Principiile fundamentale ale dreptului procesual penal

1. Notiune si sistemul principiilor fundamentale ale procesului penal roman.

In desfasurarea procesului penal se intalnesc principii procesuale care sunt norme
de drept procesual penal si care se adreseaza celor ce participa la procesul penal
directionand comportarea acestora in desfasurarea procesului penal. Fiecare regula de
baza a procesului penal cuprinde explicit un principiu fundamental, adica o anumita
orientare impusa de conceptia si principiile de politica procesual penala motiv pentru
care acestea sunt considerate principii fundamentale. Asa cum rezulta din definitia
procesului penal principiile cuprind anumite reguli referitoare la desfasurarea procesului
penal, la scopul si finalitatea acestuia.
Codul de procedura penala cuprinde in capitolul I, art. 2-8 regulile de baza ale
procesului penal din care deriva principiile fundamentale. Dat fiind rolul de baza al
principiilor fundamentale acestea formeaza un sistem in cadrul caruia interactiunea si
convergenta lor sunt date de obiectul comun, procesul penal si scopul acestuia.

A. Principiul legalitatii procesual penale.

Acest principiu este o transpunere pe plan particular al principiului general al
legalitatii consacrat ca regula de baza a procesului penal, in art. 2 se arata ca:”procesul
penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii potrivit
dispozitiilor prevazute de lege.”
Principiul legalitatii presupune in primul rand respectarea dispozitiilor prevazute in
Constitutia Romaniei potrivit carora „respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a
legilor este obligatorie”.
Legea de organizarea judecatoreasca (Legea 92/1992 modificata prin Legea
303/2004) prevede ca judecatorii sunt independenti si se supun numai legii, ca nimeni
nu este mai presus de lege si ca hotararile judecatoresti se pronunta in numele legii.
Principiilor nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege din dreptul penal le
corespunde in dreptul procesual penal principiul nulla justia sinae legae. Respectarea
principiului legalitatii presupune respectarea intocmai de catre organele judiciare a
competentei pe care o au precum si respectarea si asigurarea exercitarii drepturilor
partilor in vederea solutionarii legale a cauzelor.
Principiul legalitatii este dublat de numeroase garantii. Astfel ori de cate ori nu au
fost respectate cu ocazia dispunerii efectuarii unui act procedural exista posibilitatea
anularii lui (art. 197, alin. 1 C.Proc.Pen.) iar cand vatamarea nu poate fi inlaturata in nici
un fel actul va capata caracter nelegal iar nulitatea va fi absoluta (art. 197, alin. 2
C.Proc.Pen.).
In alte conditii subiectii oficiali ce au incalcat legea pot fi trasi la raspundere civila,
penala, administrativa. Sunt si alte reglementari care dau posibilitatea unui control
sistematic si eficient de inlaturare a cauzelor care au condus la executarea unor acte
procesuale nelegale. De exemplu: art. 216-220 C.Proc.Pen. reglementeaza
supravegherea exercitata de procurori in activitatea de urmarire penala, de asemenea
instanta de judecata are potrivit legii (art. 300 C.Proc.Pen., art. 332 C.Proc.Pen, art. 333
C.Proc.Pen.) posibilitatea verificarii legalitatii activitatii de urmarire penala. Activitatea
instantelor de judecata este controlata de instantele ierarhic superioare ca urmare a
exercitarii cailor de atac.

