<<Agresivitatea,tendinta de a ataca-luat intr-un sens restrans,acest
termen se raporteaza la caracterul belicos al unei persoane.Intr-o acceptiune mai larga,termenul caracterizeaza dinamismul unui subiect care se afirma,care nu fuge nici de dificultati,nici de lupta;pe un plan inca si mai general,caracterizeaza acea dispozitie fundamentala datorita careia fiinta vie poate obtine satisfacerea trebuintelor sale vitale,in principal alimentare si sexuale.Pentru multi psihologi agresivitatea este strans legata de frustrare(un copil împiedicat sa se joace se îmbufneaza sau tropaie de furie).Chiar si medicul,noteaza cu umor Freud,poate fi in mod incostient agresiv fata de unii bolnavi pe care nu-i poate vindeca.Agresivitatea are si alte cauze:H. Montagner(1988) a observat la copii in restanta cu somnulaccese bruste de agresivitate de agresivitate,urmate de momente de izolare absoluta.Agresivitatea la copil se datoreaza cel mai adesea unei insatisfactii profunde,consecutive unei lipse de afectiune sau unui sentiment de devalorizare personala..Cand,de exemplu,in pofida eforturilor sale sincere,un scolar este pedepsit pentru ca nu satisface exigentele parintilor,acestia îi aplica un tratament extrem de injust,care poate duce la revolta minorului sau la prabusirea sa. Învatarea are un rol important inagresivitate.În cartea sa Omul agresiv (1987),P. Karli arata ca in unele grupuri umane (in Tahiti sau Mezic de ezemplu)orice agresivitate este stigmatizată,sortită oprobriului.El consideră că şi în societatea noastra ar fi posibilă diminuarea agresivitaţii prin masuri educative,prin glorificarea conduitelor altruiste şi a valorilor morale.>> ‚‚Larousse Dictionar de psihologie’’– Norbert Sillamy, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000
<<AGRESIVITATE, comportament destructiv şi violent orientat
spre persoane, obiecte sau spre sine. Implică negare actiră si produce daune sau doar transformări. Există şi o aresivitatecalmă, nonviolentă dar întotdeauna agresivitatea semnifică atac, ofensivă, ostilitate,punere în primejdie sau chiar distrugere a obiectului ei. Prototipul agresivitatii a fost exemplificat prin comportamentul animal,dar K. Lorenz (1966) a atras atenţia asupra faptului că, chiar şi lupul atacă numai sub imperiul nevoii de hrană, iar nu din tendinţa competitivă cum se întîmplă deseori la om. După ce, timp îndelungat, a fost susţinută teza despre originea instinctivă a agresivitatii,astăzi această teză a fost larg contrazisă. K. Lorenz susţine că atît la animale cît şi la om agresivitatea este un rezultat al învăţării, al modelării comportamentului prin imitaţie şi antrenament. Nu există un instinct al agresivitatii, cum este cel de hrană,reproducere, construire a cuibului (la păsări), migraţie etc. Kuo (1930) a crescut împreună pui de pisică şi de şobolani, dovedind absenţa oricărei agresivitati la vîrsta adultă a acestora. Preluînd o idee a lui S. Freud,V. Scott şi J. Dollard (1939) au formulatteoria reactivităţii ce susţinecă agresivitatea este un rezultat alfrustraţiei sau împiedicării (prin barieră) a unei tendinţe vitale în a-şi atinge ţelul. Deci, agresivitatea arfi cauzată de contrarierea unortendinţe instinctuale, dar aceastane duce la ideea că totuşi agresivitatea,în forma ei primară, are o legătură,fie şi indirect, cu bazainstinctivă. E. Fromra susţine că. la om, există o agresivitate specifică, exprimată prin tendinţe destruclive. X. Miilor (1941) dovedeşte că nu întotdeauna frustraţia produce agresivitate, ci numai în anumite cazuri. După T. Dembo şi K. Lewin copiii răspund mai frecvent la frustraţiecu un comportament regresiv. R. Sears a descoperit o relaţie directăîntre stilul autoritar şi primitiv de educaţie şi dezvoltareacomportamentului agresiv