DEFINIREA CONCEPTULUI:Agresivitate

<<Agresivitatea,tendinta de a ataca-luat intr-un sens restrans,acest

termen se raporteaza la caracterul belicos al unei persoane.Intr-o acceptiune
mai larga,termenul caracterizeaza dinamismul unui subiect care se
afirma,care nu fuge nici de dificultati,nici de lupta;pe un plan inca si mai
general,caracterizeaza acea dispozitie fundamentala datorita careia fiinta vie
poate obtine satisfacerea trebuintelor sale vitale,in principal alimentare si
sexuale.Pentru multi psihologi agresivitatea este strans legata de frustrare(un
copil împiedicat sa se joace se îmbufneaza sau tropaie de furie).Chiar si
medicul,noteaza cu umor Freud,poate fi in mod incostient agresiv fata de
unii bolnavi pe care nu-i poate vindeca.Agresivitatea are si alte cauze:H.
Montagner(1988) a observat la copii in restanta cu somnulaccese bruste de
agresivitate de agresivitate,urmate de momente de izolare
absoluta.Agresivitatea la copil se datoreaza cel mai adesea unei insatisfactii
profunde,consecutive unei lipse de afectiune sau unui sentiment de
devalorizare personala..Cand,de exemplu,in pofida eforturilor sale sincere,un
scolar este pedepsit pentru ca nu satisface exigentele parintilor,acestia îi
aplica un tratament extrem de injust,care poate duce la revolta minorului sau
la prabusirea sa.
Învatarea are un rol important inagresivitate.În cartea sa Omul agresiv
(1987),P. Karli arata ca in unele grupuri umane (in Tahiti sau Mezic de
ezemplu)orice agresivitate este stigmatizată,sortită oprobriului.El consideră
că şi în societatea noastra ar fi posibilă diminuarea agresivitaţii prin masuri
educative,prin glorificarea conduitelor altruiste şi a valorilor morale.>>
‚‚Larousse Dictionar de psihologie’’– Norbert Sillamy, Univers
Enciclopedic, Bucuresti, 2000

<<AGRESIVITATE, comportament destructiv şi violent orientat

spre persoane, obiecte sau spre sine. Implică negare actiră si produce daune
sau doar transformări. Există şi o aresivitatecalmă, nonviolentă dar
întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate,punere în
primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Prototipul agresivitatii a fost
exemplificat prin comportamentul animal,dar K. Lorenz (1966) a atras
atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de
hrană, iar nu din tendinţa competitivă cum se întîmplă deseori la om. După
ce, timp îndelungat, a fost susţinută teza despre originea instinctivă a
agresivitatii,astăzi această teză a fost larg contrazisă. K. Lorenz susţine că
atît la animale cît şi la om agresivitatea este un rezultat al învăţării, al
modelării comportamentului prin imitaţie şi antrenament. Nu există un
instinct al agresivitatii, cum este cel de hrană,reproducere, construire a
cuibului (la păsări), migraţie etc.
Kuo (1930) a crescut împreună pui de pisică şi de şobolani, dovedind
absenţa oricărei agresivitati la vîrsta adultă a acestora. Preluînd o idee a lui
S. Freud,V. Scott şi J. Dollard (1939) au formulatteoria reactivităţii ce
susţinecă agresivitatea este un rezultat alfrustraţiei sau împiedicării (prin
barieră) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge ţelul. Deci, agresivitatea arfi
cauzată de contrarierea unortendinţe instinctuale, dar aceastane duce la
ideea că totuşi agresivitatea,în forma ei primară, are o legătură,fie şi
indirect, cu bazainstinctivă.
E. Fromra susţine că. la om, există o agresivitate specifică, exprimată
prin tendinţe destruclive. X. Miilor (1941) dovedeşte că nu întotdeauna
frustraţia produce agresivitate, ci numai în anumite cazuri. După T. Dembo
şi K. Lewin copiii răspund mai frecvent la frustraţiecu un comportament
regresiv. R. Sears a descoperit o relaţie directăîntre stilul autoritar şi
primitiv de educaţie şi dezvoltareacomportamentului agresiv la copii.
Băieţii sînt mai înclinaţi spre agresivitate pentru că sunt şi se instruiescîn
acest fel, angajînd şi tehnici, instrumente etc. R. White (1939)arată că
grupurile conduse autoritar, cînd sunt lăsate libere, devin agresive şi uneori
tind să-şi descarce agresivitatea unii faţă de alţii sau faţăde lucruri. Se poate
vorbi, dupăopinia noastră, despre o agresivitate secundară,de sorginte
socială şi careconstă într-un comportament destructiv (formă de
autorealizare) cauzat de insatisfacţii personale, carenţe afective, devalorizare
personală, blazare, modele din subculturedelictuale, educaţie negativă, în
ansamblu fenomene de inadaptare socială sau adaptare negativă manifestată
prin reacţiiagresive sau autoagresive.
K. Lorenz recomandă, în scopul preveniriiagresivitatii ca să se
deturneze (după N. Timbergen, să se redirecţioneze) conflictele înainte ca
ele să devină acute. Există o problemă a dirijării pozitive a agresivitatii prin:
a) acceptarearaţională a frustraţiei; b) canalizarea ei în acţiuni socialmente
utile (după unii şi inteligenţa sau elanul creativ ar fi o agresivitate dar de
factură intelectuală); c) adaptareaunor comportamente agresive acceptabile
cum sunt cele implicate încompetiţiile sportive. M. Epuran (1967) propune
ca în sport (care nu implică destructivitate) să se renunţe la termenul de
agresivitate şi să se denumească tendinţa pozitivă a luptei pentru
performanţăprin termenul decombativitate. Dacă la anumite persoane grav
frustrate şi anxioase, agresivitatea ia proporţiişi se instalează în forme
nociveeste necesar să se recurgă lapsihoterapie în variantele ei dejoc, de
descărcare a resentimentelor în şedinţe speciale de grup,de terapie
ocupaţională sau recreaţională.>>‚‚Dictionar de psihologie’’ – Paul
Popescu-Neveanu, Editura Albatros, Bucuresti,1978

