Notiunea de drept.

Consideratii introductive
Statul si dreptul ca fenomene sociale au aparut concomitent ca rezultat al procesului dezvoltarii societatii
umane. Existenta lor este interconditionata. Statul este organizat si functioneaza in baza unor norme
juridice si actioneaza in principal prin emiterea de norme juridice. Dreptul isi gaseste eficienta si forta in
puterea de stat care garanteaza realizarea dispozitiilor sale. Conceptul de drept are in limba romana mai
multe intelesuri:
1. Drept obiectiv: cuprinde ansamblul normelor juridice de conduita care guverneaza intr-o
societate organizata rapoturile sociale si a caror respect e asigurat la nevoie de constrangerea
publica. Altfel spus dreptul obiectiv cuprinde totalitatea normelor juridice iesite din vigoare si a
celor care sunt in vigoare.
2. Drept pozitiv: cuprinde numai normele juridice in vigoare la un moment dat.
3. Drept subiectiv: poate fi definit ca o posibilitate de a avea o anumita conduita si de a pretinde
o conduita corespunzatoare din partea celorlalti. (Exemplu: drept de proprietate, drept la bursa,
drept la munca etc.). Dreptul subiectiv se defineste prin prisma subiectelor de drept (persoane,
proprietar).
4. Stiinta dreptului: studiaza legile dezvoltarii dreptului.

Diviziunile Dreptului:
• Drept international: norme internationale, tratate internationale.
• Drept intern: totalitatea normelor interne.
Dreptul intern:
• Dreptul public: normele juridice care reglementeaza organizarea statului, raportul
dintre stat si particulari si raportul dintre diferite organisme ale statului. Raporturile de drept
public sunt raporturi de subordonare (Exemplu: impozitile).
• Dreptul privat: guverneaza raporturile dintre particulari (Exemplu: contract de vanzare-
cumparare). Caracteristic raportului de Drept privat o constituie faptul ca partile se afla pe
pozitie de egalitate juridical.
Ramurile Dreptului:
Ramura de drept este un ansamblu de norme juridice legate intre ele prin obiectele de reglemntare si
metoda de reglementare.
Ramurile Dreptului public:
• Dreptul Constitutional
• Dreptul Administrativ
• Dreptul Financiar si Fiscal
• Dreptul Penal
• Dreptul Penal al Afacerilor
• Dreptul Procesual Civil
• Dreptul Procesual Penal
Ramurile Dreptului privat:
• Dreptul Civil
• Dreptul Comercial
• Dreptul Muncii
• Dreptul Familiei

Principalele sisteme de Drept

In dreptul comparat sunt 3 sisteme de drept:
• Dreptul Romano-Germanic (continental)
• Dreptul Anglo-Saxon
• Dreptul Religios
1
Dreptul Romano-Germanic caruia ii apartine si Romania, isi are radacinele in dreptul roman si in
cutumele germane. Caracteristic dreptului Romano-Germanic este faptul ca izvorul fundamental de drept
este actul normative (legea in sens larg), adica regula scrisa adoptata de autoritatile abilitate de stat. In acest
sistem de drept singurul temei al solutiei date de judecator il constituie legea. In constitutia Romaniei
potrivit art. 124 alineatul 1: “Justitia se infaptuieste in numele legii”, alineatul 3 al aceluiasi articol:
“Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”. Judecatorul nu legifereaza niciodata, el aplica
legea la cazul pe care il are de judecat, iar hotararea lui este aplicabila numai la acest caz. Solutia data intr-
o speta nu e obligatoriu identica cu solutiile care s-au dat in trecut in spete similare, deasemenea solutia
data intr-o speta nu devine obligator pentru solutionarea in viitor a unor spete similare. Din punct de vedere
procesual dreptul Romano-Germanic se caracterizeaza prin existenta mai multor trepte de jurisdictie:
• Instanta de drept comun
• Instanta de apel
• Instanta de recurs
• Instanta suprema (inalta curte de casatie si justitie)
Drepul Anglo-Saxon a aparut in Anglia si s-a extins in fostele colonii britanice, SUA, Australia, Noua
Zeelanda, Canada cu exceptia Quebec. Dreptul Anglo-Saxon este un sistem de drept jurisprudential, adica
izvorul principal de drept il constituie precedentele judiciare. Judecatorul nu trebuie sa respecte un corp de
legi ci are libertatea de a aprecia de la caz la caz care este solutia corecta. El trebuie sa se conformeze
solutiilor date in trecut in spete similare. In subsidar in acest sistem de drept se pot intalni legi scrise in
deosebi in domeniile de ordine publica.
Dreptul Religios: orice sistem religios este influientat de religie, iar la originea multor legi au fost normele
religioase. Dreptul Musulman are ca izvor principal Coranul completat de un corp de legi perene numit
Suma.

Norma juridica
Norma juridica este o regula de conduita cu caracter general impersonal si obligatoriu, elaborata sau
recunoscuta de puterea de stat in scopul apararii ordinii sociale ce poate fi adusa la nevoie prin forta de
constrangere a statului.
Trasaturile normei juridice:
• Caracter de generalitate: presupune faptul ca norma juridica se aplica nu neaparat tuturor
cetatenilor romani ci se poate aplica in egala masura tuturor categoriilor de personae ce intra
sub incidenta legii.
• Caracter impersonal: presupune faptul ca legea nu vizeaza o persona concreta (Exemplu:
presedintele si institutia lui se refera la functie si nu la persoana).
Norma juridical trebuie respectata in caz contrar ea poate fi adusa la indeplinire prin constrangerea legii.
Structura legico-juridica. Norma juridica are 3 elemente:
• Ipoteza
• Dispozitia
• Sanctiunea
Ipoteza este partea in care legiuitorul stabileste conditiile, imprejurarile faptele in care intra in actiune
norma, precum si categoria subiectului de drept (persoana fizica si juridica). Ipoteza poate fi determinata
sau relativ determinata.
Dispozitia este esenta normei juridice.
Sanctiunea precizeaza urmarile si consecintele ce apar in cazul nerespectarii dispozitiei normei.
Sanctiunile pot fi: civile, penale, administrative-contraventionale.
Exemplu:
Civile: nulitatea unui contract. Penale: inchisoarea si amenda penala. Contraventionale: amenda.
Sanctiunile pot fi determinate si relative determinate. Relativ determinate sunt acelea care se pot stabili
in mod concret intr-un caz mai larg in functie de gravitatea actului de incalcare a legii.
Sanctiunile pot fi alternative sau cumulative:

2
• Alternative: autoritatile de stat au de ales intre mai multe sanctiuni ( Exemplu: inchisoare
sau amenda penala).
• Cumulative: autoritatile de stat trebuie sa aplice 2 sau mai multe sanctiuni (Exemplu:
amenda si retragerea autorizatiei de functionare a unui agent comercial).

3
Clasificarea normelor juridice:
• Dupa ramura de drept
 Constitutional
 Administrativ
 Civil
 Penal
 Al afacerilor
• Dupa forta juridica a actului normativ:
 Cuprinse in legi (legea fiind actul normativ cu cea mai mare forta juridica si este adoptata de
parlament)
 Cuprinse in ordonante si hotarari ale guvernului (ordonanta adoptata de govern este actul
normative cu putere de lege, guvernul adopta ordonante pe perioadele vacantei numai pe baza unei
legi si numai pentru acele domenii prevazute de lege).
• Hotararea de guvern: act normativ de baza, adoptat pentru punerea in vigoare a legii.
• Cuprinse in actele normative adoptate de activitatile locale.
Dupa modul de reglementare a conduitei:
• Imperative:
 Juridice onerative: obliga subiectul sa faca ceva si sa savarseasca o actiune concreta (sarcina,
obligatii) (Exemplu: conducatorul auto care comite un accident de circulatie este obligat duca
victima la spital).
 Prohibitive: obliga subiectul sa se abtina de la savarsirea unor actiuni.
• Permisive: nu obliga, nu interzic, ele permit sa se aleaga o conduita de comportament care nu poate
incalca sau afecta ordinea de drept (este permis tot ceea ce legea nu interzice).
• Supletive: ofera posibilitati de a opta pentru o conduita si numai daca dreptul de optiune nu a fost
exercitat de ei intr-un interval de timp este cea care stabileste reglementarea cu ceva aplicari. Exemplu:
In caz de divort partile se pot invoi in legatura pe care o vor purta dupa desfacerea casatoriei, iar
instanta judecatoreasca ia invoiala partilor. Daca partile nu uzeaza textul de lege care le da aceasta
posibilitate, instanta este obligat sa hotarasca si in legatura cu numele pe care-l va purta sotia dupa
divort.
Aplicarea normelor juridice in timp (actiunea in timp):
Romanii spuneau “timpus regi actum” (timpul guverneaza actul juridic). Intrarea in vigoare a normei
juridice se refera la data concreta la care actul normative care contine norma juridica incepe sa actioneze.
Pentru a aduce la cunostinta actul normativ, acesta se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Constitutia Romaniei revizuita prevede ca legea intra in vigoare in termen de 3 zile de la data publicarii ei
in Monitorul Oficial. Intrarea in vigoare a normei juridice poate avea loc si intr-un anumit termen stabilit
de lege. Norma juridica produce efect pana in momentul in care ea este abrogata.
Abrogarea: modalitate prin care actul juridic inceteaza sa mai produca efect.
Abrogarea expresa: se prevede in mod expres abrogarea unei legi, sau a anumitor dispozitii legate.
Abrogarea expresa indirecta: are loc atunci cand legiuitorul foloseste urmatoarea formula: ”orice alte
dispozitii legale ce intra in contradictie cu legea prezenta se abroga”.
Abrogarea tacita: nu este mentioanta sub nici o forma in noul act normativ. Ea poate fi constatata numai
prin aplicarea ei practica.
Principiile actiunii normelor juridice:
Aplicarea in timp a normelor juridice este guvernata de principiul neretroactivitatii si de principiul activarii
imediate a legii noi.
Principiul neretroactivitatii: este aplicata in mod expres atat in constitutia revizuita, cat si in codul civil.
“Constitutia revizuita prevede: legea nu retroactiveaza, ea actioneaza numai pe viitor, cu exceptia legii
penale “blande” si a legii contraventionale “blande” ” (produce efect si pentru viitor). Aplicarea imediata a

4
legii noi presupune faptul ca legea se aplica acelor situatii care au fost savarsite dupa iesirea legii in
vigoare. O alta modalitate prin care legea inceteaza sa produca efecte caderea in desuitudine- atunci cand
legea nu mai corespunde conditiilor social economice in care a fost adoptata. O lege poate sa cada in
desuitudine “per de timp”urmand ca al un moment dat sa devina aplicabila (sa-si produca efectele).
Exemplu: cod comercial care in perioada comunista a cazut in desuitudine, iar dupa 1990 dispozitiile sale
au devenit aplicabile.
Aplicarea in spatiu a normei juridice
• Este guvernata de principiul teritorialitatii, adica norma juridica se aplica pe tot teritoriu
tarii.
Teritoriul poate fi definit ca fiind suprafata cuprinsa intre granitele tarii cu solul, subsolul, spatiu aerian si
marea teritoriala pana la 12 mile marine.
Legea romana nu se aplica infractiunilor savarsite pe teritoriul Romaniei de persoane care se bucura de
imunitate de jurisdictie, sau de personalul armatelor straine aflate in trecere pe teritoriu tarii. Legea romana
nu se aplica nici in incinta unei nave sub pavilion strain, nava aflata in apele teritoriului romanesc. Se
procedeaza la fel pentru spatiul aerian.
Legea romaneasca se aplica in afara teritoriului ei in cazul infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii
daca faptuitorul este cetatean romanesc sau apartine cu domiciliu in Romania.
Legea romaneasca se aplica si infractiunilor savarsite in afara teritoriului tarii de cetatenii straini sau
apatrizi care nu domiciliaza in Romania, daca acestia savarsesc infractiunea contra statului romanesc.
Interpretarea normelor juridice
Desemneaza procesul intelectual de stabilire a sensului exact a normelor juridice in vederea aplicarii
acestor la situatii si cazuri concrete ce se impun a fi rezolvate de catrea organele de aplicare a dreptului:
• Interpretarea obligatorie (oficiala): este acea interpretare realizata de organele de stat care
au atributii fie in procesul elaborarii normelor juridice fie in procesul aplicarii acestora.
Organele care interpreteaza actele normative sunt spre exemplu: organele legiutoare sau
organele administrative. In situatia in care organul emitent isi interpreteaza normele cuprinse in
propriu act normativ, aceasta forma se numeste interpretare autentica. In anumite situatii
autoritatile statului procedeaza in unele cazuri la interpretare normelor juridice prin acte
normative interpretative (au caracter retroactiv).O alta forma a interpretarii oficiale este
interpretarea juridica sau cazuala si e realizata de instantele judecatoresti sau de organele de
administratie publica. Acest gen de interpretare se refera in mod direct la procesul de aplicare a
normelor juridice fiind o interpretare de caz. Aceasta interpretare cauzala este obligatorie
numai pentru cauza respectiva.
• Interpretarea neoficiala: este activitatea de interpretare a normelor juridice efectuata de
analisti din domeniul dreptului, precticieni si teoreticieni si este cuprinsa de regula in opere
stiintifice, tratate universitare, monografii; se mai numeste interpretarea doctrinara.
Interpretarea neoficiala nu are forta juridica si nu este obligatorie.
Metodele interpretarii normelor juridice: Sunt 4 metode de interpretare a normei juridice:
• Metoda gramaticala: consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a
textelor normelor juridice pornindu-se de la intelesul cuvintelor si a expresiilor folosite, de la
legatura dintre ele si constrangerea frazei.
• Metoda sistematica: consta in lamurirea sensului normelor juridice prin coraborarea a
acestei norme cu alte dispozitii normative apartinand aceleiasi institutii si ramuri de drept.
Exemplu: Normele juridice cuprinse in codul comercial se interpreteaza prin raportare la norme
si institutii cuprinse in codul civil.
• Metoda istorica: se utilizeaza pentru a explica intelesul normei juridice prin luarea in
consideratie a imprejurarii sociale-juridice care au stat la baza adoptarii legii determinand astfel
scopurile urmarite de legiuitor.
• Metoda logica: inseamna formularea de catre organele de interpretare a unor aprecieri
rationale realizate prin operatia de generalizare, de analiza logica a textului normei juridice (este
foarte folosita). Rationamentele logice cele mai semnificative sunt:

5
 Exceptia este stricta interpretare: adica o exceptie doar daca este expres prevazuta
de norma juridica poate fi folosita. Exceptia nu poate fi creata prin interpretare.
 Unde legea nu distinge nici interpretorul nu o poate face. Atunci cand legiuitorul
face distinctie, aceasta regula este retinuta ca atare de organele de aplicare a legii.
Dispozitiile constitutiei reglementeaza in mod expres: “Minorii sub varsta de 15 ani
nu pot fi angajati ca salariati”.

