EPISTOLA LUI BARNABA

INTRODUCERE

În Epistola lui Barnaba este pus faţă în faţă creştinismul cu iudaismul, demonstrându-se pe
temeiul Legii vechi superioritatea şi adevărul Legii noi;

Pentru Origen, Epistola lui Barnaba este o carte inspirată în clasa epistolelor soborniceşti sau
generale ale lui Iacov, Petru şi Ioan. În acest sens, scrierea lui Barnaba este inclusă în unele versiuni
ale Canonului Noului Testament. Copiile păstrate până în zilele noastre în Codex Sinaiticus, vorbesc
despre aspectul canonic din prima parte a erei creştine, a acestei cărţi. În investigarea surselor care
păstrează Epistola lui Barnaba, Preotul Dr. Fecioru notează: ... prima ediţie (a apărut) în 1644, cu
primele cinci capitole în versiune latină. Au urmat alte ediţii cu acelaşi text până în 1856, când
Tischendorf a descoperit la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai un manuscris din
secolul IV - Codex Sinaiticus -, care avea, după cărţile Noului Testament, textul integral al epistolei.
În 1873, Mitropolitul Filotei Vrieniu a descoperit într-un alt manuscris din 1058 - manuscrisul
Ierusalimitean 54 - textul integral al Epistolei lui Barnaba.

Nu se poate demonstra cu certitudine, dacă Barnaba a fost colegul sau tovarăşul de lucru al
lui Pavel. Ceea ce se poate şti despre el, este faptul că a trăit în Alexandria Egiptului şi după
cunoştinţele amănunţite despre Templu, preoţie şi despre neamuri, sunt indicaţii că el a fost un evreu
din neam levit.

Activitatea lui poate fi încadrată între evenimentele legate de dărâmarea Templului din anul
70 e. Cr. şi dărâmarea Ierusalimului sub împăratul Hadrian (care a domnit între 117-138).

Această opera a patristicii apostolice, este o carte de tip alegoric. Ea se înscrie în şirul
genurilor de acest fel din civilizaţia iudaică a primului secol al erei creştine. Partea specială a acestei
scrieri o formeaza cap. 1-17. Partea finală, cap. 18:1-20:2 este asemănătoare Didahiei, prezentând un
dualism al căii luminii şi căii întunericului.

Focusul central al epistolei este ţinuta etică a credinciosului într-o atmosferă eschatologică.
Prezentul credinciosului este dominat de rău (Barnaba 2:1 ; 4:1,9), dar în curând, acesta va
experimenta bucuria împărăţiei care vine (Barnaba 4:9b ; 21:3). Deşi creştinul trăieşte în iminenţa
"veacului care va veni" (Barnaba 4:1), el trebuie să privească în mod literar la venirea a doua a
Domnului şi care, pentru Barnaba se va realiza dupa şase mii de ani, urmand principiul Creaţiei,
unde o zi din fiecare zi a Creaţiei reprezintă o mie de ani. În acest context eschatologic, creştinul
trebuie să ia pilda de la Israel, să nu cadă în neascultare (Barnaba 4:13-14). Prezentând o schemă
topica a Epistolei lui Barnaba, teologul R. A. Kraft, concepe urmatorul plan:

A. Ce cere Domnul (Barnaba 2:1-3:6).

 B. Fiţi gata în vederea judecăţii care vine pentru toţi (Barnaba 4:1-14).

C. Suferinţele Domnului (Barn. 5:1-8:7).

1. De ce a suferit Domnul în trup (Barn. 5: 1-6:19).

2. Suferinţa Domnului prefigurată în Scripturi (Barn. 7:1-8:7)

D. Înţelegerea "circumcizionată" (Barn. 9:1-10:12)

1. "Adevăratul înţeles" al "circumciziunii" (Barn. 9:1-9).

2. Înţelegerea corectă a Legii Mozaice (Barn. 10:1-12).

E. Prefigurarea Botezului şi a crucii (Barn. 11:1-12:11).

F. Legământul şi adevăraţii lui beneficiari (Barn. 13:1-14:9).

G. Despre Sabat (Barn. 15;1-9).

H. Despre Templu (Barn. 16:1-10).

I. Concluzie (Barn. 17:1-2).

--------------------

fragment din lucrarea de doctorat a Rev. Lazăr Gog

EPISTOLA LUI BARNABA

CAPITOLUL I

1. Salutări, fiii şi fiicele mele, în numele Domnului nostru Iisus Hristos, care ne-a iubit în
pace.

2. Mă bucur nespus şi peste măsură de duhul vostru fericit şi plin de slavă, căci poruncile lui
Dumnezeu sunt mari şi bogate în ce vă priveşte pe voi, care aţi primit harul sădit al darului spiritual.
 3. De aceea, mă felicit pe mine însumi şi mai mult, nădăjduind să fiu mântuit, căci văd în
adevăr Duhul turnat peste voi, de la bogatul Domn al dragostei. În aşa măsură am fost lovit de uimire
de sosirea voastră mult dorită.

4. Aşadar, fiind convins de aceasta şi ştiind în sinea mea că, de când am vorbit printre voi,
Domnul m-a ajutat în multe privinţe în calea neprihănirii, sunt întru totul împins să vă iubesc mai
mult chiar decât propriul suflet, căci o mare credinţă şi dragoste locuieşte în voi în nădejdea acestei
vieţi.

5. Având în vedere şi faptul că, dacă iau aminte să vă comunic o parte din ceea ce am primit,
aceasta se va întoarce spre răsplătirea mea, pentru că am sprijinit asemenea duhuri ca ale voastre. De
aceea mi-am dat osteneala să vă scriu în câteva cuvinte, pentru ca, împreună cu credinţa, şi
cunoştinţa să vă fie desăvârşită.

6. Căci există trei doctrine stabilite de Domnul: nădejdea vieţii, începutul şi sfârşitul.

7. Căci Stăpânul ne-a făcut cunoscute lucrurile trecute prin profeţi, precum şi cele care sunt
aproape şi ne-a dat primele roade ale cunoştinţei despre lucrurile care vor veni. De aceea, întrucât
vedem fiecare din aceste lucruri împlinindu-se după cum a spus El, se cuvine să ne apropiem mai
deplin şi mai mândri de altarul Lui;

8. dar eu, nu ca un stăpân, ci ca unul dintre voi, vă voi arăta câteva lucruri prin care să vă
puteţi bucura chiar acum.

CAPITOLUL II

1.De aceea, pentru că zilele sunt rele şi adversarul nostru are autoritatea, ar trebui să fim cu
băgare de seamă la noi înşine şi să căutăm poruncile Domnului.

2. Căci sprijinitorii credinţei noastre sunt teama şi răbdarea, iar cei care luptă de partea
noastră sunt îndelunga răbdare şi înfrânarea.

3. Aşadar, acestea rămân pure în lucrurile privitoare la Domnul, iar înţelepciunea şi

înţelegerea, ştiinţa şi cunoaşterea se bucură împreună cu ele.

4. Căci Dumnezeu ne-a făcut de cunoscut prin toţi profeţii că nu doreşte nici sacrificii, nici
arderi de tot, nici jertfe; căci El spune undeva:

5. "Care este scopul mulţimii jertfelor voastre?" spune Domnul. "Sunt sătul de arderile de tot
ale berbecilor; nu doresc grăsimea mieilor, nici sângele boilor şi ţapilor, nici să vă văd venind
înaintea Mea. Căci cine a cerut aceste lucruri din mâinile voastre? Nu mai adăugaţi altele, ca să-Mi
batjocoriţi curţile. Dacă aduceţi făină bună, este zadarnic; tămâia este o urâciune înaintea Mea; nu
pot să îndur lunile voastre noi şi sabatele; sufletul meu urăşte posturile, sărbătorile şi ospeţele
voastre."
 6. Aşadar, El a făcut aceste lucruri fără valoare, pentru ca noua lege a Domnului nostru Iisus
Hristos, liberă de jugul obligaţiei, să aducă un dar care nu este făcut de mâinile noastre.

