Psihotizarea şi manipularea ca politică

Evoluţia/involuţia Republicii Moldova – cu totalitatea aspectelor sale – a devenit,  de la o

vreme, s-ar zice, unul din subiectele predilecte ale vieţii politice europene, iar pe de altă parte şi
pe bună dreptate, constituie un temei serios de îngrijorare pentru segmentul social sănătos
basarabean. Acest "fenomen moldovenesc" se datorează politicii neghioabe, antinaţionale şi
anticonstituţionale a guvernanţilor comunişti. Este de-a dreptul şocantă tentativa lor nesăbuită de
a repune pentru totdeauna în albia anormalităţii şi a nefirescului prezentul, trecutul şi viitorul
nostru. Trecutul este adaptat pentru a motiva acţiunile din realitatea imediată, dar şi pentru a
justifica acţiunile din viitor. Exact ca la G.Orwell în 1984: Cine controlează prezentul,
controlează trecutul. Cine controlează trecutul, controlează viitorul. Consider însă că discuţiile
pe marginea acestui subiect suferă într-o bună măsură de abordare şi o tratare unilaterală, în
sensul că dezbatem această problemă de cele mai multe ori doar prin prisma coloraturii partinice
a figuranţilor majoritari de pe scena politică moldovenească. Or, în prezent, Europa şi întreg
Occidentul nu se mai sperie, ca altădată, la auzul cuvântului comunist. Chiar şi pentru o bună
parte a intelectualităţii basarabene, "actualii" comunişti nu par atât de insuportabili, mai ales
când aceştia din urmă vorbesc despre Europa şi despre integrarea europeană. De aceea, aş
propune ca, făcând abstracţie de partinitatea acestuia, să judecăm individul de la guvernare
definindu-l din punctul de vedere al tipajului uman, al mentalităţii. Procedând astfel, poate că
descoperim altceva (decât culoarea roşie a carnetului de partid), o "substanţă" care ar trebui să ne
alarmeze mai mult decât semnalmentele de suprafaţă.
Răul care tensionează atmosfera publică, destabilizează cursul vieţii, polarizează şi
încrâncenează societatea noastră, provine din discuţiile interminabile, artificiale şi nefondate cu
privire la identitatea noastră naţională. Mai bine zis, din perceperea total eronată de către
guvernanţi a unor realităţi mai mult decât clare. În această ordine de idei ar trebui să ne întrebăm:
în limitele cărui soi in(uman) se încadrează individul pentru care, spre exemplu, un Eugeniu
Coşeriu nu reprezintă o notorietate şi un reper de referinţă inestimabil? Sau, cum poate fi definit
ipochimenul care respinge categoric realitatea, construindu-şi în schimb, o lume iluzorie proprie
şi de a cărei existenţă este convins ca de realitatea însăşi? Istoricul englez A. Toynbee i-ar fi spus
unui asemenea individ, cred eu, omul-dogmă prin analogie cu omul-cal şi omul-barcă. Prin
noţiunea de omul-cal, autorul desemnează contopirea până la identificare a omului cu calul.
Fenomenul a fost caracteristic unor popoare barbare nomade, hunilor, spre exemplu, despre care
A.Marcellinus spunea: "... I-ai crede bătuţi în cuie pe caii lor... Nu descalecă nici pentru a mânca,
nici pentru a bea...". Potrivit aceleiaşi analogii omul-dogmă ar fi omul care practic se identifică
cu o idee aberantă şi, implicit, periculoasă, ca urmare a suprapunerii acestor două elemente, care
devin de la un moment dat indispensabile. Parafrazându-l pe Marcellinus, omul-dogmă îşi "bate
în cuie" eul de dogmă. El încalecă dogma exploatând-o până la saturaţie, dar şi dogma îl
încalecă  mutilându-l, anulându-i esenţa umană. O abordare originală este cea a unui scriitor
american care foloseşte termenul "mem-oizi" pentru a desemna oamenii atât de profund ataşaţi
de o memă* încât îşi pierd bunul simţ. Fanaticii politici şi religioşi de toate felurile – consideră
scriitorul – fac parte în general din aceeaşi categorie. Slăbiciunea critică a unui mem-oid este că
îşi pierde capacitatea de a-şi alege propriile meme. În schimb, aceste meme îl aleg pe el şi-l
manipulează după voia lor. În contextul cazului nostru, Basarabia este guvernată de nişte mem-
oizi posedaţi şi manipulaţi de meme false şi păguboase.
