinșilor,
aceasta trebuie să privească înainte și să înceapă un program ambițios de reforme pe
termen lung în următorii douăzeci de ani.

Liderii UE trebuie să adopte în continuare măsuri pentru a depăși actuala criză, dar
acestea trebuie să fie legate de reformele pe termen mediu și lung de care Uniunea
are nevoie. Vorbim despre Uniune datorită pieței noastre unice, monedei noastre unice și
pactului nostru de stabilitate și de creștere, ceea ce înseamnă că suntem interdependenți.
Europenii trebuie să abordeze criza împreună sau să asiste rând pe rând la eșecul inițiativelor
noastre.

Pentru a ieși complet din criză, trebuie să continuăm măsurile de stimulare până când
economiile noastre pot funcționa autonom. Dacă cheltuielile sunt întrerupte prea devreme,
redresarea noastră poate aluneca pe panta inversă. Principala noastră prioritate trebuie să
rămână crearea locurilor de muncă și a creșterii economice. Iar acele state membre care nu
își mai pot permite să cheltuiască, din cauza operațiilor riscante de salvare, a creșterii chel-
tuielilor sociale și a declinului surselor de venit, vor trebui să se bazeze pe UE și pe alte state
membre să preia inițiativa de stabilire a condițiilor redresării economice.

Consolidarea guvernanței economice în UE este imperios necesară pentru a evita șocurile

asimetrice care derivă din coexistența uniunii noastre monetare și a pieței noastre unice
cu politicile economice divergente. Originile acestei crize au avut prea puțin de-a face cu

4
moneda euro și cu pactul de stabilitate și de creștere, dar aceste mecanisme nu au fost
suficiente pentru a asigura convergența economică pe timpul crizei. UE trebuie să găsească
soluții la dezechilibrele existente între statele membre, analizând și corectând pierderile
la nivelul competitivității reflectate în balanța de plăți și în deficitele de cont curent.
Aceste chestiuni trebuie să fie incluse printre criteriile de convergență ale Uniunii și este
necesar un instrument de asigurare a stabilității monetare pentru a răspunde crizelor nepre-
văzute.

Dacă UE dorește să evite repetarea crizei, aceasta trebuie să introducă urgent

reforme în funcționarea și supravegherea instituțiilor noastre financiare. În prezent,
acele instituții financiare au schimbat doar câteva dintre practicile care au dus la criză, cu
excepția reducerii semnificative a împrumuturilor acordate. Ar fi de dorit ca aceste reforme
să fie coordonate între membrii G20, dar până la realizarea acestui lucru, UE trebuie să își
dezvolte propriile norme și mecanisme de reglementare pentru control și supraveghere.
Cetățenii noștri nu vor tolera pur și simplu o altă operație de salvare de amploarea celei la
care am asistat.

Privind spre orizontul anului 2030, europenii vor avea nevoie de o economie socială de
piață durabilă și extrem de competitivă pentru a menține coeziunea socială și pentru
a lupta împotriva schimbărilor climatice.

Aceasta va impune un program de reforme ambițios, cu priorități clare și cu mecanisme de

punere în aplicare mult mai eficiente decât poate oferi metoda deschisă de coordonare. În
acest context, presupunem că noua strategie a Comisiei Europa 2020 va reprezenta o parte
din acest efort major.

Prin urmare, UE trebuie să pună în aplicare fără întârziere reformele structurale încă neapli-
cate din Agenda de la Lisabona. Aceasta va impune reformarea mecanismelor de punere
în aplicare ale noii strategii, prin intermediul unui sistem mai eficient de stimulente, pentru
a asigura îndeplinirea certă a obiectivelor stabilite de Consiliul European și de alte instituții
europene.

Capitalul uman este instrumentul strategic cheie pentru asigurarea succesului în

economia globală. Însă Europa are o întârziere considerabilă în cursa către o economie a
cunoașterii. Recuperarea decalajului va necesita un efort coordonat. Statele membre trebuie
să mobilizeze resursele pe care au convenit să le investească în C&D cu ajutorul sectorului
privat și să reformeze toate aspectele educației, inclusiv formarea profesională. Uniunea
trebuie să acționeze și prin intermediul propriilor instrumente bugetare revizuite, utilizând în
același timp mai bine Banca Europeană de Investiții și Fondul european de investiții. În final,
trebuie să luăm în considerare posibilitatea inițierii unor noi surse de venituri, de exemplu,
prin impunerea unei taxe pe carbon.

5
 UE trebuie să pună în aplicare o politică energetică comună cu dimensiuni interne și
externe, care ne va permite să obținem o eficiență energetică mai ridicată și economii de
tipul celor încurajate în strategie Europa 2020 și să ne diversificăm sursele de aprovizionare
cu energie din țările terțe. Europenii trebuie, de asemenea, să deschidă o dezbatere serioasă
cu privire la cererea de energie nucleară sigură în Europa și să definească contururile unui
sistem permanent de stimulente pentru dezvoltarea unor surse alternative energie.

UE trebuie să fie în continuare un lider în lupta împotriva schimbărilor climatice. Însă

pentru a fi mai eficientă și mai relevantă în ordinea mondială emergentă, aceasta trebuie să
evite repetarea erorilor pe care le-am făcut la Copenhaga. Va fi necesară elaborarea unei
strategii cu adevărat comune care ne-ar permite să ne apărăm mai bine interesele.

Europenii trebuie să abordeze provocarea noastră demografică. Dacă nu se iau măsuri

urgente, îmbătrânirea societăților noastre va pune o presiune insuportabilă asupra sisteme-
lor noastre sociale, de sănătate și de pensii și ne va submina competitivitatea economică.
Printre măsurile prioritare trebuie să se numere creșterea proporției femeilor în rândul forței
de muncă, facilitarea unui mai bun echilibru între viața profesională și cea personală, o
reformă a abordării noastre asupra pensionării, astfel încât să fie percepută ca un drept, și
nu ca o obligație, precum și dezvoltarea unei politici mai proactive privind imigrația, adec-
vată nevoilor noastre demografice și celor ale pieței muncii.

UE trebuie să consolideze piața unică împotriva tentațiilor naționalismului economic

și să o finalizeze pentru a include serviciile, societatea digitală și alte sectoare care au
potențialul de a deveni principalele locomotive ale creșterii economice și creării de locuri de
muncă într-o piață de 500 de milioane de utilizatori și consumatori. Consolidarea și finaliza-
rea pieței unice ar trebui să fie însoțite de coordonarea îmbunătățită a taxelor.

Europenii trebuie să reformeze piața muncii și să își modernizeze practicile de

guvernanță a întreprinderilor. Dacă dorim să realizăm întregul potențial al revoluției
tehnologice, trebuie să aducem modificări majore structurilor piețelor muncii. Unele state
membre au pus deja în aplicare cu succes reforme bazate pe modelul flexicurității; trebuie
să învățăm din aceste experiențe și să le adaptăm la circumstanțele noastre naționale
variate. Trebuie să creștem capacitatea lucrătorilor noștri de a ocupa un loc de muncă și
flexibilitatea companiilor noastre într-o economie aflată într-un flux continuu. Îmbunătățirea
productivității muncii trebuie să devină o prioritate, iar câștigurile în materie de productivi-
tate trebuie să devină direct proporționale cu nivelurile veniturilor.

Abordarea acestor provocări nu va impune modificări ale tratatului. Iar conform

mandatului nostru, nici raportul nu face o distincție riguroasă între diferite niveluri
ale puterii sau a nivelului la care trebuie să se acționeze. Noi nu ne-am concentrat
asupra celor care trebuie să acționeze, ci asupra cursului acțiunii care ar trebui urmat fără
întârziere. Aceasta înseamnă, de asemenea, că trebuie să se evalueze urgent nivelurile
bugetare existente și prioritățile, inclusiv finanțarea alocată de Uniune și cea prevăzută de

6
statele membre în urmărirea priorităților convenite la nivelul UE. Atunci când obiectivele
ambițioase sunt urmărite cu resurse limitate și cu mecanisme de punere în aplicare slabe,
avem o rețetă pentru dezamăgiri.

Dacă UE dorește să își atingă obiectivele, Consiliul European și Eurogrupul vor trebui să
își consolideze rolul de lider, în coordonare cu Comisia și cu Parlamentul European.

Și pe măsură ce ne angajăm în aceste reforme, trebuie să profităm pe deplin de noile

instrumente incluse în Tratatul de la Lisabona pentru a dezvolta o mai mare participare a
cetățenilor la Uniune, o politică de securitate internă și externă eficientă, relații mai solide
cu vecinii noștri, precum și abilitatea de a ne reprezenta interesele dincolo de frontierele
noastre.

Proiectul UE ar trebui să devină și proiectul cetățenilor. Cetățenii noștri sunt convinși, adesea
chiar mai convinși decât conducătorii lor, după cum demonstrează sondajele, că este în
interesul Uniunii și al statelor sale membre ca UE să devină un actor global mai relevant și
mai eficient și să vorbească cu o singură voce în eforturile sale de promovare a intereselor
noastre comune.

Cetățenii noștri solicită o mai bună coordonare europeană în lupta împotriva criminalității
organizate și terorismului, întrucât aceștia știu că este singura cale de a aborda aceste
provocări într-un spațiu în care oamenii sunt liberi să circule peste frontiere.

Cetățenii noștri înțeleg că bunăstarea, dezvoltarea și securitatea noastră sunt legate de cele
ale vecinilor noștri, cu care trebuie să dezvoltăm o cooperare deosebit de strânsă în urmări-
rea intereselor noastre comune.

Cetățenii noștri știu că politicile noastre externe vor fi mai puternice și mai eficiente dacă
suntem capabili să acționăm împreună în apărarea intereselor noastre, și nu într-o etalare a
lipsei noastre de unitate, în care fiecare stat membru concurează pentru rolul de protago-
nist în stilul vremurilor de mult apuse.

Cetățenii noștri doresc ca Uniunea Europeană să le servească interesele și prin urmare, se

așteaptă ca drepturile lor civile, familiale și de ocupare a unui loc de muncă să îi însoțească
oriunde se deplasează în interiorul Uniunii. Prin garantarea transferabilității drepturilor soci-
ale Uniunea va căpăta substanță în ochii cetățenilor noștri.

Toate acestea invită la un nou acord între instituțiile europene și actorii economici și sociali
și între diferitele niveluri de putere - național, regional și local. Mai presus de toate, situația
impune o conducere politică puternică, o formă de conducere marcată de capacitatea de
a întreține un dialog onest și fructuos cu cetățenii și de a guverna în parteneriat. Asigurarea
sprijinului cetățenilor noștri va fi vital nu numai pentru ca Uniunea să facă față impactu-

7
 lui economic și social al crizei, dar și pentru a derula reformele structurale necesare dacă
Europa își dorește să se îndrepte spre viitor mai puternică.

UE este mai mult decât o piață comună. Aceasta este în același timp o Uniune a valorilor.
Cu sprijinul cetățenilor Europei, UE poate conduce eforturile de abordare a provocărilor
globale majore. Confruntați cu o criză pe care nu au creat-o, cetățenii noștri își vor reîn-
noi încrederea în proiectul european numai dacă liderii lor sunt corecți față de aceștia cu
privire la amploare provocărilor care îi așteaptă și dacă aceștia sunt chemați să depună
eforturi comparabile cu cele care au adus prosperitate Europei după cel de-al Doilea Război
Mondial.

Cu stimă,

MEMBRII GRUPULUI DE REFLECȚIE

Felipe González Márquez, Președinte Vaira Vīķe-Freiberga, Vicepreședinte

Jorma Ollila, Vicepreședinte Lykke Friis (până în noiembrie 2009)

Rem Koolhaas Richard Lambert

Mario Monti Rainer Münz

Kalypso Nicolaïdis Nicole Notat

Wolfgang Schuster Lech Wałęsa

8
CUPRINS

DIN PARTEA MEMBRILOR GRUPULUI DE REFLECȚIE CĂTRE CONSILIUL EUROPEAN 3

UE POATE ALEGE 11

REÎNNOIREA MODELUL SOCIAL ȘI ECONOMIC AL EUROPEI 15

CREȘTERE ECONOMICĂ PRIN CUNOAȘTERE: RESPONSABILIZAREA INDIVIDULUI 21

PROVOCAREA DEMOGRAFICĂ: ÎMBĂTRÂNIREA, MIGRAȚIA ȘI INTEGRAREA 25

ENERGIA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE: O NOUĂ REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ 31

SECURITATEA EXTERNĂ ȘI INTERNĂ: ETERNA PROVOCARE 37

EUROPA ÎN LUME: TRANSFORMAREA ÎNTR-UN ACTOR ASERTORIC 43

UE ȘI CETĂȚENII SĂI 47

DEZVOLTAREA PE BAZA PUNCTELOR-FORTE ALE UE 51

MULȚUMIRI 53

9
10
UE POATE ALEGE

De la sfârșitul Războiului Rece, viteza și amploarea schimbări-
lor au fost uluitoare. În ultimii douăzeci de ani s-au înregistrat
schimbări în toate domeniile: modul în care ne desfășurăm
activitatea, modul în care consumăm, modul în care călătorim,
modul în care ne raportăm la celelalte persoane, motivele
pentru care empatizăm, aspectele care ne provoacă teamă,
toate au înregistrat transformări. Majoritatea acestor schim-
bări ne-au luat prin surprindere. Criza financiară mondială
reprezintă doar ultimul dintr-o serie de evenimente care ne-au
zdruncinat sistemele de convingeri și de credințe. Pentru prima
dată în istoria recentă a Europei, există o teamă larg răspân-
dită că nivelul de trai al copiilor din ziua de azi va fi mai scăzut
decât cel al generației părinților lor. Trăim în prezent într-o eră
a incertitudinii.
Această situație reprezintă o provocare fără precedent pentru
Uniunea Europeană. Pe parcursul celei mai mari părți a
existenței sale, UE a reprezentat un pol de stabilitate internă, a
adus pacea, democrația și un nivel consistent de prosperitate
pe jumătate de continent după al Doilea Război Mondial. În
timp, a inclus și cealaltă jumătate a Europei prin intermediul
unui proces de integrare politică și economică fără prece-
dent. Aceste succese i-au permis Uniunii Europene să devină
cea mai mare putere economică a lumii, cuprinzând o piață
și o monedă unice. Cu toate acestea, cetățenii europeni se
îndreaptă către un viitor tot mai complex și mai incert, lipsit de
scopul comun care a caracterizat integrarea postbelică inițială.

Previziuni pentru Uniunea Europeană în 2030

„Pentru fiecare din următoarele, vă rugăm precizaţi dacă, în opinia dumneavoastră, în

2030, Uniunea Europeană… ?”