7. Din nou, El le spune: "Am cerut Eu părinţilor voştri, când au ieşit din ţara Egiptului, să Îmi
aducă arderi de tot şi jertfe?

8. Nu le-am cerut Eu mai degrabă aceasta: Nici unul din voi să nu poarte în inimă răutate
împotriva vecinului său şi să nu iubească jurământul strâmb?”

9. Noi ar trebui să pricepem, din moment ce nu suntem lipsiţi de înţelegerea sensului

bunătăţii lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru că El ne spune cum se cuvine să ne apropiem de El,
întrucât doreşte să ne caute pe noi, care rătăcim ca nişte oi.

10. De aceea, El ne vorbeşte în felul acesta: „O inimă frântă este jertfa plăcută lui Dumnezeu;
un miros de o dulce savoare pentru Dumnezeu este o inimă care Îl glorifică pe Cel ce a făcut-o”. Prin
urmare, ar trebui, fraţilor, să ne cercetăm atent cu privire la mântuire, ca nu cumva cel rău să se
strecoare printre noi şi să ne îndepărteze de viaţă.

CAPITOLUL III

1. De aceea, cu privire la aceste lucruri, El le spune din nou: „De ce postiţi înaintea Mea,
spune Domnul, ca să se audă strigătul glasului vostru? Nu acesta este postul ales de Mine, zice
Domnul, ca un om să-şi chinuiască sufletul;

2. nici să vă curbaţi gâtul ca un inel, nici să şedeţi pe sac şi cenuşă - nici pe acesta să nu-l
numiţi post plăcut Domnului”.

3. Dar nouă, El ne spune: „Iată postul ales de Mine, spune Domnul, nu ca un om să-şi
chinuiască sufletul, ci să dezlege lanţurile nedreptăţii şi nodurile învoielilor violenţei; lasă liberi pe
cei răniţi şi desfă orice înţelegere nedreaptă; frânge pâinea cu cel flămând şi dacă zăreşti pe cineva
gol, îmbrăcă-l; adu-i în locuinţa ta pe cei fără adăpost, nu dispreţui pe cel umil şi nu te îndepărta de
cei din casa ta;

4. atunci lumina ta va răsări devreme, vindecarea ta va izvorî repede, neprihănirea va merge

înaintea ta şi gloria Domnului te va înconjura;

5. atunci vei striga şi Domnul te va asculta; pe când încă vei vorbi, El va spune: „Iată-Mă,
sunt aici, dacă îndepărtezi de la tine întovărăşirile rele, urzelile şi cârtirea, dacă vei da din toată inima
pâinea ta celui flămând şi dacă vei avea milă de sufletul umil”.

6. Dumnezeu cel îndelung răbdător, întrucât văzuse dinainte că poporul pe care îl pregătise
pentru preaiubitul Lui va crede în simplitate, ne-a arătat mai dinainte toate lucrurile acestea, ca noi să
nu fim străini de legea lor.

CAPITOLUL IV
 1. Se cuvine aşadar, ca noi, care cercetăm mult lucrurile apropiate, să căutăm acele lucruri
care pot să ne mântuiască. Să ocolim deci pe de-a-ntregul toate lucrările nedreptăţii şi să urâm
greşeala vremii de acum, ca să fim iubiţi în vremea care vine.

2. Să nu ne lăsăm sufletul liber să alerge cu oamenii păcătoşi şi răi, nici să nu lăsăm să

ajungem asemenea lor.

3. Judecata, care este încheiată, este aproape, cu privire la ceea ce este scris, după cum spune
Enoh. Căci scopul pentru care Domnul a scurtat vremurile şi zilele este ca preaiubiţii Lui să se
grăbească şi să intre în moştenirea Lui.

4. Şi profetul vorbeşte în acest fel: „Zece împărăţii vor stăpâni pe pământ; şi se va ridica după
ele un rege neînsemnat, care va smeri trei regi sub stăpânirea unuia”.

5. Şi Daniel vorbeşte într-un mod asemănător cu privire la el: „Şi am văzut a patra fiară, rea,
puternică şi mai cumplită decât toate fiarele de pe pământ; am văzut cum i-au crescut zece coarne şi
dintre ele un corn mic, într-o parte, care a smerit sub el trei din coarnele cele mari”.

6. De aceea, voi trebuie să înţelegeţi. Şi, mai mult, vă cer aceasta ca unul dintre voi, care vă
iubeşte deosebit şi pe deplin, chiar mai presus de sufletul său, ca voi să fiţi cu luare aminte cu privire
la voi şi să nu fiţi ca unii oameni, ca să adăugaţi păcatelor voastre, spunând că legământul lor este şi
al nostru. Într-adevăr, este al nostru; dar ei l-au pierdut pentru totdeauna, după ce Moise îl primise
deja.

7. Căci Scriptura ne spune: „Iar Moise s-a aflat pe munte, postind timp de patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi şi a primit legământul de la Domnul - table de piatră, scrise cu degetul mâinii
Domnului”. Însă ei l-au pierdut când s-au întors spre idoli.

8. Căci Domnul îi spune astfel lui Moise: „Moise, coboară repede, căci poporul tău, pe care l-
ai scos din ţara Egiptului, a săvârşit nelegiuirea”. Moise a înţeles şi a spart cele două table din
mâinile lui şi legământul care era pe ele a fost rupt, aşa încât legământul preaiubitului Iisus să fie
pecetluit în inimile noastre în nădejdea credinţei Lui.

9. Acum, deşi doream să vă scriu multe lucruri, nu ca un stăpân, ci cum se potriveşte unuia
care vă iubeşte, ca să nu pierdem lucrurile pe care le avem, am fost plin de râvnă să vă scriu, ca şi
cum aş fi unul care este mai prejos decât voi. Aşadar, să fim cu băgare de seamă la ultimele zile; căci
întreaga vreme a credinţei noastre nu ne va folosi la nimic dacă acum, în vremea nedreptăţii şi
printre pietrele de poticnire care vin, nu rezistăm, aşa cum se cade fiilor lui Dumnezeu,

10. pentru ca cel rău să nu se poată strecura pe neaşteptate. Să fugim de toată deşertăciunea şi
să urâm cu totul calea cea rea. Atunci când intraţi în casele voastre, să nu staţi singuri, ca şi cum aţi fi
fost deja îndreptăţiţi; ci adunaţi-vă împreună, întrebându-vă unii pe alţii cu privire la lucrurile care vă
sunt de folos tuturor.
 11. Căci Scriptura spune: „Vai de cei care sunt înţelepţi după părerea lor şi învăţaţi în ochii
lor”. Să fim duhovniceşti: să fim un templu desăvârşit pentru Dumnezeu. Atâta vreme cât El se află
în voi, trăiţi în teamă de Domnul şi luptaţi să păziţi poruncile Lui, ca să vă bucuraţi în orânduirile
Lui.

12. Domnul va judeca lumea fără să aibă în vedere faţa omului; fiecare va primi după cum a
făcut; dacă a fost bun, neprihănirea va merge înaintea lui; dar dacă a fost rău, răsplata răutăţii va fi
înaintea lui.

13. Să fim cu băgare de seamă, ca nu cumva, pentru că suntem deja aleşi, să ne odihnim şi să
dormim în păcatele noastre, iar conducătorul răutăţii, punând stăpânire pe noi, să ne scoată din
împărăţia Domnului.

14. Şi, mai mult, fraţii mei, aveţi în vedere aceasta: când vedeţi că, după atât de multe semne
şi minuni care s-au petrecut în Israel, ei totuşi au fost lepădaţi, să fim cu luare aminte, căci, după
cum este scris, mulţi dintre noi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.

CAPITOLUL V

1. Din această pricină a răbdat Domnul ca trupul Lui să fie supus putrezirii, ca noi să putem fi
sfinţiţi prin iertarea păcatelor, care are loc prin stropirea cu sângele Lui.

2. Căci cu privire la El sunt scrise anumite lucruri care au de-a face cu Israelul şi altele care
ne privesc pe noi. Întrucât El spune că a fost rănit pentru nedreptăţile noastre, lovit pentru păcatele
noastre; prin rănile Lui noi suntem tămăduiţi. El a fost dus ca o oaie la măcelărie şi ca un miel mut
înaintea celor ce îl tund.

