DR PROCESUAL PENAL

CURS 6

Actiunea penala si actiunea civila in procesul penal

1. Notiunea de actiune in justitie

Valorile sociale sunt aparate printr-o diversitate de forme si mijloace dintre care
cele mai importante sunt normele de drept. Incalcarea normelor juridice conduce la un
conflict de drept intre destinatarul care a manifestat atitudinea ilicita si cel ale carui
drepturi si interese legitime au fost incalcate si afectate. Restabilirea ordinii de drept
presupune aducerea conflictului de drept in fata organelor judiciare, singurele
competente a-l solutiona. un asemenea mijloc este actiunea in justitie.
In literatura juridica s-au formulat mai multe opinii in legatura cu notiunea actiunii
in justitie. Unii autori au definit actiunea in justitie ca fiind expresia unei imputerniciri
legale in temeiul careia se poate aduce inaintea justitiei conflictul de drept nascut din
incalcarea unei norme juridice.Alti autori o definesc ca fiind mijlocul practic pus la
indemana de lege titularului unui drept subiectiv pentru respectarea acelui drept astfel
incat reprezinta sanctiunea dreptului.
O definitie mai cuprinzatoare este cea potrivit careia actiunea in justitie este
mijlocul juridic prin care o persoana este trasa la raspundere penala in fata instantei
judecatoresti pentru a fi obligata sa suporte constrangerea de stat corespunzatoare
normei de drept incalcate.
In functie de norma incalcata conflictul poate viza domeniul dreptului penal,
administrativ, fiscal, ea purtand diferite denumiri ca:
- actiune civila
- actiune penala
- actiune contraventionala

2. Dreptul la actiune si cererea in justitie

Dreptul la actiune este dreptul virtual inscris in norma ce ocroteste o valoare
sociala. Dreptul lezat priveste, in mod concret, valoarea sociala cu care este constituit.
Cand valoarea sociala nu a fost lezata dreptul la actiune nu poate fi folosit. Dreptul la
actiune poate ramane in postura de drept virtual pentru intreaga durata de existenta a
unei norme juridice atata vreme cat nu a fost incalcata. De exemplu, in conditiile social-
politice din Romania, dreptul la actiune inscris in art.190/C.P. ramane un drept virtual
fiind practic imposibila exercitarea unui asemenea drept pentru ca este imposibila
savarsirea infractiunii de sclavie.
Prin urmare, dreptul la actiune reprezinta actiunea in sens substantial a notiunii
prin care se intelege instrumentul juridic acordat de lege pentru valorificarea dreptului la
actiune.
Actiunea in justitie nu se confunda cu cererea in justitie care, in realitate, este
actul procesual prin care se pune in miscare preexistenta cererii. Spre exemplu,
nelegalitatea actului de sesizare a instantei prin care s-a pus in miscare actiunea
penala, act ce echivaleaza cu o cerere in justitie, nu conduce decat la imposibilitatea
sesizarii instantei, dar nu implica stingerea dreptului la actiune.

3. Factorii actiunii
Institutia actiunii in justitie, pentru a avea eficienta juridica, este conditionata de
anumiti factori numiti si termeni.
Acesti factori sunt:
- temeiul actiunii
- obiectul actiunii
- subiectii actiunii
- aptitudinea functionala
Temeiul actiunii are doua modalitati de manifestare:
- temeiul de drpt
- temeiul de fapt
Sub aspect substantial, temeiul de drept presupune existenta unor norme juridice
ce prevad fapta ilicita a carei incalcare naste dreptul la actiune.
Temeiul de fapt il constituie fapta prin care s-a incalcat norma sub aspect
procesual.
Temeiul de drept prevede posibilitatea titularului actiunii de a se adresa
organelor judiciare.
Temeiul de fapt presupune aducerea afectiva a faptei ilicite inaintea organelor
judiciare.
Obiectul actiunii il constituie tragerea la raspundere penala a persoanei care a
savarsit fapta.
Subiectii actiuniisunt intotdeauna subiectii raportului juridic conflictual.
Aptitudinea functionala permite punerea in miscare si exercitarea actiunii daca
nu apar impedimente de natura a nu exercita actiunea penala.
Din prev. art. 9 si art. 14/C.P.P rezulta ca doua sunt actiunile ce pot fi exercitate
in cadrul procesului penal, si anume:
- actiunea penala
- actiunea civila