B. Principiul aflarii adevarului.

Potrivit art. 3 C.Proc.Pen. in desfasurarea procesului penal trebuie sa se asigure
aflarea adevarului cu privire la faptele si imprejurarile cauzei, precum si cu privire la
persoana faptuitorului.
Aflarea adevarului in procesul penal presupune o activitate de cercetare
desfasurata de organele competente in scopul constatarii la timp si in mod complet a
faptelor ce constituie infractiuni in vederea tragerii la raspundere penala a persoanelor
socialmente periculoase.
Aflarea adevarului in procesul penal este limitata deci la faptele si imprejurarile
care fac obiectul probatiunii.
Instantele de judecata au obligatia, potrivit legii, sa dea solutii legale si temeinice
care sa conduca la aflarea adevarului. Legea procesual penala a instituit un sistem de
garantii dintre care exemplificam urmatoarele:
1 Organele judicare au obligatia de a afla adevarul in fiecare cauza penala, de a
lamuri cauza sub toate aspectele in vederea justei solutionari a acesteia (art. 202
C.Proc.Pen. si art. 287 C.Proc.Pen.);
2 Partile au dreptul de a solicita probe pe tot parcursul procesului penal in scopul
dovedirii imprejurarilor care duc la aflarea adevarului (art. 67 C.Proc.Pen.);
3 Orice persoana care cunoaste vreun mijloc de proba este obligata sa aduca la
cunostinta organului de cercetare penala si a instantei de judecata (art. 65 alin. 2
C.Proc.Pen.).
4
C. Principiul rolului activ al organelor judiciare.
Conform art. 4 C.Proc.Pen. organele de urmarire penala si instantele de judecata
sunt obligate sa aiba rol activ in desfasurarea procesului penal. Din acest principiu
rezulta ca din oficiu organele de urmarire penala si instantele de judecata trebuie sa
dispuna administrarea oricaror probe pe care le considera concludente, pertinente si
utile justei solutionari a cauzei.
Acest principiu este impus de necesitatea luptei impotriva fenomenului infractional
care nu se poate realiza decat atunci cand autoritatile judecatoresti vor promova, din
oficiu, activitatile ce le revin spre solutionare in vederea descoperirii, prinderii si tragerii
la raspundere penala a faptuitorilor.
Oficialitatea procesului penal rezulta din dispozitiile art. 202 C.Proc.Pen., text
potrivit caruia organele de urmarire penala sunt obligate sa stranga toate probele in
vederea justei solutionari a cauzei. In faza de judecata instanta isi exercita atributiile in
mod activ in vederea aflarii adevarului si a realizarii scopului educativ al judecatii (art.
287 C.Proc.Pen., art. 320 C.Proc.Pen.).
In cazul hotararilor penale de condamnare ramase definitive instanta de executare
delega pe unul din judecatorii sai pentru a se ocupa de indeplinirea dispozitiilor cuprinse
in hotararea respectiva. Acest principiu specific procesului penal se deosebeste de
principiul disponibilitatii specific procesului civil, prin aceea ca in cauzele civile partile
pot dispune de actiunea civila exercitata in acel proces.
Pentru a garanta realizarea acestui principiu normele de organizare si de
competente dispun reglementari speciale in acest sens.

D. Principiul garantarii libertatii persoanei.

Potrivit acestui principiu in tot cursul procesului penal este garantata libertatea
persoanei. Nici o persoana nu poate fi retinuta, arestata sau privata de libertate in alt
mod si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restangere a libertatii, decat in cazurile
si in conditiile prevazute de lege.
Consacrat ca principiu fundamental, inviolabilitatea persoanelor consta in
drepturile omului de a fi si de a se comporta liber, orice atingere adusa acestor atribute
putand fi facuta numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege.
Art. 23 din Constitutia Romaniei consacra inviolabilitatea persoanei. Actuala
reglementare a principiului garantarii libertatii persoanei este in concordanta cu
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de Organizatia Natiunilor Unite la
10.12.1948 si care prevede ca „toate fiintele umane se nasc libere si nimeni nu trebuie
sa fie arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar.”
Potrivit art. 5 alin. 3 C.Proc.Pen. daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii
preventive sau s-a dispus internarea medicala ori o masura de restangere a libertatii
considera ca aceasta este ilegala are dreptul in tot cursul procesului penal sa se
adreseze instantei de judecata potrivit legii.
Orice persoana care a fost, in cursul procesului penal, privata de libertate sau
careia i s-a restrans libertatea ilegal sau pe nedrept are dreptul la repararea daunei
suferite in conditiile prevazute de lege.

