Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

TEZĂ DE DOCTORAT

Domeniul PSIHOLOGIE

FORMĂ ŞI CULOARE ÎN EVALUAREA ŞI PSIHOTERAPIA PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ

- Rezumat -

Coordonator ştiinţific:

Prof. univ. dr. Nicolae MITROFAN

Doctorand:

Rozeta CODREANU (DRĂGHICI)

2010

1

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………………

1

PARTEA TEORETICĂ

I. PROBLEMATICA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ

2

II. EVALUAREA GERONTOPSIHOLOGICĂ

5

III. PSIHOTERAPII INTEGRATIVE CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA VÂRSTNICI

6

PARTEA PRACTICĂ

A. STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

IV.

CORELAŢII ÎNTRE DEPRESIE ŞI DEFICITUL COGNITIV

ÎN ASOCIERE CU DISTORSIONAREA FORMEI DESENULUI LA VÂRSTNICI

8

B. EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC

V.

UN MODEL DE GRUP TERAPEUTIC EXPERIENŢIAL

CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA PERSOANE DE VÂRSTA A TREIA ……

14

C. CONCLUZII GENERALE ŞI APRECIERI FINALE STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

21

EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC

25

CONTRIBUŢII PERSONALE ŞI ORIGINALE

28

2

INTRODUCERE

Provocarea secolului XXI nu va fi aceea de a da timpului timp, ci de a da timpului calitate (Fontaine R., 1999). Îmbătrânirea ne priveşte pe toţi, un pic mai mult cu fiecare zi din viaţa noastră. Îmbătrânirea nu este un fenomen negativ, pozitiv sau neutru, este o realitate pe care trebuie să o acceptăm şi să o integrăm. Din această perspectivă, lucrarea de faţă îşi propune o mai bună înţelegere a asocierii cognitiv - afectiv la vârstnici şi, în particular, a efectului formei şi culorii în relaţie cu acestea. Teza este structurată în două părţi, prima cu argumente de natură teoretică şi a doua de factură observaţională şi experimentală. Am pornit de la perspectiva de abordare a psihologului clinician, dar şi a psihoterapeutului practician confruntat cu nevoia de a defini un cadru de abordare şi înţelegere a problematicii specifice persoanei de vârsta a treia. Pe scurt, cele două metode, evaluare şi psihoterapie, sunt discutate în capitole distincte în partea teoretică, iar în partea practică sunt cercetări de sine stătătoare, care converg către obiectivul central al programului de studiu. În raport cu sediul leziunii cortico-cerebrale şi cauza care a produs-o, analiza tulburărilor neuropsihopatologice ale desenului şi expresiei plastice reprezintă o veritabilă şi specifică metodă de psihodiagnostic, cu valoare neuropsihologică şi clinică. La nivel psihologic, culoarea este strâns legată de afectivitatea individului, putând fi în acelaşi timp un instrument psihodiagnostic şi psihoterapeutic. Orice comportament posedă un aspect structural şi unul afectiv. Acesta e motivul pentru care am folosit forma şi culoarea în evaluare şi psihoterapie. Ca ansamblu cele două părţii se integrează căpătând unitate şi consistenţă la nivelul problematicii studiate, cât şi la nivelul perspectivei generale şi metodologice de analiză. Focusul lucrării este nu neapărat asupra tulburării depresive şi cognitive la vârstnici, cât asupra asupra utilizării desenului ca instrument comun în evaluarea şi psihoterapia acestora. Considerente detaliate asupra acestor aspecte sunt prezentate în prima parte a lucrării, regăsindu-se în fiecare capitol această perspectivă, predominant calitativă, care este dublată în partea a doua de apelul la o metodologie obiectivă de cercetare, psihometrică şi experimentală.

3

Sub aspectul structurii formale, pe lângă cele două părţi: teoretică şi practică, fiecare având căte trei capitole, lucrarea conţine cuprins, motivaţie introductivă, bibliografie selectivă pentru fiecare capitol şi anexe. Bibliografia selectivă la fiecare capitol, în funcţie de topica acestuia, reuneşte titluri din domenii multiple şi conexe, cum ar fi psihologia vârstelor, neuropsihologie, psihologie clinică, psihodiagnostic, psihopatologie, psihologie diferenţială, psihologie experimentală, psihoterapie, dar şi cu alte discipline ca medicină, neurofiziologie, genetică, sociologie, etică, filozofie, antropologie, gerontologie, geriatrie şi psihogeriatrie. Bibliografia conţine 451 de titluri de referinţă şi actualitate din reviste de specialitate, cărţi şi documentaţie electronică.

PARTEA TEORETICĂ

I. PROBLEMATICA ÎMBĂTRÂNIRII ŞI PERSOANELOR ÎN VÂRSTĂ DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ

Primul capitol al lucrării are un titlu generic, referindu-se atât la contextul general al îmbătrânirii şi psihologiei vârstei a treia cât şi la cunoştinţele actuale privind caracteristicile îmbătrânirii psihologice normale şi patologice. Îmbătrânirea unui individ este plurală, fiind rezultatul a trei tipuri de îmbătrâniri:

biologică, psihologică şi socială. Îmbătrânirea poate fi optimală, fiziologică, normală, când vârsta cronologică corespunde cu vârsta biologică. În opoziţie cu aceasta există îmbătrânire nefiziologică, patologică, care poate fi prematură sau accelerată. Există şi abateri în sens pozitiv, îmbătrânire reuşită sau tardivă, când datele biometrice corespund cu o grupă de vârstă mai mică. Lucrările recente au subliniat necesitatea abordării integrative a îmbătrânirii şi au contribuit în evoluarea acestui concept. Un model sistemic şi holistic este propus (Baltes P. şi colab., 1997) în scopul de a percepe persoana vârstnică în globalitatea sa. Acest model operaţionalizează noţiunea de îmbătrânire umană în accepţiunea conceptului multifactorial care trebuie să ia în calcul diferite domenii (Dérouesné C, 1996) - Conceptul de „use-dependency”: doar sinapsele cu regularitate active rezistă, celelalte degenerează şi sunt deci eliminate.

4

Heterogenitatea profilurilor cognitive ale subiecţilor vârstnici se explică, în mare parte, prin aceste noţiuni de rezerve şi de resurse cognitive individuale, proprii fiecăruia. Sub efectul stimulării ambientale, activitatea cerebrală se modifică. Cu cât creierul este mai stimulat, cu atât mai bună va fi intensitatea activităţii neuronale, prelungind viaţa acivă, conform principiului funcţia creează organul”. Performanţa cognitivă la această vârstă este rezultanta complexă a experienţei acumulate, a celor învăţate şi utilizate cu preponderenţă, şi a procesului de neurodegenerare fiziologică cerebrală. - Şi la această etapă de vârstă, cogniţia este determinată de interacţiunea complexă a factorilor interni, genetici, şi a celor externi, educaţionali şi socio-culturali. - Primele subfuncţii cognitive care se pierd sunt cele care se dezvoltă ultimele şi anume funcţiile executive dependente de lobul frontal cerebral. Tulburările afectivităţii determinate de involuţia fiziologică sau de „scleroza vasculară cerebrală” sunt frecvente la vârsta înaintată. În sfera afectivităţii se observă, ca şi în aceea a motivaţilor, modificări ce apar din decada a şaptea. Aceste modificări constituie nucleul transformărilor suferite odată cu vârsta la nivelul personalităţii. Adaptarea la îmbătrânire depinde de mecanismele de apărare folosite în timpul vieţii adulte şi este diferită de la o persoană la alta. „Fiecare îmbătrâneşte aşa cum a trăit” („On vieillit comme on a veçu” - Ajuriaguera). Creativitatea şi psihoterapia sunt interconectate la un nivel fundamental, iar creativitatea nu scade cu vârsta, ea se menţine. Creativitatea este un proces de adaptare a vârstei a treia. Nimeni nu poate să trăiască, şi încă mai puţin să creeze, fără a-şi revendica dreptul la o bucăţică de nemurire (Aulagnier P., 1979). Un aport teoretic al acestei lucrări constă în demarcarea obiectului şi limitelor Gerontopsihologiei clinice şi practic conturarea rolului psihologului în clinica de geriatrie cu schematizarea modului în care poate contribui psihologul, în relaţia cu pacienţii, cu familia sau cu ceilalţi membri ai echipei terapeutice, la o evoluţie favorabilă a afecţiunii. Evaluarea psihologică a persoanei vârstnice solicită din partea psihologului clinician o formare practică şi teoretică situată la răscrucea psihologică, gerontologică, neurologică şi psihiatrică.

5

Pe lângă condiţiile ce ţin de specializarea obţinută sau de tipul de formare parcurs,

pentru o buna integrare a psihologului în cadrul unei clinici de geriatrie este absolut

necesară înţelegerea şi acceptarea lucrului interdisciplinar. În activitatea sa, psihologul

va adapta metodele şi tehnicile diagnostico-terapeutice la problematica medicală cu care

se confruntă echipa de îngrijire din clinică. De asemenea este important să ofere asistenţă

psihologică familiei şi celor care au în grijă vârstnicul cu probleme (Joubert C., 2001).