Actiunea penala

1. Notiune, obiect, subiecti

Prin savarsirea unei infractiuni ia nastere un conflict de drept penal substantial
intre societate reprezentata de stat pe de o parte si autorul infractiunii pe de alta parte.
Deducerea spre rezolvare a conflictului de drept nascut in urma savarsirii infractiunii sta
sub semnul oficialitatii procesului penal si de aceea el trebuie dedus obligatoriu
organelor judiciare.
Instrumentul juridic cu ajutorul caruia conflictul de drept penal este dedus spre
solutionare organelor judiciare se numeste actiune penala. Din punct de vedere
procesual, actiuna penala este expresia organelor judiciare de tragere la raspundere
penala a persoanei care a savarsit infractiunea.
Obiectul actiunii penale - potrivit art, 9.C.P.P actiunea penala are ca obiect
tragerea la raspundere penala a persoanei care a savarsit infractiunea. Actiunea penala
se pune in miscare prin actul de inculpare prevazut de lege si se exercita in tot cursul
procesului penal. Actiunea penala nu trebuie confundata cu scopul procesului penal.
Actiunea penala difera si de alte actiuni sau proceduri judiciare ce nu au ca obiect
tragerea la raspundere penala. De exemplu, repararea pagubei in cazul condamnarii pe
nedrept.
Subiectii actiunii penale - ca urmare a savarsirii unei infractiun se naste un
raport juridic de drept penal substantial in care subiectul activ al infractiunii devine
subiect pasiv al actiunii penale. Subiectul pasiv al raportului juridic de drept penal
substantial, adica societatea reprezentata prin stat, devine subiect activ al actiunii
penale.

2. Trasaturile caracteristice ale actiunii penale

- Actiunea penala este o actiune sociala. Ea apartine si se exercita prin
intermediul organelor statului, anume investite in acest sens. Aceasta trasatura
deosebeste actiunea penala de actiunea civila care este o actiune privata. Actiunea
penala apartine statului si cazul in care punerea in miscare ar fi conditionata de anumite
cerinte.
- Actiunea penala este obligatorie. Aceasta trasatura a actiunii penale
este consecinta directa a regulii ofocialitatii procesului penal inscris in art. 2 alin
2.C.P.P. Punerea in miscare a actiunii penale constituie o obligatie de serviciu a
organelor competente.
- Actiunea penala este irevocabila. Odata pusa in miscare, actiunea
penala nu mai poate fi revocata si odata sesizate organele judiciare acestea nu mai pot
fi dezinvestite. Actiunea penala odata declansata nu se mai poate stinge decat in
cazurile si conditiile prevazute de lege. Daca procurorul a pus in miscare actiunea
penala, in cursul urmaririi penale acesta poate dispune stingerea ei numai atunci cand
apar cazurile de art. 10/C.P.P avand drept consecinta scoaterea de sub urmarire penala
sau incetarea urmaririi penale. In faza de judecata procurorul nu mai poate dispune
asupra actului promovat in instanta. Indisponibilitatea actiunii penale face ca aceasta sa
se deosebeasca de actiunea civila care, in principiu, este disponibila.
- Actiunea penala este indivizibila. Savarsirea unei infractiuni da nastere
unui drept unic la actiune, indiferent de numarul participantilor la fapta penala. Intr-o
cauza penala nu se exercita atatea actiuni penale cati autori, instigatori si complici
exista, ci efectele actiunii unice si indivizibile se rasfrang asupra tuturor participantilor.
Caracterul indivizibil al actiunii penale este determinat si de existenta unor institutii de
drept procesual penal precum extinderea cercetarii penale (art. 238/C.P.P), extinderea
actiunii penale pentru alte acte materiale (art. 335/C.P.P), extinderea procesului penal
pentru alte fapte sau alte persoane (art. 336/C.P.P. si art. 337/C.P.P), indivizibilitatea
actiunii penale se manifesta si in cazul in care actiunea penala este pusa in miscare la
plangerea prealabila a persoanei vatamate.
- Actiunea penala este individuala. Ea nu poate fi exercitata decat
impotriva inculpatului cu excluderea tuturor persoanelor ce participa in cauza penala.