E. Principiul respectarii demnitatii umane.

Art. 51 C.Proc.Pen. a fost introdus prin Legea 32/1990, text ramas in vigoare si ca
urmare a aparitiei Legii nr. 281/2003, cat si urmare a modificarilor aduse Codului de
procedura penala prin Legea nr. 356/2006.
Prin Legea nr. 19/10.10.1990 Romania a aderat la Conventia impotriva torturii si a
altor pedepse sau tratamente cu cruzime, inumane sau degradante adoptata la New
York in 1984. Prin Legea nr. 20/1990 a fost introdus in Codul Penal art. 267 1 C.P. –
infractiunea de tortura, ca infractiune impotriva infaptuirii justitiei.
Potrivit art. 51 C.Proc.Pen. orice persoana care se afla in curs de urmarire penala
sau de judecata trebuie tratata cu respectarea demnitatii umane. Supunerea acestuia la
tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane, degradante este pedepsita de lege.
Art. 23 din Constitutie prevede regula ca libertatea individuala si siguranta
personala sunt inviolabile si art. 22 alin. 2 din Constitutie dispune ca nimeni nu poate fi
supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau tratament inuman sau degradant.
Dispozitiile fundamentale ale acestui principiu se regasesc si in art. 68 alin. 1
C.Proc.Pen. care interzice intrebuintarea de violente sau alte amenintari precum si
promisiuni sau indemnuri in scopul de a se obtine probe.
Legea de organizare judecatoreasca sanctioneaza atitudinile ireverentioase in
timpul executarii atributiilor de serviciu ale magistratilor care sunt considerate abateri
disciplinare.
Dispozitii ale legii penale privind infractiuni care impiedica infaptuirea justitiei
intalnim in art. 266 C.Proc.Pen, art. 267 C.Proc.Pen., art. 267 1 C.Proc.Pen.
F. Prezumtia de nevinovatie.
Acest principiu are o vocatie universala, fiind unul dintre drepturile fundamentale
ale omului. Se regaseste in Declaratia Drepturilor Omului si ale Cetateanului din 1789,
in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948. acest principiu a aparut pentru
prima data in Declaratia de Independenta americana din 1776.
Art. 11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului prevede ca „orice persoana
invinuita a fi savarsit o infractiune este prezumata nevinovata atat timp cat nevinovatia
sa nu a fost stabilita intr-un proces public cu asigurarea garantiilor necesare apararii.”
In Constitutia Romaniei prezumtia de nevinovatie este prevazuta in art. 23 pct. 11
care prevede ca „invinuitul sau inculpatul beneficiaza de prezumtia de nevinovatie si nu
este obligat sa-si dovedeasca nevinovatia. In cazul in care exista probe de vinovatie,
invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie.”
Fiind o prezumtie relativa, prezumtia de nevinovatie poate fi rasturnata prin
dovedirea vinovatiei. Rasturnarea ei poate fi facuta prin probe certe de vinovatie.
In cazul in care se ajunge la indoiala asupra vinovatiei si aceasta indoiala nu este
inlaturata dupa administrarea de noi probe, prezumtia nu este rasturnata, dar orice
indoiala profita invinuitului sau inculpatului potrivit adagiului in dubio pro reo.