Figura 1. Schematizarea modului în care poate contribui psihologul, în relaţia cu

pacienţii, cu familia sau cu ceilalţi membri ai echipei gerontoterapeutice

la o evoluţie favorabilă a afecţiunii.

Grupuri de

expresie mediată

Psihoterapie

individuală

Întreţinerea suportivă familie - pacient
Întreţinerea
suportivă
familie -
pacient
individuală Întreţinerea suportivă familie - pacient Echipa terapeutică (de îngrijire) Familie Pacient

Echipa terapeutică (de îngrijire)

Familie

Pacient

vârstnic

Suport individual
Suport
individual
Familie Pacient vârstnic Suport individual Psihoterapie de familie Întreţinerea suportivă
Psihoterapie de familie
Psihoterapie
de familie
Familie Pacient vârstnic Suport individual Psihoterapie de familie Întreţinerea suportivă pentru familie 6

Întreţinerea

suportivă

pentru

familie

6

II.

EVALUAREA GERONTOPSIHOLOGICĂ

Capitolul al doilea tratează problematica generală şi rolul evaluării gerontopsihologice, cu specificul evaluării cognitive şi a depresiei la vârstnici, dar şi forma şi culoarea ca repere psihodiagnostice. Evaluarea psihogerontologică reprezintă o viziune nouă, originală de abordare a problematicii persoanei în vârstă, permiţând o depistare precoce şi eficientă, metodele întrebuinţate în acest scop sunt utilizate în majoritatea serviciilor de gerontologie din lume, dovedindu-şi pe deplin validitatea. Amploarea pe care a luat-o în ultimele decenii evaluarea psihologică în geriatrie reflectă aprecierea tot mai mare a valorii pe care o are în:

▪ Stabilirea diagnosticului, spre exemplu diagnosticul diferenţial demenţă - depresie

sau identificarea tulburărilor de comportament asociate debutului unor boli neurologice;

▪ Stabilirea măsurilor de îngrijire şi de reabilitare a diverselor funcţii;

▪ Diagnoza iniţială, intermediară şi finală, ca parte a unui proces farmacoterapeutic

sau/şi psihoterapeutic sau de reabilitare;

▪ Diagnoza periodică a funcţiilor cognitiv-intelectuale, în cazul afecţiunilor cronice,

mai ales a celor degenerative (se stabileşte gradul şi calitatea ameliorării sau agravării);

▪ Cercetările din domeniul geriatriei şi gerontologiei, psihiatriei, psihologiei clinice,

neurologiei clinice, reabilitării funcţionale. Oricare ar fi starea de boală, elementele cognitive şi afective sunt nelipsite în tabloul morbid al vârstei a treia. Funcţiile instrumental-simbolice cerebrale (limbajul oral, funcţia grafică, funcţia plastică) sunt în interrelaţii specifice în stări de normalitate şi boală. Expresia plastică este un mecanism neuropsihologic pe baza căruia se edifică desenul, iar din punct de vedere mental o funcţie instrumental-simbolică a creierului. Expresia plastică are un caracter strict individual, specific, în raport cu trăsăturile

caracteriale ale subiectului respectiv, cu capacităţile acestuia de expresie, cu aptitudinile, nivelul cultural, sfera perceptivă, imaginaţia, afectivitatea şi dinamica activităţii lui. Expresia se relevă ca având o latură psihologică pură, cea dependentă de structura şi dinamica personalităţii.

7

Dezorganizarea „involutiv-regresivă” este aspectul cel mai frecvent şi specific observat în cazurile dezorganizării patologice a desenului. Desenul şi expresia plastică sunt reprezentate bilateral pe suprafaţa emisferelor cerebrale ocupând arii corticale simetrice. Multe dintre testele de tip screening cognitiv conţin itemi de praxie vizual- constructivă. Testul motor de structurare vizuală Bender-Gestalt („Visual motor Bender Gestalt Test”, B.G.T. - Bender L., 1938) este cel mai cunoscut dintre testele de desen utilizate în clinică. Psihologia Gestaltului consideră că unităţile organizate sau configuraţiile structurate reprezintă formele elementare de reacţii dialogice, cel puţin la nivelul conduitei şi în câmpul senzorial. Gestaltul corespunde configuraţiilor de stimuli. În testul de structurare vizuală L. Bender, analiza figurilor se face într-o manieră multidimensională. Factori specifici de interpretarea sunt grupaţi în funcţie de oganizarea elementelor din desen, folosirea spaţiului, reproducerea formei, deformările configuraţiei, perseverări, comportarea în timpul lucrului. Performanţele la test pot fi independente de abilitatea de a desena, dar sunt semnificativ în relaţie cu nivelul educaţional. În timp ce culoarea este mai evidentă şi impresionează puternic fondul nostru afectiv, formele prezintă o varietate mult mai mare de configuraţii şi au o forţă de individualizare mai pregnantă presupunând participarea intelectului, după cum susţine cercetătorul american E. Schachtel.

III. PSIHOTERAPII INTEGRATIVE CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA VÂRSTNICI

Acest capitol se referă la scopurile şi indicaţiile psihoterapiei la vârstnici şi utilizarea terapiilor expresive. Psihoterapia nu poate fi ignorată ca opţiune terapeutică la vârsta a treia şi este un interes în creştere în această arie (Loverstone S., Howard R., 1997). Dacă metodele psihoterapiei utilizate în domeniul geriatric nu sunt diferite de ansamblul metodelor utilizate în alte domenii, ceea ce este particular şi specific în abordarea vârstnicilor este relaţia terapeutică. Particularităţile relaţiei terapeut-pacient sunt determinate de ambii termeni ai diadei.

8

În procesul atât de complex al decompensării personalităţii vârstnicului, creativitatea artistică exprimată prin căile de expresie plastică desen, pictură, modelaj, sculptură, măşti, colaje şi expresivitatea mimico-gestuală muzica prin ritm şi melodie au un rol foarte important în şi la procesul terapeutic (Saul S., 1988). Toate acestea sunt modalităţile unui act de comunicare bipolar: cu propria fiinţă şi cu cei din afară.

Psihoterapia de grup expresivă are valoare specială la persoanele în vârstă cu tulburări depresive şi anxioase. Existenţa numeroaselor pierderi în relaţii, în abilităţi creează o serie de leziuni narcisice concretizate în pierderea respectului de sine şi într-o varietate de simptome psihologice. Temele mari de lucru sunt: pierderi sociale, boli fizice, reducerea senzorială, autonomie-dependenţă, singurătate, conflicte intergeneraţionale, încercări de menţinere a nivelului de speranţă. Tehnicile expresive constituie o legătură între metodele de diagnostic şi cele terapeutice (Roşca M., 1975). Desenul, ca tehnică terapeutică şi psihodiagnostică, poate fi utilizat atât în terapia individuală cât şi cea de grup. Diferitele terapii expresive şi creative ajută persoana în vârstă în redescoperirea şi exprimarea sinelui, constituie o nouă modalitate de a trăi şi creează sensul de a fi bine (Saul S., 1988). Terapeutul decide ce mediere este mai apropiată (desenat, pictat, modelaj, colaj) pentru fiecare individual. Grupul psihoterapeutic indiferent de fundalul său teoretic realizează o societate miniaturală şi o instanţă frecvent necesară către societatea reală. În terapia experienţială, desenul este o provocare în lucrul terapeutic, iar terapeutul însoţeşte clientul în autoexplorarea sa. De asemenea este importantă diagnoza experienţială -l pui pe client într-o situaţie redată prin intermediul desenului şi apoi să-i oferi posibilitatea de a dialoga pe baza acesteia. Pornind de la elementul semnificativ, în acel moment pentru client, se poate începe totodată şi travaliul terapeutic. Terapeutul experienţialist asigură clientului aflat în impas existenţial o punte spre realitate, participă la eliberarea acestuia de teamă şi complexe afective, redându-i speranţa şi libertatea, psihoterapia propunând o valorizare a vieţii pe care nevroza o contestă. Viaţa, sensul, creativitatea şi arta, în sensul cel mai larg, reprezintă exact acelaşi lucru (Mitrofan I., 2007). În cadrul vârstei a treia o abordare pragmatică a problemelor umane oferă posibilitatea de a adăuga „noi sensuri” vieţii.

9

PARTEA PRACTICĂ

Argumentele teoretice din primele trei capitole prefigurează cele două metode avute în vedere în partea practică a cestei lucrări: studiul evaluativ gerontopsihologic şi experimentul gerontoterapeutic. Cercetarea de faţă concretizează aceste metode în două studii, unul observaţional transversal şi unul experimental. Studiile s-au desfăşurat la Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan” Bcureşti, având ca subiecţi persoane cu vârsta peste 65 de ani.

A. STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

IV. CORELAŢII ÎNTRE DEPRESIE ŞI DEFICITUL COGNITIV ÎN ASOCIERE CU DISTORSIONAREA FORMEI DESENULUI LA VÂRSTNICI

Până la 25% dintre persoanele de peste 65 de ani prezintă tulburări depresive şi cognitive (Kokmen E. şi colab., 1991; Koenig H., Blazer D., 1992; Blazer D., 1994). O serie de studii au atestat în ultimii ani corelaţii posibile dintre cele două patologii, ambele cu o frecvenţă destul de mare în rândul pacienţilor de vârsta a treia. Asocierea depresie şi disfuncţie cognitivă este cunoscută în literatura de specialitate. Similitudinile existente la nivelul tabloului clinic şi neurocognitiv al depresiei şi demenţei incipiente la vârstnici ridică probleme de diagnostic diferenţial (Popescu C. şi colab., 2004). Identificarea unor indici care să poată orienta diagnosticul diferenţial precoce este foarte utilă pentru conturarea planului terapeutic şi formularea prognosticului. Datele recente au evidenţiat prezenta unor deficite ale funcţiilor executive încă din stadiile timpurii ale demenţei Alzheimer (Perry R.J., Hodges J.R., 1999; 2000), afectarea acestor funcţii fiind deseori semnalată şi la depresivi, în general, şi la cei vârstnici, în special. S-au raportat şi afectări ale funcţiilor vizuospaţiale (Pallson S. şi colab., 2000) sau verbale în depresie (Abas M.A. şi colab., 1990; Brown R.G. şi colab., 1994; Beats B. şi colab., 1996), deficite ale acestor funcţii apărând şi în demenţă. Cuvinte cheie: depresie, deficit cognitiv, distorsionare formă desen, vârstnici

10

Obiectivele cercetării Cercetarea şi-a propus identificarea corelaţiilor între depresie şi disfuncţia cognitivă la persoane de vârsta a treia, stabilirea raportului calitativ al depresiei cu scăderea eficienţei cognitive şi asocierea acestora cu prezenţa distorsionării formei desenului. S-au studiat particularităţile funcţionării neurocognitive la vârstnicii cu depresie sau/şi tulburări cognitive uşoare sau moderate şi s-a analizat posibilitatea derivării unui

indice neuropsihologic care să permită o cât mai bună şi mai rapidă psihodiagnoză, respectiv asocierea depresie - deficit cognitiv cu distorsionarea formei desenului. S-au studiat diferenţele existente între sexe, între cele patru grupe de vârstă (65-69 ani, 70-74 ani, 75-79 ani şi 80-84 ani) şi pe nivele de educaţie (1-4 clase, 5-8 clase, liceu, studii superioare), făcând corelaţii între reproducerea formei desenului – distorsionarea formei desenului - şi vârstă, educaţie, prezenţa depresiei şi/sau deficitului cognitiv. Comparând prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen la vârstnici în funcţie de prezenţa tulburării depresive şi disfuncţiei cognitive scopul propus poate fi de a stabili:

- dacă desenul depinde de tulburarea cognitivă, - dacă desenul depinde de tulburarea depresivă. Ipotezele cercetării Ipoteza generală: în ce măsură prezenţa depresiei geriatrice influenţează eficienţa cognitivă, care este nivelul acestei influenţe, deci în ce măsură sub influenţa depresiei se modifică parametrii funcţionării cognitive la vârsta a treia. Ipotezele de lucru au fost:

I1:

Cu cât depresia este de intensitate mai mare cu atât nivelul deficitului cognitiv

I2:

este mai mare la vârsta a treia; Depresia endogenă influenţează mai mult decât depresia reactivă deficitul

I3:

cognitiv la persoanele vârstnice; Nivelul deficitului cognitiv este mai mare la persoanele de vârsta a treia cu

I4:

depresie decât la cele fără depresie; Distorsionarea formei desenului este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă;

I5:

Prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt este influenţată de nivelul educaţional la vârstnici;

11

I6:

Incidenţa distorsionării formei desenului se corelează cu prezenţa deficitului

I7:

cognitiv; Incidenţa erorilor de tip distorsiune gestalt desen se corelează cu prezenţa depresiei geriatrice.

Modelul cercetării S-au studiat 742 de pacienţi internaţi în I.N.G.G. “Ana Aslan” (595 femei şi 147 bărbaţi) cu vârste cuprinse între 65 şi 84 de ani - fără/cu diagnostic clinic de tulburare cognitivă sau/şi depresivă uşoară sau moderată. S-au urmărit parametrii: sex, vârstă, educaţie, prezenţa/absenţa diagnosticului de tulburare cognitivă sau depresivă. Au existat două etape de confirmare diagnostic clinic:

la internare şi la externare. Selecţia subiecţilor pentru studiu s-a făcut pe baza respectării criteriilor de incudere şi excludere stabilite (după modelul trialurilor clinice). În funcţie de psihopatologia absentă / existentă tulburare depresivă sau /şi deficit cognitiv - întregul grup de subiecţi a fost împărţit în patru loturi:

Lotul N: Normal, care a cuprins subiecţi cu îmbătrânire psihologică normală, fără deficit cognitiv sau depresie clinică;

Lotul C: Cognitiv disfuncţional, care a cuprins pacienţi cu deficit cognitiv, uşor sau moderat, diagnosticat conform criteriilor DSM - IV sau Petersen;

Lotul P: Psihopatologie mixtă, care a cuprins pacienţi care au deficit cognitiv şi tulburare depresivă în acelaşi timp;

Lotul D: Depresie, care a cuprins pacienţi cu tulburare depresivă, uşoara sau moderată, diagnosticată conform criteriilor DSM IV sau CIM -10.

Investigarea, evaluarea pacienţilor şi aprecierea rezultatelor psihologice au impus alegerea şi aplicarea unor metodologii specifice din psihogeriatrie şi gerontologie în vederea realizării scopului propus.

12

Fişa de evaluare gerontopsihologică Pentru fiecare subiect inclus în lot s-a utilizat o baterie screening de teste psihometrice şi scale psihopatologice completată de Proba motorie de structurare vizuala Bender (faza de copiere a celor 9 desene). S-a evaluat funcţia cognitivă prin testele screening MMSE (Mini-Mental State Examination – 30 itemi) şi SPMSQ (Short Portable Mental Status Questionnaire

10 itemi, corelat cu nivelul de educaţie), depresia prin testele GDS (Geriatric Depression Scale - 15 itemi), HDRS (Scala de Depresie Hamilton - 21 itemi) şi DMS (Scala de Diagnostic a Melancoliei – 10 itemi), iar ca test de desen s-a aplicat Testul Bender- Gestalt BGT, test cu sistem de scorare obiectiv.

Distorsionarea formei desenului Testul de structurare vizuală Bender, BGT (Bender visual motor gestalt test) este construit în conformitate cu concepţia gestaltistă asupra percepţiei ca totalitate. În raport cu modul în care pacientul copiază fiecare dintre modele se pot obţine informaţii în legătură cu funcţia de structurare, definită de autoarea L. Bender ca “funcţia prin care organismul integru răspunde ca un tot la o constelaţie dată de stimuli, răspunsul fiind el însuşi o constelaţie, un ansamblu structural”. Se consideră că există un „rang normal” în modul de reproducere a desenelor, iar deviaţile de la „rangul normal” reflectă deviaţiile capacităţii intelectuale, ale percepţiei, ale stabilităţii emoţionale. Am utilizat Sistemul de scorare Lacks (Lacks’ Scoring System, 1996) – varianta screening computerizată (Software Windows - PAR, Inc.) focusând primele 6 erori care

constituie criteriul distorsionare formă desen: rotaţie severă, dificultăţi de acoperire, simplificare, fragmentare, retogresie, perseverare tip A sau tip B. Fiecare subiect a fost caracterizat prin 13 parametri socio-demografici, psihometrici şi psihopatologici, rezultând 9646 date pentru lotul total. În SPSS s-a realizat statistica descriptivă, corelaţiile, ecuaţiile de regresie şi graficele asociate acestora În analiza statistică a datelor s-au folosit metode parametrice şi neparametrice adecvate naturii variabilelor.

13

Descrierea eşantionului studiat

Cercetarea s-a desfăşurat pe un număr de 742 subiecţi cu vârste cuprinse între

65 şi 84 de ani, media de vârsta fiind de 73,23 ani (SD 5,04).

Din totalul de 742 de pacienţi 595 au fost femei (ceea ce reprezintă 80,2%) cu

media de vârsta 73,03 ani (SD 5,00) şi 147 bărbaţi (adică 19,8% din total) cu media de

vârsta 74,06 ani (SD 5,11), raportul femei/bărbaţi fiind de 4 la 1.

Distribuţia celor patru loturi după criteriul psihopatologic apare astfel:

- Lotul Normal - lotul N : 194 de subiecţi vârstnici (26,1% din lotul total);

- Lotul Cognitiv disfuncţional - lotul C: 186 de subiecţi (25,1% din total);

- Lotul cu Psihopatologie mixtă - lotul P: 169 pacienţi (22,8% din total);

- Lotul cu Depresie - lotul D: 193 pacienţi (adică 26,0% din total).

Tulburarea cognitivă este diagnosticată la 47,8% de subiecţi din lotul total, adică

la 355 de pacienţi, dintre aceştia 186 de subiecţi au ca diagnostic doar tulburare cognitivă

(uşoară sau moderată) şi 169 de subiecţi au asociată şi patologie depresivă.

Tulburarea depresivă este diagnosticată la 48,8% de subiecţi din lotul total, adică

la 362 de pacienţi, dintre aceştia 193 de subiecţi au ca diagnostic doar tulburare

depresivă (de intensitate uşoară sau moderată) şi 169 de subiecţi au asociat şi diagnostic

de tulburare cognitivă.

