Serviciul memorial al lui William Branham

Eu şi cu soţia mea ne-am aşezat în spatele auditoriului în această seară. Am

întârziat cu sosirea noastră din cauza vremii rele iar zborul în care eram programaţi să
fim, a fost anulat. Ne-am gândit că ar fi imposibil să mai ajungem aici, însă au reuşit
să ne redirecţioneze prin Denver şi am sosit pe la ora şapte. Ne-am grăbit cât de tare
am putut noi ca să ajungem aici.
L-am auzit pe fratele Billy Paul aşa cum a luat el microfonul şi desigur, inimile
noastre sunt alături de a lui aşa cum el trece prin acest eveniment care cel puţin
pentru noi pare tragic, care s-a răspândit recent referitor la omul lui Dumnezeu care a
umblat printre noi. Sunt sigur că fiecare persoană din seara aceasta care la cunoscut
pe fratele nostru Branham este întristat. Vă pot asigura că doresc să vorbesc foarte
atent în această seară, deoarece cuvintele noastre sunt auzite în Cer, nu doar aici; şi
acolo sunt înregistrate.
Subiectul pentru care suntem aici să-l vorbim este unul care nu cred că ar fi
cineva care ar fi vrut să-l întreprindă şi să-l vorbească; totuşi când fratele Billy Paul
mi-a cerut aceasta, puteţi fi siguri că inima mea a fost aici chiar din clipa când am
auzit că mi-a cerut-o.
Am să citesc din Ioan 10:30-36…
“30 Eu şi Tatăl una suntem." 31 Atunci iudeii iarăşi au luat pietre ca să-L
ucidă. 32 Isus le-a zis: „V-am arătat multe lucrări bune care vin de la Tatăl Meu:
pentru care din aceste lucrări aruncaţi cu pietre în Mine?" 33 Iudeii I-au răspuns:
„Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru o hulă şi pentru
că Tu, care eşti un om, Te faci Dumnezeu." 34 Isus le-a răspuns: „Nu este scris în
Legea voastră: „Eu am zis: sunteţi dumnezei"? 35 Dacă Legea a numit „dumnezei"
pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi
desfiinţată – 36 cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în
lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!"
Şi apoi aceste cuvinte pe care le-am auzit citite de Fratele Branham de atâtea
ori şi citate: 37 Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. 38 Dar dacă le fac,
chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, ca să ajungeţi să
cunoaşteţi şi să ştiţi că Tatăl este în Mine, şi Eu sunt în Tatăl." Ioan 10:37-38.
Şi cred că ar fi adecvat dacă vom citi 1Corinteni1:26…
“26 Fraţilor, uitaţi-vă la voi, cei care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt
mulţi înţelepţi în felul oamenilor, nici mulţi puternici, nici mulţi de viţă nobilă. 27
Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele
înţelepte; şi Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele
tari. 28 Dumnezeu a ales lucrurile de jos ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba chiar
lucrurile care nu sunt, ca să anuleze lucrurile care sunt. 29 Astfel, nimeni nu se
poate lăuda înaintea lui Dumnezeu.”
Şi capitolul următor, versetul doi (şi oh, cum sunt acestea cuvintele nu doar ale
lui Pavel, ci ale Fratelui nostru Branham!)
“2 Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe
El răstignit. 3 Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin
de cutremur. 4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile
înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, 5
pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe
puterea lui Dumnezeu.” 1Corinteni 2:2-5.
Cineva a scris:
“Dumnezeu lucrează în mod misterios, ca să efectueze minunile Lui
El mi-a aşezat picioarele pe mare şi umblă pe furtuni.”
Şi altcineva a scris:
“Este un vânt ce suflă plin de har şi de putere; Şi în cea mai minunată oră a
creaţiei,
Când Dumnezeu a suflat uşor pe o formă de iarbă, Primul om care a trăit prin
suflarea lui Dumnezeu.”
Vântul este simbolul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt. Sufla peste faţa adâncului
când pământul era fără formă şi gol. A suflat peste Marea Roşie şi a deschis o parte
de izbăvire pentru cei care au crezut. A venit ca o suflare de vânt ce vine repede,
puernicul vânt în ziua Cincizecimii, atunci când Dumnezeu a venit, pentru a deveni
una cu omul. Şi a suflat peste faţa acestei, generaţii a noastre, o respiraţie proaspătă a
lui Dumnezeu în acest secol al douăzecilea prin slujba extraordinară a profetului lui
Dumnezeu pentru această epocă – omul recunoscut printre oameni sub numele de
William Branham.
Acest om mic, din cauza darului lui Dumnezeu rânduit în viaţa lui, a trăit şi
slujit cu totul între-pătruns cu Cerul şi pământul, transcendent prin ambele lumi,
văzute şi nevăzute în acelaşi timp. El nu putea face nimic; el nu a putut să o evite.
Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai lui a scris aceste cuvinte încercând să descrie
prima campanie a lui Branham la care el a participat vreodată:
“Am fost privilegiaţi să ţinem doar cinci zile glorioase şi seri de veghe cereşti,
dar efectul acelor zile memorabile sunt vii până azi. Oameni plecau smeriţi şi
determinaţi, deoarece au ştiut că Isus din Nazaret a trecut pe drumul nostru prin
slujitorul Său… Pentru că oprirea sfântă pe care am avut-o, aparent a întors paginile
timpului şi ne-am alăturat admirabilelor cete de adepţi amestecate de-a lungul
cărărilor prăfuite din Galilea, într-un devotement credincios unui tâmplar singuratic
care pretindea a fi Mesia lui Israel. În procesiunea noastră vizionară am trecut pe
lângă locul mormintelor de unde a ieşit un nebun dezbrăcat, ţipând şi urlând
nemulţumirea lui prezenţei lui Cristos, dar stând la picioarele Lui un moment mai
târziu, îmbrăcat şi cu mintea clară.
“Eram printre cei care se înghesuiau în jurul lui Isus, atunci când a pus brusc
întrebarea: ‘Cine m-a atins?’ şi am văzut o femeie mică tremurând, arucându-se la
picioarele Lui, declarând înaintea întregului popor pentru care motiv s-a atins de
poala hainei Lui şi cum s-a vindecat ea imediat; apoi L-am urmat în casa lui Iair şi am
văzut învierea ficei lui. Am auzit cuvintele clare al uni băieţaş surd şi mut după ce
limba lui fusese dezlegată prin atingerea Învăţătorului, şi ne-am bucurat să vedem
şchiopul sărind de bucurie. Ne-am înbulzit pentru un loc pe malul mării împreună cu
alţi cinci mii de oameni care au părisit ciocanul şi nicovala şi au închis uşile
magazinelor lor, să-şi petreacă răpiţi ore întregi din zi ascultând învăţăturile minunate
ale acestui Filozof Divin. Am plâns cu femeia în timp ce îi priveam faţa Lui frumoasă
şi am remarcat tristeţea şi durerea care vorbea dintr-o inimă frântă şi am simţit aceea
topire, senzaţia fermecătoare ce doar o privire din ochii Lui blânzi ar putea pătrunde
în suflet. Da, zilele Bibliei erau din nou aici.Aici era un om care practica ceea ce am
predicat.”
“Spun aceasta, nu ca să înalţ vre-un om, ci doar să subliniez că adânca noastră
apreciere faţă de fratele nostru rezultă din faptul că slujba lui părea să-L aducă pe
iubitul nostru Domn mai aproape de noi şi pentru a ne familiariza mai bine cu
lucrările sale vii, cu personalitatea Lui şi dumnezeirea Lui decât orice de dinainte.”

Era într-o dimineaţă de Aprilie în 1909 când William Branham s-a născut într-
o căsuţă de lemn, rânduit de Dumnezeu să slujească acestei generaţii – să se
întâlnească cu drumul meu şi cu al celor mai mulţi dintre dumneavoastră. Când
profetul lui Dumnezeu traversează calea voastră, oh, Dumnezeu să se îndure să nu
pierdeţi ziua cercetării voastre! Cum îi mulţumesc eu lui Dumnezeu… (Aş vrea să pot
să plâng şi să şi vorbesc) dar cum îi mulţumesc eu lui Dumnezeu! Iertaţi-mă. Pentru
cei care probabil nu aţi perceput sau cunoscut ziua în care trăim, ştiu că pare ridicol.
Dar pentru noi cei care ştiu, nu putem omite seriozitatea acestei ore.

Acest om care a venit ar fi o ameninţare pentru împărăţia lui Satan. Deci când
el avea doar şase luni de zile, o furtună de zăpadă aproape a stins viaţa mamei sale şi
a lui deoarece au fost lăsaţi singuri în căsuţă şi aproape că au îngheţat şi murit de
foame. Era doar de şapte ani, când aşa cum trecea el pe lângă un plop, a auzit sunetul
de frunze foşnitor; a fost ca şi cum ar fi suflat vântul în partea de sus al arborelui. O
voce a ieşit din acest vânt spunând: “Să nu bei niciodată, să nu fumezi, sau să-ţi
întinezi trupul tău în vre-un fel, pentru că am o lucrare pentru tine când vei fi mai
mare.”