la copii. Băieţii sînt mai înclinaţi spre agresivitate pentru că sunt şi se instruiescîn acest fel, angajînd şi tehnici, instrumente etc. R. White (1939)arată că grupurile conduse autoritar, cînd sunt lăsate libere, devin agresive şi uneori tind să-şi descarce agresivitatea unii faţă de alţii sau faţăde lucruri. Se poate vorbi, dupăopinia noastră, despre o agresivitate secundară,de sorginte socială şi careconstă într-un comportament destructiv (formă de autorealizare) cauzat de insatisfacţii personale, carenţe afective, devalorizare personală, blazare, modele din subculturedelictuale, educaţie negativă, în ansamblu fenomene de inadaptare socială sau adaptare negativă manifestată prin reacţiiagresive sau autoagresive. K. Lorenz recomandă, în scopul preveniriiagresivitatii ca să se deturneze (după N. Timbergen, să se redirecţioneze) conflictele înainte ca ele să devină acute. Există o problemă a dirijării pozitive a agresivitatii prin: a) acceptarearaţională a frustraţiei; b) canalizarea ei în acţiuni socialmente utile (după unii şi inteligenţa sau elanul creativ ar fi o agresivitate dar de factură intelectuală); c) adaptareaunor comportamente agresive acceptabile cum sunt cele implicate încompetiţiile sportive. M. Epuran (1967) propune ca în sport (care nu implică destructivitate) să se renunţe la termenul de agresivitate şi să se denumească tendinţa pozitivă a luptei pentru performanţăprin termenul decombativitate. Dacă la anumite persoane grav frustrate şi anxioase, agresivitatea ia proporţiişi se instalează în forme nociveeste necesar să se recurgă lapsihoterapie în variantele ei dejoc, de descărcare a resentimentelor în şedinţe speciale de grup,de terapie ocupaţională sau recreaţională.>>‚‚Dictionar de psihologie’’ – Paul Popescu-Neveanu, Editura Albatros, Bucuresti,1978
<<Agresivitatea-(lat.aggresio,atac)-comportament verbal sau
actional,ofensiv,orientat spre umilirea,minimalizarea si chiar suprimarea fizica a celorlalti.Comportamentul agresiv poate fi orientat si propriei persoane (autoagresivitate),ca in cazul tulburarilor psihice,sau spre distrugerea obiectelor investite cu semnificatii sociale.Pentru explicarea originii comportamentului agresiv,s-au propus mai multe ipoteze biologice,etologice,psihologice,sociologice.In perspective biologica,agresivitatea reprezinta un raspuns instinctiv determinat de activitatea subcorticala si endocrina.Hormonul masculin,testosteronul,s-sa dovedit ca are un rol important in declansarea agresivitatii(F.H. Bronson,C. Desjardins,1971).De asemenea,anumite substante neuromediatoare sunt responsabile de declansarea agresivitatii.Cercetarileetologice sustin ipoteza caracterului innascut al agresivitatii.Spre deosebire de de ipotezele biologice si etologice,ipotezele psihologice si sociologice promoveaza conceptia caracterului achizitionat,dobandit,invatat al comportamentelor agresive. Cercetarile lui Albert Bandura(1963) au demonstrat ca agresivitatea se dobandeste prin invatare sociala si ca in realizarea comportamentelor agresive un rol important il au mijloacele de comunicare in masa .In cazul abordarilor psihologice se inscrie si ipoteza frustrare-agresivitate,lansata in 1939 de N.E. Miller,J.Dollard si L.W. Dood,verificata,revizuita si nuantata ulterior in numeroase cercetari.In orientarea psihanalitica,agresivitatea rezulta din conflictul dintre pulsiunea mortii(thanatos) dupa S. Freud(1920) si cea a placerii(eros).In aceeasi orientare psihanalitica,A. Adler considera agresivitatea ca un factor general uman prin care se urmareste depasirea sentimentelor de inferioritate si se asigura satisfacerea dorintei de putere.>> ,,Dictionar de sociologie’’- G. Ferreol, P.Cauche, J.M. Duprez, N.Gadrey, M. Simon , Editura Polirom, Iasi, 1995