3. De aceea, se cuvine să aducem mulţumiri deosebite Domnului, pentru că ne-a făcut

cunoscute lucrurile trecute, ne-a dat înţelepciune cu privire la cele care sunt aproape şi nu ne-a lăsat
fără o înţelegere a celor care privesc viitorul.

4. Căci Scriptura spune că nu pe nedrept se întinde laţul pentru păsări. Aceasta înseamnă că
pe drept va pieri omul care, cunoscând cărarea neprihănirii, se închide pe el însuşi pe calea
întunericului.

5. Gândiţi-vă şi la aceasta, fraţii mei: dacă Domnul a suferit pentru sufletele noastre, deşi era
Domnul întregii lumi, căruia Dumnezeu I-a spus la întemeierea lumii: „Să facem om după chipul şi
asemănarea noastră”, cum a putut El să sufere de mâna omului? Aflaţi voi!

6. Profeţii au primit de la El harul şi au profeţit cu privire la El. Însă El, pentru a face moartea
fără putere şi ca să aducă la lumină învierea din morţi, căci se cuvenea ca El să Se arate în trup,

7. a suferit aceasta, ca să dea părinţilor noştri promisiunea şi, pregătind un nou popor pentru
Sine, să poată arăta, pe când era pe pământ, că va învia pe morţi şi că El Însuşi va executa sentinţa.
 8. Mai departe, deşi îi învăţase pe israeliţi şi făcuse atât de multe semne şi minuni în mijlocul
lor, totuşi ei nu L-au iubit.

9. Dar când El Şi-a ales apostolii, care aveau să predice Evanghelia, aceştia nu erau oameni
neprihăniţi, pentru ca El să arate că venise să îi cheme la mântuire pe cei păcătoşi, nu pe cei
neprihăniţi. Atunci a arătat El că era Fiul lui Dumnezeu.

10. Dar dacă nu ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii să privească la El şi să fie
mântuiţi, dacă ei nu pot privi la razele soarelui, care va pieri într-o zi şi care este lucrarea mâinilor
Lui?

11. Pentru acest motiv a venit în trup Fiul lui Dumnezeu, ca să ia şi să sfârşească cu păcatele
celor ce i-au prigonit până la moarte pe profeţii Săi.

12. De aceea a suferit El chiar aceste lucruri. Dumnezeu spune că trupul Lui a fost lovit
pentru ei. Când vor bate păstorul, oile turmei vor fi risipite.

13. Dar El Însuşi a dorit să sufere astfel, pentru că era nevoie ca El să sufere pe cruce,
întrucât El era ceea ce spunea profeţia despre El: „Cruţă-mi sufletul de sabie” şi apoi „bateţi cuie în
trupul Meu, căci sinagoga celor răi s-a ridicat împotriva Mea”.

14. Iar El spune iarăşi: „Iată, Mi-am dat spatele să fie biciuit şi obrajii să fie loviţi cu pumnul;
Mi-am împietrit faţa”.

CAPITOLUL VI

1. Deci, ce a spus El atunci când a poruncit? „Cine este cel care se ceartă cu Mine? Să stea
împotriva Mea. Sau cine este cel care luptă cu Mine? Să se apropie de Fiul Domnului.”

2. Vai de voi, căci veţi îmbătrâni ca o haină şi vă vor mânca moliile. Iar profetul spune iarăşi:
„El a fost pus ca o piatră tare, să fie zdrobită; iată că voi pune la temelia Sionului o piatră preţioasă,
aleasă, o piatră din unghi de mare preţ”.

3. Şi ce spune el apoi? „Şi cel care crede în El va trăi veşnic.” Atunci, este nădejdea noastră
într-o piatră? Ferească Domnul. Dar se spune astfel pentru că Domnul I-a întărit trupul, căci El
spune: „El M-a făcut ca pe o piatră tare”.

4. Şi iarăşi: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului.” El
spune din nou: „Aceasta este ziua cea mare şi minunată pe care a făcut-o Domnul”.

5. Vă scriu mai simplu, ca să înţelegeţi. Eu sunt the offscouring iubirii voastre.

6. Ce spune iarăşi profetul? „Sinagoga celor răi s-a adunat împrejurul Meu; mă înconjoară
cum înconjoară albinele un fagure de miere şi trag la sorţi pentru îmbrăcămintea Mea.”
 7. De aceea, pentru că El avea să fie arătat şi să sufere în trup, suferinţa Lui a fost arătată
dinainte. Căci profetul îi spune lui Israel: „Vai de sufletul lor, căci s-au sfătuit între ei lucruri rele,
zicând: „Să-L legăm pe cel neprihănit, căci este o piedică pentru noi”.

8. Şi ce le spune celălalt profet, Moise? „Iată, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Intraţi în ţara
bună cu privire la care Domnul a jurat lui Avraam, Isaac şi Iacov şi moşteniţi-o - un pământ unde
curge lapte şi miere.”

9. Ce spune cunoştinţa? Învăţaţi. Ea spune: nădăjduiţi în Iisus, care are să vă fie arătat în trup.
Căci omul este numai ţărână care suferă; fiindcă din ţărâna pământului a fost întocmit Adam.

10. Atunci, ce vrea să spună el când zice: „În ţara bună unde curge lapte şi miere?” Fraţilor,
binecuvântat să fie Domnul, care v-a dat înţelepciune şi cunoştinţă cu privire la lucrurile Lui
ascunse. Căci profetul spune o pildă din partea Domnului. Cine va înţelege, afară de cel înţelept şi
priceput şi care Îl iubeşte pe Domnul lui?

11. Aşadar, după ce ne-a înnoit prin iertarea de păcate, El ne-a dat un caracter nou şi vrea să
avem suflete de copii, întrucât El ne-a făcut noi.

12. Căci, cu privire la noi, Scriptura arată că El spune Fiului: „Să facem om după chipul şi
asemănarea noastră; el să stăpânească peste fiarele pământului, peste păsările cerului şi peste peştii
mării”. Şi, când a văzut cât de bine eram întocmiţi, Domnul a spus: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi
pământul”. Acestea sunt lucrurile pe care le-a spus Fiului.

13. Vă voi arăta din nou cum ne vorbeşte Domnul, căci El are un mod nou în aceste ultime
zile. Domnul a spus: „Iată că cei din urmă vor fi cei dintâi. Căci de aceea a predicat profetul. Intraţi
în ţara unde curge lapte şi miere şi stăpâniţi-o”.

14. Iată că noi am fost modelaţi din nou, după cum spune El prin alt profet: „Iată, zice
Domnul, din aceştia care fac parte dintre cei pe care îi văzuse mai dinainte Duhul Domnului, voi lua
inimile de piatră şi voi pune în ei inimi de carne”, căci El însuşi avea să Se arate în carne şi să
locuiască printre noi.

15. Căci inima noastră este un templu sfânt pentru Domnul.

16. Căci Domnul spune din nou: „Cum Mă voi arăta înaintea Domnului, Dumnezeului Meu
şi voi fi glorificat?” El mai spune: „Îţi voi mulţumi în adunare, în mijlocul fraţilor mei; Îţi voi cânta
în mijlocul adunării sfinţilor.” Noi suntem, deci, cei pe care i-a adus în ţara cea bună.

17. Atunci, ce înseamnă laptele şi mierea? Este vorba de faptul că un copil trăieşte mai întâi
cu miere, apoi cu lapte. La fel şi noi, fiind zoriţi de credinţa în promisiunea Lui şi de Cuvântul Lui,
vom locui şi vom stăpâni pământul.

18. Am spus mai înainte: „Să crească, să se înmulţească şi să stăpânească peste peşti”. Cine
poate să stăpânească peste fiare, peste peşti şi peste păsările cerului? Căci trebuie să observăm că a
stăpâni presupune autoritate, pentru ca omul să-şi exercite domnia prin poruncile pe care le dă.
 19. Prin urmare, dacă aceasta nu se întâmplă acum, El ne-a spus când va avea loc; atunci
când noi vom fi făcuţi desăvârşiţi, ca să devenim moştenitorii legământului Domnului.