Numeroase vizite şi experienţe variate au avut loc. Un halou de lumină ciudat a

apărut în momentul naşterii sale. În jurul momentului convertirii sale, a apărut o
lumină în forma unei cruci şi o voce ia vorbit. Când de prima dată i-a dus pe acei care
L-au acceptat pe Domnul prin slujba lui, la râu ca să îi boteze, o stea ciudată şi
glorioasă a apărut deasupra scenei botezului astfel că cei prezenţi au văzut-o. Unii s-
au speriat, unii tremurau şi alţii au fugit. În una din primele lui campanii, unul dintre
primele cazuri pentru care s-a rugat a fost un băieţel lovit de o nenorocire cu
poliomielita. Aşa cum Fratele Branham la ţinut în braţe, unii au rămas înnmărmuriţi
văzând că un om de statura lui ar fi aprins un reflector, reflectând fascicole de lumină
direct peste el şi băiat. Nu era reflector; era din nou steaua.

Dumnezeu a ales căi diverse şi misterioase ca să se descoperepe Sine Însuşi

slujitorilor Săi, în special pentru cei chemaţi pentru scopuri dispensaţionale, aşa cum
a fost chemat Fratele Branham. Lui Moise El i s-a arătat într-un tufiş arzând, copiilor
lui Israel într-un, într-un stâlp de foc. Lui Samuel, printr-un glas în timpul nopţii , lui
Ilie printr-un sursur blând şi în alte feluri. Lui Avraam, în formă umană, lui Pavel,
Ioan şi ceilalţi, înviat în Slava Sa. În mod repetat El a apărut prin vizitele
supranaturale ale Îngerilor. Frecvent, lui Avraam, lui Moise, lui Iosua, lui Ghedeon,
lui David, profeţilor, lui Zaharia, păstorilor şi apostolilor. Aceasta cu siguranţă nu ar
fi ciudat atunci, că El a apărut în acest fel Fratelui Branham.

În-truna din zile, pe 17 Mai 1946 (Eu eram atunci în India ca misionar) Fratele
Branham a muncit din greu şi întorcându-se acasă stătea aproape de un arţar când
deodată acest vânt a foşnit în vârful acelui copac. L-a speriat pe Fratele Branham cu o
iuţeală mare, făcând un sunet mai mare decât a auzit el vreodată. Soţia lui s-a gândit
că ceva s-a întâmplat, dar el şi-a luat la revedere de la ea şi i-a spus că el trebuie să
afle ce a însemnat acel lucru. El a plecat să-L caute pe Dumnezeu să afle despre ce
era vorba. Spunea el: “Eu trebuie să aflu.” S-a dus singur, plecându-se înaintea
Domnului său în pocăinţă şi în lacrimi, rugându-se şi cerându-i Domnului ca să-i
vorbească.

Era cam ora unsprezece seara. S-a oprit din rugăciune în acel timp şi s-a aşezat,
când o lumină a licărit în cameră. A crezut că cineva lumina cu o lantern în căsuţă,
însă uitându-se pe fereastră nu a văzut pe nimeni. Apoi, el a observat că lumina a
început să se răspândească tot mai largă pe podea. În mod natural i s-a făcut foarte
frică. Când s-a uitat, lumina, ca o stea atârna în cameră ca o minge de foc. A auzit
sunetul unor paşi venind, apoi a văzut picioarele venind spre el. Atunci a zărit acest
Înger de la Dumnezeu. El a estimat căci, cântărea aproximativ două sute de pounds.
(aprox. 90 kg) Era îmbrăcat într-o mantie albă, având un ten destul de închis şi un păr
frumos atârnându-i în jos peste umeri.

Îngerul lui Dumnezeu i-a vorbit zicându-i: “Nu te teme; Sunt trimis din
prezenţa Dumnezeului Atotputernic să-ţi spun că viaţa ta specifică şi căile neânţelese
au fost să indice că Dumnezeu te-a trimis să duci darul vindecării divine popoarelor
lumii. Dacă vei fi sincer şi îi vei putea face pe oameni să te creadă, nimic nu se va
putea împotrivi rugăciunii tale, nici chiar cancerul.”

I s-a spus multe alte lucruri în aceea vizită. I s-a spus că îi vor fi date două
semne cum i s-au dat şi lui Moise, astfel, dacă oamenii nu vor crede primul semn, îl
vor crede pe cel de-al doilea semn. Prin primul dar i s-a dat putere să detecteze bolile
şi prin cel de-al doilea să discearnă gândurile şi intenţiile oamenilor. (Îngerul i-a
explicat că, gândurile oamenilor vorbesc mai tare în Cer decât cuvintele lor pe
pământ .) I s-a spus deasemeni printre multe alte lucruri că acest ‘dar’ a fost un semn
al apropierii venirii Domnului, şi prin el Dumnezeu îşi va chema poporul împreună în
unitatea Duhului Său. Pe scurt, omul pe care îl ştim ca fiind William Branham a fost
trimis să-L demonstreze din nou pe Dumnezeu în trup. Dar de ce a fost el trimis să
facă aceasta? Şi de ce toate aceste semne? Nu a făcut deja Isus aceste lucruri? Nu au
fost acestea deja scrise şi înregistrate? Absolut, da. Ele au fost făcute toate înainte şi
omul le-a uitat. Deci Dumnezeu, dorind mai din abudenţă să ne arate imutabilitatea
consiliului Său, a făcut-o din nou în al douăzecilea secol. El a făcut-o din nou şi eu
am văzut Slava Lui. El ar fi putut să o facă în cel de-al optusprezecelea secol, însă El
a făcut-o în timp ce eu am fost aici .

În capitolul doi din Judecători ne vorbeşte despre o generaţie a lui Israel care a
umblat cu Dumnezeu în zilele lui Moise şi Iosua. Ei au văzut toate lucrările măreţe
ale Domnului pe care El le-a făcut cu Israel. Apoi, acolo s-a ridicat o altă generaţie
după ei care nu-L cunoaşteau pe Domnul şi nici lucrările care le-a făcut El cu Israel şi
au făcut în faţa Domnului şi au slujit diavolul. Este scris despre ei: “Fiecare om a
făcut ceea ce era drept în ochii lui.”

Eu sunt cel mai puţin capabil să relatez evenimentele minunate din viaţa
Frateleui Branham. Mulţi aţi fost cu el mult mai mult decât mine, însă nu cred că
cineva l-a iubit mai mult decât mine. Când am văzut de prima dată această slujbă, am
prins-o, am învăţat-o, am perceput-o. Nu a trebuit de zece ori, odată a fost suficien.
Am ştiut ce trebuie să fac. Deasemeni trebuia să fac voia lui Dumnezeu; şi decât să
mă bucur de compania lui şi să fiu cu el, a trebuit să fiu de acord cu el şi să fiu în
lucrarea Tatălui, să rămân ocupat şi aşa am făcut. Cât de des am putut, l-am ascultat.
Nu a fost prea des; îmi doresc să o fi făcut mai mult.

Când Fratele Billy Paul mi-a cerut să vorbesc aici în această seară, sunt sigur
că voi slujitorilor puteţi aprecia responsabilitatea de atribuire al acestei chemări. Nu
am intenţionat să împac generaţia mea şi colegii mei Americani.Nu acesta este scopul
acestei întâlniri. Trebuie ca voia lui Dumnezeu să se facă. Dacă este ceva de spus,
trebuie să fie ceea ce Dumnezeu ar spune; şi s-a solicitat sau considerat oportun să se
ţină acest serviciu Memorial, astfel ca noi toţi care l-am iubit pe acest om să venim
împreună şi să avem un timp lăsându-ne copleşiţi de amintiri şi să ne aducem aminte
de minunile lui Dumnezeu.