Disfuncţia plastică indicată de prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a

gestaltului (rotaţie severă, dificultăţi de acoperire, simplificare, fragmentare, retrogresie,

perseverare) apare la 252 de subiecţi, ceea ce reprezintă 34,0% din lotul total de subiecţi.

Datele arată o creştere procentuală a distorsionării formei desenului (formă desen

incorectă) pe grupe de vârstă în lotul total şi în funcţie de sex. Graficul liniar permite o

mai bună vizualizare a relaţiei dintre variabilele desen şi vârstă (Figura 2.).

Figura 2. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionare formă desen pe grupe de vârstă în lotul total

Desen corect Distorsiune gestalt 100% 76,2% 80% 64,9% 60,8% 58,6% 60% 40% 41,4% 39,2% 35,1%
Desen corect
Distorsiune gestalt
100%
76,2%
80%
64,9%
60,8%
58,6%
60%
40%
41,4%
39,2%
35,1%
20%
23,8%
0%
65-69 ani
70-74 ani
75-79 ani
80-84 ani

14

Datele arată o scădere procentuală a erorilor desenului tip distorsiune gestalt

(formă desen incorectă) odată cu creşterea nivelului educaţional în lotul total şi în funcţie

de sex. Graficul liniar permite o mai bună vizualizare a relaţiei dintre variabilele desen şi

nivel de educaţie (Figura 3.).

Figura 3. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionare formă desen în funcţie de nivelul de educaţie în lotul total

Desen corect Distorsiune gestalt 100,0% 88,9% 81,8% 80,0% 63,3% 60,0% 50,5% 40,0% 49,5% 36,7% 20,0%
Desen corect
Distorsiune gestalt
100,0%
88,9%
81,8%
80,0%
63,3%
60,0%
50,5%
40,0%
49,5%
36,7%
20,0%
18,2%
11,1%
0,0%
1-4 clase
5-8 clase
liceu
facultate

Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului la reproducerea formei

desenelor apare astfel în cele patru loturi (Figura 2): doar la 4,1% din subiecţii din lotul

Normal, adică la 8 subiecţi; la 59,7% din subiecţii din lotul Cognitiv disfuncţional,

respectiv la 111 pacienţi; la 65,7% din lotul cu Psihopatologie mixtă, adică la 111

subiecţi; la 11,4% din subiecţii din lotul cu Depresie, respectiv la 22 de subiecţi.

Figura 4. Distribuţia procentuală a subiecţilor cu distorsionarea formei desenului în cele patru loturi

Desen corect Distorsiune gestalt

Desen corect

Desen corect Distorsiune gestalt

Distorsiune gestalt

D 88,6% 11,4% P 34,3% 65,7% C 40,3% 59,7% 95,9% 4,1% Lot N 0% 20%
D 88,6%
11,4%
P 34,3%
65,7%
C 40,3%
59,7%
95,9%
4,1%
Lot N
0%
20%
40%
60%
80%
100%

15

B. EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC

V. UN MODEL DE GRUP TERAPEUTIC EXPERIENŢIAL CU SUPORT EXPRESIV-CREATIV LA PERSOANE DE VÂRSTA A TREIA

Obiectivul studiului l-a constituit validarea unui model de psihoterapie

experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază experimentarea prin

modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică.

Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative (colaj, desen, pictură, metaforă) în patru grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite

din pacienţi cu vârsta între 65 şi 79 de ani (în total 30 de subiecţi), suferind de tulburări depresiv-anxioase, internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”. Experienţa de lucru cu persoanele în vârstă a condus la anumite observaţii relevante de cazuri clinice în care am utilizat tehnici de psihoterapie expresivă şi gestaltterapie. Tehnicile expresive folosite în procesul terapeutic aduc permanent informaţii cu privire la pacient. După parcurgerea şi selectarea surselor teoretice şi de actualitate care vizează această problematică am extras principalele premise care stau la baza acestui experiment:

▪ Studiile au arătat că atât abordarea psihodinamică, cât şi cognitiv-comportamentală au consecinţe egale la vârstnici.

▪ Nu se poate vorbi practic de inadecvarea psihoterapiei la vârstnici, iar în acest caz psihoterapia experienţială diferă nu ca gen ci mai degrabă ca grad de cea cu persoane mai tinere, nefiind implicate noi principii sau tehnici, ci doar adaptate cele cunoscute.

▪ Un grup de activitate (S. R. Slavson) este cel în care fără a minimaliza rolul de

instrument diagnostic şi terapeutic al grupului se pune accent pe aspectul operaţional, grupul psihoterapeutic indiferent de fundalul său teoretic realizând o societate miniaturală

şi o instanţă frecvent necesară către societatea reală, “microcosmos” al vieţii reale (Hunter M.), iar terapia de grup este adesea propusă pentru că ea confruntă mai bine îmbătrânirea cu realitatea, având în vedere tulburările relaţionale ale vârstnicului (Bleandonu G., 1991).

16

▪ Terapia de grup oferă beneficiu economic, în comparaţie cu terapia individuală,

şi îngrijire, susţinere şi suport ce permit persoanei în vârstă să-şi intensifice mecanismele de coping, să rezolve conflictele (Morrin J., 1988).

“Limbajul vizual” constituie un grup de comportamente stimul-răspuns care îi

îndeamnă pe oameni la comunicare, le reglează unele acte şi le permite exteriorizarea unor stări afective, Terapia Unificării centrată pe modalităţi creative de expresie foloseşte pretextul experienţial provocativ şi utilizează experimentul

▪ Psihoterapia experienţială uzitează termenii de “grup de terapie pentru normali în

dificultate” şi “optimizare” (I. Mitrofan, 1997), multe persoane cu tulburări emoţionale fiind atrase de această formă de terapie în speranţa depăşirii stării de izolare şi a dificultăţilor de relaţionare, efect posibil prin conştientizarea maximală a resurselor şi

limitelor proprii în context existenţialist-fenomenologic. Cuvinte cheie: grup terapeutic, psihoterapie experienţială, persoane de vârsta a treia

Scopul demersului terapeutic de grup a fost, în principal: creşterea integrităţii persoanei (congruenţa între experienţa interioară şi comportamentul exterior), o mai mare libertate de opţiune, mai puţină dependenţă şi o mai mare extindere a experienţei. Scopul secundar şi, de obicei, al pacientului este eliberarea de simptome şi readaptarea socială. În stabilirea obiectivelor experimentale a trebuit să ţin seama de diferitele tipuri de studiu existente şi de resursele disponibile. Obiectiv general-teoretic:

Această cercetare îşi propune să aducă o contribuţie la cunoaşterea efectelor unui program psihoterapeutic unificator de grup la persoanele de vârsta a treia, care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce priveşte simptomatologia depresiv- anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi funcţionarea globală. Prin elaborarea unui model gerontoterapeutic integrativ, de tip experienţial cu suport expresiv-creativ, se urmăreşte să se găsească un răspuns la întrebările:

 Care este evoluţia simptomatologiei depresiv-anxioase pe parcursul acestui program?

Este eficient acest program psihoterapeutic unificator în recuperarea şi menţinerea de

comportamente adaptative la persoanele de vârsta a treia cu tulburări depresiv-anxioase?

 Care sunt efectele asupra funcţionării globale şi asupra calităţii vieţii persoanei în vârstă?

17

Obiective practic-aplicative:

♦ Ameliorarea simptomatologiei depresive (a dispoziţiei, a funcţionării mecanismelor cognitive implicate).

♦ Dezvoltarea abilităţilor de interrelaţionare, ceea ce implică reducerea dificultăţilor de relaţionare.

♦ Ameliorarea funcţionării globale care implică o bună funcţionare în toate planurile existenţiale şi pe toate laturile psihicului (afectiv, cognitiv şi comportamental) în relaţiile complexe care se stabilesc între ele. Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că terapia de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este eficientă în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia. Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult. Reconvertirea evenimentelor negative în surse valoroase de experienţă, integrarea creatoare a polarităţilor, obiective centrale în terapia unificării, corespund necesităţilor persoanelor în vârstă cu depresie.

Ipoteze specifice

I1:

I2:

În urma parcurgerii programului terapeutic se va reduce simptomatologia depresiv-anxioasă. Efectele obţinute în ceea ce priveşte simptomatologia depresivă se menţin la şase

depresiv- anxioasă. Efectele obţinute în ceea ce priveşte simptomatologia depresivă se menţin la şase

luni după încheierea psihoterapiei de grup. I3: În urma parcurgerii programului terapeutic unificator se va îmbunătăţi

I4:

funcţionarea globală a persoanei. În urma parcurgerii programului terapeutic unificator se vor reduce problemele de

I5:

adaptare şi de funcţionare socială. La vârstnici grupul deschis, mai adaptat condiţiilor geriatrice, este la fel de eficient ca şi grupul închis în cazul tulburărilor depresiv-anxioase.

18

Metodă şi tehnici

În vederea îndeplinirii obiectivelor s-a realizat un studiu experimental cu un

design de bază, grup închis şi grup deschis. S-au folosit următoarele metode de cercetare: interviul şi observaţia; metodele psihometrice; experimentul; metode statistico-matematice.

