C.I.

PIEŢE FINANCIARE INTERNATIONALE

Rezultat al dezvoltării economice din ultimele secole, relaţiile financiar-monetare

internaţionale au cunoscut o explozie puternică mai ales în cea de-a doua parte a secolului
XX .
Gradul tot mai ridicat de integrare al pieţelor financiare internaţionale îşi pune
amprenta din plin asupra modului de derulare şi de orientare a fluxurilor financiare
internaţionale.
Globalizarea financiară este un proces ireversibil care produce modificări structurale
şi funcţionale în ansamblul economiei mondiale. În aceste condiţii, înţelegerea modului de
funcţionare a pieţei financiare internaţionale, a mecanismelor şi instrumentelor specifice
acesteia, constituie o condiţie de bază a dezvoltării economice şi al progresului general.
În contextul actual, în care orice operaţiune comercială internaţională (indiferent de
gradul său de complexitate) nu se mai poate derula fără accesul direct la piaţa financiară
internaţională, cunoaşterea acesteia de către operatorii economici interesaţi de o dezvoltare
a afacerilor lor în plan internaţional devine obligatorie.

Piaţa financiară internaţională reprezintă ansamblul de instituţii, reglementări şi

relaţii care iau naştere în scopul mobilizării de resurse de capital de la deţinători din diferite
ţări pentru a fi plasate către beneficiari din afara ţărilor de origine a acestora.

Relaţiile financiar-valutare internaţionale sunt o componentă de bază a pieţei

financiare internaţionale, reprezentând ansamblul de mecanisme şi instrumente utilizate de
diferite instituţii financiare sau direct de operatorii economici pentru a mobiliza resurse
financiare necesare derulării de operaţiuni comerciale sau de cooperare în plan internaţional
sau de realizarea unui proiect de investiţii într-o altă ţară. În opinia multor specialişti,
momentul declanşator al fenomenului monetar-financiar internaţional îl constituie Tratatul
franco-prusac din 1871, soldat cu obligarea Franţei la efectuarea unei plăţi externe importante
ca despăgubire de război. În prezent sfera relaţiilor financiar valutare s-a extins de la relaţiile
financiare internaţionale publice către fluxurile financiare private, volumul valoric al
tranzacţiilor financiare depăşind cu mult volumul tranzacţiilor comerciale din economia
mondială.

Dezvoltarea burselor de valori internaţionale a influenţat puternic şi profund evoluţia

pieţelor financiare internaţionale, ducând de asemenea la specializarea şi integrarea acestora.
Practic, dezvoltarea pieţei financiare internaţionale nu ar fi fost posibilă fără apariţia
reglementărilor bursiere care au permis un mai bun control al desfăşurării tranzacţiilor pe
aceste pieţe organizate, apariţia instrumentelor derivate (în special a celor pe rata dobânzii şi
pe valute) care a permis extinderea mecanismelor de acoperire a riscurilor financiare,
electronizarea şi informatizarea tranzacţiilor financiare internaţionale care a mărit şi mai mult
viteza de transfer a informaţiilor şi creşterea semnificativă securităţii operaţiunilor financiare.
Relaţiile financiare internaţionale prezintă în prezent următoarele caracteristici:

• Apar în două sau mai multe state sau între un stat şi diferitele instituţii şi organisme
financiare internaţionale;

• Reflectă transferuri de resurse financiare publice sau private în favoarea unor entităţi
publice sau private din străinătate sau a unor organizaţii internaţionale;

• Reflectă transferuri de resurse financiare publice sau private din străinătate;

• Pot avea un caracter bilateral sau multilateral în funcţie de numărul de participanţi

implicaţi în derularea acestor fluxuri;

• Fluxurile financiare private sau care au ca beneficiar o entitate economică privată se

pot desfăşura cu garantarea sau fără garantarea lor din partea statului unde se află
situaţi beneficiarii tranzacţiilor financiare;

