Conform dispozitiilor art. 214 ind. 1 - 214 ind. 3 din Legea nr.

571/2003, taxa
speciala pentru autoturisme si autovehicule se plateste cu ocazia primei înmatriculari
în România, de catre persoana fizica sau juridica ce face înmatricularea, atât pentru
autoturisme si autovehicule noi, cât si pentru cele rulate, aduse din import, din state
comunitare sau din alte state.
Dispozitiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunitatii Europene prevad ca nici un
stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite
interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect,
produselor nationale similare.
Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule a fost introdusa în Codul Fiscal prin
Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie
2007, initial pentru toate autovehicule, iar dupa modificarea acestei legi prin
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 110/2006, a fost restrânsa la toate
autoturismele si autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevazându-se categorii de
persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice etc.) cât si scutiri de la
plata taxei (în cazul vehiculelor istorice, etc.). Aceasta taxa speciala se datoreaza cu
ocazia primei înmatriculari în România a unui autoturism sau autovehicul comercial,
dintre cele enumerate de art. 214 ind. 1 Cod Fiscal.
Taxa în litigiu nu este perceputa pentru autoturisme deja înmatriculate în România,
stat comunitar începând de la 1 ianuarie 2007, fiind perceputa numai pentru
autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare si reînmatriculate în
România, dupa aducerea acestora în tara.
În dispozitiilor prevazute de art. 214 ind. 1 din Codul Fiscal, se introduce un regim
juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea
Europeana în scopul reînmatricularii lor în România, în situatia în care acestea au fost
deja înmatriculate în tara de provenienta, în timp ce pentru reînmatricularea
autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu este perceputa.
De obicei, detinatorii unor astfel de autoturisme s-au adresat administratiilor
finantelor publice locale pentru a obtine restituirea taxei platite, cereri care sunt
respinse, prin emiterea unei adrese în care s-a precizat ca nu exista temei legal pentru
restituire, astfel ca ne aflam în acest fel în prezenta unui refuz nejustificat de
restituire, având în vedere dispozitiile dreptului comunitar mai sus analizate.
Desi nu îmbraca forma unei decizii sau dispozitii, adresele reprezinta modalitatea de
solutionare a plângerii prealabile urmata de petenti, conform dispozitiilor art. 7 din
Legea nr. 554/2004.
În prezent, prin dispozitiile Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 a fost
abrogat art. 214 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, rezultând ca taxa
solicitata a fi restituita a fost nedatorata, în temeiul dispozitiilor art. 214 ind. 1 - 214
ind. 3 Cod Fiscal care încalca dispozitiile art. 90 (1) din Tratat.
Având în vedere dispozitiile art. 1082-1084 Cod civil, se impune actualizarea sumei
de restituit cu dobânda legala, la data platii efective.
Solicitarea ulterioara de restituire a acestei taxe se considera de catre autoritatile
financiare publice ca nu este întemeiata si ca nu are suport legal, întrucât pe de o parte
acesta nu este concretizata printr-un act administrativ fiscal în întelesul art. 41 din
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala,
iar pe de alta parte legiuitorul nu reglementeaza posibilitatea restituirii acesteia.
Din analiza dispozitiilor art. 214/ 1, trebuie sa se retina faptul ca plata acestei taxe are
un caracter imperativ de la care nu se poate deroga decât în conditiile stabilite de catre
legiuitor, respectiv potrivit art. 214/ 3, text de lege în care reclamantul nu se
încadreaza.
Legiuitorul nu a stabilit posibilitatea restituirii taxei speciale de prima înmatriculare,
organele fiscale neputând deroga de la aceste prevederi în cazul de fata, sens în care
cererea reclamantului nu este întemeiata. Având în vedere faptul ca taxa de prima
înmatriculare este stabilita în mod expres de catre legiuitor, organele fiscale au pus în
mod corect si legal în practica dispozitiile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, act
normativ care nu reglementeaza posibilitatea restituirii acestuia.
Prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei
la Uniunea Europeana, statul nostru si-a asumat obligatia de a respecta dispozitiile din
tratatele originale ale Comunitatii, dinainte de aderare.
Prin decizia în cauza Costa/Enel (1964), CJE a stabilit ca legea care se îndeparteaza
de tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea sa duca la anularea lui, data
fiind natura sa originala si speciala, fara a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitara
si fara ca baza legala a Comunitatii însasi sa fie pusa la îndoiala. Mai mult, aceeasi
decizie a definit relatia dintre dreptul comunitar si dreptul national al statelor membre
aratând ca, dreptul comunicat este o ordine juridica independenta care are prioritate de
aplicare chiar si în fata dreptului national ulterior – or, în speta, taxa speciala auto a
fost introdusa în legislatia interna prin Legea nr. 343/2006 privind Codul fiscal.
De asemenea în cauza Simmenthal (1976), CJE a stabilit ca judecatorul national este
obligat sa aplice normele comunitare, în mod direct, daca acesta contravin normelor
interne, fara a solicita sau astepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau a unei
alte proceduri constitutionale. Deoarece în România, stat comunitar, nu se percepe
nici un fel de taxa pentru autoturismele produse si înmatriculate ori reînmatriculate în
tara noastra , dar se percepe o astfel de taxa pentru autoturismele înmatriculate deja în
celelalte state comunitare si reînmatriculate în România dupa aducerea acestora aici,
instanta constata o diferenta de tratament, ceea ce constituie o discriminare a
regimului juridic fiscal si contravine dispozitiilor mentionate din Tratatul CEE.
Aceste dispozitii se opun unei taxe speciale de prima înmatriculare pentru achizitiile
intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul national, astfel
încalcându-se principiul libertatii circulatiei marfurilor – adica se dezavantajeaza,
direct sau indirect, masinile din celelalte tari membre UE, în competitia cu produsele
similare autohtone.
Se apreciaza ca suma platita nu a fost datorata potrivit legislatiei comunitare, si ca
atare taxa trebuie restituita. Faptul ca se achita voluntar aceasta taxa este irelevant,
întrucât nu exista alta posibilitate a înmatricularii autoturismului în România. Desi
organul fiscal nu refuza în mod expres restituirea taxei încasate, DGFP neemitând o
decizie în acest sens, ci doar o adresa, prin care arata ca îsi mentine punctul de vedere,
ceea ce echivaleaza cu un refuz privind taxa de prima înmatriculare si care nu este
datorata conform legislatiei comunitare.
Adresa A.F.P. Tg-Jiu constituie act administrativ fiscal în sensul art. 41 din OG
92/2003 privind Codul de procedura fiscala întrucât este emisa de organele fiscale
competente si privesc drepturi si obligatii fiscale, astfel încât este cenzurabila pe calea
contenciosului administrativ întrucât constituie act administrativ în întelesul art. 2 alin
1 lit.c din Legea nr. 554/2004.
În cauza de fata nu a fost necesara declansarea procedurii prejudiciare prevazuta de
art. 234 din Tratatul CEE în fata Curtii de Justitie Europene, întrucât pentru tribunal
nu exista nici un dubiu cu privire la incompatibilitatea dintre dreptul national si
dreptul si dreptul comunitar aplicabil în speta de fata.
În ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii, întrucât o astfel de exceptie este
reglementata ca o conditie de exercitare a dreptului la actiune, a carei neîndeplinire
este sanctionata cu respingerea actiunii ca inadmisibila conform art.7 din legea
nr.554/2004 si art.109 C.pr.civ., iar în cazul de fata reclamantul, asa cum s-a
mentionat mai sus, a îndeplinit aceasta procedura prealabila, însa pârâta Administratia
Finantelor Publice a Tg-Jiu nu si-a îndeplinit obligatia ce-i revenea de a emite o
decizie conform dispozitiilor art.70 din c.pr.fiscala si art.86 si 87, precum si art.210 si
211 din acelasi cod, rezumându-se la faptul de a purta o corespondenta obisnuita cu
reclamantul.