6
 Conceptul de drept al afacerilor
Dreptul afacerilor este un domeniu mai intins decat dreptul comercial (cuprinzand aspecte de drept al
muncii, drept public, drept civil [protectia consumatorului] ). Desi desprins din dreptul civil, dreptul
afacerilor continua sa apeleze la acesta ca la un drept comun, astfel art. 1 din codul comercial prevede: “In
comert se aplica legea de fata, unde ea nu dispune se aplica codul civil”. Dreptul afacerilor are un
domeniu de reglementare vast fiind o stiinta interdesciplinara.
Izvoarele dreptului afacerilor
Izvor de drept are 2 intelesuri: un sens material si unul formal;
Sensul material: conditiile materiale care genereaza normele juridice.
Izvorul de drept formal: forma pe care o imbraca norma juridica ce reglementeaza materia comerciala.
Dreptul afacerilor are ca izvoare formale: codul comercial, dreptul civil, legile comerciale speciale; codul
comercial roman a intrat in vigoare la 01.09.1887 si este de inspiratie italiana; este aplicabil si astazi. El
constituie regelementarea de baza a activitatii comerciale cuprinzand normele juridice referitoare la
institutii fundamentale a dreptului comercial (fapte de comert, comercianti, obligatii comerciale). Codul
civil a intrat in vigoare in 1864 si este de inspiratie francez, este aplicabil si astazi si reprezinta dreptul
comun pentru celelalte ramuri de drept (dispozitiile sale se aplica ori de cate ori nu avem dispozitii in codul
comercial). Legile comerciale speciale:
• Legea 31 din 1990 privind societatile comerciale, republicata si modificata (legea 161/2003)
• Legea 26 din 1990 privind registrul comertului, republicata; legea 11 din 1991, privind
combaterea concurentei neloiale, modificata si completata; legea 64/1995 privind organizarea
sociala si falimentul, modificata si completata;
Pentru ca notiunea de lege comerciala trebuie inteleasa in sens larg de act normativ adoptat de organismele
competente ale statului. In izvoarele scrise de drept comercial se vor incadra si ordonantele si hotararile de
guvern, decretele, ordinele si instructiunile ministrilor, ori ai altor conducatori ai administratiei publice
centrale sau locale care contine norme juridice ce reglementeaza activitatea comerciala. Codul comercial si
legile comerciale speciale contin in principiu norme cu caracter supletiv care se aplica numai in cazul in
care partile nu au convenit altfel, sunt insa si norme imprative de la care nu pot derula, acestea au drept
scop protejarea interesului general. Referindu-ne la izvoarele formale ale dreptului comercial trebuie sa
avem in vedere nu numai regulile propriu zise continute in codul comercial si regulile speciale, ci si
principiile care se degaja din acestea (in comert gratuitatea nu se prezuma, in comert intodeauna banii sunt
fructiferi [adica aduc dobanda], in caz de dubiu se aplica regula care favorizeaza circulatia)
Izvoarele neformale ale dreptului comercial:
• Uzanta (obicei, cutuma) sau uzurile comerciale: este o regula de conduita nascuta din
practica sociala, folosita o vreme indelungata avand o fiabilitate verificata in practica si care se
aplica si se respecta ca norma juridica. In dreptul nostru comercial uzantele nu sunt consacrate
legislativ, dar in doctrina sunt recunoscute uzantele interpretative (conventionale, care isi iau
sorgintea[originea], in pozitii prezumate a partilor); Exemplu: art. 190 “Dispozitiile indoielnice
se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul”. Daca un contract
comercial contine cauza indoilnice si echivoce , pentru ai i se stabili continutul trebuie sa se
apeleze la obiceiurile locului icheierii contractului.
• Solutiile instantei de judecata(practica judecatoreasca, doctrina [studii de
specialitate]): constituie factori puternici de interpretare a legii, dar nu constituie izvoare de
drept in general si nici izvoare de drept comercial in special.
Contractul normativ: codul civil defineste contractul ca fiind acordul dintre 2 persoane spre a constituie
si a stinge intre dansii drepturi si obligatiuni. Ne avand un caracter normativ contractul asa cum e el definit
de codul civil nu poate fi izvor de drept. In schimb contractul colectiv de munca poate fi izvor de drept,
deoarece el are caracter normativ si se aplica atat salariatilor incadrati in munca in momentul lui cat si celor
angajati ulterior.
Raportul juridic civil si raportul de drept al afacerilor
Raportul juridic civil: este o relatie sociala patrimoniala sau nepatrimoniala reglementata de normele de
drept civil si care face parte din titularii de drept si obligatii civile. Caracterele acestui raport juridic:

7
 • Este un raport social (un raport ce se incheie exclusiv intre oameni priviti individual
[persoane fizice] sau colectiv [persoane juridice]) ;

• Caracter volitiv: deoarece ia nastere intodeauna prin libera manifestare de vointa a partilor
participante la acel raport juridic. In cazul raportului juridic putem vorbi chiar de un dublu
caracter volutionar:
 Vointa leguitorului de a reglementa prin norme juridice relatiile sociale;
 Vointa partilor participante
• Pozitia de egalitate a partilor: partile au deplina libertate in stabilirea continutului
obiectului raportului pe care il incheie;
Subiectele raportului juridic civil:
Persoana fizica: este subiectul individual de drept, adica omul privit ca titularul de drept si obligatiuni
civile si participand in aceasta calitate la raporturile juridice civile.
Actul normativ care reglementeaza si azi statutul juridic al unei persoane fizice este in principal de
art.31/1954 privitor la persoane fizice si juridice. Pentru a lua parte la raporturile civile persoana fizica
trebuie sa aibia capacitatea juridica:
• Capacitatea de folosinta: reprezinta aptitudinea persoanei fiice de a avea drepturi si obligatii
juridice. Persoana fizica dobandeste capacitatea de folosinta la nastere. Aceasta regula este fixata
expres de art.7 alin.1/1954. Prin exceptie in materie succesorala capacitatea de folosinta se poate
dobandi anticipat, adica la data conceptiei cu conditia ca nou nascutul sa se nasca viu, nu neaparat
viabil. Capacitatea de folosinta inceteaza prin decesul persoanei fizice. In anumite conditii cand
persoana fizica lipseste de la domiciliu o perioada indelungata (prevazuta de lege) se poate ajunge
la declararea judecatoreasca a mortii. Declararea judecatoreasca a mortii este in mod obligatoriu
precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei si in ambele situatii trebuie respectati termenii
prevauti de lege. In plan juridic declararea judecatoreasca a mortii produce aceleasi efecte ca si
moartea fizic constatata (se deschide succesiunea, inceteaza casatoria etc.)
• Capacitatea de exercitiu: consta in aptitudinea persoanei fizice de a dobandi si exercita drepturi
civile si de a-si asuma si executa obligatii civile prin incheierea de acte juridice. Persoana fizica
dobandeste capacitatea juridica deplina la 18 ani. Intre 14 si 18 ani minorii au capacitatea de
exercitiu restransa. In acest interval de timp minorii pot incheia anumite acte juridice de regula
prin reprezentatii lor legali (parinti, tutori), iar pentru anumite acte juridice (contract de vanzare
cumparare) este nevoie de acordul autoritatii tutelare. Nu au capacitate de exercitiu: minorii pana
la 14 ani, persoane puse sub interdictie prin hotararea judecatoreasca).
• Persoana juridica: sunt considerate acele subiecte colective de drept care indeplinind anumite
conditii prevazute de lege pot sa dobandeasca drepturi subiective civile, sa contracteze obligatii
civile si sa stea in justitie ca reclamante sau parate.
Elemente constitutive:
Privind art.31/1954 elementele constitutive a unei persoane juridice:
• Organizarea de sine statatoare: persoana juridica este alcatuita ca un tot unitar si poate fi
compartimentata pe activitati desfasurate precizandu-se totodata si pe cei care vor reprezenta
persoanele juridice in raport cu tertii.
• Patrimoniu : consta in totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale ce apartin personei
juridice. In toate cazurile acest patrimoniu propriu al persoanei juridice trebuie sa fie distincte
atat fata de patrimoniul altor persoane juridice cat si fata de patrimoniul fiecarei persoane fizice
care face parte din colectivul sau.
• Scopul propriu: elementul constituitiv care ne indica obiectul de activitate al fiecarii
persoane juridice. Pentru a fi valabil scopul persoanei juridice trebuie sa fie precis determinat
chiar de la infiintarea ei si sa nu incalce dispozitiile legate in materie.
Infiintarea Personaei Juridice: sunt 3 moduri de infiintare a unei persoane juridice:

8
• Prin actul de dispozitie a organului de stat compentent. Pe aceasta cale iau fiinta in special
persoanele juridice de stat. Exemplu: regiile autonome sau chiar societatile nationale.
• Prin actul de infiintare recunoscut de organul competent. Prin aceasta cale se infiinteaza
cooperativele mestesugaresti, cooperativele de consum, cooperativele de credit.
• Prin actul de infiintare autorizate de organul competent.

9
 Infiintarea personelor juridice prin acest mod presupune existenta urmatoarelor acte:
 Actul de constituire care de regula imbraca fie forma unui contract de societate fie
forma unui contract de asociere
 Statutul respectivei persoane juridice
 Autorizatia infiintarii act ce provine dupa caz fie de la instantele judecatoresti fie de la
un organ al puterii executive.
 Dupa caz inmatricularea in registrul comertului sau inregistrarea, ori inscrierea la
organul abilitat de lege ( organul fiscal teritorial ).
Pe acesta cale iau infiintare urmatoarele persoane juridice:
• Partidele politice si organizatiile obstesti autorizate de tribunalul Bucuresti.
• Societatile comerciale sunt autorizate de catre instanta judecatoreasca.
• Asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ (nonprofit): au nevoie pentru
infiintarea lor de autorizarea prealabila data de minister sau de organul central al puterii
executive:
 Pentru organizatiile de scriitori, artisti este necesara autorizarea de ministerul
culturii.
 Pentru societatile bancare si de asigurare este necesara autorizarea din partea
bancii nationale a Romaniei.
Capacitatea civila a persoanei juridice:
Capacitatea de folosinta a Persoanei Juridice: care sunt supuse inregistrarii au capacitatea de a avea
drepturi si obligatii de la data inregistrarii lor. Celelalte persoane juridice au capacitatea de folosinta de la
data actului de dispozitie care le infiinteaza sau de la data recunoasterii sau a autorizarii infiintarii lor.
Capacitatea de folosinta incepe de la data inmatricularii in registrul comertului pentru regia autonoma si
societati comericale de la data inregistrarii organului ce compunere a asociatiile de locatari, de la data
inscrierii in registru special, tinand cont de instantele judecatoresti (asociatiile si fundatiile, societatile
agricole, de la data ramanerii difinitive a hotararii judecatoresti de admitere a inregistrarii [partide
politice]).
Principiul specialitatii capacitatii de folosinta:
In decretul 31/1954 este formulat astfel:
“Persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul
de infiintare sau statut, orice act juridic care nu este facut in vederea realizarii acestui scop este nul”.
Sfarsitul capacitatii de folosinta ia sfarsit odata cu incetarea acestui subiect prin dizolvarea ei si ulterior
lichidarea ei.
Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice:
Persoana juridica prin natura ei nu poate incheia acte juridice direct ci doar prin intermediul unor
reprezentanti. Persoana juridica dobandeste capacitatea de exercitiu odata cu capacitatea de folosinta daca
are constituite organele de conducere deoarece prin acestea ea isi exercita drepturile si isi asuma obligatiile.
Continutul raportului juridic civil:
Continutul raportului juridic civil este format din drepturile subiective civile ale subiectului activ si
obligatiile civile corelative ale subiectului pasiv, participanti la acel raport juridic. Prin dreptul subiectiv
civil, subiectul activ isi exercita conduita sa proprie si poate pretinde subiectului pasiv sa savarseasca sau
sa se abtina de la savarsirea anumitor actiuni. Prin obligatie civila ca latura a acestui continut intelegem
acea indatorire a subiectului pasiv de a savarsi o anumita actiune sau de a se abtine de la savarsirea unei
actiuni.
Clasificarea drepturilor subiective civile:
• Dupa gradul de opozabilitate: drepturi absolute si drepturi relative.
 Drepturi absolute presupune obligarea generala si negativa a tuturor persoanelor de a se
abtine de la incalcarea lor. Exemplu: drepturile personale nepatrimoniale (dreptul la viata,

10
 nume, reputatie, munca) si drepturile reale (drept de proprietate). Drepturile absolute au
caracteristici:
 Sunt drepturi opozabile tuturor (ergo omnes): ele producand efecte fata de toata
lumea. Subiectul activ este titularul dreptului absolut, iar subiectul pasiv este format
din toate celelalte persoane. Subiectul pasiv este nedeterminat , iar obligatia lui este
negativa de a nu savarsi nici un act de natura care sa duca o atingere a drepturilor
absolute ale subiectului activ.
 Drepturile relative presupun obligatia uneia sau mai multor persoane precis determinate
din momentul stabilirii raportului juridic, de a avea comportare pozitiva sau negativa
pretinsa de subiectul activ. Intra in categoria drepturilor relative dreptul de creanta.
Caracteristici ale drepturilor relative:
 Sunt opozabile numai subiectului pasiv, subiectului pasiv ii revine obligatia de a
constitui sau a stramuta un drept real asupra unui lucru.
• Drepturile patrimoniale sunt drepturi subiective care au un continut economic (pot fi
evaluate in bani).
• Drepturile personale nepatrimoniale sunt acele care nu pot fi evaluate in bani (dreptul la
munca, la domiciliu, la nume, de autor).
Drepturile patrimoniale se impart in drepturi reale si drepturi de creanta: drepturile reale sunt
drepturile de proprietate si dezmembramintele dreptului de proprietate (uzufructul, uzul, abitatia,
servitutea, superficia).
Subiectele dreptului comercial
Subiectele dreptului comercial sunt participantii la raporturile comerciale in special comerciantii care pot fi
persoane fizice sau persoane juridice (societati comerciale). Conform art.7 codul comercial:”sunt
comercianti aceea care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita si societatile
comerciale”. Persoana fizica este comerciant datorita actelor si operatiunilor pe care le savarseste cu
caracter profesional si nu prin apartenenta sa la un anumit grup profesional. Nu are calitate de comerciant
persoana fizica acea persoana care desfasoara o activitate pe baza unui statut profesional propriu
reglementat de o lege speciala. Incetarea calitatii de comerciant are loc in momentul in care persoana
respectiva nu mai savarseste fapte de comert ca profesiune obisnuita. Incetarea trebuie sa fie efectiva si din
ea sa rezulte intentia de a renunta la calitatea de comerciant prin radierea din registrul comertului.
Societatile comerciale dobandesc calitatea de comerciant cu ocazia constituirii lor ca persoane juridice si se
pierde aceasta calitate in momentul in care societatea inceteaza sa mai functioneze ca persoana juridica.
Prin dizolvare si lichidare societatea comerciala isi inceteaza activitatea. Dizolvarea are loc prin trecerea
termenului stabilit pentru durata societatii, prin imposibilitatea realizarii obiectului de activitate, prin
hotararea adunarii generale, prin faliment. Prin dizolvare societatea comerciala nu mai poate face
operatiuni noi, dar poate executa acele activitati legate de lichidare. Personalitatea juridica a societatii
inceteaza odata cu ultima operatiune privind lichidarea acesteia.
Comerciantul -- persoana fizica
Pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica aceasta trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:
• Sa savarseasca fapte de comert obiective (cele prevazute in art.3 al codului comercial). Dupa
dobandirea calitatii de comerciant toate actele si fapte juridice sunt prezumate a fi comerciale
(art.4 cod comercial). Este important ca savarsirea faptelor de comert obiective sa aiba caracter
obiectiv, ca atare nu este suficienta dorinta de a deveni comerciant.
• Realizarea actelor comerciale sa aiba caracter de profesie.
• Savarsirea actelor comerciale trebuie sa constituie ocupatia permanenta a persoanei. Aceasta
ocupatie permanenta trebuie sa aiba ca scop final obtinerea unui profit deoarece nu poate exista
activitate comerciala fara profit.
• Exercitarea faptelor comerciale sa se faca in nume propriu. Savarsind fapte de comert in
nume propriu comerciantul actioneaza in raporturile cu tertii independent si pe riscul sau.