CAPITOLUL VII

1. Vedeţi deci, preaiubiţi copii, că Domnul nostru bun ne-a arătat toate lucrurile dinainte, ca
să ştim cui se cuvine să-I dăm laude, dându-I mulţumire pentru toate lucrurile.

2. Prin urmare, dacă Fiul lui Dumnezeu, fiind Domnul care va judeca viii şi morţii, a suferit,
pentru ca loviturile Lui să ne dea nouă viaţa, să credem că Fiul lui Dumnezeu nu putea suferi decât
din pricina noastră.

3. Dar, când a fost răstignit I s-a dat să bea oţet şi fiere. Ce însemnau acestea pentru preoţii de
la templu? Porunca este scrisă astfel: „Oricine nu va posti în ziua de post, va muri de moartea pe care
a poruncit-o Domnul. Întrucât El avea să ofere ca jertfă vasul în care se afla duhul Lui, pentru ca să
fie împlinit modelul dat prin jertfirea lui Isaac pe altar.

4. Ce se spune în cartea profetului? „Să mănânce din ţapul jertfit în ziua de post pentru
păcatele tuturor. Să fiţi cu toţii prezenţi la aceasta. Şi numai preoţii să mănânce din măruntaiele
nespălate, cu oţet”.

5. Care era semnificaţia? „Pentru că Îmi veţi da într-o zi să beau oţet cu fiere, când voi fi gata
să-Mi dau trupul pentru noul Meu popor; mâncaţi-l voi singuri, în vreme ce poporul posteşte şi se
jeleşte în sac şi cenuşă.” A poruncit aceasta pentru a arăta că trebuia să sufere, fiind dat în mâinile
lor.

6. Atunci, cum a dat porunca? Fiţi atenţi. „Luaţi doi ţapi asemănători şi fără cusur şi aduceţi-i
ca dar. Preotul să ia unul din ei şi să-l aducă drept dar de ardere de tot pentru păcat.”

7. Dar ce vor face cu celălalt? Celălalt, a spus El, să fie blestemat. Acum, să vedem cum este
manifestat modelul lui Iisus?

8. „Toţi să scuipe pe el, să-l străpungă, să pună lână purpurie în jurul capului lui şi să-l alunge
în pustie.” Şi după ce s-a făcut aceasta, cel care duce ţapul în pustie ia lâna de pe capul ţapului şi o
pune pe un tufiş, numit rachel, ale cărui mlădiţe obişnuim noi să le mâncăm atunci când le găsim pe
câmp. De aceea fructele e acestui tufiş sunt dulci.

9. Prin urmare, ce înseamnă aceasta? Fiţi cu băgare de seamă. Un ţap este adus la altar, altul
este blestemat, iar cel blestemat este încoronat, căci în ziua aceea îl vor vedea pe cel îmbrăcat într-o
mantie purpurie şi vor spune: „Nu este acesta cel pe care odată nu l-am băgat în seamă, care a fost
răstignit, scuipat şi străpuns?” Într-adevăr, acesta este cel care a spus atunci că este Fiul lui
Dumnezeu.
 10. În ce fel semăna unul cu celălalt? În această privinţă, ţapii erau asemenea Lui: erau fără
cusur şi identici; de aceea, când L-au văzut venind, au fost uimiţi de asemănarea lui cu ţapul. Aşadar,
iată modelul lui Iisus, care avea să sufere.

11. Şi ce înseamnă lâna pusă între coarnele lui? Este modelul lui Iisus, care a fost pus în
biserică. Căci cel care doreşte să ia lâna purpurie trebuie să sufere multe lucruri, căci ghimpele este
groaznic şi, după necaz, va intra în stăpânirea lui. Aşa a spus El: „Cei care doresc să Mă vadă şi să
pună mâna pe împărăţia Mea, trebuie să Mă primească prin necazuri şi suferinţe”.

CAPITOLUL VIII

1. Şi ce model credeţi că reprezenta porunca dată lui Israel - ca oamenii care păcătuiseră să
aducă un viţel, care după ce era înjunghiat, era ars, iar copiii luau cenuşa, o aruncau în vase şi
puneau în jurul unui băţ lână purpurie şi isop? Iată din nou modelul crucii şi al lânii purpurii; astfel
copiii stropeau oamenii unul câte unul, ca să fie curăţiţi de păcatele lor.

2. Iată deci în ce fel vă vorbeşte El vouă cu simplitate. Viţelul Îl reprezintă pe Iisus; oamenii
păcătoşi, care îl aduc în dar sunt oamenii care L-au dus să fie înjunghiat. Dar acum, în faţa noastră
nu mai stau oameni şi slava nu mai aparţine păcătoşilor.

3. Copiii ca stropeau cu sânge sunt cei care ne-au adus vestea bună a iertării de păcate şi a
purificării inimii, cărora El le-a dat autoritatea Evangheliei, ca ei să o predice, fiind doisprezece la
număr, ca o mărturie pentru seminţiile lui Israel, care erau doisprezece.

4. Şi, atunci, de ce erau copiii aceia trei la număr? Ca o mărturie pentru Avraam, Isaac şi
Iacov, care sunt mari înaintea lui Dumnezeu.

5. Şi ce semnifică lâna de pe băţ? Faptul că împărăţia lui Iisus este pe cruce şi că, cei care vor
nădăjdui în El, vor trăi veşnic.

6. Şi de ce apar şi lâna şi isopul deopotrivă? Pentru că zilele când vom fi salvaţi în împărăţia
Lui vor fi rele şi ticăloase, iar cel al cărui trup este îndurerat este vindecat prin purificarea isopului.

7. Şi lucrurile care s-au petrecut din această pricină ne sunt arătate nouă, dar sunt
necunoscute lor, pentru că ei nu au ascultat glasul Domnului.

CAPITOLUL IX

1. Cu privire la urechile noastre, El spune din nou despre felul în care ne-a circumcis inima.
Prin profetul, Domnul spune: „M-au ascultat cu auzul urechilor lor”; şi iarăşi zice: „Cei ce sunt
departe vor auzi cu urechile lor; ei vor şti ce am făcut Eu; tăiaţi-vă împrejur inima”, zice Domnul.

2. Din nou, El spune: „Ascultă, o, Israel, căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu tău”; şi Duhul
Domnului a profeţit iarăşi: „Cine este cel care vrea să trăiască veşnic? Să asculte glasul Fiului Meu”.
 3. El spune iarăşi: „Ascultă, o, cerule şi ia aminte, o, pământ, căci Domnul a spus aceste
lucruri ca mărturie. Ascultaţi glasul Domnului, voi, conducători ai popoarelor”. Din nou, El spune:
„Ascultaţi voi, copii, la glasul celui ce strigă în pustie”.

4. Căci pentru aceasta v-a tăiat El împrejur auzul, ca atunci când auzim cuvântul Lui, să
credem; căci s-a terminat cu tăierea împrejur în care şi-au pus ei încrederea. El a spus că circumcizie
nu este cea făcută în carne; dar ei au încălcat porunca Lui, căci au fost amăgiţi de un înger rău.

5. El le spune: „Domnul Dumnezeul vostru vă zice - aici găsesc o poruncă nouă - nu

semănaţi între spini, ci tăiaţi-vă împrejur în Domnul”. Şi ce spune El? „Tăiaţi împrejur împietrirea
inimii voastre şi nu vă înţepeniţi grumazul. Iată, zice Domnul, toţi păgânii sunt necircumcişi în
prepuţul lor, dar acest popor este necircumcis în inima lui”.

6. Dar El vă spune: „Într-adevăr, oamenii erau circumcişi ca pecete pentru ei”; dar la fel fac
şi sirienii şi arabii şi toţi preoţii idolilor. Sunt şi ei parte a legământului? Căci şi egiptenii practică
circumcizia cu toţii.

