BILANTUL CONTABIL

Structurile calitative folosite pentru modelarea situatiei patrimoniului sunt cele de activ si pasiv Ele
se explica si definesc simultan prin prisma ecomnomicului, juriticului si financiarului.
Din punct de vedere juridic activul, prin compozitia lui grupeaza elementele in bunuri reale si
creante(drepturi asupra persoanelor)iar pasivul in capital propriu si datorii.
Prin prisma economica in subdiviziunile activului si pasivului trebuie sa se faca distinctie intre
structurile privind activitatea de imvestitie si activitatea de exploatare,astfel activul se imparte in activ de
imvestitie si in activ de exploatare (stocuri creante ,lichiditati), iar pasivul in capitaluri si datorii, din care,
datorii financiare si datorii de exploatare.
Perspectiva financiara grupeaza activele in fuctie de lichiditatea acestora ,iar pasivul, in functie de
exigibilitatea lor (termen de plata).
Astfel putem deprinde in structura activului active durabile stocuri active realizabile si
disponibile(lichiditatii)iar cea a pasivului in capitaluri permanente (pe termen lung )si pe termen scurt.In
situatia in care obiectul modelarii bilantiere este fundamentat pe categoria resurse economice ,activul
desemneaza utilizarea resurselor in activitatea economica sau sociala iar pasivul ,originea
resurselor(provenienta acestora).
In cadrul activului sunt delmitate utilizari permanente sau durabile de resurse sub forma de bunuri de
imvestitie ,utilizari temporare sau curente sub forma de stocuri ,creante si valori mobiliare de plasament.
Pasivul prin structura sa delimiteraza cele trei modalitati de formare a resurselor si anume:
Resurse permanente sau pe termen lung ,furnizate de proprietar (individual sau asociatii), resurse
temporare curente,asigurate de terti (furnizori, banci, obligatari), si resurse rezultat,sub forma profiturilor
realizate in cadrul fiecarui exercitiu financiar.
Astfel, privind in genere, putem spune ca activul,prin componenţa sa evidentieaza destinatia si
lichiditatea bunurilor economice, iar pasivul clasificarea surselor de finantare in functie de modul de
constituire (surse proprii-straine)si exigibilitatea lor.
Analizat prin prisma teoriei modelarii,bilantul contabil este simultan un model structural si global,
prin intermediul caruia se asigura o reprezentare a patrimoniului pornind de la partile sale
componente catre caracteristicile de ansamblu.
Astfel in cadrul bilantului contabil.patrimoniul este reprezentat prin prisma activului si pasivului,
in cadrul activului, elementele multimii de activ fiind grupate in raportul destinatiei bunurilor economice
utilizate si gradul de lichiditate in active imobilizate,circulante, si active de regularizare si asimilate .La
randul lor activele imobilizate sunt diferentiate in imobilizari necorporale corporale si financiare ,cele
circulantre sunt impartite in raport de forma pe care o imbraca in stocuri de productie in curs de executie
,creante ,plasamente si disponibilitati banesti.
Cat priveste pasivul, elementele multimii de pasiv sunt grupate in raport de caile de formare a
surselor de finantare in capitaluri proprii,provizioane pentru riscuri si cheltuieli si pasive de regularizare
precum si in functie de gradul lor de exigibilitate, permanente si curente.
Dispunerea activului in cadrul bilantului contabil este de regula cea imversa lichiditatii activelor, de
la cele mai putin lichide, cum sunt imobilizarile necorporale,pana la cele mai lichide,adica catre
disponibilitatile banesti,care,imbraca deja forma de bani.Analizand elementele pasivului putem observa
dispunerea acestora imvers exigbilitatii surselor de finantare incepand cu elementele capitalului propriu,
continuand cu datoriile pe termen lung si cu cele curente sau pe termen scurt.
 Astfel, structura bilantiera poate prezenta mai multe forme(abordari) folosind elementele
patrimoniale in mai multe abordari:
I. Prima dintre acestea se bazeaza pe conceptul de patrimoniu ,definit ca ansamblul bunurilor corporale si
necorporale , al drepturilor si obligatiilor ce caracterizeaza situatia unei entitati patrimoniale la un moment
dat.Astfel, pornind de la acest concept bilantul poate fi privit in mai multe moduri:
A)ECONOMIC
B) JURIDIC

PARTEA ECONOMICA pune in fata utilizarile cu resursele,generand urmatoarea ecuatie:

UTILIZARI= RESURSE
SAU
ACTIV = PASIV

Acest tip de bilant permite sa raspunda unor intrebari,cum ar fi:

-de unde provin fondurile necesare finanterii necesitaitlor inteprinderii ?
-care sunt necesitatile si care a fost utilizarea data resurselor de care intreprinderea a dispus?
astfel de intrebari ofera posibilitatea unei previzionari si dezvoltarii viitoare a societatii.