11
 Aceasta conditie delimiteaza sub aspect juridic comerciantul de auxiliarii de comert folositi de
acesta in activitatea comerciala. Auxiliarii nu au calitate de comercianti, ei savarsesc fapte de
comert in numele si pe seama comerciantului. Exemplu: comisii voiajori, orice persoana care
desfasoara o activitate comerciala care nu o face in nume propriu.
Conditiile prevazute de codul comercial se completeaza cu dispozitiile legii 507/2002 privind organizarea
si desfasurearea unor activitati economice de catre persoanele fizice:
• Persoana fizica sa aiba capacitate juridica potrivit legii.
• Sa savarseasca fapte de comert cu titlul de profesiune
• Sa desfasoare activitati economice in nume propriu
• Activitatea sa urmareasca un profit
• Sa-si asume integral riscul din comertul pe care il realizeaza
• Sa fie autorizata potrivit legii.
Conform legii 507/2002: “membrii asociatiilor familiale si cei car edesfasoara activitati economice in mod
independent sunt denumiti angajati proprii”. Asociatia familiala si comerciantul persoana fizica nu pot
angaja persoana cu contract individual de munca. Angajatul propriu nu are raporturi de munca fatade
angajator aceasta calitate permitandui sa fie asigurat in sistemul de pensii publice, asigurarilor sociale de
sanatate si pentru somaj.
Prin legea 509/2002 s-a reglementat statutul agentilor comerciali permanenti. Potrivit legii prin agent
comercial permanent se intelege: “comerciant persoana fizica sau juridica care in calitate de intermediar
independent este imputernicict sa negocieze afaceri pentru comitent (persoana fizica sau juridica), si sa
incheie afaceri in numele si pe seama acestuia”. Agentul comercial permanent primeste de la comitent
pentru activitatea desfasurata o remuneratie. In Constitutia Romaniei se precizeaza ca alegerea profesiei
este libera. Accesul liber la profesiunile comerciale cunoaste unele limite instituite de lege. In acest sens
legea instituie anumite incapacitati, incompatibilitati, interdictii si autorizatii din dreptul de afaceri de
comert.
Capacitatea comerciantului – Persoana Fizica
Trebuie facuta distinctie intre capacitatea persoanei fizice de a face acte de comert ocazionale si capacitatea
ceruta de lege pentru a fi comerciant. In ceea ce priveste capacitatea de a fi comerciant trebuie avute in
vedere dispozitiile decretului 31/1954 potrivit caruia capacitatea deplina a persoanei fizice de asi asuma
obligatii savarsind acte juridice incepe de la data cand persoana devine majora (adica 18 ani). Prin urmare
persoana fizica dobandeste capacitatea de a fi comerciant la varsta de 18 ani. Minorul cu capacitate de
exercitiu restransa intre 14 si 18 ani nu poate fi comerciant chiar daca pentru unele acte juridice minorul
are capacitate deplina de exercitiu incepand cu varsta de 16 ani. Astfel minorul care a implinit 16 ani poate
incheia un contract individual de munca fara acordul reprezentatului legal, iar minorul care a implinit 15
ani poate incheia un contract de munca numai cu acordul reprezentatului legal sau a parintilor.
Capacitatea de exercitiu deplina a femeii casatorite inainte de 18 ani (se poate casatori la 16 ani) este
recunoscuta numai pentru actele de drept civil cu scopul de a asigura egalitatea dintre soti. Deoarece
capacitatea comerciala reprezinta forma de capacitate speciala nu se poate considera ca femeia casatorita
are capacitate pana la varsta de 18 ani.
Legea 507/2002 art.4 alin.1 prevede ca o persoana care in mod independent desfasoara o activitate
economica poate fi comerciant dupa implinirea varstei de 18 ani. Pentru reperezentantii asociatiilor
familiale legea deasemenea solicita implinirea varstei de 18 ani, pentru ceilalti membri ai asociatiei este
suficienta implinirea varstei de 16 ani. Asociatia familiala nu are personalitate juridica.
In cazul cand minorul dobandeste un fond de comert (elemente constitutive: firma, emblema, marcile de
fabrica etc.) pe cale succesorala codul comercial prevede posibilitatea continuarii comertului in numele
minorului de catre parinti sau tutorele acestuia cu autorizarea institutiei de judecata a carei hotarare trebuie
publicata in monitorul oficial. Reprezentatul nu poate v inde fondul de comert al minorului.
Cu privire la persoanele puse sub interdicitie acelasi cod comercial prevede ca :”aceasta nu poate avea
calitatea de comerciant si nici nu poate continua comertul daca persoana pusa sub intedictie dobandeste
un fond de comert pe cale succesorala ”, reprezentantul legal al acestuia nu ar putea continua comertul in
numele interzisului, cazul in care fondul de comert va fi supus lichidarii.
Incompatibilitati, decaderi, interdictii si autorizatii
Incompatibilitati:

12
Persoanele care detin unele functii ce servesc intereselor generale ale societatii devin incompatibile cu
activitatea comerciala, astfel functii de judecator si procuror sunt incompatibile cu orice functie publica sau
privata inclusiv cu cea de comerciant, cu exceptia celor didactice din invatamantul superior. Deasemenea
nu pot fi comercianti diplomatii, ofiterii, alte functii publice. Datorita profesiei pe care o exercita nu pot fi
comercianti cei cu profesiuni liberale: avocati, medici, arhitecti, contabili, profesori. Pentru aceste categorii
profesionale se apreciaza ca activitatea lor nu are caracter speculativ chiar daca se obtine un castig.
Decaderi:
Nu pot fi comercianti acele persoane care au savarsit fapte penale si au fost judeacti si condamnati printr-o
hotarare judecatoreasca difinitiva pentru infractiunile economice prevazute in codul penal si alte legi.

13
Interdictii:
Interdictiile pot fi conventionale sau legale. Interdictiile legale sunt acele activitati care nu pot face obiectul
comertului particular deoarece sunt monopol de stat (tutun, carbune) sau sunt activitati care sunt
considerate infractiuni (fabricarea si comercializarea drogurilor). Interdictiile conventionale sunt stabilite
de catre parti sub forma clauzelor contractuale si produc efecte numai intre partile contractante (in
contractul de vanzare-cumparare se poate stabili o clauza prin care vanzatorul unui fond comercial se
obliga sa nu faca acel gen de comert sau sa nu se stabileasca in acelasi loc cu activitatea de comert).
Autorizatii:
In vederea desfasurarii activitatilor comerciale persoanele fizice si asociatiile familiale trebuie sa obtina
autorizatii legale conform legii 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice si asociatiilor familiale care
desfasoara activitate economica. Autorizatia se elibereaza de catre primari, inclusiv in functie de locul unde
se desfasoara activitatea comerciala. Cererea de autorizare se semneaza de catre solicitant, iar in cazul
asociatiilor familiale va cuprinde si semnatura membrilor asociatiei.
Realizarea faptelor de comert sa aiba caracter de profesiune. Persoana fizica trebuie sa exercite in mod
obisnuit fapte de comert cu titlu de profesie – faptele comerciale trebuie sa constituie o activitate
permanenta. Persoanele care exercita fapte de comert in numele si pe seama altop persoane nu pot fi
comercianti (auxiliarii de comert: prepusul [cel care exercita o activitate in subordinea altei persoane],
procuristul, vanzatorul, comisul voiajor, mijlocitorul). Aceste persoane fac fapte de comert in numele si pe
seama celor la care lucreaza.
Desfasurarea activitatilor comerciale pentru obtinerea unui profit (caracteristic acestui element este intentia
care consta in dorinta de a obtine un profit si nu neaparat obtinerea lui efectiva).
Desfasurarea comertului pe riscul comerciantului: comerciantul actioneaza pe riscul sau si are o raspundere
nelimitata. Astfel comerciantul persoana fizica raspunde pentru datoriile sale cu toate bunurile mobile si
imobile care se afla in patrimoniul sau. Creditorii nu beneficiaza de garantii legale care sa le dea dreptul sa-
si realizeze creanta.
Obligatiile profesionale ale comerciantilor:
• Publicitate prin registrul comertului: conform art.1 alinetul 1 din legea registrului
comertului, comerciantii au obligatia ca inainte de inceperea comertului sa ceara nmatricularea
in registrul comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului sa ceara inscrierea in
acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare sunt prevazute de lege.
Registrul comertului este un document public ce asigura publicitatea activitatilor comerciantilor
cu scopul protejarii intereselor acestora, dar mai ales tertilor cu care intra in contact. Fiind un
document public oricine poate sa ceara informatie despre actele si faptele inregistrate ne fiind
nevoie de o motivare. Din punct de vedere administrativ este organizat sub forma unui oficiu
national al registrului comertului si sub forma oficiilor judetene situate in municipiul de
resedinta a fiecarui judet si in municipiul Bucuresti. Sunt supuse inregistrarii inafara de
inamtriculare/radiere urmatoarele acte (mentiuni): donatii, locatiunea, gajul fondului de comert,
deschiderea procedurii de organizare juridica sau faliment, majorarea capitalului social,
infiintarea de sedii secundare, neefectuarea mentiunilor in termen legal atrage raspunderea
comerciala, constand in plata unor amenzi civile.
In conformitate cu legea registrului comertului, inregistrarea in registrul comertului se dispune
de catre judecatorul delegat prin incheiere, iar controlul legalitatii operatiunii efectuate la
registru este asigurata de acelasi judecator delegat. Judecatorul delegat isi exercita functia in
baza unei delegatii anuale din partea tribunalului.
• Tinerea registrelor comerciale: in aceste registre comerciale sunt mentionate toate
operatiile privitoare la patrimoniul sau. Registrele obligatorii pentru un comerciant sunt:
registrul jurnal, registrul inventar, registrul cartea mare, registrul unic de control. Aceste
registre se pastreaza timp de 10 ani cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar (31
decembrie).
• Depunerea situatiilor financiare la termenele stabilite de lege catre administratorul
financiar si registrul comertului.

14
• Desfasurarea activitatii in limitele concurentei loiale asa cum este aceasta stabilita prin
actele normative in vigoare: legea 11/1991 privind concurenta loiala si legea concurentei
comerciale.

15
 • Sunt obligati sa respecte si regulamentul si instructiunile emise de consiliul concurentei
pentru punerea in aplicare a legei concurentei.

• Declararea in stare de faliment care se face prin depunerea unei cereri de aplicare a
procedurii falimentului.

• Plata obligatiilor fiscale: impozit pe profit, impozit pe venit, plata TVA;

Fonduri de comert
Fondul de comert poate fi definit ca un ansamblu de bunuri mobile si imobile corporale si incorporale pe
care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale; acest fond de comert este compus
din mai multe elemente: bunurile imobile (constructii, cladiri), bunurile mobile corporale (utilaje,
echipamente, materiile prime, produse finite), bunuri mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul
comercial).
Caracteristici ale fondului comercial:
Este o universalitate de bunuri ce prezinta autonomie fata de elementele ce-l compun. El este considerat un
bun mobil incorporal chiar daca exista in cuprinsul sau si bunuri imobile si bunuri corporale. S-a ajuns la
aceasta concluzie deoarece principala componenta a fondului de comert o constituie bunurile mobile
incorporale. Este o universalitate defapt creata prin vointa titularului sau care confera astfel o afectiune
speciala a bunurilor din patrimoniul care il compun. Fondul de comert este strans legat de personalitatea
comerciantului ceea ce inseamana ca instrainarea intregului fond sau numai o parte a lui este permisa doar
comerciantului persoana fizica.

Societati comerciale
Definitie, caracteristici, forme societare:
Din punct de vedere contractual societatea comerciala este un contract in temeiul caruia 2 sau mai multe
persoane denumite asociati, se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o
activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit.
Din punct de vedere organizatoric societatea comerciala este o etitate cu personalitate juridica, de drept in
vederea exercitarii de fapte de comert.
Din punct de vedre institutional societatea este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza
constituirea,functionarea,dizolvarea si lichidarea unei astfel de entitati. Aceste norme juridice sunt grupate
in marea lor majoritate legea societatilor comerciale (legea 31/1990 modificata si republicata), care
reprezinta astfel sediul principal al materiei. Exista si o multitudine de legi speciale cu incidenta in
domeniul societatilor comerciale, precum sunt legile care reglementeaza anumite societati comerciale in
functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurari), care
reglementeaza obligatiile fiscale ale societatilor comerciale.
Clasificarea societatilor comerciale:
• Societati in nume colectiv (SNC)
• Societati in comandita simpla (SCS)
• Societati pe actiuni (SA)
• Societati in comandita pe actiuni (SCA)
• Societati cu raspundere limitata (SRL)
In functie de intinderea raspunderii asociatilor:
• Societati cu raspundere limitata
• Societati cu raspundere nelimitata
In functie de existenta sau inexistenta calitatilor personale ale asociatilor (induitu persone):
• Societati de persoane
• Societati de capital
In functie de nationalitatea participantilor la capitalul social (sau cetatenia):
• Societati cu capital integral romanesc

16
 • Societati cu capital integral strain
• Societati cu capital mixt
In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social:
• Societati cu capital integral sau majoritar de stat
• Societati cu capital privat
Constituirea societatilor comerciale:
In vederea constituirii unei societati comerciale partile trebuie sa incheie in primul rand un contract care
poarta denumirea de contract de societate. Contractul de societate trebuie sa indeplineasca anumite conditii
de fond pentru valabilitatea acestuia ( sunt conditii de fond cerute pentru valabilitatea oricarui act juridic):
consimtamantul, capacitatea, obiectul, cauza.
In afara contractului de societate partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde pe
langa datele de indentificare ale asociatilor si clauze ce regelementeaza organizarea, functionarea si
desfasurarea activitatilor societatii. De regula contractul de societate si statutul se incheie sub forma unui
singur inscris care se numeste act constitutiv.
Actul constitutiv este un act consensual, adica este incheiat valabil prin simplu acord de vointa al partilor.
Sunt situatii cand actul constitutiv se va incheia in mod obligatoriu in forma autentica si aceste situatii sunt:
• Atunci cand printre bunurile adus la capitalul social se afla un teren
• In cazul societatilor pe actiuni constituita prin subscriptie publica
Actul contitutiv va cuprinde:
• Indentitatea asociatilor
• Denumirea societatii
• Forma juridica a societatii
• Sediul societatii
• Obiectul de activitatea a societatii
• Durata societatii
• Capitalul social al societatii
• Clauza privind drepturile juridice si obligatiile asociatilor
• Clauze privind administrarea societatii
• Clauze privind controlul gestiunii societatii (cenzori sau auditori financiari)
• Clauze privind lichidarea sau eventualele sedii care nu exista
Identitatea asociatilor inseamna: numele, prenumele, CNP, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia
pentru persoane fizice sau denumirea, sediul, nationalitatea, codul unic pentru persoane juridice.
Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale sub care aceasta is desfasoara
afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea este un atribut de identificare
al societatii in raport cu alti comercianti, si ca atare trebuie sa contina elemente distinctive. Emblema este
semnul sau numele unei societati sub care aceasta isi desfasoara afacerile, emblema se deosebeste de firma
prin accea ca face distinctie intre societatile concurente. Registrul comertului cerceteaza disponibilitatea
denumirei emblemei, si in cazul in care nu exista suficiente distinctive refuza inregistrarea.
Forma juridica (forma societara): desemneaza apartenenta unei societati comerciale la una din cele 5
forme prevazute de lege.
Sediul social este locul in care societatea comerciala isi desfasoara activitate; inafara de sediul social
denumit si sediul principal, societatea mai poate avea si sedii secundare unde poate functiona o filiala sau
sucursala.
Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe parcursul functionarii
sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile economice existente la un moment dat in
economie si trebuie autorizat odata cu inmatricularea societatii.
Durata societatii este perioada pentru care se constituie societatea, asociatii pot hotara ca perioada sa fie
limitata sau nelimitata.
In afara de actul constitutiv dosarul de inmatriculare in registrul comertului cuprinde:
• Declaratia pe propira raspundere a fondatorului, administratorilor, reprezentatilor legali
si cenzorilor ca indeplinesc conditiile legii pentru detinerea acestei calitati.