Nu ştiu

Nu,
probabil că nu

Da, probabil

„… va fi numai o „… va avea, prin „… va fi o putere „… va depăşi cu

putere economică euro, o monedă mai diplomatică de prim mult limitele
secundară.” puternică decât rang în lume.” continentului
dolarul.” european.”
în procente

Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

11
 Previziuni pentru viaţa cetăţenilor europeni în 2030
„Imaginaţi-vă cum va fi Uniunea Europeană în 2030. În comparaţie cu astăzi, viaţa
cetăţenilor europeni va fi …?”
Mai uşoară
Mai dificilă
Nici mai uşoară, nici mai dificilă
Nu ştiu
în procente
Realizările precedente ale UE s-au axat pe propriul său colț
de lume. Pe parcursul etapelor succesive ale integrării, mediul
extern al Europei a rămas relativ stabil. Astăzi situația se află
la polul opus. În întreaga lume se produc schimbări rapide.
În următorii douăzeci de ani, nu numai că vor exista mai
mulți poli ai puterii; în plus, centrul de gravitate al lumii se
va deplasa către Asia și către sudul lumii, către noi actori
din sectorul public și privat, propagându-se ascendent în
instituțiile transnaționale. Provocările cu care se confruntă
Europa în prezent sunt generate în aceeași măsură de
evoluțiile înregistrate în afara granițelor sale și de timiditatea
UE în abordarea acestora. Dacă Uniunea dorește să își asigure
viitorul, aceasta va trebui să își ajusteze obiectivele și politicile
pentru a aborda lumea aflată în schimbare rapidă.
Abordarea transformărilor dramatice din lume
Ultimii douăzeci de ani au cunoscut neliniști, iar în următorii
douăzeci, această tendință se va accentua. Se ivește o nouă
lume multipolară, în care puterea este mai difuză, iar dinamica
internațională este mai complexă. Cu o creștere mai lentă
decât cea a principalilor săi concurenți, ponderea Uniunii în
bogăția mondială scade în mod inevitabil. Capitalul uman
al UE a susținut mult timp economia acesteia, având la bază
inovarea și creativitatea avansate. Dar în prezent, alte regiuni
avansează prin niveluri mai ridicate de investiții în cercetare,
dezvoltare tehnologică și inovare. Se preconizează că, până în
2030, Asia se va afla în fruntea evoluțiilor științifice și tehno-
12
Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27
logice, producând bunuri cu o valoare ridicată, capabile să
transforme producția și calitatea generală a vieții.
Pe măsură ce economiile emergente recuperează decalajul
față de țările puternic industrializate în ceea ce privește stan-
dardele de viață, consumul global de energie crește. Până în
2030, cerințele în materie de energie la nivel mondial ar putea
fi cu 50% mai ridicate decât în prezent, iar combustibilii fosili
vor reprezenta 80% din aprovizionarea cu energie. Va crește
dependența de importurile de energie, iar UE va importa
aproape două treimi din necesarul său de energie.
În plus, disponibilitatea energiei și a altor resurse esențiale va
fi probabil afectată în mod negativ de schimbările climatice și
există numeroase previziuni referitoare la deficite severe până
în 2030. Volatilitatea prețurilor și nesiguranța în materie de
aprovizionare vor fi de asemenea exacerbate de instabilita-
tea politică din țările bogate în resurse energetice. Creșterea
energiei din surse regenerabile va fi mai rapidă decât cea a
energiei din surse tradiționale, dar, până în 2030, aceasta va
reprezenta în continuare numai o mică parte a aprovizionării
mondiale cu energie. Incapacitatea noastră de a frâna pierde-
rea biodiversități accentuează această tendință, prezentând
implicații serioase pentru viabilitatea economică pe termen
lung.
Aceste tendințe se manifestă în contextul unor transformări
majore ale societății în țările noastre. Într-o societate care se
confruntă cu îmbătrânirea populației, cu un număr aproape
dublu de persoane peste 65 de ani pentru fiecare persoană
activă față de situația din prezent, statele membre ale UE vor
trebui să depună eforturi considerabile pentru a își finanța
regimurile de asistență socială și pentru a menține persoanele
mai în vârstă în rândurile forței de muncă. Reducerea ofertei
interne de forță de muncă și de competențe va obliga Europa
să atragă mai mulți lucrători migranți, cu implicații asupra
capacității noastre de a gestiona integrarea în societate. În cele
din urmă, revoluția tehnologică și a comunicațiilor modifică
atât relațiile noastre personale, cât și profesionale, impunând
noi modele de viață și de activitate pe care multe persoane le
pot considera prea dificil de adoptat.
Alegerea este clară pentru UE: reformă sau declin
Multe dintre aceste evoluții au fost accelerate de actuala criză
economică și financiară, cea mai gravă criză de acest gen după
Marea Depresie, iar UE va avea nevoie de câțiva ani pentru a se
redresa pe deplin. Criza a scos în evidență deficiențele structu-
rale care afectează cea mai mare parte a economiei europene:
o productivitate mai scăzută, șomaj structural, flexibilitatea
inadecvată a pieței forței de muncă, competențe vetuste și
creștere economică slabă.
În același timp, impactul mai redus al crizei în țări precum
China și India, precum și redresarea mult mai rapidă a aces-
tora au dus la apariția unui curent de opinie care consideră
schimbările rapide cu care se confruntă economia mondială
mai puțin benigne. În prezent, există preocuparea că econo-
miile emergente și-ar putea atinge potențialul economic
deplin, profitând de deficiențele structurale ale Europei. În
realitate, deplasările actuale ale producției economice pot fi
reciproc avantajoase, ducând la niveluri ridicate de investiții,
comerț și consum pentru toate părțile. Dar UE nu poate
presupune că dezvoltarea altor părți va duce în mod necesar
la o situație reciproc avantajoasă. Dacă UE nu se adaptează la
necesitățile economiei globale, există un real pericol ca decli-
nul relativ al Europei să devină absolut.
După 50 de ani de consolidare, atât prin aprofundare cât și
prin extindere, UE se confruntă cu o alegere fundamentală.
Anul 2010 ar putea marca începutul unei noi etape pentru
UE, iar următorii 50 de ani ar putea evidenția rolul UE ca
actor global asertoric sau, dimpotrivă, Uniunea și statele sale
membre ar putea aluneca pe panta marginalizării, devenind o
peninsulă tot mai insignifiantă din vestul continentului asiatic.
Urmărirea unei ambiții globale nu ar trebui să ducă la diminu-
area reformelor pe plan intern, dimpotrivă, influența externă
nu poate fi exercitată fără o creștere solidă și fără coeziune
internă la nivelul Uniunii Europene. Era în care trăim a deve-
nit, cu certitudine, una globală, o transformare care duce
la apariția unor noi învingători și a unor noi învinși. Dacă nu
dorim să ne numărăm printre învinși, trebuie să întreprindem
acțiuni ambițioase acum.
De ce Uniunea Europeană?
Provocările cu care ne confruntăm în prezent diferă de cele
din trecut și necesită răspunsuri diferite. Indiferent dacă ne
raportăm la declinul demografic și economic relativ, la schim-
bările climatice sau la deficiențele energetice, provocările pot
fi înțelese sau abordate în mod corespunzător numai într-un
context global și regional. În această context, UE își poate
demonstra valoarea ca o entitate care reprezintă mult mai
mult decât suma statelor sale membre. Combinând niveluri de
putere multiple, de la nivelul global la cel local, UE este mai
capabilă decât orice alt stat membru să răspundă provocărilor
majore ale secolului al XXI-lea.
Acest lucru nu se va întâmpla în mod automat. Chiar dacă
UE dispune de structurile și instrumentele necesare, acestea
trebuie exploatate de statele membre cu fermitate și în scopul
adecvat. În mod fundamental, agenda comună a UE se reduce la
două provocări cuprinzătoare și integrate: asigurarea durabilității
modelului nostru economic și social și dezvoltarea mijloacelor
pentru sprijinirea și apărarea acestui model, precum și a valorilor și
intereselor noastre comune pe scena mondială. În consecință, ar
trebui să sprijinim noua agendă „Europa 2020” a Comisiei, dar în
ultimă instanță, aceasta ar trebuie încorporată într-o perspectivă
mai largă.
Pentru ca UE să devină un actor eficient și dinamic la nivel
mondial, trebuie, de asemenea, să plasăm solidaritatea în centrul
proiectului european. Solidaritatea nu reprezintă un drept
13
 Chestiuni importante cu care ne vom confrunta în 2030
„Imaginându-vă în continuare cum va fi anul 2030 , în opinia dumneavoastră, care vor
fi cele mai importante două chestiuni cu care se va confrunta (ŢARA NOASTRĂ)
în 2030?” (MAX. 2 RĂSPUNSURI)
Situaţia economică

Şomaj

Criminalitate

Pensii

Protecţia mediului

Sistemul de sănătate

Imigraţie

Preţuri în creştere/inflaţie

Terorism

Impozitare

Locuinţe

Sistemul educaţional

Apărare/afaceri externe

în procente
Nu ştiu: 8 %
Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27

necondiționat, aceasta depinde de responsabilitatea individuală

și colectivă. În acest sens, aceasta poate și trebuie să stea la baza
procesului decizional și a relațiilor UE la toate nivelurile, între indi-
vizi și generații, precum și între localități, regiuni și state membre.

Cu toate acestea, cetățenii europeni întâmpină încă mari dificultăți

în găsirea răspunsurilor la problemele lor în UE. Dacă dorim ca
misiunea noastră să fie comună, politicienii și cetățenii trebuie
să își asume apartenența la proiectul european. Dacă guvernele
continuă să considere UE și instituțiile sale drept străine sau ostile,
când și după cum le servește interesele, speranța creării acelui tip
de identificare populară cu UE care este necesară pentru succesul
acesteia este foarte mică. Dimpotrivă, pentru a avea succes, UE
are nevoie de sprijinul reînnoit al cetățenilor săi, prin asigurarea
unei mai mari participări și transparențe.

14
REÎNNOIREA MODELUL SOCIAL ȘI ECONOMIC
AL EUROPEI
Comunitatea Europeană se întemeiază pe un model economic
și social distinct, menționat în Tratatul de la Lisabona drept
„economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate”.
Există o serie de variante ale acestui model, ale căror performanțe
variază din punct de vedere calitativ, dar toate se reunesc, în
mare măsură, într-un cadru comun. Întemeiat pe ideea conform
căreia creșterea economică ar trebui urmărită prin intermediul
pieței în scopuri sociale, modelul se bucură de o acceptare publică
largă. Modelul a contribuit la transformarea Europei după cel
de-al Doilea Război Mondial într-un spațiu cu industrii și servicii
puternice, cu un potențial ridicat de creare de locuri de muncă,
care, la rândul său a generat un sistem echitabil de protecție soci-
ală. Astfel, s-a creat un „cerc virtuos” care a reunit solidaritatea,
responsabilitatea și competitivitatea.
Cu toate acestea, date fiind noile presiuni interne și globale,
modelul respectiv trebuie redefinit și adaptat la un context aflat
în schimbare. În ultimele două decenii, potențialul UE de a genera
Piaţă în oraş - până la urmă, toate afacerile sunt locale. Foto: Schubert
creștere economică și locuri de muncă și, în consecință, de a
îmbunătăți standardele de viață, a rămas în urma potențialului
principalilor săi parteneri comerciali. Cu toate că unele dintre
statele sale membre au reușit să iasă din acest tipar, în gene-
ral, situația continuă în prezent. Criza economică și financiară
actuală a scos în evidență deficiențele structurale de la baza
economiei europene, acționând ca un semnal de alarmă.
Confruntată cu competitivitatea tot mai ridicată a economiilor
emergente și dezvoltate, UE trebuie să inițieze un program de
reforme nou și ambițios, care să vizeze consolidarea eficienței
economice.
În același timp, consensul existent cu privire la model depinde
de menținerea în continuare a echilibrului între dimensiunea
socială și dimensiunea de piață ale acestuia. Acest echilibru a
fost perturbat în timp, pe măsură ce au crescut inegalitățile
sociale. Pentru unii cetățeni ai UE excluziunea socială și
condițiile precare de muncă reprezintă în continuare o reali-
15
Programe de educaţie şi formare profesională pentru un succes profesional. Foto: Hass
tate. Încetarea reformelor economice nu reprezintă răspunsul
la această problemă. Dimpotrivă, accentul reînnoit asupra
creșterii eficienței economice trebuie însoțit de noi politici
sociale. Cu alte cuvinte, viabilitatea modelului economic și
social al Europei va depinde de capacitatea noastră de a resta-
bili un echilibru dinamic între dimensiunea economică, socială
și de mediu a dezvoltării.
Căutarea creșterii economice și a locurilor de
muncă
O economie puternică și competitivă la nivel mondial caracte-
rizată de o productivitate ridicată reprezintă o condiție prea-
labilă pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Creșterea
economică se bazează din ce în ce mai mult pe schimbări
tehnologice și pe o specializare sporită în contextul accentuă-
rii globalizării. Aceste evoluții afectează lucrătorii și compani-
ile, precum și funcționarea piețelor și gestionarea companiilor
datorită unui proces de transformare structurală. Digitalizarea
crește potențialul externalizării, iar revoluția TIC poate oferi
un spațiu amplu pentru creșterea productivității timp de mai
multe decenii de acum înainte.
UE poate consolida procesul de creștere prin dezvoltarea
pieței interne, de exemplu, în domeniul serviciilor, precum
16
și prin combaterea tuturor formelor de protecționism și
prin asigurarea unei finalizări reușite a rundei de la Doha.
Creșterea producției de servicii inovatoare și dinamice nu ar
trebuie să fie perturbată de sarcini inutile impuse forței de
muncă și companiilor, iar spiritul antreprenorial și asumarea
riscurilor ar trebui încurajate. În viziunea noastră comună,
schimbările tehnologice, globalizarea și îmbătrânirea
populației necesită reforme structurale urgente în vederea
consolidării flexibilității, competitivității și dinamismului.
Reformarea pieței forței de muncă este esențială pentru a crea
locuri de muncă mai multe și mai bune. Statele membre ar trebui
să urmărească îmbunătățirea a trei aspecte-cheie ale piețelor
forței de muncă: flexibilitatea și securitatea forței lor de muncă
(„flexicuritatea”), mobilitatea forței de muncă și cultura și practi-
cile în materie de gestionare a întreprinderilor. Ratele de partici-
pare a forței de muncă trebuie de asemenea îmbunătățite (a se
vedea secțiunea referitoare la demografie de mai jos).
Capacitatea forței de muncă de a se adapta la modificări
constante ale producției reprezintă un element-cheie pentru
menținerea productivității. Flexibilitatea muncii trebuie să fie
contrabalansată de securitatea muncii. Într-o lume aflată în
schimbare rapidă, nu locurile de muncă trebuie protejate, ci
persoana care pierde un loc de muncă, îmbunătățind abilita-
tea acesteia de a ocupa un loc de muncă. „Flexicuritatea” este
cel mai bun mod de a asigura această protecție, permițând
lucrătorilor să profite de piețele dinamice ale forței de muncă
și să realizeze tranziția către locuri de muncă mai bune.
Capacitatea de a dobândi și de a-și adapta competențele pe
parcursul vieții, îmbinată cu crearea condițiilor pentru transfe-
rul acestora între statele membre și în cadrul lor este esențială
în această abordare.
În prezent, lucrătorii și antreprenorii întâmpină încă dificultăți în
a accesa și a înțelege normele și reglementările care se aplică în
cazul ocupării unui loc de muncă sau al începerii unei noi afaceri.
Deși birocrația nu poate fi eliminată prin legislație, aceasta nu ar
trebui să reprezinte un impediment în calea mobilității. Cel mai
important, ar trebui ca transferul drepturilor de securitate socială
între statele membre să fie accesibil, o dată pentru totdeauna.
Trebuie asigurată recunoașterea calificărilor pe teritoriul UE, iar
multilingvismul trebuie încurajat. De asemenea, UE ar trebui
să elaboreze o nouă „politică a tranziției profesionale”, pentru
a încuraja și facilita tranziția între locuri de muncă, precum și
pentru a sprijini dimensiunea socială a Uniunii.
În cele din urmă, sunt necesare modificări profunde în ceea
ce privește cultura și practicile în materie de gestionare ale
întreprinderilor, dacă se dorește ca eforturile de actualizare
a competențelor forței lor de muncă să se bucure de succes.
Întreprinderile vor trebui să sprijine într-o măsură mai mare
inițiativele în domeniul forței de muncă și inovarea deschisă
pentru a îmbunătăți competitivitatea prin intermediul unor
noi procese de producție și tehnologii. De asemenea, acestea
vor trebui să favorizeze o cultură a apartenenței în cadrul
întreprinderii.
Realizarea ambițiilor sociale ale Europei prin noi
politici direcționate
Acest nou impuls în direcția reformei economice trebuie însoțit
de noi măsuri direcționate, care să vizeze consolidarea securității
și a solidarității pentru individ. Sistemele de sprijin social merită
o protecție robustă împotriva abuzului sau a „hazardului
moral”. Drepturile și privilegiile trebuie să fie proporționale cu
responsabilitățile și obligațiile. În special, sistemele de securi-
tate socială ar trebui adaptate pentru a favoriza reintegrarea
rapidă pe piața forței de muncă, în locul sprijinului pe termen
lung acordat persoanelor de vârstă activă.
Având în vedere repartizarea actuală a competențelor privind
politicile sociale, ar trebui să se acorde prioritate unor obiec-
tive clar definite și convenite de comun acord, astfel cum
se recomandă în agenda „Europa 2020”. Statele membre
ar trebui să preia inițiativa în ceea ce privește eliminarea
situațiilor inechitabile generate de existența unor piețe ale
forței de muncă pe două niveluri, în cadrul cărora anumite
grupuri de angajați beneficiază de protecția oferită de
contractele pe termen lung, iar alte grupuri nu beneficiază de
protecție și se află permanent sub amenințarea concedierii.
De asemenea, statele membre ar trebui să aloce resurse adec-
vate luptei împotriva sărăciei și excluziunii sociale, precum
și discriminării bazate pe gen, de exemplu prin punerea în
aplicare a legislației UE în vigoare, pentru a garanta standar-
dele minime convenite. O parte esențială a acestui demers
va implica responsabilizarea persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă și a altor parteneri sociali. Îmbunătățirea
informațiilor puse la dispoziția Serviciului european pentru
ocuparea forței de muncă (EURES) și extinderea prezenței
e-infrastructurii în gospodării, școli și întreprinderi ar repre-
zenta un bun început.
Printr-o coordonare adecvată în domeniul politicii sociale și
fiscale, UE poate sprijini capacitatea statelor sale membre
de a urmări obiective de ordin social, în conformitate cu
preferințele lor individuale, fără a provoca denaturarea
concurenței sau a submina piața unică. Banca Europeană de
Investiții și Fondul social european ar trebui utilizate pe deplin
în sprijinul luptei împotriva sărăciei și al obiectivelor în dome-
niul coeziunii sociale convenite la nivelul UE.
De asemenea, UE ar trebui să contribuie la obiectivul unei
populații europene sănătoase - un atu esențial din punct de
vedere economic și social - în special prin dezvoltarea unor
sectoare și servicii în domeniul îngrijirilor medicale, al bunăs-
tării și al îmbătrânirii.
În cele din urmă, având în vedere criza, mediul de afaceri ar
trebui să își asume responsabilitatea, angajându-se în auto-
17
reglementare în domenii precum: etica, responsabilitatea,
conștientizarea chestiunilor sociale și de mediu, măsurile de
combatere a discriminării, formarea de-a lungul vieții și ameli-
orarea permanentă a condițiilor de muncă.
Crearea unei situații reciproc avantajoase:
o nouă înțelegere pentru piața unică
Măsurile sociale și economice sus-menționate trebuie să se
încadreze într-o piață unică deplin funcțională și să se sprijine
pe aceasta. Dezvoltarea pieței unice a fost periclitată mult
timp de două procese simultane: o rezistență în anumite state
membre în ceea ce privește aplicarea normelor privind piața
internă, concurența și ajutorul de stat și o tendință a altor
state membre de a se opune chiar și unor inițiative moderate
de coordonare fiscală care ar putea îmbunătăți funcționarea
pieței unice și ar putea pune capăt preocupării legate de posi-
bilitatea ca piața unică să prejudicieze urmărirea obiectivelor
sociale.
Dacă nu este abordată, această situație ar agrava tendința
sistemelor fiscale de a nu favoriza crearea de locuri de muncă
și dificultățile statelor membre de a aborda inegalitățile. De
asemenea, această situație ar duce la o cursă în care toată
lumea pierde în domeniul protecției sociale și ar exacerba
opoziția față de integrare. Pe scurt, dimensiunile economică și
socială a dezvoltării ar intra într-o situație în care toată lumea
pierde.
Criza economică actuală a subliniat și mai mult necesitatea
de a adera la normele pieței unice. Retragerea în naționalism
economic nu ar face decât să îngreuneze ieșirea din criză și să
scadă competitivitatea economiei europene. Cu toate acestea,
în multe state membre, reflexele protecționiste prevalează în
mare măsură, atât la nivelul opiniei publice, cât și printre liderii
politici.
În acest context nefavorabil, este puțin probabil ca relansarea
și finalizarea pieței unice să aibă loc fără o nouă strategie
sau înțelegere. O astfel de înțelegere ar trebui să cuprindă
angajamentul de a extinde, în anumite termene specificate,
piața unică la acele domenii în care nu este încă prezentă
18
sau nu este dezvoltată suficient, în primul rând în domeniul
serviciilor, inclusiv în sectorul financiar. Aceasta ar trebui
coroborată cu inițiative, în absența unei integrări mai apro-
fundate, în domeniul politicii sociale, fiscale și de coeziune,
respectând necesitatea competitivității în cadrul UE. În același
timp, eforturile de tranziție către o economie cu emisii reduse
de dioxid de carbon trebuie însoțite de măsuri de consolidare
a incluziunii sociale, în special în ceea ce privește educația,
ocuparea forței de muncă, informarea, serviciile de sănătate și
cele bancare.
Guvernanța economică consolidată: în interesul
stabilității și al convergenței
Criza financiară mondială și dezechilibrele economice în
creștere între statele membre au subliniat necesitatea coordo-
nării economice consolidate în UE. Reînnoirea eforturilor de
convergență depuse în anii 1990 - ducând astfel la extinderea
zonei euro - este esențială pentru succesul economic și unita-
tea UE în general, mai ales pentru zona euro. Aceste eforturi
de convergență ar trebui să se bazeze pe următoarele măsuri:
– încredințarea inițiativei în domeniul coordonării econo-
mice Consiliului European, respectând totodată rolul
Comisiei și în strânsă colaborare cu Parlamentul Euro-
pean, cu Comisia și cu alte instituții economice relevante;
consolidarea și extinderea responsabilităților de coor-
donare ale Eurogrupului în ceea ce privește gestionarea
uniunii monetare atât pe plan intern cât și pe plan extern;
– consolidarea procedurilor de supraveghere a bugete-
lor naționale pentru a asigura atât transparența, cât și
sustenabilitatea finanțelor publice; încurajarea statelor
membre să își armonizeze procedurile bugetare și calen-
darele;
– consolidarea coordonării macroeconomice prin extinde-
rea acesteia asupra datoriei private, asupra balanței de
plăți și, la modul mai general, asupra condițiilor de garan-
tare a competitivității;
Noul Trade Fair Centre din Stuttgart: unul din cele mai mari sisteme de acoperiş fotovoltaic din lume.
Foto: © Dirk Wilhelmy pentru Planet Energy şi Projektgesellschaft Neue Messe
– sporirea credibilității bugetare generale prin crearea unui
instrument financiar comun destinat combaterii crizelor
neașteptate și a șocurilor asimetrice, ținând seama, în
același timp, de riscul „hazardului moral”;
– consolidarea funcționării și a supravegherii instituțiilor
financiare pentru a contrabalansa efectul de levier și
asumarea riscurilor în mod excesiv.
– sporirea efortului UE în materie de investiții prin definirea
unui obiectiv de creștere pentru componenta de investiții
a cheltuielilor publice ale statelor membre; creșterea
resurselor Băncii Europene de Investiții și ale Fondului
european de investiții; și adaptarea cadrului european
de reglementare pentru a atrage mai mulți investitori pe
termen lung și pentru a favoriza prudența bancară care
să acorde prioritate necesităților economiei reale, mai
degrabă decât speculațiilor financiare.
Provocarea privind durabilitatea mediului
Sarcina redefinirii modelului economic și social al Europei este
complicată într-o măsură și mai mare de provocarea reprezen-
tată de durabilitatea mediului. Aceasta va implica regândirea
de către UE nu numai a amenajării teritoriului, a orașelor, a
transporturilor, a educației și a obiceiurilor de consum, ci și
a modelului său de creștere. Este necesară o „nouă strategie
industrială” pentru a promova noi tehnologii ecologice și
procese industriale durabile. În sprijinul acestor obiective, UE ar
trebui:
– să adopte un Act european pentru inovare care să simpli-
fice oportunitățile de finanțare și să abiliteze Institutul
European de Inovare și Tehnologie să instituie programe
comune inovatoare în toată Europa;
– să instituie o inițiativă pentru cercetarea în întreprinderile
mici prin care să se acorde acces întreprinderilor mici și
tinere inovatoare la piețele de achiziții publice;
– să îmbunătățească valoarea adăugată a agriculturii, a
creșterii animalelor și a industriilor alimentare, reducând
totodată impactul negativ al acestora asupra mediului
prin îmbunătățirea accesului la noile tehnologii și printr-o
mai mare conștientizare în rândul consumatorilor;
19
– să creeze sau să eticheteze o serie de centre europene
de cercetare în cadrul Institutului European de Tehnolo-
gie care să se concentreze asupra surselor regenerabile
de energie, eficienței energetice, TIC pentru dezvoltare
durabilă și rețelelor de transport, biotehnologiei și nano-
tehnologiilor;