Aceasta atitudine echivaleaza cu un refuz din partea pârâtei de a emite actul, cu un
refuz de a solutiona cererea reclamantului si pe cale de consecinta cu încalcarea
dreptului de acces la justitie al reclamantului.
Tribunalul observa ca aceasta adresa materializeaza în continutul ei, manifestarea de
vointa a autoritatii fiscale de a respinge si de a refuza cererea de restituire a taxei
speciale platita de reclamant, invocând ca justificare dispozitiile legale ale dreptului
material fiscal aplicabile acestui raport juridic care sunt în vigoare si produc efecte
juridice.
Or, un astfel de act întruneste toate conditiile specifice ale actului administrativ în
întelesul dat de dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c) precum si ale alin. 2 din Legea nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, textul din urma asimilând actelor
administrative unilaterale, între altele, refuzul nejustificat de a rezolva o cerere
referitoare la un drept sau un interes legitim . Pe de alta parte, actul întruneste si
trasaturile actului administrativ fiscal în întelesul dat acestei notiuni de prevederile
art. 41 C.pr.fisc..
A argumenta pe ideea ca reclamanta trebuia sa utilizeze calea unei alte actiuni în
contencios administrativ preventiv, în vederea înlaturarii refuzului de înmatriculare
dat prin ipoteza de autoritatea care ar fi trebuit sa faca operatiunea de înmatriculare
fara plata taxei, înseamna a expune pe reclamant, pe o durata de timp, riscului lipsei
folosintei bunului sau, de vreme ce fara înmatriculare un autovehicul nu poate fi
folosit legal conform destinatiei sale.
Or, în cauza reclamantul a ales în mod legal sa se supuna legislatiei interne în materie
si mai apoi sa apeleze la organul fiscal, pentru a recupera taxa considerând ca a fost
platita fara temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plata facuta din
eroare sau fara a exista debit este considerata nedatorata si astfel este supusa
restituirii.
De altfel, plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule în contul entitatii ce
apartine de pârâta (trezorerie) este o conditie prealabila si obligatorie pentru
înmatricularea autoturismului si pentru utilizarea acestuia în mod legal în România.
Împrejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impuse de lege,
fara o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlatura acesteia
posibilitatea de a contesta baza legala pe baza si în temeiul careia a facut plata iar în
caz de succes sa ceara apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxa ori
jurisdictiei competente sa i se restituie.
Entitatea care a fost beneficiara platii taxei speciale, dupa cum chiar pârâta recunoaste
plata a fost efectuata la trezoreria statului, deci beneficiarul acestei taxe este Statul
Român care conform HG nr.495/2007 privind organizarea si functionarea Agentiei
Nationale de Administrare Fiscala, este reprezentat de ANAF Bucuresti si unitatile
teritoriale subordonate, deci în speta de AFP Tg-Jiu.
Prin urmare, raportat la obiectul pricinii si dispozitiile legale incidente spetei, în mod
corect s-a legat cadrul procesual fata de pârâta AFP Târgu- Jiu, aceasta autoritate
putând fi obligata la restituirea taxei daca prin ipoteza aceasta nu ar fi avut baza
legala.
Din aceasta perspectiva, nu se poate retine justificat ca Statul Român are un temei
legal de retinere a unei parti din taxa încasata ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe
care s-o compenseze în parte cu o alta taxa ce urmeaza a fi perceputa în temeiul unui
alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza
caruia s-a încasat nelegal taxa speciala.
În contextul actual, noua taxa instituita de OUG nr. 50/2008 este stabilita pe alte
principii decât taxa speciala anterioara si are un alt mod de calcul si o alta destinatie si
per a contrario, mentinerea ca legala taxa speciala încasata sub imperiul normelor din
Codul fiscal pe considerentul incidentei si efectelor produse de OUG nr. 50/2008, ar fi
contrara principiilor de guverneaza institutia aplicarii în timp a legii, precum si a
principiilor ce guverneaza procesul civil, în general, si procesul de contencios
administrativ, în special.