17
 • Dovada sediului social (act de proprietatea, contract de inchiriere)
• Dovada rezervarii denumirii
• Dovada varsarii capitalului social
• Dovada achitarii taxelor administrative
• Cazierul fiscal
• Pentru anumite tipuri de societate in functie de obiectul de activitate este necesara si
autorizatia eliberarata de organele administratiei publice de specialitate pentru functionarea
respectivei societati ( Exemplu: pentru banci comerciale autorizatia BNR; pentru societati de pe
piata capitalului autorizatia CNVM [comisia nationala a valorilor imobiliare]).
In urama inmatricularii I se va elibera societatii un certificat de inregistrare ce va contine: denumirea
societatii, forma societatii, sediul, numarul de inregistrare,codul unic de inregistrare, data eliberarii,
semnatura si stampila emitentului.
Am avut in vedere ca prin inmatriculare societatea a dobandit personalitate juridica, ea este libera sa-si
desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate.
Formele societatilor comerciale
 Scocietati de persoane
 Societati de capital
Societati de persoane: la baza infiintarii unei societati de persoane se afla increderea intre asociati
(intuitum persone), categorii:
 societate in nume colectiv
 societate in comandita simpla
ambele forme de societate se constituie prin contractul de societate asa cum prevede legea 31/1990,
republicata si modificata.
Societatea in nume colectiv
Numarul minim 2 persoane. Au caracter inchis constituiduse de regula in familie sau intre persoane a caror
relatie se bazeaza pe incredere. Un asociat nu poat fi inlocuit cu alta persoana prin cesionarea (cedarea)
tuturor partilor sociale decat daca toti ceilalti sunt deacord. Legea nu prevede un capital minim dar acesta
trebuie sa existe. Aportul la capitalul social poate fi in numerar, in natura (bun corporal sau incorporal),
creante. Capitalul social este divizat in parti sociale numite parti de interes. Acestea nu sunt titluri
negociabile. Cesionarea partilor sociale opereaza numai daca in actul constitutiv s-a prevazut continuarea
activitatilor de catre mostenitori. Raspunderea asociatilor este solidara (in sesnsul ca daca patrimoniul
social nu este suficient pentru plata datoriilor sociale creditorii pot urmari pe oricare dintre asociati pentru
acoperirea creantelor), asociatul care a paltit va avea o actiune in regres impotriva celorlalti (asociati
debitori) si raspunderea este nelimitata (in sensul ca fiecare asociat raspunde pentru datoriile sociale,
inclusiv cu bunuri proprii) motiv pentru care in momentul constituirii societatii asociatii trebuie sa declare
averea proprie (bunuri mobile si imobile).
Conducerea societatii este asigurata de adunarea generala a administratorilor si reprezentatii in relatiile cu
tertii, conducerea se infaptuieste de 1 sau 2 administratori care sunt asociati sau sunt terte persoane.
Controlul economico financiar se realizeaza de catre asociati prin desemnarea unuia sau a mai multor
cenzori.
Dizolvarea poate avea loc din urmatoarele cauze:
 decesul
 incapacitatea
 falimentul
 retragerea sau excluderea unui asociat
Societatea in comandita simpla
In aceasta societate exista 2 categorii de asociati: asociatii comanditati si asociatii comanditori. Asociatii
comanditati asigura administrarea societatii, iar asociatii comaditari finanteaza societatea fara a participa la
administrare.
 asociatii comanditati raspund in mod solidar si nelimitat
 asociatii comanditari raspund numai in limita aportului la capitalul social

18
Societatea este legal constituita daca in denumirea sa se cuprinde numele a cel putin unuia dintre asociatii
comanditati. Excluderea sau retragerea unui din comanditati duce la dizolvarea societatii. O astfel de
societatea este viabil constituita daca si numai daca are cel putin un comanditat si un camanditar.
Societatile de capital
 societatea pe actiuni
 societatea in comandita pe actiuni
Societatea pe actiuni se constituie in baza unui act constitutiv care cuprinde atat elemente specifice
contractului de societate cat si pe cele ale statutului de functionare. Societatea pe actiuni se poate constitui:
 prin subscribtie instantanee (in acest caz membrii fondatori aduc drept capital sume de bani si
bunuri)
 prin subscribtie publica in baza unui prospect de emisiune
Are o existenta viabila in masura in care exista minim 5 asociati capitalul social obligatoriu stabilit prin
lege este de 25 000 de Euro. La constituirea societatii trebuie varsat minim 30% din aportul fiecarui
actionar la capitalul social subscris uramnd ca diferenta sa fie achitata in termen de 12 luni ( in cazul
societatii prin subscribtie publica).
Capitalul social este impartit in actiuni reprezentate prin titluri negociabile si transmisibile atat pe piete
financiare organizate cat si pe piete financiare neorganizate. Actiunile pot fi transmise prin vanzare,
donatie, testament. Actiunile sunt nominative (adica in continutul lor este inscris numele titularului) sau la
purtator(simpla detinere presupune proprietatea). O societatea de capital poate emite ca titlu de valoare atat
actiuni cat si obligatiuni. Principala obligatie a actionarilor se refera la plata actiunilor subscrise.
Raspunderea actionarului pentru datoriile societatii este limitata la valoarea actiunilor pe care le detine.
Conducerea societatii se face pe principiul majoritatii voturilor actionarilor si nu al unanimitatii. Organul
de conducere este adunarea generala a asociatilor care poate fi ordinara sau extraordinara. Administrarea
societatii se realizeaza de un consiliu de administrare si eventul de un comitet de directie. Este posibil ca
administrarea societatii sa se faca de un singur administrator. Controlul activ se realizeaza obligatoriu de o
comisie de cenzori formata din minim 3 cenzori si 3 suplianti (este posibil ca prin actul de constituire sa fie
un numar mai mare, dar obligatoriu trebuie sa fie impar).
Dizolvarea societatii – cauze speciale:
 scaderea numarului de actionari sub minimul prevazut de lege
 limita minima a capitalului social s-a redus si nu s-a dispus completarea lui in termenii stabiliti de
lege
Societatea cu raspundere limitata (SRL)
Este o forma intermediara de societate comerciala. Aceasta forma de societatea permite fructificarea
capitalului mijlociu. Ea se constituie din 2 sau mai multe persoane care pun in comun anumite bunuri
pentru a desfasura o activitate comerciala in vederea impartirii beneficiilor. Membrii asociatiei raspund
pentru obligatiile societatii in limita aporturilor lor. SRL se constituie in baza unui act constitutiv ce
cuprinde elemente specifice contractului de societate si cele specifice statutului de functionar. SRL se
bazeaza pe increderea asociatilor, numarul maxim de asociati este de 50, iar partile sociale nu sunt
transmisibile. Pentru constituirea unei astfel de societati legea cere un capital social minim de 2 000 000
ROL. Se constituie din aporturile aduse de asociati care pot consta in sume de bani sau in natura. Pentru
acest tip de societate comerciala legea interzice aportul in creante sau in munca. Capitalul social este
impartit in parti sociale care sunt titluri de valoare ce nu pot fi negociate si nu sunt liber transmisibile.
Valoarea minima a unei parti sociale este de 100 000 ROL. Conducerea societatii este asigurata de
administrator. Controlul este asigurat de cenzori, in cazul cand numarul asociatilor este mai mare de 15 sau
de catre asociati care nu au calitate de administrator daca numarul lor este mai mic de 15. Raspunderea
asociatilor pentru obligatiile societatii este numai in limita aportului la capitalul social.
Motive de dizolvare pot fi:
 incapacitate
 interdictie
 retragerea sau excluderea unui asociat daca nu exista clauza continuarii cu mostenitorii celui
decedat, sau daca ramanad un singur asociat nu se hotaraste transformarea in SRL cu asociat unic.
SRL cu asociat unic

19
Asociatul unic poate fi atat persoana juridica cat si persoana fizica. O persoana fizica sau juridica nu poate
fi asociat unic decat intr-o singura SRL. Asociatul unic este cel care exercita atributele adunarii generale el
poate fi si administratorul societatii. Pentru a beneficia de dreptul la asigurari sociale el poate incheia un
contract de asigurare cu directia teritoriala de munca si protectie sociala urmand sa verse contributiile
datorate statului in baza acestui contract.
Prin aportul asociatilor se intelege obligatia pe care si-o asuma un asociat de a aduce un anumit bun.
Aportul poate consta si in transmiterea catre societate a dreptului de proprietate ori a dreptului de folosinta
asupra bunului. In limita aportului adus asociatul va primi una sau mai multe parti sociale sau actiuni.
Aporturile trebuie sa fie efective, absenta ori grevarea lor de sarcini (gaj, ipoteca) atrage nulitatea
contractului de sarcini. Prin reunirea tuturor acordurilor membrilor asociati se constituie patrimoniul initial
al societatii care este egal cu capitalul social. Aportul poate fi in natura, numerar, creante, in munca sau
industrie. Aportul in numerar are ca obiect o suma de bani, el este obligatoriu in momentul constituirii
oricarei forme de societate, aportul in numerar nu se confunda cu finantarea societatii care consta in
depunerea de catre membrii asociati in baza unui contract in contul societatii. Aportul in numerar se
inregistreaza in contabilitatea societatii in contul “capital”. Aportul in natura are ca obiect anumite bunuri
care pot fi bunuri imobile (cladiri, instalatii) si bunuri mobile corporale (marfuri, materiale) sau incorporale
(fondul de comert). Pot fi adus ca aport orice fel de bunuri care se afla in circuitul comercial si care maresc
patrimoniul societatii. Orice bun adus ca aport trebuie sa fie evaluat in bani pentru a se putea stabili
valoarea partilor sociale sau a actiunilor cuvenite fiecarui asociat. Evaluare se face de catre asociati sau de
experti. Evaluarea este obligatorie de experti in cazul SRL cu asociat unic si in cazul SA care se constituie
prin subscribtie publica. In situatia in care subscriitorii nu sunt deacord ce evaluarile facute de fondatori.
Instanta de judecata hotaraste evaluare unei expertize a aportului in natura. Aportul in creante nu este
admis la SA sau in comandita pe actiuni si nici la SRL deoarece valorificarea de catre societate a creantelor
dobandite poate crea multe dificultati. Aportul in creante este admis pentru societatile de persoane si in
acest caz asociatii raspund pentru solvabilitatea debitorului.
Nota: isolvabilitate inseamna pasiv mai mare ca activ, iar incapacitate de palta inseamna ca nu are bani
lichizi; deci insolvabilitatea e mai grava ca incapacitatea.
Aportul in munca consta in angajamentul pe care si-l asuma asociatul de a desfasura o activitate in
societate in functie de competenta si calificarea sa profesionala. Aportul in munca nu poate constitui un
aport la formarea sau majorarea capitalului social si in aceste conditii nu da dreptul asociatului la partile
sociale, aportul in munca da dreptul de a participa la beneficii si de a imparti activul societatii. Aportul in
munca este admis la societatile de persoane.
Capitalul social
Aportuirle reunite ale asociatilor mai putin aportul in munca formeaza capitalul social. Capitalul social are
o dubla semnificatie:
 Contabila si consta in faptul ca in bilantul contabil capitalul social este evidentiat in pasivul
bilantului deoarece societatea este obligata sa restituie aportul cuvenit asociatilor in momentul
dizolvarii si lichidarii societatii. Totusi bunurile aduse ca aport figureaza in activul bilantului
deoarece ele apartin societatii. Capitalul social se deosebeste de patrimoniul social. Pe masura ce
societatea incepe sa functioneze in contabilitate se inregistreaza operatiuni noi si incep sa apara
diferente dintre patrimoniu si capital. Daca operatiile noi aduc la cresterea beneficiului aceasta
inseamna si cresterea patrimoniului social care depaseste capitalul social. Potrivit dreptului civil
patrimoniul social il constituie totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoarea economica
apartinand societatii. El are un activ social format din bunurile aduse ca aport si cele dobandite pe
parcurs si un pasiv social obligatiile societatii si se evidentiaza in contabilitatea sa. Capitalul social
a unei societati este fix, in timp ce patrimoniul societatii este o universalitate juridica in care sunt
cuprinse toate drepturile, obligatiile si bunurile societatii. Patrimoniul are o valoare care se poate
mari sau micsora in functie de rezultatul activitatilor comerciale.
 Juridica este data de faptul ca reprezinta gajul creditorilor societatii. Capitalul social poate fi
modificat cu respectarea conditiilor de publicitate si de efectuare a mentiunilor in registrul
comertului. Daca a avut loc o reducere a capitalui social sub limta prevazuta de lege intervine
obligatia asociatilor de a intregi acest capital social in termenul prevazut de lege (inainte de a se
putea face repartizarea redistirbuirea de beneficiu). Majorarea capitalui social se poate realiza prin