Piaţa financiară internaţională reprezintă cadrul organizat de desfăşurare a relaţiilor

financiar-monetare internaţionale. Această caracter fundamental de piaţă relativ organizată a
presupus crearea de instituţii financiare internaţionale care să aibă în vedere stabilitatea
întregului sistem financiar precum şi o serie de reglementări internaţionale unanim
recunoscute şi acceptate care să permită o eficientizarea a derulării fluxurile financiare
internaţionale. Relaţiile financiare internaţionale, în funcţie de tipul şi numărul participanţilor
implicaţi pot fi:

• Relaţii financiare intervenite între state suverane şi organizaţii financiare

internaţionale cu vocaţie universală (FMI);
 • Relaţii financiare intervenite între state suverane şi alte instituţii (organizaţii)
internaţionale (BEI, BERD);

• Relaţii financiare intervenite între state suverane bilateral sau multilateral

(aranjamentele monetare);

• Relaţii financiare stabilite între entităţi private şi diferite organisme sau instituţii
financiare din străinătate (publice sau private).

În ultima perioadă asistăm la o reducere a importanţei fluxurilor financiare derulate

prin intermediul instituţiilor financiare consacrate sau cele derulate la nivel guvernamental,
crescând tot mai mult ponderea fluxurilor financiare cu caracter privat. Volumul cel mai
mare al resurselor financiare continuă să fie mobilizat în cadrul pieţelor financiare organizate,
chiar dacă în ultima perioadă au apărut şi s-au dezvoltat o serie de pieţe paralele
dereglementate (cazul euro - pieţelor). Deţinând cea mai mare parte din volumul fluxurilor
financiare, ţările dezvoltate rămân principalul actor financiar atât în calitate de beneficiari cât
şi ca furnizoare de resurse financiare. Ţările emergente, deşi încă având o contribuţie firavă la
derularea operaţiunilor financiare, mai ales în calitate de beneficiari şi mai puţin de furnizoare
de resurse, sunt tot mai active în acţiunile lor de mobilizare a resurselor financiare.

În funcţie de regularitatea cu care aceste fluxuri se desfăşoară distingem între:

• Relaţii financiare internaţionale cu caracter permanent (generate de participarea unei

ţări la diferitele organisme şi organizaţii internaţionale);

• Relaţii financiare internaţionale cu caracter accidental (fluxurile financiare private în

general).

Având o structură bine conturată şi o arie distinctă de manifestare, relaţiile financiare

internaţionale sunt de fapt o prelungire a relaţiilor economice apărute între diferitele ţări. Cele
mai importate aspecte avute în vedere în studiul modului de manifestare şi derulare al
fluxurilor financiar-monetare internaţionale, şi pe care cursul de faţă îşi propune să le
analizeze în detaliu sunt: instituţiile financiare internaţionale cu vocaţie universală, evoluţia
sistemului monetar internaţional, aranjamentele monetare internaţionale existente în prezent
(ca o alternativă la sistemul monetar internaţional), principalele instrumente utilizate pe
pieţele financiare internaţionale, intermedierea financiară şi rolul acesteia în derularea
fluxurilor financiare internaţionale precum şi principalele segmente ale pieţei financiare
internaţionale (piaţa creditului, piaţa valutară, piaţa obligaţiunilor, piaţa acţiunilor sau piaţa
instrumentelor derivate).

Tranzacţiile internaţionale se dovedesc a fi printre cele mai complexe activităţi

economice şi presupun atragerea unui volum impresionant de resurse financiare. Este practic
din ce în ce mai greu pentru o companie interesată să-şi extindă afacerile pe pieţele externe să
reuşească fără să fie nevoită să apeleze la resurse financiare atrase de pe diferite pieţe
financiare locale sau internaţionale. În aceste condiţii se poate observa că finanţarea
internaţională capătă un rol din ce în ce mai important în derularea tranzacţiilor internaţionale,
indiferent de forma pe care o îmbracă acestea (operaţiuni de import / export, investiţii străine
directe sau de portofoliu, cooperări sau alianţe strategice). În contextul actual, înţelegerea
modului în care funcţionează practic sistemul financiar internaţional, a componentelor de bază
ale acestui sistem (pieţele monetar - valutare şi pieţele de capital, instituţiile de intermediere
financiară), a instrumentelor utilizate de operatorii din cadrul acestui sistem dar mai ales a
comportamentului care stă la baza alocării resurselor financiare reprezintă condiţii esenţiale
de dezvoltare economică durabilă.