Răspunsul cel mai ştiinţific, şi astfel şi mai relevant, la întrebarea noastră de mai sus ni-l
oferă psihanalistul american de origine germană Erich Fromm. Acesta afirmă că omul cu
probleme de percepere a realităţii este identificabil cu psihoticul, subiect afectat de psihoză sau
cu paranoicul, afectat de paranoia – psihoză cronică a cărei caracteristică este un delir
sistematizat având punctul de pornire într-o idee fixă. Psihoticii pot continua o activitate normală
şi atâta timp cât nu este atins motivul special, sursa delirului lor, nu se deosebesc de persoanele
normale. Paranoicii se manifestă prin orgoliul lor nemăsurat, prin rigiditatea psihică şi gândirea
paralogică (cu alte cuvinte raţionamentul lor, perfect logic, se întemeiază pe postulate false, pe
erori, pe iluzii). Iată, deci, cum pot fi calificaţi (după E. Fromm) guvernanţii comunişti atunci
când resping adevărul referitor la identitatea noastră naţională: drept nişte psihotici, paranoici,
deliranţi. După mine însă pericolul ca atare rezidă nu în existenţa, propriu-zisă, a acestora, ci în
faptul că ei au tupeul să impună întregii societăţi modul psihotic de percepere a lucrurilor. Aflaţi
la putere, secero-ciocănarii au declanşat un proces de psihotizare a Basarabiei, adică de modelare
a unei societăţi "perfecte" (în viziunea lor: fără români şi spirit românesc), o societate a omului
nou, a lui "homo moldovanus".  Cât despre formarea şi salvarea omului nou, să ne amintim că
acest obiectiv este specific doctrinelor extremiste care îşi propuneau: marxism-leninismul –
salvarea omului împăcându-l cu el însuşi şi transformându-l într-un animal social total, nazismul
– inventarea, exaltarea şi salvarea germanului superior (arianul), fascismul – formarea super-
omului cu simţul sporit al dragostei faţă de patrie. Având la îndemână mijloacele băneşti şi
posedând arsenalul vast al tehnicilor de manipulare, guvernanţii comunişti induc metodic şi cu
neruşinare în mintea oamenilor psihoza antiromânească, sperând să realizeze o contagiune de
anvergură. Oare nu este acest comportament un indiciu al eticii autoritare – vorba aceluiaşi
Fromm – în care puterea determină ce este bine pentru om şi stabileşte legile şi normele lui de
conduită?
Psihotizarea societăţii basarabene este concepută şi făptuită de guvernanţi mână în mână cu
manipularea. În termenii psihologiei sociale se vorbeşte de manipulare atunci când o anume
situaţie socială este creată premeditat pentru a influenţa reacţiile şi comportamentul
manipulaţilor în sensul dorit de manipulator. Să ne referim doar la un aspect al manipulării de
stat în R.Moldova. Au devenit deja proverbiale etichetările debitate de preşedintele Voronin la
adresa protestatarilor de la Chişinău: "haită", "extremişti", "pitecantropi", "demolatori ai
statalităţii", ultima "perlă" fiind "pedofili politici". La prima vedere, pot fi considerate simple
ieşiri verbale mitocăneşti. Citind însă cartea lui Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, realizezi
că ele (etichetările) fac parte din tehnicile de dezumanizare a adversarului. Astfel, înclin să cred
că aceste "cuvinte înaripate" au fost puse în gura preşedintelui de sfetnicii săi kaghebişti. "Scopul
fundamental al tehnicilor de dezumanizare – scrie autorul cărţii – este curăţarea imaginii
inamicului de orice trăsătură umană, prezentarea lui drept un monstru nedemn şi periculos pentru
specia umană, identificarea lui prin porecle sau prin orice alte denumiri care nu trebuie să mai
păstreze nici o conotaţie omenească. Dezumanizarea înseamnă actul de a percepe victimele ca
fiinţe nonumane. Naziştii ucideau evrei, nu oameni, comuniştii ucideau duşmani ai poporului, nu
oameni." Prin analogie, protestatarii de la Chişinău sunt, deci, pitecantropi, duşmani ai
statalităţii, pedofili politici, nu oameni. Încă un pasaj din acelaşi autor: "Prima etapă în a
determina oamenii obişnuiţi să-şi ucidă sau să-şi prigonească semenii este dezumanizarea
potenţialelor victime". În preambulul lucrării sale, autorul amintit afirmă că o astfel de carte
(despre cum să te aperi împotriva manipulărilor) este extrem de necesară cititorului român. Cu
atât mai necesară, adăugăm noi, ar fi această carte, lesne de înţeles de ce, cititorului român din
Basarabia. Societatea civilă din R.Moldova încă nu este capabilă să se apere eficient în faţa
avalanşei de manipulări din partea statului.