20
 noi aporturi, din dividende si din rezervele societatii. Capitalul social prezinta un interes pentru
asociati deoarece dreptul la devidende si la conducerea societatii depinde de procentele pe care il
detine fiecare asociat din capitalul social.
Participarea la benficii si pierderi
Scopul oricarei societati comerciale este acela de a obtine beneficii si de a le imparti intre asociati sub
forma de devidende. Prin beneficiu se intelege un castig ce poate fi evaluat in bani. Beneficiile se stabilesc
la sfarsitului exercitiului financiar prin intocmirea bilantului si aportului de profit si pierderi. Profitul nu
trebuie confundat cu devidendele. Devidendul reprezinta numai o cota parte din profit, care se plateste
fieacrui asociat proportional cu participarea sa la capitalul social.
Conform legii 31/1990 devidendele se distribuie numai daca exista profituri reale, adica o suma ami mare
decat capitalul social. Destribuirea de devidende in lipsa de profituri reale reprezinta o fapta ilicita care are
consecinte sub aspect civil (devidendele paltite ilegal se restituie societatii putand fi reclamate in termen de
3 ani din momentul dobandirii acestora) si penal.
Palta devidendelor se face la termen stabilit de adunarea generala a asociatilor, dar nu mai tarziu de 8 luni
de la data aprobarii situatiei financiare anuale privind exercitiul financiar. Pentru intarziere societatea va
plati o penalitate la nivelul dobanzii legale. Toti asociatii trebuie sa primesca devidende si sa participe la
suportarea pierderilor. Legea interzice ca un asociat sa perceapa daor castigurile si sa fie scutit de
participare la pierderi, altfel spus legea interzice clauza Leonina care consta in acea intelegere care
favorizeaza unii asociati in detrimentul celorlalti. Potrivit legii fiecare asociat participa la beneficii si
pierderi proportional cu cota de participare la capitalul social.
Filiale si sucursale
Filialele sun societati comerciale cu personalitate juridica si se constituie intr-una din formele de societate
comerciala urmand aceeasi forma de procedura ca persoanele juridice. Filiala participa la raporturile
juridice in nume propriu. Ca atare ea dobandeste dreptul si isi asuma obligatii cu angajarea unei raspunderi
proprii. Filiala este constituita de societatea-mama cu scopul largirii afacerilor acesteia. Ea se afla in
dependenta speciala fata de societate.
Sucursalele ca si celelate sedii secundare, sunt dezmembraminte fara personalitate juridica,
dezmembraminte inseamna defapt parti componente, unitati, structuri fara personalitate juridica ce apartin
unei societati comerciale. Sucursala dispune de o anumita autonomie in limitele stabilite de societate.
Sucursala este dependenta total de societate in cadrul careia functioneaza. Neavand personalitate juridica
ea nu participa in nume propriu la circuitul juridic. Sucursala se inregistreaza la oficiul registrului
comertului din judetul in care va functiona. Celelate sedii secundare (agentii, reprezentante, depozite,
puncte de lucru) se inregistreaza la oficiul registrului comertului de la sediul principal al societatii.
Parti de interes, actiuni, obligatiuni si parti sociale
Partile de interes sunt caracteristice societatilor de persoane si reprezinta diviziunea capitalul social al
acestora.
Actiunea reprezinta o fractiune a capitalului social care trebuie sa fie egala ca valoare cu celelalte actiuni
din aceeasi emisiune. Actiunea este un titlu de credit, incorporand drepturi si obligatiuni izvorate din
calitatea de actionar.
Caracterul actiunilor:
 au o valoare nominala ce nu poate fi mai mica de 1 000 de lei
 sunt fractiuni egale de capital social
 sunt indivizibile (adica nu se pot transmite fractionat; Exemplu: in cazul transmiterii proprietatii
unei actiuni catre mai multe persoane, coproprietarii vor fi obligati sa-si desemneze un reprezentant
dintre ei)
 actiunile sunt titluri negociabile
Clasificarea actiunilor:
 dupa modul cum se transmit
nominative
la purtator
tipul de actiuni ce va fi emis se stabileste prin actul constitutiv. Daca nu se prevede acest fapt actiunile vor
fi considerate la purtator. Actiunile nominative sunt cele care identifica titularul lor (numele, prenumele,
domiciliul, CNP sau denumirea sediului, numarul de inmatriculare si codul unic de inregistrare). Pentru a fi
21
valabila actiunea se semneaza de un administrator. Dreptul de proprietate asupra actiunii se transmite pe
baza unei declaratii de cedent si de cesionar, declaratie care se inregistreaza in registrul actionarilor. Pot fi
emise pe suport material ca titluri singulare sau sub forma certificatului de actionar.
Actiunile la purtator sunt actiuni in care apar elemente de identificare ale titularului (posesorul actiunilor
este si titularul). In functie de avantajul pe care le confera actiunile pot fi ordinare si preferentiale (cu
devident prioritar legea 31/1990).
Actionarii sunt obligati sa verse integral aportul subscris deoarece pana cand actiunea nu este achitata
integral ea este nominativa.
Actiunele preferentiale dau dreptul posesorului la un devidend prioritar care se plateste din beneficiul
obtinut la sfarsitul exercitiului financiar, inaintea oricarei alte retineri. Aceste actiuni confera titularului
drepturi pe care le au actiunile pe care le detin actionarii ordinari, dar nu au drept de a participa la vot in
adunarea generala. Acest tip de actiuni nu poate depasi ¼ din capitalul social, iar valoarea lor nominala
trebuie sa fie egala cu cea mai mica actiune ordinara. Actiunile preferentiale se pot converti in actiuni
ordinare si invers. Administratorul, reprezentantul, cenzorii nu pot fi titulari cu devidend prioritar
Societatea pe actiuni poate emite obligatiuni. Obligatiunile sunt considerate titluri de ereditare emise de
societate in schimbul sumelor de bani imprumutate. Obligatiunile reprezinta angajamentul societatii de a
restitui sumele inscrise pe ele si de a palti dobanzele aferente. Valoarea nominala a actiunii nu poate fi mai
mica de 25 000 ROL. Emiterea de obligatiuni se hotaraste de adunarea generala extraordinara si numai
atunci cand intregul capitalul social a fost varsat. Suma pentru care societatea are dreptul sa emita
obligatiuni nu poate fi mai mare de ¾ din capitalul social varsat si existent conform ultimului bilant
contabil. NU DAU DREPT DE VOT.
Partile sociale
Pentru aporturile aduse in SRL asociatii primesc parti social, ele nu reprezinta titluri negociabile. Intre
asociati partile sociale se transmit prin incheierea unui contract. Valoarea minima a unei parti sociale este
de 100 000 ROL. Legea 26/1990 privind registrul comertului prevede: “sunt comercianti persoanele fizice
si asociatiile familiale care efectueaza acte de comert, societatile comerciale, companiile nationale si
societatile nationale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial si
organizatiile cooperatiste. Nu au calitate de comercianti: meseriasii si taranii care isi desfac produsele
din gospodaria proprie”.

/******************************************************************************************************/
/*****************************************************************************************************/

Actele si faptele juridice

Terminologie: faptele juridice au o dubla acceptiune in sens larg ele cuprind faptele juridice in sens
restrans cat si actele juridice .
Faptele juridice in sens restrans sunt acele situatii in urma carora se produc efecte juridice fara a exista
intentia de a le produce (exemple: gestiunea de afaceri, plata nedatorata, imbogatirea fara justa cauza).
Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica de
a da nastere, de a modifica sau de a stinge un raport juridic. Este definit in sens de operatiune juridica
(negotium iuris), actul juridic poate fi definit intr-o a doua acceptiune ca un inscris constatator a unei
operatiuni juridice (instrumentum probationes).
Clasificare actelor juridice
Dupa numarul de participanti:
 Acte unilaterale : sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointe unei singure parti, adica
emana de la atorul lor unic. Sunt astfel de acte: oferta de a contracta, testamentul, promisiunea
publica de recompensa, de premiere, recunoasterea unui copil din afara casatoriei.
 Acte bilaterale: sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei a doua parti adica emana de la
ambele parti si reprezinta acordul lor e vointa. Actul bilateral se mai numeste si contract sua
conventie. Altfel spus contractul este intodeauna un act juridic bilateral
 Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei a 3 sau mai multe parti.
Exemle: contractul de societate comerciala, contractul de societate civila.
22
Contractele se impart in 2 categorii in functie daca dau nastere sau nu la obligatii:
 contracte unilaterale
 contracte bilaterale (sinalarmatice)
Contractele unilaterale sunt acele acte juridice in care numai o parte se obliga. Sunt astfel de contracte:
donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul fara dobanda
Contractele bilaterale: sunt acele acte juridice prin care ambele parti se obliga (contractul de vanzare-
cumparare, contractul de inchiriere).
Dupa scopul urmarit la incheiere contractele se impart in:
 Cu titlu oneros: sunt acele acte juridice in care in schimbul folosului patrimonial procurat de o
parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta parte obtinerea unui alt folos patrimonial. Ambele
parti obtin avantaje materiale. Sunt acte cu titlu oneros: contractul de vanzare-cumparare,
mandatul remunerat, imprumutul cu dobanda, locatiunea, leasing-ul. In comert contractele se
incheie cu titlu oneros.
o Acte comutative sunt actele juridice prin care partile cunosc de la inceput concret drepturile
si obligatiile sale
o Acte aleatorii sunt actele juridice in care partile nu cunosc de la momentul incheierii lor
obligatiile ce le revin (daca vor castiga sau vor pierde). Astfel de contracte sunt: contractul
de asigurare, contractul de societate comerciala, contractul de renta viagera.
 Cu titlu gratuit: sunt acele acte juridice in care cel care procura un folos patrimonial celei parti nu
urmareste un folos material (donatia, depozitul neremunerat, imprumutul fara dobanda, mandatul
neremunerat).
o Acte dezinteresate – cele prin care nu se produce o diminuare a patrimoniului (depozitul
neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul [imprumutul de folosinta])
o Liberalitati sunt acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul isi micsoreaza
patrimoniul (donatia, legatul).
Actele consensuale solemne si reale
Dupa modul cum se incheie avem:
 Acte consensuale sunt acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de
vointa fara nici o alta formalitate. Marea majoritatea a actelor juridice civile si comerciale sunt
consensuale (sunt guvernate de principiul consensualismului). Exemple: contractul de vanzare-
cumparare, contractul de societate.
 Acte solemne sunt acela acte juridice care pentru a fi valabil incheiate manifestarea de vointa
trebuie sa imbrace o forma prevazuta de lege (forma autentica). Forma este deci o conditie de
validitate a actului, ceruta ad validitatim, iar in lipsa aceste forme actul este lovit de nulitatea
absoluta. Sunt acte solemne: contractul de vanzare-cumparare de terenuri, deasemeni actu
constitutiv al societatii comerciale constituita prin subscribtie publica sau care are printre aporturi
un teren, donatia, ipoteca, testamentul.
 Acte reale sunt acele acte juridice care pentru a fi valabil incheiate trebuie sa fie insotite de
remiterea (predarea materiala) bunului ce face obiectul contractului. Sunt acte reale: contractul de
depozit, de imprumut si donatia sub forma darului manual.
Dupa cum au sau nu o existenta de sine statatoare
 Acte principale sunt acele acte juridice care au o existenta independenta
 Acte accesorii sunt acele acte juridice care au o legatura cu un act juridic predependent: contractul
de ipoteca, contractul de gaj (garantia reala mobiliara). De regula in contractul de gaj pentru a se
asigura o garantie fata de terti si inscrie in arhiva electronica de garantii reale mobiliare (legea
99/1999).
Dupa cum sunt sau nu reglementate avem:
 Acte numite : sunt acelea care au o denumire stabilita de lege si o reglamentare proprie. Exemplu:
vanzarea-cumpararea civila si comerciala, locatiunea, donatia, mandatul civil si comercial, leasing.

23
  Acte nenumite: sunt acelea care nu au o denumire stabilita si o reglementare proprie. Exemple: asa
numite convetii sau contracte de prestari de servicii, act de intretinere, vanzare-cumparare cu clauza
de intretinere.
Dupa modul de excutare:
 executare dintr-odata: sunt acela acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie
din partea debitorului (contractul de vanzare-cumparare).
 executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o
succesiune de prestatii esalonate in timp (contractul de credit bancar, contractul de locatiune
[inchiriere], contractul de leasing).
Elemente de validitatea a actului juridic
Elemente de validitate reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil adica
sa-si produca efectele. Acestea sunt: capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza, in anumite cazuri
expres prevazute de lege forma solemna. Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in
intetia de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil consimtamantul manifestat trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii: trebuie sa provina de la o persoana cu descernamant, sa fie exprimat cu intentia de a
produce efecte juridice si sa fie exteriorizat. Consimtamantul este exprimat cu intentia de a produce efect
juridic atunci cand nu este dat in gluma sau din simpla curtuazie. In sistemul nostru de drept tacerea nu
valoreaza consimtamantul (pentru actele juridice civile si comerciale nu valoreaza consimtamant),
manifestarea de vointa trebuie sa fie expresa si nu tacita. Consimtamantul sa nu fie afectat de vicii de
consimtamant (viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul facand ca acesta
sa nu fie dat in mod valabil: eroarea, dolul, violenta, leziunea).
Eroarea: este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act juridic.
Dolul: este o eroare provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a determina sa se incheie un act
juridic.
Viloenta este amenintarea reala fizica sau morala a unei persoane de a incheia un act juridic pe care in
lipsa amenintarii nu l-ar fi incheiat.
Leziunea este disproportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una
dintre parti este un minor cu capacitatea de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic
sa fie lovit de nulitate absoluta pe cand vicierea consimtamantului face ca actul juridic sa fie lovit de
nulitate relativa.
Obiectul actului juridic
Obiectul actului juridic reprezinta acea conditie de fond constand in conduita partilor, impusa prin
respectivul act, adica actiunile sau inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute
(dreptul cumparatorului de a primi bunul cumparat si obligatia vanzatorului de al da, repectiv dreptul
vanzatorului de a primi pretul si obligatia cumparatorului de al plati). Pentru a fi valabil obiectul trebuie sa
indeplineasca conditiile:
 se existe la momentul contractarii bunurile viitoare pot face obiectul actului daca partile cunosc
faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor
 sa fie in circuitul juridic, sa fie posibil, licit si moral.
Cauza actului juridic este conditia de fond ce consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic: cauza
trebuie sa fie licita si trebuie sa existe la momentul incheierii actului. In afara de aceste conditii de fond
atunci cand legea prevede ca actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general forma autentica)
in lipsa acestuia actul fiind nul absolut, deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului,
exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege. In practica datorita avantajelor pe datorii
ale inscrierilor partile incheie actul in forma scrisa chiar daca dovada acestuia se poate face si cu alte
mijloace decat proba (martorii, prezumtiile). Nu trebuie cofundata forma scrisa cu forma solemna. Forma
scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem) si nu afecteaza valabilitatea
acestuia. In unele cazuri pentru ca actele juridice sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad
probationem, sau forma autentica ceruta ad validatum, trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre
publice (exemplu: ipoteca trebuie inscrisa in cartea financiara, iar contractul de gaj trebuie inscris in arhiva
electronica de garantii reale mobiliare). Inscrierea in aceste registre asigura opozabilitatea actului fata de
terti si ca atare ei nu pot sa-l ignoreze.