Globalizarea pieţelor financiare însoţită inevitabil de o dezvoltare fără precedent a

mecanismelor de funcţionare a acestora accentuează rolul finanţării în derularea cu succes a
afacerilor internaţionale. Devenind un subiect din ce în ce mai incitant şi mai complex pentru
specialişti, finanţarea internaţională se constituie ca un domeniu perfect integrat în substanţa
tranzacţiilor economice internaţionale. Alegerea tehnicilor de finanţare sau a instrumentelor
sintetice oferite de piaţa financiară internaţională presupune în primul rând o bună cunoaştere
a acestora de către cei implicaţi direct - companii private sau instituţii financiare publice sau
private.
Un factor important în acest proces de alegere îl constituie riscul pe care trebuie să şi-l
asume deopotrivă cel care se finanţează cât şi finanţatorii. Riscul, apropiat mai degrabă de
incertitudine în cazul tranzacţiilor internaţionale, se dovedeşte a fi o categorie economică greu
de evaluat şi de gestionat. Direct legată de riscurile asumate şi de complexitatea mare a
tuturor schemelor de finanţare internaţională este şi problema costurilor. Practic, costul şi
riscul sunt două criterii fundamentale pe care se bazează întreg aparatul decizional în
activitatea economică.
Practica demonstrează că piaţa financiară internaţională continuă să se dezvolte într-un
ritm alert în conformitate cu noile tendinţe în economia mondială, punându-se la punct din ce
în ce mai multe tehnici şi instrumente financiare prefect adaptate la complexitatea din ce în ce
mai mare a tranzacţiilor internaţionale. Din perspectiva unei pieţe emergente şi a unor
operatori ce se confruntă cu o lipsă acută de resurse financiare, aceste tehnici mai mult sau
mai puţin noi, mai mult sau mai puţin complexe, trebuie iniţial cunoscute pentru a putea fi
utilizate cu succes ulterior.

1. Bursa - elemente definitorii

Bursele actuale sînt rezultatul unei evoluţii istorice îndelungate şi reflectă, cu