Acest lucru este întotdeauna bun. Aceasta nu este idolatrie; Acest lucru este
întotdeauna corespunzător. Aceasta făceau ei în timpurile din trecut, atunci când se
adunau împreună şi mărturiseau minunile pe care Dumnezeu le-a făcut prin Moise şi
Iosua. Ar fi foarte potrivit dacă întreg serviciul ar fi dedicat doar să mărturisim, seară
de seară, minunile; deoarece o minune nu este făcută doar pentru o zi, e făcută pentru
eternitate. O minune e Dumnezeu expus. Dumnezeu nu se schimbă niciodată. Este tot
atât de mult voia lui Dumnezeu ca noi să mărturisim minunile şi lucrările făcute aici
prin slujba Fratelui Branham, la fel cum am mărturisi vre-una făcută prin slujba lui
Petru, Pavel sau Ilie, la fel de mult, deoarece acestea ni-L arătă din nou pe Dumneze.
 Deci acesta este scopul pentru care suntem noi aici. Acesta este scopul să
mărturisim aceste lucruri… Eu doar am spus câteva lucruri aici. Acum trebuie să vă
aduc să confruntaţi întreaga lucrare pe care eu, ca un slujitor al Domnului, cred că
Dumnezeu ar fi vrut să o confruntaţi în această seară. Voi, pe care Dumnezeu va
rânduit să fiţi în acest serviciu şi să auziţi aceste lucruri (deoarece voi nu sunteţi aici
la întâmplare), mă rog lui Dumnezeu în această seară ca acele cuvinte să poată fi
spuse care să vă arate puţin mai mult scopul pentru care am fost martori şi să vedem
cum ne va afecta, acum că omul lui Dumnezeu a plecat.

Să mergem la început când Dumnezeu l-a creat pe om. El l-a creat să fie un
Dumnezeu-om, să umble, să vorbească, să gândească şi să fie ca Dumnezeu. El a
suflat în el chiar viaţa Lui, suflarea Lui, Dumnezeu Însuşi. Apoi a venit căderea –
păcatul, separarea, planul eşuat, părtăşia ruptă şi distrugerea a ceea ce Dumnezeu a
plănuit. Dar apoi a venit povestea de dragoste – povestea răscumpărării şi nu a mai
fost ‘iertarea’, ci acum este remisia păcatelor (anularea). Relaţia de fiu şi noua creaţie
au devenit atât de perfect o jertfă şi atât de perfect un Cuvânt, încât omul, încă odată
prin acţiunea lui Dumnezeu, a fost transformat şi pus înapoi în capacitatea ca încă
odată să fie Dumnezeu-om.

Mai întâi El ne-a arătat cum ar fi acest lucru. Această idee că Dumnezeu şi
omul fiind una a fost pierdută. Conceptul s-a pierdut când omul a ieşit afară din
grădină. Ei au uitat-o şi niciodată nu s-au mai gândit la ea. Chiar nici profeţii
conştincioşi din vechime nu s-au gândit vreodată la ea. Ei n-au priceput-o. Sub
inspiraţie divină ei au prezis aceste lucruri; dar în conştiinţa lor umană ei nu s-au
gândit niciodată la această relaţie de fiu, această remisie (iertare prin anulare), la
această răscumpărare totală şi reaşezare care trebuia să vină. Ei nici măcar nu s-au
gândit vreodată. Nimeni nu L-a numit vreodată pe Dumnezeu, Tatăl său. Ar fi fost cel
mai sacrilegiu lucru pe care l-ar fi făcut ei vreodată! Atât de mult încât au vrut să-L
omoare pe Isus când El a făcut-o. Aceasta era o limbă nouă pe care niciunul nu o
putea concepe.

Acum voi ar trebui să vă gândiţi la aceasta înainte ca celelalte să aibă sens.

Astfel, Dumnezeu ne va arăta cum a lucrat. El a venit în trup uman – Dumnezeu, în
Cristos, împăcând lumea cu Sine. (2 Corinteni 5:19) “La început era Cuvântul,…”
(Ioan 1:1) Cuvântul era cu Dumnezeu. Mai mult decât atât, era Dumnezeu. Cuvântul
în El (este o persoană, ceva) era viaţă şi viaţa era lumina. Am văzut slava Lui ca a
singurului născut din Tatăl, plin de har şi adevăr. Apoi în Evrei 1:2-3, Dumnezeu ne-a
vorbit prin Fiul Său, Care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui…
Dumnezeu, în trup.
 Dumnezeu a coborât aici să ne arate cum a lucrat. S-a îmbrăcat pe sine Însuşi
în carne, a venit şi ne-a arătat noua creaţie – cum va fi când se va îngriji de toate.
Preţul a fost plătit. Toate cererile au fost îndeplinite. El a umblat aici într-u trup
uman, un Dumnezeu-om pe care-l numim Isus. Dumnezeu să acorde ca voi să vedeţi!
Apoi, El a spus: “Acum, am fost cu voi, v-am arătat cum e lucrarea. Acum, eu
urmează să fiu în voi şi voi veţi fi ca Mine.” Aceasta este toată lucrarea. Cât se poate
de simplu! “Acum, Eu am venit în acest trup carnal pe care voi îl numiţi Isus Cristos.
Am umblat împreună cu voi. V-aţi strâns în jurul Meu, aţi tras virtute din aceste
lucruri minunate. Acum, urmează să fie mult mai minunat decât a fost vreodată. Nu
vă îngrijoraţi că vă veţi pierde de Mine; urmează să fie mult mai evident decât a fost
vreodată. Este mai bine că sunt în voi, decât că sunt cu voi. Deci, mă voi duce, apoi
mă voi întoarce. V-am arătat. Acum voi dispărea în forma trupească pe care voi o
numiţi Isus, însă mă voi întoarce în formă de Duh în voi, în fiecare din voi.”

Cât de delicat este cel mai sacru adevăr! Cum se agaţă oamenii de cuvintele
voastre că să vă vadă vederea şi să vadă cu ce învăţură staţi. Ce răutate! Ce
nepricepere! Ce lipsă de politeţe! Ce cruzime! Ce inutil! Ce nebunie şi fără inima lui
Dumnezeu! “Deci,” spunea El: “Voi venii la voi.” Astfel citiţi Ioan 17:20-23.

“20 Şi mă rog nu numai pentru aceştia, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine
prin cuvântul lor,” Acesta eşti tu şi eu…

“21 ca toţi să fie una, aşa cum Tu, Tată, eşti în Mine, iar Eu în Tine; mă rog ca
şi ei să fie în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. 22 Eu le-am dat slava
pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, aşa cum şi Noi suntem una; 23 Eu în
ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie pe deplin una, astfel încât lumea să cunoască
faptul că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit aşa cum M-ai iubit pe Mine.”

Nu poate fi mai simplu. Spunând aceasta, onorând-o, rânduind-o,

demonstrând-o şi prezicându-le despre aceasta, apoi desigur, răstignirea a împlinit
profeţii. Dar apoi acest vânt, acest Duh, această prezenţă, acest Dumnezeu în formă
de Duh, a suflat în acea cameră de sus ca vâjâitul unui vânt puternic şi nişte licăriri de
foc s-a aşezat pe fiecare din ei, la fel cum s-a aşezat în tabăra lui Israel, ca acea
vâlvătaie din tufişul aprins. Acest vânt a suflat şi ei au devenit poporul lui Dumnezeu,
o creaţie nouă pentru prima dată. Nu s-a mai cunoscut aşa ceva înainte. Ei au devenit
o creaţie nouă – o specie Divină, Dumnezeu-om, Dumnezeu locuind în ei. Când
aceasta s-a întâmplat, ei au făcut exact cum a făcut şi Isus. Au înviat morţii, au
discernut inimile, au scos demoni, au vindecat bolnavii şi le-au vorbit despre pace
păcătoşilor. L-au prezentat lumii pe Dumnezeu.
 Dar apoi, nu mult după aceea, lucrurile au început să se întâmple ca în
Judecători capitolul doi. O altă generaţie s-a ridicat care au uitat de Dumnezeu şi de
cum arăta Dumnezeu în trup. Au uitat, şi de-a lungul anilor au uitat tot mai mult, până
când aşa numita ‘Creştinătate’ a degenerat într-o societate religioasă tradiţională, rece
şi fără speranţă, fără putere, fără de Dumnezeu şi fără supranatural. A fost destituită
de Dumnezeu.

Apoi a început să se apropie sfârşitul şi zilele de pe urmă au început să se aşeze

peste noi. Apoi o licărire mică de lumină a început să iasă; puţin mai mult şi puţin
mai mult, până când câţiva ani în urmă ne-am apropiat de sfârşitul unui alt ciclu de
două mii de ani (care va fi ultimul), astfel că venirea Domnului este aproape. Aşa
cum lumina a început să apună multe din semnele venirii Domnului au început să se
împlinească, până când poporul lui Dumnezeu va şti cu siguranţă că venirea Lui a
fost trasată. Dar ceva foarte măreţ, fundamental şi total important nu a fost făcut.
Această Evanghelie a împărăţiei va trebui predicată ca mărturie tuturor naţiunilor,
apoi va venii sfârşitul. Dar ce era această Evanghelie a împărăţiei? Biserica a uitat. A
fost o generaţie unde cu toate că mulţi dintre ei erau religioşi şi sinceri, şi mulţi dintre
ei erau flămânzi şi căutau; şi totuşi au uitat ce înseamnă acea cu adevărat.

Aceasta (prezentă) a fost generaţia de încheiere. Ceva trebuia să se întâmple.