G. Garantarea dreptului de aparare.

Potrivit art. 6 alin. 1 C.Proc.Pen. dreptul de aparare este garantat atat invinuitului,
inculpatului cat si celorlalte parti in procesul penal. In cursul procesului penal organele
judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor procesuale in
conditiile prevazute de lege si sa le administreze probele necesare in aparare. Atat
Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cat si Pactul International privind drepturile
civile si politice se refera la dreptul persoanei de a se apara ea insasi sau de a avea
asigurata asistenta juridica a unui aparator.
Art.6 al Conventiei Europene privind drepturile omului dispune ca persoana careia
se imputa savarsirea unei infractiuni trebuie sa dispuna de timpul si de facilitatile
necesare in vederea pregatirii apararii sale.
Constitutia Romaniei consacra in art.24 dreptul de aparare printre drepturile
fundamentale ale omului si legea de organizare judecatoreasca prevede ca in tot cursul
procesului penal partile au dreptul sa fie reprezentate sau, dupa caz, asistate de
aparator. Si Codul de procedura penala in art. 6 garanteaza dreptul de aparare.
Organele judiciare sunt obligate sa asigure partilor deplina exercitare a drepturilor
procesuale in conditiile prevzute de lege.
Codul de procedura penala contine numeroase garantii in ceea ce priveste dreptul
de aparare. Astfel, art. 129 alin. 3 C.Proc.Pen. prevede ca atunci cand invinuitul sau
inculpatul este retinut sau arestat daca nu poate fi adus la cercetare, organul de
urmarire penala ii pune in vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si ii asigura la cerere
reprezentarea.
Potrivit art.130 alin.2 C.Proc.Pen. reconstituirea se face in prezenta invinuitului
sau inculpatului.
Conform art. 250 C.Proc.Pen. organele de cercetare penala il cheama pe inculpat
si ii pune in vedere faptul ca are dreptul de a lua la cunostinta de materialul de urmarire
penala aratandu-i si incadrarea juridica a faptei, il intreaba totodata pe inculpat daca are
de formulat cereri noi sau daca doreste sa faca declaratii suplimentare.
 Art.294 C.Proc.Pen. prevede posibilitatea ca inculpatul si celelalte parti din proces
precum si aparatorii sa ia cunostinta de dosar in tot cursul judecatii.
In faza de judecata partile isi exercita dreptul de aparare si prin folosirea cailor de
atac.
Art.362 prevede ca in anumite limite ca fiecare parte din proces poate ataca cu
apel sentintele penale, iar in art.3852 se arata persoanele care pot face recurs.
In continutul dreptului de aparare este inclusa si asistenta juridica a partilor de
catre un aparator. In acest sens in Legea 51/1995, cat si prin modificarile aduse statutul
profesiei de avocat sunt reglementate conditiile exercitarii acestei profesii.
O alta institutie care se constituie printr-o garantare a dreptului de aparare o
reprezinta ascultarea invinuitului sau inculpatului in diferite etape ale desfasurarii
procesului penal. Astfel, in art.150 alin.1 C.Proc.Pen. se prevede ca masura arestarii
invinuitului sau inculpatului nu va putea fi luata decat dupa ascultarea acestuia.
In cazul in care inculpatul este disparut sau se sustrage de la urmarirea penala
cand mandatul de arestare a fost emis fara ascultarea acestuia, acesta va fi ascultat de
indata ce v-a fi prins.
In cazul prelungirii arestarii preventive potrivit art.159 C.Proc.Pen. inculpatul este
adus in vederea ascultarii sale. Art.237 C.Proc.Pen. prevede obligatia organului de
cercetare penala de a-l cheama pe inculpat sau invinuit si de a-i da explicatii cu privire
la drepturile si obligatiile pe care le are, inclusiv dreptul de aparare.
In vedrea exercitarii in bune conditii a dreptului de aparare, inculpatul aflat in stare
de detentie sau detinere trebuie sa primeasca copia actului de sesizare a instantei
(rechizitoriul).
Potrivit art. 318 C.Proc.Pen. on cazul in care copia actului de sesizare a instantei
nu a fost comunicat inculpatului in termenul prevazut de art. 313 C.Proc.Pen. adica cu
cel putin 5 zile inaintea termenului fixat, inculpatul va cere un nou termen de judecata,
acesta amanandu-se, instanta fiind obligata sa-i acorde acestuia un alt termen de
judecata iar presedintele completului de judecata ii va inmana personal inculpatului
copia actului de sesizare al instantei.
Tot ca o garantie a dreptului de aparare se inscrie si sanctiunea nulitatii absolute
prevazuta de art.297 alin 2 C.Proc.Pen. in cazul in care judecata s-a desfasurat fara ca
inculpatul sa aiba asigurata asistenta juridica atunci cand acesta este obligatorie potrivit
legii.

H. Limba in care se desfasoara procesul penal.

Potrivit art. 7 C.Proc.Pen, text introdus prin Legea 281/2003 in procesul penal
procedura judiciara se desfasoara in limba romana. Partile si alte personae chemate in
procesul penal pot folosi limba maternal dar actele procedurala vor fi incheiate in limba
romana. Partilor care nu vorbesc sau nu inteleg limba romana li se asigura, in mod
gratuit, posibilitatea de a lua la cunostinta de actele dosarului, dreptul de a vorbi si de a
pune concluzii prin intermediul unui interpret.

I. Principiul egalitatii persoanelor in procesul penal.

 Egalitatea in drepturi a cetatenilor este prevazuta in art. 16 alin. 1 si alin. 2 din
Constitutia Romaniei, text potrivit caruia: “cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor
publice fara privilegii si fara discriminari, nimeni nefiind mai presus de lege.”
Art. 21 din Constitutie prevede ca un drept fundamental accesul liber la justitie al
oricarei personae, nici o ingradire in exercitarea acestui drept nu este prevazuta in vreo
lege. Nerespectarea acestui principiu conduce la savarsirea infractiunii de abuz in
serviciu impotriva drepturilor unor persoane..
Sunt cunoscute si alte doua principii:
5 Principiul operabilitatii in procesul penal;
6 Principiul respectarii vietii intime a persoanei.