particularităţi zonale sau naţionale, modelul general al pieţei libere; natura specifică a bursei
este dată de o serie de caracteristici.
Piaţă de mărfuri şi valori
Bursele sînt locuri de concentrare a cererii şi ofertei pentru mărfuri, precum şi pentru
diferite tipuri de hîrtii de valoare. Dacă la începuturile lor, pieţele bursiere erau organizate
pentru tranzacţionarea în egală măsură a mărfurilor şi valorilor, ulterior s-a produs o separare
între cele două mari categorii de burse. Deşi mecanismul de funcţionare se bazează pe un model
comun, propriu oricărui tip de tranzacţie bursieră, bursele de mărfuri şi respectiv cele de valori
au funcţii radical diferite într-o economie.
Bursele de mărfuri sînt centre ale vieţii comerciale, pieţe unde se tranzacţionează bunuri
care au anumite caracteristici sînt bunuri generice, care se individualizează prin măsurare,
numărare sau cîntărire; sînt fungibile, adică pot fi înlocuite unele prin altele; au caracter
standardizabil, în sensul că marfa poate fi împărţită pe loturi omogene, apte de a fi livrate la
executarea contractului încheiat în bursă; sînt depozitabile, ceea ce permite executarea la o
anumită perioadă de la angajarea contractului de bursă; trebuie să aibă un grad redus de
prelucrare, ca o condiţie a menţinerii caracterului de produs de masă, nediferenţiat, omogen.
În această categorie intră produse agroalimentare (grâu, porumb, orez, soia etc.), metale
(cupru, aluminiu, zinc etc.), produse tropicale (cafea, cacao, zahăr etc.), produse de origine
minerală (petrol); sînt însă mărfuri de bursă şi unele produse cu un grad mai mare de
perisabilitate (ouă, carne). Pe de altă parte, există şi burse organizate pentru servicii, respectiv
pentru închirieri de nave (navlosire) sau asigurări.
Bursele de valori sînt centre ale vieţii financiare unde se fac vînzări/cumpărări de hîrtii
de valoare (acţiuni, bonuri de tezaur etc.); totodată, la bursele de valori se pot realiza şi
operaţiuni cu valute, metale preţioase sau efecte de comerţ. În ultimul timp în sistemul de
tranzacţii al acestor instituţii au fost incluse produse bursiere noi (opţiuni, contracte futures pe
indici de bursă etc.). Bursele de valori îndeplinesc funcţii majore în circuitul capitalurilor în
economie, constituind un indicator general al climatului de afaceri din spaţiul economic,
naţional şi internaţional, în care îşi exercită influenţa.
Piaţă "simbolică" La bursele de mărfuri nu se negociază asupra unor bunuri fizice,
individualizate şi prezente ca atare la locul contractării (ca în cazul licitaţiilor clasice), ci pe
baza unor documente reprezentative ("hîrtii), care consacră dreptul de proprietate asupra mărfii
şi constituie imaginea comercială a acesteia (o anumită cantitate de marfă de o anumită calitate).
Bursa este, prin urmare, o piaţă dematerializată unde se încheie contractul dintre părţi,
identificarea şi circulaţia mărfurilor realizîndu-se în afara acestei pieţe.
Caracterul specific al pieţei bursiere este relevat şi de importanţa tranzacţiilor la termen,
în care caz executarea contractului se poate face nu numai prin predarea/primirea efectivă a
mărfii, ci şi prin plata unei diferenţe în bani. În acest caz, operaţiunea bursieră nu este urmată de
o mişcare efectivă de mărfuri; ea are un caracter pur financiar, bănesc (deci "simbolic"). Din
acest punct de vedere, se vorbeşte despre "bursele de marfă fizică" (acolo unde contractele se
execută, în mare măsură, cu livrare/primire efectivă de marfă), cum este cazul Bursei de Metale
de la Londra (London Metal Exchange, LME), în funcţiune din 1877, şi "bursele de hîrtii"
(acolo unde cea mai mare parte a tranzacţiilor se lichidează prin plata unei diferenţe băneşti),
cum este cazul celei mai mari burse de mărfuri din lume pentru contracte futures, cea de la
Chicago (Chicago Board of Trade, CBOT), înfiinţată în 1848.
Bursele de valori sînt prin esenţa lor pieţe simbolice, deoarece aici se tranzacţionează în
principal titluri rezultate din operaţiuni financiare (de exemplu, mobilizare de capital, atragerea
unui împrumut). Acest caracter este şi mai bine pus în evidenţă de noile tipuri de tranzacţii
bursiere; de exemplu, la contractele futures pe indici de bursă, obiectul tranzacţiei este o sumă
de bani determinată prin calcul, iar executarea acesteia presupune exclusiv plata/încasarea unei
diferenţe băneşti.
Procesul de "simbolizare" a tranzacţiilor, reflectat de apariţia şi dezvoltarea bursei,
răspunde unor cerinţe obiective izvorîte din evoluţia vieţii de afaceri, cum sînt următoarele:
creşterea operativităţii şi a siguranţei în tranzacţii; sporirea atractivităţii pieţei, prin oferirea de