7. Prin urmare voi, copii ai iubirii, învăţaţi cu privire la aceste lucruri că Avraam, primul care
a aplicat circumcizia, s-a tăiat împrejur privind înainte, prin duhul, spre Iisus, după ce primise
doctrinele celor trei litere.

8. Căci El spune: „Şi Avraam a tăiat împrejur din casa lui optsprezece şi încă trei sute de
oameni”. Ce se poate cunoaşte prin aceasta? Observaţi că sunt menţionaţi mai întâi cei optsprezece şi
apoi, după o pauză, ceilalţi trei sute. În cei optsprezece, IH, Îl avem pe Iisus; iată pentru ce acea
cruce a literei T avea să aducă harul răscumpărător, sunt menţionaţi şi cei trei sute. Deci, el Îl arată
pe Iisus în cele două litere, IH, şi crucea în litera T.

9. Cel ce a pus în noi darul întipărit al învăţăturii Sale, cunoaşte aceasta. Nimeni nu a primit
de la mine o relatare mai adevărată decât aceasta, dar ştiu că voi sunteţi vrednici de ea.

CAPITOLUL X

1. Dar, prin ceea ce spunea Moise: „Să nu mâncaţi porc, nici vultur, nici şoim, nici cioară,
nici vreun peşte care nu are solzi”, el avea în gând aceste trei doctrine.

2. Căci, la sfârşit, le-a spus în Deuteronom: „Voi rândui în faţa acestui popor poruncile
Mele”. Deci, porunca lui Dumnezeu nu este ca ei să nu mănânce, ci Moise vorbea în sens spiritual.

3. El vorbea despre porc, cu următorul înţeles: „Să nu staţi cu oameni, vroia el să spună, care
sunt asemenea porcilor, căci, atunci când devin destrăbălaţi, Îl uită pe Dumnezeul lor, dar atunci
când sunt în nevoie, se gândesc la Domnul; atunci când mănâncă, porcul nu îşi cunoaşte stăpânul,
dar guiţă când îi este foame, iar când primeşte mâncare, face din nou linişte.”

4. „Să nu mâncaţi nici vultur, şoim, uliu sau cioară.” Vrea să spună să nu vă alipiţi şi să nu fiţi
ca oamenii de acest fel, care nu ştiu cum să-şi asigure prin muncă şi sudoare cele necesare lor, ci - în
nedreptatea lor - pun mâna pe bunurile altora şi, ca şi cum ar umbla nevinovaţi, se uită şi observă pe
cine să prade, din cauza pizmei lor. Ei fac la fel ca aceste păsări, care nu îşi asigură hrana prin trudă,
ci stau trândave, căutând cum să mănânce trupul altora, nimicind prin răutatea lor.

5 „Să nu mâncaţi, spune el, mreană, polypus sau sepie.” Aici el vrea să spună să nu vă alipiţi
sau să nu deveniţi ca acest fel de oameni, care nu sunt deloc evlavioşi şi care au fost deja condamnaţi
la moarte, după cum aceşti peşti blestemaţi înoată în adâncuri, fără să plutească, la fel ca alţii, ci
locuiesc în mâlul din adâncul mării.

6 Altfel, spune el, „Să nu mâncaţi iepure”, adică să nu vă dedaţi la pofte împotriva firii;

7 „nici să nu mâncaţi hienă”, adică să nu comiteţi adulter,

8 „nici să nu mâncaţi nevăstuică”, adică să nu săvârşiţi cu gura voastră lucruri necurate în ce

priveşte mâncarea.

9 Aşadar, Moise a spus aceste trei doctrine prin Duhul. Dar ei, potrivit poftelor firii lor, le-au
primit ca referindu-se la mâncare.

10 Şi David a primit cunoştinţa cu privire la aceleaşi trei doctrine şi spune în mod

asemănător: „Binecuvântat este omul care nu merge la sfatul celor răi - aşa cum merg peştii în
întuneric, în adâncimile mării, care nu se opreşte pe calea celor păcătoşi - aşa cum păcătuiesc,
asemeni unui porc, cei care pretind că se tem de Domnul, şi care nu se aşază pe scaunul celor care
nimicesc pe alţii”, precum stau păsările gata de pradă. În sfârşit, aveţi şi o poruncă referitoare la
mâncare;

11 dar Moise a spus: „Mâncaţi tot ce are copita despicată şi rumegă”. Ce a vrut să spună cu
aceasta? Cel ce ia mâncarea îl cunoaşte pe cel care îl hrăneşte şi, încrezându-se în el, pare să se
bucure. Deci el are dreptate cu privire la această poruncă. Ce înseamnă aceasta? Apropiaţi-vă de cei
care se tem de Domnul, care umblă în legea Lui, căci L-au primit în inima lor. Staţi lângă cei care
vorbesc despre poruncile Domnului şi le cercetează, lângă cei care ştiu că practicarea lor este o faptă
a bucuriei şi care meditează la cuvântul Domnului. Ce înseamnă cele cu copita despicată? Faptul că,
cel neprihănit umblă în această viaţă aşteptând-o pe cea sfântă. Iată cât de bine a făcut Moise legile
acestea;

12 dar cum era cu putinţă pentru ei să observe şi să înţeleagă aceste lucruri? Dar noi, care am
înţeles bine poruncile, le rostim aşa cum a dorit Domnul. Din această pricină El ne-a circumcis
urechile şi inimile, ca să înţelegem aceste lucruri.

CAPITOLUL XI

1. Să ne întrebăm, deci, dacă Domnul a vrut să ne arate dinainte lucrurile privitoare la apă şi
la cruce. În ce priveşte apa, este scris - referitor la Israel - că ei nu vor primi botezul care aduce
iertarea de păcate, ci vor constitui unul pentru ei înşişi.
 2. Prin urmare, profetul spune astfel: „Fiţi uimite, o, ceruri iar pământul să se teamă de
aceasta; căci poporul acesta a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, fântâna vieţii, şi şi-au
săpat puţuri crăpate.

3. Este muntele Meu sfânt, Sionul, o stâncă pustie? Veţi fi ca puii unei păsări, care au zburat
când cuibul a fost îndepărtat”.

4. Iar profetul spune iarăşi: „Voi merge înaintea ta şi voi netezi munţii. Voi sparge uşile de
bronz şi voi frânge barele de fier; îţi voi da comorile ascunse şi nevăzute din întuneric, ca ei să ştie
că Eu sunt Domnul Dumnezeu”, iar El va locui în peştera înaltă a stâncii celei puternice.

5. ce spune El despre Fiul? Apa Lui este credincioasă. Îl veţi vedea pe rege în gloria Lui şi
veţi trăi în frică de Domnul.

6. În altul dintre profeţi, El spune din nou: „Cel ce face astfel de lucruri va fi ca un pom care
creşte lângă un izvor de apă, îşi dă rodul la vremea lui şi frunzele lui nu se vestejesc; tot ceea ce face
va prospera.

7. Nu tot aşa este cu cei răi; ei sunt ca praful pe care îl spulberă vântul pe suprafaţa
pământului; de aceea, cei răi nu pot ţine capul sus în ziua judecăţii, nici păcătoşii în adunarea celor
neprihăniţi: căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea celor răi duce la pieire”.

8. Băgaţi de seamă cum a pus El împreună apa şi crucea. Căci El vrea să spună:
„Binecuvântaţi sunt cei care, nădăjduind în cruce, au coborât în apă”. Căci El vorbeşte despre o
răsplată care va fi dată la vremea potrivită. El spune apoi: „Vă voi da ceea ce vi se cuvine”. Dar
atunci când zice că frunzele lor nu vor cădea, vrea să spună: „Orice cuvânt care va ieşi din gura ta cu
credinţă şi dragoste, va fi pentru mulţi un refugiu şi o nădejde”.

9. Şi un alt profet spune: „Şi pământul lui Iacov a fost lăudat dincolo de hotarele
pământului”. Spunând aceasta, se referă la faptul că El va glorifica vasul care are Duhul Lui.

10. Şi ce spune mai departe? Un râu curgea în dreapta, pe malurile lui creşteau pomi frumoşi
şi oricine mănâncă din ei va trăi în veac.