Variabila independentă: participarea la programul psihoterapeutic unificator.

Variabile dependente: simptomatologia depresivă hetero-evaluată, profunzimea

subiectivă a depresiei, interacţiunea socială, funcţionarea globală. Screening subiecţi Propria experienţă profesională ca trainer de grup de dezvoltare personală şi ca psiholog clinician specializat în problematica persoanelor de vârsta a treia m-au ghidat în a stabili câteva criterii generice de selecţie şi recomandare pentru psihoterapia de grup:

pacienţi cooperanţi peste 65 de ani (fără deficit senzorial auditiv sau vizual accentuat);

tulburări depresiv-anxioase fără elemente psihotice sau pulsiuni suicidare;

tulburările afective ce nu se asociază cu o polipatologie somatică gravă (insuficienţă renală, cardiacă sau pulmonară gravă).

A existat un screening impus de evaluarea gerontopsihologică, care a constat în

interviu, observaţie şi testare psihometrică, pentru fiecare subiect întocmindu-se o fişă personală. Gradul de severitate al tulburării afective şi eficienţa cognitivă au constituit criterii de selecţie pentru psihoterapie. Criteriile generale de selecţie au fost aplicate de la primul contact cu pacientul şi foaia de observaţie. Rezultatele testelor aplicate au constituit a doua etapă de screening. Important pentru selecţie a fost interesul şi acordul pacientului pentru terapia de grup. Testele screening utilizate au fost pentru depresie Scala de depresie geriatrică (cut-off scor GDS ≥ 15) şi pentru eficienţa cognitivă Mini-Mental State Examination (cut-off scor MMSE ≥ 24). Pentru studierea problemelor diagnostice ce se pun între depresie şi tulburările organice cerebrale am combinat MMSE cu Testul Desenării Ceasului (cotarea Sunderland).

19

Am aplicat, de asemenea, Testul de structurare vizuală Lauretta Bender (Bender- Gestalt, faza copiere) şi Subtestul 5 - Memoria cifrelor din Scala de Memorie Wechsler-I (Wechsler Memory Scale, WMS – Wechsler D., 1974) mărind sensibilitatea testării stării mentale (Bondi M.W., Salmon D.P., Kaszniak A.W., 1996). Pentru diagnosticul şi evaluarea severităţii depresiei şi anxietăţii a fost utilizată Scala de evaluare a Depresiei Hamilton 21 itemi (HDRS) şi Scala de evaluare a Anxietăţii Hamilton (HARS). Testarea baseline a urmărit şi investigarea stării generale de sănătate utilizând General Health Questionnaire (Goldberg D., 1978) cu Subscala Disfuncţii Sociale Pentru evaluarea cantitativă a efectelor demersului terapeutic s-a făcut o retestare a fiecărui pacient. La şase luni după terapie am utilizat doar scala Hamilton de evaluare a depresiei (HDRS), scorurile follow-up fiind utilizate pentru verificarea menţinerii în timp a efectelor psihoterapiei asupra simptomatologiei depresive. Utilizarea testelor de desen (Desenarea ceasului, Bender-Gestalt Test, Copierea pentagoanelor din MMSE) în evaluare creează o punte de legătură şi facilitează aplicarea modalităţilor creative şi de expresie plastică în demersul terapeutic, constituind şi o verificare a disponibilităţii pacientului pentru acest tip de abordare. Testele de desen au fost utilizate cu dublu scop: pentru diagnostic diferenţial, dar şi pentru facilitarea aplicării modalităţilor de expresie plastică-vizuală şi familizarea cu instrumentele provocative terapeutice.

Structura demersului terapeutic

i. evaluarea gerontopsihologică iniţială a fiecărui subiect;

ii. identificarea simptomelor, descrierea efectelor acestora (în plan afectiv,

cognitiv şi comportamental);

iii. formularea ipotezelor şi obiectivelor psihoterapeutice;

iv. stabilirea şi implementarea planului terapeutic;

v. evaluarea finală ;

vi. catamneza.

20

Planul psihoterapeutic experienţial a cuprins trei direcţii:

1)

analiza simbolică a simptomului (decriptare) – s-a avut în vedere atât

2)

simptomul manifest (evaluare în funcţie de natura, durata, intensitatea, frecvenţa, condiţiile în care apare sau reapare), cât şi simptomul mascat (mediat de cele mai multe ori prin desen); analiza planului existenţial (context) urmărit pe dimensiunea temporală,

3)

din prezent spre trecut – identificarea perturbărilor apărute şi a consecinţelor în planurile parental-filial, cuplu, social; analiza planului transgeneraţional temele cheie, miturile şi secretele din inconştientul familial pot arăta ce rezolvă simptomul în planul existenţial actual.

Cadrul formal al intervenţiei gerontoterapeutice de grup Intervenţia psihologică de grup a presupus un număr total de 8 şedinţe, cu durata 150 de minute fiecare, derulate săptămânal. Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative (colaj, desen, pictură, metaforă) în grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite din 30 de pacienţi cu vârste între 65 şi 79 de ani, suferind de tulburări depresiv-anxioase, internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”. În acest context am alcătuit patru grupuri de lucru care s-au desfăşurat în perioada martie-aprilie şi septembrie-octombrie 2004 şi le-am folosit pentru studiu:

- un grup închis (un grup omogen de 6 participanţi) şi un grup deschis

(un grup neomogen de 9 participanţi) în prima perioadă,

- un grup închis (un grup omogen de 7 participanţi) şi un grup deschis

(un grup neomogen de 8 participanţi) în a doua perioadă. Alegerea perioadelor a fost fixată în funcţie de nevoile generale ale vârstnicilor, factorul climateric având mare importanţă pentru a asigura participarea la grup. Grupul închis, cuprinde pacienţi selecţionaţi care încep în acelaşi moment psihoterapia şi o continuă, împreună, până la încheiere. În astfel de situaţii, deşi vom asista la o heterocronie a ameliorării, grupul este unitar sub aspectul funcţionării. De asemenea, cercetarea în domeniul psihoterapiei de grup şi al relaţiilor interpersonale se bucură în această formă de cea mai înaltă validare.

21

Grupul deschis, are o funcţionare „continuă şi este mult mai legat de aspectele dinamicii spitalizării prin faptul că pe măsură ce un pacient părăseşte grupul în urma ameliorării sau diverselor situaţii fortuite, locul său este ocupat de un altul, care va fi cât mai repede integrat în grup.

Rezultate şi discuţii

Datele rezultate în urma aplicării instrumentelor psihometrice au fost prelucrate statistic folosind un software SPSS, urmărind să fie prezentate caracteristicile descriptive şi rezultatele testării ipotezelor. Având în vedere volumul mic al eşantionului şi maniera de evaluare (test - retest, retest - follow-up la şase luni şi comparaţie între cele două grupuri experimentale), am utilizat în analiza datelor testul t Student în trei situaţii:

 pentru evidenţierea semnificaţiei diferenţelor între cele două grupuri experimentale, testul t pentru eşantioane independente;  pentru stabilirea semnificaţiei diferenţei între media scorurilor obţinute la testarea baseline şi media scorurilor la retestare de acelaşi grup, testul t pentru eşantioane pereche;  pentru stabilirea semnificaţiei diferenţei între media scorurilor obţinute la test şi media scorurilor la follow-up la şase luni după terapie de acelaşi grup, testul t pentru eşantioane pereche. Cele patru grupuri cu care am lucrat în paralel difereau ca structură în funcţie de modul în care a avut loc intrarea sau ieşirea din grup a participanţilor grup închis şi grup deschis. Grupul experimental închis este alcătuit din 13 membri: 6 bărbaţi şi 7 femei, cu vârste între 65 şi 79 de ani şi media de vârstă de 71,23 ani.

Grupul experimental deschis este alcătuit din 17 membri: 8 bărbaţi şi 9 femei, cu vârste între 65 şi 79 de ani şi media de vârstă de 70,29 ani.

Variabila independentă vârstă în cele două grupuri experimentale are aceeaşi amplitudine (minim 65, maxim 79) şi medii apropiate (71,23 grup închis, respectiv 70,29 grup deschis).

Au existat diferenţe semnificative între scorurile pre- şi post-control la testele clinice înainte şi după procesul psihoterapeutic.

22

C.

CONCLUZII GENERALE ŞI APRECIERI FINALE

STUDIU EVALUATIV GERONTOPSIHOLOGIC

● Cercetarea şi-a propus identificarea corelaţiilor între prezenţa depresiei şi

disfuncţiei cognitive la pacienţii vârstnici internaţi la INGG “Ana Aslan”, stabilirea raportului calitativ al depresiei cu scăderea eficienţei cognitive şi asocierea acestora cu

reproducerea incorectă a formei desenului care ar putea permite o mai bună diferenţiere

şi eficientizare a depistării tulburărilor depresive şi cognitive la persoane de vârsta a treia.