3. Momentele desfasurarii actiunii penale

Potrivit art. 9 alin. 3/C.P.P actiunea penala se poate exercita in tot cursul
procesului penal. Activitatea procesual penala care se efectueaza pe parcursul
desfasurarii actiunii penale graviteaza in jurul a 3 momente principale:
- punerea in miscare a actiunii penale
- exercitarea actiunii penale
- stingerea actiunii penale
Punerea in miscare a actiunii penale - dupa savarsirea unei infractiuni,
actiunea penala devine exercitabila, fapt ce impune punerea in miscare care poate avea
loc in momente diferite pe parcursul urmaririi penale si exceptional in faza judecatii.
Momentul punerii in miscare a actiunii penale nu trebuie confundat cu cel al inceperii
urmaririi penale; astfel, ori de cate ori organele competente au fost sesizate cu privire la
savarsirea unei infractiuni, daca se constata ca sunt date sau indicii temeinice cu privire
la savarsirea infractiunii, ele pot trece la declansarea procesului penal, ceea ce
corespunde cu momentul inceperii urmaririi penale.
Acest lucru are loc in rem. Acest fapt nu conduce la punerea in miscare a actiunii
penale intrucat aceasta are loc numai in prezenta celui care a savarsit infractiunea, in
personam. Daca exista indicii suficiente ca o persoana sa fie pusa sub acuzatie in
vederea tragerii la raspundere penala si nu o simpla banuiala ca o persoana a savarsit
o infractiune, art. 9 alin. 2/C.P.P dispune ca actiunea penala se pune in miscare prin
actul de inculpare prevazut de lege, prin ordonanta motivata de procuror, actul de
sesizare, prin declaratia orala a procurorului de sedinta sau prin incheierea instantei se
judecata. Procurorul va pune in miscare actiunea penala in cursul urmaririi penale la
propunerea organelor de cercetare penala prin ordonanta (art. 235 alin. 2/C.P.P.) sau
din oficiu (art. 234/C.P.P.). Daca procurorul nu a procedat astfel, cu ocazia sesizarii
instantei de judecata prin rechizitoriu are posibilitatea de a pune in miscare actiunea
penala (art. 262 alin. 1 pct. 1 lit. /C.P.P).
Actiunea penala poate fi pusa in miscare de procuror prin declaratia verbala
consemnata de instanta de incheiere, caz in care se decide in legatura cu extinderea
procesului penal pentru alte fapte sau alte persoane. Instanta de judecata pune in
miscare actiunea penala in conditiile art. 336 alin. 2/C.P.P. cand extinderea procesului
penal se dispune in absenta procurorului cand nu participa la judecata. In aceasta
situatie, incheierea de extindere a procesului verbal va constitui actul de sesizare.
Punerea in miscare a actiunii penale in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca
este necesara o astfel de plangere se face numai la sesizarea partii vatamate.
Plangerea prealabila se va adresa organelor de cercetare penala sau procurorului
potrivit legii.
Exercitarea actiunii penale - dupa punerea in miscare a actiunii penale in
conformitate cu disp. art. 9 alin. 3/C.P.P. exercitarea ei in vederea tragerii la raspundere
are loc de catre subiectii oficiali. Un asemenea subiect este procurorul.
Exercitarea actiunii penale in faza de urmarire penala implica strangerea,
administrarea si verificarea tuturor probelor in baza carora se dispune trimiterea in
judecata. Aceasta activitate se desfasoara sub coordonarea nemijlocita a procurorului,
singurul competent sa supravegheze urmarirea penala atunci cand aceasta este
efectuata de organele de cercetare penala ale politiei judiciare.
In desfasurarea cercetarilor si a dezbaterilor procurorul exercita rolul activ in
vederea aflarii adevarului si a respectarii dispozitiilor legale. Acesta este liber sa
prezinte concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii, tinand seama de
probele administrate. Cererile si concluziile procurorului trebuie sa fie promovate. Cand
cercetarea judecatoreasca nu confirma invinuirea, procurorul poate pune concluzii de
achitare a inculpatului.
Actiunea penala poate fi exercitata si de persoana vatamata in cauzele in care
actiunea penala a fost pusa in miscare la plangerea prealabila.
Epuizarea actiunii penale - acest moment are loc prin solutionarea cauzei
penale, ceea ce presupune desfasurarea procesului penal pana la obtinerea unei
hotarari judecatoresti definitive. Stingerea actiunii penale are loc prin incetarea
aptitudinii functionale a acesteia, stingere ce poate interveni oricand dupa comiterea
infractiunii.
Solutiile prin care actiunea penala se stinge in cursul urmaririi penale sunt:
- clasarea, cand nu exista invinuit sau inculpat in cauza
- scoaterea de sub urmarire penala cand exista invinuit sau inculpat (art.
10 lit. a/C.P.P.)
- incetarea urmaririi penale cand exista invinuit sau inculpat (art. 10 lit f-
h/C.P.P.).
Solutiile prin care actiunea penala se stinge in cursul judecatii sunt:
- achitarea in cazurile prevazute de art. 10 lit. a-e/C.P.P.
- incetarea procesului penal in cazurile prevazute de art. 10 lit. f-j/C.P.P.
- condamnarea