11. Prin aceasta, El vrea să spună că intrăm în apă plini de păcat şi de necurăţie şi ieşim
purtând roade în inimă, având în duhul nostru teamă şi nădejde în Iisus. Şi oricine va mânca din
pomi va trăi veşnic. Adică „Oricine, spune El, va auzi aceste cuvinte şi va crede, va trăi în veci”.

CAPITOLUL XII

1. În acelaşi fel se referă la cruce în alt profet, care spune: „Când se vor împlini aceste
lucruri? Domnul spune: Când pomul se va pleca şi se va ridica din nou şi când va curge sânge din
el”. Avem iarăşi o profeţie privitoare la cruce şi la Cel ce va fi răstignit.

2. Prin Moise, El spune din nou - când Israelul era atacat de duşmani, pentru ca să le
amintească atunci când luptau cu vrăjmaşii, că au fost eliberaţi din moartea pentru păcatele lor,
Duhul a spus inimii lui Moise să facă forma unei cruci şi a celui cea avea să sufere, pentru că, spune
El, dacă ei nu vor nădăjdui în El, vor fi veşnic atacaţi. Prin urmare, Moise a aşezat armă lângă armă
pe câmpul de luptă şi, stând mai sus decât toţi, şi-a ridicat mâinile, şi astfel a învins Israel; apoi, când
le-a lăsat jos, israeliţii au fost din nou măcelăriţi.

3. Din ce cauză? Pentru ca ei să ştie că nu vor fi mântuiţi decât prin nădejdea în El.

4. În alt profet, El spune din nou: „Toată ziua Mi-am întins mâinile spre un popor
neascultător, care vorbeşte împotriva căii Mele drepte”.

5. Moise face iarăşi un alt model al lui Iisus, care se cuvenea să sufere pentru ca alţii să
trăiască, model pe care au crezut că l-au distrus când Israelul a căzut. Căci Domnul a făcut ca toţi
şerpii să-i muşte şi au murit, din moment ce Eva a încălcat porunca din cauza şarpelui, pentru ca El
să îi convingă de faptul că, pentru nelegiuirile lor, ar trebui să fie daţi chinurilor morţii.

6. În cele din urmă, însuşi Moise, după ce a dat poruncă să nu fie printre ei chipul cioplit sau
turnat al unui zeu, a făcut el unul, ca să arate modelul lui Iisus. Aşadar, Moise face un şarpe de
aramă, îl pune sus şi cheamă poporul.

7. Când s-au adunat laolaltă, l-au rugat fierbinte pe Moise să se roage pentru vindecarea lor.
Atunci Moise le-a spus: „Oricare din voi, când este muşcat, să vină la şarpele mort, pus pe lemn, să
creadă şi să spere că, deşi este mort, poate să-i dea viaţa şi, de îndată, va fi salvat; şi ei au făcut
astfel. În aceste lucruri vi se arată din nou gloria lui Iisus, căci în El şi pentru El sunt toate lucrurile.

8. Ce spune Moise lui Iosua, fiul lui Nun, după ce îi dăduse acest nume (căci el era profet),
numai cu acest scop, pentru ca toţi oamenii să audă că Tatăl a revelat toate lucrurile cu privire la
Fiul, Iisus?

9. Deci, Moise îi spune lui Iosua, fiul lui Nun, căruia el îi dăduse acest nume, când l-a trimis
să iscodească ţara: „Ia cartea în mâinile tale şi scrie ce spune Domnul, că Fiul lui Dumnezeu, în
zilele din urmă, va tăia din rădăcină întreaga casă a lui Amalec”.

10. Iată-L din nou pe Iisus, nu fiul omului, ci Fiul lui Dumnezeu şi arătat în trup. Întrucât Îl
vor numi într-o zi pe Hristos fiul lui David, David însuşi profeţeşte, temându-se şi înţelegând
înşelăciunea păcătoşilor: „Domnul a spus Domnului meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe
vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale”.

11. Şi Isaia spune în acest fel: „Domnul I-a zis lui Hristos : Domnul meu, a cărui dreaptă am
ţinut-o, ca neamurile să-L asculte, voi frânge tăria împăraţilor”. Iată că David Îl numeşte Domn, nu
fiu.

CAPITOLUL XIII

1. Să ne întrebăm, deci, dacă acest popor sau cel dintâi este moştenitorul şi dacă legământul
este pentru noi sau pentru ei.
 2. Auziţi acum ce spune Scriptura cu privire la popoare. „Dar Isaac s-a rugat pentru Rebeca,
soţia lui, căci era stearpă şi ea a rămas însărcinată. Apoi, Rebeca s-a dus să Îl întrebe pe Domnul şi
Domnul i-a răspuns: Două neamuri sunt în pântecele tău şi două popoare înăuntrul tău; iar unul
dintre neamurile acestea va fi mai tare decât celălalt şi cel mai mare va sluji celui mai mic”.

3. Trebuie să înţelegem cine erau Isaac şi Rebeca şi cu privire la cine a declarat El că un

neam va fi mai mare decât altul.

4. În altă profeţie, Iacov vorbeşte mai clar lui Iosif, fiul său, spunând: „Iată că Domnul nu m-
a lipsit de faţa ta. Adu la mine pe fiii tăi, ca să-i binecuvântez”.

5. Şi el i-a adus pe Efraim şi pe Manase, dorind ca Iacov să-l binecuvânteze pe Manase, care
era mai mare. De aceea, Iosif l-a adus pe el lângă mâna dreaptă a tatălui său, Iacov. Dar, în Duhul,
Iacov a văzut imaginea poporului care va fi în viitor. Şi ce spune Scriptura? „Şi Iacov şi-a încrucişat
mâinile şi şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, al doilea şi cel mai tânăr, şi l-a binecuvântat”.
Iosif i-a spus lui Iacov: „Pune-ţi mâna dreaptă pe capul lui Manase, căci el este fiul meu cel întâi
născut”. Şi Iacov i-a spus lui Iosif: „Ştiu, fiul meu, ştiu; dar cel mai mare va sluji celui mai mic, dar
şi acesta va fi binecuvântat”.

6. Iată în ce fel a arătat că acest popor va fi primul şi moştenitorul legământului.

7. De aceea, dacă a fost amintit şi prin Avraam, cunoştinţa noastră se desăvârşeşte. Căci ce
spune El lui Avraam, când acesta a crezut şi credinţa i-a fost socotită neprihănire? „Iată că te-am
făcut pe tine, Avraame, tatăl unor neamuri care cred în Domnul fără a fi tăiate împrejur”.

CAPITOLUL XIV

1. Da, dar să ne întrebăm dacă El a dat legământul pe care jurase părinţilor că îl va da

poporului. Fără îndoială că l-a dat; însă nu au fost vrednici să îl primească, din pricina păcatelor lor.

2. Căci profetul spune: „Iar Moise postea pe Muntele Sinai de patruzeci de zile şi patruzeci
de nopţi, ca să primească legământul pe care Domnul îl făcuse cu poporul Lui. Şi a primit de la
Domnul cele două table care au fost scrise, prin Duhul, cu degetul mâinii Domnului. Când le-a
primit, Moise a coborât să le dea poporului.

3. Şi Domnul i-a spus lui Moise: „Moise, Moise, Moise, coboară repede, căci poporul tău, pe
care l-ai scos din ţara Egiptului, a săvârşit nelegiuirea”. Moise a înţeles că ei făcuseră din nou chipuri
turnate şi a spart tablele din mâinile lui şi tablele legământului Domnului s-au spart.

4. Într-adevăr, Moise le-a primit, dar poporul nu a fost vrednic. Ascultaţi voi cum le-am
primit noi. Moise le-a primit fiind un slujitor, dar Domnul Însuşi ne-a făcut pe noi să fim poporul
moştenirii, suferind de dragul nostru.