A doua si ultima abordare bilantiera “patrimoniala” ABORDAREA JURITICA prezinta bilantul ca o lista
de drepturi de proprietate si creante inscrise in activ,si de obligatii catre terti care sunt inscrise in pasiv
Aceasta abordare are la baza o relatie care este urmatoarea:
SN = A-D

SN-situatia neta(capitalurii propri)

A-active
D-datorii fata de terti

CONTUL DE PROFIT SI PIERDERE

Bilantul contabileste considerat documentul ce descrie pozitia a unei inteprinderi la un moment
dat,indicand si marimea rezultatului .Apare insa necesara prezenta unui alt instrument de modelare
coontabila care sa explice modul de constituire a rezultatului si a permita desprinderea unor concluzii
legate de performantele activitatii inteprinderii.Acest instrument este cea de-a doua componena a situatiilor
financiare si anume contul de profit si pierdere.
In aceasta optica,inteprinderea devine un centru de calcul economic,calculul avand la baza:
- valorile produse si vandute pe piata clientilor,denumite genericVENITURI;
- valorile utilizate pentru obtinerea unor venituri, care sunt constituite in costuri angajate pe alte piete,
denumite cheltuieli.Aceasta reprezinta, in fapt, renumerarea factorilor de productie
Din comparara celor doua marimi valorice se obtine un rezultat. Acesta poate fi o marime valorica
pozitiva,denumita profit, atunci cand veniturile sunt mai mari decat cheltuielile,sau o marime valorica
negativa, denumita pierdere, atunci cand veniturile sunt mai mici decat cheltuielile.
 In contextul economiei de piata, inteprinderea are ca obiectiv obtinerea profitului.Astfel, profitul poate fi
considerat o imbogatire, deci o resursa, pe cand pierderea este o saracie, fiind asimilata unor utilizari fara
asigurarea unui contraechivalent valoric.
In prezentarea contului de profit si pierdere sunt conturate doua modele de expunere a cheltuielilor si
veniturilor: unul ia in considerare natura economica a acestora,celalalt pleaca de la functiile sau activitatile
unei interprinderi (deci de la destinatia veniturilor si cheltuielilor).
Ca forma, contul de profit si pierdere se poate prezenta astfel:
-sub forma de tabel bilateral sau forma de cont(schema orizontala)
-sub forma de lista(schema verticala)
Contul de profit si pierdere sintetizeaza fluxurile economice, respectiv veniturile si cheltuielile perioadei
de gestiune.
Veniturile cuprind valoarea tuturor actelor de imbogatire a intreprinderii legate sau nu de activitatea sa
normala si curenta. Partea preponderenta a veniturilor o reprezinta cifra de afaceri realizata de
inteprindere in cursul exercitiului.
Cheltuielile constituie ansamblul elementelor de costuri suportate de inteprindere in cursul exercitiului.
Daca bilantul contabil permite o cunoastere a pozitiei financiare a intreprinderii,contul de profit si
pierdere ofera informatii asupra activitatii inteprinderii,a modului cum aceasta isi gestioneaza afacerile prin
dimensiunea veniturilor,cheltuielilor si rezultatelor pe care le genereaza.
Directiva a IV a europeana privind documentele contabile de sinteza ale societatilor de capitaluri
instituie scheme obligatorii pentru prezentarea contului de profit si pierdere. Totusi, datorita diferentelor de
cultura si traditie contabila din tarile comunitare, obligativitatea prezentarii standadizate a contului de
rezultate se manifesta prin posibilitatea de optiune intre mai multe scheme de cont de profit si pierdere.

STRUCTURA CONTULUI DE PROFIT SI PIERDERE IN NORMALIZAREA CONTABILA

INTERNATIONALA

Organismul international de normalizare contabila (IASC) , considera contul de rezultate ca un

component al ansamblului de situatii financiare destinate procesului de informare financiara.
In “Cadrul de pregatire si prezentare a situatiilor financiare” denumit uzual Cadru conceptual, IASC
a definit elementele care masoara performanta intreprinderii:
- veniturile
- cheltuielile

Veniturile sunt cresteri de avantaje economice in cursul perioadei de gestiune (exercitiul financiar)
sub forma de cresteri de active sau de diminuari de datorii care au ca rezultat cresterea capitalurilor proprii,
sub alte forme decat noile aporturi de capital. Astfel spus un venit este orice crestere de capitaluri proprii
sub alte forme decat noile capitaluri. Astfel spus, un venit este orice crestere de capitaluri proprii, alta decat
cresterea capitalului.
In aceasta definitie se cuprind veniturile care provin din activitatea curenta a intreprinderii sau
venituri propriuzise (vanzari, onorarii, comisioane, dobanzi, etc) cat si alte venituri si plusuri de valori sau
castiguri (plusurile de valoare din reevaluarea activelor, profiturile din cedarea imobilizarilor, etc)

Cheltuielile sunt definite de cadrul conceptual al IASC ca diminuari de avantaje economice, in

cursul unui exercitiu sub forma diminuarii activelor sau cresterii datoriilor si care au generat o scadere de
capitaluri proprii alta decat distribuirile catre proprietarii de capital. Deci orice diminuare de capitaluri proprii
alta decat reducerea de capitaluri social sau distribuirea de dividende constituie o cheltuiala. Se pot
distinge:
- cheltuieli propriu-zise care rezulta din activitatea curenta (cum sunt costul vanzarilor,
cheltuielile de personal, etc.
- pierderile si minusurile de valoare (rezultand din catastrofe
naturale, din vanzarea activelor imobilizate, din variatia cursului imobiliar, etc) si care pot sa rezulte sau nu
din activitati curente ale intreprinderii.