Nu încape pic de îndoială că mem-oizii moldoveni de la guvernare fac jocul Moscovei, dar
greşim plasând totul pe conştiinţa acesteia. Procedând astfel, ne-ar scăpa faptul că psihoticii îşi
fac şi propriul joc, satisfăcându-şi orgoliul afectat iremediabil. După mine, Rusia cu banii,
puterea şi influenţa sa nu ar reuşi mare lucru în acest spaţiu, dacă nu i-ar avea la degetul cel mic
pe aceşti deliranţi care nu doar se vând conştient, ci sunt, întâi de toate, nişte posedaţi cărora
postura de "salvatori" ai moldovenismului le produce o satisfacţie psihanalizabilă. Şi dacă fără
ajutorul UE şi al SUA nu pot fi contracarate interesele Rusiei în Basarabia, să nu fim noi oare
capabili măcar să anihilăm cu forţe proprii psihotizarea şi manipularea ale căror sfori sunt trase
de Regizorul de la Chişinău, care se crede demiurg? Doar ajutându-te tu însuţi, te vor ajuta şi
alţii.
Realitatea Republicii Moldova, sub actuala guvernare comunistă, nu se defineşte prin
arestări, deportări şi naţionalizări ca pe timpurile de tristă faimă. Dar să nu uităm însă că
principalul scop al liderilor unui sistem totalitar nu este de a stăpâni prin forţă sau de a-şi
distruge adversarii, ci de a-şi face supuşii să gândească sincer aşa cum vor ei, conducătorii. Forţa
este folosită ca un auxiliar, în cadrul unui întreg sistem de recreare a conştiinţelor, sistem în care
manipularea, mai precis minciuna, are rolul determinant. Aceasta şi este, în fond, chintesenţa
stării de lucruri în Basarabia. Ne ameninţă psihotizarea mentală şi "neutralizarea juridică",
dezindividualizarea uniformizantă şi marginalizarea socială. Evidenţe alarmante pentru noi şi
deloc neglijabile pentru Occident. Şi pentru ca nici credulii şi naivii să nu cadă pradă iluziei
privind scopurile "nobile-armonizante" şi a modului "civilizat–european" de a fi ale
guvernanţilor "moldoveni", o constatare recentă din domeniul psihologiei sociale relevă faptul că
remodelarea conştiinţei umane nu se face prin forţă sau îndoctrinare excesivă. Pentru a se
produce o schimbare majoră în gândire, trebuie îndeplinite două condiţii esenţiale. Individul
trebuie să aibă senzaţia că depinde numai de el dacă acceptă sau nu să se comporte şi să
gândească într-un altfel de mod. Apoi, presiunea la care este supus pentru a accepta noul
comportament sau noul mod de gândire trebuie să fie permanentă, dar suficient de moderată
pentru a nu-l determina la o respingere instinctivă. E o greşeală să credem că exponenţii
regimului autoritar de azi din R. Moldova, cu certe rădăcini totalitare, ar fi ignoranţi la acest
capitol.  
_________________
*Termenul "memă" îl întâlnim la Win Wenger, Ph. D. Richard Poe în cartea lor, Factorul
Einstein (AMA-LTEA, Buc., 2001): "Secretul geniului pare să nu se ascundă în genele noastre,
ci în memele noastre - acele modele de gândire, obiceiuri şi emoţii ce sunt ţesute în minţile
noastre de oameni şi evenimentele din jurul nostru". Tot acolo este vorba şi despre mema a-
morală: "La fel ca şi gena egoistă, mema are o dorinţă oarbă, instinctivă de a se reproduce cu
orice preţ. Memele nu recunosc nici binele, nici răul... Memele sunt pasibile de a împrăştia atât
idei proaste şi triviale, cât şi idei bune".