Nu putea merge aşa cum a mers generaţia trecută. Ea e ACEASTA! Prin urmare, în
mila divină a lui Dumnezeu, cumva păşind dincolo de limitele măsurii obişnuite, El a
rânduit pentru această oră să trimită din nou acest profet.

Unii se vor gândi că sunt profanator sau ieşit din învăţătură (şi de fapt nu prea
contează), dar Dumnezeu a venit din nou în trup uman şi a zis: “Se pare că trebuie să
le arăt din nou. Trebuie să le reamintesc din nou. Ei trebuie să o vădă încă odată. Încă
odată ei trebuie să cunoască ceea ce este El ca Dumnezeu.” Şi El a coborât şi a trimis
un om micuţ, un profet, însă mai mult decât un profet de data aceasta. Un om-Isus de
acestă dată!

Ilie nu a fost aceea. Acesta pe care l-am văzut e mai mult decât atât! Moise nu
a fost aceea, din cauza dispensaţiei diferite în care a atrăit el, nu putea fi el ceea ce am
văzut noi. Mai mult decât atât! Un om-Isus, un om cu totul a lui Dumnezeu, dar
trimis ca un semn special la o generaţie – acestei generaţii – un semn supranatural, o
măsură extraordinară.

De ce? S-a mai făcut înainte, de să o făcă din nou? Să ridice această ultimă
generaţie! Încă odată să fie premergătorul; încă odată, să se asigure că înregistrarea e
clară, să se asigure că nu mai sunt scuze şi să se asigure că Dumnezeu s-a manifestat
din nou; să se asigure că nu poate fi nici o greşală şi să se asigure că ni s-a adus
aminte din nou despre ceea ce este El ca Dumnezeu, cum a fost Isus şi de ceea ce face
Dumnezeu în trup. Să se asigure că această generaţie însărcinată cu aducerea înapoi a
Împăratului, va cunoaşte fără îndoială cum trebuie să fie, ce lucrare trebuie făcută şi
ce slujitor trebuie să fie. Astfel să ştim misiunea pe care va trebui să o îndeplinim,
care este mărturia noastră, cum suntem ca să o efectuăm şi îndeplinim, ce trebuie să
facem şi cum să acţionăm. Încă odată să fie fără scuză, peste măsură; să fie
premergătorul celei de-a doua venire a Lui.

Prima seară, de prima dată când l-am auzit şi văzut pe Fratele Branham slujind,
nu am auzit un glas, nu am ştiut că s-a spus despre el şi nu am ştiut că glasul din
Ceruri a spus aceste cuvinte. Nu am ştiut nimic din acele lucruri. Nu mă întâlnisem cu
nici unul din slujitorii care credeau în el. Însă ca o voce şi totuşi nu ca o voce, am
auzit. Am ştiut-o. Aşa am auzit: “Aşa precum Ioan Botezătorul a fost trimis ca
premergător al primei Sale veniri, William Branham este trimis ca premergător al
celei de-a doua venire a Lui.” Aceea am ştiut.

Eram un predicator tânăr fără experienţă. Nu am fost un teolog. Nu cunoşteam

Scriptura. Cum de cunoşteam aceasta, eu nu ştiu; dar am cunoscut-o. Eu am zis:
“Mulţumesc lui Dumnezeu, mi-a traversat calea. Mulţumesc lui Dumnezeu că am
învăţat-o. Mulţumesc lui Dumnezeu că am prins-o!” Nu mi-au trebuit zece seri, doar
o singură seară.

Această generaţie e dornică după păcat, un alt semn, altul şi totuşi încă unul!
Unul e sufficient! Unul e amplu! Dumnezeu voit, ca să fie sigur, că nu vom eşua în
cunoştinţă de imutabilitatea legământul Său, a făcut-o din nou în cel de-al
douăzecilea secol, generaţiei desemnate să-L aducă pe El înapoi. Această generaţie
trebuie să ştie. Această generaţie trebuie să fie fără scuze, deoarece acestei generaţii i
sa încredinţat sarcina să facă aceasta. Astfel, El a trimis un vas uman special,
înjonjurat de semne supranaturale, pentru a atrage atenţia şi să facă ca acestă
generaţie aflate în derivă să privească sus, să cugete, să caute şi să se gândească.

Acel halou de lumină care a apărut la naşterea lui, steaua, Îngerul,

discernământul, darurile, toate acestea au fost date pentru acest scop. Pentru care? Să
ni-L arate din nou pe Dumnezeu! Să repete ceea ce ne-a arătat El în Isus Cristos, când
a venit El în formă umană şi să ne reamintească pentru ultima dată. La fel ca şi Isus,
Fratele Branham a re-demonstrat acelaşi lucru care la făcut pe om să creadă că
adevăratul Mesia a venit.

El era un văzător; el a văzut. El a trăit în ambele lumi, vizibilă şi ce-a invizibilă

în acelaşi timp şi transcendent practic în ambele tot timpul. Isus a spus: “Ceea ce a
lucrat până acum Tatăl, fac şi Eu acum. Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar
ceea ce-L vede pe Tatăl făcând..”

Aici a venit Fratele Branham de-a lungul secolului douăzeci şi face exact în
acelaşi fel. Dumnezeu în trup, din nou intersectând calea noastră; şi mulţi nu au ştiut.
Ei nu L-ar fi cunoscut dacă erau atunci aici – când Dumnezeu le-a intersectat calea în
trupul pe care L-au numit Isus Cristos! Oameni nu s-au schimbat. Cei care s-au îndoit
atunci, s-ar îndoi şi acum. Cei care nu au crezut atunci, nu ar fi crezut nici acum.
“Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând. Ceea ce
face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face
El.”

El a văzut minunile întâmplându-se înainte ca ele să aibă loc. Isus a văzut

ologul care de 38 de ori s-a dus la scăldătoare fără să poată intra în apă. Isus a văzut
toate acestea înainte să meargă acolo, cum stătea acolo şi cum i-a spus să se ridice. El
l-a vâzut pe Lazăr cum a îviat înainte să se împlinească. El stabilise deja aceasta cu
Tatăl. Aceasta fusese deja repetat. El l-a văzut pe Natanael înainte ca Filip să-l
cheme, când el stătea sub un smochin, înainte ca nici măcar să fi fost convertiţi.

El a prezis exact cum vor merge ucenicii pe acea uliţă şi cum vor întâlni un om
care ducea un vas cu apă. El le-a spus că va trebui să-l urmeze şi că vor găsi o
măgăriţă legată acolo şi le-a spus deasemeni să i-o aducă Lui. El a văzut toate aceste
lucruri înainte ca ele să se întâmple.

Aceasta a fost viaţa lui William Branham. Precisă precum cititm în Scripturi.
Ca oamenii astăzi auzind-ul pe Fratele Branham spunând acestea, ei zic: “E greşit
astăzi,” dar nu este. Ei nu pot crede azi; ei nu ar fi crezut nici atunci. Dar Dumnezeu a
venit din nou, intersecându-ne căile din nou şi ne-a arătat din nou cum arată omul-
Dumnezeu, cum arată Dumnezeu, cum arată el în trup şi cum arată noua creaţie.

Vedeţi ce este aceasta? Aceasta este noua creaţie la lucru. El a fost un

discernator, la fel cum a discernut Isus viaţa femeii de la fântână. Şi de câte ori aţi stat
şi v-aţi uimit? Dacă noi credem atunci când citim Scripturile unde vedem că Isus a
făcut câteva lucruri, cum rămânem fără nici o scuză când am stat seară de seară şi am
văzut aceste lucruri repetându-se, nu odată, ci de zeci de ori în acelaşi mod perfect în
care le-a făcut şi Isus? Exact aşa! Cum se poate ca vre-unul să fi văzut aceasta şi să
nu creadă, mă depăşeşte. Fratele Branham cunoştea bolile. Le ştia pretutindeni înainte
ca cineva să îi spună. Acelaşi Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile. Este Dumnezeu în
om, demonstrând cunoştinţa Lui – ceea ce este El, cum că El transcede toate bariele
naturale şi nimic nu e imposibil cu El.
 El a ştiut când s-a scurs o virtute din tupul său. Câţi dintre voi aţi fost şi l-aţi
văzut pe Fratele Branham când se întorcea în jur şi spunea: “Aici este ea.” Aici este
el.” Doar o singură dată în Scriptură această femeie mică a văzut aceasta. Desigur,
avem de fapt că mai târziu toată lumea auzise de ea, şi toţi au luat-o; însă doar un
singur caz este expus în detaliu. Însă ochii mei au văzut zeci de cazuri, iar unii dintre
dumneavoastră au văzut sute de cazuri! Cum aş putea să nu cred?