– să adopte o strategie pentru tranziția către emisii reduse

de dioxid de carbon pentru a formula o viziune asupra
unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon în
2030 și asupra acțiunilor pe care trebuie să le întreprindă
UE și statele membre pentru concretizarea acesteia.

Evitarea capcanelor Strategiei de la Lisabona

Dacă UE dorește cu adevărat o reformă, aceasta trebuie să

își ajusteze în mod corespunzător resursele și structurile de
guvernanță. Această lecție a fost desprinsă din experiența
acumulată cu „Strategia de la Lisabona”, al cărei angajament
de a consolida competitivitatea europeană a fost subminat de
mecanismele de punere în aplicare neadecvate. Mai ales, legă-
tura dintre orientările comune stabilite la nivelul Comunității
și punerea lor în aplicare la nivel național, în conformitate cu
repartizarea internă a puterii în cadrul fiecărei țări, ar trebui
consolidată printr-un mecanism eficient de presiune inter
pares (jena de a fi arătat cu degetul), precum și prin stimu-
lente pozitive, de natură financiară și de altă natură. În cele
din urmă, dar nu mai puțin important, procedurile de evaluare
ar trebui să se concentreze mai mult asupra rezultatelor decât
asupra datelor inițiale sau a proceselor.

Aspectele sus-menționate trebuie însoțite de o utilizare mai

coerentă a resurselor financiare proprii ale UE, ale Băncii Euro-
pene de Investiții și ale celor din bugetele statelor membre,
reunind fondurile prevăzute special pentru abordarea
priorităților convenite. În special, trebuie să ne concentrăm
asupra creșterii economice și a creării de locuri de muncă.
Nu orice fel de locuri de muncă, ci locuri de muncă adaptate
societății cunoașterii și nu orice fel de creștere economică, ci
o creștere economică durabilă, definită nu numai de PIB. În
aceasta rezidă viitorul Europei.

20
CREȘTERE ECONOMICĂ PRIN CUNOAȘTERE:
RESPONSABILIZAREA INDIVIDULUI
Industriile și serviciile creative și bazate pe cunoaștere s-au
extins în mod semnificativ în ultimele două decenii, devenind
pilonii centrali ai ocupării forței de muncă și ai dinamismu-
lui economic în Europa. Zilele în care avantajul competitiv
al UE putea fi măsurat în costuri salariale au apus de mult.
În prezent, inteligența, inovarea și creativitatea au devenit
puncte de referință relevante. Acestea reprezintă o garanție a
prosperității viitoare a Europei. Trăim într-o lume în care sunt
solicitate nu numai produsele și piețele cu valoare ridicată , ci
și, din ce în ce mai mult, competențele cu valoare ridicată.
Cu toate acestea, Europa pierde teren în cursa competențelor.
Dacă actualele tendințe în materie de investiții continuă, Asia
poate ajunge în fruntea dezvoltării științifice și tehnologice
până în 2025, în detrimentul UE și al SUA. De asemenea,
se preconizează că, până la acea dată, aproape 1 milion
de studenți chinezi și indieni vor studia în străinătate,
îmbogățind, la întoarcere, țările lor din Asia cu un bagaj
important de talent și experiență. Această tendință contras-
tează cu numărul relativ redus de studenți europeni care
Dezvoltarea tuturor talentelor. Foto: Kunsch
studiază în afara Europei. În învățământul de nivel terțiar, UE
rămâne de asemenea în urmă, cu numai 27 de universități
din UE în rândul primelor 100 de lume, comparativ cu 57
de universități din Statele Unite. De asemenea, UE este slab
reprezentată în cadrul dezbaterilor pe teme politice, de afaceri
sau de mediu care au loc în afara frontierelor sale.
UE nu își poate permită să se complacă atunci când se
confruntă cu această tendință. O mai bună utilizare a talen-
tului uman va reprezenta o valoare strategică cheie pentru
asigurarea mobilității ascendente a populației și a progresului
societății europene în ansamblu. Dacă UE dorește să înde-
plinească promisiunea unei societăți a cunoașterii, aceasta
ar trebui să asigure excelența în toate etapele procesului
educațional, să actualizeze permanent baza de competențe
a populației în funcție de nevoi, și să creeze un mediu social,
economic și de reglementare care să poată stimula cerceta-
rea, creativitatea și inovarea.
21

Căutarea excelenței și a relevanței:
modernizarea educației și a competențelor
O bază educațională solidă la nivel primar și secundar poate
avea o influență majoră asupra capacității persoanei respec-
tive de a progresa pe parcursul vieții. Numărul cetățenilor
europeni și al resortisanților țărilor terțe, care trăiesc în
Europa, care nu au acces la sisteme de învățământ de cea mai
bună calitate este foarte ridicat. Sunt necesare acțiuni urgente
pentru abordarea acestei situații, inclusiv acordând profeso-
rilor recunoașterea profesională pe care o merită, elaborând
programe flexibile și deschise, capabile să stimuleze curiozita-
tea și creativitatea în rândurile copiilor și consolidând legătu-
rile dintre sistemele de educație publică, mediul de afaceri și
societate.
În același mod, nu există suficiente universități de prim rang
în UE, ceea ce scade atractivitatea Europei pentru absolvenții
înalt calificați. UE trebuie să remedieze această situație prin
crearea unei rețele de instituții de învățământ superior de
cel mai înalt nivel, capabile să rivalizeze cu cele mai bune din
lume. Căutarea excelenței nu exclude un efort paralel de a
promova un acces mai larg la educația universitară, în vederea
îmbunătățirii nivelurilor medii ale educației în rândul întregii
populații. Excelența presupune o masă critică și concurență,
de fapt un „spațiu comun” pentru studenți, universități și
cercetarea academică.
De asemenea, trebuie încurajată autonomia administrativă și
financiară a universităților, acesta fiind cel mai eficient mod
de creștere a finanțării private pentru învățământul superior.
Ca viitori beneficiari, studenții cu venituri ridicate ar trebui
să contribuie la costurile tot mai ridicate ale educației, asigu-

Cheltuieli pentru instituţiile de învăţământ primar şi secundar ca procent din PIB (2006)

Ţări UE Ţările OCDE

Media UE27
Jap 1
ia

ia
1
cia
da
nia

a
lia

DE
ia
nia

xic
nit

ia

ia

a
ru

nia

ria
ca

ia
lia

ia1
a

jos

da

e
ria

hă

da
nia

eţi

ali
ree
lgi

nţ

nit
ur
lon

on
an
ed

str

an
Cip

ga

Ita

ec
n

lga
ar

va
lan
lU

Ce
ga

Me

OC
na
to
to

ua

str
Fra

mâ
mb

Elv
de
Be

Irla

eU
Sp
Au

rm
Su

Co
Gr
Po
em

rtu

Slo
Le
Es

Un

Ca
tu

Lit

Bu
Fin

ca

Au

dia
rile

Ro
xe
Ge

tel
ga

Po

bli
n

Lu

Me
Da

Ţă

Sta
Re

pu
Re

Malta, Slovenia: nu există date disponibile.