5. Şi El S-a arătat pentru ca ei să fie făcuţi desăvârşiţi în păcatele lor şi noi, care moştenim
prin El, să primim legământul Domnului Iisus, care a fost pus deoparte pentru acest scop. De aceea a
venit El Însuşi şi ne-a răscumpărat din întuneric inimile, care erau deja irosite în moarte şi date
nedreptăţii înşelăciunii, ca să ne aşeze în legământul poporului Lui.

6. Căci este scris că Tatăl i-a poruncit ca, răscumpărându-ne din întuneric, să pregătească
pentru Sine un popor sfânt.

7. De aceea, profetul spune: „Eu, Domnul Dumnezeul tău Te-am chemat în neprihănire, Eu
Te voi ţine de mână şi Te voi întări; Te-am dat ca un legământ acestei naţiuni, ca o lumină pentru
neamuri, să deschizi ochii orbilor, să scoţi pe cei legaţi din lanţuri şi din închisoare pe cei ce stau în
întuneric”. Noi ştim de unde am fost răscumpăraţi.

8. Profetul spune din nou: „Iată, Eu Te-am pus ca lumină a neamurilor, ca să duci mântuirea
până la marginile pământului”. Astfel spune Domnul care v-a răscumpărat.

9. Iarăşi, profetul spune: „Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc
săracilor Evanghelia, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc prinşilor de
război eliberarea şi orbilor căpătarea vederii, să vestesc anul de îndurare al Domnului şi ziua
răsplătirii, să mângâi pe toţi cei ce jelesc”.

CAPITOLUL XV

1. Mai mult, cu privire la sabat, este scris în cele zece porunci, prin care Domnul a vorbit cu
Moise faţă în faţă, pe Muntele Sinai: „Sfinţiţi sabatul Domnului cu mâini şi inimi curate”. |

2. Şi în alt loc spune: „Dacă fiii Mei vor păstra sabatul Meu, mila Mea va fi asupra lor”.

3. El vorbeşte, de asemenea, despre sabatul de la începutul creaţiei: „Şi Domnul a făcut

lucrarea mâinilor Lui în şase zile, a terminat în a şaptea zi şi S-a odihnit în ea şi a sfinţit-o”.

4. Gândiţi-vă, copiii mei, ce semnifică aceste cuvinte: „A terminat-o în şase zile”. Ele
însemnă că, în şase mii de ani, Domnul va pune capăt tuturor lucrurilor, căci, la El, o zi este ca o mie
de ani. Şi El Însuşi mărturiseşte astfel, spunând: „Iată, astăzi o zi va fi ca o mie de ani”. De aceea,
copiii mei, în şase zile, adică în şase mii de ani, toate lucrurile se vor sfârşi.

5. Iar cuvintele: „S-a odihnit în a şaptea zi” înseamnă că, după venirea Fiului Său, care va
pune capăt vremii celui rău, îi va judeca pe cei răi şi va schimba soarele, luna şi stelele, Se va odihni
apoi în a şaptea zi.

6. Şi El spune mai departe: „Să o sfinţeşti cu mâinile şi cu inima curată”. Cine, deci, poate
sfinţi ziua pe care Domnul a sfinţit-o, dacă nu are inima pură? Noi am fost amăgiţi cu privire la toate
lucrurile.

7. Iată că atunci vom putea într-adevăr să ne odihnim şi să o sfinţim; atunci când chiar noi
înşine, fiind îndreptăţiţi şi după ce vom fi primit promisiunea, când nedreptatea nu va mai exista, ci
toate lucrurile au fost făcute noi de către Domnul, atunci noi vom putea să o sfinţim, după ce noi
înşine am fost sfinţiţi mai întâi.

8. Şi, mai departe, El le spune: „Nu pot suferi lunile voastre noi şi sabatele voastre”. Să
vedem acum ce vrea să spună. Sabatele de acum nu-Mi sunt plăcute, dar cel pe care l-am făcut Eu
este şi cel în care, după ce voi duce la bun sfârşit toate lucrurile, voi începe a opta zi, care este
începutul altei lumi.

9. De aceea ţinem ziua a opta ca pe o zi a bucuriei, în care Iisus a înviat din morţi şi, după ce
S-a arătat, S-a înălţat la cer.

CAPITOLUL XVI

1. Mai mult, vă voi spune în legătură cu templul, cum aceşti oameni nefericiţi au fost amăgiţi
să-şi pună speranţele în clădiri, ca şi cum ar fi fost locuinţa lui Dumnezeu, şi nu în Dumnezeu care i-
a făcut.

2. Căci ei L-au consacrat în templu aproape după acelaşi model ca şi neamurile. Dar ce spune
Domnul, lipsind fapta lor de valoare? Ascultaţi: „Cine a măsurat cerul cu palma sau pământul cu
cotul lui, nu Eu?” spune Domnul. „Cerul este tronul Meu, iar pământul aşternutul picioarelor Mele.
Ce casă veţi construi pentru Mine şi care va fi locul Meu de odihnă?” Aţi văzut că speranţa lor era
zadarnică.

3. El spune mai departe: „Iată că cei care au dărâmat templul acesta îl vor zidi din nou”.

4. Şi aşa s-a întâmplat, căci templul a fost distrus în război de duşmanii lor, dar acum ei înşişi
şi slujitorii duşmanilor lor îl vor reconstrui.

5. Şi a fost din nou arătat felul în care templul şi poporul lui Israel va fi dat în mâinile
vrăjmaşilor lor. Căci Scriptura spune: „Şi în zilele din urmă Domnul va izbăvi oile păşunii Lui, iar
staulul şi turnul lor va fi dat spre nimicire”; şi s-a întâmplat aşa cum spusese Domnul.

6. De aceea, să ne întrebăm dacă va fi vreun templu al lui Dumnezeu. Este, acolo unde El
Însuşi declară că îl va face şi îl va desăvârşi. Căci este scris: „Şi atunci când săptămâna se va încheia,
templul lui Dumnezeu va fi construit glorios în numele Domnului”.

7. Aşadar, găsim că există un templu. Cum va fi el construit atunci în numele Domnului?

Învăţaţi. Înainte să credem în Dumnezeu, locuinţa inimii noastre era depravată şi slabă, fiind în
adevăr un templu zidit de mâini omeneşti. Căci era plin de idolatrie şi o locuinţă a demonilor, pentru
că făceam lucruri împotriva lui Dumnezeu;

8. dar va fi zidit în numele Domnului. Fiţi atenţi: „pentru ca templul lui Dumnezeu să fie
zidit în mod glorios”. Dar în ce fel? Învăţaţi: pentru că am primit iertarea de păcate şi am nădăjduit
în numele Domnului, am fost înnoiţi, fiind creaţi din nou pe de-a-ntregul. De aceea, Dumnezeu
locuieşte cu adevărat în noi, ca într-o locuinţă.
 9. Cum? Cuvântul credinţei Lui, chemarea promisiunii Lui, înţelepciunea orânduirilor Sale,
poruncile doctrinei Lui, El Însuşi profeţind în noi şi locuind în noi. Nouă, celor robiţi de moarte, El
ne deschide poarta templului, care este gura Lui, şi, dându-ne pocăinţa, ne conduce în templul cel
nesupus putrezirii.

10. Căci cel care doreşte să fie mântuit nu priveşte la om, ci la Cel care locuieşte şi vorbeşte
în el, minunându-se că nu a mai auzit niciodată asemenea cuvinte din gura lui sau nici măcar nu a
dorit să-l audă vorbind. Acesta este templul spiritual, clădit de Domnul.

CAPITOLUL XVII

1. Cât este cu putinţă să vă arăt aceste lucruri cu simplitate, în mintea şi sufletul meu
nădăjduiesc să nu fi omis nici unul din lucrurile care ţin de mântuire;

2. căci dacă vă scriu cu privire la lucrurile care sunt aproape sau cele care vor fi în viitor, nu
le-aţi putea înţelege, căci sunt ascunse în pilde. De aceea aceste lucruri sunt astfel.