Aceasta nu-mi va aduce bariere doctrinale. Aceasta îmi spune simplu că ceea
ce s-a întâmplat atunci este la fel şi azi. Dumnezeul meu e neschimbător. Prin aceste
semene mărturisesc Scripturile că neamurile s-au făcut ascultătoare prin ceea ce s-a
spus şi făcut prin semene puternice şi minuni, prin puterea Duhului lui Dumnezeu.
Nu ne-am uitat noi şi am văzut mulţimile cum veneau la Cristos aşa cum ei vedeau
minunile şi se pocăiau de păcatele lor, strigând după salvare, primind viaţă eternă, nu
doar aici, dar în străinătate nu mai mult decât 30000 într-o singură zi, fiind acolo şi
primind viaţa lui Isus Cristos, deoarece un Dumnezeu le-a intersectat calea în formă
umană şi s-a dezvăluit Însuşi.

Este aceasta o taină? Aceasta nu este o taină, aceasta este minunea lui
Dumnezeu! Este aceasta o problemă de negociere doctrinală? Aceasta este o
problemă de al slăvi pe Dumnezeul nostru, Care a venit din nou în trup în generaţia
noastră. Ela venit în trup în fiecare dintre noi, însă într-un mod special în acest om
care a fost profetul său pentru această generaţie, pentru că El l-a împresurat cu aceste
semne supranaturale care au fost să atragă atenţia lumii încă odată printr-un semn.
Mulţimile veneau întotdeauna de pretutindeni. De ce? Deoarece era o generaţie care a
uitat ceea ce este El ca Dumnezeu. Mergeam la biserică, aveam întălnirile de tabără,
însă am uitat. Am vrut să-L vedem. Eu am fost unul. Eram un predicator. Eram
sincer. Mă rugam pentru bolnavi. Eral loial organizaţie mele. Însă am uitat. Am făcut
cum am ştiut noi mai bine. Mi s-a spus despre un om, şi sunt sigur că au fost sinceri
cum au ştiut ei să fie. Însă ei au uitat.

M-am dus în India. Doream să ajut oamenii; însă când am întâlnit Hinduşii şi
Musulmanii, nu am putut învinge, deoarece ei spuneau: “Biblia ta nu este Cuvântul
lui Dumnezeu; Coranul nostru este Cuvântul lui Dumnezeu. Isus nu a fost Fiul Lui;
Isus nu a fost profetul Lui. Mahomed este Sfântul Său profet.” Nu puteam dovedi
cine are dreptate. El avea o carte neagră şi eu aveam o carte neagră. A mea era Biblia;
a lui era Coranul. Cine avea dreptate? El o credea pe a lui, eu o credeam pe a mea;
însă nu era nici o dovadă.

M-am întors acasă şi am auzit o predică: “Dacă Vreodată Îl Vei Vedea Pe Isus,
Tu Nu Vei Mai Fi Acelaş.” Dimineaţa următoare eu L-am văzut într-o vedenie, şi
aceea mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna şi m-a pregătit pentru ceea ce Dumnezeu
vroia să trimită să-mi intersecteze calea mea – omul lui Dumnezeu. L-am văzut pe
Domnul şi nici un om nu poate vreodată să spună ce se întâmplă când are loc aşa
ceva. Am ştiut că El trăieşte.

La scurt timp după aceea eram la o convenţie şi Fratele Branham a venit în

Portland, Oregon. Convenţia noastră trebuia să continue; eu eram păstorul local,
secretarul pe acel district. Dar a trebuit să plec. Trebuia să merg să-l văd pe omul lui
Dumnezeu. Trebuia să plec, trebuia. Şi soţia mea a fost şi ea mi-a spus ce a văzut.
Trebuia să plec.

Stăteam acolo, în cel de-al treilea balcon al sălii civice din Portland, Oregon.
Acest om slăbuţ din Kentucky a intrat şi s-a dus la microfon, cu Biblia lui strâns lipită
de el şi a predicat. Ce mesaj minunat! Atât de simplu. Limbajul său era “Hillbillish,”
(de om simplu de la ţară), însă era de la Dumnezeu. Dumnezeu era cu el; am ştiut-o.
El a expus Cuvintele Domnului şi acţiona ca şi când acestea erau toate adevăr, la fel
de bine atunci ca întotdeauna.

Când el a terminat, mulţi oameni s-au întors la Domnul. I-au adus pe bolnavi
înaintea lui şi ei au mărşălui înaintea lui. Erau aşa de mulţi încât nu a reuşit să se
ocupe de toţi. Am privit şi am plans. La fiecare câteva minute se oprea la cineva şi
stătea puţin cu ei, uneori departe de microfon şi nu puteam auzi ce spunea. Părea că
uneori se-ntâmpla ceva minunat.

I-am auzit pe cei care mă critică, “Priviţi la ei! Îi duce în sus! Îi duce în jos! Nu
m-am gândit niciodată că aceasta mi se va întâmpla. Fratele Branham ne-a spus
despre promisiunea lui Isus Cristos, că voi ve-ţi pune mâinile peste bolnavi şi ei se
vor vindeca; şi că acestea se vor întâmpla, deoarece Cuvântul Domnului nu poate
greşi. Scripturile nu pot fi desfinţate. Deci stăteam acolo şi toată inima mea îmi
tremura la faptul că aşa cum el atingia pe-acei oameni, ei se vindecau. Nu m-am
gândit niciodată că nu s-ar putea întâmpla. Am fost şocat când am auzit pe câţiva
criticându-mă chiar în aceea întâlnire.

A oprit o fetiţă mică şi ne-a cerut să ne aplecăm capetele. L-am auzit spunând,
fără să-şi ridice tare glasul: “Duhule surdo mut, îţi poruncesc ca în Numele lui Isus
Cristos să părăseşti acest copil şi să nu mai intri în ea vreodată.” Însă nu a spus-o în
felul cum l-aş mai fi auzit înainte. El nu vorbea precum scribii şi Farisei. Vorbea ca
unul care avea autoritate. Însemna exact ceea ce vorbea.

Eram gata să-l ajut. Doream să fac ce puteam eu mai bine şi sunt sigur că
majoritatea audienţei a simţit la fel. Însă a terminat şi lucrarea se făcuse. El a spus-o
şi aceea a terminat-o. El i-a spus diavolului ce să facă şi a aşteptat rezultatele. Ştia că
el este şeful şi desigur şi diavolul ştia aceea. Aceea l-a terminat. Fetiţa era vindecată
înainte ca eu să-mi dau seama. Am izbugnit în lacrimi. Oh, aceea a fost minunat!
Aceea fetiţă era perfect vindecată.

Părea că că 10000 de voci se-nvârteau deasupra capului meu spunând: “Şi tu

poţi face aceea. Aceasta e ceea ce a făcut Isus. Aceasta este felul cum a făcut şi Petru.
E felul cum a făcut şi Ioan. Aceea este felul cum a făcut şi Isus. Ceea ce au făcut ei în
Biblie se poate face şi azi. Biblia ESTE pentru azi.”

Motivul pentru care eu am spus aceasta este acesta: Atât de mulţi nu au putut
înţelege semnul supranatural care s-a dat ca o dovedire; deoarece el în acel moment le
lua mâna oamenilor şi o vibraţia apărea în mâna lui care indica prezenţa duhului rău
sau a bolii. După ce era scos afară, acest aspect dispărea din mâna lui şi devenea
normal.

Aceasta a fost o problemă de mare interes teologilor şi Creştinilor care au

simţit că această lucrare era nouă. Ei nu au mai văzut aşa ceva. De ce ar ţipa oamenii
la aşa ceva, spunând că omul are diavol şi că era un Belzebub. Cum pot ei spune aşa
ceva?

Dar pe de altă parte, cei care nu au crezut că era un diavol, toţi au început să se
roage să primească acelaşi semn. Nici eu nu am înţeles aceea. Niciodată nu mi-a
trecut prin minte, stând acolo, să mă uit la aşa ceva şi să doresc acel semn. Aceea nu
era deloc treaba mea. Acela era darul lui Dumnezeu unei generaţii. Niciodată nu m-
am gândit că era ceva ce trebuia să am eu. Însă tot ceea ce a făcut el, discernerea
inimi şi gândurilor oamenilor mi-a demonstrat pe Isus în acţiune. L-am văzut pe Isus
în aceea seară în formă umană pe care ei îl numeau William Branham!

L-am văzut pe Dumnezeu la lucru într-un sat din Kentucky. Am văzut

Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul viu ce niciodată nu poate fi distrus, expus pe
platformă. N-am văzut nici un semn pe care să-l fi dorit. Am văzut că Dumnezeu
trăieşte azi. Semnul era un semn adevărat, indicând înspre ceva. Un semn nu indică
înspre el însuşi. Un semn nu spune: “Priviţi aici, sunt un semn. Priviţi la mine!” Un
semn niciodată nu spune aşa ceva. Un semn îţi spune unde să mergi pentru ceva. Nu
spune, “Vedeţi semnul! Eu sunt un semn!” La ce ar ajuta aşa ceva? Semnul a fost un
indicator. Dar spre ce a indicat?