● Ipoteza generală: în ce măsură prezenţa depresiei geriatrice influenţează

eficienţa cognitivă, care este nivelul acestei influenţe, deci în ce măsură sub influenţa

depresiei se modifică parametrii funcţionării cognitive la vârsta a treia. Contribuţia personală, specială a fost utilizarea factorului distorsionare a formei desenului în vederea derivării acestuia ca indice discriminant neuropsihologic care să permită o depistare cât mai precoce şi eficientă a tulburărilor depresive şi cognitive la vârstnici.

Studiul observaţional de tip transversal a fost efectuat în Clinicile I-IV al

Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie “Ana Aslan”- sediu, culegerea datelor s-a realizat într-un interval de trei ani (2004-2006). Cercetarea s-a desfăşurat pe un lot total de 742 de subiecţi cu vârste cuprinse între 65 şi 84 de ani (media de vârstă 73,23 ani) internaţi în I.N.G.G. “Ana Aslan” fără/cu diagnostic clinic de tulburare cognitivă

sau/şi depresivă. Au fost două etape de confirmare a diagnosticului clinic, la internare şi la externare, iar evaluarea gerontopsihologică a fost programată în timpul spitalizării.

● Trebuie remarcat, în primul rând, că în lotul total numărul femeilor a fost mai

mare faţă de cel al bărbaţilor (595 de femei, 147 de bărbaţi) proporţia fiind de

aproximativ 4 la 1 în favoarea femeilor (Figura IV.1.). Proporţia de femei şi de bărbaţi din lotul total este echivalentă cu proporţia observată în populaţia globală.

Evaluarea gerontopsihologică a fost complexă. S-a evaluat funcţia cognitivă prin

testele screening: Mini-Mental State Examination şi Chestionarul Scurt de Evaluare Cognitivă, depresia prin Scala de Depresie Geriatrică, Scala de Evaluare a Depresiei Hamilton şi Scala de Diagnostic a Melancoliei, iar proba de desen utilizată a fost Proba motorie de structurare vizuala Bender-Gestalt (faza de copiere a celor 9 desene).

23

Testul de structurare vizuală Bender este construit în conformitate cu concepţia

gestaltistă asupra percepţiei ca totalitate. Am utilizat Sistemul de scorare Lacks varianta screening computerizată focusând primele 6 erori care constituie criteriul distorsiune gestalt: rotaţie severă, dificultăţi de acoperire, simplificare, fragmentare,

retrogresie, perseverare. Pentru baza de date ne-a interesat prezenţa distorsiunii formei, care se referă la distrugerea esenţială a gestaltului, şi nu frecvenţa erorilor.

● Întregul grup de subiecţi a fost împărţit în patru loturi în funcţie de cei doi

parametri dihotomici şi anume tulburare depresivă şi/sau tulburare cognitivă diagnosticate clinic. Lotul N-Normal a cuprins subiecţi cu îmbătrânire psihologică normală, fără tulburări cognitive sau depresive; Lotul C-Cognitiv disfuncţional a cuprins pacienţi cu tulburare cognitivă, uşoara sau moderată, diagnosticată conform criteriilor DSM IV şi Petersen; Lotul P-Psihopatologie mixtă a cuprins pacienţi care au tulburări cognitive şi depresive în acelaşi timp; Lotul D-Depresie a cuprins pacienţi cu tulburare depresivă fără elemente psihotice, diagnosticată conform criteriilor DSM IV şi ICD 10.

Procentual cele patru loturi pe criterii de diagnostic psihopatologic sunt

aproximativ egal reprezentate în lotul total: lotul Normal - lotul N reprezintă 26,1% din lotul total, lotul Cognitiv disfuncţional - lotul C reprezintă 25,1% din total, 22,8% este lotul cu Psihopatologie mixtă - lotul P şi 26,0% din total lotul cu Depresie - lotul D, iar pe grupe de vârstă există de asemenea o bună reprezentare a fiecărui lot.

Tulburarea cognitivă (la 47,8% de subiecţi din lotul total) şi tulburarea depresivă

(la 48,8% de subiecţi din lotul total) apar reprezentate în procente aproximativ egale în lotul total ceea ce concordă cu prevalenţa acestora la vârstnici, fiind psihopatologiile cu reprezentativitatea cea mai mare. Până la 25% dintre persoanele de peste 65 de ani

prezintă tulburări depresive şi cognitive (Kokmen E. şi colab., 1991; Koenig H., Blazer D., 1992; Blazer D., 1994).

Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului care indică disfuncţia

plastică apare la 252 de subiecţi, ceea ce reprezintă 34,0% din lotul total de subiecţi. Reprezentarea procentuală fiind mare pe întreg lotul de vârstnici dă sens acestei cercetări care s-a bazat mult pe observaţiile ocazionale, completate de studierea literaturii de specialitate. Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului la reproducerea desenelor este diferit reprezentată în cele patru loturi.

24

Prezenţa erorilor desenului tip distorsiune a gestaltului apare diferit reprezentată

pe sexe în întreg lotul. Erorile în reproducerea desenelor sunt cuantificate la 36,5% dintre femeile vârstnice din studiu (217 subiecţi) şi la 23,8% dintre bărbaţi (35 de subiecţi). Se obsevă o raportare procentuală diferită pe sexe faţă de lotul total, ponderea erorilor tip distorsiune fiind mult mai mare la femei decât la bărbaţi, raportul fiind de 3 la 2. Posibil ca acest aspect să ţină de abilitatea de a desena la bărbaţi şi care e întreţinută de preocupările mai mult tehniciste pe parcursul vieţii lor active.

La lotul Normal (194 de subiecţi vârstnici) remarcăm proporţia mai mare a

bărbaţilor faţă de femei (1 la 2,5) comparativ cu celelalte loturi, pe grupe de vârstă proporţia este tot în avantajul bărbaţilor, reprezentarea procentuală a bărbaţilor atingând maxim la categoria de vârstă 80-84 de ani (1 la 1,5). Disfuncţia plastică 4,1% nu este

reprezentativă pentru acest lot.

La lotul cognitiv disfuncţional (186 de subiecţi cu deficite cognitive uşoare sau

moderate) disfuncţionalitatea cognitivă creşte la fiecare etapă de 5 ani, iar datele noastre concordă cu cele din literatura de specialitate. Disfuncţia plastică are o mare reprezentativitate procentuală 59,7%, erorile specifice care aparţin factorului deformare a formei diferenţiind clar subiecţii cu deteriorare cognitivă.

La lotul cu Psihopatologie mixtă (169 de pacienţi vârstnici cu deficite cognitive şi

depresie) remarcăm proporţia foarte mare a femeilor în lotul de studiu şi că disfuncţia

plastică are cea mai mare reprezentativitate procentuală 65,7%. De asemenea se remarcă că nu există asociere între disfuncţia cognitivă şi depresie.

La lotul cu Depresie (193 de pacienţi vârstnici cu depresie) remarcăm proporţia

mare a bărbaţilor la grupa de vârstă 80-84 de ani, cu reprezentare maximă masculină faţă de celelalte grupe de vârstă (aproximativ 1 la 1,5) şi nivelul redus de instruire a subiecţilor, majoritatea pacienţilor au terminat până la 4 clase (48,2% dintre subiecţi). Disfuncţia plastică are reprezentativitate redusă 11,4% la acest lot.

Se observă că între deficitul cognitiv şi depresie, după ce s-a exclus influenţa variabilei vârstă, există o corelaţie care poate fi luată în considerare (coeficient de corelaţie parţială r = -0,19 şi un prag de semnificaţie p = 0,007). Ca urmare, se poate afirma că se acceptă prima ipoteză de lucru, deci nivelul deficitului cognitiv este cu atât mai mare cu cât intensitatea depresiei geriatrice este mai mare.

25

A doua ipoteză de lucru nu a fost confirmată, există asociere între disfuncţia

cognitivă şi depresia endogenă, dar existenţa unei corelaţii între disfuncţia cognitivă şi depresia reactivă nu poate fi luată în considerare indiferent de mărimea coeficientului de

corelaţie (un prag de semnificaţie p>0,05).

● A treia ipoteză de lucru a fost că nivelul deficitului cognitiv este mai mare la

persoanele de vârsta a treia cu depresie decât la cele fără depresie. Ipoteza a fost neconfirmată, negăsind diferenţe semnificative ale nivelului deficitului cognitiv în funcţie

de prezenţa depresiei pentru pragul de semnificaţie 0,05.

● Procedura SPSS pentru lotul total arată o valoare a testului Pearson Chi-Square de

14,56 (df = 3) şi un prag de semnificaţie al acestuia 0,002. Valoarea lui p pentru testul chi-pătrat este mai mică decât nivelul 0,05, în consecinţă se respinge ipoteza de nul.

Prin urmare, a patra ipoteză a cercetării a fost confirmată, distorsionarea formei desenului este mai frecventă odată cu înaintarea în vârstă.

● Procedura SPSS pentru lotul total arată o valoare a testului Pearson Chi-Square de

70,81 (df = 3) şi un prag de semnificaţie al acestuia p<0,0005. În consecinţă se respinge ipoteza de nul, deci există asociere între prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen şi nivelul de educaţie la subiecţii vârstnici din lotul total. Prin urmare, a cincea ipoteză a cercetării a fost confirmată, prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen este influenţată de nivelul educaţional la vârstnici.