1 .Anul de referinţă 2005

Sursa: Eurostat, OCDE

22
 Cheltuieli interne brute pentru cercetare şi dezvoltare exprimate în procente din PIB
din PIB
Japonia
Uniunea Europeană (27 de ţări)
China
rându-se concomitent un sistem de burse și de împrumuturi
pentru studenți destinate celor care au nevoie de sprijin
financiar. De asemenea, trebuie promovată concurența dintre
universități precum și modelele de guvernanță bazate pe
responsabilitate și transparență.
Sistemele universitare caracterizate de clientelism și corpora-
tism trebuie contestate în mod ferm. Accentul trebuie pus pe
asigurarea unei mai mari expuneri a universităților la econo-
mic reală, în Europa și în restul lumii. Acest proces de reformă
ar trebui să includă măsuri de sporire a mobilității studenților
prin încurajarea unei participări mai ridicate la programul
ERASMUS și prin acordarea de avantaje studenților care dețin
diplome din mai multe țări. Universitățile trebuie să depună
mai multe eforturi pentru a oferi absolvenților competențele
solicitate de industrie.
În acest sens, corectarea neconcordanțelor dintre cererea și
oferta de competențe trebuie să devină o prioritate de bază
a sistemului de învățământ. Aceasta va necesita plasarea
unui accent puternic pe actualizarea competențelor pentru
a pregăti indivizii pentru tranziția între locurile de muncă,
precum și pentru utilizarea noilor tehnologii și competențe.
În schimb, condiția preliminară obligatorie va fi crearea unui
culturi a învățării flexibile de-a lungul vieții, care să permită
indivizilor întoarcerea în sistemul de învățământ, în orice etapă
Coreea
Statele Unite
Federaţia Rusă
Sursa: OCDE
a carierei lor, în condiții similare celor în care studiază tinerii.
„A învăța să înveți” trebuie să devină un principiu director în
cadrul întregului sistem de învățământ.
Către un Spațiul european de cercetare: creșterea
importanței cheltuielilor pentru cercetare și
dezvoltare
În ciuda a numeroase solicitări de creștere substanțială a
cheltuielilor alocate pentru cercetare și dezvoltare, în ultimul
deceniu s-au înregistrat relativ puține schimbări - cheltuielile
UE reprezintă în continuare 1,8 % din PIB. Este necesar un
efort susținut în Europa pentru atingerea obiectivului agen-
dei „Europa 2020” care prevede cheltuieli alocate pentru
cercetare și dezvoltare în valoare de 3% din PIB și crearea
unei „Uniuni a inovației”. Acest efort trebuie să includă realo-
cări bugetare și o mai mare finanțare din partea sectorului
privat. Ar trebui dezvoltate centre ale UE pentru cercetare
preconcurențială aplicată (parteneriate public-privat între
state, regiuni și industria privată) împreună cu sprijinul consoli-
dat pentru cercetarea liberă întreprinsă la inițiativa cercetători-
lor, prin intermediul Consiliului European pentru Cercetare.
În acest sens, simplificarea procedurilor de acces la finanțare
publică, inclusiv la fondurile UE este vitală. De această simpli-
23
ficare ar beneficia în special întreprinderile mici și dinamice
care sunt deseori forța motrice pentru inovațiile vizionare. În
prezent, IMM-urile asigură jumătate din PIB al UE, cu toate că
beneficiază de numai 15% din programele în domeniul C&D.
Sunt necesare noi forme de parteneriat între cercetătorii din
universitățile finanțate din fonduri publice și cercetătorii din
întreprinderile private, pentru a se asigura o punere în comun
continuă a cunoștințelor în cadrul procesului de cercetare și
inovare. În special, este necesară mai multă finanțare pentru
cercetarea aplicată care ar aduce beneficii IMM-urilor.
Excelența trebuie să reprezinte criteriul principal pentru acor-
darea ajutorului public atât la nivel național cât și la nivelul
UE. Trebuie extins și consolidat rolul Consiliului European
pentru Cercetare, cu fonduri alocate strict pe baza excelenței
recunoscute inter pares, prezente sau potențiale. De aseme-
nea, UE trebuie să încurajeze dezvoltarea „polilor europeni
ai excelenței”, garantând în același timp că acest proces de
concentrare nu duce la crearea unor „deșerturi intelectuale”.
În cele din urmă, dar nu mai puțin important, Spațiul euro-
pean de cercetare trebuie să devină o realitate - un spațiu fără
frontiere, în care întregul potențial științific, oriunde există
acesta, să poată fi exploatat pe deplin grație liberei circulații a
cercetătorilor, ideilor, tehnologiilor și capitalului. Procesul de
„europenizare” trebuie să devină el însuși parte a unei deschi-
deri mai generale către lume. Transferurile de cunoștințe au
devenit în prezent un supliment indispensabil al motoarelor
tradiționale ale globalizării, bazate pe fluxurile de mijloace și
de capital.
Un cadru de reglementare pentru descătușarea
potențialului inovării și creativității
Europa cunoaște deseori dificultăți în transpunerea cercetării
științifice în noi produse, noi patente, noi activități antre-
prenoriale și noi locuri de muncă. Absența concurenței pe
piețele serviciilor inhibă inovarea, crește costurile și limitează
creșterea. Serviciile financiare, serviciile digitale de generație
următoare, soluțiile energetice și serviciile de promovare
a sănătății și învățării au un potențial uriaș. UE este bine
plasată pentru a deveni lider în noile industrii ale serviciilor, cu
condiția ca furnizorii de servicii să fie sprijiniți de o piață de
24
nivel european și de un nou mediu de reglementare în care
inovarea și creativitatea să se poată dezvolta.
Piețele globale libere care respectă drepturile de proprietate
intelectuală sunt esențiale pentru crearea terenului propice
inovării. Prin urmare, este important ca Europa să își mențină
angajamentul față de îmbunătățirea accesului pe piață atât
pe teritoriul cât și în afara Europei, în modul cel mai eficient,
prin finalizarea pieței unice, atât în ceea ce privește serviciile
cât și noile tehnologii. În același timp, UE trebuie să reformeze
normele privind proprietatea intelectuală, de exemplu prin
crearea unui sistem european de patente clar, care să fie acce-
sibil, rapid și rezonabil și care să ofere protecție eficientă la
scară europeană.
În acest context, va fi la fel de important să se instituie măsu-
rile necesare pentru consolidarea pieței capitalului de risc și
a disponibilității capitalului de investiție. În special, IMM-urile
- aflate de multe ori în avangarda inovării - necesită meca-
nismele de sprijin adecvate, inclusiv acces la capitalul de risc,
pentru a le permite să poată concura pe piața mondială.
Economia creativă va continua să evolueze mai rapid decât
procesele politice care urmăresc să o sprijine sau să o regle-
menteze. În fiecare zi aceasta dezvăluie noi orizonturi și
perspective revoluționare. Prin urmare, flexibilitatea și reacti-
vitatea trebuie să stea la baza oricărui cadru de reglementare
în acest domeniu. Dezvoltarea unei culturi a asumării riscului
și a antreprenoriatului reprezintă un element și mai important.
Numai în acest mod va putea UE să culeagă pe deplin roadele
cercetării și experimentării, pentru a crea noi locuri de muncă.
PROVOCAREA DEMOGRAFICĂ:
ÎMBĂTRÂNIREA, MIGRAȚIA ȘI INTEGRAREA
Se prevede că îmbătrânirea populației, combinată cu o forță
de muncă nativă tot mai redusă vor avea consecințe drastice
pentru Europa. Dacă nu este abordată, această situație va
duce la o presiune imposibil de suportat asupra sistemelor de
pensii, de sănătate și de asistență socială, precum și la rezul-
tate negative în ceea ce privește creșterea economică și fisca-
litatea. Dacă Europa dorește cu adevărat să evolueze către
o societate a cunoașterii, eforturile de creștere a eficienței
economice și de actualizare a competențelor populației
existente trebuie să fie însoțite de măsuri active în vederea
abordării acestei provocări de ordin demografic. Nu în ultimul
rând, aceasta trebuie să includă un efort concertat pentru a
transforma UE într-o destinație atrăgătoare pentru imigranți.
Fără migrație, UE nu va putea răspunde viitoarelor insuficiențe
de forță de muncă și de competențe. De asemenea, aceasta
va asista la o reducere a diversității culturale și a experimentă-
rii, condiții preliminare pentru creativitate și inovare.
Evoluţia populaţiei europene între anii 2000 şi 2050 şi procentul din populaţia mondială
Locuitori (în milioane)
UE27
Sursa: Eurostat - proiecţie demografică; ONU - Perspectivele populaţiei (Population Prospects) (revizuire 2008)
Tendințele demografice ale Europei se accentuează
Continentul european combină extremele demografice: o
speranță de viață foarte ridicată și o fertilitate foarte scăzută.
Speranța de viață în majoritatea statelor membre ale UE, în
prezent în medie 75 de ani pentru bărbați și 82 de ani pentru
femei, va crește cu încă 15-20 de ani în cursul acestui secol.
Având în vedere faptul că femeile nasc în medie 1,5 copii, iar
procentul femeilor fără copii este în creștere, populația Euro-
pei îmbătrânește, iar forța de muncă nativă se diminuează.
Ținând seama de vârsta medie de pensionare în Europa, în
prezent (62 de ani pentru bărbați și puțin peste 60 de ani
pentru femei), în absența unor politici compensatorii, în urmă-
torii 40 de ani, proporția populației active în Europa se va
deteriora în mod semnificativ, moment în care patru contribu-
Procent
Procent din populaţia mondială
25
abili vor sprijini trei pensionari. Sunt necesare acțiuni urgente
pentru a contracara aceste tendințe negative.
Pentru început, ar trebui elaborate politici în favoarea familiei
care să urmărească stabilizarea sau chiar sporirea nivelurilor
actuale ale fertilității. În plus, impactul forței de muncă native
reduse, inclusiv chestiunile conexe privind finanțarea sisteme-
lor de îngrijiri medicale și de pensii, ar putea fi contrabalan-
sate în mare parte prin creșterea productivității. O creștere
constantă a productivității ar permite reexaminarea modului
de alocare a resurselor, ceea ce ar putea contribui la acope-
rirea decalajul în creștere dintre beneficiarii și contribuabilii
sistemelor de pensii.
Dar, odată cu accentuarea tendințele demografice europene,
impactul acestor măsuri nu va fi suficient. În acest sens, provo-
carea de ordin demografic cu care se confruntă Uniunea Euro-
peană poate fi abordată numai prin intermediul a două seturi
de acțiuni complementare: creșterea drastică a ratei de parti-
cipare pe piața forței de muncă și punerea în aplicare a unei
politici privind imigrația echilibrată, echitabilă și proactivă.
Sporirea participării pe piața forței de muncă, o
condiție sine qua non
Elaborarea și punerea în aplicare a unor strategii eficiente
de conciliere a vieții profesionale cu viața privată (modalități
de concediu, munca la distanță etc.) reprezintă un prim pas
către sporirea participării pe piața forței de muncă. Obiectivul
îl reprezintă asigurarea condițiilor pentru rămânerea indi-
vizilor în rândurile forței de muncă, în special a femeilor cu
copii de vârste fragede și a lucrătorilor mai în vârstă. În ciuda
unei speranțe de viață mai ridicate, femeile se pensionează
devreme și rata generală a ocupării forței de muncă este mai
redusă decât în rândurile bărbaților - 58,3 % comparativ cu

Populaţia pe grupe de vârstă în UE27 în 2010, 2030 şi 2050

Între 15 şi 64 de ani

65 de ani sau mai în vârstă

Sub 15 ani

Sursa: Eurostat (Scenariu de convergenţă)

26
Servicii municipale care se ocupă de nevoile migranţilor. Foto: Hass
72,5 % pentru bărbați. Abordarea acestei tendințe va implica
un accent sporit pe oportunități egale și pe nediscriminare,
precum și pe programe de îngrijire a copiilor și sisteme școlare
care să sprijine părinții activi.
Un al doilea pas va implica eliminarea barierelor juridice, admi-
nistrative și culturale din calea promovării unei mobilități mai
mari a forței de muncă în UE. În acest sens, printre instrumen-
tele-cheie se numără transferabilitatea deplină a drepturilor de
asistență socială și de pensie, îmbunătățirea pregătirii lingvistice,
recunoașterea deplină a diplomelor universitare, precum și a
competențelor profesionale în Europa și dezvoltarea la toate
nivelurile politice a unui mediu cu adevărat nediscriminatoriu.
În cele din urmă, dar nu mai puțin important, este necesară o
schimbare majoră în modul de abordare a pensionării. Practicile
actuale privind pensionarea anticipată ar trebui descurajate.
Pensionarea ar trebui să fie o opțiune mai degrabă decât o
obligație. Viața profesională ar trebui prelungită prin mărirea
vârstei de pensionare reale și a celei legale. Programele de
educare și de formare a adulților, schemele salariale, condițiile
de muncă și sistemele de pensii ar trebui adaptate pentru a crea
o piață a forței de muncă pentru persoanele cu vârste cuprinse
între 50 și 70 de ani, prin sporirea atractivității recrutării și angajă-
rii lucrătorilor mai în vârstă.
Politica de imigrare: către o abordare proactivă
Chiar dacă măsurile interne destinate să sporească participa-
rea pe piața forței de muncă ar putea fi realizate pe deplin,
acestea nu vor fi suficiente pentru a compensa în totalitate
consecințele schimbării demografice asupra ofertei de forță
de muncă. Realitatea este că până în 2050, în absența puțin
probabilă a imigrației și la niveluri constante de participare
a forței de muncă, forța de muncă din UE se va diminua cu
aproximativ 68 de milioane de lucrători. Deoarece nu toți
imigranții devin activi din punct de vedere economic, în cele
din urmă ar fi necesar un câștig net de 100 de milioane de
persoane pentru acoperirea deficitului. În mod realist, un
asemenea aport considerabil în următorii 40 de ani nu este
nici probabil nici neapărat dezirabil. Cu toate acestea, forța
de muncă din migrație va face parte din soluția la viitoarele
insuficiențe de forță de muncă și de competențe din Europa,
iar UE va trebui să dezvolte o abordare proactivă a imigrației.
În general, în Europa este necesară o schimbare de atitudine.
De prea multe ori, imigrația este percepută drept o povară
care trebuie purtată, și nu o oportunitate care trebuie exploa-
tată. Europa are multe de învățat în această privință de la
Australia, Canada și Statele Unite cu care se află în competiție
directă pentru imigranții talentați și calificați. Pornind de la
experiența acestor țări, UE trebuie să își dezvolte o politică
27
comună în domeniul imigrației care să vizeze atragerea celor
mai calificați, talentați și motivați imigranți, luând în același
timp măsuri pentru a preveni pierderea de capital uman din
țările de origine.
O politică comună în domeniul imigrației pentru UE ar trebui
să prevadă o strategie specifică pe termen mediu și lung care
să se concentreze asupra imigranților calificați. Ar trebui să fie
ușor accesibile informații clare care să promoveze avantajele
stabilirii în Europa. Este necesar să se convină asupra unei
abordări privind criteriile comune de acceptare a imigranților
(un sistem de evaluare sau bazat pe puncte), ținându-se
seama totodată de necesitățile specifice din statele membre.
Cu toate acestea, Europa va deveni o destinație atractivă
pentru imigranții calificați dacă aceștia se simt acceptați, dacă
au acces deplin la piețele formale ale forței de muncă și bene-
Cursuri de limbă împreună cu mamele. Foto: Kunsch
28
ficiază de posibilitatea de a își deschide propriile afaceri. Sunt
necesare inițiative de integrare cuprinzătoare la nivelul UE și
la nivelul statelor membre, dar în special la nivel local, care
este de multe ori nivelul cel mai potrivit pentru a identifica și
a răspunde necesităților populațiilor formate din imigranți și
neimigranți.
Odată stabiliți legal în UE, imigranții ar trebui să benefici-
eze de aceleași drepturi sociale ca cetățenii UE. Potențialul
populației imigrante existente de a spori participarea la forța
de muncă ar trebui valorificat prin investiții în învățarea limbii,
formare profesională și învățământ general, însoțite de strate-
gii puternice de combatere a discriminării. Ar trebui eliminate
toate formele de discriminare împotriva lucrătorilor imigranți
și a familiilor lor.

Oameni în mișcare: exercitarea controlului și a
responsabilității
După cum este cazul într-un spațiu în mare parte fără fron-
tiere interne, funcționarea corespunzătoare a unei politici
europene comune în domeniul imigrației are nevoie de un
sistem credibil de gestionare a frontierelor externe ale UE,
inclusiv de un sistem coordonat de eliberare a vizelor pentru
resortisanții țărilor terțe - discutat de asemenea, în continu-
are, în contextul securității interne și externe a UE.
Întrucât zeci de milioane de resortisanți ai țărilor terțe trec
în mod legal frontierele externe ale UE în fiecare an, este,
de asemenea, esențial să se consolideze mecanismele de
control și verificare în interiorul UE. Acestea ar garanta faptul
că povara controlului migrației nu este transferată unilateral
către frontierele externe ale UE și către țările care le asigură
securitatea.
De asemenea, este necesară o abordare comună cu privire la
imigranții ilegali. UE trebuie să pună capăt inconsecvențelor
dintre politicile statelor membre și tratamentul persoanelor
fără acces legal la piața muncii. Aceasta ar trebui să includă
armonizarea la nivelul UE a drepturilor de care beneficiază
imigranții ilegali, pentru a se evita situațiile în care „efectele
de chemare” specifice dintr-un stat membru pot afecta și alt
stat.
Abordarea migrației ilegale ar trebui să includă, de aseme-
nea, combaterea culturii angajării imigranților ilegali, în
special în sectorul construcțiilor și al agriculturii, precum și în
gospodăriile private, o practică încă frecventă în mai multe
state membre. Aceasta va impune, printre alte măsuri, conso-
lidarea controalelor interne privind permisele de lucru și de
ședere în țări cu un număr ridicat de imigranți ilegali.
Menținerea controalelor externe și interne credibile nu ar
trebui, însă, să submineze decizia UE de a rămâne un loc
sigur pentru refugiați, în acord cu valorile sale fundamentale.
Politicile europene de azil trebuie să garanteze că refugiații
politici se bucură de dreptul de a solicita azil și de a li se
prelucra corect cererile în UE-27.
Eforturile de a ține sub control imigrația ilegală și traficul
de persoane trebuie să includă, de asemenea, măsuri de
protecție a persoanelor și a comunităților vulnerabile față
de exploatarea prin intermediul practicilor de muncă inac-
ceptabile sau față de alte forme de abuz, inclusiv traficul de
persoane. În acest scop, este necesar un dialog permanent
între țările de origine și UE, practicat în mod consecvent, care
să completeze politica de dezvoltare a UE.
În plus, UE trebuie să recunoască legăturile dintre migrație,
dezvoltare și să formuleze politici de răspuns care exploa-
tează pe deplin sinergiile care există între acestea. O politică
de succes în domeniul recrutării va conduce în mod inevitabil
la un exod de inteligență care ar putea pune în pericol proce-
sul de dezvoltare în țările de origine. UE ar trebui să depună
toate eforturile pentru a evita acest lucru, contribuind la
consolidarea capitalului uman necesar pentru dezvoltarea
țărilor respective.
Acordurile de dezvoltare bilaterale ar trebui să includă efor-
turi de promovare a migrației ordonate prin parteneriate
pentru mobilitate, precum și prin acorduri de recrutare și de
readmisie. Elaborarea unor astfel de politici ar trebui să ia
în considerare potențialele beneficii pentru dezvoltare ale
migrației de întoarcere și ale mobilității cu două sensuri între
țările de origine și țările de destinație. Statutul de ședere
permanentă în UE, de exemplu, prin intermediul unei cărți
albastre, ar putea încuraja „migrația circulară” a celor care
doresc să se întoarcă în țările lor de origine pentru o peri-
oadă lungă de timp.
În final, UE ar trebui să investească în sistemele de
învățământ superior ale țărilor de origine pentru a forma
competențe care pot fi ulterior partajate. Pe scurt, scopul ar
trebui să îl reprezinte formarea, nu exodul.
29
30
ENERGIA ȘI SCHIMBĂRILE CLIMATICE:
O NOUĂ REVOLUȚIE INDUSTRIALĂ