4. Analiza cazurilor care impiedica punerea in miscare a actiunii penale sau

stingerea ei
Aceste cazuri se pot grupa in 2 categorii:
- cazurile in care actiunea penala se stinge ca fiind lipsita de temei (art.
10 lit. a-e/C.P.P.)
- cazurile in care actiunea penala este lipsita de obiect (art. 10 lit. f-
j/C.P.P.)
Impartirea acestor cauze este importanta, dat fiind modul diferit de solutionare a
cauzei penale de catre organele judiciare; astfel, pentru cauzele prevazute in art. 10 lit.
a-e/C.P.P, in faza urmaririi penale procurorul va dispune scoaterea de sub urmarire
penala, iar instanta de judecata va dispune achitarea inculpatului.
Pentru cazurile prevazute de art. 10 lit. f-j/C.P.P se va dispune, dupa caz,
incetarea urmaririi penale sau incetarea procesului penal.
In afara cazurilor de incidenta generala prevazute de art. 10/C.P.P, legea
cuprinde anumite cazuri speciale ce constituie piedici in exercitarea actiunii penale. De
exemplu, art. 29 alin. 2/Codul Penal - instigarea neurmata de executare in cazul in care
infractiunea este pedepsita cu inchisoare de cel mult 2 ani, art. 30/C.P - impiedicarea
consumarii faptei de catre un partcipant inainte de descoperirea ei.
Numeroase sunt cazurile de nepedepsire prevazute de Partea Speciala a
Codului Penal.

4.1 Analiza cazurilor in care actiunea penala se stinge

- Art. 10 alin. 1 lit. a.C.P.P - fapta nu exista. Singurul temei al raspunderii
penale il constituie savarsirea unei infractiuni. Inexistenta faptei presupune inexistenta
infractiunii. Prin reglementarea acestor cazuri, legiuitorul a avut in vedere situatia in
care fapta nu exista in materialitatea ei. Constatarea inexistentei faptei exclude
imputarea ei oricarui faptuitor. O asemenea constatare produce efecte si asupra actiunii
civile. In cazul in care inculpatul a fost achitat pentru inexistenta faptei, va fi respinsa
cererea de despagubiri civile formulata de partea civila. Solutiile ce pot fi pronuntate in
acest caz sunt: scoaterea de sub urmarire penala daca actiunea penala se stinge in
faza urmaririi penale, achitarea daca are loc in faza judecatii, clasarea cauzei in situatia
in care nu exista invinuit sau inculpat.
- Art. 10 alin 1 lit b/C.P.P - fapta nu este prevazuta de legea penala.
Potrivit art. 2/C.P legea prevede ce fapte constituie infractiuni. Atunci cand legea nu
prevede o fapta ca infractiune inseamna ca nu exista infractiune in cauza. De exemplu,
nu poate fi exercitata o actiune impotriva persoanei care, imprumutand o suma de bani
refuza sa o restituie sau in cazul faptei de natura disciplinara, conventionala sau atunci
cand sunt discriminate. Solutiile ce pot fi pronuntate sunt: in faza urmaririi penale -
scoaterea de sub urmarire penala cand este invinuit sau inculpat, clasarea cauzei si in
faza judecatii instanta dispune achitarea.
- Art. 10 alin 1 lit. c/C.P.P - fapta nu a fost savarsita de invinuit sau
inculpat. Raspunderea penala este personala, iar actiunea penala nu poate fi exercitata
decat impotriva celui ce a savarsit o infractiune. Aceasta cauza impiedica exercitarea
actiunii cu privire la persoana in legatura cu care s-a pus in miscare actiunea penala.
Actiunea stinsa pe acest temei in raport cu inculpatul poate fi exercitata sau poate
continua in raport cu alte persoane. Stingerea actiunii penale poate conduce la
imposibilitatea exercitarii actiunii civile fata de presupusul invinuit sau inculpat. Daca
acest caz se aplica in cursul judecatii, instanta va respinge cererea de despagubiri civile
potrivit art. 346 alin 3/C.P.P.
- Art. 10 alin 1 lit. d/C.P.P - faptei ii lipseste unul din elementele
constitutive ale infractiunii. Absenta oricarui element al infractiunii impiedica exercitarea
actiunii penale.
- Art. 10 alin. 1 lit. e/C.P.P - exista vreuna din cauzele care inlatura
caracterul penal al faptei. Toate cauzele ce sunt intemeiate pe lipsa trasaturii esentiale
a vinovatiei fata de care nu exista infractiune. Aceste cauze au aplicabilitate generala,
dar alaturi de el exista cauze speciale cu aplicabilitate redusa la anumite infractiuni (art.
255 alin. 2/C.P).