24
Nulitatea actului juridic
Nulitatea este acea sanctiune care este indreptata impotriva efectelor actului juridic incheiat cu
nerescpectarea conditiilor de validitate cerute de lege pentru aceste acte. Nulitatea nu urmareste distrugerea
actului in intregime ci numai desfiintarea acelor efecte cere contravin legii. Nulitatea poate fi:
 Nulitatea absoluta intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale al carei scop este
ocrotirea unui interes general social. Sub aspect terminologic nulitatea absoluta este desemnata prin
formula “actul este nul” sau “nul de drept”. Actiunea care se introduce se numeste actiune de
nulitate. Cauzele aplicarii nulitatii pot fi:
 Lipsa totala a consimtamantului
 Obiectul actului este ilicit sau imoral
 Cand lipseste cauza, sau este ilicita sau imorala
 Nerespectarea formei cerute ad validitatem
Regimul juridic al nulitatii absolute:
Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata cum ar fi partile actului juridic,
avanzii-cauza ai partilor, procurorul sua instanta de oficiu. Nulitatea absoluta este imprescriptibila,
adica ea poate fi invocata oricand. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea expresa
sau tacita, altfel spus partile nu au voie ca pritr-un nou acord de vointa sa considere actul nul ca
fiind valabil.
 Nulitatea relativa intervine pentru a sanctiona incalcarea unei dispozitii legale ale carei scop este
ocrotirea unor interese proprii ale unei din partile actului juridic. Nulitatea relativa este desemnata
prin formula “act anulabil”. Cauzele nulitatii relative pot fi:
 Lipsa descernamantului uneia din parti in momentul incheierii actului juridic
 Viciile de consimtamant
 Atunci cand actul a fost incheiat de o persoana lipsita de capacitatea de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restransa, fara incuviitarile legale.
Regimul juridic
Poate fi invocat doar de persoane ale carei interes a fost nesocotit la incheierea actului juridic. Poate fi
invocat si de procuror ina numite situatii. Si actiunea in anulabilitate este prescriptibila, ceea ce inseamna
ca trebuie invocata inauntrul termenului de prescriptie. Termenul general de prescriptie este de 3 ani, daca
o lege speciala prevede un termen special se va aplica acel termen. Norma relativa poate fi confirmata
expres sau tacit. Confirmarea tacita poate rezulta fie din neinvocarea nulitatii in termenul de prescriptie
executiva fie din executarea actului anulabil.
Efectele actului juridic
Efectele actului juridic sunt drepturile si obligatiile la care acesta da nastere, pe care le modifica si le
stinge. Efectele actului juridic sunt guvernate de 3 principii:
 principiul fortei obligatorii presupune faptul ca un act juridic are pentru parti aceeasi valoare ca si
legea
 principiul irevocabilitatii se presupune faptul ca actului juridic bilateral nu i se poate pune capat
prin vointa unei singure parti, iar actului unilateral nu i se poate pune capat prin simpla manifestare
de vointa a autorului actului.
 Exceptii de la irevocabilitate bilaterala: contractul de locatiune fara termen, contractul de
depozit
 Exceptii de la irevocabilitate unilaterala: testamentul, renuntarea la mostenire, oferta de a
contracta poate fi revocata pana la momentul ajungerii la destinatar.
 principiul relativitatii inseamna faptul ca un act juridic produce efecte numai fata de parti. Partile
sunt acele persoane care participa la incheierea actului. Actul juridic nu produce efecte fata de terti
(acele categorii de persoane care nu au nici o legatura cu actul juridic). In afara de parti actul juridic
produce efecte si fata de avanzii cauza. Acestea nu au calitate nici de parti, nic de terti. Dar efectele
juridice se produc asupra lor ca urmare a legaturii pe care o au cu una din parti. Sunt 3 categorii de
avanzi cauza:

25
 o succesorii universali si succesorii cu titlu universal. Succesorii universali sunt
acele categorii de persoane care dobandesc patrimoniul in itegralitatea lui, succesorii cu titlu
universal sunt acele categorii de persoane care dobandesc o fractiune din patrimoniu.
o Succesorii cu titlu particular sunt acele categorii de persoane care pot dobandi un
bun individual determinat
o Creditorii chirografari sunt acea categorie de creditori care au drept garantie intreg
patrimoniu debitorului. Ei nu se bucura de nici o garantie reala (gajul si ipoteca).
De la principiul relativitatii exista o exceptie, asa zisa veritabila, si anume stipulatia pentru altul
(contractul in favoarea celei de a 3-a persoana). Stipulatia pentru altul este acel contract prin care o
parte denumita promitent se obliga fata de cealalta parte denumita stipular sa exercite o prestatie in
favoarea unui terti beneficiar care nu a participat la incheierea actului juridic. Exemplu: contractul
de asigurare intocmit in favoarea altei persoane.
Fapte de comert
Articolul 3 din codul comercial enumera faptele de comert, adica acele operatiuni pe care le considera ca
fiind comerciale. Sunt numerotate de la 1 la 20. Prin legi speciale pot fi reglementate si alte acte de comert
decat cele 20, dar ele trebuie incluse intr-unul din cele 20 de puncte.
Clasificare faptelor de comert:
 Fapte de comert obiective sunt prevazute in art. 3 din codul comercial, precum si in legi speciale.
Acestea se numesc obiective deoarece caracterul comercial al lor este dat de obiectul operatiunii
independent de calitatea de comerciant sau necomerciant al subiectului. Faptele de comert obiective
se clasifica in:
 Operatiuni de intrepunere in schimb sau circulatie.
 Intreprinderele
 Fapte conexe
Operatiuni de intrepunere in schimb sau circulatie sunt cumpararea si vanzarea comerciala.
Vanzarea-cumpararea comerciala conform art.3 punctul 1 din codul comercial sunt comerciale cumpararile
de produse sau de marfuri spre a se revinde fie in natura fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori
numai spre a se inchiria. Cumpararea de obligatii ale statului sau alte titluri de credit pot face deasemenea
cumpararea-vanzarea ceea ce face aceasta operatiune sa fie comerciala este interventia vanzatorului,
cumparatorului sau a ambilor de a obitne un castig obtinut in urma revanzarii sau inchirierii bunului
cumparat. Cumparara unui bun in scopul revanzarii lui, precum si vanzarea unui bun cumparat in vederea
revanzarii constituie fapt de comert si intra sub incidenta codului comercial. Ceea ce este esential in
stabilirea caracterului comercial este ca la momentul cumpararii bunului sa fi existat intentia
cumparatorului de al revinde sau de al reinchiria. Este irelevant daca dupa cumparare acesta se rasgandeste
si pastreaza bunul pentru el. In ceea ce priveste obiectul vanzarii acesta poate consta in producte (produse
naturale ale pamantului), marfuri si titluri de credit. Codul comercial exclude din sfera activitatilor
comerciale cumpararea de bunuri pentru uzul sau consumul propriu al comerciantului sau a familiei sale si
vanzarea produselor agricole de catre cultivatori.
Operatiunile de banca si schimb
Comercialitatea acestor operatiuni este data de elementul interpunerii in schimbul sau circulatia banilor.
Bancile pot fi Banci comerciale, Banci populare, Banci de investitii. Primele 2 categorii au ca principala
activitate atragerea de depozite si acord de creditare din depozitele atrase sau din alte surse. Bancile
comerciale se adreseaza publicului in general, pecand bancile populare efectueaza aceaste operatii pentru
membrii sai cooperativi. In privinta bunului de investitii este intermedierea obtinerii de finante pe piata de
capital. Conform legii societatilor bancare activitatea bancara in Romania se desfasoara prin BNR si prin
banci comerciale precum si prin alte persoane juridice autorizate conform legii.
Obiective:
• Interprinderele: prin interprindere se intelege o organizare structurala a
factorilor de productie in scopul desfasurarii unei activitati aducatoare de profit. Trebuie
facuta o distinctie intre notiunea de interprindere folosita de codul comercial si notiunea de
interprindere in perioada economiei centralizate.
Interprinderele de construcite
26
In cazul interprinderilor de constructie obiectul acesteia este ridicarea de cladiri si alte constructii civile sau
industraiale. Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructie au caracter
comercial. Astfel sunt operatiuni comerciale si contractele de cumparare de materiale, precum si
contractele de antrepriza, incheiate cu beneficiarii lucrarilor.
Interprinderea de fabrica si manufactura presupun producerea de bunuri in urma prelucrarii sau
asamblarii unor materii prime ori componente. In conceptia codului comercial fabrica reprezinta o
activitate industriala, pe cand manufactura presupune o activitate in care domina munca individauala.
Interprinderile de furnituri.
Conform codului comercial furnitura este o activitate prestata de un interprinzator care furnizeaza un
serviciu de utilitae publica in mod continuu sau la anumite intervale de timp (exemplu: furnizarea de
energie electrica, de gas, distribuirea corespondentei)
Interprinderele de spectacole publice
Organizarea de spectacole este in conceptia codului comercial fapta de comert. Elementele esentiale pentru
calificarea unui spectacol ca fiind fapta de comert sunt:
 Sa fie public
 Interprinzatorul (managerul sau impresarul) sa fie altul decat artistul
sau sportivul care evolueaza. In cazul in care spectacolul este dat in scopuri caritabile fapta nu
mai este comerciala deoarece lipseste castigul. Daca spectacolul este organizat de o persoana
juridica fara scop lucrativ insa in vederea obtinerii unui castig, operatiunea se incadreaza in
categoria faptelor de comert, deoarece ceea ce intereseaza este intrunirea elementelorunei
interprinderi si nu calitatea celui ce organizeaza.
Interprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri.
Comisionul, agentia si oficiile de afaceri sunt activitati de intermediere in afaceri, ce apar atunci cand intre
furnizorul si beneficiarul unui contract se interpune o a treia persoana care face posibila incheierea
contractului. Diferenta dintre contractele de comision si contractele de agentie este: in cazul comisionului,
comisionarul incheie contractul pe seama comitentului, in timp ce agentul pune doar partile in legatura fara
a participa la incheierea contractului.
Interprinderea de editura, de impremerie si de vanzarea a obiectelor de arta
Aceste interprinderi se ocupa cu valorificare drepturilor patrimoniale ce rezulta din creatia intelectuala.
Editura este interprinderea care se bazeaza pe incheierea de contracte de editura cu autorii de opere
literare, stiintifice sau artistice prin care acestea din urma cedeaza editurii dreptul de a reproduce si difuza
opera in schimbul unei remuneratii.
Impremeria reprezinta activitatea de redactare si multiplicare a unei opere. Aceasta se poate face atat pe
suport material cat si prin internet.
Libraria reprezinta activitatea de distribuire si difuzare catre clienti a operelor literare sau stiintifice dupa
multiplicarea acestora.
Pentru a fi in prezenta unei interprinderi de editura, impremerie sau librarie este necesar ca antreprenorul sa
fie altul decat autorul.
Interprinderile de transport de persoane sau lucruri
Obiectul lor este transportul de marfuri sau persoane in baza unui contract de transport. Contractul de
transport reprezinta o conventie prin care o parte (carausul) se obliga in schimbul unei remuneratii sa
efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta cu un vehicul corespunzator. O
varianta a contractului de transport este contractul de expeditie, adica acel contract prin care o parte
expeditionarul se obliga fata de cealalta parte expeditorul sa incheie un contract de transport pe seama celui
din urma cu e terta parte. Contractul de expeditie este de fapt un contract de transport la care se adauga si
un contract de comision.
Interprinderile de asigurare
Potrivit art.3 punctul 7 si 18 din codul comercial sunt fapte de comert asigurarile terestre contra daunelor si
asupra vietii. Precum si contra riscurilor navigatiei. Asigurarea este un contract prin care o parte
(asiguratorul) se obliga fata de o alta parte (asiguratul), ca in schimbul unei remuneratii (prima de
asigurare) sa palteasca acestuia din urma sau unei alte persoane indicata de beneficiar, o suma determinata
in cazul producerii riscului asigurat.
Asigurarile fac obiectul reglementat legea 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romanian cu
modificarile si completarile ulterioare. Activitatea de asigrare se desfasoara prin societatile de asigurare
27
autorizate de comisia de supraveghere a asigurarilor. Asigurarile sunt in general facultative, dar pentru
anumite categorii de riscuri acestea sunt obligatorii.
Depozitele in docuri si antrepozitele
Potrivit art.3 punctul 3 al codului comercial sunt fapte de comert depozitele in docuri si antrepozitile
precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (varande).
Depozitul este un contract prin care o persoana denumita deponent remite spre pastrare un lucru unei alte
persoane denumita depozitor cu obligatia pentru acesta din urma de al conserva si restitui in natura la
cererea deponentului. Pentru a fi fapta de comert obiectiva, depozitul trebuie sa imbrace forma unei
interprinderi. Un depozit izolat facut de un comerciant nu intruneste fapta de comert.
Faptele de comert conexe sunt acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita stransei lor
legaturi cu o alta operatiune, care este considerata de lage ca fiind fapta de comert sau datorita obiectului
lor. Sut fapte de comert conexe: contractele de report asupra titlurilor de credit; vanzarea si cumpararea de
parti sociale sau de actiuni ale societatii comerciale; operatiunile de mijlocire in facerii, depozitele pentru
cauza de comert, contul curent si cecul,mandatul, comisionul si consignatia, gajul si fedejusiunea.
Codul comercial defineste contractul de raport asupra titlurilor de credit ca fiind o operatiune juridica ce
consta in cumpararea unor titluri de credit circuland in comert urmata de revanzarea simultana cu termeni
si pe un pret determinat catrea aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Contractul de raport
cuprinde in acelasi inscris o dubla vanzare: una care se executa imediat si care are ca obiect transferul
drepturilor asupra unor titluri de credit si alta care se executa la un anumit termen de la prima vanzare si
care are ca obiect transferul inapoi catre primul vanzator a unor ttiluri de aceasi specie cu cele transferate
initial. Raportul avand ca obiect titluri de credit este considerat fapta de comert datorita obiectului special
asupra caruia poarta (titluri de credit care sunt instrumente comerciale). Daca raportul nu ar avea ca obiect
titluri de credit operatiune este una comerciala.
Cumpararile sau vanzariel de parti sociale sau actiuni
Daca vanzarea sau cumpararea nu ar avea ca obiect titluri de valoare, parti sociale sau actiuni actul ar fi
civil.
Operatiunile de mijlocire in afaceri
Mijlocirea reprezinta o intermediere a incheierii unui contract in scopul facilitarii incheierii lui. Spre
deosebire de mandat si comision, intermediarul doar ajuta partile sa incheie mai usor contractul. Activitatea
de mijlocire se suprapune in mare masura peste cea de agentie, agentul fiind si el un intermediar. Daca
agentia regelemtata de codul comercial nu intruneste conditiile unei interprinderi, intermedierea este
considerata fapta de comert. Daca este accesorie unei alte fapte de comert (exemplu: vanzarea-cumpararea
comerciala) este considerata fapta de comert conexa chiar daca actul de intermediere este izolat.
Depozitele pentru cauze de comert
Art. 3 punctele 19 si 20 califica depozitele pentru cauza de comert ca fiind comerciale. Deosebirea dintre
cele doua forme de depozit reglementate la punctele 19 si 20 este ca daca in primul caz suntem in prezenta
unei interprinderi atunci sunt indeplinite conditiile unei asemenea forme de asigurare, in caz contrar
suntem in prezenta unei fapte de comert conexe care dobandeste caracter comercial prin conexitaea cu o
alta operatiune comerciala (exemplu: marfurile depozitate cu intentia de a fi revandute, nu ne intereseaza
daca partile sunt sau nu comercianti).
 Fapte de comert subiective
Art. 4 din codul comercial prevede ca se socotesc fapte de comert afara de fapte obiective si celelalte
contracte si obligatiuni ale unui comerciant daca nu sunt de natura civila sau necomercialitatea nu rezulta
din actul insusi. Art. 4 instituie o prezumtie de comercialitatea asupra tuturor operatiunilor savarsite de un
comerciant, aceasta prezumtie este simpla, adica poate fi rasturnata prin nproba contrara. Un comerciant pe
langa actele de comert savarseste acte de natura civila prin excelenta (exemplu: testamentul, donatia,
acceptarea unei secesiuni, sponsorizarea). Exceptia caracterului civil al obligatiei se bazeaza pe faptul ca
atata timp cat natura unui act poate fi civila cat si comerciala, comerciantul poate sa imprime caracter civil
actului prin vointa sa (exemplu: comerciantul poate cumpara anumite bunuri pentru uzul sau personal sau a
familiei sale fara legatura cu comertul pe care il practica).
 Fapte de comert unilaterale sau mixte
Sunt acele operatiuni care sunt comerciale doar pentru una dintre parti, pentru cealalta vand un caracter
civil (un necomerciant cumpara un bun de larg consum de la un comerciant, un necomerciant contracteaza