Dacă nu se iau măsuri, până în 2030, situației energiei în
Europa va prezenta o cerere în creștere și o ofertă în scădere.
Dependența de importurile la prețuri ridicate de petrol, gaze
naturale și cărbune din țările terțe va crește de la 50% în
prezent, la 60%, iar combustibilii fosili ar putea reprezenta
până la 80% din mixul energetic al Europei. În plus, aprovizio-
narea de va face din unele dintre regiunile cele mai volatile din
punct de vedere politic ale lumii. Numai luând în considerare
intensitatea energetică a economiilor noastre, probabilitatea
apariției unor vulnerabilității și turbulențe este enormă.
Ca și cum acest lucru nu ar fi suficient, impactul actualei crize
economice și financiare ar putea ajunge să pară nesemnifica-
tiv prin comparație cu impactul schimbărilor climatice asupra
economiei globale. Incapacitatea de a adopta măsurile adecvate
ar putea duce la o creștere semnificativă a temperaturii plane-
tei până la sfârșitul secolului, ceea ce ar duce la dispariția unor
întregi regiuni, la fluxuri uriașe de migranți climatici, iar miliarde
de persoane ar rămâne fără apă. În cel mai fericit caz, ne-am
confrunta cu tipologii inconsecvente de deșertificare, creșterea
nivelului mării, secete severe și temperaturi mai ridicate - cu toate
consecințele care derivă din acestea.
Provocările cu care ne confruntăm sunt enorme și invită la un
răspuns urgent alături de o enormă mobilizare a resurselor. De
exemplu, productivitatea carbonului, (cât de mare este PIB pe
care îl obținem pentru fiecare tonă de carbon pe care o emitem)
va trebui să crească de zece ori pentru a îndeplini actualele
obiective privind emisiile de carbon, iar aceasta va trebui să se
realizeze în următorii „numai” 40 de ani. Consecințele potențiale
în termeni de destabilizare socială, politică și economică sunt,

Imaginea 10

Creşterea cererii de energie pe termen lung va fi reluată după

trecerea/depăşirea perioadei de încetinire a creşterii economice
Rata de creştere
Cererea de energie pe ţări, 2006-20 anuală compusă, 2006-20
QBTU %

2.3%
622 2.1
2.3%
555
1.6% 166 2.7
495
464 144
1.0
125 30
Restul lumii 114 37 3.6
29
Rusia 27 31
27 25 134 3.6
India 23 115
China 81 95
4.0
36 42
Orientul Mijlociu 24 30 21 0.2
21 21 21
Japonia
94 0.9
Europa 83 83 89

Statele Unite 91 89 92 97 0.4

2006 2010 2015 2020

Sursa: McKinsey Global Institute, Model privind cererea globală de energie McKinsey & Company
(Global Energy Demand Model) 2009

31
așadar, reale. Însă pentru abordarea acestor eforturi herculeene,
nu ne putem baza numai pe piață. Sunt necesare, în plus, sprijin
și intervenții publice extinse pentru a declanșa o „nouă revoluție
industrială”. UE trebuie să transforme această provocare într-o
oportunitate reală.
Beneficiile comerciale și pentru societate ale unei
noi revoluții industriale
Schimbarea industrială și comportamentală necesare pentru a
produce acest lucru nu vor fi simple. Dar motivația este clară.
Costul anual al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră
este estimat la aproximativ 2% din PIB mondial, în timp ce
lipsa acțiunii este estimată la echivalentul a minim de 5% din
PIB anual. În același timp, dezvoltarea unei economii ecolo-
gice durabile oferă o gamă largă de oportunități tehnologice,
comerciale și de afaceri care trebui exploatate. UE are o
oportunitate reală să exercite un rol de lider moral și politic în
această dezbatere, fără a pierde din vedere beneficiile econo-
mice și industriale tangibile. Însă UE trebuie să acționeze rapid
în acest sens, înaintea altor părți.
În același fel, se pot obține avantaje importante în urma imple-
mentării unei politici energetice europene coerente, inclusiv: fina-
lizarea unei piețe unice veritabile și liberalizate în sectorul ener-
getic, o politică europeană puternică în materie de investiții în
noile tehnologii și în infrastructuri energetice comune majore, o
poziție comună pe plan extern și o abordare fiscală comună care
să contribuie la finanțarea acestei politici de investiții. Aceasta
ar pune capăt practicii de protejare a campionilor naționali,
pregătind calea pentru apariția campionilor europeni și separarea
rețelelor de transport ale întreprinderilor care produc și/sau distri-
buie energie electrică sau gaze („decuplarea”). Blocajele încă
existente în acest sector trebuie eliminate prin legarea „insulelor
de energie” o dată pentru totdeauna la rețeaua europeană.
Cei mai importanți câștigători ai acestor schimbări ar fi
consumatorii europeni. Prețurile ridicate ale energiei rămân
o povară semnificativă asupra gospodăriilor individuale,
reprezentând 15% din cheltuielile lor totale. În mod similar, în
anumite sectoare dependente de energie, prețurile ridicate ale
energiei subminează competitivitatea fundamentală a indus-
32
triei europene. UE nu poate rămâne indiferentă în fața acestor
provocări. Aceasta trebuie să vină în sprijinul statelor sale
membre prin dezvoltarea unei politici energetice cu adevărat
comune și integrate, care să vizeze eficiența energetică, diver-
sificarea, dependența și combaterea schimbărilor climatice.
Să începem cu „fructele de pe crengile joase”:
revoluționarea eficienței energetice
Economia de energie în industrie, transporturi și construcții,
precum și în consumul casnic este cea mai eficientă cale de a
reduce emisiile de dioxid de carbon și dependența externă. De
asemenea, este cea mai rapidă cale prin care UE poate obține
rezultate tangibile. În mod evident, cea mai ieftină și mai
curată formă de energie este energia care nu este consumată.
Cu toate că consolidarea eficienței energetice nu reprezintă o
noutate, obiectivul trebuie să fie rapid extins și consolidat ca
un obiectiv-cheie pentru toate statele membre.
În acest sens, obiectivul principal pentru eficiența energetică
ar trebui să fie creșterea acesteia cu 50% până în 2030, de la
cele 20 de procente convenite în prezent, până în 2020. UE
poate avansa acest obiectiv prin aplicarea unor standarde de
eficiență mai stricte pentru aparatura și echipamentele de uz
casnic și pentru clădirile noi, precum și aplicarea unor obiec-
tive mai ambițioase privind emisiile autovehiculelor. Ar trebui,
de asemenea, să se încurajeze parteneriatele inovatoare
public-privat pentru investițiile legate de eficiența energetică,
concomitent cu stabilirea și monitorizarea respectării de către
statele membre a obiectivelor privind eficiența.
Căutarea unei căi mai durabile de producere a
energiei
Căutarea unor forme de energie din surse regenerabile viabile
trebuie accelerată. Este disponibilă o serie de posibilități
promițătoare, printre acestea energia eoliană, energia solară
și biomasa. De asemenea, Europa ar trebui să se îndepăr-
teze de petrol ca sursă primară de combustibil, încurajând
standarde de biocombustibil și vehiculele electrice și hibride.
Dar pentru toate acestea, UE are nevoie de investiții extinse
Energia eoliană este o opţiune de utilizare a surselor regenerabile de energie. Foto: Asociaţia Germană a Energiei
pentru a-și moderniza rețeaua energetică și pentru a dezvolta
rețele energetice inteligente care să gestioneze viitoarele
surse de energie și să limiteze pierderile, conducând în final la
un sistem integrat de aprovizionare cu energie.
Dezvoltarea sistemelor de captare și stocare a carbonului (CSC)
trebuie să fie susținute de decizii ferme cu privire la o serie
de chestiuni care nu mai suportă amânare. Printre acestea
se numără nivelul adecvat al subvențiilor, un cadrul juridic și
o foaie de parcurs pentru dezvoltarea CSC dincolo de faza
demonstrativă. Pentru a trece de la etapa experimentală la
etapa operațională, UE trebuie să efectueze cercetare, să
dezvolte și să testeze noi tehnologii și procese de captare și
stocare a CO2 în siguranță, în subteran.
Căutarea unui mix energetic mai viabil trebuie, de asemenea,
să includă recurgerea la energia nucleară. Europa nu poate
neglija această sursă importantă de energie, dar deblocarea
investițiilor în energia nucleară are nevoie de un nivel mai
ridicat de securitate a cadrului de reglementare, precum și de
dezvoltarea în continuare a standardelor de siguranță. În final,
eforturile de C&D semnificative și parteneriatele inovatoare
public-privat sunt necesare pentru a dezvolta următoarea
generație de tehnologii energetice. UE are nevoie urgent de
câteva proiecte majore în acest context, precum instalarea de
(German Wind Energy Association)
centre de energie solară în Africa de Nord și crearea fermelor
eoliene în marea Nordului.
Reducerea dependenței energetice externe a UE
Epoca petrolului ieftin pare să fi apus, iar noile rezerve sunt tot
mai îndepărtate, cu acces dificil și cu costuri de exploatare mai
ridicate. În același timp, UE va continua să depindă de sursele
externe pentru aprovizionarea sa cu energie pentru o perioadă
considerabilă. În prezent, 90% din necesarul de petrol; 80%
din necesarul de gaze naturale; și 50% din cărbune se află în
această situație. 42% din importurile sale de gaze naturale
provin actualmente din Rusia. UE nu are posibilitatea să devină
independentă din punct de vedere energetic, dar trebui să se
străduiască să își sporească prin toate mijloacele posibile secu-
ritatea energetică.
Pentru început, există în continuare posibilitatea creșterii
considerabile a producției de gaze naturale în Europa. UE ar
trebui să sprijine și să crească producția internă de gaze natu-
rale prin deschiderea unor noi frontiere de posibile resurse de
gaze naturale, prin îndepărtarea barierelor legate de acordarea
licențelor și prin acceptarea investițiilor în zonele de frontieră
avansată, cum ar fi Arctica. În plus, există un potențial semni-
33
 Importurile de petrol brut în UE27 pe ţări de origine 2007

Procent din totalul importurilor de petrol brut

Kuweit 1,0
Alte ţări
Republica Arabă Siriană 1,2
Mexic 1,4
Venezuela 1,5
Danemarca 1,6
Angola 1,9
Algeria
Federaţia Rusă
Nigeria

Azerbaidjan

Kazahstan

Irak

Regatul Unit

Iran (Republica Islamică) Norvegia

Arabia Saudită
Libia

Importurile de gaze naturale în UE27 pe ţări de origine 2007

Procent din totalul importurilor de gaze naturale

Regatul Unit 1,4

Alte ţări
Egipt 1,5
Belgia 1,5
Qatar 1,8

Libia

Nigeria

Federaţia Rusă
Germania

Ţările de Jos

Norvegia
Algeria

Sursa: Eurostat

34
ficativ de dezvoltare a surselor de energie neconvenționale
precum gazul de rocă și șistul petrolifer, de exemplu în Europa
Centrală și de Nord.

Aceste strategii trebuie dublate ulterior de noi eforturi de a

limita vulnerabilitatea UE la șocurile externe. Aceasta presu-
pune stabilirea unor relații durabile și de încredere cu principalii
furnizori, în special cu Rusia, concomitent cu diversificarea rute-
lor și a metodelor de aprovizionare, inclusiv conducte de gaz
alternative și dezvoltarea importurilor de gaz natural lichefiat.
În acest sens, UE are nevoie de o strategie comună și de o
politică externă asertorică pentru a-și proteja mai bine intere-
sele în arena internațională.

Deschiderea drumului în lupta împotriva

schimbărilor climatice

Schimbările climatice pot fi abordate eficient numai la nivel

global. Din acest motiv, rezultatul Reuniunii la nivel înalt a
ONU de la Copenhaga a produs o dezamăgire profundă,
întrucât acordul fără caracter obligatoriu rezultat în urma
sa nu poate fi suficient pentru a opri periculoasa încălzire
globală. În plus, Copenhaga a demonstrat că UE întâmpină
în continuare dificultăți în a fi acceptată ca un interlocutor și
actor indispensabil la nivel global - iar aceasta, în ciuda efor-
turilor sale de a conduce prin exemplul propriu, prin angajarea
la un obiectiv ambițios: reducerea propriilor emisii cu 20%
până în 2020, concomitent cu creșterea eficienței energetice
și a cotei sale de energie din surse regenerabile la 20%.
Aceasta nu înseamnă că UE ar trebui să își micșoreze efortu-
rile de a deveni lider în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Dimpotrivă, în negocierile ulterioare, UE ar trebui să depună
eforturi în vederea unui acord pentru a se garanta că angaja-
mentele declarate la Copenhaga de către țările dezvoltate și
cele aflate în curs de dezvoltare se realizează. În același timp,
UE ar trebui să își apere interesele legitime, asigurându-se că
rezultatul oricărui nou acord ajută la susținerea obiectivelor
modelului economic și social al Europei, de exemplu printr-o
strategie orientată a condiționalității.
Reabilitarea energetică a clădirilor. Foto: Görres
Însă pentru a realiza acestea, UE trebuie să depună mai multe
eforturi și în spațiul propriu. Aceasta include îmbunătățirea
funcționării pieței carbonului, cea mai mare piață de acest
fel existentă. Acum este general acceptat faptul că prețul
carbonului aflat în centrul acestei piețe este problematic, și că
sistemul de comercializare a certificatelor de emisii este lipsit
de claritatea și de previzibilitatea cerute de industrie. În cele
din urmă, prețul trebuie stabilit la un nivel care să aibă dublul
efect de a descuraja emisiile de dioxid de carbon, încurajând
totodată realizarea de investiții în dezvoltarea unor tehnologii
fiabile, noi și curate. La aceasta ar trebui să se adauge o supli-
mentare a mecanismului pieței cu taxe pentru CO2. După cum
au procedat deja unele state membre, UE trebuie să coordo-
neze urgent aceste măsuri fiscale pentru a evita distorsionări
ale pieței.
În plus, UE trebuie să exploateze oportunitățile economice
ale unei tranziții la o economie cu emisii reduse de dioxid de
carbon, eficientă din punct de vedere al resurselor și rezis-
tentă la schimbările climatice. Aceasta trebuie să includă

35
Pădurile formează o parte esenţială a peisajului şi a climatului local. Foto: ccvision

furnizarea de sprijin suplimentar, stimulente și o infrastructură mediul și să își asume un rol activ în eforturile de reîmpădurire
corespunzătoare pentru a facilita crearea unor lideri indus- atât la nivelul UE cât și la nivel internațional.
triali ecologici. Într-o economie cu emisii reduse de dioxid de
carbon, vor apărea numeroase segmente industriale noi, cum
ar fi vehiculele electrice, soluții pentru eficiența energetică,
servicii de eficientizare a apei, generatori de biomasă, agenți
de captare și stocare a carbonului.

Cu o redistribuire a 1% din PIB global, acest sector poate

aduce câștiguri economice importante. În vreme ce UE conti-
nuă să fie liderul mondial cu o cotă de piață de 40% din
exporturile de tehnologii pentru sursele regenerabile, alocarea
resurselor și a finanțării pentru C&D către aceste tehnologii
este evident mai rapidă în China și Statele Unite. UE trebuie să
se asigure că își poate consolida poziția de lider prin creșterile
corespunzătoare ale realocării resurselor și finanțării.