Cum pot fraţii mei slujitori să vadă şi să nu înţeleagă? Cum pot ei spune că
acest om a fost un diavol? Cum pot ei să spună că aceasta nu a fost de la Dumnezeu?
Cum poate vre-un om, un membru de biserică sau vre-un creştin să vadă asta şi să nu
creadă? De fiecare dată când acest semn se manifesta în mâna lui, stătea acolo şi
spunea de unde venea boala respectivă. Aceea m-a şocat. Aceea m-a şocat deoarece
nu m-am gândit niciodată că de unde vin bolile. De ce, noi doar le-am avut. Aceasta
doar a fost întotdeauna aici. Voi doar o primeaţi să o aveţi. E aici să stea, întotdeauna
a fost. Nu mi-a trecut niciodată prin minte că trebuie să vină de undeva.

Acesta a fost omul care a venit ca Vocea lui Dumnezeu şi mi-a arătat că bolile
omeneşti nu au existat înainte de cădere, dar au venit ulterior. Când a venit Cristos, El
le-a luat la o parte. Însă oameni nu ştiut aceasta; şi dacă nu o ştiu, nu au nici credinţă
pentru ea. Deci diavolul vine în mod ilegal şi oamenii sunt distruşi din lipsă de
cunoştinţă.

Acest om a început să vorbească despre duhurile infirmităţii. Aici vorbea el

despre diavoli, despre un duh rău trimis să omoare. Nu am mai auzit înainte niciodată
în viaţa mea. Apoi a început să vorbească despre cancer. Cum începe ca o mică celulă
şi aşa cum creşte devine un trup. Apoi a început să vorbească despre noi, cum ne
formăm ca o mică celulă, crescând un trup în jurul nostru şi aici suntem, o fiinţă
umană. Trupul nostru trăieşte din cauză că viaţa care a fost în acea celulă pentru a
începe este acolo şi continuă să fie acolo. În una din aceste zile acea viaţă va aluneca
afară şi se va duce şi tot acest trup care a crescut va fi încă acolo, însă va fi mort. Încă
este acolo, dar e mort deoarece acea viaţă care a început în acea mică celulă s-a dus
din acel trup. Ce se v-a întrâmpla după aceea cu el? În aceaşi fel cum a venit, se va
întoarce în ţărână.

Această îi dă aşa un înţeles. Apoi s-a dus înapoi la cancer şi la cum aţi putea
obţine viaţa afară din cancer. Radiu medicului nu a putut face nimic, dar Numele lui
Isus Cristos a putut! Ne-a spus cum ni s-a dat putere asupra diavolului şi bolilor, dacă
îi vom scoate afară în Numele lui Isus. Aici sunt aceste duhuri ale infirmităţii. Noi, ca
rânduţi, chemaţi şi aleşi om-Dumnezeu, care să moştenim şi să primim Numele Său –
Numele lui Isus – putem rosti acel Nume peste cancer şi acea viaţă nu are alternativă.
Ea trebuie să plece. Şi când ea pleacă, ceea ce a crescut poate fi încă acolo, dar ar fi
mort.

Am ştiut tot timpul că orice credincios ar putea face acest lucru. Orice copil a
lui Dumnezeu are autoritatea să facă aceea. Fiecare om-Dumnezeu poate face acel
lucru, însă am uitat. Deci, în această generaţie suntem însărcinaţi cu datoria de a-L
aduce înapoi pe Împărat prin a da această Evanghelie fiecărei fiinţe şi singura cale să
obţinem acel trup este prin semne şi minuni. Noi trebuie să avem miracole, semne şi
minuni altfel nu vom obţine atenţia oamenilor.

Noi am uitat cum să facem. Astfel El a revenit şi ne-a spus cum. Dumnezeu,
care ne-a ales, a coborât în trup încă odată să spună: “Trebuie să le arăt din nou felul
cum arăt Eu, astfel ca ei să plece cu un zel înoit şi să-şi reamintească de Cuvântul
Meu cel viu care nu se schimbă, că e întotdeuna acelaşi. Trebuie să merg şi să le arăt
din nou.” Şi El a coborât aici în formă trupească şi noi l-am numit William Branham.
El a venit de-alungul generaţiei noastre, intersecându-ne calea, spunându-ne aceste
cuvinte din Scriptură şi noi suntem să credem aceste cuvinte.

Ca să ne ajute să credem, Dumnezeu în mila Sa a zis: “O voi rezolva aşa ca să

le areţi şi să-i prinzi de mână. Acolo e. Acum spune-i să iasă în Numele lui Isus.
Acolo, se vede, spune-leo.” Însă voi nu aveaţi nevoie să o vedeţi. Biblia spune că se
va întâmpla, dar voi aţi uitat. “Deci, în regulă, am să le-o arăt, într-un mod fizic.”

Acum v-aţi aşteptat să rămână cu voi veşnic? Cât timp ar trebui să avem acest
lucru? Frate Billy Paul, tu eşti întristat în această seară din cauza tatălui tău; însă el a
fost un profet, trimis la o generaţie şi tu ştii aceasta. Cât timp am putea să avem acest
lucru? Vedem noi suficient? Nu am văzut noi suficient? Nu am văzut noi suficient?
Ce vom face noi referitor la el? Semnul a venit. Acesta nu se va mai repeta. Mulţi vor
pretinde. Mulţi vor căuta. Mulţi vor atârna sindrila lor, dar nu se va mai repeta.

Aceasta este generaţia care este rânduită de Dumnezeu să-L aducă înapoi pe
Împărat. Am avut repetiţia noastră. Am avut cursul nostru de perfecţionare. Noi am
umblat unde a umblat Dumnezeu. Dumnezeu a umblat pe căile noastre, în oraşele
noastre, străzile noastre în forma altcuiva. Este adevărat că El deasemeni umblă cu
noi, dar o spun în acest mod extraordinar, Fratele Branham a fost înconjurat de semne
supranaturale pentru a ne indica din nou spre această Biblie. Aceasta este ceea ce a
indicat şi aceasta va dăinui pentru totdeauna. O, Dumnezeule, permite ca aceşti
creştini ai mei de aici să audă ceea ce are El să le spună în această seară.

Aceasta mi-a arătat pe Isus lucrând. Aceasta mi-a revizuit credinţa mea în
Evanghelie pentru ziua mea. Acesta a fost Duhul Sfânt în acţiune în faţa ochilor mei.
Aceasta mi-a demonstrat puterea Numelui pe care l-am primit atunci când am venit în
familia lui Dumnezeu, Numele care este deasupra oricărui nume din Cer şi de pe
pământ. Eu port acest Nume. Dumnezeul care reprezintă acest Nume, este în mine şi
în voi. Eu nu am semene, dar am aceasta. Ar fi trebuit să o vedem noi permanent în
mâna lui, sau să-l auzim spunându-o tare? “Aici este, un nor atârnă aici,” spunea el.
El s-a rugat sau a vorbit şi aceea s-a dus. El a văzut-o şi ne-a spus despre ea şi
Dumnezeu chiar a permis ca aparatul foto să o prindă pentru ochii noştri
necredincioşi.

El a lăsat ca lumina să apară şi să fie înregistrată pe un film de cameră. Ce mai

vrem? Cu toate acestea, în faţa celei mai mari demonstraţii a lui Dumnezeu în trup pe
care vre-o generaţie ar fi văzut-o înainte, omul încă nu crede. Eu nu sunt aici să
rostesc judecată. Nici nu sunt un profet, nici un fiu de profet, eu spun doar că noi am
văzut. Ce să mai cerem?
 Prima seară când am văzut, am crezut. Eu crezusem deja cât de mult am putut,
dar am uitat şi deoarece această generaţie al timpului sfârşitului este pe umerii mei,
Dumnezeu, în marea Lui milă, a rânduit ca să îmi arate din nou şi să se trimită pe
Sine Însuşi din nou în formă umană ca să-mi arate încă odată exact cum arată
Dumnezeu în trup. El a făcut-o, El a rânduit ca eu să vin, să văd şi să urmez. Din cel
de-al treilea balcon, am văzut şi am perceput. Am crezut şi am ştiut în acea seară care
era lucrarea pe care trebuia să o fac şi am făcut această lucrare.