28
constructia unui imobil cu societate de constructii). Asadar desi multe din operatiunile comerciale se
incheie intre comercianti, exista si operatiuni care au loc intre comercianti si necomercianti.
Obligatiile civile si obligatiile comerciale
Obligatiile civile
Obligatiile simple reprezintaindatorirea subiectului pasiv de a avea o conduita corespunzatoare subiectului
activ, care poate consta in a da, a face, a nu face ceva si care poate fi impusa prin forta coercitiva a statului.
 obligatia de a da inseamna obligatia subiectului pasiv de a tansfera sau de a constitui un drept real
(exemplu: obligatia vanzatorului de a transmite cumparatorului dreptul de proprietate)
 obligatia de a face consta in a desfasura o actiune in favoarea subiectului activ (exemplu: obligatia
antreprenorului de a executa o lucrare)
 obligatia de a nu face – obliga subiectul pasiv de a se abtine de la ceva la care ar fi fost indreptatit
daca nu si-ar fi asumat obligatia respectiva (exemplu: oferta cu termen trebuie mentinuta pana la
implinirea acestuia, in conditiile in care ofertantul nu este obligat de nimeni sa lanseze o oferta cu
termen, el poate lansa o oferta fara termen).
In functie de obiect
 obligatii de rezultat: este considerata implinita daca debitorul a ajuns la rezultatul urmarit de parti
(exemplu: obligatia imprumutatului se considera implinita la momentul restituirii sumei)
 obligatii de mijloace: reprezinta indatorirea debitorului de a depune eforturi pentru a atinge un
anumit rezultat. Daca rezultatul nu este atins debitorul nu este automat in culpa (culpa lui nu este
prezumata) (exemple: obligatia asumata de medic de a trata bolnavul, obligatia avocatului de a
reprezenta interesul clientului, obligatia asumata de salariat prin contractul individual de munca).

In functie de sanctiune:
 obligatii perfecte: sunt acele obligatii care beneficiaza de sanctiune, creditorul putand sa apeleze la
forta de constrangere a statului.
 obligatii imperfecte: apelul la forta de constrangere nu mai exista (exemplu: titularul dreptului de
creanta se poate adresa instantei pentru al constrange pe debitor sa-si execute obligatia numai
inlauntru unui termen denumit termen de prescriptie extinctiva, dupa expirarea acestuia, creditorul
nu mai poate obliga debitorul la executarea silita a obligatiilor). Obligatia debitorului nu a disparut,
ea subzista sub forma obligatiei imperfecte, astfel daca debitorul executa obligatia de buna voie
dupa implinirea termenului de prescriptie, el nu va putea cere restituirea de la creditor.
Obligatii complexe (pluralitatea de subiecte)
 obligatii divizibile: sunt obligatii in care creanta (daca este pluralitate activa) sau datoria (daca este
pluralitate pasiva) se divid deplin drept, adica fiecare creditor poate pretinde numai partea sa de
creanta, iar fiecare debitor este obligat la partea sa de datorie. Insolvabilitatea unuia dintre debitori
se va suporta de creditor, deoarece ceilalti codebitori nu raspund de partea celui insolvabil.
Obligatiile devizibile se aplica mai mult in dreptul civil.
 Obligatiile indivizibele: sunt obligatii care nu pot fi executate decat in intregime, fie datorita
faptului ca obiectul obligatiei este un bun indevizibil, fie datorita intelegerii partilor.
Indivizibilitatea poate fi prin natura ei, sau poate fi convenita de parti.
 Obligatii solidare: sunt obligatii ce pot fi recuperate de creditor de la oricare dintre debitori.
Creditorul poate pretinde plata in intregime de la oricare dintre debitori. In aceste conditii creditorul
nu mia este supus riscului insolvabilitatii unuia dintre debitori. Riscul va fi suportat de codebitorul
care a achitat datoria. In dreptul comercial solidaritatea pasiva este regula. In dreptul civil obligatia
solidara nu se prezuma, ea trebuie sa fie prevazuta de lege.
Contracul ca izvor de obligatii
Incheierea contractelor poate avea loc:
 intre prezenti
 intre absenti

29
Acordul de vointa este usor de constatat atunci cand partile sunt prezente la incheiere si semneaza inscrisul
constatator. In cazul incheierii contractului prin corespondenta se pune problema determinarii atat a
acordului de vointa cat si a modului, locului de incheiere a contractului. Pentru a lua nastere un contract
intre absenti sunt necesare doua manifestari de vointa care intervin succesiv: oferta si acceptarea ofertei;
privite separat aceste aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma si totodata tranzitorie,
deoarece viata lor ia sfarsit la momentul in care se realizeaza acordul de vointa ce formeaza contractul.
Oferta de contractare este o propunere a unei persoane adresata altei persoane sau chiar publicului de a
incheia un contract. Pentru a fi valabila oferta trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:sa
fie manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic. Oferta
data in gluma sau din simpla curtuazie nu este oferta serioasa. Oferta trebuie sa fie ferma (neindoielnica),
sa fie precisa si completa astfel incat simpla ei acceptare sa dea nastere contractului.
Acceptarea
Acceptarea – manifestarea de vointa a destinatarului ofertei de a incheia contractul in conditiile prevazute
in oferta de contractare.
Conditii pentru valabilitatea acceptarii:
 manifestarea de vointa serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic
 sa concorde cu oferta deoarece daca acceptarea depaseste, conditioneaza sau limiteaza cuprinsul
ofertei, acceptarea echivaleaza cu contraoferta
 acceptarea sa intercina inainte ca oferta sa devina caduca sau sa fi fost fast revocata
Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea trebuie sa fie expresa.
Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand legea da valoare juridica tacerii, asa cum se intampla in
cazul contractului de locatiune care poate fi prelungit automat; partile sa fi convenit inainte ca tacerea are
valoare de acceptare.
Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata. Oferta poate fi si fara
termen, ceea ce nu inseamna ca este perpetua. Oferta trebuie mentinuta un interval de timp rezonabil care
se apreciaza in functie de imprejurari.
Acceptarea intervenita dupa ce oferta devine caduca, nu duce la incheierea contractului, decat atunci cand
ofertantul consimte expres acest lucru.
Oferta de a contracta poate fi revocata oricand, inainte de a ajunge la destinatar. Revocarea dupa aceasta
data da dreptul destinatarului sa ceara despagubiri.
Natura juridica a ofertei si acceptarea este acea de acte unilaterale egale cu vointa independente. Daca
oferta se intalneste cu acceptarea rezulta formarea contractului (act juridic bilateral). Contractul se
considera incheiat la momentul in care ofertantul ia cunostinta de acceptarea ofertei sale.
Importanta momentului incheierii contractului
La acel moment se stabileste: capacitatea partilor de a contracta; daca partile erau sau nu in faliment; se
stabileste existenta viciilor de consimtamant; se transmite proprietatea si riscul imposibilitatii conduitei de
executare. In functie de acest moment se stabileste legea legea aplicabila contractului. Locul incheierii
contractului are importanta mai ales in domeniul comertului international cand partile se afla in state
diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila contractului incheiat.
Efecte obligatiilor
Efectele specifice contractelor sunt sinalagmatice (prin care ambele parti se obliga), adica produc efecte
numai intre parti. Efectele contractelor sinalagmatice sunt acele efecte specifice ce rezulta din
interdepententa si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor. Efectele specifice contractelor
sinalagmatice(bilaterale):
 exceptia de neexecutarea a contractului
 desfiintarea contractului (rezilierea si rezolutiunea)
 suportarea riscului contractului
Exceptia de neexecutare este un mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi impotriva celeilate atat
cat aceasta din urma ii cere sa-si execute obligatia, iar ea la randul ei nu si-a executat-o. exceptia de
neexecutare este o consecinta a simultanietatii neexecutarii clauzelor. Exceptia de neexecutare poate fi
ridicata de catre o parte in fata celeilalte parti. Ea poate fi invocata si in fata instantei de judecata ca mijloc
de aparare.
Desfiintarea:

30
Rezolutiunea – desfiinteaza contractul in integralitatea lui, altfel spus, ea are efect si pentru trecut si pentru
viitor, si ca urmare partile sunt repuse in situatia anterioara incheierii contractului. Rezolutiunea se aplica
doar contractului cu aplicare imediata.
Rezilierea – efecte desfiintarii se produc doar pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii
contractului. Rezilierea intervine in cazul contractelor cu executare succesiva.
Rezolutiunea sau rezilierea se pronunta de catre instanta la cererea partii care si-a executat obligatiile.
(contractul de locatiune – contract cu executare succesiva, prestatiile nu pot fi restituite pentru cazul in care
s-a consumat contractul).
Partea care cere desfiintarea contractului poate solicita si despagubiri celeilalte partii din culpa careia se
produce desfiintarea.
In afara de rezilierea si rezolutiunea pronuntata de instanta de judecata poate exista si rezilierea
conventionala (cauzata intr-o clauza este pact comisoriu, prin care partile stabilesc conditiile in care o parte
poate considera contractul desfiintat in cazul in care cealalta parte nu isi executa in mod culpabil obligatiile
pe care le are fata de cealalta parte).
Pactele comisorii sunt de 4 feluri in functie de cat de energice sunt: pactul comisoriu de gradul 4 este cel
mai energic. In caz ca o parte vrea sa se prevaleze de el, instanta de judecata nu poate decat sa constate
daca sunt indeplinite conditiile pentru desfiintare. Pactul comisoriu de grad 4 contine precedere ca in cazul
in care o parte nu isi indeplineste culpabil obligatiile, partea cealalta este indreptatita sa considere
contractul desfiintat de plin drept si fara punere in intarziere.
Asemanarile si deosebirile dintre nulitate si reziliere/rezolutiune:
 ambele desfiinteaza contractul
 cauzele de nulitate a unui contract sunt intodeauna concomitente sau anterioare incheierii
contractului, spre de osebire de reziliere/rezolutiune cand cauzele desfiintarii contractului intervin
dupa incheierea contractului.
 in cazul nulitatii avem de aface de un contract nulabil, pe cand in cazul rezilierii/rezolutiunii
contractul este intodeauna valabil, desfiintarea lui se produce ca uramare a neexecutarii culpabile a
contractului.
Riscul contractului
In afara de neexecutarea culpabile a obligatiilor poate exista si situatia imposibilitatii fortuite de executare,
atunci o parte nu este in masura sa-si execute obligatiile datorita unui eveniment indiferent de vointa ei (cat
fortuita sau forta majora). Ina ceasta situatie se pune problema suportarii riscului imposibilitatii fortuite de
executare. Regula generala in materia contractelor sinalarmatice indiferent de obiectul contractului este
acea ca riscul este suportat de debitorul obligat imposibil de executat:
 Caz fortuit este o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat de catre acesta
cae impiedica in mod obiectiv, fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale
contractuale.
 Forta majora este imprejurare imprevizibila si de neinlaturat pentru oricine care impiedica in mod
obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiilor.
Atat cazul fortuit cat si forta majora sunt cauze care il exonereaza d raspundere pe debitorul contractului.
Prescriptia extinctiva este acel mijloc de stingere a dreptului la actiuni prin neexeceutarea acelui drept in
termenul stabilit de lege. Implinirea termenului de prescriptie extinctiva, face ca titularul unui drept
subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului pe calea actiunii in justitie, si odata cu aceasta, posibilitatea de a
obtine executarea silita a obligatiilor corelative lui.
Dreptul subiectiv nu dispare, dispare doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie. Creditorul poate
obtine de la debitor executarea obligatiei, dar de buna voie, ceea ce inseamna ca executarea obligatiei dupa
implinirea termenului de prescriptie nu-I confera debitorului dreptul de a cere restituirea prestatiei pe motiv
ca dreptul creditorului fuses prescris. Termenul general de prescriptie este de 3 ani (decretul 167/1958 cu
privire la prescriptia extinctiva).
Clauza contractuala penala
Clauza penala este o modalitate prin care partile unui contract predetermina cuantumul despagubirilor pe
care partile culpabile le datoreaza celeilalte, in caz de neindeplinire sau indeplinire defectuoasa a
obligatiilor contractuale, partea care cere despagubiri nu va fi nevoita sa dovedeasca intinderea