În final, sectorul agricol, care este responsabil pentru aproxi-

mativ 14% din emisiile de gaze cu efect de seră, nu poate fi
trecut cu vederea. Pădurile și solurile acționează ca rezervoare
naturale pentru dioxidul de carbon. Oprirea defrișării continue
a pădurii tropicale, reîmpădurirea zonelor marginale de teren
și sechestrarea unei mai mari cantități de CO2 în soluri prin
modificarea practicilor agricole ar crește nivelul sechestrării
carbonului. Astfel, Uniunea ar trebui să redirecționeze resur-
sele PAC către agricultura și creșterea animalelor care respectă

36
SECURITATEA EXTERNĂ ȘI INTERNĂ:
ETERNA PROVOCARE
Pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, am asistat la o trecere
de la o ordine mondială bipolară, urmată de un scurt
„moment unipolar” dominat de Statele Unite, la un sistem
multipolar care se dezvoltă treptat. În această nouă ordine
mondială, coexistă diferite centre de putere într-un mediu mai
instabil. Vechile amenințări, inclusiv armele nucleare, persistă
sub forme noi (proliferarea), dar au apărut și amenințări noi.
Aceste noi forme de insecuritate - inclusiv instabilitatea finan-
ciară, degradarea mediului, dependența energetică, crimina-
litatea organizată și terorismul - sunt mai diverse, mai puțin
vizibile și mai puțin previzibile ca niciodată.
În plus, globalizarea a crescut sentimentul de vulnerabilitate
prin dizolvarea limitelor dintre formele de securitate internă și
externă. Conflictele armate de pe un continent îndepărtat pot
amenința stabilitatea internă a Europei prin declanșarea unor
largi influxuri de refugiați. De asemenea, slaba cooperare în
materie de aplicare a legii din țările europene poate periclita
eforturile de a combate terorismul în alte părți ale lumii. Toate
EU Navfor, Operaţia Somalia. Foto: Uniunea Europeană, 2010
riscurile la adresa securității sunt însă interconectate, în timp
ce sărăcia și instabilitatea din statele eșuate devin un sol
fertil pentru terorism și alte tipuri de criminalitate. Abordarea
provocărilor la adresa securității din secolul al XXI-lea impune
răspunsuri globale și anticipative, pe care numai un actor de
dimensiunile UE le poate oferi.
Către un model european de securitate
UE s-a angajat de mult timp să mențină și să dezvolte un
„spațiu de justiție, libertate și securitate”, destinat să faciliteze
viața de zi cu zi a cetățenilor săi. Cu toate acestea, atacurile
teroriste din SUA de la 11 septembrie 2001, din Madrid de la
11 martie 2004 și din Londra, din iulie 2005 demonstrează
fără echivoc necesitatea unei acțiuni mai eficiente și mai
coordonate la nivelul UE pentru a aborda terorismul și proble-
mele de securitate transfrontaliere. Aceasta include traficul
de persoane, filierele de imigrație clandestină și substanțele
37
ilegale, spălarea de bani, exploatarea femeilor și a copiilor,
dezastrele naturale și cele provocate de om, criminalitatea
informatică, pirateria intelectuală și, firește, corupția.
Acum trebuie să acționăm decisiv și să punem în practică
un „nou model european de securitate”. Pornind de la vizi-
unea și obiectivele cuprinse în recent adoptata „Strategie
de securitate internă”, modelul trebuie să acorde prioritate
intereselor cetățenilor europeni, abordând în același timp
provocările cu evoluție rapidă ale secolului al XXI-lea. Aceasta
trebuie să protejeze drepturile și libertățile individuale; să
îmbunătățească cooperarea și solidaritatea între statele
membre; să pună accent asupra cauzelor care stau la baza
lipsei de securitate, nu numai asupra efectelor acesteia; să
acorde prioritate prevenirii; să implice cetățenii; și să recu-
noască interdependența dintre dimensiunile externă și internă
ale securității în stabilirea unei abordări în materie de „securi-
tate globală” cu țări terțe.
Până în prezent, acțiunile comune în acest domeniu au
fost limitate de opoziția statelor membre față de partaja-
rea informațiilor și coordonarea politicilor legate de lege și
ordine, care rămâne una dintre chestiunile cele mai sensibile
din punct de vedere politic din politica internă. Însă această
opoziție contravine dorințelor cetățenilor europeni, care
doresc ca UE să devină un actor mai important în materie
de securitate. De asemenea, aceasta ignoră instrumentele
și resursele substanțiale pe care UE le-a dobândit în timp în
materie de securitate, printre care Tratat de la Lisabona adop-
tat recent.
Formarea unei culturi a cooperării: securitatea ca
un bun public transnațional
Provocările în materie de securitate cu care ne confruntăm
impun o abordare veritabilă la nivelul UE, eforturi masive de
cooperare, instituții comune și o finanțare adecvată. O nouă
cultură a cooperării este necesară în numeroase domenii,
inclusiv al cooperării judiciare, al aplicării legii, al controale-
lor la frontieră și al sănătății, precum și al protecției sociale
și civile. Aceasta va impune consolidarea competențelor
agențiilor și instrumentelor existente, precum Europol, Euro-
38
just, Centrul de situații (Sitcen), Frontex și coordonatorul luptei
împotriva terorismului. De asemenea, se va impune și institu-
irea de noi organisme, cum ar fi un centru european pentru
cele mai bune practici polițienești.
În plus, următoarele chestiuni ar trebui să devină prioritare:
– îmbunătățirea sistemelor pentru schimbul de informații
privind finanțarea rețelelor, rutele de trafic pentru armele
de distrugere în masă (ADM), redresarea după atacurile
teroriste și măsurile preventive pe termen lung;
– crearea unei echipe civile de rezervă europene formată
din unități special antrenate pentru a fi desfășurate în
termen scurt, structurate după modelul componentei
militare;
– elaborarea unui sistem mai integrat de gestionare a fron-
tierelor externe, prin consolidarea Frontex cu ajutorul
unui organism european cu personal calificat disponibil
pentru acordarea de sprijin statelor membre;
– eliminarea inconsecvențelor din sistemul european de azil
în special prin standardizarea definiției refugiatului;
– crearea unei politici comune în materie de vize și a unui
serviciu consular european în cadrul Serviciului european
pentru acțiune externă (SEAE).
Mult prea adesea, elaborarea politicilor în acest domeniu este
determinată de evenimente; prin urmare, trebuie identificat
un echilibru între extinderea securității și protejarea libertăților
individuale și a drepturilor omului. Punctul de echilibru
între aceste două elemente inseparabile va varia în timp, în
Eurocorps
funcție de circumstanțe, impunând astfel o dezbatere poli-
tică permanentă la nivelul UE. Chiar și în cazurile în care sunt
implicate riscuri la adresa securității, ar trebui respectate strict
limite clare privind accesarea datelor cu caracter personal și
constrângeri referitoare la schimbul acestor date.
În primul rând, toate statele membre ale UE trebuie să recu-
noască faptul că securitatea internă depinde într-o măsură
considerabilă de asigurarea unui mediu extern sigur. Provo-
cările transfrontaliere la adresa securității nu se opresc la
frontierele UE. Consolidarea securității și a libertății cetățenilor
europeni va impune, așadar, adoptarea unor măsuri comple-
mentare dincolo de frontierele UE.
Securitatea externă: depășirea limitărilor structurale
De mai bine de zece ani, UE dezvoltă instrumente importante
sub conceptul de politică de securitate și apărare comună
(PSAC). Printre acestea se află Comitetul militar și Corpul mili-
tar, care îndeplinesc funcții de alertă timpurie și de planificare
strategică, și o Agenție Europeană de Apărare. De aseme-
nea, aceasta are la dispoziție o paletă de personal pregătit
să asigure asistență populațiilor locale în zonele sfâșiate de
conflicte ale lumii. Aceste capacități civile sunt din ce în ce mai
importante în abordarea a ceea ce acum este larg cunoscut
drept „securitate umană” - noțiunea potrivit căreia securitatea
națională și globală nu pot fi separate de bunăstarea persoa-
nelor și a comunităților în care trăiesc.
Până acum, UE a lansat în întreaga lume 22 de misiuni de
observare, de menținere a păcii și de stabilizare. Aceste misi-
uni, desfășurate adesea în cooperare cu NATO, cu ONU și cu
alte organizații internaționale, s-au bucurat de sprijinul unei
majorități a cetățenilor europeni. Cu toate acestea, atunci
când cheltuielile militare totale ale statelor membre ale UE
(aproximativ 50% din bugetul militar al SUA) sunt comparate
cu rezultatele (capacitățile de trimitere de forțe în străină-
tate ale UE se ridică la numai 10-15% din capacitățile SUA),
neajunsurile sistemului sunt evidente. Statele membre ale
UE nu reușesc să maximizeze impactul și sinergiile care sunt
necesare pentru a asigura cea mai bună performanță în plan
global.
În ansamblu, UE suferă de o limitare structurală gene-
rală: natura fundamental națională a sistemelor europene
de apărare. Fără resurse militare proprii, UE depinde de
contribuțiile militare ale statelor membre, iar acestea sunt
adesea inadecvate. Resursele militare naționale au încă de
multe ori la bază apărarea teritoriale împotriva unei invazii
terestre, chiar și în statele membre în care o astfel de invazie
nu este probabilă. În general, sunt insuficiente investițiile în
tipul de capacități necesare pentru a răspunde noilor situații
în materie de securitate (forțe cu desfășurare rapidă, transport
aerian strategic, elicoptere, comunicații, poliție militară).
Cu aproximativ 1,8 milioane de soldați activi - cu o jumătate
de milion mai mult decât Statele Unite - UE nu este capabilă
să desfășoare o forță de intervenție rapidă de 60 000 de
soldați și întâmpină dificultăți în a desfășura o forță de 5
000 de soldați pentru o misiune în cadrul (politicii de secu-
ritate și apărare comună) PSAC. De fapt, 70% din forțele
terestre europene nu sunt capabile să opereze în străinătate,
în condițiile în care, în prezent, conflictele necesită forțe
expediționare mobilizabile și viabile.
În general, natura și obiectul misiunilor PSAC au fost în gene-
ral fragmentare și determinate de exigențe, în loc să răspundă
unui plan sau unei strategii generale. În plus, UE nu benefi-
ciază de finanțări comune pentru misiunile sale. Nu există o
partajare echitabilă a sarcinilor între statele membre, ceea ce
descurajează participarea la misiuni militare.
Același lucru este valabil și pentru dimensiunea civilă a misiu-
nilor UE, în care mai puțin de jumătate din personalul angajat
de statele membre este, în general, desfășurat pe teren, iar
misiunile rămân fără echipe specializate în rezervă sufici-
ente și fără suficientă experiență pe teren. Pentru a remedia
acest lucru, UE trebuie să încurajeze statele sale membre
să își respecte angajamentele și să creeze liste pentru civili
cu adevărat operative de judecători, polițiști, ingineri și alți
experți. Aceasta ar presupune un comandament european al
operațiilor, bine dotat cu personal și pe deplin operațional,
responsabil de planificarea, desfășurarea și monitorizarea
operațiilor civile/militare în străinătate.
39
UE are, de asemenea, o problemă cu economia de scară în
ceea ce privește piața sa de armament tehnologic și indus-
trial: în Europa costă mult mai mult să produci mult mai puțin
decât în cazul altor furnizori de armament, precum SUA. Prin
urmare, UE trebuie să instituie o piață unică europeană a
apărării și să facă achiziții comune: Succesul pieței unice a UE
poate fi și trebuie transpus în domeniul apărării prin consoli-
darea Agenției Europene de Apărare și prin reducerea bariere-
lor care protejează încă piețele naționale.
O viziune europeană a apărării colective
Tratatul de la Lisabona a oferit un număr de instrumente
importante pentru a ajuta statele membre să soluționeze
aceste provocări. Prin intermediul sistemelor sale inovatoare
de cooperare structurată permanentă, tratatul permite state-
lor membre să avanseze în paralel și la viteze diferite pentru
Soldat din Forţa de menţinere a păcii în Kosovo (KFOR) discutând cu lucrători albanezi în construcţii din Kosovo.
40
a atinge obiective specifice, în funcție de deschiderea și de
capacitatea acestora. Acum, grupuri-pilot de state vor putea să
își sporească nivelul de ambiție în materie de desfășurare, inte-
roperabilitate și viabilitate a forțelor, permițându-le să angajeze
mai multe forțe pentru PSAC, NATO, ONU și alte misiuni.
Tratatul de la Lisabona ar trebui, de asemenea, să permită state-
lor membre să depășească neajunsurile legate de finanțarea
PSAC prin recurgerea la un „fond inițial” pentru desfășurare,
pentru a susține misiunile comune, fond care va fi apoi susținut
prin plata „fondurilor de urgență” în faza de planificare a
operațiilor.
Cu toate acestea, indiferent dacă se discută despre finanțarea
comună crescândă pentru misiunile PSAC, despre încurajarea
statelor membre să ofere în mod voluntar trupe sau să umple
vidul din planificarea strategică al UE, principala dificultate cu
care se confruntă UE în materie de apărare este viziunile strate-
Foto: dpa, picture alliance, 13.12.2006
gice divergente care există între statelor membre. În continuare
nu există, în multe capitale europene, un consens cu privire la
scopul general al creșterii capacităților de apărare ale UE.

UE trebuie să convină asupra unei viziuni pe termen lung pentru

apărarea UE, care ar putea fi prezentată într-o carte albă în care
să se definească clar prioritățile în termeni de amenințări, criterii
de angajare și resurse dedicate. Această viziune trebuie să deta-
lieze o divizare coerentă a sarcinilor între NATO și UE, pe baza
unei analize obiective a avantajelor comparative ale fiecăreia.
Dacă statele membre nu vor fi capabile să convină asupra unui
concept strategic funcțional pentru UE, aceasta va fi incapa-
bilă să acopere golul existent între așteptările față de PSAC și
capacitățile și resursele sale operaționale.

41
42
EUROPA ÎN LUME: TRANSFORMAREA
ÎNTR-UN ACTOR ASERTORIC
Dacă UE intenționează să își îndeplinească agenda ambițioasă,
aceasta va trebui să devină un actor mult mai asertoric pe scena
internațională. De la creșterea competitivității economice a Euro-
pei la cursa către economia cunoașterii și la asigurarea libertății
și securității cetățenilor, provocările aflate în cale sunt de natură
globală și numai strategiile internaționale le pot răspunde.
În plus, pe măsură ce puterea se deplasează de la UE și Statele
Unite, însăși normele angajamentului internațional se redefinesc.
În acest peisaj tulbure, UE nu își mai poate permite să avanseze
fără o direcție clară. Aceasta trebuie să devină o forță motrice
care să modeleze noile norme ale guvernanței globale sau să își
asume riscul de a rămâne în urmă. Pentru a avansa în direcția
acestui obiectiv, UE va trebui, de asemenea, să susțină cauza
unui mediu internațional care să permită UE promovarea agen-
dei proprii.
Protejarea intereselor europene într-o lume aflată
în schimbare
Pe parcursul ultimelor două decenii, țările europene au
obținut avantaje semnificative în urma interdependenței
globale în creștere. Cu toate acestea, criza financiară și insta-
bilitatea care afectează prețurile la energie și la alimente au
evidențiat pericolele unei dependențe asimetrice, în special în
relația cu furnizorii de resurse problematice. Interdependența
nu este doar o constatare, ci modul de viață ales într-o UE
menită să faciliteze schimburile de toate tipurile.
Însă interdependența nu poate fi considerată un bun peren.
Pe măsură ce țările răspund la criza economică și financiară
prin afirmarea propriei autonomii cu privire la o serie de
probleme, riscul deglobalizării poate deveni real. UE trebuie să
împiedice această eventualitate prin apărarea proactivă a unui
ideal de interdependență responsabilă prin care actori diferiți
își susțin angajamentul față de viabilitatea sistemului.
Apărarea interdependenței responsabile va presupune, la
rândul ei, o lume în care actorii majori sprijină și convin să
lucreze într-un sistem de guvernanță multilaterală. Dar acest
obiectiv are la bază un consens fragil, întrucât beneficiile
multilateralismului nu sunt întotdeauna evidente pentru
acele state care nu au jucat un rol în modelarea arhitecturii
instituționale create după cel de-al Doilea Război Mondial.
Prin urmare, trebuie să se ajungă la o nouă înțelegere majoră
care să țină seama de preocupările puterilor existente și
ale celor emergente legate de normele actuale, insistând în
același timp asupra importanței multilateralismului, a incluziu-
nii, echității, dezvoltării durabile, securității colective, respec-
tării drepturilor omului și statului de drept, precum și practici-
lor comerciale echitabile.
În sfârșit, Europa va prospera numai într-o lume competitivă
dacă promovează elementele-cheie ale unui model european
de creștere reînnoit, bazat pe competitivitate, incluziune,
responsabilitate socială și durabilitatea mediului. Alți actori
globali, în special economiile emergente, își vor urma propriile
traiectorii, de aceea este cu atât mai important pentru UE să
identifice interesele partajate și modurile comune de operare
prin discuții bilaterale și multilaterale.
În acest context, UE trebuie să formuleze o strategie econo-
mică globală care să țină seama de euro ca de cea de-a doua
monedă de rezervă a lumii și care să abordeze impactul nega-
tiv al dezechilibrelor economice globale asupra competitivității
Europei. UE ar trebui să colaboreze cu partenerii săi în vederea
unor relații monetare mai echilibrate și flexibile și ar trebui să ia
în considerare posibilitatea unui parteneriat global în cadrul căruia
țările care doresc să își ancoreze moneda vor putea face acest
lucru utilizând ca referință un coș de monede, nu numai dolarul.
Pe termen scurt, UE ar trebui să promoveze, ca o prioritate pe
agenda sa, inițiativele OIM precum pragul social global sau
agenda privind munca decentă, asigurând în același timp alinierea
acestora la principiul piețelor deschise. UE ar trebui de asemenea
să utilizeze angajamentul său solid față de „comerțul echitabil”
pentru a încuraja alte părți ale lumii să facă același lucru, ca o
contribuție importantă la solidaritatea internațională.
43
Extinderea trusei de instrumente a UE
Cetățenii europeni și-au exprimat dorința ca UE să își asume o
mai mare responsabilitate față de interesele și valorile lor pe scena
mondială. Dar pe ce surse de putere se poate baza UE pentru a-și
îndeplini această misiune? Statele membre ar trebui să înțeleagă
tot mai mult rolul de factor multiplicator de putere al UE și să se
bazeze pe acesta, care le ajută să își îndeplinească obiective pe
care altfel nu le-ar putea realiza.
Și totuși, o Uniune cu 27 de state membre care își reunesc
suveranitățile pentru a ajunge la decizii comune nu formează
un pol de putere global evident. Faptul că deciziile UE privind
politica externă sunt adoptate în unanimitate este considerat în
mare măsură un handicap. Puterea UE de a influența depinde de
abilitatea noastră de a depăși interesele naționale divergente prin
modelarea pozițiilor comune. Prin urmare, Uniunea Europeană
trebui să stăruie în eforturile sale de a realiza o mai mare coordo-
nare pentru a vorbi cu o singură voce, sau cel puțin pentru a ne
armoniza polifonia prin alte modalități. Într-o manieră coerentă.
Acest proces va necesita timp, dar trebuie să înceapă prin ameli-
orarea conexiunii dintre politicile naționale și cele ale UE și prin
creșterea participării statelor membre la acțiunile colective. Printr-
o comunicare a perspectivelor și experiențelor naționale, aceste
schimburi ar trebui să transforme diversitatea într-un punct-forte
al politicii externe, nu într-o slăbiciune.
Tratatul de la Lisabona a ajutat prin mai multe căi la consolidarea
instrumentelor de politică externă ale UE. De exemplu, proce-
dura cooperării consolidate, dacă este aplicată cu moderație,
poate funcționa ca un paliativ pentru cazurile în care persistă
divergențele cu privire la chestiuni majore. Noul Serviciu european
pentru acțiune externă (SEAE) ar trebui să fie dezvoltat pe deplin
și dotat cu personal, pentru a ajuta UE să își identifice interesele
comune și elaboreze politici comune, după coordonarea cores-
punzătoare a pozițiilor naționale.
Cu toate acestea, cauza fundamentală persistă: decalajul
dintre capacitățile UE în domeniile în care are dreptul de a
acționa (economie, comerț, ajutor pentru dezvoltare, politica
în domeniul concurenței) și absența unor instrumente comune
reale în domeniul în care este extins mandatul său inițial:
44
politica externă și de securitate. În comparație cu panoplia de
instrumente economice și juridice de care dispune UE, instru-
mentele sale militare și politice sunt mult mai slabe.
UE ca nod continental: maximizarea puterii de
atracție
Pentru multe persoane din întreaga lume, UE rămâne un
punct de referință central, un model alternativ pentru relațiile
interstatale tradiționale, o comunitate juridică transnațională
care a adus prosperitate și coeziune unei regiuni sfâșiate în
trecut de războaie reci și fierbinți. Această „putere delicată”
este cel mai mare atu al UE. UE trebuie să devină un nod
continental strategic prin strategii de incluziune și de anga-
jament. Aceste strategii au fost utilizate cu mare succes în
rundele succesive de extindere ale UE.
UE trebui să rămână deschisă la noi potențiali membri din
Europa, evaluând fiecare candidatură în funcție de meritele
proprii și de respectarea criteriilor de aderare. De fapt, aces-
tea sunt „adevăratele limite ale Europei”. În acord cu această
politică a angajamentului și a incluziunii, Uniunea trebuie să
își onoreze angajamentele cu privire la actualele țări candidate
oficiale, inclusiv Turcia, și să continue procesul de negociere.
În același timp, UE ar trebui să ofere acorduri cuprinzătoare
țărilor potențial candidate în viitor, ca un stadiu intermediar,
anterior lansării negocierilor de aderare.
Puterea de atracție a UE trebuie, de asemenea, să rămână
elementul central al politicii sale evolutive de vecinătate.
Aceasta ar trebui să dezvolte un rol consolidat de stabilizare
a împrejurimilor imediate, pe baza politicii europene de veci-
nătate, a Parteneriatul estic și a Uniunii pentru Mediterana,
aflate în vigoare. Aceste parteneriate ar trebui să servească
pentru a crea un spațiu regional al democrației, al drepturilor
omului, al dezvoltării și al liberului schimb. Acestea ar trebui
de asemenea să ofere accesul echitabil la piața UE și în cele
din urmă, un spațiu pentru libera circulație a persoanelor în
beneficiul UE și al partenerilor săi. În plus, UE ar trebui să
ajungă la politică strategică de o coexistență, modernizare și
consolidare regională cu Rusia.
Vizita dnei Catherine Ashton (dreapta), Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate
şi Vicepreşedinte al CE, la Moscova, unde a luat parte la reuniunea Cvartetului Orientului Mijlociu de la stânga la
dreapta: Tony Blair, Reprezentantul Cvartetului Orientului Mijlociu, Hillary Rodham Clinton, Secretar de stat al SUA,
Sergueï Lavrov, Ministrul Afacerilor Externe din Rusia şi Ban Ki-Moon, Secretar General al ONU.
Foto: Uniunea Europeană, 2010