De multe ori Oamenii de afaceri ne-au cerut să vorbim. Noi am apreciat

invitaţia lor. Este doar pentru că stăm cât se poate de ocupaţi, doar făcând acest lucru
simplu. Vrem ca să spunem la cât mai mulţi oameni ar fi posibil să spunem despre
Mesajul vieţii eterne, Mesajul lui Isus Cristos, ca ei să poată auzi şi crede în Domnul
Isus Cristos şi să intre în Împărăţie. Aceasta este totul pentru ce trăim. Ca să putem
obţine ascultarea unui număr maxim de oameni oriunde vom merge, ne dedicăm
vasele noastre înaintea Domnului astfel ca El să considere potrivit să arate semne şi
minuni în adunare ca să-şi confirme Cuvântul.

Lăsaţi-mă să corectez aceasta. Nu am intenţionat să spun că dedicarea noastră

are ceva de a face cu aceasta. El o va face aceea oricum. Dar vreau să spun, încercăm
să fim vrednici de prezenţa lui Dumnezeu în întâlnirile noastre. Cuvântul Său e
predicat în jurul lumii în peste patruzeci de ţări. Fără vre-o viziune, fără vre-un semn
şi fără de aceste lucruri supranaturale, au fost lucrate aceleaşi minuni.

Acel Dumnezeu care a afectuat sub ochii voştrii în omul pe care noi îl numim
William Branham a fost în el, arătându-ni-se Însuşi. Acelaşi Dumnezeu care a lucrat
prin el, lucrează cu fiecare om, fiecare credincios, fiecare creatură în acelaşi fel. Eu
nu vorbesc despre lumină. Eu nu vorbesc despre semnele supranaturale. Eu nu
vorbesc despre discernământul gândurilor. Eu vorbesc despre confirmarea
legământului Său care nu poate fi distrus. De aceea El a trimis semnul şi profetul în
jurul lumii.

Acum, daţi-mi voie să vă aduc această mărturie, deoarece, cred că e voia lui
Dumnezeu ca să spun aceasta. Am stabilit ca să facem aşa cum l-am văzut pe Fratele
Branham făcând. Nu să discernem oamenilor (deoarece aceea nu poate fi făcută fără
Dumnezeu), ci să vestim promisiunile lui Dumnezeu şi să-I cerem lui Dumnezeu să le
confirme, ceea ce a făcut-o. Ne-am rugat pentru mulţi oameni şi mulţi au fost
vindecaţi minunat. Însă nu ne-am rugat niciodată pentru un surdo-mut.

Sa întâmplat în Kentucky, nu departe de unde era Fratele Branham, unde prima

fetiţă a venit în rândul de rugăciune, surdă şi mută. Presupun că aceasta a fost un
lucru extraordinar pentru mine, deoarece când eu eram un băieţel acasă la ţară, tatăl
meu ştia să vorbească prin limbajul semnelor cu un prieten de-al său care venea
câteodată pe la el. Cred că venea acasă la tatăl meu deoarece nu erau prea mulţi
oameni cu care să poată să se înţeleagă. Din totdeauna m-a fascinat să-l văd cum
vorbea cu mâinile. Întotdeauna mi-am imaginat că aceea e un lucru îngozitor.
Probabil de aceea Dumnezeu a folosit acel miracol ca să-mi schimbe astfel viaţa.

Nu voi uita niciodată cât de bucuros am fost când a venit această fetiţă şi cum
părea că focul acestui Duh Sfânt ardea în mine. Am ştiut că această fetiţă se va
vindeca, că Domnul o va face. Ne-am rugat pentru ea. M-am rugat cum am ştiut eu
mai bine, exact cum l-am văzut pe Fratele Branham. Am rostit real fiecare cuvânt şi
am crezut că am acelaşi motiv, ca diavolul să mi se supună, pe care la avut Fratele
Branham când el se ruga. Trebuie să fie la fel. Şi desigur că a fost, astfel fetiţa a fost
perfect vindecată şi acum m-am îndreptat să-l găsesc pe Fratele Branham.

Prima şi singura dată când am fost la casa lui, l-am găsit împreună cu tăticul
Bosword stând pe veranda din faţă a căsuţei acolo în Jeffersonville. El locuia în acea
căsuţă îngustă, aproape de Tabernacol. Fratele Branham a fost atât de dulce şi plăcut
cu noi şi ne-a încurajat atât de mult. Ne-a strâns cu braţele lui ca pe copilaşii lui şi ne-
a încurajat. Ne-a făcut să ne simţim ca şi cum am putea învinge toată lumea.

Aceasta este ceea ce a vrut el ca oamenii să vadă, că dacă ei vor merge doar
încredinţaţi în Cuvântul Său, vor putea face la fel. S-a rugat cu noi, ne-a binecuvântat
şi-a vorbit cu noi. Acela a fost un eveniment special în viaţa noastră. Apoi am plecat
în Jamaica; şi în Jamaica sute şi sute de minuni remarcabile au avut loc şi peste nouă
mii de suflete au venit la Cristos.

Ne-am întors în America şi Dumnezeu mi-a vorbit într-o zi într-un şifonier

foarte clar. Nu voi menţiona aici ce mi-a spus deoarece nu s-ar potrivi aici. Nu i-am
auzit glasul, însă totuşi am înţeles. După câteva zile, m-a sunat Fratele Bosword din
Flint, Michigan şi ne-am dus acolo. Mi-a zis că Fratele Branham era foarte oboist
şimi-a cerut dacă vreu să termin eu săptămâna de adunări. (Ei au auzit că noi am fost
în Jamaica.)

Marele auditoriu era plin şi noi am văzut minuni minunate ale lui Dumnezeu
aşa cum Fratele Branham stătea acolo şi predica Cuvântul (care era întotdeauna
primul.) Apoi le relata oamenilor cum să coopereze cu Dumnezeu şi a explicat despre
semnul din mâna lui, că se poate întâmpla dacă ei vor crede. El se va ruga ca Domnul
să confirme ceea ce el a spus şi desigur va fi aşa de fiecare dată şi astfel s-au
întâmplat multe lucruri minunate.

A venit apoi seara când a trebuit sǎ i-au eu microfonul deoarece Fratele

Branham please. Aşa cum stǎteam acolo în seara aceea (desigur aceasta era ceva ce ar
fi înspǎimântat orice predicator tânǎr), îmi aduc aminte cǎ am predicat apoi ei au
fǎcut chemare pentru oamenii care doreau rugǎciune. Chiar prima persoanǎ era o
oarbǎ, o doamnǎ de culoare cu ochii ei mari ca de un câine poliţienesc German.
Desigur în partea natural am fost speriat de aceastǎ provocare, însǎ adânc în mine era
o aşa siguranţǎ cǎ Dumnezeu era acolo. Dumnezeu a fost acolo şi aşa cum ne-am
rugat, doar am amintit pe Domnul Cuvântului Sǎu care a fost predicat prin Fratele
Branham. Cǎci aşa cum mǎrturisea despre dar, el mǎrturisea deaemeni Cuvântul Sǎu,
deoarece darul confirma Cuvântul, şi a fost totul la fel.

Aceastǎ fetiţǎ a ţipat de bucurie. Ochii ei s-au deschis. Câinele a început sǎ

latre, deoarece el a crezut cǎ noi am rǎnit fetiţa sau altceva; şi o mare bucurie a fost
acolo, în timp ce fetiţa a fost vindecatǎ. Din acel moment un lucru dupǎ altul au
început sǎ se întâmple – marile adunǎri din Puerto Rico şi apoi în jurul lumii în
patruzeci de ţǎri diferite, şi vǎ spun: “Aceasta este ceea ce Dumnezeu a trimis
profetul său să ne înveţe.” El a fost trimis ne ne linişteascǎ despre aceasta. Nu poate
eşua. Înţelegeţi voi?

Eu nu aduc aceste mǎrturii ca voi sǎ spuneţi: ‘O, Fratele Osborn a avut o slujbǎ
mare deasemeni.” Nu aceasta vreau sǎ spun. Eu vreau sǎ spun: Aici a fost un om doar
obişnuit fǎrǎ vre-una din aceste super semne supranaturale, dar care le-a vǎzut când
Dumnezeu a trimis profetul. Aceste semne l-au îndrumat spre legǎmânt şi a stabilit cu
legǎmântul sǎ-i anunţe pe oameni, cǎ dacǎ ei vor crede, va fi aşa, pentru cǎ nu poate
fi distrus. Şi s-a împlinit. Acum, cum s-a împlinit? Cum explici aceasta? Şi cele zece
mi de minuni pe care le-am vǎzut. Cum le explici?

Acesta este Cuvântul viu pe care noi l-am vǎzut, vǎzând Gloria Lui în mijlocul
nostru, mǎrturisindu-ne în aceastǎ ultimǎ generaţie prin semne şi minuni
supranaturale. Rânduit de Dumnezeu, a fost trimis sǎ intersecteze calea noastrǎ ca sǎ
ne îndrume spre Cuvântul care e viu pentru totdeauna şi nu se poate schimba. Este
stabilit pentru totdeauna în Ceruri. Este invincibil. Nu se poate altera.