31
prejudiciului suportat, ci va trebui sa dovedeasca faptul neexecutarii sau a executarii necorespunzatoare a
obligatiilor.
Reguli specifice privind obligatiilor contractuale speciale
Pretul in obligatia comerciala
Pretul este definit ca suma de bani pe care cumparatorul dintr-un contract de vanzare-cumparare se obliga
sa o plateasca vanzarii in schimbul bnului cumparat. Pretul trebuie sa fie stabilit in bani, sa fie serios,
determinat sau determinabil. In cazul in care partile nu au determinat pretul si nici nu au stabilit criterii de
determinare a lui codul comercial prevede ca vanzarea-cumpararea comerciala este valabila si daca partile
au inteles sa se refere la pretul curent sau pretul corect. Pretul curent sau pretul corect se stabileste dupa
cotatiile pietii organizate ( bursa de marfuri sau bursa de valori) de la locul inchirierii contractului. In lipsa
unui astfel de loc pretul curent sau corect se stabileste prin orice mijloc de proba pe care il poate admite
instanta de judecata.
Prin derogare de la dispozitiile codului civil care sanctioneaza cu nulitatea contractului de vanzare-
cumparare fara pret, codul comercial valideaza acest contract cu conditia insa ca partile sa fi intentionat sa
se refere la pretul pietii.
Regimul juridic al dovezilor
Conform codului civil in obligatiile civile debitorul datoreaza dobanzi pentru sume de bani ce are de paltit
din ziua cererii de chemare in judecata formulata de creditor. In codul comercial prin derogare de la codul
civil sumele de bani produc dobanzi automat fara sa fie necesara nci un fel de formalitate din partea
creditorului. Este ceea ce se cheama regula curgerii de drept a dobanzii sau regula potrivit careia este de
drept in intarziere. Altfel spus in comert banii sunt frugiferi adica sunt producatori de fructe (dobanda,
devidend sunt fructe civile, fructele pot fi industriale si naturale).
Productul din punct de vedere a dreptului civil inseamna altceva decat fruct, inseamna consumarea
substantelor de unde se extrage (piatra dintr-o cariera, nisipul din albia unui rau).
Dobanda legala se aplica doar atunci cand partile nu au convenit o alta dobanda mai mare sau mai mica
decat dobanda comerciala.
Conditii pentru ca dobanda su curga de drept:
 obligatia sa fie comerciala
 obligatia de palta sa fie scadenta
 obligatia de palta sa fie lichida adica sa aiba un cuantum precis determinat.
Regimul juridic al dobanzii legale atat civile cat si comerciale face obiectul ordonantei guvernale 9/2000 in
conformitatea cu acest act normativ dobanda legala se stabileste in materie comerciala la nivelul dobanzii
de referinta a BNR.
In obligatiile civile dobanda legala este dobanda de referinta a BNR diminuata cu 20%.
Potrivit aceleiasi ordonante dobanda legala la sumele in valuta din contractele de comert exterior este de
6% pe an. Conventiile partilor privind anatocismul (dobanda la dobanda) sau capitalizarea dobanzilor sunt
permise numai pentru dobanzele acumulate pe cel putin un an.
Interdictia acordarii termenului de gratie
Termenul de gratie este termenul acordat de instanta de judecata investita sa judece cererea creditorului de
a obliga debitorul la executarea obligatiilor civile. In interiorul acestui termen debitorul trebuie sa-si
execute voluntar respectiva obligatie. Avand in vedere cerinta rapiditatii executarii obligatiilor comerciale
precum si protejarea creditorului comercial. Codul comercial interzice judecatii sa acorde un termen de
gratie debitorului care nu si-a executat la scadenta obligatia contractuala. Conditiile aplicarii:
 obligatia sa fie comerciala
 obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta)
 obligatia debitorului sa fi luat nastere dintr-un contract sinalarmatic.
Instanta civila poate sa acorde un termen de gratie.
Solidaritatea codebitorului
Dreptul civil consacra principiului divizibilitatii datoriei pe cand dreptul comercial prevede exact opusul,
adica solidaritatea codebitorilor. Prezumtia de solidaritate se extinde in cazul unei fapte de comert obiectiv
si asupra fidejusolului (garantului) chiar si in cazul in care acesta nu este comerciant. Acelasi lucru este
valabil si atunci cand sunt mai multi fidejusori toti fiind tinuti solidar fata de creditori. Asadar in conceptul
codului comercial fidejusorul devine un obligat principal si nu un obligat in subsidar asa cum se intampla
in dreptul civil.
32
Prezumtia de solidaritate a codebitorilor nu se aplica in cazul in care fapta de comert este unilaterala sau
mixta deoarece pentru necomerciantul debitor operatiunea este una civila si nu comerciala. Sentinta este
numita Titlu executoriu.
Contractul de vanzare-cumparare
Codul civil prevede ca vanzarea este un contract prin care o parte denumita vanzatorul se obliga sa
transmita celeilalte parti denumite cumparator proprietatea unui bun in schimbul unui pret.
Vanzarea-cumpararea poate fi atat civila cat si comerciala:
 este un contract sinalarmatic
 ambele parti au drepturi si obligatii
 este cu titlu oneros
 este un contract comutativ
 este un contract consensual si prin exceptie este formal in cazurile prevazute de lege.
Odata incheiat contractul de vanzare-cumparare proprietatea se transmite de drept de la vanzator la
cumparator fara formalitati cu urmatoarele exceptii:
 atunci cand vanzarea-cumpararea are ca obiect bunurile de gen (acele bunuri care se
individualizeaza pri numarare, cantarire, masurare) in acest caz proprietatea se tansfera la
momentul individualizarii bunurilor
 vanzarea are ca obiect bunurile viitoare
Contractul de imprumut
Contractul de imprumut este acel contract prin care o parte denumita imprumutator transmite unei alte
persoane denumite imprumutat proprietatea asupra unei catimi (parti) de bunuri de gen in vederea
consumarii lor cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui la scadenta o catime egala cu cea pe care a
primit-o.
Caractere juridice:
 este un contract real chiar daca este semnat, contractul de imprumut ne urmat de remitere nu poate
fi considerat decat un act un act de contract de imprumut
 poate fi atat cu titlu gratuit cat si cu titlu oneros. Are ca obiect numai bunuri de gen fungibile si
consumtibile(bani), valori mobiliare sau marfuri standardizante (bun fungibil este acel bun care
poate fi inlocuit in urma unui schimb).
Inscrisul constatator al imprumutului este suficient sa fie semnat de imprumutat datorita caracterului
unilateral al contractului.
Obligatia de restituire este de esenta contract de imprumut fiind intodeauna subinteleasa chiar daca nu este
prevazuta expres. Dreptul de a cere restituirea imprumutului se prescrie in termenul general de 3 ani de la
data scadentei. In cazul unor imprumuturi succesive intre aceleasi parti pentru fiecare imprumut va curge
un termen de prescribtie distinct. Fiind un contract unilateral nu-i sunt aplicabile efecte specifice
contractelor sinalarmatice, adica exceptia de neexecutare, desfiintarea contractului si riscul contractului.
Cateva reguli specifice imprumutului avand ca obiect sume de bani
 imprumutul bancar este o varietate a creditului alaturi de creditul comercial. Restituirea
imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi moneda indiferent de
cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede, se considera insa ca
regula nominalismului monetar, acesta prevede ca nu se aplica in cazul in care devalorizarea
monedei de referinta a avut loc dupa scadenta. Dupa cest moment diferenta de valoare poate fi
obtinuta de catre imprumutator cu titlu de despagubire.
In cazul imprumuturilor cu dobanda contractul de imprumut are caracter oneros. Dobanda poate fi curenta
si penalizatoare. Dobanda curenta este cea care se acumuleaza asupra sumelor neexigibile datorate de
debitor creditorului cu titlu de pret al capitalului cu care a fost creditat, iar dobanda penalizatoare este cea
care se acumuleaza la sumele exigibile datorate de debitor creditorului., avand natura unei despagubiri
pentru neplata la scadenta a capitalului si a eventualelor dobanzi curente.
Imprumutatul datoreaza dobanda penalizatoare de la data scadentei, ne fiind nevoie de o punere in
intarziere din partea creditorului.
Reguli specifice imprumuturilor bancare:

33
Principalul instrument de finantare prin imprumut este creditul bancar, acesta constituie o varietate a
imprumutului comercial. Imprumutatorul este intodeauna o banca comerciala. O banca comerciala este o
societatea comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite,
principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate.
Activitatea de creditare in sistemul bancar face obiectul legii societatilor bancare fiind interzisa orice forma
de creditare din depozite atrase de catre o entitate nonbancara. Legea societatilor bancare aduce anumite
derogari de la dreptul comun:
 acordul calitatii de titlu executoriu contractul de credit bancar pentru a facilita executarea silita a
imprumutantilor
 ifiintarea functiei de executor bancar
 obligatia bancilor de a solicita garantii aferente creditelor acordate. Daca in contractul comercial
uneori dobanda este omisa, in contractul de imprumut bancar aceasta este intodeauna prezenta
expres. Dobanda se palteste esalonat, separata de capital sau impreuna cu parti din acesta.
Contractul de depozit
Este un contact prin care o persoana denumita depozitar remite un lucru spre pastrare unei alte persoane
denumita depozitor cu obligatia pentru acesta din urma de al conserva si restitui in natura la cererea acelui
dintai.
Obligatia de restituire este de esenta contract de depozit fiind intodeauna subinteleasa chiar daca nu e
prevazuta expres. Restituirea se face in principal la simpla cerere a deponentului.
Reguli specifice depozitelor bancare
Depozitul reprezinta rincipalul instrument de finantare ala ctivitatilor bancare comerciale si rezervat in
principiu exclusiv obiectului comertului.
Exceptie: cooperativele de credit, banci populare.
O banca comerciala este o societate comerciala ce are ca principala activitate atragerea de depozite si
acordarea de credite; principala sursa de venit a acestora este diferenta de dobanda dintre depozitele atrase
si creditele acordate.
O varietate a depozitului bancar este contul curent este un depozit care in plus fata de depozitul bancar
obisnuit permite deponentului sa ordone bancii plati [viramente] pe care aceasta sa le efectueze in limta
depozitului [a disponibilului] catre terti in contul curent al acestora din urma deschis la aceasta banca sau la
o terta banca, o alta caracteristica a contului curent bancar este acea ca acesta este un depozit la vedere,
adica nu are scadenta ceea ce face ca depozitul sa poata fi restituit deponentului la cererea acestuia; prin
intermediul contului curent bancar, banca il poate finanta pe titularul contului permitandu-i acestuia sa
traga sume de bani (sa le constituie prin anumite titluri); in aceasta situatie contul curent poate avea sold
pozitiv (creditor) sau negativ (debitor) dupa cum banca debitor al clientului sau invers.
Obligatia bancii de a restitui deponentului (cleintului)
Depozitul si dobanda sunt suspendate, respectiv inceteaza, in cazul in care asupra depozitarului se instituie
o oprire asiguratorie respectiv executorie.
Oprirea asiguratorie este indisponibilizarea temporara a sumelor de bani dispusa de instanta de judecata
investita cu solutionarea unui litigiu avand ca obiect plata unor sume de bani de catre seponent unui tert.
Oprirea executorie se instituie atunci cererea reclamantului este admisa; de la data instituirii cererii
oprirea asiguratorie a acestuia din urma se transforma in oprire executorie, iar banca in calitate de tert
proprietar este obligata sa plateasca suma de bani reprezentantului depozitului si dobanzele acumulate
numai reclamantului (creditorul deponentului) in conformitate cu hotararea instantei de judecata. Oprirea
nu se poate institui decat asupra unui sold de credite curente.
Contractul de leasing
Leasingul reprezinta o natura de finantare pe termen mediu si lung , is prin acesta un factor de promovare a
vanzarilor in special a exporturilor; este o tehnica de finantare pentru ca permite folosinta unor bunuri de
catre o persoana care nu dispune de bani necesari pentru palta integrala si atunci plateste mai multe rate de
leasing (redevente) catre o institutie girantatoare care palteste pretul integral al bunului respectiv:
 este reglementat de OG 51/1997 republicata in 2000
 operatia cu un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun intre furnizor si finantator la cererea
utilizatorului urmat de un contract de locatiune al acestui bun incheiat intre finantator in calitate de
locator si utilizator in calitate de locatar.

34
Obligatiile finantatorului:
 sa-i garanteze posesorului linistita posesie
 sa asigure bunurile impotriva riscurilor in calitate de proprietar
Obligatiile utilizatorului:
 sa exploateze bunul conform instructiunilor furnizate de finantator
 sa plateasca ratele de leasing
 sa nu greveze de sarcini bunul fara acordul proprietarului
Contractul individual de munca. Salariatii
 se incheie ca regula pe perioada nedetermianta si prin exceptie pe perioada determinata in cazurile
prevazute de lege
Codul muncii (legea 9) – legea 53/2003 defineste contractul individual de munca ca acel contract in
temeiul caruia o persoana fizica denumita salariat se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui
angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unui salariu
 se incheie obligatoriu in forma scrisa, dar aceasta forma este ceruta pentru proba lui (ad probatione)
si nu pentru validitatea lui (ad validatum).
 Contract consensual, oneros cu titlu gratuit, executare succesiva si numit (conform Codului Muncii)
Modificare contractului de munca:
 prin acordul partilor
 sunt anumite situatii cand angajatorul poate modifica temporar locul si felul muncii fara
consimtamantul salariatului in urma situatiei: caz de forta majora cu titlu de sanctiune disciplinara
sau masura de protectie a salariatului (conform Modului Muncii).
Concidierea salariatilor:
 cazurile care tin de persoana salariatului dar si motive care nu tin de persoana salariatului.
Concidierea reprezinta incetarea contractului individual de munca.
 desfiintarea locului de munca ocupat de salariat ca urmare a dificultatilor economice, a
transformarilor tehnologice sau a reorganizarii activitatii.
 Se face prin decizia de concediere care produce efecte de la data comunicarii ei.

Interventia statului in economie:

Contractul de concesiune:
Contract prin care o autoritate publica denumita concedent, transmite pe o perioada de timp determinata
unei alte persoane denumita concesionar, drepturile si obligatiile de exploatare sau de efectuare a unui activ
sau serviciul public international sau local. Aspecte privind contractul de concesiune sunt reglementate in
legea 219/1992 precum in OG 16/2000 privind parteneriatul public-privat.
Contractul de achizitii publice:
 cadrul juridic este OG 60/2001
 contract de drept administrativ pentru ca una din parti este o autonomie publica sau eventual o
institutie a statului
 contract cu titlu oneros incheiat in forma scrisa
 problemele legate de solutionarea eventualelor litigii sunt de competenta tribunalului administrativ
si fiscale ce urmeaza a fi create
 competenta revine sectiilor administrative si fiscale d ela tribunal sau Curtea de Apel
Garantiile contractuale
 sunt garantii contractuale: fidejusiunea, gajul, ipoteca, dreptul de detentie.
 Fidejusiunea: contract prin care o parte denumita fidejor se obliga fata de creditorul altei persoane
sa execute obligatiile celui pentru care garanteaza in cazul in carea cesta nu o va realiza. Este un
contract accesoriu, unilateral, cu titlu gratuit
 Cotractul de gaj (amanet): este un contract accesoriu, real, unilateral. Obiectul este un bun mobil.
Regimul juridic al contractului de gaj este reglementat de legea 99/1999; pentru a fi opozabile
tertilor, contractele de garantie reala mobiliara trebuie inregistrate in arhiva electronica de garantie
reala mobiliare.
35
 Ipoteca: obiectul este intodeauna un bun imobil; este un contract solemn; pentru asigurarea
publicitatii ipoteca se inscrie in cartea funciara de la judecatoria in raza caruia este situat imobilierul

SE MAI STUDIAZA: LEGEA 31 SI FALIMENTUL

 28 de grile cate 0,25 fiecare

 Nota maxima este 7
 Mai multe raspunsuri corecte

36