O abordare deschisă și integratoare trebuie să se extindă și
la cooperarea transfrontalieră a UE cu alte regiuni, inclusiv
ASEAN, MERCOSUR sau SADC. În aceste relații și nu numai,
UE și statele sale membre trebuie să țină seama de percepțiile,
așteptările și preocupările restului lumii. Deși UE este perce-
pută în general ca un exemplu atractiv de integrare regională,
de multe ori aceasta își irosește potențialul adoptând un
ton superior. Trebuie să ne folosim de reputația noastră cu
înțelepciune și să ne sporim credibilitatea ca putere de nego-
ciere.
Transpunerea strategiilor în acțiuni
Impactul acțiunii externe a UE va depinde în mare măsură
de abilitatea acesteia de a se adapta la numeroasele provo-
cări cu care se va confrunta până în 2030. Asigurarea forței
economice și a coeziunii interne a Uniunii va deveni, așadar,
o condiție indispensabilă pentru ca UE să își poată proiecta
puterea în exterior. Dar în formularea poziției sale externe,
procesul de elaborare a politicii nu trebuie să fie determinat
exclusiv de evenimente. Este imperios necesar un concept
strategic european comun.
Acest concept ar trebui să apropie politicile diplomatice,
militare, comerciale și de dezvoltare ale UE de dimensiunile
externe ale politicilor sale economice comune (UEM, energie,
transporturi etc.). Numai prin fuzionarea tuturor instrumente-
lor disponibile, Uniunea va putea acționa ca o putere trans-
formatoare și va putea contribui la remodelarea normelor
guvernanței globale. Prin intermediul unei cărți albe, care
ar trebui actualizată periodic, conceptul strategic ar ajuta la
definirea priorităților pe termen lung ale Uniunii și ar deveni
cadrul de referință pentru acțiunea externă de zi cu zi.
Aceasta s-ar putea realiza prin instituirea unei unități de
analiză și previziune, ca parte a Serviciului european pentru
acțiune externă și în strânsă cooperare cu centrele naționale
în temeiul principiului informațiilor partajate. O astfel de
unitate ar ajuta la concentrarea atenției asupra necesității de a
revizui permanent actualele politici. În plus, o academie diplo-
matică europeană ar putea contribui la făurirea unei culturi
diplomatice comune.
Numai prin dezvoltarea unei astfel de abordări strategice a
afacerilor sale externe, UE va fi capabilă să transpună efortul
său financiar uriaș (de departe cel mai mare din lume) în avan-
taj politic în mod mai eficient. Aceasta ar trebui să apeleze la
avantajul său structural pentru a urmări politici de dezvoltare
și comerciale inteligente. De exemplu, UE ar trebui să urmă-
rească acordarea de sprijin în vederea combaterii efectelor
schimbărilor climatice în regiunile cele mai sărace, care au

45
UE este cel mai important furnizor de ajutor extern. Foto: Uniunea Europeană, 2010

fost cel mai afectate de schimbările climatice și care au contri- conductivitatea acestora spre o responsabilitate partajată,
buit cel mai puțin la încălzirea globală. Aceasta ar trebui să promovând în același timp propriile interese. Aceasta ar trebui
își continue, de asemenea, efortul de „combatere a sărăciei să includă simplificarea și reunirea reprezentării, în special în
prin comerț”, în special prin importuri de produse agricole. forurile economice internaționale. Cât timp nu se realizează
Aceasta va implica decizii dificile din punct de vedere politic o reprezentare unică a UE, statele membre ale UE reprezen-
ale liderilor europeni, inclusiv finalizarea rundei de la Doha. tate în organizațiile internaționale ar trebui să își coordoneze
pozițiile dinainte și să le susțină în unanimitate.
Utilizarea strategică a trusei de instrumente variate a UE ar
trebui, de asemenea, să îi permită să devină un promotor mai
eficient al democrației, statului de drept și drepturilor omului.
O politică de condiționalitate care susține actorii democratici
și descurajează abuzul de putere din partea regimurilor autori-
tare trebuie să fie aplicată cu mai multă înțelepciune. Aceasta
va necesita discuții cu partenerii din societatea civilă, inclusiv
cu asociațiile femeilor și ale minorităților, nu numai cu interlo-
cutorii guvernamentali; intervenții ascendente pentru a conso-
lida statul de drept în lume; și o abordare mai consecventă a
monitorizării alegerilor. În următoarele două decenii, această
agendă privind guvernanța trebuie să devină multilaterală în
măsura maximă posibilă.

În cele din urmă, dar nu pe ultimul loc, va fi necesară dezvol-

tarea unei abordări a UE privind reforma guvernanței globale.
UE ar trebui să se afle în avangarda efortului reformator,
pentru a crește legitimitatea instituțiilor internaționale și