A admite aceasta teza ar însemna ca solutia data actiunii reclamantului sa nu fie
integrala si eficace, de vreme ce pârâta neaga în continuare ca taxa speciala s-a
perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Restituirea doar a diferentei între taxa speciala încasata anterior pe baza unei norme
legale abrogata la 1 iulie 2008 si taxa de poluare ce urmeaza a se percepe în temeiul
actului normativ aplicabil dupa aceasta data, pune problema aplicarii noului act
normativ si pentru trecut, respectiv taxa speciala încasata ilegal s-ar valida prin
aplicarea retroactiva a unui alt act normativ inactiv la data nasterii si consumarii
raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului
neretroactivitatii legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constitutie si art.1 din codul
civil.
Din aceasta perspectiva, aplicarea OUG nr. 50/2008 nu poate paraliza demersul
reclamantei si nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea si temeinicia cererii
de chemare în judecata de fata, raportat la considerentele mentionate anterior.
În ceea ce priveste sustinerea ca taxa respectiva, ar avea caracter de protectie pentru a
nu fi importate autoturisme cu grad ridicat de poluare, nu poate fi retinuta deoarece
taxa de prima înmatriculare are caracter pur fiscal, componenta de mediu invocata
neputând fi extrasa din formula de calcul si oricum aceasta este definita la nivelul
anului 2008, prin aparitia OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru
autovehicule.
Încasarea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule s-a facut fara temei legal
in perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, o reglementare contrara dreptului
comunitar neputând produce vreun efect juridic fara a se aduce atingere chiar
fundamentelor Comunitatii Europene. Decurge de aici ca statul roman nu este in drept
sa pastreze nimic din sumele încasate nelegal in întreaga perioada cuprinsa intre 1
ianuarie 2007 si 30 iunie 2008.
Pe de alta parte, toate persoanele care si-au înmatriculat autoturismele sau
autovehiculele in perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 au facut acest lucru in
temeiul reglementarilor in vigoare in aceasta perioada, achitând taxa stabilita potrivit
art. 214 C. fisc. Tinând cont de principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15
alin. 2 din Constitutie, rezulta ca noua ordonanta de urgenta nu se poate aplica
situatiilor juridice nascute anterior.
Luând în considerare toate cele prezentate mai sus, rezulta ca solutia propusa de art.
11din OUG nr.50/2008 este nelegala si inaplicabila întrucât, statul român nu poate fi
îndreptatit sa pastreze o taxa sau o parte dintr-o taxa prelevata cu încalcarea dreptului
comunitar si totodata nu poate aplica retroactiv o noma juridica pentru a determina o
taxa care ar fi fost datorata la data primei înmatriculari anterior intrarii în vigoare.
În consecinta, nu este posibila nici o compensare juridica sau financiara între sumele
deja achitate si sumele calculate conform noii ordonante, deoarece nu poate opera o
compensare intre sumele achitate anterior in contul bugetului statului (taxa de prima
înmatriculare) si sumele care ar fi ipotetic datorate in temeiul OUG nr. 50/2008 la
Fondul de mediu (taxa de poluare), întrucât cele doua prelevari au naturi juridice
diferite (acciza, respectiv taxa de mediu) si se fac venit la doua componente distincte
ale sistemului bugetar (bugetul de stat, respectiv bugetul Fondului de mediu).
Dupa cum se poate cu usurinta observa, noua taxa introdusa prin OUG nr. 50/2008
are o sfera de aplicabilitate restrânsa si taxeaza poluarea produsa de autoturismele
înmatriculate in România dupa data de 1 iulie 2008, potrivit criteriilor alese pentru
determinarea acestei taxe. Daca instituirea unei taxe de mediu reprezinta un aspect cu
siguranta pozitiv, in masura in care fondurile colectate sunt destinate protejarii
mediului înconjurator, modalitatea in care se aplica aceasta taxa este cu siguranta
criticabila, raportat la principiile ce guverneaza atât dreptul national, cât si cel
comunitar, asa cum s-a mentionat anterior.
judecator, Camelia Badescu