CAPITOLUL XVIII

1. Să trecem acum la un alt fel de cunoştinţă şi de instruire. Există două căi de instruire şi
autoritate - una este cea a luminii, cealaltă, cea a întunericului. Dar este o mare diferenţă între cele
două. Asupra uneia din ele sunt desemnaţi ca luminători îngerii lui Dumnezeu, peste cealaltă - îngerii
lui Satan;

2. de o parte este Cel care este Domn din veşnicie în veşnicie, de cealaltă este stăpânitorul
lumii, care zace acum în răutate.

CAPITOLUL XIX

1. Acum, calea vieţii este aceasta: dacă doreşte cineva să ajungă la locul desemnat, să se
grăbească prin faptele lui. Cunoştinţa de a umbla în calea aceasta, care ne este dată nouă, este astfel:

2. „Să-L iubeşti pe Cel ce te-a creat, să te temi de Cel ce te-a plămădit, să-L glorifici pe Cel
care te-a răscumpărat din moarte. Să ai o inimă modestă şi un duh bogat; să nu te apropii de cei care
merg pe calea morţii. Să urăşti tot ce nu este plăcut lui Dumnezeu; să urăşti făţărnicia; să ne părăseşti
poruncile Domnului;

3. să nu te înalţi pe tine însuţi; să fii smerit în toate lucrurile; să nu asculţi sfatul cel rău
împotriva aproapelui tău; să nu laşi mândria să intre în sufletul tău.

4. Să nu curveşti, să nu preacurveşti. Să nu te pângăreşti cu omenirea: să nu laşi Cuvântul lui

Dumnezeu să fie denaturat. Nu permite nimănui să judece păcatele altuia. Fii blând, liniştit; să
tremuri la cuvintele pe care le-ai auzit; să nu porţi în tine răutate împotriva fratelui tău;
 5. să nu te îndoieşti cu privire la nici un lucru; să nu iei în deşert numele Domnului. Să-ţi
iubeşti aproapele mai presus de tine însuţi; să nu ucizi un copil prin avort sau după ce s-a născut. Să
nu-ţi îndepărtezi mâna de fiul sau de fiica ta, ci învaţă-i din tinereţe teama de Domnul.

6. Să nu pofteşti bunurile aproapelui tău; să nu fii cămătar; să nu-ţi lipeşti sufletul de cel
mândru, ci de cel umil şi drept. Primeşte necazurile care vin ca pe nişte binecuvântări, ştiind că
nimic nu se întâmplă fără Domnul.

7. Să nu ai două feţe sau o vorbire cu două înţelesuri, căci vorbirea aceasta este cursa morţii.
Să te supui stăpânilor tăi ca imaginii Domnului, cu ruşine şi teamă. Să nu porunceşti cu amărăciune
slujitorului tău şi slujnicei tale, care nădăjduiesc în acelaşi Dumnezeu ca şi tine, ca nu cumva să se
întâmple să încetezi să te mai temi de Domnul, care este deasupra voastră, a amândurora. Căci El nu
a venit să-i cheme pe oameni, uitându-Se la faţa lor, ci i-a chemat pe cei pe care îi pregătise Duhul.

8. Să comunici cu vecinul tău în toate lucrurile şi să nu spui că acestea îţi aparţin. Căci, dacă
veţi fi tovarăşi cu privire la lucrurile nepieritoare, cu cât mai mult ar trebui să fiţi în cele pieritoare?
Nu fi grabnic la vorbire, căci gura este o cursă a morţii. Atât cât poţi, să fii curat la suflet.

9. Să nu-ţi întinzi mâna pentru a primi şi să nu o tragi înapoi când este vorba să dai. Să
iubeşti, ca pe lumina ochilor, pe cel cere îţi vorbeşte Cuvântului Domnului.

10. Să-ţi aminteşti zi şi noapte de ziua judecăţii; să-i cauţi în fiecare zi pe sfinţi.

11. Să nu ai îndoieli când dăruieşti şi să nu cârteşti atunci când dai. Dă tuturor celor ce îţi cer
şi vei şti cine este cel care răsplăteşte. Să ai grijă de ceea ce ai primit, fără să adaugi şi fără să iei din
aceste lucruri. Să urăşti până la capăt pe omul rău şi să judeci cu dreptate.

12. Să nu faci dezbinări, ci să faci pace, aducându-i împreună pe cei ce sunt potrivnici. Să-ţi
mărturiseşti păcatele. Să nu mergi să te rogi având conştiinţa încărcată. Acesta este felul de viaţă pe
care trebuie să îl aveţi - fie lucrând prin vorbele voastre, sfătuind, punând în practică salvarea
sufletelor prin Cuvânt, fie lucrând cu mâinile voastre pentru răscumpărarea păcatelor voastre.

CAPITOLUL XX

1 Dar calea întunericului este necinstită şi plină de blesteme, căci este calea morţii veşnice şi
a pedepsei şi pe ea se află lucrurile care nimicesc sufletul: idolatria, obrăznicia, puterea mândriei,
făţărnicia, inima împărţită, adulterul, uciderea, violul, trufia, încălcarea poruncilor, înşelăciunea,
răutatea, impunerea propriei voinţe, vrăjitoria, magia, invidia, lipsa fricii de Dumnezeu.

2 Aici se află prigonitorii binelui, cei ce urăsc adevărul şi iubesc minciuna, cei ce nu cunosc
răsplata neprihănirii, care nu se alipesc de ceea ce este bine sau de judecata dreaptă, care nu îngrijesc
de văduvă şi de orfan, care nu se trezesc pentru frica de Domnul, ci pentru rău, cei de care blândeţea
şi răbdarea sunt îndepărtate, care iubesc lucrurile deşarte, care umblă după răsplată, care nu arată
milă celui sărac, care nu îl sprijină pe cel care este în necaz, care se grăbesc să vorbească răul, care
nu Îl cunosc pe Cel ce i-a făcut, ucigaşi de copii, care strâmbă imaginea lui Dumnezeu, care întorc
spatele săracului şi îl apasă pe cel năpăstuit, susţinători ai celor bogaţi, judecători nedrepţi ai celor
săraci, păcătoşi în toate lucrurile.

CAPITOLUL XXI

1. De aceea, este drept ca cel ce a învăţat poruncile Domnului, toate cele care au fost scrise
mai dinainte, să umble în ele. Căci cel care face aceste lucruri va fi glorificat în împărăţia lui
Dumnezeu, dar cel care alege lucrurile contrare va pieri împreună cu faptele lui. Pe baza acestor
lucruri va avea loc învierea; la fel şi răsplata.

2. Le cer acelora care sunt cu vază între voi, dacă vreţi să primiţi un sfat prietenesc din partea
mea, păstraţi-i lângă voi pe cei faţă de care puteţi face ce este cinstit. Nu pregetaţi să faceţi astfel.

3. Ziua când totul va pieri, împreună cu cel rău, este aproape; Domnul este aproape şi
răsplata Lui, de asemenea.

4. Vă cer din nou şi din nou: fiţi buni legiuitori pentru voi înşivă şi buni sfetnici. Fiţi buni
sfătuitori unii altora; scoateţi din mijlocul vostru toată făţărnicia

5. şi fie ca Dumnezeu, care conduce întreaga lume, să vă dea înţelepciune, ştiinţă,

cunoaşterea poruncilor Lui şi răbdare.

6. Dumnezeu să vă înveţe cu privire la ceea ce Domnul cere de la voi şi lucraţi astfel încât să
fiţi găsiţi mântuiţi în ziua judecăţii.

7. Dar dacă este vreo aducere aminte de ceea ce este bun, amintiţi-vă de mine când faceţi
aceste lucruri, pentru ca atât dorinţa, cât şi vegherea voastră să se întoarcă spre bine.

8. Vă rog fierbinte aceste lucruri şi le cer ca un hatâr. Atâta vreme cât în voi este un vas bun,
nu daţi greş în aceste lucruri, ci căutaţi-le fără încetare şi împliniţi toate poruncile, căci aceste lucruri
sunt vrednice.

9. De aceea am fost şi mai nerăbdător să vă scriu, atât cât am putut, ca să va fac bucuroşi.
Rămâneţi cu bine, copii ai iubirii şi păcii; Dumnezeul gloriei şi al harului să fie cu duhul vostru.
Amin
Sfârşit