● A şasea ipoteză a cercetării a fost confirmată, un coeficient de corelaţie negativ

(coeficientul Spearman -0,57, p < 0,0005) între cele două variabile (performanţa reproducere desen şi deficitul cognitiv) indică, de fapt, o variaţie concomitentă pozitivă între distorsionarea formei desenului şi deficitul cognitiv.

● A şaptea ipoteză de lucru a fost neconfirmată, negăsind concordanţă între

prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt desen şi cea a depresiei geriatrice (un prag de semnificaţie p>0,05). Aceasta nu înseamnă că nu există o corelaţie între cele două

variabile, ci doar că datele nu au putut să o pună în evidenţă.

● Nu există concordanţă între prezenţa erorilor tip distorsiune gestalt a desenului şi

cea a depresiei geriatrice, dar există o variaţie concomitentă pozitivă cu deficitul cognitiv,

ceea ce ar susţine utilizarea distorsionării formei desenului ca indice psihodiagnostic diferenţial între cele două disfuncţii.

26

EXPERIMENT GERONTOTERAPEUTIC

Obiectivul studiului experimental l-a constituit validarea unui model de

psihoterapie experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică. Această cercetare a

adus o contribuţie la cunoaşterea efectelor unui program psihoterapeutic unificator de grup la persoanele de vârsta a treia, care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi funcţionarea globală.

Metoda aplicată în acest studiu este nouă, inedită şi românească, o metodă de

factură experienţial-umanistă şi holistică, de altfel prima confirmare a rezultatelor acestei

metode la vârstnici a fost în 2000 prin premierea comunicării datelor primelor două grupuri gerontoterapeutice la Al 28-lea Congres Internaţional de Psihogeriatrie.

● După parcurgerea şi selectarea surselor teoretice şi de actualitate principalele

premise de la care a pornit acest experiment sunt beneficiu economic pe care îl oferă terapia de grup, în comparaţie cu terapia individuală, şi, având în vedere izolarea şi

dificultăţile de relaţionare a vârstnicului, utilizarea „limbajului vizual” care constituie un grup de comportamente stimul-răspuns ce îi îndeamnă pe oameni la comunicare, le reglează unele acte şi le permite exteriorizarea unor stări afective. Studiile au arătat că atât abordarea psihodinamică, cât şi cognitiv-comportamentală au consecinţe egale în depresia la vârstnici şi că este mai important a combina terapeut şi pacient cu un model terapeutic decât a le găsi împreună acceptabile. Terapia Unificării centrată pe modalităţi creative de expresie foloseşte pretextul experienţial provocativ şi utilizează experimentul natural, iar experienţa personală a permis această abordare.

● Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că

terapia de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este eficientă în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia. Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult.

27

Aceste elemente au permis în primul rând o experienţă pozitivă în grupul terapeutic.

În al doilea rând au permis individualizarea demersului terapeutic, cerinţă formulată tot mai des în psihoterapia depresiei, conectarea între planurile sincrone de funcţionare ale

persoanei în vârstă (la nivel afectiv, cognitiv şi comportamental). În al treilea rând au

făcut posibilă integrarea dimensiunii vieţii de familie şi extinderea socială, relevate, de asemenea, ca fiind importante în psihoterapia depresiei.

● Pentru această cercetare am utilizat metode gestalt şi expresiv-creative

(colaj, desen, pictură, metaforă) în patru grupuri de lucru cu structură diferită, alcătuite din pacienţi cu vârsta între 65 şi 79 de ani (în total 30 de subiecţi), suferind de tulburări depresiv-anxioase, internaţi la I.N.G.G. „Ana Aslan”. Cele patru grupuri cu care am lucrat difereau ca structură în funcţie de modul în care a avut loc intrarea sau ieşirea din grup a participanţilor, grup închis şi grup deschis, criteriu după care s-a stabilit designul experimental de bază.

Evaluarea gerontopsihologică a constat în interviu, observaţie şi testare

psihometrică. Pentru fiecare subiect s-a întocmit o fişă personală în care s-au consemnat rezultatele testelor la fiecare etapă: screenig, baseline, retestare şi follow-up. Testele screening utilizate au fost pentru depresie Scala de depresie geriatrică şi pentru eficienţa cognitivă Mini-Mental State Examination. La testarea baseline s-au utilizat pentru evaluarea severităţii depresiei şi anxietăţii Scalele de evaluare a Depresiei şi Anxietăţii Hamilton, pentru eficienţa cognitivă Subtestul Memoria cifrelor din Scala de Memorie Wechsler-I şi pentru investigarea stării generale de sănătate General Health Questionnaire şi Subscala Disfuncţii Sociale. Pentru evaluarea cantitativă a efectelor demersului terapeutic s-a făcut şi o retestare a fiecărui pacient la încheierea psihoterapiei

de grup şi follow-up la 6 luni.

Utilizarea testelor de desen (Desenarea ceasului, Bender-Gestalt Test – faza de

copiere, Copierea pentagoanelor din MMSE) în evaluare a creat o punte de legătură şi

a facilitat aplicarea modalităţilor creative şi de expresie plastică în demersul terapeutic,

constituind şi o verificare a disponibilităţii pacientului pentru acest tip de abordare. Ca alternativă şi complementare a mijloacelor standard de psihodiagnoză a fost utilizat psihodiagnosticul experienţial, constituind o bază de evaluare progresivă, comparativă

a fiecărui client cu el însuşi.

28

● În alcătuirea programului terapeutic de opt şedinţe (20 de ore) au fost selectate

acele tehnici care aveau ca efecte anticipate în special restructurări şi reintegrări la nivelul imaginii de sine, descoperirea de noi laturi şi capacităţi ale propriei persoane ca şi

posibilitatea de a integra experienţele negative anterioare. Psihoterapia expresivă pe lângă

problematica vârstnicului a surprins aspecte ale vieţii psihice ale pacientului, posibilităţile sale de relaţionare şi capacitatea sa de a face faţă evenimentelor vieţii.

● Prima ipoteză de lucru a experimentului a fost că în urma parcurgerii programului

terapeutic se va reduce intensitatea simptomatologiei depresiv-anxioase. Există diferenţe semnificative între scorurile pre- şi post-control (testul t pentru eşantioane pereche) la testele clinice ale perioadei pre- şi post-experimentale. Analiza scorurilor obţinute de subiecţi la retestare cu ajutorul Scalelor Hamilton de Evaluare a Depresiei (HDRS) şi Anxietăţii (HARS) nu indică simptomatologie depresiv-anxioasă semnificativă clinic, practic se poate vorbi de remisia tulburării depresiv-anxioase pentru fiecare grup experimental. Ca urmare, prima ipoteză de lucru a fost acceptată.

● A doua ipoteză de lucru a fost că progresul obţinut în ceea ce priveşte simptomatologia

depresivă se menţine la şase luni după încheierea psihoterapiei de grup. S-a determinat semnificaţia diferenţei între mediile scorurilor obţinute la Scala de Depresie Hamilton

(HDRS) la testarea baseline (înainte de începerea terapiei), la retestare (după încheierea terapiei)

şi follow-up la 6 luni după terapie, cu ajutorul testului t pentru eşantioane pereche.

A doua ipoteză de lucru a fost confirmată, efectele obţinute în ceea ce priveşte simptomatologia

depresivă se menţin la şase luni după încheierea terapiei la fiecare grup experimental.

O stare asimptomatică de cel puţin 6 luni indică o bună remisiune clinică, deci o bună amendare

terapeutică a fenomenelor depresive.

● A treia ipoteză de lucru a fost că în urma parcurgerii programului terapeutic se va produce

o îmbunătăţire a funcţionării globale, evidenţiată prin scoruri semnificativ mai mici la finalul psihoterapiei de grup decât la testarea iniţială. Diferenţa este semnificativă din punct de vedere statistic între cele două medii ale scorurilor Evaluării Sănătăţii Generale, înainte şi după procesul

psihoterapeutic. Reducerea scorului global GHQ-12 a fost de 72,34% la grupul închis, respectiv 71,38% la grupul deschis, deci ipoteza a fost confirmată. Calitatea răspunsului terapeutic este condiţionată şi de ameliorarea funcţiilor cognitive, s-a observat că diferenţa este semnificativă statistic (p<0,0005) şi între cele două medii ale scorurilor Subtestului 5–Memoria cifrelor (5-WMS).

29

A patra ipoteză de lucru a fost că în urma parcurgerii programului terapeutic unificator

se vor reduce problemele interpersonale, prin creşterea adaptării şi funcţionării sociale. Acest fapt a fost evidenţiat prin scoruri semnificativ mai mici la Subscala Disfuncţii Sociale, la retestare în comparaţie cu testarea baseline. Prin aplicarea t-testului pentru eşantioane pereche s-a găsit o diferenţa semnificativă din punct de vedere statistic (un prag de semnificaţie p<0,0005) între cele două medii ale scorurilor Subscalei Disfuncţii Sociale (SDS), înainte de începerea şi la încheierea procesului psihoterapeutic, existând o reducere a disfuncţionării

sociale. Importanţa reducerii disfuncţionaltăţii sociale rezultă nu numai ca efect al procesului terapeutic unificator, dar şi ca suport în menţinerea sănătăţii generale şi reducerea recurenţelor depresiv-anxioase. A patra ipoteză de lucru a fost acceptată, în urma parcurgerii programului terapeutic unificator s-a produs o îmbunătăţire a adaptării şi funcţionării sociale. Dificultăţile relaţionale au fost folosite ca pretext pentru integrarea polarităţilor psihologice implicate în conflicte şi neînţelegeri majore, rezultate din polarizarea excesivă într-o anumită atitudine. În cadrul terapiei de grup subiecţii au experimentat ambele atitudini polare, ceea ce a creat premisele pentru integrarea lor.