<<Agresivitatea-(lat.aggresio,atac)-comportament verbal sau

actional,ofensiv,orientat spre umilirea,minimalizarea si chiar suprimarea
fizica a celorlalti.Comportamentul agresiv poate fi orientat si propriei
persoane (autoagresivitate),ca in cazul tulburarilor psihice,sau spre
distrugerea obiectelor investite cu semnificatii sociale.Pentru explicarea
originii comportamentului agresiv,s-au propus mai multe ipoteze
biologice,etologice,psihologice,sociologice.In perspective
biologica,agresivitatea reprezinta un raspuns instinctiv determinat de
activitatea subcorticala si endocrina.Hormonul masculin,testosteronul,s-sa
dovedit ca are un rol important in declansarea agresivitatii(F.H. Bronson,C.
Desjardins,1971).De asemenea,anumite substante neuromediatoare sunt
responsabile de declansarea agresivitatii.Cercetarileetologice sustin ipoteza
caracterului innascut al agresivitatii.Spre deosebire de de ipotezele biologice
si etologice,ipotezele psihologice si sociologice promoveaza conceptia
caracterului achizitionat,dobandit,invatat al comportamentelor agresive.
Cercetarile lui Albert Bandura(1963) au demonstrat ca agresivitatea se
dobandeste prin invatare sociala si ca in realizarea comportamentelor
agresive un rol important il au mijloacele de comunicare in masa .In cazul
abordarilor psihologice se inscrie si ipoteza frustrare-agresivitate,lansata in
1939 de N.E. Miller,J.Dollard si L.W. Dood,verificata,revizuita si nuantata
ulterior in numeroase cercetari.In orientarea psihanalitica,agresivitatea
rezulta din conflictul dintre pulsiunea mortii(thanatos) dupa S. Freud(1920)
si cea a placerii(eros).In aceeasi orientare psihanalitica,A. Adler considera
agresivitatea ca un factor general uman prin care se urmareste depasirea
sentimentelor de inferioritate si se asigura satisfacerea dorintei de putere.>>
,,Dictionar de sociologie’’- G. Ferreol, P.Cauche, J.M. Duprez,
N.Gadrey, M. Simon , Editura Polirom, Iasi, 1995