Cu siguranţǎ dacǎ Dumnezeu ar vrea sǎ încheiem aceasta cu orice alt gând, ar

fi sǎ mulţumim lui Dumnezeu pentru profet, omul lui Dumnezeu, semnul din Cer,
care a venit sǎ ne de-a viaţǎ în timpul de searǎ al acestei generaţii. Mulţumesc lui
Dumnezeu pentru semnele şi minunile supranaturale, pentru cǎ ne-a demonstrat din
nou pe Isus Cristos în generaţia noastrǎ.

De câte ori m-am ridicat eu? Probabil cǎ nu de atâtea ori pe cât cei mai mulţi
dintre dumneavoastrǎ, însǎ de multe ori stǎteam alǎturi, pe platformǎ sau poate în
audienţǎ sau jos aproape de rândul din faţǎ, în veneraţie, în timp ce urmǎream pe
Fratele Branham slujind. Niciodatǎ nu a fost în inima mea sǎ ador sau sǎ mǎ închin
omului, însǎ absolut în respect pentru Dumnezeu, care a fost la lucru în viaţa mea. Eu
am stat cu Dumnezeu.

Noi putem fi cu respect în prezenţa lui Dumnezeu în timp ce luǎm Cuvântul

Sǎu în inimile noastre, sǎ umblǎm cu el, sǎ vorbim cu el şi sǎ ne împǎrtǎşim cu el.
Deoarece este Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în noi. Eu nu pot spune ce simt, însǎ
rugǎmintea mea cǎtre aceastǎ adunare şi cǎtre cei cǎrora le vei vorbi despre acest
serviciu, este sǎ alergi cu acest mesaj: “William Branham a venit în calea noastrǎ ca
profetul lui Dumnezeu şi ne-a arǎtat în cel de-al douǎzecilea secol exact aceleaşi
lucruri careni s-au arǎtat în Evanghelii.” Unde citim despre câteva evenimente în
Evanghelii, noi am vǎzut sute în generaţia noastrǎ, nu mai puţin mǎreţe şi minunate,
însǎ mult mai numeroase. Noi le-am vǎzut în zilele noastre.

Noi am umblat cu Dumnezeu în zilele noastre. El a venit şi a umblat pe ţǎrmul

mǎrii Galilei, însǎ El a venit şi pe strǎzile din Phonix, Portland, Oregon; Tusla,
Oklahoma şi în toatǎ aceastǎ naţiune. Eu am vǎzut. Şi când am vǎzut de prima datǎ
am ştiu ce înseamnǎ. Aceasta a fost Cuvântul în trup. Am putut sǎ-l iau şi sǎ merg cu
el, deoarece Dumnezeu era cu mine şi în mine. Ce revelaţie!

L-am auzit pe Fratele Branham adeseori vorbind şi spunea: “Nu voi mai fi mult
cu voi. Voi ve-ţi auzi în una din aceste zile cǎ eu m-am dus.” Sora Osborn şi cu mine
ne-am uimit tot timpul. Auzind rapoartele am putea spune: “ Cum se poate ca
Dumnezeu sǎ-l pǎrǎseascǎ în acestǎ generaţie?” Totuşi el rǎmâne pe scenǎ. Încǎ
aceste lucruri sunt prezentate. Încǎ îi roagǎ pe oameni sǎ priveascǎ în Cuvânt şi sǎ
creadǎ Cuvântul. Priviţi la semn, s-a întâmplat din nou! Aratǎ cǎ Isus este real. Aici
este Cuvântul Sǎu. Staţi pe el. Nu vǎ va dezamǎgi niciodatǎ.

Cât de des o spunea el! Stǎteam şi am tremurat în Tusla, Oklahoma, în timp ce-
l priveam cum arǎta adunǎrii minunile lui Dumnezeu prin semne supranaturale pe
care eu nu am putut sǎ le arǎt vreodatǎ adunǎrii. Tot ceea ce pot face e sǎ spun: “Este
scris.” Desigur acesta este cel mai mare semn. Fratele Branham a zis cǎ e cel mai
mare. Nu este nimic mai mǎreţ. Nici un semn nu este mai mare ca acestǎ Biblie.
Aceasta este stabilitǎ pentru totdeauna în cer. Nu este nici o îndoialǎ despre aceasta.

Stǎteam acolo şi priveam la el în timp ce mi-a arǎtat ceva prin care sǎ dovedesc
Cuvântul unui idolatru, unui agnostic sau unei generaţii ateiste. Aceea a fost ca sǎ le
arate cǎ este scris şi se va împlini.

Cât de mult am stat şi l-am privit în timp ce stǎtea acolo şi discernea gândurile
oamenilor. Ei au crezut cǎ este un ghicitor, cǎ le citea mintea sau cǎ trǎgea ceva altǎ
energie. El îşi întorcea spatele cǎtre ei şi le profeţea cu spatele întors. Trei zile a
fǎcut-o într-un rând de rugǎciune în Tusla.
 Dar acum el este luat de la noi. Tusla nu va mai vedea aceea vreodatǎ.
Predicatorii sunt acolo. Creştinii sunt acolo şi sunt confortabili. Dar dacǎ aceştia au
prins-o, eu nu ştiu. Mulţi nu se comportǎ ca şi când ar fi. Ce minune cǎ Dumnezeu
ne-a trimis aceastǎ demonstrţie în calea noastrǎ.

O vedeţi voi, doar absorbiţi-o, şi luaţi-o ca ceva care vi s-a acordat sǎ fie cu
voi, vǎ gândiţi cǎ mereu aţi fi avut aceste întâlniri minunate, şi cǎ mereu veţi fi
binecuvântaţi? V-aţi gândit cǎ acestea au fost felul-Branham de întâlniri şi voi veţi
vedea astfel de lucruri? Acesta a fost gândul vostru? Voi nu aţi prins-o! Acum s-a
dus. Însǎ prietenii mei, dacǎ Dumnezeu m-a trimis în Phoenix ca sǎ vǎ spun ceva în
acest serviciu memorial, El m-a trimis sǎ vǎ spun cǎ aceasta este ceea ce a vrut El sǎ
vǎ arate tot acest timp. Aceasta este unde trebuie sǎ se odihneascǎ credinţa voastrǎ.
Dar trebuie acţionat asupra ei. Ea trebuie efectuatǎ. Unde sunt cei ce se vor ridica şi
vor spune: “Eu voi alerga cu acest mesaj?”

Cu câţiva ani în urmǎ Fratele Branham mi-a intersectat calea mea şi eu alerg.
V-aţi decis cǎ acesta a fost doar un fenomen al vârstei voastre? L-aţi avut şi acum nu-
l mai aveţi. Nu toate au eşuat sǎ le cunosc, nu sunt toate ratate. Multe au fost prinse,
nu doar de mine; şi multe vor mai fi prinse de acum din acest mesaj.

Dumnezeu a fost în fratele Branham, demonstrându-se pe sine. Dumnezeu în

noi. Diferenţa este cǎ El nu a rânduit ca noi sǎ operǎm în locul profetului al acestei
generaţii. Noi nu suntem însoţiţi de aceste semne extraordinare care sǎ dovedescǎ
aceasta predicatorilor. Noi suntem oamenii lui Dumnezeu. Suntem creştini. Suntem
credincioşi nǎscuţi-din nou. Suntem o creaţie nouǎ. Suntem fii, nǎscuţi în familie.
Suntem roiali. Sângele Împǎratului este în noi. Purtǎm Numele Împǎratului. Avem
dreptul sǎ folosim Numele. Sǎ-L folosim! Sǎ luǎm sabia, Cuvântul! Sǎ-L mânuim.
Nu ştiu ce ne aduc zilele care urmeazǎ. Eu nu sunt un profet. Nu sunt un vǎzǎtor. Nu
ştiu. Însǎ va întersectat pe voi acest mesaj? Ce ve-ţi face cu el? Nu te va intersecta
pǎnǎ când nu vei face ceva cu el.

O generaţie ne este predatǎ, generaţia de-a lungul orizontului în care

Dumnezeu a mǎrşǎluit din nou în trup uman cu semne şi minuni în forma unui profet.
Aceastǎ generaţie se întoarce spre pǎgânism de 30 de ori mai repede decât este
evanghelizatǎ. Aceasta este provocarea noastrǎ. Ce ve-ţi face voi acum referitor la
acest mesaj care va fost indicat atât de clar? Ce ar trebui sǎ faceţi cu el? Ar trebui sǎ
alergǎm cu el? Ar trebui sǎ acţionǎm asupra lui? Ar trebui sǎ-l însuşim? Ar trebui sǎ-l
ducem pânǎ la marginile lumii?

Dumnezeu şi-a vizitat poporul Sǎu, deoarece un mare profet s-a ridicat în
mijlocul nostru.