● A cincea ipoteză de lucru a fost că la vârstnicii cu tulburări depresiv-anxioase eficienţa

terapeutică este aceeaşi la grupul deschis, mai adaptat condiţiilor acestora şi contextului clinic, ca şi la grupul închis, mai greu de obţinut ca structură. Pentru a determina echivalenţa dintre cele două grupuri în ce priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă şi evaluarea sănătăţii generale s-a folosit testul t pentru eşantioane independente. Aceasta a permis identificarea semnificaţiei diferenţei dintre mediile scorurilor obţinute de cele două grupuri la instrumentele folosite – la testarea baseline, înainte de începerea terapiei, şi la retestare, la încheierea terapiei de grup. Nu s-au găsit diferenţe semnificative între mediile distribuţiilor de scoruri corespunzătoare

grupului deschis faţă de grupul închis la nici unul din instrumentele folosite (HDRS, HARS, 5-WMS, GHQ-12, SDS), ceea ce înseamnă că efectele terapeutice în ceea ce priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă (evaluată cu ajutorul scalelor HDRS şi HARS), funcţionarea cognitivă (5-WMS), funcţionarea globală (GHQ-12) şi adaptarea şi funcţionarea socială (SDS) nu diferă în cele două grupuri. Ca urmare, se poate afirma că se acceptă a cincea ipoteză de lucru şi, deci la vârstnicii cu tulburări depresiv-anxioase, grupul deschis este la fel de eficient ca şi grupul închis, reducând problema dificilă a organizării unui astfel de grup ca structură. Funcţia suportivă a fiecărui grup este aceeaşi pentru participanţi.

30

Rezultatele obţinute au confirmat toate ipotezele formulate în cadrul cercetării şi

obiectivele propuse au fost îndeplinite. Ca urmare se poate considera că programul psihoterapeutic unificator de grup propus a determinat reducerea simptomatologiei depresiv-anxioase, dar şi a problemelor de relaţionare funcţionarea globală, la persoanele de vârsta a treia care prezintă tulburări depresiv-anxioase. Încrederea, posibilitatea de a comunica şi sentimentul apartenenţei la grup reprezintă beneficii nete pentru membrii grupurilor, iar maniera concretă, experienţială în care au fost realizate aceste achiziţii devin

un bun personal, care poate fi utilizat şi în alte situaţii de viaţă.

● Psihoterapia experienţială în grupuri mici poate fi folosită pentru reducerea

simptomelor, dificultăţilor personale sau de relaţionare, ca formă de tratament de susţinere pentru creşterea adaptării la unele probleme specifice vârstnicilor.

Viziunea holistică, sinergetică asupra fiinţei umane care stă la baza terapiei Unificării s-a dovedit utilă în abordarea problematicii depresive, considerate ca un construct dimensional în studiile de specialitate recente susţinute de un puternic factor general. Reconvertirea evenimentelor negative în surse valoroase de experienţă, integrarea creatoare a polarităţilor, obiective centrale în terapia unificării, corespund necesităţilor persoanelor în vârstă cu depresie. De asemenea, abordarea transgeneraţională unificatoare corespunde ultimelor noutăţi referitoare la factorii care declanşează, determină şi menţin tulburarea depresivă.

Una dintre limitele studiului o constituie numărul mic de subiecţi pe care a fost

realizat, justificată şi impusă şi de condiţiile vârstei a treia ţinând cont de polimorbiditatea şi dificultăţile curente legate de deplasare, transport.

De asemenea, se consideră că există încă problema grupului închis, dificil de obţinut la vîrstnici, obiectivul secundar al cercetării a fost validarea grupului deschis, mult mai adaptat condiţiilor geriatrice. O limită a fost impusă chiar de principiul individualizării experienţei fiecărui subiect care este aplicat în terapia Unificării şi de timpul alocat cercetării.

31

CONTRIBUŢII PERSONALE ŞI ORIGINALE

♦ Demersul ştiinţific realist prin abordarea riguroasă a stării prezente, concretizat în

cele trei capitole din partea teoretică a tezei, oferă o analiză comprehensivă a literaturii de specialitate în psihogerontologie.

♦ În ce priveşte studiul observaţional (742 de subiecţi), analizând diferenţele

calitative ale eficienţei cognitive, statusului timic şi al asocierii celor două patologii la

grupe de vârstă diferite, dar şi prezenţa tulburării desenului în corelaţie cu înaintarea în vârstă, de asemenea diferenţele existente între sexe şi pe nivele de educaţie, putem stabili un protocol psihodiagnostic util în practica clinică geriatrică. Cercetarea şi-a propus să studieze particularităţile funcţionării neurocognitive la vârstnicii cu depresie sau/şi tulburări cognitive uşoare sau moderate şi să analizeze posibilitatea derivării distorsionării formei desenului ca indice care să permită o depistare cât mai precoce şi eficientă a acestor tulburări. Selecţia pacienţilor admişi consecutiv în studiu a permis studierea ipotezelor de lucru în lotul total şi pe patru loturi similare, omogene din punct de vedere al vârstei, sexului şi nivelului de instruire.

Obiectivul principal al studiului nu a fost evaluarea pacienţilor cu depresie şi tulburare cognitivă din punct de vedere demografic. Criteriile de includere şi excludere au fost restrictive, protocolul de studiu a impus de la început cooperare din partea pacienţilor şi ca urmare e posibil ca profilul loturilor de pacienţi să nu fi respectat distribuţia depresiei şi tulburării cognitive în populaţia generală de peste 65 de ani. În aceste condiţii, precizăm că datele socio-demografice nu pot reprezenta o referinţă, dar trebuie prezentate ca atare. Contribuţia personală, specială a fost utilizarea distorsionării formei desenului în vederea derivării acestuia ca indice discriminant neurocognitiv care să permită o depistare cât mai precoce şi eficientă a tulburărilor depresive şi cognitive la vârstnici. Datele obţinute, chiar şi neconfirmarea unor ipoteze, stimulează noi cercetări, conţinând implicaţii pentru o nouă conceptualizare a domeniului, dar şi implicaţii pentru cercetări viitoare.

32

Obiectivul studiului experimental (30 de subiecţi) l-a constituit validarea unui

model de psihoterapie experienţială de grup de tip unificator la vârstnici având la bază experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică. Această cercetare a adus o contribuţie la cunoaşterea efectelor unui program psihoterapeutic unificator de grup la persoanele de vârsta a treia, care prezintă tulburări depresiv-anxioase, în ceea ce priveşte simptomatologia depresiv-anxioasă, dar şi problemele de relaţionare şi funcţionarea globală. Metoda aplicată în acest studiu este nouă, inedită şi românească, o metodă de factură experienţial-umanistă şi holistică, de altfel prima confirmare a rezultatelor acestei metode la vârstnici a fost în 2000 prin premierea comunicării datelor primelor două grupuri gerontoterapeutice la Al 28-lea Congres Internaţional de Psihogeriatrie.

Ipoteza generală de la care s-a pornit în realizarea acestui studiu a fost aceea că terapia de grup prin utilizarea tehnicilor de tip experienţial cu suport vizual-creativ este eficientă în cazul tulburărilor depresiv-anxioase la persoanele de vârsta a treia. Elementele semnificative ale demersului terapeutic despre care s-a presupus că ar contribui la o astfel de eficienţă se referă la experimentarea prin modalităţi creative şi de expresie vizual-plastică, la modalitatea de desfăşurare (în grup), într-un climat afectiv securizant, la relaţia terapeutică, de la adult la adult. Aceste elemente au permis în primul rând o experienţă pozitivă în grupul terapeutic. În al doilea rând au permis individualizarea demersului terapeutic, cerinţă formulată tot mai des în psihoterapia depresiei, conectarea între planurile sincrone de funcţionare ale persoanei în vârstă (la nivel afectiv, cognitiv şi comportamental). În al treilea rând au făcut posibilă integrarea dimensiunii vieţii de familie şi extinderea socială, relevate, de asemenea, ca fiind importante în psihoterapia depresiei. Rezultatele obţinute au confirmat toate ipotezele formulate în cadrul cercetării şi obiectivele propuse au fost îndeplinite. Ca urmare se poate considera că programul psihoterapeutic unificator de grup propus a determinat reducerea simptomatologiei depresiv-anxioase, dar şi a problemelor de relaţionare funcţionarea globală, la persoanele de vârsta a treia care prezintă tulburări depresiv-anxioase. De asemenea, la vârstnicii cu tulburări depresiv-anxioase, grupul deschis este la fel de eficient ca şi grupul închis, reducând problema dificilă a organizării unui astfel de grup ca structură.

33