multiple posibilităţi de cîştig; posibilitatea luării unor decizii comerciale şi financiare cu
caracter anticipativ; facilitarea circulaţiei mărfurilor şi a factorilor de producţie în economie.
Piaţă liberă. Bursele sînt pieţe libere, în sensul că asigură confruntarea directă şi
deschisă a cererii şi ofertei care se manifestă în mod real în economie. Prin urmare, nu pot fi
tranzacţionate la bursă decît acele mărfuri sau valori pentru care există o concurenţă liberă,
adică un număr suficient de mare de ofertanţi şi cumpărători astfel încît să nu apară posibilitatea
unor concertări în scopul manipulării preţului; bursa este opusă, prin esenţa sa, ideii de
monopol.
Menirea bursei este de a pune în valoare jocul liber al forţelor pieţei, "mîna invizibilă" -
cum l-a numit părintele ştiinţei economice, Adam Smith - excluzînd orice intervenţie
extraeconomică, precum şi orice tendinţă provenită din afara sau din interiorul pieţei, de
manipulare a variabilelor pieţei, în speţă a preţului. De aceea s-a şi spus că bursa este
mecanismul care se apropie cel mai mult de modelul teoretic al pieţei pure şi perfecte, asigurînd
formarea preţurilor pe baza raportului ce se stabileşte în fiecare moment între cerere şi ofertă şi
reflectînd în permanenţă realitatea economică.
În acest sens, pentru ca o marfă sau o hîrtie de valoare să poată face obiectul
tranzacţiilor de bursă, trebuie să fie îndeplinite o serie de condiţii: oferta trebuie să fie amplă şi
să provină de la un număr suficient de mare de ofertanţi; cererea trebuie să fie solvabilă şi
relativ constantă; preţurile nu trebuie să facă obiectul unor măsuri administrative de control;
trebuie să fie asigurată transparenţa informaţiilor privind piaţa.
Piaţă organizată. Bursa este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează
conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi. Aceasta nu
înseamnă administrarea pieţei, ci reglementarea sa în scopul de a crea sau prezerva condiţiile
pentru desfăşurarea concurenţei libere, deci un sistem de garantare a caracterului liber şi deschis
al tranzacţiilor comerciale şi financiare. Organizarea pieţelor bursiere se realizează atît prin
cadrul legal stabilit în fiecare ţară pentru activitatea bursieră, cît şi prin regulamentele bursiere -
expresie concentrată a normelor şi uzanţelor consacrate în lumea afacerilor. Totodată,
tranzacţiile bursiere se efectuează întotdeauna prin firme specializate (societăţi de bursă) şi prin
intermediul unui personal specializat în acest scop (agenţii de bursă), care asigură stabilirea
contactului între cererea şi oferta ce se manifestă pe piaţă.
Importanţa organizării pieţei bursiere derivă din posibilitatea apariţiei unor factori de
deformare a raportului dintre cerere şi ofertă, a unor tendinţe de manipulare a acestora în
scopuri frauduloase. Istoria bursei cunoaşte, de altfel, numeroase astfel de "excese", de perioade
de raliuri susţinute, urmate de crahuri răsunătoare. Prin reglementare se urmăreşte de fapt
asigurarea uneia din condiţiile esenţiale ale viabilităţii bursei: credibilitatea acesteia, garanţia de
seriozitate pe care o oferă tuturor participanţilor la tranzacţii.
Piaţă reprezentativă. Bursa este o piaţă reprezentativă, servind drept reper pentru toate
tranzacţiile care se efectuează cu acele mărfuri sau valori pentru care ea constituie piaţa
organizată. La bursă se stabileşte preţul pentru mărfurile sau valorile negociate - aşa-numitul
curs al bursei - element esenţial pentru toate tranzacţiile comerciale sau operaţiunile financiare
care se desfaşoară în ţara respectivă, iar în cazul marilor burse, în întreaga lume.
De altfel, funcţia centrală a bursei este tocmai de a stabili zilnic nivelul preţului, adică
punctul de echilibru al pieţei, acel preţ care asigură - în condiţiile date - volumul maxim de
tranzacţii. Prin această funcţie a sa, bursa devine un reper al întregii activităţi economice, sursă
a informaţiei de bază pentru agenţii economici - nivelul preţului. Mai mult, prin funcţionarea
permanentă - spre deosebire de licitaţii, care au un caracter periodic, bursa exprimă chiar
continuitatea proceselor economice, caracterul neîntrerupt al tranzacţiilor comerciale şi
financiare. Bursa se deosebeşte deci de tranzacţiile particulare efectuate întîmplător, prin
negocieri între parteneri determinaţi; ea reprezintă tranzacţia în genere, dincolo de modul
particular în care aceasta se realizează.
În concluzie, bursele sînt pieţe specifice, mecanisme de concentrare a cererii şi ofertei
pentru anumite categorii de mărfuri ori pentru valori, în scopul realizării de tranzacţii într-un
cadru organizat şi în mod operativ, în condiţii de liberă concurenţă. Bursa este piaţa prin
excelenţă.