46
UE ȘI CETĂȚENII SĂI
De-a lungul istoriei integrării europene, relațiile dintre Uniune
și cetățenii săi au fost în general caracterizate de un „consens
pasiv”. Cu toate acestea, în ultimii ani, această relație a înce-
put să se schimbe. Europenii așteaptă mai mult de la UE și,
de asemenea, au o poziție mai critică la adresa performanței
acesteia, punând sub semnul întrebării legitimitatea proiectu-
lui european. Acest lucru a fost puternic ilustrat de rezultatul
negativ al referendumurilor care au avut loc în Franța, în Țările
de Jos și, ulterior, în Irlanda. Publicul își va asuma din nou
apartenența la proiectul european, numai atunci când popoa-
rele noastre vor fi încrezătoare că valorile și interesele lor sunt
apărate mai bine de către Uniune. Consolidarea acestui simț
al apartenenței trebuie să devină motorul tuturor acțiunilor
noastre colective.
Tratarea bunei guvernanțe cu seriozitate: partaja-
rea, explicarea și obținerea de rezultate
Asigurarea „bunei guvernanțe” este de departe cel mai
puternic mijloc de care dispune UE pentru a beneficia de
angajamentul continuu al cetățenilor săi. Întemeiată pe
principiul deschiderii, al participării, al partajării puterii,
al responsabilității, al parteneriatului și al eficienței, buna
guvernanță trebuie să respecte, de asemenea, principiul
Previziuni pentru Uniunea Europeană 2030
„Consideraţi că sunteţi foarte optimist, destul de optimist, destul de pesimist sau
foarte pesimist în legătură cu viitorul Uniunii Europene?”
Foarte optimist
Consejo Destul de optimistla
în procente
Nu ştiu: 9 %
„subsidiarității”, care prevede că deciziile ar trebui luate la cel
mai eficient nivel și cât mai aproape de cetățeni.
UE depune eforturi pentru a obține rezultate pe baza aces-
tor principii, printr-un sistem de „guvernanță pe mai multe
niveluri”, în cadrul căruia competențele sunt partajate, mai
degrabă decât separate, între diferitele niveluri ale autorității.
În practică, guvernanța pe mai multe niveluri reprezintă
un sistem de rețele convenite, obligatorii și transversale,
care operează între localități, regiuni, autorități naționale
și instituțiile UE, precum și între asociații ale lucrătorilor și
asociații profesionale, precum și organizații neguvernamen-
tale. Acționând în cadrul acestor rețele și în cadrul propriilor
lor comunități și municipalități, cetățenii europeni pot avea un
cuvânt de spus în domeniile importante pentru viitorul UE.
În cadrul unui sistem de guvernanță pe mai multe niveluri,
fiecare nivel de autoritate - european, național, regional și
local - își exercită competențele în conformitate cu responsa-
bilitatea conferită de statutul său. Astfel, sistemul este conce-
put pentru a crea condițiile în care statele membre - indiferent
de dimensiune, populație sau importanță economică - să
se poate dezvolta împreună, respectând totodată culturile
naționale, limbile, religiile și caracteristicile regionale și locale.
În același timp, sistemul respectă dreptul suveran al statelor
Foarte pesimist
Destul de pesimist
Sursa: Eurobarometru 6/2009; UE 27
47
membre de a decide cu privire la modalitățile de împărțire a
puterii pe teritoriul propriu.
Disponibilitatea punctelor de contact multiple, prin inter-
mediul cărora cetățenii se pot implica în procesul legislativ,
ar trebui să-i confere Uniunii Europene legitimitatea și flexi-
bilitatea necesare pentru a aborda provocările generate de
globalizare într-o societate digitală, independentă, deschisă
și orientată către rețele. Cu toate acestea, guvernanța pe mai
multe niveluri nu poate oferi în mod automat publicului un
simț al apartenenței. Aceasta reprezintă un sistem complex,
care trebuie exploatat, consolidat și, mai ales, comunicat
publicului.
Prin urmare, se face simțită o nevoie puternică de mai multă
transparență și precizie în modul în care prezentăm procesul
decizional al UE. Imaginea cu privire la UE transmisă publicului
trebui să fie echilibrată, să reflecte punctele sale forte și slabe,
mai degrabă decât idealizată sau nejustificat de pesimistă.
Ar fi preferabil să se pună accentul pe comunicarea cu privire
la politici, și anume să se explice în mod onest ce este în joc
și care sunt diferitele opțiuni posibile, decât pe o politică de
comunicare care se apropie uneori de propagandă. Nu mai
puțin important, statele membre trebuie să răspundă pentru
acțiunile pe care le întreprind la Bruxelles și pentru modul în
care aplică deciziile europene.
Cu toate acestea, la sfârșitul zilei, buna guvernanță este jude-
cată în funcție de rezultate. UE a adus deja numeroase bene-
ficii cetățenilor săi - de exemplu prin introducerea monedei
euro, politica de coeziune, politica agricolă, comună spațiul
Schengen - chiar dacă UE nu este întotdeauna creditată cu
aceste succese. Dar mai sunt încă multe de realizat. Studi-
ile arată că publicul are așteptări foarte ridicate de la UE în
domenii de politică sensibile precum securitatea, terorismul,
energia și schimbările climatice, precum și politica externă. UE
ar trebui să se ridice la nivelul acestor provocări, prin elabora-
rea de noi obiective și printr-o motivație mai orientată către
rezultate. Pe scurt, UE trebuie să evite retorica și să explice în
limbaj uzual, modul în care aduce o valoare adăugată în viețile
cetățenilor.
48
Utilizarea noilor instrumente puse la dispoziție de
Tratatul de la Lisabona: cetățenia politică în
practică
Buna guvernanță și un accent mai puternic pe rezultate repre-
zintă o condiție sine qua non pentru ca cetățenii să sprijine
Uniunea Europeană. Însă acestea nu sunt suficiente în sine.
În ciuda tuturor realizărilor anterioare ale Uniunii, în rândurile
cetățenilor există o indiferență îngrijorătoare, dacă nu chiar
dezamăgire față de proiectul european. Nu mai putem ignora
această provocare. Trebuie să reactualizăm pactul dintre UE și
cetățenii săi, utilizând întreaga gamă de instrumente puse la
dispoziție de Tratatul de la Lisabona pentru a stimula sprijinul și
participarea publicului.
Tratatul de la Lisabona consolidează conceptul de „cetățenie
politică” prin acordarea posibilității de inițiativă populară în
chestiuni legislative și prin consolidarea rolului parlamentelor
naționale. Timpul va demonstra în ce măsură aceste inovări
contribuie la apariția unui spațiu public european, stimu-
lează conștiința politică și consolidează legitimitatea Uniunii.
În prezent, nu există un spațiu politic european autentic,
fiind probabil ca politica să rămână un demers eminamente
național. Dar dacă Uniunea dorește să își sporească legitimita-
tea, trebuie să facă tot posibilul pentru a consolida cetățenia
politică europeană. În acest scop, UE ar trebui să acționeze în
următoarele domenii:
– Consolidarea drepturilor politice. Actualele prevederi ale
Tratatului de la Lisabona ar trebui consolidate, în primul
rând, încurajând statele membre să acorde drepturi de
vot cu ocazia alegerilor naționale resortisanților altor
state membre, după o anumită perioadă de ședere și de
plată a impozitelor; în al doilea rând, „europenizând”
alegerile pentru Parlamentul European, prin introducerea
listelor transfrontaliere; și, în sfârșit, utilizând parlamen-
telor naționale ca un mijloc de implicare a publicului în
dezbaterile politice europene.
– Alegeri mai semnificative pentru cetățeni. Până în
prezent, alegerile europene nu au atras interesul
cetățenilor. Dacă se dorește schimbarea acestei tendințe,
La Summitul cetăţenilor europeni din 2009, cetăţeni din toate cele 27 de state membre ale UE au discutat
recomandările naţionale. Foto: Toussaint/ifok
cetățenii trebuie să cunoască mai bine politicile UE; mai
ales, trebuie ca aceștia să se poată identifica cu poli-
ticienii europeni. Cu ocazia viitoarelor alegeri pentru
Parlamentul European, partidele politice din UE ar trebui
să prezinte programe cu adevărat europene și să aleagă
candidații pentru postul de președinte al Comisiei.
– Mai multă vizibilitate publică și mai multă transparență
Acestea sunt necesare atât în ceea ce privește deciziile la
nivel înalt, precum numirea Președintelui permanent al
Consiliului European și a Înaltului Reprezentant, precum
și activitățile curente ale UE. Acest obiectiv poate fi
îndeplinit în mai multe moduri, inclusiv printr-o utilizare
mai sistematică a resurselor digitale (e-guvernare), prin
introducerea unei dimensiuni europene în media publică
și prin măsuri de stimulare a difuzării de programe privind
UE în media privată.
– Încurajarea unei democrații participative europene mai
importante Consultarea societății civile cu privire la
procesul legislativ ar trebui să devină indispensabilă și
permanentă. În acest sens, Comitetul Economic și Social
și Comitetul Regiunilor ar trebui consultate într-un mod
mai sistematic de către Comisie și Consiliu.
Promovarea apartenenței și a identificării: o abor-
dare ascendentă
Dacă se dorește ca cetățenii să își asume integral apartenența
la proiectul european, UE are nevoie de o înțelegere comună
a istoriei, a realităților curente și a viitorului său. Originile
istorice ale UE, născută din cenușa celui de al Doilea Război
Mondial sunt binecunoscute. Aceste cunoștințe trebuie
consolidate și promovate, nu numai pentru a preveni o reîn-
toarcere la violențele trecutului, ci și pentru a pentru a oferi
un punct de referință restului lumii.
De asemenea, Tratatul de la Lisabona prevede o serie cuprin-
zătoare de drepturi și beneficii de care cetățenii se bucură în
viața de zi cu zi. Pe baza principiului nediscriminării, dimen-
siunea „socială” a cetățeniei europene include, printre altele,
dreptul de a se deplasa, de a rezida și de a lucra în mod liber
pe teritoriul statelor membre și recunoașterea reciprocă a
calificărilor.
Din păcate, reflexele protecționiste sau corporatiste ale
statelor membre împiedică în mod frecvent cetățenii UE să
se bucure de aceste drepturi. În vederea abordării acestei
probleme, ar trebui să se întreprindă acțiuni pe patru planuri:
– Consolidarea serviciilor de informare înființate de
autoritățile locale pentru a stimula conștientizarea drep-
turilor și a beneficiilor aferente cetățeniei europene;
49
 Prezenţa la vot în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European 1979 - 2009
UE 9 UE 10 UE 12
– Crearea unui instrument administrativ specific care ar
servi drept dovadă a statutului de cetățean european
pentru a fi utilizat în mod voluntar, în vederea obținerii
accesului la dreptul de ședere, de ocupare a unui loc de
muncă și de securitate socială;
– Asigurarea opțiunii cetățenilor de a recurge la statutul
juridic european („cel de al 28-lea regim”) care se va
aplica relațiilor contractuale în anumite domenii ale drep-
tului civil sau comercial, alături de cele 27 de regimuri
naționale în vigoare;
– Instituirea unui sistem pentru măsurarea impactului
legislației UE, utilizând pe deplin competențele Comisiei
în această privință, și elaborarea unor măsuri de consoli-
dare a cu privire la aplicarea și respectarea legislației UE
la nivel național . Parlamentul European și parlamentele
naționale ar trebui să preia inițiativa în cadrul acestui
proces.
Dacă sunt aplicate în mod corespunzător, aceste măsuri vor
consolida aprecierea publicului față de instituțiile și dreptul
european, dar nu vor fi suficiente în sine pentru a crea „un
sentiment de apartenență” la UE. Aceasta se poate dezvolta
numai în timp, în special în rândurile generațiilor mai tinere
ale Europei..
Școlile pot juca un rol vital în promovarea identificării cu
proiectul european în rândurile copiilor, prin furnizarea de
50
UE 12 UE 15 UE 25 UE 27
Sursa: TNS opinion in Zusammenarbeit mit dem EP
instrucțiuni în limbile europene, prin utilizarea de manuale cu
privire la patrimoniul cultural comun al Europei și prin oferirea
de cursuri de cetățenie europeană. Programele de schimb
ar trebui extinse pentru a include, de asemenea, schimburile
între școlile din învățământul primar și secundar, pe baza
exemplului extrem de pozitiv al programului ERASMUS pentru
studenți. Un „serviciu civil european”, conceput și pus în
aplicare în cooperare cu statele membre, ar putea oferi, de
asemenea, tinerilor o platformă pentru a contribui la misiuni
de interes general pe teritoriul Uniunii și în afara acesteia.
Cu toții avem identități multiple care cuprind elemente locale,
regionale și naționale. Fără îndoială, aceste forme primare de
identitate vor rămâne mult timp un punct de referință esențial
pentru cetățeni. Dar aceste elemente trebuie să meargă mână
în mână cu o identitate „europeană” în curs de dezvoltare,
bazată pe o înțelegere comună a istoriei Europei, a avantaje-
lor practice generate de cetățenia UE și pe o viziune comună
asupra viitorului și a locului Europei în lume. Cetățenii noștri
vor dezvolta un simț mai puternic al apartenenței la proiectul
european numai prin intermediul unei prezentări clare a agen-
dei comune a UE și a obiectivului acesteia pentru secolul al
XXI-lea.
DEZVOLTAREA PE BAZA PUNCTELOR-
FORTE ALE UE
Mulți consideră încă 2030 drept o dată din viitorul îndepăr-
tat și resping validitatea previziunilor. Dar nu ar trebui să
ne amăgim. Lumea traversează o perioadă de transformări
globale rapide și extinse care vor continua să producă un
impact semnificativ asupra vieții cetățenilor noștri. Ultimii
douăzeci de ani nu ne-au oferit, probabil, decât o vagă idee
despre ceea ce ne rezervă viitorul. Următorii douăzeci de
ani vor accelera, fără îndoială, și vor exacerba multe dintre
tendințele la care asistăm în prezent. Trebuie să gândim pe
termen lung, dar să acționăm în prezent - acest mesaj trebuie
să stea la baza formulării politicilor europene în epoca actuală
de insecuritate.
În anii următori, UE va trebui să urmărească o agendă
ambițioasă. Aceasta va trebui să reunească mai profund UE,
statele sale membre și cetățenii săi, să reînnoiască modelul
economic și social al Europei într-un moment în care forțele
interne și externe îi pun la încercare durabilitatea, să creeze
o societate a cunoașterii prin responsabilizarea individului, să
exploateze la maximum tendințele demografice fluctuante
și imigrația, să transforme precaritatea energiei și schimbă-
rile climatice în oportunități de dezvoltare economică și a
societății, să găsească un echilibru adecvat între libertate și
securitate; și să contribuie la modelarea lumii astfel încât valo-
rile și interesele Europei să fie protejate și asigurate.
O agendă și o viziune comune pentru viitorul
Europei
Aceste obiective și ambiții vor necesita o schimbare semnifi-
cativă a abordării guvernelor naționale față de UE. Mult prea
adesea, acestea nu înțeleg că într-o lume din ce în ce mai inter-
dependentă și mai multipolară, interesele lor pe termen lung
sunt cel mai bine servite prin urmărirea lor la nivel european, și
nu la nivel național. Acestea nu au reușit să mobilizeze sprijinul
și participarea cetățenilor, care sunt esențiale pentru legitimi-
tatea proiectului. De cele mai multe ori, statele membre s-au
repliat spre interior, concentrându-se numai asupra intereselor
naționale, în detrimentul interesului european mai larg.
UE are nevoie urgentă de o înțelegere comună asupra modului
de realizare a ambițioasei sale agende. Aceasta trebuie să iden-
tifice măsurile necesare pentru a se adapta la o epocă globală,
dar și costurile și implicațiile imobilității. Pe scurt, trebuie să
comunice o viziune comună a modului în care Europa își poate
asigura viitorul. Prin urmare, alegerea cu care ne confruntăm
este clară: să ne dezvoltăm pe baza punctelor-forte ale UE și să
folosim greutatea sa colectivă pentru a deveni un actor relevant
și asertoric la nivel mondial sau să cultivăm fragmentarea și să
contemplăm posibilitatea declinului absolut într-o lume în care
regulile sunt făcute de cei care au un cuvânt de spus.
În interesul cetățenilor noștri!
Punctele-forte ale Europei există. Cu cea mai mare piață din
lume, un sfert din comerțul mondial și două treimi din ajuto-
rul acordat pentru dezvoltare la nivel mondial, UE contează.
UE oferă o infrastructură partajată care pune la dispoziția
cetățenilor o gamă largă de drepturi, servicii și oportunități.
Politicile și programele UE au ajutat la crearea unei zone
de politică interconectate care include comunicațiile, trans-
porturile, chestiunile sociale, cercetarea și educația. Prin
organizarea și reglementarea așa-numitelor „spații comune”
UE acționează ca un promotor de activități pentru cetățenii,
întreprinderile și guvernele sale.
De asemenea, UE inspiră percepții pozitive. Uniunea este o
entitate căreia mulți aspiră să i se alăture, fie prin aderare, fie
prin imigrare. Se poate mândri cu o calitate a vieții excelentă,
reflectată printr-una din cele mai ridicate speranțe de viață din
lume. Modelul de guvernanță al UE - „guvernarea în parte-
neriat”- este un exemplu de regionalism eficient: un spațiu
public comun, cu o suveranitate reunită și cu capacitatea de a
defini interese comune, cu instituții puternice și în supremația
statului de drept. La baza ei stau puncte-forte solide: stabilita-
tea politică, fundamente juridice solide, reușitele în materie de
coeziune socială și economică, precum și diversitatea etnică și
culturală bogată.
UE este mai mult decât o piață comună. Este în același timp o
uniune de valori, întruchipate prin angajamentul său față de
drepturile omului, pace, libertate și solidaritate. Aceste valori
au o semnificație universală. Cu sprijinul cetățenilor, cerce-
tătorilor și politicienilor europeni de la toate nivelurile, UE se
51
poate afla în fruntea eforturilor internaționale de abordare a avantajul nostru comun? Globalizarea și reechilibrarea puterii
provocărilor globale majore, inclusiv coeziunea socială, schim- în lume oferă o motivație nouă importantă pentru acțiunea
bările climatice, dezvoltarea durabilă și pacea între națiuni. comună a UE. Dar numai pe baza unor fundații solide UE
poate deveni un actor demn de luat în seamă pe scena
În final, dar nu lipsit de importanță, UE are capacitatea de a mondială. Această misiune necesită curaj politic și ambiție
gândi și de a acționa în direcția intereselor pe termen lung ale colectivă, pragmatism solid și o imagine clară a idealurilor
cetățenilor europeni. Statele membre sunt în mod frecvent pentru care merită să luptăm. Pe plan intern și extern. Să
constrânse în acțiunile lor de realitățile politice de zi cu zi care deschidem calea. Împreună. Acum.
sunt incompatibile cu planificările pe termen lung. Elaborarea
politicii europene este mai puțin supusă acestor presiuni pe
termen scurt, având astfel o libertate de extinsă pentru a
introduce propuneri noi. Odată cu adoptarea Tratatului de la
Lisabona, UE dispune acum de instrumentele necesare pentru
a-și transpune propuneri în acțiuni, inclusiv cooperarea conso-
lidată și procedurile de revizuire simplificate. Mai mult ca nici-
odată, UE este capabilă în prezent să se concentreze asupra
intereselor și necesităților pe termen lung ale cetățenilor.

Prin urmare, întrebarea la care trebuie să răspundem este:

ne putem dezvolta pe baza punctelor-forte ale Uniunii spre

Foto: Uniunea Europeană , 2010

52
MULȚUMIRI
Noi, membrii Grupului de reflecție, am dori să mulțumim
tutor persoanelor și instituțiilor care, prin diferite mijloace,
ne-au pus la dispoziție ajutorul lor neprețuit pentru ducerea
la bun sfârșit a misiunii care ne-a fost încredințată. Am dori să
mulțumim în mod special:
Secretariatul Grupului de reflecție, a cărui dăruire și activitate
eficientă au făcut posibilă desfășurarea lucrărilor noastre: Žiga
Turk, secretar general; Max Keller-Noëllet, consilier special;
Nicolás Pascual de la Parte, Noel White, Eija Kaskimo și Gwen
McLean.
Consilierilor și asistenților noștri pentru implicarea și
activitatea lor neobosită: Carlos Westendorp y Cabeza,
consilier special al președintelui Felipe González Márquez;
Rolands Lappuke, consilier al vicepreședintelui Vaira Viķe-
Freiberga; Nina Hyvärinen, consilier al vicepreședintelui Jorma
Ollila; Jean Ellermann-Kingombe, consilier al dnei Lykke Friis;
Stephan Petermann, consilier al dlui Rem Koolhaas; Elin Burns,
consilier al dlui Richard Lambert; Stefano Grassi, consilier al
dlui Mario Monti; Gregor Woschnagg, consilier al dlui Rainer
Münz; Lars Hoffman, consilier al dnei Kalypso Nicolaïdis; Guil-
laume Klossa, consilier al dnei Nicole Notat; Alexander Kreher,
consilier al dlui Wolfgang Schuster; Andrzej Gulczynski, consi-
lier al dlui Lech Walesa.
Tuturor demnitarilor și experților care au participat la reuniu-
nile noastre și ne-au împărtășit cu generozitate experiențele
și cunoștințele lor: José Manuel Barroso, Ivo Bozon, Etienne
Davignon, Jacques Delors, Nikiforos Diamandouros, Gérard
Dumont, Joschka Fischer, Valéry Giscard dEstaing, Jean Domi-
nique Giuliani, Wim Kok, Alain Lamassoure, Pascal Lamy,
Stephan Leibfried, Lenny Mendonca, Geoff Mulgan, Jean
Pisani-Ferry, Maria João Rodrigues, André Sapir, Andreas
Schleicher, Luc Soete, Gerhard Stahl, Peter Sutherland, Anto-
nio Vitorino, Nick Whitney și Jean-Pascal van Ypersele de
Strihout.
Olaf Cramme și Elena Jurado din partea Policy Network din
Londra, care au redactat și au modificat cu atâta sârguință
raportul final.
Fundația Innaxis și președintele acesteia Carlos Álvarez Pere-
ira, care au avut amabilitatea de a ne pune la dispoziție un
sistem intranet pentru consultarea documentelor și comunica-
rea în cadrul grupului.
Universitatea din Ljubljana, catedra de informatică de
construcție, pentru găzduirea site-ului public al grupului.
Colegului nostru, Wolfgang Schuster, care, cu ajutorul cola-
boratorilor săi din orașul Stuttgart au ilustrat cu generozitate
activitatea noastră.
La fel de important a fost sprijinul colectiv și individual pe
care l-am primit din partea unei game largi de organizații și
asociații non profit, grupuri de reflecție și analiști politici, cu
toții specializații în domenii incluse în raportul nostru: BEPA al
Comisiei Europene (Bruxelles), Universitatea Berkeley, Brue-
gel (Laboratorul economic european și global din Bruxelles),
Centrul de Studii Politice Europene (CEPS) (Bruxelles), Chatham
House (Institutul Regal de Afaceri Internaționale) (Londra),
Comitetul Regiunilor, Confrontation Europe (Bruxelles), Digital
Europe (Bruxelles), Centrul European al Sciences-Po (Paris),
Fundația Europeană pentru Climă [European Climate Founda-
tion], Fundația Europeană pentru Internet [European Internet
Foundation], Mișcarea Europeană [European Movement],
Comisia pentru afaceri constituționale, Comisia pentru afaceri
externe și Comisia specială privind criza financiară, econo-
mică și socială ale Parlamentului European, Centrul de Studii
Europene al Universității Oxford, Comitetul Economic și Social
European, Institutul Regal Elcano pentru Studii internaționale
și strategice (Madrid), ETNO, Bruxelles, Eurobarometrul
Comisiei Europene (Bruxelles), EuropaNova (Paris), Consiliul
European pentru Relații Externe, Centrul de Politică Euro-
peană (EPC) (Bruxelles), Institutul pentru Studii de Securitate al
Uniunii Europene (Paris), Programul de Stagii al Uniunii Euro-
pene, Institutul Finlandez de Afaceri Internaționale (Helsinki),
Prietenii Europei (Bruxelless), Fundación Alternativas (Madrid),
Fundación CIDOB (Barcelona), Universitatea Harvard, Institutul
de Relații Internaționale (IDIS) (Atena), Rețeaua Jean Monnet,
the Navarino Initiative (Salonic), Notre Europe (Paris), Consiliul
Lisabona (Bruxelles), InstitutulAndreas Papandreou de Studii
Strategice și de Dezvoltare (ISTAME) (Atena), Universitatea
Princeton, Asociația de Studii Politice Transeuropene [Trans-
53
European Policy Studies Association] (Brussels), Asociația tuia, Marc Lepoivre, Director-general în cadrul Consiliului UE,
Universitară pentru Studii Europene Contemporane [the precum și interpreților, traducătorilor și personalului Consiliu-
University Association for Contemporary European Studies lui care au făcut atât de multe pentru a ne facilita activitatea.
(UACES)] (Londra).

Am dori, de asemenea, să mulțumim celorlalți colaboratori ai

noștri: Aymeric Bourdin, Guillaume Borie, Patricia Cadeiras,
Pavlos Eleftheriadis, Jean-François Jamet, Thomas Klau, Chris-
tian Mandl, Hartmut Mayer, Joaquin Munoz și Claudia Schrag.

Aceste mulțumiri nu ar fi complete dacă nu ne-am exprima

recunoștința față de Javier Solana, fost Secretar General/Înalt
Reprezentant pentru PESC, Pierre de Boissieu, Secretar Gene-
ral al Consiliului UE, David Galloway, șeful de cabinet al aces-

Foto: Uniunea Europeană , 2010

54
Design © Municipalitatea Stuttgart, 2010
 QC-32-10-249-RO-C

10.2860/99915

© UNIUNEA EUROPEANĂ, 2010 – RS 048/2010